comentarii

Flacăra iubirii (2005)


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
paragrafu' 2 : - de Sancho Panza la: 13/04/2007 21:51:50 Modificat la: 13/04/2007 21:52:18
(la: nu te voi uita)
Îşi Privi ceasul,nervos.Calculă iute: dacă se grăbeşte, dacă autobuzul nu are întârziere, mai poate prinde repriza a doua.Aprinse o ţigara,apărând cu mâna stângă flacăra chibritului de vântul taios. Plecă, adus de umeri."grijania lui de chat!na!încă o iubire apusă!"spuse scuipând în lături, cu ciudă.Ploaia îi biciuia obrajii şi-i simtea aspri, reci.Se gândi la ciorba de pui pe care o făcuse nevastă-sa cu o seara înainte şi-apoi ofta adânc.Da, fericirea trebuia căutată printre cratiţele emailate,printre firmiturile de pâine prăjită,în mirosul de ardei copt şi de ţuică oltenească, adusă de la tata socru...

:D:D:D
#187225 (raspuns la: #187206) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Şi am fost… - de cosmacpan la: 25/11/2008 14:39:10
(la: de unul singur........)

Spune-mi ce-ţi doreşti când o să fii mare?
Îmi doresc să fiu…câine.
De ce?
Pentru că este singurul
Care iubeşte. Copii sau oamenii, fără să aleagă.
Da. Dar câinele muşcă. Şi atacă în haită,
Din păcate aşa este, dar el
Ajunge să se înhaite numai când este alungat
Şi ajunge să muşte doar cănd este bătut.
O coajă, o privire, o mângâiere
Mi-ar fi de-ajuns,
Pentru ca, recunoscător, să-ţi ling mâna.
Deci tu vrei să fii câine?
Da Doamne.
Pentru că vreau să alung răutatea.
Şi cum crezi că te vei descurca cu haita?
Prin moarte, o voi învăţa
Că moartea e mai bună şi mai darnică.
Bine Fiul meu. Du-te-n lume.
Şi-ncearcă să o schimbi.
Dar să nu uiţi că schimbarea ei
Poate însemna moartea ta.
Iar haita nu va pregeta să se înfrupte
Din trupul şi sângele tău.
Da Tată. Fie mie toate acestea
Căci numai iubirea
E flacăra ce poate birui întunericul.
Facă-se voia Ta, Fiule!

...si altele: - de Intruder la: 20/05/2010 23:40:22
(la: Sa vedem ce iese...)
"leoaica tanara, iubirea" de Nichita

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă...


"ninge cu dusmanie" de Ana Blandiana

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea...


"cantecul catelei" de Esenin

Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, in vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pana-n amurg, veghind incovoiata
I-a rasfatat, lingandu-i nentrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata
Pe fierbinteala pantecului supt...


"romanta mica" de George Pruteanu (o redau integral)

Ţi-s ochii ca o seară cu ploaie şi cu lună.
O veştedă lumină răzbate de sub pleoape.
Ţi-s umezi ochii, doamnă, de plîns atît de-aproape:
Ci bună dimineaţa să-ţi spun? sau noapte bună?

Căci nu e dimineaţă, precum nici noapte nu e...
Tristeţea-n trup se zbate. Surîsul dispărut
Ne-a-întunecat sărutul. E aerul mai mut
Şi între noi tăcerea ca şarpele se suie.


"specchio" (oglinda) de Salvatore Quasimodo (nu traduc ca stric tot...pun doar un fragment mic)

Ed ecco sul tronco
si rompono gemme:
un verde più nuovo dell'erba
che il cuore riposa:
il tronco pareva già morto...


mai sunt, le-am pus la confa cu cele mai frumoase poezii.
am si poezii preferate scrise de cafegii, nu le mai trec aici.

spider, tie ce poezie iti place?



#543416 (raspuns la: #543411) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si uite si o alternativa - de anisia la: 14/12/2010 10:18:07
(la: *)
scoasa ad-hoc, folosind doar cuvintele tale, incercand, in putinul timp ce-l am la dispozitie, sa-ti formez o idee a ceea ce am vrut sa spun in mesajul anterior:

femeia pian
cuvintele-s furate

mă atinge, ca o şoaptă de dragoste, întunericul.
degete-mi mângâie în rafale de ploaie, preambul.

simfonia iubirii mă poartă în umbră
de păcate mă las legănată
de flacăra patimei
în stropi mari şi reci

pasiunea lui mă ridică la cer în dorinţe Nocturne
doar muzica răvăşeşte tăcerea
un vals rătăcit în saloane

amanta singurătăţilor păşeşte uşor
înspre mine

vîntul.

[aceasta varianta se va include in proiectul 'cuvantul este comutativ', iar alexu stie despre ce vorbesc.]
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
FRATI SIAMEZI Octavian Paler- "Rugati-và sà nu và creascà ar - de laura_ la: 15/12/2005 12:37:10
(la: Cele mai frumoase poezii)
E amiazà, e varà, suntem la seceris si ne odihnim pe razor, in umbra unui màces.
Alàturi, tata s-a làsat pe spate, sà atipeascà putin. Mama priveste gràul in tàcere.
Poartà o pàlàrie de pai, innegrità de ploi, cu snurul trecut pe sub bàrbie, si are obisnuita ei expresie gravà, pe care nimic n-o tulburà si nimic n-o indulceste.
Isi acoperà gura cu palma, simbolic parcà. Mama a tàcut mai mult decàt a vorbit.
De càte ori mà gàndesc la ea, ii aud intài tàcerea, abia apoi ii revàd chipul.
Nu cred cà mi-a dat mai mult de trei, patru sfaturi in toatà viata.
Si toate aveau acelasi inteles: sà fac numai ceea ce se cuvine.
Dar ce se cuvine ?
Sunt lucruri pe care altàdatà le-am dorit pentru ca dupà aceea sà mà rusinez,
dacà nu de dorinte, atunci de modul cum le-am implinit.
Uneori, gesturile puerile aveau o scuzà.Vàrsta.
In primii ani de liceu, mi-am dorit foarte mult o pereche de pantaloni scurti.
Cànd mi-am vàzut, in sfàrsit, implinità dorinta, era, din nenorocire, iarnà.
Tocmai incepea vacanta.
Si am plecat in miez de noapte de decembrie, pe un ger de cràpau pietrele, in pantaloni scurti.
Trenul in care m-am dus era atàt de aglomerat incàt n-am avut loc decàt pe coridor làngà scara.
In garà unde coboram de obicei, cànd m-a zarit, tata s-a speriat deoarece aveam picioarele rosii ca flacàra din pricina frigului…
Dar scuza vàrstei are limitele ei.
Mai tàrziu mi-am dorit o bicicletà. N-am avut-o cànd am dorit.
Mi-am cumpàrat-o cànd trecusem de douàzeci si cinci de ani si nu se mai cuvenea sà-mi pierd,
cum mi-am pierdut, dupà-amieze intregi gonind cu bicicleta pe sosea, spre Giurgiu ori spre Ploiesti.
Am intrat mai tàrziu intr-o salà de concert si, lipsit de màsura,
càtiva ani am ascultat pàna la saturatie, sapte, opt ore zilnic, discuri cu muzicà simfonicà.
Apoi, mi-am làsat pick-up-ul sà se pràfuiascà. Nu se cuvenea. Am fàcut-o totusi.
Cum am fàcut atàtea altele care nu se cuveneau. Am tàcut uneori cànd trebuia sà vorbesc.
Mi-am gàsit justificàri cànd nu aveam nici una.
M-am càlàuzit o vreme dupà principiul foarte discutabil cà orice fericire e bunà, numai fiindcà e superioarà plictiselii si golului.
Uneori, am impresia cà amestec in realitate reziduuri de vis, ceea ce ar explica in parte contradictiile mele.
Am terminat prin a mà resemna cu faptul cà in calitatea mea de om rational nu mà pot intelege cu mine in calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul rational percepe fragmentar, intre anumite limite, viata sà zicem, omul afectiv e gata sà iubeascà fàrà rezerve.
Cei doi sunt legati unul de altul ca doi frati siamezi.
Nu se pot despàrti in aceeasi masurà in care nu se pot intelege.
Cel mult se pot tolera.
Omul rational ii tolereazà omului afectiv inexplicabila lui lacomie.
Omul afectiv ii tolereazà omului rational grimasa scepticà.
Poatà cà existenta "celuilalt" este pentru fiecare un pret ce trebuie plàtit echilibrului.
Imi ràscumpàr tristetile cu o mare nevoie de a iubi,
si imi plàtesc faptul cà sunt deschis spre orice bucurie posibilà cu amàràciunea cà nu mà pot opri la atàt.
Poate cà mà aflu mereu in altà parte decàt s-ar cuveni.
aromâni - de rac la: 15/01/2006 10:42:46
(la: Minoritati)
Eu cred că aromânii sunt, totuşi, o minoritate..., chiar dacă foarte apropiată de neamul nostru ca limbă.
Cu toate că undeva, în trecut, cred că limba română şi aromână au aceleaşi rădăcini. Să ne spună un lingvist!

Am ascultat odată muzică la la aromâni (era, parcă, şi în "Cenaclul Flacăra" o melodie), e super.
#100381 (raspuns la: #100380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
posibil motto - proverbe indiene - de anna maria la: 22/02/2006 20:34:42
(la: Motto-uri)
- Cu cei de rând mintea se împuţinează, cu cei de o seama ea devine deopotrivă, iar cu cei distinşi ea capătă distincţie.

- Cine vrea să pricinuiască supărare multor duşmani să se înarmeze cu calităţi. Aceasta-i pentru ei o mare neplăcere.

- Lumina zilei care trezeşte vederea, orbeşte bufniţele.

- Puterea celor slabi este regele, puterea copiilor este plânsul, puterea prostului este tăcerea, puterea hoţului - minciuna.

- Muştele caută o rană, albinele flori, oamenii buni calitaţi, cei de pe treapta cea mai de jos, defectele.

- Nepătruns este adeseori destinul; dar silinţa omului este aceea care are putere asupra lui prin faptă.

- Flacăra lămpii străluceşte noaptea, nu după ce a răsărit soarele.




"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."
hai să definim - de rac la: 04/05/2006 13:02:07
(la: Secretele unei casnicii reusite)
În accepţiunea mea (şi cred că nu numai a mea), o căsnicie reuşită (atenţie, n-am zis fericită) ar fi una în care:
  • deşi arderea din primii ani s-a mai stins, după 10-15 ani de căsătorie încă există flacăra în suflet

  • chiar dacă nu mai e ce era odată, faci sex cu partenerul/partenera cu aceeaşi pasiune

  • a rămas puternică plăcerea prezenţei celuilalt prin preajmă, plăcerea de a face lucruri împreună, de a te simţi "în echipă"

  • şi el şi ea au rămas, sunt "de casă", împărţindu-şi treburile în casă, fiindu-le drag să facă orice este pentru cămin

  • nu se plictisesc unul cu altul, iau decizii împreună, se apără reciproc, se caută mereu, vorbesc des, fie şi la telefon

  • într-un cuvânt se iubesc, iar căsnicia lor rezistă, inclusiv la răutăţi, invidii, bârfe, atacuri


  • Or mai fi şi altele, deocamdată aşa am definit eu. Sau e utopie?

    ________________________________________________
    Nimeni nu e perfect.
    IATA O POEZIE ADEVARATA - de DANGAT la: 28/10/2007 09:21:12
    (la: Generaţia speranţei)




    Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
    Toate trec ca floarea spulberată.
    Veştejit de-al toamnei mele frig,
    Nu voi mai fi tînăr niciodată.

    N-ai să mai zvîcneşti ca pîn-acum
    Inimă răcită prea devreme
    S-o pornesc din nou desculţ la drum,
    Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

    Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
    Pui pe buze flacăra pornirii
    O, pierdutul prospeţimei har
    Cu vioiul clocot al simţirii!

    În dorinţi încep zgîrcit să fiu,
    Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă ?
    Parcă pe un cal trandafiriu
    Vesel galopai de dimineaţă.

    Toţi sîntem vremelnici pentru veci,
    Rar ning fagii frunzele deşarte...
    Binecuvîntat să fie deci
    Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.


    #249119 (raspuns la: #248965) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    ESENIN - de DANGAT la: 28/10/2007 09:22:07
    (la: Generaţia speranţei)
    Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
    Toate trec ca floarea spulberată.
    Veştejit de-al toamnei mele frig,
    Nu voi mai fi tînăr niciodată.

    N-ai să mai zvîcneşti ca pîn-acum
    Inimă răcită prea devreme
    S-o pornesc din nou desculţ la drum,
    Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

    Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
    Pui pe buze flacăra pornirii
    O, pierdutul prospeţimei har
    Cu vioiul clocot al simţirii!

    În dorinţi încep zgîrcit să fiu,
    Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă ?
    Parcă pe un cal trandafiriu
    Vesel galopai de dimineaţă.

    Toţi sîntem vremelnici pentru veci,
    Rar ning fagii frunzele deşarte...
    Binecuvîntat să fie deci
    Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.


    donq - de M a o la: 28/05/2008 09:34:31
    (la: LUMINA DE LA IERUSALIM)
    :))) încearcă să ţii degetul în focul de alcool (nu să-l ţii în palmă) o juma' de minut, vezi ce senzaţii ai:)
    Oricum, e vorba de flacăra lumânării sau a candelei, aprinse din mână în mână, nu de vreo substanţă misterioasă.
    #313541 (raspuns la: #313533) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Gandeste-te la viitor ca la o pestera intunecata-Pestera lui Alladin - de Areal la: 06/07/2008 15:50:57
    (la: POVESTIRI CU TALC( II))
    Aştepţi cu înfrigurare la intrare. Peştera se întinde către adîncuri întunecate înghiţind umbrele create de lumina de afară. Atmosfera este încărcată. Simţi că este un tărîm al posibilităţilor şi auzi sunete ciudate. Ştii că aici poţi găsi atît pericole cît şi comori, dar nu ştii nici care şi nici unde sunt.

    Unele obiecte sunt vizibile de la intrare şi mulţi sunt mulţumiţi cu ceea ce pot lua din acel loc. Dar pentru a găsi adevăratele comori trebuie să ai încredere în tine însuţi şi să păşeşti mai departe în peşteră. Aici nu există lumină artificială. Numai ideile tale îţi pot lumina calea pentru a vedea mai departe. Aici tu eşti liderul. Poate că la intrarea în peşteră sunt alţii care s-au adunat şi aşteaptă să vadă ceea ce tu vei găsi ori vei crea.

    Ideile tale se aprind şi ard ca nişte torţe pentru cîteva momente luminînd comorile din jur, dar şi obstacolele pe care urmează să le treci. Apoi puterea flăcării scade şi îţi pui mîinile la ochi. Dar imaginea persistă în mintea ta. Ştii ce vrei şi cunoşti direcţia în care trebuie să mergi.

    Flacăra iniţială şi-a redus foarte mult intensitatea şi se transformă într-o torţă care arde mocnit. Totuşi, lumina este suficientă ca să îţi conduci paşii în siguranţă. Cîţiva oameni care aşteptau la intrare ţi se alătură şi împreună vă croiţi drum în adîncul peşterii. Ei îşi aprind propriile făclii de la torţa ta pe măsură ce înaintaţi. Acum aveţi mai multă lumină şi puteţi vedea şi mai departe. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni vi se alătură. Acum aveţi multă lumină şi ştiţi încotro vă îndreptaţi. Începeţi să faceţi hărţi ale peşterii pentru a nu vă rătăci. Peştera devine din ce în ce mai familiară.

    Tu păstrezi mereu în minte acea imagine iniţială a comorilor. Cînd călătoria devine periculoasă ori obositoare sau întîlneşti obstacole neprevăzute, imaginea aceea îţi dă puterea să continui.

    Pe măsură ce înaintezi peisajul din peşteră se schimbă. Descoperi scurtături, înveţi să te fereşti de capcane pe măsură ce cîştigi experienţă. Uneori trebuie să aprinzi noi flăcări pentru că ai nevoie de lumină puternică. Peisajele fantastice din peşteră te ademenesc. Poţi ajunge în fundături sau în locuri care deşi sunt atractive nu duc la nici o comoară. Poţi chiar descoperi locuri în care ai vrea să rămîi, dar orice s-ar întîmpla, eşti hotărît să îţi continui călătoria. Să mergi tot înainte, nu să dai înapoi. Pentru că imaginea comorilor a rămas în mintea ta.
    retro... şi totuşi de ce? - de abbilbal la: 26/07/2008 16:07:01
    (la: muzica romaneasca noua)
    Şi totuşi, de ce?
    De ce ar trebui să ne fie ruşine şi vorbim atât de urât despre Cenaclul Flacăra din perioada anilor '80?
    La Cenaclul Flacăra au fost lansaţi interpreţi de valoare şi formaţii care s-au impus şi au persistat de-a lungul timpului. Tinerii de atunci nu erau duşi cu hăi-rupul pe stadioane, ci "se băteau" pentru a mai găsi un bilet. Nu se uita nimeni la ceas şi la toţi le părea rău când se termina programul.
    Şi totuşi, acum catalogăm în fel şi chip Cenaclul Flacăra de atunci.
    #329150 (raspuns la: #329094) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Din scrierile celor trei: - de abbilbal la: 13/08/2008 18:51:35
    (la: scandalul poneiului roz)
    Sabin Balasa, Paunescu, Vadin nu ştiu decât o parte din poeziile lui Păunescu şi foarte puţină proză.
    Il apreciez ca poet şi prozator, dar niciodată nu l-am agreat ca organizator al Cenaclului Flacăra la Alba Iulia, unde maniera lui de a lucra cu oamenii m-a dezgustat în pofida unor realizari patriotice de excepţie şi a unor interpreţi de valoare pe care i-a lansat.
    Cât îi priveşte pe cei doi protagonişti ai Sintezei zilei, Gâdea şi Valerian Stan, nu pot spune altceva decât că realizatorul Gâdea se pierde prin logoreea domnului Stan, care devine enervant prin râsu-i forţat şi tonul ridicat cu care vrea să se impună. Dar atâta timp cât i se dă apă la moară el macină pentru că măciniş este din belşug şi macină bine pentru că are suficiente argumente în favorul său.
    Nu contest capacitatea intelectuală a lui Patapievici, pentru că nu şi-a obţinut licenţele şi atestatele contra cost. Dar asta nu-i dă dreptul să mă considere imbecil şi să mă facă troacă de porci pentru că sunt român din moşi strămoşi, nu ca domnia sa, mai ales că nu mă ştie nici măcar din vedere, dar-mi-te să mă cunoască. Şi dacă el îşi permite să mă facă în fel şi chip, şi eu îmi permit să-l fac la fel, folosindu-mă de propriul lui vocabular.
    #333935 (raspuns la: #333848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    + vs - trecand prin 0 - de cosmacpan la: 14/09/2008 08:34:48
    (la: + vs 0)
    "-- "Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?"

    Si flacăra spune: "Aduc inspirarea...
    Ascultă, si cântă, si tânăr refii...--
    În slava-nvierei îneaca oftarea...
    Avut si puternic emir voi să fii".
    Si flacăra spune: "Aduc inspirarea"
    Si-n albă odaie aleargă vibrarea.

    Răstristea zăpezei de-afară dispare...
    Deasupră-i e aur, si aur e-n zare,--
    Si iată-l emirul orasului rar...
    Palatele sale sunt albe fantasme,
    S-ascund printre frunze cu poame din basme,
    Privindu-se-n luciul pârâului clar.

    Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul...--
    Prin aer, petale de roze plutesc...
    Mătasea-nflorită mărită cu firul
    Nuante, ce-n umbră, încet, vestejesc...--
    Havuzele cânta... -- voci limpezi soptesc...
    Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul."

    Donq - de Sancho Panza la: 19/10/2008 14:04:18 Modificat la: 19/10/2008 14:10:17
    (la: Vom trai si vom afla...)
    "morala crestina nu a contribuit nici cand a aparut la progres social,
    nu in zonele civilizate - roma, grecia - cu exceptia poate a sacrificiilor umane. "

    "Eu sunt dator si Grecilor si Barbarilor, si celor invatati si celor neinvatati." (Apostolul Pavel, Romani, 14.)
    (nu dau mai multe citate, sa nu ma trezesc cu acuze de "propavaduire")

    A reduce aria de influenta a crestinismului la Roma si Grecia (ori a afirma ca, pe plan social, doar ele contau) mi se pare o greseala.
    Iar a spune ca gandirea lui Pavel se datoreaza numai necesitatii - o a doua greseala.
    Morala crestina s-a modificat in functie de necesitati, nu a aparut exclusiv datorita acestora. Si asta nu s-a intamplat numai in crestinism, iar schimbarile sunt firesti.
    Ea nefiind decat o consecinta a manifestarii arhetipurilor (sau o oglindire lor) i se aplica, prin analogie, zicerea acesta din Katha Upanisad:
    "„Aşa cum flacăra se adaptează în această lume la tot felul de forme, fără a-şi schimba natura, tot aşa Ấtmâ, Spiritul Universal, se adaptează la tot felul de forme.”

    Doar daca o doctrina isi schimba "principiile generale", cum spui tu, inseamna ca se anuleaza pe sine. Acestea sunt fundamentul, ele o definesc. De acord, morala este o aplicatie; sau, daca vrei, un altoi al necesitatii istorice pe tulpina unor invataturi de alta natura.
    bine...stiu ca nu poti fi de acord cu mine, si, cum vad ca ne indepartam binisor de la subiect, propun sa ne intoarcem la maimutele noastre. :))


    P.S. nu-mi duce grija - Kabbalah nu ma intereseaza la nivel de aplicatie. :) insa nu se poate trece peste ea, fiind indisolubil legata de alte scrieri.
    #353295 (raspuns la: #353289) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    modigliani - de munteanu rodica la: 19/03/2009 12:42:54
    (la: Cea mai stupidă întrebare)
    In astă dimineată(aşa pe la şepte) dorind să mai citesc o dată versurile,mi-a aparut "subiectul indisponibil momentan".Am bombănit,
    întrebîndu-mă ce ti-a venit aşa deodată.Apoi, am plecat hai hui şi la un moment dat m-am gindit, oare ce as putea spune eu nepriceputa decît ceea ce simt?
    Adica,ceva de genul,te învolburează,te învăluie,este ca un foc cu flacăra potolită, dar care, în fiecare clipa
    se poate transforma-n văpaie.
    Si...cîrcoteză cum sunt,multumesc nu ştiu cui,pentru că, încă mai văd
    oameni cu adevarat sensibili.
    *** - de lafemme la: 31/08/2009 23:00:17
    (la: fetiţa cu chibriturile)
    m-a chinut talentul. scuze de eventualele typos. e pe fuga.

    ne-am întîlnit în decembrie cînd soarele se desfăcea în felii de gheaţă, pătrundea până la sânge în orizontul de care ne sprijineam amândoi fără să spuneam nimic lăsam mâinile să se împreuneze până la os ţâşneau aurore boreale

    oraşul se zbătea ca o căţea în călduri în pântecul nopţii ochii cerului se dezlipeau rând pe rând luminoşi nişte fecioare cu pielea purie sticloasă îşi lăsau parul şuviţe şuviţe să-mi mângâie creştetul m-am uitat înspre tine şi te-am văzut cum faci primul pas te-ai desprins cosmic de hăul negru din jur şi-atunci am zâmbit

    mă îmbrăcasem în rochia mea de păpuşă şi am ştiut că pupilele tale sorb din preaplinul buzelor mele ţi-am arătat cutia cu chibrituri şi atunci n-am mai ştiut unde se termină omul din tine şi unde începe creatura divină am scăpărat primul băţ

    întîia aprindere s-a desprins sferic din pântecul meu ai păşit printre coastele mele ca prin hubloul unei epave ancorată în hăul oceanului am simţit cum mă aprinzi ardeam cu forţa unei supernove

    al doilea chibrit l-am aprins direct pe inimă şi atunci sufletele noastre s-au luat de mână cu gingăşie eram ca doi copii în zâmbetul tău am văzut candoarea primului fruct pârguit din prima grădină a lumii

    am mai aprins un chibrit şi am prins aerul fuior cu degetele până când stelele au pârâit şi-au început cântecul dureros simţeam cum alunecai inevitabil pe peretele abrupt al inimii mele când am ridicat privirea către tine aveai creştetul atât de aproape de stele eu te simţeam atât de aproape de mine era primul nostru sărut

    unul cîte unul am aprins toate chibriturile cu mâinile în buzunare ţi-am spus că am putea merge umăr la umăr până la capâtul celei mai lungi autostrade acolo talpa ta avea să se aşeze în ţărână ca palmele unui indian pe coapsele lumii te-am urmat în linişte şi când te-ai oprit, departe de vietăţile ştiute mi-am pus palmele căluş la ureche ai auzit cum sângele şuiera a dragoste

    aerul s-a aprins între noi şi-a ridicat poalele cu perversitatea unei bombe atomice fluxul acela ne-a izbit în plex pe amandoi eram pe o insula cu palmieri eu veneam de la plaja cu papucii pe umăr mă aşteptai în hamac citind ultimul roman scris despre noie m-am aşezat în paginile încă goale cu picioarele îndepărtate ca acele unui ceasornic am început să ticăi în ritmul unui cântec de leagăn atunci mi-ai luat obrajii în palme şi cerul s-a aprins

    bomba nucleară era flacăra de pe ultimul băţ de chibrit l-am ridicat în dreptul ochilor ne priveam ca într-un tablou de frida kahlo începuseră să ne crească trandafiri şi zgârie nori între degetele de la picioare ploua cu stele pe inimile noaste împreunate ca o umbrelă uriaşă deasupra metropolei
    atunci am simţit cum pielea începe să se lepede de pe corpul meu de jivină am rămas goală şi netedă un animal subacvatic care nu cunoaşte lumina dar este lumină ai plonjat în mine de la sute de ani distanţă am simţit cum trecutul îşi frânge coastele eram în cădere liberă alături de tine şi atunci întregul univers a juisat de plăcere noi doi nu mai ştiam ce e gravitaţia

    #477142 (raspuns la: #477063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    mi-o placut mult asta - de thebrightside la: 26/11/2009 09:02:56
    (la: lizuca lasă urme)
    "mama stingea lumânarea cu mâna
    prindea uşor flacăra cu vârful degetelor
    o învelea în carnea ei caldă şi-o culca
    duios, pe o parte -"

    poezia ca intreg nu-mi pare fluenta.

    p.s. cheetah mood indeed. :)



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...