comentarii

Ieșirea din comunism


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
> cind au invatat romanii sa fure de la servici, macar un creion, nu in timpul comunismului?

Da’ ce, in alte sisteme comuniste a manifestat lumea mai mult respect faţă de creioanele statului? Vezi #44004 – dr.evil. Noi am beneficiat doar de o formă mai aberantă şi mai represivă de comunism din cauza celui ce s-a nimerit să ajungă în fruntea statului. Ghinionul nostru.

> cind n-i s-au spalat creierele cu pionieri, utc-isti si membrii? nu tot in aceeasi perioada?

De spălături cerebrale beneficiem şi azi, numa’ că-n altă direcţie. Sau ţi se pare că se înregistrează un plus de inteligenţă?

> unde-i organizatia 'solidaritatea'' DE LA NOI DIN TARA?

Nu ştiu cum era organizată poliţia politică la cehi, respectiv polonezi, dar sigur era mai ineficientă ca a noastră. Walesa, respectiv Havel au organizat mişcări de protest şi cu toate astea au scăpat din mâinile securiştilor locali vii şi destul de sănătoşi (nebătuţi sau bătuţi nesemnificativ).
La noi, aproape de zenitul comunismului, securitatea funcţiona încă foarte bine. Gheorghe Ursu a fost arestat şi omorât în bătaie fără să fi organizat nimic. Avea doar rude cărate în străinătate şi ţinea un jurnal în care făcea referiri ireverenţioase la situaţia de atunci. În asemenea condiţii orice om înzestrat cu un instinct de conservare cât de cât normal era firesc să nu-şi dorească probleme cu regimul.

> cine iesea la demonstratii si striga ura? strainii?

Era ieşirea la demonstraţii voluntară? Sau o încurcai serios de nu mereai?

> cine a fost capul revolutiei? un roman?

Bătrânii, singurii care-s interesaţi să discute ce a fost atunci şi care au timp să stea la poveşti, emit două ipoteze – unu că revoluţia a fost rezultatul unui acord între Bush ăla vechiul şi Gorby şi doi: revoluţia a fost aranjată de elita comunistă care era nemulţumită de cât avea şi voia drum liber spre escrocherii serioase. Varianta doi are mai mulţi adepţi.

> inca si azi toti se duc cu spaga peste tot ca sa obtina ceva

Şpaga nu se poate eradica prin indignarea societăţii civile. E nevoie de o oarecare creştere a veniturilor şi de măsuri coercitive serioase la nivel instituţional.

Văd că ai un dinte împotriva bucureştenilor. Totuşi din câte ştiu Bucureştiul a fost mai degrabă un fief electoral al anti-comuniştilor: convenţie, alianţă. Oricum s-ar putea scrie n-şpe pagini despre cum se văd provinciile între ele.

> iar acuma ei pleaca din tara, nu din lipsuri ci ca sunt aventurieri

Cred că în fraza care te-a indignat spiritul de aventură facilita plecarea, nu era mobilul principal.

> pe citi nu i-am auzit ca era mai bine in timpul lui ceausescu, ptr cine era mai bine?


Cei care au prins destul din ambele perioade emit aprecieri care pot fi sintetizate cam aşa: a fost mai întâi o vârstă de aur în care erau de toate, erau şi bani să cumperi, puteai din salar să-ţi iei apartament, să mergi în concediu la mare şi să stai la hotel, etc.; a urmat o vreme în care nu se mai găsea nimic, pâinea se dădea pe cartelă; apoi vine perioada actuală în care ai ce să cumperi, dar n-ai cu ce, numai escrocii au bani.

> ptr hoti, lenesi, lingai si oportunisti, ei ar fi stat mai departe in negura aceea inca alti 50 de ani

Păi opinia generală e că fix hoţii şi oportuniştii au profitat de schimbare şi au adunat semificativ. Şi când mulţi trăiesc azi la limita de subzistenţă nu văd de ce ar fi fericiţi de schimbarea de sistem.
#44194 (raspuns la: #43826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
>Da’ ce, in alte sisteme - de anib la: 19/04/2005 14:23:27
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
>Da’ ce, in alte sisteme comuniste a manifestat lumea mai mult respect faţă de creioanele statului? Vezi #44004 – dr.evil. Noi am beneficiat doar de o formă mai aberantă şi mai represivă de comunism din cauza celui ce s-a nimerit să ajungă în fruntea statului. Ghinionul nostru.

eu nu traiesc prin comparatie si furtul nu se explica cu 'si altii fura'' e chestie de civilizatie pe care noi care am avut doar putintica inainte de a deveni colonie rusa am pierdut-o definitiv

ce forma aberanta si represiva vorbesti? eu nu am fost membra de partid ca nu am vrut si nu mi-a facut nimic, am primit catedra la 3 scoli

>De spălături cerebrale beneficiem şi azi, numa’ că-n altă direcţie. Sau ţi se pare că se înregistrează un plus de inteligenţă?

sigur ca beneficiem si azi, vezi consumerismul, razboaie care se fac ptr 'pace', internetul

dar nu trebuie sa te lasi spalat si daca vrei se poate

>Nu ştiu cum era organizată poliţia politică la cehi, respectiv polonezi, dar sigur era mai ineficientă ca a noastră. Walesa, respectiv Havel au organizat mişcări de protest şi cu toate astea au scăpat din mâinile securiştilor locali vii şi destul de sănătoşi (nebătuţi sau bătuţi nesemnificativ).

bine zici ca nu stii ptr ca eu am prieteni polonezi si cehi si stiu ca au murit pe capete de la ei

ca nu l-au omorit pe walesa si havel, acestia erau persoane importante de renume international, sustinuti din afara ptr ca au dovedit ca erau oameni integri care se luptau ptr poporul lor, amindoi au fost inchisi de nenumarate ori

>La noi, aproape de zenitul comunismului, securitatea funcţiona încă foarte bine. Gheorghe Ursu a fost arestat şi omorât în bătaie fără să fi organizat nimic. Avea doar rude cărate în străinătate şi ţinea un jurnal în care făcea referiri ireverenţioase la situaţia de atunci. În asemenea condiţii orice om înzestrat cu un instinct de conservare cât de cât normal era firesc să nu-şi dorească probleme cu regimul

ca ne-am dorit sau nu probleme am avut girla, macar sa ne fi impotrivit nu sa colaboram cu ei si sa zicem mersi ca la bucuresti era mincare

>era ieşirea la demonstraţii voluntară? Sau o încurcai serios de nu mereai?

da era, nu te tragea nimeni cu sila din casa, eu si colegii mei nu ne-am dus si nu ne-a facut nimeni nimic iar cind ne-au trimis la biserica sa facem liste cu cine merge nu ne-am dus si nu ne-a facut nimic

>Bătrânii, singurii care-s interesaţi să discute ce a fost atunci şi care au timp să stea la poveşti, emit două ipoteze – unu că revoluţia a fost rezultatul unui acord între Bush ăla vechiul şi Gorby şi doi: revoluţia a fost aranjată de elita comunistă care era nemulţumită de cât avea şi voia drum liber spre escrocherii serioase. Varianta doi are mai mulţi adepţi.

nu e dovedit nimic si ai vazut ce s-a intimplat cind am iesit in strada, si nu toti

>Şpaga nu se poate eradica prin indignarea societăţii civile. E nevoie de o oarecare creştere a veniturilor şi de măsuri coercitive serioase la nivel instituţional.

nu-i adevarat. daca nimeni nu da se dezobisnuiesc

ma faci sa rid si sa-mi aduci aminte ca in tara in care sunt nu merge sistemul de educatie si fiecare da vina pe faptul ca nu au ba computere ultimul racnet ba aia ba ailalta

de standarduri morale si disciplina nu pomeneste nimeni asa si tu cu cresterea veniturilor

>Văd că ai un dinte împotriva bucureştenilor. Totuşi din câte ştiu Bucureştiul a fost mai degrabă un fief electoral al anti-comuniştilor: convenţie, alianţă. Oricum s-ar putea scrie n-şpe pagini despre cum se văd provinciile între ele.

nu sti bine sau nu vrei sa sti. nu vreau sa-mi amintesc cind am spus prietenelor mele din bucuresti ca noi la brasov nu gasim mincare si ele mi-au raspuns la noi este

inteleg ca 3 tari care formeaza romania nu au multe in comun afara de limba

>Cred că în fraza care te-a indignat spiritul de aventură facilita plecarea, nu era mobilul principal.

ba era, ca daca generatia asta nu face nimic de la cine sa asteptam?

>Cei care au prins destul din ambele perioade emit aprecieri care pot fi sintetizate cam aşa: a fost mai întâi o vârstă de aur în care erau de toate, erau şi bani să cumperi, puteai din salar să-ţi iei apartament, să mergi în concediu la mare şi să stai la hotel, etc.; a urmat o vreme în care nu se mai găsea nimic, pâinea se dădea pe cartelă; apoi vine perioada actuală în care ai ce să cumperi, dar n-ai cu ce, numai escrocii au bani.

poate a fost virsta de aur in bucuresti. intreaba-i pe cei carora l-i s-au luat paminturile, casele si cei din puscarii ce virsta de aur a fost, dar ai grije sa nu-ti dai numele

escrocii au bani ca bucurestiul si oltenia i-a ales

acuma nu mai zic ca noi avem nu? de ce nu ies in strada, de ce cauta sa-si aranjeze in continuare numai propriile buzunare sau sa zica: ne-am plictisit de tranzitie si plecam din tara si apoi in afar sunt 'nemultumiti' si zic ca e greu ca aici se munceste nu ca in romania

cum sa schimbi ceva si sa progresezi daca nu muncesti, furi si zici bravo la toate nulitatile?

ca sa nu mai spun ca asteapta posturi de conducere cind ei vorbesc ro-english si nici nu se sinchisesc sa invete, zic sa invete astia de-aici romaneste
A fost sau n-a fost până la urmă mânărit topul? - de Simeon Dascalul la: 26/10/2006 09:31:29
(la: Cei mai mari români)
Întreb şi eu inspirându-mă din filmul lui Porumboiu. Vorbesc de mânăreala voluntară, deficienţele datorate amatorismului la partea tehnică n-are rost să le mai discutăm.

Nu-s sigur că da. De la început emisiunea părea concepută ca un vehicul pentru Carol, atunci de ce naiba nu i-au umflat o ţâră voturile lui Carol să iasă primul? Şi mai ales de ce nu l-au evacuat discret pe Antonescu, figură mult mai neconvenabilă decât Becali şi Ceaşcă?

Dacă totuşi s-a făcut curăţenie sunt discutabile criteriile de igienă. Mie mi se părea la fel de jenantă prezenţa lui Carol în top ca a celor doi excluşi. Mi-am schimbat părerea la o discuţie cu bunică-mea, încercam să-i explic concursul şi ea a întrebat: „le dă ceva premiu?”. Pe când o lămuream că topul TVR nu mai are la ce folosi majorităţii respectivilor m-am prins şi eu că nu se stabileşte o ierarhie utilă, ci se radiografiază mentalul colectiv. Ori dacă ai ciroză, la ce foloseşte să te uiţi la poza unui ficat sănătos? De asta mă gândesc că era bine să fie lăsat topul în stare pură, cu Becali, Carol, Ceaşcă şi oricine s-ar fi nimerit.
Împuşcatul nu-şi datorează poziţia imbecilităţii postrevoluţionare, ci stomacului gol al naţiei. Nu văd cum ar putea fi convins un pensionar care a trecut de la sărăcia aproximativă a comunismului la cea crâncenă de azi că s-a schimbat ceva în bine. N-o să dispară din top decât când mor cei ce-l regretă sau când se va sălta nivelul de trai, înclin mai degrabă spre prima variantă.

Îmi pare rău că am considerat topul închis şi nu m-am uitat la emisiunea finală. Din selecţia de ieri de la Cârcotaşi părea că a fost destul de haioasă mai ales şuturile dintre Liviu Mihaiu şi apărătorul Cioroianu.

Şi revin, dacă nu prin antagonisme moldo-muntene, atunci cum se explică jelania colectivă a ziarelor centrale la ieşirea lui Ştefan? Care într-adevăr părea să fie o alegere care să mulţumească majoritatea.
monte_oro - de Intruder la: 18/02/2009 13:25:01 Modificat la: 18/02/2009 13:25:56
(la: Nesinguratatea impovaratoare a lui ” a avea” - sau ce zice Plesu)
multam, nu stiam de articolul asta. ii dau copy-paste aici, poti sa te superi dar e mai la-ndemana asa...

Munca. Daune colaterale

Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în week-end, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai.

„În România nu se munceşte destul”. Toţi românii par să fie de acord cu această judecată aspră şi numai în parte îndreptăţită. Românii ştiu să fie şi căpşunari harnici, dacă pot anticipa un câştig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei şi al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înţelese ca emblemă a umanităţii. Dar nici nu dormitează mediteranean, la umbră. Şi chiar dacă nu muncesc în sens tradiţional, sunt activi: „se descurcă”, fac aranjamente, „se află-n treabă”, „au de alergat.”

În ce mă priveşte, sunt îngrijorat mai curând de contrariul: când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate fi bilanţul lui de viaţă. Activitatea lucrativă asfixiază, în asemenea măsură, intervalul diurn, încât „lucrativ” nu mai înseamnă nimic: e obţinerea unui câştig de care nu se bucură nimeni, un câştig din care nimeni nu are nimic de câştigat.

„Modelul” e, preponderent, occidental. Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care, paradoxal, subminează (sau amână) pofta de viaţă. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacţii”. Reuşita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat”) suspendă, treptat, cel puţin două din componentele decisive ale unei existenţe depline: singurătatea şi răgazul.

Singurătatea e materia primă a reflexivităţii şi a construcţiei de sine. „Dumnezeu – s-a spus – e ceea ce fiecare ştie să facă cu propria sa singurătate”. Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supravieţui interior în condiţia unei sociabilităţi perpetue. Sfârşeşti, inevitabil, prin a-ţi pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-şi mai dă seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul şi cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătăţii: condamnatul era, clipă de clipă, însoţit (de fapt încolţit) de o prezenţă tăcută dar tenace, o prezenţă programată să excludă orice posibilitate a intimităţii şi a solilocviului.

Răgazul e valorificarea intensă a non-activităţii. E înlocuirea eficienţei prin plăcere, savoarea decuplării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respiraţia lumii, fără să i te opui, fără să intervii cu deprinderile proprii în metabolismul ei. De la gratuitatea hobby-ului până la experienţa totodată subtilă şi simplă a vidului, răgazul e recuperarea identităţii tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligaţii, utilităţi şi urgenţe. O ieşire igienică, pe verticală, din registrul actualităţii. Cu alte cuvinte, un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator şi fără vaccinul singurătăţii, munca recade în semnificaţia ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar.


(copiat integral din http://www.adevarul.ro/articole/munca-daune-colaterale.html)
una subţire, de vară :) - de Sancho Panza la: 07/01/2010 01:20:16
(la: Căutări...şi negăsiri)
Căutam ieşirea
şi am dat de-o uşă
ce avea o clanţă.
(au!)

M-am căutat
şi am dat de-un doctor
ce te cunoştea.
(biblic! au! au!)

Am căutat
şi am dat de-un pol
ne-ajungea de-o bere.
(subţire, de criză)

La non-stop doar vodkă
(şi-încă de-aia scumpă!)
ne-am întors
la birt.
dupa douăzeci de ani... - de cosmacpan la: 07/08/2010 01:39:06
(la: "Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm".)
"cine este fără de vină să ridice primul piatra" parcă aşa sună îndemnul...

Dacă britanicii nu ştiu ce a însemnat socialismul cu faţă mai mult sau mai puţin umană asta este treaba lor...

dar că noi cei ce am trăit aici ne facem că uităm şi întoarcem faţa spunând că dacă eu nu văd gunoiul din faţa porţii atunci el nu există e ceva stricat în aer...

comunismul nu adus ceea ce se crede adică bunăstarea ci numai pervertire, mutilare şi schilodire începând cu scara valorilor într-o societate, continuând cu dreptul la proprietate şi dreptul la viaţă privată, dreptul la gandire şi exprimare liberă...

dacă ceea ce s-a strigat în 90 "noi muncim, nu gândim" şi "moarte intelectualilor" credeţi că nu a avut nici o urmare în ceea ce se întâmplă acum este treaba fiecăruia...

faptul că pervertirea socială a însemnat atât "atenţia" dată cuiva pentru un serviciu care oricum îi intra în atribuţii cât şi denigrarea unor categorii intregi a avut si are urmari de genul acestor prezente nemulţumiri...

Cine uita ca Basescu este un produs al sistemului la fel ca 99.99% din clasa politica poate ca ar trebui sa rememoreze ceva date...

ideea este ca nu Basescu este de vina ci fiecare dintre noi care am acceptat si acceptam (din varii motive) manelizarea vieţii sociale şi disparitia vieţii de cetate...dim materialul postat de Brasovean aici am inţeles că ceea ce ne trebuie este o nouă idee de solidaritate socială...

de incheiere..."nu te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară" ...nu-i aşa că sună ca o tâmpenie? din păcate populaţia acestei ţări este tributară istoriei lipită cocoaşă şi vor trebui mai mult de 20 de ani citaţi de Brucan pentru ieşirea din deşert în ţara Canaanului...
Dilema veche - urare pentru 2004 - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:08:16
(la: La multi ani Romania !)
Alegerile bat la uşă şi se anunţă un an tulbure. Indiferent de cîştigători, sînt patru mari întrebări care contează: cum va afecta anul electoral integrarea europeană? Se va echilibra spectrul politic prin ridicarea Alianţei D.A.? Va mai fi PRM un pericol? Va rămîne UDMR în Parlament, asigurînd pacea româno-maghiară? În rest va fi multă gălăgie.

Cu gîndul la urne, guvernului îi va fi imposibil să încheie toate capitolele de negociere în acest an. Dosarele uşoare au fost deja tranşate şi greul a rămas la urmă. Ar trebui să existe un aparat birocratic capabil să ducă de unul singur această povară, dar el nu funcţionează. Reformele au încă nevoie de presiune constantă de sus, de foarte sus. S-a văzut limpede cînd Adrian Năstase a trebuit să se angajeze personal pentru un set de măsuri cu doar o lună înaintea raportului de ţară. Cei 500 de euroconsilieri şcoliţi afară abia un început să înţeleagă despre ce este vorba şi vor începe probabil să dea rezultate abia în mandatul următor. Dacă nu cumva o schimbare de guvern îi va mătura din funcţii, aşa cum schimbarea din 2000 a dat peste cap administraţia. Partea bună este că integrarea europeană nu depinde de rezultatul alegerilor în sine. Problema aici este anul electoral ca atare, nu rezultatul urnelor. Şi PSD şi Alianţa D.A. vor continua procesul de integrare. Într-un ritm mediocru şi dînd mai multă importanţă angajamentelor decît implementării acestora, dar vor continua.

Rezultatul urnelor va fi însă determinant pentru reechilibrarea spectrului politic. Marea schimbare adusă în 2003 în politica internă a fost tocmai relansarea jocului democratic normal. Cum Alianţa a depăşit PRM în opţiunile de vot, s-a ivit şansa ca puterea să fie disputată între forţele democratice. Însă a pornit bine şi a continuat prost. Deocamdată, pare a se fi blocat în orgolii. Cea mai tristă imagine a lui 2003 a fost cea în care liberalii deschideau sticle de şampanie, după ce sondajul CURS - CSOP a arătat că au o pondere mai mare decît PD. Nu e clar ce sărbătoreau şi pe cine au învins. Dincolo de ineleganţa faţă de parteneri, liberalii demonstrau şi o mentalitate de jucător de mîna a doua: par mulţumiţi că sînt liderii opoziţiei. În timp ce PSD pregăteşte serios campania, antrenînd toate resursele politice şi administrative, Alianţa s-a blocat în problema candidaturii lui Traian Băsescu la primărie.

. PRM reprezintă încă un pericol. Nu se va pune problema ajungerii la guvernare, cu toate sondajele rocamboleşti prezentate săptămînal în revista România Mare (ultimul dintre ele, secret bineînţeles, era realizat nici mai mult, nici mai puţin decît de experţi ONU de la Geneva). PRM se poate întoarce la 10% sau poate rămîne acolo unde este astăzi, făcînd imposibilă ieşirea PSD din calcule. Nu este clar ce efecte vor avea mişcările aiuritoare ale lui Corneliu Vadim Tudor asupra electoratului său. Vechea reţetă bazată pe scandal, noroi şi populism ieftin a funcţionat şi a făcut din PRM al doilea partid al ţării. Moderarea atitudinii îi poate deruta electoratul.

Ultimele sondaje au adus veşti proaste pentru UDMR, care a ajuns sub pragul electoral. Va fi nevoie de mobilizarea întregii comunităţi pentru a rămîne în Parlament. Practic, moderaţii şi radicalii vor trebui să coopereze, altfel vor pierde toţi. Inclusiv România. Pacea româno-maghiară rămîne principalul merit al coaliţiei din 1996 şi unul dintre principalele merite ale lui Adrian Năstase după 2000 (este un domeniu în care s-a descurcat excelent; paradoxal este că nu se prea laudă cu asta). Dar această pace s-a menţinut tocmai pentru că maghiarii aveau ceva de oferit guvernelor româneşti: voturile în Parlament. Dilema comunităţii maghiare e clară: rămîne cu ce a obţinut sau plusează? Aceasta este şi linia de demarcaţie între cele două tabere. Dacă disputa se va tranşa în afara Parlamentului, spiritele radicale vor avea de cîştigat. De obicei, moderaţii înving cînd disputa rămîne într-un cadru instituţional stabil. Nu există pericolul unui Kosovo în Transilvania, dar odată ce maghiarii şi-ar pierde avantajul negocierii, tonul se va inflama din nou şi se va reveni la probleme ţinute sub control prin cooperare în ultimii şapte ani, ceea ce ar fi un regres. Ar fi prea de tot ca 2004, în loc să rezolve problemele la zi, să le reactiveze pe cele vechi.

Toate aceste spaime vor fi sau nu confirmate la urne. Acest an zbuciumat poate avea şansa sa: să elimine emoţiile pe viitor. Poate după 2004 vom ajunge să trăim într-o ţară plicticoasă. Genul acela de ţară care merge bine indiferent cine vine la putere, unde marile probleme ale cetatenilor sint stresul profesional si trecerea vesela prin criza virstei mijlocii. Cam asta ar trebui sa ne uram pentru 2004.

Cristian GHINEA

cornu lumii - de AlexM la: 02/07/2004 14:38:40
(la: Iubirea, un "natural"? Care dragoste?)
Cezarul scrisã:
----------------------------------------------------------------------
Physis nu are legătură directă cu Isis, zeiţa egipteană, protectoarea dragostei conjugale, reprezentată cu o pereche de coarne (de ce infidelitatea în căsnicie se traduce prin “încornorare”?); dar şi o zeiţă a naturii fecunde, procreative. Coarnele atunci, ar însemna o ieşire în natură, o revenire la o condiţie natural animală depăşită prin cunoaştere.
----------------------------------------------------------------------

adecãtelea? pren ãl culcatu cu unã mul'iere au bãrbatu carele nu'i cu cununie cãpãtãm revelatiunea ?Depãsim pren istã trebã conditiunea dã fiarã si ne adpropriemu dã ãl dã susu?
Altfel spus, este cumva o incercare de a justifica infidelitatea? Daca da, ash spune ca-i cam complicat. E mai simplu sa spun " am facut-o ca asa am vrut. Am avut placerea asta si am facut-o".

Hmmmm.. nu am inteles niciodata de ce atata tragedie pentru infidelitatea sexuala. Cumperi partenerei o ighetata, o masina, o casa, o rochie , etc stii ca se bucura si ca-i faci o bucurie. Dar valeu muica daca e vorba de altceva care ar putea sa-i faca o bucurie si acel altceva e tocmai de natura sexuala si nu apartine impricinatului in cauza. Atunci e vai si amar de parca cine stie ce ar fi. Toata treaba se termina cand se ajunge la faza cu chilotii. In mod normal & cu exceptiile de rigoare:-)

> A/moralitatea populatiei se reflecta in a/moralitatea statului.

N-aş zice. Statul e în esenţă amoral în raport cu alte state. Să-l luăm ca exemplu pe Bismarck şi afacerea Strousberg – un F.N.I., Dacia Felix sau Bancorex avant la lettre. Carol I îi concesionase lui Strousberg construirea căilor ferate române. În urma falimentului fraudulos al acestuia au cam rămas în pagubă nişte obligatari germani – unii care subscriseseră sume importante şi erau în relaţii bune cu Bismarck. Iar acesta din urmă s-a gândit că statul român ar putea să-i despăgubească prietenii. Şi a ţinut de ideea asta cu dinţii, nu s-a jenat să apeleze diplomatic şi la turci ca să disciplineze regatul român, iar până la urmă a avut succes de cauză. La Congresul de la Berlin unde ni s-a recunoscut independenţa a trebuit să cedăm şi să-i despăgubim pe investitorii Strousberg. Bismarck e fără îndoială un personaj foarte onorabil în Germania. Nu şi-ar fi permis să vâre mâna în bugetul ţării pe care el o unise ca să-şi redreseze financiar prietenii ce făcuseră o investiţie neinspirată. Un politician corect, european. Dar cu România care era la mâna lui s-a purtat desăvârşit de balcanic.

> In aceste state moralitatea si educatia civica a cetatenilor

Ce drăguţi sunt ei, occidentalii! E uşor să fii integru când societatea în care te-ai născut îţi oferă un trai civilizat fără altă condiţie decât să munceşti. Dar a fi moral, nebalcanic, la noi e împotriva instinctului de conservare. Să luăm două cazuri:
1. o rudă apropiată ţi-e grav bolnavă; ai avea curajul s-o trimiţi în spital fără bani pentru doctori, asistente, infirmiere? poate dacă vrei s-o moşteneşti.
2. o duci de pe-o zi pe alta rău ca mai toată lumea şi tot o rudă – de data asta sănătoasă şi iubitoare - îţi propune un post cu salar bun şi pe hârtie şi prin ce pică pe de lături; e de la sine înţeles că vei funcţiona ca un om de încredere al rudei respective, cu toate riscurile aferente; ai prefera să rămâi om cinstit cu restanţe la cheltuielile de bloc sau ai accepta oferta neamului binefăcător?
Astea nu-s racile morale genetice ale rasei, ci consecinţa situaţiei actuale.

> Acest electorat e imoral pentru ca si-a pierdut discernamintul, nu poate face diferenta intre bine sir rau, intre alb si negru!

Electoratul poate nu ştie să facă diferenţa între alb şi negru, dar face diferenţa între o burtă plină şi una goală. Crezi că lumea ura comunismul ca doctrină sau lipsa de mâncare, de căldură şi de programe la televizor? Ai mei îmi povestesc cum manevrau antena să prindă programele din Ungaria. După atâta luptă naţională ...
După revoluţie a ajuns stânga la putere că avea un discurs electoral mai inspirat – ne-a fost rău. S-a dus dreapta la putere – iar ne-a fost rău. Am virat iar spre stânga – tot rău. În concluzie am trecut iarăşi pe dreapta la sfârşit de 2004. Dacă alianţa nu va reuşi să salte nivelul de trai semnificativ va veni PSD-ul înapoi. Lumea votează pe chestii concrete, nu în funcţie de trecutul politic sau în funcţie de cât de corectă e o doctrină abstractă.

> Astfel in minciuna zilei si a istoriei, Domnule Simeon, comunismul nu a creat elite, ci monstrii!

Am folosit „elite” în sensul de privilegiaţi, de clasă de sus a regimului. Şi nu cred că poţi pretinde că au dispărut.

> Aceasta masa amorfa despre care ne spuneti

Mă refeream la componenţa socială post-revoluţie nu ante-comunism.
Patapievici lansează o ipoteză interesantă asupra succesului bolşevizării – s-a petrecut în procesul de metensomatoză, de trecere a sufletului colectiv din trupul satului atemporal în trupul statului capitalist, adică nu mai eram una, dar nici nu ajunsesem cealaltă.
Satul din ’45 care îngloba 80% din populaţie nu mai era chiar universul atemporal, închis, pre-istoric sau neolitic. Dar rămăsese asta într-o oarecare măsură., iar resturile nesemnificative şi retrograde de morală de azi de-acolo provin.
În ce priveşte democraţia interbelică – hai să fim serioşi, poate am fi evoluat spre aşa ceva după război, dacă împărţeala de la Yalta ar fi fost altfel.
O explicaţie mai accesibilă e că bolşevismul a prins aşa de bine fiindcă a găsit o societate patriarhală, cu un respect adânc al autorităţii.

Rusia – imperiul absolut al răului? Păi şi democrata SUA merge în şablonul ăsta. Personal, nu găsesc Rusia detestabilă per se, ci în raport cu noi, cu efectele vecinătăţii ei. Să fi rămas dincolo de Bug - n-aş fi avut nimic contra lor.

Există o superstiţie populară de a nu rosti numele bolilor sau nenorocirilor. spre a nu le atrage, a nu le chema. Or noi suntem de vină, ne-am făcut-o cu mâna noastră, noi i-am chemat pe ruşi aici.
Cantemir, proaspăt uns de turci domn al Moldovei, s-a gândit la o afacere bună şi i-a propus lui Petru cel Mare ca Moldova să ajungă un regat clientelar al Rusiei în schimbul menţinerii dinastiei Cantemir. La prima vedere nu era chiar o alegere proastă – stabilitate dinastică, stăpân ortodox, o fiscalitate mai suportabilă. Bineînţeles că ţarul nu s-a lăsat rugat şi s-a înfiinţat imediat cu armata în Moldova.
Din fericire au existat printre marii boieri şi minţi politice mai lucide care au estimat corect ce ar însemna oblăduirea Rusiei. Iordache Rosetti şi Lupu Costache nu l-au interpelat democratic pe Cantemir în Divan, ci au sabotat aprovizionarea, iar armata ţaristă a fost învinsă la Stănileşti nu de superioritatea militară a turcilor, ci de foame.
Azi ne putem da seama ce ar fi însemnat o victorie rusă - întreaga Moldovă ar fi avut cu un secol mai repede soarta Basarabiei. Rămâne de ghicit dacă turcii ar fi reuşit să menţină graniţa pe Milcov sau Rusia ar fi înghiţit şi Ţara Românească şi ar fi avut drum liber spre fraţii slavi din sud. Dar asta e deja istorie speculativă. Nu-i nici măcar sigur că propunerea lui Cantemir a fost hotărâtoare în trezirea apetitului rus pentru noi. Nici n-o s-avem de unde şti, că nu putem derula istoria înapoi să ne reparăm greşelile.
Iubite romina - de spinroz la: 04/05/2005 21:50:52
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Ai pus punctul pe ,,i''. În fond care este cea mai mare dintre toate plăcerile vieţii? Un om simplu mi-a spus: ,,Două lucruri mi-au plăcut în viaţă: peisajele naturale (ce plăcere estetică mai pură ca cea a naturii, poate trăi omul?) şi femeia (este, ca orice om simplu heterosexual) , dar mai mult decât peisajele mi-a plăcut femeia, iar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut când m-am iubit cu femeia în mijlocul naturii. Am simţit atunci că mă împreunez cu toată natura, că devin una cu femeia mea şi natura...'' Asta pare să fie adevărata fericire pe pământ, doi oameni tineri care fac dragoste, goi, în mijlocul naturii - o retrăire a fericirii edenice.
Cât priveşte preferinţa bărbaţilor heterosexcuali pentru sexul anal sau oral vorbeşte cât se poate de clar de o homosexualitate mascată. De ce sexul anal sau oral cu o femeie ar fi normal iar cu un bărbat nu? Plăcerea se pare că e cu atât mai mare cu cât fructul oprit e mai imoral. Plăcerea mare pare stimulată de emoţia fricii indusă de imoralitatea condamnabilă : păcatul prea-curviei, cel al homosexualităţii, al incestului, al violului sau cel al pedofiliei. Toată sexualitatea extremă înseamnă o ieşire din ,,calea de mijloc'' , mult prea umană... omul vrea să fie chiar şi numai pentru o clipă - uni zeu. Toate manifestările extremiste par să inducă celui în cauză voluptăţi paroxistice; ele sunt cu atât mai mult căutate cu cât interdicţiile sunt mai draconice; să amintim pe cei care frizează moartea, experimentând sporturi extreme, maşini extreme, etc . Cred că trăiesc voluptăţi similare celor care experimentează sexul extrem.
Nu te supăra pe Rodi: femeile nu pot înţelege bărbaţii , aşa cum bărbaţii nu le pot înţelege pe ele. Bărbatul şi femeia sunt ,,fiinţe în oglindă''
#46995 (raspuns la: #46857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fii serios - de Simeon Dascalul la: 04/10/2005 16:42:32
(la: Ţara handicapaţilor şi ologilor)
mi s-ar fi părut unul din cele mai faine lucruri din lume ca ai mei să fi fost nişte ştabi respectabili
aş fi avut întotdeauna bani de ieşit în oraş
idem maşină sau măcar scuter
aş fi avut parte de vacanţe în străinătate; cunosc un ştăbişor incipient şi de mai mică anvergură care se plângea că s-a săturat de cât îl duc părinţii în Grecia
în liceu ar fi fost arhi-lejer că nu m-aş fi stresat să tocesc pentru facultă
în facultă n-ar fi trebuit să muncesc pentru bani de buzunar
nici să mă surmenez mergând la cursuri – cine să mă pice? oricum s-ar fi rezolvat
iar la ieşire ştiam că am post asigurat

în fine aş fi apreciat toate darurile sorţii numai că n-am avut parte de părinţi care să fi fost pe fază
Cassandra - de rac la: 07/10/2005 15:11:56
(la: va masturbati?)
Mă aşteptam să calmezi lucrurile, în sensul de a-i atrage atenţia lui Intruder pentru ieşire... , dar tu vii şi mă pui pe mine pe tapet. Nu-mi vine să cred. Cu ce am greşit?

Chiar dacă citem cartea, şi aş fi reţinut pasajul, tot aş fi pus întrebarea. Dar reţinerea unui astfel de text trebuie să ascundă ceva amuzant, vreo întâmplare din momentul citirii, asta vroiam să ne zică.
Spiritul ăsta a fost, nu am jignit.

Chiar aşa de mult deranjează comentariile mele? Că doar nu dau în cap la nimeni.

#77326 (raspuns la: #77322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de Simeon Dascalul la: 28/11/2005 16:09:03
(la: Greva profesorilor o nenorocire pentru elevi!!)
> la ora actuala, un om cu 8 clase- fie el muncitor, somer sau patron de > butic- este un om RATAT!

să fim serioşi, ratat eşti în funcţie de situaţia la care ajungi,
dacă eşti afacerist înnăscut poţi să ajungi foarte bine cu patru clase sau şi fără alea; uită-te la becali sau mai rău, la palatele ţigăneşti

şcoala e pentru ăia ce nu pot să se descurce altfel ...

eu am mers pe direcţia calculatoare tocmai fiindcă nu-mi identificasem vreun talent lucrativ şi după cercetări îndelungate consiliul de familie a ajuns la concluzia că facultatea asta o fi mai grea, dar îţi asigură totuşi ceva şanse la ieşire
mie mi-era indiferent - calculatoare, chimie sau medicină - numai să scap de distracţia lunară a familiei - de a rezista de la un salariu la altul

aşa că am fost "hrănit" cu mate şi fizică până la indigestie - au scos ai mei cumva şi bani de meditaţii - restul materiei în măsura în care să iau bacul, dar totuşi să nu-l iau cu o notă prea proastă că cine ştie ce procent din bac va conta în nota de admitere, etc.

de-aş fi prins o grevă ar fi fost cel mai mare noroc - aş fi avut timp suficient de învăţat pentru meditaţii - erau destult de exigenţi profii de-acolo

#91201 (raspuns la: #91069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce am vrut să spun - de rac la: 01/12/2005 14:36:00
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Andreea a spus "stiu ca rac nu se supara ca divagam putin de la subiectul conferintei acestea! :)". Eu am vrut să spun că nu e problemă..., că ar fi dacă s-ar întâmpla asta (trollarea) cu adevărat, adică acea deviere de la subiect. Aparent "problemă".
Aparent, ieşire în decor, dar de fapt lucru dorit! Pentru că această divagare nu ar face decât să încurajeze pledoaria mea pentru aducere la real. Am putea glumi până ne-am întâlni (na, că fac şi rime, deşi nu mai sunt pe trăncăneală nearistrocrată).
Eiii, glumii şi eu de ziua românaşilor...

latu, remarc cu satisfacţie că eşti alături de noi în continuare, şi sper că nu ai uitat ce te-ar rugat odată;
Belle..., da, poţi să ajuţi prin zâmbet :)

Rămân prin preajmă.


Am fost la întâlnirea cafegiilor!
#92058 (raspuns la: #91934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
danaig - de silver la: 12/12/2005 10:49:04
(la: Ganduri…)
Firul e în mâna ta, copilă, nu arunca blestem pe cei ce ii invinuiesti de rătăcirea ta. Prinde capătul firului şi mergi mai departe ... nici nu stii cat de aproape e ieşirea din labirint.

Si daca ti-ai şterge ochii înlăcrimaţi ai putea chiar să zăreşti lumina ... a fost dintotdeauna în faţa ta, dar poate ai fost prea obosită să o cauţi.

Nimeni nu scrie reţete de suflet pentru poveştile altora ... şi nimeni nu-ţi poate trăi viaţa ... ce ţi-ai dorit de Moş Crăciun se poate împlini mai curând decât te aştepţi ... Crăciunul e atât de aproape.

Ne sfâşie uneori sufletul întâmplări pe care nu le dorim, pe care nu avem nici măcar capacitatea de a le anticipa, dar de acolo de sus cineva ne veghează viaţa.

Iar cei ce pleacă de lângă noi sunt cei ce nu ne sunt destinaţi. Uneori nici nu realizăm că păstrând în suflet amintirile neplăcute - deşeuri care ne murdăresc sufletul, nu ne dăm nouă înşine o şansă de a merge mai departe.

Iată, Moşul m-a rugat să-ţi şoptesc la ureche că astăzi începe viaţa ta. O viaţă în care trupul tău tânăr şi mintea ageră vor deveni complici pentru împlinirea ta. O viaţă în care te scuturi de trecute dezamăgiri ca de praf şi începi să clădeşti noua ta înfăţişare ... interioară şi exterioară. O viaţă în care înţelegi că un om care te iubeşte nu te va face să plângi decât de fericire. O viaţă din care fac parte indiscutabil un zâmbet senin de copil şi multe răsărituri de soare lângă cineva care va şti să-ţi privească sufletul şi să se îndrăgostească de adâncimile lui. O viaţă în care să iubeşti şi să fii iubită aşa cum visezi ... Aşa cum meriţi cu prisosinţă.


" ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..."
Mai întâi îţi dau dreptat - de Simeon Dascalul la: 06/02/2006 14:02:14
(la: Van Goethem şi justiţia)
Mai întâi îţi dau dreptate: CTP are accese jenante de filo-rusism, cel puţin aşa se vede în „Cap şi pajură”. Şi cu asta se sfârşeşte acordul nostru

„practica judiciară română aplică în majoritatea cazurilor de ucidere din culpă prin accidente de traffic, pedeapsa închisorii cu suspendare”
Întotdeauna e aşa? Chiar şi când ucigaşul nu-i nevastă de senator? Credeam că, în cazuri normale, de egalitate naţională şi socială a implicaţilor se dă totuşi un verdict corect în funcţie de cine poartă vina accidentului. Că de n-ar fi aşa mi-ar fi foarte uşor să iau maşina lui taică-meu şi să pândesc când trece strada un individ ce mă nervează. Îmi aduc şi nişte prieteni ca martori şi zic la tribunal şi zic „Dom’judecător, ceasu’ rău! Io nu eram băut, n-am vrut să dau peste el, da’ n-am avut ce face că mi-o apărut brusc înainte, uitaţi, să zică şi băieţii.”

„Nu este vorba oare de o lipsă de credibilitate a justiţiei româneşti?” Se pare că americanii n-au încredere nici în Curtea Penală Internaţională, unde ar fi fost normal să ajungă toate cazurile astea. Nu vor ca oamenii lor să păţească ceva fiindcă or dat cu maşina peste câţiva „babuini”.

„Pe de altă parte nici românii să nu se aştepte la miracole sau perfecţiune din partea sistemului American, căci şi juraţii sunt oameni, nu Einstein sau Superman” – deci să nu le cerem prea mult unor juraţi, că şi ei îs oameni, n-or să se surmeneze încercând să stabilească vinovatul într-un proces. Atunci ce dracu’ caută acolo? În cazul ăsta nu numai juraţii poartă vina, întregul proces a fost o bătaie de joc, din care a reieşit că mortul a decedat de moarte bună sau s-a dat singur cu capul de trotuar.

A stârnit atâtea valuri fiindcă nu-i doar „un caz nefericit de administrare a justiţiei”, o eroare judiciară cum se întâmplă peste tot, ci o ieşire la suprafaţă a consideraţiei adevărate a americanilor vizavi de restul indivizilor, fie ei şi aliaţi din patria lui Dracula. Genul ăsta de sentinţe îi aşteaptă pe toţi americanii care au avut ghinionul să se trezească cu un babuin sub roţi. O bătaie de joc crasă care a arătat cât valorează România pe plan internaţional. Şi aicea-s de acord cu CTP. Suntem pxxxxe pe plan naţional şi babuini pe plan internaţional.

„La fel de hazardant este de a blama “in corpore” de corupţie justiţia română”. Tu te-ai duce la tribunal fără nici o îndoială având încredere că neamul demnitarului care ţi-a lichidat familia va fi pedepsit? Eu n-aş mai acorda justiţiei prezumţia asta de imparţialitate. Singura variantă pentru un individ obişnuit care are de-a face cu făpturi superioare - social sau naţional - este să-şi facă singur dreptate.
Iuda a fost un erou care s-a sacrificat la cererea lui Iisus. - de Muresh la: 19/04/2006 00:24:06
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
HAARETZ - April 18, 2006
And the traitors will become heroes
By Guy G. Stroumsa

The well-timed publication - just prior to the Easter holiday - of the Gospel According to Judas Iscariot is an exciting event, not only in the world of the researchers but also in the minds of hundreds of millions who were educated to believe Judas Iscariot is the archetype of the traitor. Judas, a disciple of Jesus who turned him to the priests and the elders according to the canonical Gospels, is perceived as having betrayed the messiah, and he is also called the son of Satan. Therefore he is identified with the Jews and hence, of course, has played a symbolic role in Christian anti-Semitism throughout the generations. The dramatic discovery has been published only now, but the text was discovered i_n pot Fayum, Egypt back in the 1970s, and has had many adventures since then. The excitement that the discovery is arousing is comparable to that aroused by the discovery of a new star by means of a powerful telescope - when a new technology (or luck) confirms the conclusion that the astronomers had reached prior based on calculations alone. After all, we have long known about the existence of this lost gospel and therefore it was possible to guess its contents, more or less.
2. The text under discussion depicts a conversation between Jesus and Judas three days before Passover and the death of Jesus. Jesus reveals to his close disciple the secrets of the heavenly kingdom and asks Judas to hand him over to the authorities and thus "sacrifice the man that clothes me." Only thus, with the help of Judas, was it possible to realize the divine plan. The true essence of Jesus is entirely spiritual: It is his soul, and it is imprisoned, supposedly, in his material body.


HAARETZ - April 18, 2006
And the traitors will become heroes
By Guy G. Stroumsa
Şi trădătorii vor deveni eroi.
Traducerea! (Rezumatul, ideea).
Aş vrea să încep prin a spune cîteva cuvinte despre NT aşa cum au ieşit după ce le-am trecut prin filtrul meu personal şi aşa cum le-am păstrat în memoria mea. Intrase Iisus în Ierusalim (Sărbătoarea Floriilor) în preajma Pesach - ului evreiesc, cel legat de ieşirea evreilor de sub robia egiptenilor. Iisus era, practic, un rabin evreu (nu chiar rabin întrutotul căci nu era însurat - Maria din Migdal ar fi fost soţia lui, spun mormonii, dar religia creştină nu susţine aceasta) şi şi-a adunat discipolii (12 la număr) într-o clădire de pe Muntele Măslinilor în estul Templului, pt. a oficia rugăciunea de Pesach. Mai înainte prezise că unul din discipoli îl va trăda dîndu-l pe mîna legionarilor romani. Şi aşa chiar a şi fost. Iuda (mai precis Iehuda, Iehudi - ca si Iehudi Menuhin - iehudi inseamnă evreu) s-a furişat afară din clădire şi a chemat pe legionarii romani. Intrînd în clădire urmat de soldaţi, Iehuda s-a apropiat de Iisus - Iehoshua - şi l-a imbraţişat. În felul acesta romanii au ştiut cine exact trebuie arestat. Pt. trădarea lui, Iehuda a primit o răsplată de 30 de arginţi (siclii) = gheşeft. Aceasta e povestea din NT cum am înţeles-o eu cu mintea mea. Am un motiv să ţin minte acest episod. Din totdeauna am simţit că ceva nu e în regulă aici. De ce tocmai Iehuda. El era, doar, cel mai bun discipol al lui Iisus. Şi oare fără trădarea lui romanii nu l-ar fi găsit oricum pe Iisus?
Şi acum traducerea ca idee şi nu "mot a mot".
"Lumea creştină îl consideră pe Iuda Iscariotul (Iehuda Ish Kraiot)drept un trădător (un trădător tipic, prin definiţie). Astfel au fost creştinii educaţi.
Iuda, discipolul lui Iisus, cel care l-a trădat pe învăţătorul său, e considerat un trădător de Mesia şi e supranumit fiul diavolului.
Iuda e identificat cu evreii (să nu uităm că Iehudi înseamnă evreu) şi fapta sa a stîrnit antisemitismul dealungul veacurilor.
Chesia e că a fost găsit un text, scris cam în aceeaşi perioadă ca şi Evangheliile (am citit că a fost scris cam în aceeaşi perioadă în alt articol) care îl dezvinovăţeşte pe Iuda de orice vină - textul a fost găsit în Egipt în 1970 (!!!) şi timp de 10 ani a fost lăsat să se odihnească într-un seif şi doar mai apoi a început munca de restaurare, care a fost posibilă datorită noilor tehnologii. Autorul articolului spune că de mult s-a ştiut că a existat odată un sul (gospel) care a fost pierdut nefiind inclus în NT. Să mi se permită să remarc că părerea mea e că intenţionat acest sul nu a fost inclus în NT - vezi în continuare. Mă întorc la traducere:
"Textul relatează o conversaţie între Yehoshua (Iisus) şi Yehuda (Iuda) trei zile înaintea Cinei cea de Taină. Yehoshua dezvăluie discipolului său preferat secretele Impărăţiei Cereşti şi îl conjură pe Yehuda să-l dea pe mîna autorităţilor, împlinind prin aceasta cele sortite lui Yehoshua de către voinţa divină.
Şi acum mă intreb şi eu ca prostu'. Dacă sulul ăsta ar fi fost înclus în NT ce mai rămănea din învinovăţirea de deicid adusă evreilor. Vorbeşi adevăr cînd spui tot adevărul fără să laşi nimic deoparte...Altminteri ...



val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...