|
te provoaca sa gandesti
Imi zbor ganduri de crăciun
De ce se bucurau românii în urma cu 200 de ani? De abundenţa din mall-uri? De brazi împodobiţi? De cadouri care mai de care mai costisitoare? De posturi de radio care emit colinde, muzică de „sezon”? De posturi TV unde vezi, între multe calupuri publicitare, filme cu „Christmas Spirit”? De oraşe cu beculeţe şi zeci de brazi sacrificaţi? De restaurante cu meniu de gală? De Moşi Crăciuni cu bărbi false şi Crăciuniţe mini-jupate? De chindii cu râuri de băutură, haleală cu colesterol din belşug, muzici maxime, eventual o partidă de sex?....
Da' cine e Iisus Hristos? Moş Crăciun nu m-a ocolit niciodată ... an de an lasă sub brad cadoul visat ... păstrez în suflet darul cel mai de preţ ... primit şi dăruit, deopotrivă ... credinţa, speranţa, dragostea ... şi sper să nu mă uite nici în anii ce vor veni ... mai am sub brad un pui de om ce-mi umple zilele cu zâmbet şi senin ... şi un OM alături, de la care încă mai învăţ, la matusalemica mea vârstă, cum să trăiesc frumos şi cum să dăruiesc fără să aştept nimic în schimb ... toate aceste daruri ale moşului fac din mine un om împlinit ...
" ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..." A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: "Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!" Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme. "Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii." Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă. "De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?" Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om. "Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare. Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: "Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!" Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: "De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?" Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze. "Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!" Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: "Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
încă un secret - al unei căsnicii reuşite
- de
rac
la: 09/06/2006 20:10:06
(la: Secretele unei casnicii reusite) Îmi place mult în cârciumă să vin,
Doar în localul ce e preferat de mine. Mîncarea e gustoasă, privirile senine, Din băutură sorb puţin câte puţin... Fotoliul odihneşte, iar muzica pansează. Atmosfera-mi mângâie fiecare por. Răni ale zilei se-ascund, nu mai dor, Mirosul de Crăciun - aici se-mpachetează. Chiar dacă uneori, arar m-am „îmbătat”, Mi-am înecat amarul sau bucuria vidă, Nimic putea-ar zborul să mi-l ucidă ! În cârciuma aceasta mă simt ca un bărbat ! …Şi este o femeie pe care o văd mereu. Cu ochi-i încălziţi mi-acoperă arsura, Mă mângâie pe cap, zâmbeşte toată gura, Se-nsinuează-n prejma-i parfum de Dumnezeu. E cald şi e plăcut, mi-e bine în local. Pereţii arestează acorduri de pluteală... Cutemurul plăcerii arată mult pe scală, Iar cârciuma-mi oferă oceanul fără mal. Ziua sau noaptea vin, mă reîntorc grăbit, Nerăbdător să-mi pierd surplusul de rutină. Povara se usucă şi intră-n carantină, Sunt bucuros să spun : aici m-am cârciumit ! Nu-i cârciumă să fie atâta de frumoasă ! Mai e şi un copil privindu-mă atent... Şi-aş vrea deconspir moral şi indecent : Cârciuma mea preferată este... ACASĂ ! ___________________________________________________ Nimănui nu-i pasă. Era sfârşit de noiembrie, şi, după o toamnă
caldă, frigul începu a strânge copiii în jurul sobelor încălzite. În satul de sub dealul împădurit, căsuţa lui moş Ambrozie părea o mică bijuterie. Albă, cu ferestre mici, cu acoperişul negru stătea pitită sub deal. În casă era cald, era bine...Mirosea îmbietor a plăcintă cu mere şi gutui. Bunicul o ţinea pe Elina pe genunchi, în timp ce priveau pe fereastra de la casa scundă. Primii fulgi îşi începură valsul lor...La început erau câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi... Elina îl rugă pe bunicul ei să iasă puţin afară...Până să obţină încuviinţarea, îşi lipi năsucul de geam, iar de partea cealaltă se lipise o steluţă de zăpadă... De multă vreme privea spre casuţa din vale. Acum că a venit vremea, s-a desprins din Înalt aşa fericită că poate întâlni fetiţa aceea cu ochi albaştri şi păr balai, cu sufletul mereu plin de cântec... Seară de seară, bunicul ii spunea câte o poveste despre Creaţie, despre Stele, despre Cer, iar Elina adormea cântand ..iar cântecul inimii ei, făcea linişte acolo sus, în lumea stelelor de zăpadă... Acum stăteau faţă în faţă şi se priveau...Le despărţea doar o fereastră... Elina privea îndelung...Steluţa de zăpadă era ca o dantelă. Era perfectă! Se tot minuna mereu cum este Dumnezeu atât de priceput la aceste detalii! Cu ce măsoară el ca să fie fulgii atât de simetric alcătuiţi? Ce muzică tainică aud de le e zborul atât de lin? Ce le şopteşte Dumnezeu când îi t rimite pe pământ de produc atâta bucurie?...Toate aceste întrebări o frământau pe fetiţa cu părul bălai. Privind steluţa, îşi spuse hotărâtă: steluţele aduc doar bucurii, aduc doar veşti bune! Ce mult îşi dorea să fie o steluţă! Bunicul se apropie tiptil încât nepoţica nici nu simţi când mâinile sale împovărate de ani, o prinsese de umerii ei tineri. Îl auzi doar şoptindu-i la ureche: - Draga moşului, m-ai rugat de atâtea ori să-ţi spun poveşti şi de fiecare dată, fiecare poveste începea cu a fost odată ca niciodată,ei bine, de data aceasta am să-ţi spun o poveste cu totul specială. - De ce specială moşule? - Pentru că aceasta nu mai începe cu a fost odată ca niciodată.. - Dar cum începe? - A fost dintodeauna...a fost dintodeauna un D umnezeu care ne priveşte, un Dumnezeu care ne aşteaptă să-I zâmbim, să-I vorbim despre noi, să-i scriem despre grijile noaste, despre visele şi bucuriile noastre... - Steluţele acestea, vin de la El? Întrebă fetiţa, întrerupând povestea bunicului - Da. Se spune că atunci când cerul scutură peste noi aceşti fulgi veseli şi jucăuşi, mici şi mari, este semnul că în curând spiritul Crăciunului, ne va îmbrăţişa pe fiecare! - Vai, bunicule - exclamă nepoţica - am uitat de scrisoare!!!! - Ce scrisoare? - Scrisoarea către Moş Crăciun, ai uitat? - A, nu am uitat, spuse bunicul zâmbind , vezi deja spiritul Crăciunului te-a luat în braţele lui! Uite, steluta de zapada s-a lipit incapatanata de fereastra noastra, si va sta acolo pana cand o raza mai puternica de soare ii va curma firul exis tentei de steluta... - Cum? Va muri steluta? - Nu. Nu va muri. Doar se va transforma. Se va preface intr-o picatura de apa... - Of. Si ce sa fac eu cu o picatura de apa? Steluta e mai frumoasa. Steluta e... e... cum sa-ti zic eu... E o artista! Uita-te si matale la ea ce dantelata e! Apoi sa stii ca steluta mai are surori si frati,care mai de care mai jucausi si mai zbenguiti...si fiecare steluta se opreste pe la cate o casuta unde simte bucurie si liniste. Uite vezi, chiar acum când mă asculţi, în ochii tăi strălucesc steluţe jucăuse... Elina nu-şi putea stăpani bucuria, ochii ei erau ca şi ai bunicului... -Bunicule,pot sa te rog ceva?-intreaba fetita cu glasul ei cristalin de copil.. -Da, draga mosului... -Bunicule, diseara cand se ivesc stelele pe Cer, poti sa imi arati cu care stea seamana stelutele din ochii mei ? Lumina lămpii se stinse, iar focul din sobă abia mai pâlpâia. Era întuneric, dar de dincolo de fereastră, o rază de lumină se strecură în ochii umezi de dor ai bunicului... Liniştea cuprinse încăperea, aţipise şi bunicul, cu zâmbetul pe buze... Visul nepoţelei şi visul bunicului părea că deveniră unul singur... ...Se făcea că din înaltul cerului se coborau îngeri cu aripile pline de steluţe...Când aripile lor întreţineau zborul, puzderie de steluţe cădeau deasupra lor, acoperindu-i... Era noaptea de Crăciun, o noapte de vis...o noapte în care lacrimile au luciri de stele, mai ales cele ce sunt plânse pe furiş... În noaptea aceea steluţa de Crăciun se cuibărise în inima lor şi a rămas acolo pentru totdeauna...
Motive de nemultumire a moldovenilor fata de romani
- de
Filip Antonio
la: 04/03/2004 17:21:45
(la: Ce sunt românofonii din Republica Moldova?) 1) România a sacrificat Basarabia în 1916 în favoarea Transilvaniei, intrând în război alături de Antantă care îi promitea Ardealul, refuzând Tripla Alianţă care îi promitea Basarabia. Până la urmă, norocul a făcut ca atât Imperiul German, cât şi cel Austr Ungar şi cel Ţarist să se prăbuşească, iar România să se aleagă cu ambele provincii, după ce în 1917 evitase de justesse anihilarea ca stat.
2) Unirea din 1918 n-a fost aşa cum o prezintă unii istorici români un act de entuziasm general, ci unul de convenienţă. În disperare de cauză Republica Democratică Moldovenească a făcut apel la trupele române care au ocupat Basarabia în ianuarie 1918, contracarând bandele bolşevice care care terorizau provincia. Să nu uităm că votul din Sfatul Ţării de la 27 martie/9 aprilie 1918 s-a făcut în condiţiile în care armata română înconjurase clădirea. 3) România n-a acceptat particularismele basarabene şi în special în domeniul cultural a acţionat cu lipsă de senistivitate ca şi în Transilvania şi Bucovina în "naţionalizarea" învăţământului. 4) În lupta pentru crearea unei elite româneşti în provincie, România a aplicat politici uneori discriminatorii împotriva minorităţilor naţionale, care au culminat cu retragerea cetăţeniei de către guvernul Goga Cuza a evreilor veniţi în provincie după 1919. 5) România nu a înţeles întotdeauna că 106 ani de rusificare nu se pot şterge peste noapte şi de aici atitudinea de iritare la adresa românilor basarabeni care prezentau un ataşament faţă de tot ce este rusesc (lucru pe care mulţi nu îl înţeleg nici azi). 6) Reprimarea acelora care sărbătoreau Crăciunul (pe ascuns) pe calendarul vechi. Şi azi Mitropolia Basarabiei NU a trecut la calendarul nou. 7) Politici greşite care au antagonizat minorităţile. Desfiinţarea şcolilor ucrainiene (mai numeroase în Bucovina)la sfârşitul anilor 20 a alienat cea mai mare minoritate, potenţial aliată împotriva ruşilor. Aşa s-a creat un teren mai favorabil iredentismului alimentat de agenţii bolşevici. Bajocura la adresa găgăuzilor, numiţi "găgăuţi" nu a stins nici azi românofobia acestei populaţii puternic rusificate. 8) Trimiterea în Basarabia adeseori a unor funcţionari corupţi şi brutali, folosită de adversari în alimentarea poveştii cu "jandarmul român care bătea" (se pare că imaginea NKVDistului care deporta în miez de noapte e mai puţin pregnantă sau a bou-vagoanelor spre Siberia). 9) Eşecul dezvoltării economice şi sociale, Basarabia rămânând ce mai înapoiată provincie. 10) Retragerea fără rezistenţă în 1940 (discutabil). 11) Persecuţiile împotriva populaţiei evreeşti declanşate de regimul Antonescu şi pe care mulţi români refuză să le recunoască. Repet, regimul Antonescu a persecutat evreii, NU poporul român. 12) Anexarea "pe 1000 de ani" a Transnistriei de către Antonescu, 1000 de ani care au durat 2. 13) Predarea către URSS de către România a militarilor basarabeni care luptaseră în armata română. 14) Băgarea sub preş a istoriei Basarabiei şi scoaterea ei de la naftalină în scop propagandistic de către regimul Ceauşescu în ultima sa perioadă. 15) Obsesia identitar în relaţiile bilaterale, care face ca românilor din România să li se pune pata pe ochi. Dacă s-ar face un recensământ probabil între 80 sau 90 la sută dintre românofoni s-ar declara "moldoveni". O isterizare a românilor din România este complet contraproductivă. 16) Lipsa unei politici coerente a informaţiei a României (stat, societate civilă). România ca să dau un singur exemplu nu a fost capabilă să subvenţioneze (ca Rusia) ediţii locale ale presei (două încercări timide PRO-TV şi Jurnalul de Chişinău nu par să aibe sprijin fnanciar) 17) Politică economică ineptă, incapabilă să facă concurenţă ruşilor. 18) Trimiterea de diplomaţi naţional-comunişti care nu înţeleg modul de a opera al ruşilor, lezând senisibilităţi la Chişinău. Colindul celui fara de tara
Adrian Paunescu Unde-ai fi si unde te-ai tot duce Cât ai fi de rău sau cât de bun, Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce Cel mai greu îti este de Crăciun. Când se strâng străinii pe la case Si aprind lumini în pomii lor, Ti se face mare frig in oase Si de tară ti se face dor. Cumpără-ti un cântec de pe piată Si-o sa-ti cadă nendoios cu tronc, Si-ai să-l tii cu tine-ntreaga viată Imigrant and very tragic song. Bate vântul, bate dinspre tară, Suflă-n răni cu sare si pelin, Bate vântul si te-nchide-afară, Rudele in vizită nu vin. Uite, Anul Nou cu dor de casă Cum e ea, mai bună sau mai rea, Amintirea-n pace nu te lasă Pân-la comă in zadar vei bea. Poti să tii si două, trei neveste Stii prea bine, toti suntem la fel, Insă tara numai una este Emigrant atât de singurel. Mori aici si nimeni nu te-aude Dar visează tot ce-ti e pe plac, Că te bărbieresti si pleci la rude Si găsesti pe masă cozonac. Bate vântul plin de dor de tară Ti se face dintr-o dată rău, Bate vântul si te-nchide-afară, Nu stii ce să faci cu trupul tău. Nu e mare lucru, stii prea bine Altii mese mai bogate pot, Dar un simtămînt e viu in tine Că acasă e mai mult ca tot. Din putinul lor, ai tăi vor face Tot ce pot să fie fericiti, Să petreacă-n liniste si pace Să mai râdă si să bea un sprit. Unde-ai fi si orice-ai fi, bătrâne, Parcă dorul salele ti-a frânt, Si atât din tot îti mai rămâne Să te-asezi cu fata la pământ Si să plângi când toti în sărbătoare Hohotesc de parcă te-ar sfida, Si să plângi durerea ta ce-a mare Si să plângi de dor de tara ta. http://www.poezie.ro/index.php/poetry/49624/index.html?newlang=ron «MOS CRĂCIUN
Mos Crăciun cu plete dalbe A sosit de prin nămeti. El aduce daruri multe La fetite si băieti Mos Crăciun, Mos Crăciun Din bătrâni se povesteste Că-n toti anii negresit Mos Crăciun pribeag soseste Niciodată n-a lipsit. Mos Crăciun, Mos Crăciun Mos Crăciun cu plete dalbe Incotro vrei s-o apuci, Ti-as cânta "Florile Dalbe" Dacă as stii că nu te duci... Mos Crăciun, Mos Crăciun Mos Crăciun cu plete dalbe A venit si pe la noi Steaua cântecelor noastre Este darul pentru voi. Domn, Domn să-năltăm Am plecat să colindăm, Domn, Domn, să-năltăm, Când boierii nu-s acasă, Domn, Domn, să-năltăm, C-au plecat la vânătoare, Domn, Domn, să-năltăm, Să vâneze căprioare, Domn, Domn, să-năltăm, Căprioare n-au vânat, Domn, Domn, să-năltăm, Ci-au vânat un iepuras, Domn, Domn să-năltăm, Să facă din pielea lui, Domn, Domn, să-năltăm, Vestmânt frumos Domnului, Domn, Domn, să-năltăm, O CE VESTE MINUNATĂ (D.G.Kiriac) O ce veste minunată In Betleem ni s-arată Astăzi s-a născut Cel făr' de-nceput Cum au spus proorocii Că la Betleem Maria Săvârsind călătoria Intr-un mic sălas Lâng-acel oras A născut pe Mesia Pe Fiul în al Său nume, Tatăl l-a trimes în lume Să se nască si să crească Să ne mântuiască. Păstorii cum auziră Spre locasul sfânt porniră Unde au aflat, pruncul minunat Si Il preamăriră E Iisus Păstorul Mare Turmă ca El nimeni nu are Noi Il lăudăm Si ne închinăm, Cu credintă tare. ASTĂZI S'A NĂSCUT HRISTOS Astăzi s'a născut Hristos Mesia cel luminos Lăudati si cântati Si vă bucurati ! Mititel s'nfăsătel In scutec de bumbăcel Lăudati si cântati Si vă bucurati ! Văntul bate, nu-L răzbate, Neaua ninge, nu-L atinge, Lăudati si cântati Si vă bucurati ! Si de-acum până-n vecie, Mila Domnului să fie ! Lăudati si cântati Si vă bucurati ! STEAUA SUS RĂSARE Steaua sus răsare Ca o taină mare, Steaua străluceste Si lumii vesteste (bis) Că astăzi Curata. Prea Nevinovata Fecioara Maria Naste pe Mesia (bis) Magii cum zăriră Steaua si porniră Mergând după rază Pe Hristos să-L vază. Si dacă porniră Indată-L găsiră La Dânsul intrară Si se închinară (bis) Cu daruri gătite Lui Hristos menite Având fiecare Bucurie mare (bis) Care bucurie Si aici să fie De la tinerete Pân'la bătrânete (bis) CÂNTEC DE CRĂCIUN Din an în an sosesc mereu, La geam cu Mos Ajun. E ger cumplit, e drumul greu Da-i obicei străbun. Azi cu strămosii cânt în cor Colindul sfânt si bun. Tot mos era si'n vremea lor Bătrânul Mos Crăciun (bis). E sărbătoare si e joc In casa ta acum Dar sunt bordeie fără foc Si mâine-i Mos Crăciun (bis) Si-acum te las, fii sănătos Si vesel de Crăciun Dar nu uita, când esti voios Române să fi bun (bis) DOMNUL IISUS HRISTOS Nouă azi ne-a răsărit Domnul Iisus Hristos Mesia cel mult dorit Domnul Iisus Hristos. Din Fecioară s'a născut Domnul Iisus Hristos Si cu lapte a crescut Domnul Iisus Hristos. Cum e robul s'a smerit Domnul Iisus Hristos Si pe noi ne'a mântuit Domnul Iisus Hristos. Ce que vous n’aimez pas, ne le faites pas » Dragă ampop,
după ardoarea cu care combati, post să-mi imaginez că te numeri printre intelectuali. As îndrăzni să cred că si eu pot intra în aceeasi categorie (nu sunt sigur, chiar dacă mă pot "lăuda" cu un doctorat - în electronică, nu în stiinte politice sau filosofie, ca altii). Ca atare, până la un punct înclin să-ti dau dreptate. Dar numai până la un punct. Ca o paranteză, să stii că Moscova post-stalinistă nu si-a terorizat deloc intelectualii, ci dimpotrivă, si i-a atras de partea puterii, dându-le unele privilegii, pentru că, spre deosebire de Ceausescu, care era, pur si simplu, prost, în sensul cel mai direct, comunistii rusi, mai "luminati", au înteles că au nevoie de ei. Asa au construit bomba atomică, asa au trimis sateliti si navete spaţiale în Cosmos, asa si-au mai poleit imaginea cu turnee ale Balsoi Teatr, sau cu filme premiate la festivaluri internationale ("Moscova nu crede îl lacrimi"...), sau ... sau ... A fost o vreme când românii erau ahtiati după cultura rusă. Dar nu comunismul rus este de vină pentru racilele societătii românesti actuale. Nu, doar noi însine. Cine ne-a împiedicat să gândim singuri? Eu am crescut citind "Tânăra Gardă" şi "Povestea unui om adevărat" şi participând la focurile de tabără şi la actiunile pionieresti făcute ca să nu mergem la slujba de Crăciun sau de Paste ... Dar asta nu m-a împiedicat să ascult si ce-mi mai povestea bunicul (putin, că-i era frică) sau ce mai scăpa prin plasa propagandei, să citesc cărti (unele interzise), să văd si să gândesc singur, si să-mi dau seama ce a însemnat comunismul pentru România. Asta s-a întâmplat nu dintr-o dată, ci treptat, dar când vremurile s-au schimbat si s-au aflat, de exemplu, grozăviile de la Pitesti (orasul în care locuiesc) lucrurile acestea nu m-au luat prin surprindere, le stiam deja si doar unele amănunte erau noutăti pentru mine. Ca să nu lungesc vorba, cine a avut ochi să vadă si urechi să audă nu putea să rămână în ceata propagandei de partid. Cei despre care vorbesti tu sunt de fapt profitorii societătii de ieri si a celei de azi si dacă unii intelectuali iau partea uneia sau alteia dintre tabere, este pentru că asa cred ei că este "cool", asa au vazut ei la americani. Rolul adevăratilor intelectuali nu este acela de a da sfaturi, ci de a oferi modele. Îmi pare rău si-mi cer scuze, dar, din acest punct de vedere, pentru mine domnul Paleologu Jr. nu este credibil, pentru că ne dă prea multe sfaturi pentru putinul timp petrecut printre români. Este usor să stai la Londra si să dai verdicte pe baza celor citite în cărti, dar eu îl prefer pe Sartre măcar si numai pentru faptul că s-a implicat si nu a stat pe margine să comenteze. La fel, deşi îl apreciez pe domnul Paler pentru ce a scris, nu pot să-l admir pentru modul cum se implică în politică, pentru că de fapt trebuia să se fi implicat mai întâi pe vremea plenarei din 71, sau când era membru al CC al PCR. Eu cred că intelectualul adevărat trebuie să se implice, dar nu de o parte, sau alta, ci în asa fel încât, prin modelul oferit, să-i facă pe ceilalti să judece singuri si să nu mai fie doar o masă de manevră. Atâta timp cât ei vor prefera să vină un ... escu, să le rezolve problemele, lucrurile nu vor avea un rezultat pozitiv. Lasitatea intelectualului român nu va naste niciodată un Havel. Atât timp cât românii nu vor avea repere si modele pe care să le urmeze, vor continua să bâjbâie si să-si caute identitatea pierdută. Oricum, însă, nu trebuie să ne lăsăm cuprinsi de pesimism (cam devreme, în ceea ce te priveste, nu?). Eu sunt mai optimist. Cineva (Nicolae Iorga, cred) spunea că trebuie să ne luăm si noi nemtii nostri (culmea că am si avut, dar i-a vândut Ceausescu). Ei bine, cred că prin intrarea în UE vom avea si noi "nemtii nostri" care, mai putin imaginativi, ne vor arăta cum sa ajungem direct acolo unde fantezia noastră de balcanici ne-ar duce pe căi foarte ocolite. De asta nu sunt de acord cu părerile unora că aderarea la UE mai poate astepta, că nu suntem pregătiti, etc. În felul ăsta, noi nu vom fi pregătiti niciodată, asa că mai bine acum. Stii vorba aceea a lui Patriciu, cu tăiatul cozii pisicii dintr-odată ... S-a dovedit al naibii de adevărată si este valabilă si in acest caz. Si, ca să inchei cu o glumă, altfel cine ar rămâne să stingă lumina? Crăciun fericit si s-auzim de bine! Costy Dragă domnişoară ics,
ce frumos ar fi dacă am putea sta degeaba şi toate să ne pice "pară mălăiaţă în gura lu' nătăfleaţă"... Din păcate mai trebuie să şi muncim şi ar trebui să ştii că pentru ca tu să poţi merge la şcoală ca să te plictiseşti la ora de fizică, cineva munceşte în locul tău, cel mai probabil părinţii tăi. Cu reverii metafizice nu ajungem la nimic. Pune mâna şi învaţă şi lasă visurile. De altfel, apropo de fizică şi metafizică, aceşti termeni sunt de la Aristotel citire, care a scris două cărţi: prima a numit-o "fizica", adică despre cele lumeşti, ale naturii. A doua a numit-o "metafizica", adică ce e dincolo de lumea fizică, a naturii, lumea gândurilor. Dacă nu eşti în stare să depăşeşti nivelul la care te găseşti, poţi cel mult să te gândeşti la o carieră de "model" sau, şi mai bine, să nu faci nimic şi să te măriţi cu unul bogat şi trecut de vârsta a doua, ca să poţi duce viaţa de "far niente" la care visezi. Vezi că a sunat clopoţelul!
Când am citit cartea Marthei
- de
Simeon Dascalul
la: 31/03/2005 15:11:11
(la: Pasti -sarbatoare furata!) Când am citit cartea Marthei Bibescu - „Isvor – ţara sălciilor” mi s-a părut incredibilă bogăţia de tradiţii creştine şi precreştine desăvârşit integrate vieţii de zi cu zi. Guvernând-o, de fapt.
Dar felul acela de viaţă e dispărut sau va dispărea în curând. Cele două sărbători care s-au păstrat funcţionează azi ca termene pentru curăţenia generală şi ca o semnalizare a datoriei majore de a fi sătul. Familii complet atee n-ar concepe să nu aibă masa plină de Paşti şi Crăciun. Cred că modificarea de sens, de conţinut a sărbătorilor nu-i decât un sindrom al evoluţiei sociteăţii. Sau mai degrabă a involuţiei, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Revelatoare mi se pare de exemplu adoptarea tot mai masivă în ultimii ani a două sărbători idioate de import: Halloween şi Valentine. N-aş putea alege un singur film, tot aşa cum n-aş putea alege o singură carte.
Rocco şi fraţii săi - prin realism. Când l-am văzut a doua oară, am avut un puternic impuls să mă ridic şi să plec. Mă simţeam ca şi cum aş fi privit prin gaura cheii la acei oameni! Ran , regia Akira Kurosava. Superb! Regele Lear în versiunea japoneză. Un poem cinematografic extraordinar. Forrest Gump - Nu are nevoie de comentarii. Un taxi pentru Tobouk. Pentru mine, cel mai bun film de război. Dialoguri superbe (dialoghistul este Michel Audiard), personajele de excepţie, distribuţia, la fel, deznodământul năucitor. Chaplin, aproape toate Practic, Chaplin a reinventat filmul. Poveste de Crăciun Parfum de femeie Noaptea Iguanei Prinţul mareelor Războiul Stelelor, Imperiul contraatacă. După ce le-am văzut, n-am putut să mai văd nici un film SF, fără să îl raportez la ele. Sunt atât de multe!
de la Lazarescu citire...(fragmente)
- de
Intruder
la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu") cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare) cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;) Jurnal intim Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici. în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins. Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui. Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit. Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat. Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac. Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui. Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale. (...) Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui. (...) Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei. În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!". Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită. Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu: ''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei. Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba". Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze. Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă. Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut (bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie. sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018 01. Care este cea mai mare placere a ta?
Muzica. 02. Care este cel mai valoros lucru pe care-l ai? Familia. 03. Cine te-a influentat cel mai mult in viata? Părinţii mei. 04. In ce ai vrea sa te reincarnezi daca acest lucru ar fi posibil? Într-o pasăre. 05. Care este scriitorul tau preferat? Mihail Drumeş. 06. Cu ce ocazie mintzi? Instinct de apărare 07. Ce-ti place cel mai mult sa faci in timpul liber? Muzica. 08. Ce detesti la altii? Răutatea 09. Daca ai putea sa-ti schimbi un atribut fizic, care ar fi acela? Mi-aş lua o inimă nouă. 10. Unde si cum ti-ar placea sa traiesti? În Noua Zeelandă, fermier. 11. Ce admiri cel mai mult la o femeie? Compromisul. 12. Ce admiri cel mai mult la un barbat? Toleranţa 13. Cand si unde te-ai simti cel mai fericit(a)? În fiecare an, de Crăciun, acasă. 14. Care este personajul de fictiune pe care il preferi? Harry Potter. 15. Ce te caracterizeaza cel mai bine? Consecvenţa. 16. Care este motto-ul tau? Decât o afacere bazată pe prietenie, mai bine o prietenie bazată pe afacere. 17. Ce ti se pare a fi "culmea durerii"? La stomatologie... 18. Ce ierti la altii? Naivitatea. 19. Care este principalul tau defect? Patima. 20. Care este culoarea ta preferata? Alb. 21. Care sunt numele tale preferate? Adrian, Adriana. 22. Cine este cea mai mare iubire a vietii tale? Soţia mea. 23. Ce ai si ti-ai dori sa nu ai? Început de chelie. 24. Ce nu ai si ti-ai dori sa ai? Linişte în situaţia materială. OK, eu recunosc că am fost şi eu "corupt"... Problema nu este dacă avem fiecare un preţ al nostru, e clar că e aşa, suntem oameni, nu roboţi. Depinde şi pentru ce.
Să ne punem problema care este acel lucru pentru care nu am putea să primim bani, ori altceva, spre a-l face. De exemplu, dacă cineva a primit o damigeană de vin şi juma` de porc în preajma Crăciunului, plus bradul de rigoare şi bonus o pălincă de Bistriţa la 2 litri, iar toate astea pentru a da o aprobare banală..., asta este o situaţie nevinovată, sau aşa o văd eu. Dar, pentru a încălca legea, pentru a vă expune răspunderii, pentru asemenea "chestii", aţi accepta să primiţi ceva? Eu zic că problema e nu că se corupe, ci pentru ce. La urma urmei, dacă se respectă legea, iar omul are plăcerea să pună ceva "la pachet", măcar pentru faptul că eşti amabil, că îţi dai silinţa să îl ajuţi, care e problema? Personal nu aş accepta niciodată să comit vreo ilegalitate, să provoc vreo pagubă, să defavorizez pe cineva, să ... calc pe alături, indiferent care este valoarea "şpăgii". Am fost în situaţia asta şi nu am făcut-o. E doar un punct de vedere. "Câte capete, atâtea judecăţi." COLINDATORII
de George Cosbuc Cad fulgii mari,încet zburând Si-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. Demult şi patul ne-paştepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar şi dulce Cum sta pe paie-n frig Hristos In ieslea cea săracă, Si boul cum sufla milos, Căldură ca să-i facă, Drăguţ un miel cum I-au adus Păstorii de la stână Si îngerii albi cântau pe sus, Cu flori de măr în mână. Si-auzi ! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Si vin mereu,s-opresc în drum, Se-aud acum în tindă- Noi stăm cu ochii pironiţi Si fără de suflare: Sunt îngerii din cer veniţi, Cu Leroi, Domnul mare ! Ei cântă-nălţător si rar Cântări de biruinţă, Apoi se întoirc şi plâng amar De-a Iudei necredinţă, De spini, de-postaşi, şi c-a murit.. Dar s-a deschis mormântul Si El acum e-n cer suit Si judecă pământul. Si pănă nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam niciunul- Sărac ne-a fost, dar cald şi drag In casă-ne Crăciunul. Si în târziu ne biruia Pe vatra caldă somnul, Si-n vis vedeam tot flori de măr Si-n faşă, mic, pe Domnul. nu cred ca mai e nevoie de comentariul meu:) Firul e în mâna ta, copilă, nu arunca blestem pe cei ce ii invinuiesti de rătăcirea ta. Prinde capătul firului şi mergi mai departe ... nici nu stii cat de aproape e ieşirea din labirint.
Si daca ti-ai şterge ochii înlăcrimaţi ai putea chiar să zăreşti lumina ... a fost dintotdeauna în faţa ta, dar poate ai fost prea obosită să o cauţi. Nimeni nu scrie reţete de suflet pentru poveştile altora ... şi nimeni nu-ţi poate trăi viaţa ... ce ţi-ai dorit de Moş Crăciun se poate împlini mai curând decât te aştepţi ... Crăciunul e atât de aproape. Ne sfâşie uneori sufletul întâmplări pe care nu le dorim, pe care nu avem nici măcar capacitatea de a le anticipa, dar de acolo de sus cineva ne veghează viaţa. Iar cei ce pleacă de lângă noi sunt cei ce nu ne sunt destinaţi. Uneori nici nu realizăm că păstrând în suflet amintirile neplăcute - deşeuri care ne murdăresc sufletul, nu ne dăm nouă înşine o şansă de a merge mai departe. Iată, Moşul m-a rugat să-ţi şoptesc la ureche că astăzi începe viaţa ta. O viaţă în care trupul tău tânăr şi mintea ageră vor deveni complici pentru împlinirea ta. O viaţă în care te scuturi de trecute dezamăgiri ca de praf şi începi să clădeşti noua ta înfăţişare ... interioară şi exterioară. O viaţă în care înţelegi că un om care te iubeşte nu te va face să plângi decât de fericire. O viaţă din care fac parte indiscutabil un zâmbet senin de copil şi multe răsărituri de soare lângă cineva care va şti să-ţi privească sufletul şi să se îndrăgostească de adâncimile lui. O viaţă în care să iubeşti şi să fii iubită aşa cum visezi ... Aşa cum meriţi cu prisosinţă. " ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..." Plecăciune în faţa spiritului sărbătorilor ce te bîntuie de-o vreme încoace ...
Mă gândeam cum te-am putea răsplăti ... pentru rolul colindului tău de a aduce spor caselor - vieţilor noastre. Covrigi, mere, bomboane pentru pomul de Crăciun, dorinţe împlinite pentru tine şi cei dragi, alege tu modalitatea de plată ... " ... rebegit, la un pas de seninătate, mă cuprinde un ultim vârtej ..." si serbus sau re-serbus la toata lumea :)
cica sa dau si eu un banc: Copiii si Moshu' Copilul optimist si copilul pesimist il asteapta pe Mos Crãciun. Copilul pesimist e sigur ca nu o sa primeasca mare lucru, copilul optimist nu mai poate de încântare si abia asteaptã sã vadã darurile. Buun... Vine Mosu', copilul pesimist primeste super-cadouri - trenulete, masinute, ciocolata, tot ce i-ar fi putut trece prin cap. Copilul optimist primeste... o balegã. Se intalnesc copii si schimbã impresii. Pesimistul: "Mãi, eu am primit un trenulet da' nu e prea mare, si o masinuta, da' nu e culoarea pe care o vroiam, si ciocolata, da' e cu lapte si fara alune..." si asa mai departe. Optimistul râde încântat: "Mãi, eu am primit un cal, da' nu-l gãsesc!"
|
 loading... |
(la: Poveste de iarnă)
Să nu ajugem ca şi în povestea "Sarea în bucate".
De fapt cine s-a închis în acel cristal?
Metaforic vorbind un fulg de nea nu se poate compara cu un cristal.
Zeii nu pot fi şi vrăjitori. Aşa că nu poate exista nici o vrajă.
Crăciunul aduce numai bucurii, indiferent de starea sufletească din acea zi sfântă.Iar pentru un părinte copii reprezintă lucrul cel mai sfânt din lume.Fericire nu există decât în basme. Unde oare poate pleca un fiu, cu aşa nume, care inspiră teamă şi dezamăgire? Acolo unde există multă linişte sufletească, speranţă, unde? de găsit nu va vrea nimei să-l găsească.