comentarii

Impăratul codrului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
AlexM, - de DESTIN la: 25/09/2004 21:10:57
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)

Dear AlexM,

Explica ce ai vrut sa exprimi,sau dezvolta:

"Dupa caderea Bizantului societatea greaka , elitismul grecesc refugiat in Romania precum si marele vis de refacere a Imperiului Bizantin, adica al Romaniei au influentat enorm de mult elita Romaneasca."


Limba română vorbită de romanii care s-au stabilit în Dacia Traiană, să facem, cât de cât, cunoştinţă, pentru moment, cu foştii locuitorii ai pământului nostru.

Dacia a fost ultima cucerire importantă a Imperiului Roman.

"Din motive pe care nu este locul să le analizăm, Dacia a fost provincia romană cea mai puţin legată de centru şi cea mai puţin supravegheată politic şi cultural." (Alexandru Niculescu).

Din această pricină, procesul de expansiune a latinei cuprinde aspecte dintre cele mai inedite.

Cucerirea Daciei şi romanizarea ei sunt urmarea firească a cuceririlor prealabile din nordul imperiului, respectiv cucerirea Peninsulei Balcanice, în special teritoriul din sudul Dunării, actuala Bulgarie.

În momentul stabilirii coloniştilor romani în regiunea Carpaţilor, teritorii vecine din Sud erau în parte romanizate.

Cum atunci, ca şi acum, deşi noi credem că mai mult ca acum, legăturile dintre locuitorii dintr-o parte şi alta a Dunării erau frecvente, concluzia logică este că limba latină şi alte manifestări ale vieţii socio-economice şi culturale de tip romanic sau pur romanice erau deja prezente cu intensitate la data cuceririi Daciei de cãtre Impăratul Traian.

Din nou, o privire fugară asupra unei hărţi a continentului arată că în anul 106, înainte de cucerirea traiană, Dacia era inconjurată de Imperiul Roman, iar limba latină era vorbită de la Adriatica la Marea Neagră şi din Podişul Transilvaniei până în munţii Pindului.

În sudul Dunării, aceaşi soartă o avuseseră Iliria (cucerită în secolul al II-lea î.H.), Grecia şi Macedonia (cucerite în 146 î.H.), Panonia (anul 9 d.H.), Tracia (anul 46 d.H).

Aşadar romanizarea Daciei a început cu mult înainte de cucerirea ei de către Împăratul Traian în anul 107.

Împăraţii romani luau, acolo unde ajungeau legiunile, toate măsurile care să le asigure siguranţa.

În Nordul Dunării, aşa cum făceau oriunde stăpâneau, au înălţat cetăţi, au fixat garnizoane şi au împărţit pământ cetăţenilor romani.

Comercianţii au pornit la treabă. Încă în anul 1901, savantul Jirecec demonstrează că:

„mult timp înainte de cucerirea Daciei de către împăratul Traian, latina era cunoscută în ţinuturile Dunării; stăpânirea romană în Dacia reprezintă numai un mic episod de 150 de ani în istoria romanităţii la Dunăre.”

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23374 (raspuns la: #23353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legea lupului - de cosmacpan la: 29/03/2008 08:00:23
(la: de unul singur........)


Impărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înţeleaptă
Si milos cu toţi supuşii, - a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărui rânduire, -pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru că 'napoia vremii cu trei veacuri şi mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mănăstire de albine…
Astfel, -era scris în lege, ca 'n acea livadă verde
Cine intră, viaţa 'şi pierde:
Fie miel sau fie ied,
N'vea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va 'ndrăsni s'o facă, -hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai ştiu câte ciomege,
Iar apoi, - ca pildă vie, -
Jupuit pe loc să fie…
Cei dintâi căzuţi în leasă şi 'nhătati ca să-i jupoae,
Au fost nişte căprioare, doi viţei şi-o biată oae,
Si cădeau, pe rand apoi:
Cai, mioare, vaci şi boi, -
Cărora, chiar Impăratul, -milostiv cum numai el e, -
Le luă 'n primire zilnic nefolositoarea piele…
Intr'o zi însa norocul, nu ştiu cum a vrut să joace
Si să facă astfel placul celorlalte dobitoace,
Cari-au prins pe iarba verde, în livada cea smălţata,
Vre'o trei lupi cu ceafa lată…
Duşi fiind la judecată, de trei boi, un miel şi-o oae,
Ca pe cei de mai 'nainte, Impăratul să-i jupoae,
Innalţimea-Sa, îndată ce văzu pe lupi în fiare,
Către vitele cornute a turnat cu voce tare:
- Cum, nemernici şi mişei,
Indrăsniţi a crede oare să jupoi pe fraţii mei?…
- Doamne, au călcat livada!, -cuteză un bou să zică.
- Taci, că te jupoi îndată!… Boul a tăcut, de frică…
- Legea spune…, - zise oaia, dar simţi fiori prin seu:
- Ce-ai tu cu legea, dobitoaco?… Legea n'am făcut'o eu?…
Si pe fraţii puşi în fiare liberându-i rând pe rând,
Impăratul, cu iubire, i-a îmbrâţişat, plângând…
Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:
Oaia 'ntâi, pe urma boii, iar mielul dupa boi, -
Pricepând ca, să nu calce în livada fără stupi,
Legea 'i numai pentru ele, însă nu şi pentru lupi.
(Vasile Militaru)
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

1. Ratiile la alimente si coz - de mihaelaq la: 21/11/2004 11:17:00
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
1. Ratiile la alimente si cozile.
2. "Practica agricola".
Tu si Ratele - de fefe la: 15/12/2004 22:24:30
(la: Trancaneala Aristocrata)
Hehe, chiar azi dimineata cind m-am trezit nu stiam ce atita galagie afara. Cind bag nasul pe geam mi-am dat seama ca erau ratele sau gistele (nu am putut sa-mi dau seama ca era inainte de rasaritul soarelui) ca treceau pe desupra casei in stol. Veneau in tarile calde. Zona unde stam este renumita pentru popas de rate si giste. De altfel sint si alte pasari migratoare care vin pe-aici. Asa ca si tu la fel ca ele, pe vremuri din astea vreti la tarile calde.
#31737 (raspuns la: #31728) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, - de DESTIN la: 31/12/2004 17:37:22
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente in evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Rata cea mai mica de infectie - de Cassandra la: 23/08/2005 19:05:21
(la: Biserica moderna)
Rata cea mai mica de infectie cu HIV in Africa o detine Senegal, o tara in care religia prinicipala este cea musulmana. Cu atita succes ne putem intreba, o fi asta adevarata religie? ;))
Principala cauza se explica printr-un eficient program preventiv, in care e adevarat participa si biserica. Dar indiferent care sint mediile implicate, educatia este factorul fundamental. Scopul fiind inculcarea ideii ca fiecare senegalez este responsabil de transmiterea bolii si poate evita (si in ce fel) nenumaratele morti ale celor dragi. Raspindirea informatiei in populatie cu alte cuvinte educarea acesteia folosind toate mediile posibile, este cheia succesului. Dar asta s-ar putea obtine la fel de bine intr-un stat ateu.
PS A, uitam cel mai important aspect: religia s-a dovedit toleranta in acest caz, vorbind deschis despre sex, folosirea prezervativului etc.
Bun, si la intrebarea cu religia adevarata raspunsul il avem poate comparind situatia cu alte tari africane de religie predominant ...tot musulmana. Nigeria de exemplu, care insa se numara printre tarile cu cea mai inalta rata de infectivitate cu HIV. Sau Gambia. Sint tot tari musulmane, deci care e explicatia? E doar religia la mijloc? ;)
#67338 (raspuns la: #67213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a (se) rata, ratare... - de Intruder la: 27/08/2005 09:35:50
(la: Scrisoarea I redeschisa catre presedintele Basescu)
Cel mai optimist gandind, nu-mi vad un viitor in Romania ce pare un spatiu al ratarii.

a (se) rata, ratare, ratati...
M-am asezat pe scaun si am incercat sa (ma) gandesc.
Nu optimist, nu sofisticat si nici cu floricele...simplu.
Ma misc, traiesc, respir, iubesc, urasc (putin, cat sa nu par perfect), observ, cuget (tot putin ca sa-mi demonstrez ca exist totusi), muncesc (mult, pe doua fronturi...m-am spurcat la un trai "indestulat"), dorm, mananc, circul, citesc, vorbesc in Romania...
Nu sunt (inca) un ratat, inca mai sunt in jurul meu oameni realizati, inca n-am ajuns la stadiul acela de abandon...
Da, Romania este asa cum este, oamenii sunt cum sunt. M-am obisnuit si cu cei imbracati in costum semnat "Pierre Cardin" si cu cei in salopeta patata cu ulei. Nu-i invidiez pe primii, nu-i plang pe cei din urma. Chestie de exercitiu: trebuie sa-nveti sa te deprinzi.
Cine este (sau va deveni) ratat in Romania are mai multe sanse sa se rateze si-n Vest. Am vrut sa simulez ca nu-i observ pe romanii (nu rromanii!) ratati din tarile de dincolo de negura. Am reusit partial.
Un spatiu al ratarii exista in apropierea fiecaruia din noi. Daca punem indicatoare cu "acces interzis", "stop", "stationarea interzisa" sunt sanse minime sa calcam pe-acolo. Nu de alta, dar este "sens unic"...
sfatul meu: n-am! :(

cu bine,
Intruder.

p.s.
nu sunt bagat in politica, n-am incalcat legea (constiinta ca virgula constiinta, dar frica ma omoara!), nu sunt corupt (eh, parca dac-as fi as recunoaste !)
cica sa "gandim liberi"...sau sa "gandim liber" (?!)
funny..:) saraca rata...cine - de andrutzika la: 22/10/2005 22:17:15
(la: Gripa aviara III (parodie))
funny..:)
saraca rata...cine pare cel mai putin vinovat ecriminal in serie...poate nu intotdeauna sper...
hmmmm...Rata asta - de africa la: 25/12/2005 22:28:59
(la: Povestea armasarului Rata)
mi-a placut foarte mult ,e foarte realista povestea aproape ca l-am vazut pe Rata la buletine in orasul meu.
rata natalitatii si asimilarea - de donquijote la: 20/01/2006 19:32:13
(la: Minoritati)
se pare ca rata asimilarii rromilor in 'main stream' -ul societatilor in care traiesc compenseaza sau depaseste rata natalitatii, cea ce explica rezultatele recensamantelor si lipsa de interes pentru un partid al rromilor. nu am avut de a face cu rromi 'shatrari' in mod direct, dar am intalnit foarte multi asimilati (scoala, servici, vecini, prieteni). cetateni ca toti cetatenii. nu mai buni si nu mai rai. de la simpli muncitori, la profesionisti cu studii superioare. cei asimilati aveau sau erau din familii cu 1-2-3 copii ca marea majoritate a populatiei.
situatia economoca a romaniei post '89 i-a adus in prim plan pe 'neasimilati'. inca in timpul comunistilor aveau 'pus deoparte' aur si valuta (cu care faceau trafic) dar nu-l puteau folosi pe 'fata'. deasemeni treceau frontierele 'inchise' in ambele sensuri: asa faceau traficul - aduceau aur, vindeau pe lei la negru, cumparau valuta de la straini, ieseau in vest prin iugoslavia sau ungaria, cumparau aur si ciclul se relua. deasemeni treceau frontiera pe orcine platea (pretul era cam 50-100000 de lei prin anii 80).
lacul codrilor i-albastru c- - de cosmacpan la: 25/01/2006 07:39:01
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
lacul codrilor i-albastru
c-o-nghetat ca un sihastru
dar asteapta-n-primavara
ca sa dea caldura iara.
chiar de-afara e cam ger
si fulgi scutura din cer
ian-fe-martie s-or duce
si-o veni un vant mai dulce.
pan-atunci noi din zapada
construim o palisada
si om sta pe metereze
s-asteptam sa se-nturneze
gazda si ceva voinici
sa mai trancalim pe-aici.
calul bate din copita
potcovarul focu-l strica
mai pastreaza trei carbuni
trei carbuni nu trei taciuni
si asteapta soarele
sa teasa ogoarele
caci se stie, vorba-i veche
si-nca nu are pereche:
Cand stapana nu-i acasa
musafirii stau la masa.
si barfesc si trancanesc
cate-n stele mai scornesc.
rsi - de om la: 10/02/2006 21:06:33
(la: Biblia musamalizata de papalitate sau nu?)
este bine sa facem o delimitare:
-catolicii sunt axati pe latura politica (sfere de influienta) cu un sef comun
-ortodoxii sunt "confundati" cu biserica nationala = identitate nationala. IN acest spirit Stefan cel Mare (crestin ortodox si roman) a luptat impotriva turcilor, iar despre vasalitate...cum spui tu: o putea da oricui...dar a preferat turcii care nu au incercat sa-l "tepuiasca" in codrii Cosminului ;)

Am gasit in wiki o referire la rolul cruciadelor si denaturarea lor in functie de PUTERE ecomonica (fara interes daca este crestin sau mahomedan)
:((
Cruciada a IV-a este legată de numele puternicului pontif Inocenţiu al III-lea şi de politica sa de a-şi impune supremaţia asupra întregii lumi creştine, occidentale şi orientale. În anul 1190 papa a început predicarea cruciadei, dar armata se aduna greu.

La începutul secolului al XIII-lea cruciadele îşi pierduseră baza populară, între cruciada populară şi cea aristocratică distanţa se adâncise, păturile sărace nu mai aveau încredere în acţiunile nobililor, de aceea, despre cruciada a IV a a însemnat o abatere făţişă de la scopul de cruciadă. Mai întâi, pentru că expediţia a fost plănuită împotriva Egiptului, centrul unităţii musulmane, şi nu ca o acţiune de cucerire directă a Ierusalimului. În al doilea rând, expediţia a început prin asediul cetăţii Zara (noiembrie 1202), situată pe coasta Dalmaţiei şi stăpânită de regele Ungariei, rege catolic aflat sub protecţia scaunului apostolic. Cucerirea Zarei fusese cerută cruciaţilor de către dogele Veneţiei, Henric Dandolo, în schimbul transportării trupelor până la Alexandria. În al treilea rând, în urma unei abateri de la planul iniţial al cruciadei, cavalerii s-au îndreptat spre Bizanţ unde lupta pentru tron favoriza o intervenţie. Şi de data aceasta cruciaţii erau îndemnaţi de dogele Veneţiei, care dorea să şi sporească privilegiile comerciale în Imperiul de Răsărit.

În luna mai a anului 1203, cruciaţii, îmbarcaţi pe vase veneţiene, au sosit la Constantinopol, au cucerit oraşul şi au reînscăunat pe Isac al II-lea Anghelos, căruia apoi i au pretins despăgubiri băneşti pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a putut achita suma cerută, în anul 1204 cruciaţii au dat din nou asalt capitalei, au cucerit o şi au luat o în stăpânire.

Consecinţa cruciadei a IV-a a fost desfiinţarea Imperiului bizantin şi împărţirea lui în mai multe state: Imperiul Latin de Răsărit, împărat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul şi Trapezuntul. Veneţia, dat fiind contribuţia pe care o adusese în această expediţie, primea privilegii comerciale şi stăpâniri teritoriale întinse.

Imperiul bizantin a fost restaurat în anul 1261, dar el nu şi a mai găsit vitalitatea din trecut. Cruciada a IV-a, prin efectele ei, a contribuit la eşecul final al cruciadelor.
#105104 (raspuns la: #105100) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mersi, dar nu ţin neapărat - de Simeon Dascalul la: 14/07/2006 15:54:42
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
Mersi, dar nu ţin neapărat să vină nişte Ubermenschen să ne conducă.
Şi n-am vrut să las impresia că aş fi subscrie la toate opiniile lui Slavici, mai exact la cele preluate de Sabin Gherman. Şi în epocă era izolat. E posibil să ni se fi transmis o imagine mai machiată a ce a fost atunci, dar, din câte ştiu numai el şi-a manifestat deschis regretul după imperiu, restul bănăţenilor s-au agitat pentru unire. Consiliul Naţional Central, care a pregătit unirea, s-a constituit chiar la Arad.

Nu cred în binele sau răul intrinseci unei naţii şi cred că orice popor se poate şlefui, sau, invers, să se degradeze. Distractivă, din punctul ăsta de vedere poate fi comparaţia Germania – Italia.
În Renaşterea timpurie Petrarca declara cu siguranţă că „toate popoarele, în afară de italieni, sunt barbare”. Două sute de ani de ani mai târziu Luther îşi caracteriza duios compatrioţii: „suntem şi vom rămâne germani, adică nişte porci şi nişte brute lipsite de raţiune”. La sfârşit de secol al optşpelea, când Goethe îşi descria voiajul în Italia, percepţia etnografică se schimbase ţapăn: nemţii erau ăia civilizaţii, în comparaţie cu italienii săraci şi primitivi.

O estimare mai realistă despre belşugul european ce ne aşteaptă: experţii de la Vienna Institute cred ca nivelul veniturilor din România va ajunge la actuala medie din Uniunea Europeana în 20-30 de ani.

Şi am greşit într-unul din mesajele dinainte când ziceam că nu prea avem nimic de consultat din istoria recentă. Dacă mă gândesc mai bine, într-o relatare corectă a primului război mondial, pe lângă prestaţia liberală şi Turtucaia, ar trebui să se acorde mare atenţie acordului Briand-Scherrer. Aş vrea să fiu un pic mai sigur în ce priveşte ortografia, dar ideea era clară: promiteţi-le oricât, numai să intre în război şi după aia vedem noi ce le dăm. Asta – în ce priveşte bună-credinţa Europei Occidentale.
"rata" de la "trancaneata" ? - de alex andra la: 22/07/2006 11:53:08
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Rata,
Buna dimineata :))))))
Inghetata de la Tantza
Sper ca nu e din Constantza,
Ca de e, se si topeste
Cat ai zice "peste":))))))
Si mancam atunci o supa,
Cat incape intr-o cupa:)))))))))

Lost without music in a world of noises
#134708 (raspuns la: #134705) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Italia- a rämine sau a pleca.. - de rhea la: 01/01/2008 22:32:21 Modificat la: 01/01/2008 23:36:27
(la: Intrebare)
interesant.....din päcate trist.
Mä intreb unde este diferenta intre a sterge alti la fund in sträinätate si alte meserii ca de ex. infirmierä,sorä medicalä,ginecolog,urolog,si ce este cu patologul, groparul,femeile de serviciu etc?????Ce s-ar face lumea färä aceste meserii? Totul are un sin.
Intrebarea care trebuie sä si-o punä fiecare este:cine mä v-a sterge pe mine??
Soacra mea are 89 de ani si ii multumim lui D-zeu cä am gäsit pe cineva care sä aibä grijä de ea atunci cind sintem la muncä.Femeia ne ajutä pe noi(sä putem profesa mai departe,pentru a ne intretine si mai tirziu sä primim o pensie, ca fiecare,nu??), iar noi o ajutäm pe ea financiar.Unde este problema? Ce este mai injositor, sä furi, sä träiesti pe spatele altora, sau sä-ti cistigi singur piinea?
Mama mea a muncit 45de ani la fostul Abator si Antrefrig si are o pensie de 4Milioane si väduvä pe deasupra.Färä ajutorul n-stru ar trebui sigur sä caute ceva de muncä in aceiasi de multi dispretuita ramurä.A munci nu e o rusine! A fura, asta da.
Iar in privinta originii popourilor?
Ob romänesti, frantuzesti unguresti,.... (scuze)toate put la fel si se numesc C....uri europene!!
Iar pentru cei foarte credinciosi: cä sterg un fund de om sau de animal,este dreptul meu legitim de a hotäri pentru care din ele mä decid.
Si cine nu cunoaste versurile:

Din bucata mea de piine,
Am crescut un om si-un ciine.
Ciinele mä recunoaste,
Omul nu mä mai cunoaste.

Iar dacä Italia este asa de credincioasä, atunci ar trebui sä stie cä "IUBIREA" este numai una! Nu existä, iubire de.... si iubire de....Asa cum nu existä "un pic de gravidä"

Se spune:sä-ti iubesti aproapele.

Iar cine si cui ii este apropiat, hotäräste fiecare pentru el, nu-i asa Italia??? Fiecare fiintä are dreptul la viatä si la mai bine, la fel ca mine , ca tine...(dacä nu cäutai mai bine, nu te aflai acolo unde iesti). Orice animal isi are rostul lui pe planeta asta,iar noi oamenii nu sintem stäpinitorii ei, ci impärtim acest pämint impreunä!
D-zeu ne-a dat nouä oamenilor,bucata cea mai mare din inteligentä,dar din päcate nu prea stim ce sä facem cu ea....! Si unde este multä inteligentä, este si multä prostie.Iar dacä prostia ar durea, multi dintre noi ar tipa ca din gaurä de sarpe. Trist dar adevärat.

A rämine ,sau a pleca....sä hotärascä fiecare singur, dupä posibilitätile si motivele fiecäruia.
Iar cei ce pleacä...respect!
Nu este usor sä päräsesti un cuib, sä iei totul de la inceput, sä inveti din nou primele cuvinte....Pentru asa ceva trebuie multä vointä si mai mult ca toate,CURAJ.Respect pentru cei ce au avut posibilitatea de a pleca dar din patriotism nu au fäcut-o, päcat pentru cei ce vor dar nu au posibilitatea. Drept sä spun, de cite ori i-mi vizitez familia,constat cä decizia mea a fost corect luatä. Nu a fost usor,din conträ,dar s-a meritat.Pentru ce am realizat aici in 16 ani, mi-ar fi trebuit in Romania 3 vieti si jumätate.
Iar pentru cei ce cred cä numai cei ce nu au reusit acasä nimic,au plecat in sträinätate.....
Da, au dreptate!
Acasä munceam 10 ore pe zi si locuiam intr-un apartament de 2 camere, de la stat. Vai mama mea!!!!!
Astäzi locuiesc eu ,sotul si soacra intr-o casä propietate, 8 camere,......etc.Si muncesc 20 de ore pe säptäminä.Majoritatea celor care au plecat o duc mult mai bine si din cauza asta nu trebuie nimeni invinovätit sau arätat cu degetul numai cä a avut curajul de a päräsi tara. Oriunde te afli, orice medalie are 2 fete. Diferenzta este cä unele sint de aur, altele de bronz.

I-mi cer scuze dacä am cälcat pe cineva pe picioare, a fost färä intentie si nu personal.

partea a VIIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:16:42
(la: Leandru)
Când văzu sfetnicul cel pizmaş şi această ispravă reusită nu mai putea de ciudă şi atunci îi şi veni o altă răutate în minte. Se duse la împărat şi îi spuse că poate i s-a părut dar parcă zărise nişte priviri ascunse între Leandru şi Ziurel de Ziua şi câte şi mai câte că Împăratului i se înverzi inima şi viaţa de ciudă. Tot el îi mai spuse că pe tărâmul Zânelor ielelor, este o fântână cu apă vie dar că nimeni nu poate lua apă fără să fie pedepsit de iele ori cu luarea minţilor ori cu prefacerea în stană de piatră. Atat i-a trebuit Împăratului.
Nu trecură două zile şi iar îl chemă pe Leandru şi îi spuse că mireasa doreşte ca până la nuntă să aibă şi o cofiţă cu apă vie de la fântâna de pe tărâmul ielelor. Acesta spuse că numai credinţa în Dumnezeu îl va ajuta să izbândească şi de asta data. Îşi luă armele şi calul, plecând abătut ca vai de el, căci nu ştia cum o va scoate la capăt în această încercare. Merse ce merse, zi de vară până-n seară şi din seară-n ziuă iară dar de ce mergea tot mai abătut era. Mai că ar fi înturnat calul şi ar fi plecat acasă la părinţii săi, dar ştia că nu poate umple de ocară numele tatălui său. Cum mergea aşa, odată vede în marginea drumului o floricica vineţie şi îşi aduse aminte că aceasta ajuta la pregătirea unei băuturi adormitoare. Atunci mulţumi din inimă Domnului pentru gândul bun. Coborâ de pe cal şi începu să culeagă florile acelea şi încă două feluri, care fierte împreună dădeau o licoare adormitoare. După ce pregăti licoarea, porni iar la drum şi după căutări şi încercări ajunse pe tărâmul Ielelor, Zânelor frumoaselor ce stăteau şi păzeau fântâna cu apă vie. Lăsă calul acolo şi pătrunse cu teamă.
Nu merse el prea mult şi odată se trezi în faţă cu cea mai mare dintre ele. Aceasta vru să-l prefacă într-o stană de piatră dar când vazu frumuseţea şi tinereţea lui i se făcu milă. Îl întrebă ce caută prin părţile alea pe unde nu călca picior de om pământean. Atunci Leandru spuse o poveste despre un copil sărman şi oropsit, fără de părinţi şi fără nimeni pe lume ce a plecat să-şi caute norocul şi că aşa a ajuns pe acele tărâmuri pline de pace şi linişte. O întrebă dacă nu are nevoie de o slugă pentru un blid de mâncare şi un rând de straie. Aceasta îl primi bucuroasă căci multe treburi aşteptau o mână de voinic pentru a fi terminate. Îl luă şi merseră împreună spre palatul lor. Chiar la uşa palatului Leandru văzu fântâna cu apa vie dar o făcu pe prostul şi întrebă care este rostul acestei fântâni aici lângă uşa palatului. Zâna îi spuse că aceea era fântâna minunată cu apă din care ia Domnul de udă pământul atunci se împlineşte sorocul. Şi ele stau acolo s-o păzească pentru ca nici o frunză, nici o pasere şi nici o vietate, ca să nu mai vorbim de mână de om, să nu atingă apa şi s-o tulbure. Deci îi spuse că orişice s-ar întâmpla să nu se apropie de acea fântâna căci îşi va pierde viaţa.
Leandru se prinse şi asa ajunse sluga Ielelor, Zânelor stăpânelor. Începu a aranja treburile pe lângă palat şi într-o zi le spuse că poate să le prepare o mâncare aşa cum învăţase mai de demult de la un bătrân priceput. Acestea se prinseră râzând de el că nu va putea face o mâncare ca lumea. Atunci Leandru pregăti o mâncare aşa cum numai el ştia iar c ând termină ceru şi o cofă cu vin căci mâncarea aceea trebuia stropită cu vin la sfârşit. Mâncau zânele şi se minunau de priceperea flăcăului nostru. Acesta asculta bucuros laudele lor iar la final le puse vinul dres cu licoarea ce o pregătise, în cupele de aur. Zânele ielele mâncară şi băură pe săturate şi spuseră că niciodată nu mai mâncasera o mâncare atât de gustoasă. Dar nu apucară să termine cu laudele că pe dată le căzu capul greu pe masă. Vezi bine că îşi făcuse datoria licoarea pregătită. Atunci ieşi tiptil din încăpere, luă o cofiţă curată şi nu se opri până afără lânga uşa palatului, la fântâna fermecată. Luă apa uşurel ca să nu tulbure apele apoi se dezbrăcă şi se cufundă în apa înmiresmată şi parfumată. Ieşi iute, se îmbrăcă, luă cofiţa cu apă şi pe aici îţi e drumul. Nici nu apucă el să iasă bine pe porţile palatului că odată începu fântâna a bolborosi şi mai apoi începu a scoate tot felul de strigăte şi de vaiete de hăuleau codrii şi văile de jur împrejur. Dar în acest timp, Leandru al nostru nici că se oprea. Cu greu ajunse la hotarul ielelor şi se pregătea să încalece când se auzi strigat. Întoarse capul şi văzu toate Zânele ce veneau în fuga mare să-l prindă. Încăleca iute pe cal şi porni într-o goana nebună, ştiind că dacă îl vor prinde va fi vai de capul lui. Cea mai mica dintre ele se opri şi zise urmată şi de celelalte:
-Voinice, voinice, apă ai luat, fântâna ai tulburat şi nici măcar o sărutare nu ne-ai dat.
-O voinic, voinic, frumos, şi călare şi pe jos, apa ne-ai furat şi ca un fur ai plecat. Nici rămas bun nu ţi-ai luat, zise alta zână.
esteu - aer conditionat (fragment) - de thebrightside la: 15/07/2008 12:06:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Nu era un fanatic. Era ceva mult mai simplu. Samuel facea din consecventa o virtute. Sa fie clar, una e să fii consecvent şi alta sa fii fanatic. Pînă la urmă cineva a adus nişte zahăr şi a sorbit cu poftă lichidul îndulcit. Părea că îi e mai bine. Acum nu vreau sa dau cu barda, sa intreb cine l-a învăţat să refuze medicamentele. Cineva ar trebui să se simta un pic vinovat pentru moartea lui, dar asta este alta poveste. Toată viaţa lui, scurtă, cum a fost, a băut numai apă cu zahăr. Nu vreau sa risc, dar cred ca pe undeva o parte de vină are şi profesorul de educaţie fizică. El îi întărise convingerea că apa îndulcită este o minune. Pur si simplu anihila febra musculară. Nu mi-este greu sa înţeleg de ce lichidul acesta dizgraţios devenise o perfuzie pentru cariera fotbalistica pe care voia să şi-o construiasca.

L-am întrebat ce voia, ce doreşte. Explicabil pentru un muribund. Pomenea de un botez. Sunetele abia-i ieşeau printre dinţii strepeziţi de la lămîia pe care a acceptat-o în ultimul său pahar de apă dulce. Habar n-aveam despre ce botez bolborosea. Pe moment m-am gîndit că poate de botezul Vioricăi la care nu fusese prezent era vorba. Apoi mi-a venit in minte botezul fotbaliştilor de la echipa acea mediocră. Ma rog, nu sunt prea sigur.

De fapt, nici nu ştiu ce-aş mai putea spune... Afara doar de jurnalul lui despre care a mai apucat să-mi spună unde-l pot gasi. L-am citit chiar aseară, pe nerasuflate, si am rămas impresionat. Nu credeam că poate să scrie atît de simplu şi frumos. Şi era incredibil de modest. Nu exista nici o urma in care sa gasesti vreo intentie necurata. Samuel nu voia să epateze. Scrisese, folosind cuvintele lui, o cugetare a unui filosof, Wittgenstein. Eu ii dădusem cu ceva timp in urma o carte a acestuia. Nu ma gindiem daca avea sau nu să se aştearnă praful pe ea. Dar Samuel a răsfoit-o.
Am citit pasajul care-l impresionase, un fragment scris în 1937, am zis cu vocea grava. Tatăl lui Samuel nu se putuse abţine şi din prima bancă am auzit: - Anul în care m-am născut... Toate au o legătură... apoi îşi şterse ochii înlăcrimaţi. I-am dat drumul rar, cu o dictie atenta si aruncindu-mi din cind in cind privirea spre cei ce ma ascultau: - Dacă, de exemplu, anumite propoziţii ce pot fi reprezentate sunt stabilite ca dogme ale gîndirii pentru oameni, încît în acest fel nu sunt determinate opinii, ci este stăpînită pe deplin exprimarea tuturor opiniilor, atunci acest fapt va avea o acţiune foarte deosebită. Oamenii vor trăi sub o tiranie necondiţionată, resimţită ca atare, fără să poată spune că nu sunt liberi.

Samuel era culmea discreţiei. Fragmentul citit avea o continuare care se referea la Biserica Romano-Catolică, însă fratele vostru Samuel, şi vărul meu, a avut bunul simţ să stea deoparte şi să nu se bage. Nu voia să-ncurce oalele. Ori poate nu-l interesa alta confesiune. Numai că, dupa stiinta mea, Samuel avea mai multe cunoştinţe decît v-aţi fi închipuit. E de apreciat mai ales ca sub nici o formă nu ar fi vrut să vă abată credinţa cu preocupările de care habar n-aveaţi. Ceea ce ştia a ţinut pentru el. Ma rog, sunt multe cele pe care nu le ştiţi. Aventurile cu Martorii lui Iehova în Bucureşti, prin subteranele metroului, în misiunea de propovaduire a luminii care vegheaza neobosita, prilejul fugii de-acasă, prigonit de dumneavoastră pentru vederile lui liberale... Iarăşi, poate nu ştiţi că în nordul ţării nu plecase numai pentru a juca un fotbal mai adevărat, mai curat. Antrenorul care reusise sa-l convinga pe Samuel avantajul transferului era un adept Bahai şi-i propusese un post în orchestra comunităţii lor. Bine, poate ca e mult spus orchestră. Poate că aici nu i-aţi dat satisfacţie. Nu ştiu… Dar mai ales nu ştiţi cum i-a fost dat să moară.

Incă era viu şi cald, cum foarte frumos spunea unul din scriitorii mei preferati. Intr-un moment de luciditate imp spusese ca vrea să-mi mărturisească ceva. Mă rugase să-i aduc repede un preot musulman. Eram nedumerit. L-am întrebat dacă e sigur ce-mi cere. Zise: - Da, vreau să fiu musulman !
Am fost sigur că o ia razna din nou, dar îl întelegeam. Samuel n-a sarit niciodata din consecventa lui. Striga din toţi plămînii să i se aducă preotul musulman.
- Să-mi aduceţi muntii de orez! Rahat cu apă rece!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1
Îmi eşti, cu adevărat, frate... - de Areal la: 11/12/2008 15:42:33
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.

Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."
#371709 (raspuns la: #371371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Perle BAC 2009 - 2 - de 1brasovean la: 30/06/2009 08:29:37
(la: Un banc bun, ceva?)
Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei.
Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.

Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.

Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos"..

Profa: In ce tip se incadra Otilia Marculescu?
Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde..
Profa: Asta ai citit tu intr-o carte?
Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativa

Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

De ce se numeste nuvela "La tiganci"?
Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci.

Profesorul : "Ce stil functional are acest text?"
Elevul: " Stilul articol"

Prof: cum moare Dinu Paturica?
Elev:?
Prof: A murit intr-un mod simbolic?
Elev:?
Prof(NERVOS): Haide, mai, baiatule, cum a murit?
Elev(SPERIAT): L-A CALCAT CARUTA!!!!

Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt
altele, in rânduri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri.

Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.

Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amândoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris
intr-un fel si celalalt in alt fel.

În cunoscuta baladã Miorita, sunt descrise câteva întâmplãri în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si un cioban care socheazã prin prostia lui.

Toma Alimos era viteaz pentru cã cu o mânã conducea calul, cu o mânã îsi tinea matele si cu o mânã se bãtea cu Manea..

Inima este împãrtitã în douã atricule si douã testicule...

Zoe si Tipãtescu se iubeau pe la spate.

Împãratul avea o grãdinã si în fund un mãr.

Moromete fãcea pârtie pe salcâm ca sã se dea cu sania.

Eminescu este trist pentru cã nu a reusit sã facã nimic în viata lui.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: