comentarii

In Drum spre școală


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
stricnină, - de Simeon Dascalul la: 06/02/2006 10:53:44
(la: Un maidanez ucide un om)
măciuci, grenade de mână, orice, dar să poţi merge pe jos fără groază prin capitală sau măcar prin centrul ei
prioritară unei vieţi drepte sau nobleţei spirituale mi se pare integritatea mea fizică; adică vreau să fiu mai degrabă un om nemuşcat decât unul nobil

iubitorii de animale, genul animal planet - „animalele sunt mai bune decât oamenii” ar fi putut părea distractivi, dar în condiţiile astea sunt de-a dreptul siniştri
tră să mărturisesc că nu cunosc prea multe despre animale – majoritatea cunoştinţelor se referă la valorificarea porcului - , dar nici nu-mi închipui cum ar fi cunoaşterea aia care să mă facă să-i cedez dragului animal o halcă din mine fără nici o supărare

„compasiune faţă de toate fiinţele vii / abstinenţă la rănirea animalelor”

păi şi viruşii şi bacteriile sunt fiinţe vii cât se poate de respectabile; atuncea e un lucru foarte urât să iei antibiotice şi să fierbi laptele

sau să dai cu spray anti-ţânţari, să pui în pivniţă otravă pentru şobolani …

nu ştiu în ce măsură Videanu nutrea nemaipomenit un respect faţă de toate formele de viaţă; presupun că i se rupea atât de câini, cât şi de alegători, dar era sensibil la toate organizaţiile occidentale de protecţie a javrelor

acum cu răsăriteanul – persoană importantă - lichidat de maidanezi lângă sediul guvernului, are un motiv de acţiune şi pentru asta trebuie să-i fim recunoscători mortului; ar fi fost şi mai bine dacă străinul omorât era american sau din UE, dacă ţinea de personalul ambasadelor sau era vreo oficialitate; ideal ar fi fost dacă victima era un prunc mic cu părinţii în categoriile socio-profesionale dinainte; nu de alta, dar pentru câţiva bucureşteni muşcaţi, copii atacaţi în drum spre şcoală Videanu n-ar fi riscat s-o supere pe madam Bardot


"Piknik la margine de drum" p - de (anonim) la: 17/10/2003 05:44:48
(la: Filmele mele)
"Piknik la margine de drum" poate fi si viata noastra , un piknik la marginea vesniciei , deci acea nuvela este deja ceva mai mult decit sf.In rest acel stalker este "cel" care ne calauzeaza in viata ,fie fericire sau nefericire , "dealul capatinii" il urcam fie ca vrem sau nu vrem ,fericiti sintem sau nu sintem involuntar.Stalkerul ne calauzeste pt ca statiile devenirii noastre sa fie cele care ne atribuie caracterul uman(uman ca spirit si nu biologic).Consider filmul ca si filmul perfect, nimic nu este in plus nimic nu este in minus.Cu acest film regizorul a atins perfectiunea , iar dupa acea nici nu a mai reusit ceva care sa atraga atentia in mod deosebit.
erwin
#1529 (raspuns la: #1470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca compar "drumul" unora di - de SB la: 27/10/2003 10:25:12
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
daca compar "drumul" unora din Germania cu ce stiu de la prietenii din Franta, iti dau dreptate. In primul rind "ne potrivim " la bancuri...si la vin; pe aici numai bere. buna ce-i drept, dar bere!
Drum bun Alexandra - de (anonim) la: 28/10/2003 14:16:57
(la: Romani in strainatate)
drum bun si sa ai parte de ea ,Romania, dar nu cum am avut parte unii dintre pe la canale si prin puscarii,goi si infometati.!!!!!
#2462 (raspuns la: #2399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
drumul schimbarii - de Catalina Bader la: 05/11/2003 00:16:40
(la: crezi in schimbarea personala?)
este greu. Cu imprevizibile capcane.
Cine a zis ca viata e usoara.
Totul este sa vizualizezi permanent TINTA.
Daca OBIECTIVUL pe care doresti sa-l atingi iti este foarte clar, depinde de tine si de mediul in care traiesti care-ti va fi DRUMUL.
Poti sa atingi TINTA dintr-un salt (ceea ce este foarte greu) sau poti sa alergi ratacitor si sa te infunzi in toate gropile posibile.
Astfel, poti sa atingi TINTA intr-o clipa sau in ani de zile.
Dar timpul este RELATIV.
Ani de zile inseamna CLIPA in ani UNIVERSALI.
#3269 (raspuns la: #3091) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ne urmam drumul - de sanjuro la: 12/11/2003 08:18:18
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
...pe care ni l-am ales. In acest moment societatea este alienata, cuprinsa de angosa, debusolata, in recesiune si asta se simte peste tot....Dar cred ca va gasi resurse sa-si revina. Nu cred in apocalipsa, ca cea descrisa de Ioan in Biblie. Nu sunt pesimist din fire, si cred ca peste ceva vreme, mai multa sau mai putina, lumea va iesi "la liman" fiind condusa de lideri intelepti. Pacea universala nu va exista, dar se vor stinge cu timpul conflictele majore. Omenirea se va confrunta acut cu lipsa de energie, suprapopulare, boli noi si fara leac, foamete, "dusmani comuni", si va trebui sa stranga randurile, canalizandu-si eforturile pentru depasirea acestor probleme. Apoi va urma drumul spre stele...




sanjuro
drumul spinos al SF-ului - de lazarescu la: 26/03/2004 03:57:53
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Draga Ovidiu,
Nu cred ca-i asa de „spinos” drumul SF-ului. In nici nici un caz decit cel al literaturii, care nu poate fi decit de dou feluri – de calitate sau mediocra –, indiferent daca in ceea ce scrii apare un om de pe strada, un politai sau un extraterestru.
Imi place Bradbury, de exemplu, nu pentru ca scrie SF, ci pentru ca e un scriitor de prima mina.
Multumesc ca ai amintit de mine.
Florin
#12856 (raspuns la: #12528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa-i dam drumul la "mantuirea - de (anonim) la: 14/04/2004 12:35:42
(la: Catedrala Mantuirii Neamului: dezbatere si vot pe internet)
Sa-i dam drumul la "mantuirea en-gros"! Ca tot sunt la moda supermarketurile...

De cand cladirile mantuiesc oameni? Si de cand cu cat sunt mai mari bisericile mantuiesc "mai bine"? De cand megalomania e o calitate, in timp ce Biblia promoveaza modestia si umilinta? Ce-au ajuns mega-catedralele din alte tari? Monumente istorice si obiective turistice, atat.

Fiecare are dreptul la ce biserica vrea, dar nu mi se pare corect ca ea sa fie pe un domeniu public ( distrugand un parc public ) si din banii publici. Cu ce drept isi aroga BOR dreptul de a mantui tot "neamul" si de a le lua si bani pentru asta?

Spunea distinsul 'anonim' dinaintea mea ca "e dreptul preotului, ca slujitor, sa fie intretinut de comunitate". Dreptul preotului e doar acela de a sluji. Dupa cum puteti citi in Biblie, Sfantul Apostolul Pavel isi castiga existenta prin munca proprie, nu cersea si nici nu pretindea bani ca sa tina slujbe sau inmormantari. Toata stima pentru preotii care nu fac asa.

Hai sa nu mai hotaram pentru toti ce e bine si ce nu.
#13831 (raspuns la: #13170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din pacate nu-i altfel - de Simeon Dascalul la: 22/09/2004 12:29:05
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
Ba nu, e fix la fel, cu o doză de simţ al umorului în minus şi de una de exasperare în plus. Nu ştiu când rutina - drum şcoală – şcoală – drum casă, care a evoluat apoi spre serviciu - s-a transformat şi din ceva înghiţibil a ajuns ceva foarte greu de suportat. Probabil după ce începi să conştientizezi că “asta” nu-i ceva temporar, ci bătut în cuie pentru eternitate şi că nu prea ai cum să scapi. Dacă stau şi analizez soarta mea / a noastră nu-i cea mai rea din lume, ba sunt alţii care-o duc mult mai rău. Am o slujbă normală, prost plătită, desăvârşit de stupidă, în care pendulez între plictiseală şi epuizare. Patronul încearcă să stoarcă din noi cât mai mult şi noi să ne surmenăm cât mai puţin. Deseori mă fascinează colegii mei şi tare aş vrea să le fiu asemenea. Înjură în surdină şi-şi fac treaba, când primesc un al treişpelea salariu de două milioane sunt de-a dreptul leşinaţi de recunoştinţă şi niciodată nu li se par absurde toate lucrurile existente pe o rază de treizeci de kilometri. Dacă le-aş spune că ieri făceam o figură îndurerată nu fiindcă trebuia să stăm trei ore peste program, ci fiindcă urma să mă întorc în acelaşi apartament nasol şi dimineaţa să vin iar în aceeaşi slujbă şi mai nasoală, cred că n-ar pricepe nimic. Oamenii ăştia parcă au un zid protector în jurul creierului şi îi invidiez tare mult.
Mă bate gândul să-mi schimb serviciul actual, deşi ştiu că nu găsesc ceva mai grozav, numai din plictiseală. Dar sunt sigur că remediul n-ar fi eficient decât pe termen scurt. După o săptămână aş începe iar să mă uit pe site-urile editurilor să văd ce mai apare şi cum pot aloca salariul meu simbolic.

Îmi întreţineam cumva iluzia că senzaţia asta de zădărnicie, de plictiseală de moarte e şi din cauza provinciei şi că Bucureştiul mai colorează cumva vieţile. Văd că lumea e finită şi că te poţi simţi la fel de încarcerat şi într-un oraş mare.

Soluţia mea are puţine şanse de a se materializa şi poate părea trivială. Dar cred că singura libertate o dau banii şi că nu avem altă variantă de acţiune decât să ne preumblăm în prostie pe la interviuri, poate nimerim pur aleatoriu o slujbă bănoasă. Atunci urâţenia slujbei ar fi compensată de confortul de-acasă şi pe ansamblu viaţa n-ar fi aşa de groaznică. Cred că dacă aş lua un salariu bun i-aş vedea pe ai mei colegi de birou ca pe Patapievici şi Djuvara.

Dar cum spuneam, e prea puţin realizabilă. Şi oricât mă gândesc nu văd nici o variantă de a-scăpa din mediocritatea materială în care ne bălăcim.
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nemurire cu religia sau stiinta - de (anonim) la: 06/11/2004 12:19:01
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Souris.
“de ce crezi ca acea profesoara are o pozitie duplicitara? asa cum bine ai spus ea a informat copiii SI despre teoria creationista.nu crezi ca este un DREPT al lor sa fie informati si sa ALEAGA?? personal iti iei responsabilitatea de a lipsi propriul copil de posibilitatea de a ALEGE? consideri ca e bine sa ia profesorul ori parintele o decizie IN LOCUL acelui om aflat la inceput de drum?”
Te inţeleg, ca nu eşti de acord cu mine, fiind educată, cred eu, de mică în spiritul creştinismului. Spune-mi sincer, cand parintii iti povesteau despre Dumnezeu si iti expuneau miturile crestine, ei ti-au spus ca exista si teorii care neaga aceste mituri ? Nu prea cred, ca ti-au spus, oferindu-ti “sansa” de a alege, cand inca nici nu erai in stare sa alegi. Cu alte cuvinte, te-au indoctrinat, fără să-ţi ofere alte şanse. La fel, cred eu, procedează şi părinţii creştini de astăzi, încălcând grosolan drepturile copilului la informare, pentru care tu pledezi cu ardoare. Cât despre învăţătoare, ea le predă copiilor biologia, nu religia, de aceea trebuie să le expună punctul de vedere ŞTIINŢIFIC
şi nu povestea despre facerea lui Adam din lut. Dacă ar exista o “teorie” creaţionistă ştiinşifică, ea ar trebui expusă ştiinţific, nu sub chip de poveste, dar o asemenea teorie NU EXISTĂ. Acest lucru l-a afirmat aici pe site şi domnul care semnează Ueit, care i-a rugat pe adepţii acestei “teorii” să indice măcar o revistă serioasă de specialitate, care ar fi publicat vre-un articol despre această “teorie”, bazat pe această “teorie”. Nimeni nu a răspuns la aceasta, pentru că nu au ce să răspundă. Cât despre predarea religiei în şcoală, cred că aceasta este o încălcare a drepturilor copilului – copilul are dreptul la informare, dar nu la dezinformare. La vârsta, când el nu poate nici alege, nici, cu atat mai mult, a lua decizii.
“ASTAZI sa invoci faptul ca religia obstaculeaza progresul stiintific e ceva depasit. “
Oare? Am auzit cu urechile mele un popă, care spunea la modul serios, că “televizorul este ochiul dracului”. Mai mult decât serios – era aproape înfuriat. Crezi că e unicul? La fel se vorbea şi despre radiou, despre cinematograf şi alte invenţii ale spiritului uman, la fel era blestemat si afurisit teatrul, în timpuri ceva mai vechi. La fel, preoţii afurisesc pe furiş calculatoarele şi Internetul. De ce oare biserica ocupă mereu o poziţie critică faţă de tot ce este nou, faţă de tot ce îi poate aduce omului un plus de informaţie, de comfort, de distracţie, de bucurie? Pentru că lumea “este o vale a plângerii” şi trebuie să rămână astfel în continuare? Sau pentru că e cointeresată să ţină omenirea în patul lui Procrust al superstiţiilor creştine?
“admitand,asa cum am facut-o,faptul ca biserica a gresit in urma cu cateva veacuri eu ma intreb cu cate zeci sau sute de ani am fi fost acum mai avansati daca ea ar fi fost mai maleabila?si unde ne-am situa acum? “
Nu ştiu, ce ar fi fost, dacă biserica ar fi fost mai maleabilă. Nimeni nu poate şti, căci este o experienţă care nu a fost realizată. Dar ar fi continuat să trăiască şi ar fi murit de moarte bună savanţi, filosofi, artişti cu gândire lucidă, cu talente şi aptitudini extraordinare, care ar fi continuat să cugete şi să creeze până la adânci bătrâneţe. Am fi avut, poate, acces la comorile bibliotecii din Alexandria şi la monumente istorice nepreţuite, care au fost distruse cu barbarie.
“personal nu am renuntat nici la frigider, si nici nu am de gand ,ba chiar mi-am luat si calculator :) dar nu cred ca de cand am frigider sau calculator am mai adaugat o centima in plus la rabdarea fata de oameni,toleranta si (nu vreau sa sune a "fudulie" ,cum spuneai) putina dragoste ce o am fata de semeni”
Te felicit pentru calculator, este o fereastră către omenire. Într-adevăr, menirea calculatorului este alta, dar având posibilitatea să discuţi cu mai multă lume, să asimilezi mai multă informaţie, s-ar putea întâmpla să mai înveţi câte ceva, chiar în materie de comunicare, de toleranţă şi – de ce nu – ţi-ar adăoga şi ceva dragoste de oameni, cunoscându-i mai bine. Ar fi minunat! :) Nu ştiu ce meserie ai, că te face să te îndoieşti de neamul omenesc, eu una sunt optimistă, chiar dacă mă amărăsc uneori, contemplându-i. Principalul e să nu generalizezi. Viciile urlă, iar virtuţile vorbesc în şoaptă. De aceea observăm în primul rând viciile, şi abia pe urmă virtuţile.
Ai mai vorbit şi depre paradisul pe Pământ, unde toţi sunt tineri, fără riduri, fără boli, voioşi şi fericiţi, care ar fi un ideal pentru noi, indiferent dacă ni-l oferă religia sau ştiinţa. Uite că acesta poate fi un ideal doar pentru naivi, căci este imposibil, este o utopie. Omul este muritor, deoarece organismul uman se uzează, inclusiv creierul – “locaşul sufletului”. Probabil, ştiinţa va reuşi să “împingă” bariera morţii cu 100, poate chiar cu 200 de ani, dar nu o va putea nimici. Bine, şi dacă este imposibil, să ne mulţumim cu ce avem şi să ne străduim să facem din viaţa noastră o capodoperă, fiecare pe măsura talentelor şi aptitudinilor sale.
Cele bune, şoricelule!

Adela


#27929 (raspuns la: #27701) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
finalul sau drumul?:) - de Cristall la: 23/02/2005 23:33:14
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
oare nu-i mai important CUM se indreapta decat spre CE?
stii tu vechea poveste...frumusetea drumului face sa merite atingerea scopului:)
#37437 (raspuns la: #37432) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
drumul drept... - de (anonim) la: 04/03/2005 23:39:28
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
drumul drept probabil ca e o imbinare intre singuritate si socializare. parerea mea e ca omul care fuge prea tare de singuratate ori are mult prea multe sa-si reproseze, ori se judeca mult prea aspru. fuga de singuratate e fuga de adevaratul eu. fiecare isi afiseaza in societate o anumita fata... e frumos sa stai printre oameni si sa te vezi prin ochii lor... mai nasol e cand te vezi cu ochii tai...
#38261 (raspuns la: #38147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
credeam ca esti pe drum deja. - de Horia D la: 08/04/2005 20:47:14
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
credeam ca esti pe drum deja... ai zis ca ma ajuti la curatetnie si la de-winterizing
#42668 (raspuns la: #42667) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drum bun, belle; sa te intorc - de Calypso la: 06/06/2005 23:09:46
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Drum bun, belle; sa te intorci cu bine si cat mai rpd la noi;
ma retrag si eu ca e 22h30deja si mai am ceva treaba;
anisia, drum bun, distractie - de RSI la: 04/07/2005 08:49:23
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
anisia, drum bun,
distractie placuta, relax and enjoy !
==============
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#57883 (raspuns la: #57869) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Varbilau ! Pe drumul dintre P - de RSI la: 12/07/2005 22:13:31
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Varbilau ! Pe drumul dintre Ploiesti si Slanic, este si un rau cu acelasi nume care era cam tot timpul verii secat. Cred ca acum "da pe dinafara". N-am mai fost la Slanic din 1979 ! Am auzit ca intre timp s-a cam topit si muntele de sare.

=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#59155 (raspuns la: #59152) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce dau drumul eu de doua - de munteanu rodica la: 09/08/2005 16:57:02
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
De ce dau drumul eu de doua ori la comentarii?
De zapacita.
Colegii sunt inca pe drum, eu - de Vancea Dorin la: 16/08/2005 00:27:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Colegii sunt inca pe drum, eu am stat doar 3 zile, ei vreau sa faca poze si la mocanita, ajung pe la casele lor numai miercuri-joi.

Multumesc pentru aprecieri.

PS: Pozele nu sunt f prelucrate, am folosit polarizator+ND8 si au iesit foarte bine chiar din .raw.
#65473 (raspuns la: #65471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Faptul ca te-ntorc din drum, - de cosmacpan la: 22/08/2005 22:42:37
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Faptul ca te-ntorc din drum,
Il regret. Si ma supun.
Judecatii far- mila
Caci ma stiu c-o mica vina.
nu-s nici fata luminata
nici vorba taraganata,
sunt un simplu muritor,
sau doar versificator.
dar ideea ma incanta
si accept.....o dreapta lupta.
am model, nu mi-e rusine,
caut, poetul din mine.
(o fi bine?)


Te caut

Incerc sã regãsesc pacea eternã
Te caut si te stig neâncetat
Dar zbuciumul zadarnic se prefirã
In vise si în rugi de renegat.

Din nou pornit-am în întâmpinare-ti
Si un nou veac curînd îl sãvârsesc
Mi-s cuiele mâncate de ruginã
Iar crucea-mi putrezeste-n omenesc.

Nu merit încã a ta iertare?
Pamântul urlã de pãcatul omenesc?
Te caut ridicându-ti rugã mutã
Dar nu e timpul încã. Pribegesc.

Eu stiu cã mila ta-mi îndurã pasii
Si stiu cã sunt iertat de la-nceput
Dar pentru a putea sã îti vãd fata
Mai am de îndurat, întâi sã mã purific,
Si pentru toate astea Doamne-ti multumesc.
#67132 (raspuns la: #67128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...