comentarii

Ingerul Sufletului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
Sufletul, la iesirea sa din trup, - de DESTIN la: 25/08/2004 04:20:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Sufletul,viata sa vesnica, - de DESTIN la: 30/12/2004 19:18:18
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica:

-viata in pantecele mamei,

-viata pe pamant.

-viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor."

Bibliography:

Cugetari,Parintele Mitrofan.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
ingerii - de angelis la: 03/01/2006 15:42:13
(la: Despre ingeri)
Sunt oameni care cred si oameni care nu cred.
Nu ne putem convinge unii pe altii doar prin simple enunturi.
Credinta in existenta a ceva ce greu poate intra in sfera probatiunii vine din interiorul fiecaruia.
Problema este daca simtim.
Nu se poate ca un om sa nu simta. Daca ai suflet, simti.
Deci toate lumea simte.
Si atunci de ce nu toti cred in ingeri, in ingerul pazitor?
Mai greu este sa recunosti ceea ce simti. Cei care nu vor sa recunoasca, se tem. Si frica vine din minte, din modul in care am fost crescuti de mici, de cand am invatat sa ne fie frica.
Atunci cand un om este liber nu mai are frica si poate experimenta orice doreste el.
Dar nu toti doresc sa comunice cu ingerul si nici sa creada in el.
Este pacat, pentru cei ce nu-si doresc.

In actuala etapa de dezvoltare a omenirii nu se poate spune ca nu avem acces la informatie.
Informatia este peste tot, la indemana noastra.
Important este o accesam.
Despre ingeri sunt suficiente scrieri. Unele chiar foarte documentate (de exemplu a se vedea Plesu cu a lui carte despre ingeri).

Este frumos sa crezi in ingeri, sa-i simti aproape de tine, oricand gata cu un sfat, oricand gata sa te ajute indiferent ce le ceri.
Este frumos sa crezi ca oamenii pot fi numai buni, frumosi, darnici, milosi, plini de compasiune, de sentimente inaltatoare.
Este frumos ca totul sa fie iubire si sa crezi ca pe aceasta planeta totul poate fi iubire si nu ceea ce este in prezent.
Cu cat cred mai multi, cu cat mai multi isi doresc, acest lucru se va intampla, intr-o zi, in curand.
Este nevoie doar de un numar necesar de indivizi pentru ca totul sa se intample si aceasta se numeste MASA CRITICA sau TEORIA CELEI DE-A O SUTA UNA MAIMUTE.

Si lumea se va schimba, ingerii vor putea cobora pe pamant si vor putea trai printre noi.
Intai trebuie sa existe dorinta, gandul, apoi el se va materializa.
#98281 (raspuns la: #97379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...inger... - de zahir la: 16/01/2006 14:32:41
(la: mi-a inghetat)
Sa dea D-zeu ca acel inger sa fie toata viatza langa tine, sa iti ocroteasca visele, sa iti ofere umarul odihnitor si linistitor si sa te acopere cu aripile lui atunci cand iti este mai greu in viatza. Este atat de frumos sa poti spune ca ai un inger... ca sufletul tau oglindeste imaginea unui inger.... atat de frumos.
Sufletul pereche... ce mult mi-as dori sa il regasesc si eu.... L-am avut pentru o clipa... si l-am pierdut. Stiu ca acele suflete pereche sunt ingerii nostri. Din pacate ...uneori ii pierdem si ..nu-i mai regasim niciodata. Din pacate suntem oameni... nu igeri... Din pacate...
#100553 (raspuns la: #100155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inger, ingerasul meu.....Ce f - de dima carmen la: 06/04/2006 19:53:50
(la: un inger)
Inger, ingerasul meu.....Ce furmoasa cerere! Ca si textul. Si eu am intilnit un inger, si apoi l-am revazut si de fiecare data mi-a bucurat sufletul, si nu numai pe al meu. Daruia tuturor. Sunt rari astfel de inger, dar din fericire exista. Si cind ii intilnim ar trebui sa ii recunoastem si sa ne apropiem de ei. Dar din pacate cei mai multi dintre noi nu au curajul sa o faca tocmai pentru ca stim ca suntem muritori si ei sunt ingeri. Ei daruiesc, ne ocrotesc si ne vegheaza.
Uneori simti durere, alteori bucurie cind iti amintesti de ei. Cel mai placut e atunci cind ingerul tau ocrotitor se intilneste cu acel inger de care tu vorbesti. Eu cred in ei pentru ca am intilnit unul si mi-a schimbat viata, mi-a daruit fericirea ce a asteptam de foarte mult timp. Dar cind pleaca e atata durere. Le doresc tuturor sa intilneasca macar odata in viata un astfel de inger dar sa aiba grija sa nu il piarda. Caci au aripi si pot zbura. Aveti grija ce faceti cu ingerii pe care ii intilniti!
Poezii din cartea"Anotimpurile din suflet"-Irina Bonsai - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
Ingeri pazitori - de DINU IONESCU la: 18/07/2006 19:36:44
(la: Daca sti ca maine mori, ce faci?)
Te-ai gandit ca , poate Ingerul tau pazitor,te-a ferit in acele fractiuni de secunda, cand inevitabilul chiar parea sa se produca?
Dar , cei tineri este bine sa nu se gandeasca la asa ceva..Sa-si traiasca pur si simplu si cat mai intens viata. Desigur , sunt momente de esecuri sentimentale , care-ti dau ganduri negre( deaceea , am mai zis: iubirile inflacarate, disperate ,nu sunt sanatoase...).
Cu varsta, te obisnuiesti cu ideia: caci ce altceva este de fapt moartea , decat o incununare a vietii, o incheiere asteptata, o intoarcere acasa a sufletului calator prin cealalta lume...Este doar o parere...
SAM.
sufletul este muritor - de Jianu Neridan la: 14/09/2006 19:45:31
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
crestin
Grecii au luat ideea de "suflet nemuritor" de la egipteni, iar acestia la randul lor de la babilonieni.Citeste Victor Kernbach- Mituri si legende.
Este de fapt celebra minciuna spusa de Satana lui Eva:"Hotarat ca nu veti muri...veti fi ca Dumnezeu..." numai ca au murit.
Un argument clar daca citesti Scriptura este ca toti cei inaltati la cer:Enoh, Ilie, Moise(NT vezi Epistola lui Iuda-Tadeu nu Iscarioteanul) au fost in trup fizic nu niste stafii.
Despre Invierea care va avea loc la venirea Domnului Isus apostolul Pavel spune ca "Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire..." (citeste mai departe 1 Corinteni 15: 52...)
Si vreau sa te mai gandesti la un lucru. Crezi ca Dumnezeu va tolera pacatul la nesfarsit? Sa umble prin cer tot felul de ucigasi ,betivi si destrabalati? Te inseli.
"Astazi daca auziti glasul Lui nu va impietriti inimile"-(NT-Evrei3:7)
Astazi, maine nu ne apartine.Dumnezeu ne-a lasat viata aceasta ca o a doua sansa de a ne intoarce la El.Cum?Renuntind la pacat, nu prin puterea noastra ci cerand ajutorul Lui.
Dumnezeu va pune capat pacatului pentru totdeauna si contrar credintei populare -(idee venita din paganism)- ca Satana conduce iadul, Biblia afirma clar ca Satana, ingerii lui si toti cei ce n-au crezut vor muri in forul iadului si nu vor mai fi niciodata.(vezi 1Corinteni 6:3, Isaia 14:20, Ezechiel28:18, Apocalipsa cap20 si21.)

Daca nu te-as simti atat de uman as spune ca esti un inger! - de Lady Allia la: 20/03/2007 20:15:55
(la: hai acasă)
... uneori simt cum fereastra se ingusteaza si imi sufoca sufletul, iar visele se termina in reflexia propriilor ganduri ..., incerc sa-mi ating fata de geam ... nu gasesc dincolo decat un ecou ... Mi-e atat de dor de palma de dincolo de fereastra si de atingerea ei pe sufletul meu!

Si cum spuneam ..., daca nu te-as simti atat de uman as spune ca esti inger si...si asa...uneori prin creatiile tale simt falfairi de aripi... Sa fie oare sufletul care simte atat, atat de frumos?

Multumesc din suflet pentru creatiile minunate!
10 LECTII INVATATE DE LA INGERI(1) - de Areal la: 07/07/2008 16:12:59
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
1.Traieste in integritate
Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul ocupandu-te de activitati care se potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Lasa deoparte lucrurile la care intuitia te indeamna sa renunti.
Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta daca refuz munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid ca ingerii aveau dreptate!
2.Nu exista decat ACUM
„Esti complet si intreg chiar acum. Nu-ti pune speranta in ceea ce ti-ar putea aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum, si ca vei fi complet doar atunci cand ceva exterior va aparea in viata ta in viitor.”
Cand ingerii mi-au spus acestea, am realizat ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe ceea ce ziua de maine mi-ar fi putut aduce, si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum alcatuiesc in gand o lista a lucrurilor pentru care sunt recunoscatoare in fiecare seara.
3.Conflictul se afla in interiorul mintii tale„
Orice conflict pe care il vezi sau il experimentezi in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior, dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca ei sunt cei care iti cauzeaza disconfortul. Ceilalti oameni sunt neutri, tablite goale pe care tu le colorezi cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi reale. Iar ca urmare, ei te trateaza in felul in care te-ai asteptat, facand profetia sa se auto-indeplineasca.”
In timp ce ingerii imi explicau acestea, am realizat cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe care eu le-am atribuit situatiilor.
4.Purifica-ti dieta
„Hrana are o anumita vibratie, iar tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu frecventa la care aspiri. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale, deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul, zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”
In momentul in care ingerii mi-au spus aceasta dieta mea era deja destul de sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri, asa ca am urmat sfaturile si am adoptat o abordare alimentara cunoscuta sub numele Vegan. Imbunatatirea aspectului si a energiei au fost radicale si imediate! In loc sa simt ca-mi lipseste ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.
5.Nu da pentru a primi
„Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate pentru ca ai daruit - aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb n-ai oferit in realitate nimic, pentru ca retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”
Inca o data, m-am simtit jenata in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii.
Ingerul grabit - de impreuna2006 la: 08/10/2008 08:55:07
(la: ...."Ingerul spulbera-vant"... )
Fii multumit de tine straine,
De tot ceea ce porti in tine
De darul de a iubi...
Si ce daca un inger plange,
Tarandu-si aripile mereu grabit
Purtand mereu in suflet un dor neimplinit

Tu ...mereu te vei regasi
In minunata reverie
A daruirii de sine
A unei taine implinite,dintr-o clipa trecatoare
Pentru ca,prin darul primit
Sa duci mai departe
Intr-un zbor nemarginit
Miracolul redescoperirii
Miracolul iubirii
Ce mereu va fi bine primit
Renascand un dincolo..la infinit

Fii multumit de tine straine,
Mai bine asa decat un suflet pustiit
Spulberat mereu de vantul nestapanit din sine...
sufletul pereche - de ratusca la: 10/10/2003 03:46:23
(la: suflet pereche)
citisem si eu undeva chestia asta, dar uitasem. E adevarat...sufletul pereche exista..trebuie doar sa l cauti...sau poate nu, il vei intalni atunci cand te vei astepta mai putin
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de JCC la: 13/10/2003 14:27:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Eminescu
Una este intelegerea si alta eset legea ! - de (anonim) la: 21/10/2003 12:55:19
(la: Viata gay...romaneasca!)
Pe mine ma surprinde lipsa mea de evlavie, vezi daca stai si te gandesti, adevarat, gasesti intelegere si pentru femeile si pentru barbatii in situatia asta, iar faptul ca nu am zis de femei este pentru ca ma ingretoseaza numai cand vad masculi in situatia asta, nu si femei, dar asta nu inseamna ca nu este acelasi lucru, ci doar ca sunt normal(am verificat pe nevasta-mea si ea simte invers, adica se ingretoseaza cand vede femei in cazul asta, nu barbati). Este instinctiv si intr-adevar tendinta este ca unui barbat sa-i stimuleze fanteziile, daca nu isi pazeste mintea sau ochiul.
Deci noi putem discuta (si e bine ca o facem !) pe "metru patrat" aici si intoarce problema pe toate fetele si din toate unghiurile pe care le putem vedea, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca NU ESTE BINE si asta fiindca Dumnezeu a spus-o, si nu i-a placut(vezi Sodoma si Gomora) si daca lui Dumnezeu nu i-a placut , putem noi sa facem tot binele din lume si poate ne va ierta in final, dar clar , pina nu vom renunta la obiceiul asta rau nu vom fi bine placuti lui. Caci : "nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor". Si de ce a facut-o Dumnezeu pe Eva si nu l-a facut pe Adam2, si de ce a binecuvantat Dumnezeu insotirea intre barbat si femeie si nasterea de prunci prin taina cununiei ?
Ce cautam noi in discutiile acestea ? Aprobare pentru ca am luat-o razna sau indreptare si apoi mantuire ? Ce preferam ? Un pic de disconfort mental cand suntem contrazisi si mantuire, sau o eternitate in iad ?Cine poate sa sufere durerea neincetata ?
Si acum o chestie practica, care nu vine din cartile sfinte sau de la sfintii parinti(in care am incredere mai mult decat in propria mea logica sau decat in o mie de filozofi fie ei si Tutea, Eliade sau Noica) ci din propria mea simtire si gandire. Eu sunt software developer de meserie. Spun asta ca sa intelegeti ca totusi meseria ma obliga sa folosesc logica , planificarea si structurarea,ca metode intelectuale in viata de zi cu zi. Daca as fi sa fi fost Dumnezeu si as fi construit lumea , as fi pus niste legi ale naturii, ale anatomiei, ale geneticii, ale fizicii, ale informaticii, ale economiei,ale vietii in ansamblu, etc, care sa guverneze totul, sa nu fie haos si intuneric ci un pic de ordine si lumina. Zic un pic de ordine, datorita liberului arbitru. As fi guvernat lumea si prin prin niste legi nu numai prin lumea ingerilor si prin atotputernicie, si m-as fi bucurat in continuare de creatie. Ce pot sa stiu eu cu mintea mea limitata ? Sa imi ierte Dumnezeu imaginatia .Daca acceptati macar ideea de Dumnezeu , apoi ideea de stiinta care ne conduce la acceptarea anumitor legi care guverneaza aceasta existenta, apoi ideea de bun simt bazata pe fapte istorice si apoi pe sentimentul de implinire, veti ajunge iremediabil la concluzia ca homosexualitaatea nu este buna, de orice natura ar fi ea. Adevarat, nu condamn si compatimesc sincer pe cei in cauza si nu ma consider mai bun lor, spun doar ca nu e bine si normal si ca ei trebuie sa se intoarca spre Dumnezeu mai mult ca sa isi poata mantui sufletele. Lucrurile se simplifica : Homosexuali incalca o lege genetica. Asa cum daca te arunci de la etaj incalci o lege fizica , deja triviala si pe alocuri depasita lege a gravitatiei,atita timp cat te afli pe Terra si nu ai parasuta. Daca te arunci in fata masinii incalci o alta lege, probabil pe aceea a conservarii speciei :). Daca it faci sepuku cu o sabie de samurai , asa "just for fun" nu cred ca te simti bine in final. Nu eu am facut legea gravitatiei, sau cei care au descoperit-o, nu eu am facut legile consevarii impulsului si energiei si ale anatomiei, dar toti trebuie sa le respectam, deci nu judec pe nimeni.Cam asa vad eu lucrurile. Suntem liberi, dar in anumite limite, altfel apare haosul. "Totul este permis, dar nu totul este de folos, nu orice ma zideste" spunea apostolul Pavel daca nu ma insel. Asa ca am noutati proaste pentru cei ce cauta rezolvare la partenerii de acelasi sex. Fac pipi impotriva vantului :)

Doamne ajuta !

Sorin -Dallas
#1803 (raspuns la: #1454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin, cred ca tu ai vacanta in suflet.. - de JCC la: 22/10/2003 08:33:23
(la: Traiasca vacantele!)
Florin George, cred ca tu ai vacanta in suflet, ti-e data in fiecare clipa de multumirea sufleteasca de a-ti vedea copiii crescand in bune conditii si in a le asigura un viitor mai bun
nu trebuie sa regreti, mai tarziu o sa ai ocazia sa le ai si in realitate
iti tinem pumnii...
poate copiii tai vor pleca mai tarziu in occident si va vor duce si pe voi parintii acolo.

mesajul tau mi-a strans un pic inima Florin, cei din occident se plang des, nu stiu sa aprecieze sansa care o au..
#1866 (raspuns la: #1626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Personal nu cred in sufletul - de Daniel Racovitan la: 05/11/2003 07:52:27
(la: suflet pereche)
Personal nu cred in sufletul pereche; cred ca este posibila o potrivire extraordinara a doi oameni, un lucru rar deatfel (ca de-aia-i extraordinar, hehe)...

Este cel mult un ideal, si ca toate idealurile, este de neatins.
Dragostea perfecta? -- numai Dumnezeu o poate oferi.
MIHAI EMINESCU - Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:39:48
(la: ROMANIA)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
#3709 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eugenia? Sufletul productiei - de lifeform la: 11/11/2003 11:22:53
(la: Ce amintiri va trezeste o eugenie?)
Eugenia? Sufletul productiei romanesti. Exista chiar si-n Canada si S.U.A.
Sara pe deal ...tot a lui Paunescu - de Ingrid la: 22/11/2003 11:09:02
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.





Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...