Intamplari de seara

http://www.diaconescuradu.com/cautarea-dentistului-din-marand-intre-control-si-voia-intamplarii

"Pe drum, ca si in viata sunt momente si momente. Sunt momente in care, calare pe bicicleta si pe situatie te simti stapan al propriului destin si sunt si momente in care te simti ca o frunza manata la intamplare de vant. Care sunt cele care reflecta realitatea mai bine e greu de zis, dar cert e ca e placut sa ai macar iluzia ca ai fraiele in mana, sau atunci cand le pierzi complet macar sa fii consolat cu ideea.

Dupa ce in ziua de ieri problemele nu au incetat sa apara, in dimineata de astazi sunt oarecum consolat ca o sa trebuiasca sa le rezolv cumva si incep cu cusutul pantalonilor, pana la urma, in orice directie as lua-o astazi, ar fi ok sa nu am pantalonii rupti intre picioare. La fix cand termin cu cusutul vine si Akbar si dupa un mic dejun impreuna cu cei doi nemti vine momentul sa plecam in cautarea dentistului din Marand.

Marand cred ca a fost primul loc dupa aproape 300 de kilometri prin Iran care chiar arata ca un mic orasel, strazi, parcuri si toate cele, si cum are in jur de 200.000 de locuitori m-am gandit ca ar fi ceva sanse sa dau de un dentist decent. In cel mai rau caz in care nu gasesc un dentist decent, macar un plasture temporar pentru a putea manca si bea cum trebuie tot ar fi ok, iar dupa aceea pot sa rezolv problema in Tabriz sau in Teheran.
[...]
In Tabriz vine din nou un soc legat de iranieni, si in timp ce stam noi in centrul orasului si cautam un hotel cel putin 5 persoane diferite ne intreaba de unde venim, unde mergem, stau de vorba cu noi in engleza, ne intreaba despre viata in Europa, ne intreaba daca avem nevoie de ajutor cu ceva. Cu ocazia asta aflu si de o clinica care e destul de aproape unde sunt sanse sa gasesc un dentist maine si cu atati oameni care sunt dispusi sa isi sacrifice timpul si banii pentru a te ajuta senzatia de a fi strain intr-o tara noua se diminueaza. Tot seara, cand plec in cautarea unui telefon iranian gasesc ceva si mai bun, respectiv o cartela prepay care merge in telefonul meu si care are si internet. E doar 2G, merge cam cand vrea el dar, totusi e o conexiune cu exteriorul si pentru prima data in mai multe zile pot sa trimit un mail si sa caut informatii despre Tabriz, despre dentisti si despre adrese. Maine o sa fie o zi plina…"

Buna seara parinte Iulian,
imi cer permisiunea sa transmit link-ul parohiilor ro din frantza:

http://www.mitropolia-paris.ro/?subject=parohii/index&lang=fr#france

Poate se gaseste cite ceva ptr. fiecare!

Revenind sa situatzia preotului din diaspora, vreau sa spun celor care "asculta" aici ca sint numeroase solutzii si anume egala cu numarul celor dornici sa sustzina formarea si intretzinera acestor parohii. Vorbesc acum in cunostintza de cauza ptr. ca in zona unde locuiesc am reusit sa platim salariul preotului nostru paroh de un an ( nu are dreptul de lucru si e casatorit; fara copii, ca si Dvs., doctorand..fost, acum a terminat etc, etc.)

Iaca, o mina de voinici au hotarit sa faca minuni ( si nu ne e usor) ptr. romanii din zona si pina acum au reushit! Poate si acolo cei ce -si doersc o biserica romaneasca vor intzelege ca fara eforturi personale nu se face nimic. Sa ne reamintim ca Biserica si limba romana ne-a tzinut unitzi( totusi) de-a lungul veacurilor.

Buna seara,Radu !
Cum apreciezi "moartea" lui Alcibiade si "schimbarea" lui de 180 de grade:))) si ce sanse crezi ca va avea in alegerile ce se apropie?
Cum se explica faptul ca are ca si asigurat un procent apreciabil de potentiali alegatori?

Ieri seara am citit despre grecii antici si am adormit foarte greu; ma tot gindeam la ce citisem.
Asta seara Anglia a piedut la fotbal in fata Portugaliei asa ca s-ar putea sa nu dorm de fustrare.

Bella, ajutor, te rog trimite-mi urgent reclama cu melodia si catelul...:)

Buna seara.Nu stiu de ce cu parola pe care mi-ati dat-o nu reusesc sa ma conectez.Adevarul este ca sant la inceput.Ce pot face,oarE?

Buna seara, la toata lume din Cafenea....

Frecventez Cafeneau de vreo 2-3 saptamini, dar vazind acum ca-i "criza de berbantzi"......hop si eu.
Imi "suna" bine ideea fetelor ( ma refer la intalnirea preconizata ) si daca ne-o ajuta Dumnezeu sa fim sanatosi pana la anul......cred ca atzi mai "facut rost" de un participant......
---------------------------------------------------
..A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare....

intamplarile sunt pure coincidente

___________________________________________________
"Hey, where' the magic?" - "The magic? The magic is gone."
(Bagdad Cafe)

Ne vedem atunci cu fortze proaspete miine. Seara placuta si noapte buna. Sa va visati cu ingerasii :) :) :)

dom'le, sa faci o seara numita "Muzica populara traditionala romaneasca" si sa dai toata seara numai melodii de Dona-Siminica si Romica Puceanu denota:
- fie posesia unei culturi de tip fast-food, dublata de excesul de hamburgheri MacDo' si de emisiuni Star-Academy,
- fie participarea la o propaganda bine tintita impotriva veritabilei culturi romanesti.


PS: apreciez melodiile interpretate de Dona-Siminica cat si de Romica Puceanu. Da' ei numai muzica populara romaneasca nu canta.
PS2: in Franta muzica populara romaneasca si cea balcanica in general (sirbeasca, bulgara) a ajuns sa fie numita "de la musique tzigane". Se pare asadar ca propaganda are efect.

___________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic)

Dragi colegi,

Poate ca ati apucat sa vedeti la Stirile Pro TV si la Realitatea TV in aceasta dimineata, sau sa auziti la Radio Total si Europa FM.

Colegii nostri, ziaristi la saptamanalul „Banii Nostri”, prezenti in misiune de serviciu la Forumul de Afaceri de la Sinaia, au fost atacati in seara zilei de ieri, 9 decembrie 2004, in fata Casino Maxim, fara nici un motiv, de un grup de minim 5 baieti musculosi si petrecareti. Acestia au tras de usile autoturismului Solenza alb, personalizat cu sigla publicatiei noastre, pana cand siguranta acestora a cedat.

Editorii Vasile Damian si Cristian Niculescu (Kripo), fotoreporterul Stefan Micsik si organizatorul de eveniment Dragos Crudu au fost literalmente scosi din masina si calcati in picioare de gasca de persoane neidentificate. Vasile Damian are maxilarul dislocat sau rupt, Cristian Niculescu are fata tumefiata, iar fotoreporterul Stefan Micsik are cateva coaste rupte, arcada sparta si ochiul tumefiat. In plus, fotoreporterului i-au fost furate camera foto si obiectivul, in valoare de circa 3.000 EUR (neasigurata), precum si actele si un laptop in valoare de 2.000 EUR. Dragos Crudu are ochiul spart.

Va rugam sa ne ajutati cu mediatizarea acestei intamplari nefericite, care este cu atat mai grava, cu cat politia, in loc sa ii lase pe cei atacati sa primeasca primul ajutor, i-a anchetat la sediul sectiei de politie pana la sase dimineata. Ei au depus plangere si au indurat cu stoicism aceasta procedura nu tocmai ortodoxa (procedura normala ar fi fost ca politia sa mearga dupa ei la spital si sa ii ancheteze dupa primirea ingrijirilor medicale).

Va rugam sa faceti uz – daca puteti – de orice relatii pe care le aveti pentru a-i ajuta sa isi recupereze pierderea si sa li se face dreptate in mod operativ, asa cum e normal intr-o tara normala.

Pentru detalii suplimentare, puteti suna la 0722 351 921 (Stefan Micsik) sau 0744 331 804 (Cristian Niculescu).

Redactia „Bani Nostri” nu a adoptat inca o pozitie oficiala in legatura cu aceasta intamplare, dar urmeaza sa contactam pe cai oficiale si Clubul Roman de Presa.

Va multumim.

Membrii redactiei „Banii Nostri”

ma uit in seara asta... imi fac un vinishor fiert si o sa-mi infig fundul in fata tembelizorului

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Seara, cateodata, spre sfarsit de saptamana, timpul parca se opreste sa isi mai stearga pantofii plini de praf, dupa alergatura de peste
saptamana. O baie lunga, un ceai fierbinte si relaxat, mai amani pentru alta zi sa iti faci din nou griji.

Acum e vremea sa visezi cu ochi deschisi. Sa visezi cu jind la o seara lunga de iarna.
O seara de iarna la tara. Cine a avut bunici...stie.

E liniste si pace. O liniste sfatoasa, de batranele care torc.
Afara se mai latra cate un caine, pe drum o caruta intarziata, marul din deal trosnind...Si cald in casa, foc in cuptor, se aude din vreme in vreme scartaitul portitei de la soba si cum mai cade cate un lemn peste jaratec, aruncat de o mana dibace.
Pocneste. De mandrie ca face mai mult foc decat tot jarul dinainte.
Si miroase a ceva bun. Immm, ce bine miroase…e de la zaharul cazut pe plita. Caramel. Vinul sfaraie in cana, acus fierbe. Oare unde o fi scortisoara?

Lunga si domoala seara.
Si o traiesti cu infometare de hot lucid, care stie ca nu va avea alt prilej sa isi umple sufletul cu acea cumintenie a clipei, dorind sa prinda si sa pastreze pentru altadata atmosfera de atunci, ambrozie pentru vremurile cand serile nu vor mai fi fiind nici lungi...nici vrajite de scantei...nici parfumate de lemnul ars in soba.
Cum ar fi seara asta si toate restul:).

ma car si eu....
ca vad ca ograda-i goala...
si eu obosita tare...
o seara placuta copii, iar pentru cei de
peste balta o dupa-masa placuta...

pe maine...

buna seara...mi-a mirosit a cafea si am venit si eu...

Hai sa ma bag si sa povestesc o intamplare nu exagerat de penibila dar destul de "embarassing", in nici un caz sfarsitul lumii sau deprimanta, dar haioasa (mai ales privita dupa atatia ani) …s-ar putea sa butonez cam mult la ea asa ca oricum nu stiu cine o sa aiba rabdare s-o citeasca (eu una stiu sigur ca n-as avea :P si ma mir ca voi avea rabdare s-o scriu, asa de mult probabil scriu doar o data pe an si probabil ca daca as povesti-o in viu grai in 5 minute as fi gata)

Eram foooooarte tanara, vreo 20 si-un pic (pana-n 25 cred) si-a trebuit sa plec intr-o delegatie la monte carlo. Din pacate persoana cu care trebuia sa merg a fost nevoita sa ramana in tara asa ca m-am trezit singura numai printre "directori" unul si unul, din alte tari, tot peste 50-60 de ani ;)

Pentru mine a fost totusi o experienta frumoasa, in ciuda intamplarii la care o sa ma refer, fiindca a fost pentru prima data cand imi venea sa plang de ciuda in ziua in care-mi faceam valiza sa ma-ntorc acasa, a fost prima data cand am zburat cu elicopterul (zbor de doar 7 minute intre nisa si monte carlo, putin cam “panicant” caci elicopterul decoleaza cu botul mai jos decat coada, peste mare, si prima senzatie a fost ca are de gand sa ne bage la apa iar eu nu sunt buna inotatoare) dar n-a fost pentru prima data cand ajungeam la destinatie fara bagaje (regula nr. 1 de transit prin aeroportul Charles de Gaulle: daca vrei sa ai si bagajele ia-ti geanta de mana, nu le da la cala).

Ma cam lungesc, asa ca sa trec la intamplare …. deci toate bune si frumoase, vreme superba si alte alea-alea, pana cand intr-o seara am fost invitata la o receptie organizata in incinta cazinoului. Am fost destul de inspirata sa-mi iau in bagaj ceva mai deosebit de-mbracat dar din nefericire, fiind vara n-aveam decat o pereche de dresuri nedesfacute in dulap (fefe, tu sa citesti stockings nu dresuri, daca ajungi pe comentariul asta) pe care-am aruncat-o in valiza, inainte de plecare, just in case.

Deci ajung eu la hotel dupa sedinta si-ncep sa ma pregatesc de receptie (spalat, imbracat, parfumat, fardat, tot tacamul) fiindca la 7 trebuia sa vina un domn mai in varsta din delegatia irlandeza sa ma insoteasca pana la cazinou. Dresurile insa nu erau din cele obisnuite, ci ca cele de portjartier, dar cu un fel de lipici/elastic si danteluta pe margine, ca sa nu mai fie nevoie de portjartier. La 7 fara cateva minute, nice and dandy like a candy, cobor in holul hotelului unde ma astepta domnul cu pricina (fara flori evident ca doar nu era un date, dar plin de zambete si complimente).

Drumul de la hotel pana la casino nu era decat o plimbare de seara de 15 minute, absolut relaxanta dar se pare ca numai pentru unii... ale naibii dresuri (pe care cine stie de cand le-aveam in dulap si probabil se uscase lipiciul) incepusera sa cam alunece la vale si-mi crea o stare de discomfort, desi inca nu intrasem in panica fiindca fusta era lunga cam cu-o palma deasupra gleznelor si-am crezut ca nimeni nu va observa. Insotitorul meu insa a observat fiindca se cunostea pe fata mea ca ceva nu e in regula si nu stia de ce ca doar el nu facuse nimic ;) A trebuit pana la urma sa-i spun, iar el foarte natural si normal imi sugereaza "pai da-i jos" ...reactia mea a fost binenteles destul de indignata, cum adica sa m-apuc sa-mi dau jos ciorapii in mijlocul strazii, desi argumentul lui era suficient de logic "pai daca te deranjeaza, de ce sa nu te simti comfortabil si ne-stresata".

In mijlocul dezbaterii mentale care-o duceam cu mine insami constat ca hop, ciorapii s-au oprit din alunecare deasupra genunchilor si-atunci am rasuflat usurata c-am scapat de stress ........sau cel putin asa credeam. Drumul catre cazino era in panta in coborare, mai aveam doar cateva minute pana acolo, cand ne-am intersectat cu o pereche de barbati mai tineri (si draguti foc) care veneau din directie opusa. Urcand la deal (din pacate pentru mine) este evident ca mai intai mi-au vazut gleznele si-apoi restul.... si n-am priceput de ce dintr-o data unul din ei a ridicat brusc ochii spre fata mea (probabil sa vada cum arat si-n rest) cu o privire stupefiata sau cel putin intrigata. Atunci abia mi-a trecut prin cap sa ma "studiez" si mi-a pierit toata bucuria ca ciorapii s-au oprit din alunecare cand am realizat ca se adunasera in jurul gleznelor ca la babele sleampete care au uitat ca mai exista si-acel obiect miraculos numit oglinda.

Evident, m-am inrosit ca focul (tinerete, tinerete, ochi alunecosi, inima zburdalnica) si mi-a venit sa intru in pamant de rusine. Nici cand am urcat scarile cazino-ului nu am fost mai putin embarassed stiind ca-n urma mea suint atatea persoane, mai ales cucoane ultra elegante si sofisticate, iar eu sunt cu ciorapi adunati la glezne.... Nu mai vorbesc primirea la usa cazinoului, chleneri cu gura pana la urechi si tavi de sampanie urandu-ne bun venit si bla-bla-bla ... nu m-a interesat nimic din ce-mi ofereau, primul cuvant a fost: "unde-i baia" si-am pornit-o pusca in jos pe scari catre locul cu pricina ca sa-mi pot scoate cu discretie nazbatiile de dresuri (eh, si ce daca n-am fost o doamna - apropos de ce-am trancanit noi fetele pe-o alta conferinta mai demult) macar eram fericita ;)))) cel putin nu mai aveam ciorapi cazuti pana la genunchi si infasurati in jurul gleznelor, iar fusta era destul de lunga ca sa mascheze lipsa lor.

Cel putin din momentul acela am enjoyed intreaga receptie, iar chestia cea mai faina a fost la sfarsit cand ne-au scos pe toti pe terasa din spatele cazinoului ca sa asistam la un air show doar cu elicoptere (monte carlo e prea mic ca sa aiba aeroport in toata regula si avioane in flota) iar comenzile de acrobatii date de comandantul de flota (sau cum s-o numi) erau date la difuzoare sa le-auzim si noi, inedit lucru pe care nu l-am mai intalnit la nici un alt air show.

Ma amuza acum cand imi amintesc, mi-aduc aminte cat de penibil m-am simtit si cum intrasem in panica la un moment dat ...probabil ca si-acum m-as simti rusinata dar nu cred c-as mai intra in panica pentru-atata :)

Belle, maninc eu si felia ta de tort!... si apropos, la ziua ta, La multi ani!; de marti am tot uitat sa spun, sper ca accepti scuzele?...;-).
Athos, sotul lucreaza de schimbul 2, si seara cind apare e deja asa tirziu de parca nici nu ar fi...:-(, pina atunci... soriceii joaca pe masa...De!, motanul nu-i acasa ;-))
Ivy, multumesc! Dar sper ca nu ma lasati singura tot weekend-ul asta lung, la noi si luni e liber!

din nou, nu stiu de ce lumea a inteles ca eu traiesc singur din moment ce am spus clar ca rareori pot sa raman undeva fara a fi inconjurat de oameni. bineinteles ca am prieteni, nu neaparat multi, dar cercul se extinde fara sa vreau... si cu familia ma inteleg excelent, totul e frumos, comunicam... ma adaptez foarte bine in societate si daca nu as fi atat de lenes probabil as fi un individ productiv :) chestia e ca inca mai am unele ...deficiente psihice, datorate in parte unor intamplari din trecut si in parte imaginatiei hiperactive. ceea ce fac eu acum este ca incerc sa imi modific modul de gandire fundamental, sa imi creez baze noi, sanatoase, eventual chiar sa nu mai fiu lenes... iar apoi probabil voi vedea ca o relatie de lunga durata se intretine cu iubire, nu cu indiferenta. si simt nevoia unei relatii, dar nu imi pot permite mie insumi sa fac acest pas acum pentru ca inca sunt bolnav oarecum si inca voi rani pe oricine s-ar apropia de mine. asta e. asta e cazul meu. nu e chiar interesant, si aceasta conferinta am inceput-o cand eram intr-o alta etapa, si probabil eram si destul de deprimat. si daca as avea puterea as ucide-o aici, pentru ca nu mai e nevoie de ea. si ceea ce am scris acum am scris pentru a nu fi perceput gresit, cum banuiesc ca am si fost de altfel. buna seara.

buna seara...am iesit din gaoace...

Buna seara/ziua/dimineata.. sau ce e pe la voi :)
Ce-i povestea asta cu pozele aristocrate ? Vreau si eu linkul.. ;)
____________________________________
Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit

Sunt constienta de pericol. Dar si mai constienta sunt de faptul ca prieteni de-ai mei au lasat la voia intamplarii acest aspect si copilul a ajuns cel mai destept intr-o clasa de prostovani. S-a pierdut in multime...

Ca o revenire la tema, consider ca si televizorul la fel ca si calculatorul, fac parte din cotidian. Privatziunea nu face decat sa arunce copilul cu ani in urma. Si nu numai copilul ci si pe noi, parintii.

Va dau un exemplu. Eu lucrez mult si acasa si la birou, numai pe calculator. De cele mai multe ori televizorul merge toata ziua fara sa ma uit, doar ascult stiri, emisiuni, mai ridic ochii, mai fac o pauza...

In camera copilului nu este televizor, nici in camera de zi, decat in birou si in dormitorul nostru. Cand invatza sta in camera lui si nu are tentatzie.
In birou stau eu sau tati si el nu prea vine cand lucram, iar in dormitorul nostru ne mai strangem seara totzi, ne tolanim in pat, mancam un dulce si ne uitam la Tv.

Ca o concluzie, daca se tine cont si de parerea mea, eu votez pentru TV, cu masura.