Ion Druta povestea Furnicii

am citit ion creanga, "povesti, povestiri, amintiri", era o carte mare, galbena, cu ilustratii si font foarte mare. urmaream literele cu degetul sub supraveghere parinteasca. nu prea mi-a placut, dar totusi am terminat cartea. pe urma, am pus mana pe o carte de pe noptiera, pe care o citea maica-mea. era ceva cu un amor ilicit, ea ramane gravida, se prostitueaza cu straini, iar in final devine o femeie pierduta si intra in inchisoare. a durat ceva pana am prins subiectul, pe urma citeam cartea cand era maica-mea la servici. pana s-a prins ea si mi-a ascuns-o, mi-a dat alta carte, cu povesti. cum cunosteam casa mai bine decat ea, am gasit ascunzatoarea instant si m-am pus si mai dihai pe citit. era mai lejer, de tura asta nu mai trebuia sa fiu atenta la ce pagina a lasat-o ea deschisa, ca atunci cand era pe noptiera. in tot cazul, am terminat-o repede si incepand de atunci am inceput sa consum carti in disperare.

"am citit ion creanga, "povesti, povestiri, amintiri", era o carte mare, galbena, cu ilustratii si font foarte mare."

colectia biblioteca pentru copii, impreuna cu aia "canuta, om sucit" si multe altele, s-alea erau la preferate.

Pentru cei care nu stiu chiar si Ion Creanga a scris citeva lucrari foarte scandaloase care pe vremea lui Ceausescu au fost pur si simplu cenzorate la maxim. Nu mi-a venit sa cred cind am dat peste aceste povestiri foarte vulgare, lansate imediat dupa caderea comunismului in Romania. Am sa revin cu titlurile acestor povesti pentru cei interesati. "O cola va rog..." este nimic in comparatie cu ce a scris Creanga.

Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)

N-am mancat si nici n-am vazut pe nimeni mancand.
Sa va povestesc ce faceau copiii mei. In casa bunicii mele erau niste crapaturi in podea de unde ieseau furnici. De cata ori mergeam in vizita, copiii mei erau absolut fascinati de ele. Si dupa fiecare masa aveau grija sa le puna si lor cateva firimituri de paine pe langa crapaturi. Dragii de ei, le era frica sa nu moara furnicile de inanitie :))...Cu greu am convins-o pe bunica sa mature firimiturile de pe jos doar dupa ce plecam noi!

"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Am citit textul. Am plecat in alta parte... Am revenit. Am citit comentariile. Am plecat. M-am intors si uite ca imi calc pe inima si postez si eu un comment. Sinuciderea in cazul asta nu este nici un act de curaj si nici de unul de lasitate. Eu cred ca ar putea fi un act de miserupere la adresa celor ce te iubesc. Adeca sa ne doara in cur de suferinta pe care o lasam in urma, in inima celor dragi. Daca te certi cu ai tai asta nu inseamna ca nu te iubesc. Mai sa fie! Prietene anonim crezi matale cumva ca prietenii cresc in pom? Bunicul meu avea o vorba: "Tata, dupa norocel tre`sa alergi mai taricel!" Adeca tre sa mai pui umarul. Imi imaginez ca viata mea este o foaie alba de hartie. Prin ceea ce fac la urma va iesi o pictura faina sau o caricatura. Ceea ce esti azi este rezultatul modului tau de a fi de ieri. Daca vrei ca maine sa nu mai fie aceasi hazna incearca sa schimbi ceva. Toata asta imi aduce aminte de o snoava pe care am auzit-o zilele trecute.
Leul o vede pe furnica care era foarte grabita.
-Unde te duci tu furnica? zice leul
-Leule nu ai auzit? Moare elefantul!
-Da? Si tu unde te grabesti asa?
-Ma duc sa donez sange!
Demersurile noastre seamana pe undeva cu cel al furnicii.
In final iti zic si eu doua povesti orientale din care poti intelege ce vrei. Asta apropos de realitate asa cum o percepem noi.

Mahomed tinea predica. Printre auditoriu vine si un mullah. Acesta pe masura ce profetul vorbea era din ce in ce mai patruns de mesaj. Asculta astfel toata ziua. Seara cand vrea sa plece vede ca i-a disparut camila.
Se intoarce la profet si zice:
-Marite profet, toata ziua am stat aici langa tine si incerc sa imi traiesc viata dupa cuvintele tale intelepte. Si drept rasplata Dumnezeu a ingaduit sa-mi dispara camila. Ce sa fac?
-Crede in Dumnezeu dar data viitoare leaga camila mai bine. raspunde profetul.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Un rege vrea sa numeasca pe unul dintre nobilii sai intr-un post important. Ii aduna pe toti si aduce in mijlocul camerei o usa enorma.
Regele zice:
-Il voi numi ca mare vizir pe acela care va reusi sa deschida aceasta usa.
Toti se plimba pe langa usa, realizeaza cat de greu este sa o deschizi si ajung la concluzia ca usa respectiva nu se poate deschide. Unul dintre ei insa se apropie de usa si pune mana pe clanta. Usa se deschide imediat.

Ideea este ca daca nu pui mana pe clanta nu are rost sa te lamentezi ca usa nu se deschide!

Ion si Ghio pazeau noaptea ogorul.
Ion il scoala in miezul noptii pe Ghio:
-Ghio, ce vezi pe cer?
-Mii si mii de stele, Ioane!
-Si la ce concluzii ajungi, Ghio?
-Meteorologic, maine va fi soare, astrologic, Jupiter e in Fecioara, astronomic, suntem intr-un univers incomensurabil in perpetua expansiune, astral e ora doua si douazeci, teologic Dumnezeu cel atotputernic e sus si noi nu suntem decat niste furnici fara importanta.
-Si ce concluzie tragi de aici, Ghio?
Ghio nu zice nimic.
Apoi Ion:
- Iti spun eu: cineva ne-o furat cortul.

şi Gheo se întîlnesc,povestesc, iar în cele din urma Ion îl invită pe Gheo să-i facă o vizită spunîndu-i însă sa fie prudent căci are un cîine foarte rău.
Cînd merge la Ion ,Gheo dă de un căţelus
sfios şi jucăuş.
-Bine mă, ai zîs ca ai cîne rău ,spune Gheo
_"E rău rău măi,da ştii cum?Rău domn'ne"
....da' ţine în el.

Am avut si eu colegi ca ea.
Nu stiu ce s-a ales de ei/ele astazi.
Sper ca s-au realizat desi multi dintre ei probabail ca au avut soarta celei descrise de tine .
Cind nu-ti fixezi un tel si nu te zbati sa ajungi la el vei deveni ca cea din povestea ta....
Imi pare rau pentru fetita ei ca ea nu are nici o vina....

O poveste ca oricare alta din care nu am inteles ce sentimente au incoltit in sufletul tau,al colegului probabil ceva mai bine realizat sau situat.Fiecare dintre noi a gresit macar o data in viata dar nu oricare dintre noi a avut puterea sa recunoasca sau sa se rupa de trecut si sa-si construiasca o alta viata,un alt viitor......Si daca nu ar exista si o categorie care pierde in fata vietii cum s-ar mai putea simti bine ceilalti,ca tine,pseudoinvingatorii????

A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98

...am mai pus-o undeva; o pun si-aici; nu va place? no comment?

A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98

Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Dar sa lasam pe altii sa deschida o poveste!Nu ca ceea ce a inceput Radu nu mi-ar placea ,dar vad ca nu intereseaza.Asa ca dau sansa si altor prozatori.Va astept.Alexandra

Este foarte greu de spus cine a fost cel mai mare fotograf roman al tuturor timpurilor.
In Romania fotografia e pe linga oishte, dar mai exista; insa critica
de specialitate, istoria fotografiei, sunt absente cu desavirsire si nu sunt abordate cu seriozitate de nimeni.
Estetzii natiei nu s-au pogorit asupra acestui domeniu ca sa decida cum devine cazul. Dar poate e mai bine asa...oricum nu ma pot pronunta decit asupra a ceea ce am cunoscut eu.
Dupa parerea mea, unul din cei mai mari fotografi pe care i-am cunoscut, poate cel mai mare, a fost Aurel Mihailopol; daca nu ar fi murit in culmea puterii creative ( un cancer dupa povestea cu SLOMR din `77) poate altfel s-ar fi scris povestea fotografiei romanesti.
Am cunoscut multi fotografi care la acea ora mi s-au parut de exceptie; de la Gheorghe Serban la Edmund Hoffer, de la Hedy Loffer la Iosef Marx; a existat o pleiada de fotografi buni ai anilor `70, dar operele lor sunt acum uitate, pierdute, imprastiate, distruse, cind nu sunt negate sau minimalizate. Greu de facut o evaluare...
Cel mai mare fotograf roman inca in viata este, cred, Dan Dinescu - tot dupa parerea mea. Din pacate operele domniei sale nu (prea) se pot vedea pe Internet...
Exista insa in prezent multi alti fotografi romani de exceptie; probabil ca sunt diferente semnificative intre locurile pe care le ocupa pe podium, dar eu il vad in frunte si pe Cosmin Bumbutz, apoi si pe cei citiva din jurul domniei sale adunati in fotoclubul "7zile"; apoi pe pozitii onorante ar putea fi Ion Zupcu, acum in America, care isi cladeste o serioasa cariera acolo in fotografia de arta; Mihai Moiceanu la Brasov; ar fi cu totul cred ca 10-12 foarte buni fotografi romani, de mare clasa, dintr-un pluton de pina in 50 de oameni.
Tragic este ca atunci cind cauti "romania, photographer" la Google ies pe primele sute si mii de locuri multe, prea multe rateuri... asta e viatza. Gresala fundamentala a fotografilor romani buni in viatza este ca nu prea au imagini pe net si cind le au nu le promoveaza.
Fotografii care au fost au intrat intr-o nedreapta uitare si fara ei nu poate exista prezent, si pe de alta parte, si nici viitor.
O cultura, fie ea a imaginii sau a cuvintului, are nevoie sa cunoasca pozitia si lucrarea, fie ea buna sau rea, a celor care au fost.
Eu sper inca sa apara si la noi istorici de fotografie, critici de arta specializati in fotografie, galeristi, curatori, galerii, doctorate, albume, o intreaga clasa de elemente atit de necesare fara de care vom pluti in ceatza in acest domeniu.

P.S. aaa... in cele de mai sus ma refer la fotografia clasica, academica, editorialista; la celelalte nu ma pricep... si ma refer la fotografie ca arta, nu ca obiect estetic de folsit in advertising, moda, PR, etc; meseriasi sunt multi buni si poate si foarte buni.
Diferenta dintre un meserias si un fotograf? Ca in pictura,istoria ne va spune si tot ea va produce fundamentale schimbari de valori...
Dinu Lazar

salut
sun prof de sport intrun club sportiv - ma ocup de atletism - si tare miar prinde bine o experienta ca a dumneavoastra sa invat mai intai engleza de pe orice cum ati invatato dumneavoastra de pe cutiile de cereale in supermarketul la care ati lucrat si dupa aia sa pot sa ajung un antrenor binenteles icepand cu asistent la un antrenor cu suflet pentru ARTA de a creste si descoperi talente sportive -
Pe aici eu glumesc cum de altfel glumeste si un coleg de al meu de la tenis ca el va ajunge la roland gaross cu un sportiv de la noi din oras dar este evident ca la conditiile mijloacelor de a face sport la noi in oras putin probabil sa ajungi la o asemenea performanta - eu cum ziceam glumesc dar intro zi as vrea ca gluma mea de a ajunge odata ca un elev de al meu sa ajunga sa vad mare pe o tabela a unei arene de ATLETISM scris RECORD MONDIAL- ( bine inteles dupa taiere rec. actuale care sunt facute cu chimicale cum toata viata are tendinta lumea asta sa devina)
Sau eu stiu, poate ca gluma me nu poate fi realizabila - sa pot eu oare sa mai plec din tara lui PAPURA ADRIA - VODA la 30 de ani ai mei - nu este prea tarziu?
Va rog frumos sa ma scuzati si cu comentariul meu prea lung si cu unele greseli de ortografie pe care sunt sigur le-am strecurat in comentariu
Cu stima - admiratie - si mult RESPECT
prof. antr. ION FLORIN Club sportiv scolar SLOBOZIA - IALOMITA sectia ATLETISM e-mail johnson_prof@yahoo.com

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

Liternet ne face iar un dar, al carui coautor este Dinu Lazar.
Multumiri!
Eliane Roussel : Povestea Pasarii Albastre si a Motanului Negru
(poveste - cu ilustratii de Iulia Cojocariu si Eliane Roussel, pe
fotografii de Dinu Lazar)
http://www.liternet.ro