comentarii

LINGA POMUL DE CRACIUNra i n padure


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
1. Care este cuvantul favorit - de ursuletz la: 10/05/2005 05:30:26
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1. Care este cuvantul favorit
shti
2. Care este cuvantul cel mai putin favorit
serus,mersi
3. Ce va face placere in mod deosebit
o tyzigara buna linga un vin fiert undeva la padure pe acordurile lu pink floyd...
4. Ce va displace cel mai mult
doctorii
5. Care este injuratura favorita
dont like them-fuck them
6. Ce sunet va place
apa cum, curge la vecinu..god ce miroase tipu
7. Ce sunet/zgomot va displace
linishtea de la vecinu(nu-i curge apa)
8. Ce alta profesie v-ar place sa practicati
psiholog dar merge shi cershetor cu carte de munca
9. Ce alta profesie nu ati practica nici in ruptul capului
imbalsamari...yack
10. Daca Raiul exista, ce ati dori sa va spuna Domnul cand ajungeti la Portile Raiului.
hm..man i'm gone:P
manastirea - de INSULA ALTUIA la: 14/05/2009 13:27:56
(la: Nou: imagini la cafenea )
de la Sag Timiseni .

Linga Timisoara e frumos e si padure , un nou cartier .
#438474 (raspuns la: #438470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Money,money,money... - de Little Eagle la: 15/04/2004 16:01:15
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
A se citi textul meu ascultind cintecul scris de Pink Floyd.
Hmmm....joc la lotto de ani de zile si n-am cistigat nimic,mint cu vreo 20 ani in urma am cistigat 600$ si tare fericit am fost,mai ales ca nu aveam bani sa ma imbrac,iar altadata fiind in NY pe linga Bus Terminal,cam in aceasi perioada,am gasit pe strada 156$!
De atunci insa norocul banilor a disparut complet.
Dar desigur ca as dori sa cistig chiar si un sfert de milion la lotto,chiar si 1000$,sint modest ca fire,dar hai sa zicem ca as cistiga 1 million$ sau Euros.
Scenariul meu ar fi cam asa:

In primul rind nu m-as reintoarce in Ro.insa avind rude f. apropriate,le-as da 100.000$.

Apoi as da 100.000 la rudele mele de aici,americane din partea sotiei si nepoti
Apoi,as refinanta casa actuala si as cumpara casa vecinului de gard,si la fel as
cumpara restul de teren cu padure cu tot din jur si dupa ce as darima casa lui,
as avea cam 3 hectare de teren.As cladi o mica ferma si as lua in grija animale
fara stapini si as avea grija de ele si infiinta o org. de binefacere cu donatii modeste din care sa mentin org. si hrana pt. animale.
Deja am o gradina mare cu flori si la fiecare vara legume,rosii,vinete,castraveti
zuchini,ardei gras si iute,as face o si mai mare gradina si planta alti pomi fructiferi si nuci pt. veverite si face o livada mare atit pt. noi cit si pt. animale.
As avea deci pisici,ciini,rate,giste,gaini,animalele obisnuite ce de ani vin mereu,marmite,testoase,iepuri salbatici,pasari si as avea si niste capre,pt. lapte si brinza.
Desigur ca as face tarcuri sa nu se ia la bataie intre ele,dar as duce o viata ca de fermier si continua sa muncesc ca si azi in meseria ce am,lucrind strict de acasa e simplu sa vad de toate,si in plus,sotia care are in singe gradinaria si la fel dragoste pt. animale,va fi f. fericita .

Cred ca restul de 800.000$ ar crea acest vis posibil.De fapt si mai putin,as zice ca ar fi cam la jumate,si cu restul de 400.000$ as face donatii pt. ajutorarea animalelor si la diverse org. de binefaceri,cit si pt. pastrarea naturii
si mediului.
NU as incerca sa fac nici un profit din asta,iar din donatiile pt. ingrijirea animalelor ce voi ingriji,voi ajuta in continuare alte org. ce au nevoie de bani.

Un vis poate marunt multora,dar pt. mine ar fi un dar venit din cer!
M-au luat visele acum...inca nu s-a schimbat nimic,dar mult as dori sa-mi vad visul cu ochii.

Asta as face cu 1 milion $.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps: sintem vegetarieni,nu mincam nimic ce are un chip.
.....astept sa faceti misto de mine acum.
Adios muchachos
poze din padure, post-weekend - de retronew la: 24/10/2005 20:17:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
padurea Faget, in / linga Cluj: http://www.retronew.net/index.php?b=20

comentariile seriei: http://www.retronew.net/index.php?c=196
de din vale de Rovine, - de cosmacpan la: 16/10/2007 22:41:34
(la: prea multe picioare in bot pentru ce-i ce isi expun gandurile)
freamata padurea bine,
(ne-am suit toti in copaci,
sa scapam de draci, varcolaci).......

"1.ritual pentru reusita in viata - Ingrediente :

(Din vesela veselie se iau obiecte-o-mie)
-3 obiecte de vesela ( farfurii cesti etc)

(ca sa fie cu pardon, poti sa-ti faci suport din pom)
-suport de lemn

(spuma mea de ti-o trece, spuma mea de nu ti-o trece)
-apa rece

(ca sa fie si mai tare, apoi musai)
-1 lumanare

Mod de lucru :
Alege 3 obiecte de vesela oarecare si punele e un support de lemn umezit cu apa foarte rece.Ai grija ca cele 3 obiecte sa nuse atinga deloc intre ele.Aprinde apoi o lumanre si stinge-ope suportul de vesela.Pune apoi obiectele de vesela linga pragul usiitale si aprinde iar luminarea.Trebue sa o stingi repede sa nu lasi sa arda decit 10 secunde,dupa care poti spala cu apa normala obiectele"
citat din: "Vraja Descantec Ritual 1.pentru reusita in viata 2.pentru succes in afaceri" link - http://www.escapade.ro/147_ritual_reusita.html






bright - de INSULA ALTUIA la: 14/11/2008 22:42:04
(la: Da Bucurestiului mai mult verde!)
am padure de salcimi si stejar si un riu frumos linga, vino :)

Livada o fac la Ineu de Arad dar si acolo e frumos.

Am plantat doar 10 pomi ce zic, sa se prinda soacra mea de ceva:))))))))

La primavara mai plantez :)
#362855 (raspuns la: #362851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am fost luna trecuta, dupa 13 - de relu la: 12/12/2003 20:46:21
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am fost luna trecuta, dupa 13 ani. Ma pregatisem sufleteste pentru foarte rau. Si-am gasit rau, dar nu cit am crezut. Fiind din Resita, am vazut numai starea orasului astuia. Poate ca orase mai mari si mai bogate ca Timisoara, Bucuresti sint altfel. Dar in Resita, lumea e trista si saraca. Industria mare care fusese in Resita acum e in mare parte falimentara. Am intilnit prieteni, vecini, samd. Sa-i vad din nou pe cei cu care am crescut a insemnat foarte mult. Dar ti se rupe inima sa-i vezi pe unii care sint aproape 'homeless'. Si m-am jucat cu ei cind eram mici. Nu m-am putut abtine sa nu le pun bani in buzunar pe furis. Dar pina la urma, nu poti sa-i ajuti. Am si vazut niste chestii absurde. E un monument linga blocul unde stau; o statuie modernista, la care se ajunge urcind niste trepte lung, dar joase. Era un tip intr-o baraca mica cu geamuri (ca un WC portabil arata) linga statuie. Slujba lui e sa aibe grija sa nu se urce nimeni pe treptele alea, care oricum erau de beton. Se tot lua de copiii care se urcau pe trepte. E trist sau nu e? I think it's very sad.

Intr-un fel m-am simtit ca acasa, dar nu "acum acasa," ci "atunci acasa." Si asta din cauza nostalgiei. De obicei atitudinea celor mai multi nu m-a facut sa ma simt ca acasa. Lumea se pare ca e confuza, si au ales numai mesajele proaste din vest. Un singur prieten m-a mirat. Care nu a trait deloc in vest, dar mentalitatea lui e impecabila. Nu si-a pierdut integritatea, are simt bun si intreprinzator, si o minte clara. Din toti pe care i-am intilnit, trei au fost asa -- doi cu studii superioare, si unul pe care toti il cred narod si taran (dar care de fapt mi s-a parut cu mult mai profund decit majoritatea). Am invatat sa tac din gura mai mult, si sa nu-mi dau prea mult cu opinia, pentru oricum lumea nu-si schimba parerea ca vin eu dupa 13 ani si le spun ca e bine sa-i lasi pe straini sa investeasca. Stiti, vesnica debatere despre "nu ne vindem tara." Am incercat eu sa zic, pai de ce nu. Ca dupa ce ne facem bogati, o cumparam inapoi. Dar, nu merge, ca patriotismul e mare si puternic in Ro.

Din punct de vedere personal, vreau sa spun ca uitasem cit de frumoasa e zona din jurul Resitei. Am urca sus pe Semenic intr-o zi, si-am mers la Garina, Trei Ape, si Crivaia. Dupa sesul din Ontario am crezut ca sint in rai. Dealurile din jurul Resitei sint mai mari decit "muntii" din Ontario. Si paduri, si lacuri, ... frumos.

Deci, in sumar, parerile mi-au fost foarte mixe. Unii se pare ca sint complet pierduti (mintal) si nu au discernamint ce e bine si ce e rau din ceea ce vine din vest. Iar altii, cu profesionalism, curtoazie, samd. Sper ca bunul sa invinga cu timpul.

Daca as fi mai aproape, poate ca m-as duce mai des. Dar asa, nu prea ma bate gindul. Cine stie?
-Relu

P.S. Si dupa ce am citit despre invazia Romaniei de ciini vagabonzi, ma pregatisem bine. Dar, spre uimirea mea, in Resita am vazut foarte putini. I-a mincat lumea ca-i orasul mai sarac? Mister!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Craciunul la poalele Carpatil - de SB_one la: 24/12/2003 02:59:18
(la: Sunt crestine obiceiurile de Craciun?)
Craciunul la poalele Carpatilor

Partea de vest Ucraina, Slovacia, Ungaria si România sunt tarile care se afla la poalele Carpatilor.. Aici traiesc mai multe natiuni (ucraineni, rusi, maghiari, romani, slovaci, sasi) si religii (reformata, catolica, ortodoxa, baptista, evanghelica, greco-catolica) laolalta.

Obiceiurile reformate sunt si cele practicate pe teritoriul Ungariei. La fel de bogate sunt si cele greco-catolice. Multe traditii se leaga de fertilitatea pamantului. De Craciun pe podea si sub fata de masa se aseaza seminte de grau, iar de ziua lui Luca semnite de porumb. Un obicei greco-catolic interesant este si umblatul cu steaua: in Ungaria in multe locuri copii umbla cu steaua de Boboteaza, la ortodocsi insa se umbla de Craciun. Trei copii mai mici umbla din casa in casa imbracati ca cei trei crai de la rasarit cu o stea si duc in casa oamenilor mesajul ingerilor. Sarbatoarea oficiala este în data de 25 si 26 decembrie, însa fiecare isi sarbatoreste Craciunul dupa propria religie, dar respecta si Craciunul celorlalte religii. La tara este un obicei strabun faptul ca nu se lucreaza de sarbatoarea fiecarei religii. Bucataresele invata una de la cealalta retetele mancarurilor fiecarei natiuni si religii.



Craciunul in Statele Unite ale Americii

In America pregatirile de Craciun incep foarte devreme. Prima zi importanta este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day, Ziua Recunostintei. De la sfarsitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Craciun. In binecunoscutul Rockefeller Center, langa patinoar se impodobesc deja brazi de zeci de metrii înaltime.

In centrele comerciale apar zilnic ornamentele de sarbatori, alaturi de Mos Craciun pe sania sa cu reni si de ingerasii antici. De peste tot se simte mirosul de brad, si se aude "Santa Claus is coming to town..." Un magazin apartinand lantului Hallmark pe durata intregului an vinde ornamente de Craciun. Inainte de Craciun copii il asteapta pe Sfantul Nicolae, pe Santa Claus, la fel ca si in tarile europene. Fiecare membru al familiei primeste cate un bat din zahar, insa datoria mosului nu se termina aici. Tot el raspunde si de cadourile de Craciun.



Nasterea lui Iisus, Craciunul (25 decembrie) este cea mai mare sarbatoare a crestinilor. Dupa afirmatiile papei Iuliu I. Craciunul s-a sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337, si de aici s-a raspandit obiceiul in Siria, la Costantinopol si in doar cateva zeci de ani s-a extins asupra intregii lumi crestinesti.

In ajunul Craciunului, crestinii respectau cateva traditii. In aceasta zi era interzisa munca in paduri, pe pasuni, se lucra doar in jurul casei. Era interzis cererea sau darea de imprumuturi. Nu era bine nici ca femeile sa coase, sa tese sau sa spele vase, pentru ca astfel le pastea nenorocirea. In ajunul Craciunului rufle spalate si puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Daca animalele se culcau pe partea stanga, insemna ca iarna va fi lunga si geroasa. Fetele tinere la baterea clopotelor seara se uitau in fantana pentru a-si vedea viitorul sot. Tinerii nu aveau voie sa manance mancaruri unsuroase, pentru ca nu cumva sotiile sa le fie urate. Daca de post cocosul canta in amiaza mare se spunea ca cineva va muri din casa. Daca murea de Craciun, era consierat norocos, pentru ca i se iertau pacatele. Masa festiva de Craciun era completa doar daca continea traditionala carne de porc prajita, curcanul copt la cuptor, maiosul si cozonacul cu nuci. Pomul de Craciun era impodobit cu fructe, prajituri, dulciuri si luminari. Cadourile erau aduse de Iisus, si de atunci aceste obiceiuri reprezinta caldura si dragostea din sufletul oamenilor.




Craciun fericit pe mapamond:

Africana - "Een Plesierige Kerfees"
Arabica - "I'd Miilad Said Oua Sana Saida"
Argentina - "Felices Pasquas Y felices ano Nuevo"
Armeniana - "Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand"
Braziliana - "Boas Festas e Feliz Ano Novo"
Bulgara - "Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo"
Chineza - [Mandarina] - "Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan"
Chineza - [Catoneza] - "Saint Dan Fai Lok"
Croata - "Sretan Bozic i Nova Godina"
Ceha - "Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok"
Daneza - "Glædelig Jul"
Olandeza - "Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar"
Engleza - "Merry Christmas"
Finlandeza - "Hyvaa joulua"
Franceza - "Joyeux Noel"
Germana - "Froehliche Weihnachten"
Greaca - "Kala Christouyenna"
Maghiara - "Kellemes Karacsonyi unnepeket"
Indoneza - "Selamat Hari Natal"
Irlandeza - "Nollaig Shona Dhuit"
Italiana - "Buone Feste Natalizie"
Japoneza - "Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto"
Coreana - "Sung Tan Chuk Ha"
Lituaniana - "Linksmu Kaledu"
Norvegiana - "God Jul"
Poloneza - "Wesolych Swiat Bozego Narodzenia"
Portugheza - "Boas Festas"
Rusa - "Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom"
Sarba - "Hristos se rodi"
Slovaca - "Sretan Bozic or Vesele vianoce"
Galeza - "Nollaig chridheil huibh"
Sarbo-Croata - "Sretam Bozic. Vesela Nova Godina"
Slovaca - "Vesele Vianoce. A stastlivy Novy Rok"
Slovena - "Vesele Bozicne. Screcno Novo Leto"
Spaniola - "Feliz Navidad"
Suedeza - "God Jul and (Och) Ett Gott Nytt År"
Turca - "Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun"
Ukrainiana - "Srozhdestvom Kristovym"
Vietnameza - "Chung Mung Giang Sinh"
Iugoslava - "Cestitamo Bozic"


http://www.moscraciun.ro/totul_despre_MC/moscraciun.html






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7201 (raspuns la: #7139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vazuti de linga paris, romani - de mapopescu la: 28/02/2004 19:16:09
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
vazuti de linga paris, romanii din strainatate nu sunt uniti. nu exista initiative comune decit limitate (forumuri, liste, biserici). explicatii ar fi multe, cred insa ca principala noastra problema, a romanilor idn strainatate, este aceea ca venim din romania, aducem cu noi prejudecatile regionale, rasiale etc ce predomina in societatea romaneasca.

dupa ce am descoperit nationalisti extremisti romani emigranti nu ma mai mira multe lucruri. foarte multi romani au prejudecati fata de negri, arabi, asta fara sa amintesc macar de evrei (vezi threadurile imense inclusiv de pe acest forum).

in momentul in care tu esti (sau macar te consideri) un om deschis, egalul unui occidental ca si cultura si pregatire profesionala de ce ai accepta sa participi la ceva comun cu oameni uneori foarte strini tie in ceea ce priveste conceptiile?

asa ca ramine fiecare in cercul sau de amici sau familie, cercurile se ating sau intrepatrund uneori dar fara a se uni decit arareori, cel mai adesea printr-o reorganizare in alte doua cercuri.

cred ca nu exista diaspore intr-adevar unite decit in societati f omogene cultural si provenind din tari sarace economic. de exemplu nu stiu cit de unita este diaspora franceza din state sau din canada. sau cea germana din canada. or fi existnd, or fi unite, poate, dar nu ii defineste ca diaspora.

activitatile comune sustin indivizii in tara de adoptie. pe cind noi ne-am intilni sa discutam despre romania, daca sa ne intoarcem sau nu, adica tot timpul cu fata spre romania. nu ca ar fi rau, dar poate nu este destul.
unirea Romanilor - de (anonim) la: 01/03/2004 00:59:04
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
Stimata Daniela
Se pare ca cei zece ani petrecuti in Canada nu au fost destui ca sa vezi realitatea. Realitatea e ca aceasta comunitate nu se face simtita atunci cind ai nevoie cel mai mult. Cind ai nevoie ? Atunci cind ajungi in Canada. Ai nevoie de indrumari, poate de un loc de munca, alte sfaturi pentru a putea reusii sa-ti echivalezi studiile, sau poate simti nevoia sa vorbesti dezinteresat cu cineva. Stii cum decurge o discutie intre romani la prima vedere in Canada ? Cam asa: de cind ai venit?...Unde locuiesti ? Ti-ai gasit de lucru ?... In ce domeniu...?..Citi bani faci...? Este ca un interviu. Daca ai norocul sa ai o slujba mai bune decit cel care te intreaba si sa faci mai multi bani decit el, atunci e prieten cu tine pina il ajuti si pe el. Daca dimpotriva e invers, atunci nu se mai uita la tine. Se formeaza astfel cercuri pe nivele de venit si inteligenta, iar selectia romanului e neiertatoare. Ce-ti spun nu e nimic particular, dar se vede fara prea mare efort.

Despre Biserica ? Din Lacasul Sfint unde ar trebui sa mergi sa te rogi, si sa-ti gasesti linistea sufleteasca, are tendinta sa ajunga Mica publicitate, pentru ca acolo gesesti anunturi cu vinzari de tot felul, tot felul de oferte si reclame.

In jumatatea de ora care o au Romanii la Televiziune, ce poti sa vezi in afara de reclame facute unuia si altuia si cu putin noroc niste muzica? Acea jumatete de ora ar trebui sa arate partea buna a Romanilor, trebui sa te faca sa fii mindri ca esti Roman. Spuneai ceva de cultura si spiritualitatea romaneasca care ar trebui promovata aici. La capitolul asta se sta foarte rau.

Si te intreb atunci "Unde e Comunitatea Romaneasca din Canada?"
"Unde e unitatea romaneasca din strainatate ?"

Oricum nu sunt in masura sa acuz pe nimeni si nici nu intentionez asa ceva. Este o realitate care nu o putem schimba usor. Totul porneste de la mentalitatea romaneasca . Nimeni nu are acelasi nivel de inteligenta, nimeni nu are acelasi noroc atunci cind vine aici. Totul ar trebui sa porneasca de la faptul ca toti suntem Romani si sa nu punem in balanta cine , ce, cum si cit face fiecare.
Inca o data, ce am spus nu se refera la nimeni anume, cum ai spus si tu padure fara uscaturi nu exista, dar daca acele uscaturi sunt romanesti , atunci comunitatea romaneasca ar trebui sa faca ceva.
Sa te intreb ceva: cite filme romanesti ai vazut de cind ai venit aici?
Eu cel putin am vazut unul singur in care era vorba de tigani si corturari , cu scene obscene si limbaj murdar( cu traducere adegvata in engleza), dintr-un sat de linga Bucuresti.Unde sunt adevaralele filme romanesti facute de marii regizori romani ? Apoi documentare despre orfelinate, copii care cunt adoptati in strainatate, sau copii care sunt vinduti in strainatate pentru prostitutie si despre copii strazii sau abandonati.Deci ce stiu Canadienii despre Romania ? Usor de dedus.
Spune atunci ce face comunitatea romaneasca pentru a arata si partea buna a lucrurilor de acolo , pentru ca sunt totusi destule ?

Deschide ochii Daniela si vezi realitaea , nu te amagii cu vise.

Poate am fost cam crud, dar asta e realitatea
#10977 (raspuns la: #10827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lucrez/locuiesc linga Paris. - de mapopescu la: 05/03/2004 14:44:11
(la: Cat va ramane din salariu?)
Lucrez/locuiesc linga Paris.
La o familie de 4 persoane si un singur salar de 2100€, dupa chiria de 650€, mincarea de 5-600€, benzina de 100€, telefon+net de 100€, gaz+crt de 60-150 (vara-iarna), mai ramin bani de platit credite de masina si mici nebunii.
Wisdom's path - de Little Eagle la: 14/05/2004 15:33:40
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
O povestire spusa de Uncle Frank Davis(pawnee nation),a trecut in lumea spiritelor la 86 ani cu 7 ani in urma.Pe numele adevarat de indian-american,
Fancy Warrior.
La un gathering cu 8 ani in urma,in upstate NY al multor triburi de indieni si targ am auzit aceasta povestire ce a spus-o tuturor,cred ca eram vreo 200 cel putin.Am inregistrat-o pe casetofon,acum scriu voua si ascult acea voce aparte plina de intelepciune:

"Mama mea a fost o mama buna.Am gindit mereu despre ea ca este cea mai inteleapta persoana in lume.Deci,intr-o zi cind eram copil,poate 6-7 ani am intrebat-o cum as putea si eu la rindul meu sa fiu la fel de intelept ca ea.
A inceput sa rada si mi-a spus ca-s prea mic pt. a pune astfel de intrebare.
Dar a zis ca daca tot am intrebat-o,imi va raspunde.
Si a zis asa:'Viata e ca o poteca in padure pe care mergi singur.Daca e sa te odihnesti,te vei odihni pe poteca si nu linga ea.Daca reusesti sa treci peste noapte si vine o noua zi in viata ta,te scoli si pornesti din nou pe drumul potecii.
In lungul potecii invatam multe si gasim la ficare pas bucatele de hirtie,pe fiecare e scrisa o noua experienta.Trebuie sa adunam aceste hirtiute si sa le punem in buzunar.Apoi intr-o buna zi vom avea destule hirtiute sa citim si sa gindim ce spun fiecare.Toate la un loc vor face o fraza care ne va spune ce avem de facut si invatat.Poate unele fraze nu au deloc sens,poate altele au realul sens ce cautam de la drumul nostru.
Citeste bine si gindeste cu inima doar.Apoi pune hirtiutele inapoi in buzunar si continua-ti drumul pe poteca pt. ca vor fi multe alte hirtiute de cules.mai tirziu le citim din nou si poate invatam mai multe lucruri si capatam mai multa intelepciune.
Cu cit citim mai mult,invatam mai mult rostul vietii.Putem deveni intelepti ori cel putin,mai intelepti decit suntem.
Dar daca nu adunam deloc hirtiutele si nu le citim niciodata,ne vom rataci pe
poteca si ne vom pierde in padure si acolo nu putem fi singuri cu noi si Creatorul,pt. ca Marele Spirit ne scrie aceste biletele prin care na da instructiuni cum sa fim in viata.Dar sa tii mereu minte copile,chiar daca aduni toate biletelele inca vei mai avea multe de invatat.Nimeni nu ajunge sa cunoasca toate raspunsurile si poteca e tare lunga."

Uncle Frank continua cu parerea lui acum:

"Am incercat toata viata sa adun aceste biletele,asa cum mama mi-a spus.
Dar am scapat din vedere citeva.Dupa aceea unele lucruri nu aveau nici un sens.Inca incerc si acum sa-mi dau seama oare ce era scris pe cele scapate din vedere.
....Noaptea trecuta am vazut pe sotia mea(nota lui Ozzy:murise cu 2 ani inaintea acelui moment de povestire si aici el plinge!)in vis. M-a chemat pe nume.Statea de partea cealalta a unui drum.Mi-a spus ca vrea sa fie impreuna cu mine dar nu poate trece drumul spre mine.Mi-a spus ca eu sunt cel care trebuie sa treaca drumul ca sa fim impreuna.A intins mina spre mine si mereu ma cheama(aici Uncle Frank plinge din nou).Imi e tare dor de ea si ii simt lipsa mereu in mine.Cred ca a sosit timpul sa trec peste drum la ea."

Love&peace,
Ozzy







































#15409 (raspuns la: #903) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The ways of dying - de Little Eagle la: 18/05/2004 15:22:35
(la: Despre viata si moarte)
Draga sister,

Te inteleg.Asa cum accepti viata,si moartea trebuie acceptata,sunt surori,nu le poti desparti.
Traiesc prin tine.Azi nu mai plang,stiu ca nasa mea e in loc bine acum,Dumnezeu are grija de ea,la fel cum va avea de bunica ta si de noi toti.
Fiecare suflet trebuie sa intalneasca soarele rasarind pe cer,pamantul din care a venit si linistea deplina a Creatiei de unul singur,in liniste si singuratate.

Subiectul nu e macabru,e natural,e parte din noi,nu ne putem ascunde sau fugi de adevar.Am fi lasi si nu e bine.
In padure nu sunt doar pomi tineri,ci si uscati si cu ramuri fara frunze.

Great Chief Crazy Horse,era pe war path,isi apara natia si poporul dar si pamantul,oare nu ai face la fel daca cineva ar veni in casa ta sa te jefuiasca sau sa te omoare?Sa-ti distruga familia si copii?
Ce a spus,acele cuvinte celebre care...si wasitchu(omul alb le foloseste mereu in razboi)exprima curajul lui si ca nu-i e frica de moarte deloc,va muri luptind cu sulita in mana si va urla la moarte cantecul lui de bravura.

Gandeste in acest context,dar gandeste ca nu trebuie sa-ti fie teama de moarte,intr-un sens ea poate veni oricand,in orice zi si oricum vine ridica sulita si urla la ea cantecul tau de razboinic.
Cand vine vremea,va veni,sa fim mereu pregatiti in suflet.

Crazy Horse a mai spus atunci altceva,soldatilor lui Custer si lui:
"If my warriors are to fight they are too few.If they are to die they are many."

I love you my sister,
Love&peace,
Ozzy(Little eagle who cries)


















#15575 (raspuns la: #15565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































Copilarie imi amintesc... - de DESTIN la: 27/07/2004 06:25:18
(la: Amintiri din Copilarie)


...mirosul de otel incins, ulei si aburi fierbinti al locomotivei cu roti
uriase in Gara de Nord.
Pufaitul dublu al pompei de aer a locomotivei
Mecanicul cu fata manjita rezemat in brat in ferastra locomotivei
Fasii de fum trecand
Nu va plecati in afara
Campiile rotindu-se ca spitele unei roti uriase in fereastra rapidului.
Gogosile cu dulceata, imense, pudrate cu zahar din gara
Sarmele de telegraf alunecand in sus si-n jos, in sus si-n jos.
Mirosul fumului de locomotiva.
Cantonierii saluta trenul ce trece
Sunetul cand trece trenul pe un pod
Copiii goi unsi cu noroi pe malul raului
Sunetul gaurii din toaleta vagonului. Nepas, -se penker, -ende, -
HORRRSSS!
Mirosul sapunului lichid.
Clinchetul ciocanului cu maner lung pe roti dedesubtul vagoanelor
Branza Lica
Teiul aprins de trasnet la marginea drumului
Padurea de pe dealuri...
Bunica, cumparand stergare inflorate de la coperativa.
Taranii cantand in carciuma
Virtuosii la dramba si tambal vioara si ea prezenta...
Latrina din fundul ograzii
Gramada de balega din dosul grajdului, langa usita
Seara in carciuma, sub lampa de gaz din tavan, povesti ,fum si rachiu...
Indopatul gastelor seara in bucatarie
Berzele de pe stalpul de telegraf, care mananca tot timpul fin'ca se caca
tot timpul.
Strabunica de 96 de ani, ce trebuie sa bea ceai de dude, ca e constipata.
Are odaita
ei in ograda, langa cuhnia de vara.
Fragi cu smantana
Pui la frigare (prins din ograda, hranit pe ulita, cu rame, baligi,
samd)
Ploaie de vara, fulgere, tunete, trasnete.
Mirosul aerului dupa ploaie.
Hrighi parfumati culesi in padure dupa ploaie
Hrighi prajiti pe plita cu burta in sus, cu mujdei in ea, ca in
Calistrat Hogas
Ladita cu cas framantat, iute la gust, de mancat cu ma'liga si scrob
Cotcodacitul gainilor, cantecul cocosilor, cardul de gaste de pe linia
satului
Pui, pui, pui! Bunica, chemand seara gainile de pe ulita.
Pisicile miorlaind dimineata sa le dea paine cu lapte
Cei doi caini jegarati ce numai ploaia ii spala...
Soarecii duruind nucile in pod
Hai sa ne jucam pe toloaca
Du-te si vezi pe unde s-au ouat gainile sub cerdac! Ce loc plin de
gainatzi!
Culege niste porumbi. Incearca-i cu unghia, sa aiba lapte!
Du-te si spune-i lui Mos Ilie sa puie zitzul la caruta, mergem la
moara...
Dimineata la mos Ilie, ciorba de fasule pestrita cu ma'liga rece
Scroafa cu purcei tavalindu-se in glod
Trecem cu caruta si oprim la balci...
Radioul cu baterii multe. O cutie intreaga. Baterii late
Vocea Moscovei in idis: Fiecare picatura de sange evreesc va fi
razbunata...
Cei 12 pruni dela gard si cazanul de facut rachiu...
Tare mai e spinarea calului, cum sa-l pot calari?
Crupa lata a calului lepadand baligi in mers
Norul gros de praf ridicat de o masina intrecandu-ne
Kaisersemmel (chifle crestate) proaspete la Itcani
Se lasa bariera, trece trenul
Taranusii in pielea goala calarind in apele limpezi ...
Zornaitul prundisului in apa raului
Jules Verne citit dupa amiaza pe cerdac...
Batranul si maretul pom cu ciresi negre, mici si amare dela potcovarie
Sina fierbinte potrivita pe roata de potcovarul negricios
Potcoava fierbinte pe copita ce fumega si sfaraie
Fetita potcovarului, tinuta strans intr'un cotlon, ferindu-ne de o
ploaie de vara
Sunetul indepartat al trenului trecand noaptea pe vale...
Te-ai tras cu trenul? Te-ai tras cu tramvaiul?
Nucul mosului de peste drum
Manualele de fizica din grinda ale baiatului dascalitei
Fantana cu lant din fata curtii dascalitei
Sunetul caldarii lovind fata apei, sunetul lantului
Mustata pe oala a lui badea Stefan morarul cel posac
Mirosul de malai proaspat, de moara si tacanitul pietrelor de moara
Batoza cu cureaua lunga de transmisie si oamenii indopand-o cu spice la
treierat
Mirosul de curatenie in odaia mare si sunetul pendulei
Trenul departe in vale la Burdujeni vazut dela fereastra
Zgomotul asurzitor al ciocanelor lovind tinicheaua
Izul usturator si lacrimogen de amoniac in pisoarul public de sub
tinichigerie
Mirosul de masinarie noua, mirosul cauciucurilor
Muzeul militar, toate sunt de culoarea prafului. Dece?
Duminica a.m. la Cismigiu. Sirop cu sifon. Chefir la Buturuga. Cu barca.
Pestisorii rosii
Scranciobul. Tata, m-a batut ala! Descurca-te singur, pocneste-l si tu.
Duminica p.m. Miting aviatic la Baneasa. Papana, Bazu Cantacuzino
Luna Bucurestilor. Belinograful transmite poze prin telefon.
S'a deschis Muzeul Satului. Circul Medrano



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Mya si casutza in padure.. :)) - de Jimmy_Cecilia la: 07/10/2004 12:34:18
(la: Incepeti un business (afacere personala),va incanta ideea?)
sa stii ca nu esti singura care visezi la casutza in padure.. :))
intzeleg foarte bine ce vrei sa zici...
inca o data bafta multa!
"ar fi ca un pom de craciun fara podoabe."anisia, - de DESTIN la: 19/10/2004 00:02:32
(la: FEMEIA CREATIE DIVINA...)


"tu intrebi Destin cum ar arata acest pamint in lipsa femeii. Eu iti spun atit : ar fi ca un pom de craciun fara podoabe."


Este o "viziune"venita din partea sexului frumos,o pot califica blanda si cuminte...eu gandesc ca nici "pomul nu mai va fi pom..."

Cu bine,



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#25472 (raspuns la: #25359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai si tu o tira de opinie ?? ;) - de Mary la: 08/11/2004 09:58:19
(la: Copii romani in SUA)
Pai mai Lucian, daca tot e asa de rau in America si ti-e asa frica pentru copiii nostri (in general spus!) eu nu inteleg un lucru: de ce nu te duci tu frumusel inapoi la tine acasa, in Romania, de unde ai plecat ??....Sa nu te ia si pe tine valul de drogati si prostitutie si sa ajungi ca ei.....Sau poate te-a si luat si acum a inceput sa te mustre constiinta?? :)
(Desi daca stau sa ma gindesc s-ar putea ca nici in Romania sa nu fi prea in siguranta... Ca am auzit ca si in Romania e deja la mare moda drogatul si prostitutia!).

Dar vaz' ca te-ai descurcat binisor pina acum, daca e adevarat ce zici, si esti deja de un an acolo si suni inca normal (oh well, in afara de starea anxioasa care te-a apucat...), chiar mai mult decit normal, as zice, suni ca un tinar cu capul pe umeri, care a reusit sa termine un liceu si sa mai si inceapa un College. Bravo tie, inseamna ca se poate si fara droguri,vezi tu, depinde ce vrei in viata si ce vrei tu insuti sa alegi.

Io as avea un sfat pentru tine. Ai grija si tu pe unde umbli, nu te mai aventura prin mahalalele oraului, prin zonele locuite de aia cu mai putini ani de scoala, mai sarantoace. Cu cit lipsa de educatie este mai mare, cu atit mai posibil ca vei intilni asa ceva. Ca fiecare oras mare,ce mai, fiecare tara are zi zone mai deochiate... Nu numai America.
Unde e democratie multa oamenii si-o mai iau si in cap mult...Cu cit padurea e mai mare, cu atit vor fi si uscaciuni mai multe....
Dar nu speria bietii oameni care isi pun inca sperante mari in America. Nu ii jigni pe aia care stiu ca nu e adevarat ce spui tu. .... Sau esti si tu un pic egoist si nu mai vrei sa vina nimeni dupa tine ca ai vazut ca nu e rau daloc ;)?
Vezi tu, eu sint inca de parerea ca educatia incepe acasa, daca esti in stare ca parinte sa dai o educatie solida copilului tau, sa fii in stare sa il inveti ce e rau si ce e bine, si sa ii insufli dragostea si respectul pentru ce e bine, copiii vor fi safe (in siguranta ) si nu va trebui sa stai 24 de ore sa ii pazesti. Ca daca vor sa faca ceva rau, iti spun eu ca o pot face si daca stai 24 de ore linga ei.

Tu zici:"" E mai bine pt copii sa-i cresti aici pana pe la 12-13 ani""
Cam neclar in context, unde "aici "?? Dar indiferent unde ai vrut sa zici, educatia unui om dureaza o viata , nu numai 12 ani, numai ca sa stii...;) !!!!
Io stiu ce sfat sa iti mai dau ?...in afara ca sa te duci inapoi, in Romania, daca acolo nu iti convine !?...;)...
Zici ca ""...Si nu am fost un sfant in Romania ""...
Well, poate ar trebui sa iti schimbi un pic anturajul si chiar obiceiurile ??...;)
Ce s-ar mai putea sa ai tu acum e asa zisul culture schock, poate stii ce inseamna. Sper sa iti revii curind.
toamna tarzie - de Dinu Lazar la: 09/11/2004 08:22:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"de fapt am fost ca sa iesim din bucuresti..."

Ar fi interesant de facut o lista cu subiecte grozave pe care le stie fiecare; exista niste locuri unde poti gasi condensat o multitudine de peisaje si puncte de referinta si chestii fotogenice, si altfel mergi de iti rupi pingelele sau cauciucele si nu dai de nimic.
multa lume confnda susurul unei cascade sau linistea unui loc, starea pe care acel loc ti-o transmite, cu fotogenia; ori, as fi curios sa vad si eu o imagine de sa cad pe spate facuta in Retezat sau in alte locuri reputate ca senzationale.
In prima mea tinerete, domnul Emilian Cristea, o enciclopedie de locuri de fotografiat, organiza excursii de fotografiat; stia toate padurile din jurul capitalei si toate lacurile si riurile si coturile si platanii de la minastiri.
Ar fi interesant ca cineva sa faca pe un sit o pagina cu locatii, ca lumea sa nu umble aiurea; e si umblatu` o placere, dar la scumpetea de azi...
Eu as pune la o lista de subiecte la care merg des sa fotografiez: aproape de bucuresti padurea Pasarea si minastirea, minastirea Caldarusani, lacul din padurea Cernica, zonele din jurul satelor Clejani sau albia Argesului; la distanta mai mare, Nifon de la Buzau, linga Brasov e Sirnea, Pestera; apoi zona de la valea Simbata; in Dobrogea, zona Tirgshor si Babadag; si cite nu mai sunt...
#28141 (raspuns la: #28032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: