comentarii

Lucian Avramescul Nimic nu ne transforma mai mult decat tintele pe care nu le ajungem


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Impactul social al luxului - de Adrian Marchidann la: 22/09/2004 14:30:53
(la: Prima alimentara de lux din Romania)
Desi unii nu sunt de acord, au cred ca nimic nu se pierde, totul se transforma. La fel si banul. Chiar daca majoritatea banilor ajung in buzunarul patronului alimentarei de lux, acesta isi va face sa zicem o casa cu 20 camere. Cine ii va face casa? El si cu sotia? Nu. Va angaja zidari, instalatori, excavatoristi, designeri, etc.

Daca omul isi da toti banii pe un Mertan, atunci avantaj nemtii ca sunt seriosi si fac lucruri de calitate. Poate ca intr-o zi, daca romaul pune osul la treaba mai mult, Dacia va produce o masina similara Mercedes-ului si banii vor ramane in tara la ai nostri.
#23025 (raspuns la: #23006) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si raspunsuri... - de Corinutza la: 20/06/2005 18:14:51
(la: intrebari...)
Mah, nu s-ar mai intampla nimic menit sa uimeasca .
Sa le luam pe rand : speranta moare ultima , dar dupa noi...; visul se transforma in realitate ( care? aia la care speranta nu ajunge ?); realitatea nu poate inlocui nimic; este un concept identic doar cu el insusi( fiecare cu a lui sper ca e clar).
Surzi am devenit cu totii satui de urlete, minciuni, promisiuni sau gemete.Muti ramanem fara sa vrem obositi de propriile strigate de ajutor( oaia care zbiara o mananca lupu' , asa ca....), iar orbi suntem din obisnuinta vederii acelorasi lucruri , acelorasi chipuri inexpresive si neschimbatoare , asemenea unor tablouri vechi apartinand familiei si pe care soacra( sau cine vreti ) nu te lasa sa le arunci( instrainezi).
Nu trebuie sa ne mai inchipuim nimic . Le avem pe toate pe langa noi. Ce daca negrul nu e culoare si albul la fel ? Se poarta gri ( citeste binisor) in materie de standard de viata.
Copii nostri sunt predispusi genetic sa reziste la mediul "construit "de noi. Sunt cu mult mai buni cu toate malformatiile lor pt ca se lupta sa traiasca chiar daca nu vor reusi .Care literatura ? Noi, parintii am incetat demult orice lupta impotriva RAULUI. Si ma rog care mai e diferenta intre bine si rau ? raspunsul unui nebun a fost simplu : niciuna . Il impartasesc 80 %. Nu-s nebuna ! OARE? Sa mergem mai departe ...
iubirea - de Bitterdream la: 28/09/2006 23:52:17
(la: Omul, mamifer monogam ?)
Iubirea exista, dar numai in sensul pe care i l-a dat Hristos. Doar aceea poate fi iubire. Cand sacrificiul este desavarsit si dragostea se resfrange asupra tuturor cu aceeasi masura.

Oamenilor li se cere sa iubeasca, fara indoiala toti ne dorim , macar o data in viata, sau din cand in cand in cand, sa iubim sau sa fim iubiti, ideal, in acelasi timp. Ori asa ceva se intampla uneori....dar cat dureaza o astfel de iubire, si mai ales cat dureaza pana se transforma in altceva decat ce era la inceput, e o chestiune ce tine de fiecare, dar mai ales de curajul de a recunoaste ce ti se intampla si de a avea puterea sa mergi mai departe, in noile conditii.

E poate, un fragil echilibru intre iubirea de sine si cea pentru cel de langa tine. Si cata suferinta poate aduce eliberarea de prima dintre ele.

In rest.....poate si iubirea si monogamia si poligamia merg impreuna....Poate drumul nu e drum. Poate e un camp deschis, cu infinite directii si intersectii, cu infinite alegeri....Conteaza sa faci alegerea din cand in cand, cu ochii larg deschisi si fara spaima.
_________________________________________________________
"i sit and watch the distant need,
that cracks me up and makes me bleed.
a fragment of eternity
is all i ever need to see.
everytime you say my name, you reinvent the pain"
#148459 (raspuns la: #148081) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doar? - de Bitterdream la: 08/05/2007 10:11:19
(la: BULINA)
Bun asa....Aduc apa, spala bulina si o transforma in amfibie. Si uite asa inchidem cercul si ajungem de unde am plecat.
:)
#194940 (raspuns la: #194937) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de andante la: 25/07/2010 11:28:25
(la: Tu ce ai face ?)
sau insemna ca lupt sa le transform in altceva decat ultime clipe
#560471 (raspuns la: #560469) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mao - de om la: 25/02/2011 18:51:24
(la: a fi religios = a fi prost ?)
Nu stiu daca as fi picat asa usor insa. = nici n'as fi acceptat sa cazi :)

Cea mai elocventa e frica de necunoscut. + Cred ca se poate aplica si la credinta. = cool...da' stai sa vezi cum ti-o intorc ;)

In alte cuvinte, frica animalica/empirica/needucata este transformata de religie in "tinta"/scop bun in viata.
Misto evolutie de la animalic-frica-necunoscut la acceptarea-controlul si cunoasterea lor ;)
Religia ii da un nume necunoscutului, facandu'l mai inteles si abordabil...pana la a face sa te unesti cu El, stand la dreapta tatalui :))

Nu uita, nu'i capcana si hai recunoaste ca-ti place si tie :))))))))))))
#599173 (raspuns la: #599141) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adi - de proletaru la: 10/05/2011 16:19:02
(la: Idei pentru redesignul sectiunii "Cutia cu litere"?)
eu n-as vrea ca acest loc sa se transforme in altceva decat e acum. nu vad rostul comisiilor, comitetelor, juratilor sau al specialistilor in litere. sunt site-uri cu asa ceva din belsug. asta e o cafenea in care in primul rand e important sa ne simtim bine, sa putem vorbi, sa ne cunoastem si sa contribuim la ceea ce noi credem ca e cultura, chiar daca e cultura astora de aici, adica a noastra.
e un loc care de cele mai multe ori e prietenesc, la o cafea.
#612663 (raspuns la: #612635) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 17/03/2012 15:27:29
(la: Vreau sa stiu)
Aici aflu ca suntem diferiti si nu doar datorita genului ascuns in lenjeria intima. Eu sunt om simplu, merg inainte precum cornutele fara sa-mi fac griji, daca am ce sa pasc viata mi se pare ca joaca de copii. Dar tu, esti din clasa celor care complica totul, dorind sa stie, chiar daca raspunsurile sunt inutile si nu folosesc la nimic pentru ca pana la urma viata se rezuma tot la a gasi ceva de pascut. Restul este un exercitiu pentru creier care ne transforma in vesnic nemultumiti pentru ca nu ne va ajunge niciodata ce am aflat deja si-n consecinta despicam la infinit firul in patru in timp ce viata se scurge pe langa noi.
Lucian Blaga - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:48:02
(la: ROMANIA)
cine ma poate ajuta?

Lucian Blaga e mut ca o lebada.
In patria sa zapada fapturii tine loc de cuvant...

si

...ucid si plang. Mananc...
#3711 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Antisemitism - Lucian Sarbu - Revista Electra - de talusa la: 11/11/2003 02:47:40
(la: Israelul, dupa Codrin)
=====================================================================
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.)
#3943 (raspuns la: #3941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De Lucian Sarbu, revista Electra - de anita47 la: 18/11/2003 05:41:42
(la: Ce este antisemitismul?)
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.-Nanu)

=================

Lucian Blaga - de M.PAMFILIE la: 23/11/2003 07:49:09
(la: Cele mai frumoase poezii)

Autoportret

Lucian Blaga e mut ca o lebada.
In patria sa
zapada fapturii tine loc de cuvint.
Sufletul lui e in cautare
in muta,seculara cautare
de totdeauna,
si pina la cele din urma hotare.
El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa,
din care curcubeul
isi bea frumusetea si nefiinta.

Stefan Baciu/Lucian Blaga - de M.PAMFILIE la: 13/12/2003 17:40:00
(la: Cele mai frumoase poezii)
Edgar Papu scria:
"ne deschide o poarta atit de larga asupra planetei,incit nu cunoastem nici un alt poet roman care sa -l fi egalat in aceasta absortie uriasa de spatii,de pamanturi,de oameni...Stefan Baciu de pretutindeni si de la noi."
La rindul sau fiul Scheilor brasovene nota in cartea "Insemnarile unui om fara cancelarie:"
Iata, asadar,ca acolo unde nimeni nu se astepta,va apare un Lucian Blaga la care un poet roman din Honolulu,ajutat de-un poet venezuelan din Caracas,a lucrat cu sarg si cu dragoste,ca sa redea vocea adevarata a celui ce a facut din Curtile dorului,nu numai un simbol,ci si o arhitectura de cuvinte si idei,mai puternica decat toate oprelistile si revizuirile de care a avut parte in viata.
Voi incheia cu acest poem,pe care l-am scris la Rio de Janiro in anii'50,cind Blaga era batjocorit si condamnatla tacere;
Elegie pentru Lucian Blaga
Ultima oara,pe-o strada insorita la Sibiu,
Ar fi putut,ar fi putut sa fie
Si la Berna sau la Viena.
Am schimbat citeva cuvinte si ne-am spus la revedere
poate la Paris,poate la Lisabona,in gind.
Cadeau pasari mari,fumurii,in toamna accea.
Pan murise de mult
si-o naframa de doliu nevazut flutura peste Sibiu
flutura peste Tara.
Ne-am strans mana
cand de fapt ar fi trebuit sa ne stergem o lacrima;
pe-o strada insorita,toamna la Sibiu,
inmanusat,palarie occidentala,
ultimul mare poet al Tarii
imi spunea
la revedere.
Undeva,pe-o strada pustie din Sibiu
statuia aceasta a ramas sapata in aer."

#6521 (raspuns la: #6063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din JN - de Catalina Bader la: 21/01/2004 02:22:24
(la: Romania, in Africa economiei)
Privatizare

Trei directori din Iasi au fost tinuti pe nedrept in arest, deoarece au reusit sa-i supere pe unii dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare. Dat in judecata, statul roman va trebui sa bage mana in buzunarele contribuabililor, de unde va scoate miliarde de lei, pentru a putea repara greselile anchetatorilor, care au luat niste decizii ce nu aveau nici o legatura cu realitatea. Acum, anchetatorii se prefac ca nu-si mai amintesc de caz ori ca nu mai gasesc dosarele intocmite in 1993 CRISTINA HURDUBAIA

Ermil Gafencu este director general la SC Itels SA Iasi, o societate de constructii si izolatii din Iasi. In urma cu 11 ani, acesta, impreuna cu alti doi directori - fostul director general Eugen Gidei si actualul director economic Constantin Ionescu - au fost cercetati si acuzati de fals, uz de fals si bancruta frauduloasa, in ceea ce priveste privatizarea prin metoda MEBO a societatii Itels. Mai concret, acestia au fost acuzati ca au furat din banii firmei pentru a plati actiuni.
La sfarsitul anului 1992, firma ieseana a facut parte din lista societatilor care urmau a fi privatizate prin metoda MEBO, care consta in cumpararea actiunilor de catre angajati. Atunci, Gafencu era directorul tehnic al societatii. Conducerea firmei iesene s-a ocupat de privatizare, legal, sub supravegherea Ministerului de Construc tii, Agentiei Nationale de Privatizare si a Consiliului Imputernicit ilor Statului.

Cum au inceput necazurile
La putin timp dupa privatizarea SC Itels, “unul dintre angajatii de aici, prieten cu unul dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare Iasi, a fost dat afara, din cauza unor motive intemeiate, pe care eu nu le cunosc”, dupa cum ne-a declarat avocatul lui Ermil Gafencu, Maria Aldea. Conform unor surse neoficiale, ceva mai tarziu, seful Garzii Financiare de atunci a vrut sa-si angajeze sotia la aceeasi firma, insa fara succes.
De aici au inceput toate necazurile. Astfel, intr-o zi, la poarta societatii au aparut mai multi comisari ai Garzii Financiare, pentru a efectua un control legat de privatizarea societatii. Dupa ce s-a intocmit un proces-verbal, Eugen Gidei si Constantin Ionescu au fost arestati. “Fusese anuntata si politia”, a mai spus avocatul Aldea. Dupa cateva zile, pe 31 martie 1993, a fost chemat la politie si Ermil Gafencu. Cand a ajuns acolo, exista un mandat de arestare semnat si pe numele lui. Dupa ce i-au luat toate lucrurile personale, a fost dus imediat in arest.

Declarati nevinovati
Cei trei directori au stat in inchisoare timp de 11 luni. Eugen Gidei a facut, in acea perioada, diabet. Toti trei au fost serios afectati psihic. Imediat ce procesul a fost stramutat la Buzau, au fost pusi in libertate chiar de la primul termen. Abia dupa sapte ani, Gafencu, Gidei si Ionescu sunt in sfarsit achitat i, instanta considerand ca privatizarea societatii Itels a fost facuta legal si nu ilegal, asa cum sustineau anchetatorii.
“Eu consider ca a fost un dram de rea-vointa si o nein telegere a acestei privatizari prin metoda MEBO”, mai povesteste Maria Aldea.
Nici unul dintre cei trei directori nu vrea sa-si aminteasca despre zilele traite in inchisoare: “Nu vreau sa ma gandesc la asta si nici sa retraiesc acele vremuri, asa ca nu dau nici o declaratie”, ne-a spus Ermil Gafencu.

Statul dat in judecata
Dupa ce au fost declarati nevinovati, cei trei au dat statul roman in judecata, solicitand plata zilelor de inchisoare facute fara nici un sens. Astfel, Tribunalul Iasi ajunge la concluzia ca au dreptate si obliga statul roman la plata a cate 3 miliarde de lei pentru Gafencu si Gidei si a unui miliard pentru cel de-al treilea director. Curtea de Apel Iasi da si ea aceleasi sentinte.
La Curtea Suprema de Justitie insa, magistratii decid ca Gafencu sa primeasca doar jumatate din suma. Apoi, fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita, ataca decizia data in dosarul Gafencu, solicitand un recurs in anulare, deoarece a considerat ca achitarea acestuia poate fi considerata o “reparatie morala”. In cazul lui Eugen Gidei, hotararile date pana atunci sunt casate, iar dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Iasi.
La ora actuala, Constantin Ionescu are proces la Curtea Suprema de Justitie.

Anchetatorii nu vor sa vorbeasca
Pentru a vedea cum stau lucrurile si din punctul de vedere al anchetatorilor, am incercat sa dam de acestia. Majoritatea ofiterilor de la Politia Economica din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi care au lucrat la caz acum aproape 11 ani au iesit la pensie.
Dupa indelungi cautari, am reusit sa dam de unul. Comisarul-sef Lucian Crisu a fost foarte amabil la telefon. Am stabilit o intalnire, urma nd a afla si ce continea referatul intocmit la vremea aceea de catre politisti. Politistul Crisu insa nu a mai fost de gasit, acesta aga tandu-se de faptul ca reporterii cotidianului nostru au ajuns la politie un pic mai tarziu decat se stabilise, din cauza traficului aglomerat. Dupa numeroase insistente, am ajuns la seful Politiei Economice, comisarul Grigoruta Bejan, care si-a amintit ca, in 1993, a lucrat si el la caz: “Eram pe la inceputul muncii mele. A fost o armata de oameni care au lucrat la cazul asta. Am facut o ancheta transparenta si la obiect. La noi a ramas doar referatul”, ne-a spus Bejan.

Uite referatul, nu e referatul
Dupa cateva ore de as teptare, comisarul Grigoruta Bejan ne-a anuntat triumfa tor ca a gasit referatul, insa va mai trebui sa asteptam putin, pentru a cere aprobare si de la adjunctul sefului Politiei, Ioan Campeanu, deoarece inspectorul-sef era plecat din localitate.
A urmat o alta ora de asteptare. Raspunsul final a fost insa ca abia a doua zi o sa putem avea datele din referat, pentru ca “stiti cum e, e praf mult in arhiva... dureaza “, desi, anterior, ne spusese ca-l gasise. A doua zi, comisarul-sef Grigoruta Bejan nu a mai fost de gasit. A treia zi, la fel. Abia dupa inca o zi, Bejan a dat o declarat ie care se bate cap in cap cu ce declarase anterior: “Nu am gasit urma dosarului in care cei trei directori de la Itels au fost trimisi in judecata. Cel care lucreaza la arhiva noastra este venit din anul 2000 si nu stie inca modul de clasificare a dosarelor. Chiar daca as fi gasit urma de dosar nu as fi putut sa va dau o copie, deoarece informatiile sunt secrete. Va pot spune doar ca cei trei directori au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile care au fost formulate in plangerea penala”.


Capitol pentru o carte

Cum a avut loc privatizarea prin metoda MEBO la societatea din Iasi, in varianta anchetatorilor, s-a scris si in cartea fostului general de divizie Ion Pitulescu, “Al treilea razboi mondial - Crima organizata”. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca firma s-a privatizat pe spatele statului roman. Astfel, se arata cum, “in anul 1991, din dispozit ia conducerii, Itels a inregistrat suma de peste 140 milioane de lei in bilantul contabil, suma ce reprezenta avansurile pentru executarea unor lucrari. In realitate, suma, care reprezenta valoarea unor lucrari de izolatii efectuate, trebuia inregistrata ca venit al firmei. Societatea a predat in locatie de gestiune santierele sale din Iasi, Suceava, Botosani, cu obligatia ca acestea sa se transforme in SRL-uri in timp de 40 de zile. Santierele s-au transformat in trei SRL-uri, dar nu au functionat efectiv. Toate operatiunile de aprovizionare, productie, incasari si plati au fost efectuate de SC Itels SA Iasi. In luna aprilie 1992, firma a transferat catre cele trei SRL-uri peste 120 milioane de lei. La sfarsitul anului, pentru cele trei firme s-a calculat un profit de 79,9 milioane de lei, repartizat catre cei trei directori care detineau cele mai multe actiuni. Ulterior, SC Itels a scos la licitatie o serie de active adjudecate de cele trei SRL-uri. Pentru a depune 10% garantie, conducerea Itels a virat firmelor 14,7 milioane de lei, care au reintrat in conturile aceleiasi societat i, dupa licitatie. De fapt, Itels s-a privatizat prin virarea a 34 de milioane de lei din contul societatii si nu din sumele ce trebuiau depuse de actionari. Cu alte cuvinte, societatea s-a privatizat pe banii statului”, se mai arata in aceeasi carte. Avocatul Aldea afirma ca s-a constatat, pana la urma, ca expertizele facute de anchetatori nu au fost reale: “S-au facut tot felul de presiuni in ceea ce priveste aceste expertize, dar ultima expertiza a dovedit ca acuzatiile aduse celor trei nu erau adevarate”.


Prea multi ani

La Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi am avut acelasi “succes” ca si la Politie. De procurorul care a anchetat cazul, Camelia Boi ta, nu am putut da, deoarece purtatorul de cuvant al institut iei, Iulia Diaconu, ne-a informat ca au trecut prea multi ani ca acesta sa isi mai poata aminti povestea. “Singurul lucru cu care va putem ajuta este sa faceti o adresa, sa cautam in arhiva dosarul, sa vedem daca mai exista, daca nu s-a prescris fapta, dar asta dureaza mult...”
"A venit Lucian Blaga, a spus - de SB_one la: 31/01/2004 16:46:18
(la: Spovedania tortionarului de la Aiud)
"A venit Lucian Blaga, a spus: “Domnule, la gardul vecinului canta un cocos, nu pot sa lucrez, nu pot sa scriu, nu pot sa dorm”. A ras lumea, erau multi acolo, oameni simpli. Am chemat pe cineva si am spus: “Domnule politai, scrie acolo: sa dispara cocosul. Multumit, domnule profesor?”. Da, domnule! Le-am explicat alora 40 care erau acolo si radeau: “Voi radeti degeaba. Au am lucrat la locomotive, in zgomot, am nervii cat pumnul. Dar dansul e scriitor, e un om fin. Nu stie cum sa rezolve cu cocosul si vine la politie, rezolvam noi”.
.....................................................

Si sa mai zicem ca oamenii nostri cu ochi albastri erau baietzi rai!



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8686 (raspuns la: #8645) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Cum defineste Lucian Boia patriotismul - de Filip Antonio la: 27/02/2004 06:06:16
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
"Cred, mai intai de toate, ca patriot este cel care face astazi ceva pentru tara lui. A vorbi frumos (si prea adesea neadevarat, sau in orice caz exagerat) despre trecut este cea mai simpla (si uneori foarte ieftina) maniera de a-ti manifesta patriotismul.

(...)

In prezent, patriotismul inseamna nu afirmarea zgomotoasa a nationalismului, ci, dimpotriva, o surdina pusa acestuia. Inseamna o atitudine noua si pozitiva fata de Europa, ca si fata de minoritati. Fata insa, mai intai de toate, de noi insine, intr-o lume care se transforma vertiginos si in ritmurile in care suntem nevoiti sa ne angajam, daca nu vrem sa ramanem izolati si condamnati la inapoiere. Si pana la urma sa ne prabusim. Discursul zis "patriotic", insistand asupra "unicitatii" noastre, prea a devenit un alibi pentru toate intarzierile aumulate. Un asemenea "patriotism" se intoarce de fapt impotriva intereselor Romaniei".

Introducere la editia a II-a a cartii "Istorie si mit in constiinta romaneasca"
#10759 (raspuns la: #10749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lucian Boia despre Eminescu - de Filip Antonio la: 27/02/2004 07:26:20
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
"In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de "atacurile" impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost "descoperit" de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.

Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. In ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar putea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard".

Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.
#10771 (raspuns la: #10759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bibliografie Lucian Boia - de Filip Antonio la: 28/02/2004 06:39:15
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
http://books.thepricesearch.com/author/Lucian-Boia

http://www.bibliomonde.net/pages/fiche-auteur.php3?id_auteur=1012

http://www.raft.ro/rez.asp?cautare=Lucian%20Boia
#10876 (raspuns la: #10873) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...