Ma intreb de la ce incepe casa parinteasca

Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?

Marele savant NiKola Tesla a fost roman
>Era istro-roman de origine si il chema Nicolae Teslea
>Marele savant si inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Familia tatalui era de
>graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar.
>Numele initial de familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in familie, de dulgher (teslari). Tatal lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un
>frate, Iosif, militar de cariera, care dupa absolvirea scolii de ofiteri a predat matematica in diferite scoli militare, ca pana la urma sa ajunga profesor la Academia de Razboi din Viena. Tatal lui
>Teslea, initial, si el elev la scoala militara, si-a schimbat repede profesia, trecand la seminarul teologic, devenind preot ortodox in 1845, cand s-a insurat cu Gica. Biserica in care a slujit
>initial parintele Teslea se gasea in comuna Similian, la poalele muntilor Velebiti, acoperiti de paduri de stejar, fag si corn, in provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat si
>parintele.
>Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Provincia Lica era locuita compact
>de istro-romanii morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.
>Preotul, om cult, se interesa cu precadere de literatura, filosofie, stiinte naturale si matematica. Incercarea de desnationalizare i-a adunat pe morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe.
>Mama lui Teslea, Gica Mandici, romanca si ea dupa nume, a ramas - copila fiind - orfana, si a trebuit sa se ocupe de cei sase frati mai mici. Tatal sau a refuzat s-o trimita la o scoala in limba
>straina, dar ca autodidacta si-a completat cultura ca eleva a sotului ei. In casa preotului se stransese, cum am vazut mai sus, o vasta biblioteca din felurite domenii, mai mult stiintifice. Gica era
>vestita datorita frumoaselor broderii pe care le facea.
>Teslea a mai avut un frate, Dan, mort tanar intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita, mezina pe care a iubit-o cel mai mult.
>Despre familia Teslea s-ar putea povesti mult.
>Nicolae, inventatorul, si-a facut studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz (1875-1881). Isi incepe celebrele descoperiri si inventii inca din 1881-1882 la Graz, la Budapesta, la Paris, in
>cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg (1884), dupa care porneste in vajnica odisee americana.
>Cand zici Nicolae Teslea (1856-1943), te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului
>magnetic invartitor (simultan cu italianul Galileo Ferraris, 1847-1897). Tot el a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit
>primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului
>electrostatic de inalta tensiune. Noi, romanii, am uitat sa-l comemoram la 140 de ani de la nastere, cand Tesla a fost pomenit doar, intr-o scurta comunicare de 15 minute la Academie, de prof. N.
>Leonachescu.
>Inventia fenomenului "camp electric invartitor" se naste in 1882 la Budapesta, dar imediat, in baza unei recomandari, Teslea pleaca la Paris, unde este angajat la "Compania continentala Edison". Aici,
>modifica dinamo-masina Edison. In cadrul aceleiasi companii, construieste centrala electrica Strasbourg. Desi i se promisesera 25.000 dolari la incheierea dificilei lucrari, a fost frustrat de
>gratificatii. Unul din asistentii lui Edison, Charles Bechelore, ii propune sa emigreze in America si ii da o scrisoare de recomandare pentru Edison personal (1884). Dupa unele peripetii (i s-au furat
>banii in gara Le Havre), se adreseaza proprietarului vasului, care ii intelege situatia (biletul si locul ii apartineau, fiind nominalizat), si pe baza documentului de bord este primit si astfel, fara
>bilet, ajunge la New-York, unde se prezinta la Edison. Este primit cu dificultati si raceala, dar in baza recomandarii scrise, este angajat in atelierele companiei, ca inginer-electrician pentru
>repararea motoa-relor si generatoarelor de curent continuu Edison.
>O situatie neprevazuta il face sa se remarce in mod deosebit (1885). Transatlanticul Oregon, dotat cu generator Edison, care se defectase, trebuia sa plece spre Europa la data fixa; avea toate
>locurile vandute si intarzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison il insarcineaza pe Teslea sa repare scurt-circuitul generatorului, cauza pe care o descopera in spirele
>infasurarii bobinei si o remediaza, rebobinand-o in 20 de ore. Edison ii promisese un premiu de 50.000 dolari daca defectiunea este indepartata in timp util plecarii vasului la data prenotata. Nava
>pleaca la timp, dar promisiunea premiului se transforma in explicatii: fusese o gluma. Nici alte gratificatii promise, de exemplu pentru perfectionarea generatoarelor si motoarelor electrice Edison in
>24 de variante, inzestrate cu un regulator si un nou tip de intrerupator, nu i se acorda. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum inainte pe cont propriu si va realiza
>definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenti alternativi polifazati. Trecerea timpului ii da dreptate lui Teslea in competitia sa cu Edison si treptat, teza sa privind curentul alternativ
>se impune.
>Din primavara lui 1885, mandrul Teslea refuza sa mai colaboreze cu Edison si lucreaza independent, infiintandu-si propria firma, "Tesla Arc Light Company".
>Intr-o discutie cu Henri Coanda, inregistrata pe magnetofon, marele savant mi-a declarat personal ca il cunoscuse pe Teslea: "Eu l-am cunoscut pe Teslea, cand eram tanar de tot, prin tatal meu
>(Generalul Constantin Coanda - n.n.), care a fost intotdeauna langa mine. Nicolae Teslea, care este inventatorul curentului electric alternativ, era roman din Banat (era aroman - n.n.); e banatean, si
>felul lui de a gandi si de a vedea, m-a frapat enorm de mult. El era cu patru luni mai tanar fata de tatal meu, dar nu pot sa spun ca nu am fost influentat si de el, pentru ca felul lui de a vorbi si
>de a prezenta lucrurile erau asa de extraordinare incat, desi eram copil, n-am uitat. Vezi, unul din romanii foarte importanti, care a schimbat poate toata viata omenirii, e un banatean!...". Daca
>acum, sa zicem 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea, romanul din Banat: "Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata
>de fier in fata unui fir de arama", lumea l-ar fi inchis ca nebun. Intalnirea lui Coanda cu Teslea s-a petrecut in 1893, cand Teslea se afla in tara, datorita mortii mamei sale. Era deja celebru in
>lumea intreaga, in Romania insa mai putin.
>In noiembrie 1933, recent emigrat in SUA, Albert Einstein afla de cercetarile lui Tesla asupra fisiunii nucleare si cauta sa-l cunoasca. Apropierea se face cu ajutorul unui tanar reporter stiintific,
>Kenneth Sweasy, care se prezinta la Tesla cu o scrisoare de recomandare din partea lui Einstein. Teslea avea 75 de ani, in 1931, cand primeste scrisoarea lui Einstein. Cu prilejul sarbatoririi
>aniversarii sale, el marturiseste ca lucra la o noua sursa de energie, informatie care-l incita pe Einstein spre a-l cunoaste.
>Teslea se ocupa de campurile gravitationale (asemenea celui electromagnetic). Einstein ia cunostinta de articolul savantului roman din "Scientific American", bazat pe experientele efectuate la
>instalatia sa de la Institutul Tehnologic din Massachussetts (1934), pentru obtinerea tensiunilor inalte, cu ajutorul unui generator Van den Graaf, destinat cercetarii nucleului atomic.
>La 13 martie 1885, un incendiu distruge laboratorul lui Teslea din New York. Flacarile mistuie toate instalatiile de telegrafie si intreaga aparatura pentru obtinerea curentilor de inalta frecventa.
>Catastrofa il lasa sarac la batranete pe Teslea, fara mijloace financiare, dar savantul isi recompenseaza secretarele care-l parasesc, taind in doua medalia de aur Edison pe care o primise. Dupa ce
>incendiul laboratorului l-a lasat in strada (nefiind asigurat), Teslea s-a mutat intr-o modesta camera de hotel. Dar si in aceste conditii precare el isi continua cercetarile.
>In primavara lui 1898, Teslea demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. Experientele au fost efectuate in largul marii, in apropiere de New York.
>In 1899, Teslea construieste la Colorado un mare post de radio, cu o putere de 200 kw, si realizeaza transmisii prin telegrafie fara fir, de peste 1000 km, face sa se aprinda lampile orasului de la
>distanta, obtine tensiuni de 12 milioane de volti.
>Edison si Teslea au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Teslea a refuzat
>premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Dar era in 1916, si premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza razboiului mondial...
>Nicolae Teslea moare la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 si este inmormantat la 12 ianuarie. O covarsitoare personalitate care a marcat doua secole prin geniul sau.
>Prof. univ. asoc. dr. ing.
>DINU-STEFAN T. MORARU,
>membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
>P.S. Imi permit sa atrag atentia ca in vreme ce lui Teslea, guvernul iugoslav i-a acordat o pensie viagera lunara pentru meritele sale, de 7500 dolari, desi lucra la "Massachussetts Institute of
>Tehnology", nu cunosc vreun om de stiinta roman care sa fi primit vreo pensie viagera de merit, din partea statului. In aceeasi serie de nedreptati, amintesc si faptul ca in vreme ce la Belgrad exista
>un mare muzeu tehnic "Nikola Tesla", la noi, fostul "Muzeu Coanda" din casa parinteasca a savantului a fost desfiintat, din dispozitia Elenei Ceausescu.
>Cine are urechi de auzit?
>
>
>
>Mia Cojocea
>PDS MLPRO/MUNIS
>*Tel: 201 557-2586
>Fax: 201 557-2123
>
>



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Probabil ca esti un pic confuza, Emily Dickinson desi a avut niste probleme cu ochii, nu a fost oarba, si motivele ei pentru a trai in casa parinteasca pina la moartea ei nu a avut nimic de-a face cu sanatatea ei. Poate faci confuzie cu Helen Keller, care a fost oarba din nastere, si in acelasi timp si surda si muta. Desi Helen Keller a avut aceste handicapuri ea a vizitat foarte multe locuri, chiar si in strainatate. Cit priveste poeziile lui Emily Dickinson, este exact asa cum am spus in prealabil, ea nu si-a pus nici un titlu la poeziile ei. In toata viata ei a publicat 7-10 poezii, nu mai tin minte exact. Dupa moartea ei, sora ei a descoperit poeziile asa cum am spus, legate in teacuri. Vrind sa le publice sora ei a incercat sa le dea un "format" acceptabil, si atunci a inceput sa le clasifice si sa le dea titluri. Pina in anii 1950, cind Thomas Johnson a de-editat poeziile si le-a publicat in formatul lor original, cu greseli de ortografie si gramatica stil "emily dickinson", lumea nu a stiut ca ea nu si-a dat titluri poeziilor. Ceea ce tu ai vazut pus ca titlu, in cele mai multe cazuri este prima linie din fiecare poezie, ca sa ne fie noua mai usor sa le cautam prin carti si enciclopedii. Emily Dickinson este inca un mare mister in lumea literala, poeziile ei fiind doar jumatate din contributia care ea a facut-o publicului admirator. Cealalta jumatate fiind abilitatea ei de a comunica prin scrisori, ceva care ea considera o arta, avind grija ca cel mai mic detaliu sa fie introdus. Imi aduc aminte cind am citit una din scrisorile ei, in care descria fiecare firicel din natura care se desfasura in fata ferestrei ei. Ii scria fratelui ei care era plecat de-acasa si in scrisoare iti poti da seama ca vrea sa impartaseasca nu numai evenimentele importante petrecute in lipsa lui, dar si mirosul, ambianta, si viata rudimentara care pentru Emily era un spectacol pe viu. Si inca un lucru, nu toate poeziile ei sint pline de tristete. Este adevarat, a fost o perioada in viata ei cind foarte multi din familie, si dintre prietenii apropriati au murit, si atunci a scris foarte mult despre moarte si suferinta. Dar poeziile acestea nu au dominat. Dintre cele 2000 si ceva de poezii, doar o parte au de-a face cu acest subiect, celelalte fiind despre natura, dragoste, viata, si alte teme care o fascinau pe moment.

cele mai relevante vise ale mele au prevestit lucruri rele, poate pt. ca nu mi s-a intamplat nimic spectaculos in bine si n-am remarcat visele acelea prevestitoare de bine....


nu va voi relata decat visul care l-am avut toata vara pana pe 23 iunie 2005 si care am inceput sa-l visez de la sfarsitul lunii aprilie .

imi visam casa parinteasca in constructie, se construia un etaj peste ea, dar nu era terminat, finisat si pe strada mea visam o nunta prima data parca era fratele meu mire, a doua oara parca parintii erau nasi, si la petrecerile acestea casa noastra in intuneric si netencuita, in culori de gri spre negru. visam cam la doua saptamani, chiar uneori si saptamanal....
din experienta (nu va voi relata acum) stiam ca se va intampla ceva rau si eram ingrijorata mai ales ca se apropiau testele nationale (capacitatea) si speram ca premonitia mea sa nu-mi afecteze copilul ...
a dat primele doua examene si in ultima zi cand eram la examen am primit un telefon de la mama: tatal meu cazuse din caruta cu fan si ....aveam sa aflu 12 ore mai tarziu cand il adusese salvarea la Bucuresti ca isi rupsese gatul ...a dat mana cu moartea cum zice el, am avut noroc ca nu a paralizat si nu a murit, a stat in ghips din crestetul capului pana la torace doua luni imobilizat la pat .......si ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de noi.

desi NU CRED in chestia cu "zbatutul ochiului" care mie mi s-a zbatut de-a lungul timpului destul de des fara sa se intample nimic,dar o zbatere fina, abia perceptibila, cu o saptamana inainte de a se intampla accidentul, partea de jos a ochiului stang se zbatea aproape dureros, ajunsesem sa ma uit in oglinda sa ma uit la el cum se misca, noroc cu o colega care mi-a zis "lipsa de calciu" si m-am linistit . Trebuia sa fiu calma, linistita incepeau examenele fiica-mii si trebuia sa-i inspir incredere, putere si calm.

M-am visat si in fata rezultatelor de la examen, dar eu nu am ajuns nicioadata acolo, eram insotitor permanent in spital cu tata si nici notele n-au fost relevante.

“P.S. raman totusi un iubitor de autenticul sat romanesc. "

Care mai este autenticul sat romanesc in ziua de azi? Ma intreb si va intreb...

Anul trecut am fost in Maramures pentru prima oara. Din fotografiile vazute de-a lungul anilor imi facusem o alta imagine. Spre deosebire de ce imi inchipuiam , oamenii si locurile erau cu totul altfel. Toti nu stiau cum sa-si demoleze mai repede casele vechi si sa-si construiasca "cubulete" cu 1- 2 etaje, cum vazusera la oras. Am stat 3 zile in Rozavlea si chiar peste drum de locul unde stateam era o casa absolut grozava, veche de aproape 100 de ani. In spate omul construia un cubulet. "Ce faceti cu casa veche? " "Pai o daram, ca nu e loc in curte..." Nici macar prin cap nu-i trecuse sa o pastreze, macar in scopuri turistice. S-o pastreze ca era frumoasa, nici nu-si pusese problema... Apoi am fost sa vad pelerinajul de Sf. Maria la manastirea Moisei. Nici macar la aceasta mare sarbatoare nu am vazut prea multi oameni imbracati in port popular. As spune ca am vanat in multime, dar prea multi n-am vazut. Ceva femei, iar barbati practic deloc. Am fost si "Hora la Prislop". Imbracati in strai popular erau doar cei care participau la spectacolul organizat cu acea ocazie. Intr-un singur sat am vazut porti de lemn grozave. Se vedea ca-s foarte vechi. In spate, in curti, numai cocioabe. Si inclin sa cred ca acele porti ramasesera in picioare din cauza ca satul era mult prea sarac.
Majoritatea celor cu care am vorbit in cele 10 zile erau oameni peste 40 de ani. Si aproape numai asa mai vezi. Cei tineri erau plecati prin Europa la munca. Copii am vazut foarte putini. Si acum ma intreb daca stateau ascunsi prin case, sau pur simplu erau prea putini. M-am intors de acolo cu 2 frustrari: nu am reusit sa gasesc nici macar un potcovar in cele 3 localitati unde am stat si nu am reusit sa fotografiez nici macar un copilas d-ala de vazusem prin poze, imbrcat frumos, blond, cu ochi albastri si mai ales rumen in obraji. :D
Altfel m-au impresionat teribil toti acei oameni cu care am stat de vorba (si as spune ca mai mult am vorbit, decat am fotografiat). Erau extrem de prietenosi, cum n-am vazut in Bucuresti.Era suficient sa dai un “buna ziua” si discutia putea incepe. Te rataceai sau pur si simplu intrebai cum sa ajungi intr-un loc? Ei bine, lasau totul balta si mergeau cu tine 15 - 20 de minute sa-ti arate drumul. Pai cred ca oamenii astia ar uri Bucurestiul , daca ar trebui sa vina in vizita. Imi inchipui cum s-ar simti daca ar trebui sa ceara niste lamauri pe strada si bucuresteanul, grabit, le-ar arunca pe graba, 2 vorbe printre dinti. De stat aici cred ca n-ar rezista nici macar o saptamana.
Odata, dupa ce ratacisem cateva ore pe dealuri m-am reintalnit cu niste oameni cu care vorbisem anterior (erau la coasa). Am mai schimbat doua vorbe si le-am zis ca ma grabesc, ca mor de foame si ma asteapta gazda cu masa. "Pai stai sa mananci cu noi..." Si dealtfel de fiecare data cand mai vorbeam cu oameni, daca aveau cate ceva de mancare, ma imbiau si pe mine. Si ca o paranteza: daca mergeti pe acolo, atentie ce comandati. Oamenii au alta notiune despre cum trebuie sa arate o portie de mancare. Comparativ cu Bucurestiul, as zice ca portiile sunt macar de 2 ori mai mari si sa nu patiti ca mine in prima zi. Nu mancasem nimic toata ziua si prima masa a fost pe la ora 20. Rupta de foame am comandat o supa si un snitel. Apoi supa a venit intr-un castron urias, iar snitel atat de mare si cartofi atat de multi inghesuiti intr-o farfurie, zau ca n-am vazut. Si cum nu-mi place sa las in farfurie, am mancat tot. Am incercat sa dorm, ca eram rupta de oboseala, m-am perpelit ce m-am perpelit si la 2 noaptea faceam ture prin curte, ca ma durea burta de cat mancasem. lol Pe urma, peste tot, am comandat un singur fel de mancare…
Intr-o seara stateam in mijlocul unui raulet la expuneri lungi. Si hop, apare un alai de nunta. Cum era spre sfarsitul perioadei si nu mai vazusem alta, o iau la fuga spre ei sa fac macar 1 - 2 poze. Ei….se pare ca atunci m-am intalnit cu Obiceiul…ha, ha, ha. Ginerica se repede la mine cu o sticla de palinca. Ii urez eu de bine si omul zice: “trebuie sa luati 2 guri, in sanatatea noastra”. Nu-mi place palinca, dar ce era sa fac??? Iau doua guri, mai zic vreo doua de bine si brusc ma ataca nasul, cu alta sticla. Iau si de acolo 2 guri, apoi inca un nuntas… Deja la al 4-lea am dat sa refuz. “Vai de mine…dar trebuie sa luati 2 guri de la toti cei care va poftesc”. Ma uit in jur…alaiul maricel, sticle multe… In fine…toti au trecut pe la mine si desi am incercat sa ma prefac ca beau, niste palinca de la fiecare tot a ajuns in stomac. Asa ca ioc poze cu nuntasii (nici macar nu era ce m-ar fi interesat, ca erau imbracati “ca la oras”), ioc poze la rau, am plecat vesela si cherchelita la culcare.
La Sapanta alta atmosfera. Acolo oamenii au priceput ca trebuie sa scoata cat mai mult din turism, asa ca se dadea un mic spectacol. Pe multe garduri erau atarnate cuverturi, haine, saculeti… Fiecare, dupa pricepere, statea la poarta si cosea, toarcea sau chiar tesea(am vazut niste razboaie de tesut cum nu vazusem). Cimitirul vesel era mult mai mic decat imi inchipuiam, dar o taxa de intrare (si alta de fotografiere) se lua. Odata m-am apropiat de gardul din spate si pentru ca eram cu aparatul in mana o taranca a sarit la mine “nu aveti voie sa intrati pe poarta aia, se intra prin fata, unde se plateste”. Aveam de gand sa fotografiez, ce-i drept, dar exact o poza cu gardul in prim plan a…Am renuntat, ca poate se infigea in parul meu, ha, ha, ha. Era si o crescatorie de pastravi acolo. Oamenii mergeau, vedeau (eu n-am fost) si cumparau peste cu gramada, sa duca acasa. Chiar ma distreaza, ca imi amintesc de niste oameni din curte. Cumparasera cateva kg bune, era prima oara cand curatau peste si parca erau gata- gata sa dea la rate. In fine, termina ei, pun pestele la congelat ca sa-l duca la Bucuresti, moment in care ii intreb: “dar cat e pestele la crescatorie, si cat e la Bucuresti?” Ii vad ca se albesc la fatza…si-au dat seama brusc ca pastravul in Bucuresti era mult mai ieftin. ha, ha, ha
Si am fost si cu Mocanita, si n-am simtit cand au trecut orele de dus si intors. Am lasat si un capac de obiectiv pe drum, pentru ca trenuletul are vagoane deschise, cu grilaj. lol
Ce sa spun, nu mai lungesc povestea....m-am simtit grozav in zona si am ascultat o gramada de povesti frumoase si vesele, altele triste. Si peisajul mi-a placut extrem de mult pentru ca era foarte relaxant. Sunt hotarata sa ma intorc candva acolo, nu stiu daca anul acesta, pentru ca locul m-a fermecat. Si poate a doua oara am sa fotografiez mai bine, pentru ca n-am sa mai fiu atat de surprinsa de toate cele…

Si revenind de unde am plecat: acolo nu mi s-a parut nici a sat, nici a oras, pentru ca erau din amandoua. Iar satele din sud arata foarte mult ca in pozele omului de la care a pornit discutia, urate sau murdare.
Deci cum ramane cu autenticul sat romanesc? L-ati gasit undeva? Povestea mea ati auzit-o, as fi curioasa sa mai aud si p-ale altora. Si promit, candva, sa va arat si niste poze de acolo… :)

om,
in afara de fanteziile legate de eroismul lor fara de seaman, CE, din punct de vedere cultural, ne-au lasat acest popor dacic? ca sa te ajut, romanii ne-au lasat limba si religia.

cri, cri,

placutele de la tartaria; daca taceai filozof ramineai. aceste placute au fost prezentate la un congres de istorie, la ordinul comunistilor. evident ca au fost intrebati ce cultura se descrie acolo. cei care le-au prezentat s-au facut de ris pentru ca acolo nu se stie ce este scris. pentru comparatie tocmai am dat ca exemplu cultura sumeriana, de la care s-au pastrat sute si sute de mii de placute, pina la compuneri scolare.

stella,

eu am pus odata problema in mod transant: UNDE sint documentele originale ale dacilor? o tot dai cu date din surse externe ca sa arati ce grozavi erau dar de la ei nu au ramas nici un fel de documente. in aceasta situatie, asa cum sugera cineva, nu ne mai ramine decit sa presupunem ca dacii au descoperit inca de atunci wirelessu'.

intreb serios: cum puteti sa vorbiti de o cultura fara documente scrise? probabil ca a exista o astfel de cultura dar fara documente scrise nu putem decit sa facem exercitii de cultivare a fanteziilor.

si la sumerieni si mai ales la romani stim din documente pina si felul de preparare a hranei (exista un document roman care contine modul standard de preparare a ceea ce noi numim astazi "hamburger" si chiar putem sa preparam un astfel de "hamburger" folosind acea retata.

primele documente a oricarei culturi sint legate de proprietate. statul inseamna in mod esential domnia legii nu a fortei. daca domneste forta atunci avem o unuine tribala in care au totdeauna dreptate sefii de trib si rudele lor apropiate (poti urmarii, intr-o forma "modernizata" acest fenomen in irakul de azi unde sunitii aveau totdeauna dreptate....).

daca nu avem documente echivalente unui act de proprietate, nu putem vorbi de stat. daca vreu sa vind o casa, cum dovedesc ca este a mea. daca am vindut-o pe ce baza noul proprietar se justifica in fata unor martori care ar putea spune ca ei stiu ca acea proprietate este a vechiului proprietar. doar statul, cu birocratia lui poate reglementa asta. asa ca intreb din nou, daca nu exista documente asociate proprietatii, cum puteti vorbi de un stat dac?

am intrebat inca de la inceput: cum numeau dacii propria tara si cum il chema in limba daca pe decebalus (atit termenul "dacia" cit si "decebalus" sint numele date de romani. si ca sa te ajut, iar repet ca germania (cuvint rominesc) denumeste tara pe care germanii (deutsche volk) o numesc detschland. dorinteodor

Da. Si orice parinte face asta. Inclusiv maan.
Numai ca, exista timpuri in care-i tii in brate si timpuri in care-i strangi in bratze si le povestesti. Nu basme, pe alea le spune bunica, le citeste mama sau tu sau le citesc ei cand au invatat literele.
E vorba de povestirile adevarate: Femeia aia de vreo 40 de ani care a cazut gramada in restaurant si chelnerul a vrut s-o traga afara din local suparandu-se pe tine ca ai chemat salvarea in timp ce fata te implora sa n-o faci.
Sanitarul a zis ca a luat prea multe droguri. L-am intrebat - banuind ceva - cam cati ani crede ca are. A zis "15-16, nu mai mult".

I-am strans in brate si cand le-am spus, ca indiferent ce probleme ar avea, noi tot parintii lor vom fi si ei tot copiii nostri. N-am spus asta pentru ca ne e indiferent, ci pentru ca am vrut sa ramanem primul refugiu in ciuda trendului social in care casa parinteasca devine ultima ratio.

Copiii nostri sunt la facultate, la liceu. Nu stiu cine sau ce i-a ferit de catastrofe, dar ii multumesc.
Din cand in cand, atunci cand vrem sa ne dam mari nevasta-mea si cu mine, ne spunem unul altuia ca si stransul in brate tre' sa fi jucat un rol in dezvoltarea lor.

de ce de ce de ce?

De ce nu s-a mutat? Pai nu s-a mutat?? Inapoi la parinti? Mie mi-ar fi foarte greu sa ma mut inapoi la casa parinteasca, desi ii iubesc avem mai bune legaturi acum ca traim separat. Asta e numai o sugestie. Poate ca locuiesc intr-o garsoniera. Poate ca sint fumatori si Ramona nu vrea sa fie expusa copila ei la fumul de tigara. Poate ca sint saraci. Cine stie? De ce nu o intrebi in loc sa ataci?

Ba chiar OTVul (sau revistele) va schimba situatia aceasta pentru ca daca media arata publicului adevarul cel urit al violentei, poate ca opinia publica se va schimba si toti vor deveni mai intoleranti catre semnele violentei. Si poate ca in loc sa fie umilita urmatoarea Ramona va gasi compatimire si incurajare.

De ce sa se ascunda? Dar ce, e rusinea ei?? Eu zic ca e curajoasa ca se expune in felul asta, evident incercind sa faca lumea un loc mai bun pentru fetita ei.

O inteleg perfect in sensul asta. De cind am copilul am devenit enviromentalista, si cind a aparut o cauza politica in care am crezut am luptat din greu pentru ea, ca atunci cind copilul meu va fii de 34 de ani ca si mine sa poata sa vada o padure si un izvor curat.

Ca să se știe despre cine-i vorba:


Sfanta Filofteia



In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.



Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.



Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, im­preuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credin­ciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credin­ciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.