comentarii

Mai bine un dușman deschis decât un prieten fals


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Despre duşmani şi duşmănie... - de Tot Areal la: 06/09/2009 17:19:55
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Zilele trecute îmi propusesem să scriu câte ceva despre ură, duşmănie şi duşmani asta apropo de răutăţile gratuite şi adesea nejustificate pe care unii colegi de forum/blog le aruncă în lipsă de idei sau argumente ori să arate ce ştiu ei, în micimea lor...
Şi tot găndindu-mă eu... sic! mi-am amintit că am citit ori mi s-a povestit - nu mai ştiu! - despre două femei, culmea - nedespărţite, despre care toată lumea credea că sunt cele mai mari duşmance. Zilnic îşi aruncau una alteia cuvinte grele, se jigneau reciproc, simţeau o plăcere soră cu satisfacţia supremă de a se lovi, de a se duela cu cele mai grele cuvinte şi acuze...
Dar, la un moment dat, una dintre ele moare...
Cealaltă i-a urmat curând. Viaţa fără cea care-i făcea zilele amare, nu mai avea nici un sens. Femeia nu mai avea de ce trăi şi nici ce aştepta de la viaţă. Nu mai avea un scop... Nu mai avea pe cine jigni şi nici de către cine să fie jignită... Nu mai avea pe cine urî...

Să fie oare ura faţa unui alt fel de iubire? De ce este necesar să ne facem unul altuia viaţa un iad când toţi împărtăşim acelaşi final, mai devreme ori mai târziu?
#479023 (raspuns la: #478175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sunt Adela şi mă prezint de - de (anonim) la: 16/10/2004 00:30:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela şi mă prezint de la început, ca să nu fiu presupusă ca fiind anonimă.
Hypatia, fiind moderatoarea acestei conferinte, decizi de una singură, probabil, ce publici pe site şi ce nu. Mă interesează de ce nu ai publicat răspunsul pe care ţi l-am dat la acel mesaj cu 5-6 întrebări pentru mine.
Deoarece mesajul a fost făcut public, cred că şi răspunsul meu ar trebui făcut public. N-aş vrea să se creadă că te-am ignorat şi nu am găsit de cuviinţă să-ţi răspund, sau, şi mai rău – că “m-ai dat gata” şi am luat apă în gură. Cred că nu e cinstit, să nu mă laşi să-ţi răspund, folosind avantajul tău de moderator.
Apropo, am mai recitit odată mesajul tău şi mi-a atras atenţia fraza despre “amărăciunea” pe care ai simţiţ-o după citirea mesajelor mele. Îmi pare rău că te-am amărât, dar n-am ce face, adevărul are adesea un gust amar. Conform dictonului cunoscut: “Platon îmi e prieten, dar adevărul imi este mai scump”.
Îmi pare bine că te-ai documentat şi ştii cine e şi cum a murit Hypatia, dar aş vrea să te întreb: nu ţi-ai dat seama cât de periculos este fanatismul religios? Orice religie, oricât de pacifică s-ar declara, generează fanatici cu regularitate, iar aceştea sunt totdeauna gata să dezlănţuie conflicte în societate. Cred că nu e nevoie de argumente şi exemple concrete – presa ni le oferă zilnic din belşug. Uite adversarul meu, cu care nu voi înceta să lupt nici odată. Dacă nu vom lupta cu el, nu vom ieşi din Evul Mediu.
Cyrano (înşfacă spada, toţi se retrag):
O, moatre-n veci de veci surâzătoare,
Tu râzi acum de mine, nu-i aşa?
(Ridică spada): Dar Cyrano De Berjerac te va-nvăţa
Cum sa-l respecţi... Ce-ai spus? E inutilnecivilizate
Să lupt cu moartea? Da, nu sunt copil
Şi ştiu că e-nzadar... În faţă-mi s-a deschis
Acest sinistru, fără fund abis,
Ci laşii doar în luptă se avântă
Atunci numai, când siguri de izbândă
Sunt pe deplin...Dar cine sunteţi voi?
Voi - sute, mii... Armate... Un şuvoi
De inamici! De voi avut-am parte -
Minciună - tu! Voi - superstiţii!
(Împunge în aer cu spada).
Tu, calomnie! Am avut ambiţii
Să lupt cu voi pe viaţă şi pe moarte -
Poftim! (Împunge cu spada).
Să vă cedez? Nicicând!
Şi tu, prostie, cel mai crunt duşman,
Cu toata clica ta mă ameninţi avan?
Să ştiţi că nu mă dau nici în mormânt!
(Edmond Roatand, “Cyrano de Berjerac”, traducerea îmi aparţine)
N-ar strica să luăm exemplu de la Czrano, dragă Hzpatia.
Şi încă ceva. O discuţie aprinsă încă nu înseamnă un conflict. O convorbire apatică, moleşită este totalmente lipsită de interes. Succesul conferinţei tale depinde de interesul interlocutorilor, nu-i aşa? Unicul deziderat este să se respecte limitele unei comunicări civilizate – fără atacuri la persoană, fără expresii şi respectând dreptul oricărui participant la exprimare liberă, cu atăt mai mult la replică.
Numai bine, Adela

exemplu - de Andre29 la: 15/01/2006 16:48:20
(la: Stiti sa folositi "bisturiul"?)
"Oamenii sunt iraţionali, nelogici şi egocentrici, cu toate acestea iubeşte-i.



Când faci lucruri bune, ei îţi reproşează că le-ai făcut din motive egoiste, cu toate acestea continuă să faci lucruri bune.



Când ai succes, capeţi prieteni falşi şi duşmani adevăraţi, cu toate acestea, continuă să ai succes.



Lucrurile bune pe care le faci vor fi uitate mâine, cu toate acestea continuă să faci lucruri bune.



Sinceritatea şi felul deschis de-a fi te fac vulnerabil, cu toate acestea continuă să fi sincer şi deschis.



Tot ce ai construit prin munca unor ani de zile poate fi distrus într-o singură noapte, cu toate acestea continuă să construieşti.



Ajutorul tău este necesar, dar oamenii ar putea să te atace dacă îi ajuţi, cu toate acestea continuă să îţi oferi ajutorul.



Tu oferi lumii tot ce ai mai bun, cu toate acestea lumea este rea cu tine, cu toate acestea continuă să oferi lumii tot ce ai mai bun."


Maica Tereza



Cum vi se pare?
Poate ca acestea sunt arme pentru a lupta cu raul din noi si din ceilalti.
De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu - de Motzoc la: 26/09/2006 20:20:27
(la: Esti mason?)
Am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie”
*De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovoci
De la alegerea sa ca Mare Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovici, a pus în aplicare promisiunile din campania premergătoare alegerilor, respectiv reformarea Ordinului. Inovatoare a fost iniţiativa lui Chirovici de a crea un "corp" de Asistenţi ai Marelui Maestru, care "să permită fiecărui Orient reprezentativ să aibă o reflectare corespunzătoare în Marele Consiliu". Ei vor trebui să dea socoteală în cazul în care în regiunea lor apar "probleme". Dacă aflu, de exemplu, că a fost primit în masonerie vreun baron local, cu dosare penale, va fi tras la răspundere Asistentul zonal", a explicat Chirovici. Asistenţii vor răspunde numai în faţa Marelui Maestru, evitându-se astfel eventualele "presiuni" exercitate de vreun alt demnitar al Ordinului.

------------------------------------------
Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut în judeţul Braşov în anul 1964. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ (1988) şi al unui curs de Management de Presă la Universitatea din Glasgow, Scoţia (1995).
După o scurtă activitate în domeniul economic, in 1991 Chirovici a debutat in presă. În numai câţiva ani, a devenit un nume respectat în gazetăria românească, ajungând, in 1999, redactor-şef la Curierul Naţional. În 2000 a devenit director executiv al postului de televiziune B1 TV. În anul 2002 a fost numit Consilier de stat pe probleme economice al primului-ministru. Actualmente este preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii.
Chirovici a fost iniţiat în masonerie în anul 1996 în cadrul Marii Loji Naţionale Unite din România (MLNUR). În anul 1999 a devenit Membru în Marele Consiliu (Mare Acoperitor), iar în anul 2000, în cadrul Conventului de la Vulcan, a devenit Mare Maestru. În această calitate a pus în aplicare Protocolul de Unificare semnat între MLNR şi MLNUR la Orientul Bucureşti în 15 iulie 2000. În urma Unificării, începând din ianuarie 2001 a devenit Pro Mare Maestru al MLNR.
La numai 39 de ani, Eugen Ovidiu Chirovici a devenit cel mai tânăr Mare Maestru din Europa şi, poate, chiar din lume. "Nu cred că vârsta este, în sine, un atu sau un handicap", a declarat, după alegeri, conducătorul al MLNR. El a explicat: "În masoneriile mai tinere, media de vârstă este sensibil mai scăzută decât în cele tradiţionale. Înţelepciunea nu se confundă neapărat cu vârsta profană."
-----------------------------------------------

În sfârşit, la Petroşani şi Deva

“Am venit să-mi lansez cartea la Petroşani şi Deva pentru că face parte dintr-o suită de lansări, cred că sunt planificate vreo 15. Mi-am propus de un an şi jumătate să ajung în Petroşani şi nu am reuşit. Am profitat acum să împart un moment frumos şi nu să mă limitez la o vizită formală. Încerc să ajung în zone, nu neapărat oraşe foarte mari, unde chiar dacă lucrurile, din punct de vedere economic, nu merg foarte bine, cred că e important ca măcar din punct de vedere cultural să se întâmple ceva. Ce le lipseşte cel mai mult oamenilor în România, este speranţa, speranţa în viitor”- a declarat la Petroşani, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale Române, Eugen Ovidiu Chirovici.
„Derapajul” Marelui Maestru

Cerându-i amănunte despre „Ordinul Hunedoara”, al doilea înfiinţat în judeţ, pe lângă cel ce funcţionează la Petrila, şi despre o posibilă „rupere” a fraţilor din judeţul Hunedoara în două tabere, Eugen Ovidiu Chirovici a derapat elegant de la un răspuns limpezitor spre confuziile, alimentate chiar de presă, dintre masoneria recunoscută şi aşa zisele loji sălbatice. Conducătorul MLNR a vorbit şi despre deschiderea, cu măsură, către publicul larg.

„Nu cunosc speţa. Noi avem circa 200 de ateliere în obedienţa MLNR, care este singura obedienţă regulară. Mai sunt cîteva obedienţe nerecunoscute. Loja din Hunedoara probabil va primi aprobarea. În general procedurile sunt statutare, de constituire şi regulament, şi nu există nici un motiv pentru a nu primi acestă aprobare.
Există o confuzie... Există ceea ce numim masoneria regulară şi există ceea ce se numeşte masonerie iregulară şi care nu este recunoscută internaţional. Aceasta, profitând de dreptul constituţional de liberă asociere, funcţionează. Acest lucru se întâmplă în toate ţările. Există o lojă regulară, care întreţine echivalentul relaţiilor diplomatice şi există asociaţii sau mari loji care se numesc sălbatice sau iregulare, care nu sunt recunoscute ca atare, dar a căror existenţă este valabilă din punct de vedere juridic şi funcţionează. Nu reprezintă o adevărată problemă din punctul nostru de vedere. Problema apare atunci când opinia publică ne confundă. Îmi aduc aminte o întâmplare, chir de prin zonă, de la Herculane, unde era vorba de o adunare a unora care nu erau masoni, şi care au apărut în ziare ca fiind masoni. Aici avem o problemă. E ca şi când am avea un guvern legal recunoscut şi alţi miniştrii care ar bântui printre oameni. Nu neapărat ne strică imaginea. ESTE o confuzie şi e foarte complicat fiind vorba de lucruri relativ sofisticate. Este relativ greu să explici opiniei publice. Toate marile loji din lume, începând cu marea Lojă Unită a Angliei, are această componentă de deschidere publică. Noi, anul trecut am sărbătorit 125 de ani de la înfiinţarea MLNR şi am făcut o sărbătoare oarecum publică la care am invitat şi personalităţi din lumea „profană”.



„Masoneria nu este o asociaţie secretă”

La imaginea confuză a masoneriei române au contribuit chiar unii masoni, afişând o secretomanie cu tentă conspirativă. În judeţul Hunedoara, chiar la Petroşani, a fost mare mirare că „am îndrăznit” să punem întrebări despre Ordin, despre problemele sale, despre baroni şi despre valori. Marele Maestru, s-a arătat deschis, cu precizarea că orice membru poate comunica, în limite rezonabile, cu lumea profană, dar cu un mesaj clar.

„Nu este o componentă ascunsă, ci una discretă. După 40 de ani de comunism, în care masoneria a fost demonizată de mişcarea de propagandă a timpului, plus această confuzie a tranziţiei de 16 ani, plus, de ce să nu recunoaştem, în anumite momente prestaţia deloc lăudabilă a unor masoni, care, între timp, mulţi nu mai sunt membri, sigur că imaginea pe care o avem e oarecum confuză acum. Foarte puţini ştiu de pildă că noi, ca asociaţie, am dat anul trecut 30 de miliarde lei unor şcoli, unor orfelinate... Acum am reabilitat, la Timişoara, o şcoală de copii asistaţi, care era prăpădită de inundaţie, printr-o donaţie de circa 60-70 mii de euro. Dar noi nu facem aceste acţiuni cu ostentaţie. Şi să ştiţi că nu suntem deloc bogaţi. Într-o ţară săracă, masoneria n-are cum să fie bogată. Dar pentru că, aşa cum se spune, nu batem toba, „uite ce am făcut noi”, atuci se vede mai mult partea speculativă în care suntem conspiraţia mondială, în care ne propunem tot soiul de lucruri, globalizări, chestiuni care n-au fundament. Noi avem o prescripţie foarte clară, că nu avem voie să discutăm politică şi religie pentru că sunt socotite motive de dezbinare, ori noi punem laolaltă oameni cu convingeri foarte diverse”.

Cel puţin 100 de masoni au trebuit să plece din Ordin

Am expus succint şefului MLNR că, în Valea Jiului şi în restul judeţului Hunedoara, au fost destule scandaluri media cu oameni de afaceri din masonerie, persoane extrem de controversate, chiar dacă nu au fost dovediţi de justiţie ca vinovaţi, dar care au pătat imaginea societăţii în care trăiau şi implicit şi a Ordinului din care făceau parte. Chirovici şi-a îndreptat spatele, vocea i-a devenit aspră şi a răspuns destul de tăios.

„La jurământul depus la gradul unul - şi nu numai la noi, ci în toată lumea - se jură pentru respectarea constituţiei ţării. Trebuie făcută o distincţie. Noi nu suntem nici procurori, nici judecători. În momentul în care există o sentinţă definitivă, în mod automat eşti exclus din Ordin. În momentul în care se declanşează o procedură juridică, care poate să aibă un final fericit, în acel moment ai două variante: sau rămâi membru sau îţi iei „concediu” pentru a nu prejudicia imaginea pe perioada respectivă. Orice faptă penală duce automat la excluderea din ordin. „Adormirea” în limbajul nostru înseamnă radierea din Ordin, adică eşti dat afară. Doar că o procedură penală poate dura ani, şi ce se întâmplă dacă acel frate se dovedeşte nevinovat? Deci nu ne putem substitui legilor profane. Noi am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie - nici profesională, nici morală. Fără îndoială, există tendinţa să remarci stridenţa. Valoarea este întotdeauna discretă, îşi vede de drumul ei. Puţini ştiu că noi avem şi fraţi de o excepţională valoare profesională - fie că vorbim despre artă, medicină, literatură, ştiinţe exacte etc.
În ultimii doi-trei ani, am trecut de la o dimesiune cantitativă, la una calitativă şi primim cu mult mai multă circumspecţie, am strâns ochiurile plasei mult mai mult, tocmai pentru că am avut exemple mai nefericite. Orientativ, cel puţin 100 de membri au fost nevoiţi să părăsească Ordinul. Să intri în masonerie înseamnă să ai o minte deschisă şi un bagaj de cunoştinţe pe care le-ai acumulat în viaţa ta profană care să te facă apt să asimilezi învăţăturile spirituale ale franc-masoneriei. Cei care-şi imaginează că vin în Ordin pentru a găsi pile, relaţii, prosperitate în afaceri, se înşeală. Pentru oricare membru, masoneria înseamnă până la urmă o cheltuială: o cheltuială de timp, o cheltuială de energie, o cheltuială de bani, şi nu poţi să faci acest lucru dacă nu crezi cu adevărat în această idee. Până la urmă este un voluntariat pe care îl faci, căutând înăuntrul masoneriei ceea ce viaţa profană, cu tot tumultul ei şi cu toată căderea în materialitate pe care o presupune lumea de azi, nu poate să îţi ofere. Duşmanii noştri dintotdeauna au fost şi sunt răutatea, intoleranţa, cruzimea, prostia, totalitarismul şi atunci când îşi scot capul undeva, masoneria a avut probleme”.

Judeţul Hunedoara are circa 100 de membri ai MLNR, din care fac parte persoane publice, politicieni, oameni de afaceri, avocaţi, doctori, profesori etc. Faptul că restul judeţului s-a rupt de sediul din Valea Jiului denotă că lucrurile nu stau tocmai bine. Snobismul celor din Deva este recunoscut, pe lângă orgoliile existente de fiecare parte. Dovada vie stă chiar această lansare de carte a scriitoruli Eugen Ovidiu Chirovici - care nu poate fi disjuns, orice ar face, de masonerie. Cei din Valea Jiului nu au fost prezenţi la Petroşani, în schimb s-au afişat la lansarea de la Deva. Înţelepciunea nu pare a caracteriza pe o parte a membrilor. Dar cum masoneria se află în plină reformă, aşteptăm să devină cu adevărat ceea ce se doreşte: o castă a elitelor. Chiar dacă jumătate din membrii acesteia sunt oameni de reală valoare, nu este suficient. Se pare că mai este necesar destul timp pentru a elimina sechelele educaţiei totalitare.



#147996 (raspuns la: #147046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#149688, de anisia - de Baloo_ la: 06/10/2006 20:51:00
(la: Pe insula mea!)
dar nici ca o sa vad vreodata
... sarpele, da. Dar pe mine :)))

cu negrele mele bine asezate in casa
cand albele mele sunt deja afara :)))

iti dau batalie ca la rovine

La Rovine

Vorbind pe şleau şi fără sfială
Nu aveam o bază tehnico-materială,
Teoretic vorbind şi privind obiectiv
Recunoaştem deschis că era cam frig,
Din punct de vedere numeric susţin
Că prin comparaţie eram cam puţini, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

Din punct de vedere al vîrstei vorbind
Baloo era bătrîn şi puţin suferind,
Duşmanul, prin spate, încet şuşotea
Cum că-i tremura mîna fiindcă-i plăcea să bea.
Cert e însă că părul i se cam albise
Şi că pe la tîmple i se cam rărise, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

Anisia şi-astăzi susţine că nu-i ea de vină,
Că erau condiţii grele de-orientare şi climă,
Că erau bani puţini şi pericol de boală,,
Că zaru' n-avea densitatea normală,
Că metoda de luptă era demodată,
Că tabla fusese evident trucată, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

( Text de Al. Andries putin prelucrat )



Habar n-am sa fac un pronostic. Sic!
#149801 (raspuns la: #149688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mormaila - de anisia la: 28/07/2007 22:47:04 Modificat la: 28/07/2007 22:50:02
(la: Pe insula mea!)
ie-te ce perla am gasit io acilea :))

#149688, de anisia - de Baloo la: 06/10/2006 20:51:00
dar nici ca o sa vad vreodata
... sarpele, da. Dar pe mine :)))

cu negrele mele bine asezate in casa
cand albele mele sunt deja afara :)))

iti dau batalie ca la rovine

La Rovine

Vorbind pe şleau şi fără sfială
Nu aveam o bază tehnico-materială,
Teoretic vorbind şi privind obiectiv
Recunoaştem deschis că era cam frig,
Din punct de vedere numeric susţin
Că prin comparaţie eram cam puţini, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

Din punct de vedere al vîrstei vorbind
Baloo era bătrîn şi puţin suferind,
Duşmanul, prin spate, încet şuşotea
Cum că-i tremura mîna fiindcă-i plăcea să bea.
Cert e însă că părul i se cam albise
Şi că pe la tîmple i se cam rărise, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

Anisia şi-astăzi susţine că nu-i ea de vină,
Că erau condiţii grele de-orientare şi climă,
Că erau bani puţini şi pericol de boală,,
Că zaru' n-avea densitatea normală,
Că metoda de luptă era demodată,
Că tabla fusese evident trucată, dar

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !
La Rovine (La Rovine)
La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

( Text de Al. Andries putin prelucrat )

hahaha, da-mi voie sa-ti raspund... chiar daca raspunsul vine cu o neiertata intarziere (aproape un an de zile... vai, rusinica sa-mi fie!!)

deci,

la rovine, la rovine
uite-l draga, iara vine
sase-sase, poarta-n casa
parca simti cum te apasa
o durere-n piept badie
ca bataie iti dau tie?

la rovine, la rovine
cine-i dulce-asa, ca mine
si la table te incita
si apoi se da lovita?
nimeni alta, nu-i asa
recunosti, Maria - Ta?

la rovine, la rovine
o revansa parca vine
bine-ti pica-acum si tie
pentru ea, ce-mi dai badie?
o-nghetata sau un vals
sau un cant cu al tau glas?

la rovine, la rovine
te aseapta doar pe tine
tablele sa te invatz
cum se ia pe loc un martz :))


#220737 (raspuns la: #149801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea lui Oricum - de Areal la: 09/07/2008 19:20:43
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Oamenii sînt de multe ori nerezonabili, ilogici şi egoişti.
Oricum iartă-i.

Dacă eşti bun, oamenii s-ar putea să te acuze că ceea ce faci o faci din motive egoiste.
Oricum fii bun.

Dacă reuşeşti în viaţă, ai să-ţi cîştigi cîţiva prieteni falşi şi cîţiva duşmani adevăraţi.
Oricum reuşeşte.

Dacă eşti cinstit şi deschis oamenii s-ar putea să te înşele.
Oricum fii cinstit şi deschis.

Ceea ce te-ai străduit ani de zile să construieşti, cineva ar putea să distrugă într-o singură noapte.
Oricum construieşte.

Dacă găseşti pacea sufletească şi fericirea s-ar putea ca alţii să fie invidioşi.
Oricum fii fericit.

Binele pe care îl faci astăzi de multe ori oamenii îl vor uita mîine.
Oricum, fă binele.

Oferă acestei lumi tot ce ai mai bun şi s-ar putea să nu fie de ajuns.
Oricum, oferă tot ce ai mai bun.

Pentru că la o analiză finală este vorba de legătura dintre tine şi El. Oricum... nu era vorba despre relaţia dintre tine şi ceilalţi.

Col 3:17 Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Col 3:23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
*** - de cuminte la: 09/09/2009 11:37:41
(la: Femeia-i femeie)
"Da ii mai simplu sa spunem... Alexandra ii aeriana, Alexandra ii visatoare, Alexandra nu stie sa vorbeste, Alexandra vrea sa se iubeasca cu petretuteavsnietzsche, Alexandra e spioana KGB... ba nu! ii spioana americanilor. Ba nu! ii spioana lui mama lui draqu ce vrea sa invadeze casa poporului."

Eu am aflat de Alexandra abia când ai deschis tu conferinţa despre ea. Atunci am gugălit-o şi am citit ceea ce a scris.
Ca să nu ies din tiparul înşiruirilor tale, poţi s-o bagi şi pe aia cu "Alexandra mi-e indiferentă", căci n-o simt ca pe un clopot de atenţionare, nici ca pe o gură ce-i împuşcă pe "duşmanii" României cu vorbele-gloanţe.
Da' fiecare o priveşte cum poate, e treaba fiecăruia.
#479794 (raspuns la: #479466) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare II) - de DESTIN la: 12/09/2004 07:02:25
(la: Cum gandim?)

Gavril (Gavriliţă) Costache era fiul slugerului Costachi şi al Teofanei (ascendenţa lui este controversată ).

A fost căsătorit de două ori, o dată cu fiica spătarului Caracaş, cealaltă cu fiica hatmanului Costin .

Tudosica Costin, educată în Polonia, rafinată, înrudită cu marea nobilime polonă, prin Barnovschi, a avut o influenţă benefică asupra Costăcheştilor, neam având, mai degrabă, comportament de codreni din Tigheciul cvasiautonom, aflaţi mai mereu în harţă cu tătarii .

În alte surse , aflăm despre o a treia soţie a boierului: Vasilica, fiica lui Gavril Palade şi fosta soţie a unui Cantacuzino; de aceea, se pare, Gavriliţă se va afla, la un moment dat, în partida condusă de Ilie Sturdza, care îşi susţinea cumnatul, pe Petriceicu-vodă.

În 1657, ca agă de darabani al domnitorului Grigore Ghika, Gavriliţă luptă împotriva partidei rivale, cea a lui Gheorghe Ştefan; este grav rănit la cap, pierde câteva degete de la o mână şi este, pentru scurt timp, prins de duşmani dar scapă, ajutat de un grup de moldoveni şi tătari .

În timpul domniei aceluiaşi domnitor Ghika participă, ca mare jitnicer, la lupta împotriva muntenilor, care se “hainiseră” împotriva otomanilor (numeroasele conflicte dintre moldoveni şi munteni sunt încă o dovadă a absenţei conştiinţei naţionale în această epocă, în care atitudinile sunt determinate de mentalităţi de tip feudal).

Gavriliţă este luat prizonier, împreună cu boierii Bucioc şi Buhuş, de către Constantin-vodă Şerban care “îndată i-au pus iară la boierii, şi slobodzi, fără nici o pază” , stare de fapt care ne poate face să credem că boierii s-au dat prinşi de bună voie .

În timpul primei domnii a lui Gheorghe Duca, Gavriliţă este serdar; bun militar şi rudă cu Doamna Anastasia, va ocupa, la cea de-a doua domnie a lui Duca-vodă cel Bătrân, dregătoria de serdar .

Acum influenţa sa este remarcabilă, iar statutul de mare proprietar funciar îi este confirmat printr-un uric solemn.

De altfel, răscoala din 1671-72, condusă de neamul Hânceştilor, de Durac şi de Constantin Clucerul a fost îndreptată şi împotriva puterii crescânde a familiei Costache. .

După înfrângerea răscoalei, Gavriliţă este instalat vornic de Ţara de Sus, în locul lui Grigore Hăbăşescu, compromis prin participarea la răzmeriţă.

După căderea lui Duca, Gavriliţă Costache, împreună cu neamul Buhuş şi cu alte familii boiereşti din Ţara de Jos, se opune lui Petriceicu-vodă.

Boierii se întrunesc la Galaţi, fief-ul Costăcheştilor, şi îl aleg domn pe Dumitraşco-vodă Cantacuzino .

În timpul domniei lui Antonie-vodă Ruset, Gavril ocupă dregătoria de hatman ; se pare, însă, că ar fi ţesut intrigi în vederea dărâmării acestui domnitor şi l-ar fi susţinut pe Vasile Gheuca, nepot de-al său , pentru a deveni domn.

La a treia domnie a lui Gheorghe Duca, în vara lui 1679, este mare vornic al Ţării de Jos. Se pare că a participat la “hiclenia” vel-vistiernicului Vasile Gheuca, a vel-jitnicerului Gheorghe Bogdan şi a slugerului Lupul, dar a fost iertat, datorită marii sale puteri .

Duca-vodă fuge în Transilvania, gonit de polonezii care îl reinstalează, pentru scurtă vreme, pe Petriceicu-vodă. O parte din boieri nu mai vor să rămână alături de Duca şi fug în Ţara Românească; printre aceştia se află şi Gavriliţă .

Numele său se regăseşte printre cele ale boierilor care, la 1 ianuarie 1684, semnează o cerere de alianţă cu Rusia şi care, mai apoi, iau parte la lupta anti-otomană a lui Petriceicu .

(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21846 (raspuns la: #21759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare III) - de DESTIN la: 14/09/2004 00:43:31
(la: Cum gandim?)



Urmează cea de-a doua domnie a lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino.

În timp ce Miron Costin fugise împreună cu Petriceicu-vodă , marele vornic, Gavriliţă, cumnatul cronicarului, sfătuit de Buhuş hatmanul, care îl avertizează că Dumitraşco-vodă plănuieşte să-i taie pe toţi boierii filo-poloni, fuge, împreună cu fiii săi şi cu alţi boieri gioseni, în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino, vărul şi rivalul domnului moldovean .

În Muntenia, boierii fugiţi îl aleg domn pe Constantin Cantemir:

“Şi au socotit cu toţii pre Costantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de şaptedzăci de ani, şi om prost, mai de gios, că nice carte nu ştié, socotind boierii că l-or purta precum le va fi voia lor […]. Că alţii mai de cinste şi mai de neam nu priimié să fie domnu” .

Tot în Letopiseţul lui Neculce (care, de altfel, nu le este deloc favorabil Costăcheştilor, din pricina propriului diferend al autorului cu Lupul Costache; este interesant de remarcat cât de mult influenţează interesele personale viziunea de ansamblu a acestui cronicar) găsim o nouă probă a uriaşei influenţe la care ajunseseră Gavriliţă şi ai săi - noul domn, Constantin Cantemir, jură în faţa marelui boier:

“Aşijdere au mai giurat Cantemir şi lui Gavriliţă: luund domnia Cantemir, să nu să atingă sabia lui de dânsu sau de vreun ficior a lui”,
după care urmează nelipsitul comentariu maliţios al lui Neculce, care îl vizează, desigur, pe duşmanul său de moarte, Lupul, fiul lui Gavriliţă:
“pentru căci el vidé Gavriliţă pe ficiorii lui că nu sunt toţi aşedzaţi la minte, ce o samă sunt şi can zlobivi” .

După mazilirea lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino, ieşenii se revoltă împotriva grecilor, iar armaşul Fliondor, Gheorghiţă Ciudin, căpitanul Mitre şi Mileştii, în fruntea “burzuluirii”, îl caută cel mai vârtos pe Sarăieni “carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliţă vornicului şi au fost dat ştiubeilor foc”, dar grecul scapă .

În 1685 începe domnia lui Constantin-vodă Cantemir. Gavriliţă este ţinut la mare cinste (vel-vornic de Ţara de Jos) şi atinge punctul maxim al puterii:

“Şi din toţi boierii era mai ales la acest domnu Gavriliţă vornicul şi cu ficiorii lui. Era el boieriu şi chivernisié precum îi era voia. Şi era o samă din ficiorii lui can făr’ de ispravă , zlobivi: Lupul şi Solomon şi Costachi. Avé slugi tălhari la casăle lor, de ţiné drumurili, de ucidè turcii şi fura bucate din Bugeac, cai, iepe. Şi să făce farmutale totdeuna şi slimuri cu tătarâi pentru fapteli lor, şi nu puté să dzică nime nemică de frica lui Gavriliţă.. Şi domnul, de şi ştié, răbda”.

Vrând-nevrând, cronicarul depune astfel mărturie, printre obişnuitele insulte, pentru măreţia la care ajunseseră Costăcheştii în timpul domniei lui Constantin Cantemir.

Deja nu mai este vorba doar de o familie bogată şi influentă, ci de un adevărat spirit de clan, pe care îl dezvoltă Gavriliţă şi ai lui.

Încercând o comparaţie puţin cam excentrică, am putea sesiza asemănările dintre aceste mari neamuri din Moldova şi clanurile din Scoţia medievală.

Costăcheştii au ştiut cum să-şi apere interesele spiţei şi au avut un “rol pe care nu l-a avut nici o familie boierească din trecut, pentru o perioadă atât de lungă” .

Vodă Cantemir îl trimite pe Gavriliţă cu solie în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino .

La scurtă vreme de la întoarcerea în Moldova, Gavril Costache, unul dintre cei mai puternici boieri din istoria Moldovei, trece la cele veşnice.

Au existat şi voci care au susţinut că marele boier ar fi fost otrăvit la ordinul domnului Munteniei (şi, mergând mai departe, însuşi Constantin-vodă Cantemir ar fi avut de câştigat de pe urma morţii omului care avusese o atât de importantă influenţă în cadrul procesului de stabilire a candidaţilor la domnie, care îl ţinuse, până atunci, sub control şi peste al cărui cuvânt nu putuse trece; uciderea ulterioară a cărturarului Miron Costin, la ordinul aceluiaşi domnitor, face această supoziţie şi mai plauzibilă: cei doi domnitori, înţeleşi pentru a suprima un personaj devenit mult prea incomod).

De pe urma lui Gavriliţă Costache, familia va fi poreclită, în cronicile vremii, şi Gavriliţeşti.

După moartea lui Gavriliţă, îi urmează în dregătoria de mare vornic de Ţara de Jos, fiul său, Vasile (Vasâlie, Vasâlaki), care însă nu mai avea la fel de multă trecere la Domnie, ca tatăl său.

Încet-încet, şi ceilalţi Costăcheşti sunt decăzuţi din demnităţile avute anterior .

Vasile, căsătorit cu Catrina, născută Cantacuzino , a fost un personaj ceva mai şters şi mai neinteresant pentru cronici , dar un dregător iscusit şi onest, de care nu prea s-a plâns nimeni.

Acum încep să se profileze unele nemulţumiri faţă de Constantin Cantemir, care se înconjurase de mujici şi nu mai cinstea neamurile (există o radicală conştiinţă elitară în rândul boierilor moldoveni; pentru ei, celălalt nu este neapărat străinul, ci necredinciosul şi, poate în primul rând, mujicul.

De multe ori, boierii moldoveni se identifică mai lesne cu, să zicem, nobilii polonezi, decât cu ţăranii de pe propria moşie). În acest context, mai mulţi boieri de frunte ai Ţării de Jos se strâng, în 1690, la Băcani, lângă Bârlad, la nunta lui Ion Pălade. Printre ei: Costăcheştii şi vornicul Velicico Costin. Ei hotărăsc să fugă în Ţara Românească, unde să îi ceară ajutor domnului Constantin Brâncoveanu, pentru a-l instala domn în Moldova pe Velicico. Trădată însă de boierul Ilie Ţifăscul, zis Frige-vacă, conjuraţia a dat greş.

Velicico şi Miron Costin sunt ucişi din ordinul lui Cantemir (care va fi măcinat, mai apoi, de remuşcări), iar Vasile, Solomon şi Costachi Costache, împreună cu Gheorghiţă Mitre, spătarul Dedul, cei trei fii ai lui Miron Costin şi Nicolae Costin sunt închişi.

Aceeaşi soartă o va avea şi un alt grup de boieri, fugiţi în Muntenia şi readuşi: Lupu Costache, cumnatul său, paharnicul Lambrino, Antiohie Jora şi Bujorăneştii.

Cantemir are ordin de la Poartă să nu-i omoare pe prinşi; în plus, îşi aminteşte şi de jurământul făcut faţă de Gavriliţă, acela de a nu-şi atinge sabia de neamul său. Aşa că le cere să plătească, unii zece pungi, iar alţii cinci şi îi eliberează .

Vornicul Vasile o va găzdui în casa sa pe Maria, fiica lui Constantin-vodă Brâncoveanu, în timpul nunţii acesteia cu Constantin Duca, noul domnitor instalat în Moldova .

La 1696, este vel-vornic al lui Antioh-vodă Cantemir .

În anul 1701, revine la domnie Constantin-vodă Duca.

Vasile Costache se încuscreşte cu vistiernicul Iordache Ruset, care îl convinge la nuntă să se rupă de Duca şi să fugă în Muntenia, la Brâncoveanu.

Pleacă în Muntenia toţi Costăcheştii, împreună cu Mihalache Racoviţă, Ilie Ţifăscu, Lupu Bogdan şi alţi aproape 50 de boieri .

Boierii pribegi ţin sfat, împreună cu vodă Brâncoveanu şi hotărăsc să îşi aleagă domn dintre ei.

Până la urmă, Vasile Costache moare în pribegie, în Ţara Muntenească:

“Şi n-au apucat să-ş vie la pământul lui şi la casa lui, nice să să bucure de sfatul ce-l începusă” .


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22130 (raspuns la: #21846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin, - de Denysa la: 15/09/2004 23:07:40
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Acest minunat subiect ma fascineaza,credinta in Dumnezeu si dragoste face ca viata noastra a oamenilor sa fie un dar minunat de la Creator.
Am venit cu aceasta poezie a marelui poet national Eminescu.


Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

#22434 (raspuns la: #22333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

sanctuarul neolitic de la Parta - de desdemona la: 24/09/2004 17:56:05
(la: Afla despre Trecut!!!)
Un fragment gasit in agenda.ro (www.agenda.ro/2002/10-02-a.htm)

"... Aşezările neolitice în ceea ce astăzi numim Banat erau numeroase şi, unele dintre ele, vaste: la Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Uivar, Hodoni, Sânandrei, Chişoda Veche, Parţa, Zorlenţu Mare, Liubcova şi Gornea... Cei mai importanţi arheologi ai Banatului românesc de astăzi, sunt Gheorghe Lazarovici şi Florin Draşovean. Altfel spus, piloţii campioni ai curselor în secolele neoliticului:
6 000-3 500 î.Hr. Când profesorul Lazarovici relua, în 1978, săpăturile la ceea ce avea să fie (până de curând) cea mai importantă aşezare neolitică din sud-estul Europei, Parţa, Florin Draşovean era student. Exact 20 de ani mai târziu, mai bogat cu Premiul Academiei pentru cercetarea Culturii Vinča şi cu 20 de ani de şantiere arheologice în spate, dr. Draşovean avea să descopere la Uivar ceea ce se conturează a fi astăzi cea mai mare aşezare de neolitic din Europa. Vara anului 2002 va fi vara adevărului.

Metropola Uivar
După ce a... dat târcoale vreo 8-9 ani locului, făcând prospecţiuni împreună cu profesorul Wolfram Schier (Germania), după ce a convins Universitatea din Würzburg că merită să investească masiv în această cercetare, dr. Florin Draşovean a început, în 1999, săpăturile la ceea ce avea să devină descoperirea vieţii sale: Uivar, cea mai mare aşezare neolitică din sud-estul Europei. S-au dezvelit până acum poarta de intrare în fortificaţia de la Uivar, unul dintre cele 5 şanţuri de apărare, o locuinţă neolitică integrală. Cum însă la Uivar trăiau în urmă cu 6 000 de ani peste 400 de oameni, mai sunt de descoperit minuni ale trecutului încă 20 de ani încoace. Cel mai important lucru e însă altul: prospecţiuni magnetometrice, cu tehnică de ultimă oră din Germania, au arătat că într-un anume loc se află îngropată o clădire atipică, de 20 m. Un sanctuar mare, este convins dr. Florin Draşovean. Primul din lume de acest fel. Încă nedescoperit

În urmă cu 6 000 de ani, pe locul numit astăzi Banat, trăiau oameni civilizaţi. La Timişoara s-au descoperit vestigii neolitice în Freidorf, Calea Torontalului, Chişoda, Fratelia. În ultimii 20 de ani însă, descoperirile de senzaţie au făcut din Banat un Eldorado al neoliticienilor, întrecând cu mult tot ce s-a scos la lumină în România şi Europa Centrală. Cea mai importantă descoperire rămâne, deocamdată, sanctuarul de la Parţa, singurul sanctuar neolitic complet restaurat. Descoperit de profesorul Lazarovici, sanctuarul poate fi văzut şi astăzi în Muzeul Banatului. Unicat absolut în Europa şi chiar în lume, sanctuarul este o dovadă irefutabilă a civilizaţiei neolitice. El avea două încăperi cu podele suspendate: altarul, cu celebrele sculpturi monumentale - cap de taur, şi odaia de vest. Veneau aici să se închine zeilor oameni din mai multe comunităţi mari şi mici, la ceremonii majore. Aportul de civilizaţie venea din Orient, pe traseul Anatolia-Grecia-Europa de Est-Occident. Din triburile de vânători paleolitici apar în neoliticul timpuriu comunităţi care îşi schimbă modul de viaţă: găsesc graminee sălbatice, le păzesc de animale, apoi le culeg. Încep apoi să cultive pământul, să-l ude, să-l îngraşe, descoperă rotaţia culturilor. Aşa iau naştere marile aşezări dezvoltate, precum Parţa, unde trăiau peste 200 de oameni: adevărată metropolă a epocii. De la bordeie, neoliticii au ajuns la "vile" cu etaj. Exista o organizare socială obştească, militară, economică, exista autoritate, dar existau şi pericole. Oamenii au dislocat mii de metri cubi de pământ, pentru şanţurile de apărare ale fortificaţiei. Erau oameni a căror meserie era să facă bile de praştie din lut ars în cuptoare mari. Aşezare de neolitic mijlociu, Parţa avea reguli clare şi relaţii cu lumea largă. Existau drumuri şi legături de schimb comercial. Se disloca piatra în locul pe care azi îl numim Budapesta şi aici, la Parţa, se făceau unelte; tot aşa se aducea sticlă vulcanică din Slovacia, scoica spondalis din Mediterana. Oameni avuţi, neoliticii găteau rafinat. Kostalena Mikelaki de la Michigan University a făcut, în America, analiza unor cioburi neolitice din vase în care, cu 6 000 de ani în urmă, vreo gospodină arsese mâncarea. Concluzia: oamenii epocii pietrei şlefuite mâncau tocane de porc, specialităţi complicate de vânat cu legume, păsări sălbatice, vite şi... câini... La Parţa s-au găsit tăvi speciale pentru coacerea lipiilor, pentru topirea grăsimilor, prăjirea ouălor şi tăvi cu forme speciale pentru coacerea peştilor. Aveau vase speciale pentru depozitarea grânelor. Tăierea animalelor nu se făcea în devălmăşie, ci după reguli şi ceremonii clare şi se aduceau jertfe, cel mai des invocaţi fiind Marea Zeiţă Mamă şi Taurul. Se practica libatio (obiceiul de a bea sau a vărsa înainte de a bea câteva picături dintr-un lichid sfânt sau nu, sfinte fiind considerate, spre pildă, sângele şi sperma), oblatio (ofrande de carne, fructe, pâine, obiecte) şi fumigatio (ofrande prin ardere). O cutremurătoare statuie-vas e bocitoarea: un vas cu două guri, una reprezentând o figură care urlă şi purtând semnul masculin W. Se pare că vasul era folosit la stropirea ogorului cu spermă (lichid sfânt) ca să rodească. Spermă de taur. Sau... La ritualuri, oamenii ardeau ierburi halucinogene şi vorbeau cu zeii. În case, aveau poliţe de vase, obiecte de artă şi altare. Războaiele de ţesut erau înguste, aşa încât hainele erau croite din fâşii, foarte elegante, cu modele rafinate şi variate. Femeile (mai ales) purtau podoabe (cele bogate, de alabastru) şi amulete magice. Casele aveau curţi interioare, etaj, dormitoare, terase.
S-au descoperit chiar blocuri de locuinţe cu şase încăperi. Când un bărbat se însura, pleca din casa mamei, în cea a nevestei. El îşi păstra totemul până la moarte (identitatea, semnul şarpelui, de pildă), dar copiii lui purtau totemul mamei lor. Era matriarhat. Capul familiei era femeia cea mai în vârstă din casă. Despre înmormântări se ştie foarte puţin, pentru că s-au găsit extraordinar de rar morminte. Nici la Parţa nu a fost găsit cimitirul. Florin Draşovean a descoperit totuşi, acolo, un mormânt şi unul la Foeni: despre cel din urmă, medicul legist Marius Munteanu susţine că este primul caz de poliomielită din istoria medicinei. Se crede că morţii erau puşi pe o plută şi, după un ceremonial complicat, li se dădea drumul pe apă. Sau că - în zone sacre - teritoriile morţilor, - erau puşi pe estacade de pari şi lăsaţi să putrezească. Cine încălca teritoriile morţilor, era la rându-i omorât. Dacă totuşi erau îngropaţi, oamenii neolitici erau puşi în pământ chirciţi, legaţi: în poziţia fătului. Lângă ei erau îngropate vase cu ofrande, arme, unelte. Când cineva trebuia pedepsit, magia neagră era o metodă bună. Unica sculptură monumentală de la sanctuarul din Parţa avea un rafinament plastic incredibil: când ardea focul, din zid se reflectau ochi aprinşi, nevăzuţi până atunci. Se pare că populaţia războinică de la Foeni a distrus, prin incendiere, aşezările de la Chişoda, Parţa, Uivar. "Foenii" purtau la brâu maxilarul inferior al duşmanului ucis. Cert e că după expansiunea războinicilor, Banatul rămâne depopulat vreo 200 de ani, până în eneolitic. Cauza este încă un mister.

Unicate, rarităţi
Străfundurile Banatului au fost darnice cu arheologii. S-au dezgropat aici piese unice în Europa, vestigii unice în lume, primate absolute. Între acestea: l statueta-unicat de la Liubcova, cu masca pe umăr şi vasul în mână, descoperită de profesorul Ion Drăguşin l sculpturile monumentale din sanctuarul de la Parţa, descoperite de prof. Lazarovici l bocitoarea de la Parţa, descoperită de prof. Marius Moga l masca de zeu de la Uivar, unicat mondial, descoperită de dr. Florin Draşovean. "


Desdemonovici
trustman – logica şi istorica - de Simeon Dascalul la: 04/11/2004 12:13:59
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)

1. Proprietatea – dacă ar fi sacră şi inviolabilă, la adăpost de schimbările politice atunci pe principiul ăsta ar trebui despăgubiţii şi Ceauşeştii - e exact aceeaşi situaţie: avere strânsă cât au condus România, de care au fost spoliaţi la schimbare de regim; de-ar fi proprietatea aşa de sfântă cum o vor unii, atunci neamurile împuşcaţilor n-ar avea altă treabă decât să se-nţeleagă cum să-şi împartă între ei agoniseala lui Nicu şi a savantei Leana.
Sau să luăm alt exemplu, mai depărtat în istorie ca să poată fi privit mai obiectiv: Cuza şi emanciparea mănăstirilor închinate; ar trebui să-i despăgubim şi pe ăia?
Iar Hohenzollernii au avut toate acareturile ce şi le revendică nu ca simpli cetăţeni particulari, ci ca şi casă domnitoare. În secolul al nouăşpelea îşi aveau utilitatea lor, acum nu mai e cazul. Dacă erau în stare să-şi păstreze regatul stăteau şi acuma în castele, dar n-a fost să fie.
2. Asumarea riscurilor – drăguţ cuvânt. Risc e atunci când iei din piaţă o lubeniţă fără s-o tai, dar ce risc îşi asumă dragii de guvernanţi? Electoral? Se pare că oricum vor fi debarcaţi la alegerile astea. Probabil îşi asumă riscul în sensul că dacă vine alt guvern care zice: "stop, nu mai dăm nimic" – atunci ei îşi dovedesc proaspăta afecţiune pentru rege despăgubindu-l cu vilele şi conturile bancare proprii.
3. Unirea – înainte de primul război Carol I încheiase un tratat cu Germania şi Austro-Ungaria, tratat oarecum justificat de apetitul Rusiei, dar care rămăsese secret fiindcă opinia publică era majoritar favorabilă unirii Transilvaniei cu Regatul. La începerea războiului în august 1914 regele convoacă Consiliul de Coroană , îi pune la curent cu tratatul şi solicită intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Dar Brătianu, majoritatea guvernului şi a Consiliului de Coroană se declară împotrivă şi Carol I e nevoit să accepte neutralitatea. Foarte afectat că nu şi-a putut ţine cuvântul dat Kaiserului şi împăratului Austriei moare după câteva săptămâni în septembrie 1914. Urmează Ferdinand care se înţelege mult mai bine cu Brătianu şi după doi ani de negocieri cu Aliaţii se hotărăşte intrarea în război. Ni se promiseseră Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul. Dar dacă pregătirea politică a fost la înălţime, cea militară nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Clasa noastră politică a fost la fel, în toate timpurile. Dezorganizare, incompetenţă, promovare pe criterii partinice, toate escrocheriile posibile cu furnituri pentru armată şi după entuziasmul începutului transilvan suntem bătuţi pe ambele fronturi, iar familia regală, guvernul, o armată prost pregătită şi prost echipată se retrag în Moldova. În iarna 1916-1917 franţujii ne trimit prin Rusia armament şi instructori, apoi ne mai organizăm şi noi cât de cât. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reuşim să stăvilim înaintarea germană. Dar atunci îşi găsesc ruşii timp să facă revoluţie şi ne trezim încercuiţi din trei părţi de duşmani, iar de o parte erau foşti aliaţi, acum neutri şi în război civil. Lupta părea pierdută şi semnăm mai întâi armistiţiul şi apoi pacea de la Bucureşti în 7 mai 1918. Dar sorţii se întorc în favoarea aliaţilor, Puterile Centrale cad una câte una şi chiar înainte de abdicarea ultimei – Germania – declarăm şi noi război la loc, aşa că sfârşitul războiului ne-a prins, d.p.d.v. juridic printre învingători.
Cu palmaresul ăsta strălucit nu se poate spune că am fost primiţi cu braţele deschise la conferinţa de pace şi Aliaţii nu prea aveau chef să-şi ţină promisiunile din 1916. Dar "pe teren" se întâmplaseră multe: Sfatul Ţării în Basarabia, Consiliul Naţional în Bucovina şi apoi Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana hotărăsc pe rând unirea cu ţara. Teoretic totul s-a săvârşit până în 1 decembrie 1918, dar negocierile diplomatice s-au terminat în 1920. Şi am pierdut o parte din Banat care a fost dată sârbilor.
Meritul Unirii a fost plimbat după gustul şi interpretarea fiecăruia de la rege, la Brătianu, la liberali în ansamblu, la armată, la masoni, la intelectualitatea greco-catolică, la franţuji etc. Părerea mea personală e că Unirea a fost posibilă fiindcă a fost dorită de toate provinciile şi fiindcă noi românii am avut atunci o cantitate excesivă de noroc, o conjunctură favorabilă cum rar se întâlneşte în istorie. În nici un caz nu a fost artizanatul exclusiv al casei domnitoare pentru ca urmaşii să poată ronţăi dividendele întregirii multe generaţii de-acum încolo.
4. PSD – şi-a dat cu firma-n cap; a uitat ce de voturi frumoase a strâns de la sate speriind lumea cu moşierii? A fost o mare distracţie pentru mine să informez doi votanţi credincioşi că "pesedeu’ vost’ dă treizeci de milioane la rege". Mai întâi n-au vrut să creadă bieţii oameni, apoi au rămas tare nedumeriţi. Sper că am reuşit să sporesc numărul nevotanţilor.
#27620 (raspuns la: #27526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ca şi cum o naţie flămând - de Simeon Dascalul la: 24/11/2004 09:05:08
(la: ATENTIE LA NEATENTIE!!!)
Ca şi cum o naţie flămândă şi exasperată şi-ar alege preşedintele după câtă artă abstractă îşi ţâpă pe pereţi sau după ce frumos i se asortează lui cravata. PSD-ul mizează mai degrabă pe cartea de apărător al celor mulţi în faţa patronilor şi moşierilor.

Mie mi-a plăcut Băsescu tocmai datorită look-ului de mitocan de-al nostru, expresiilor neaoşe ce înlocuiau alegorii sclifosite. Era tare convingător în rolul de luptător justiţiar şi am fost chiar încântat când s-a luat de franţuz.

Zău, Băsescu făcea aşa figură frumoasă ca mai că m-aş fi dus la vot.

Dar hai să fim serioşi, părţile opuse nu-s un partid şi altul, ci clasa politică şi talpa ţării. Cel puţin la noi, pe plan local, politicienii nu se duşmănesc. Sunt remarcabili de civilizaţi şi de democraţi între ei. Nici o umbră de animozitate din cauza diferenţelor de doctrină ale partidelor nu adumbreşte armonia relaţiilor interumane. Se frecventează democratic şi european pe la aniversări şi onomastici, stau cot la cot în consilii de administraţie, îşi împart frăţeşte spaţii comerciale, ba chiar se încuscresc. Şi dacă se mai hârâie o fac de ochii plebei sau fiindcă nu se-nţeleg la vreo împărţeală. Dar supărarea nu durează mult, doar sunt oameni civilizaţi, aparţin aceluiaşi grup. Noi le suntem „ceilalţi”, duşmanii, partea adversă.

Cât despre bieţii trolli care îndrăznesc să înjure pe net un candidat sau altul, de ce să n-o facă dacă le pică bine? Oricum n-are ce să strice. Câinii latră, caravana trece.
cârciuma - de Simeon Dascalul la: 30/11/2004 15:35:00
(la: Corupţia instituţionalizată vs corupţia clasică)
Că veni vorba nici guvernarea convenţiei nu a lăsat în urmă o amintire prea grozavă. Mai degrabă de debandadă, de sărăcie peste tot şi de cădere liberă.

Iar PSD-ul lasă impresia - nu zic că într-adevăr aşa e, dar lasă impresia şi asta-i mai important în termeni electorali – că se preocupă de soarta celor sărmani. O groază de oameni care trăiesc de la o pensie la alta au fixată adânc în memorie imaginea de protector al PSD-ului şi de duşman pentru partidele de dreapta care nu-i iubesc decât pe cei productivi si competitivi, restul - treaba lor. Câteva bonuri de încălzire, o indexare de cincizeci de mii, Iliescu pe afiş cu Năstase şi look-ul de oblăduitor e gata.

În mentalitatea multora corupţia e un însoţitor sine qua non al politicii, aproape un drept. Sigur şi ăia care vor veni or să fure, altfel nu se poate. Marea majoritate nu se indignează de farmaciile nevestei lui Năstase şi nici de milioanele de euro azvârlite peste graniţă în contracte păguboase. Poate că nici nu-nţeleg despre ce-i vorba. Oricum corupţia e văzută ca ceva în firea lucrurilor, la fel de firesc ca şi forţa de gravitaţie.

Dacă aş fi convins că există un politician cu înclinaţii de Ţepeş sigur l-aş vota. Dar de unde până unde ajuns Alianţa un cavaler pe cal alb? Care-i diferenţa între cele două tabere în afară de cea pretinsă? De ce să mă trambalez la vot, lăsând cârciuma aia comodă numai ca să schimb o garnitură neruşinată cu una care doar se pretinde mai decentă?

Iar chestia cu parfumul e interesantă, aş apela şi eu dacă aş şti cui să mă adresez. Dar nu cred că oricine de pe stradă se poate duce la casa de pensii cu nişte cosmetice în mână şi să zică: „Ştiţi, am nişte părinţi, bunici, nu puteţi să ...”. Trebuie să cunoşti bine pe careva de-acolo şi să dai mai mult de-un parfum.
#30211 (raspuns la: #30200) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ampop şi cele două amoralităţi - de Simeon Dascalul la: 18/02/2005 12:03:59
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
A nu se face confuzie între amoralitatea internă a indivizilor şi amoralitatea statului. De fapt statele sunt entităţi firesc pragmatice şi amorale.

Dacă eşti un stat/popor slab - cum suntem noi - e indicat să fii măcar şmecher, asta dacă intenţionezi să supravieţuieşti. Cu cine ar trebui să fim oneşti, cu ăia ce ne invadează sau ne împart teritoriul ca pe-o pizza?

Alianţele politice nu-s cununii, se schimbă cum se schimbă şi interesele. În Evul Mediu eram aliaţi cu bulgarii şi ne-am bătut cu sârbii, apoi ne-am bătut toţi trei cu turcii fără mare succes. Rusia, duşmanul cel mai rău de azi, era la început de secol al nouăşpelea marea salvatoare ortodoxă. Am luptat împreună la sfârşit de veac împotriva turcilor, iar la când ne-am despărţit au luat ca amintire nişte judeţe să-şi completeze Basarabia pe care o aveau deja. În al doilea război balcanic noi, sârbii şi turcii am sărit la gâtul bulgarilor. În primul război mondial sârbii ne-au luat jumătate din Banat, etc.

În 1914 de ce ar fi trebuit să ne băgăm din prima în război, mă rog? N-aveam ce face, o duceam prea bine, aveam un excedent de bani şi de soldaţi? Şi de ce ar fi trebuit să fim de partea cuiva anume? Nu există state bune şi rele în mod absolut, doar state cu interese contrare şi state cu interese asemănătoare. De ce ar fi fost Aliaţii neapărat buni şi Puterile Centrale hotărât rele? Nu zicea Brătianu în 1915 „când vezi tonul cu care Aliaţii ne vorbesc regreţi timpul când Germania deţinea puterea în Europa”?

În ciuda avertismentelor care s-au dovedit în timp foarte adevărate - „lăsaţi-i pe ăia, că mai rezistă ei cumva, de ăştialalţi îi mai rău” - s-a preferat să se ia Transilvania, mai mare şi mai bogată, nu Basarabia. Nici măcar bonusul Bucovinei pe care austriecii sugerau că ne-ar da-o înapoi dacă ne purtăm frumos n-a fost destul de motivant..


Răul moral al comunismului a fost, după părerea mea, că a suprimat vechile valori morale, fără să pună nimic în loc. Realizase o ordine mulţumitoare după câte povestesc cei ce au trăit atunci, dar cotropită de bacşişuri şi relaţii şi menţinută cu cnutul. Când dictatura a dispărut a luat cu ea şi ordinea ei impusă.
Moştenirea detestabilă a comunismului nu constă numai în elitele lui, elite integral păstrate, complet convertite la economia de piaţă, rapace, sufocante şi caracatiţoase, ci şi în restul populaţiei pauperizate. O masă amorfă, plecată de la sat, dar neajunsă la oraş, lipsită de tradiţii, de identitate, nesolidară şi amorală. La urma urmei nici nu prea avea de unde să facă rost de morală, nici regimul comunist, nici cele ce au urmat nu s-au deranjat să-i furnizeze aşa ceva.

Bineînţeles, şi într-o ipotetică Românie postbelică liberă, s-ar fi erodat pe măsura modernizării moravurile şi mentalitatea rurală. Poate că viziunea prezentă asupra lumii închise a satului interbelic e cam idilică. Dar tot e o diferenţă imensă între ce suntem azi şi cum eram acum şaizeci de ani.
Deştept şi român - de stancosty1 la: 10/03/2005 15:54:23
(la: "Ce bine e sa fi desptept si in acelasi timp si roman")
Excelentă trecere în revistă a unei lungi liste.
Bineînţeles, cum ar spune cineva, ştiu eu cine, "am mai fi câţiva de adăugat la această listă".
Lăsând însă gluma la o parte, aşa este, majoritatea românilor nu-şi cunosc istoria (ştiinţifică, în acest caz) şi pentru asta trebuie să-i mulţumim, printre alţii şi domnului Marga, a cărui "reformă" şcolară a dus la această situaţie. Sigur, nu asta este singura cauză şi poate nici cea principală. Este suficient să vedem cum se exprimă majoritatea politicienilor noştri, ca să ne dăm seama că au crize de fobie când vine vorba de şcoală şi cultură, în general (tot e bine, unii dădeau să scoată pistolul). Ca atare, la ce bun ne putem aştepta?
Pe de altă parte, intelectualii români, în mare parte, practică politica alierii cu cel mai tare, sau a datului după cum bate vântul şi omul de rând nu prea are motive să-şi încarece memoria cu date despre oameni pe care nu-i înţelege şi ale căror zbateri, cred ei, nu-i privesc.
O explicaţie a acestui fapt ar fi cea pe care a dat-o, (aplicând-o concret la cazul Băsescu), Emil Constantinescu, cel care spunea că intelectualii români preferă să fie conduşi de oameni mai proşti decât ei, pentru că, făcând comparaţia, se simt mai bine.
Tot domnul Constantinescu mai avansa o variantă, mai recentă, pe aceeaşi temă, cum că, din laşitate, intelectualii români acceptă în fruntea lor pe acela care le face duşmanilor ceea ce ei înşişi nu au curajul să le facă.
Oricum însă, din păcate, intelectualii români nu prea au reuşit să fie prea des "fruntea ţării" şi să ofere modele demne de urmat. Au preferat să-şi "dea la ţurloaie" unii altora. Şi atunci, de unde atâta apreciere din partea străinilor?
Apropo, de unde este textul?
S-auzim de bine!
P.S.
Prin anii '70, în dreptul unei opere de Brâncuşi, expusă într-un muzeu din America, scria: autor: C. Brâncuşi, născut la Budapesta, Ungaria.
În 1990, după evenimentele din martie, de la Târgu Mureş, agenţiile de presă din întreaga lume au transmis imagini în care se vedea cum "ungurul minoritar" Cofariu era bătut cu sălbăticie de "români".
bine, mai încet - de Simeon Dascalul la: 07/04/2005 12:31:14
(la: Trei ziaristi romani rapiti in Irak?)
Înclin spre 4, cred că subestimezi ce-s în stare românii să facă pentru bani. Poate nu toţi ziariştii au ştiut aranjamentul, poate unii au picat de fraieri. Oricum n-o să ştim exact ce a fost. Ar fi foarte frumos ca muşamalizarea să eşueze şi să se afle cine şi cât e băgat în treaba asta. Slabe şanse dacă-i şi Hrebe în zonă. Nu vezi ce frumos tace acum Cristian Tudor Popescu?


Pretextul ăsta de-a te plimba pe teritoriul altui stat ca aducând democraţia e minunat. Atunci am putea să merem să luăm Cadrilaterul, Banatul sârbesc, bucăţile rămase din Crişana şi Maramu, Moldova până la Bug. Chiar şi Insula Şerpilor! Nu trăbă decât să băunăm că aducem democraţie. Din păcate nu avem noi capacitatea aia militară.

În ce priveşte ţările axei – ce amintiri frumoase au despre ocupaţia americană şi cât de greu s-ar fi descurcat fără ea – cred că ar fi mai democratic să luăm de bună percepţia lor asupra evenimentelor, nu să estimăm noi de pe margine cât bine le-au făcut americanii.

Oricum nu-i vorba de cât de mult ne place nouă de americani şi de războiul lor. Nici nu-i subiectul. Îi vorba de cum văd ne irakienii. Pe noi românii care ne plimbăm pe-acolo. Care irakieni? Ăia de reacţionează, nu ăilalţii la care primează instinctul de conservare.

Crezi că ăia fac aşa distincţii subtile între americanii care-i caftesc şi noi care venim după aia să împărţim pachete de biscuiţi? Presupunând că asta facem. Adică e frumos ca armata noastră să meargă acolo, nu pentru invazie, doamne fereşte, ci din prietenie, ca să să vadă ce mai fac prietenii americani, să dea cu mătura, să aibă grijă de aprovizionare. Dar e o nesimţire ca ăia să se lege de străinii ce le vin pe-acolo, să facă atâta caz pentru câteva sute de militari neinvitaţi.

Singurul lucru pe care nu-l pricep e răpirea franţuzoaicei, căci Franţa până acuma a fost contra americanilor. Ori ăia îi consideră pe toţi albii, in corpore, duşmani, ori afacerea are dedesubturi pe care nu le ştim.

Ce contează că-s civili? Civilii n-au fost prea menajaţi în războiul ăsta. Nici civilii irakieni simpli de ocupanţii americani. nici civilii irakieni cozi de topor de conaţionalii lor mai combativi. Atunci cum vrei să se poarte mai drăguţ cu civilii duşmanilor?

Iar în Transnistria e vorba de români în luptă cu slavi. Ziariştii care merg în zonă o fac pe riscul lor şi fără nici un rost. Orice li se întâmplă românilor acolo, nu-i treaba noastră, n-avem nici o justificare să intervenim, aşa cum am făcut în Irak.
#42323 (raspuns la: #42184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nemţii şi ruşii - athos şi gigi2005 - de Simeon Dascalul la: 13/05/2005 10:32:50
(la: Este posibil al 3-lea razboi mondial?)
Athos – nu, n-aş fi vrut să câştige nemţii, fiindcă-s din Ardeal şi noi, în cazul unei victorii germane, noi fie n-am mai fi vorbit româneşte, fie n-am mai fi existat. Discutabil e numai dacă scenariul ăsta ar fi fost valabil numai pentru partea de nord sau s-ar fi extins la toată Transilvania. Dar pentru Moldova şi pentru Regat ar fi fost de cincizeci de ori mai bine dacă războiul ar fi avut alt final.

Gigi 2005 – nu arunc anatema, dar nici nu-ţi dau dreptate. Nu cred că a avut prea mare importanţă pentru soarta noastră schimbarea de tabără. Rusia a tratat fix la fel ţările ce le-a primit la Yalta, fie ele învinse sau aliate. Şi nici pentru perspectivele noastre de azi nu cred că are vreo importanţă. Statele acţionează după criterii pragmatice, nu se practică ranchiuna sau loialitatea ca între colegii de bancă. Foşti duşmani - nemţii şi francezii au aplicat modelul lui Caragiale şi s-au pupat, mă rog, şi-au dat mâna la Verdun. Nu-s neapărat sigur de locaţie, dar oricum era un nume cu rezonanţă.

Revenind la subiect – SUA sau EU, poate SUA contra EU? Cristian Tudor Popescu zicea într-o apariţie televizată că Dunărea nu se varsă în Atlantic şi înclin să-i dau dreptate. Dar ce ne facem dacă noua Europă va cuprinde Ucraina şi mai târziu Rusia?
#48484 (raspuns la: #48463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...