comentarii

NICHITA STĂNESCU VECHEA ÎNTÂMPLARE


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Nichita Stănescu ------- - de teo_05 la: 12/06/2005 18:06:58
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Nichita Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------
Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

......astea sunt cele mai faine definitii...
#54533 (raspuns la: #54515) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partea a treia - de zaraza sc la: 27/06/2014 11:09:38
(la: Dezbatere )
"La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…

La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.

Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.

E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri…

Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.

Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București"
pentru mariana ignatov si altor "cartaresti"... - de sanjuro la: 18/11/2004 14:04:43
(la: Cele mai frumoase poezii)
Tu, Nichita...
personale [ Jurnal ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Mircea Cartarescu


"Cînd am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu, (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire), eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atît de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încît vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.

"Bătrîne, gata!" mi-a spus pînă la urmă. "Ai dreptate, sînt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrîne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu eşti credincios?" "Da, bineînţeles." "Şi te rogi cîteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Şi cum îi spui lui Dumnezeu cînd te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zîmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrîne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi..."

De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita. "
#29136 (raspuns la: #29037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
monte - de cristi3888 la: 06/04/2011 18:03:54
(la: Memento)
nu il mai ridica in slavi. ca nu-i chiar asa de sus.
Primul si penultimul vers is poezie. Restul: un conglomerat de rime facile.

Nichita Stănescu

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
#606721 (raspuns la: #606713) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Emotie de toamnã - de solitaire la: 30/07/2004 17:20:35
(la: Cele mai frumoase poezii)
Emotie de toamnã
Nichita Stãnescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

"Dar atât de proprie, atât - de SB_one la: 04/08/2004 22:26:08
(la: Despre Limba)
"Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât aproape nu o pot considera altfel decât iarba.
" Nichita Stănescu,

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#19036 (raspuns la: #18662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tinerii - de cintec la: 02/02/2007 20:54:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma să rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare să se sarute
decât cu dintii.

Nichita Stănescu


picky, lascar...sper sa nu deranjez... - de Lady Allia la: 10/05/2007 18:05:12
(la: Cine ar merita Nobelul?)
Eu stiu ca Nichita Stănescu a fost propus în 1980 pentru a candida la Premiul Nobel.
Pablo Neruda a luat Nobelul în 1971.
#195943 (raspuns la: #195936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de munteanu rodica la: 29/03/2008 06:35:06
(la: despre poeti si poeziile lor)
Nichita Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------
Poezia

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.


Viata pe un peron
O.Paler

Sa astepti oricat.
Sa astepti orice.
Sa nu-ti amintesti in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile
care te ajuta sa traiesti in prezent.
Sa nu numeri zilele.
Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza
toata viata.
Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra
de a umple golul din care traim.
Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu.Rugaciunea
este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere
singur.
Daca gandul asta te ajuta,nu ezita sa recunosti ca speri neavand
altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile
faptului ca nu faci nimic.
Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime.Singuratatea
e o barfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
Aminteste-ti ca paradisul a fost,aproape sigur,intr-o grota.



*** - de onutza la: 04/07/2008 11:35:18
(la: Perle scolare)

Vezi Galerie Articol
“Eminescu a scris Luceafărul pentru că l-a văzut mai mare decât toate stelele şi de aceea i-a plăcut" scrie un elev de clasa a XII- a.

Alt elev scrie “Luceafărul este cea mai mare poezie a lui Eminescu, cred că are vreo sută de strofe şi acolo e vorba despre o poezie de dragoste pentru că există o fată pe care o iubesc doi tipi şi ea la început nu ştie pe care să-l iubească, dar îl alege pe celălalt şi o doare în cot de Luceafăr”.

Despre Nichita Stănescu, un alt elev de clasa a XII-a scrie: că este un poet care se miră de orice. El se miră şi de faptul că oamenii aud şi au urechi. Păi de ce? El n-a avut urechi? A văzut el vreun om fără urechi? Mă rog, da se zice că aşa este în poezie, să te miri de toate şi să le pui pe toate unele subt altele, în rânduri scurte, ca să se vadă că sunt versuri”

La cerinţa - scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre timp, pornind de la ideea exprimată în afirmaţia “Timpul se schimbă. Trebuie să ne schimbăm şi noi cu dânsul” a lui Lovinescu, unul dintre elevi scrie: "Păi da, trebuie să ne dăm după timp, acum nu mai este vreme de dulcegării, de tromboane, trebuie să ştii să trăieşti, să faci bani, să ai casă şi maşină, să ai un servici uşor şi bănos. Dacă te dai după timp trăieşti bine, cum trăiesc deputaţii”.
si tot din iubit, vine si asta: - de Bitterdream la: 21/07/2008 21:09:53
(la: Cubul cu un colt spart)
CHEILE

Nichita Stănescu

Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier,
mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
Doamne, pentru o uşă uriaşă
la al cărei lacăt nu am cum să ajung,
decât numai dacă mă ridici în braţe.
Haide, cât eşti de mare, tu,
haide, cât eşti tu de indiferent,
răsuceşte-mă şi rupe-mă
şi deschide odată uşa aia!
Haide, deschide-o odată!
#327751 (raspuns la: #327746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Mă învelesc de frig... " - de Lady Allia la: 01/09/2008 21:56:26
(la: Cel mai frumos vers...)
Nichita Stănescu


"Mă învelesc de frig într-o speranţă"
act poetic 3 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:08:10
(la: la oglinda)
Ca o noua metoda de clasificare sunt patru direcţii poetice care ar caracteriza literatura română modernă şi astfel se subînţelege că toţi ceilalţi poeţi antologaţi ar constitui prin urmare doar provincii amestecate ale celor patru imperii. Două sunt indiscutabile: cele generate de Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.
„(Ne)cuvintele nu mai transportă simboluri, nu mai comunică doar ceea ce se află dincolo de ele, ci devin obiecte-semne; ele nu mai transmit un mesaj: poetul se simte un ecran transparent ce se lasă traversat de limbaj fără ca el să poată interveni activ”. Cel, de-al doilea, Marin Sorescu, se distinge prin metoda sa parodică atât a obiectelor literare (opere şi autori), cât şi a realităţii înseşi (motive şi idei devenite stereotipii).
Al treilea, în ordinea clasificării propuse este poetul Ion Gheorghe, care se dovedeşte încrezător în consistenţa limbajului şi într-o anume tensiune vizionară se afirmă ca „tipul poetului orfic, interpret al locurilor sacre”. Cel de-al patrulea, Mircea Ivănescu, reverează într-o formă livrescă asupra realităţii cu ajutorul unui eu poetic substituit, mopetele său (un muppet) căruia „îi enumeră infinitesimal gesturile şi sentimentele”. Acum criticul Marin Mincu numeşte un concept important al strategiei poetice actuale, realitatea double-face care ar consta în concepţia că obiectele şi sentimentele coexistă cu reprezentările lor. În aceste condiţii eul poetic, fără să poată opta într-un mod clar, supravieţuieşte simultan în real şi în scriere.

#475598 (raspuns la: #475596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
act poetic 4 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:08:57
(la: la oglinda)
...aceşti patru poeţi contemporani propun patru atitudini diverse în funcţie de raportul realitate – limbaj (text). Nichita Stănescu afirmă că realitatea înseamnă mai mult decât limbajul, cuprinzând potenţele preverbale. Ion Gheorghe crede ferm că realitatea nu e decât limbaj şi de aceea tot ce nu e limbaj, nu există. Marin Sorescu şi Mircea Ivănescu preţuiesc realitatea double-face, în care lumea şi limbajul coexistă, dar pot fi abordate doar la modul ironic (Sorescu) ori grav, experimentalist (Mircea Ivănescu).

Obsesia critică a lui Marin Mincu constă în înţelegerea majorităţii poeţilor propuşi în raport cu procesul de textualizare. Ce presupune aceasta am încercat să desprind fie din sumarele indicaţii din prefaţa antologiei, fie din notele introductive dedicate fiecărui poet şi unde firele textualiste ori textualizante (oscilaţie terminologică care nu a fost nuanţată) sunt de obicei marcate cu litere îngroşate. Aflăm astfel că prin procesul de textualizare, scriitura a luat locul a ceea ce se numea altădată emoţie sau sentiment. Transferul poetic obişnuit realitate – suflet a fost deturnat în opoziţia realitate – text.

Poetul actual a devenit acel „de-scriptor” care transferă în text tot ce „atinge”. Poetul post–textualist nu vizează Textul, ci „textele”, problema lui nu mai constă în scrierea poeziei, ci în de-scrierea mecanismelor acesteia (cum se face, se amână, se ocultează poemul). Are senzaţia că se află la interstiţiul dintre realitate şi text (după cum Platon lăsa să se întrevadă ideile în vacuumul realităţii)

„Obiectul se face hârtie mototolită, îşi reduce tridimensionalitatea la unidimensionalitatea semnului scris”. Poezia este motivată doar de mecanismul textual ce devine singurul reper acceptat. Textualizarea devine singurul conţinut de comunicat în poezie. Realitatea şi eul poetic devin elemente nesemnificative şi contestabile ca surse de creaţie.

Printre conceptele specifice textualiste Marin Mincu numeşte dicteul textualist, un act poetic care ar consta în producerea de text şi metatext în acelaşi timp. Problema metatextului ne plasează însă din nou dincolo de instanţele textuale fiindcă generează sau reia forme de retorică condamnate de textualişti. Un alt concept, împrumutat probabil din fizica spaţială ori din psihologie, este cel al pulsiunii poetice. Textul poetic este organizat în funcţie de accesele pulsatorii ale actantului liric care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale şi evită, cel puţin conform sensibilităţii promoţiei lui Gheorghe Iova, de a comunica o anumită idee ca în retoricile anterioare.

#475599 (raspuns la: #475598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si iacă-tă - de munteanu rodica la: 27/09/2011 09:59:56
(la: Conferenţia)
cum sta bine unui adevarat vinturator,în fată:
Nichita Stănescu
________________________________________
Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.


sunt originala spuneti si voi odata ca nu mai am rabdare...
eu, - de munteanu rodica la: 12/12/2011 06:21:41
(la: batrane, am innebunit)
las ca el să-ti spună:

Nichita Stănescu
----------------------------------------------------------------------------
Edict

Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este.


Vanatoare de soim - St. Augustin Doinas - de Intruder la: 30/06/2005 14:21:31
(la: Cele mai frumoase poezii)
în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un gramatic nota ce i se spune

"mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există"
- marite domn! am un condei ciudat:
în loc de "mare"-a scris cu lacrimi "trista"
"afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară"
- măria ta! condeiul meu smintit
notează "înlăuntru" nu "afară"
"la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei"
- stăpâne! s-a notat aceasta bine
"de patru zile şoimul aştepta
flămând cu ochiul galben cum e luna"
- să fim mai drepţi cu el măria ta!
"de patru zile" nu: "dintotdeauna"
"în colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zari murea de trandavie"
- sunt zari care se nasc mărite domn!
şi scăpară cumplit în colivie
"aidoma cu el tânjeam spre cer
să-ndestulez vederile-mi auguste"
- stăpâne! poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
"atunci l-am scos din lat" - ba nu l-ai scos!
"ştiam simţâmd cum muşca din mănuşă
ce patimi poartă-n pliscul fioros"
- aşa-i! dar nu ştiai ce poartă-n guşă
"cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
deşi nu-l tulburau măcar zefirii"
- stăpâne! nu se cade să te minţi:
launtrul iscă tulburarea firii
"haitaşii-aveau pe chip surâs felin
de câini zeloşi care-şi confirmă faita"
- mărite domn! golanii simt din plin
când ura de al curte-asmută haita
"eram atât de mare" - un pigmeu!
"ca un topaz întinderea măruntă
lucea stropită-n inelarul meu"
- dar doamne! nu era inel de nuntă.
"visam o pradă mare mai presus
de orice zvăcnet de aripi mortale"
- visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale!
"parcă vânam prin mine urmărind
pe dincolo de orice cuviinţa
o pasăre ce zboară, de pe-un grind
ce mă răsfrange-n ape o fiinţă
ce mă-ntrecea şi mă urma în timp
şi valurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
în care toate concentrate-n clipă
mă proslaveau liturgic împrejur:
câmpii şi oşti donjoane şi ducate
veneau urlând în calea mea o! jur
vânam prin clare zile spintecate
de răsuflarea mea simţeam că sunt
ca şoimul ce-şi găseşte-adevăratul
destin fantoma unui prinţ mărunt
în care se trezeşte împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise supt de zare
dar simt acum că agerul meu serv
el - vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolţi cu vulturi şi ereţi complici
îmi răspândeşte numele-n tărie"
- te-nşeli stăpâne! şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie
vorba lu Baby care cine_i - de alapitva1901 la: 27/08/2009 13:27:06
(la: unui cafegiu)

Grigore Alexandrescu Toporul şi pădurea

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.
zaraza, - de Bucu la: 22/09/2009 19:43:41 Modificat la: 22/09/2009 19:46:02
(la: tablouri cu tâlc)
un exemplu de conceptual care imi vine repede in minte ar fi miro. fiecare tusa din tablou e gandita, are un sens. sau dali, ca-i mai cunoscut.

noa si daca dansatoarea are un sens? sau femeia din portretul leclerqului?
vreau sa spun, prin asta, ca are si lautrec 'conceptele' lui de pictor, poate.

mi-ai dat exemplu doi suprarealisti, acolo unde 'conceptele' se vad (sau se întrevad) cel mai bine, sunt mai la vedere si intentionat afisate asa. dar, pe lânga formele stralucite cu care se joaca suprarealistii, mai exista si concepte de compozitie, nuante, pe care le practica aproape toti pictorii buni.

în plus, în primul tablou de sus, mai exista, în varianta neîntoarsa, cel putin doua chipuri (personaje) neclare. e silueta barbatului în stânga si figura din usa, sus.
daca ar fi cum zici, atunci si alea tot foste figuri pe-o lucrare veche pot fi, ca-s neclare si nu prea drepte?

nu stiu ce-o fi fost in capul lui când a lasat tabloul asa, dar ma-ndoiesc ca-i la nimereala sau ca-i statea in obicei sa faca asa. ar fi facut-o cu siguranta mai des si nu e cazul. cel putin cu afisele n-a facut-o si acolo era cel mai usor de 'reciclat'.

efectul de lumina asupra capului de la usa e dat tocmai de soclul dansatoarei întoarse. iar pieptul lumineaza partea de jos a usii întredeschise (de unde si vine lumina de-afara, vezi partea de jos a tabloului, în plan apropiat)

sa nu-mi zici acum ca un pictor îsi pune toate astea la-ntâmplare, mai ales când e vorba de lumini, umbre, nuante, figuri...

despre varianta cum ca era-n criza de pânze, ca sa recicleze, nu tine în cazul lui. n-a dus niciodata lipsa de bani, provenea din familie înstarita si mama lui l-a finantat pâna a murit ....
#484260 (raspuns la: #483975) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 7/2 ) - de Tot Areal la: 13/03/2010 14:58:54
(la: Pensia de moarte ( 7 ))
A avut noroc să nu fie scoasă afară din casă cum s-a întâmplat cu fostul ministru. Mona a fost nevoită să petreacă câteva zile în încăperea ce-i servea de birou marelui erou ce făcuse un serviciu imens neamului. Se sfârşise de mult în închisoarea de la Sighet şi nu se ştia unde i se odihnesc oasele. Casa a fost ocupată de un miliţian şi activişti de partid.
Moştenitorul a umblat cinsprezece ani în justiţie pentru recuperarea proprietăţilor. Cumpăra procesele cu mărci de la vechii şi noii judecători, să-şi redobândească drepturile de proprietate.
O lăsase să ocupe o cameră- singura eliberată şi să încaseze chiria. Era iarna în februarie şi foarte frig. Nu avea nici curent, se folosea de lumânări. O lăsase să se instaleze în birou până va putea să-şi amenajeze camera. A doua seară, nu putea intra în birou. În orificiu pentru cheie cineva a introdus cioburi mici de sticlă. S-a întors târziu de la serviciu şi nu avea nici unde să doarmă. Lângă uşă se vedeau pe zăpadă urmele de la încălţămintea făptuitorului. Merse la poliţie şi reclama situaţia, dar nu a fost primită spre rezolvare, considerându-se că nu are nici o calitate îndreptăţită pentru a reclama asemenea fapt.
Cunoştea o profesoară de muzică ce stătea în apropiere. Era pe la zece, oră târzie pentru o seară de februarie. Îi povesti întâmplarea şi se bucură de un ceai cald şi o felie de pâine cu margarină.
- Crede-mă, nu te pot servi cu altceva, suntem într-o situaţie disperată! Abia ne descurcăm cu mâncarea. Am girat pe cineva la bancă şi a fugit în America. Suntem înnebuniţi.
Îi dădu o şurubelniţă şi o pătură. Pe la miezul nopţii reuşi să intre în birou. Din fericire uşa de la intrare fiind la stradă era dublă, a doua putea fi asigurată. Îi Dar, îi era teamă să petreacă noaptea acolo. S-a dus în camera ce-i fusese destinată câteva luni. Era la etaj. Se bucura că avea lumină din stradă şi era mai cald decât în birou. Îşi aşternu pătura pe jos şi dormi îmbrăcată.
Chiriaşii o urau şi vorbeau urât cu ea. Ştiau că urmează să evacueze apartamentele şi nu mai plăteau chiria de câţiva ani. Nu ştiau cine a fost proprietarul şi nu-i interesa. I-a lăsat în pace şi după vreo două luni, relaţiile s-au îndulcit. În cele din urmă chiriaşii au primit locuinţe în case abandonate şi primăria le-a oferit ajutor să le renoveze.
În urmă au rămas gunoaie, o curte plină de acareturi şi coteţe, parchetul putred, o ruină. Pe un perete se afla o placă memorială. Multe din casele străzii erau de patrimoniu, cu o arhitectură impunătoare ce au învins vitregiile vremurilor. Pereţii exfoliaţi parcă plângeau după strălucirea şi fumuseţea trecutului, bucuriile, tristeţile şi urâţeniiile ce le ascundeau de ochii trecătorilor ce… nu scriu niciodată istoria...





Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...