NICHITA STANESCU

Nu cred ca exista poezie de dragoste mai concisa si mai frumoasa decat "Poemul" lui Nichita Stanescu:

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."

Ce ziceti ?

Iluzoria
"The future is already here; it's just unevenly distributed"

TESTAMENT
Cand vezi soarele rasarindu-ti in fata, intoarce-te brusc, pentru ca el iti rasare de fapt in spate.Cand ti-e frig, dezbraca-te pentru ca altfel risti sa arzi!Nu da importanta si timp de auz strigatului. Apropie-te alergand de cel care strigaOnoarea nu e de sange ci de inima. Dragostea nu e de femeie ci de nasterea pe care ea o poate indura.Nu se face niciodata seara, decat pentru prosti! Rasaritul stelelor e cu mult mai maret decat rasaritul soarelui.Daca este pacat ca suntem oameni nu este o ispasire faptul ca murim
Adevarul, care oricum ne este refuzat, e mai putin important decat dragostea, pe care urmeaza abia s-o pierdem. Globul pamantesc este mult prea mic si mult prea neicapator ca sa ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca sa poti gresi intre doua stele, unde e loc liber si imens, si intelegere pe masura.Lumina soarelui este orbitoate, dar atat. Adevarata lumina nu este nici macar cea a stelelor, care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-si mai aduce aminte de sursa ei.N-ai cum sa te feresti de ea.Trupul in care locuiesti e cu mult mai departe decat ti-ai inchipuit departarea.Faptul ca el te doare sau faptul ca el iti da placere, nu are nici o rubedenie cu tine.Afla ca mai apropiat este trupul pietrii de piatra, desi distanta dintre el si ea e infinita, decat clipa pe care o strabati de strabaterea ta in clipa.Fiule, sufletul meu este bucuros ca stii sa citesti. Daca si intelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te. Daca nu, nu!Adio.
Nichita Stanescu

"Stimate domn, cu parere de rau, dar in conditiile in care o carte de poezie costa un salariu, ( vezi Nichita Stanescu - Poezii = 6 000 000 lei) ma cam indoiesc de multiplul de 100 la nr de carti ce ar putea fi cumparate."

Dar ce editie este asta care costa aproape 200 parai? Nici in America nu gasim carti de versuri OK asa de scumpe. Cred ca ati incurcat cifrele, ori este o editie de lux cum nu gaseati pe vremea Regretatului. Cred ca cine vrea neaparat sa-l citeasca pe Nichita gaseste si editii mai ieftine.

Imi placea o poezie de Nichita Stanescu, dar nu mi-o mai amintesc prea bine. Era ceva de genul:

Mi-as baga in inima in mar
Ca sa nu mai bata
Ci sa stea dracului
Nu ca sa ma sting
Ci ca sa pot sa ma opresc langa tine
Si sa-ti zic:
- Ti-o fi sete?!
Ia si tu si musca un mar.



Take heed when you think you stand, lest you fall.

ma bag si eu in vorba, prea m-am napustit plina de incantare si curiozitate pe acest site… Cel care a avut ideea, sanjuro, merita felicitari. Singura obsevatie pe care as face-o este urmatoarea: sunt doua (cel putin) moduri in care te poate marca o carte; fie simti ca e scrisa pentru tine, ca omul acela minunat ti-a dat glas gandurilor mult mai frumos decat ai fi putut-o face tu vreodata, si atunci te lasi cuprins de aceasta, invaluit, imbogatit, infrumusetat… si te reintorci la acel om, la acea carte, over and over again, asa cum ti se face dor de prieteni vechi, cu care poti comunica; fie iti construieste un nou sertar in minte, iti zguduie nitel unele notiuni, dobandite si impietrite adesea acolo…
poate asta tine de perceptia fiecaruia, insa eu asa cred, unele carti ung sufletul, altele vin ca un vant iute peste un copac, ravasind si reasezand frunzele, scuturandu-le uneori..
si mai exista cartile care te enerveaza! Nu toate prostiile, se presupune ca exista deja un nivel de filtrare la un cititor impatimit, vorbesc de cartile care au o consistenta, dar iti repugna ca ideologie. Inainte de a ma lasa sa alunec pe panta nostalgiilor literare trebuie sa numesc aici o carte din aceasta ultima categorie (evident, vorbind despre relieful meu literar sunt subiectiva si imi cer scuze daca lezez parerea cuiva!) Sonata Kreuzer mi s-a parut o carte ce releva mari probleme psihice si frustrari incomensurabile… Iarasi, la categoria NU pentru mine sta si Nietzsche, cu care nu sunt de acord dar il pot intelege prin prisma biografiei sale chinuite, iar pe Descartes il dispretuiesc, in ciuda meritelor sale ca pionier al filozofiei, insa nu l-as putea vreodata ierta pentru totala ignoranta si insensibilitate cu care emitea judecati de tipul” animalele nu simt, nu au trairi si, in general, nu merita nici un scrupul moral, ele nefiind altceva decat niste automate”(am redat din memorie, nu e un citat). Cam acestea sunt dislike-urile mele. A, as mai avea unul, dar mi-e teama ca mi-as atrage multe critici aici. E vorba de coelho. E un lucru bun ca oamenii care nu citesc decat reviste pentru femei pun mana pe o carte, aici ii recunosc un merit, dar e pacat ca cineva care a citit Dostoievski isi poate pierde una din lecturile ulterioare citindu-l pe coelho. Nu face nimic altceva decat sa preia idei (interesante, e drept) dintr-o religie mai exotica sau dintr-o carte minunata dar mai putin accesibila si sa le prelucreze la nivelul “coafor”. Imi cer scuze, asta e parerea mea (am citit Coelho inainte de a emite opinii)(bravo Jazz!)
Si acum despre iubirile mele. Mi se pare de la sine inteles ca atunci cand citesti o carte a unui om care iti spune ceva cauti sa citesti tot ce-a mai scris; e ca o indragostire, incerci sa afli totul despre celalalt.

Prima mea dragoste, Nichita Stanescu. Ieri ar fi fost ziua domniei sale. Atata frumusete ma insoteste de cand l-am cunoscut, din liceu…
Patrick Suskind – Parfumul (pentru mine un adevarat cutremur, mi-a schimbat total perceptiile olfactive si perceptia asupra acestor perceptii..:-))
Erich Fromm – Arta de a iubi – as recomanda-o ca pe o carte mult mai utila ca Biblia (in fond oamenii iubesc mai mult si mai des decat mor..);
Gustave Le Bonn – Opinii si credinte - mult mai profunda si mai importanta din punctul de vedere al ideilor abordate decat “Psihologia maselor”;
Radu Tudoran – Sfarsit de Mileniu. Daca ar trebui sa ofer unei singure carti epitetul COLOSALA aceasta cred ca ar fi. Iesirea la mare este cartea de luat pe o insula.. N-am cuvinte.
Jose Saramago – la 33 de ani greu mai faci loc unui teanc de carti “la capul patului”! Ei bine, ele sun tacolo acum, toate cartile domnului Saramago!! Cutremurator si extraordinar de constant ca valoare. Motivul principal pentru care, de doua luni, iata, m-am apucat sa invat portugheza…!!!
Lawrence Durrell – impreuna cu Saramago si Tudoran reuseste sa ma rascoleasca precum nimic altceva decat dragostea (si durerea)
Umberto Ecco – savuros, mai ales Pendulul si Insula din ziua de ieri;
John Fowles – exciting, chiar daca, in mare parte, e inca de neinteles pentru mine; revin from time to time;
Herman Hesse – drag mie, Lupul de stepa si Jocul m-au bantuit luni si luni..
Jaques Perry – Insula Altuia MUSAI. E o carte unica si, din pacate, prea putin cunoscuta. O splendoare.
Borges – eeee, pentru sufletul meu…
Erich Maria Remarque – dragoste veche, inca acolo; am cautat 10 ani sa beau Calvados…
Boris Vian (aproape tot, mai putin Toamna la Pekin, care nu-i scrisa pentru mine). Indragosteala din adolescenta, o nebunie, o nebunie, o nebunie.

Si mai sunt atatia pe care ii iubesc, dar nu au loc toti pe raftul de capatai (e, totusi, un raft..): Ion Barbu, Adolfo Bioy Casares, Varga Llosa, Giovani Pappini, Kafka, Huxley, Teophile Gautier, Rilke, Garcia Marquez (este unul dintre putinii scriitori pe care nu i-am asimilat integral, nu mi se pare egal cu sine insusi ca valoare, de la o carte la alta), Ioan Dan (delicios!!), Bacovia.
Sau, uite, Sergiu Sasarman – Himera, un roman prea putin cunoscut, cel mai bun sf romanesc citit de mine.


m-am oprit si m-am intrebat de ce tin mortis sa postez si eu. Si mi-am raspuns. Cred ca simteam nevoia sa strig numele scriitorilor pe care ii iubesc pentru ca astfel ma definesc si regasesc. Si pentru ca ii iubesc, sunt cei mai buni prieteni ai mei (..si cei mai buni prieteni ai celor mai buni prieteni, evident!) Si, nu odata, mi-am gasit oameni vii, in jurul meu, prin intermediul acestor oameni frumosi ce se scriu pe ei insisi, pentru noi.

Scuze pentru ce urmeaza, dar nu ma pot abtine: “librariile cu carti” e un mic pleonasm; magazinele care desfac articole de scris, caiete etc se numesc papetarii. :-))

Doina

de Nichita Stanescu

Am ochi pentru ca tu esti vedere,
am degete pentru ca cineva trebuie sa numere
am piele ca sa nu te manjesc de sangele meu,
am prieteni pentru ca singuratatea nu poate fi bauta
dintr-un singur pahar;
merg pe jos din pricina norilor,
din pricina ca nimenea nu poate sa planga in sus;
pentru ca nu putem sa plouam cu tristetea noastra cerul
si nici rasaritoarele stele...
o tu,
sunt pentru ca esti.

Poezia

de Nichita Stanescu

Poezia este ochiul care plange.
Ea este umarul care plange,
ochiul umarului care plange.
Ea este mana care plange,
ochiul mainii care plange.
Ea este tapa care plange,
ochiul calciiului care plange.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrima
ea este insusi plansul,
plansul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

Emotie de toamnã

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Comunist? Nu stiu ce sa zic de o asemenea acuzatie... Dar ar trebui sa ne gandim doar la "Iona" care a fost considerata la momentul aparitie, de foarte multa lume ca o reactie anti-comunista. Este totusi posibil sa fi avut o astfel de orientare politica, dar nu are nici o legatura cu arta. Mozard nu a fost afemeiat si superficial si pentru ceea ce a fost in particular nu l-a ponegrit nimeni. Sorescu este un postmodernist, printre cei mai valororsi de la noi, alaturi de Nichita Stanescu si M. Cartarescu, si sa nu uitam ca postmodernismul foloseste un registru literar neasteptat, chiar socant asa ca este normal sa fie mai greu de inteles. Personal il consider un mare poet exemple de poeme geniale sunt multe, ca nu scrie asemeni clasicilor nu are importanta. Doar nu a trait in acea perioada, a trait in perioada urmatoare suprarealismului, avangardismului, dadaismului, etc.

DESPRE LIMBA ROMANA

A vorbi despre limba romana in care gandesti, a gandi-gandirea nu se poate face decat numai intr-o limba - in cazul nostru a vorbi despre limba romana este ca o duminica. Frumusetea lucrurilor concrete nu poate fi exprimata decat in limba romana.Pentru mine iarba se numeste iarba, pentru mine arborele se numeste arbore, malul se numeste mal, iar norul se numeste nor.Ce patrie minunata este aceasta limba. Ce nuanta aparte, imi dau seama ca ea o are!
Aceasta observatie, aceasta revelatie am avut-o abia atunci cand am invatat o alta limba.Nu spun ca alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate si frumoase. Dar atat de proprie, atat de familiara, atat de intima imi este limba in care m-am nascut, incat aproape nu o pot considera altfel decat iarba. Noi, de fapt avem doua patrii coincidente; o data este patria de pamant si de piatra si inca o data este numele patriei de pamant si de piatra.. Numele patriei este tot patrie. O patrie fara nume nu este o patrie. Limba romana este patria mea.De aceea, pentru mine muntele munte se zice,de aceea, pentru mine iarba iarba se spune, de aceea pentru mine izvorul izvoraste, de aceea pentru mine, viata se traieste.
Nichita Stanescu

Un tulburator mesaj - al dlui. Alexandru Draghici din Köln - ce ar putea avea un rol/efect catartic asupra romanilor!



Am obosit sa fiu roman!

Sunt unul dintre privilegiatii care au sansa sa traiasca in strainatate. Nu printre straini, caci strain te simti numai atunci cand nu reusesti sa te simti bine acolo unde ai decis sa traiesti. In plus, eu am plecat din Romania fiindca ma simteam strain in propria-mi tara, sentiment cauzat de confuza situatie politica si economica de dupa Revolutia din ‘89,
o perioada ce promitea a fi plina de schimbari. Acestea au fost, insa, doar visuri rapid aduse pe terenul realitatii de cateva bate ale unor muncitori, care intelegeau sa forteze democratia prin violenta.

Auzind zilnic o limba straina, te simti tot mai profund atasat de limba romana. Nichita Stanescu sintetiza poetic acest lucru, spunand ca “limba este tara in care traim”. Deci, sunt roman, dar traiesc, imi castig existenta pe meleaguri straine limbii materne. Aceasta decalare de planuri in “tara limbii” si “tara existentei” ma face sa percep limba romana mai adanc, mai prezent, decat daca as trai in Romania. Mediul nou de viata te supune permanent unei comparatii, act care adeseori induce o avalansa de complexe si stari chinuitoare. Acestea le-am observat la multi conationali si contactul cu ei, incercarile
de a conlucra pentru anumite actiuni, s-au soldat de multe ori cu esecuri, care m-au
facut sa simt tot mai des o stare de oboseala in a fi roman in diaspora. Eu personal,
m-am lepadat repede si definitiv de complexe si angoase, ajungand la stadiul de a ma simti “acasa” in limba adoptiva. Dar acest confort este inselator, radacinile mele apartin definitiv Romaniei. Comparatia unui plecat din Romania cu “un altoi” este binevenita: radacinile imi sunt romanesti, traiesc insa “in alta gradina”. Cu toate acestea spiritual, radacinile ma hranesc aproape in exclusivitate.

Dupa ce trece perioada acomodarii economice, politice si culturale, fiecare individ aflat in diaspora are de ales daca vrea sa se implice pentru conationalii din diaspora si/sau pentru cei din tara-mama. Desigur ca aceasta decizie nu trebuie impusa, este un act individual, si tine de o anumita intelegere a “piramidei necesitatilor umane” a lui Maslow1.1 Majoritatea doresc sa traiasca in noua tara, dar sa nu se implice in nici un fel
de actiune romanesca; ei vor, probabil, sa se contopeasca cu noul meleag, ceea ce e o dorinta legitima si fireasca.

Am cunoscut insa si alte categorii de romani in diaspora. Una dintre ele este cea care
NU a reusit sa “se aranjeze” economic in tara adoptiva, gasind cu usurinta o explicatie: oamenii din tara gazda sunt altfel, au trasaturi de caracter straine romanilor, deci acestea stau la baza esecului lor ca imigranti. Este usor a gasi un tap ispasitor pentru incapacitatea de a te adapta. Acesti oameni tind sa caute alti romani din diaspora pentru a reface un mediu lingvistic si cultural in care se simt reproiectati in trecut, intr-un mediu care le ofera siguranta identitatii. Scindarea lumii fizice -geografica si economica- in care au ales sa traiasca si micul univers romanesc pe care il intretin este mare, si provoaca o stare perpetua de frust. Acestor romani le-am sugerat sa se intoarca in Romania, propunere care nu de multe ori a condus la o ruptura a relatiilor sau la o distantare protectoare.
“Die Wahrheit tut weh” (Adevarul doare) spune o zicala germana. Exista, la cealalta extrema, si o alta categorie de romani, adaptati lingvistic si economic, insa care doresc
sa isi stearga Romania din identitate. In sensul acesta, ei folosesc orice prilej pentru a gasi cusururi tarii de origine si conducerii ei politice, cusururi care, desi sunt poate adevarate in anumite contexte, devin inacceptabile prin modul axiomatic prin care sunt expuse si propagate. Acesti oameni devin fanatici, in exercitiul anti-romanismului lor. Exista o anumita explicatie pentru asiduitatea si violenta actiunilor lor: au suferit foarte mult sub regimul comunist, sunt rani inca nevindecate. Insa automatismul, asiduitatea cu care ei critica fara discernamant Romania devine exasperant. Acestora, eu le-am sugerat sa inceteze cu asemenea forme de protest si le-am propus sa se intoarca in Romania pentru
a face politica. Aceasta intoarcere le-ar legitima protestele. A critica dintr-o zona de comfort straina geografic, economic si lingvistic tarii de origine mi se pare facil si las. Desigur, exista un drept constitutional la opinie, dar el nu trebuie maltratat in acest fel.
Distantandu-ma de considerentele acestor din urma “patrioti” sunt constient ca emigratia, indiferent unde are loc, se supune anumitor reguli, care au fost confirmate de-a lungul timpului. Iata-le sintetizate intr-un articol din revista GEO Nr. 10 din 2001 (editia germana): “Orice emigratie creeaza conflicte, multe si variate. De obicei prima generatie de emigranti ramin fideli acestor colonii, colectivitati, conflicte cu societatea care ii preia se isca arareori. A doua generatie se prezinta mai constienta si mai pregnanta, cere participarea la viata economica si politica a societatii care ii primeste, si nu arareori aceasta dorinta nu le este indeplinita. Lupta pentru egalitate se isca adeseori cu violenta. In a treia, cel mai tirziu intr-a patra generatie, conflictul cu societatea gazda dispare, emigrantii devin parte componenta a societatii, recunoscuta si pregatita sa participe la formarea si modelarea societatii.”
Nu imi fac iluzii si sunt constient ca multi dintre romani vor fi asimilati de tarile in care au ales sa traiasca. Insa am cunoscut alte grupari in diaspora, precum cele ungare, italienesti, turcesti, evreiesti, etc., care reusesc sa reziste alienarii culturale, sa isi cultive limba si traditiile, si chiar -de ce nu?- sa creeze o micro-economie in tara gazda. Acest lucru imi doresc si din partea romanilor aflati in diaspora. Si aici nu lipseste probabil decat o mai mare incredere in sine si un sentiment mai accentuat al valorii nostre unice in concertul planetar.

Exista si o a treia categorie de romani, si anume cei care se angajeaza pentru Romania. Grupati in asociatii sau actionand individual, ei organizeaza actiuni de intr-ajutorare a Romaniei. Sau se implica pentru romanii ce traiesc in diaspora. Acesti oameni sunt inca legati de Romania si vor sa transfere o parte din bunastarea lor, nu numai materiala, ci si spirituala, in tara mama sau conationalilor de pe noile meleaguri. Acesti oameni au rabdare, uita mereu greutatile intampinate in actiunile lor caritative sau comunitare. Acesti romani ma inspira si ma atrag! Ei imi iau oboseala “cu mana” si ma incita sa fiu activ mai departe.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Draga anonimule,
Trebuie sa recunosc ca ai dreptate in multe privinte.Dar cine nu isi asuma atat elogiile cat si criticile inseamna ca scrie in van.Recunosc ca indiciile sunt putine...dar ai putea citi si Nichita Stanescu.Nu fac comparatie intre versurile mele si cele ale marelui poet.In nici un caz.Versurile mi-au venit din inima...eu trebuie sa simt ceea ce scriu.Desigur ca va trebui sa ma perfectionez pentru aceasta...Dar mai am timp...Si pana atunci voi mai scrie si voi astepta sugestiile dumneavoastra.
Cu dragoste,Pisicutza

Poem

Spune-mi, daca ti-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?...

~Nichita Stanescu

nea SB_oanule, nu e vorba de nici o pila aici. Eram in clasa IX cand ne-a zis diriginta ca in clasa in care sintem a invatsat si Nichita Stanescu. Liceul nu mai fusese renovat de atunci, tot aceleasi banci erau. Ca atare, ne-am apucat toti de ne-am invartit toata clasa, o zi sa stea fiecare in alt loc in asa fel incat sa stam toti, fiecare cate o zi in fiecare loc din clasa. Asa aveam certitudinea ca am stat in aceasi banca cu Nichita Stanescu. A fost destul de obositoare organizarea atunci da a mers. Am intrebat noi daca nu se stie exact in ce banca a stat omuletsul dar acest lucru nu a fost retsinut in acte de shcoala. Ghinion, a trebuit sa ne rotim ca ratsele:-))

AlexM

Mai mult decat a crede,convingerea imi este afirmata...

Deruland imaginar tot ce ai scris (pe cand un "tot"inlantuit intr-un singur text?)personalitatea ta aduce lauri victoriosi sentimentali,umanitari,spirituali... transformand ce initial parea a fi o "imensa" pierdere,intr-o "indepartere" a "nimicului"...

Stim cu totii "Unde dragoste nu este, nimic nu este..."(am citat din memorie...Nichita Stanescu)insa in Biblie se regasesc aceste cuvinte.

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

superba aceasta poezie...eu o ador, nu credeam ca o voi gasi aici. si melodia, care acum nu mai stiu cine o canta este extraordinara. o ascult mereu in masina. fantastica.
mariana ignatov

Stimate domn, cu parere de rau, dar in conditiile in care o carte de poezie costa un salariu, ( vezi Nichita Stanescu - Poezii = 6 000 000 lei) ma cam indoiesc de multiplul de 100 la nr de carti ce ar putea fi cumparate. Pe vremea impuscatului faceam naveta lunar la Sf. Gheorghe-Covasna ca sa-mi umplu portbagajul masinii de carti, cu un sfert din salariu. Pe vremea aceea Sandra Brown trecea drept carte de duzina, ceea ce de fapt si este.
Bineinteles ca numarul si calitatea cartilor achizitionate depindea foarte mult de nivelul de cultura a cumparatorului, nivel pe care ti-l realizai intr-un permanent contact cu oameni de acelasi tip de cautator ca si tine. In cele doua ore de TV mai gaseai luni un teatru, marti un film, miercuri o telecinemateca, sambata o teleenciclopedie, duminica "Pe drumuri europeene" sau "Spectacolul lumii". Acum am 100 de canale pe TV, dar continui sa-i rezerv tot numai o jumatate de ora pe zi.
Poate ca aveti dreptate ca nimeni nu-i obliga pe romani sa se uite la TV, dar chestia cu nr de carti e deja o mare eroare. Imi pare rau ca trebuie s-o spun, dar o fac cu durere in suflet.
Va multumesc pentru atentie!

Viitorul luminos al tarii

Calin tine de mana mireasa care are parul lung de
fericire.
Ea lupta sa puna mana pe dragostea flacaului.
Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o
barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce
pleaca din Troia.

Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari
de fascisti hitleristi. Asta cand el studia în palatul
sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si
a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs
hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el.
Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care
principiul lui Arhimede.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai
întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul "Rascoala" personajul principal este
poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

Ion sufera ca nu are pamant dar o lipsa e ca macar în
carte Rebreanu îl putea împroprietari.

În China traieste foarte multa lume care mananca o
abundenta de orez, se încheie la gat si-a inventat
guma de la capatul creionului.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei
avand în zona o prezenta statornica.

În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

Toate rascoalele au cerut pamant care era tinut sub
talpa de boieri.

Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din
Cartagina.

Lebada moare de cate ori canta.

Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

În dogmatism, gandirea devine rigida, casanta.

Punctul este o linie redusa la minimum.

În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul
faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate
retine numarul masinii.

Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe
care le-a descris cu un penel meserias.

Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în
cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamant
arabil.

În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si
treieratul pe caldura.

Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care
arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce
scriitori au lucrat la origini.

Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era
atat de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai
iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.

Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus
"Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.

Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor
care nu se mai topesc odata.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

Rascoala de la Bobalna a început pe un deal si s-a
terminat în 1438.

Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.

Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef
de birou la scriitori.

Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura
molustelor: "Dupa melci".

Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i
ghiara pîna-n gît.

În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce
spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...

Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise
în gînd: Pe unde o scot, vere?!

Cand armata începu sa traga cu tunul în tarani,
acestia se privira unii pe altii si zisera: E pericol,
domnule! asta parca e din Caragiale...

Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera
lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.
Cu cat ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atat
taranii stau mai mult în carciuma, ca sa faca în ciuda
boierului.

Si cand Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl
gadila în talpi.

Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfarsit
sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.

Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu
alta...

Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca
ceva din ea era si a lui George Buluc.

Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala
gaurit în trei parti de un singur glonte.

Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de
la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!

Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de
neatentie a pazei de coasta.

Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie
eoliana care producea vant.

La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a
constatat ca e ceva putred în Danemarca.

Sangele soldatilor curgea dar el punea degetul pe
gaura unde intrase glontul si sangele nu mai curgea.

Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea
ochii la avioane.

Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des
atacuri infanteristice.

La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si
tunarii trageau dupa ele în zig-zag.
Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii
într-o gamela.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i
ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

Din lumea satului tasnesc figuri memorabile ca:
pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea
operei.

Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la
300 de pagini în sus.

Si bietul Eminescu, scarbit de bisnita societatii sale
si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa
noua pe care mi-e rusine s-o spun.

Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala
facuta.

Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a
depune un mare efort fizic.

Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza
între peretii claselor.

În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi
eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul
fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea
îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu
sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea
burtii lui Rogojinaru, care seamana cu sfera.

La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari
framîntari sociale si politice.

Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce
muri.

Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în
palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna
masa.

În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la
plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sunt cele
mai valoroase ale taranului.

Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gandul la figuri
mari ce se fac numai noaptea.

Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si
punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a
facut el.

Pe langa aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris
si un ou si sfera.

Legile nescrise ale satului sunt respectate cu
strictete de Vitoria, Gheorghita si cainele lor.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mana pe pamantul
Anei este însarcinarea.

Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica
distanta în km, care exista între poet si rudele sale
ce traiau undeva la tara.

Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion
Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

Cand eroul muri împuscat de nemti pe camp, simti miros
de marar si de patrunjel.

El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în
portbagaj.

Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.

Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta
nu stia limbi straine.

Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea
a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.

Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un
randament deosebit ca domn.

Voi ce ziceti?



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

ceva de genul... "spune-mi, nu-i asa ca daca ti-as saruta talpa piciorului ai schiopata putin timp dupa aceea de tema sa nu-mi strivesti sarutul", continui "sa nu fiu suparat pe mere ca sunt mere", aici, "sub cerul ferestrei, sub cerul oval, norii curgeau in luna lui marte"... si cate si mai cate versuri... da! e acea regasire in versuri, si-acea stare p care o traiesti fara sa vrei...