Nu ma regăsesc

În primul rând îmi cer iertare pentru îndrăzneala ca, fiind păcătos, să-mi
exprim gândurile despre un subiect duhovnicesc, dar vreau să aduc în atenţia dumneavoastră o temă care nu este abordată deloc în emisiunile
sau discuţiile despre subiectele duhovniceşti.
În urma studierii cărţilor scrise de monahi din SFÂNTUL MUNTE ATHOS
am înţeles posibilele noi încercări ce ne vor aştepta pe toţi cei care ne pretindem credincioşi şi care vrem să fim vrednici mărturisitori ai credinţei în MÂNTUITORUL, DOMNUL NOSTRU IISUS CHRISTOS.
Doresc să deschid acest subiect pentru ca, prin aducerea în discuţie
să ne pregătim din timp,în eventualitatea implementării acestui sistem pe scară mondială.
Din studiile făcute am realizat că se cunoaşte foarte puţin istoria reală contemporană, mai ales despre evenimentele care influenţează sau vor influenţa viaţa noastră duhovnicească.
Cu permisiunea dumneavoastră, încep cu câteva informaţii despre spaţiul Schengen.
În anul 1985,câteva ţări din Uniunea Europeană s-au hotărât sâ experimenteze eficacitatea unui spaţiu comercial fără restricţii din punct de vedere apartenenţei la un anumit stat.
Din start părea să fie o iniţiativă frumoasă, în slujba oamenilor, dar, din
nefericire oamenii nu au fost informaţi despre înşelăciunea ascunsă în renumitele carduri de acces pe teritoriul spaţiului Schengen.
Este vorba despre codul de bare cu ajutorul căruia se citesc informaţiile conţinute pe cardul de acces( viitoarele cartele electronice de identitate).
Se cunoaşte faptul că, pe fiecare produs, în unele ţări pe ID card, există
un grup de cifre, compus din două grupe de cifre despărite de două bare
subţiri care se regăsesc şi la începutul şi sfârşitul grupului de cifre.
De asemenea, cunoaştem că în matematica binară, sistem cu care lucrează orice sistem electronic informaţional, fiecare cifră sau literă
se reprezintă prin combinaţii din cifrele 0 şi 1.
Cele două bare subţiri cărora nu le corespunde nici o cifră au următoarea combinaţie:0110.Argumentul pentru această combinaţie este că uşurează munca celui care manipulează respectivul produs sau ID card la aparatele de citire electronică.
Matematicieni devotaţi credinţei au dezvăluit că în sistem binar 0110=6. Vă reamintesc faptul că pe un cod de bare electronic există marcate de trei ori cele două bare subţiri care au combinaţia binară 0110=6.
Vă rog să vă gândiţi ce pericol reprezintă furişarea în viaţa noastră de zi cu zi a acestui număr ascuns în codul de bare.
Dacă ar fi limitat doar la mărfuri nu ar fi nici o problemă, dar din momentul încercării introducerii acestui număr în dreptul identităţii noastre, trebuie să protestăm făţiş împotriva asocierii acestui număr
identităţii noastre.
Rog persoanele abilitate să abordeze acest subiect mai pe larg în emisiuni şi discuţii deschise televizate la nivel naţional.
Dacă doriţi să mai discutăm pot fi găsit pe MIRC:Timişoara/Safirul.

7 Zile’ – Expoziţia cu care pleci acasă

Tabăra anuală de fotografie a grupului ‘7 Zile’ a ajuns la ediţia a 5-a. Între 22 şi 29 aprilie în comuna Poienile Izei din judeţul Maramureş vor fotografia cu foc următorii 10: Cosmin Bumbuţ, Voicu Bojan, Petruţ Călinescu, Bogdan Croitoru (new entry), Vasile Dorolţi, Silviu Gheţie, Alexandru Paul, Gicu Şerban, Oleg Tishkovets şi Rene Triebl.

Acest eveniment se va finaliza, conform tradiţiei, cu o expoziţie care va avea loc în data de 29 aprilie la Căminul Cultural din Poienile Izei la ora 20. Vor fi invitaţi la dezbateri despre estetica fotografiei, voie bună, muzică populară şi pălincă toţi sătenii, iar expoziţia cu dar, care va conţine imagini din viaţa comunităţii va dura doar o seară pentru că cei ce se regăsesc în acestea sunt invitaţi să ia cu ei toate fotografiile la plecare. Ca de obicei, vă aşteptăm cu drag pe toţi. (www.7zile.ro)

Cosmin Bumbut
www.bumbutz.com
www.7zile.ro

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Faptul ca te-ntorc din drum,
Il regret. Si ma supun.
Judecatii far- mila
Caci ma stiu c-o mica vina.
nu-s nici fata luminata
nici vorba taraganata,
sunt un simplu muritor,
sau doar versificator.
dar ideea ma incanta
si accept.....o dreapta lupta.
am model, nu mi-e rusine,
caut, poetul din mine.
(o fi bine?)


Te caut

Incerc sã regãsesc pacea eternã
Te caut si te stig neâncetat
Dar zbuciumul zadarnic se prefirã
In vise si în rugi de renegat.

Din nou pornit-am în întâmpinare-ti
Si un nou veac curînd îl sãvârsesc
Mi-s cuiele mâncate de ruginã
Iar crucea-mi putrezeste-n omenesc.

Nu merit încã a ta iertare?
Pamântul urlã de pãcatul omenesc?
Te caut ridicându-ti rugã mutã
Dar nu e timpul încã. Pribegesc.

Eu stiu cã mila ta-mi îndurã pasii
Si stiu cã sunt iertat de la-nceput
Dar pentru a putea sã îti vãd fata
Mai am de îndurat, întâi sã mã purific,
Si pentru toate astea Doamne-ti multumesc.

dar numai un micutz "au revoir"...
daca cineva-si zice "bon débarras"... :))
nici un noroc :))

revin in 8-12 zile...

distractzie placuta si agreabila in continuare
sper sa nu va regàsesc pe TA7 :)))

tchaoooooooo

am ajuns la feng-shui, după ce am ajuns în posesia cărţii YI - KING, care sinceră să fiu, m-a ajutat să găsesc drumul potrivit pentru situaţia în care eram. Apoi am descoperit un manual de feng-shui şi pot să spun că l-am "devorat". Cu toate că nu am înclinaţii mistice am descoperit că începe să-mi influenţeze viaţa de zi cu zi. Atunci am descoperit că o serie de elemente pe care le-am întâlnit în acest manual se regăsesc în obiceiurile ţăranilor români.
Dar, treba s-a complicat în momentul în care am aflat totul funcţionează legat de data, ora naşterii şi an.
Aici m-am oprit că nu am încă busolă!

pentru clasicii francezi

Dintr-o afinitate pronunţată pentru limba franceză, din adolescenţă am descoperit lumea prin intermediul lor: personaje ferm conturate, decoruri relevate în detaliu, analiza psihologică, jocul de-a cuvintele practicat în societatea vremurilor de atunci ... când mă răscolesc nostalgii pentru vremuri apuse mă regăsesc în Zola ...

"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."

acum îmi vin în minte: "Podurile din Madison County", o poveste de dragoste frumoasă, "American Beauty", "Pe aripile vântului" şi lista ar putea continua ... sunt atâtea filme în care regăsesc imagini sau culori ce mă bântuie ...
"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."

Răsărit din neant ... acum câţiva anişori, distinsul autor de culegeri de texte literare pentru clasele V - VIII are pretenţia că a descoperit roata. Am citit, perseverentă ca un şcolar cuminte şi silitor, cărţile apărute pe piaţa românească sperând, la fiecare titlu nou, să descopăr magia care a fermecat "o lume întreagă" ... şi încă mai sper. Nu pot spune că sunt dezamăgită, dar avem o grămadă de autori români cvasi-contemporani care scriu cu mai multă substanţă, fără pretenţii de literatură "universală".

Ce atrage totuşi? Faptul că e brazilian? Sau că a fost internat într-un ospiciu, fapt care l-a ajutat să privească lumea din altă perspectivă? Sau că densitatea trăirilor din cărţile sale e atât de scăzută încât, printre rânduri, avem timp să ne gândim la problema de serviciu rămasă nerezolvată, la cearta cu iubitul/iubita sau la reţeta de prăjitură pe care am aflat-o azi?

Nu vreau să fiu acidă sau să jignesc în vreun fel fanii înfocaţi Coelho, care se regăsesc în cărţile lui sau care declară ritos că "scrie ca-n viaţă", dar chiar nu vede nimeni că împăratul e gol?



"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."

Romanţă fără ecou

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...

Dragă Intruder, mi-a plăcut tare mult poezia ta.Mă regăsesc în versurile ei, şi interesantă alegerea ta de a scrie o poezie ce reflectă ipostaza de emiţător-receptor prin intermediul internetului...Unii ar spune că ceea ce ai scris tu este ceva banal , cum să scrii o poezie despre simţirile şi situaţiile trăite pe mess?!Ei bine, tocmai acest lucru relevă că banalităţile şi micile 'momente' insignifiante se transformă în nişte poezii minunate! Eşti modern, şi asta dă o strălucire poeziei tale"Îmi place foarte mult!Bravo!Şi te rog să treci şi pe la scrierile mele, atunci când le voi publica.Curând!:D

Draga mea...ai perfectă dreptate în tot ceea ce ai scris...! Nu contest nimic din cuvintele tale şi da, să ştii că indiferent de aciditatea pe care o regăsesc uneori nî comentariile voastre...eu mă bucur că v-aţi oprit asupra banalelor şi aberantelor mele scrieri...
Nu am avut nici o clipă pretenţia draga mea să fiu considerată "artistă literară"...:)..., ar fi banal să cred că pot fi una, dar..încerc şi eu...doar atât!
Cred însă că am şi eu dreptul ca toată lumea de aici să îşi expună scrierile..., să trăiască "într-un forum virtual"..., să încerce oarecum să evadeze de banalitatea zilei... Nu am cerut nici o clipă atenţie...şi nici nu consider că am vreo scuză atunci când scriu prost...
Nu ştiu...e ca şi când ai compune o melodie...nu întotdeauna poţi să o acordezi după gustul fiecăruia şi nici nu o compui în scopul de a o face o operă de artă...pur şi simplu o compui...
Îmi pare rău dacă "melodiile" mele vă zgârâie melodicul inimilor voastre, a trăirilor voastre, dar...e oare o crimă să încerc? Poate într-o zi va ieşi o melodie frumoasă...nu?

cu respect,
Lady Allia

Te caut

Incerc sã regãsesc pacea eternã
Te caut si te strig neâncetat
Dar zbuciumul zadarnic se prefirã
In vise si în rugi de renegat.

Din nou pornit-am în întâmpinare-ti
Si un nou veac curînd îl sãvârsesc
Mi-s cuiele mâncate de ruginã
Iar crucea-mi putrezeste-n omenesc.

Nu merit încã a ta iertare?
Pamântul urlã de pãcatul omenesc?
Te caut ridicându-ti rugã mutã
Dar nu e timpul încã. Pribegesc.

Eu stiu cã mila ta-mi îndurã pasii
Si stiu cã sunt iertat de la-nceput
Dar pentru a putea sã îti vãd fata
Mai am de îndurat, întâi sã mã purific,
Si pentru toate astea Doamne-ti multumesc

am citit cu atenţie comentariul tău mai lung; este printre puţinele care păstrează un ton echilibrat, bine-intenţionat.

ce pot să spun? am găsit lucruri în care mă regăsesc, de exemplu

"sa fii rau e prea usor".

nu consider o scăpare faptul că nu ai fi vorbit pe limba mea; credeam că vorbim aceeaşi limbă. de asemenea, că nu aş reuşi să-mi redau imaginea - nici asta nu o văd ca o scăpare, pentru că eu nu încerc să-mi redau o imagine în mod deosebit, sau oricum, nu ăsta este scopul meu. e posibil ca unii (iar aici intrăm în topic) să încerce să "dea" într-un anumit fel pe net (nu neapărat pe acest sit), confecţionându-şi replicile cu grijă, etc. nu şi eu.

ce vezi tu la mine este percepţia ta. a altuia este a altuia, înţeleg perfect asta. nu sunt de acord, însă, că aş alimenta un anumit soi de percepţie negativă asupra mea. dacă ar lua cineva comentariile mele din ultimul an, să zicem, nu ţi-ar da dreptate. explicaţia este că dacă unu` sau doi nu mă înghit (indiferent din ce cauză), iar aceia au o anumită influenţă în jur, se naşte un val, un curent. dar eu nu am alimentat nimic, nu am legitimat nimic.
aşa văd eu lucrurile în punctul ăsta. probabil că nu pot schimba nimic.

în ceea ce priveşte "privirea clara, dezinhibitia, umorul ca si mushcaturile", despre care tu spui (sau aşa înţeleg eu) că se manifestă uneori cu abuz, ţi-aş da dreptate, însă parţial: da, acele muşcături le "practic" şi eu (eventual în abuz, cum spui), dar numai ca răspuns la ceva similar.

linguşeala de care vorbeşti... cred că ai exagerat un pic. există aici, pe cafenea, destule exemple de linguşeală (mascată sau pe faţă), însă eu te-am amintit doar într-un comentariu sau două, în care spuneam că-ţi apreciez sinceritatea (şi îmi menţin opinia). asta înseamnă linguşeală? ţi-am scris eu în ultima jumătate de an, mai exact de prin decembrie anul trecut vreun mp? mă vezi pe mine în preajma ta mereu? nu-mi caut aliaţi, cum cred că ai interpretat, doar făceam o remarcă obiectivă la un moment dat, în termeni destul de aşezaţi, zic eu. dacă ai simţit vreun exces în sensul ăsta, accept că o parte din vină o port şi eu, dar intenţia nu asta a fost.

povestea cu colega ta de facultate are probabil o explicaţie care ţine tot de... percepţie, cred. era probabil ceva chimic, ce nu se potrivea între voi.

aşa şi aici. nu am să pretind niciodată manifestări, comentarii simpatice sau de susţinere de la cineva despre care simt, ştiu că nu mă înghite (indiferent de ce). ceea ce am să revendic va fi doar să mă lase în pace, pur şi simplu să mă ocolească. şi să nu pretindă să tac după ce mi-a dat una peste ceafă...

da, şi în virtual sunt bune concluziile, dar mi-e teamă că nu ajută la nimic :(

Numai tutun şi coji de portocală... ? Ba şi-un abur de cafea să fie!
M-au atras mirosurile astea. Ploaia las' să vie , ca pretext ...
Regăsesc stilul marca " alex andra ", pe care-l uitasem. La mine orice toamnă e "altfel". Ca serile, dealtfel.
( în paranteză fie spus, sunt un tip vesperal ). :)

Fals. Indoctrinarea religioasa si de orice fel (ex cea comunista) este daunatoare personalitatii individului, limitandu-i capacitatea de gandire libera, si in niciun caz nu este un act educativ. A educa inseamna a-i deschide individului orizontul cultural, a-i stimula spiritul cercetator, curiozitatea, gandirea critica, a-i insufla norme morale etc. Educatia morala este independenta de dogmele religioase, de exemplu avem suficient criteriu moral pentru a selectiona si ignora pasajele care invita la violenta din biblie.
Însişti foarte mult pe ideea de îndoctrinare. Am arătat mai sus că a prezenta totalitatea unor principii din diverse domenii, chiar şi cel religios nu are cum să limiteze „gândirea liberă” - dealtfel şi această expresie este un clişeu – şi nu închide nici un fel de orizont. Este interesant cum un om – în acest caz, tu – printr-un atac vehement şi prin insistenţa de a interzice prezentarea unei viziuni alternative asupra vieţii şi a omului , vorbeşti de toleranţă, gândire liberă, cultură etc. Aşa vorbeau şi cei dinainte de ’89. Sloganele difereau aparent, dar în esenţă le cam regăsesc.
Un alt vis al omenirii, este etica şi morala fără Dumnezeu. Alt subiect vast, dar ce ne facem cu cei 6 miliarde de oameni care aproape fiecare vede etica şi morala în felul lui, sau în felul celor pe care îi găseşte cu concepţii asemănătoare şi cu care formează grupuri grupuleţe? Dacă mai adaugăm şi cele câteva milenii de gândire, despre care avem cât decât informaţii iese un tablou superb de educaţie şi norme morale.
Poate că ai suficient criteriu moral pentru a selecţiona şi ignora pasajele care invită la violenţă în Biblie, dar în mod cert nu ai suficiente criterii de altă natură să înţelegi ceea ce citeşti din acea carte. Nu o spun ca ironie, ci ca o tristă constatare.

Biserica doreste sa aiba putere de decizie in Stat. Militeaza pentru indoctrinare religioasa incepind din scoala si pentru eliminarea din programa scolara a ceea ce pune in pericol preceptele religioase. O face pentru a-si mentine monopolul asupra mintilor in formare, perpetuandu-si in felul asta privilegiile si de-a lungul vietii noilor generatii.
Se poate ca Biserica, ca şi instituţie să dorească a avea putere de decizie în Stat . Eu nu aş vedea în asta aşa o problemă în acest sens, atâta timp cât majoritatea populaţiei unei ţări se declară credincioasă. Însă adevărul este că, această perspectivă nici nu mă încântă, nici nu mă îngrijorează. Credinţa şi viaţa sufletească ţine de trăirea interioară, iar ea (credinţa) nu este nici dată, nici luată de stat, fie el secularizat sau nu. Ceea ce ştiu şi cunosc, este ceea ce doreşte biserica ca şi mădular viu al lui Christos. Insă în direcţia asta tu nu ai cum să emiţi o opinie pentru că, nu cunoşti .
Nu mai răspund idei de îndoctrinare pentru că deja apare ca o obsesie. Fără a fi expert sau cu o inteligenţă deosebită, numai aruncând o privire în jur, poţi vedea că nu există nici un fel de pericol legat de menţinerea monopolului bisericii asupra minţilor în formare. Mai degrabă decât a inventa pericole care nu există, am arunca o mică privire asupra monopolului mass-mediei asupra minţilor în formare cât şi asupra celor formate şi a consecinţelor existente şi în ...formare. Asta legat şi de acel slogan de a gândi liber...
Legat de privilegii, ar trebui totuşi să te gândeşti că în ierarhia bisericească, ca de altfel şi în cea lumească există, un număr limitat de şefi. Majoritatea sunt oameni simpli cu minusurile , plusurile şi neputinţele lor. Poate ar fi interesant să cunoşti un preot de ţară, într-un colţ uitat de lume şi privilegiile de care are parte. Şi are parte, dar nu de cele care ţin de „bunăstarea generală” pe care tu pui aşa mare preţ.

“A afirma despre o dogmă ortodoxă că, este o teză fundamentală, obligatorie pentru adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii denotă că, cel care face asemenea afirmaţii nu are idee, nici măcar la suprafaţă, asupra a ceea ce este dogma ortodoxă sau dacă totuşi are, atunci face o afirmaţie mincinoasă cu bună ştiinţă.”

“Intelege bine, poti rascoli dictionare, mesajul este clar: religiile abrahamice sint dogmatice si nu admit gindirea critica. Din wikipedia: dogma este o doctrina sustinuta de o religie sau organizatie autoritara, care nu admite replica. Predarea dogmelor sau doctrinelor, a pricipiilor sau credintelor cu caracter dogmatic se numeste indoctrinare”. Gindirea critica nu are loc in religie (ea este in primul rind bazata pe dovezi obiective, iar in crestinism nu exista nici macar dovezi obiective cu privire la existenta lui Isus. Si te rog nu-mi veni cu listele de autori care au scris ca au auzit de Isus la mina a doua). Daca religiile ar accepta gindirea critica ar fi disparut de mult. “

“SECULARIZÁ “

“Iar te legi de forma si nu de continut. Bineinteles ma refer la “laicitate” (termenul secular este anglo-saxon dar se putea deduce). “

“A face legătură directă sau indirectă între religie şi “bunăstarea generală ..etc” pune un semn de întrebare asupra cunoştiinţelor tale privind religiile în general şi a religiei creştine ortodoxe în mod special. Scopul religiei nu este, nu a fost şi nu va fi acela de a asigura omului o „bunăstare generală”. Scopul ei este cu totul altul ...”

“Ideea pe care refuzi s-o accepti este ca nu poate exista libertate pentru toti cetatenii unei tari atunci cind religia are putere politica in stat. Intr-un stat ne-laic este inevitabil sa existe cetateni “inferiori” datorita credintelor lor sau a lipsei acestora. Un stat ne-laic este destinat sa fie corupt. Un stat laic, o educatie publica laica, si separarea religiei de stat sint obiective demne pentru care toti (credinciosi sau nu) merita sa luptam. A dori un stat laic nu este echivalent cu a fi impotriva religiei, exista credinciosi care doresc statul laic spre binelel tuturor.
Sintem complet de acord in privinta faptului ca scopul religiei este altul - daca se poate vorbi de un « scop », acela este coeziuea sociala cu enorm potential politic in mina ierarhiei religioase. “


“Este interesant cum un om – în acest caz, tu – printr-un atac vehement şi prin insistenţa de a interzice prezentarea unei viziuni alternative asupra vieţii şi a omului , vorbeşti de toleranţă, gândire liberă, cultură etc. Aşa vorbeau şi cei dinainte de ’89. Sloganele difereau aparent, dar în esenţă le cam regăsesc.”

“Din cauza ca nu intelegi ca religia nu este o alternativa a stiintei, a dori ca religia sa se mentina la locul cuvenit (biserica) ti se pare vehementa, atac. Evident nu vezi estenta acestui demers, nu intelegi importanta sa. Religia nu este o alternativa a stiintei, punct.
Sloganele mele sint “sloganele” parintilor fundatori ai SUA, primii care au instaurat o adevarata democratie in lume, model pentru tarile Europene. Si care azi se afla sub atacul dreptei americane conservatoare care tine neaparat sa-l vire pe Dzeu in constitutia americana.
Ca ai adus vorba de slogane (un truc destul de ieftin), ce zici de sloganul atit de rasuflat cu trasul din maimuta, de cel cu evolutia plina de lacune etc. etc. , emanatie a lipsei de educatie stiintifica. Penibila de asemenea comparatia cu cei dinainte de ’89, cind realitatea este ca numai in conditiile vidului moral si intelectual creat de versiunea romaneasca a religiei comuniste a putut BOR sa-si recapete vigoarea pe care o demonstreaza astazi. Cehii care au avut demnitatea sa se revolte impotriva comunistilor sint in acelasi timp cel mai departe de religie in actualitate (sper sa va dea de gindit asta). Fiind una din natiunile cele mai necredincioase din Europa au nivelul de criminalitate (furt, viol, asasinat) considerabil mai scazut ca alte tari cu un inalt procent de credinciosi crestini. Asta iti raspunde si la argumentul impotriva eticii laice si daca nu, citeste Eutyphro de Platon, model de exercitiu al gindirii critice, unde vei vedea ca Socrate a demontat cu peste 2000 de ani in urma acest fals argument (http://classics.mit.edu/Plato/euthyfro.html) “


“acel slogan de a gândi liber...”
“Nu-i de mirare ca pentru tine e doar un slogan, e consistent cu pozitia ta si inteleg ca te impotrivesti acestui mod de gindire. Poate pentru ca nu realizezi (sau poate tocmai de aceea) ca cine gindeste in mod critic este mai greu de manipulat. A dori ca lumea sa gindeasca in mod critic nu este un lucru negativ, este ceva pozitiv. Si nu-i de prisos. “

Plecat voi fi o lună
Iar dacă lacul n-a secat
Vedea-vom cum mă-ngână....

A second life - children mind

Curentul îşi vede năvalnic de drum,
Iar turma asemeni, se lasă sedusă,
Sunt unii ce-şi caută locul propus,
Iar alţii se-nghesuie-n faţă.
Târâţi şi amnezici, doar marfă de piaţă.
Pe maluri, mereu, altceva prinde viaţă
Ni-s visele turmă, curentul le poartă
Visăm la comandă, pierduţi pentru soartă.
Puhoiul mă poartă, din turmă sunt unul,
Şi locul îmi caut, mi-e greu, nu-l găsesc
În frunte, la mijloc, pe margini, puhoiul
Mă-nghite, mă pierde, nu mă regăsesc.
Mă-ntorc împotrivă, las turma să curgă
Încerc să recapăt, controlul pierdut,
Şuvoiul e abur, ce-ncet condensează,
În ploaia ce spală viitorul trecut.
M-apropii de mal, m-arunc de pe val
Si urma se-afundă-ntr-un Eden prezis
Respir şi-n plămâni înfloreşte speranţa
Căci visul descris, se-mplineşte-n alt vis.

http://209.85.135.104/search?q=cache:WuZ-iGbRF5UJ:www.forum.ebacalaureat.ro/viewtopic.php%3Ff%3D11%26t%3D101+subiecte+bac+nedreptate+nichita+stanescu&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro&client=firefox-a

de Andreea pe Lun Mai 05, 2008 10:34 am
1. a trage cu urechea, a se culca pe o ureche
2. Virgula, din punct de vedere gramatical, marchează elipsa predicatelor, iar din punct de vedere stilistic accentuează importanţa ochilor şi a picioarelor în cadrul vieţii şi, mai ales, a duioşiei în planul iubirii.
3. speranţe, duioşie, tristeţe, dragoste
4. 18 silabe
5. „De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?”, prima interogaţie retorică pune sub semnul întrebării normalul şi sugerează ieşirea din limitele banalului, o desprindere de contingent.
6. nedreptatea firescului, pusă în relaţie antitetică cu depăşirea limitelor
7. prezenţa eului liric implicat, prin folosirea verbelor la pers. I plural; prezenţa interogaţiilor retorice
8. Mijloacele artistice la care apelează , întotdeauna, orice poet, au drept scop înfrumuseţarea versurilor, dar şi evidenţierea ideii poetice. Inserate între versurile 7-13 se regăsesc epitete personificatoare atribuite tristeţii şi dragostei: “urâtă”, “înfrigurată”. Astfel, figurile de stil creează ambiguitatea limbajului împinsa până la aparenţa de nonsens, de absurd, prin răsturnarea firescului, inclusiv prin ermetismul expresiei.
9. Titlul exprimă şi subliniază apariţia eului liric subiectiv, care luptă cu sine, ducând la confruntarea dintre creator şi gânditor. Astfel, “nedreptate” suprimă insolitul imaginilor artistice, dar totodată, poezia contrariază permanent aşteptările cititorului.

(Victor Niculae, 12G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)


totusi... se poate... dar tind sa-i dau dreptate lui monte_oro pe langa el vreau sa mai fac o adaugire:
Educatia individului in maniera clasica este o violare a spiritului creator, o incatusare a pasiunii cu directive: "extaz la comanda", "perfectionare intelectual-robotizanta".

dupa promovarea examenului de bacaloreat cu brio individul trebuie sa fie savant, poet... ce mai... doctorand in buna regula :))) aha... uitasem... evoluam

Cuvântul frate nu-i o vorbă-n vânt.
El viaţă şi iubire înseamnă pe Pământ,
Vorbă ce sparge sacru legământ
Pedeapsa de-a căra al tău mormânt.

Am îndurat destul. Dispreţul tău,
Mi-aruncă sufletul în negru hău
Îndură-te şi iartă-mă de vrei
Sfărâmă zidul greu din ochii mei.

Eu nu dispreţuiesc pentru păcat
Căci nu e loc să nu îl fi călcat
Mai mult decât oricine am greşit
Iubirii-i cer iertare-acum spăşit.

Prin ani, povara omenirii port
Cain, nume înscris pe trupu-mi mort,
Şi moartea ca ofrandă eu mi-aş da
Chiar dacă ţie-ţi pare altceva.

În fructul pomului di-ntâi zidit
L-am încolţit şi viaţ-am zămislit,
Trecându-l pragul dincolo de moarte
Rămas-am cu durerea ce desparte.

Vedeam recunoştinţă-n ochi lui,
Căci el gusta durerea trupului,
-Să-mi rezemi trunchiul şi la umbra mea
Să cauţi soarele cernându-ţi trecerea.

În mine regăsesc trupu-i pierdut
Suflarea-i caldă dintr-u-început,
Mi-e sufletul uşor, spre El plutesc
Lăsând în urmă ce e pământesc.