comentarii

O întâmplare petrecuta in vacanța 10-12 rânduri


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
partea a treia - de zaraza sc la: 27/06/2014 11:09:38
(la: Dezbatere )
"La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…

La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.

Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.

E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri…

Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.

Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București"
prezumtia de nevinovatie inca nu s-a desfiintat - de yogi bear la: 03/12/2005 17:37:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
In primul rand:
Articolul initial al acestui thread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii yoga, autorul sau putand intra sub incidenta legii:

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã
Art. 19. - Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, dacã fapta nu intrã sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã nationalist-sovinã, de instigare la urã rasialã sau nationalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãti si legat de apartenenta acestora la o anumitã rasã, nationalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

In al doilea rand:
Cred ca fiecare individ trebuie sa-si vada de propriul drum, de propria batatura, sa si-o ingrijeasca, mature si curete de uscaturi (sunt o multime in cea ortodoxa, cu exemple in presa recenta, nu intru in amanunte, pentru ca nu imi face placere, si eu sunt ortodox). Cat timp ne tot uitam la capra vecinului a noastra s-ar putea sa moara de foame si nici noi sa nu ne mantuim.

Lipsa de argumente nu e indicata de prezentarea celor confirmate de organizatii aparatoare ale drepturilor omului (ba din contra), ci de apelarea la intrebari de genul "faci parte din MISA?".

S-au emis aici si in presa argumente spirituale, biblice, morale, juridice ... , prezumtia de nevinovatie a fost incalcata de nenumarate ori. De ce au fost necesare toate astea? Un proces e in derulare (desi autoritatile il tot amana), nu e de ajuns sa asteptam rezultatul lui?

Au fost necesare pentru ca "dovezile" prezentate in cererea de extradare facuta pe baza a 2 (doua) mandate de arestare nu stau in picioare. Au fost necesare pentru a putea amorti opinia publica cu ocazia abuzurilor si violentelor si sunt in continuare necesare pentru a-i apara pe cei vinovati de aceste abuzuri. Aceştia sunt Ilie Botoş, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI, inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procuroarea Elena Sandu. În timpul percheziţiilor şi anchetelor care i-au vizat pe yoghini MISA, aceşti procurori şi magistraţi au comis abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

In al treilea rand iata opinia unui preot crestin (nu este un document propagandistic ci unul din multitudinea de documente juridice si sociologice; aici este prezentat ca raspuns la calomnii):
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru

Acest raport a fost una dintre principalele probe ale apărării în procesul de extrădare judecat de Curtea Supremă din Stockholm în 11-12 octombrie 2005. Decizia finală şi irevocabilă a Curţii Supreme din Stockholm a fost aceea de a respinge cererea de extrădare formulată de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru.

Karl-Erik Nylund este doctor în teologie, preot şi poate cel mai mare expert al Suediei în materie de secte. Cea mai recentă lucrare a sa este ”A te juca cu focul – lumea sectelor” (2004). De mai bine de 30 de ani îi ajută pe cei care au devenit victimele unor diverse secte şi pe familiile acestora. Este adeseori angajat ca expert în aceste probleme şi este citat de multe ori în mass-media, deoarece este cunoscut pentru atitudinea lui critică la adresa sectelor nocive. De aceea Karl-Erik Nylund este calificat pentru a judeca dacă Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) are caracteristici similare sectelor nocive sau nu. În munca de cercetare depusă pentru a scrie acest raport, şi în timpul interviurilor, Nylund a colaborat cu doctorul în sociologie Örjan Hultåker, fondatorul şi conducătorul Institutului de sondaje de opinie SKOP-Research, Skandinavisk Opinion AB.

1. Şcoala de yoga MISA

1.1. Introducere

Pentru redactarea acestui raport au fost consultate o serie de materiale din literatura de specialitate, precizate în bibliografie. La ele se adaugă cele trei interviuri cu Gregorian Bivolaru realizate în perioada în care acesta se afla în custodia poliţiei din Malmö, interviurile cu Mihai Stoian şi cu şase cursanţi MISA. Trei din cei şase sunt din România. În plus am luat legătura şi cu alţi români care trăiesc în exil şi care nu sunt membri ai acestei şcoli de yoga.

1.2 Înfiinţarea şcolii de yoga

Asociaţia Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată de Gregorian Bivolaru în ianuarie 1990. Asociaţia, care iniţial a avut 22 de membri fondatori, a pus bazele şcolii de yoga care are la ora actuală mai mult de 37.000 de practicanţi şi simpatizanţi în mai multe ţări, printre care şi Suedia, Danemarca şi Finlanda. În Suedia, fundaţia yoga se numeşte Esoteric Orient Yoga, iar în celelalte două ţări se numeşte Natha. Mişcări ca MISA apar adeseori în medii unde există un gol spiritual şi unde ideile religioase care nu sunt în conformitate cu religia oficială sunt persecutate. Aceasta se petrece de regulă în ţări comuniste sau fost comuniste. Gândirea liberă şi mişcările ce au un mare număr de membri nu sunt văzute cu ochi buni.

Biserica română ortodoxă nu este încântată de acestă mişcare yoghină care îşi inspiră ideile din hinduism, buddhism, creştinism, din ideile lui Jung, şamd. Mişcările care se bazează pe idei din mai multe curente religioase şi filozofice se numesc sincretice. Majoritatea religiilor şi mişcărilor religioase sunt sincretice. Fenomenul este mai degrabă o regulă decât o excepţie. Religia ca fenomen social înseamnă, foarte simplificat, un sistem de credinţe plin de înţeles şi un sistem de roluri legitime. Cei care cresc într-o comunitate religioasă au modele explicative şi modalităţi de a acţiona, de care se folosesc personal. Ei învaţă dogma şi riturile care îi conferă omului identitate.

1.2.1 Dificultăţi cu care se confruntă mişcările spirituale

Interacţiunile dintre societate şi mişcările spirituale, aşa cum este MISA, trec continuu prin momente dificile. Astfel de momente ce pot afecta sistemul de credinţe şi pattern-urile rolurilor, pot apare şi în alte împrejurări de viaţă cu care oamenii se confruntă sau chiar în interiorul structurii personalităţii individului. Apar uneori şi crize ale credinţei care sunt naturale într-o societate pluralistică. Iar mişcările spirituale au activităţi care îşi propun ajutorarea oamenilor care se confruntă cu astfel de crize, ca astfel să îşi recapete credinţa.

1.2.2 Activităţile din cadrul MISA

Yoga, care este la origine indiană, este privită ca străină şi periculoasă în multe ţări creştine, mai ales în ţări puternic ortodoxe, cum este România de exemplu. Yoga este privită ca un pericol pentru procesul de recrutare de enoriaşi pe care îl desfăşoară permanent Biserica, ca şi pentru faptul că enoriaşii pot fi atraşi de această "religie" străină, aşa cum e considerată Yoga de biserică. De aceea se simt obligaţi să lupte împotriva Yoga şi adeseori chiar să o demonizeze.

Yoga se practică de peste 4000 de ani. Este un vechi sistem hindus de autodisciplină şi tehnici menite să armonizeze şi să unifice corpul, mintea şi sufletul prin exerciţii fizice, controlul respiraţiei şi meditaţie. Cuvântul yoga provine din limba sanscrită şi înseamnă unire, punere la unison. Această unire este de fapt punerea la unison a sufletului individului, prin tehnici spirituale, cu universul, printr-un proces de autoperfecţionare.

Există diferite tipuri de yoga. Una dintre ramurile de yoga practicate în şcoala MISA este karma yoga. Aceasta ramură ar fi numită în limbajul nostru muncă voluntară sau benevolă. Pentru un hindus, scopul vieţii este moksha - eliberarea spirituală. Moksha înseamnă eliberarea de ciclul renaşterilor. Dar moksha, eliberarea spirituală, este atinsă şi de cel care s-a eliberat de ignoranţă, şi atunci există mai multe căi catre acest scop ultim: Jnana (calea cunoaşterii), Bhakti (calea devoţiunii) şi karma (calea acţiunii). Nu există o singură cale şi un singur mântuitor, ci există multe curente de opinie, conducători, guru şi zeităţi care contribuie la ajutorarea celor care cer ajutor pentru a parcurge calea spirituală.

Pe scurt, putem spune că una dintre modalităţile prin care cei care practică yoga în cadrul MISA urmăresc realizarea de sine este karma yoga. Nu este absolut deloc vorba aici de trafic de persoane, ci de o cale aleasă prin proprie voinţă de a se atinge scopul spiritual, cu ajutorul unui îndrumător spiritual. În cadrul MISA fiecare participant are îndrumarea spirituală a unui instructor care-l ajută pe calea spirituală sau îl temperează când este cazul. Practicanţii nu se izolează de societate sau de familie.

1.2.3 Ashram

Ashram-ul este un loc în care se trăieşte simplu, pentru a putea practica mai mult timp meditaţia. Chiar şi practica yoga este o formă de meditaţie. Scopul unui ashram este să îi înlesnească practicantului recuperarea sănătăţii şi o viaţă spirituală. De fapt orice locuinţă poate fi numită ashram. În cadrul MISA ashramurile sunt o formă de a locui în comun, asemănător cu un internat sau cămin. Fiecare internat are anumite reguli pentru ca viaţa în aceeaşi casă să funcţioneze. Ashramurile din MISA au următoarele reguli:

1. Nu este admis consumul de carne, alcool sau cafea. Nu este permis fumatul. Aceste reguli sunt valabile atât pentru cei care locuiesc în ashram, cât şi pentru cei care vin în vizită.
2. Sunt recomandate două ore de practică yoga zilnică, în afara orelor de curs yoga.
3. Toţi contribuie la treburile gospodăreşti din ashram, ca de exemplu curăţenie, întreţinerea casei, întreţinerea grădinii, cumpărături pentru casă.
4. Toţi trebuie să ia parte la întâlnirile de ashram (similare şedinţelor de bloc).
5. Fiecare face curăţenie singur atunci când a murdărit ceva.
6. Trebuie să se respecte liniştea după ora 23.
7. Trebuie să se anunţe în prealabil dacă vin oaspeţi care rămân peste noapte în ashram, cu excepţia cazurilor în care oaspetele vine în vizită în mod constant.
8. Toţi sunt rugaţi să anunţe dacă pleacă în concediu sau vacanţă.

Aceasta este şi viaţa dintr-un cămin sau internat. Internatul are un responsabil. Este normal că dacă cineva strică ceva, să înlocuiască obiectul. Aceasta nu este o pedeapsă ci ceva natural într-un colectiv în care ai stricat ceva ce ţinea de proprietatea comună. Fiecare grup are norme proprii, care exprimă valorile morale comune şi ce se aşteaptă de la fiecare individ în parte.

Aceste activităţi: karma yoga, meditaţii şi practica exerciţiilor fizice îl ajută pe individ să devină un om împlinit şi complet. Cei din MISA cred şi în posibilitatea de a se vindeca şi aceasta este numită terapie. Yoga nu este doar un antrenament spiritual, un antrenament de realizare de sine, ci şi terapie pentru trup şi suflet.

2. Rolul conducătorului

MISA este un grup coerent, adică un grup în care sentimentul de ’noi’ este puternic şi îţi crează sentimentul de apartenenţă la grup. Opusul unui astfel de grup este ceea ce se numeşte grup străin, aşa cum adesea este cazul în cadrul grupărilor religioase. De astfel de grupuri străine se distanţează majoritatea, fiindcă sunt într-un mare grad expresii ale negativităţii. În această categorie se înscriu grupările comuniste, teroriste, acoliţii mişcărilor religioase hedoniste şi grupuri pervertite sexual. Din informaţiile care există pe Internet (printre altele pe site-uri ale ziarelor româneşti) reiese clar că pentru Gregorian Bivolaru anumiţi politicieni fac parte dintr-un asemenea grup străin. El pomeneşte şi alte grupări în declaraţiile şi scrierile sale. Este de aceea evident că Bivolaru, prin afirmaţiile sale puternic critice la adresa unor politicieni români şi-a făcut duşmani puternici. Oamenii îşi exprimă părerea la adresa unor asemenea “grupuri straine” prin demonstraţii paşnice în Bucureşti.

2.1. Rolul de îndrumător al lui Gregorian Bivolaru

Diferitele roluri într-un grup nu au exact aceeaşi valoare. Fondatorul unui grup se bucură adeseori de respect special. Acest aspect este valabil şi în cazul grupărilor spirituale.

Unul dintre aspectele cele mai importante în viaţă este tendinţa spontană de a urma comportamentul majorităţii sau a conducătorului grupului. Aceasta se petrece pe nesimţite în orice grup. Începătorul, cel nou-venit sau cel care se află pe o poziţie inferioară nici nu remarcă rapiditatea cu care caută să se adapteze la normele grupului. Conducătorii puternici îi pot face pe indivizii grupului să urmeze normele şi valorile morale din acel grup. Cel cu autoritate are control asupra oamenilor prin diferite mijloace, ca de exemplu recompense sau pedepse (izolări, amenzi etc.). În studiul pe care l-am realizat asupra MISA nu am remarcat nici un fel de astfel de comportamente sau de pedepse.

Grupări religioase radicale, ca de exemplu mişcarea Guyana din anii ’70, mişcarea Heaven’s Gate din anii ’90 sau David Koresh din Waco SUA, sunt exemple de grupuri care impuneau o disciplină strictă membrilor lor. Cuvântul conducătorului era lege pentru ceilalţi până la moarte. Şcoala de yoga MISA NU ESTE o astfel de grupare.

MISA de asemeni nu poate fi numită o mişcare spirituală rigidă. Într-o asemenea mişcare nu sunt permise criticile. În cadrul MISA fiecare e liber să critice aspectele legate de activitate sau chiar pe instructori. De asemeni fiecare este liber să părăsească şcoala de yoga fără să se teamă de represalii.

Represaliile sunt o caracteristică a sectelor manipulative, adică: ”acele mişcări religioase sau de alt gen, în care crizele de credinţă sunt activ reprimate, negate sau pedepsite. Într-o sectă manipulativă se urmăreşte conştient ştergerea identităţii eului şi înlocuirea acesteia cu o pseudo-identitate care este condusă de un ideolog sau de o ideologie.”

Conform acestei descrieri a sectelor manipulative reiese clar că MISA nu este o sectă manipulativă.

Ca o mişcare să fie o sectă manipulativă, ea trebuie de asemeni să îndeplinească trei dintre cele patru A-uri.

Agresiune – pedepsirea membrilor care critică conducătorul sau mişcarea.

Aversiune – critică şi persecuţii ale celor din afara grupării, ca de exemplu părinţii.

Alienare – circuit închis în sectă, sub formă de colectiv geografic sau ideologic. Secta devine noua familie.

Adevărul absolut – nu există decât în cadrul sectei, şi conducătorul/conducătorii au drept absolut în a interpreta adevărul.

În discuţiile purtate cu practicanţii şi instructorii din MISA nu am regăsit nimic din primii doi A (Agresiune şi Aversiune). În ceea ce priveşte viaţa în ashram, doar o parte trăiesc acolo, iar activităţile nu sunt în circuit închis, cursurile sunt accesibile oricui din afară. La aceste cursuri poate participa oricine. Deci NU poate fi vorba de alienare. Câţiva dintre cei care sunt dedicaţi mai mult pot avea un contact minim cu lumea din afară, însă conducătorii urmăresc în mod activ să se opună acestei forme de alienare, încurajându-i pe aceştia să se întoarcă la servici şi la familie. Gregorian Bivolaru NU pretinde că are monopol de necontestat asupra adevărului. El este un îndrumător spiritual alături de alţii şi este convins de faptul că are o misiune în societate. În schimb el nu a avut şi nici nu are nici un fel de pretenţii politice. Dacă lumea se va transforma prin dieta lacto-vegetariană şi prin meditaţie, atunci aceasta se va produce treptat. Puterea lui Bivolaru se afla chiar în umilinţa de care dă dovadă. Prin urmare în cazul MISA nu regăsim nici unul din criteriile care definesc sectele manipulative.

Bivolaru s-a retras pentru a medita şi a scrie cărţi. Şcoala a fost preluată de un consiliu director, şi este condusă formal şi democratic de acest consiliu. Fiecare şcoală de yoga din celelalte ţări are un conducător, de regulă dintre membrii vechi ai MISA, şi este înregistrată ca fundaţie non-profit, cu un consiliu director democrat. Aş putea să-l numesc pe Bivolaru “membru onorific”, care datorită modestiei sale se bucură de un mare respect.

2.2 Acuzaţiile împotriva lui Gregorian Bivolaru

Interviurile pe care le-am avut cu Gregorian Bivolaru, între care la unul dintre ele am fost doar noi doi prezenţi, m-au făcut să pun serios la îndoială acuzaţia de pedofilie care i-a fost adusă. În cadrul mişcării relaţiile dintre oameni sunt apropiate, chiar şi între instuctori şi elevi. Însă fata implicată nu a fost eleva lui Bivolaru. Personal aş fi extrem de surprins de existenţa unei relaţii între Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru.

Cealaltă acuzaţie care i s-a adus în timp ce el se afla în închisoare în Malmö şi anume traficul de persoane, este pur şi simplu o neînţelegere a ceea ce înseamnă karma yoga. Vezi textul despre karma yoga de mai sus. Se pune problema de muncă voluntară, ca o modalitate de auto-perfecţionare şi de atingere a adevărului. Mulţi dintre cei care locuiesc în ashram nu au bani să plăteasca şederea lor aici, şi prin karma yoga au posibilitatea să participe la activităţile ashramului. Cei din MISA afirmă: karma yoga este o formă de meditaţie care îl ridică pe cel care o practică din îndoială şi rătăcire şi aceasta poate transforma în bine lumea în care trăim.

2.3 Taberele spirituale

În fiecare an în România se adună 10-12.000 de oameni pentru a participa la simpozioanele internaţionale de yoga organizate de MISA. Practicanţi din toată lumea vin aici unde umplu un întreg sat de vacanţă. Printre altele aceştia practică şi helioterapia. Participanţii la simpozion sunt admişi pe baza unei legitimaţii, pentru care trebuie să trimită poze, uneori în costum de baie, coducătorului MISA. Aceasta pentru a “citi” aura celor care vor să participe, pentru a se putea stabili dacă nu au probleme de sănătate. Conform MISA totul este viu – oameni, animale, plante – şi înconjurat de un câmp energetic numit aură. Capacitatea de a vedea aure poate fi dezvoltată prin antrenament. Fiinţele care au un înalt nivel în evoluţia lor spirituală au aură albă, care poate fi văzută de la kilometri distanţă. Există şapte niveluri vibratorii în aură, asociate celor şapte chakra sau centri de forţă. La o persoană sănătoasă aceste focare energetice sunt clare şi distincte. La persoanele bolnave, aura este neclară şi are culori întunecate.

Pentru selectarea participanţilor la tabere, printre care se află şi mulţi tineri, la aceste simpozioane internaţionale se adună un număr mare de fotografii. Aceste forografii au fost confiscate de autorităţile române şi clasate ca poze pornografice, evident pentru că aceştia nu vor să înţeleagă ce conţin fotografiile (adică o singură persoană în costum de baie) şi care este scopul lor.

3. Ce este de fapt MISA?

Dacă MISA nu este o sectă manipulativă şi periculoasă, atunci ce este? Aş putea spune despe MISA că este o mişcare de susţinere a unui mod alternativ de viaţă, a terapiilor alternative, cu puternice trăsături de sincretism gnostic. Ideile de bază sunt reîncarnarea şi transformarea de sine (capacitatea de a te transforma pe tine însuţi). Un cult este o mişcare care apare adeseori într-un mediu de privări psihice, şi atunci lumea se adună în jurul unui conducător. MISA este o mişcare yoghină în care participanţii urmăresc să se autoperfecţioneze şi să îşi amelioreze starea de sănătate şi armonie prin regim lacto-vegetarian şi prin tehnici yoga.

După interviurile cu mai mulţi români din diaspora am mari îndoieli referitoare la faptul că Gregorian Bivolaru ar putea avea parte de un proces corect în ţara lui. După cum am putut singur constata, acuzaţiile aduse împotriva lui sunt evident false, şi de aceea constituie ele în sine o dovadă a persecuţiilor la care este supus. De asemenea nu cred că Gregorian Bivolaru ar avea vreo şansă să supravieţuiască într-o închisoare românească.

Surse:

Interviuri.
-Gregorian Bivolaru
-Mihai Stoian (responsabilul centrului yoga Natha)
-Trei practicanţi yoga danezi şi trei români, aflaţi în vizită în Danemarca (din motive de siguranţă nu le divulg numele)
-Ulla M Sandbaek, fost parlamentar EU

Literatura de specialitate:
Nylund , Karl-Erik Att leka med elden – om livets på sektens villkor . Sellin 1998
Nylund, Karl-Erik Att leka med elden – sekternas värld . Sellin 2004
Hammer, Olav På spaning efter helheten New Age en ny folktro .Wahsltröm &Widstrand 1997
Holm, Nils. G Religionspsykologins grunder, Åbo Akademi 1993
Holm, Nils G. (Ed.) Encounter with India, Åbo Akademi 1990
Haglund, Gunilla Credo guiden Uppslagsbok för sökare, Sellin 1997
Harper´s Encyclopedia of Mystical and Paranormal Experience. Castle Books, Edison 1991
Mc Guire, Meredith B Religion. The Social Context Ivth edition . Wadsworth Publ.House 1997
Scrieri ale domnului Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3864


#92620 (raspuns la: #92573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Miniciuna "vinei" evreilor asupra mortii lui isius. - de ksebi la: 02/09/2005 21:04:20
(la: Isi cere "cineva" scuze ca l-a ucis pe Isus ???)
Contrar a cea ce s-a scris pe acest forum:

1. "Evangheliile ne spun ca Iisus, propovaduitorul iubirii de oameni, a fost ucis de carturari si farisei, care erau autoritatile administrative si spirituale ale teritoriului iudeo-israelit"

Gresit:
A. Autoritatea absoluta asupra Iudeei in acea vreme era in mainile cezarului -- deci a guvernatorului Pilat din Pont.
Sanhedrinul avea anumita autoritate in diferite probleme judiciare interne dar in nici un caz decizile lui nu puteau fi in dezacord cu cele ale guvernatorului. Pana si "marele preot", Caiafa, care era in mod automat si presedintele sanhedrinului, era o figura marioneta inpusa de catre administratia romana in pofida unei puternice opozitii din partea sanhedrinului si a poporului (el nefiind precum traditia cerea din familie de mari preoti).
B. Caiafa nu era fariseu ci saduceu, o grupare in mare conflict cu fariseii. In diferite randuri fariseii fusesera persecutati ( in timpul lui Alexandru Ianai fusesera chiar obligati sa paraseasca israelul) de catre saducei care erau favorizati de catre Hasomei iar mai apoi de catre Herozi si de administratia romana. Pentru Caiafa criticile lui Isus la adresa fariseilor ar fi fost mai mult decat binevenite. In probleme politice externe saducei erau in general colbarotori cu ocupatia elenistica initial, iar mai apoi cea romana, pe cand fariseii erau impotriva (mai mult sau mai putin) si tindeau sa refuze orice cooperare cu fortele ocupante.

2. Procesul lui Isus prerzentat in NT da dovada a unei profunde necunostinte din partea autorului a regulilor si procedurilor dupa care se desfasurau procesele in fata sanhedrinului. Faptele descrise stau in contradictie fundamentala cu regulementele de baza ale sanhedrinului.

Regulamentul de baza al functionari Sanhedrinuli:

1. Nu are voie sa fie arestat un om de catre autoritatea religiaosa (sanhedrinul) efectuat pe baza cumpararii unei persoane (Iuda). Ex. 23:8
2. Nu e voie sa se tina procese dupa apusul soarelui.
3. Judecatori sau membri ai sanhedrinului nu au voie sa fie implicati in arestarea acuzatului.
4. Nu e voie sa se tina procese inaintea sacrificiului de dimineata.
5. Orice proces trebuie sa fie public.
6. Procesele sanhedrinului trebuie tinute in sala de judecata din incinta Templului.
7. Procedura cere ca intai sa vorbeasca acuzatul si doar apoi acuzatorul.
8. Este permis ca toti membrii sanhedrinului sa ia apararea acuzatului dar inadmisibil ca toti membrii sa ia partea acuzarii. (Logica acestei masuri va fi explicata mai jos)
9. Pentru a decide ca inculpatul este vinovat e nevoie ca cel putin doi martori independenti care sa fie deacord in fiecare detaliu asupra faptelor comise de inculpat. Deu. 19:15.
10. Acuzatul nu poate fi condamnat sau achitat pe baza propriei sale marturii.
11. Marele Preot nu are voie sa isi rupa hainele. Leviticus 21:10
12. Acuzatile nu pot veni din partea judecatorilor. O a treia parte trebuie sa aduca acuzatiile.
13. Acuzare de blasfemie este valida doar in cazul in care acuzatul este auzit de cel putin doi martori pronuntand raspicat numele Domnului.
14. O persoana nu poate fi condamnata numai in baza spuselor lui.
15. Verdictul poate fi anuntat doar ziua.
16. In cazul pedepsei capitale verdictul poate fi anuntat numai dupa ce a trecut o zi si o noapte (cel putin) de la proces.
17. Votul in cazul pedepsei capitale este indivdual si in ordine crescatoare a varstei, astfel ca cei mai tineri sa nu fie influentati de votul celor mai varstnici.
18. O decizie unanima in favoarea acuzari inculpatului este invalida deoarece nu e posibil ca 73 de persoane sa cada deacord asupra vinei cuiva fara a complota.
19. Pedeapsa poate fi pronuntata doar cu trei zile dupa anuntarea verdictului.
20. Judecatorii trebuie sa se comporte blajin fata de acuzat.
21. Este interzis ca o persoana condamnata la moarte sa fie batuta sau schingiuita pana la executarea sentintei.
22. Nu e voie sa se tina procese in seara de Sabat sau de sarbatori.

Deoarece procesul lui Isus descris in NT arata violari majore ale regulamentului sanhedrinului (fara insa a preciza ca sanhedrinul si-ar fi incalcat in mod inadmisibil regulile) denota mai mult ca probabil o necunostinta a autorului NT asupra a cea ce s-a petrecut si a situatiei existente in Iudea la acea vreme. Modul rapid de judecata, arestarea lui de catre cohorta romana din Acra (contigent ce numara 1000 de lupatatori, 700 legionari + 300 auxiliari) sugereaza un proces militar facut probabil sub suspiciunea de instigare la revolta (altfel ar fi inexplicabil numarul marer de soldati care au trebuit sa asigure arestarea lui Isus, probabil de tema unei revolte a simpatizantilor sai).

Prezenta lui Pilat din Pont la Ierusalim sugereaza de asemenea o situatie de urgenta care la facut sa isi paraseasca resedinta de la Damasc pt a pune stapanire pe situatie. Pe de alta parte imaginea lui din NT, care nu vrea sa condmne vezi doamne pe cineva nevinovat, este neconforma cu imagiania lui istorica de personaj crud fara scrupule resposabil de masacrarea a mii de oameni la Damasc si in alte locuri.

De asemenea obiceiul ciudat de a elibera un prizonier de pasti, in virtutea caruia a fost condamnat Isus "regele iudeilor" si achitat Isus "fiul Tatalui" (Isus Bar-abas = in aramaica Isus fiul tatalui), nu este confirmata de nici o alta sursa, istorica sau religioasa, afara de NT.
#69357 (raspuns la: #55659) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
don - de rac la: 10/10/2005 12:37:58
(la: amintiri din studentie)
Povestea cu becurile o auziserăm şi noi la facultate, pe când eram studenţi, dar la noi se potrivea mai bine să fi petrecut, căci e vorba de Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii, iar materia este "Instalaţii electrice". Mă rog, nu contează prea mult asta, dar noi ştiam că la re, sau la re-re, studentul a venit cu un bec în buzunar şi l-a uimit pe profesor după ce a plusat cu unu numărul de becuri pretins de profesori.

Ceea ce reţin eu cu mare plăcere din anii de studenţie este amintirea legată de perioada sesiunilor de examene când, invariabil, învăţam în gaşcă (de obicei la mine acasă). A fost atâta distracţie în toţi anii aceia de studenţie! Cu toată prosteala de care dădeam dovadă cu toţii, mai şi învăţam printre picături..., căci examenele le luam. Sigur, mai aveam şi restanţe, dar cine nu are?
Îmi amintesc că printre tâmpeniile pe care le făceam era să dăm telefoane la întâmplare, de cele mai multe ori noaptea. Odată, ce ne-am gândit: să formăm telefoane din numerele care alcătuiesc ziua fiecăruia de naştere (pe vremea aceea în Bucureşti erau telefoane formate din 6 cifre). Chestia s-a legat la unul dintre noi, care era născut pe 30 ianuarie 1967. La telefonul 30.01.67 a răspuns un tip, cam de aceeaşi vârstă cu noi(avea telefon chiar în camera lui, lângă pat). La început ne închidea telefonul apoi, cu timpul (că îl sunam mereu., cât eram în sesiuni), vorbea cu noi vrute şi nevrute. Săracul, ce se mai ruga de noi să-l lăsăm să doarmă. După o vreme, într-o bună seară (sau noapte), îl sunam din nou:
"Aa, aţi intrat iar în sesiune, nu?", se plângea el.
#77756 (raspuns la: #77726) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
În cosul de pâine o singu - de Alexandros la: 24/06/2006 13:37:40
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)

În cosul de pâine o singura felie uscata. Umbrela lasata la întâmplare îsi scurge ploaia pe parchet. Cuierul e gol. Cartea de telefon deschisa indecent la litera ei... Si eu nu stiu ce sa fac cu mâinile, cu bratele, cu surâsul tâmp ce mi-a încremenit pe fata. O sa izbucnesc astazi în plâns sau ce naiba ? Si cântecul asta care ma seaca...Îl mai pun o data si înca o data si îmi pun mintile în buna rânduiala. Deci, a plecat...

"Il vede-n ziua aceea cum l-a dus la gara.
Cand s-a intors acasa, perna lui inca era calda si untul tare pe farfurioara.
Pulsul i se zbatea sa izbucneasca-n plans, ea il iubea invins, in coltul asta-nmarmurit de-angoase si rastignita-n fire de matase. S-a pus pe-un colt de pat si a-nceput s-astepte, a-ntins doar mana stanga spre raftul din perete... sa bata maine-un cui, sa-ncerce sa-l indrepte."

Deci, se va-ntoarce...alo....nimeni la capatul firului.
da acuma inteleg... trebuia sa plece.
mai pun odata cintecul si simt ca surisul meu numai e tamp simt ca ma incalzeste ca si cintecul.
si n-am sa izbucnesc in plins caci am inteles in sfirsit ca orice sfirsit e un
nou inceput.
simt ca pot fi eu insumi in orice clipa ,fara a inceta sa iubesc si sa respect clipele petrecute impreuna,simt ca pot intelege si altfel viata...

Parca m-as duce totusi sa bat cuiu' ala.

...sau, mai bine, nu.
Deodata, raftul incepu sa i se para in regula asa cum era. Cu sigurantza, nu era doar lenea de care s-a banuit la inceput; dar mintile lui strambate aveau nevoie de unghiul bizar al raftului, de cartile rasturnate. Uff.. macar de s-ar rasturna toate ale lumii! I-ar da, cel putin, iluzia gandului drept.
Inconstient, facu imaginile sa alunece, inchipuindu-si plecarea tot intr-o panta, nu de la el, nici catre, ci dincolo de lume. Acolo unde nu exista repere, dimensiuni si timp, unde n-ar putea spune nimeni ce e drept si ce nu.

Cred ca o iau razna.
Pe cine vreau eu sa insel?
M-a parasit pentru ea si cartea de lelefon deschisa chiar la numarul ei i-mi reaminteste ca realitatea e alta.
Nu l-am condus eu la gara, nu.
Asa mi-as fi dorit.
Sa plece undeva intr-o calatorie si sa-i simt lipsa din prima secunda.
Sa ma-ntristeze perna calda si untul tare din farfurie.
Sa stiu totusi ca e doar o calatorie si nu sfarsitul.
Si cantecul.....
Oriunde merg in mintea mea e cantecul. Melodia care ne-a insotit in tot acest timp.
Acum fiecare sunet e ca un cutit in inima.

mi-am permis sa le grupez pentru ca postarile mele, nefiind confirmat, apar mai tarziu si cine stie ce ghiveci ar iesi.
alex andra felicitari pentru idee.



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
~ - de Cri Cri la: 10/05/2007 22:41:10
(la: Gânduri de dincolo)
Luăm pulsul lumii din jur. Reală, virtuală? Cât e de reală realitatea? Toate pistoanele la locul lor, chiulasa în regulă, ulei în baie şi benzină în carburator. Trebuie să pulseze, la modul comun. Dar cât timp o va face? Simţi de pe acum vacanţele atomice; în realul fluidelor, metalului şi principiilor funcţionale, vezi la al câtelea kilometru va tăcea? Până unde simţi pulsul? Vezi în ram momentul când va fi mai înflorit ca niciodată, când se va usca? Mai cu seamă, poţi pune degetul pe copac în locul în care va creşte? Îl simţi trăind?
Nu e realitatea un punct de confluenţă al imaginaţiei colective? Suntem noi un vis al cuiva, sau popria perspectivă din oglinda lui “dincolo”?
Cum ar fi să ştii? Ai mai trăi propria viaţă, sau te-ai mulţumi cu trăirile din jur?
Oare cum se simte pulsul într-o aripă? Câtă încordare e în fibra aripilor legate? Câtă pentru zbor? Mai multă, poate?
Are fiecare întâmplare o secundă a sa de apriorică aşteptare? N-am nevoie să zbor, vreau aripi ca să pot. Să le iau pulsul din când în când.
Marcel Proust - de cosmacpan la: 12/07/2008 10:43:39
(la: de unul singur........)
Undeva se află o casă de ţară în care am petrecut câteva veri din viaţa mea. Câteodată mă gândeam la aceste veri, dar nu erau ele. Se putea foarte bine să rămână pe veci moarte pentru mine. Învierea lor, ca toate învierile, s-a datorat unei simple întâmplări. Într-una din serile trecute, pe ninsoare, mă întorsesem acasă îngheţat şi neputând să mă încălzesc, pe când mă aşezam să citesc, în camera mea, la lampă, bătrâna mea bucătăreasă mi-a propus să-mi facă o ceaşcă de ceai, din care nu beau niciodată. Şi întâmplarea a făcut să-mi aducă şi câteva felii de pâine prăjită. Am înmuiat pâinea prăjită în ceaşca cu ceai şi în clipa când am băgat pâinea în gură am avut senzaţia înmuierii amestecată cu gustul ceaiului pe cerul gurii, am simţit o tulburare, miresme de muşcată, de portocali, o senzaţie de lumină extraordinară, de fericire; am rămas nemişcat, temându-mă ca printr-un singur gest să nu opresc ceea ce se petrecea în mine şi nu înţelegeam, agăţându-mă tot de bucăţica de pâine muiată ce părea să facă atâtea minuni, când, deodată pereţii şubreziţi ai memoriei mele au cedat şi verile petrecute în casa de ţară, de care vorbeam mai sus, îmi invadară conştiinţa, cu dimineţile lor, cu alaiul neîntrerupt al orelor fericite. Atunci mi-am amintit: în fiecare zi, gata îmbrăcat, coboram în camera bunicului care tocmai se trezea şi-şi lua ceaiul. El muia un pesmet în ceai şi mi-l dădea să-l mănânc. Şi după ce verile acelea au trecut, senzaţia pesmetului muiat în ceai a fost unul din refugiile unde s-au cuibărit ceasurile stinse – stinse pentru inteligenţă – şi unde nu le-aş fi regăsit fireşte niciodată, dacă în seara aceea de iarnă, întorcându-mă acasă îngheţat, bucătăreasa nu mi-ar fi propus licoarea de care era legată învierea, în virtutea unui pact magic necunoscut mie.

((http://blog.citatepedia.ro/marcel-proust-si-tehnica-obiectiei-la-sainte-beuve.htm))
muza favorita - de batranutragator la: 13/10/2009 10:02:12
(la: Confa lui batranutragator)
am descris-o in romanul Control.

Berea mi s-a terminat din câteva guri însă pofta mă chinuia cum un ghem terorizează o mâţă. Mă holbam în jur ca un hoţ în căutarea unei prăzi uşoare. Apoi am văzut-o, pe o masă, într-un colţ. Avea gât mlădios şi buze fraîche, era singură, cu aer inocent, deşi fusese de curând de vânzare. Umerii îi străluceau în lumina spoturilor iar eticheta promitea o partidă premium. Mi-a picat dragă imediat, deja se lipise de inima mea. Am îmbrăţişat-o încă o secundă în adâncul cristalinului, ca pentru a face cunoştinţă, apoi am pornit hotărât întru interceptarea ei. În interiorul barului cineva cânta la bile de rulment şi pickamer, în timp ce o voce de mumie femelă asezona refrenul duios “kill’em all!" cu un altul mai tematic, “fuck you bastards!" . Un fel de neofolk apocaliptic, plăcut urechilor şi potrivit perfect grădinii zoo-ilogice, cu animale pe cale de dispariţie, în care mă aflam.

Chiar în momentul în care degetele mele îi intuiau formele răcoroase, verzi şi proaspete, s-a petrecut acel lucru pe care se schiţase în mintea mea ca o premoniţie fatidică, începând chiar cu momentul trezirii mele în budă. Adică senzaţia aia că nu mă aflam acolo la întâmplare. Deşi părea o cucerire sigură, iubita mea sticlă descrise un arc de cerc de 120 de grade şi o zbughi între buzele unei tipe, o zvârlugă şatenă, cu başcheţi roşii şi hanorac kaki. Cu toate că nu o mai văzusem niciodată, ceva îmi spunea că apariţia fetei fusese îndelung calculată. Ne-am privit unul pe celălalt câteva secunde, apoi am focusat către berea care stătea ca o geamandură între noi, neînţelegând momentan ce se petrece. “Era sticla ta? Să ştii că aveam şi eu una la fel!", se scuză ea, cumva încurcată.

.....

M-am uitat puţin mai atent la ea. Avea părul deschis, dezordonat, părea oarecum nespălat, cu o şuviţă violent colorată în verde şi mov. Pomeţi proeminenţi, buze aprinse, ochi deschişi la culoare, nas puternic, bine înfipt în faţă, sâni încă în formare, plus o pereche de picioare lungi, care o făceau să arate puţin caraghios - avea bascheţi roşii şi pantaloni mulaţi, din material bej, care o făceau să arate ca un cocostârc rujat. Afişa un zâmbet post-barbituric, băutura pusese deja stăpânire pe el, întreg compleul format din trăsăturile ei devenise mai degrabă un afiş al unei campanii sociale anti-drog sau anti-alcool. Când nu bea sau fuma, mâinile îi atârnau pe lângă corp fiindcă nu aveau unde în altă parte. Oricum, în atmosfera de acolo se potrivea ca un tirbuşon.
#490119 (raspuns la: #490112) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1e - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:21:00
(la: SANATORIUL(1))
Nu văd nici urmă de cinema sau vreo cofetărie, doar o tentativă amară de boutique care avea în locul uşii nişte perdele colorate, iar afară, pe cele trei trepte mărunte ce duceau înuntru, stătea o femeie grasuţă ce fuma liniştită şi care ne urmări cu privirea de parcă ne-ar cunoaşte.
Sătenii... Cei pe care îi văzusem, şi care ne văzuseră şi ei, ne priviră suspicioşi. Majoritatea erau bătrâni ce-şi sprijineau anii într-un baston încovoiat. Unde şi unde, câte o femeie mai răsărită, aproape mereu înconjurată de nişte ţânci, trebăluia prin câte-o curte strigând ceva în drepata şi-n stânga.
În faţa unei porţi mari, sub un copac, o vacă scheletică rumega cele câteva fire de iarbă pe care le dibuise. Imaginea aceasta îmi aduse aminte de un clişeu din India. Ceva mai încolo, un prunc de-o schioapă, îmbrăcat deosebit de colorat şi felurit, dar desculţ şi cu capul descoperit, ce-i lăsa claia de păr bălai în bătaia vântului, iese la şosea şi ne face vesel cu mâna dezvelindu-şi într-un surâs gura stirbă. I-am răspuns zâmbind.
-Cum se distrează tineri pe aici? Întreb curioasă.
-Care tineri?
Am rămas mască.
-Cum care tineri? Tinerii!
-Păi care tineri?
-Da scuză-mă! Cum care tineri?! Aici nu sunt tineri? Oamenii se nasc direct bătrâni?! Ha?! Ce nu înţelegi?
-Nu vă impacientati aşa, face el zâmbind forţat.
-Cum să nu mă impacientez?! Eu te întreb frumos unde se distrează tinerii aici şi tu tot o dai cu : „care tineri?”. Tinerii, adică persoane, atât de sex feminin cât şi masculin, cu vârste cuprinse între optsprăzece şi treizeci de ani. Tinerii ăştia!
-Păi lăsaţi-mă să vă explic, reia el pe un ton calm. În sat nu prea mai sunt tineri de genul ăsta cum spuneţi. Aici sunt doar cei bătrâni şi copii. Cei care printr-o întâmplare au mai rămas în sat, ca să se distreze, coboară cu autobuzul în vale unde mai au acolo câte un bar, o cofetărie, o discotecă... Aici nu există nimic de genul ăsta. Nu ştiţi cum sunt satele de munte? Aici monotonia nu-i curmată decât de vre-un scandal între beţivi, ori poate o bârfă aici colo, în rest... Înţelegeţi?!
-Şi nu puteai să-mi spui aşa de la început?
-Dar nu m-aţi lăsat...
-În fine. Oricum ai lăudat locul ăsta, dar eu nu văd decât o întoarcere în timp.
-Eu am lăudat locul în sine, adică natura în toată plenitudinea ei. Aici vara e vară, iarna iarnă, toamna toamnă...
-Nu vreau să te dezamăgesc, dar mie îmi place marea. O prefer întodeauna în dauna muntelui.
Drăguţul de şofer se mulţumeşte să ridice din umeri, resemnat.
Ne apropiem de ieşirea din sat. În dreptul penultimei gospodării, pe dreapta, nişte bătrâni, de fapt doi moşi şi-o băbuţă sedeau pe o bancă de lemn, grosolan mesterită, şi sporovăiau între ei, dar când am ajuns în dreptul lor, s-au oprit brusc petrecându-ne cu vederea. Băbuţa îşi duse mâna la cap aşezându-şi baticul ce-i alunecase pe frunte. O fracţiune de secundă, privirie mea se întâlni cu a ei. Avea faţa zbârcită de vreme, dar urmele unei forme frumoase şi blânde nu se pierduseră în aceşti ani târzii ai vieţii. Nu ştiu d ece, dar am rămas cu o impresie de milă şi respect pentru acea femeie.
#623400 (raspuns la: #623399) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de anadaria la: 03/12/2011 09:58:43
(la: Ce parere aveti?)
'Petreceri nocturne la mănăstire

Întâmplarea are loc pe la sfârșitul anilor 1150. Protagonista poveștii a fost dusă la o mănăstire când avea doar patru ani, astfel că fata și-a petrecut copilăria și adolescența închisă acolo. Însă ea a crescut și a devenit o femeie foarte încăpățânată și aproape lipsită de morală. La un moment dat a fost prinsă, de către alte călugărițe, cu iubitul ei. Pedeapsa a fost exemplară: i-a fost smuls vălul și a fost legată cu lanțuri într-o celulă, fiind hrănită doar cu pâine și apă. Aelred spunea: ”Închideți-vă ochii, virgine ale lui Hristos, acoperiți-vă ochii... Ea a fost o virgină a lui Hristos și a devenit femeie adulteră. ” Dovada ”indiscreției” sale a devenit publică atunci când s-a dovedit că fata rămăsese însărcinată. Iubitul ei, drept pedeapsă pentru întreținerea de relații cu o călugăriță, a fost castrat. Înregistrările scrise spun că, după o viziune divină, cătușele i-au dispărut în mod miraculos, la fel și fătul, iar fata s-a întors la viața monastică. Stareța mănăstirii din Amesbury în Wiltshire n-a fost așa de norocoasă. Mănăstirea pe care o conducea a fost închisă în 1189 după răspândirea unor zvonuri potrivit cărora stareța avusese trei copii.

La Conciliul ecumenic de la Lateran din 1179 s-a discutat și această gravă problemă ce afecta serios imaginea Bisericii. Preoților li s-a interzis să trăiască în aceeași casă cu femei după ce episcopii se plânseseră că aceștia trăiau cu servitoarele lor, cu care aveau foarte mulți copii. În ciuda numeroaselor edicte promulgate cu scopul de a-i face pe preoți să respecte celibatul, aceștia au continuat să trăiască în desfrâu.

Secolul al XIII-lea, presupusa ”epocă de aur a monahismului”, a fost de fapt un secol al depravării din spatele zidurilor mănăstirești. Pasiunea călugărițelor pentru haine luxoase și bijuterii a adus nenumărate plângeri cu privire la traiul lor inadecvat. În 1397 un episcop se arăta extrem de numulțumit din cauza unei anume Margaret Fairfax, o femeie de viță nobilă care venise la mănăstire fără a renunța însă la dragostea pentru văluri scumpe din mătase. În plus, ea menținuse legăturile cu un John Munkton, pe care-l invita adeseori la ea. Situația era înrăutățită și de faptul că, de multe ori, fetele erau duse la mănăstire din voința părinților. Familiile își lăsau fiicele necăsătorite la mănăstire pentru a nu mai cheltui bani pe nunți, pentru a ”salva sufletul familiei” sau pur și simplu pentru că nu-și mai permiteau să le întrețină. Între 1275 și 1535, rolul mănăstirilor ca receptacul pentru fetele ”în plus” a crescut foarte mult, mai ales în cazul celor din familii de clasă mijlocie sau aristocratice care nu-și permiteau zestrele foarte mari. Deși unele femei poate că ar fi ales oricum o viață de ascetism și rugăciune, e clar că nu toate ar fi mers pe calea aceasta. Nu trebuie deci să ne surprindă faptul că ele ajungeau să se îndrăgostească de bărbații care erau cel mai aproape de ele, adică de preoți sau călugări.

Scandaluri ecleziastice n-au contribuit deloc la reputația Bisericii, ci din contră. Mișcarea reformatoare din secolul al XVI-lea s-a folosit foarte mult de aceste scandaluri pentru a critica Biserica. Odată cu răspândirea reformei, numărul așezămintelor monastice a scăzut în țările protestante și a crescut în schimb numărul căsătoriilor preoților. Luther, care predica desființarea celibatului preoților considerând că acesta e inutil deoarecefiecare creştin e preot şi nu există diferenţe artificiale între clerici şi laici), este el însuși un exemplu: el s-a căsătorit cu o călugăriță pe care o ajutase să scape de la mănăstire.'

sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/andreea-lupsor/articol/scandalurile-sexuale-manastirile-medievale
#625673 (raspuns la: #625672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cafegii, va propun cateva aforisme de iarna...ca sa aveti la ce va gandi toata ziua! - de Baby Mititelu la: 14/12/2011 07:38:00
(la: Salon de iarna)
1. Cu dra­gostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
2. Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
3. Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
4. Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.
5. În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
6. Dacă soţia nu vor­beşte dimineaţa cu tine, în­seam­­nă că beţia de aseară ţi-a re­u­şit.
7. Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.
8. M-au ur­mă­rit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
9. Întâmplarea e ine­vi­ta­bi­lul apărut din senin.
10. Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
11. În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
12. Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
13. Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
14. Şi în casa de nebuni există vecini.
15. Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
17. Nu salarile-s mici, lunile sunt prea lungi.
18. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
19. Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
20. Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.
21. Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.
22. Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
23. Sărăcia nu se vindecă. A dove­dit-o medicina fără plată.
24. Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
25. Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
26. Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
27. Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
28. Un optimist este un om in­su­ficient informat.
29. Femeile fac din nimic trei lucruri: Salate, coafuri şi drame.
30. Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
31. Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
32. A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
33. Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de tradiţie.
34. Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu în­ţe­lea­gă femeia. 35. Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.


#626050 (raspuns la: #626048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de RSI la: 28/12/2012 18:29:08 Modificat la: 28/12/2012 18:31:06
(la: Traian Vuia primul....)
revenind la oile noastre (BM si pescador) Ia te uita ce scrie tanti Wiki:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Roait%C4%83

Intai, bietul Vasile Roaita nu a avut nicio treaba cu greva din 1933 ci a fost o victima colaterala:
"A doua zi, pe 16 februarie, forțele de ordine (Armata și Jandarmeria) au primit ordin să tragă. Pe la șase fără un sfert, au început sa tragă. În total, au murit șapte oameni (Vasile Roaită, Dumitru Popa, Gheorghe Popescu, Cristea Ionescu, Dumitru Tobiaș, Dumitru Mayer, Ion Dumitrescu[3]), printre ei a fost și Vasile Roaită, ucenic în ultimul an la căldărărie (cazangerie). El nu avea nici o legătură cu greva. Stătea lângă ușă când a intrat armata și a început să tragă. A fost rănit din întâmplare și a murit la spital, a doua sau a treia zi.["

iar despre mitul ce s-a creat in jurul lui:
"S-a construit mitul că a fost ucis în timp ce trăgea sirena pentru a anunța intrarea poliției și armatei în uzinele „Grivița”. La Plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Gh. Gheorghiu-Dej însuși a criticat această „poveste cu Vasile Roiată”, descris de fostul lider ceferist drept „un muncitor ca oricare altul”.[5]

Pentru consolidarea legendei, numele lui Vasile Roaită a fost dat unor localități și instituții: de exemplu Școala Generală Nr 184 Vasile Roaită din București[6], cartierul Vasile Roaită din Bacău[7], Liceul de Matematică Fizică „Vasile Roaită” din Râmnicu-Vâlcea[8], Spitalul „Vasile Roaită” (ulterior Spitalul „Grivița Roșie”, din 1990 Spitalul Clinic „Sf. Maria”) din București[9]. Prin Hotărârea nr. 993 a Consiliului de Ministri din 2 septembrie 1950, pentru înființarea unor gospodării agricole colective, au fost înființate 182 de Gospodării Agricole Colective, din care 7 purtau numele de „Vasile Roaită” și anume, din comuna Toderița, județul Făgăraș, din comuna Răchiți, satul Stăuceni, județul Botoșani, din comuna Someș, satul Guruslău, județul Sălaj, din comuna Bivolari, satul Soloneț, județul Iași, din comuna Halmeu, județul Satu Mare, din comuna Bichiș, județul Severin și din comuna Amnaș, județul Sibiu.[10] Astfel a apărut, prin redenumire, satul Vasile Roaită, în comuna Umbrărești, Galați[11] sau comuna Vasile Roaită (fostă Domnița Maria), în sudul orașului Bacău[12]. Înainte de Al Doilea Război Mondial localitatea Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta, 1843-1916). În 1950, localitatea a primit numele „eroului” ceferist Vasile Roaită.[13] Abia în 1962, în cadrul marii operațiuni de destalinizare la nivel simbolic, localitatea a primit numele Eforie Sud.[..."


Ei, asta este diferenta intre istorie si propaganda. Daca ati inteles. Daca nu, continuati va rog sa faceti parada de lipsa de cunostiinte si cand sunteti prinsi asupra faptului nu uitati sa spuneti: " ce ma intereseaza pe mine asta cand pe acum pretul salamului a crescut de 3 ori..." ;))

#638640 (raspuns la: #638617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aveam trei ani... - de sanjuro la: 23/10/2003 01:22:57
(la: Marea Neagra, amintiri)
Da, aveam trei ani cand am fost prima data la mare, si ceee ce imi amintesc este faptul ca era atat de aglomerat trenul, incat a trebuit sa ma coboare pe geam in Eforie.
Mai tarziu, pe la 10-12 ani, ruinele de la Callatis, apoi tabara in care licean fiind am cunoscut fete dragute, serile de la discoteca Black & White din Mamaia, noaptea pe plaja de langa Cazino.
Imi revin in memorie inceputul tineretii, cand petreceam multe seri la restaurantul Bucuresti din Mamaia unde cantau Vali Sterian si Mircea Vintila, rasaritul...apusul pe Siutghiol...imbratisarea iubitei cu care eram...
O iubire de-o vara, cum spune cantecul!
Avea alt farmec TOTUL, atunci.


sanjuro
#1914 (raspuns la: #1870) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Intelectualitatea" - de (anonim) la: 29/10/2003 03:03:39
(la: Intelectualitatea romana)
Am "cazut" din întîmplare pe acest articol ... si îmi dau seama ca, pe undeva exista o mica confuzie : articolul vorbeste de persoane care au studii superioare, nu despre intelectuali.
Pentru memorie : un intelectual are o activitate spirituala intensa, este capabil sa analizeze realitatea (sau un concept abstract) si sa traga concluzii judicioase (...) - ceea ce nu este valabil pentru (din pacate) prea multi absolventi de studii superioare, pentru care diploma (cîteodata obtinuta cu greu ...) nu reprezinta decît un "pasaport" pentru ascensiunea sociala. Cunosc multe persoane care nu au studii superioare si care pot fi considerati intelectuali datorita profunzimii spiritului si a capacitatii de observare lucida.
În ceea ce priveste emigrarea, nu-i de mirare : traim într-o societate (de noi creata) în care bunastarea se cifreaza în devize, deci ...
10 - de admin la: 14/11/2003 08:12:19
(la: 600 de "lunetisti")
Ii include si pe trolli cu clone cu tot.
Insa, desi sunt cu gura mare, fac multa galagie si mitraliaza cu mesaje fumigene, nu inseamna mai mult de 10-12 inscrieri din cele 600. In orice caz, asa cum ziceam, numarul de inscrieri nu e relevant pentru calitatea unui forum.

De exemplu, newsgrupul soc.culture.romanian are probabil cateva mii de useri, dar pute mai rau ca wc-ul public din parcul Herastrau... Si mai sunt si alte exemple de astfel de haznale, dar nu merita pierdut timpul.
#4240 (raspuns la: #4231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mai hai si la Toparceanu - de Madalina la: 17/11/2003 10:16:24
(la: poezia)
Daca nu ne-am fi-ntilnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot asa l-ai fi iubit.

Daca nu-ti iesam în drum
Ai fi dat cu bucurie
Altuia strain, nu mie,
Mingaierile de-acum.

Ai avea si vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi semanat în totul
Cu-acel tata imbecil.

Si asa... ce lucru mare
Ca-ntr-o zi ne-am intilnit
Si ca-s foarte fericit, --
Absolut din întâmplare!
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru mapopescu - de sanjuro la: 06/01/2004 01:09:54
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
...am o poezie de-a lui Sorescu draga mie, pentru ca este atat de ...directa, incat m-am simtit naucit dupa ce am citit-o ptima data. Iat-o!

Sentimentul lânei

Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.

Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rãmas cu ochii pironiti acolo.
El mã sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija - am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mã tii la git, da.

Hai sã te descriu, tot trebuie sã fac ceva
Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii.
Trebuie sã te descriu o data cu bijuteriile tale.
Esti buna pentru arheologii viitorului,
Numai camee, paftale, inele, bratari.
Imediat as putea localiza secolul si tara.
Aurul te iubeste. Sint gelos.
Bijuteriile sã mi le descrii tu. Aici trebuie
Finete de femeie.
Parul tau strins mã aduna de pe drumuri.
Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace
Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap.
De mult ne tot promitem
Sã ne scriem din camere alaturate
Sã ne trimitem scrisori, din ora-n ora,
Ca buletinele medicale,
Numai ca ale noastre ar fi buletine
De sanatate.
Ar trebui sã se dea din când în când
Cite-o stire despre amorul unei perechi,
Luate la întâmplare, dar sã fie tipica,
Asa ca noi...
Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica?
Da? Bine. Sint linistit.
Putem sta de vorba deschis,
Ne putem spune toate secretele.
Greu mai gasesti astazi
O iubire tipica, sanatoasa.

#7649 (raspuns la: #7635) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...