comentarii

Omul needucat este ca un corp fara suflet


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
SUFLETUL - de DESTIN la: 15/03/2004 20:53:30
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Oare avem o definitie "limpede",ce este SUFLETUL ?.Il putem oare eticheta?SUFLETUL SI CORPUL ne apartin,acelas calificativ de unicitate le detin impreuna.Cand viata dispare din corp ramane sufletul.SUFLETUL NU MOARE,moartea este rezultatul unor efecte :crima ,accident ,boala etc..Stim ca exista o "lume" a duhurilor de la creatie, pe care cu greu o putem definii,SUFLETUL sa se indrepte catre acolo?
Sufletul este nemuritor (continuare...) - de DESTIN la: 16/07/2004 04:19:14
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Apreciez si respect comentariile prezentate in cadrul acestei conferinte.Ganduri exprimate,ce pot alcatuii in ansamblul lor imagini ale existentei noastre spirituale si nu numai...
Cum intelegeti urmatoarele versete din BIBLIE?nu voi comenta acum sa nu influientez intr-un fel ...
I CORINTENI 15
35.Dar va zice cineva:"cum inviaza mortii?Si cu ce trup se vor intoarce?"
36.Nebun ce esti!Ce sameni tu,nu inviaza,daca nu moare mai intai.
37.Si cand sameni,sameni nu trupul care va fi,ci doar un graunte,cum se intampla:fie de grau,fie de alta samanta.
38.Apoi Dumnezeu it da un trup,dupa cum voieste;si fiecarei seminte ii da un trup al ei.
39.Nu orice trup este la fel;ci altul este trupul oamenilor,altul este trupul dobitoacelor,altul este trupul pasarilor,altul al pestilor.
40.Tot asa,sunt trupurile ceresti si trupurile pamantesti;dar alta este stralucirea trupurilor ceresti,si alta a trupurilor pamantesti.
...
42.Asa este si invierea mortilor.Trupul este semanat in putrezire,si inviaza in neputrezire;
43.este semanat in ocare,si inviaza in slava;este semanat in neputinta,si inviaza in putere.
44.Este semanat trup firesc,si inviaza trup duhovnicesc.Daca este un trup firesc este si un trup duhovnicesc.
45.De aceea este scris:"Omul dintii Adam a fost facut un suflet viu."Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.
46.Dar intai vine nu ce este duhovnicesc,ci ce este firesc;ce este duhovnicesc,vine pe urma.
47.Omul dintai este din pamant,pamantesc;omul al doilea este din cer.
48.Cum este cel pamantesc,asa sunt si cei pamantesti;cum este Cel ceresc,asa sunt si cei ceresti.
49.Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc,tot asa vom purta si chipul Celui ceresc.
...
51.Iata,va spun o taina:nu vom adormi toti,dar toti vom fi schimbati,
52.intr-o clipa,intr-o clipeala din ochi,la cea din urma trambita.Trambita va suna,mortii vor invia nesupusi putrezirii,si noi vom fi schimbati.
53.Caci trebuie ca trupul acesta,supus putrezirii,sa se imbrace in neputrezire,si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire.
54.Cand trupul acesta supus putrezirii,se va imbraca in neputrezire,si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire,atunci se va implini cuvantul care este scris:"Moartea a fost inghitita de biruinta.
55.Unde iti este biruinta ,moarte?Unde iti este boldul,moarte?"

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"Tradus"in limba muritorilor de rind," Paianjenul, - de DESTIN la: 26/09/2004 07:48:40
(la: OMUL ce stim despre noi?)
Ce zici tu:
- "Tradus" in limba muritorilor de rind, textul de mai sus vrea sa zica - presupun - ca Dumnezeu la care face referire Biblia nu trebuie neaparat considerat un individ, cu chip si asemanare asa cum il prezinta Geneza 1:26-27, ci mai degraba o notiune abstracta... o necunoscuta pe care o introducem in mod conventional intr-un exercitiu de algebra pentru a facilita rezolvarea acestuia... si ca o consecinta, intreaga Biblie trebuie interpretata mai degraba in sens figurativ decit in sens literal."

Textul nu necesita "traducere"...numai a fi inteles....

Pe Dumnezeu nu poti sa-Lconsideri un individ...asa cum tu o faci...

tu continui cu:
"Din punct de vedere personal, logica mea accepta notiunea de Dumnezeu ca persoana (individ) fizica (,) cu "chip si asemanare" (cu forma si contur!) - care efectiv vede, aude, vorbeste, se bucura, se minie, etc... deci si interpretarea Bibliei va fi acceptata in general in sens literal."

Este parerea ta...

Am afirmat ca:
"te limitezi in gandire..."

"- Posibil... In acelasi timp, nu avem nici o garantie ca (,) cu cit o teorie este mai sofisticata, cu atit probabilitatea ca aceasta sa fie mai aproape de adevar este mai mare..."

teoriile au alt criteriu de credibilitate nu sofisticare!!!

La intrebarea mea:
"esti convins ca detii adevarul?"

Tu raspunzi cu inscenari:

"- INTERESANTA intrebare, amice DESTIN, daca luam in considerare faptul ca fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com emana parca aerul si tonul unei autoritati supreme si ultime, in domeniul abordat, si apare formulat ca o AXIOMA absoluta, care nici nu mai necesita nici nu mai admite obiectii, completari, amendari, etc..."

De unde o asemenea afirmatie???..."fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com...

Este mai usor cat de elementar de fapt...!!! sa aducem afirmatii fara suport decat sa venim cu argumente in discutii dealtfel libere...

Pe ce subiect al meu nu ai fost admis cu obiectii,complectari, amendari?

Dai dovada de instabilitate in gandire,de aici apar acele contraziceri de unul singur...

tu afirmi:

"Prin extensie notiunea de rai poate sa se refere si la acel loc (undeva in UNIVERS - e irelevant unde!) unde rascumparatii vor fi transferati temporar pe perioada de reinoire a planetei Pamint, cind conform Epistolei lui Petru - 2 Petru 3:10 - si Apocalipsa 20:9, "pamintul cu tot ce este pe el va arde".

Acum afirmi :
"(undeva in UNIVERS-e irelevant unde)" si in alt loc,afirmi: "ca locul oamenilor este numai pe pamant"

te contrazici nu?

ce mai zici in continuare:

"Biblia nu suporta ideea existentei unui loc anume, permanent, in UNIVERS, unde sufletele despartite de trup ale celor rai ard - ad-literam - la nesfirsit."

deci din nou te contrazici singur...nu pe pamant ci in "UNIVERS"este locul ...

La intrebarea mea:
Cine va merge in iad sau in rai, corpul sau sufletul omului?"

tu raspunzi:

"- Obligatoriu amindoua, in conditia in care cele doua elemente nu se pot manifesta independent una de cealalta... dar acesta e din nou un aspect inca in discutie in contextul subiectelor "Sufletul" si "SUFLETUL ESTE NEMURITOR"..."

Aici da-mi voie sa afirm ca este o mare confuzie...de ce obligatoriu?de ce elemente?de ce nu se pot manifesta independente una de alta?

Cand corpul a trecut in nefiinta ce-l mai leaga de suflet?

Cum se mai manifesta un corp neinsufletit?

Cum acest corp neinsufletit sa nu se poate manifesta independent de suflet?

Fie ca intelepciunea sa ne "guverneze" gandirea...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23410 (raspuns la: #23409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"cum definiti termenul de "suflet" "athos, - de DESTIN la: 31/12/2004 17:18:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Ops! "termenul de suflet"

In cadrul acestei conferinte au fost prezentate o serie de "definitii" ale sufletului,interesante si de luat in seama,poti sa consulti ce s-a publicat.

"Termenul suflet", eu pot defini sufletul ca un absolut spatiu spiritual, singura legatura cu Creatorul.

Materia este compusa si sortita descompunerii - ca semeni cunoastem acest aspect - pe cand spiritul absolut este si ramane simplu, nelimitat de timp si spatiu, de puteri ceresti si pamantesti, conditie absoluta a libertatii.


“Duh este Dumnezeu” este cea mai scurta definitie cu privire la aceasta insusire a lui Dumnezeu, la existenta lui Dumnezeu, nevazuta dar simtita.

O analogie cu omul, ce nu se vede – sufletul – dar care se manifesta concret prin lucrare Creatorului.

Amintesc pe Fericitul Augustin:

“Spiritualitatea lui Dumnezeu este forma proprie de existenta”. Dumnezeu s-a facut cunoscut noua prin intrupare, care este “marea taina a crestinatatii”.


PS Thanks! pentru urare de An Nou!Trasmit colegilor de cafenea:

HAPPY NEW YEAR!

LA MULTI ANI!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#32520 (raspuns la: #32514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nepoftitul:) - de giocondel la: 17/04/2005 08:03:07
(la: Sa vorbim despre vicii.)
nimeni nu este inger, orice om are si defecte, majore sau minore...eu nu inteleg insa de ce oamenii asociaza alcoolul si drogurile cu lipsa de plictiseala.

eu una nu gust de niciunele: nu beau alcool, nu bag droguri, nu fumez si te asigur ca ultimul lucru de care ma pot plange, in viata asta, e plictiseala!

dimpotriva, am intotdeauna capul pe umeri si ratiunea intacta ca sa ma pot bucura cu adevarat de ceea ce fac, orice ar fi, sa gust plenar din viata, fara sa ii ranesc pe cei din jur,fara sa ma distrug, respectandu-mi corpul si sufletul.


numai bine,
gio

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

#44007 (raspuns la: #43959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om, - de maan la: 04/12/2005 21:01:34
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
netul mi-a inlesnit niste intalniri la care n-as fi ajuns niciodata.
sa explic: am niste prieteni azi, cunoscuti pe net, de care-s extrem de mandra, cu atat mai mult cu cat in real-life n-as fi avut curajul sa-i abordez.

de exemplu userul 'sanjuro', care a stiut sa vada dincolo de superficialitatea unui gest care l-a ranit si a avut in plus curiozitatea de-a afla cine sunt, in ciuda necazului pe care i l-am pricinuit.
am gresit, mintind atunci cand am spus ca nu mi s-a acordat niciodata a doua sansa ... el a facut-o si-i pacat sa nu recunosc!

ne vorbim simplu si fara fasoane de trei ani si nu ne-am vazut niciodata.
am simtit candva nevoia de-a-i strange mana, pana cand el m-a facut sa vad ca-i mult mai important ca un om sa-ti permita sa-i atingi sufletul, nu mana, pe care-o intinde tuturor!

nu-s genul 'pupacios', asa ca nevoia fizica, infima, contrasteaza covarsitor cu dorinta de-a-mi lipi sufletul de oameni.
pentru asta mi-i pretios netul - nu exista parfum, priviri, mana pe obraz, haine, zambete inselatoare.
e o eroare sa crezi ca oamenii nu stiu sa disimuleze si e gresit sa te bazezi pe modul cum priveste/zambeste cineva.
dimpotriva, pe net, in lipsa acestor 'podoabe' nu defilezi decat cu ce ai si-adevarata fire se dezveleste mai iute.

virtuozii vorbelor sunt mai putini decat cei ai ocheadelor ori parfumului din par.
o frumusete cu talie de visepe si ochi lunecosi nu-i importanta aici, asa cum nu-s importanti pectoralii - aspectul nu ma preocupa si ma bucur ca netul exclude asta din start!

se-nsala cel care crede ca pe net poti fi oricine.
nu!
naravul din fire n-are lecuire si 'le naturel' s-alege pan' la urma ca apa de ulei.

nu m-am intalnit cu multi de pe net.
cu cei care-am facut-o totusi, mai mult de dragul lor, am comunicat ca si cand ne-am fi intalnit fizic inainte de-a ne vorbi pe forum.
totul a fost inspaimantator de firesc.


pe net am aflat de la oameni, lucruri nestiute despre mine (si rele si bune!)
aici, la cafeneaua lui racovitan, am invatat ca pot rani cu vorba, am primit certitudinea ca stiu (habar n-aveam) iubi neconditionat si pentru mereu, ca exista alina.re, ca daca nu plangi nu-seamna ca nu doare si daca lovesti, probabil doare-atat ca nu-ti dai seama ca faci rau si-asta nu-i dovada ca esti un nemernic.
de-aici stiu ca oamenii se-ascund cat mai adanc in sine si ca sfarsesc prin a se pretui pentru ceea ce si-ar dori sa fie dar nu-s.

desi suna pompos, pe net am asistat la avanturi dar si la prabusiri la fel de spectaculoase.

"simt enorm si vad monstruos" zicea caragiale.
nu-i o fericire, nu-i bravada sau lauda de sine asa cum pare-a fi.
Un spirit "nemuritor" - de Cassandra la: 02/09/2006 20:37:43
(la: viata...dupa moarte?)
Nu neg ca in anumite conditii este posibil sa reusim sa facem abstractie de corpul nostru material. Dar asta nu demonstreaza decit ca mintea omului poate fi educata pentru a obtine astfel de performante. Iar experientele la granita intre viata si moarte sint descrise mereu la fel, pentru ca mecanismele fiziologice care le produc sint comune tuturor membrilor speciei. Dar niciuna din aceste persoane nu a murit cu adevarat, nu a trecut "dincolo", ci a existat pentru un timp la granita celor doua stari, undeva unde este inca posibila "intoarcerea". Toate acestea insa nu demonstraza existenta "sufletului" si nici faptul ca acesta este o entitate care ar putea exista in absenta materiei organice vitale. De altfel, este mult mai de bun simt sa acceptam ca "mintea", "spiritul" omului se naste impreuna cu corpul , se dezvolta si degradeaza odata cu acesta. Bolile mintii sint din ce in ce mai bine intelese prin descifrarea modului in care functioneaza si se interconecteaza componenetele materiale ale acesteia. Faptul ca mintea (spiritul) nostru evolueaza, se imbolnaveste si poate fi tratata este un argument in favoarea mortalitatii sale. Inteligenta, ratiunea nu se nasc nici in ficat nici in picioare nici in miini ci intr-o zona determinata materiala a corpului fara de care nu poate sa existe.

Presupunind ca spiritul ar fi imortal si ar retine capacitatea de "constiinta", ar trebui sa fie dotat de cele 5 simturi, dar separat de corp spiritul nu poate avea nas, ochi, gust sau simt tactil si deci lipsit de constiinta de sine nu ar putea conserva amintirile si personalitatea noastra. La ce ne-ar folosi sa continuam sa existam intr-o asemenea "forma"?

Asa incit odata inteleasa natura mortala a mintii, moartea pentru noi nu inseamna nimic asa cum existenta noastra nu este afectata de o posibila existenta anterioara atita timp cit s-a produs o "discontinuitate" in constiinta de sine. Oricine se preocupa de ce se va intimpla cu corpul sau dupa moarte, pastreaza mai mult sau mai putin constient credinta ca ceva din el va supravietui mortii.

Gindurile de mai sus au fost inspirate in mare parte de lectura cartii "Despre natura lucrurilor" scrisa de Lucretiu care a trait intre anii 99 si 55 inaintea erei crestine, si reprezinta filozofia epicurianista. Bunul simt care impregneaza gindirea unor oameni ca Lucretiu strabate cu forta mileniile si ilustreaza cel mai bine cum spiritul uman lucid triumfa asupra mortii.


I’m not afraid to die; I just don’t want to be there when it happens. Woody Allen.

#142897 (raspuns la: #142746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poem testamentar - de Areal la: 01/07/2008 09:33:45
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc, dar m-as gandi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu adevarat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cnd altii dorm.
As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata.
"As trai ca indragostit de dragoste"
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis de Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun celor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
"Cand ma vor pune in cutie..."
I-as invata pe batrani ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.
Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.
E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, cand ma vor pune in aceasta cutie, vai, voi fi mort.


Gabriel Garcia Marquez
om - de zaraza sc la: 26/08/2008 08:40:33
(la: Argila, paine neagra si un atac cerebral)
"Ceea ce am vrut sa spun este ca tratamentul naturist este o ALTERNATIVA la cel allopat, deoarece EXTREM de putini poseda cunoasterea tratamentului naturist."

Eu cred ca un om deschis naturii, deschis catre corpul său, poate sa-si gaseasca singur tratamentul naturist potrivit, mai ales cand apar primele disfunctii in organism. Este mult mai avantajos sa tratezi la aparitia primelor simptome, decat sa amani pana se cronicizeaza. Evident oamenii trebuie indrumati de mici in directia aceasta.

La cursul de Ayurveda se discuta despre metode de recoltare, dar facand numai primul an, stiu doar ca recoltarea o faci cu iubire, in acord cu natura care iti daruieste aceste beneficii. In Nasaud nu se mai fac cursuri...doar la Bistrita.

#336215 (raspuns la: #336082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
K - de adina.petre la: 10/04/2009 16:15:15 Modificat la: 10/04/2009 16:25:32
(la: Botox, riduri sterse la comanda, injectii pentru "tinerete")
Adica eu am probleme?

Hai sa iti explic in limba romana ca sa intelegi.

Pasul 1:
Nu imi doresc o relatie, un iubit, un sot, un partener ACUM. Drept urmare, cand ies din casa, nu ies la vanatoare de masculi. De ce? Ete asa, ca mi-s de ajuns eu mie insami acum. E de inteles? Eu zic ca e.

Pasul 2:
Nu am probleme cu celelalte femei. Daca vad una frumoasa stiu sa o apreciez ca-i frumoasa, daca vad una care nu-i, ma fac n-amk vazut, din diplomatie. Nu doresc a starni invidii, e loc pentru toata lumea pe strada, si eu oricum nu concurez. E de inteles? Eu zic ca e.

Pasul 3:
Daca aleg sa arat bine, o pot face si in virtutea respectului pe care mi-l acord mie, ca femeie, ca om. Pentru ca daca nu-mi respect corpul, mintea, sufletul, inseamna ca nu ma respect. Sau nu?
#426031 (raspuns la: #426017) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mao - de Paianjenul la: 05/06/2009 06:41:34 Modificat la: 05/06/2009 07:31:44
(la: cele zece porunci)

"Banuiam c-ai citit macar ceea ce sustii:("

- Evident ca am citit.

"Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (geneza, cap2, v.7)"

- Si care-i problema aici?!...

Textul nu spune ca Dumnezeu a facut o statuie de lut, statuie in narile careia ar fi suflat "suflare de viata" si statuia s-a transformat in carne vie. Spune doar atit: ca l-a facut din "ţărâna pământului"... si chestia e credibila devreme ce toate elementele chimice din care e constituit corpul uman se gasesc si in "ţărâna pământului".

Din ce forma de materie (ţărâna sau altceva) era constituit trupul lui Adam imediat inainte de a deveni "suflet viu" nu stie nimeni, nici chiar "desteptii" care (inchipuindu-si ca stiu mai mult decit stiu de fapt) se-ncumeta sa persifleze Biblia.

Alta chestie pe care n-o inteleg in rationamentul mistocarilor ca tine:

ce e "rasuflat" si dificil de acceptat in povestea cu "tarina insufletita" in cazul cuiva care deja accepta existenta lui Dumnezeu ca posibilitate/probabilitate?!...

Ia-o deci usor cu critica Bibliei, ca si tu esti pina la urma tot un fel de ignorant, chiar daca unul de alt soi decit cei pe care-i ridiculizezi!...

#447676 (raspuns la: #447523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Baby Mititelu la: 23/01/2013 15:21:34
(la: tratamente alternative)
Medicina alopata trateaza corpul fizic; mai degraba as pune-o fata in fata cu cea holistica (corp, minte, suflet). Cea holistica e cea recomandabila pentru ca omul are corp, minte, suflet -si nu se pot separa.
#639787 (raspuns la: #639786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Existentialism - de ninel la: 12/11/2003 13:31:31
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
Parerea mea este ca moravurile nu s-au schimbat de loc, ci doar au fost dezlantuite din incatusarea religiilor, in mare parte datorita avansarii cunoasterii (in special in vest). Mediatizarea dezlantuirii moravurilor are efect multiplicativ asupra imaginii pe care o avem despre fenomen. Cauza acestei schimbari este natura umana, ce constituie baza moravurilor, natura care este aceeasi de zeci de mii de ani. Doar stavilele au erodat, dar efectul a fost previzibil.

Oamenii inca se omoara intre ei si de cele mai multe ori are mai mult de a face cu trasaturi umane preistorice decat cu moravurile usoare ale unora. Avaritia, lipsa de toleranta, rigiditatea religioasa, diferentele etnice sunt cauzele majore ale conflictelor majore de pe pamant, si nu moravurile usoare.

Pe alta tema, dupa mine, progresul stiintific cel mai de seama este maparea genomului. Incet incetisor descoperim acum relatia dintre mutatiile genetice si bolile noastre cele mai temute. Mecanismul vietii pe Pamant este studiat si inteles in profunzime tot mai adanca. Importanta cuceririi universului este neglijabila in comparatie cu importanta cuceriri si intelegerii vietii de pe Pamant. Daca nu ne autodistrugem, omul va ajunge eventual la tinerete fara batranete.

Putem sa ne autodistrugem? Da. Care este probabilitatea? Mica dupa parerea mea. Ce putem noi sa facem sa reducem aceasta posibilitate? Nu mare lucru. Cutia Pandorei a fost deschisa si nimic nu o poate inchide la loc. Toate dansurile kabuki cu referire la reducerea arsenalurilor nucleare nu vor elimina niciodata TOATE armele nucleare, si, cel mai important, nu vor elimina faptul ca atomul poate fi manipulat de orisicare cu ceva finantze si materie cenusie.

Viziunea mea este ca eventual omul, un amestec de hardware (corp) si software (memoria si procesele de gandire), va elimina dependenta de partile de prisos (hardware) si va evolua inspre o forma ce foloseste commodity hardware (usor schimbabila si ieftina) pt sustinerea esentei omului (software). Atunci putem vorbi cu adevarat de tinerete fara batranete. Forma asta finala este asemenea formei omului din Matrix, dar si mai avansata, fara dependenta de un corp biologic. Un om nou va putea fi creat complet in software fara dependente de procese biologice. Pt unii, forma asta finala este apocalipsul sau mult timp dupa apocalips. Pt mine, asta ar fi apogeul evolutiei omului-maimuta.

La fel sau chiar mai important decat discutia despre moravuri si progrese stiintifice, sau capacitatea omenirii de autodistrugere, cred ca ar fi o discutie despre menirea noastra in univers. Care este telul nostru, al omenirii? Sa cucerim universul? Sa ne aflam originea? Sa supravietuim? Sa traim o viata cumpatata si morala cu speranta ca exista "afterlife"? Avem un tel ori conteaza daca avem unul? Ne determinam soarta singuri, ori soarta ne este determinata in mare parte sau chiar complet de gene si imprejurarile in care traim, ori poate chiar de forte extraterestre (fie Dumnezeu, Diavolul, un Matrix diabolesc, sau un laborant extraterestru ultrapotent, pubertin si dezinteresat)?
www=666 - de gabid la: 14/11/2003 01:14:32
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
"Viziunea mea este ca eventual omul, un amestec de hardware (corp) si software (memoria si procesele de gandire), va elimina dependenta de partile de prisos (hardware) si va evolua inspre o forma ce foloseste commodity hardware (usor schimbabila si ieftina) pt sustinerea esentei omului (software). Atunci putem vorbi cu adevarat de tinerete fara batranete."

Sau poate tocmai asta va fi sfarsitul OMULUI avand in vedere traducerea lui www ca fiind cifra fiarei.
#4189 (raspuns la: #4071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa va spun o poveste - de (anonim) la: 04/12/2003 04:42:43
(la: Romani in strainatate)
Romania
vremuri involburate
studentie pe malurile dunarii
greu, mizerie
oameni buni si rai
demult...
noua ani de munca in Romania
frumos si greu
5 ani fara Craciun
fara an nou si fara vacanta.
dimineata cand ma trezeam dupa o ora de somn
vomitam fiere
de oboseala
devenisem sclavul muncii pe care o faceam cu pasiune
ajungeam la servici si uitam oboseala
si tot asa...
pana cand n-am mai putut lupta
m-am mutat intr-o firma
lumina
frumoasa
oameni de oameni
si lepre
doar cateva
dar om langa om se aduna
si am plecat
cu sufletul strans
ca sa gasesc un alt drum
departe de casa.
e greu
sunt involuntar si eu dependenta financiar de cineva
mi-e greu.
dupa noua ani grei de munca
si independenta financiara
in care am facut tot ce am putut.
nu pot acum decat sa scriu...
"Poate DESTINUL are sa-ma invete..." Pentru Pisicutza, - de DESTIN la: 04/08/2004 03:41:31
(la: Pisicutza in dilema...)
DESTIN in dialog(imaginar) cu Pisicutza

(DESTIN)-Unde cauti tu, nimeni nu iti poate auzi vocea sufletului, caci vocea lumii e mult mai puternica.
-Fiecare om are locul lui in lume, si sufletul tau, e doar unul intre alte miliarde.

-Vocea sufletului e in fiecare om, si este instinctul. Tot ce trebuie sa faci este sa iti asculti instinctul...
-Nu vei putea auzi vocea sufletului pentru ca lumea e sufletul tau, si tu esti sufletul lumii... Fiecare om e lumea, si lumea e in el.

" ... caci Dumnezeu a pus in inimile oamenilor Eterinitatea fara ca ei sa o inteleaga..."

(Pisicutza)-Vechile mele invataturi, abia acum prindeau contur, deveneau pline de sens in fata acestor cuvinte ce le gaseam atat de adevarate.

-Fiecare viata are un sens, fiecare viata e o cautare, si in acelasi timp un antrenament. Cauti de fiecare data o noua limita, o noua valoare a existentei.
-Fiecare clipa in viata, te aduce intr-un punct in care trebuie sa iti asculti instinctul!

(DESTIN) -Ai dreptate,asculta-l si cu fiecare clipa din viata traita vei fi mai aproape de spiritul lumii, de o constiinta transcedentala a eternitatii, de Creatorul lumii...

(Pisicutza)-De cand am ajuns in "dilema"imi ascult instinctul ,vocea ma indemna, dar eu o cautam prea mult, de aceea nu am auzit-o.
-Ce paradox ciudat! De la inceputul vietii imi spunea acelasi lucru. Au fost semne, au fost ganduri, dar eu nu le dadeam ascultare.

(DESTIN) -Ehee!!!DESTINUL...

(Pisicutza)-Nimic nu ma multumise in viata, caci pana acum am simtit si am trait totul, in alte viati, dar ceva lipsea… si ceva-ul acela ma chema, si acum il auzeam...este DESTINUL.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18943 (raspuns la: #18860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...frumosul de care aminteam.pentru dinisor, - de DESTIN la: 06/09/2004 00:36:17
(la: Despre prietenie)


DESTIN in dialog(imaginar) cu dinisor

(DESTIN)-Unde cauti tu, nimeni nu iti poate auzi vocea sufletului, caci vocea lumii e mult mai puternica.
-Fiecare om are locul lui in lume, si sufletul tau, e doar unul intre alte miliarde.

-Vocea sufletului e in fiecare om, si este instinctul. Tot ce trebuie sa faci este sa iti asculti instinctul...
-Nu vei putea auzi vocea sufletului pentru ca lumea e sufletul tau, si tu esti sufletul lumii... Fiecare om e lumea, si lumea e in el.

" ... caci Dumnezeu a pus in inimile oamenilor Eterinitatea fara ca ei sa o inteleaga..."

(dinisor)-Vechile mele invataturi, abia acum prindeau contur, deveneau pline de sens in fata acestor cuvinte ce le gaseam atat de adevarate.

-Fiecare viata are un sens, fiecare viata e o cautare, si in acelasi timp un antrenament. Cauti de fiecare data o noua limita, o noua valoare a existentei.
-Fiecare clipa in viata, te aduce intr-un punct in care trebuie sa iti asculti instinctul!

(DESTIN) -Ai dreptate,asculta-l si cu fiecare clipa din viata traita vei fi mai aproape de spiritul lumii, de o constiinta transcedentala a eternitatii, de Creatorul lumii...

(dinisor)-De cand am ajuns in "dilema"imi ascult instinctul ,vocea ma indemna, dar eu o cautam prea mult, de aceea nu am auzit-o.
-Ce paradox ciudat! De la inceputul vietii imi spunea acelasi lucru. Au fost semne, au fost ganduri, dar eu nu le dadeam ascultare.

(DESTIN) -Ehee!!!DESTINUL...

(dinisor)-Nimic nu ma multumise in viata, caci pana acum am simtit si am trait totul, in alte viati, dar ceva lipsea… si ceva-ul acela ma chema, si acum il auzeam...este DESTINUL.



PS ...frumosul de care aminteam.

'nu este o cedare,priveste-o ca un dar al sexului puternic catre o reprezentanta a sexul frumos.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Mesia exista din vesnicie fiind de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. El este fara de inceput si fara de sfarsit, altfel spus El este "inceputul si sfarsitul, alfa si omega". Prin urmare toate proorociile VT vorbesc despre El si misiunea Lui. Gasim in VT mai multe referiri la Sfanta Treime, din care face parte si Hristos, Cel ce avea sa vina pe pamant pt. a sterge pacatul stramosesc. Facerea 1, 26 si Isaia 6, 3 sunt doar doua exemple. Cel mai concludent este episodul in care Sfanta Treime se coboara in chip firesc, omenesc (sub chipul a trei tineri) la stejarul Mamvri, unde sunt intampinati cu cuvintele: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta"...(adica desi erau trei persoane distincte, Aaron li se adreseaza ca uneia singure).

Ce am vrut sa zic prin toate acestea? Ca Hristos a existat din vesnicie, ca si Fiu al lui Dumnezeu, si ca la vremea hotarata EL A VOIT sa coboare pe pamant, n-a fost obligat. Dar vremea hotarata nu trebuie inteleasa ca fiind hotarata din afara, cum se pare ca intelegi tu, ci hotarata de STAREA SPIRITUALA A LUMII- deci nu e vorba de nici un destin prescris aici fiindca Dumnezeu a stiut dinainte ce va face omenirea, dar n-a voit sa-i incalce libertatea si ca atare n-a intervenit printr-un act dur ca s-o oblige la a respecta Legea caci n-ar mai fi fost atotdrept atunci.

Pui intrebarea "cine e Isus atunci ca el nu este amintit nicaieri inainte de a lua forma umana?" Insa inainte de asta faci o remarca: "Isus a existat inainte de Isus deoarece el a coborat si a luat o forma umana." Tocmai in aceasta consta dualitatea Lui (Dumnezeu si om in acelasi timp), ca a existat dinainte ca Dumnezeu si Si-a insusit trupul omenesc in spatiu si timp. Dealtfel ar fi fost ilogic sa vina ca Dumnezeu in afara trupului omenesc fiindca faptura umana n-ar putea percepe formele spirituale si natura divina in maretia ei, ci ea poate sa o perceapa doar daca persoana divina se supune legilor firii/materiei/fizice. Cine este Iisus? Sper ca ti-am raspuns. Daca ai fi vrut sa se vorbeasca inca din VT despre Fiul ca venind si luand numele Iisus, atunci te inseli. Asta ar fi dus inevitabil la nasterea unei multimi nemasurate de Mesia contrafacuti fiindca si-ar fi luat de buna seama acest nume si s-ar fi folosit de el in scopuri personale (mai ales ca acest nume era intre cele mai uzuale la evrei).

Spui apoi ca "a murit forma umana pe care a luat-o, deci nu forma divina, ca atare deicid= nimic". Paianjenul a incercat sa spuna ceva referitor la aspectele legate de crucificare si ce insemnau ele pt. condamnati- si pt. ceilalti. Tin sa punctez un aspect extrem de important la acest capitol: crucea era nu numai un instrument de tortura extrema, dar si un mijloc de lapidare a moralitatii persoanei respective. Si chiar daca acesta era un mijloc de ucidere legala la romani, evreii au adoptat destul de usor acest mijloc in practicile lor fiind mai feroce si mai drastic decat uciderea cu pietre in mijlocul pietei. De remarcat ca nici macar ei insisi nu doreau sa fie partasi la asa o executie fiindca mortul "spanzurat pe lemn" era considerat profanator pt. cei ce s-ar fi atins de dansul. Asta nu-i impiedica totusi pe curiosi sa se stranga ca la balci in jurul crucii. Prin urmare invinovatirea de deicid vine pe fondul interpretarii urmatoare: Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mantuiasca lumea. Insa evreii, fiind sub jugul ocupatiei romane si dorindu-si un eliberator nu din chingile pacatelor ci din cele ale tiraniei straine, asteptau un reformator social, un fel de haiduc care sa-i dezrobeasca si sa intemeieze statul Israel in "pamantul fagaduintei". Prin urmare venirea lui Mesia s-a facut imediat subiect de dispute in chiar sanul Sanhedrinului, cei mai multi punand sub semnul indoielii persoana lui Hristos care, pe deasupra, se aratase in dese randuri impotriva practicilor lor invechite in faradelegi. Asta insemna subminarea puterii israelite, in opinia lor, si o incercare de substituire in persoana lui Mesia- ceea ce, sa fim obiectivi, era inacceptabil. Numai ca ei nu intelesesera ce fel de imparat venise sa fie acest Mantuitor, n-au inteles ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta (cum El Insusi marturiseste in fata lui Pontiu Pilat). El le vorbea pe fata de o imparatie a sufletului iar lor li se parea ca vorbeste asa doar ca sa-i faca pe ei de rusine. De aici si invidia si rautatea lor (precizam ca nu e vorba de toti evreii, ci de mai marii fariseilor si carturarilor). Razbunarea pt. cuvintele Lui rostite cu indrazneala a fost posibila tinand sfat "ca sa-L omoare". Deci nu ca sa-L chestioneze, ci ca sa-L omoare! Inca inainte de a ajunge la judecata, soarta Sa era pecetluita.

De ce au fost invinovatiti totusi de deicid? Sa citim la parabola lucratorilor viei: "33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis." (Matei cap. 21). Ce ne spune aceasta pilda rostita de Mantuitorul in chiar ziua intrarii in Ierusalim, cand se pregatea de patima Sa? Spune f. multe! Pur si simplu nici nu trebuie sa mai completez nimic. Dar ca sa revin la intrebarea de la care am pornit am sa mai dau un citat: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac." (Hristos pe cruce). Aparent evreii nu stiau ce fac. Oricum, nu toti stiau, asta e clar. Daca n-a fost evident ca instigatorii au dorit moartea Lui din dorinta de razbunare, atunci cum se interpreteaza acest text: "10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie." (Marcu 15)? Sigur ca ei n-ar fi putut sa ucida pe Dumnezeu, departe de noi gandul acesta, insa faptul ca si-au invartosat inimile si s-au impotrivit lui Dumnezeu Insusi cerandu-I moartea, desi faceau varsare de sange nevinovat si puteau (daca ar fi fost sinceri cu ei insisi) sa renunte la simulacrul de proces fie numai si pt. ca ar fi putut fi intr-adevar Dumnezeu, acest fapt zice multe despre moralitatea acelora si despre scopurile lor ascunse. Insasi ideea de ucidere a Celui Care le dovedise in atatea randuri ca este Fiul Omului, ucidere menita sa distruga trup si suflet deopotriva, este o idee indreptata impotriva Duhului Sfant si a voii divine.

Scenariul tau e ca un film pt. copii, menit copiilor si conceput copilareste, nu te supara. In primul rand e doar un scenariu. In al doilea rand este gresit fiindca, daca prin absurd am accepta acestea, atunci nu se mai pune problema neimplinirii Scripturilor, ci aceea a nemantuirii omenirii! Pt. ca Hristos n-a venit (numai) ca sa implineasca Scriptura, ci ca sa desavarseasca omenirea. Proorociile despre El n-au fost date pt. ca mai tarziu in timp El sa le adevereasca, nu acesta a fost scopul lor, ci acela de a face cunoscute SEMNELE venirii/persoanei Lui, la fel ca si in cazul apocalipsei. Asadar nu proorociile sunt conditia venirii Sale, ci venirea Sa este conditia pt. care au avut loc proorociile.

Afirmi ca: "intr-o discutie teologica trebuiesc lasate crezul religios personal si credinta in sine la o parte. Daca nu o facem, atunci discutia o sa aibe o natura "credincioasa" dar nu teologica ( teos= zeu, logos= a vorbi ) si atunci nu mai e necesar sa ne pierdem timpul despicand firul in 4." Teologie (din greaca) nu are intocmai sensul dat de tine. Theos inseamna Dumnezeu (zeu daca vrei tu neaparat) iar logos inseamna cuvant. Prin urmare teologie se traduce prin "Cuvantul lui Dumnezeu", adica Fiul lui Dumnezeu. Vorbirea "teologica" (vorbirea despre Dumnezeu) in afara crezului religios personal ("credintei in sine") este vorbire in afara lui Dumnezeu si nu mai este teologica, daca-mi permiti sa-ti atrag atentia. Poate fi cel mult "logica", va fi cu siguranta profana si, repet, in nici un caz despre Theos. Cum ai putea patrunde spiritual asa niste lucruri sau vorbi despre ceva ce nu cunosti si nu poti patrunde cu sufletul? Ca unde e loc numai de logica, nu prea mai ramane pt. simtirea interioara. Eu incerc pe cat posibil sa nu despic firul in 4, cum zici tu. Iti fac cunoscute unele chestiuni, daca vrei, dar sa stii ca n-am sa arunc margaritarele credintei in gura porcilor fiindca, asa cum zice Hristos, daca fac aceasta porcii se pot intoarce spre mine sa ma rupa. Eu iti spun o data, de doua ori, poate si de noua ori, dar dupa aia nu mai avem ce "teologhisi" impreuna, daca vad ca doar te prefaci a asculta ceea ce zic.

Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat. Ca o fac cu ceva ravna, nu mi-e rusine si nu ma tem de reactiile nimanui. Fiecare va da socoteala si pt. tot cuvantul rostit, la vremea cuvenita. Ceea ce stiu spun cu tarie fiindca nu stiu de la mine insumi, ci de la cei care au experimentat timp de 2000 de ani si-au pus in valoare aceasta stiinta despre Dumnezeu. Eu doar vorbesc despre ele. Daca nici macar vorbele nu sunt suferite, atunci cum ar mai putea sa fie suferita viata dupa preceptele Scripturii?!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21351 (raspuns la: #21153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...