comentarii

PIERDUT IN PADURE COMPUNERE


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Noua Constitutie - de (anonim) la: 18/10/2003 05:31:28
(la: Noua Constitutie, UE, armata si vanzarea fortata)
Parerea mea e ca romanii sint idioti! Pur si simplu refuza sa-si foloseasca creierul dincolo de ziua de miine si dincolo de propriile interese...

Altfel nu imi explic cum pot sa se lase manipulati cu atita usurinta de o mina de politicieni care au inteles cit de usor pot fi prostiti romanii. Cit de usor pot fi dusi cu promisiuni (votul uninominal, controlul averilor ilicite, restringerea imunitatii parlamentare, transparenta in biografia demnitarilor) si cit de usor se multumesc cu putin praf in ochi.

Iar politicienii nu fac decit sa continue ceea ce au inceput cu ceva timp in urma: sa adune cit mai multi bani indiferent de rezultatele negative pe care noi trebuie sa le suportam. Are careva idee cit au pierdut romanii prin taierea abuziva a padurilor retrocedate? Ii pasa cuiva ca mineritul a fost adus in pragul falimentului? Este cineva constient unde sa va ajunge daca UDMR-istii continua nestingheriti sa indrepte Romania catre federalizarea?

Cu maghiarii e o alta poveste. Timp de sute de ani de zile, am trait impreuna fara nici un fel de probleme. La un moment dat apare o mina de oameni (sa le spunem UDMR-isti) care observa ca in ecuatia "voturi -> putere politica -> bani" lipseste primul termen. Pentru a putea manipula mai bine populatia maghiara, UDMR-istii decid ca unele zone din Romania ar arata mai bine daca ar apartine de Ungaria. Si de aici pina la ura intre maghiari si romani nu a fost decit un pas. Celor care vor spune ca aceasta ura nu exista, le spun atit: Mergeti in Harghita sau Covasna si cereti de la cineva, in limba romana, o informatie. Faceti acelasi lucru in limba maghiara. Sa nu credeti ca celor din conducerea UDMR-ului le pasa de oameni. Voturile sint cele care conteaza! Cit despre maghiari, Bosnia nu a fost o lectie suficient de clara.

Din pacate, lucrurile vor ramine tot asa... Pentru a schimba ceva in bine trebuie sa ajungi sus. Daca vrei sa ajungi sus trebuie sa gindesti ca ei. Daca gindesti ca ei, schimbarea in bine va fi doar pentru tine.

Asa ca...

PS. Cineva trimis un comentariu de genul: "Eu o sa votez, ca nu vreau sa fac armata". Lui si celor care "gindesc" in halul asta le aduc aminte ca acesta lege si multe altele se puteau introduce oricind. Asa ca daca ati votat, v-ati facut-o cu propria mina...
Arghezi... - de Madalina la: 22/11/2003 10:12:53
(la: Poezii !!)
Psalmul de tainã

O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii,
Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji
Si m-ai oprit ca sã mi-o caut la tine-n palme si-n obraji
Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii.
Cu care-am nazuit alãturi sã leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, batut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea.
Pãmânt figaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate.

Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai fãcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si tarmii-mi cresc în jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde
Si ai lasat sã rataceasca undele mele suferinde;
Unde ti-s mainile sã-ntoarca în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale sã-mi caute-n cununa spinii?
Si soldul tau culcat în iarba, pe care plantele-l cuprind
Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe sesuri plopii când treci din crestet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntalneste o plasa calda de racoare.
Tu ce scrutezi, scotandu-ti sanii pe jumatate din vestminte
Ca sã-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte,
Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip,
Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fãrã chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fãrã tinta,
Si frumuseatea ta facuta pare-a fi fost ca sã mã minta.
Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura
Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravaIi de moarte, ura;
Ridica-ti din pãmânt urechea, în ora noptii, când te chem,
Ca sã auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem.

NP:
E una din favoritele mele...
Am fost luna trecuta, dupa 13 - de relu la: 12/12/2003 20:46:21
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am fost luna trecuta, dupa 13 ani. Ma pregatisem sufleteste pentru foarte rau. Si-am gasit rau, dar nu cit am crezut. Fiind din Resita, am vazut numai starea orasului astuia. Poate ca orase mai mari si mai bogate ca Timisoara, Bucuresti sint altfel. Dar in Resita, lumea e trista si saraca. Industria mare care fusese in Resita acum e in mare parte falimentara. Am intilnit prieteni, vecini, samd. Sa-i vad din nou pe cei cu care am crescut a insemnat foarte mult. Dar ti se rupe inima sa-i vezi pe unii care sint aproape 'homeless'. Si m-am jucat cu ei cind eram mici. Nu m-am putut abtine sa nu le pun bani in buzunar pe furis. Dar pina la urma, nu poti sa-i ajuti. Am si vazut niste chestii absurde. E un monument linga blocul unde stau; o statuie modernista, la care se ajunge urcind niste trepte lung, dar joase. Era un tip intr-o baraca mica cu geamuri (ca un WC portabil arata) linga statuie. Slujba lui e sa aibe grija sa nu se urce nimeni pe treptele alea, care oricum erau de beton. Se tot lua de copiii care se urcau pe trepte. E trist sau nu e? I think it's very sad.

Intr-un fel m-am simtit ca acasa, dar nu "acum acasa," ci "atunci acasa." Si asta din cauza nostalgiei. De obicei atitudinea celor mai multi nu m-a facut sa ma simt ca acasa. Lumea se pare ca e confuza, si au ales numai mesajele proaste din vest. Un singur prieten m-a mirat. Care nu a trait deloc in vest, dar mentalitatea lui e impecabila. Nu si-a pierdut integritatea, are simt bun si intreprinzator, si o minte clara. Din toti pe care i-am intilnit, trei au fost asa -- doi cu studii superioare, si unul pe care toti il cred narod si taran (dar care de fapt mi s-a parut cu mult mai profund decit majoritatea). Am invatat sa tac din gura mai mult, si sa nu-mi dau prea mult cu opinia, pentru oricum lumea nu-si schimba parerea ca vin eu dupa 13 ani si le spun ca e bine sa-i lasi pe straini sa investeasca. Stiti, vesnica debatere despre "nu ne vindem tara." Am incercat eu sa zic, pai de ce nu. Ca dupa ce ne facem bogati, o cumparam inapoi. Dar, nu merge, ca patriotismul e mare si puternic in Ro.

Din punct de vedere personal, vreau sa spun ca uitasem cit de frumoasa e zona din jurul Resitei. Am urca sus pe Semenic intr-o zi, si-am mers la Garina, Trei Ape, si Crivaia. Dupa sesul din Ontario am crezut ca sint in rai. Dealurile din jurul Resitei sint mai mari decit "muntii" din Ontario. Si paduri, si lacuri, ... frumos.

Deci, in sumar, parerile mi-au fost foarte mixe. Unii se pare ca sint complet pierduti (mintal) si nu au discernamint ce e bine si ce e rau din ceea ce vine din vest. Iar altii, cu profesionalism, curtoazie, samd. Sper ca bunul sa invinga cu timpul.

Daca as fi mai aproape, poate ca m-as duce mai des. Dar asa, nu prea ma bate gindul. Cine stie?
-Relu

P.S. Si dupa ce am citit despre invazia Romaniei de ciini vagabonzi, ma pregatisem bine. Dar, spre uimirea mea, in Resita am vazut foarte putini. I-a mincat lumea ca-i orasul mai sarac? Mister!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
pt. Ingrid de la Ozzy Osbourne,episodul 2 - de (anonim) la: 03/02/2004 18:56:39
(la: Practici profesia visata?)
Dear Ingrid,
Azi ti-am tot scris in nestire printre picaturi caci am avut de lucru,dar s-a intimplat ca tot trecind de la un site la altul,si de la scanner la a trimite arta mea email...am pierdut total tot ceea ce am scris,si era...destul! S-o iau de la capat e cam greu acum,asa ca ma voi rezuma doar la ceva mai expeditiv si pe cit de concis.
Dupa bd. am gasit de lucru prin concurs la ziar ,la o firma mare particulara in advertising.M-au angajat imediat si mai tirziu am aflat de la colegi ca fusesera cam ...200 de candidati pe un post ocupat acum de mine!sa faci tranzitia de la bd. la storyboards nu e greu,trebuie sa desenezi si sa colorezi in markers doar(pt. ca e rapid)scenarii ce vor deveni reclame comerciale la TV.
Firma lucra pt. cele mai mari agentii de adv. din tara cu sediul in NY.Eram 16 artisti ,toti f. buni,crema cremelor!Am lucrat insa doar 4 ani jumate,lucrurile incepusera sa fie proaste si eram nemultumiti.
Asa ca 8 dintre noi am format propria noastra firma si am plecat de acolo.
Unul din noi este agentul nostru,impresar,deci el cauta clientela si ne gaseste de lucru ceea ce e f.f.f bine!Toti lucram strict de acasa,via computer si scanner si email si fax etc,si fiecare avem aparatura de ultima ora ,cel putin 6.000$ ca cost.Lucrind acasa de 2 ani este un vis si chiar daca lucrez in weekenduri nu ma deranjeaza de fel.
In advertising NU ai un program fix.Azi poti lucra 16 ore si apoi vei sta 3 zile dar se plateste f.f.f.bine!!!Uneori am lucrat 24 ore nonstop.de obicei nu muncesc mai mult de 60 ore pe luna dar cistig intre 10.000$-12.000$ pe luna.
O diferenta mare de la 500$ cu care am pornit cind am venit aici!
marilyn nu mai lucreaza de 1 an,nu avem copii,avem 2 pisici luate de pe strada si multe pasari si animale salbatice in curte de care ne ingrijim zilnic.Vreo 10 veverite,raccoons,marmite,ce traiesc in padure si stufarisul salbatic din spatele vilei si vin mereu caci stiu ca au ce minca.
Pasari cu droaia si multe specii.Sint si citiva ereti care uneori mai ataca vreo pasare dar asta e natura.
In fine,deci lucrez de acasa si ceea ce fac imi place f.f.f. mult si deci pot spune ca sint realizat ca artist si cistig bani din arta mea doar.Ceea ce ma face si mai fericit este ca BINE am facut ca am plecat din Romania unde azi...as fi fost un nimic!!!!!
La fel sint fericit ca de 13 ani am o sotie f. frumoasa si inteligenta cu 2 diplome de facultate la buzunar si ca prin ea am si o familie f. buna.
Un vis implinit desigur,dar eu totusi cred ca la mijloc e si soarta si cred in ea.
Fiecare are un anume drum in viata nescris ori dictat de nimeni si totusi exista si intuitia care te indeamna sa-ti urmezi calea.
Sa spun in final acum un lucru: am stiut mereu ca voi deveni artist si imi voi realiza visele inca din liceu,dar la acea vreme nu stiam UNDE.
Sa reusesc aici,in America unde e o competitie la singe prin doar talentul meu este o mare realizare!Si ma bucur ca nu am reusit la Grigorescu!!!NU era menit pt. mine!Si totusi cred ca as fi plecat oricum....trebuia sa-mi urmez destinul.Asa ca citesti viata unui om ce si-a implinit visele.
De ce ma semnez Ozzy? E pt. ca sint un mare fan al lui inca din 1970 cind era la Black Sabbath,f.f. legendar grup si inovator de muzica pt. cei ca mine.
Era o scapare a mea din comunismmul romanesc sa vin acasa si sa ascult discurile lor cumparate la negru!Si apoi toti membri grupului ca f. multi altii din perioada 1965 -1972 si mai tirziu,au plecat de la ZERO!Ozzy nici nu avea pantofi macar! Cu fratii lui foloseau o pereche cu rindul !Si a devenit un mare rock star pt. ca muzica a fost si e ceea ce mereu a stiut sa faca toata viata de la 18 ani incoace.
Niciodata nu m-am gindit macar ca voi fi altceva decit artist profesionist si sa-mi cistig existenta NUMAI din arta mea.Celelalte "meserii" ce am avut au fost mereu de tranzit si nicidecum nu am gindit sa-mi fac un viitor din ele si in plus...NU SUPORT sa lucrez pt. sefi si sa am un anume orar de lucru!!!Singurul job in viata in care am stat cel mai mult a fost la acea firma de adv,4 ani jumate!Am lucrat pt. mine cit am fost artist de bd,si 11 ani e mult,acum la fel si vor fi multi ani de acum incolo.
Cu astea inchei aici,multe ar mai fi de spus dar poate altadata.
LOVE&PEACE,

Ozzy Osbourne

















































Parerea unui om simplu - de Dantimis la: 09/02/2004 14:51:49
(la: Politica Romaniei ( sau in RO ). Ce ai face TU?)
Nu sunt politician, nu sunt redactor de ziar sau TV, sau orice fel de alta "personalitate". Doar un om simplu, un amarat de inginer, ingineri pe care unii nici macar nu-i considera ca facand parte dintre intelectuali. Asa ca atunci cand aud cuvantul "portofoliu" gandul ma duce direct la stock market-ul american unde ma mai joc cu options din cand in cand, caci sa cumpar shares nu-mi permit inca. Scuze de paranteza, inteleg ca te refereai la un portofoliu politic.

Cred ca situatia grava in care se afla Ro la ora actuala se datoreaza faptului ca noi nu avem oameni politici de fapt, ci oameni pusi pe chiverniseala. Oameni care dupa ce au fraierit poporul sa ii aleaga, nu se ocupa cu a-si face job-ul pt care au fost alesi, ci alearga frenetici sa-si umple buzunarele. Cred ca "oamenii politici" de azi jefuiesc poporul roman mai ceva decat ne-au jefuit turcii sau tatarii sau boierii de pe vremuri. Si asta nu la figurat ci la propriu. Isi vand unii la altii fabrici si terenuri pe preturi de nimic, firme cu venituri imense care se sustrag de la plata impozitelor, tot felul de afaceri murdare, etc. Ce fac toate astea? Saracesc statul, adica poporul roman. In loc ca statul sa aiba bani sa plateasca spitalele, boierii romani isi umplu buzunarele, uneori chiar pe fata, fara nici o jena. Ce-au de pierdut? Imaginea publica? Chiar credeti ca ii pasa hotului de imaginea publica?

Desigur veti spune, nu sunt toti chiar asa, mai sunt si unii cinstiti printre ei. Binenteles, orice padure are si uscaturi. Dar parerea mea e ca se lasa dusi de val si se pierd in multime.

Ce ar fi de facut in situatia asta? Ce ne-a unit pe noi romanii de-a lungul istoriei? Ca si pe multe alte popoare: FRICA. Nu vreau sa spun ca am fi un popor de fricosi, nu mai mult decat alte popoare, dar se pare ca prin frica poporul roman poate fi manipulat foarte usor: frica ne-a facut sa ne unim in fata cotropitorilor din afara si frica ne-a tinut atata vreme sub comunism. Iar mai marii zilelor noastre tot prin frica incearca in zilele de azi sa inchida gura ziaristilor. Si se pare ca reusesc destul de bine!

De bine, de rau, dupa aproape 15 ani de "democratie" Ro are deja ceva legi. Sigur ca mai pot fi imbunatatite, dar asta va dura ceva vreme. Nu asta e problema insa: sunt convins ca daca toata lumea le-ar respecta, asa cum sunt ele, viata in Ro ar fi mult mai buna. Dar cum sa se intample asa ceva cand cei care le-au facut sunt primii care le calca? Ce folos daca pedepsele s-au inasprit cand nimeni nu este pedepsit? Chiar daca e gasit vinovat! Cei care sunt gasiti vinovati sunt numai pestii cei mici, rechinii inoata liberi si nestingheriti. Cum spunea ambasadorul american nu demult: "Aratati-mi pe cineva la nivel inalt condamnat pt coruptie?" si asta nu pt ca nu ar fi acuzatii... Ia prinde si condamna ceva ministri, senatori sau deputati, arunca-i dupa gratii pana vor implini 100 de ani si confisca-le toate averile, caci oricum sunt facute prin jefuirea poporului. Sa vezi cum cei ramasi, de frica, isi vor schimba naravurile si vor deveni din lupi mielusei...

Concluzia mea e ca, daca as fi eu maine ales prim-ministru, mai putin m-ar interesa din ce partid e format guvernul, ci cat de cinstit e. Iar cinstea guvernului ar trebui impusa prin frica, caci altceva nu cred ca ar functiona. Daca un ministru, sau cineva din cabinetul lui e prins cu ocaua mica sa fie articulat sa simta si nepotii lui. Iar odata ce ai un guvern si oameni in functiile de conducere cinstiti atunci te poti apuca sa faci curatenie si ordine in straturile de mai jos. Oricum, asta e doar o utopie... pt ca oricum nu voi candida niciodata :))).

Multa bafta!

Dan

Niciodata nu cumpar loterii, - de (anonim) la: 04/04/2004 21:33:08
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Niciodata nu cumpar loterii, dar daca ar avea jumatate, un sfert sau chiar mai putin decat mentionati mai sus, prefer sa traiesc in Romania impreuna cu copilul meu. Traiesc de peste 20 de ani in afara tarii, am o buna profesie si un bun nivel de viata dar zilnic mi-e dor de Romania si traiesc cu iluzia ca vre-o data voi reusi sa ma intorc pentru totdeauna acolo. Nu visez sa ma intorc pentru a face bani si afaceri, nici sa arat cu mandrie ceea ce am "reusit in occident"; doresc sa ma intorc sa revad tablourile lui Grigorescu, sa pot merge la un concert la Ateneu, la o cina la Carul cu bere, sa cobor dintr-un tren in Gara de nord, sa ma plimb prin Cismigiu, sa hoinaresc printr-o padure cu ghiocei infloriti, sa ma prinda ploaia pe sub teii infloriti, sa ating nisipul marii si multe altele care se simpt doar acolo...fara atatia bani. Stiu ca intr-o zi voi reusi sa-mi implinesc toate aceste iluzii dar ma tem ca va fi prea tarziu pentru a le impartasi cu persoanele care in memoria mea sunt legate de aceste locuri. Cred ca ma voi simpti singura si straina intr-o tara care candva a fost a mea si asa va ramane pentru mine dar de unde am plecat de mult, m-am pierdut din istoria ei iar acum nu am alta pentru care sa simpt la fel.
Vorbe la o expozitie(*) - de Dinu Lazar la: 28/04/2004 17:17:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Poate unii vor spune - ia, ce mare scofala sa faci o poza, acolo.
Ce mai e fotografia in ziua de azi?
Putem sa ne uitam la imaginile realizate aici de Mihai Moiceanu si sa spunem mai degraba ce nu este imaginea buna si implicit, ce nu este fotografia realizata de el.
Nu este impushcarea subiectului, nu este declansare fara motiv, nu este cautarea unei stari fara a avea idee de compozitie si de limbajul plastic, nu este imaginea fara motiv si ideea fara imagine.
Cumva, imaginea lui este, si vine din, acel rar moment care ne arata de fapt din cite momente nemuritoare se compune – sau se poate compune – timpul pe care il petrecem.
Fotografia lui Mihai Moiceanu este la urma urmei ca imaginea unei stele care o vedem ziua in amiaza mare vara cind ne uitam intr-o fintina si vedem acolo departe in acel loc neasteptat o sclipire albastra - e steaua de deasupra noastra, pe care altfel nu o putem zari.
Artistul surprinde cu delicatete si precizie momente fugare in peisaj, care dureaza numai o fractiune de secunda si le transforma in eprubete temporale cu nonsalanta unui creator de linii, de stari, de lumini si de compozitii baroce, ascultind parca mereu o ascunsa muzica a apelor si a inaltimilor si, culmea, facindu-ne sa o auzim si noi.
Compozitia imaginilor sale este in majoritatea cazurilor una descriptiva, care creeaza iluzia unui univers coerent.
Este numai iluzia, pentru ca intr-un fel sau altul, folosind un limbaj plastic simplu si interesant de analizat, ne strecoara in suflet certitudinea temporalitatii, a secundei care zboara si a momentului pe care daca nu il vedem in imaginea realizata de el, l-am pierdut pentru vecie.
Dincolo de imaginea unei lumi aproape linistite, de fotografia unei secunde in care liniile se compun intr-un cadru unic, de muntii cu vai albastre si de viata uneori panoramica a fotografiilor sale, Mihai Moiceanu pare a fi ca spiritul acela care fara sa cunoasca si sa vada marea, paseste in apa adinca si pina atunci fara valuri si se scufunda, chemat de o pasiune de nepovestit.
Povestea lui e ca povestea valului; incearca sa ne spuna ceva si cind e foare aproape de suprafata, este motivul acelei furtuni mari cu valuri albe si cer violet; si cum muntele nu este altceva decit un val urias si impietrit, el incearca sa foloseasca fotografia pentru a exprima intr-un mod aparent calm o stare de iubire adinca si devastatoare.
Si cred ca reuseste.
(*) Bucuresti, galeria Galateca, pina pe 8 mai, intre orele 8-18
#14679 (raspuns la: #14637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt ozzy - de desdemona la: 13/05/2004 05:28:28
(la: Respectul)
Buna,

Ce noroc ai, sa fii prieten cu nativi indieni ! Intotdeauna m-au impresionat muzica, obiceiurile, si arta lor (de cate ori am vazut grupuri care dadeau concerte pe strada prin Anglia/Franta), si 'the more I know the more I like them'. Daca as avea ocazia sa intalnesc si eu cativa din mostenitorii traditiilor lor, sa ascult din povestile lor, si sa vad pamantul si natura asa cum le vad ei, as considera ca am primit cea mai mare favoare a sansei. Mie americanii nu imi plac deloc, fiind purtatorii stindardului arificialitatii, ignorantei, ipocriziei, materialismului si superficialitatii, prin multe din mesajele lor 'culturale' ce se imprastie in lume. Stiu ca e gresit a generaliza la o natie intreaga manifestarile unei parti a ei. Dar pe cat detest aceste aspecte, pe atat admir cultura si civilizatia autohtonilor exterminati de omul alb. Un continent asa de frumos, cu locuri atat de impresionante, parca pamantul insusi iti cere a-l venera. Indienii, cu atitudinea lor fata de natura ar trebui sa fie tocmai oamenii care sa ocupe acest mare continent, iubindu-l si repecatandu-l. Si cine sunt acum stapanii lui ? Cei ce nu cunosc decat expolatarea si nu respecta decat banul, liderii artificialului si superficialitatii, o societate ca un balon de sapun, fara radacini. Rog tuturor fanilor americii sa imi ierte vehementza, poate am sa inteleg mai multe cand am sa vizitez si eu acest continent. Nimic nu m-ar putea tenta sa vizitez SUA - afara doar de marile rezervatii naturale, si de posibilitatea de-a intalni si a sta de vorba cu indieni, ceea ce mi-as dori sincer.

Draga Ozzy, daca ai primit asa un nume fain, de ce nu il folosesti pe acesta ca nickame in loc de 'Ozzy Osbourne' (care imi pare ca nu te caracterizeaza). Daca ai avut o viziune care ti-a dat acest nume, cred ca e o reflectie a ceea ce esti undeva in adancul tau. Am mai auzit inainte despre acest ritual (in benzi desenate sau in ceva filme) in urma caruia iti obtineai o identitate in cadrul grupului indienilor. Nu stiam ca se mai practica inca - ai avut noroc sa fi trecut prin el.

Apropo de vulturasul ce l-ai urmarit pentru a te intoarce la prietenii tai, si mie mi s-a intamplat odata ceva asemanator. M-am dus la Brasov sa stau o zi intr-o cabana la marginea orasului (unde un mare grup de prieteni stateau de vreo saptamana). Habar nu aveam unde e cabana, stiam ca merg cu tramvaiul pana la capat, si dup-aia e la vreo 20 de minute in padure. Si m-am pornit si eu ca ardeleanul, cu gandul ca 'oi nimeri eu', si m-am pierdut. Stau la o raspantie si ma intreb: incolo ? Incoace ? Incotro ? Si cum stam eu asa si ma minunam, simt ca cineva ma atinge usor pe picior, ma uit, era un pui de catzel, tare dragut, care se gudura pe langa mine. N-aveam nici un biscuite sa-i dau, dar l-am mangait, si i-am vorbit, intreband daca nu stie el incotro s-o apuc. Cum nu era nimeni pe acolo ca sa rada de mine ca vorbesc cu un catzel, m-am amuzat de situatie si mi-am propus sa il urmaresc. Si catzelul a mers pe-un drum, pe urma printr-un crang, si urmandu-l, dupa putin timp, am vazut o cabana in jurul careia prietenii mei se jucau cu bulgari de zapada. Politicoasa cum imi shade, bine am multumit catelului pentru ghidaj si am dat fuga fericita sa-mi intalnesc amicii. Oare daca i-as fi povestit intamplarea unui bunic indian mi-ar fi dat numele 'little black dog' sau 'talks with dogs'?
May the Great Spirit be with you !!!
Desde
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
#15327 (raspuns la: #15309) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina? - de mircios la: 17/05/2004 00:24:41
(la: Existenta divinului?!)
Eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina, superoara." Este doar o modalitate de a lucra cu complexitatea lumii in care traim.
Mai devreme sau mai tarziu, un om, implicat constient in viata lui, ajunge la momentul in care pentru a merge mai departe are nevoie de o "teorie unificata a campurilor existentei." Calea traditionala, adica cea mai veche si cea mai utilizata este calea credintei intr-un "motor primordial." In timpurile moderne a aparut calea sintetico-analitica, adica cea stiintifica, in care individul incearca sa gaseasca in mod rational legile ce stau la baza unei "teorii unificate a campurilor existentiale" si sa le sintetizeze intr-o teorie satisfacatoare modeluluii cel mai apropiat al lumii asa cum se prezinta el la un moment dat. Ceea ce este izbitor este ca, desi se preteaza stiintifica, adogmatica si complet ateista ajunge si aceasta cale sa "venereze" termeni si entitati care in ultima analiza scapa oricarei definitii, cum ar fi energia, timpul, materia.
Calea traditionala, a "motorului primordial," a suferit si ea schimbari radicale pe masura ce omul s-a avantat in construirea sa ca "animal social", adica pe masura ce societatea a evoluat spre structuri din ce in ce mai complexe si mai masive.
Daca la inceput necesitatea unei teorii unificate provenea din relatia individuala cu complexitatea realitatii inconjuratoare, odata cu dezvoltarea sistemelor sociale umane s-a trecut la necesitatea grupurilor de a lucra cu un numitor comun in "unificarea campurilor existentei." Asa s-a trecut de la experienta individuala de tip mistic la cea sociala de tip religios. Religia in sine este un produs al tendintei speciei de unificare. Religia este incercarea speciei de a "re-lega" entitatile care o compun si care au pierdut prin dezvoltarea intelectuala "instinctul de turma."
Momentul crucial in evolutia religiei a fost cel in care religia, ca modalitate spontana de a face fata relitatii prin puterea participarii la un grup de interese comune, s-a institutionalizat. Institutionalizarea religiei si aparitia credintelor specifice, desi a dus la o intarire a metodologiei din punct de vedere al grupului, a provocat o rupere in comunicarea cu motorul primordial la nivel individual. Ca participant la o religie institutionalizata individul este mai slab ca putere absoluta, in favoarea intaririi grupului din care face parte. Institutionalizarea religiei a dat cale libera politizarii religiei si din acel moment religia ca atare nu mai aceeasi valoare de salvare individuala pe care o are trairea mistica primordiala. Pe de alta parte, politizarea religiei a dat mana libera manipularior sociale de catre grupuri restranse de indivizi cu acumulare de capital social si material. Altfel spus, politizarea religiei a generat sisteme sociale de tip "piramidal" (in care un strat mare de indivizi egali din punct de vedere social si material sustine fortat un strat ceva mai mic care la randul lui sustine fortat unul si mai mic si asa mai departe pana la un grup mic de indivizi care sustin de buna voie o individualitate speciala ce realizeaza legatura de putere cu "motorul primordial"), ca opozitie a sistemelor sociale de tip "platforma purtatoare de dom" (in care o masa mare de indivizi relativ egali din punct de vedere social si material sustin de buna voie un individ sau un grup mic de indivizi care realizeaza legatura informationala cu "motorul primordial").
De aceea eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina." Credinta vine odata cu omul. Ceea ce nu vine odata cu omul este in ce crede si modalitatile de a isi intretine si manifesta credinta.
Asa cum spuneam mai sus, participarea la o religie vine cu scaderea potentialului de realizare individuala a unei relatii personale cu divinitatea in favoarea unei relatii sociale cu divinitatea. Cine cauta o relatie personala trebuie sa urmeze calea mistica. Daca se urmaresc partile mistice adiacente religiilor primare, precum si cele adiacente credintelor popoarelor asa zis primitive, se observa o asemanare in ceea ce priveste dezbracarea relatiei cu divinul de constructiile necesare pentru sustinerea sistemelor mari sociale. Calea mistica indiferent daca este vorba de isihasm sau Meiser Eckhart, Kabala, mistici sufi, caile Yoga or budism, potenteaza legatura individuala cu divinul si ajuta individul sa se integreze social fara a transforma aceasta din urma integrare intr-o conditie. Misticul realizeaza o relatie directa cu numinosul, lumina lumii care starneste admiratia, respectul si dragostea in sufletul omenesc pur, deschis unei comunicari neintinate si unei aceptari a mesajului primordial desupra tuturor obstacolelor generate de realitatile uneori iluzorii ale universului. Misticul alege calea iubirii pentru "motorul primordial" care il pune intr-o pozitie de iubire a existentei asa cum este si implicit a semenilor sai. Participantul la orice religie alege calea inversa: prin iubirea semenilor si integrarea sociala sa ajunga la iubirea "motorului primordial". Aceasta il pune oarecum in pozitia oamenilor de stiinta moderni care incearca din fragmente disipate sa realizeze icoana Marelui Intreg.
In cele din urma, este doar o chestiune de alegere. Insa in amandoua cazurile singurul aliat al omului in stabilirea unei relatii cu divinitatea este iubirea. Insa aceasta este deja o alta poveste.
Pt. Cresida - de Little Eagle la: 17/05/2004 17:09:34
(la: Viata in doi!)
Draga mea surioara,

Am zis ca voi parasi cafeneaua curand,caci nu mai am ce sa mai spun,mi-am incheiat timpul cu voi toti,dar este tare greu sa iesi din cerc,e cercul sufletelor unite in unul singur,daca-mi amintesc in "Godfather III",Al pacino spune la un moment dat:"Everytime I want to get out,they pull me in".Poate nu e citatul intocmai,nu-s sigur dar este apropiat de cele spuse de Michael Corleone.

Am zis ca plec...uite ca inca nu pot,ma trageti de maneca sa revin....
Poate o sa plec candva,nu stiu,poate o sa mai stau o vreme,iar nu stiu,poate nu voi pleca...ce stiu eu?The Great Spirit will show me the sign someday.
Am scris destule recent si sunt cine sunt,un Hopi indian...nascut in Romania,m-am intors acasa insa,poate voi sta o vreme,ori poate voi pleca,doar stelele si vantul imi vor spune cand e vremea sa cunosc.
De aceea refuz sa mai vorbesc in viitor in cercul nostru despre mine decat drept cine sunt cu adevarat.

Experientele trecute sunt in urma,am pierdut acele hartiute,dar am invatat de la ele pana m-am trezit din somn.
Ce ai scris ca raspuns la textul meu imi spune in suflet,care e acelasi cu tine draga surioara,ca esti pe un right path,cauta sa descoperi intelepciunea lui prin tine si dont't worry be happy!

In viata sunt semne in Creatie,in vant,in picatura de ploaie in nori si in suflet,el va sti drumul scris de ele prin Dumnezeu si marele Spirit.
Vorbesti prin wisdom si e sufletul tau ce vorbeste prin tine,se recunoaste si in mine deopotriva.
Imi cer iertare tie draga surioara ca poate am fost cam dur in vorbe,sa stii ca nu am facut-o cu intentie,ci am crezut ca pot fi de folos in a-ti da exemple si pareri personale.

Nu-ti face griji ca esti singura si poate ca nimeni nu te intelege,eu te inteleg si te iubesc.Esti sora mea,cum pot sa fiu aspru cu tine decat sa-ti dau poate sfaturi ce si eu le-am primit de la elders,si crede-ma ca NU am vazut si intalnit in viata mea,oameni mai aproape de Dumnezeu ca ei!!!Si NU fac parada din asta!!!

Toti ne nastem free,dar nu stim sa gandim si sa iubim libertatea,o credem ca pe ceva ce ...trebuie s-o avem,adica,to take it for granted!Nu e adevarat,libertatea apartine oricui pe acest pamant,dar e legata de iubire si acesta e un sentiment ce inca nu am invatat sa intelegem.

Daca te-ai trezit este bine,remember,stai pe poteca ta si NU te culca la marginea ei,daca te ia somnul!Te vei pierde in padure si greu dai de poteca inapoi.Multe spirite rele sunt acolo si te pot subjuga.Be wise,my little sister.
Fi un brave warrior,stiu ca poti!Si NU crede ca esti singura niciodata!
The Great Spirit este mereu cu tine,in tine si in jurul tau,sa nu uiti niciodata ca NU esti deloc separata de EL!!!!!

Te iubesc f. mult si voi fi mereu alaturi de tine in gand si fapta.
Stai pe cal si pune-ti coroana de pene pe cap,picteaza-ti trupul,priveste cerul infinit si cu sulita in mana ridic-o la Marele Spirit si tipa cat poti de tare cantecul tau pornit din suflet,te va auzi si te va recunoaste,iti va arata poteca ta anume in aceasta viata.

Toti suntem acelasi sange,culoarea NU conteaza pe chipuri,ne vopsim sa ne recunoasca moartea si Marele Spirit.Asa gandim noi indienii.Si voi toti aveti de fapt culorile voastre dar nu le stiti inca!
Le purtati fara sa stiti.
Draga mea surioara,sper sa mai vorbim curand,cand vine timpul.
Te iubesc si NU ai teama,toti gresim in viata,este rostul ei si asa invatam si ne descoperim in noi cine suntem cu adevarat.Nu uita sa stai mereu pe poteca si aduna daca poti cit mai multe biletele,citeste povestea scrisa de mine spusa de Uncle Frank Davis(pawnee nation).

May that the Great Spirit will be always with you my dear sister.
I love you.God bless you.

Love&peace,
Ozzy























































#15526 (raspuns la: #15392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noi intrebari - de Stefan Niculescu-Maier la: 19/05/2004 23:11:19
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Draga domnule Dr. Samarascu,

Progresul unei societati este o suma a progreselor individuale a celor care o compun. Daca in Romania o mare parte dintre cei care progreseaza individual vor continua sa plece pentru a se putea realiza (dar si pentru scopuri mult mai urgente, cum ar fi pentru a-si hrani copiii si a le plati educatia) in alte tari, atunci vor progresa tarile in care ei pleaca, iar Romania va stagna si va ajunge (in extremis vorbind si peste multi ani) o combinatie intre o pepiniera de talente pentru tarile mai bogate, o armata de culegatori de capsuni din care se vor naste cand si cand tinere talente, dar mai ales noi culegatori de capsuni... si un azil de batrani care vor trai din economiile pe care le-au facut asudand la cules capsuni.

Ca sa progresam, ar trebui ca noi cei din afara sa dam inapoi o parte din ce-am primit, dar in mod organizat - sa-i invatam pe cei din Romania sa "prinda peste" nu sa le trimitem conservele noastre expirate, hainele pe care nu le mai purtam si gandurile noastre pline de frustrare in legatura cu cine stie ce. Trebuie sa colaboram cu ei, cu dragoste dar si cu fermitatea experientei pe care ne-au dat-o anii de existenta in societati mai structurate.

De d-l Bacanu nu eu m-am separat... fenomenul a fost mai degraba invers. Dar am scris despre asta, cred ca tot aici in "cafenea"...

La ambasada erau si din "mafie" cum o numiti dv., si din afara ei. Insa acolo reprezentam tara. Misiunea asta am indeplinit-o. Si am legat si prietenii de-o viata cu unii dintre cei care, ca si mine, nu erau "din mafie". A pune intreaga diplomatie romaneasca sau pe toti politicienii romani in aceeasi oala e prima mare greseala care se poate face in perceperea Romaniei asa cum este ea azi...

L-am cunoscut personal pe Mihai Botez. Un om extraordinar. Am publicat de altfel si un interviu cu el in 1990, in Romania libera...pacat ca s-a stins atat de timpuriu!

Intrebarea daca sunt multumit este cea mai grea. Uneori sunt multumit ca am ramas si acum nemultumit. Nemultumirea este un motor de progres. Comentam cu cineva chiar asta-seara intr-o discutie la resedinta ambasadorului roman in SUA, data in onoarea Comisiei Wiesel pentru studiul Holocaustului in Romania... in ziua in care cineva se vede "cu sacii-n caruta"...chiar si intr-o relatie conjugala sau de prietenie... lucrurile sunt aproape pierdute.

Nu vreau sa va dau raspunsuri mafaldice. Tragand o linie totusi, gandul meu este ca fiecare trebuie sa dam cate putin. Permiteti-mi sa va intreb - e prima data cred, cand adresez, la randul meu, o intrebare aici (nu neaparat dv.):

Stimate cititoare si stimati cititori ai textelor din prietenoasa Cafenea a lui Daniel Racovitan, dv. sunteti dispusi sa dati ceva?
#15633 (raspuns la: #15506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clasificarea muncii - de AlexM la: 26/06/2004 12:47:21
(la: Emigratia spala WC-urile (?))
nici eu nu am inteles acest lucru. A spala un WC este cel putin in west mult mai placut decat sa-l desfunzi de exemplu. Ca atare munca unui spalator de wc-uri poate fi mult mai placuta decat a unui instalator care trebuie sa-l puna din nou in functie pentru ca s-a infundat.
In fond aparent problema nu este ce munca faci ci modul in care vezi clasificarea muncii. Probabil ca modul de a vedea munca pe criterii de tipul "aia e super, aia e huideo" este legat de un anume gen de a fi. Si in general românii au problemele lor cu a fi . A fi cineva, a arata ca tu esti cineva, a arata ca tu ai reushit ceva, a arata cat iashti tu de bun. In fiecare din noi se pare ca zace un mic megaloman si din acest punct de vedere pare-se ca Ceaushescu ne-a reprezentat perfect. Noi avem o parere foarte buna despre noi , stem mai buni ca ungurii si ca toti slavii la un loc si in fata italienilor (dreacu ei de macaronari!!)nu plecam capul ci numai injuram ca ei au avut mai mult noroc. Spaniolii si portughezii sint oricum departe si oricum sint nishte "janghine" francezii sint nishte puturosi (mai rau ca noi?) si nishte fonfaiti care nici bine a vorbi nu stiu si daca am fi avut noi sansa eram mult mai buni ca francezii ( noi n-am avut colonii, d'aia "sic"). Rusii (ai dreacu betivi nenorociti) nu au reushit sa treaca peste noi cu chinezii si turcii si arabii nici nu ne comparam ( alte rase, negriciosi si cu religii si obieciuri anapoda) cu indienii ce sa zicem ( fuji dom'le nu avem noi tsiganii noshtrii? lasa ca-i stiu io nu-mi vorbi mie de al'di indianu), grecii sint nishte fraieri ca oricum au pierdut mereu cand a facut o afacere un grec cu un român ( numa calimera calispera, hai lasa-ma si du-te la tesaloniku lu tac'tu d'aci). Cu Albanezii nu ne comparam ( aia sunt salbateci dom'le, traiti in padure, nu alta !!!) asa ca cine mai ramane? Pai mai raman germanicii. Nemti, scandinavi, anglo-saxoni. Dom'le astia sint dati dreacu ! Cu astia mai ne trebe vreme si multa apa pe Dunare sa ne punem cu ei. Dar ne place sa ne comparam cu ei si sa aratam ca oricum, cat ar fi ei de buni (buni numa technic dom'le, technica si disciplina in rest sunt vai mama lor) sint timpiti si nu au cultura (individu' in general Dom'le ca nu vorbeam acu de Schiller !!), vad precum calul numa in fata, barbatii oricum nu sint buni la pat, betivi ordinari ( ca si verii lor rusnacii), femeile nishte curve s a m d.
Mda.. se pare ca de fapt "munca de jos" este numai imaginea in oglinda a imaginiii noastre interioare. Avem o prea buna impresie despre noi care de cele mai multe ori , nu e justificata. Face bine intradevar sa ai incredere in tine dar sa sepram ca nu orbim din cauza asta:-)))

#16800 (raspuns la: #16790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anonimului mesaj #16619 - de desdemona la: 29/06/2004 15:56:06
(la: Viata e o joaca)
Exact ce am vrut sa spun. Meditatia e foarte importanta, si e singurul fel in care poti sa re-castigi unele calitati pe care le-ai pierdut, cum ar fi inocenta. Pentru ca - avand constiinta trezita si activa, prin meditatie, te descoperi pe tine insuti dincolo de mental, si toate lucrurile artificiale pe care le accepti isi pierd insemnatatea. Conditionarile - culturale, religioase, obiceiurile, chiar si egoul - inceteaza sa iti orbeasca perceptia, si intelegi totul in perspectiva mai larga (adica vezi si padurea nu numai copacii). Meditatia iti ofera prilejul sa te cunosti mai bine, prin introspectie (vezi subiectul 'cine sunt eu ?').
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
#16988 (raspuns la: #16619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt Desdemona, Stefan, Destin - de django la: 30/06/2004 13:21:55
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Ieri se puiblicase in Jurnal un amplu rep. despre lautari, aviz amatorilor de Zavaidoc, Faramita, Siminica, Ploiesteanu.
Is case mari si ciudate, mie nu mi se par rele, cred ca le/as gasi o utilitate... vezi si viata lui Ludwig al II lea al Bavariei. Oamenii pot gasi ciudate si variate intrebuintari barlogurilor lor, le pot construi pt un scop pe care il vor asocia mai apoi.
Sunt case de tigani la Cluj, in cam. Baciu(unde vin si OZN.uri), la Gilau( care cica insemna paduchios.. vezi imprumut din tiganeste, pt cine nu crede), la Aghires fabrici si sat, Huedin, cum bine se sublinia etc. In Ardeal, pe unde am umblat eu populatia se metiseaza greu, stau toti despartiti. Vezi spre ex. comuna Sancari de langa Huedin(unguri si romani), mai sus cu 8 km Calatele , cu variantele sale: Calatele padure/ pt tigani, Calatele pt romani si Satul nou/ pt pocaiti tigani si pocaiti romani. Tiganii din Calatele padure sunt ciupercari, cauta buruieni, zmeurari, etc. Calatele e un exemplu tipic de apertheid, natural, firesc, normal.
Cei din zona aceea umbla cu oale, zmeura, ciuperci, buruiene, jgheaburi. Umplu oalele cu nuci si schimba nuca pe masura cu care au masurat.
In principiu consider ca tiganii au de pierdut daca se impreuneaza cu roamanii( si la propriu si figurat), ei trebuie sa ramana tigani, sa aiba scoli separate, cartiere separate, etc.
Ieri am vazut 2 tigani tineri de la org. Romano Sunno?, maro cum sunt pakistanezii, cu o minge de fotbal pe beton, jucau fotbal tenis. Le statea rau, pe bune. Erau imbracati in haine de oras( nemtesti, cum spuneau mai demult taranii). Vedetri cu romanii ce s/a intamplat. Au pierdut port, obiceiuri, ungurii ce se mai strofoaca dar nu le iese nici lor pasienta...

Paianjenule - Viatza poate fi frumoasa - de Muresh la: 17/07/2004 13:19:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"am inceput sa ma "plictisesc"... si in acest moment simt ca nu ma mai intereseaza nici viata... nici existenta... nici fericirea... singura mea dorinta - autentica si fierbinte - fiind aceea de a inceta sa mai exist..."

Te plictisesti , spui . De ce ? Enumar o serie de motive dupa intzelesul meu :
1. Nu mi-am ales o meserie potrivita mie . Ceace fac la lucru nu ma intereseaza . Lucrez pt salariu .
2. Nu ma mai simt atras de nevasta-mea , sau
nu-s insurat si ma simt singur .
3. N-am nici un hobby . Nu-mi place sa citesc , nu-mi place sa vad un film , nu-mi place sa joc sah si , dealtfel n-am cu cine .
4. Nu-mi place sa licrez in gradina , dealtfel nici n-am gradina .
5. Nu am prieteni . Sunt singur . Forumul asta ma pune in contact cu oameni . Dar nu e ceva care imi poate alunga singuratatea si plictisul .

Paianjenule . Este unul din paragrafele de mai sus adevarat ?. Mai mult de un singur paragraf doar ?Nu esti singurul care sufera de plictiseala .Ai nevoie de o explozie de adrenalina ca sa-ti alungi plictisul ?
Imi aduc aminte de invatatoarea mea din Iasi ca spunea : "Nu cautatzi pe dracu' ca vine singur" . Si daca dracul vine , pleaca plictisul .
Atunci , hai sa-l cautam impreuna pe dracul . Vorba vine , nu-ti propun nimic impotriva religiei . Ai destui bani economisiti din munca ta plictisitoare ?. Destui pt , sa zicem , cinci ani de zile in conditii normale si plictisitoare ? Am eu un plan cum sa-i cheltuiesti intr-un singur an , dar sa-ti faci viatza interesanta . Da-ti demisia si pleaca departe . Unde ? Undeva unde sa nu te plictisesti . In padurile din Amazonas , in Papua Guinea , in Bora-Bora , insulele Solomon . Ho , ho . Nu in toate . Un an nu e mult timp . Alege . Si poate ramai acolo ducand o viata linistita si poate cu timpul , cam plictisitoare , dar un plictis de alt gen . Si poate ca n-ai sa te plictisesti de loc si viatza iti va fi poate simpla , dar plina si interesanta .
Ce ai de pierdut . Amana pt un an gandurile astea sumbre . Ofera-ti un ragaz .Poate ai dreptate si nu merita sa traiesti , dar asta n-o poti spune acum ci numai dupa ce ai sa incerci ceva de genul celor propuse de mine .
Dupa aia mai vorbim (daca vrei putem vorbi si acum) .
#18003 (raspuns la: #17933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
identitatea ? - de desdemona la: 26/08/2004 16:14:18
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
Eu cred ca identitatea unui om trebuie sa transcenda apartenenta la o tara. Perceptia noastra umana e in general limitata (de experienta traita si de capacitatea de intelegere) la o familie, un colectiv, o regiune, o natiune sau o rasa. Fiind scosi din 'multimea' cu care ne-am obisnuit devenim constienti de un 'mai mare' care exista si in acelasi timp simtim ca ne pierdem identitatea anterioara. Crestem din vechea 'carapace' spre alta mai mare. Devenim un pic mai universali. Dar aceasta crestere se face cu suferinta pentru ego-ul nostru si conditionarile ce le avem. Si trebuie sa dorim sa crestem si sa asimilam. Oamenii reactioneaza diferit, unii schimba 'carapacea' de 'roman' pe cea de 'canadian' sau 'danez' sau 'francez', negand orice merit al culturii si societatii lor anterioare. Altii refuza sa se amestece si sa asimileze noutatile - nostalgici a ceea ce-au pierdut - ar vrea sa pastreze vechea 'carapace' dar ea nu mai corespunde nici la ce sunt ei si nici la mediu. Cei mai norocosi sunt cei ce au curaj si energie sa 'ia taurul de coarne' si sa creasca in constiinta, participand la noua viata, invatand si in acelasi timp recunoscand atat partile bune cat si cele slabe alt ambelor medii. Cand ajungi sa te simti la fel de mult acasa in noul mediu si in cel vechi, poti spune c-ai castigat 'meciul'. Pentru ca de fapt cu totii suntem cetateni ai lumii intregi, pur si simplu oameni. Si cei ce au trait in mai multe medii sunt -ceva mai mult decat altii- 'ei insisi'.
Cand ai senzatia lipsei de identitate, trebuie sa cauti sa intelegi mai bine cine esti tu insuti, ca entitate sub soare. Identitatea e un lucru profund, mai profund decat nationalitatea, religia sau rasa.
O solutie (pentru mine) este natura. Ma duc intr-un loc unde ea ma inconjoara. Privesc pamantul, cerul, copacii, apa, ascult vantul. Pamantul este unul singur, el nu cunoaste granite. Padurea creste la fel, vantul sufla la fel, ploaia cade la fel! Chiar si oceanul, care desparte insule si continente, nu e el oare cel care le uneste ? Stai pe malul marii, asculti valurile. Aceeasi apa care iti incanta urechile spala alte si alte maluri unde zeci si sute de mii de oameni traiesc, pescuiesc, navigheaza. Oceanul ne uneste.
Alta solutie este istoria. Migratii au fost si inainte. De exemplu, celtii in Europa. Oare nu au trecut ei si prin Romania inainte de-a se stabili 'la capatul pamantului' in Bretagne sau in Marea Britanie ? Unii din ei oare nu au ramas si pe drumul parcurs ? Si stramosii lui Badea Vasile vecinul de care mi-i dor oare nu-s verisori cu stramosii lui Mr Fougasse vecinul de acuma al meu pe care abia de-l salut? De atata timp s-au amestecat natiile pe-aici prin Europa ca nu mai stii cine cu cine e var de-al 17-lea !
Convingerea mea ferma e ca noi trebuie sa ne deschidem ochii inima si mintea si sa crestem in perceptie si intelegere, pana cand viziunea noastra va include lumea intreaga. Timpul granitelor a trecut, e vremea integrarii. Trebuie sa comunicam, sa invatam unii de la altii, sa stim sa respectam si sa impartim ceea ce avem in comun.
No, c-am zis-o !

Desdemonovici
A fost o vreme cind gindeam altfel iar acum m-am pierdut rodiana - de DESTIN la: 27/08/2004 00:40:10
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Am ales ca titlu afirmatia ta...eu nu cred ca "te-ai pierdut..."Fiecare din noi in viata "urcam si coboram..."(cum bine te-ai exprimat)insa felul de a fi, va invinge(in situatii critice),va iesi mult mai puternic atunci cand ne raportam la valori ale umanitatii.

Tu vii si intaresti cele afirmate de mine...nu pot decat sa-ti multumesc :

"Foarte bine ai specificat "......atunci cand este realizata cu implicare directa, cu toata fiinta" dar a celor doi. Cind o face doar o jumatate se pierde intregul."

Fireste ce am precizat si eu:"implicarea directa a celor interesati..."(celor doi).

Trecand la celalalt aspect,compromisuri,sincer sa fiu eu unul nu le accept...Insa atata timp cat felul meu de a fi nu "sufera"transformari ...si aici ma gandesc deja la transformari negative...fireste ca am o "flexibilitate"...pe o anumita plaje...

Da, l-ai citat pe Noica...stiu,si zambind iti multumesc pentru aceasta...Ca de fiecare data, cautam a motiva...privind dinafara fiintei noastre catre interior...cateodata nu mai ajungem catre noi...este mai simplu si mai comod sa criticam pe altii.

Multumesc din nou pentru comentariu.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20439 (raspuns la: #20274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin si atat - de Michaela la: 29/09/2004 20:45:23
(la: "generatii de sacrificiu")
Am citit comentariul dumneavoastra ( imi permiteti sa va tutuiesc in continuare asa cum o faceti in mesaj si dvs? sper ca da caci am sa o fac in continuare considerandu-te un coleg in cafenea)...

Cred ca dl. Horia D. are dreptate cand zice ca adevaratele generatii de sacrficiu au fost cele din anii '40 - ' 60 ( razboi, canal, inchisori, case de copii in era comunista ( ca fie vorba despre asta imi aduc aminte de niste reportaje despre aceste case de copii facute prin '90-'91- oribil ce am vazut acolo). CRED CA ACELEA SUNT ADEVARATELE GENERATII DE SACRIFICIU...FARA SPERANTA UNUI VIITOR PENTRU EI, PENTRU COPIII LOR...

Noi, bieti epigonii... Noi fericiti totusi pentru ca desi azi ne este greu avem macar speranta ca poate peste 10- 20 de ani va fi ceva mai bine ....Macar pentru copii nostri.
De emigrat nu putem emigra 23 de milioane, nu putem fi un popor de emigranti cu toti ... Nu asta este sansa Romaniei...Cineva trebuie sa ramana si aici, sa incerce sa lupte cu mentalitatile, cu greutatile si sa le depaseasca pentru ca generatiile viitoare sa doreasca sa ramana aici ( mai ales acei tineri care realmente pot duce tara asta mai departe ...

Totusi nu pot sa nu-mi exprim admiratia pentru cei care au avut CURAJUL sa se rupa de tot ce aveau poate mai de valoare aici ( familie, prieteni) pentru a infrunta marele necunoscut care este o tara noua, un mod diferit de trai ( relatii interumane, obiceiuri, etc), modul acela in care autohtonii te privesc ( esti strain , mai rau esti roman adica rrom ( fara nici o suparare stim cu toti cat rau au facut acestia nu neaparat imaginii Romaniei in strainatate cat imaginii romanului care pleaca acolo sa-si castige traiul in mod cinstit, sa fie realmente liber intr-o democratie adevarata ( desi ca sa fim onesti nu exista padure fara uscaturi - exista si destui romani get-beget care au sifonat puternic imaginea emigrantului roman in Vest))...

Dar sa revin la comentariu... Sunt sigura ca nu ai uitat "Framul" din Romania... Sunt sigura ca nu ai vrut sa jignesti pe nimeni...

Nici eu nu m-am plans... am constatat doar ...iar dupa ce am citit mesajul dlui Horia D. ... ce sa mai vorbim ...E clar ca sintagma asta de "generatie de sacrificiu" nu ni se potriveste...

Adevarul este ca ROMANILOR nu le este nici unde usor nici ca emigranti nici celor ramasi in Romania... Peste tot este greu...

Vezi pe site-ul asta exista un form "Ce regretati de pe vremeau lui Ceausescu?" Pe cand un forum cu "Ce regretati de pe vremea lui Iliescu ? ... de pe vremea lui Nastase ( care o sa se aleaga in noiembrie (ca in Scrisoarea pierduta ( Candidatu' care trebuie sa iasa se alege)) ...etc

Eu regret doar ca nu intineresc si anii trec si cu ce se intampla acum in tara nu cred ca voi avea sanse sa prin timpuri normale, decente.

Stima,
Mihaela

ps Asi fi preferat numele de user Mihaela dar din pacate era deja folosit cand am accesat acest site prima data. Asta este motivul pentru care in numele user-ului meu apare un "c" in plus

Sa auzim numai de bine. Mi-ar face placere sa ne mai intalnim in cafenea. Sa mai schimbam opinii.
La reverede
#23736 (raspuns la: #23622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...