te provoaca sa gandesti
PREOT HIEROFANT
Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu. Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.
Asa este, uneori apare ca nu
- de
Daniel Racovitan
la: 14/11/2003 05:00:52
(la: Traim vremuri apocaliptice?) Asa este, uneori apare ca nu batran cu barba alba si triunghi pe cap, dar este o imagine eronata, o inventie a pictorilor de icoane sau a unor preoti prost informati, care n-are nici o baza in invataturile biblice. Singura reprezentare umana ce i se opate da lui Dumenzeu este Isus.
Eu am ma opresc aici, ca deviem de la subiect. Dupa cum cred ca bine stiti cei care sunteti ortodocsi, Sf. Ioan Gura de Aur a fost unul dintre "incepatorii preotiei" impreuna cu Grigorie Teologul, Vasile cel Mare si Sf. Nicolae... ei au explicat pe intelesul tuturor, atat in cuvinte cat si in fapte, cuvintele Bibliei ... dar bisericile rupte de Biserica mama nu-i recunosc ca sfinti si deci nu respecta ceea ce ei au spus... Aceste biserici recunosc doar Biblia nu si Sf. Traditie care contine atat cuvintele Sfintilo Parinti cat si multe dintre Invataturile Mantuitorului care dupa cum unul dintre evanghelisti a spus "daca s-ar fi scris tot ceea ce a facut sau a spus Iisus, cartile nu ar fi incaput in aceasta lume" ... deci Biblia este f bine completata de Traditie... a nu se intelege prin Sf. Traditie doar traditie...
Timisoara..
- de
JCC
la: 17/11/2003 09:39:32
(la: EvZ: Declaratie soc: "FSN era o agentura sovietica”) da, revolutia incepuse la Timisoara, o manifestare populara din cauza unui preot pe care Securitatea vroia sa-l aresteze...
dar cred ca pe urma "revolutia" a fost confiscata de catre comunisti care au facut o lovitura de stat! partidul comunist si-a schimbat doar numele, dar nu si majoritatea naravurilor...
Nu incercati sa il evaluati pe Dumnezeu !
- de
sorin_1967
la: 17/11/2003 13:29:04
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?) Raspund la mai multi prin acest comentariu al meu.
Incep prin a va spune : Daca mi se strica masina ma duc cu ea la service, daca ma dore un dinte ma duc la dentist, daca vreau sa imi renovez casa chem un constructor, asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre cum "lucreaza" Dumnezeu cititi scrierile celor care si-au dedicat viata in a-l cucoaste pe Dumnezeu. Madalina spune ca vede oameni care si-au dedicat viata in a-l cunoaste pe Dumnezeu care se afla intr-o stare de "nenorocire" , ca umbla rupti, jupuiti si suferinzi. Cine citeste din Vietile Sfintilor isi da seama ca acesti oameni sunt cei cu adevarati fericiti, fiindca pot sa faca ceea ce fac, fiindca pot sa o duca cum o duc, fiindca s-au lepadat de ei si vad dincolo de viata asta trecatoare. Noi oamenii ne-am obisnuit sa cunoastem numai prin vedere aparenta. Nu ne insala ochii de multe ori? Ce stiim noi? ce access avem la informatie cand numai cateva procente din creier ne functioneaza? Sa nu confundam cantitatea de informatii pe care o primim cu cunoasterea adevarata. Daca te uti la un paralelipiped dintr-un plan paralel cu una din fetele lui si nu stii ca-i paralelipiped, vei vedea un dreptunghi, daca te muti la 90 de grade vezi tot un dreptunhi, numai daca ai ceva "spatialitate" si stii sa definesti un paralelipiped vei stii ca este un paralelipiped. Lucrurile nu sunt ceea ce par. Sa nu incercam prea tare sa il intelegem pe Dumnezeu prin gandirea noastra asa zis "rationala" fiindca suntem groaznic de limitati. Cine filozofeaza pe tema lui Dumnezeu, incercand sa il defineasca ca pe un produs al gandirii sale e cel mai mare fraier posibil. Dumnezeu se cunoaste prin revelatie si despre asta se pot scrie carti intregi. Nu oricine este in stare sa defineasca revelatia adevarata de cursele diavolului(si multi s-au pierdut asa !) . Trebuie post, renuntare si rugaciune.Si un duhovnic indrumator. Pentru cei din lume trebuie ascultare, modestie si smerenie si fapta buna. De asemenea rugaciune. Si Harul Sfantului Duh ne va da lumina. dar trebuie plecat cu multa smerenie si cu multa rabdare. Fiindca v-om afla raspuns la intrebarile noastre, dar nu cand vrem noi. Cineva spunea pe aici ca rugaciunile nu se adeveresc. Nu este adevarat. Mie mi s-au adeverit, cel putin in ultimii ani cand retineti, doar am incercat sa ma rog si sa fac fapta buna, nu m-am rugat ca lumea, nu am postit ca lumea, nu am facut fapte bune, dar am incercat sa am dragoste si rabdare. Tot mi s-a iplinit. Dar stiti ce am mai facut? Am incercat sa ascult de Preotul nostru si sa multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ce am si cand ma durea ceva sau eram stresat multumeam mai tare, si apoi cand am avut nevoie m-a ajutat. Daca mi s-a parut ca nu ma ajuta am avut rabdare sa vad daca nu cumva ceea ce ceream nu era spre folosul meu. Asta din experienta mea personala. Dar ce sa va spun eu din experienta mea ? Eu sunt praf si cenusa. Citi din Vietile Sfintilor, sau din Pateric, sau din Filocalie si veti gasi acolo tot ce vreti, traire, rabdare, psihologie crestina. Ce v-am spus mai sus cand v-am dat un model geometric a fost asa ca sa ma exprim intr-un limbaj bine cunoscut de romani care mananca matematica bine in scoala. Si fiindca si mie candva mi-a placut matematica, va mai dau unul. Va mai amintiti cand la extemporal aveati niste probleme de matematica si incercati sa le rezolvati si la un moment dat nu foloseati una dintre ipoteze si credeati ca ati rezolvat bine dar nu era asa, sau chiar nu gaseati rezolvarea ? Va spun un truc, pentru toti cei care incearca sa -si dea seama de ce in viata lucruriule par nedrepte. Nu folositi o ipoteza. Ipoteza pe care nu o folositi este aceea care o da Biserica Crestina, ca exista viata dupa moarte si exista Rai si Iad si fiindca pentru toate durerile si suferintele suferite in rabdare si fara cracnire si hulire prin care trecem in aceasta viata- vom fi rasplatiti mai tarziu in cealalta viata. Nu credeti ca exista viata dupa moarte? Pai sa o luam "logic" nu ? Daca acceptam ca sufletul e nemuritor, atunci exista viata dupa moarte intr-un fel sau altul. Ar trebui sa acceptam ca exista suflet fiindca toti cei de aici acceptati ideea de Dumnezeu se pare. Ori atunci trebuie sa acceptati ca asa cum Dumnezeu este nemuritor, si sufletul omului este nemuritor fiindca omul este facut dupa chipul si asemanarea Sa. Sau cum spunea un personaj din Star Treck intrebat fiind daca crede in suflet : "Avand in vedere perfectiunea universului" trebuie sa existe. Mie de exemplu mi se pare fara sens ca un om care se tine curat , nu pacatuieste,face fapte bune este rational, nu face abuzuri, se trezeste cu cancer sau alte boli. Vedeti corpul este asa de slab, asa de firav, mintea la fel, zboara una doua la prostii, nimic nu are sens, doar daca ...... Si sigur trebuie sa fie si altceva. Deci am folosit mai multe modele: unul matematic, unul intuitiv si unul de bun simt ca sa incerc sa conving lumea care nu vrea sa citeasca din scrierile Sfintilor Parinti , sau nu cred ce se spune acolo - sa nu incerce sa rezolve aceasta ecuatie singuri ci sa se duca la cei care deja stiu asta, dar sunt ignorati si de multe ori prigoniti, din simplu motiv ca nu vor sa "iasa in fata" . Nu ei au nevoie sa iasa in fata, noi cei din lume avem nevoie de ei si de rugaciunile lor. Biblia e plina de exemple in care bietul om este sfatuit sa aiba rabdare, sa faca fapte bune, sa nu isi judece aproapele sau mai rau pe Dumnezeu. Am auzit persoane persoane ca il urasc pe Dumnezeu pentru cutare si cutare lucru rau care li s-a intamplat. Fratilor, sa nu faceti asta. Inteleg ca uneori din cauza durerii fizice sau psihice cumplite la care suntem supusi putem ajunge sa spunem cuvinte de hula la dresa lui Dumnezeu. Daca vi se intampla asta, imediat ce va reveniti putin sa va duceti sa va spovediti, ca nu-i de joaca. Va puneti cu cel care a facut universul, timpul, legile fizicii, ale informaticii si toate cele ? Mie sincer mi-ar fi frica, adica chiar imi este. Imi imaginez ca ar putea nici mai mult nici mai putin sa imi prabuseasca o planeta pe cap. Poate am eu prea multa imaginatie, dar incercati sa enervati macar un caine de 50 kg, daca credeti ca vorbesc prosti. Deci ducetiva pe un camp gol dumnevaostra si un caine, asa cam la 50 de kg. Sau un tigru sau ceva un pic mai feroce. Apoi enervati-l putin si luati-o la fuga si ascundeti-va daca aveti unde. Daca il enervam pe Dumnezeu imi spuneti unde ne ascundem ? Va spun eu, exista un singur loc. In Biserica. Asa ca daca vreti sa vedeti cum "lucreaza" Dumnezeu, aveti grija sa aveti toate informatiile. Din management: un manager care nu are informatia rela sau nu le are pe toate , nu poate lua o decizie buna. Cum zic americanii, Take care, Doamne ajuta ! Sorin
nelamurire..
- de
sorin1975
la: 18/11/2003 14:23:44
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Parinte,
am o prietena in Paris care imi spune ca acolo este f greu sa vorbesti despre ortodoxie in adevaratul sens al cuvantului... acolo ea nu a gasit inca un preot care sa-i fie Duhovnic si la care poate merge asa cum o facea in romania oricand la spovedanie...acolo biserica este deschisa doar joia, parca, si Duminica... ea a trecut de curand printr-o situatie f grea si chiar ar fi avut nevoie de un duhovnic.... este situatia atat de grea in Paris incat preotul nu poate fi doar preot... va rog sa ma iertati daca sunt gresit informat si chiar mi-as dori o adresa ptr. a i-o inmana in cazul in care exista o biserica cu program zilnic...
deschiderea bisericii in Paris..
- de
Coralie
la: 19/11/2003 01:20:53
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Cu cativa ani in urma, stiam ca preotul trebuia sa aiba si un serviciu paralel, sa lucreze, ca sa poata trai, ca biserica nu-i asura un mijloc material ca sa traiasca
Lucrand in timpul saptamanii, ar fi greu sa fie prezent la biserica, tot timpul Poate s-a schimbat mai recent situatia, dar nu cred..
Parinte,
- de
JCC
la: 19/11/2003 05:24:47
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Buna ziua Parinte,
Aceiasi situatie este si cu preotul de la Biserica uniata de la Boulogne-Billancour, este obligat sa lucreze Parintele Boldeanu, pe care l-am cunoscut, nu numai ca lucra ca si muncitor, dar din salariul lui a mai si ajutat pe refugiatii romani. Biserica Ortodoxa a ajutat pe multi romani inainte de 1989, aduna haine pe care le distribuia noilor veniti, dadea sfaturi practice, punea oamenii in relatii, incuraja si ne dadea moralul. La fel ca si Dumneavoastra, numarul personal de telefon al parintelui Boldeanu era cunoscut si puteam sa-l contactam cand aveam o problema sa primim o indrumare.. De cand nu mai locuiesc la Paris, ci in Sudul Frantei, nu mai stiu cum este astazi, dar cred ca traditia a fost continuata Pe vremuri, era o adevarata comunitate de români, erau si multi romani in varsta care veneau, plecati de mult din tara, iar biserica putea fi intretinuta in cea mai mare parte din donatiile lor.. poate ca asta s-a pierdut putin in ultimii ani, generatia noua este diferita, nu se mai gandeste la donatii sau ajutoare pentru altii...
Buna seara parinte Iulian,i
- de
SB_one
la: 19/11/2003 13:26:43
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Buna seara parinte Iulian,
imi cer permisiunea sa transmit link-ul parohiilor ro din frantza: http://www.mitropolia-paris.ro/?subject=parohii/index&lang=fr#france Poate se gaseste cite ceva ptr. fiecare! Revenind sa situatzia preotului din diaspora, vreau sa spun celor care "asculta" aici ca sint numeroase solutzii si anume egala cu numarul celor dornici sa sustzina formarea si intretzinera acestor parohii. Vorbesc acum in cunostintza de cauza ptr. ca in zona unde locuiesc am reusit sa platim salariul preotului nostru paroh de un an ( nu are dreptul de lucru si e casatorit; fara copii, ca si Dvs., doctorand..fost, acum a terminat etc, etc.) Iaca, o mina de voinici au hotarit sa faca minuni ( si nu ne e usor) ptr. romanii din zona si pina acum au reushit! Poate si acolo cei ce -si doersc o biserica romaneasca vor intzelege ca fara eforturi personale nu se face nimic. Sa ne reamintim ca Biserica si limba romana ne-a tzinut unitzi( totusi) de-a lungul veacurilor.
As dori, Parinte..
- de
Jimmy_Cecilia
la: 20/11/2003 01:40:39
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Buna dimineata Parinte Iulian,
As dori sa stiu ce credeti despre: -Schisma produsa in sânul Bisericii Anglicane, când a fost hirotonisit un preot homosexual si care este pozitia bisericii ortodoxe fata de preotii homosexuali Noi am avut aici pe forum un subiect despre aceasta: http://www.racovitan.com/luneta/node/view/432 -celibatul impus preotilor catolici Daca intrebarile mele va socheaza, am sa înteleg daca n-o sa-mi raspundeti. Am citit cu mult interes mesajul Dumneavoastra despre preotul muncitor, cunosc biserica de pe Jean Bauvais, eram si eu obisnuita, din 1973 pâna in 1978 când locuiam la Paris. Eram acolo in familie.. Mi-a lipsit mult, dupa ce am plecat spre Sud.. Multumiri anticipate si numai bine,
Lumina
- de
papadie67
la: 20/11/2003 06:50:38
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Parinte, bine ati venit printre noi!
M-ar interesa sa stiu cum vedeti evolutia Bisericii noastre in context mai larg, mondial, in ultimii zece ani: - dpv "cantitativ" creste - presupun, odata cu stergerea restrictiilor/persecutiilor impuse in fostele tari comuniste. Dar ma-ntreb daca stiti ceva despre raportul dintre cei care-o parasesc in favoarea altei religii, versus reciproca, in ultimii ani, in lume. - dpv "calitativ", cum se reflecta cresterea numarului Romanilor credinciosi SI practicanti - din tara si nu numai - precum si a libertatii de exprimare, in felul cum preotii isi indeplinesc astazi menirea si isi urmeaza vocatia. Ma refer mai ales la implicarea in societate (Nu politica!), la caritate, la prezenta printre nevoiasi, la "pecuniar", la auto-curatirea Biericii de uscaturi, etc...si poate mai putin la construirea de noi locashuri. Exista un semnificativ progres calitativ...iar daca nu, in cat timp credeti ca va apare? Intreb deoarece nu de mult, fiind in tara, am vazut si bune si mai rele, fara sa reusesc a-mi da seama care-s predominante. Cu Pace si respect pt efortul Dumneavoastra si inca o data: Bun venit!
homosexualitate
- de
pr Iulian Nistea
la: 20/11/2003 13:32:16
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Buna, Jimmy-Cecilia.
(iertati apelativul, dar daca semnatura, macar cu prenume, nu e, atunci ma adresez cum pot)
Multumesc mult, Parinte Iulian
- de
Jimmy_Cecilia
la: 21/11/2003 11:12:50
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Buna seara Parinte Iulian,
Multumesc mult pentru explicatiile pe care ati avut bunavointa sa mi le dati, Dar si mai mult va multumesc pentru coordonatele Parintelui Patriciu, ignoram complect ca aveam un Preot Ortodox român la Nice. Ma bucur mult ca-l avem, ne lipsea cu adevarat. Contactul a fost stabilit :) P.S. Atât Cecilia cât si Jimmy sunt cu adevarat pronumele mele
cu multumire...
- de
sorin1975
la: 22/11/2003 01:09:26
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) inteleg situatia dvs.... sa nu credeti ca as putea judeca situatia de acolo... si cu atat mai putin un preot! va multumesc ptr. numarul de telefon...i-l voi da si daca intr-adevar cauta sa se spovedeasca va va gasi! va multumesc nu numai ptr. acest lucru ci si ptr. faptul ca ati avut curajul sa mergeti ptr. a sluji Lui Dumnezeu intr-un astfel de loc, in care preotul trebuie sa urmeze cuvantul Sf. Ap. Pavel :" cine nu munceste sa nu manance!" ... acum inteleg ca nu puteti alfel! va rog sa ma iertati ca la inceput eram atat de nelamurit!
sorin
practici si ritualuri
- de
pr Iulian Nistea
la: 26/11/2003 08:47:28
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) sora mama,
practicile noastre religioase nu sunt niste rituri moarte, cum gandesc despre noi ateii. la sfanta liturghie noi credem si ne rugam astfel: "doamne, trimite duhul tau cel sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte" etc (cu rugaciunea preotului si a poporului pentru prefacerea lor si a noastra prin pogorarea duhului sfant). poporul este cel care aduce darurile (simbolic paine si vin), se fac pomeniri pentru cei pe care'i purtam in inimile noastre etc. in toate aceste ritualuri chiar se intampla ceva real, chiar daca acest real este la un alt nivel decat realul material si pipaibil. la fel e si cu celelalte slujbe, ritualuri si binecuvantari ale bisericii, intre care si taina nuntii. cine se lipseste de bunavoie de slujbele, ritualurile si binecuvantarile bisericii sale, se lipseste astfel de ceva foarte real si concret, care se da la nivel spiritual. e o saracire de buna-voie. pe aceasta cale au mers protestantii (mai nou, intr'o anumita masura, si catolicii), si astazi toti recunosc si apreciaza bogatia ortodoxiei. noi aci vedem aceasta admiratie nedismulata adeseori, caci adeseori avem la diferitele slujbe non-ortodocsi. doamne ajuta. pr_iulian Multumesc pentru aceste cuvinte ! Ele clarifica lucrurile si imi merg direct la inima. Este evident ca avem de a face aici cu o persoana care cunoaste bine doctrina, poate un Preot ?
Doamne ajuta ! Sorin spune
ca HOMOSEXUALUL NU ARE DREPTUL SA PREDICE CUVANTUL DOMNULUI? cati dintre preotii care predica in BISERICA au VOCATIE?! in UNIVERS exista MULTE SFERE: jumatate buna jumatate rea tu, DIN CARE PARTE VREI SA MUSTI? ALBA CA ZAPADA?!
Romanii la Paris
- de
pr Iulian Nistea
la: 28/11/2003 04:00:16
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Daniel, desi am un contact zilnic cu toate categoriile de romani la Paris, viziunea mea este inevitabil limitata - pentru ca ("se zice") sunt peste 200.000 de romani in regiunea pariziana; pentru ca eu sunt doar de un an si un pic la Paris; etc. E drept ca, in calitate de preot, ai un contact mai profund cu oamenii... Asadar:
Impresia mea e ca romanii la Paris sunt impartiti pe "falii", destul de net saparate intre ele. O mica enumerare: 1. foarte mica emigratie dinante de razboi 2. combatantii in al 2-a razboi mondial (in familii mixte, cei mai multi) 3. exilatii politic de dinainte de '89(mai mult sau mai putin, desigur, dar, ma rog...), eventual cu membrii ai familiei 4. emigrantii imediat dupa '89 5. "noua emigratie sociala" (oamenii care au venit in ultimii ani ca sa lucreze, si care cei mai multi sunt sariti din viza si fara nici un statut sau situatie in Franta) 6. studentii 7. fostii studenti care au devenit cetateni franceji 8. (am uitat pe cineva? :)) Aceste "falii" reprezinta toate (fara prima nr.1) o emigratie noua, foarte dezbinata, neomogena, si in care unele categorii dispretuiesc pe celelalte. Asa se face, cred eu, ca romanii sunt dezbinati (pt ca argumentul "asa suntem noi romanii" nu tine, ca in America nu sunt chiar asa): emigratia e recenta; nu exista institutii, asociatii, organizatii care sa functioneze cu adevarat si util; romanii din categoria nr.5 sunt prea multi in regiunea pariziana. Ar trebui luata fiecare categorie in parte, dar acum nu am timp... Poate mai intervine cineva de la Paris, ca sa ma ajute. :) Iulian Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat. Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac. Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi. Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu. In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize. Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica. Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
|
![]() ![]() cautari recente
"motto-uri pentru haine"
"Jeni Acterian" "iubirea sa inceapa pe pamint" "universul propriu si de refugiu a unui adolescent" "despre tv" "a vorbi" "bravia" "Jean de la Strehaia ii povesteste lui Gicu despre filmul Troia 8" "carti de vraji" "indian murder" "dialog intre autor şi carabus" "a calauzi" "mia spus" "iti raspund" "good night" "frazeologisme cu cuvinti umbra" "zii mersi" "pasii dupa ce ai terminat de scris o carte" "Chance" "dumneavoastra ati incercat" "dialogul mamei cu fintina din poezia apa cristalina de liviu damian" "etimologie-iubire" "ca instalator piscine" "faceti o schita a adolescentului tipic (in opinia dvs ) intr-un eseu-portre care ar incepe astfel adolescentul de azi-si dintotdeyna poate este un tip" "experimente clasice in psihologie carte scrisa de Douglas Mook" "a taia frunze la caini" "predarea chimiei in scoala" "loc de suflet" "etimologia cuvantului entuziasm" "luam" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: Romani in strainatate)
Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos
Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.
Marius NITU
Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.