comentarii

Pestera sens denotativ


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de tuxedo la: 13/08/2008 10:49:21 Modificat la: 13/08/2008 11:22:13
(la: scandalul poneiului roz)
1.eu consider ca orice obiect, chiar si o lingura sau un sul de hartie igienica poate fi considerat arta in momentul in care i se ofera conotatie, cand exista interpretare, cand se anuleaza sensul denotativ. eu, privitorul, pot atribui semnificatie, asadar oricarui lucru. in momentul ala pot avea arta.
poneiul ala roz din plastic poate mie,X. imi spune ceva. il interpretez.

2.apoi, nu stiu cum se calculeaza exact "reprezentativitatea" poporului roman.
nu cred ca s-a pus problema de arta traditionala.
nu spun ca expozitia a fost un wow.
insa de aici si pana a spune ca patapievici&co sunt idioti sau ceva...e cam mult.

3. oripilarea fata de svastica e de inteles numai in contextul asocierii ei imediate cu nazismul insa toata lumea macar din sfera...artisticului stie, cred, ca e un ditamai simbolul sfant din hinduism si avea conotatii pozitive, pana sa fie preluat de sceleratii nezismului.De acolo deturnarea de semnificatie.asa ca...mult zgomot pentru prea putin.

#333762 (raspuns la: #333748) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
limpezire pt Anticena - de Sancho Panza la: 28/08/2008 14:00:07
(la: Golgotă)
Anticena: aceasta NU este o poezie de dragoste!
dar probabil ca n-am reusit sa transmit asta. pacatul meu sa fie...zic asa, fiindca nu pot obliga pe nimeni sa faca un efort si sa treaca de primul nivel al lecturii. nu pot obliga pe nimeni sa inteleaga ca, macar in poezie, cuvintele sunt (sau ar trebui sa fie) altceva decat ceea ce par; ca ele sunt polisemice; ca exista un sens denotativ si un altul conotativ...etc.

#336980 (raspuns la: #336972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan, exact - de thebrightside la: 02/02/2009 15:13:44
(la: Lecitină pentru poezie - Mircea Cărtărescu)
pai nu la poezie ma refeream.
ci la ce transmite el in genere prin ceea ce scrie, dincolo de cuvinte si de sensul denotativ.

exact, broasca! :))
saracul mare scriitor!
#401108 (raspuns la: #401096) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca anglofila - de thebrightside la: 19/07/2009 22:08:23
(la: Lui daddy, cu drag)
cu stampila autorizata :)), mentionez ca daddy se foloseste cu sensul de "persoana apropiata", fara a face cumva trimitere la relatia de rudenie pe care o semnaleaza sensul denotativ.
#464867 (raspuns la: #464857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mah - de zaraza la: 20/07/2009 11:27:02
(la: Lui daddy, cu drag)
mentionez ca daddy se foloseste cu sensul de "persoana apropiata", fara a face cumva trimitere la relatia de rudenie pe care o semnaleaza sensul denotativ

eu luasem asta de buna si nu intelegeam. intre timp, m-am mai lamurit, esti lost in translation :)


#464953 (raspuns la: #464950) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bright - de adina.petre la: 21/07/2009 21:13:06
(la: Lui daddy, cu drag)
mentionez ca daddy se foloseste cu sensul de "persoana apropiata", fara a face cumva trimitere la relatia de rudenie pe care o semnaleaza sensul denotativ.

Si eu stiu la fel, de aici si ideea...ma rog, nu mai explic daddy-u, l-am scris mai sus, intr-un comentariu catre Proud, la care nimeni altcineva nu s-a inghesuit. :)
#465557 (raspuns la: #464867) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de adina.petre la: 18/05/2011 00:03:11
(la: principiul noncontradictiei)
am sa-ti zic ceva ce ti se va parea 'incredibil'. toate raspunsurile la toate intrebarile existentiale pe care le poti avea, isi gasesc intr-o proportie covarsitoare locul printre vorbele de duh 'ale batranilor'.

pe masura ce cresti, ajungi insa la obisnuinta de a le repeta in situatii care n-au de fapt treaba cu 'viata de zi cu zi', si tot pe masura ce mai cresti, le intelegi altfel, in functie de varsta.

ca de exemplu: 'socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa'. de cate ori in viata ai plecat la un drum, oricare ar fi el, si cand ai ajuns acolo ai realizat ca intr-adevar 'costurile' calatoriei le-au depasit pe cele estimate initial?

ia si analizeaza putin vorbele astea cu care ai crescut, si daca reusesti sa le extinzi cupola de intelepciune peste sensul denotativ al cuvintelor, ai sa intelegi.. cred, sper...altfel.
ceva in sensul de "luneta" - de Jimmy_Cecilia la: 12/11/2003 06:13:15
(la: Ce va doriti de la un forum?)
sa fie inlaturati toti troll-ii, sa se poata discuta linistit despre ceea ce intereseaza pe fiecare, fara agresari, fara derutari si "omorâri" de subiecte.

ceva in sensul de cum este pe cale sa devina Luneta...
Despre fotografie - de Dinu Lazar la: 23/11/2003 01:43:54
(la: Despre fotografie)
Tehnologia realizarii imaginii nu are nimic comun cu arta fotografica in sine, adica salturile tehnologice nu au schimbat nici perceptia imaginii nici modalitatea de comunicare a imaginii.
Cel putin nu brusc.
La inceput se faceau scrijelituri pe peretii pesterilor; apoi se sculpta in piatra; aparitia papirusului si a tocului nu au modificat nici ce se scria si nici cum se recepta ce era scris.
Aparitia tocului cu rezervor sau a pixului au permis ca o poezie sa poata sa fie scrisa foarte bine si la closet sau in transee; asta nu schimba poezia in sine.
La inceput fotografia se facea cu placi de cupru care trebuiau sensibilizate la locul fotografierii; fotograful avea un cort negru in care prepara placa si o developa apoi; aparitia placilor pe sticla cu emulsie depusa la fabrica si a filmului pe suport de celuloid au strinit scandaluri, asta e adevarata fotografie? unde e cortul si albusul de ou?
Fotografia a colectat in decursul timpului importante evolutii tehnologice, salturi si scandaluri care au facut sa curga riuri de cerneala; aparitia fotografiei pe 35 mm si a aparatului Leica a fost la fel de cutremuratoare ca aparitia aparatelor digitale azi; autofocusul, aparitia aparatelor cu exponometru (mai e fotograf ala care nu stie tabela de expunere?) - spuneau atunci cei ce discutau pe tema.
Fotografia e o comunicare. Poarta un mesaj. E o imagine, cu compozitie, culoare, sens, echilibru, perspectiva, indiferent cu ce e facuta, cu un aparat foto cu burduf verde si lemn de cires de trandafir sau cu un aparat foto digital sau cu inelul de la mina.
Problema reala e ca in poezie ; democratizarea si ieftinirea pixului nu au dus la cresterea exponentiala a numarului de poeti cu adevarat buni.
Si in fotografie, in Ro cel putin, usurinta de a face poze si cu telefonul nu a dus la aparitia unor fotografi buni sau a tone de fotografii senzationale. Poate ca numarul pixurilor si al aparatelor nu modifica numarul creatorilor care pot sa se exprime.
Aparatul de fotografiat evolueaza, se inglobeaza in alte obiecte, poate sa si dispara si sa se transforme in alte scule; comunicarea cu imagini, va evolua si se va dezvolta, dar mai greu - ca in Internet, usurinta de a te exprima si de a transmite si de a crea pare mai favorabila celor ce nimic nu au a spune.
Marirea exponentiala a usurintei de comunicare si a modalitatilor de exprimare vor duce la cresterea in aceeasi masura a zgomotului de fond si a rateurilor de tot felul, nu la aparitia a mii de rembranzi si matishi pe centimetru patrat - dar in nici un caz nu vor duce la disparitia fotografiei, care mai are ani buni inainte. Momentan se schimba dalta, ciocanul si peretele pesterii cu pana si papirusul. Si?
Oricine va putea mizgali mult mai simplu. Asta e.

Dinu Lazar
ce-mi place la top 16 - de Dinu Lazar la: 08/12/2003 05:40:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Referitor la intrebarea cit de procesate sunt imaginile mele... as spune ca intre mult si foarte mult. Cu Glen Allison ( al carui interviu poate fi citit pe www.fotomagazin.ro) sunt intru totul de acord in multe privinte...
In extemis, sa ne aducem aminte de primele fotografii, facute pe placi de cupru, mercur, cort si vrajitorii; pe urma au aparut uni care faceau poze pe placi de sticla si care au scandalizat pe cuprishti, ca aia nu e fotografie, adevarata arta e sa simti mirosul mercurului si al albusului de ou; pe urma pelicula de celuloid a scandalizat sticlarii, ca ce grosolanie; si tot asa. Melies, realizatorul genial care a facut la inceputul secolului 20 acea "Calatorie de la Pamint la Luna" pe film de 35 mm, a facut sa curga riuri de cerneala cu trucajele sale, ca e bine, ca nu e bine, ca e blasfemie, ba nu, ca e arta, etc.
Fiecare decada a adus in fotografie noi curente, tendinte, aparatori, detractori; chiar acum, pentru unii, ce nu e facut cu un aparat cu burduf pe planfilm nu e fotografie, pentru altii ce e scanat si procesat nu e fotografie, cei ce folosesc Leica se uita de sus la canonishti si exemplele pot continua.
Personal, cred ca idealul e ca fiecare trebuie sa-si gaseasca un stil si o unitate de exprimare, in sensul ca daca vezi o imagine sa zici imediat "iata o noua bumbutziada"; mai cred ca fiecare fotograf trebuie sa incerce numeroase carari pina sa isi gaseasca drumul propriu, si unii pot sa caute toata viatza, si nici asta nu e o rusine; fotografia e ca o casa, ca un culcush, si asta poti sa-l ai si in copac, si in pestera, si cu termopane si cu chirpici.
Important e sa faci ceva , sa cauti, sa arati, sa vezi, sa incerci, sa inveti, sa realizezi ca exista si stenope dar si lomografie sau fotografie cu Sinarul, si imagine printata digital cu iarba pusa din alt peisaj si imagine facuta cu platina si saruri de aur.
Important e sa mucesti enorm, dedicat, si sa ai norocul sau energia , asa cum am mai spus, sa faci fotografie pentru tine, fotografie care sa iti placa tie si sa te regasesti tu in ea; restul e simplu... adica restul, la urma urmei nu conteaza. Ca e fotoshopista sau nu, e mai putin important. Mergi si vezi o raza de lumina pe o scara si parca auzi un filfiit de aripi; faci un colaj si pui deci o pasare unde nu era dar unde ai simtzit-o cu ochii mintii; e important ca era sau nu pasarea in fapt sau starea si mesajul imaginii? Fotografia poate fi clasica sau apropiata de grafica si de pictura; granitele sunt din ce in ce mai difuze azi; parerea mea e ca e important sa spui ceva, nu cum spui acel ceva. Totul se schimba, totul devine, o imagine poate fi facuta cu degetul pe nisip sau cu un complicat sistem digital cu milioane de tranzistori. Care imagine e mai buna, mai imagine de imagine? Ca in extremis ambele sunt digitale...
La urma urmei fotografia imi pare ca o credintza, daca imi e permisa aceasta blasfemie. Asa cum exista mai multe moduri de a vedea, de a intelege si de a accepta o imagine, exista si mai multe credinte, fiecare cu obiceiul si dumnezeul sau; lupte intre ele si si istorii sumbre, cit cuprinde; fiecare spune ca asa trebuie si nu altfel. De...
#6156 (raspuns la: #6102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Laura = DAYDREAM - de DAYDREAM la: 18/02/2004 12:53:38
(la: Leonard Cohen)
Laura = DAYDREAM
Ritmul excesiv de monoton denota faptul ca muzica lui Cohen este dincolo de pragul normalului, in sensul ca nu mai conteaza ritmul. E ca un mesaj subliminal care diseca toate barierele fiintei umane.
E "high-level". Sunt putini care au ajuns aici.
Nu stiu daca ai inteles ce am vrut sa spun.
Cateodata sunt ca un caine: greu cu exprimarea.
Deh, asa e pe santier...
#9955 (raspuns la: #9886) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Personaj imaginar - de Dantimis la: 12/03/2004 17:41:46
(la: Strainul)
Alice - ai cazut in aceeasi capcana in care aproape era sa cad si eu: Marian Gruiu nu e o persoana reala ci un personaj imaginar dintr-o povestioara a lui Mircea Pricajan, un tanar de 24 de ani din Oradea.

Pentru autor: Povestirea "Strainul" e o evidenta imbunatatire fata de "Camera de la capatul holului". Presupun ca acestea sunt scrise in ordinea in care le-ai publicat in website-ul tau. Altfel ar fi un regres, ceea ce nu cred. Nu sunt critic literar, de fapt nu am scris nimic in viata mea altceva decat comentarii la Cafeneaua.com, emailuri la prieteni, scrisori si poezii de dragoste in tinerete. Deci nu sunt calificat sa-ti apreciez munca decat din punctul de vedere al cititorului neinstruit.

Intr-o alta conferinta pe forumul asta, Daniel Racovitan si alti utilizatori ai Cafenelei criticau "Camera de la capatul holului". Poate cam dur, dar nu pe nedrept totusi, dupa ce am citit si eu povestioara. Ideea e buna dar stilul e stangaci, dupa cum spuneau si ei. Nu vreau sa intru in prea multe amanunte, ti-am zis ca nu sunt critic, dar ca orice cititor, nu ma pot abtine de a nu-mi da cu parerea.

Un scurt exemplu ca sa intelegi de unde vine critica mea. Poate nu cel mai bun, dar probabil cel mai clar si mai evident. La un moment dat zici:

"Era o dimineaţă de iunie. Soarele răsărise de câteva ore. Păsările nu cântau." Imaginatia ma duce rapid cu gandul la orele 8-9 ale unei dimineti frumoase de iunie. Dupa ce am locuit 15 ani intr-un cub de beton la oras, nici nu ma astept ca pasarile sa cante dimineata, asa ca ultima propozitie e inutila si suna ca nuca in perete. Dar trec peste asta in graba, sa vad ce urmeaza.

Doua paragrafe mai incolo imi tai brusc firul imaginatiei:

"Ceasul mecanic de lângă veioză arăta ora 6,25. În casă începuse deja forfota." Cum adica numai 6:25 dimineata!? Parca soarele rasarise deja de cateva ore! La cat rasare soarele in iunie? La 3 sau 4? Urmatoarea fraza imi clarifica misterul: "Tatăl meu se întorsese ca de obicei târziu de la serviciu, iar acum mormăia obosit cuvinte indescifrabile." Ahaa.. deci e seara deja. "Mama, ..., era în bucătărie, pregătind micul dejun pentru tata şi pentru mine." Deci e totusi dimineata! Interesul meu pentru restul povestirii s-a diminuat deja simtitor.

Iti inteleg temperamentul tineresc, la urma urmei doar cu 10 ani in urma aveam varsta ta, dar nu lua cele ce ti-am scris in nume de rau. Noi romanii avem asa un talent de a asocia imediat critica (in orice domeniu) cu jignirea personala. Nu toate criticile au sensul direct de a critica (jigni) munca unei persoane, parerea mea e ca scopul principal al criticii e de a ajuta un autor in a-si imbunatati munca. Iti spun unde cred ca ai gresit, ca sa stii ce sa corectezi in viitor. Poate altora le va place ceea ce mie nu-mi place. Poate altii te vor aplauda. Te vei forma ca un bun autor doar daca stii sa culegi din toate criticile ceea ce e mai bun pentru stilul tau.

Orice ai alege, nu raspunde cu rautate criticilor care ti se vor aduce. Asta denota imaturitate. Cere explicatii si exemple concrete daca nu crezi ca unele afirmatii sunt indreptatite.

Dar cel mai important: nu renunta! Esti tanar si ai tot timpul sa te cizelezi. Intr-o era cand majoritatea tinerilor stau cu nasul in computere la jocuri, sau la TV, e recomfortant sa vezi ca unii mai au si preocupari literare.

Mult succes in viitor,

Dan

#11937 (raspuns la: #11876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniel, nu ne ambalaaaam, construim un Posibil Sens! - de Ovidiu Bufnila la: 23/03/2004 04:29:23
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Dragul meu Daniel,
Tu, Ema, Florin Iaru, forumistii de nepretuit ai elegantului tau moment digital, eu, incercam sa construim un Posibil Sens! O pretuiesc pe Ema in mod public, fara rezerve, asa cum il pretuiesc pe Florin Iaru, pe Cartarascu, pe Robert David, pe Balaita sau pe Aragon sau pe Celine sau pe Bellow sau pe Peirce sau pe Bunuel sau pe aborigenul exemplar sau pe acel Eco vulgarizat pana la rosu incandescent de imaginarul colectiv, o pretuiesc pe Sandra Brown si caut sa-l inteleg pe Eminem! Daka nu incercam sa intelegem ce NI S-A INTAMPLAT sau ce ni SE INTAMPLA cu adevarat in Istorie atunci totul e o cumplita eroare! Nu ma intereseaza SA AMDREPTATE ca asta e un FALS! Adevarul e kestiune de raport asa cum existentele noastre sunt procesuale si nu limitate si limitative! Nu e incremenire in proiekt ci s-ar putea sa nu fi fost INCERCARE DE A PROIECTA! Asta ar fi grav dar si ingeresc, ar fi o provocare si eu, de exemplu, neimportantul ovidiu bufnila, nu vreau sa ratez provocarea asta!Fiecare fiinta are dreptul de a se elibera de ignobil si de a cauta eroarea acolo unde, in chip fals, se construieste o EXEMPLARITATEEEEEE!
Poate ca EMA a dibuit Sensul si l-am pierdut noi. Daca ar fi asa, atunci Ema ar fi o FIINTA EGOISTA! NU E! Ea vine si spune despre experienta-ei-in-Istorie. Trebuie sa inteleg. Dar trebuie sa construiesc un sens impreuna cu ea. RELATIILE dau savoare instructionarii proceselor! Oricare ar fi aceste procese. Cata vreme vom ramane arestati in desuetudine, vom fi orbi. Daca Cioran are adevarul? Sa ne intelegem bine si sa nu cadem in eroare: CRIMA E CRIMA. Pupinkurizarea e pupinkurizare. Cu asta ne lamurim repede. Nu vom primi in acest elan bufnilistic Javrele Istorice. Javrele Istorice disimuleaza cu usurinta. Nu le voi numi acum ca nu eu JUDEC. In schimb putem naviga inspre un Posibil Sens. Din acest punkt de vedere nu ne ambalam ca nu ne-ar servi la nimic. Sunt convins ca Florin Iaru a deshis de fapt o cale iar Ema deschide si ea o kale. Aceasta zicere a mea nu e un IMPACIUTOR ci un OBIECT FICTIONAL PERVERS care valureste. A VALURI NU ABSOLVA INSA CRIMA. oricare ar fi crima aceea.
#12640 (raspuns la: #12623) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hai sa vedem cum se folosesc cuvintele - de (anonim) la: 09/05/2004 05:25:39
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
secular vine din "seculum", care in latina inseamna si secol, insa mai inseamna, intr-un sens mai larg, veacul de acum ca opus eternitatii in viata duhovniceasca. de aici expresia "lasata secului", adica lasarea placerilor veacului de acum pentru post, care e sinonim, in acest context, cu placerile imateriale ale vietii de apoi.

Laic vine de la grc laos, care inseamna popor, si care este aproape acelasi lucru etimologic cu mirean, ce vine de la slav mir, care inseamna si pace si lume. precum se vede, mirean exprima mai puternic o incarcatura filozofca/religioasa.

Sa vedem cam cum merg antonimele, si cred ca merita sa ne uitam, datorita faptului ca aceste cuvinte sunt folote mai mult in contex reliogios, chiar acolo.

Laic este opus lui cleric, mirean e opus lui calugar. Deci, laic este ceea ce nu fae parte din ierarhia superioara a bisericii, insa o sprijina, caci nu poate exista ierarhie fara stratele inferioare, pe cand mireanul si calugarul nu se inter-conditioneaza.

Laic mai poate fi inteles si ca profan, chiar daca sensurile sunt totusi diferite, caci profan este ceva care se afla in opozitie cu sacru, pe cand laicul sustine ierarhia.

Mirean denota un crestin care, indiferent de starea lui duhovniceasca, traieste in lume, insa nu "veacul acesta", adica acea relatie de opozitie perfecta, ci in lumea care e crestinata. Se poate vedea si o influenta istorica, caci "lumea" celor care vorbeau latina in romania in primele secole era practic lumea pagana, pe cand lumea in contextul slavizarii romaniei era lumea crestina aflata in afara zidurilor manastirii.

Deci,

secular e total opus lui religios (e drept ca statul roman o o exceptie, caci zice ca e secular, insa sponzorizeaze Biserica, si pune obligatorii orele de religie, insa trebuie sa ii intelegem pe acesti batranei ce conduc si BOR si Republica Socialista Democrtica Romaniacare au fost colegi candva la scoala securitatii)

laic are ideea de ierarhie cad e folosit in cotext religios, si ideea de inferioritate(care pana la urma e tot un fel de ierarhie) cand e folosit in sensul de profan.

mirean presupune standarde mai inalte duhovnicesti, care nu sunt insa necesare pentru mantuire, cum sunt voturile monahale.
#15164 (raspuns la: #15161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sic transit gloria mundi - de spirit_intelept la: 21/06/2004 11:01:29
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Un prieten mi-a aratat acest articol si comentariile aferente si am fost uimit sa constat ca din pacate spalarea de creier se manifesta in mod paradoxal in special la aceia care vorbesc despre ceva fara ca practic habar sa nu aiba despre acel subiect, lasandu-se manipulati de o propaganda ieftina dar feroce si concertata.
Cunosc multi oameni care nu au de-a face cu yoga, au inceput sa apara din ce in ce mai multi ziaristi care incep sa-si puna semne de intrebare pertinente, comunitatea europeana (vorbesc aici de senatori europeni) incepe sa ne intrebe "ce aveti cu ei?...ce este tot circul asta?" si culmea, in romania, unde noi ar trebui sa stim cel mai bine care sunt realitatile "democratice" ale acestei tari, mai apar asemenea comentarii care, lasand la o parte posibila prostie, denota ori rea vointa, ori necunoastere ori o intr-adevar o spalare de creier facuta de mass-media.
Ganditi-va si voi in ce situatii "democratice" se petrec urmatoarele lucruri:
- Se intra fara mandat de perchezitie, cu jandarmi si trupe antitero in aproximativ 20 de imobile care atentie, sunt private si nu proprietatea misa. Chiar si in romania pt asa ceva iti trebuie mandat de la judecatorie
- La unele persoane acasa, dupa ce li s-a intors casa pe dos, jandarmii au spus "scuze, am gresit adresa" si au plecat
- La aceste actiuni au participat peste 300 de jandarmi, politisti, procurori, pentru ca in final sa nu existe nici o proba sau acuzatie, din cele foarte grave formulate initial (trafic de droguri, trafic de persoane, prostitutie, trafic de arme, privare de libertate, etc...)
- Se colecteaza ca "probe" camioane cu carti, cursuri de yoga (tiparite si pe casete), reviste pornografice (pe care le gasesti la orice taraba), telefoanele individuale ale tuturor celor gasiti la aceste locatii, etc...La aceste "colecte" nu se fac procese verbale individualizate ci se baga in masini la gramada.
- Majoritatea "anchetarilor" celor dusi la sectii au loc fara avocat, desi acesta a fost solicitat in mod expres. De cele mai multe ori, cand avocatul a venit, "ancheta" a luat sfarsit. Aceste anchete au fost insotite de batai, jigniri, perioade mari de frig sau de nemancare, lovituri cu patul armei, precum si de alte forme de tortura fizica sau psihica, pentru care exista dovezi de la institutul medico-legal.
- Aproape toate talk-show-urile organizate la TV au fost clar anti-misa (in special vezi Realitatea TV si Pro TV, care au lasat la o parte orice urma de profesionalism - aceasta este parerea unor ziaristi care nu au nici o legatura cu yoga). In ziare nu a existat aproape niciodata dreptul la replica.
- Se insista pe subiecte de scandal, care ating pe unii, cum ar fi sexualitatea, urinoterapia, etc. In acest sens sunt uimit sa constat ca acesti "cunoscatori" de yoga, care posteaza pe aceste forumuri, dovedesc ca habar nu au de lagatura intre sexualitate si orice practica spirituala (in aproape toate traditiile spirituale: yoga, taoism, buddhism, hinduism, chiar si crestinism). La fel, despre urinoterapie, daca veti cauta pe internet "urine therapy", veti fi uimiti sa constatati ca sunt peste 500,000 de pagini dedicate acestui subiect. De fapt s-au organizat deja 3 simpozioane modiale, exista zeci de lucrari publicate, in germania exista chiar un institut international de urinoterapie, etc. Chiar la noi, urinoterapia a aparut ca metoda de tratament in enciclopedii medicale.
As mai putea continua mult si bine, dar as vrea sa vad prima oara niste raspunsuri mai inteligente, ca sa vad ca am cu cine.
intrebari retorice, supozitii peste supozitii... - de enigmescu la: 21/06/2004 14:55:19
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit. oricum mi-ai creat oportunitatea de a explica putin despre Biblie. mai intai ce este si cand s-a format? Biblia/Sfanta Scriptura este colectia cartilor V si NT, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aprox. 1500 de ani, adica de la Moise(cca. 1400 inainte de Hr.) pana la autorul Apocalipsei(cca. 100 dupa Hr.). cuvantul grecesc "biblos" de la care si-a luat denumirea inseamna carte/carti. de ce si-a luat aceasta denumire? fiindca cea mai mare parte a cartilor cuprinse in Biblie au fost scrise in greaca iar predicarea lor s-a facut in buna masura la fel- stim ca greaca era f. la moda/raspandita in mediile imperiului roman. in timp a mai capatat denumirea de "carte a cartilor" fiind cea mai raspandita si mai controversata dintre toate cartile scrise vreodata.
cuvintele si invataturile ei nu se contrazic niciodata desi mai sunt destule guri care spun contrariul. ce nu pot sa inteleaga sau sa accepte admit automat ca sunt greseli cuprinse in text. in realitate acestea sunt doar aparente; in limbajul teologic se numesc antinomii si nu se contrazic unele pe altele. cum e posibil? e simplu: unele texte trebuiesc interpretate literal, altele literar, unele istoric iar altele teologic-dogmatic.
cuvintele Scripturii sunt "de Dumnezeu insuflate, spre folos si spre binecuvantare". dar ce intelegem noi prin insuflare??? protestantii(si cei ce le-au urmat pilda) au spus ca Dumnezeu le-a vorbit direct si le-a dictat scriitorilor verset cu verset toata biblia. dar daca ar fi fost asa atunci n-ar mai fi existat atat de multe si de diferite stiluri de exprimare, ar fi fost unul si acelasi la toti scriitorii de carti sfinte. faceti comparatie intre stilul Sf. Ev. Luca si cel al Sf. Ap. Petru, spre ex.; sau comparati stilul Ev. Ioan cu al Sf. Ap. Ioan(sunt doua persoane diferite). ce se poate deduce la o citire cat de cat atenta si obiectiva? ca miezul insuflarii a fost imbracat in forma literara dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin. prin urmare DUHUL SFANT a vegheat asupra lor si i-a ferit de greseli, nu le-a dictat nimic, nu le-a soptit la urechi. altfel ar fi putut sa le dea Dumnezeu direct gata scrise textele, nu credeti?
pot fi mesajele continute in biblie mincinoase? Hristos a facut de f. multe ori referire la proorociile VT despre Sine si in una din acestea a spus: "n-am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa plinesc". dupa alte traduceri ultimul cuvant ar suna "implinesc". nu sunt f. sigur pe etimologia celor doua cuvinte dar cred ca unul vine de la implinire iar celalalt de la plinatate. oricum in context sensul ar fi aprox. acelasi si anume ca Hristos nu se dezice pe Sine Insusi niciodata si, asa cum tot El marturisea in alta imprejurare, "nici o iota sau o cirta nu va trece fara sa se implineasca; cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece"!(imi cer scuze pt. citatele care nu sunt f. exacte) daca o sa ne uitam in urma la toata istoria omenirii si in special la cea a crestinatatii o sa vedem ca pana acum toate s-au implinit, cuvant cu cuvant. de ce au ales milioane de oameni sa sufere pt. credinta in Hristos decat sa se lepede de ea? fiindca aceasta credinta cuprinsa si in Scriptura le-a adus vestea cea buna a nemuririi; mai mult decat atat le-a dovedit prin faptele ei concrete ca este o credinta vie si adevarata, nu ca acelea in zei pagani. Sf. Ap. Pavel spune: "daca Hristos n-ar fi inviat, zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta voastra. dar cum Hristos a inviat"...
ne poate Scriptura calauzi ea singura pe calea credintei? protestantii spun: "numai Scriptura!" crestinii ortodocsi si catolici spun ca inainte de a se fi scris cartile bibliei si de a i se fi format canonul adoptat pana astazi a existat o TRADITIE VORBITA- aceasta s-a numit Sfanta Traditie. este si simplu de demonstrat aceasta fiindca, spre ex., Hristos n-a scris nimic din ce a predicat, marea majoritate a epistolelor NT au fost scrise de Sf. Ap. Pavel si acestea numai din anumite necesitati ale credinciosilor din diferite parti ale imperiului roman. a fost necesar sa scrie pt. ca inca nu se inventase avionul sa zboare de urgenta la fratii de credinta ca sa le explice cuvintele lui Hristos si nu putea fi deodata in mai multe locuri...! in plus chiar si in Scriptura sunt unele locuri(in NT) in care se face referire la anumite imprejurari din VT, intamplari care insa nu le gasim niciunde scrise intre cartile acestuia: cearta ingerului cu diavolul pt. trupul lui Moise...(mai sunt cateva pe care nu mi le amintesc acum). cercetati Scriptura si vedeti ce se scrie in evanghelii despre predica de pe munte unde Hristos a vorbit multimilor o zi intreaga, pana au flamanzit de a trebuit sa le dea de mancare(si atunci a inmultit painile si pestii). pai daca s-ar fi scris tot ce a spus El, atunci am fi avut cel putin 20-30 de pagini numai cu predica Sa. chiar logica ne arata ca inainte de a scrie ceva trebuie sa ai intai ideile respective deja formate. dar sa mai facem o incursiune in timp. ganditi-va ca inainte de a ajunge toate scrierile sfinte sub forma cartii actuale au trecut cateva decenii cel putin- inca se mai scria pe pergamente. apoi textele au mai trebuit si traduse din original, asa cum s-a intamplat si cu Septuaginta. asadar Traditia a tinut de-a lungul timpurilor aprinsa atat flacara invataturilor sfinte prin explicarea/interpretarea lor, cat si flacara adevarului nealterat.
cuvantul "canon", imprumutat din ebraica si trecut prin filiera greceasca, inseamna "dreptar/regula/(mai tarziu)randuiala". va sa zica prin canon intelegem lista scrierilor cuprinse in Scriptura si care contin randuieli pt. viata crestinilor. aici vreau sa insist putin: daca o scriere nu e conforma cu intreg textul bibliei, adica se contrazice cu alte texte sau e confuza, atunci nu e admisa in canon. exista, dupa cele 39 de carti canonice ale VT(pana la proorocul Maleahi), un nr. de 14 carti necanonice dar care au fost pastrate de biserica intre cele doua Testamente pt. ca "sunt bune de citit". in ele gasim invataturi extrem de folositoare si practice care nu contravin celorlalte texte. au fost recomandate spre citire primilor crestini inainte de a fi botezati. protestantii nu le-au admis nici pana azi.
dar cine a hotarat care este canonul sfintelor scrieri? daca ar fi sa ne luam dupa conceptia protestanta care zice "sola Scriptura", ar trebui sa cautam undeva in biblie scris explicit despre canonul ei. insa putem cauta cat vrem, n-o sa gasim asa ceva fiindca Traditia bisericeasca a hotarat aceasta. cum? prin Sfintii Parinti, cei care au luat parte la Sinoadele Ecumenice si-au hotarat odata pt. totdeauna invatatura de credinta si canoanele ei. aceste sinoade au fost in nr. de 7(recunoscute de ortodoxie)- la care s-au mai adaugat unele sinoade locale si, desigur, la catolici Conciliile Vaticanului- in functie de cerintele timpurilor respective. interesant de vazut ca protestantismul nu recunoaste ca sfinti pe participantii la sinoade dar se foloseste de canoanele emise de ei si, mai nou, de scrierile lor.
acum as vrea sa ma refer exclusiv la ce a scris autoarea mai sus. despre asa-zisa evanghelie a lui Toma ma indoiesc, asa dupa cum ma indoiesc de texte precum "visul lui Iisus" sau "epistola/epistolia". acuma iti pun eu o intrebare: ai avea incredere intr-un text al unui om, fie el si dintre apostoli, care s-a indoit de puterea lui Dumnezeu? si apoi de unde atata secretism, stanci din care ies pergamente si de-alde astea? daca ar fi fost adevarata n-ar fi fost normal sa se gaseasca la indemana tuturor crestinilor inca de la inceput, la fel ca surorile ei? mai este cazul vreunei scrieri sfinte care sa fi fost gasita prin vreo pestera, ascunsa de ochii lumii pana azi? pai care e rostul unei evanghelii? insasi denumirea de "evanghelie" inseamna "veste buna". daca ai citit acel text de care amintesti, ti s-a parut ca aduce o veste buna?
oamenii care s-au apucat de capul lor sa traduca sau sa explice textele Scripturii au cazut in cele mai grozave erezii. de la ei au plecat marile prigoane impotriva crestinilor, de la ei si-au luat fiinta sectele de ieri si de azi. aminteai de sfintenia oamenilor... Lactantiu ne spune ca adevaratii prooroci(deci si sfinti): predica toti un singur Dumnezeu; nu sufera de nebunie; nu sunt inselatori; nu umbla dupa averi sau castig; nu se ingrijesc de cele necesare vietii; fac cunoscute proorocii care se implinesc; si isi adeveresc trimiterea chiar prin suferirea chinurilor si a mortii. te intrebi cine poate sti daca un om e sfant? oricine, inclusiv tu! "dupa roadele lor ii veti cunoaste", zice Hristos. iar Sf. Ap. Pavel zice mai tarziu intr-una din epistole: "roada duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; IMPOTRIVA UNORA CA ACESTEA NU ESTE LEGE"! adica ce lege omeneasca ne poate opri de la a considera pe cineva sfant chiar din viata? primii crestini se numeau intre ei SFINTI iar apostolii fac dese referiri in sensul acesta in scrierile lor. dau un ex. cred eu concludent aici: dupa coborarea Duhului Sfant apostolii obisnuiau sa mearga prin locurile publice nu numai pt. a predica evanghelia ci si pt. a vindeca bolnavii; asa se face ca in mai toate zilele, atunci cand Ap. Petru trecea pe cale, multi se asezau inaintea sa ca sa-i atinga iar altii asteptau ca macar umbra lui sa treaca peste ei ca sa-i vindece. asta insemna ca oamenii aceia pacatuiau? dimpotriva, ei experimentau puterea tamaduitoare venita dintr-un organ al lui Dumnezeu. ce crezi, intre un personaj care vorbeste de-ti ia auzul si-ti fura inima cu cuvintele frumoase si unul care nu vorbeste dar te vindeca prin puterea rugaciunii, pe cine ai alege ca fiind mai aproape de divinitate?
nu inteleg ce vrei sa spui prin coruperea venita din partea dogmelor catolice. sunt ortodox dar am fost uneori si la biserici catolice... n-am auzit pe nimeni pana la tine sa afirme asa ceva. e ceva cu totul nou pt. mine, recunosc. adica atat de corupta a fost biserica, in general, de dogmele catolice, incat a renuntat la traditia ei si s-a pornit pe implementat ce spuneau papii la Roma...! ma faci sa rad, nu te supara. de aia peste inca 6 secole(de cand spui tu ca a fost acaparata) s-a despartit biserica in cea de Apus si cea de Rasarit? fiindca erau acaparate de puterea papei? daca ai sa mai citesti ce am scris si la alt subiect poate ai sa intelegi ce se petrece de fapt si cum stau lucrurile. dar important sa adaugi si lucrurile pe care ti le-am facut cunoscute aici. si stai ca inca n-am inteles bine: care biserica de la inceput a fost corupta si care au fost patriarhii, de care anume vorbesti?
am sa inchei si eu aici, cu indemnul lui Hristos: "fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii"!
"CAND ERAM COPIL FACEAM CELE ALE COPIILOR, DAR CAND AM IMBATRANIT LE-AM LEPADAT." orice parinte nu-si lasa vistieria la indemana copiilor, ci sub grija iconomilor si a epitropilor pana la varsta hotarata de tatal lor!!!
. - de ikoflexer la: 30/06/2004 19:50:57
(la: Ozzy vs LMC)
Nu-i vad necesitatea sa donezi sange sau pe primul nou nascut(personal, nu sunt interesat de asemenea lucruri de la tine!)

Phew! Ma simt usurat. Dar daca donez ceva prin Paypal d-rei Israel as fi absolvit de vina? Daca nu, propune altceva. Ascult.

Daca am avut o contributie "pozitiva"?

Un raspuns ar fi fost preferat. Dar in lipsa, acceptam repetarea intrebarii.

Daca intradevar ai fost onest(vom vedea dupa raspunsul in legatura cu "sursa" de unde ai auzit cuvantul jidan, pana atunci ma indoiesc de onestitate),

Povestea e mai lunga despre sursa. E de-ajuns sa spun ca circumstantele in care am auzit acest termen erau flattering pentru persoana in cauza.

Iar din punctul de vedere al indoielii d-tale cu privire la onestitatea mea sint sigur ca orice as spune nu te-ar convinge ca spun adevarul. Se pare ca esti tipul de om care o data ce a muscat de (insert your favourite word here) nu lasa din gura.

atunci vei tine minte pe viitor sa nu mai folosesti cuvantul respectiv (mai ales daca nu-i cunosti sensul)

De tinut minte o sa tin, sper, ca iau Ginko Biloba. Si i-am cunoscut un sens: pentru mine "jidan" a insemnat "jew," fara nici o connotatie negativa. Asa cum valah e valah, si tigan e tigan, si arab e arab, samd. Pentru mine nu a fost un adjectiv, ci un nume care denota apartenenta etnica. Acum inteleg ca sensul pe care il atribui d-ta si altii are connotatii negative.

Uni folosesc numai expresia "Am si cativa prieteni evrei, oameni foarte cumsecade!"

Pai nu-mi pune d-ta cuvinte in gura. Am avut prieteni evrei. Unii cumsecade si altii nu. Singura diferenta dintre ei si alti oameni a fost... stai un pic---nu era nici o diferenta. Toti sint oameni.

Adevarul e ca discutia asta a inceput sa se degradeze intr-o cearta minora fara nici un sens.
#17073 (raspuns la: #17071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baieti cu sensul de copii - de AlexM la: 07/07/2004 11:25:34
(la: A avea baieti in Moldova...)
cuvantul "bãiat" a fost cautat sa fie derivat din Latinã, presupunandu-se pentru aceasta un anume balneatus care sa fi insemna "imbãiatul" care ar fi dat "bãiat". Lucrul evident este absurd, dpdv semantic neavand nimic de a face cu imbaiatul si care nu este justificat decat de dorinta apriga a celor Latinisti care vor sa explice totul prin Latina.

Sa luam aminte:
-exista verbul (regionalism) "a bãia" care inseamna si "a nashte". Acest verb dupa cele 3 vocale una lânga alta "ãia" pare a fi un verb care a iotacisat una dintre cele 3 consoane care se asibileaza in lb româna ( n, l, r) cand sint urmate de "i". Deci, pe aceasta idee, am putea presupune ca forma lui "a bãia" a fost una ca: bãnia, bãria, bãlia din aceste forme fiind posibil sa avem pe "a bãia".
Si acum, pentru ca semantismul conteaza, ne ajuta lb. Albaneza care au si ei un cuvant asemanator care este "barrë" si inseamna "gravidã".
Semantismul este evident . cuvintele au o legatura semantica intre ele: a nashte ( in româna ) cu gravida ( in albaneza). Deci presupunerea ca " a bãia" vine dintr-o formã bãria este confirmata de "r" din Albaneza. Ca atare presupunerea unui Latinesc balneatus in afara de absurditatea semantismului se dovedeste o gaselnita nefondata si care nu e necesara deloc pentru a justifica cuvantul Românesc.

Acum, din " a bãia" care are forma la participiu de "bãiat" cu sensul de "nascut" a fost derivat substantivul "bãiat" cu sens initial de "copil" care s-a specializat la feminin prin "bãiatã" si la masculin "bãiat". Cuvantul este autohton in lb. Româna si nu este un imprumut din Albaneza sau Latina, el fiind mostenire din IndoEuropeana, aparent din radicalul bher- care inseamna "a purta".

Cu stima,

Alex

bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
oare viata are sens...prin atatea lacrimi? - de (anonim) la: 19/08/2004 22:53:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
intradevar aceste esecuri si dezamagiri te pot darama...dar intrebarea este, mai are sens sa luptam...acum cand credem in viata atat de linistita si perfecta in lumea de apoi , atunci de ce sa nu sinucidem cu totii? ce sens mai are viata, si cu ce scop traim....intrebari la care vom primi raspuns tot apoi....asteptarea te distruge...
#19990 (raspuns la: #19251) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...