comentarii

Pitesti


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"Daca un medic din Pitesti, r - de Daniel Racovitan la: 21/02/2004 07:14:24
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
"Daca un medic din Pitesti, recrutat de Bacanu, nu ne-ar fi denuntat cu doar cateva zile inainte de difuzare."

Indiviul era turnator "cu shtate" sau pur si simplu un idiot fricos? Cum ati aflat cine v-a denuntat?




..................................................................................
"nobody is perfect; I'm nobody"
#10204 (raspuns la: #10170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Simfonia Lalelelor apr 2010 Pitesti - de just.a.touch la: 21/04/2010 13:19:21
(la: prin oras si nu numai)
what about adrian brody in pi - de sugary la: 22/12/2003 11:50:34
(la: Actori preferati)
what about adrian brody in pianistul sau tom cruise("i will not apologize for who i am") si julianne moore in magnolia sau nicole kidman si merryl streep in the hours sau ed harris in...orice(!)--observati un pattern , un triunghi al bermudelor of sorts: filme bune ~actori/roluri bune~CARTI CE MERITA CITITE
concluzia mea:izul de carte prelins intre cadrele unui film; imbibat in fiecare replica,fiecare nail-biting second, se piteste tiptil ca un mesaj subliminal [vezi memorabila scena din "fight club":)]si sopteste in spatele scaunului tau de la cinema: the faces of a clear-cut diamond are hypnotic--the suggestion of faces of a raw one is enticing...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da' de unde :-) - de Stefan Niculescu-Maier la: 20/02/2004 13:07:50
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Raspund cu placere, bineinteles.

Ideea ziarului impotriva lui Ceausescu ne-a venit lui Petre Mihai Bacanu si mie, impartasindu-ne nemultumirile fata de regim. Mai mult decat orice, factorul decisiv a fost poezia "Motanel" a Anei Blandiana, cu vadita tenta anticeausista. Am decis noi atunci ca "neamul romanesc trebuie sa aiba si barbati" (desigur, astazi se poate zambi la aceasta afirmatie, dar pe vremea aceea noi ne luam foarte in serios - si in orice caz, Securitatea ne-a luat foarte in serios). Am decis sa infiintam un grup - secret la vremea aceea - care avea sa se numeasca "Grupul R" (denumirea "R" i-am dat-o chiar eu, si avea mai tarziu sa fie preluata de Societatea "R" - editorul ziarului Romania libera). Scopul acestui grup era sa tipareasca un ziar impotriva lui Ceausescu (nu indraznea nimeni sa se gandeasca la o schimbare de regim in acele timpuri). Iar ziarul s-a numit "Romania".

Pe langa articolele scrise de fiecare dintre noi, cu exceptia lui Alexandru si a Elenei:

Anton Uncu a sculptat titlul ziarului din lemnul unei cozi de matura (suficient de tare ca sa reziste la multiple imprimari).

Alexandru Chivoiu a furat pumni de litere din tipografie, unde lucra ca maistru, si i le-a dat lui Bacanu.

Elena (n-am stiut niciodata care era cel de-al doilea nume al acestei femei si n-am vazut-o niciodata, dar cred ca ale ei erau plansetele disperate intr-una dintre celulele inchisorii) ne-a pus la dispozitie apartamentul ei, ca locuinta conspirativa.

Bacanu, Mihai Creanga si cu mine am sortat literele primite de la Chivoiu, altfel luate cu pumnul, la intamplare, din casetele tipografice.

Ziarele urmau sa fie raspandite la gurile de metrou, daca un medic din Pitesti, recrutat de Bacanu, nu ne-ar fi denuntat cu doar cateva zile inainte de difuzare. Impactul unei publicatii TIPARITE ar fi fost enorm.

#10170 (raspuns la: #10156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cel care ne-a denuntat - de Stefan Niculescu-Maier la: 21/02/2004 14:09:35
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
Numele celui care ne-a denuntat l-am aflat de la Petre Mihai Bacanu.
Nu pot afirma daca era "turnator cu shtate" sau care a fost motivul denuntului sau.

In 1990, televiziunea britanica (ITV pentru BBC) a facut un film de televiziune de 52 de minute despre cazul nostru, in seria "And The walls came tumbling down" (au produs cate un film despre fiecare dintre tarile in care "a cazut zidul Berlinului" - Polonia, Cehia, Ungaria, Romania, Bulgaria, iar eu am avut privilegiul de a fi "eroul" filmului despre Romania). In acest film apar mai multe personaje, pe care le interpelez cu sau fara voia lor: avocatul care i-a inscenat procesul de specula cu masini lui Bacanu (ajuns ulterior, in noul regim sef sl Directiei Pasapoarte!), cativa dintre anchetatorii mei (cel care m-a anchetat direct apare cu vocea distorsionata si in penumbra - altfel nu a acceptat filmarea) dar si acest medic, pentru care m-am deplasat cu intreaga echipa de filmare in Pitesti si caruia i-am luat un interviu ad-hoc pe un teren viran, dupa zile intregi in care m-a evitat cat a putut.

Televiziunea romana nu a cumparat filmul respectiv, deci el nu a putut fi vazut decat in SUA, Canada, Germania, Marea Britanie, posibil alte tari.
#10227 (raspuns la: #10204) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The Passion of Christ - de Falfabeta la: 03/03/2004 15:37:26
(la: The Passion of Christ!! de Mel Gibson)
Am vazut filmul acum trei zile si inca sub efectul lui. Este extraordinar. In ceea ce priveste antisemitismul, eu cred ca este o mare exagerare. Chiar m-a deranjat sa aud asta. Nu inteleg de ce cei care au facut ce au facut nu-si pot asuma responsabilitatea, in speta poparul evreu si romanii. Poporul german si-a cerut scuze poporului evreu pentru toate atrocitatile facute de Hitler, desi nemtii din zilele noastre nu au nici o vina. Nu am nimic personal cu evreii, ii admir pentru faptul ca desi sunt un popor mic (ca intindere) sunt atat de importanti in lumea economica. Din nimic au reusit sa-si intemeieze o tara. Este adevarat ca inca sunt probleme in aceasta privinta, dar au reusit.
Revenind la film, personal cred ca este un film sangeros, dar realist. Nu ma indoiesc ca asa a fost. Iar personajele au fost extraordinar alese. Maia a fost facuta pentru rolul asta. Citeam in ziarul romanesc editat aici la Toronto, ca Mel ar fi exprimat catre directorul Teatrului National Dinu Sararu : "As muta si muntii din loc doar ca o am pe Maia in rolul Fecioarei Maria". Pe mine m-a impresionat dorinta lui a juca Maia acest rol. Iar daca Maia a acceptat sa joace acest rol, cred ca nu mai este cazul sa ne mai punem problema de antisemitism.
Cunosc chiar si musulmani care au mers sa vada filmul.
Si inca ceva: tot zilele trecute am vazut si filmul "Hart's war" cu Marcel Iures si Bruce Willis. Desi filmul este putin cam nerealist, Marcel Iures a jucat extraordinar. Nu va pot exprima incantarea mea de a vedea la interval de cateva doua filme in care au jucat actori romani. Mai ales ca pe Maia am vazut-o la un post de televiziune dand un interviu. Era chiar in ziua cand vazusem filmul. Nu stiam de unde o cunosc pe femeia aceea frumoasa si distinsa. Aveam lacrimi in ochi de bucurie. Pe Maia, pe care o vasusem in orasul meu natal (Pitesti) jucand in "Cafeaua domnului ministru" o vedeam jucand si aici la mii de kilometrii.
Pentru Sixpack - de Florin si atat la: 25/03/2004 16:26:15
(la: Si-n Romania se pot face milioane de dolari din inventii ?)
"Nu stiu ce poate avea Dacia in plus comparativ altor nume ;-)"

Nu e la subiect dar m-au mincat degetele sa scriu.

Am facut practica putin la Dacia la Pitesti cu multi multi ani in urma. Cred ca inventatorul a fost cel care a inventat ca Dacia sa fie urita, veche si de proasta calitate...:)


#12828 (raspuns la: #12692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DESPARTIREA DE COMUNISM - de AlterMedia la: 21/04/2004 01:58:17
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Uite ca eu am pornit subiectul si l-am si abandonat vreo doua zile, din lipsa de timp. Acum revin cu materialul promis. Pozitia mea este evident partizana, dar sper sa nu vi se para ca am sarit calul.

Imi cer scuze pentru lungimea textului.
Astept comentariile voastre.


CONSTRUIREA CATEDRALEI – TRIUMF ASUPA INCERCARILOR VEACURILOR

Desi au trecut 15 ani de la eliberarea de comunism, asistam cu mahnire la un scandal, la prima vedere absurd, declansat pe marginea a ceea ce ar trebui sa fie un motiv de armonie si infratire intre romani: inaltarea Catedralei Mantuirii Neamului.

Ideea Catedralei, aparuta dupa Razboiul de Independenta, a fost reluata in anii `20, dar greutatile, razboiul si apoi comunismul au impiedicat finalizarea proiectului. In ianuarie 1990 el a fost actualizat, crezandu-se - in sfarsit! - ca se poate materializa. Dupa ce initial a fost desemnat ca loc de amplasament (in bataie de joc) o intersectie din Piata Unirii, mai apoi (in 1997), pe considerente liturgice, istorice si culturale, o comisie a stabilit inaltarea Catedralei pe un fost teren al Patriarhiei. In Parcul Carol, acolo unde este acum (inca) Mausoleul eroilor comunisti.

In esenta, hotararea comisiei a fost motivata de faptul ca: se puteau respecta vechile randuieli canonice care cer asezarea bisericii pe loc inalt, ca simbol al aspiratiei de desavarsire; este locul cel mai apropiat de vatra seculara a Patriarhiei, putandu-se organiza lesne procesiuni; se va putea aduce pomenire asa cum se cuvine Eroului necunoscut (cinstit de inaintasi aici) prin Sfanta Liturghie si rugaciunile zilnice.

Mausoleul comunist a fost ridicat incepand din 1958, in perioada in care elita neamului romanesc putrezea in inchisori. Acest monument marcheaza de fapt, triumful - vremelnic din fericire -, al unei ideologii care a produs peste tot unde si-a intins aripile, moarte si nenorocire. De aceea, construirea Catedralei Neamului pe locul Mausoleului ar avea mai mult decat valoarea unui locas de cult nou. Aceasta Catedrala s-a dorit, in fapt, sa semnifice izbavirea neamului romanesc de incercarile veacurilor, trainicia si biruinta credintei crestine. Si daca asa a fost gandita ea atunci cand inca nu cunoscusem „binefacerile” comunismului, cu atat mai mult ridicarea sa azi, in 2004, i-ar spori valoarea de simbol.

Decizia de amplasare in parcul Carol – repetam, pe un fost teren al Patriarhiei! - starneste, din pacate, controverse si scandal, iar numeroase elemente ne fac sa ne indoim ca miza este spatiul verde - a carui distrugere se invoca.


Rezistenta „de constiinta”

In centrul „rezistentei civice” fata de construirea Catedralei se afla vechi dusmani ai Bisericii, precum Gabriel Andreescu, si asociatii civice necunoscute pana acum, infiintate probabil tocmai pentru acest scop, vezi „Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”, condusa de dl Remus Cernea, asociata pe internet cu site-ul humanism.ro.

Aici firele incep sa se lege. Stim ce este cu adevarat umanismul, fara sa avem nevoie de definitiile ambalate in tipla de pe site-ul numit. Marele nostru ganditor Petre Tutea il definea astfel: „Umanismul e o ratacire a omului in Univers, care il inlocuieste - crede el - pe Dumnezeu”. E inlocuirea lui Dumnezeu cu omul, o auto-inchinare pe care si-o atribuie siesi, impotriva Creatorului sau. Dar care sunt comandamentele de capatai si roadele umanismului? Non-teismul, adica ateismul (traducerea libera a expresiei „libertate de constiinta”) si internationalismul. Roada internationalismului - comunismul insusi, regim odios care a facut zeci de milioane de victime si a mutilat spiritul atator popoare.

De aceea, nu e deloc de mirare aceasta atitudine a respectivei grupari umaniste galagioase, deoarece se inscrie in mod organic in mentalitatea, dar mai ales in ideologia sa. Desigur ca salvarea - pasami-te - a unui parc nu este decat un pretext ieftin.

Mergand mai departe, trebuie sa spunem ca noua constructie va inlocui simbolurile masonice care se gasesc din plin in constructia Mausoleului. Iata ce scria apreciatul jurnalist George Roncea in ziarul Ziua, in ianuarie 1999:

„Planul masonic al Bucurestilor

Proiectul de amplasare a bisericii in Parcul Carol a starnit o indarjita opozitie, mai ales din partea MLPAT, dar si din partea unor cercuri ostile in general fata de biserica si credinta. Parcul Carol are o semnificatie aparte, constituind un loc drag masoneriei. O serie de simboluri specifice sunt cuprinse in ansamblul arhitectonic al parcului Carol, dintre care cel mai pregnant este asa-zisul obelisc, creat pe profilul pentagramei si ridicat de guvernul comunist alaturi de osuarul in hemiciclu, care trebuia sa adaposteasca elita bolsevica. In mod cert nu s-a dorit (si nu se doreste nici acum, n. a.) ca aceste marci si simboluri ale comunismului sa fie aneantizate, sterse din memorie, prin ridicarea in locul lor a unei biserici. Confruntarea pe tema ridicarii Catedralei Mantuirii Neamului contine si un substrat de nivel simbolic, care exprima conflictul ireconciliabil dintre ocultele anticrestine, inca prezente in institutiile Romaniei, si Biserica, principalul inamic al acestora.”

Mai adaugam ca Biserica Ortodoxa Romana, prin Hotararea sa din 1937, adoptata in urma realizarii „Studiului asupra Francmasoneriei” al I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Balan, s-a pronuntat clar impotriva masoneriei pentru ca: „propaga necredinta prin conceptia panteist-naturalista", „vrea sa se substituie crestinismului" si „submineaza ordinea sociala ". (A se citi / descarca integral de pe internet la http://odaia.go.ro/francmasoneria.html, a se vedea si articolul „Holocaustul culturii crestine” revista „Rost” nr. 1, http://www.romfest.org/rost/mar2003/holocaust.shtml )

Nu este greu sa intelegem, astfel, ca scopul SLC si al „umanistilor” nu este impotrivirea fata de constructia Catedralei IN Parcul Carol, ci fata de IDEEA inaltarii catedralei, indiferent in ce loc. „Protejarea parcului” este doar un pretext. Daca locul va fi schimbat, ei – sau altii – vor gasi motiv diferit de protest.

Cei care se opun proiectului au adus in discutie felurite argumente. Au cerut „crutarea” Mausoleului si transformarea lui in monument al...eroilor anti-comunisti, eventual stramutarea acolo a ramasitelor pamantesti ale unor „mari reprezentanti ai neamului”. E ca si cum militarii romani ar participa la execitiile NATO imbracati in uniformele de factura sovietica de dinainte de 1989. Sau, la Piata Presei, sa fi lasat statuia lui Lenin alaturi de steagul UE. Nu putem, in nici un fel, sa facem abstractie de simbolistica bolsevica cu care este impanat ansamblul arhitectural din Parcul Carol. N-avem cum sa-i inversam in minte semnificatia, si oricum ne indoim ca lui Iuliu Maniu ori Elisabetei Rizea – de exemplu - le-ar fi placut ideea sa se odihneasca pentru vesnicie intr-un asemenea loc.

In vremea construirii Mausoleului, se murea la Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, in chinuri, fara cruce si fara lumanare, iar de cele mai multe ori cei condamnatii savarsisera „crima” de a nu-si lepada credinta in Dumnezeu. Caruia din cei martirizati astfel, i-ar placea sa fie ingropat ACOLO?

S-a adus in discutie distrugerea parcului, a spatiilor verzi si a ambientului. Totusi, terenul afectat constructiei are o suprafata de 5,3 hectare, in vreme ce parcul intreg ocupa peste 35 hectare.

S-a incercat abordarea subiectului „banii nostri”. Spre ghinionul contestatarilor, aceasta a cazut din start, intrucat catedrala nu utilizeaza bani de la buget, ci din donatii. Ocazie, oricum, pentru ca donatorii sa fie luati in batjocura in anumite cercuri „progresiste” ca fiind prosti si inapoiati. Varful de lance al acestui curent, dl. Gabriel Andreescu (anticomunist convins, devenit peste noapte aparator al unui simbol al acestei perioade), a scris de curand in ziarul Ziua ca „investitia in Biserica nu este o investitie in civilizatie”. Asa este, domnule Andreescu, propunem sa nu se mai construiasca biserici niciodata, ci doar case de toleranta, carciumi si clinici de planning familial si avort, ca si asa s-au inmultit peste masura prostii de romani care nu va inteleg vizionarismul.

S-au facut si „sondaje” pe internet, ale caror rezultate sunt prezentate cu insistenta, desi nu trebuie sa fii sociolog ca sa stii ca asemenea metode dau rezultate eronate si de aceea sunt nule din punct de vedere al credibilitatii.


In loc de concluzie

„Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” organizeaza manifestari „artistice” (ma rog, poate nu inteleg eu arta moderna) si lanturi umane in jurul Mausoleului. In regula, este DREPTUL lor. La randul nostru va invitam, pe toti cei care sunteti in acord cu cele scrise mai sus, in parcul Carol, peste trei luni, pentru a asista la punerea pietrei de temelie a Catedralei Mantuirii Neamului. Este OBLIGATIA noastra, a crestinilor dreptmaritori.

Sa nu ne lasam prada necazului si indoielii. Sa nu uitam ca Domnul vegheaza, si sa ne indreptam speranta catre El, care ne-a spus in Sfanta Sa Scriptura: „voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Mt. 16:18)

In decembrie 1989, romanii iesiti pe strada au strigat „Dumnezeu este cu noi”. Nu Buddha, nu Allah, nu Krishna, nu Omul, ci Dumnezeul parintilor si stramosilor nostri, la care ne rugam in biserici si pe care balaurul comunist a incercat – in van – sa il inghita. Acum, ne aflam in Anul Domnului 2004. Haideti sa punem punct epocii comuniste si sa sarbatorim triumful credintei si al Sfintei Cruci, luandu-ne la revedere de la Mausoleu si inaltand Catedrala: „adio, la groapa de gunoi a istoriei, calatorie sprancenata!”



Bogdan I. Stanciu
AlterMedia
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
Conotatiile "ascunse" ale impotrivirii fata de constructie - de AlterMedia la: 22/04/2004 07:30:12
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
As vrea sa ne aplecam - cu moderatie si echilibru - asupra posibilelor semnificatii ascunse ale acestei actiuni de impotrivire la construirea CMN. Eu fac parte din categoria celor care cred in teoria conspiratiei, si asa cum am aratat si in materialul meu (DESPARTIREA DE COMUNISM) exista cateva elemente care ma pun serios pe ganduri in ce priveste scopurile reale ale protestului SLC.

SLC este o organizatie care promoveaza secularismul (in limbaj bisericesc termenul "veac" semnifica intervalul de la aruncarea lui Adam si Eva pe pamant, pana la a doua venire a lui Hristos) si non-teismul. In traducere libera valorile, promovate de ei sunt umanismul, adica situarea omului in centrul universului, si - consecutiv - ateismul, adica necredinta in Dumnezeu. Cele doua sunt strans legate nu doar intre ele, ci si de un al treilea element, atat de bine cunoscut noua: INTERNATIONALISMUL COMUNIST.

Asa se face ca la mitingurile lor se amesteca liberi cugetatori pro-capitalisti cu batrani comunisti nostalgici.

Iata de ce nu cred ca miza conflictului este...spatiul verde, ci insasi inaltarea acestui locas de cult IN LOCUL UNUI MONUMENT COMUNIST.

In fapt, conflictul intre ateism (secularism) si Biserica este vechi si a cunoscut si etape sangeroase. El incepe in epoca moderna de la revolutia Franceza si trece prin cea bolsevica, prin razboiul civil din Spania si pentru noi romanii prin teribila prigoana anti-crestina de dupa bolsevizarea tarii.

-Iata mai jos un fragment din "Arta de a nu face martiri" de Nina Negru-

Comunismul ca dusman al lui Dumnezeu isi are radacinile in Satana. Lenin a preluat in 1917 deviza teroristilor masoni din Franta anului 1789: "Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul imparat". "Revolutia franceza a anticipat razboiul total modern", scrie E. Hobsbown in cartea sa "O istorie a secolului XX". Secolul XX a oferit nenumarate prilejuri de verificare a capacitatii crestinilor de a-si proba credinta prin martiriu.

Predicand Evanghelia urii si fiind diavolul cel mult inventiv, comunismul a schimbat tactica: nu-i mai lasa omului dreptul martiriului public, pentru a nu converti. El stie deja ca cei tari in credinta le infrunta pe toate cu barbatie, ajutati de Dumnezeu. De aceea vom afla mai degraba despre proorocul Isaia, care a fost taiat in doua cu ferestraul in timpuri vechi testamentare, si nici nu vom banui ca prietenii si frati de-ai nostri sunt taiati acum cu "Drujba" in padurile Siberiei. Legea diavoleasca a informatiei sovietice a fost si este: despre nimicuri sa batem toba, depre lucruri importante-nimic. Despre camerele de gazare ale germanilor-zilnic, despre faptul ca acestea sunt o "realizare " ruseasca-nimic. Francois Furet afirma ca psihoza antifascista este victoria regimurilor comuniste in materie de propaganda, care au avut drept scop ascunderea crimelor proprii. In timp ce fostii nazisti erau condamnati la moarte de Tribunalul de la Nurenberg, milioane de crestini din Tara sovietelor mergeau constient la moarte in lagarele Holocaustului rosu. Nu se cunosc nume de atei care sa fi acceptat martiriul pentru credinta lor, desi faceau marturisiri publice de ateism.

(...)Nimeni nu neaga ca asupra Rusiei crestine s-a abatut la inceputul secolului trecut o mare nenorocire. Lasand la o parte resentimentele firesti fata de ocupant, sa ne straduim sa intelegem ce s-a intamplat in Rusia, iar peste cateva decenii si in Basarabia rapita de rusi Romaniei.

Patriarhul rus Tihon Belavin, care si-a dat seama ca banda lui Lenin vrea prin metode teroriste sa distruga Biserica crestina, a anatemizat regimul comunist. Arhiepiscopul de la Permi, dupa ce i-a anatemizat pe bolsevici, a murit ingropat de ei in pamant de viu. Episcopul de la Vologda a fost ucis pentru ca n-a pomenit la Liturghie puterea sovietica.

In 1917 Rusia avea 130 de milioane de crestini, pastoriti de un patriarh, 5 mitropoliti , 13 arhiepiscopi, 230 de episcopi, 56 de mii de preoti si 23 de mii de diaconi. Functionau 52 de mii de parohii si 1300 de manastiri, 52 de seminare superioare si 4 Academii teologice. Biserica rusa poseda 1800000 ha de pamant si un miliard de ruble. Toata aceasta avere a fost jefuita de bolsevici concomitent cu decapitarea Bisericii. Printre primii martiri a fost Mitropolitul Vladimir al Kievului, impuscat in februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra, centru spiritual cunoscut si apropiat romanilor datorita marelui mitropolit Petru Movila. Dupa sechestrarea moastelor, in acea manastire, pe Sfantul Prestol a fost pusa statuia lui Lenin. Inainte de moarte Mitropolitul Kievului a iertat pe criminali, considerand ca pentru pacatele poporului rus este dator sa plateasca el si nu altcineva. Nu se pierduse deci filozofia martiriului si constiinta ca trebuie sa se sacrifice cei mai buni.

Patriarhul Tihon a fost inchis timp de 13 luni, iar apoi izolat si urmarit indeaproape de un agent al sovietelor.

Este bine sa retinem si de data aceasta "vamile" martiriului pentru a le compara cu cele traditionale. Impuscarea a fost in aceasta perioada martiriul cel mai onorabil. Lenin considera ca intelectualii sunt "un material tocmai bun de impuscat". Cativa mitropoliti si episcopi, precum si zeci de mii de preoti si calugari au fost nimiciti prin impuscare. Multi clerici din Rusia au murit insa in ger, dupa ce se turna pe ei apa pana se transformau in stane de gheata, ori inecati in rauri inghetate. In ranile adanci ramase in trupuri de la baionete comunistii infigeau cruci. Li se taiau nasul si urechile, pentru a fi apoi aruncati la gropile de gunoi. Preotii basarabeni ucisi la Chisinau in timpul retragerii rusilor din 1941 au fost gasiti cu ochii scosi si cu organele sexuale taiate si bagate in gura. Comunistii au mai practicat si ruperea in bucati a preotilor, dupa care erau dati la caini. La Voronej, episcopul si 160 de preoti au fost spanzurati in 1919 pe usile imparatesti ale bisericilor in care slujisera in ziua de Pasti.

Umilirea suferintei a fost noutatea adusa de bolsevici in metodele de anihilare a omului. In unele puscarii clericii au fost inecati in fecale. In manastirea intelectualilor, la Solovki, transformata in lagar de exterminare, arhiereii erau obligati sa doarma in altar, unii chiar pe Sfanta Masa, si sa accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru excremente. Sigur ca arhiereii au refuzat sa utilizeze tinetele pentru a nu comite un sacrilegiu si au preferat sa moara constipati. Ati gasit in actele martirice din vechime un fel atat de putin glorios de a-ti da viata pentru credinta? Ce fel de legende se mai pot vehicula despre martiriul prin constipare? Acesta este comunismul: in urma lui raman nu martiri venerati de toata lumea, ci fiinte insignifiante.

In timp ce religia anihileaza instinctele primitive, comunismul le desteapta pentru a le exploata in folosul sau. In Basarabia se pare ca tinetele n-au fost inca scoase din altare. Acum un deceniu, un autor basarabean, Vladimir Berlinski (sub pseudonimul Neagoe) isi marturisea intr-un roman obsesia de a viola o fata in altar. Unele manastiri basarabene inchise in anii saizeci au fost populate cu prostituate bolnave de sifilis, adunate din tot U.R.S.S.-ul, in timp ce preotii si preotese erau inchisi in lagare alaturi de criminali ordinari.

In aceste experimente diabolice isi are radacina ideea Anei Pauker si a lui Nikolski (pe numele adevarat Grunberg) de a-i reeduca pe romani in penitenciarul de la Pitesti prin obligarea victimelor de a se snopi reciproc in batai sau de a-si manca fecalele din gamela in care-si primeau portia de "zara". Sa ne amintim de amenintarea repetata de fiecare data la Pitesti celor care incercau sa se sinucida: "No-no-no! Aici nu se fabrica martiri!"

Dar sa trecem de la vladica la opinca, pentru ca un patriarh vertical ca Tihon nu putea sa nu intareasca puterea de rezistenta a crestinilor laici. In timpul proceselor clericilor incepute in anii douazeci, care au continuat cu procesele enoriasilor mai activi, Patriarhul Tihon ,intrebat la Tribunalul revolutionar din Moscova daca socoteste obligatorii legile bolsevice, a raspuns: "Numai intrucat ele nu contrazic regulile credintei". Astfel crestinii mireni erau indemnati sa nu respecte legile lui Antihrist, preferand sa umple puscariile si lagarele, condamnati conform articolului 58 ca "dusmani ai poporului" si "contrarevolutionari". Soljenit in arata de cata fermitate in credinta au dat dovada femeile din lagare. Pentru credinta , condamnarea varia intre 3 si 10 ani de lagar .Rareori s-a intamplat ca cineva sa se lepede de credinta, si aceasta doar i n cazul cand unul dintre soti trebuia sa ramana in viata pentru a-si creste copiii. "

Ce spuneti?

Bogdan
==================
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
cu fata spre trecut - de djibril la: 23/04/2004 07:34:24
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Este interesat de observat ca retorica israeliana este intotdeauna indreptata spre trecut. De curand am urmarit un reportaj al carui substrat, potrivit caruia toti musulmanii nu traiesc decat pentru a-si lega o bomba de gat, a fost imbogatit cu o demonstratie absolut stupefianta. Astfel, o realitate istorica, potrivit careia Palestina este in fapt numele dat Cannanul biblic, pamant daruit de Dumnezeu evreilor, este transformata intr-o legitimare a prezentei israeliene si, implicit, a taberelor de refugiati arabi. Palestina nu exista si nu a fost decat o creatie artificiala a Imperiului Roman. Palestina este o inselatorie caci nu exista o limba, o cultura, o traditie a unui popor palestinian. Cannanul in schimb...
Ce poti raspunde unei astfel de argumentatii? Nu poti decat sa intrii cu tancurile in Ungaria caci pamantul acela a fost al nostru de la Burebista. In acest caz, maghiarii nu ar avea nici o sansa caci noi am fost acolo inaintea lor, la fel cum evreii au fost inaintea palestinienilor.
Cat despre Holocaust... nu poti avea decat respect fata de suferintele celor ce au cunoscut acest iad. Experienta nazista ar trebui sa existe in mintea si sufletul oricui si cred ca nimeni nu ar mai pica in pacatul intolerantei. Insa Holocaustul pare a fi devenit un scut, o justificare a unor noi nedreptati. Cine pune la indoiala actiunile Israelului este cu siguranta antisemit! Statele care nu isi cer iertare sunt cu siguranta antisemite!
Insa, asa cum s-a mai spus in acest forum, despre contributia evreilor la instaurarea regimului comunist se vorbeste prea putin si nimeni nu a cerut scuze din partea lor. Cu siguranta ar fi clasificat ca antisemit. Insa, daca la Auschwitz fiintele umane erau ucise cu miile, la Pitesti moartea era un dulce vis care le era refuzat. Tortura fizica, distrugerea personalitatii erau lucruri de care nenorocitii aceia nu puteau scapa nici macar prin moarte. Poate ca victimele comunismului ar trebui sa ocupe acelasi loc in randul martirilor si poate ca memoria victimelor nazismului, precum si istoria, nu ar trebui fi folosita ca o justificare a unor noi nedreptati.
Anuntzuri - de Jay la: 10/05/2004 07:49:12
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Vand masina de cusut - mana si picior.

Vand butelie de aragaz cu resou si frigider.

Vand patut copil bine facut la comanda pentru pretentiosi.

Avem manusi pentru barbati de lina.

Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata.

Confectionez si incaputez cizme pentru barbati cu
inlocuitori de calitate.

Ofer loc de veci liberabil prin schimb.

Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul
Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18
iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti
sa depuneti marturie si la tribunal.
Cu multumiri
Paul Ionescu

Cautam fete pt. hamburger.

Programul unui concurs de animale, la o sarbatoare agricola:
-ora10.00 - prezentarea invitatilor
-ora12.00 - prezentarea animalelor
-ora14.00 - masa comuna

La o croitorie de dama: "Fustele se ridica zilnic intre orele 10-14".

Vindem second hand. Servim o varietate de ciorbe si mancaruri gatite.

Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.

Avem iaurt la galetusa.

Avem frisca batuta toata ziua.

Nu servim minori sub 18 ani.

Nu servim in stare de ebrietate.

Avem ciorapi de femei lungi.

Lenjeria de corp nu se schimba!

Confectionam costume de dama la proba a doua.

Croim rochii pentru dame de lux.

Confectionam posete si genti cu pielea clientului.

Nu trimiteti copii la umplut cu sifoane.

Confectionam palarii pentru dame cu pasarele.

Avem papusi pentru copii de lemn.
#15205 (raspuns la: #14985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
;-) Masurarea stralucirii - de Dinu Lazar la: 12/05/2004 02:46:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Masurarea stralucirii, care e poate o timpenie a unui marketing advisor sau a unui copyrighter care a trecut pe la scoala si tine minte numai fumurile de tzigara "cu iarba" de la veceu, e o prostie si mai evidenta cind ne uitam la afisele electorale care apar prin presa.
Parca exista mai multe universuri, al lor, al nostru, al altora, si al unora care cred ca ailalti sunt tare prosti.
Numai asa imi explic ce incredibile circumvolutii poate sa aiba inapoiatul mintal care face un afis cu Traian Basescu zimbitor la o intrare in Bucuresti, cu o piine si sare in mina, si in spate e nici o masina pe strada si scrie sus bine ati venit. Si strada arata fara gropi.
Ieri am venit de la Craiova si am facut o ora de la Pitesti la Bucuresti si alta ora de la intrarea in Bucuresti primii 6 Km, prin niste hirtoape, nervi si blocaje de neinchipuit. Realitatea si afisul electoral... o rusine.
PER ne prezinta un tip pe fond galben mushtaros si urit un tip fotografiat de sus care se uita la noi... PER sunt ecologistii... vai de scoala de afis romaneasca... PUR pe o juma de pagina in Jurnalul National ne arata o gagica imbracata in verde, pe fond albastru, cu aur la urechi, un lantzoi galben la git, cu o mina ridicata ca un militzian care zice stop, si una strinsa pumn; mina cu palma desfacuta are un lantz de aur de un chil si un ghiul, si ailalata, alt ghiul.
Masurarea stralucirii, domnu` Bora?
Vai de mama noastra...
Tzara arde si baba se piaptana.
Asta apropo de imagine, ca asta e firul discutiei, desigur.
Dar nu se pote sa nu ma umfle risuplinsu cind vad afisul pe care scrie cu litere mari asa:
=================
Jurnalist.
Lider.
Mama.
...Primar!

Voteaza Monalisa la sectorul 1!
=============
Ca restul afisului era rupt, atit am citit.

Mare e stralucirea ta, Doamne.
#15273 (raspuns la: #15037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
heiiiii coraaaaa - de Belle la: 08/07/2004 21:30:16
(la: Vignete pentru RO)
din cate stiu, 2 mari si late, Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Constanta
da' poate am mai construit ceva in ultima vreme
#17519 (raspuns la: #17517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Model de autonomie autohtona - de (anonim) la: 24/08/2004 17:20:00
(la: Ce parere ai despre administrarea autonomica regionala?)
Cum ar arata Romania regionalizata:
Romania este formata din cele 8 regiuni istorice plus Bucurestiul, oras regional: Banat (Timis, Caras Severin), Bucovina (Botosani, Suceava), Crisana (Arad, Bihor, Salaj), Dobrogea (Tulcea, Constanta), Moldova (Iasi, Neamt, Bacau, Vrancea), Muntenia (Prahova, Arges, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Dambovita, Giurgiu), Oltenia (Olt, Dolj, Gorj, Mehedinti), Transilvania (Cluj, Bistrta-Nasaud, Harghita, Covasna, Mures, Sibiu, Hunedoara). Daca sunt judete care le-am uitat, poate va aduceti voi aminte si le incadrati intr-o regiune. Prin comasarea acestor judete impreuna, putem sa regionalizam Romania, pentru ca pentru a regionaliza o tara, toti oamenii care intra intr-o regiune trebuie sa aiba ceva in comun, o istorie, o vorba. Iar capitalele ar fi urmatoarele: Banat - Timisoara, Bucovina - Suceava, Crisana - Oradea, Dobrogea - Constanta, Moldova - Iasi, Muntenia - aici sunt mai multe posibilitati: Ploiesti, Pitesti (sau vreun oras care are mai are importanta pentru aceasta regiune), Oltenia - Craiova, Transilvania - Cluj. Toate comunele si orasele sunt autonome. Adica trebuie sa se descurce din ce produc. 25% din bani se duc spre bugetul regiunii, iar 10% se duc spre bugetul consolidat de stat. In asa fel, unele orase sau comune, pot sa ceara bani de la regiune pentru anumite proiecte iar regiunile pot sa se ocupe de drumuri, de sanatate, educatie, asistenta sociala si autoguvernare. Ce ramane in slujba guvernului central este apararea, politica externa, si trasarea anumitor directii in sanatate si educatie si in agricultura. Localitatile mai mari vor avea politie proprie, iar in comune vor fi trimisi politisti de la politia regionala. Va exista si o politie nationala, un fel de FBI ca sa intelegeti mai bine, care se va ocupa de cazurile foarte grave. Regiunile vor fi reprezentate in guvernul central de senatori si deputati, dar vor avea dreptul sa-si aleaga guvernatorul sau prefectul. In acest fel capitala ar ramane Bucurestiul, ziua nationala ar ramane 1 Decembrie, imnul national ar ramana Desteapta-te romane.
Sa nu uit, fiecare regiune, va avea dreptul la stema si steag propriu, la fel ca si fiecare oras.
Ce ziceti de acest model de regionalizare?
Petry Abrudan, Oradea
#20256 (raspuns la: #19652) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biserica si afuriseniile... - de ampop la: 27/08/2004 10:02:31
(la: "Biserica afuriseste administratia PSD")
Termenul generic de 'biserica ortodoxa' care afuriseste administratia PSD pare sa fie mult prea bombastic. O fi biserica ortodoxa 'biserica neamului', nu vreau sa-i ofensez pe credinciosi autentici si pe bunii preoti ortodocsi care au murit in har de sfintenie...dar...de circa 60 de ani Biserica Ortodoxa, mai bine spus marii ei ierarhi, sunt trup si suflet alaturi de Stat. Care a fost acela...comunist, 'democrat'...In anii '50 a fost complice la desfiintarea bisericii surori unita cu Roma,la exterminarea preotilor greco-catolici la Sighet, Pitesti, Canal...Ceausescu l-a determinat pe Teoctist sa-i preamareasca 'opera' si sa fie de acord cu demolarea bisericilor din Bucuresti. Pr.Gheorghe Calciu Dumitreasa a facut ani grei de puscarie iar ierarhii ortodocsi l-au infierat cu manie proletara. Dupa '90 Teoctist s-a retras putin, cateva luni, de frica oprobriului public, dar cum a scos Securitatea capul, l-a scos si el din vizuina. Preotia a devenit o afacere. Se construiesc sute de biserici, pentru preoti si nu pentru credinciosi, un fel de birouri notariale sau cabinete avocatiale, afaceri de familie. Azile de batrani sau case de copii mai rar. Comunismul i-a invatat pe preoti ceva, religia este 'opiu pentru popor' si dupa '90 dau mult 'opiu'. Atei notorii mai demult isi fac 'cruci' ostentative, pana la buric, in fata camerelor de luat vederi. "Soborul de preoti" binecuvanteaza monumente, birouri dar si stabilimente rau famate.
Ma gandesc daca treaba asta cu 'afurisenia' o fi venind de la sectia securistica a Bisericii care ar vrea sa promoveze alianta PD+PNL... cine stie. Schimbarea o fi necesara, dar fara imixtiunea popilor...Preotul sa ramana preot si sa nu faca politica. Si in Marea Adunare Nationala a lui Ceausescu erau ceva popi, daca imi aduc bine aminte, poate gresesc?...

Mario
cartea marele mister.... - de cosmacpan la: 25/09/2004 21:37:25
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cartea, marele mister
Deruland mesajele acestei sectiuni trebuie sa marturisesc ca am doua bucurii si o tristete (ca in patru nunti si o inmormantare). Prima bucurie este ca nu sunt singurul contaminat cu acest virus « vorbulitza de la Alice: fugi cat te tin picioarele, 'chestiile (astea) interesante' dau dependenta. eu nu cautam nik pe net, cand am dat de teroarea, extazul si umilinta ultimului an din viata mea. fugi, om bun, ca-i mai rau decat orice drog » (si e vorba de virusul numit carte si nu cafenea), a doua bucurie e ca am reusit sa-mi « infectez si copii cu acelasi virus » caci numai o nebunie poate sa te indemne sa mai cumperi carti pe care sa le si citesti cand poti afla mult mai repede si usor tot felul de lucruri de la tv-u. Tristetea consta in faptul ca de multe ori uitam si incepem sa ne « fudulim » cu ce avem. Pentru mine cartea este un mister, este ceva plin de viata care te cauta si te gaseste (si nu invers cum s-ar putea crede). De ce spun acest lucru : pentru ca am tavalit in avalansa uitarii carti deosebite (pentru care nu eram inca pregatit) si au fost momente de vraja si mister cand am pus mana pe ea si nu am mai lasat-o sa-mi scape. De ce am pus mana ? pentru ca-mi facea cu ociul ? pentru ca ma atragea ca un magnet ? mister, suspans…nebunie. Sunt carti pe care le recomand si carti pe care le vreau uitate. De ce uitate ? din doua motive : unele sunt ca un cutremur devastator si simt ca n-as putea sa le mai citesc odata sau macar sa le frunzaresc (cum poetic marturisea de Arcturus - 16/04/2004 - O asa carte nu poate fi citita decat cu un sentiment de "inaltare in abisurile nebuniei umane".) iar celelalte sunt oglinda sufletului meu si recunosc ca ma doare sa vad cata uscaciune si uraciune zace si colcaie acolo, in mine.
Dar intotdeauna am avut momente si trairi si indiferent daca am trait toata « viata pe un peron » sau « in lanul de secara » intotdeauna mi-am amintit ca la « rasarit de eden » trebuie sa fie cateva « dune ». cand voiam sa plang imi aminteam « ce verde era valea mea » si-mi dadeam seama ca nu suntem decat « oameni si soareci » in acelasi timp, chiar daca suntem in « zbor deasupra unui cuib de cuci » Obraznicia facea din mine « omul care rade » iar cunoscutii ma alintau in deradere cu : ce a mai citit « magicianul ». Iar eu « Don Quijote » imi permiteam sa le raspund ca « jocul cu margele de sticla » a fost inventat pentru a tine minte numarul celor « o mie si una de nopti » iar toate « basmele » si « povestile » lor nu ma ating. Caci eram si sunt « idiotul » care la fel ca « alchimistul » speram sa gasesc « pendului lui foucault » undeva la baza, la « fundatia » lumii. Dar « numele trandafirului » staruia ca o grimasa pe buzele lor ce sopteau privindu-ma ingaduitor « asa grait-a zarathustra » si nu intelegeau ca eu dupa ce asistasem la « fenomenul pitesti » ma chinuiam sa descopar in « jurnalul fericirii » « enigma otiliei ». dupa ce raspundeam la intrebarea « cum am ajuns scriitor » cautand printre « amintiri din copilarie » « casa budenbrock » de pe « muntele vrajit » caci « maestrul si margareta » lui plecasera dupa « vrajitorul din oz » care se afunda in desisul preeriei dupa « winetoo » iar « coliba unchiului tom » era neancapatoare ca si « insula cu elice » sau « hanul ancutei ». De multe ori, noaptea pe cand « soldatul sjvek » patrula intrebandu-se « pentru cine bat clopotele », stateam ca « omida » si ma intrebam, ce face « colectionarul » daca eu raman in stadiul de larva iar « batranul si marea » sopteau : « mizerabilii », iar au aruncat « cei patru cavaleri ai apocalipsului » « valul pictat » incat o sa vezi numai « orizonturi rosii ». Dar « de la pamant la luna » e-o cale atat de lunga ca mii de ani i-au trebuit minciunii sa ajunga.
Lasand gluma proasta la o parte trebuie sa recunosc ceea ce am mai spus : nu cartile ne marcheaza existenta, ele doar ne arata ca existam, ne arata cum suntem, unde suntem si unde am vrea sa fim. La fel ca multi dintre voi am cartile mele pentru momentele de singuratate, de tristete de bucurie, cartile care imi sunt dragi si pe care nu este nevoie sa le iau cu mine pe o insula caci le port tot timpul cu mine, traiesc in mine, cresc in mine. Este cea mai teribila simbioza :
Caci fara ele as murii iar fara mine-s moarte.

Deschid fereastra si ma vad, sunt Narcis, tu esti lacul
Prin randuri-valuri ma strecor, ma regasesc, sunt altul.
O noua carte am deschis, Sesam, ce-mi dai tu oare?
O usa-n spate s-a inchis, vlastar - altoi ce doare……..

tehnici de propaganda, persuasiune si manipulare... - de cosmacpan la: 30/09/2004 19:33:40
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura
Publicat de admin la 26/11/2003 - 17:29

« cine n-aude, nu vede si tace, traieste o suta de ani in pace »
parca aceasta era omerta, sau legea suprema (a nu se confunda cu prima si cea mai importanta lege, cea a iubirii ….).
Nu vorbi, nu privi, nu scrie!" - un concept pe care Radu Herjeu nu vrea sa-l accepte.
Dintre sute de catarge care lasa malurile, cate oare or sa le-nece, vanturile, valurile…
Am intrat in acest port ca sa vad ce activitati se desfasoara si marturisesc ca lipseste ceva « munca patriotica ». Plecand de la supararea domnului Jay si trecand prin nedumerirea domnului Admin ma opresc la domnul Dinu si la domnul Radu. De ce ? pentru ca subiectul pus in discutie este deosebit de fierbinte. Recunosc cu toata sfasiala ca nu am reusit sa parcurg reusitele festivalului si ale centrului de resurse pt tineret (sincer vorbind daca in Constanta exista o sucursala, sunt direct interesat sa ajung si el acolo ca sa-mi expun punctele de vedere si parerelile - daca este nevoie de experiente traite - intr-un dialog cu tinerii constanteni pt ca eu traiesc cu sentimentul ca ei ne sunt nadejdea). Se spune : cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. De multe ori ma trezesc ca sufar « de prostie » pentru ca ma doare sa vad ce se intampla in tara. Ma doare pentru ca nu ma duce capul sa fac ceva ca sa schimb putin din mentalitatea celor din jur : imi place folclorul ( simpatii si antipatii ca orisicine) dar nu ma usuc de dorul manelelor, imi place umorul dar e prea multa « vacanta »  la acest capitol ca parca iti vine sa te intrebi (unde ni sunt visatorii ?), imi plac stirile calde dar in ultima vreme prea avem parte numai de : crime, sinucideri, violuri, bestialitati, nebunie, droguri, proxeneti, prostitutie, inundatii, furtunii, spargeri, tigani, sedinte parlamentare, sedinte de guvern dar din ce in mai putine stiri despre fericire, bucurie, copii si bunuri de valoare pe care le avem. Pavlov a demostrat, iar ceilalti aplica astfel incat din lipsa de altceva « salivam » (sa fie si asta o forma de manipulare sau numai pervertirea voita prin desfiintarea frumosului si a bunului din noi ?). De ce imi aduc aminte ca prostul de mestesugarii « fenomenului pitesti » cand se urmarea reeducarea ? (asistam oare la o noua reeducare ?) (si ne mai miram ca suntem priviti de toti vecinii de bloc (ma refer bineanteles la UE si la europenism) Sa fie dorinta lor de a avea si rude sarace la masa sau numai a logofetilor de la noi (sau poate ciocoi)?
Indiferent daca stim sau nu toate descoperirile stiintifice din domeniu (« sunt nenumarate modalitati de "amprentare" de genul cookies & etc ») ramane intrebarea : mai are farmec un bal mascat fara masti ? Daca tot ne-am dat intalnire aici de ce sa nu traim fantezia fara frustari si suparari ? caci intr-o cafenea pot intra sa deguste aerul si un « erudit » si un « prapadit » si un « domn » si « un tigan cu mertan » si o « rasata » si o « nespalata », caci vorba lui nenea Iancu «  eu cu cine votez ? » suntem aici, sper, ca intr-o antica academia unde erau rostite adevaruri traite dar (spre rusinea mea, n-am ajuns pana acum acolo) banuiesc ca existau si fluieraturi. Eu nu cred ca rosiile si salatele sau merele stricate sau ouale clocite sa se fi inventat doar la sfarsit de secol 19 (ca forma de protest anonim la adresa vorbitorului). Spiritele elevate suporta coloratura de vocabular, noi de ce n-am incerca sa intelegem durerea adunata scapata, exprimata in astfel de replici mai colorate ? Deci Romania este Romania romanilor de toate categoriile, de la profesori universitari, la manelisti, a fetelor de la « Apaca » la a celor de la « Capalna », a olimpicilor la informatica si a minerilor, a lui Coposu si a lui Barladeanu, a presedintelui din legislatia trecuta si celui actual sau viitor (tot o apa si-un pamant ?).
Chinezul (bata-l vina sa-l bata ca a lasat mai multe vorbe scrise decat romanul) spune : daca vrei sa schimbi lumea, incearca sa schimbi un om de langa tine. Dar ca sa pot schimba pe altul in primul rand incerc sa ma schimb pe mine insumi. Se poate povesti o multime despre schimbare (Schimbarea la fata a Romaniei) sau despre « reconstructie » caci de fapt telul meu este sa ma « recladesc », sa ma « reconstruiesc » (« Daramati templul acesta si-l voi ridica in trei zile » - iarta Doamne nerusinarea mea). Asa inteleg eu sa nu « accept conceptele ». Poate ca voi reusi sa fiu un exemplu si voi reusi sa schimb ceva in preajma dar de exemplu mi-as dori mai mult sa fiu prietenul copilelor mele si nu exemplul lor – daca e sa fim sinceri – de ce ? pentru ca citeam undeva ca prietenia este acea strare fata de o persoana sau mai multe in preajma carora te poti exprima liber fara sa-ti fie teama de admonestare si suspiciune, deci prietenia inseamna iubire, intelegere, respect. De ce toata aceasta vorbarie fara rost ? poate pentru ca sunt « statut si nevorbit » ? poate ca imi caut prieteni care incearca si ei sa schimbe ceva in jurul lor ? nu stiu dar cu siguranta pentru ca aici nu este nimeni care sa-mi inchida microfonul, sa puna scaunele pe masa, sa stinga lumina de trei ori la rand (hai ca-i timpul sa mai si plecam…). Ca de obicei glume proaste si sare amara (purgative…purgative….) (din partea mea bineanteles) dar aduc in discutie si parerea unei participante (dintr-o alta conferinta) transpusa de mine «  ce s-ar face lumea fara noi, bufonii ? »
Astept interventiile legate de subiect (conceptele si acceptarea sau neacceptarea lor – conditii minimale de rezistenta la manipulare, motivare, automotivare, delasare, declasare etc….), caci imi doresc sa privesc, sa scriu, si daca mai este cineva treaz sa….vorbesc….
Qvo vadis Domine ? (incotro duc pasii nostri Doamne ?)


Ce vor Romanii de fapt....... - de cosmacpan la: 20/10/2004 22:41:14
(la: APELEZ LA MINTILE SI INIMILE ROMANE)
Cu tristete recunosc un singur lucru: ROMANII nu stiu ce vor. stiu ca multe rosii si oua stricate se vor indrepta cu viteza (mc2 parca) dar incerc sa sustin acest lucru.
foarte multi uita ca cei 45 de ani (sau cati or fi fost cu adevarat) au facut ceea ce nimeni nu vrea sa recunoasca: un experiment nereusit sau poate foarte reusit. in cei 45 de ani cu ajutorul fenomenelor naturale (fenomenul Pitesti) s-a reusit abaterea atentiei de la cel mai mare simbol al omului = proprietatea (fizica, spirituala, emotionala) si aruncarea omului in groapa cu lei pentru a se putea naste "omul nou" sau omul fara identitate, fara personalitate, fara idei si fara propriepate. Nemaiavand ce apara nu mai avea nici interese. pentru ce sa lupte? totul era al lui (sa dam tutulor .......ce?.....minciuni). omul a fost desobisnuit sa gandeasca (ce rost mai are?) si obisnuit (pavlov?) sa astepte ca altul (tatucul?) sa gandeasca pentru el, sa-i dea directia si sa-i impuna ritmul. Daca va aduceti aminte de momentele "minerii" va veti da seama de ce nu mai suntem considerati europeni. sa chemi "haitele sau hoardele" dezlantuite sa faca "ordine" in tara si in capitala si asta in vazul lumii intregi, sub geamurile ambasadelor si a hotelurilor de lux in care se mai aflau si turisti straini, nu stiu cat de bine da. A aparut cineva sa-si exprime regretele sa-si ceara scuze pentru acest carnagiu? nu-mi amintesc. de ce oare a trebuit sa fie mineriada din 13-15? pentru simplul motiv ca societatea civila pe cale sa se trezeasca, sa se "destepte" din somn trebuia anihilata. cui ii trebuie societate civila? cui ii trebuie viata de cetate? cui ii trebuie agora? poate de aceea oamenii nu stiu sa-si apere proprietatea ( caci nu o au decat pe hartie) acest concept este inca la reanimare cu transfuzii. poate de aceea oamenii nu stui sa pastreze trotuarul curat si orasul curat. poate de aceea oamenii nu stiu daca si cu ce se mananca "comunitatea europeana" (se putea si fara cacofonie). dar oamenii asteapta sa li se spuna ce bine este sau ce bine va fi in CE> nimeni nu vrea sa spuna care sunt costurile acesteia. nimeni nu vrea sa se gandeasca la aceste costuri de parce ele nu l-ar atinge (ca-n povestea cu "dupa noi potopul"). de ce procesele castigate la Strassbourg nu sunt recunoscute in tara? sunt atat de multe de ce-uri incat revin si intreb cum am facut-o si intr-o conferinta anterioara " pana cand sa avem generatii de sacrificiu?" de ce trebuie sa sacrificam totul de dragul politicienilor care nu fac nimic altceva decat sa-si mascheze interesele veroase in spatele benerelor si panourilor cu democratie, CE, UE si cate si mai cate....
deci acum la doar jumatate din dializa (sau poate analiza) mai este cineva care sa ridice piatra cand afirm ca romanii nu stiu ce vor? ei stiu doar ca vor bani, multi bani (daca se poate cu munca putina sau de loc e mai bine). ei sufera de sindromul mandriei ranite (revenim la haita si la sloganul "noi muncim nu gandim") .atata timp cat doar muncersti si nu mai timp sa si gandesti cum poti crede stii ce vrei? pensionarii care isi mai aduc aminte de ce era intre cele doua raboaie au murit de mult. Tutea, Steinhart, Cioran, Eliade, si pana la anonimii simpli au murit si ei alaturi de Coposu. Cum [poate evolua societatea daca lipsa de modele este mai acuta ca niciodata? care ne sunt modelele? Bivolarii (amandoi), Solcanii, FNI-ul? SAFI-ul? Iliescu? Campeanu? liderii de sindicat? Divertisii? Liiceanu cu ale lui lichele sau Paunescu cu toataq istoria lui cu tot? Vadim? Nastase? Unde ne sunt modelele? caci fiecare om de cand se naste si pana moare, indiferent daca vrea sa recunoasca sau nu isi xcauta si isi alege modele in viata. Cand vom avea modele, vom putea spera ca si oamenii se vor schimba incet,incet. Romania va deveni sau va redeveni ceea ce a fost intre cele doua razboaie, iar europa se va strange ca un brau in jurul nostru recunoscandu-ne ca ai ei. poate pentru ca fiecare om isi doreste in taina sa traiasca starea "fiului ratacitor, sau sindromul celui ce s-a intors acasa" pentru ca de fapt acest lucru il macina cel mai tare: dorinta si nevoia de iubire. cand iubesti si cand tre sti iubit infloresti ca desertul dupa ploaie, te transformi. romanul a uitat poate iubi si ca merita iubit de cei pe care ii plateste (statul cu toti oficialii si functionarii sai). Caci de fapt ei trebuie sa-i fie slugi credincioase care sa se inchine maritului stapan: poporul roman. Poate ca atunci si numai atunci omul isi va recastiga mandria de a fi, spiritul liber si al proprietatii, care fac din orice saracan gazda oricarui imparat plin de ifose.
si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus simplu......trancaneala (scuzele de rigoare marelui Sorescu pentru poezia...Eminescu din care am ciuntit si eu vreo trei vorbe rupte dintr-un gard....si flacara lor geme...)
Pentru Hypatia (Moral vs. Legal) - de AR la: 27/10/2004 09:19:56
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Lasand la o parte faptul ca ne-am indepartat (cam mult si cam fara rost, de vreme ce s-a ajuns la identitatea moral=legal) de subiectul conferintei, cu riscul de a ma repeta, va raspund, punctual, la intrebari:
1. Da, legea trebuie respectata (studiul religiei este obligatoriu), dar nu exista nici un motiv pentru care actuala Programa sa nu devina, din ceea ce este, ceea ce cred destui oameni ca ar trebui sa fie (a propos de democratie, nimeni nu a initiat o dezbatere publica serioasa privind numita Programa; asa ar fi fost normal, de vreme ce disciplina Religie a fost reintrodusa in scoli dupa multi ani, in care, ne place sau nu, timpul n-a stat pe loc...).
2. Da, obligativitatea studierii Religiei crestin-ortodoxe in scoli, dupa actuala Programa, este imorala (incalca Art. 18 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului) si ilegala (incalca dreptul la libertatea de constiinta garantat de Constitutia Romaniei, Art. 20 si 29). Studierea obligatorie a Religiei (ca istorie/filosofie a religiilor, literatura universala, antropologie etc.), adica dupa o Programa modificata, este la fel de legitima/morala ca si studierea obligatorie a Limbii Romane, Logicii, Filosofiei etc., numita disciplina fiind, repet, utila educatiei, in genere.
3. De vreme ce e Anonim (cu fire necunoscuta), orice denumire i se atribuie (Vishnu, YHWH, Iehova, El, Theos, Dominus-Deus, Dumnezeu, Bog, Allah etc.), e pur metaforica, referindu-se numai la atributele de interes...

Desi nesolicitat, va supun atentiei problema "formarii initiale" a persoanelor care predau Religia (dupa actuala Programa sau dupa o eventuala Programa modificata). In acest sens, va recomand si al doilea articol al lui Mihai Neamtu (din "Dilema veche" nr. 41).
Nu ma refeream in primul mesaj la facultatile cu traditie de Teologie Pastorala de la Bucuresti, Iasi, Sibiu, unde banuiesc ca sunt profesori si studenti mai de Doamne-ajuta, ci doar la struto-camila Teologie-Litere din Pitesti, incropita "pe genunchi", in anii "democratiei originale", la indicatiile I.P.S.-ului local, loc de "formare initiala" a multor profesori de Romana agramati si profesori de Religie bigoti. Dintre care, pre multi am avut nefericirea a-i intalni personal.


Cu stima,
AR
#26447 (raspuns la: #26306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...