comentarii

Propoziție cu cuvântul nechează


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
don - de A_Carmen la: 10/08/2007 13:52:42
(la: cui i-e frică de limpede?)
apreciez că poţi discuta despre subiect calm, punându-ţi părerea şi argumentele tale.

OK, a te pisha contra vântului nu e întotdeauna un act de curaj, depinde cum o faci. de acord cu observaţia. dar în cazul de faţă, cum stau lucrurile? nu zic că limpede e sfânt, dar în majoritatea intervenţiilor a fost vorba de curaj, ia câteva din comentariile lui şi analizează-le fără patimă. dacă nu ar fi curaj, atunci de ce se punea contra curentului? din prostie? din... iresponsabilitate? avea vreun interes? gândeşte-te şi tu.

că nu erau inteligente comentariile - aici nu pot să mă pronunţ, dar mi-e teamă că aprecierea ta e subiectivă. băga zâzanie? omule, dar de ce ar fi făcut aşa ceva? ori eu, că mi s-a spus şi mie că aş face asta. crezi că ajută la... digestie? dacă nu judecă la fel cu alţi oameni, înseamnă că bagă zâzanie? nu-mi amintesc să fi jignit anume pe cineva, doar a pus unele probleme, a gândit altfel decât majoritatea. ce-ar trebui să se întâmple pe scena politică, de exemplu? să se împuşte între ei? fiecare are viziunea, percepţia, opiniile lui.

adevărata identitate? ce relevanţă are asta, don? cu ce te ajută să ştii că userul "ursuletz" a fost anterior "pisicutza" sau "carcotash", sau... "kosovo", sau... "blue_ice"?
aici, pe forumurile astea suntem nişte umbre, comunicăm doar prin cuvântul scris (atât cât se poate comunica astfel). în viaţa reală - da, este altceva.

atenţie, nu-l apăr musai pe limpede, să fie sănătos, probabil sughiţă, eu mă refeream la idee, în general.

#226120 (raspuns la: #226045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de A_Carmen la: 06/09/2007 14:33:14
(la: Gramatica si Ortografie. Cum e corect? )
culmea e că greşelile cu "vre-un" / "vre-o" sunt făcute şi de oameni cu funcţii înalte (am întâlnit eu), care - se presupune că au făcut ceva şcoală...

am mai întâlnit şi
"în ceea ce privesc problemele ridicate, acestea"... (greşit), comparativ cu "în ceea ce priveşte problemele ridicate"... (corect), dar uneori sunt şi astfel de capcane.
contează şi unde punem virgula, punctul, căci exprimarea poate să devină nu numai incorectă, dar se poate schimba total sensul.

o altă greşeală am văzut-o la folosirea lui "î" şi a lui "â". "â" nu-l înlocuieşte automat pe "î". de exemplu, în cuvintele formate dintr-un prefix şi un alt cuvânt care începe cu î, litera î de la începutul cuvântului se menţine. de exemplu: preîntâmpinare e corect (primul î s-a menţinut, iar al doilea s-a transformat în â), în opoziţie cu preântâmpinare (incorect). la fel: neîntrebat (corect) - neântrebat (incorect).
o chestie interesantă am întâlnit-o la vechea formă "sînt" care s-a transformat în "sunt". unii au ajuns la... "sânt".

ar fi interesant să discutăm şi despre cacofonii.
#233035 (raspuns la: #232919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de A_Carmen la: 27/09/2007 20:14:19
(la: Oda caloriei irosite)
mă întreb: oare crezi în ceva? în Dumnezeu, de exemplu.

nu te obosi să îmi răspunzi, stai liniştit şi dormi în ignoranţa ta, atât de dulce...

fii categoric în impresiile tale; iar dacă afară va începe să plouă torenţial, tu să ieşi la plajă, că afară e soare, cum vrei tu, cum îţi imaginezi tu...

latu, dragă, nu ai reuşit să mă impresionezi, cu toată străduinţa ta, cu tot, în ceea ce se vrea ideea de a mă (chipurile) ignora, trata cu răceală.

nu că aş muri după ideea de a fi băgată în seamă de tine, dar... pur şi simplu nu-mi plac nedreptăţile - chiar şi virtuale.

apropo: maaaare tâmpenie să te consumi pentru părerea unui... virtual - aşa cum eşti tu, latu. şi nu numai tu.

Carmen.

PS: spune-mi mie, spune-i lui Carmen, cu sufletul tău fraged şi curat: ţi s-a părut în regulă intervenţia lui Guinevere, aia cu împuşcatul? dar zii pe cuvântul tău. şi să nu minţi, că îţi creşte nasul, da?
#237739 (raspuns la: #237708) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Roman Haduch la: 22/11/2007 13:07:00
(la: intre zero si zero)
"Cuvântul vinovat de nerostire plesneşte faţa cerului cântat în glas de os." De ce ar fi cuvantul vinovat ?
Stimate Homo Stultus te rog frumos spune mi si mie ce intelegi prin :

1.- "Plămadă din nimic spre nicăieri, o şoaptă. "
2.- Din dumicat de sânge mărgăritarul a-nflorit.
3.- "Răsar surâsuri albe, zbucium de-o noapte."
4.- Adâncul dintre zile când mâine nu mai vine, este doar - pân'la beţie înc'un strop.
5.- Cu glasul înserării vântul râde, observă calm şi reţinut: Atâta viermuială e prostească doar pentru că si umbrele sunt de pământ. "

Doresc sincer sa inteleg ce vrei să spui intrucât , altfel , daca este o simtire a unui suflet indurerat de dragoste, si eu nu pricep ma simt anestezhiat, ori chair victima unei agresiuni a insensibilului.

Cu respect pentru sentimentele tale
Roman Haduch
iti dorsc multa energie
Mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile - de Roman Haduch la: 28/11/2007 14:41:27
(la: Deschide mi ochii)
Tată Bun,Îţi mulţumesc pentru că Tu te-ai îndurat de mine şi ai început să îmi însănătoşeşti vederea. Iartă-mi slăbiciunea firii care parcă mî împingea spre întuneric. Da Doamne, am nevoie de ajutorul Tău , în m od continuu, pentru ca ineditul unro aspecte ale vieţii, din Creaţie, să nu mă zdrobească. Mă bucur întrucât am convingerea că Tu îmi înţelegi şi offurile ce nu le pot rosti ori scrie, îţi sunt recnoscător. Eram lepros şi tu m-ai vindecat. Aleluia!Întăreşte mi Doamne credinţa. Te rog iartă-mă aşa cum iert şi eu celor care cred că m-au întristat. Iartă-mă Doamne pe nătângul de mine pentru hotărârea de a îmi expune sufletul salvat, însă aşa am simţit. Dă-mi doamne întotdeauna cuvinte bune. Pune Tu mâna Ta cea bună şi toarnă Balsam de vindecare. Îţi mulţumesc pentru cuvântul care spune că tu faci rana şi tot Tu o vindeci. Către Tine gândul mi-l îndrept . Lucrează Tu Doamne Atotputernic . Eu nu ştiu cum vei proceda, însă întrucât eşti Dumnezeu minunilor te rog frumos să faci minuni pentru ca să fim capabili să împlinim măcar prounca Ta prin care ne îndemni să trăim în pace unii cu alţii.
Iartă-mă Doamne, dacă prin rugăciunea minţii şi sufletului meu, înalţată în Duh şi Adevăr, şi postată în Capela Virtuală a Cafenelei , am făcut ceva rău. Mustră Tu Doamne pe Cel Rău şi pune în locul ciudei Dragostea Ta . Vindecă pe răniţii de război . Înconjoară Tu naţiile cu armetele tale de îngeri. Pune Doamn e responsabilitate în politicieni lumii acesteia. Îţi mulţumim că nu suntem la întâmplare şi că suntem oameni . Leagă ne Doamne într-o comunicare frumoasă, plină de respect, mângăieri şi nădejde. Spune Tu un cuvânt de prosperitate şi sănătate în dreptul fiecărui utilizator şi binecuvântează , te rog frumos, toate familiile reprezentate în acest spaţiu virtual.
Stimulează spiritul creator pe care l-ai pus în fiecare din noi.
Doamne încredinţez în mâna Ta Capela din Salon. Shalom! . Dacă este în voia Ta să existe şi o astfel de Capelă Virtuală , eu aş fi bucuros dar , cu smerenie spun facă-se voia Ta Dumnezeule Atotputernic şi Tată al oricărei mângăieri . Ajută-mă ca şi eu, cu mângăierile pe care Tu mi le dai, să merg şi să mângăi semenii care se află în anumite nevoi, semenii ale căror inimi sunt
rănite uneori chair de cei care susţin că le vor binele. Ai milă de mine , nătângul şi păcătosul , ajută-mă Tu, dă-mi pricepere , dă-mi scutul credinţei, udat cu lacrimile Tale de durere , şi pe care eu să îl pot folosi în a stinge săgeţile arzătoare ale Celui rău. Doamne îţi mulţumesc pentru că tu mi-ai deschis ochii ca să înţeleg că suntem în vîrtejul unui mare război spiritual şi că suntem biruitori, atâta timp cât am făcut alegerea corectă, atâta timp cât vrem să fim de partea Ta, întrucât Tu eşti de partea noastră. sunt liber să aleg. Treci Doamne, te rog frumos , pe la fiecare utilizator de net care accesează Cafeneaua şi lasă binecuvântarea Ta , pregăteşte inimile noastre ca să aşteptăm Sfânta Sărbătoare a naşterii Domnului Iisus Hristhos cu dragoste şi făcând cu nerăbdare acte de dragoste din dragoste.
In numele Sfânt şi Glorios al Domnului Iisus Hristhos . Amin!
Oase uscate - de Roman Haduch la: 10/12/2007 18:18:14
(la: George Bacovia)
"În sfera tristã
Din Valea Morţilor Vii,
Culoarea-i aceeaşi...
Stafia spune şi scrie:
Prezent! "
GB, luptă, vei câştiga şi vei gusta bucuria de a trăi. Te vei bucura de credinţăî, nădejde şi drgoste. Priveşte în sus, chiar dacă eşti într-un subsol al vieţii în care colcăie stafii neruşinate, priveşte în sus , întrucât există Unul care învie morţii şi care vrea ca tu săi nădejde.La Cuvântul Său o vale plină de oase uscate (morţi vechi, un cimitir întors pe dos de inundati si alunecări de teren)),o vale care seamănă leit cu VMV-ul descris de tine, o vale a oaselor uscate a înviat. Biblia spune " ce a fost va mai fi". Priveşte în sus , gândeşte la IIsus, spune o rugăciune scurtă şi sfera tristă va trozni, va pârâi, va dispărea , iar tu, prietene, vei fi salvat, stafia va fugi şi aureola vieţii îţi va bucura sufletul cu spledori de culori şi evenimente la care încă nici nu gândeşti. Desigur, tu eşti liber să alegi , dar eu zic să nu te complaci în "sfera tristă" ci să adori prezenţa Sferei Sfintelor Promisiuni . El este Cuvântul şi El - Dumnezeu- veghează pentru a împlini Cuvântul Său în dreptul fiecărui suflet. Amin!
Credinţă, Nădejde , Mişcare.
Cu respect Roman Haduch
p.s. Sărăbtori Fericite! în măsura în care păşeşti în Sfera Crăciunului ...
Cezar Petrescu - de Roman Haduch la: 11/02/2008 14:26:57
(la: Mă pun la punct )
Faptul ca realizezi secventa de real pe care ai expus-o şi iti produce revolta , e ok, e semn bun, iti pasă. Mie, nimeni nu ar fi putut să îmi ia paharul din mînă . Vreme de 20 de ani (1972-1992) am fost într-o continuă stare de ebrietate iar pentru o tigară am dat un corp de mobilă. Voiam să fumez şi nu îmi păsa de nimic altceva. În acelaşi timp, ca şi tine, eram torturat de zvârcolirea conştiinţei mele. Deşi spuneam la ţuică "apa vieţii" şi recomandam 3 sticle de vin şi 1 sticlă de vodcă drept antistresante. Până să mă însor am dat vina pe societate, după ce m-am însurat, reprosam soţiei că găteşte prea bine şi că respectiva mâncare cer băutură. Vezi, eu nu eram niciodată vinvoat... Beam , mă îmbătam şi făceam pe deşteptu în starea în care mă aflam. Creştinii îmi părea nişte dezaxaţi demni de milă , eu eram tare , beam tare şi trăiam din belşug, ziceam eu. Creierul îmbibat cu alcool devenise un generator de gânduri de autodistrugere, astfel că , după ce am picat la medicină, am luat o lamă şi mi-am tăiat venele, de trei ori, cele de pe braţul stâng şi apoi de trei ori , cele de pe braţul drept. Am pus un lighean şi aşteptam să se scurgă cei 5 litri de sânge.
La Revoluţie am recomandat modificarea Codului familiei în sensul că oricare bărbat să poată să aibă mai multe neveste. Beat chior îmi susţineam spiciul . Pledam astfel: având mai multe sotii , acestea rămân însărcinate prin rotaţie , se ajută una pe alta şi ..intră mai multe salarii în casă. Îţi spun acestea pentru ca să înţelegi halul de rătăcire în care mă aflam. Din toate acestea printr-un singur gest, pe fondul dorinţei mele de a nu mai bea şi fuma, m-a salvat Domnul Iisus Hristhos. Cnd am spus că m-am pocăit şi am devenit creştin, anturajul a făcut mishto si a lansat ironii acide, apoi văzând că schimbarea era foarte serioasă, m-au lăsat, nu mai au timp să ne vedem, pentru că acum îi chem la biserică şi nu la cârciumă. Dar Liberarea fusese pronunţată. Din 21 august 1992 nu am mai băut nici un pahar cu băutură alcoolizată şi nu am mai pus ţigară în gură, am devenit mai calm şi, atunci când cineva îmi face observaţie, sunt capabil să îmi însuşesc fondul acesteia şi, chiar să fiu recunoscător. Totul a fost la clipeala ochiului. De aceea C.P., eu recomand calea salvării ,iti doresc La Multi ani ! Buni ! şi în plus o viaţă veşnică. plină de satisfacţii. Ştiu cum este în mocirla firii şi din toată inima îţi spun că nu doresc să mai întorc acolo. Virtual , îţi întind o mână şi te invit aici, pe stâncă . mă mustră, Vestea bună este că Iisus Hristhos este acelaşi ieri , astăzi şi în veci şi că nu face favoritisme ci oricine îl invită, El vine şi este Biruitor . Eu zic continuu acum Slăvit să fie Domnul ! şi gust , zlinic Apa vie a Cuvântului,înalţ cupa izbăvirilor şi trag un chef spiritual.
Cu prietenie Roman Haduch.
#284584 (raspuns la: #284378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. Piliutza - partea 1 - de wp la: 21/02/2008 09:02:46
(la: "Nu vrem liceu fara Dumnezeu")
Draga Piliutza,
Ai scris;
Predarea disciplinei Religiei in sistemul de invatamant public in care se invata preceptele unei anumite religii (de ce trebuie sa detina religia ortodoxa monopolul?!?) este un act de indoctrinare, un abuz intelectual si o limitare a libertatilor individuale. Procesul nobil de formare moral-sociala a elevilor trebuie sa includa in programa scolara disciplina Istoriei Religiilor care sa deschida orizontul cultural si sa ofere elevilor o perspectiva mai ampla si corecta asupra lumii. Indoctrinarea in spiritul unei religii concrete trebuie sa ramana o optiune individuala si sa se realizeze exclusiv in biserici.

În primul rând că toate argumentaţia ta sună răuvoitor. Asta nu ar fi nimic, însă, pentru un om care are pretenţia că vorbeşte echidistant, cultivat şi documentat, argumentaţia suferă lipsuri din mai multe puncte de vedere.
Programa şcolară la disciplina religie, nu include numai religia ortodoxă. O vizită pe site-ul www.edu.ro ar fi relevantă şi utilă, chiar şi numai pentru a fi „politicaly correct”. De ce majoritatea ortodoxa? Pentru simplul fapt că, majoritatea populaţie ţării este ortodoxă. Asta nu exclude posibilitatea de a învăţa şi altceva în afara creştinismului ortodox. Dealtfel proiectul este susţinut şi de alte biserici decât BOR.
Să luăm de exemplu acuzaţia de îndoctrinare;
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniţia într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).
DOCTRÍNĂ, doctrine, s.f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, ştiinţific, religios etc. – Din fr. doctrine, lat. Doctrina
Astfel orice programă scolară care se predă într-un institut de învăţământ constituie un act de îndoctrinare şi atutomat un act de limitare a libertăţii individuale, pentru că nu poţi învăţa orice şi oricum în nici un fel de instituţie din această lume. Peste tot se invaţă după o programă şcolară fie ea bună sau mai puţin bună. A face asemenea afirmaţii la adresa disciplinei religie este cel puţin tendenţioasă şi lasă un mare semn de întrebare asupra dorinţei tale de a argumenta obiectiv.
Biserica este cea care, odata atins scopul de a-si impune prezenta in scoala, sterge in numele propriilor dogme tot ceea ce i se pare ca le-ar contrazice. Si intre nenumaratele pericole de care are grija sa priveze mintile in formare ale elevilor unul din cele mai temute este abilitatea de a gandi in mod critic, cu propriul cap, in loc de a-si transforma mintea intr-un depozit steril de dogme prafuite.

Abilitatea de a gândi în mod critic, cu propriul cap, presupune o alegere în cunoştiinţă de cauză. Alegerea se bazează pe alternativă. Atâta vreme cât evoluţionismul este predat în şcoli, deşi ea, ca teorie, are mari lacune – şi asta o spun şi dezbat suficienti oameni competenti care nici macar nu pot fi banuiti ca simpatizanţi ai biserici – nu văd ce este anormal în faptul de a prezenta copiilor şi o teorie alternativă asupra originii vieţii şi a omului şi anume cea a creaţionismului. Astfel fiecare poate alege „în mod critic, cu propriul cap”, dacă doreşte să se tragă sau nu din maimuţă.
Legat de dogme.
DÓGMĂ, dogme, s.f. 1. Învăţătură, teză etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii. 2. Teză, doctrină politică, ştiinţifică etc. considerată imuabilă şi impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr.
Şi aici mă opresc la punctul 1. Aparent, judecând după semnificaţia cuvântului, dogma ar putea priva abilitatea individului de a gândi în mod critic, prin faptul că, ea este obligatorie pentru adepţii ei şi prin faptul de a nu admite obiecţii.
Aici mă voi opri asupra dogmei ortodoxe, pentru că vorbim de o iniţiativă a unui patriarh ortodox şi implicit a BOR: A afirma despre o dogmă ortodoxă că, este o teză fundamentală, obligatorie pentru adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii denotă că, cel care face asemenea afirmaţii nu are idee, nici măcar la suprafaţă, asupra a ceea ce este dogma ortodoxă sau dacă totuşi are, atunci face o afirmaţie mincinoasă cu bună ştiinţă. Nu adâncesc discuţia pentru că tu, necunoscând ce este o dogmă ortodoxă şi confundând dogmele bisericii cu dogmatismul doctrinar, argumentaţia ar fi pentru tine un monolog plictisitor.

dorinteodor - de wp la: 10/04/2008 11:13:57
(la: Iarasi despre Dumnezeu vs ateism)
Deoarece spui că, nu îţi răspunde nimeni, încerc eu să-ţi răspund.

În accepţiunea semenilor noştri, în general se foloseşte cuvântul credincios pentru a defini un om care crede în Dumnezeu. Însă aţi afirma la modul general credinţa în Dumnezeu este la fel de general ca atunci când afirmi că eşti credincios.
Însă omul poate fi credincios şi unor idei, convingeri cât şi unor semeni de ai lui.

Când folosim cuvântul ateu, lucrurile sunt ceva mai limpezi pentru că, ateul este prin definiţie o persoană care, neagă existenţa unui Dumnezeu sau a oricărei alte divinităţi.
- deci dacă El există şi tu eşti încredinţat că există, dar spui tu, că nu ai nevoie de El nu eşti ateu, eşti doar nepăsător.
- dacă nu eşti încredinţat că există şi nici nu ai nevoie de El, eşti ateu.
- dacă nu afirmi că există şi nici nu infirmi acest lucru, dar trăieşti bine mersi după principiile tale eşti un ateu care nu este foarte credincios sieşi.

Oamenii, deci inclusiv noi, putem merge oriunde, inclusiv la biserică şi să ne declarăm orice, însă asta nu schimbă cu nimic realitatea sau adevărul. Fiecare este singur cu conştiinţa sa şi prin conştiinţă cu Dumnezeu, pe care nu-L putem păcăli. Şi nici conştiinţa. Conştiinţa mai putem să o adormim, dar rar om care reuşeşte să o adoarmă de tot, fără ca ea să mai aibă răbufniri.
Decât să-i judecăm pe semeni noştri de ce fac, ceea ce fac şi să folosim concluziile ca argumentaţie pentru ateismul nostru sau modul nostru de a vedea lumea, este mai folositor să ne cercetăm pe noi înşine şi să vedem pe unde suntem, chiar dacă ne este mult mai uşor să ne luptăm cu semeni noştri decât cu noi înşine. Dar pentru aceasta este nevoie de un sistem de referinţă care transcende existenţa noastră, ceva veşnic....
#301063 (raspuns la: #299475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din corespondenta cu Veronica Micle: - de Intruder la: 15/06/2008 11:16:01 Modificat la: 15/06/2008 11:17:08
(la: 15 iunie)
Doamnã,

De mult joc un rol nevrednic de mine însumi ºi nevrednic de simþemintele care le-am avut pentru d-ta, cãci sperez cã nu le mai am. Cât ai fost dusã am avut timp sã reflectez asupra stãrii mele ºi s-o gãsesc nesuferitã. Doi ani de zile, doamnã, n-am mai putut lucra nimic ºi am urmãrit ca un idiot o speranþã, nu numai deºartã, nedemnã. Cãci, într-adevãr, ce am putut spera ? Acum pentr-ntâia datã ai vorbit limpede cu mine, aceasta tocmai nezicând nici un cuvânt, nescriindu-mi nici o literã, cãci se vede cã la mãnãstire nu-þi mai trebuia o manta, cum îþi trebuie la Iaºi, nu-þi mai trebuia un om despre care unii-alþii sã presupuie cã-l iubeºti, pe când în realitate iubeºti pe cine ºtie cine. ªtiu multe de d-ta, eu care pân-a veni în aceastã þarã afurisitã aveam inimã curatã ºi minte deºteaptã. Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinþã acestor þãri în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor ºi frumuseþa e inscripþia unui ... otel.

Zgârcitã în orice zâmbet ºi orice privire cu mine, care mi-aº fi dat viaþa bucuros pentru atâta numai, n-ai fost aºa cu oricine, o ºtiu bine aceasta.

Dar cred cã trebuie sã sfârºim odatã. Nu poþi zice, doamnã, cã eu aº fi dat cauzã la aceastã ciudatã relaþie. În orice caz, pân-a te cunoaºte puþin numai, simþemântul meu nu. era cu mult deosebit de acela dintre Amor ºi Psyche, d-ta erai o idee în capul meu ºi te iubeam cum iubeºte cineva un tablou. Dupã ce singurã ai voit altfel ºi-ai fãcut din visul meu un capriþ al d-tale, nu mai putea rãmânea astfel, pentru [cã] nu mai sunt nici de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit d-ta a face din mine ? Mi-ai omorât orice idee mai bunã în cap; am stat aicea, în acest oraº pe care nu-l pot suferi, pentru a te vedea en société o datã pe sãptãmânã ºi pentru a fi ridicol în ochii lumii ºi, ceea ce-i mai mult, // în ochii d-tale. Credeam în d-ta, nu mai cred. Cine mã cunoaºte cum m-ai cunoscut d-ta, cine ºtie, cum ºtii d-ta, cã n-am putut iubi nici pe mumã-mea mai mult decum te-am iubit; cã cel mai mic sacrificiu ce binevoiai a mi-l face mai adãogea încã acea iubire, acela va ºti cum au trebuit sã fiu când am cãpãtat siguranþa cã era destul sã ieºi pân-la Varatic (adicã la Piatra) pentru ca sã nu mai gândeºti un moment mãcar la mine.

Ce sã mai continuãm, doamnã, o comedie, pe care d-ta ai ºtiut s-o joci bine, nu-i vorba, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine!

De-mi voi aduce vrodatã aminte de d-ta, fii sigurã cã va fi fãrã urã ºi fãrã amor. Fãrã ura, cãci urându-te þi-aº da o valoare pe care o femeie de uºurinþa d-tale n-o meritã, fãrã amor, // pentru cã aº batjocori simþirea pe care cânii chiar între sine o simt mai mult decât ai simþit-o d-ta pentru mine.

Vei înþelege, doamnã, cã nu voi, n-am vrut, n-oi voi sã-mpart cu nimene nimic. Ce-i al meu e al meu ºi sau erai a mea pe deplin ºi mã urmai oriunde-n lume, lãsând ºi pe Menelaos ºi acea progeniturã fãrã frumuseþe ºi fãrã generozitate, sau îmi spuneai cã voieºti sã guºti viaþa ca femeie tânãrã ºi atuncea mã-nchinam, pentru cã rolul de Cicisbeo nu-mi convine. Pentru asta o secãturã ca Ghika Cogãlniceanu a sau o alta ca ... sunt destui de buni. Eu voi inimã curatã ºi amor vecinic, cãci, d-aº voi sã-mi risipesc viaþa pe curteniri trecãtoare, v-asigur, doamnã, // cã aº putea-o face ºi eu.

Doar nu vei spune cã mi-ai scris ºi din Piatra, cum ai spus cã mi-ai scris din Iaºi ºi n-am primit eu scrisoarea. Nu mi-ai scris, doamnã., nu ºi iar nu. Aceea a fost o vorbã pentru a curma cu mine, numai ar fi fost bine sã fii mai clarã, sã fii aºa de clarã precum ai fost acum.

Nu crede cã-þi fac imputãri. Ce imputãri se pot face unei femei uºoare? Daca am a imputa cuiva ceva este numai mie, mie care am [fost] atât de dobitoc ca sã cred o clipã în vorba d-tale.


sursa: vezi mai sus
#318070 (raspuns la: #318069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ne-oficial - de thebrightside la: 27/06/2008 12:27:27 Modificat la: 27/06/2008 12:27:56
(la: Cafegiii, fata-n fata cu examenul de bac)
1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ureche. 2 puncte

floare la ureche
a se culca pe-o ureche


2. Motivează folosirea virgulei în versurile „Şi pentru duioşie, ochi/
Şi pentru alergare, picioare?”. 2 puncte

Separa doua complemente??!!! (habar n-am)

3. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al sentimentelor. 2 puncte

Duiosie, tristetea

4. Precizează măsura primului vers al poeziei. 4 puncte

18 ?

5. Comentează semnificaţia uneia dintre interogaţiile din poezie. 4 puncte

In cea dintai interogaţie « De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? » Nichita Stanescu face referire la conditia limitată a fiintei umane (neoficial ma buseste un ras de nu mai pot, is constienta ca bat elizeele aberatiei cu gratie), constransa sa fiinteze si sa ia parte la procesul de comunicare printr-un numar finit de mijloace in contrapunere cu divinitatea ale carei putinte si valente sunt infinite, divinitate la care trimite adjectivul « pacatosi » din versul urmator.

(neoficial – cred că poetul habar n-avea la ce dracu’ facea referire.)

6. Prezintă antiteza pe baza căreia este structurat textul poetic dat. 4 puncte

NA

7. Motivează, prin evidenţierea a două caracteristici prezente în text, încadrarea poeziei
în lirismul subiectiv. 4 puncte

Folosirea pronumelui personal de persoana a doua « noi »
Prezentarea sentimentelor autorului.

(neoficial rog comisia sa notez efaptul ac habar n-am ce-i lirismu’ subiectiv)

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, versurile 7 - 13, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte

Is just me and my puppy, together we’re so very happy…

9. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul dat. 4 puncte

Titlul poeziei « nedreptate » exprimă sentimentul de frustrare pe care autorul il nutreste (neoficial - bah, asta-i cel mai naspa cuvant din limba romana) fata de conditia de fiinta umana limitata, raportata la cea la care el nazuieste, respectiv o stare de fi in care individul nu mai este conditionat de natura sa. Folosirea interogatiilor contribuie si ea, prin retorica, la sublinierea sentimentului de injustete pe care scriitorul il evidentiaza prin discursul liric.
#320776 (raspuns la: #320773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Căutător de..... - de cosmacpan la: 07/07/2008 21:38:35
(la: de unul singur........)

Cuvântul frate nu-i o vorbă-n vânt.
El viaţă şi iubire înseamnă pe Pământ,
Vorbă ce sparge sacru legământ
Pedeapsa de-a căra al tău mormânt.

Am îndurat destul. Dispreţul tău,
Mi-aruncă sufletul în negru hău
Îndură-te şi iartă-mă de vrei
Sfărâmă zidul greu din ochii mei.

Eu nu dispreţuiesc pentru păcat
Căci nu e loc să nu îl fi călcat
Mai mult decât oricine am greşit
Iubirii-i cer iertare-acum spăşit.

Prin ani, povara omenirii port
Cain, nume înscris pe trupu-mi mort,
Şi moartea ca ofrandă eu mi-aş da
Chiar dacă ţie-ţi pare altceva.

În fructul pomului di-ntâi zidit
L-am încolţit şi viaţ-am zămislit,
Trecându-l pragul dincolo de moarte
Rămas-am cu durerea ce desparte.

Vedeam recunoştinţă-n ochi lui,
Căci el gusta durerea trupului,
-Să-mi rezemi trunchiul şi la umbra mea
Să cauţi soarele cernându-ţi trecerea.

În mine regăsesc trupu-i pierdut
Suflarea-i caldă dintr-u-început,
Mi-e sufletul uşor, spre El plutesc
Lăsând în urmă ce e pământesc.



Valix - Susceptibil - de Intruder la: 15/07/2008 11:33:39
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Cred că am ajuns prea bănuitor.
Bănuiesc de prea multă linişte copacii,
tramvaiul pe care-l aştept
prea mi se pare sigur că nu va deraia,
până şi turnul primăriei îl suspectez
de semeţie îngâmfată,
ce să mai spun de minunea cea blondă
din parc cu ochii ei migdalaţi
şi albaştri
încât mă fâstâcesc ghicindu-i trupul
pe care si-l poartă cu eleganţă
de mătase prin faţa mea,bănuitor?

Şi-atunci m-apuc să scriu.
De susceptibil ce sunt
aproape-ntotdeauna
vârful creioanelor mi se rup.
Probabil că prea apăs neliniştit
pe cuvântul linişte.

(http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16050/susceptibil/1)
A doua şansă - de Areal la: 16/07/2008 10:22:16
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine! în timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
- Bucură-te omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!
- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadu¬lui, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
- Ce faceţi?! - strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi?! - ţipă omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.
- Cum aşa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.
în viaţă nu va reuşi cel tău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoană. Poate că va strânge averi, dar m sufletul său cu ce se va alege?
Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!"
(Sfanţul Maxim Mărturisitorul)

realdo - scrisoare de la ... (fragment) - de thebrightside la: 17/07/2008 14:49:06 Modificat la: 17/07/2008 14:49:42
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Anteviaţă: am lucrat în măcelăria în care ai intrat căutând carne pentru cotlete. Aveam halat alb, deşi nu eram în stare să mă vindec de nimic. Halat alb şi un cuţit. Un cuţit atât de mare încât părea inofensiv, îşi pierduse proprietatea – esenţială unui cuţit ce se respectă – aceea de a înjunghia. O veioză pe noptiera unei feministe ar fi părut mai falică.
Un halat alb, un cuţit mare - bont dar tranşant, trăgând graniţe între cotletele tale – şi plete legate în coadă de cal. Tu aveai coadă de iapă. Pursânge. Şi te simţeai al dracu’ de bine în pielea aia a ta. Nu-ţi vedeam ochii în dosul ochelarilor de soare şi te-am pus în sertarul cu vampe. În lentilele tale mate, hălcile de carne roşie din vitrina friguroasă păreau vii. Şi te umanizau şi pe tine. O creatură înaltă pe tocuri înalte, taior, eşarfă, coadă, crupă, fără privire, dar care totuşi îşi va hrăni la cină trupul cu cotlete. Co-tle-te. Buzele tale roşii-cărnoase-vii desenau frumos în timp ce cântai cuvântul ăsta.
Dalila: m-au dat afară de la măcelărie fiindcă nu voiam să-mi tai părul. Părul meu valora salariul meu pe trei luni, aşa a decis doamna inspector de la sanepid, amendând. Patronul mi-a răscumpărat părul, dar mi-a spus să plec. Atât despre cotlete şi plete.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/10351/scrisoare-de-la-cap%C4%83tul-patului/1

giordano bruno - de wp la: 27/08/2008 10:26:49
(la: Despre suflet)
Cred că, pleci în demersul tău de la o premisă greşită şi anume că, animalele, conform Bibliei,
nu au suflet. De ce spun asta?
Sf. Scriptură nu pomeneşte, la Întâia carte a lui Moise – Facerea, în mod explicit cuvântul
“suflet” . În schimb găsim „suflare de viaţă”, care este specifică atât animalelor cât şi omului,
mai puţin plantelor.
Fac.1:30 „Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se
mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost
aşa.”
iar la
Fac.2:7 „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa
lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. “
În Psalmii lui David la psalmul 130 se spune că; "puii leilor mugesc ca sa apuce si sa ceara de
la Dumnezeu hrana lor", iar în Psalmul 35 se afirmă de către proorocul David "oameni si
dobitoace vei izbavi Doamne", ori ştim că, numai sufletul se izbăveşte.
Animalele se roaga, traiesc o relatie tainica cu Dumnezeu, iar Dumnezeu le poarta de grija,
deoarece ele sunt destinate omului - faptura iubita a lui Dumnezeu.

Sfinţi Părinţi ai bisericii afirmă şi ei că animalele au suflet;

Fericitul Augustin;
"Dacă spun că există alte făpturi ale lui Dumnezeu, unele sunt mai puţin minunate decât sufletul, iar altele la fel ca sufletul. Sufletul unui animal, spre exemplu, este mai puţin minunat decât al omului, iar acela al unui înger este la fel de minunat; dar nimic nu este mai bun decât sufletul. Şi dacă într-un anumit moment, nici unul dintre acestea nu este mai bun, acest lucru este urmarea păcatului săvârşit de suflet şi nu ţine de natura sa. Totuşi păcatul nu-l scade pe om atât de mult încât sufletul unui animal să fie preferat acestuia sau chiar asemuit cu acesta"

Sf. Antonie cel Mare;
“Fiindcă anumiţi oameni lipsiţi de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele şi legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viaţă naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal raţional pentru că are raţiune şi poate să dobândească cunoştinţe. Celelalte animale şi păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare şi suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creşterii şi descreşterii sunt vii; dar faptul că trăiesc şi cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I) ”

În Hexaimeron, Marele Vasile al Cezareei nota că pământul nu a scos la iveală sufletele dobitoacelor ascunse în el, ci acestea au fost chemate la existenţă în momentul în care a poruncit Dumnezeu, Cel care "ţine în mâna Lui viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri" (Iov 12, 10).
Însă Sf. Maxim Mărturisitorul în Filocalia II face o diferenţiere a puterilor de care se împărtăşesc plantele, animalele şi fiinţele umane astfel; Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrăneşte şi creşte; a doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor; a treia, a inteligenţei şi a raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei"

Dar dacă, atât omul cât şi animalul au suflet, se ridică întrebarea ce îl diferenţiază totuşi pe om de animal?
O scrisoare de la Muselim-Selo - de monte_oro la: 08/09/2008 13:21:47
(la: Cosbuc...de azi...)
O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
(la: Ultimul Interviu)
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Io - de munteanu rodica la: 16/10/2008 07:30:53
(la: manipulare)
cred că indiferent de conotaţie(pozitiva sau negativa)manipularea este acelasi lucru cu manevrarea.
Rezultatul contează şi dacă acesta
serveşte interesului în cauză(mobilului),este numit pozitiv de obicei
dar,de cele mai multe ori fară a se
percepe aspectele colaterale care nu sunt la vedere.
Există însă posibilitatea de a arata
că sunt şi alte variante lăsînd ca propria decizie(care este exclusivă întotdeauna)să-şi spună cuvîntul.
Mao - de Sancho Panza la: 18/10/2008 13:51:23 Modificat la: 18/10/2008 14:01:54
(la: Vom trai si vom afla...)
Inainte de bigbang nu putea exista nimic.

corect. nici cartile sacre nu sustin contrariul...vezi Nefiinta despre care vorbesc toate doctrinele.

uite, iti pun mai jos o interpretare a Cosmogoniei din Kabbalah.
(ce e scris in parantezele patrate sunt notele mele)

<< După ce am amintit că Sfântul, binecuvântat fie El, incognoscibil, nu poate fi sesizat decât după atributele sale (middoth) prin care a creat lumile [„incognoscibilul” îi corespunde lui Brahma Nirguna] să începem cu exegeza primului cuvânt din Thorah: Beresit. [care s-ar traduce prin „in Principio”.] De la vechii autori am învăţat despre acest mister că este ascuns în treapta supremă, eterul pur şi impalpabil. [Avir] Această treaptă este suma totală a oglinzilor posterioare (adică exterioare în raport cu însăşi această treaptă). [treaptă care corespunde, în esoterismul islamic, „treptei universale” unde sunt sintetizate toate stările fiinţei.] Ele [oglinzile] provin din misterul punctului care este, la rândul său, o treaptă ascunsă şi emanată din misterul eterului pur şi tainic. [treapta Fiinţei]. Prima treaptă, absolut ocultă, (adică non-manifestată) nu poate fi sesizată. [ea corespunde în doctrina hindusă cu starea necondiţionată a lui Atman, de dincolo de Fiinţă]. Misterul Coroanei supreme (Keter, prima din cele zece Sefirot-uri) corespunde celui al purului şi insesizabilului eter (Avir). El este cauza tuturor cauzelor şi originea tuturor originilor. În acest mister, origine invizibilă a tuturor lucrurilor, se află „punctul” ascuns din care ia naştere totul. De aceea se spune în Sepher Ietsirah: „Ce poţi număra tu, înaintea Unului?” Adică: ce poţi număra sau înţelege înaintea acestui punct? [acest Unu simbolizează unitatea.] Înaintea acestui punct nu există nimic, cu excepţia lui Ain, adică misterul eterului pur şi insesizabil,[ a nu se confunda „misterul” eterului, Ain, cu eterul, Keter!] numit astfel, printr-o simplă negaţie, datorită incomprehensibilităţii sale. [în tradiţia extrem-orientală, Ain corespunde Vidului sau Zeroului metafizic.] Începutul comprehensibil al existenţei se află în misterul „punctului” suprem. [punctul este Fiinţa, principiul Existenţei] Şi pentru că acest punct este începutul tuturor lucrurilor, el este numit „Gând” (Mahasheba). [fiinţarea în intenţie fiind necesară atât la nivelul existenţei umane, cât şi la nivel cosmic.] Misterul Gândului creator corespunde „punctului” ascuns. Numai în Palatul interior poate fi înţeles misterul legat de „punctul” ascuns [adică, el este accesibil numai iniţiaţilor], căci purul şi insesizabilul eter rămâne întotdeauna tainic. [nici măcar iniţiaţilor misterul non-fiinţei nu le este revelat.] „Punctul” este eterul făcut palpabil (prin „concentare” care este punctul e plecare al oricărei diferenţieri) în misterul Palatului interior sau al Sfintei Sfintelor. [partea cea mai interioară a Templului, Tabernacolul reprezintă Sfânta Sfintelor; acolo se manifestă „prezenţa divină”.] Totul, fără excepţie, a fost conceput mai întâi în Gând. [Verbul privit ca Intelect divin este numit în teologia creştină „locul posibilelor”.] Şi dacă cineva ar spune; „Priveste! există noul în lume”, impune-i tăcerea, căci acela a fost conceput înainte în Gând. [„aceasta este „permanenta actualitate” a tuturor lucrurilor în „eternul prezent” (n.s) - concepţie filosofică la Parmenide.] Din „punctul”ascuns emană Sfântul palat interior (prin liniile ieşite din acesta conform celor şase direcţii ale spaţiului). [în tradiţia hindusă, aceste radiaţii sunt reprezentate de „părul lui Shiva”.] Aceasta este Sfânta Sfintelor, al cinzecilea an (aluzie la Jubileu, care reprezintă starea primordială) [în ebraică, cuvântul kol, însemnând tot, are valoarea numerică 50, adică (7*7)= +1], care se numeşte şi Glasul ce emană de la Gând. [a apărut Cuvântul Divin; Verbul este mai întâi Gând interior, apoi el se manifestă în Cuvânt în exterior. Primul cuvânt pronunţat a fost Iehi Aor = Fiat Lux.] Toate fiinţele şi toate cauzele emană, aşadar, prin forţa „punctului” din înalt. Iată ceea ce are legătură cu misterele celor trei Sefirot-uri supreme. >>

Moise din Leon, citat in Simbolsmul Crucii, pag. 67-69

#352809 (raspuns la: #352802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...