comentarii

Propoziție cu cuvântul nechează


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
dacã & desdemona - de AlexM la: 27/08/2004 18:31:11
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dãzdãmuna zisa cum ca:
"'Informatia' acumulata intr-o viata anterioara se sterge fiindca nu serveste la nimic. "

unde eu as adauga un "daca". Daca intradevar exista reincarnare, atunci "'Informatia' acumulata intr-o viata anterioara se sterge fiindca nu serveste la nimic. "
Chestia cu regresia hipnotica trebe luata cu ceva grame de sare ash presupune; stiu cu siguranta ca am cetit asta parca in "Planeta maimutelor" unde aflara oamenii de stiinta cum de au reusit ele sa depasheasca oamenii.
Spui ca ce e important e lectia de viata si ca unu care a vrut banu nu o sa-l mai vrea. Lipseste acolo un "presupun" banuiesc eu, sau?
Dupa aceea mergi mai departe si strangand umbrela cu explicatii , ma lasi in ploaie deoarece trebuie sa-mi retrag intrebarile pentru ca scrii "toate astea nu sint demonstrate".Voila. Noa bun, daca nu-i, nu-i, aia ie. Cel putin suntem de acord in oarece privintsa pentru ca si eu tot pe idea de a-mi trai prezentul cat mai bine merg.

Cu stimã,

AlexM
#20507 (raspuns la: #20480) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
I'm back too :) - de spirit_intelept la: 28/08/2004 11:58:05
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Tocmai m-am intors si eu din tabara de yoga de la Costinesti. M-am simtit f bine acolo si sper ca am mai invatat cate ceva. Programul de tabara a fost foarte complex si bine pus la punct.
Datorita faptului ca mass-media ne-a acordat o atentie speciala :), chiar va pot arata niste poze de la cea mai mare spirala organizata in tabara, cu ocazia Hiatusului anual:
http://www.jurnalul.ro/modules/pnCPG/coppermine/thumbnails.php?album=94
Relativ la textul "eusivoi", de fapt este o conferinta despre barfa si calomnie pe care Grieg a sustinut-o la Herculane. Iti poti da seama de asta din pasaje de genul
"Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi"
care se adreseaza acelor cursanti yoga care nici macar cursurile nu si le citesc :).
Sincer sa fiu nu mi se pare tocmai potrivit acest material in contextul discutiilor de pe forum, dar ce sa-i faci...fiecare cu ideile lui.

Pe curand,
Spirit Intelept
#20552 (raspuns la: #20144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
TRECUTUL ESTE GARANTIEA VIITORULUI-DACIA STRABUNA - de DESTIN la: 05/09/2004 08:13:57
(la: Cum gandim?)
Se porneste de la ideea gresita ca dacii au fost un popor de pastori sau de munteni, un fel de triburi, iar civilizatia si latinitatea le-au dat-o romanii, prin romanizare.

Nimic mai utopic, nimic mai neadevarat, deoarece romanii sunt un produs al dacilor, o ramura din trunchiul dac si prima lor civilizatie au primit-o de la daci, dupa cum vom vedea…

Elementul autohton dacic a ramas pe loc, în asa-zisa Dacia Felix, care a fost “felix” pentru romani, nu si pentru daci.

Cand ne gandim la fractiunile dace: moldoveni, blaci (valahi), letini, pelasgi, etrusci, osceni (osci), maramuri si stim ca acestia au dat civilizatia lumii, te cuprinde revolta gandind cat de gresit au deslusit unii istorici realitatea faptelor.

Vergiliu vorbind despre Daci, îi numeste genus antiqum terrae (cel mai vechi popor de pe pamînt) si terrae filli (fii pamantului) (Eneida, VI, 580). Si Servius spune acelasi lucru.

În Orient, dacii iau numele de Titani sau Giganti. Mai mult, Homer îi numeste “zei Titani” (Hymn in Apoli, 335, Hesiod, Theogonia, 630-668). Iar în Iliada, tot Homer le spune “protoparintii zeilor” si ai oamenilor distinsi, sau protoparintii parintilor nostri (Homer, Iliada, XIV).

“Si era peste tot pamîntul o singura limba”” (Moise, Cartea I) dar nu o numeste.
Psametus, unul dintre cei mai culti faraoni ai Egiptului, care a trait cu sapte veacuri î.e.n. spune:

“Am facut multe experiente în viata mea, ca sa aflu cel mai vechi popor pe pamant si ce limba vorbea acel popor; în sfarsit am ajuns la convingerea ca limba cea mai veche a fost a frigienilor, adica a pelasgilor si prin urmare acesta este cel mai vechi popor” (Herodot, Cartea II).

Dar cine sunt pelasgii?

O spune Diodor Siculo:

“Eu sînt pelasg, nascut din pamantul negru al Daciei” (Diodor Siculo a fost stranepotul Istrului si al Tisei, nascut în Carpati).

De la pelasgi ia numele fractiunea de popor dac, care a ajuns mai tarziu si în Italia.

Pelasg a fost o diviAvem noi constructia lor de fraza?

Avem noi pe: us, is, os si verbul la sfarsit, asa cum aveau romanii?

Nu, vorbim asa cum am vorbit de cand ne gasim pe pamantul acesta.

Noi pastram întreaga traditie, pe care alte popoare de aceeasi origine nu o mai au.

Italienii nu au traditia noastra si nici folclorul pe care-l avem noi. Se cunoaste ca este un popor nou.

Si daca lucrurile stau astfel, cum poate sa gandeasca cineva ca oamenii acestia, a caror rasa si limba era bine determinata, au amutit si au surzit, trebuind sa astepte 1.000 de ani, pana au venit peste ei romanii sa-i vindece de mutenie si sa-l învete limba romana?

Sa aruncam o privire la romani cine le sunt conducatorii:

235-238 de origine tracica MaximinTracul din Moesia,vorbea latina cu accent tracic.

249-251 de origine traco-ilira Decie(C.Messius Decius).

267-268 de origine traco-ilira Marcus Acilius Aureolus.

268-270 Marcus Aurelius Valerius Claudius din Sirmium.

270-275 Aurelian Lucius Domitianus Aurelianus din Sirmium.

272-282 Probus M. Aurelius din Sirmium.
………………………………………………………………….
293-305 Constantinus Chlorus tatal Sfantului Constantin Cel Mare.

305-337 Sfantul imparat Constantin Cel Mare,fiul lui Constantinus Chlorus si
al Sfintei Elena-daca de origine.

Constantin cel Mare, Sfantul Constantin Cel Mare, a fost si ramane una dintre cele mai mari personalitati ale Istoriei. Etnic si spiritual a fost straroman in cel mai clasic sens al cuvantului.

Sau, cu alte cuvinte, el este primul ? si probabil cel mai mare ? domnitor roman.

Crescut pentru a sluji si - posibilitatea nu se excludea niciodata in marile familii - pentru a conduce Imperiul Roman, cu multiple legaturi tracice - atat de sange cat si spirituale -, convertit la Ortodoxie dar pastrand in permanenta o linie diplomatica necesara, totusi fara a se departa de Dumnezeu, sinteza a geniului diplomatic si organizatoric roman si a entuziasmului si misticismului traco-ilir, Sfantul Constantin Cel Mare ramane o pilda de neegalat in toata istoria Imperiului Roman si a celui Bizantin de limba greaca.

El s-a nascut la Nis si a crescut in complexul mediu al traco-romanilor si protoromanilor aflati la putere in Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexitati este faptul ca a trebuit, atunci cand tatal avid de putere si-a abandonat sotia - pe Sfanta Elena - sa se obisnuiasca a trai intre mama vitrega, fiica a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romana) si mama sa adevarata. Este de mirare cum, in aceste conditii vitrege, a izbutit sa devina crestin, cu o asemenea impresionanta dimensiune spirituala.

Ma opresc aici si intreb: unde/cine/care sunt conducatori straini?

Ce zici Tu:
"Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români."

Afirmatiile din comentariul mai jos postat sunt fara acoperire...

"mya si complexele nationale
#18555, de AlexM la Thu, 29/07/2004 - 21:40"

(va urma)

Bibliography:

Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

pe langa APELATIVE!!!! - de costin.A la: 07/09/2004 01:01:25
(la: Dorinta de a fi intelectual)
un intelectual, ceea ce inteleg eu printr-un intelectual autentic este dincolo de DEX, definitii si cerinte, un om care nu poate fii altfel. un om care nu a ales el sa ajunga intelectual. a ajuns sa fie pt ca altfel nu putea trai. Un om care nu va cauta niciodata sa se identifice cu ceea ce este inteles prin "intelectual". este/ar trebui/ar fii cel mai autentic sa fie un om care lucreaza, gandeste si trece pe LANGA tot felul de eticheta de intelectual si orice alt fel de functii.
acestea eventual ii sunt atribuite de ceilalti si le foloseste doar pt o mai usoara identificare.
un om care ca scop are sa devina intelectual, pt a fii numit intelectual de ceilalti, pentru mine merita tot dispretul, chiar daca el studiaza acele lucruri cerute de definitii. nu este un om autentic. un intelectual veritabil este cel pe care nu il atinge nici un fel de eticheta de genul intelectual sau de genul parazit/putoare/lenes(ultimele indesate in mintea omului obisnuit de ura resentimentara a stingismului egalitarist)
in lumea de azi in care toata lumea alearga dupa etichete, iar etichetele: intelectual, senator, patron, sef de scara, filozof, dr. ing., bashtan etc etc au o putere de fascinatie incredibila si atrag multi parveniti, orice vanitosi. nu am pus cuv 'intelectual' langa 'sef de scara' pt a denigra statutul de intelectual sau pt a atribui virtuti sefilor de scara, ci doar ca sa ma fac mai bine inteles. acestea sint doar etichete si nu ar trebui folosite decit pt o identificare mai usoara. doar complexatul va generaliza spunind ca toti cei ce isi zic intelectuali se autoperiaza sau cauta sa fie periati (aici nu ma refer la ce a spus nickman ci doar ii folosesc expresiile), numai complexatul va pretinde ca este intelectual fara a avea nici cea mai vaga despre ce vb, dar ii suna frumos, chiar cool. ce incerc de juma de ora sa zic, dar stau cam prost cu exprimarea, este ca aceste apelative/etichete au ajus sa fie manipulate de tot mai multa lume care nu se ridica in vreun fel la nivelul lor si sunt luate si insirate orizontal si postmodernist cu orice altfel de functii si apelative. acea confuzie a valorilor care permite oricarui sa se pretinda ce vrea el (nu despre specialitati este vb pt ca nu te poti pretinde chiar doctor fara sa stii udne e urechea stanga ci despre virtutile omului)......si mai pot continua dar am obosit si simt ca plictisesc
#21189 (raspuns la: #20922) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alexM:da. - de desdemona la: 08/09/2004 11:17:31
(la: Ce fac cu viata mea)
Raspundeam la comentariul anterior, semnat 'o adolescenta ipocrita'. Ea vorbea acolo de piramida lui Maslov. De aceeasi piramida vorbeam si eu.
Apropo de urcat pana in varf: m-a amuzat foarte tare textul unui personaj din Cartile Junglei a lui Disney: regele maimutelor King Louie. Suna cam asa:

"Now I'm the king of the swingers, oh, the jungle V.I.P.
I've reached the top and had to stop, and that's what's bothering me !"

Mi-am inchipuit scena: o maimuta in plina ascensiune sociala (în copac) care se crede buricul pamântului fiindca a ajuns in varf ! :D
Cam asa ii vad pe oamenii ce se cred grozavi (incusiv eu) : buni de râs.

Desdemonovici
#21328 (raspuns la: #21258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapsicum si invatsatul - de AlexM la: 08/09/2004 19:51:41
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
carapiscum zise:
"Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat"

asa ie. toti invatsam. Si comparam ceea ce invatsam. Stim ca exista si alte religii si ca au existat si altele. Aduc multumiri pe aceasta cale ritului ortodox ca nu a extirpat vechile obiceiuri definitiv. Si ca ne-a mai ramas si noua cate ceva. Iar in legendele românesti , fara a fi scrise, se spune despre facerea lumi ca la inceput a fost dualul. Legenda a fost asa.

" Era Fârtatul si Nefârtaul care se plictiseau ca tare singuri mai erau. Si s-au intrebat ei ce sa faca. Si Fârtatul i-a zis Nefârtatului ca daca se baga pana la fundul oceanului al mare si-i aduce un pumn de nomol, o sa faca un pãmânt unde sa stea si ei....."

Mda...., cu toti invatsam, ai perfecta dreptate.

Cu stima,

AlexM
#21365 (raspuns la: #21351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinisor, omul, timpul - de AlexM la: 10/09/2004 22:50:25
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
La una dintre intrebarile mele "si cat de fericita ai fost cu barbatul inteligent?" , zise Dinishoara:

"cata vreme a fost inteligent, am fost fericita... cand s-a prostit la capsor si a inceput sa se comporte ca un baietandru...l-am lasat in prostia sa!"

Dinishorule.. omul se schimba, omul se poate imbolnavi, omul poate trece prin intamplari care-i schimba scala de valori, omul poate simplu mai vrea si altceva. Exista la nemti o expresie careia nu pot sa-i dau adancimea corespunzatoare. Neamtsul spune ca intr-un cuplu "creshtem, ne maturizam impreuna". Zusammenwachsen.... cea mai apropiata expresie care-mi vine in minte acum ar fi "a creshte incârligati" desi "încârligat" ar apare ca neobisnuit pentru a desemna relatia intre doi oameni.Dar cam asa este. Cu un partenere "te incarligi" cresc frunzele tale printre frunzele lui, rizomii tai printrei ai sai, devine o simbioza. Nu stiu daca asta este dragoste, poate asta e doar simplu "viatsa in doi". Dar .. dar cand partenereul nu mai corespunde, din diverse motive, ce facem? Dam simplu cu shutul?
Mi-ai adus aminte de povestea celor cinci degete si de povestea calului ce invãtsa sã cânte.. da da... avea dreptate buna mea.. "e greu sa fii om pe fatsa pãmântului".

AlexM
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare I) - de DESTIN la: 11/09/2004 03:23:26
(la: Cum gandim?)
După opinia lui Ion T. Sion, preotul Ioan a mai avut un fiu, pe Albu, iar Costachi s-ar fi născut în jurul anului 1588 şi nu ar fi fost căsătorit prima oară cu Călina Ghenovici, ci cu altcineva; a doua oară a fost căsătorit cu Tofana Bujoreanu, care descindea din Ion Frunteş stolnicul, boier al lui Ştefan cel Mare.

Cu Tofana i-a avut pe Gavriliţă şi pe Tudosica.

Şi din prima căsătorie, Costachi a avut un copil, pe Antiohie Costache, care se va căsători cu Alexandra Ureche, fiica lui Grigore Ureche.

Familiile Costache şi Ureche vor rămâne foarte apropiate, iar unele dintre manuscrisele cronicarului vor ajunge în posesia lui Gavriliţă Costache.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, situaţia economică a Moldovei se înrăutăţeşte. Totuşi, ascensiunea unor familii boiereşti, care se adaptează mai bine noilor condiţii, continuă.

Una dintre aceste familii va fi şi cea a Costăcheştilor care, se va impune, din ce în ce mai mult, ca una dintre cele mai prospere şi mai influente ale Moldovei.
De la acest moment sau poate chiar dinainte (de la preotul Ioan din Epureni) porneşte controversa legată de continuarea neamului Boldur în familia Costache.

Absenţa numelui de familie Boldur de la începutul sec. al XVIII-lea până la mijlocul celui de-al XIX-lea (când reapare la hatmanul Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur) îi face pe unii genealogi să respingă legătura dintre Boldureşti şi Costăcheşti .

Tradiţia de familie susţine că între 1711 (când Ţarul Petru I al Rusiei a afurisit neamul din cauza atitudinii lui Lupu Costachi) şi 1830-40 (când Veniamin Kostaki a obţinut ridicarea blestemului), familia şi-a schimbat voluntar numele din Boldur în Costache, pentru a se feri de blestemul puternicei biserici pravoslavnice ruse, care ar fi riscat să îi transforme membrii în nişte proscrişi; după ridicarea blestemului, unii membri ai neamului şi-au reluat vechiul nume. Printre aceştia, Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur; el locuia la moşia de la Hudeşti, unde a ctitorit şi o Şcoală Costăchească, pe al cărei frontispiciu este scris numele ctitorului, conţinând şi patronimicul Boldur.
Or, dacă el ar fi fost exclusiv Costache, cum ar fi putut să îşi adauge un alt nume, cu totul străin (regimul acordării numelor nu era chiar atât de permisiv) ?
Şi, pe lângă aceasta, numele Costache era un nume mare, iar Costăcheştii nu ar fi avut nevoie să se legitimeze prin preluarea numelui unei familii dispărute .

Este cert că nu au fost descoperite documente (cel puţin deocamdată) care să dovedească în mod limpede continuitatea Boldur-Costache.

Nu trebuie pierdut însă din vedere nici faptul că tradiţiile nu se nasc, de obicei, din neant.

Este bine să ne bazăm întotdeauna pe documente autentice, dar uneori (şi poate mai ales în studiul genealogic care, la noi, nu beneficiază de suficiente mărturii scrise) trebuie să apelăm la intuiţie, chiar dacă riscăm să greşim în mod flagrant.

(va continua)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21759 (raspuns la: #21140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare II) - de DESTIN la: 12/09/2004 07:02:25
(la: Cum gandim?)

Gavril (Gavriliţă) Costache era fiul slugerului Costachi şi al Teofanei (ascendenţa lui este controversată ).

A fost căsătorit de două ori, o dată cu fiica spătarului Caracaş, cealaltă cu fiica hatmanului Costin .

Tudosica Costin, educată în Polonia, rafinată, înrudită cu marea nobilime polonă, prin Barnovschi, a avut o influenţă benefică asupra Costăcheştilor, neam având, mai degrabă, comportament de codreni din Tigheciul cvasiautonom, aflaţi mai mereu în harţă cu tătarii .

În alte surse , aflăm despre o a treia soţie a boierului: Vasilica, fiica lui Gavril Palade şi fosta soţie a unui Cantacuzino; de aceea, se pare, Gavriliţă se va afla, la un moment dat, în partida condusă de Ilie Sturdza, care îşi susţinea cumnatul, pe Petriceicu-vodă.

În 1657, ca agă de darabani al domnitorului Grigore Ghika, Gavriliţă luptă împotriva partidei rivale, cea a lui Gheorghe Ştefan; este grav rănit la cap, pierde câteva degete de la o mână şi este, pentru scurt timp, prins de duşmani dar scapă, ajutat de un grup de moldoveni şi tătari .

În timpul domniei aceluiaşi domnitor Ghika participă, ca mare jitnicer, la lupta împotriva muntenilor, care se “hainiseră” împotriva otomanilor (numeroasele conflicte dintre moldoveni şi munteni sunt încă o dovadă a absenţei conştiinţei naţionale în această epocă, în care atitudinile sunt determinate de mentalităţi de tip feudal).

Gavriliţă este luat prizonier, împreună cu boierii Bucioc şi Buhuş, de către Constantin-vodă Şerban care “îndată i-au pus iară la boierii, şi slobodzi, fără nici o pază” , stare de fapt care ne poate face să credem că boierii s-au dat prinşi de bună voie .

În timpul primei domnii a lui Gheorghe Duca, Gavriliţă este serdar; bun militar şi rudă cu Doamna Anastasia, va ocupa, la cea de-a doua domnie a lui Duca-vodă cel Bătrân, dregătoria de serdar .

Acum influenţa sa este remarcabilă, iar statutul de mare proprietar funciar îi este confirmat printr-un uric solemn.

De altfel, răscoala din 1671-72, condusă de neamul Hânceştilor, de Durac şi de Constantin Clucerul a fost îndreptată şi împotriva puterii crescânde a familiei Costache. .

După înfrângerea răscoalei, Gavriliţă este instalat vornic de Ţara de Sus, în locul lui Grigore Hăbăşescu, compromis prin participarea la răzmeriţă.

După căderea lui Duca, Gavriliţă Costache, împreună cu neamul Buhuş şi cu alte familii boiereşti din Ţara de Jos, se opune lui Petriceicu-vodă.

Boierii se întrunesc la Galaţi, fief-ul Costăcheştilor, şi îl aleg domn pe Dumitraşco-vodă Cantacuzino .

În timpul domniei lui Antonie-vodă Ruset, Gavril ocupă dregătoria de hatman ; se pare, însă, că ar fi ţesut intrigi în vederea dărâmării acestui domnitor şi l-ar fi susţinut pe Vasile Gheuca, nepot de-al său , pentru a deveni domn.

La a treia domnie a lui Gheorghe Duca, în vara lui 1679, este mare vornic al Ţării de Jos. Se pare că a participat la “hiclenia” vel-vistiernicului Vasile Gheuca, a vel-jitnicerului Gheorghe Bogdan şi a slugerului Lupul, dar a fost iertat, datorită marii sale puteri .

Duca-vodă fuge în Transilvania, gonit de polonezii care îl reinstalează, pentru scurtă vreme, pe Petriceicu-vodă. O parte din boieri nu mai vor să rămână alături de Duca şi fug în Ţara Românească; printre aceştia se află şi Gavriliţă .

Numele său se regăseşte printre cele ale boierilor care, la 1 ianuarie 1684, semnează o cerere de alianţă cu Rusia şi care, mai apoi, iau parte la lupta anti-otomană a lui Petriceicu .

(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21846 (raspuns la: #21759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare IV) - de DESTIN la: 15/09/2004 03:54:54
(la: Cum gandim?)
Mai importanţi dintre fraţii lui Vasile sunt Solomon, mare clucer şi vornic, căsătorit cu o Catrina care, după moartea soţului său, va dărui un sfert din moşia Văscăuţi, Patriarhiei de Ierusalim (în anul 1714) şi Costachi, mare serdar la 1690, căsătorit cu fiica vornicului Manolachi Rosetti (de la el porneşte ramura Epurenilor) .

Dar cel mai de seamă dintre fiii lui Gavriliţă (al treilea al său şi primul cu Tudosica ) a fost Lupul Costache, un personaj cu totul excepţional al timpurilor sale şi, de aceea, temut şi invidiat de către contemporanii săi.

În timpul domniei lui Constantin Cantemir a ocupat dregătoriile de vtori-sluger şi vel-medelnicer.

Asupra domnitorului Constantin Duca are o mare influenţă (comentând unele sfaturi pe care i le dă lui Duca, Ion Neculce nu scapă prilejul de a-l caracteriza pe Lupu drept “bezmetec la minte” ) şi este vel-vistiernic, dar nu prea se pricepe la administrarea banilor .

Întreţine relaţii de prietenie cu stolnicul Constantin Cantacuzino (care îi trimite în dar, la 24 mai 1694, o Evanghelie greco-română, cu autograf) şi cu vodă Brâncoveanu .

În anul 1696, devine domn Antioh Cantemir, care îl numeşte pe Lupu comisar şi acesta reuşeşte, împreună cu alţi boieri, să îi alunge pe polonezi din ţară ; apoi devine mare vornic de Ţara de Sus.

Este apoi hatman, în timpul primei domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă71 .

În 1705, Antioh Cantemir revine pe Scaunul Moldovei, iar Lupu Costache este vel-vornic de Ţara de Jos .

Constantin Brâncoveanu trimite un sol în Moldova, pentru a aranja logodna fiului său, cu fiica lui Antioh. La marele ospăţ oferit în cinstea solului, Lupu se îmbată şi spune “multe cuvinte deşerte şi fără treabă…împotriva lui Antiohi-vodă”, fapt pentru care s-a şi ridicat masa .

Lupu ştia să-şi disimuleze marile ambiţii, dezvăluindu-le numai din cauza beţiei .

În 1707, devine domn, încă o dată, Mihai Racoviţă, iar Lupu, care este şi rudă cu el, rămâne, în continuare, vel-vornic de Ţara de Gios (Jos) .

În timpul lui Nicolae-vodă Mavrocordat, fuge în Transilvania, împreună cu nepotul Constantin Costache şi cu boierii Catargiu, Rosetti şi Racoviţă.

La 1711, devine domn Dimitrie Cantemir, iar Lupul Costache îşi recapătă vornicia Ţării de Jos .

Atunci când Dimitrie Cantemir decide să se alieze cu Ţarul Petru al Rusiei împotriva turcilor, Lupu Costache decide să rămână neutru, bogăţia şi puterea sa permiţându-i să o facă.

Astfel, se retrage la mănăstirea întărită Bursuci (de la care îi va proveni şi porecla de “Bursucul” ), împreună cu neamurile şi slugile.

Neculce scrie că boierul îi era dator lui Cantemir cu 3000 de galbeni, plus încă 800, pe care îi primise de la domn pentru a cumpăra pâinea necesară armatei. Boierul face un inteligent joc dublu, încercând să se facă plăcut atât ruşilor, cât şi turcilor.

Cantemir şi ruşii îl trimit pe polcovnicul Chigheciu, pentru a-l aduce pe boierul răzvrătit.

Acesta se preface însă bolnav şi scapă, trimiţându-i doar zălog pe fraţii săi şi pe unul dintre fii; apoi continuă să-l îndemne pe vizir să treacă Dunărea, lucru care va grăbi înfrângerea ruşilor .

Lupu continuă, în acelaşi timp, să le dea de ştire ruşilor despre mişcările otomanilor şi acestora să le trimită corespondenţa militară rusească, pe care o intercepta (“Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărţi şi le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creştinilor”).

Această atitudine ne-ar putea duce cu gândul la lipsa completă de principii morale a personajului (care poate fi considerat şi un “spion dublu”); nu putem, totuşi, să nu ne lăsăm uimiţi şi să nu admirăm curajul şi abilitatea politică a acestui boier, care a reuşit să se menţină pe o poziţie de relativ echilibru faţă de două imperii aflate în conflict şi faţă de domnitorul Moldovei.

Prietenia lui Costache cu vodă Brâncoveanu ar putea veni în susţinerea ipotezei conform căreia boierul moldovean ar fi avut o înţelegere cu domnitorul Munteniei, amândoi dorind înfrângerea lui Cantemir .

Este arareori accentuat rolul decisiv pe care l-au avut Lupu Costache şi neamul său în eşuarea proiectului rusesc de la 1711.

Este greu de crezut că a existat o strategie coerentă de stăvilire a expansiunii ruseşti şi este sigur că boierii vremii nu îşi puteau imagina că Moldova ar fi putut fi transformată, pe viitor, într-o gubernie a Ţarului.

Dar o parte a elitei moldoveneşti din epocă intuia (chiar dacă prin prisma unor interese de “clan”) că aventura atât de bine intenţionată a luminatului prinţ-cărturar şi cu atât de generoase perspective în cazul unei victorii ruseşti, nu putea să fie aducătore de prea mult bine.

Iată, deci, că prudenţa poate fi şi ea, în anumite împrejurări, o formă de curaj.

Contrar tabloului făcut de către Ion Neculce, paharnicul Constantin Sion îl prezintă pe vornicul Lupu în termeni mult mai favorabili (influenţat fiind şi de ruso-fobia sa), drept un “bun patriot” .

Furios pe atitudinea boierului, Petru I a poruncit ca neamul Costăchesc să fie în veci blestemat în bisericile pravoslavnice ale Rusiei.

Lupu Costache nu s-a sinchisit, însă, prea mult de această afurisenie (aşa cum găsim în Psalmii Regelui David: “că ei vor blăstema şi tu vei blagoslovi”) .

(va urma)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22341 (raspuns la: #22130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iti doresc sa ajungi sa-ti ie - de Horia D la: 15/09/2004 17:57:14
(la: inginer mecanic)
Iti doresc sa ajungi sa-ti iei PE-ul, si in momentul in care l-ai luat, start your own business; asta e cel mai bun sfat pe care-l am pentru tine.

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
Destin, - de Denysa la: 15/09/2004 23:07:40
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Acest minunat subiect ma fascineaza,credinta in Dumnezeu si dragoste face ca viata noastra a oamenilor sa fie un dar minunat de la Creator.
Am venit cu aceasta poezie a marelui poet national Eminescu.


Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

#22434 (raspuns la: #22333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare VI) - de DESTIN la: 17/09/2004 03:17:00
(la: Cum gandim?)
Au fost si boieri ,au fost si conducatori ,au fost si romani...

Ramura Pătrăşcan îi are ca reprezentanţi pe :

-Matei Kostaki, zis “Petraşcanu”, nepotul lui Lupu Costache. Postelnic, căsătorit cu Ruxandra, născută Miclescu.

-Iorgu, fiul lui Matei Kostaki. Zis “Stoeşescu”, a fost căsătorit cu Catinca, născută Sturdza.

Ramura Talpan:

-Constantin, zis “Talpan”. Mare-vornic, căsătorit cu o Rosetti.

Din linia Negel se disting:

-Constantin Costache, fiul lui Vasile Costache. Căsătorit cu Catrina, fiica vornicului Iordache Roset. Poreclit “Negel”, din cauza unui neg pe care îl avea pe nas.

La 1707, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă este vel-comis şi domnitorul îl trimite, ca sol al său, în Muntenia, la nunta unuia dintre băieţii lui Constantin-vodă Brâncoveanu, cu fiica unui boier moldovean, Ilie Cantacuzino.

Constantin Costache ocupă aceeaşi dregătorie de mare-comis şi în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir.

În 1712, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae-vodă Mavrocordat, este stolnic mare; domnul îl însărcinează cu îndeplinirea poruncii venite de la Poartă, de a curăţa Prutul de copaci şi crengi.

În 1716, vine pentru a treia oară la domnie, Mihai Racoviţă, iar Constantin Costache este vel-vistiernic şi domnul îl trimite, împreună cu vel-banul Macriiu, să adune două-trei mii de tătari, pentru a-i folosi împotriva austriecilor din Cetatea Neamţului.

Vistiernicul nu apucă să-i mai spună lui Racoviţă de venirea tătarilor, fiindcă austriecii ajunseseră deja la Iaşi.

Costache se ascunde în stuh.

După victoria turcilor şi izgonirea austriecilor, domnul îi trimite pe Constantin Costache vistiernicul şi pe Luca biv-vistiernicul în Bugeac, pentru a-i elibera pe robii luaţi de tătari din Moldova.

Casele domneşti arzând, Mihai-vodă Racoviţă se mută în două case alăturate, cele ale biv-spătarului Ioan Păladi şi cele ale lui Constantin Costache, acum vel-spătar.

După mazilirea lui Racoviţă, C. Costache este pus, la 26 septembrie 1726, caimacam, împreună cu vel-banul Sandu Sturdza şi amândoi îl vor întâmpina pe noul domn, Grigore-vodă Ghika.

La acest domn, Constantin Costache este hatman; plănuieşte, împreună cu neamurile sale (stolnicul Iordache Costache, fiul lui Lupu; paharnicul Gavril Costache; stolnicul Toader Costache), cu vel-vornicul Ioan Păladi şi fiul acestuia, vel-banul Toader şi cu spătarul Iordache Cantacuzino să fugă în Bugeac şi să-şi aleagă domn dintre ei.

Sunt însă arestaţi cu toţii; Iordache Costache este decapitat, ceilalţi sunt închişi o vreme, apoi eliberaţi.

La mazilirea lui Grigore Ghica, în 1733, C. Costache, acum vel-logofăt, este din nou caimacam, împreună cu Constantin Ruset, vel-vornic.

În acelaşi an, începe domnia lui Constantin-vodă Mavrocordat, la care Constantin Costache continuă să fie vel-logofăt. Aceeaşi dregătorie o va ocupa şi în timpul celei de-a doua domnii a lui Grigore Ghica, până când, la 29 februarie 1737, moare în urma unui atac de apoplexie (anterior ceruse, din pocăinţă, să nu fie îngropat în biserica Mitropoliei, ci afară, lângă uşă).

Iscusit şi influent, indispensabil aproape tuturor domnitorilor contemporani cu el, Constantin Costache este emblematic pentru acea boierime română care a fost, aşa cum frumos scria Ştefan D. Grecianu:

“braţul şi sufletul ţărei nóstre”.

De aceea, voi oferi, în continuare, un citat ceva mai amplu din acelaşi Ion Neculce care, cu toată aversiunea faţă de Costăcheşti, pe care nu şi-o ascunde pe toată întinderea cronicii sale, nu poate ca, la moartea lui Constantin Costache, să nu îi recunoască acestuia şi calităţile:

“Atunce să tâmplasă Costantin Costachie Gavriliţi, ce să poriclé Negel, c-avè un negel în nasu din naştire, cari era logofătu mare şi era cu zlotăria la Suceavă. Şi mergând la mănăstire la Suceviţi, sosind într-o simbătă sara la mănăstire, în 28 di dzâli a lui feurar, au şădzut cu igumănul şi cu alţi mazâli la masă, de-au mâncat bini sara, iar când au fost dispre dzuă, s-au sculat să margă la biserică duminică dimineaţa. Şi n-au apucat să agiungă în biserică, şi l-au şi lovit o ameţală, de-au cădzut gios în mijlocul mănăstirii. Şi luându-l ficiorii în braţă, de-bè l-au dus pãn’ la chilie, şi peste un ceas au şi murit.
Apoi l-au adus slugile la Ieş, şi i-au ieşi tu vodă înainte şi cu toată boierimea, şi l-au îngropat la mitropolii, afară lângă uşa bisericii, c-aşé au poftit el, să nu-l îngroape în biserică. Şi mari cinste i-au făcut la îngropare, şi mai mulţi oameni strâga "Dumnedzău să-l ierte"dicât "să nu-l ierte". Că măcaru că era om mânios şi zavisnic asupra unora, după cum îs pizmătari neamul Gavriliţăştilor, dar avé şi unili lucruri bune. Că era om şi harnicu, nici mitarnic sau lacom, şi era şi om libovnicu, ospătători. Dragă-i era cinstea şi mai aleasă decât toati era cè mai bună, că să pune tari în prici cu domnii şi cu alţii pentru ţară. Sta di să pricé, ca să nu o jăcuiască. Pentru acee nărodul mai mult strâga "Dumnedzău să-l ierte". Şi noă încă ni să cade, celor ce om citi, di vremi că sta pentru ţară cu bini, să dzâcim "Dumnedzău să-l ierte". Că boieriul cari stă cu bine pentru ţară di spuni, macar de-ar vini şi la primejdia vieţii, i să cade de la ace ţară şi di la peminteni a-i da mai multă cinste di laudă decât de hulă. Făcutu-i-au şi giupâneasa lui, unde l-au îngropat, mormânt di piatră frumos, ca să rămâie di pomeniri.”

Trebuie să fi fost un personaj cu totul excepţional acest Constantin Costache, dacă un mare adversar al familiei sale îi scrie un necrolog atât de emoţionant !

(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22589 (raspuns la: #22442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex maica vorbesti in dodii - de Belle la: 17/09/2004 20:33:29
(la: despre barbati ... fara suparare :))
si cred ca te roade cand vezi solidaritatea de incerci sa contracarezi cu "da' nici branza nu si-o imparte" .. ei iaca, noi nu facem asa

1. cine a zis ceva de jartele
2. se imparte si din generozitate... cred ca ti-e cunoscut gestul
3. ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea implini ... sa nu-ti doresti niciodata sa te doara-n cot, habar n-ai ce nasol ie, ti se taie respiratia si-ti ies ochii din cap ca la pesti

belle cea neinmarmurita
~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#22723 (raspuns la: #22721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
circumstantele - de AlexM la: 17/09/2004 20:34:20
(la: sentimente!)
Dinisor zise ca "circumstantele despre care spui tu, Alex, trebuie sa fie de natura iesita din comun pentru a provoca acea caldura care sa "topeasca" piatra. ceea ce o simpla picatura de acid nu poate face... e nevoie de mult mai mult! si uite asa ma intorc la aceeasi intrebare...
"

Aham, asa ie. De aia nu prea sint vulcani. Si nu te intorci la prima intrebare, dar pui punctul pe I. Aparent nu te interesa de ce apar sentimentele dar de ce nu apar la anumit persoane. Si cu asta io ma opresc pentru ca multitudinea de cauze care pot sta la baza unor astfel "atrofieri" nu se merita discutata dat fiind ca ar fi prea mult de discutat. Noi facem desenul groso-modo si pentru detalii lasam pe fiecare sa-si picteze fisha de diagnostificare:-)
#22724 (raspuns la: #22719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Datul in bobi si cetitul in cafea - de AlexM la: 17/09/2004 20:39:56
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Belle o lua bãbeshte:

1. cine a zis ceva de jartele
tu cand ai spus ca un corb o sa-i dea ceva ce nu-i place altui corb. Ala nu e corb ci e japitsa, jartea, javra penala, fa-l cum vrei tu dar nu corb care se respecta. Sau poate nu te pricepi la corbi?

2. se imparte si din generozitate... cred ca ti-e cunoscut gestul

da da, e ushor de impartit ce nu costa nimic si e interpretat singular

3. ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea implini ... sa nu-ti doresti niciodata sa te doara-n cot, habar n-ai ce nasol ie, ti se taie respiratia si-ti ies ochii din cap ca la pesti

Adica in opinia ta sa respect cele 400 de branze ale lu frantzuzu ca sa nu ma doara in cot? OK, imi retrag cuvintele. Nu de alta dar nu vreau sa-mi pun in cap francofonii chit ca ma doare in cot de branza lu frantsuzul.

#22729 (raspuns la: #22723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
corect se spune "cafegii" - de (anonim) la: 18/09/2004 12:17:46
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
http://dexonline.ro/search.php?cuv=cafegiu&source=
de ce trebuie sa rescriu? DESTIN! - de dinisor la: 18/09/2004 18:40:56
(la: sentimente!)
cine a zis, ce a zis, ce a vrut sa zica?! si uite asa ne indepartam de la subiect...

poate ca modul in care ma exprim este putin mai greoi. as pute incerca sa rescriu intr-un stil simplu si concis, direct - cum il numesc unii! dar refuz! este ca si cum mi-as vopsi cuvintele intr-o culoare comerciala ...

o sa iti explic doar doua dintre frazele/propozitiile mele, asta ca sa iti dau un punct de reper fatza de modul/stilul de scris.

1) "e doar o liniutza de dialog" tradus in mod direct: si acum este randul tau sa continui debaterea. textul meu a fost liniutza mea de dialog, din dialogul nostru.nu suntem ajunsi la concluzia finala. (pur si simplu);
2) "yeap, I can get a hint :)" a fost un spirit de gluma ca replica la expresia ta "Nu comentez!" , pe care (scuze daca sunt directa!) am gasit-o pur si simplu inutila in context. pentru ca erai invitat la dialog, iar daca hotararea ti-a fost de a nu comenta, era pur si simplu de ajuns sa pastrezi tacerea in loc sa subliniezi o fraza a mea (subliniere ce denota ca ti-a atras atentia) si apoi sa ne instiintezi ca nu vrei sa comentezi. de aceea remarca mea. si daca ai observat am adauga a smiling face.

se pare s-a intamplat si in dialogul nostru ca punctul meu de pornire (numit de AlexM - punctul 0) sa fie total diferit de al tau. ceea ce nu spune decat ca fiecare om gandeste in felul sau. sa ca vorbele asternute pe hartie isi pierd intr-o oarecare masura sensul / valoarea . asta pentru ca cititorul nu iti aude intonatia gandurilor.

acestea fiind expuse, eu personal am sa ma intorc la aceeasi intrebare, si am sa incerc in continuare sa ii gasesc raspunsul.

deschisa dialogului,




_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22795 (raspuns la: #22789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:-( - de AlexM la: 18/09/2004 20:01:27
(la: sentimente!)
Dinishoaro.......hai ca m-ai zapacit de tot de cap, ui ce scrisei aici: "Sentimentele este reflectia.." vai mie........
Sentimentele sint (ca mai multe sint, crucea lor), ele sint reflectarea (si nu reflectsia, Alexe te iau la omor ca mediul inconjurator nu mediteaza ) mediului inconjurator in modul nostru de a simti (si nu a de fi ).


Auuuuuuuuuuu, uite cum se nasc sentimentele !! Acuma imi vine sa urlu si sa tropai de cum scrisei, da asta ie:-(( Ma stapanesc. (yeah, o iau spre inertie) si ma impac cu situatia ( noa, ma impietresc).
#22804 (raspuns la: #22802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...