comentarii

Propoziție cu cuvântul nechează


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
oglinda 2 - de sami_paris74 la: 15/09/2012 14:22:47 Modificat la: 15/09/2012 14:24:23
(la: Oglinda.)
După ce a ajuns Basescu preşedintele României, eu am devenit paznic pe un vapor eşuat. Am vândut trei sferturi din vapor la fiare vechi, până când am făcut tetanos la o mână, din cauză că m-am tăiat într-o tablă de oţel ascuţită ca o lamă de bărbierit.
Cinci ani am lucrat acolo. I-am scris timp de cinci ani să mă ajute şi pe mine, că sunt amărât, că nu mai am servici de câteva luni şi aş dori şi eu să fac puţină politică.
Doamne! Doamne, dacă nu era Băsescu ăsta şi nu îmi pierdeam braţul în accidentul ăla de muncă!. Înainte de al cunoaşte pe Băsescu eu eram un mare iluzionist, adică iluzionist profesionist.
« - Dar cum ai făcut domnule ţigan? Îl întrebă curioasă imaginea lui din oglindă”
- Ca să fiu iluzionist am făcut o şcoală, o şcoală în Ferentari, întrebă şi tu ţiganii care m-au cunoscut, ţiganii din Constanţa şi din Eforie Nord şi Sud. Nu mai spun de cei din Bucureşti şi din toată ţara. Întreabă şi tu pe Angelica a lu Icomir din Bolintin, prima mea gagică.
Doamne dacă ai fi văzut-o cum arata Angelica în 1989 pe 22 decembrie la revoluţie! Sus pe baricadă, ziceai că-i Ana Ipătescu « să mor eu « era frumoasă ca o zână din poveşti, ca o zeiţă din Atena. Era Venus din Milo.
Avea părul blond că era vopsită cioara, doar ce se vopsise la Gioni coaforul de pe strada Vântului nr 11-bis. Avea păru ăla şucar în bucle blonde, care-i cadeau delicat pe umerii goi -, avea pieptul crescut şi pietros de nu-ţi puteai lua ochii de la ei.Şi buzele ei cărnoase şi roşii ca trandafirii, şi privirea ochilor blândă şi ademenitoare.
Auzi mă cioroiaşule?
Mă făcea să tremur şi mi se ridica nivelul politic în pantaloni, că mă speriam şi eu uneori de el, dar ea?
Dar ce folos că îţi spusei despre ea... Angelica era foarte periculoasă la pat.
- Vere! « să mă vezi mort » eram poate un iluzionist internaţional.
**
O dată eram la puşcărie, uite o puşcărie ca toate puşcăriile, mâncam, dormeam, mâncam şi alteori jucam barbut cu gardienii.
Gardianul şef Bombonel de la Jilava, câştiga toţi banii.Îl lăsam ca să câştige pentru că ne mai făcea şi nouă câte o favoare; o măslină, o scobitoare, o ţigare, intrate toate pe uşa din spate, apoi când era câte o « domnişoară » nouă, adică un condamnat recent, deschidea uşa şi mă lasa să intru acolo noaptea şi era mult mai bine decât o labă.
Era unu care avea 22 de ani, o blondă, pardon nu era o blondă, era un blond care se îmbraca ca o grecoaică, că ştia că mie îmi plac grecoaicele. Nu ştiu de unde pizda mamii lui îşi făcuse rost de ojă roşie, că îşi făcea unghiile cu ojă din aia roşie şi ţinea şi degetul mic puţin crăcănat faţă de celelalte degete, de ziceai că e grecoaică de la mama ei. Avea o batistă, o batistă de culoare albă, pe care o ţinea în permanenţă la ochi, pentru că se prefăcea că plânge. Da eu; să mor eu, dacă am văzut măcar o singură lacrimă.
Avea aere de miliardară, că zicea că este rudă cu Onasis. Toţi puşcăriaşi din penitenciar trebuia ca să plătească 50 de lei ca să între la ea. A intrat până la urmă şi gardianul şef, i s-a dus vestea grecoaicei că e mare curvă.
Până la urmă Băsescu a aflat că sunt la Jilava şi mi-a trimis un radiator, un radiator cu patru elemenţi, făcea căldură nu glumă.
Grecoaica a aflat şi ea radiator şi la rugat pe gardianul şef, să îl lase se mute la mine în cameră. Ceva mai târziu ne-am căsătorit, am divorţat imediat ce m-am liberat de la puscalie... (pardon de la puşcărie) vă dau cuvântul meu de onoale că niciodată nu a lămanea glecoaica asta glavidă cu mine.
- Nu mai scoate limba când vorbeşti, că poate te trezeşti cu o palmă !
- Scuze vericule, scuzele mele.Sunt putin peltic.
Îmi vine să mă ucid singur, adică să mă sinucid... Poţi să mă ajuţi?
- Eu? Eu nu pot face asta! - Mai bine du-te la Băsescu, poate el, este mai curajos ca tine.
- Eu fur un portofel, ori un salam în Mall, da el vericule, el fură de stinge, am auzit că ar fi furat flota României.
- Ei şi! Ce erau în asta?
- Aici toată lumea fură!
Dumnezeule, Doamne mă iartă... Crezi tu că aşa ceva este normal?
- Şi ce, eu n-am voie să fac politică?
Nu! Tu nu ai voie pentru că eşti ţigan şi în plus, în plus fă puţină atenţie, că te ridică garda.
- Ce vrăjeală ai mai ţigane! Care gardă, că şi aia trebuie să mănâncă gura lor un peaşte prăjite, că doar e prins de flota lui Băsescu.
Sunt mulţi marinari în jurul lui?
Mamă, mamă, dacă-ai ştii tu, sunt mai mulţi marinari decât senatori.
Acum mă comport ca un mic rentier, că am închiriat casa cu 250 pe lună şi aştept răspunsul la cele aproape 100 de scrisori pe care i le-am trimis recomandat cu aviz de confirmare.
La Constanţa
beatle :) - de parola.uitata la: 10/10/2012 11:56:45
(la: Iubirea adevarata sau linistea)
Ai cam multe cucuvăi pe suflet, da' ai proiectat greşit uşiţa de la colivie: au dat toate cu capu' de zăbrele în încercarea de-a ieşi. Vezi o volieră. Nu-s eu acela, de-mi eşti tu mie, schimbăm adresele, şosetele, versetele. Oricât de greoi ar suna, face bine la lingurică.

Mă bucur însă că mi-ai scris, altminteri n-aş fi găsit niciodată cuvântul Zarazei şi al Irmei, nu m-am mai uitat pe acest subiect. Îs bine, soro, mă bucur să vă găsesc sănătoase şi sper să se mai anime locu'.
#635601 (raspuns la: #635293) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partea trin (adica trei) - de sami_paris74 la: 15/11/2012 06:24:58
(la: magrebina.)
Nu mai trebuia să cerşesc, şi mi-am zis eu într-o bună zi, că asta a fost cea mai urâtă meserie din viaţa mea. Mai bine cerşetor decât peşte!
Nu ştiu ce dracu îmi punea în fiecare dimineaţă în cafea? Că începusem să umblu după ea ca un căţel, adică vreau să spun că umblam după ea, exact ca Azorel al meu minc-a-lar taica să-l mănânce! Îmi e dor după el, zise Potcovaru ştergându-şi cu o batistă roşie lacrimile de pe obraz.
- Ce îţi punea în cafea? Întrebă Marghioala curioasă.
- Păi ce să pună? Punea pe o bucăţică de zahăr ovule şi spermă de la ultimul bărbat cu care făcuse dragoste. Începusem să aiurez şi ziua şi noaptea, nu mai aveam somn, o doream în fiecare clipă, când pleca de la hotel, o aşteptam zi şi noapte privind pe fereastră. Aşa făcea şi cu alţi bărbaţi, la mulţi le punea în mâncare ovule cu spermă şi în câteva zile bărbaţii se curăţau de toţi banii. Eu slăbisem atât de mult încât mi se adânciseră ochii în orbite, devenisem un schelet ambulant. Într-o perioadă de doi ani de zile şi-a adus în Franţa toată familia. Familia ei era compusă din cinci surori şi patru fraţi, apoi a divorţat de mine şi mi-a pasat-o pe soră-sa Hajiba. Mi-a zis: bagă divorţul la amiabile şi însoară-te cu soră-mea. Sor-sa era şi mai periculoasă pentru că Hajiba imi punea în cafea o doză dublă de ovule.
Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc că mi-ai lăsat viaţa, că sor-sa Hajiba, era să mă omoare cu zile, Hajiba făcea dragoste cu mine toată noaptea.
Mă întrebat într-o bună zi, ce am lucrat eu în tinereţe, iar eu i-am răspuns că am fost fierar, i-am spus că făceam porcoave pentru cai, şi iertat să fiu, n-am reuşit să-mi profesez meseria de potcovar până acum în zilele noastre din cauză că acum în loc de potcoave se fabrică roţi din oţel pentru Ferrari şi Mercedes. A avut totuşi o replică frumoasă Hajiba că n-am s-o uit în viaţa mea, mi-a zis; Potcovare scula ta seamănă cu o bucată de fier înroşită!
- Ştiţi la ce fac aluzie, începu Potcovaru, aşa a fost afirmaţia ei, întocmai aşa cum ea a spus, aşa vă spun şi eu vouă, mă aflam într-o situaţie fără ieşire, că imediat am trântit-o pe pat şi i-am rupt membrana, a ţipat, a ţipat aşa de tare că un vecin a venit şi a bătut la uşa noastră crezând că îmi bat nevasta.
- Chiar nu a murit nimeni?
- Nu domnule, nu a murit nimeni! Între timp Hajiba i-a tras o palmă de s-a auzit până la parter.
Altă dată să nu mai vi să ne deranjezi... urâtule.
Şi după cum vă spuneam, în acest fel milioane de arabii au invadat occidentul.
Şi dacă nu mă credeţi ! Vă dau cuvântul meu de ţigan onorabil, ca să ştiţi că Potcovaru nu minte niciodată , ca vrăjitoria femeilor arabe este adevărată, pentru că vrăjitoria lor face parte din « chimie » iar metoda asta cu ovulele şi sperma se practică în ţările arabe de mii de ani. Încercaţi să puneţi ovule ori câteva picături de spermă pe o bucăţică de zahăr şi daţi-o la un căţel ori o pisică şi-atunci o să observaţi că animalul nu se mai dezlipeşte de linga voi. Deci este vorba de « chimie » !
#636307 (raspuns la: #636306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partea dui (adica doi) - de sami_paris74 la: 18/01/2013 08:51:00
(la: cainele coco si azorel)
-Autohtonii ăştia francezi sunt pe cale de dispariţie! asta să fie clar... Păcat că m-ai întrerupt Marylino, spuse Potcovaru, coborând glasul, ca şi cum şi-ar fi vorbit sieşi. Eram inspirat, simţeam că voi pronunţa acelaşi cuvânt ca şi tine, cuvântul ăsta « autohton » este extraordinar.
Observaţi Parisul şi oraşele din vecinătate.
- Nu ştiu dacă mai vedeţi faţă curată de francezi pe stradă, peste tot numai coloraţi, şi dacă mai vezi câte un francez pe ici pe colo, şi ăsta, e pe cale de dispariţie, din această cauză majoritatea francezilor şi mai ales al franţuzoaicelor au devenit cei mai mari consumatori de anti-depresoare de pe planetă.
- Ce este bă ăla anti-depresor?
- Anti-depresorul este un medicament sub formă de pastile care se consumă cu apă de robinet de toţi cei care sunt cu nervii la pământ, nu pentru cei ca noi, ei nu trăiesc în libertate deplină ca noi ţiganii; zise Potcovaru, ridicând vocea.
Femeile arabe sunt adevărate vrăjitoare, ţigăncile noastre cu ghiocul şi cărţile lor de joc, sunt în urmă cu un secol faţă de vrăjitoarele harabe.
- Nu nu nu se-se zi-i ce ha-ha harabe; se -se -se zi-zice « arabe » intră în vorbă Streke.
- Lasă gălăgia Streke! La noi nu-i nevoie de gramatică ca să înţelegem istoria! Zise bulibaşa Frişcă.Ce eşti drogat?
- Mai, m-ai vre-vre-au o o o linie!
- Gata lasă vrăjeala Streke; lasă-l pe Potcovaru să vorbeşte.
- Vrem să ştim tot; absolut tot despre femeile arabe; asta să fie clar, puseră problema toţi ce patru bulibaşi. Noi nu facem politică, dar o să încercăm să ne ferim de duşmani.
- Doamne Dumnezeule, zise Potcovaru; viaţa noastră în natură este cea mai frumoasă libertate. Dacă noi vrem să facem dragoste, nu avem nevoie de hafrodisiace, nici morcoave şi ţelini nu mâncăm, noi avem tradiţia noastră fraţilor.
- Trăiască libertatea!
- Trăiască libertatea fraţilor, trăiască ţiganii din toate ţările hastea drogate mânca-v-aş carul vostru de bohemi.
Se înserase, Potcovarul respiră aerul curat, îl trase adânc în piept, apucă un alt cărbune aprins şi îşi aprinse din nou o ţigare.
-Uite ,să vă spun ce s-a întâmplat cu mine când lucram pe bulevardul hăla mare, pe Champs Elisse.
Odată ,stăteam aşa cu ochii închişi, era o zi foarte călduroasă, eram toropit de căldură pentru că nu bătea nici o adiere de vânt , şi stând eu aşa cu ochii închişi, mă pomenesc cu o femeie brunetă, o brunetă cu părul tuns scurt şi cu nasul ascuţit ,ca a lui Pinochio
continuare - de Tot Areal la: 28/01/2013 14:00:15
(la: DEPOZITUL)
Ana Aneghin (roșind )
Tigrule…

Jandarmul Tudor, după ce își bea paharul, se ridică, se sterge cu mâneca peste gură, apoi salută pe toată lumea cu mâna la chipiu și iese din cârciumă pe usa din staânga. Imediat, Primarul Mihnea devine mai vorbăreț.

Mihnea(plimbându-se agitat prin încăpere,cu mânile la spate)
Uite dom`le cum lucrează spionii ! Vin și vor să te tragă de limbă așa, direct, pe față. Nuu… că asta-i curată nerecunoștință și lipsă de respect. Auzi dumneata. Să pună el la îndoială cuvântul unui primar, al edilului… Asta-I blasfemie domnilor, curată blasfemie !

Aurel
Dom` primar, dar dacă colonelul te-a mințit pe dumneata ? Dacă nea Tudor are dreptate ?!

Mihnea
Cum ?! Te îndoiești și tu de mine ?! De ce m-ar fi mințit pe mine și nu l-ar fi mințit pe jandarmul ăsta ?!

Aurel
Știu și eu ? Ziceam așa …

Mihnea(care face o mică pauză căci își dă seama că s-a ajuns prea departe cu minciuna lui, dar nu se lasă)
Vă cer respectuos să nu mai veniți cu astfel de vești, cu astfel de zvonuri. Singura părere acceptată de acum să fie doar a mea. E ușor să vină fiecare cu câte o idée ca să creăm disensiuni în sat. Spionii inamici doar asta așteaptă, să creeze panică. De acum doar vocea mea să fie ascultată și respectată. Sper că m-am făcut înțeles.

popa Ghiță
Vocea lumii slobodă…

Mihnea
Părinte, dumneata ai face bine să le spui oamenilor să asculte doar de mine. Ce Dumnezeu, doar ai și dumneata o autoritate în sat. Oamenii te ascultă. E cazul să dai o mână de ajutor în aceste vremuri grele.

Ana( întorcându-se spre Aurel cu gura căscată)
Nu am știut că îl are la inimă. Credeam că dom` primar al nostru e ateu.

Aurel( zâmbind)
Circ, Ano, circ curat…

Mihnea
Voi convoca o adunare. Să vină tot satul, mai puțin babele, moșii, copii și femeile gravide.

Aurel(sarcastic)
Păi atunci spune-ne acum direct. Suntem toți déjà.

popa Ghiță,pufnind în râs se înneacă și îl apucă un acces de tuse


Mihnea(cu ciudă)
Te-a bătut Dumnezeu, părinte! Ai vrut să râzi de mine, nu ?! Și tu, Aurele… Te credeam om destoinic și amic de-al meu.

Aurel
Păi ce, nu sunt ? Sunt și destoinic și amic de-al tău. Dacă ar fi sa-I numărăm pe degete pe cei care ar veni la adunare, câți crezi că ar mai rămâne ?

Mihnea
Rămâne așa cum am zis. Vom face o adunare unde să…

Aurel(întrerupându-l)
E foarte bine că facem această adunare. Măcar colonelul ne va spune exact ce și cum, asta ca să nu mai avem bârfe legate de depozitul ăsta.

Primarul Mihnea aproape că se îneacă și el rămânând fără aer. Imediat își dă seama de ce era să facă.

Mihnea
Nu ! Nu vom mai face nicio adunare. M-am gândit bine. Nu vreau să creez panică. Voi acuma știți că depozitul va fi foarte important și extreme de periculos, deci și misiunea noastră, a satului este una de-a dreptul eroică. Spuneți tuturor celor speriați că totul e în ordine, că suntem stăpâni pe situație, adică eu și… noi ăștia cu putere și funcții în sat… că nu e niciun pericol, dar că le cerem să nu mai vorbească despre deposit din motive temeinice de securitate. Oricum voi merge din casă în casă și le voi explica oamenilor cât de important e tăcerea. Să lase totul pe seama mea.

Aurel(întorcându-se după tejghea)
De pe partea mea… Deocamdată mă interesează doar să am clienți. Apoi, Dumnezeu cu mila.

Ana Aneghin(zâmbitoare)
Și ziceți că vin mulți soldați în sat la noi ?


popa Ghiță
Ană, Ană… Numai la soldați îți stă mintea.

Ana Aneghin
Ce-i părinte, ești gelos…
#640113 (raspuns la: #640112) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rodica - de Victorian Silă la: 17/02/2013 17:57:37
(la: Ceva)
"Mai este varianta în care cititorul îsi alege cartea după chipul şi asemănarea sa.Iar aprecierile sunt pe masură."

Rodica, cu fraza asta m-ai atins fara sa stii:)
Cu riscul de a fi acuzat ca vreau sa-mi promovez cartea, inserez mai jos prima pagina - la care am renuntat.
Am fost sfatuit sa renunt la rindurile astea si cred ca e o decizie buna sa le arunc la gunoi.


"Poţi să te zgîieşti cît vrei la foaia asta! Dacă nu te convinge, te asigur că povestea nu-i de tine. Aici n-o să vezi î din a la jumatea cuvîntului, şi refuz să aplic orice altă regulă de scriere venită după ‘89. Dacă ţi-e greu să citeşti aşa cum am fost eu învăţat să scriu, cînd mă duceam la şcoală şi primeam rigle peste degete, probabil că oricum eşti un mucos şi n-o să te intereseze ce spun mai departe, aşa că fă-mi plăcerea şi pune-o la loc pe raft! Am dreptul, ca autor, să-mi aleg cititorii şi alt criteriu de selecţie n-am găsit! N-am mult spaţiu de manevră. Ce altceva pot să fac, să ridic preţul? Copii, v-aş da-o şi pe gratis, nu de bani duc lipsă. Serios. Dar tre’ să plătească cineva editura, hîrtia, benzina, pe omu’ care-a pus cartea pe raft.
Ştiu, e la modă să scrii pentru plebe, să compui pentru mase, dar eu mă mulţumesc să scriu pentru cei care gîndesc şi simt ca mine. Sînt un tip ciudat şi am un stil de a judeca oamenii mai deocheat. Pentru unii s-ar putea să conteze cîţi bani are cutare în cont, ce poziţie socială ocupă sau cîţi copii reuşiţi a făcut. Eu, frate, te judec după ce ai de spus. Dacă te întreb ce faci şi îmi răspunzi bine, pentru mine eşti un zero. Pricepi? Nu-mi povesti filmu’ de aseară sau ultima ştire de la televizor. Încotro se îndreaptă economia are vagă legătură cu tine, iar ce s-a întîmplat la Hollywood mă lasă rece. Bunică-meu a murit sărac lipit pămîntului, dar plin de poveşti. Dacă îl zgîndăreai, avea întotdeauna o replică pregătită. Iar cînd începea să povestească, oricine pe o rază de doişpe case se oprea vrăjit să asculte oricît de ocupat ar fi fost, precum echipajul lui Ulise prin tărîmul sirenelor.
Evident, am rămas marcat. Am o slăbiciune pentru oamenii care iau seama la ce se petrece în jurul lor, care sînt impresionaţi de ce văd, bun sau rău.
Dacă mă priveşti din unghiul ăsta, sînt un tip valoros. Pot să-ţi povestesc timp de şase sute de pagini, fără să te plictisesc şi fără să mă repet. Mi s-au întîmplat multe, şi nu mi-e nici frică, nici jenă să ţi le spun. Sînt ultimul mare povestitor! Ultimul mare povestitor din familia Zisu. În povestea care urmează pare că umblu după bani, dar nu fii înşelat de aparenţe, mi-am atins scopul, vindecare e ce caut acum.
… Dar e o poveste bună, crede-mă! De atîta lucru sînt sigur: o să-ţi ia numai cîteva zile s-o termini, aşa cum mie nu o să-mi ia mai mult de şase săptămîni s-o dau jos pe hîrtie!"
#641862 (raspuns la: #641860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman Teatral (2) - de Victorian Silă la: 17/02/2013 18:03:07
(la: Ceva)
— Cum să nu fie sărac! urlă cel în vârstă. Să ştiţi de la mine că literatura nu este un câine de pripas. Fără ea, totul e gol. E gol! E gol! Să ţii minte asta, bătrâne!
Cuvântul "bătrâne" îmi fusese, de bună seamă, adresat mie. Auzindu‑l, am rămas înlemnit.
La plecare, se înţeleseră cu toţii să mă mai viziteze. Şi, într‑adevăr, după o săptămână veniră din nou. Le‑am servit o a doua porţie de lectură. Seara fu marcată prin aceea că literatul mai în vârstă ceru, cu totul pe neaşteptate şi împotriva voinţei mele, să bea cu mine un bruderschaft, apoi începu să‑mi spună foarte familiar "Leontici".
— Limbajul nu face nici două parale! Dar chestia e amuzantă. E amuzantă, lua‑te‑ar toţi dracii (pe mine, adică)! urlă cel mai în vârstă, înfulecând piftia pe care o pregătise Dusia.
La cea de‑a treia serată, veni o figură nouă. Îl ştiam literat şi pe acela, avea un chip acru şi rău, de Mefisto, era saşiu de ochiul stâng şi neras. Fu de părere că romanul e prost, totuşi îşi exprimă dorinţa de a mai asculta şi partea a patra şi ultima. Mai venise o femeie divorţată, precum şi un ins necunoscut, cu o cutie neagră la subsuoară, în care avea o chitară. În seara aceea, am cules multe observaţii cât se poate de folositoare. Modeştii mei colegi de la Navigaţia se mai obişnuiseră cu societatea, care câştigase între timp şi alţi membri, astfel că îşi exprimară şi ei câte o părere. Unul îmi spuse că în capitolul şaptesprezece sunt cam multe lungimi, celălalt fu de părere că n‑am izbutit să conturez prea bine caracterul lui Vasenka. Ambele observaţii mi s‑au părut pe deplin întemeiate.
Cea de a patra şi ultima lectură n‑a mai avut loc la mine, ci la literatul cel tânăr, un iscusit povestitor. De data aceasta, se adunase mai multă lume, să fi fost vreo douăzeci de persoane, ba chiar am făcut cunoştinţă şi cu bunica literatului, o bătrână foarte agreabilă, căreia îi strica doar un singur lucru: expresia de teamă zugrăvită pe chip, care n‑a părăsit‑o toată seara. Afară de ea, am mai văzut‑o şi pe dădaca literatului, adormită pe un cufăr.
Lectura romanului luă sfârşit. Abia atunci se produse dezastrul. Toţi ascultătorii, în unanimitate, fură de părere că romanul meu nu va fi publicat nicăieri, pentru că nu‑l va aproba cenzura.
Auzisem cuvântul pentru prima oară şi abia în clipele următoare mi‑am dat seama că, scriindu‑mi romanul, nu mă gândisem niciodată la aprobarea respectivă.
*** - de parola.uitata la: 03/03/2013 21:03:16
(la: Doresc Lumina!)
Tremolo-n crescendo: "Ce-i asta? Cine te-a invatat sa vorbesti asa gaunos si mizer? Ce-i limbajul asta de taverna ieftina?"

Şi din cearşafuri s-a-nălţat -
Aflată azi la domiciliu -,
O gospodină ce-a uitat
Că forumu' nu-i un conciliu.

Sub masca unei toleranţe
Ce n-o cunoaşte mai deloc
Ea face uz de acceptanţe
Dar gura nu-i mai tace ioc.

A stat trei zile nemâncată
Cu burta toată ghemotoc
Şi ca în vremea de odată
Creştini ar vrea să aibă-n cioc.

Da' a uitat că nu e uliu
Ci e găină ouătoare
Şi gâştele din Capitoliu
Îi sunt surate de culcare.

De ar putea ar face pace
În toată lumea asta mare
Cu puşca ar dori să-mpace
Pe lupi cu turma de mioare.

Să curgă mierea în pâraie
Nectarul să ne prisosească
Fecioarele cu flori la brâie
C-octogenari să se plodească.

Cu cnutul despicând pământul
Cine nu vrea să o-nsoţească
Să-i crape-acum în gât cuvântul
Şi buzele să nu-i vorbească.

Să fie cu blestem-de-forum:
Carcasa-n laptop să plesnească
Iar tastele să facă cvorum
De degete să mă ciupească.


#643073 (raspuns la: #643071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ia uite ce gasii - de adina.petre la: 04/04/2013 11:59:46
(la: Regionalizarea saraciei)
"O nouă marotă bântuie România: regionalizarea. Aproape dintr-o dată acest termen a devenit unul dintre aceia despre care “se vorbeşte” non-stop şi pe toate canalele. Lucru şi mai straniu, oamenii comuni – care până mai ieri n-aveau nici o idee despre regionalizare – încep (e drept, în bună măsură graţie propagandei media) să se pasioneze de subiect. Care să fie motivul acestei erupţii de “regionalită”? (...) Iată că regionalizarea s-a dovedit a fi cuvântul magic ce poate resuscita pasiunile latente ale unui popor adormit.

(...)

Drept care tema regionalizării vine exact la momentul potrivit. E – pe măsura noastră – deopotrivă ceva nou, cu iz de “altceva” european, şi actualizarea unui trecut “de vrednică memorie”. Şi – trebuie să recunoaştem – problema regionalizării a fost cât se poate de bine pusă: mai întâi unguri contra români (sau invers) pe subiectul ţinutului secuiesc, apoi “dueluri televizate” între “municipii reşedinţă de judeţ” având ca miză titlul de “capitală regională”.(...)

Dar, în chip straniu, nimeni nu pare a fi mirat de ciudăţenia subiectului. România nu a fost o ţară care să aibă tradiţia regiunilor, a landurilor ori a cantoanelor şi care – iată – să revină, în sfârşit, la modul ei firesc de organizare. Unde sunt istoricii şi geografii patriei care să ne spună că România e o ţară alcătuită din trei ţări, cu structuri de organizare diferite, pe care un veac (sau unul şi jumătate) de agregare comună nu le-au compatibilizat, încă, întru totul? Ne place sau nu, astea sunt regiunile (“provinciile”) noastre “istorice”."

Si ma rog, articolul mi se pare foarte fain, si mi-am adus aminte ca si eu m-am mirat de subiectul asta, asa ca-l ofer inspre informare, completare pe tema asta. Aici .
am primit de la Constantin. - de sami_paris74 la: 12/04/2013 19:17:57
(la: Caravanele de la Bezons)
Am primit cu bucurie cel de-al III-lea volum din ”Țiganii, aurul și diamantele”, avându-l ca autor pe Samson Iancu, editat de Ștefan Doru Dăncuș, cel care a făcut să vadă lumina tiparului și cel dintâi volum. Bucuria pe care o încercasem la primele volume nu m-a dezamăgit, pentru că Samson Iancu se șlefuiește din punct de vedere literar asemenea unui diamant. Meseria d-sale fiind de bijutier, este un bun prilej de întâlnire cu materii fine și rare, așa cum pot fi poate doar oamenii. Cei pe care scriitorul ni-i aduce înainte în filele romanului său (cu rădăcini în viața obișnuită prin toată Europa) sunt personaje vii, spontane, colorate și pitorești ca și costumele etniei rrome. Stilul folosit este îndeosebi cel oral, cu pagini de povestire bine închegată, unele pline de farmec și emoție. Pasaje de dragoste și durere, de lovituri de maeștri ai înșelăciunilor, de bogăție și moarte, de visare, sunt cele care alcătuiesc miezul plin de savoare al acestui nou volum. Cu mult haz sau dimpotrivă, cu dramatism, pe întreg parcursul călătoriei numită viață, țiganul pare să poarte în sângele său un germen de fatalism, astfel încât, însoțindu-se cu trei prieteni de nedespărțit – cântecul, versul și dansul – poate învinge cu un zâmbet toate încercările, uneori dure, ale vieții. Cântecul, cu virtuți de însoțitor armonic și de călăuză a sentimentelor către exprimare, de vindecător și vrăjitor, este la fel de viu, cu versuri candide, direct și cald.

Șlefuirea de stil din al III-lea volum din ”Țiganii, aurul și diamantele” este evidentă. Evidente sunt și observațiile din ce în ce mai aprofundate asupra istoriei, nu numai a etniei rrome ci și a omului în general. Cu finețea unui bijutier, Samson Iancu este cel care transformă oamenii în eroi, făpturi călăuzite de pasărea din ce în ce mai rară a libertății. Trecuți prin retorta alchimică a scrisului d-sale, cei întâlniți sunt radiografiați cu un atent simț de observație, Samson Iancu părând a fi în posesia unei magii deosebite care poate duce gândul la puteri paranormale. Din lectura cărții se desprinde o întreagă filosofie a vieții, nu fără o minimă morală care are legătură cu divinul din om. Într-o lume din ce în ce mai absurdă și haotică, țiganul este cel ce posedă experiețele sale de veșnic rătăcitor, memorie ancestrală care își face simțită eficiența în situații limită. De cele mai multe ori simpatic pe cât este de inteligent, pare să nu-i pese de legile uneori absurde alcătuite de oameni, păstrându-le în inimă doar pe cele moștenite de la strămoși ori primite de-a dreptul de la natură. Pare ocrotit de ceva superior, de îngerii pe care a știut să și-i apropie în sute de ani de prigoană și înrobire, dar el este de fapt omul liber în sinele său, în locul unde își păstrează cheile destinului ce îl poartă prin lume.

Volumul e presărat cu imginile autorului în micul său magazin de bijuterii din Paris, locul transformării lui Samson Iancu în scriitor. Un vis care s-a realizat prin forța magică a gândului, a dragostei față de copii, asemenea acestui nou episod din ”Țiganii, aurul și diamantele”. Demn de apreciere este cuvântul maestrului Cristian Țopescu de pe coperta IV. În recenzia celui de-al doilea volum, intitulasem demersul lui Samson Iancu al doilea pas, dar bucuria mea e la fel de vie după ce citesc, în finalul celui de-al III-lea volum / pas, cuvintele va urma.
continuare - de Victorian Silă la: 23/05/2013 17:16:20
(la: Vinatorul de iluzii)
Nu după mult timp, m-am dus la tata şi l-am întrebat ce înseamnă o fracţie, semnul de radical, teorema lui Thales, iar el îmi explica tot ce ştia. Avea multă răbdare cu mine. Petrecea uneori toată după-amiaza explicîndu-mi probleme de matematică. Uşor-uşor, la opt ani, am ajuns să cunosc axiomele geometriei euclidiene, funcţiile trigonometrice, matricele, sistemele de ecuaţii şi cîteva probleme simple ce ţineau de teoria probabilităţilor.
E de la sine înţeles, că la orele de matematică de la şcoală mă plictiseam groaznic şi îi plictiseam şi pe bieţii colegi, cu întrebări ce uneori chiar şi învăţătoarei îi sunau a limbă străină. Directoarea ar fi vrut să fiu transferat la o şcoală specială pentru copii avansaţi, dar învăţătoarea nu a fost de acord, ba chiar s-a înfuriat, susţinînd că însuşirile deosebite le prezint doar la matematică, în timp ce la alte materii sînt foarte slab. Soluţia temporară a constat în mutarea mea cu cinci clase mai sus, dar numai la orele de matematică. Astfel, cînd eram a doua, pentru o singură oră pe zi, colegii mei erau a şaptea, iar cînd am trecut a patra, trebuia să traversez strada de mînă cu directoarea, apoi să alerg aproape un kilometru pînă la Gheorghe Şincai – cel mai apropiat liceu. Din păcate Gheorghe Şincai era un liceu teoretic şi asta făcea ca tot eu să fiu cel mai bun şi acolo, o chestie teribil de jignitoare la adresa întregii clase, dar mai ales a băieţilor care, imediat ce ieşea profesorul afară, mă înjurau de mamă şi îmi spuneau tot felul de porcării care la vremea aceea nu mă deranjau, pentru că nici măcar nu bănuiam ce înseamnă. Apoi, după ce ora de mate lua sfîrşit, printre picioare în fund şi castane în cap, trebuia să iau startul înapoi spre şcoala generală numărul 14. Şi, în concordanţă cu zicala “minte sănătoasă în corp sănătos”, ora de matematică m-a făcut să ies primul pe şcoală la maraton, eu fiind singurul copil cu adevărat antrenat pentru competiţie. Kilometrul zilnic alergat între cele două şcoli îşi lăsase amprenta asupra firavelor mele picioare.

Visul meu este să dezleg o anumită conjencturtă la care lucrez de cîţiva ani. Cînd am declarat odată asta într-un grup de prieteni, Poliţistul, că la el acasă eram, a scos DEX-ul dintr-un sertar, la deschis la “C” şi s-a pornit să-l răsfoiască tacticos. Îşi umezea degetul cu limba şi citea cu voce tare, de parcă chiar era interesat de studiul cuvintelor, cînd, de fapt, se vedea de la o poştă că tot ce voia era să mă ia peste picior. “Compactor”, “compostor”, “concesie”, “conchistador”, “condoleanţe”, “conjentură”. Conjenctură, vine din latină, e substantiv feminin şi înseamnă părere bazată pe presupuneri, ipoteze. Bineînţeles, au continuat să rîdă de mine şi atunci cînd am încercat să-i scuz pe autorii dicţionarului, pentru o scăpare, evident de înţeles, fiind definiţia unor oameni înclinaţi mai mult către litere şi mai puţin spre cifre. Dar Poliţistul nu a cedat cu miştourile pînă nu am explicat semnificaţia cuvîntului, pe înţelesul lui.
Conjenctura este un fel de teoremă care nu poate fi demonstrată. Ca urmare, părerile specialiştilor în domeniu pot fi împărţite şi uneori se creează o adevărată controversă. Unii cred că respectiva conjenctură este adevărată, alţii, din contră, susţin că opusul enunţului de acolo este cel adevărat.
Poate cel mai cunoscut exemplu este cel a marii teoreme a lui Fermat: xn + yn = zn, care nu are soluţii decît pentru n = 2 (cînd devine teorema lui Pitagora: x2 + y2 = z2). Se spune că Fermat a rezolvat teorema printr-o metodă foarte simplă, la sfîrşitul unui caiet pe care scrisese multe alte chestii. Din lipsă de spaţiu, a scris acolo doar începutul, apoi, pe marginea ultimei foi a menţionat că demonstraţia continuă pe caietul următor. Dar caietul următor nu a fost găsit niciodată, aşa că a durat încă trei sute cincizeci de ani pînă cînd teorema a fost (re)demonstrată, în 1994. Un profesor englez, de la universitatea Princeton, a reuşit rezolvarea după şapte ani petrecuţi numai cu asta.
*** - de wp la: 10/07/2013 12:25:40
(la: Metafora pacatului originar si altele)
Adevărul nu s-a îmbrăcat în metafore ci în trup, pentru că Cel pe care Îl aminteşti, a zis; Eu sunt Adevărul. Iar Ioan, apostolul iubit de El spune; “ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” Mai departe spune; „ Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăsluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”.

Când spunem că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi, dar egali, sună frumos, dar depinde ce înţelegem prin egali şi mai ales în faţa cui. Femeia trebuie să asculte de bărbat precum şi bărbatul de femeia lui. În familie, femeia şi bărbatul nu trebuie să fie într-o competiţie perpetuă, ci într-o completare reciprocă.
Şi asta pentru că, Cel care este Adevărul a spus că nu a venit să facă voia Lui, ci voia Tatălui care L-a trimis. Tot El a zis şi că, EL este Calea. Astfel, dacă privim lumea din perspectivă biblică, nici noi nu trebuie să căutăm voia noastră, ci voia celuilalt, iar asta înseamnă a-ţi jertfi propria voie în faţa voi celuilalt. O jertfă din iubire şi nu din silă, nici din interest. Însă ce ne facem dacă voia celuilalt, este înclinată spre ceva cu care conştiinţa noastră nu se poate împăca?

Şi uite aşa am ajuns la conştiinţă care, zici că este liberă, deşi mai încolo afirmi că, este impregnată de una, sau alta.

Dar ce este conştiinţa? Dacă ne întoarcem la etimologia iniţială, cea latină, găsim ceva de genul; „conscientia = a cunoaşte împreună cu”, sau împreună-cunoaşterea. În alte limbi, de exemplu cum ar fi maghiara, chiar şi fără etimologie cuvântul este foarte explicit; traducerea mot-a-mot ar fi, a sufletului cunoaştere.
Deci, cine poate cunoaşte sufletul nostru sau cine poate avea această împreună-cunoaştere cu noi, decât unul Dumnezeu. Iar dacă această conştiinţă mustră din când în când, pe unii ,mai puţin, pe alţii mai mult, cum ar putea face aceasta dacă nu ar avea o lege deasupra ei, la care, cu sau fără voia noastră ea se raportează? Şi dacă este lege, este şi încălcare a ei, iar aceasta se numeşte în termeni duhovniceşti; păcat.
Cu atât mai mult există păcat dacă, vorbim din perspectivă biblică. Chiar El spune că; “De n-aş fi venit şi nu le-aşi fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.”

Trăim într-o lume în care este supusă legilor –spunem noi. De tot felul de legi, ale chimiei, ale fizicii, legi ale statului, etc. iar pe zi ce trece ştiinţa descoperă alte şi alte legi. Noi însă, refuzăm să credem că asupra noastră ar sta vreo lege. Cu alte cuvinte, noi înşine ne credem pentru noi , iar mai grav şi pentru alţii , măsura tuturor lucrurilor.

Liberi nu putem fi decât dacă cunoaştem Adevărul, pentru că numai Adevărul ne poate face liberi precum El a mărturisit. Iar pentru asta, tot El a pus asupra noastră legi, cu care, dacă ne îngrădim, putem deveni liberi.
Şi aici alt paradox; cum să fii liber dacă eşti îngrădit?
Şi aici, cred eu, cugetarea lui Pascal se poate constitui într-un început bun;
“Arătându-Se lămurit celor ce Îl caută cu toată inima şi tăinuindu-Se de cei ce cu toată inima fug de El, Dumnezeu orânduieşte cunoaşterea omenească despre Sine.
El dă anumite semne, văzute pentru cei ce-L caută şi nevăzute pentru cei care nu Îl caută.
Celor ce voiesc să vadă, le dă din belşug lumina. Celor ce nu voiesc să vadă, le dă întuneric din belşug.”
*** - de zaraza sc la: 13/12/2013 09:58:11
(la: Revolutia islandeza)
Cele mai potrivite comentarii pentru ce voiau sa faca parlamentarii romani iac-aicea! :)) (sursa-internet)

Furt calificat. Spre deosebire de găinari, parlamentarii chiar au o calificare în acest sens. Iar excelența într-o meserie nu poate fi pedepsită.

Tâlhăria. Unele dintre cele mai apreciate personaje din folclor sunt haiducii, niște tâlhari care luau de la nobilime și dădeau la prostime. Asta face și parlamentarul: ia bani de la românii cu suflet nobil care plătesc impozite și îi dă prostimii din Parlament, Guvern, primării etc.

Abuzul în serviciu. Cel mai stupid articol din Codul Penal. Păi, cum ar putea un parlamentar să comită un abuz în serviciu, în condițiile în care el nu se duce la serviciu?!

Neglijență în serviciu. Aici e cu totul altă situație. Dacă parlamentarul se dovedește suficient de neglijent încât să se rătăcească și să ajungă, din greșeală, la serviciu, merită măcar o mustrare.

Ultraj contra bunelor moravuri. Prea subiectiv. Moravurile sunt doar convenții sociale care se schimbă de la o epocă la alta și sunt diferite de la o zonă geografică la alta. Astfel, dacă un parlamentar din București se îmbată, violează o babă și-și ucide fratele cu sapa, procesul penal se va judeca la Vaslui, unde va primi, probabil, o amendă pentru că umbla pe drumurile publice cu sapa murdară.

Fals intelectual. Un articol de lege ridicol, în condițiile în care conține cuvântul „intelectual”. E drept, un parlamentar poate comite un fals – un cont fals de Facebook, o scutire falsă pentru ora de educație fizică, dar nu-i nimic intelectual în asta. E ca și cum ai spune că Leo de la Strehaia se ocupă cu vânzarea intelectuală de fier vechi.

Favorizarea infractorului. În primul rând, în cazul parlamentarilor, denumirea infracțiunii este profund greșită. În situația lor, denumirea corectă este „cumetrie”. De când e greșit să faci favoruri cumetrilor tăi?

Omor. Potrivit ultimelor modificări ale Codului Penal, un parlamentar nu poate fi acuzat de omor decât dacă infracțiunea s-a întâmplat în timpul orelor de muncă. Și cum aleșii nu se omoară cu munca…
#648752 (raspuns la: #648682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pesca, iti copii ce spune el... - de Baby Mititelu la: 30/01/2014 13:45:55
(la: I-auziti ce spun oamenii astia...)
Decalogul lui Deceneu.

Paradoxal, deşi de două ori mai mic decât regatul lui Burebista, regatul lui Deceneu este cu mult mai puternic şi mai închegat.
Deceneu reuşeşte să sintetizeze Belaginele într-un decalog, asemănător celui din tablele lui Moise, esenţializând normele morale geto-dace. O etimologie propusă ne arată că numele său se pronunţa de fapt TEKE-NU (cei zece "nu”, ceea ce sugerează că el fusese cel ce proclamase că, pentru a fi folositor lui Zamolxe, este suficient ca să respecţi cele zece interdictii.
1. Să nu te închini decât lui Zamolxe şi tatălui său ceresc, focul veşnic, Tato-Nipal, căci zeii altor neamuri sunt zei mincinoşi; aşadar să ţii posturile şi rânduielile lui Zamolxe, iar ziua de sărbătoare rânduită să-ţi fie de odihnă, bucurie şi cinstire a zeilor.
2. Să nu ieşi din cuvântul tatălui tău şi al mamei tale, al domnului tău şi al regelui tău.
3. Să nu juri strâmb, să rosteşti întotdeauna doar adevărul, căci între cele mai mari spurcăciuni e minciuna, vrednică s-o baţi cu pietre.
4. Să nu necinsteşti femeia ta, nici s-o asupreşti, ci s-o iubeşti şi să ţi-o ţii pe cea pe care ţi-o dă Zamolxe, căci bărbatul păzeşte ogorul şi femeia bătătura casei.
5. Să nu faci nimic din ceea ce ar putea fi împotriva legilor lui Zamolxe, ale naturii şi ale Universului.
6. Să nu ai frică de moarte, ci să fii viteaz şi să cauţi întotdeauna să ai o viaţă bună, iar moartea să o priveşti în faţă, căci îţi este soră bună şi alinătoare de suferinţi.
7. Să nu râvneşti nimic din ceea ce este al fraţilor tăi şi al neamului tău, al vecinului tău, al domnului sau al regelui tău, căci este urât în faţa lui Zamolxe, de o seamă cu cele mai mari spurcăciuni.
8. Să nu laşi niciodată lucrul neterminat, şi aşa să fie al tău doar ceea ce tu însuţi poţi să faci.
9. Să nu te spurci, nici să cauţi a-ţi răni sufletul cu frumuseţe străină (nota bene – ce formulare magnifică, preluată ad litteram de biserica creştină…).
10. Să nu fii iute la mânie, nici să faci fapte necugetate, nici să ridici viaţa altuia, ca să nu ridice Zamolxe viaţa ta şi să nu uiţi că nu poţi zice altora să facă ceea ce tu însuţi nu poti face, deci dacă viaţă nu poti să faci, nici viaţa altora să n-o ridici.
Marele necunoscut, Deceneu, magul, regele cu privire pătrunzătoare, a reuşit în acest fel să schimbe faţa Daciei mai mult decât şi-ar fi închipuit oricine.
#649843 (raspuns la: #649840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza, proud- continuare la Limba noastra. - de Baby Mititelu la: 01/02/2014 18:00:10
(la: I-auziti ce spun oamenii astia...)
Nici nu-mi trece prin minte să spun altceva decât că această unitate de limbă se datorează integral unităţii de limbă daco-gete şi cred că aceasta este cea mai importantă moştenire a noastră. Să mă fac înţeles.
Nici nu incape indoială că vorbim aici de 2 (DOUĂ) grupuri tracice care au sosit împreună în valuri succesive în mileniile 7-5 î. Hr. Dacii erau înalţi, blonzi sau roşcaţi, cu ochi albaştri, verzi sau cenuşii. Geţii erau ceva mai mărunţi, bruneţi cu păr negru sau şaten, sau şaten spre blond, cu ochii negri, căprui sau verzi. Cu toţii aveau înălţimi cuprinse între 170 şi 210 cm.
Dar caracteristicile faciale şi craniene erau aproximativ aceleaşi.
Triburile dacice şi cele getice vorbeau idiomuri înrudite, foarte apropiate, cu un minimum de diferenţe. Înainte de Burebista remarcăm după unii istorici 42, după alţii 52 de triburi daco-getice, desprinse din ramura cea mare a tracilor, care în vreo 3000 de ani apucaseră a se amesteca destul între ele, care se înţelegeau aşa cum se înţeleseseră dintotdeauna, fără tălmaci, şi care aveau o organizare tribală tipică, pe care o vor transmite urmaşilor. Istoria acestor triburi, atât cât o cunoaştem, ne arată că între ele nu au fost pe câte ştim conflicte majore. Dacă era vreo pricină de încălcare, de dreptate, de moştenire, se judeca în sfatul bătrânilor, o instituţie caracteristică triburilor indo-europene, pe care unele triburi germanice au păstrat-o până în sec. 7 d. Hr. Cuvântul ultim îl avea şeful tribului, stăpânul satului, JUDELE.
Da, recunosc că instituţia judelui este o moştenire directă. Dar nu aveam să aflu adevărul acesta decât în urma unei îndelungi călătorii în istorie şi în mine însumi.
În ce limbă se pronunţau aceste hotărâri? Cum vor fi sunat ele? Se pronunţau în limba inscripţiei enunţate mai sus, o limbă de care eu unul sunt tare mândru, deşi recunosc cinstit că sângele meu e atât de amestecat, încât nu sunt geto-dac decât cu numele şi amintirea.
E cert că orice astfel de hotărâre era urmată de o formulă, “am zis”. Aceasta pecetluia o înţelegere şi decizia tribului de a se supune hotărârii, constituind ceea ce am putea spune azi că e un precedent legislativ. Aşa se face că în etapele timpurii, limba geto-dacă a fost influenţată de formule ca aceasta, care au dus la formarea unei proto-legislaţii gentilice, cutumiere, păstrată cu sfinţenie şi invocată în faţa zeilor în ocazii asemănătoare.
Este de asemenea cert că acumularea de cutume şi normalizarea unei jurisprudenţe între triburi, în principal sub efectul agregării triburilor în formaţiuni mai mari (Dromichaites) şi mai bine organizate a generat necesitatea consemnării acestor cutume în forme legislative definitive. ESTE UN MOMENT CRUCIAL, deoarece marchează trecerea daco-geţilor de la elemente incipiente de scriere ideografică (v. tăbliţele de la Tărtăria pe Mureş, cea mai veche scriere din lume, anterior celei sumeriene) la utilizarea unui alfabet sistematic, care răspundea în mai mare măsură necesităţilor grafemo-fonemice ale limbii : alfabetul grecesc.
#649942 (raspuns la: #649941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proud - de Homo Stultus la: 07/06/2014 06:21:08
(la: cotidiene)
Azi mă urmărește cuvântul tricheur. La cursul de franceză mi-a fost oarecum drag că l-am știut când ne-a întrebat de el. :)

Despre discuții, ai dreptate. Treaba e că mai sunt și zile când nu ai suficientă răbdare, diplomație, tact să demontezi o prejudecată care e, de fapt, enervant de stupidă.
#651977 (raspuns la: #651969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
parțial - de Homo Stultus la: 17/06/2014 02:15:18 Modificat la: 17/06/2014 02:19:45
(la: Dezbatere )
Am citit o parte a articolului. În măsura în care voi avea timp o să-l și termin pentru că îl găsesc interesant. Am văzut că autorul (pe care nu îl cunosc, nu am deci nici simpatie nici antipatie pentru domnia sa) spune că școala este pentru copil ceea ce pușcăria este pentru adult. Într-o oarecare măsură are dreptate. Și școala și pușcăria au ca obiectiv (cel puțin la nivel declarativ) integrarea (sau reintegrarea) socială a individului. Această integrare înseamnă în primul rând un proces prin care cel asupra căruia se intervine, capătă o utilitate pentru societate (folosesc cuvântul ăsta deși nu îmi place).

Se vorbește de asemenea despre cum îi este răpită copilului libertatea și despre injustiție. Ce înțelegem prin libertate? Dacă prin asta se înțelege posibilitatea de a face singur alegeri în ceea ce privește viitorul atunci mă văd silit să spun că nu sunt de acord cu autorul. Nu poate uza de libertate decât o persoană care are discernământ. Copilul, cu tot respectul, din orice punct de vedere am privi, are un discernământ limitat (prin urmare și o libertate limitată).

Despre injustiție (câteva banalități). (Am citit cândva o demonstrație asemănătoare cu ceea ce o să scriu în rândurile următoare (am uitat unde și, dacă alterez sensul originalului, aici e totuși ceea ce gândesc)).

Cred că orice om cât de cât zdravăn admite faptul că principalul izvor de justiție e puterea. De altfel ăsta e și principiul care stă la temelia societății. Societatea, care naște legea și care veghează la aplicarea ei, este mai puternică decât individul și poate să îl pedepsească pe cel care încalcă rânduiala. La rândul meu, eu, un individ slab, îi acord putere societății (care poate să fie stat, gintă, trib etc.) pentru că ea este cea care mă apără de puterea samavolnică a semenului. Fiind supus legii mă pun la adăpost de bunul plac al celuilalt. Comunitatea își determină așadar nevoile și își stabilește rânduiala în funcție de acestea. Că această rânduială este dreaptă au ba (aici folosesc dreptate în sens de valoare absolută), e altă problemă. Ea este fără îndoială justă!

Relația cu autoritatea este una de simbioză (nu vorbesc aici de excepțiile nefericite care se găsesc din abundență în istorie). Accept să mă supun autorității cu bune și cu rele de teamă că, în lipsa autorității, voi fi la cheremul celui puternic. Dacă am trăi în epoca masculului alfa, atunci cred că am avea mult mai multe motive să ne plângem de injustiție.

Comunitatea are (în acest stadiu) nevoie de sistemul de învățământ (cu toate bubele lui de pe creștet) pentru că acest sistem răspunde (bine sau rău) unor nevoi sociale. Sunt și țări în care există o alternativă la sistemul public (home schooling). Aceste alternative cer însă atât de multe resurse din partea părinților încât ele nu sunt o opțiune pentru majoritatea. Nu mai vorbesc despre responsabilitatea absolut strivitoare ce te apasă atunci când îți asumi pregătirea cuiva pentru participarea la viața socială.

Urmează câteva rânduri scrise de partea mea insensibilă.

După multe ori calitatea școlii ca sistem este pusă în discuție. Cei care fac asta s-ar simți absolut lezați dacă cineva ar îndrăzni să pună și problema calității copilului. În foarte multe țări (comunități) acestei probleme i s-a răspuns într-un mod tacit. Sunt oameni care știu foarte bine despre ce vorbesc aici. Nu e de mirare că sunt zone în Statele Unite unde o casă mediocră lângă o școală publică „bună” a ajuns să coste și peste un 1,5 milioane de dolari. Calitatea unei școli nu este dată numai de curriculum, programă, bază materială, profesori ci și de calitatea elevilor. Asta e, unii suntem mai proști decât alții din născare, oricât de mult am încerca să ascundem asta după noțiuni ca inteligență multiplă și alte ejusdem farinae.

Din nou, despre autoritate, respectiv despre bou și cerb. E destul de delicată treaba. Ai nevoie de autoritate, în același timp această autoritate trebuie să fie reglementată. E ca un dans. Cea mai reușită relație între autoritate și limita autorității a reușit-o omenirea prin inventarea democrației (cel puțin până în acest moment). Ca să-l parafrazez pe autorul articolului, cred că se impune ca omul să fie bou când trăiește într-un sistem democratic și cerb într-unul totalitar. Problema e că treaba stă exact pe dos. (Când spun asta mă refer strict la relația cu autoritatea nicidecum la contextul care a cauzat discuția din tren despre care vorbește autorul).
*** - de dideee la: 26/09/2014 09:12:59
(la: Cazul Turcescu)
De aceea imi doresc eu monarhie!

Cristian Badilita

De ce votez monarhia la prezidenţiale

1. Republica s-a instaurat în România la iniţiativa şi sub presiunea marelui dictator sovietic Stalin. Cum bine se ştie, Regele Mihai a fost obligat să abdice prin şantaj: dacă nu ar fi semnat actul de abdicare, o mie de studenţi ar fi fost executaţi. Voinţa poporului nu a fost consultată asupra schimbării de regim.
2. În România, republica este echivalentă cu regimul criminal comunist şi cu regimul mafiot postcomunist.
3. Primul preşedinte al republicii a fost dictatorul Nicolae Ceauşescu. El a rămas modelul preşedinţilor ulteriori.
4. Instituţia prezidenţială nu are legitimitate în România. Este injust ca preşedintele unei republici de origine comunistă să uzurpe locul deţinut, de drept, de Casa Regală a României.
5. Ca monarhişti şi patrioţi români refuzăm să finanţăm din impozitele noastre o campanie republicană de origine comunist-sovietică.
6. Partidele politice, Parlamentul, Senatul sunt forţe politice şi instituţii legitime, normale. Singura instituţie nocivă şi nelegitimă, care trebuie să dispară din România, este instituţia prezidenţială.
7. Monarhiştii români nu vor boicotarea alegerile prezidenţiale. Ei vor participa MASIV şi vor scrie pe buletinul de vot cuvântul MONARHIE. Toţi românii care au convingeri monarhiste sunt îndemnaţi să voteze în acest sens, pentru a şterge, printr-un simplu gest de demnitate personală, ruşinea istorică din decembrie 1947.
8) Fiecare campanie republicană a prezidenţialelor costă sume uriaşe, suportate de contribuabili. Doar pentru campania din 2014 ministerul de interne a primit 166.778.000 lei. Aceşti bani ar putea fi folosiţi în scopuri cu adevărat utile. Revenirea la Monarhie ne-ar aduce economii inclusiv la capitolul financiar
#652551 (raspuns la: #652550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ionbarb - de Vin alb la: 09/01/2018 19:05:18
(la: bloggeri, cenzură și tipărituri)
Cenzura este totuși necesară, nu poate fi publicat chiar orice! Pe net lumea publica mult mai liber ca pe hârtie. Oricine publică poezii, proză, eseuri, oricine își dă cu părerea despre orice! Cuvântul e la liber și nu o dată se iscă furtuni de la vorbe...Dar cum să cenzurezi în internet? Mă refer la fb de exemplu, nu la forumuri ca acesta unde există un admin. Sunt multe bloguri si mulți bloggeri, un fel de căsuțe virtuale de idei care mai de care...Trebuie atenție, discernământ, inteligență și, mai ales, trebuie să știi ce anume cauți în această lume virtuală.
Acesta sint eu - de Zamolxe la: 07/11/2003 08:57:38
(la: ROMANIA)
Mult as sta si-as colinda
Cum ma-ndeamnă inima
Dar la poarta latră cîinii
Si se supară stapînii.

Ca stăpînii nu-s boieri,
Au fost slugi pînă mai ieri,
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.

N-am stiut să tac nicicînd,
Si de aceea vrînd nevrînd
Am făcut să latre cîinii
Si mi-am pus în cap stăpînii.

Doamne iartă-mi răutatea:
Dacă noua ne-ai dat cartea
La copii le-ai dat cuvîntul
La tărani le-ai dat pamîntul,
Celor care vor sa fie
Lipitori pe sărăcie
Dă-le tot ce vor sărmanii
Si la noapte schimbă banii!

(cintec de Tudor Gheorghe)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: