comentarii

Psihiatrie socola iasi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
budism - de cattallin2002 la: 11/10/2006 20:02:39
(la: Budism, forme de meditatie)
Se putea vedea ca Neridan apartine unei denominatii neoprotestante, cum a si spus.
60% dintre budisti se inchina si la zeitati (hinduse in general, dar si locale). Ceilati au la baza nu numai niste concepte filosofice, ci practica meditatia. Si in animism, samanism nu sint de obicei definite zeitati, cred in spirite.
Iata ce scrie cineva ce practica de 3 ani yoga si care e sustinator al ei (pe un forum). Sa nu se inteleaga gresit (mao), e un adept al ei:

" Practicarea yoga fara o atenta supraveghere din partea unui specialist are ca efect "mutilarea constiintei si personalitatii subiectului". In astfel de cazuri, subiectii devin ca lutul in mina modelatorilor, tinzind sa imite comportamentul celui cu o personalitate puternica. Se poate vorbi despre sindromul «superman-ului» cind subiectul crede ca este Dumnezeu. Apar trairi schizofrene.
In cartea de baza a culturii indiene se spune ca la cei care practica in mod necorespunzator yoga pot sa apara stari depresive, stari anxioase, fenomene de tipul delirant, schizofren. Sau poate aparea asa-numitul sindrom al «superman-ului», cind omul ajunge sa-si spuna ca el este Dumnezeu. Isi atribuie calitati pe care nu le are. Starile acestea depresive pot duce la tulburari de comportament, la tulburari de personalitate, cu izbucniri violente, cu comportament violent. Dar toate acestea la un loc pot aparea datorita destructurarii nivelului de constiinta.
Subiectul unei practici yoga gresite poate fi controlat de o personalitate puternica. Mai mult decit atit, ca in orice fel de psihopterapie practicata in exces, aceasta devine toxica si creeaza dependenta. Subiectul nu mai poate sa aiba un comportament condus de spirit critic si devine dependent de grupul si de metoda care se practica. Alterindu-se nivelul de constiinta, ajung sa-si identifice colegii de grup ca fiind Dumnezeu, ca el este Dumnezeu, si de aici o alta proiectie pe care o are despre lume. Toate acestea altereaza profund starea de sanatate mintala. Subiectul este ca o bucata de lut ce urmeaza a fi modelata de cineva.
ADEVARATA arta yoga reprezinta o metoda foarte buna de relaxare si tratament atunci cind este supravegheata de un specialist. In lume sint mai multe metode de tratament care se bazeaza pe practici yoga.

Un practicant yoga simte in momentele de meditatie stari asemanatoare celor pe care le traieste un consumator de droguri. Ceea ce este periculos este alterarea starii de constiinta a subiectilor. In cursul starilor de meditatii au loc calatorii extramundane, in spatiile interstelare, asemanatoare, DAR ABSOLUT ASEMANATOARE, cu cele intimplate in timpul consumarii halucinogenelor. Asta o spune un mare guru care a trecut la crestinism si a luat legatura cu consumatori de droguri. Acesta a ramas stupefiat despre asemanarea calatoriilor pe care le faceau toxicomanii sub influenta halucinogenelor cu a calatoriilor sale din timpul meditatiilor yoga. Nu are nici o legatura marea cultura indiana cu practicile total gresite ale unor asa-numiti "guru" cum ar fi.........Gregorian Bivolaru.

Cam asa le zice prof. dt. Mihai Selaru Sp. Neuropsihiatrie Socola Iasi si sunt complet de acord cu el.

In Occident, datorita civilizatiei, a manierei prompte in care societatea sanctioneaza si refuza produse alias G. B., imaginea de care se bucura yoghinii, de la practicienii de Tantra, pana la cei care propavaduiesc leacurile naturiste, este cu mult mai buna decat in Romania. In Occident, yoghinii nu deranjeaza pe nimeni.
Civilizati fiind, facand parte si noi din cultura europeana, putem trece peste libertinismul tantrei practicate de Bivolaru. Intr-o societate democratica, libera, nu e asta o problema?
Ceea ce se intampla la cursurile de yoga in Romania si este grav este manipularea iresponsanila, in masa, a constiintelor, depersonalizarea."



cattallin2002@yahoo.com
#150851 (raspuns la: #150682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ati fost toamna la Iasi? - de (anonim) la: 28/10/2003 19:10:22
(la: ATI FOST TOAMNA LA IASI?)
Am fost toamna la Iasi.
Am fost si eu studenta in Iasi, mi-am petrecut si eu acolo cateva toamne. Sunt pline de poezie, de doruri multe, de emotii puternice, de frunze ruginii si miros de tinerete nebuna, toamnele din Iasiul studentiei mele.
Si asa vor ramane mereu, oricate toamne vor urma si indiferent unde voi numara frunzele acestui anotimp.
iasi - de nicolina la: 23/12/2003 02:17:09
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
mi-am schimbat datele din profil ca sa fie cat mai aproape de realitate. stau in germania, dar n-am nici un un motiv sa plec de tot din iasi.
#7158 (raspuns la: #7153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cit sa-ti dau sa-ti iasa cenu - de My la: 28/01/2004 16:15:22
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Cit sa-ti dau sa-ti iasa cenusa din cap?
Si ca sa-ti raspund - partzial , bine-ntzeles - eu ca si voi am ramas din aceleasi motive ca toti celalti.
Nu mi-am propus insa sa fiu si nesimtzit!
Modestia e o alta chestie pe care tu inca nu esti in stare s-o intzelegi. Spune-mi cind esti pregatit. Sint sigur ca -cu putzina vointza -potzi mai mult.( tz-urii astia i-am pus special ptr. tine, ca sa poti face diferentza intre "t" si "tz")
apropos, cind te vei urca (?) intr-un E-klasse nou sau un Porsche Cayenne, vezi pe unde pui mina ca dai de mine. Daca te va "gidila" placut pe la spate ...tot eu sint( ...si nu e ce gindesti; am lucrat si la chestiile alea unde-tzi pui tu funduletzu' ca cu aia de sus nu ajungi)


Wow dar ai facut un efort imens sa fii atât de coerent si sa transmiti atât de multe într-un singur mesaj. Felicitari. Se vad anii aia grei de prizonierat ;-)
#8559 (raspuns la: #8553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Patriotzii" ramashi in Romania si "Tradatorii" plecatzi ... - de bryan la: 07/02/2004 15:16:24
(la: Romani in strainatate)
Este incredibil pentru mine, cind vad comentariile la "patriotism" in contextul "plecatului" din Romania. Ce faceau inainte de '89 aceii ce pun la indoiala "patriotismul" celeor plecatzi? Au batut din palme si au inghitzit tot ce li se ordona de Ceasescu si clica lui, sub motive ca nu au de ales, ca isi pierd postul, etc.. Au refuzat stimatzii critici ai celor plecatzi sa devina UTCsti cind au avut 14 ani? S-au can niste lasi, au batut si ei din palme si s-au grabit sa urmeze directiile politice, ca sa ia un post bun, hirtie higenica si pasta de dintzi? O demagogie bombastica si nerusinata! Imi amintesc comentariile partidelor "de singa" la venirea lui Ratiu in '90. "Nu il vream pe Ratiu, ca nu a stat cu noi la piinea neagra", "ce bani ne da Ratiu din Anglia", "ce a venit sa ne ia banii din Romania". Incredibil, dupa ce Ratiu is pareseste tara, Anglia, unde o ducea bine-merci, pentru ca sa vina intr-o tara asha de corupta si precara ca Romania,, romanii mai vor ca Ratiu sa le dea si banii?! Este Romania o tara, in general de milogi si lasi? Well, poate ca este ... cel putzin dupa istoria din ultimii 60 de ani. Romaina, trebuia sa stea in genuchi in fatza lui Ratiu, si sa-l platesca milioane de dolari, daca dorea el, ca sa o invetze cum sa iasa din mocirla. De ce nu? De ce tot timpul vor Romanii lucruri pe gratis? Tot timpul dam vina, pe Turci ca le-am platit tribut, pe cei din West ca ne-au golit tzara. In ce fel de tzara "de doi lei" am avut onoarea sa ne nashtem noi, cind sintem asha de lasi sa nu aparam ce avem? A cui e vina? Si Germania, Olanda, US nu au fost ocupate sau atacate niciodata?
Critici ai celor plecatzi, uitatzi ca multzi plecatzi inainte de '89 nu au plecat "just like that". Multzi au demonstrat in Romania, pe strazi, in fatza Ambasadelor, cu scrisori la Eurapa Libera, la Ceausescu, etc.., au refuzat sa faca serviciul militar pentru a nu face parte din sistemul cel apara pe Ceausescu, si asta atunci cind voi "patriotzii", bateatzi din palme, va uitatzi la video, si stateatzi ca niste sclavi la cozi interminabile fara sa scoatezi un shopot de protest. Rushine ...
Multizi, care au pleacat au fost datzi afara de aparatul lui Ceausescu, pentru ca erau cunoscutzi de Amnesty International si deci nu puteau intodeauna fii pushi in inchisoarii sau omaritzi. Altzi, si-au riscat viatza pe frontiera. Avetzi cumva vreun comentariu, pentru cei plecatzi pentru ca au refuzat sa faca parte din gloata de lasi? Si cei care au plecat dupa '89. Ce avetzi cu ei? Vretzi sa stea in Romania, condusi de comunistul nerusinos de Iliescu? Nu la-ti vrut pe Ratiu. L-ati luat in bratze pe iubitul urzupator Iliescu, care impreuna cu ceata lui de securisti si comunisti a pus totul in pantofii lui Ceausescu si s-au declarat salvatorii Romaniei! Si acum va miratzi ca o ducetzi rau, ba culmea, mai si asteptzi, conform milogiei intrisece ce va caracterizeaza, sa va dea Westul bani! I N C R E D I B I L! Si ce aveti cu cei care pleaca pentru munca in alta tzara? Inca nu atzi invatzat ce este libertatea si economia de piatza, inca nu, dupa 14 ani de "libertate". Plecatul, nu are nimic de aface cu "patriotismul". Este cerere si oferta si libertatea fiecaruia sa asigure lui si familiei lui cel mai bun nivel de viatza posibila. Romanii, trezitiva la realitate, nu mai cersitzi, nu mai votatzi pe securisti si comunisti, nu mai cereti bani de la cei din West, pune-ti-va la invatzat, reciclat , si la facut bani indiferent in ce tara. Incredibil, ce bine imi pare ca sint diferit ca voi majoritatea. Totushi, imi dau seama ca imi pierd timpul explicindu-va asta. Imi aduc aminte, dupa ce m-am intors inapoi din West (venisem in Dec '89 sa "lupt" crezind ca era o revolutie adevarata, dar mi-am dat seama in Bucuresti pe 25 Dec '89 ca defapt era o lovitura de stat, securistii si comunisti fiind la putere in frunte cu maioneta de Iliescu) prin '90 sa vorbesc cu minierii sa-i scot din Bucuresti (ce naiv eram!); pe linga Oradea, oprindu-ma la o fintina sa beau apa, o femeie de la tzara, vazundu-ma ca "sint strain" mi-a oferit o cana ca iau apa din caldare. Am intrebat-o cu cine o sa voteze. Ea mi-a reaspus: "cu Iliescu" ca el ne da pamint". Am intrebat "ce pamint va de Iliescu - el nu are pamint; el nu-are nimic de dat". "Nu votez cu altizi ca ei vin din alte tari sa ne ia banii!" -a raspus femeia. Inainte de a pleca, am raspus ca desigur "Romania" trebuie sa plateasca pentru un presedinte bun, este normal. Atunci, mi-am data seama ca imi pierdem timpul din nou. Daca eu nu puteam sa convig un tzaran care are trebuia sa fie particula capitalismului, cum o sa-i conving eu me minerii! Asha, ca m-am lasta pagubash, vizitat familia si plecat cit mai repede din acesta multime de lasi si cershetori.
Romanilor ce va considerati patriotzi pentru ca sintezi inca in Romania trezitzi-va, puneti-va pe invatzat si munca si nu mai fitzi frunstratzi (mai mult ca sigur ca multzi dintre voi atzi fost respinsi de companii straine sau Ambasade)!
Sind sigur ca o sa gasiti o tona de gresheli de ortografie in acest fragment. Este OK cu mine. Nu le-am avut nici-o-data pastea cu limba Romana, asha cum nu am avut-o cu socialismul stiintzific sau economia politica. La mine a fost matematica si fizica, si de fapt cu astea imi cishtig existentza in West, care m-a primit inca din '79 cu bratzele deschise cu toate ca nu-mi datora nimic, in time ce mult iubita mea tzara natala Romania, ma dedea afara din scoli si examene, punea in spitale psihiatrice, tribunale militare, asta in timp ce voi patriotzii, bateatzi din palme in ritmurile lui Paunescu...

Success,

Mircea-Camil
#9104 (raspuns la: #8974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Expo foto Iasi, Timisoara, Bucuresti - de Dragos Bora la: 04/02/2005 22:06:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Expo foto Iasi

La Centrul Cultural Francez din Iasi intre 1 si 28 februarie se poate
vizita expozitia de fotografie cu titlul "UNDEVA IN EUROPA" a artistului fotograf Eugen Harasim.

Expo foto Timisoara

La Centrul Cultural German Mircea Gherase si Adrian Danciu expun fotografie
pina pe data de 28 februarie.

Expo foto Bucuresti

Centrul Cultural Ceh, Sala Cavalerilor, expozitie de fotografii din
noiembrie 1989 in Praga de Jirí Vsetecka.

Iasiul in imagini - de jo la: 03/05/2005 18:45:19
(la: Iasiul in imagini)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

e superb iasul dar nu va luati de brasoveni va rog

in alta ordine de idei sa auziti englez care vorbeste romaneste cu accent moldovenesc ptr ca litera E in engleza se citeste I, rizi sa mori

nu stiti undeva un site cu brasovul in imagini va rog frumos? poate-l vad pe frate-meu (gluma)

ce frumoasa-i bojdeuca, si cita verdeata-n jur, asi vrea si eu o bojdeuca

un cafegiu m-a trimis la manastire, m-asi duce la galata tot pe fuga sau sa te plimbi in copou sau in gradina botanica, ce culori, mi-e dor de poiana si sub timpa

hai ca ma duc sa ma culc, e 12 noaptea si maine la scoala
Opera din Iasi - de Pasagerul la: 15/05/2005 19:50:58
(la: Va place Opera?)
Jimmy
Eu am avut ocazia sa cunosc Opera din Iasi citiva ani mai tirziu, si n-am ramas cu o impresie prea buna.Filarmonica era acceptabila dar Opera era penibila-solistii stateau tepeni pe scena si nici voce nu prea aveau.
Noroc ca mai pica cite un Herlea sau o Elena Cernei spre sfirsitul carierei sa ne mai consoleze.
Interesant e ca nu tin minte sa se fi cintat Wagner, poate nu eram interesat pe vremea aceea.
Eu am ramas pe lista cu Bizet,Verdi si recent l-am mai adaugat pe Puccini.
Pe altii mai "usurei"-Strauss,Lehar,Kalman,Rossini ii ascult oricind cu placere.
--------------------------------------------------
If you always do what you've always done
you'll always get what you always got.
#49170 (raspuns la: #49096) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iasul - de Tofan Ana Isabella la: 01/07/2005 14:06:16
(la: ATI FOST TOAMNA LA IASI?)
Eu sunt din Iasi. E frumoas parcul Copou toamna,insa plina de amintiri neplacute,a.i. incat prefer sa il ocolesc
Daca tacea filozof raminea - de Dinu Lazar la: 26/09/2005 01:16:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"v-am prins cu editu'"

Recunosc spasit... mai scriu ceva, mai afisez, ma mai intorc... ce sa fac... pentru ca sa nu imi scape circu mvolutiile... si sa iasa textul frumos, spumos, si corect tehnic, ca gramatica nu se pune, nu conteaza... mii de scuze...

Mai e unu acolo care se da imun si tare, nu il intereseaza critica acida si da pe nas:

"Daca e tare in instalatie sa puna mana pe pix si sa scrie el articole. Nu, e mai interesant sa vanezi greselile altora de la inaltimea pe care ti-o da statura de guru. Ei domnule Lazar, miliarde de oameni fac fotografii fara sa dea doi bani pe pretioasele dumneavoastra instructiuni si nici pe eruditia dumneavoastra. Ghinion. Nu am citit nici pamfletul lui D.Lazar, nici articolul din Chip, dar daca neuronii sunt aceeasi stiu la ce sa ma astept si nu sunt curios. Shalom!! "

Pai care e treaba... sigur, e un punct de vedere... dar nu imi amintesc sa fi venit vre-un jmeker de la Chip si sa intrebe cit costa un articol corect, ca il taxam si ii faceam, nu e nici o problema - adica pentru mine nu e nici o problema sa scriu corect tehnic si fotografic.
Pentru ei e o problema insurmontabila ( sau e un cuvint prea lung asta si aduce si asta a Star Teck care este?)

asa ca sigur oameni buni, dati un semn si va fac si articole corecte si chiar o revista foto daca vreti... bani sa fie, in rest nu e nici o problema.

Dar eu cred ca preferati sa va faceti de ris pentru ca am scris si aici si in alte forumuri un romanel despre calitatea execrabila, condamnabila si de domeniul psihiatriei a articolelor foto din revistele de IT romanesti, care calitate e ... ce sa mai vorbim ca nu are rost.
#74683 (raspuns la: #74682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan-iasi - de Ivy la: 30/09/2005 18:39:04
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)
superb orasul tau!!

Cit timp am locuit in Ro nu l-am vizitat. Apoi acum 3 ani am fost in tzara si am stat o saptamina in Iasi..Pur si simplu m-am indragostit de oras si am decis sa ne cumparam ceva acolo la voi.

Deci, next time cind ajung (in citeva luni) cu siguranta am sa ajung in iasi..

..si btw..iti fac eu cinste ca tu vad ca doresti sa faci la toata lumea de pe aici..:-))
#75831 (raspuns la: #75799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La Iasi - de scouty_tam la: 01/10/2005 14:58:12
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)
Pai cand v-aduc pasii la Iasi, scrieti... ID-ul de mess este valabil si activ mai mult de 15 ore pe zi. :)
_______________________________________
Surreal but nice
#76070 (raspuns la: #75725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De la Iasi - de Rosana Ziemba la: 20/02/2006 12:47:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am un prieten la Iasi, Catalin Ropot. Astazi am primit un link si vi-l arat si voua, pentru ca mie mi-au placut : http://catalinropot.dynamicnetwork.ro/dulceamar .
#107146 (raspuns la: #107006) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iasi - de manealiv la: 25/02/2006 00:34:57
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
eu nu sunt iesean.traiesc in iasi.acest oras trebuie SIMTIT.aici nu ai prea multa nevoie de librarii.poti ,pur si simplu,sa te uiti la CETATUIA sau la GOLIA sau..... LIBRARIILE pot fi si cate "n" pe o strada (asa cum sunt farmaciile) dar trebuie sa simti ca ai nevoie de medicamente ( carti) pentru a intra si cumpara.NU SE DAU COMPESATE.Poate cineva sa spuna ca nu are nevoie de carte? se poate discuta MULT,dar....INTERnet
#107953 (raspuns la: #105738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iasi... ce de amintiri frumoa - de a_lex_is la: 10/06/2006 12:07:13
(la: Prin Iasi)
Iasi... ce de amintiri frumoase, este orasul pe care il vizitez din an in an cu drag. Ma asteapta acolo cu bratele deschise oameni deosebiti, rude, prieteni... Este intr-adevar, cel mai frumos oras pe care l-am vizitat pana acum, din tara, dar si cel mai cald.

Focul face apa sa zboare
Iasi - de Pasagerul la: 10/06/2006 12:14:24
(la: Prin Iasi)
Am revazut Iasi-ul dupa 22 de ani. Am avut impresia ca timpul s-a oprit in loc...
--------------------------------------------------
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo
(Nietzsche)
Pogromul din Iasi, procesul lui Antonescu - de Muresh la: 27/06/2006 02:09:03
(la: Evreii si Israel)
Pogromul din Iasi, procesul lui Antonescu


In Procesul intentat lui Ion şi Mihai Antonescu s-a vorbit şi de cele 10.000 de victime ucise în Pogromul din Iasi, mentionindu-se contrastul dintre cifra de mai sus şi, cica, doar cei 500 de Judei-comunisti, singurele victime ale Pogromului după Raportul Guv. Antonescian.
La Proces Ion Antonescu a recunoscut ca intre 150,000 şi 170,000 de evrei au fost deportati în Transnistria, "insa", spune antonel (miselul), "aceasta s-a facut spre binele evreilor care erau în pericol de a fi ucisi de bobor. Fara aceasta binevenita expulzare, niciun evreu n-ar fi ramas în viata."
Antonescu mai spune:
"I-am deportat pe evreii din Bessarabia şi Bukovina spre binele lor".
Astfel, nu numai despre ura asupra evreilor vorbim aici, ci şi de dispretul fata de principiile enuntate de Revolutia Franceza care stau la baza democratiilor din Vest: : liberalism, toleranta, democratie, dreptul de exprimare, dreptul de organizare, alegeri libere, drepturi civile...
Nu numai umbra amenintatoare a Gemaniei a contat aici, ci şi duplicitatea cirmuitorilor Romaniei şi felul în care ei au actionat la valorile democratiei, felul în care au incurajat pe tinerii huligani în violentele lor represalii şi tacticile lor antisemite, care au facut posibila instalarea şi succesul Guvernului Antonescu.
Nicicind Antonescu nu s-a referit la regimul sau considerindu-l drept fascist.
De fapt Statul crestin-etnic instalat de Antonescu era un Stat national-totalitar opus regimului democrat-liberal din trecut. Noul Stat era un stat fascist care a adoptat filozofia nazista în lupta cu inamici etnici reali sau inchipuiti.
Regimul lui Antonescu a deposedat pe evrei de drepturile civile, fortindu-i sa munceasca în beneficiul Romaniei.
Marea majorirate a romanilor stiau de crimele comise impotriva evreilor: masacrul din Odessa, cel din Iasi şi Bukovina, etc.
Dezvaluirea Arhivelor romanesti capturate de rusi, releva astazi planul lui Antonescu de curatare etnica a evreilor, tiganilor şi slavilor din Bukovina şi Basarabia.
Crime descoperite recent vorbesc despre uciderea şi arderea a peste 70,000 de evrei în lagarele de langa Bug, sau deportarea a aprox. 80,000 evrei din Odesa participarea medicilor romani la aceste crime şi contributia Armatei Romane la aceste atrocitati.
Incepind cu September 6, 1940 s-a dat mina libera bandelor de legionari şi a agentilor platiti în Dorohoi. Au urmat masacrele din Orhei, Iasi, Stanca Rozveneanu, Taura Noua, Gura Cainari, Marculesti, Sculeni, Balti, Rauteni, Alexandrei,
Lipscani, Chisinau, etc.

Procesul criminalilor din Iasi vorbeste de victime în general, fără a se focaliza în directia etniei adevaratelor victime - evreii.
Evrei ucisi pt. Vina de a fi evrei.
57 de criminali au fost judecati în legatura cu Pogromul din Iasi.
Opt din ei au avut ranguri militare inalte. Mai apoi prefectul Judetului Iasi, maiorul Iasului, 4 soldati de diferite grade, 21 civili şi 22 jandarmi.

Masacrul iesean a fost posibil datorita huliganilor romani şi a agentilor platiti în Gura Cainari, Marculesti, Sculeni, Balti, Rauteni, Alexandrei, Lipscani, Chisinau, etc.

Activitatea unora ca A.C. Cuza şi Corneliu Codreanu, au otrivit constiinta oamenilor timp de decenii.
In a sa Cartea neagră, Matatias Carp
publica rapoarte şi documente relativ la Pogromul din Iasi. Astazi apar oameni care incerc sa-l absove pe Antonescu şi Regimul sau de vina Holocaustului evreilor romani.
Acesti oameni vor sa aduca la reabilitarea celor care au umilit, deportat şi ucis oameni pt. ca s-au nascut evrei sau tigani, sau erau prizioneri rusi, homosexuali sau comunisti, sau au apartinut de anumite secte religioase.
live 2 day - de a399 la: 27/06/2006 19:36:32
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Corect ar fi fost sa spui de la inceput: uite, va propun viziunea baptista asupra lucrurilor! Iosif Tzon e arhicunoscut in America ca predicator neoprotestant! Eu am prieteni baprtisti care nu spun nimic bun despre viziunea lui infantila despre viata! Mai sunt si baptisti destepti!

In al doilea rand: de ce nu spui sincer: am venit sa va tin o predica neoprotestanta. Noi credem ca baptismul e cheia vietii, a mortii si a nemuririi. Fara baptism ne-am sinucide!

Tii un discurs in care te imbeti si tu in salata de cuvinte fara sens, dar daca vrei o discutie deschisa, cinstita, te invit sa conversam.

De ce te ascunzi dupa deget?

Iti spun eu un lucru: cand nu adopti viziuni mincinoase ale lumii, ci cauti adevarul si iti asumi riscul de a-l accepta oricare ar fi el, cand intr-adevar vrei adevarul si nu viziuni linistitoare si puerile ale lumii, te simti mult mai bine decat cand acepti sa traiesti cu creierii spalati cum ii ai tu acum. Dar te incurajez: si eu am fost bigot ca tine la 14 ani, dar am reusit sa ma deprogramez singur! Altii recurg la psihiatrii ca sa-si deprogrameze copiii!

Nu e nevoie sa te sinucizi cand afli ca nu exista zei! Daca ai un dram de cultura vezi cat de interesant e Universul si fara zei, si fara cultele neoprotestante. Si apropos de culte neoprotestante: cunosc bine un idiot neoprotestant care a suferit sub Ceausescu. Din suferinta el a invatat numai un lucru: sa-i faca si pe altii sa sufere! Si ce e la gura lui contra bietilor homosexuali (ca mine) nu-ti mai spun! E tot ca tine, neoprotestant, si traieste si injura in Iasi!

Da, acolo unde intra lumina ratiunii, se strica atmosfera pentru bigoti!

Dar eu iti cer foarte putin: sa te recomanzi cu tot domnu' Isus al tau ceea ce esti: un fanatic neoprotestant care isi incerarca si el norocul, doar -doar mai prinde in plasa cativa pesti! Nu am dreptate?

Sa nu-mi spiu ca esti ortodox, ca-ti spun ca esti un mincinos!

Ce intelegi tu si proletaru prin fraza "s-a stricat aerul"? Faceti parte din aceeasi secta? Noi incercam sa aflam adevarul, chiar daca adevarul nu convine sectantilor. Dar daca tot veni vorba, de ce nu raspunzi tu la intrebarile la care Cattalin ortodoxistul nu a reusit sa raspunda?

Daca nu poti rapunde la intrebarile puse pana acum, raspunde la urmatoarea: Isus domnul tau l-a recomandat pe profetul Ilie (parca Elijah in engleza) tuturor ca fiind demn de urmat! Dar profetul respectiv a ucis 450 de oameni pentru ca s-au rugat la un alt zeu care nu a adus ploaia. Spune tu ca fundamentalist neoprotestant, de ce a facut Isus greseala sa laude un criminal? Ti-am dat un exemplu la intamplare de pseudomorala iudeo-crestina!Te-as ruga sa-mi rapunzi direct la intrebare, nu stil Cattalin!

Lumea in absenta minciunii e mult mai frumoasa decat parascoveniile de adormit copiii! Dar iti stau la indemana pentru un duel pe tema stiintei, de care vad ca nu ai habar. Sau a religiei, pentru stiu foarte bine biblia si evangheliile. Dar, nu te mai ascunde! Ai curajul sa fi tu insuti, cum il am eu!

Voi sunteti toti dedublati: vorbiti de iubirea apropelui cand e vorba de propaganda, dar cand aveti ocazia il folositi pe Isus pe post de secure, cum ati facut de curand!

#130309 (raspuns la: #130279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mimoza, - de mya la: 25/07/2006 23:40:45
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
Duceti-va cu el la un psihiatru imediat. Ma mir ca ati asteptat 3 luni de zile. Depresiile se trateaza cu mare succes cu medicatie, nu e nici o problema, nu va faceti griji. Psihiatrul stie ce trebuie sa-i prescrie. Nu mai pierdeti timpul!

In nici un caz nu-l sfatuiti sa citeasca acest site sau altele. Mai bine sa iasa din casa, sa se plimbe la aer etc., nu sa stea in fata calculatorului. Nu se recomanda pentru cei cu depresii asa ceva, trebuie sa stea cat mai putin singuri.

O alta recomandare este sa faca in fiecare zi jumatate de ora de sport, fiindca sportul ridica nu stiu ce substante in creier, substante care dau senzatia de fericire. E recunoscuta stiintific treaba asta, nu bat campii.

Pentru alimentatie, in depresii se recomanda cat mai multe legume si fructe proaspete. Insist, fa-l pe fratele tau sa urmeze tot ce ti-am scris aici si o sa vezi imbunatatiri majore. Cel mai important e insa consultul unui medic psihiatru, e de baza.

Multa sanatate!
#135583 (raspuns la: #135439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ondinndem (universuri virtuale) - de telepathy la: 03/08/2006 20:58:10
(la: Ce credeti despre yoga)
fiecare cade in capcana potrivita lui: credinciosul in cea a indoielii, ateul in cea a mandriei (slava desarta) iar omul cu inclinatii spirituale in cea e lumilor virtuale. Si cu totii la un loc in capcana senzualitatii, poarta cea mai larga a iadului. E dureros sa afli ca o persoana abia intrata la liceu s-a se apucat de studiat Evola si dupa ce a parcurs un sir de autori New Age a trecut la practica pranayama. Am avut si eu anumite experiente (dar dupa liceu) insa cel putin credeam in Dumnezeu si nu citisem nimic ocult (multumesc Celui de Sus ca ma ferise)... la mine problema a fost mai tarziu, cand am intrat direct in Yoga Sutras a lui Patanjali (adusa din India) si mi se parea ca tot ce mi se intamplase capata un sens; cunoscusem persoane si locuri care de la prima vedere mi-au dat senzatia teribila de deja-vu, apoi mi-a cazut in maini o carte despre Edgar Cayce si alti vizionari; asta a pus gaz pe foc: tot ce simtisem ani si ani era confirmat si explicat acolo (prin doctrina reincarnarii). Se incuraja o evadare din lumea asta - care oricum pare atat de mizerabila si nedreapta de parca-i facuta anume sa fugi de ea prin auto-distrugere. Privind in urma realizez ca ce m-a tinut in viata a fost faptul ca aveam botezul ortodox - ingerul pazitor incredintat atunci te insoteste toata viata, mai de aproape sau la distanta, in functie de cum te porti si cat de des te rogi sau mergi la biserica. Daca ne-ar lasa, a doua zi am fi morti la prima trecere neatenta a strazii sau accidentati grav la coborarea scarilor, taiatul feliei de paine, etc. In plus acest inger ii tine la distanta pe eventuali agresori de care nu stim si care-s pe cale (cu sau fara voia lor) sa ne faca un rau. Ideea ca Iisus a fost un maestru este o manipulare abila facuta pt. cei destul de lucizi sa inteleaga faptul ca invataturile din Evanghelii sunt corecte, ca acel om a iubit adevarul si cuvintele sale sunt adanci. Daca cineva ar veni precum comunistii rudimentari cu afirmatii de genul: "a fost un nebun care vorbea numai prostii" n-ar convinge multi - omenirea a mai evoluat intelectual, asa ca se vine cu ideea: "da, Hristos a spus lucruri interesante si profunde, dar le-a invatat de la maestrii Egiptului si Indiei; el e doar om (care se mai si insela uneori, involuntar desigur)". Negarea divinitatii lui Iisus, care duce la posibilitatea ca el sa se fi inselat, nu e asa grava (dupa cum ne zice chiar Iisus) ca negarea Cuvantului sau (despre care ne spune ca vine prin el de la Tatal nostru si este insasi Viata- Duhul Sfant - vezi Geneza: "La inceput a fost Cuvantul..."), deci respingerea Cuvantului (transmis in forma pura de o fiinta de lumina, fara pacate, sub forma Evangheliei) nu se va mai ierta nimanui. Initial Judecata divina trebuia sa urmeze imediat dupa propovaduirea Evangheliei de catre apostoli in cetatile Iudeii si "la neamuri" (nu si in Samaria, de unde Iisus impreuna cu apostolii a fost izgonit) si caderea Ierusalimului; dar prin sacrificiul apostolilor primit de bunavoie de ei din dragoste pentru semeni s-a obtinut un ragaz pentru a se mantui si altii. Fara jertfa continua a marturisitorilor, preotilor si monahilor de atunci pana azi, omenirea s-ar fi prapadit demult iar universurile virtuale sau carnale in care se delecteaza ocultistii, desfranatii- pagani sau "crestini", yoghinii, New Age-rii, etc. ar fi ars de mii de ani. Au aparut carti ale unor fizicieni de top si o emisiune pe Discovery despre Universuri paralele; noi traim in acest spatiu tridimensional, dar cu deschideri spre alte 7 sau 8 dimensiuni. Ei bine, prin deschiderea (incompleta) a unor chakre in tehnici yoga, reiki, etc. dar si prin droguri, se creeaza ferestre spre un Univers 4-dimensional mai amplu insa ermetic, un fel de paradis virtual fabulos care depaseste cele mai bogate asteptari... Practicantul intra acolo extaziat ca Alice in lumea fermecata si nici macar nu are grija sa pastreze legatura cu lumea asta si cu prietenul sau devotat- ingerul pazitor (se leapada intai de Hristos, de poruncile lui, de biserica si de oamenii ei- bagati toti in aceeasi oala si dispretuiti, de iubire si de cei care ii arata afectiune sincera, se scufunda in mocirla senzualitatii sau a astralului inferior- alcool, tutun, muzica abrutizanta, magie sau practici oculte) si in final se trezeste din betie in temnita cea mai adanca la care ar fi visat vreodata. Durata "vizitei" acolo depinde de cat s-a indepartat de calea la cea dreapta, de faptele sale de pana atunci, de cat de mult il iubeste cineva din afara (iubirea e singura putere care poate patrunde in orice temnita sau dimensiune) cat si de harul sau rugaciunile pe care acea persoana le face pentru captiv. Eliminand afectivitatea din om (chiar si ura!) prin tehnicile de meditatie din yoga, etc, dispar in primul rand memoria si mecanismul de aparare al creierului in fata "rafalei" de sugestii si ganduri din eter, creierul e invadat de imagini, cuvinte, senzatii pana la limita lui de rezistenta cand colapseaza. Nu doar in yoga se produce asta, ci in orice exercitiu de concentrare in care omul nu participa si cu inima (afectivitatea), cat si in cazul atacului psihic (practicat si in cercuri yoga, secte sau organizatii secrete asupra celui care ar incerca sa iasa din grup). E bine de stiut ca tot ce acumulam: cunostinte, informatii, senzatii, emotii, toate acestea sunt exterioare sufletului si pot fi luate (furate) sau date (proiectate), de ex. practicanti de magie de la noi care iau cunostintele unui student eminent si le dau altuia, care devine peste noapte stralucit, cu note maxime la examene (in schimb celalalt ajunge la nevrotici). Ce-i drept insa, una e informatia si alta intelegerea ei (profunda)- ceea ce e apanajul sufletului pur, asa ca desi Bivolaru epateaza prin eruditie, intelegerea lui ramane de suprafata- si cum se zice, yoghinii sau practicantii ocultisti din India nu se pot lauda cu prea multe premii Nobel obtinute prin tehnicile lor. Ma tem ca Pr.Cleopa a subapreciat impactul invataturilor orientale ale serpilor Nagas, si al atacului psihic in Romania (si Europa); se stie bine ca baza inselarii omului de catre diavol este crearea impresiei ca acesta nu exista, chipurile totul se intampla de la sine, omul simte nevoia spontana sa bea sau sa-si insele iubita, sa faca un rau cuiva chiar daca pierde si el, sa-si iroseasca viata palavragind cu amicii, jucandu-se la calculator sau privind la tv- adica fuga in universuri virtuale (confortabile momentan), in loc sa mai treaca pe la biserica unde preotul isi raceste gura de pomana si risipeste binecuvantarile pe cateva babe prezente (care nici alea nu vor mai fi). Deci pana si Pr.Cleopa care a intalnit diavoli in sihastrie si era un adevarat clasic in materie de teologie putea fi "adormit" cu sugestii ca fenomenul yoga (sau tantra) nu-i asa grav, acolo ajung numai cei slabi de inger, ratacitii, si se face o selectie benefica a uscaturilor din padure. Ar merita de aflat cati din actualii tineri monahi (si-s multi) din manastirile Romaniei sunt fosti practicanti yoga intorsi la calea cea dreapta dupa experiente traumatizante. In al doilea rand, senzualitatea a facut tot atatea victime in randul preotimii (mai ales in Occident) cat in cel al yoghinilor, pana si Milarepa (cel mai mare budist tibetan) a spus: "Cine nu ia aminte la greselile delasarii senzuale, Si tanjeste launtric catre ea, Nu se va elibera din temnita samsarei (incarnarii). Cultiva asadar mintea ce vede totul ca pe o iluzie si aplica un antidot originii suferintei". Dar trebuie sa lupti contra senzualitatii fara sa a-ti inchide inima, dimpotriva, sporind iubirea; iar iubire inseamna sa ma ajut cu cel drag sa scapam din lanturi, nu sa-l duc dupa mine in adancul temnitei. Pr.Paisie era mult mai ingrijorat in ce priveste situatia actuala din lume (si asta inca inainte de anii '90) - el fiind si inainte-vazator, stia ce se intampla si ca religia viitorului (de fapt a prezentului in lumea occidentala) e ocultismul- New Age e neopaganism redenumit, iar ocultismul e periferia satanismului, modernizat sau mascat - www.razboiulnevazut.org/articol/51
Lista autorilor, lucrarilor si ideilor New Age e interminabila, ei ocupand total mass-media; e suficient sa citez din subiectele listate alaturi (la Topul zilei, Conferinte noi sau Texte publicate): DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI, Vrajitoare si ghicitoare in sec.XXI, HORROR MOVIES, PUNK, Voodoo, Cicciolina- actrita porno, o meserie ca oricare alta, Codul lui Da Vinci, KALOKRIPTES- un nou tip de horoscop, etc. Cativa autori New Age, mentori (unii inconstienti) ai tranzitiei de la ateismul rationalist la ezoterismul (ocultismul) neopagan: Castaneda, Arguelles (cu teoria socului planetar in 2012 - sfarsitul erei Maya), Nostradamus (si apologetii lui: Vlaicu Ionescu, Fontbrune, Orson Wells, etc), Samael Aun Weor, James Redfield, Tolkien, pleiada hinduso-tibetana cu Osho Rajnesh, Sri Yukteshwar, Yogananda, Dalai Lama, Sri Mataji, Sundar Singh (si confratii vestici: H.P.Blavatski, Steiner, Eliade, curentul hippie & flower-power, "mesianicii" Romaniei: P.Corut - Cinamar, N.Savescu cu dacismul, Valentina Garlea, Bivolaru & co). Triunghiul Gnozei pagane primite de la nagas (zeii serpi): India - Egipt - Grecia, avea ca focare Babilon, Roma si Alexandria (de unde au iesit de curand "dezvaluiri" pe banda, de la Evanghelia lui Toma la cea a lui Iuda sau "viziuni" gen Copilaria lui Iisus, Codul lui da Vinci, etc). Gnoza a fost resuscitata in Renastere si mai nou prin Soc. Teosofica a lui Blavatski & Steiner (cu ramura sa germana Thule) care alaturi de cabala Babiloniana si Rozacruce a pus bazele oculte ale nazismului si satanismului modern anglo-saxon (Crowley, Lovecraft- cu discipoli Beatles, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, etc.) si sectelor sau org. secrete actuale. In general, sunt lucruri in care e usor sa intri dar din care e infinit mai greu sa iesi, iar increderea in sine si orgoliul fac ca cel in cauza sa subaprecieze pericolul si sa creada ca oricand poate sa se intoarca de unde a plecat. Asta se intampla cu orice dependenta, de ex. un indragostit nu va recunoaste cat de dependent e de celalalt pana nu se desparte- atunci multi isi pierd complet autocontrolul si devine vizibil ca erau de fapt "preluati" (sau stapaniti) de anumite entitati. De fapt, entitatile benefice nu vin decat chemate si-s f.sensibile (adica nu vin la cineva "murdar"), pe cand cele malefice dau navala si au o mare inclinatie spre impostura (de a se substitui celor benefice chemate); zona terestra "colcaie" de asemenea entitati, generate in masa si de practicantii tantra in timpul ritualurilor lor (se cedeaza din vitalitate acestor "paraziti" energetici: in momentul actului sexual se deschid centrii si se conecteaza intre cei doi, iar persoana posedata proiecteaza in cealalta entitatile care o parazitau, care pot fi in numar de sute sau mii- numiti "legiune" in Evanghelii). Nu degeaba Iisus spune ca intr-o casatorie cei doi sa nu se desparta decat in caz de desfranare - e obligatoriu sa intrerupa rel.intime (si chiar apropierea fizica) pt. ca cel in cauza a ajuns posedat (chiar fara a-si dea seama sau fara a fi vizibila vreo schimbare) si l-ar incarca pe partener (nu mai zic de copii) cu entitati de nu le duc 10 sau 100 de calugari. Am cunoscut doua cazuri din astea, persoane apropiate la care am si vazut evolutia (pe atunci nu intelegeam fenomenul, credeam ca e doar problema hormonala), ambii au avut relatii cu prostituate; unul a ajuns la psihiatrie (diagnostic: inceput de schizo), celalalt in pragul sinuciderii. Probabil posedatii ajung in general sa comita violuri sau perversiuni extreme pentru ca simt o presiune mare din partea entitatilor care deja i-au umplut pana la saturatie si pe care le proiecteaza (pe moment) intr-o fiinta curata (fara aparare pe plan fizic si astral)- astfel pe moment simt o usurare, dar din cauza ca nu si-au purificat gandurile, emotiile si sufletul (prin post, rugaciune si mai ales spovada si impartasanie) ajung din nou prada altor demoni, mai rai decat primii. Fenomenul e descris in amanunt in Evanghelia lui Matei care trebuie citita cu mare atentie www.patriarhia.ro/biblia/index.php
Despre confruntarea Pr.Paisie cu demonii stapani pe un yoghin, vezi http://razboiulnevazut.org/articole/33/Yoga
Numai bine! paralela90@yahoo.com
#137255 (raspuns la: #120823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...