REGIM fanariotic

putem deshcide o conferinta unde sa vorbim despre daci daca dorim. Dar aici trebe sa vorbim despre acei stapani ai românilor care cum spuneam, au fost de neam strain. Ca puncte de reper pentru ca spuneai ca nu ai auzit de astfel de idee, luam nume de domnitori de la inceputul formarii principatelor:
Mircea, Vlad, Litov(oi) de exemplu sint nume slave. Neagoe Basarab, al sau tata pe care-l chema Thomir are nume de cuman s a m d. Ce realizam de aici? Ca niste sarnatoci slavi si cumani, s-au stabilit in Tarile Romane si au facut treaba si avere si asa au ajuns mari boieri? Nu nu, nu in acea vreme cand Slavii profitand de bresa facuta de Avari in imperiul bizantin au invadat peninsula Balcanica si au stat o vreme si la Nord de Dunare. Nu in acea perioada cand mai tarziu Cumanii si Pecengii au venit si ei aici . Chiar si in ziua de azi este pastrata in toponimie si in lexic amintirea lor. Coman, Comana sint nume care vin de la vechii cumani, inainte de invazia mongola ( doamne ajuta si de 3 ori amin ca au venit mongolii ca altfel nu se stie daca mai eram azi). Pecineaga, pecenegu si pecinginea sint nume de la pecengi de frica a cui fugira ungurii pana sus la Kiev si dupa aceea, ajutati de ruteni, au intrat in Campia Tisei unde sint si in ziua de azi...
Boierimea româna s-a format tarziu, tare tarziu si ea a fost intr-un fel "ametsita" de parvenitii de peste tot. Cum a cazut Imperiul Bizantin, la noi s-au refugiat o multime de greci care , cu bani venind, au cumparat mosii si acareturi, creând o noua patura si clasa sociala, din a carui urmasi s-a ridicat burghezia româna. E plina istoria romaneasca de astfel de nume. Ca sa nu fie de ajuns, s-a mai instituit si regimul fanariot, cu domni si functionari alesi de poarta care plateau pentru ca stiua ca o sa-si scoata parleala dupa urma ghiorlanului de tsaran nenorocit. E drept, intre zeci si sute de fanarioti, au fost si cativa buni, numai Brancoveanu fie amintit aici. Dar marea majoritate, au supt cat au putut...
Spunei ca nu am avut stapani straini? Ba destui, pana in zilele noastre. Lamurit?

AlexM

Regele, o inima mare intr-o tara mica, care in nobletea lui stie sa ierte. Trebuia sa fie recompensata evolutia pozitiva a FSN-Iliescu-PSD, avandu-se in vedere de unde au pornit (mineri, expulzarea regelui, nu ne vindem tara...) si unde au ajuns in prezent (NATO, UE, oarece retrocedari, atitudinea fata de Rege...). Nu este suficient, dar a fost o evolutie pozitiva. Nu-i iubesc, nu i-am votat niciodata, dar ii prefer deziluziei, naruirii de sperante reprezentate de Constantinescu- PNT-CD ( dupa disparitia seniorului Coposu).

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

de unde se vede ca o casa regala nu-i mai cu motz decit una obisnuita;
...si sa ne mai dorim venirea regilor!


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

"Din cauza regimului comunist, Romania este in urma unor tari ca Grecia sau Portugalia, desi in 1938 era mai dezvoltata decat ele. Regimul comunist a fost unul antinational si o perioada de risipa extraordinara, a carei nota de plata o achita si acum cetatenii Romaniei."
Macar aici nu m-ai contrazis.Da sa stii ca cu cit citesc mai mult istorie cu atit aflu ca nici atunci nu eram prea dezvoltati comparativ cu tari invecinate(nu mai zic ca am reusit sa avem si o dictatura regala,si dictaturile se cam aseamana indiferent de denumire).Sunt de acord ca ar trebui fost mai buna o dezvoltare liniara,fara socuri 1947, 1989,dar asta e istoria.Bine ar fi sa tragem invataminte.Daca te uiti in urma o sa vezi curent denumirea de "generatii de sacrificiu" cu o pauza intre 1923-1933,cred ca singura perioada cu care ne putem mindri(cea mai democratica Constitutie din Europa,si cea mai mare dezvoltare industriala),dupa aia criza economica mondiala,razboi,comunism,revolutie,tranzitie si ce o mai urma.

Draga,

Eu sincer sa fiu cred ca regimul Iliescu este la fel de eficient ca cel al lui Ceausescu.

Si ce daca este mincare in magazine. Daca nu ai bani nu poti sa cumperi... asa ca de luni da-ti demisia, ardeti diploma si mai vorbim in 2 luni.

Cu ginduri bune,
Florin si atat

P.S. Cine-ti spune ca trebuie sa slabesti, paleste-l peste ochi...Nemernicul dracului!

"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"

eee, Daniel, intzeleg de ce-tzi place acolo.

In rest , stii cum e: nu cistiga dar nici impozit nu plateste!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

In trecut am tinut regimul Atkins cu succes. DAR, nu l-as mai recomanda. In primul rand, daca nu il urmezi constant te ingrasi la loc, motiv pentru care acum va si intreb de altceva. Si in mod cert si mai important, e criminal pentru cei care eu au probleme cu colesterolul. Cand am inceput Atkins eram OK cu colesterolul, si cand am terminat, dupa 1 luna jumate eram peste limita. Si observam si eu: desi slabisem cat imi propusesem, cand dormeam imi amorteau mainile si trebuia sa ma tot foiesc ca poata circula sangele. La mine asta e cel mai clar semn ca mi-a crescut colesterolul. Deci daca nu aveti probleme de genul asta, Atkins functioneaza bine-mersi - eu slabeam in fiecare zi 1/2kg.

Am mai incercat si ciorba de varza. Criminala ciorba aia! Incepusem sa cred ca slabesc pentru ca mi-era asa de sila de ciorba incat mai mult de o portie pe zi nu puteam sa mananc. De asemenea, m-am ingrasat.

Concluzia mea e ca nu exista regimuri dupa care sa nu te mai ingrasi. Imediat ce incepi sa mananci si restul alimentelor "interzise" pui pe tine. Ideal este sa iti schimbi stilul de alimentatie si implicit de viata: sa mananci sanatos, cum zice Ozzy, daca se poate sa te faci vegetarian cu atat mai bine, sa faci exercitii fizice si in general sa nu te lipesti de scaun toata ziua. Dar sa fim seriosi. Cati dintre noi pot sa faca asa ceva. Nu neaparat ca n-am avea vointa, ca la un moment dat ti se acreste sa te tot stresezi ba ca nu-ti vine nu-stiu-ce de imbracat, ba ca X arata mai bine, ba de cate calorii are mancarea si ajungi sa te incapatanezi si iti gasesti motivatia. Dar cea mai grea chestie e sa rezisti, iar cel mai puternic adversar e familia. Acasa se gaseste gustos si toxic, adica cu ulei si prajeli si alte chestii, se mananca dulce, se beau sucuri... Plus ca nu face nimeni sport din proprie initiativa, ba chiar devin dependenti de masini pentru deplasari. Apoi la facultate iar se mananca pe apucate, se beau iarasi sucuri, se merge iarasi cu masina peste tot. Si exemplele pot continua, ca doar le stim toti.

Si chiar daca te decizi tu ca vrei sa schimbi deea ce nu-ti convine in viata ta, prea mult nu razbati. In cel mai fericit caz pana reusesc sa slabesc cat mi-am propus. Apoi ma mentin o perioada, si apoi incet incet ma ingras la loc. Asa ca peste 1an - 2 iar trebuie sa ma apuc de slabit.
Ironic e ca it mintea mea stiu ca vreau o viata sanatoasa. Bine macar ca nu beau si n fumez. Mai imi stricam sanatatea si cu asta.

Acum mi-am cumparat o lada de portocale, una de grepfruit si una de mere de la Metro si o sa incerc sa mananc in principiu fructe. Asta fiind un fel de partea a 2-a a regimului. Am observat ca in cazul meu daca ma apuc de o dieta fixa, sansele sa o tin pana la sfarsitul saptamanii la fel de stric sunt reduse. Asa ca in primele 2 saptamani fac un fel de dieta mai lejera, ca sa ma obisnuiesc cu noul tip de mancat, si apoi trec pe cruditati ca sa imi detoxifiez organismul. Avantajul e ca dupa asta slabesc mai usor.

Va urez succes celor care va mai chinuiti cu asa probleme si multumesc tutror celor care si-au exprimat parerea. Astept in continuare sugestii si alte idei :)

Si daca n-om reusi sa slabim, macar toti prietenii nostrii sa se ingrase!
(Cat adevar in zicala asta!)

Emi

P.S. Nu numai ca le-as trage o palma peste ochi celor care imi spun ca m-am mai ingrasat, dar si vreo 30 de Kg in plus ca sa aiba si ei cu ce sa-si omoare timpul si neuronii. Rautaciosii!

N-ai slabit cu actualul regim?
Fara gluma:cred ca problema trebuie abordata mai amplu.Adica gaseste cauza ingrasarii, care nu neaparat este alimentatia. Poate fi de pilda un regim dezordonat de viata.Consulta un nutritionist.
Daca n-ai timp de asa ceva, poti sa-ti faci ori poti sa incerci sa reglezi totul din alimentatie mancand putin si des, orice iti place. Ideea e sa maninci pentru a elimina senzatia de foame.
Daca ai observat, cei f.saraci sunt 99% extrem de slabi.Asta fac ei:mananca putin si des (altfel lesina de foame).
Solutia cea mai eleganta/de durata:nurtitionistul.

De ce este vinovat "Regimul Iliescu"? Sau Ion Iliescu? Cine a votat pentru astea cu mare bucurie? Nu cumva "minunatul", "genialul" popor Roman? Pai atunci poporul sa plateasca. Prostia se plateste intotdeauna! Si se plateste greu!
De intrat in Uniune se va intra pana la urma dar rolul Romaniei e clar: o republica "bananiera"!

Nu stiu de ce dar mie imi seamana acele evenimente cu "puciul" de la Bucuresti din primele zile ale revolutiei romane. Oricat as vrea de mult sa fac diferenta intre aceste doua evenimente fundamentale ale istoriei Romaniei, parca nu fac altceva decat sa le ingemanez, sa le pun pe seama acelorasi mascarade politice la care s-au facut partasi o seama de politicieni corupti si fara constiinta viitorului unei natiuni.

Sigur ca vor veni aici destui sa ne spuna despre evenimentul 23 August- ca a fost un act justificat sau nu. Vor fi istorici sau iubitori de istorie care se vor stradui sa dea ce-i mai bun din ei ca sa demonstreze "pe viu" in ce conditii s-a operat si s-a amputat la acea perioada un madular al tarii, un lider care probabil fara voia lui a devenit unul din cele mai controversate personaje ale Romaniei postbelice. Speram sa aflam mai multe de la ei si in acelasi timp sa nu fim partinitori.

Din ce am citit pana acum (si mult s-a mai scris) n-am putut intelege, sa-mi fie cu iertare, filmul evenimentelor si semnificatia lor fiindca, vedeti domniile voastre, filmul acesta trebuie sa se debaraseze intai de surplusuri si retusuri subtile si nu doar sa placa publicului, ci trebuie sa confirme realitatile existente atunci. Eu personal, sincer va spun, vad acest scurt-metraj ca pe unul ce "trebuie" sa aduca audienta si implicit foloase unora, nu putini la numar. Istoria nu este literatura, domnii mei, este matematica timpului. Ea face operatii complicate folosindu-se de adunari, scaderi, inmultiri, impartiri, iar rezultatele ei nu au voie sa fie egale cu zero.

Subiectul acesta m-a fascinat intotdeauna si am cautat in decursul timpului sa vorbesc cu tot felul de oameni care au trait, in direct sau indirect, "fenomenul Maresalul Antonescu". Am auzit tot felul de explicatii, acuzatii, critici, apoi unele pareri subiective si/sau obiective in functie de persoanele care faceau comentariile. Cert este ca nu putem scoate din context pasajul care il cuprinde pe maresal. E ca si cum am da o interpretare unui citat biblic scotandu-l din context si dandu-i o cu totul alta insemnatate. Ori asta n-ar trebui s-o faca bunii nostri istorici.

S-au omis cu buna stiinta unele aspecte extrem de importante din firul evenimentelor ce au precedat executia lui Antonescu. Din acest pdv cred ca procesul sau ar trebui revizuit si complet refacut dupa rusinoasa lui, zic eu, asasinare. A fost un act politic nejustificat si nedrept, oricum am da-o noi: ca a fost antisemit, antinational, antidemocrat s.a.m.d. Daca vreti putem sa justificam la nesfarsit actele lui, asa dupa cum le putem si califica. Ce ma sperie pe mine este gandul ca dam verdicte fara a cunoaste in fond adevarul celor intamplate. Acest adevar a fost ascuns destul de bine si firavele incercari de restabilire a lui au dus inevitabil la suprimarea "oficiala" a persoanelor ce s-au ocupat de subiect fiindca, nu-i asa, n-a convenit "autoritatilor" si evreilor implicati in "afacerea" aceasta. Orice afacere isi are castigul ei, cel putin teoretic. Dar uneori trebuie platit si un pret pt. asta.

Revenind la o idee anterioara, pt. mine, omul simplu pasionat de istorie si de nevointele neamului romanesc purtat de ici colo in lesa de unii "carturari" travestiti, asadar pt. mine ca si pt. multi altii aflarea necunoscutelor din ecuatie pare relativ simpla la prima vedere. Cum asa? Pai daca punem in balanta relele lui Antonescu si bunele savarsite de el si le agatam de axa contextului istoric de atunci, mi se pare ca e extrem de usor sa aflam cine a fost tradator si cine a fost erou. Caci, sa nu fie cu suparare, regele Mihai nu pare a fi fost erou nici macar in ochii propriilor suporteri, nemaipunand la socoteala pe oamenii simpli care si acum il reneaga. Atunci cine este eroul si cine e tradatorul? Daca Antonescu a fost tradator si criminal de razboi, inseamna ca regele si clica lui au fost pe nedrept alungati si ei poarta cinstea de eroi. Daca nici ei nu sunt eroi, atunci poate sunt fratii nostri pravoslavnici?! Sau tatuca Stalin?!

Antonescu a fost intotdeauna judecat prin prisma raspunderii ce a avut-o fata de evreii deportati. Nu la fel s-a intamplat cu liderii altor tari care au fost sub ocupatie germana si nu s-au opus exterminarii evreilor. De ce? Nu suntem toti egali in fata legilor? Nu toti dispunem de acelasi cod etic, moral? S-a gandit cineva vreodata la MOTIVELE pe care le-a avut maresalul cand a acceptat conditiile impuse de al treilea reich? De ce anume s-a ferit si a incercat sa scape pe poporul sau? Si unde au fost toate acele cotofane din parlament si din partidele politice cand s-au luat acele decizii? Isi pregateau pumnalul, poate, ca sa junghie pe la spate?

Am vorbit de conjunctura istorica. E bine de stiut intai ca partidele politice traditionale de la noi nu i-au prea dat suportul necesar si s-au asmutit unele asupra altora intr-o perioada asa tulbure cand ar fi trebuit sa faca front comun si sa lupte pt. tara, nu pt. ele insele si capital politic. N-au inteles atunci contextul, asa dupa cum nici in ziua de azi nu pot sa faca reforme viabile datorita frictiunilor si mancarimilor de tot felul. Conteaza imaginea, nu stomacul sau inima romanului. Apoi noi am fost, din pacate, in chiar centrul tuturor intereselor marilor puteri. Agresiunea lor fata de Romania, in locul suportului de care aveam nevoie, a dus in final la ceea ce se cheama o pata pe obrazul tarii, o pata pe care ne-o reamintesc cu sadism de ori de cate ori le vine la indemana: sunteti tigani, va vindeti pe nimic si nu ramaneti niciodata fideli propriilor principii enuntate mai inainte. DA, asta e adevarul, am stat cu fundul in doua luntrii si ne-am udat poponetul iar acum inca avem pelincile mucegaite, si nu ne prea convine. Mai mult decat atat suntem facuti antisemiti pe fata si ni se reproseaza lucruri oribile la care am fi luat parte, insa se omite sa se vorbeasca in prealabil despre relele pricinuite de altii inainte- si uite-asa aplecam capul in piept, ne caciulim si ne mosmondim in semn de iertare la judecata nedreapta ce ni se face.

A fost Antonescu un tradator? La aceasta intrebare pe care am pus-o de nenumarate ori, toti au raspuns ca nu, ca dimpotriva, a fost un aparator al tarii si un lider cinstit ce a dorit sa-si protejeze tara. Dealtfel cum ar fi putut Romania, o tara mica si fara resursele necesare, sa poarte un razboi direct cu Germania, cand alte tari mai titrate si mai puternice i se inchinasera deja? Pana si rusii au fost la un pas de a pierde razboiul. Nu-l mai aveam pe Stefan cel Mare sa se opuna invaziei imperiului, nu-i asa? Insa chiar daca ne-am fi opus, cred ca asta ar fi insemnat o moarte subita si definitiva a Romaniei care ar fi fost distrusa inevitabil. Ori maresalul tocmai asta a prevazut si a facut ce facuse mai inainte cu cateva sute de ani ilustrul lider moldovean: a platit tributul cerut de "poarta" (nemti) numai sa nu cadem in mana "fratilor" pravoslavnici care dovedisera ca au tendinte si expansionite si anticrestinesti deopotriva. Prevazuse in felul lui prin ce avea sa treaca Rusia bolsevica si a vrut sa ne apere de ceea ce dealtfel s-a si intamplat mai tarziu. Daca nici aceasta n-o mai intelegem, atunci nu vad ce rost mai au alte comentarii.

Eu cred ca Antonescu a dus o lupta pe doua fronturi, lupta ce aproape fusese castigata cand s-a pus la cale executia lui. Numai ca miza a fost prea mare, chiar si pt. el. Totusi, un gand nu-mi da pace: ce-am fi pierdut daca am fi mers pana la capat cu nemtii? Dar asa ce-am castigat in afara de oprobiul lumii intregi? Asta ca sa nu mai pomenesc de datoria covarsitoare ce a trebuit platita lipitorilor comuniste de dincolo si de aici. ...si de tezaurul furat cu atata usurinta, pe mana noastra.

In alta ordine de idei, e destul de simplu sa vezi care a fost scopul tuturor evenimentelor ce au adus tara noastra in pragul deznadejdii si al unei morti economice fara precedent. Nimeni n-avea nevoie de o tara puternica in regiune, o tara care dealtfel dovedise intr-un timp relativ scurt ca poate sa fie fruntasa Europei, o tara care a avut moneda nationala atat de puternica incat concura cu alte monezi de schimb international. Cine a castigat acum? Clica oligarhica cocotata la putere si care slujeste interese straine de ale neamului nostru romanesc, clica ce ne-a bagat la datorii pe gat incat nu vor mai putea fi platite decat, poate, cu pretul vreunui alt Ceausescu ce va pune tara sa munceasca doar pt. straini- aluzie la faptul ca la revolutie Romania nu mai avea nici un leu datorie externa.

A fost Maresalul Antonescu un erou? Gura lumii zice ca da. Si stim noi vorba romaneasca: "gura lumii numai pamantul o astupa"! Asta se si preconizeaza, sa se astupe toate gurile "rele" cu praful timpului. Dar si arheologia a mai evoluat, nu putem sa nu vedem vestigiile trecute. Aceste vestigii pomenesc despre acte de caritate savarsite de regimul Antonescu, despre dreptate si adevar pretuite, despre comunicate precum "Va ordon sa treceti Prutul!", despre dragoste de neam si tara, despre lupta impotriva boierilor moderni, despre tradare si despre comunismul impus cu forta. Cine desconsidera toate acestea si face pe istoricul este vinovat de tradare atat fata de istoria in sine cat si fata de propria natie.

In incheiere mai zic ca Antonescu a fost un om manat de curaj si de ambitia de a castiga un meci la care n-au fost invitati nici occidentalii si nici rusii. Pretul pe care l-a platit a fost in mod sigur razbunarea unora care se simtisera lezati in perioada cat el a condus tara. Stiu ei bine cine sunt, ca doar ei s-au intronat primii si au facut cele mai grozave vanzari in spatele liniei frontului. Daca nici asta nu mai e adevarat, cand aceeasi istorie am auzit-o din zeci de guri de oameni ce au trait pe viu acele evenimente de dupa intoarcerea armelor la 23 august, atunci Dumnezeu si voi sa ma iertati. Insa nu pot sa cred ca grozaviile ce au avut loc (acte de barbarism si cruzime nejustificate, violuri cu sutele sau cu miile, deposedari de averi, impuscari fara judecata, injosirea si batjocorirea militarilor romani prin ruperea epoletilor si apoi obligarea de a-i inghiti, subterfugiile prin care posturile cheie ale noii guvernari erau obtinute...), dupa spusele acestora, sunt niste inventii.

P.S. Despre rege... S-a cam judecat singur. E de ajuns sa spunem ca nu s-a remarcat prin nimic bun in timpul cat a condus EL tara. Sa fie bucuros ca nu l-au sfasiat oamenii pana acum si ca poate savura o zi insorita pe meleagurile ce l-au adoptat.

So far, so good.

Regele, tinut in sah de senatori




Adriana Istodor
Joi, 04 Noiembrie 2004


Senatorii au respins ieri cererea guvernului pentru dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de lege privind reglementarea situatiei juridice a bunurilor fostului suveran al Romaniei Mihai I si despagubirile de 30 de milioane de euro care urmeaza sa-i fie acordate

http://www.expres.ro/politica/?news_id=170743

eu sunt pe regim de branzeturi (de la feta la gooda), si lean meats (grilled), si salate verzi (lettuce, spinach, green peppers, onions, mushrooms, cucumbers, si asa mai departe - fara rosii, ridichi, etc)... si ca dressing folosesc cottage cheese:((

"Numai atunci fotografii importanti locali vor participa,
iar fara ei orice astfel de asociatie nu va fi credibila la nici un
nivel mai inalt. Si pt. a atrage acest grup de fotografi, cred ca trebuie
ca cel putin citiva din ei sa participe din start la aceasta initiativa. Poate
nu personal si direct, dar macar sa fie instiintati ca exista o astfel de
initiativa, sa fie intrebati ce cred ei despre asa ceva, poate au ceva
de spus, etc."

Ce repede si ce frumos trece timpul; mai dixcutam, mai una alta, mai ninge afara, si noi stam acilea la cafea aburinda cu aroma de cardamon si mai vorbim de unele, de altele.

Imi aduc cite o data aminte cu placere de anu` 2000; atunci, conu` Ara si cu mine am scos la iveala Fotomagazinu` si lista de discutii, prima lista de discutii foto din Romania; ce frumos era!
Inca inainte cu 5 ani de acel frumos 2000, deci in vara lu` 1995, cind erau sub 300 de situri in Ro, eu aveam la adresa www.eunet.ro/graph primul sit de fotografie de la noi ( o forma tirzie, versiunea 22.1, mai e si acum on line, le-a fost lene sa o stearga de pe server sau nu se stie pe ce HD din rastel mai e)
Bun, si pe acea prima lista de fotografie de la Fotomagazin, s-au perindat si mai multi fotografi profesionisti; unii au stat mai putin, altii mai mult, dar toti au tuns-o in timp; au fost mai multe schisme, ca in religia crestina; o importanta schisma de prin 2001 a dus la formarea unei liste de discutii numai pentru profesionisti, care a decedat prin otravire probabil sau dezinteres mai sigur, si o alta schisma generata de un scandal monstru a dus la formarea grupului de la Artphoto; au mai fost si alte grupuri care s-au separat si care au murit de moarte buna.
Acu`, despre profesionisti, ca despre ei voiam sa vorbesc aici. Ma suna unu` mare azi si imi spune ca bai, am gresit numaru, nu cu tine voiam sa vorbesc, acu` daca ai raspuns, zi ce mai faci. Eu zic ca asa si pe dincolo, nu vrea el sa vada ce se mai vorbeste pe net de crearea unei asociatii de fotografi, sa puna si el un umar? Si imi spune ca nu are timp de net, ca netu` e pentru frecangii si nu il intereseaza nici o asociatie.

Acu`, gindindu-ma la cei pe care ii stiu in meserie, as zice ca mai mult de jumatate nu au nici o prezenta pe web; cei care mai exista, nu participa la liste de discutii, cu exceptia celor care au mai vorbit pe aici in ultimele saptamini; altii, cu durere constat, cred ca nu sunt amatori de discutii, schimbari, modificari si sindicalizari.
Sunt, la nivelul fotografiei profesionale romanesti, mult prea mari orgolii si clivaje, falii, presiuni, prajini la nas si stari de superioritate, ca sa se poata face o discutie macar.
Prin anul 1998 domnul Feri, care avea studioul de la Union, adunase floarea fotografilor din Ro, sa punem la punct o strategie de pret; s-a discutat o dupa amiaza intreaga, am facut o hirtie cu devize estimative semnata de toti, si a doua zi toti incalcau cu voiosie ce semnasera inainte cu o zi; cam asa merg lucrurile.
De aceea imi place sa vad ce se intimpla acum; fara indoiala intr-un fel sau altul se va ajunge cumva la un compromis si la o organizare a fotografilor; daca nu, stati linistiti, in doi ani vin altii cu organizarea ( nu e nimic nou sub soare; urmasii dacilor au ascultat mai mult de pedeapsa lui Vlad Tzepes decit de biblie, si intii romanii ne facura drumuri si terme, apoi domnitorii fanarioti adusera tiparul, si de abia sub regele neamtz Ferdinand aparura locomotiva, electrica, iluminarea, veceul, si cite si mai cite...)
In cel mai rau caz, vazind ca e un cozonac interesant aici, numarul deja maricel de fotografi straini ( multi socotiti pe nedrept foarte buni, numai pentru ca au aura strainatatii si atit) va fi suplimentat cu mai multi fotografi care vor veni cu relatiile si sculele lor, si atunci multi din cei cu nasu` pe sus acum se poate sa ajunga sa care un trepied e colo colo prin poleitele studiouri care vor apare, gindindu-se ca ce bine era daca faceau o asociatie mai din timp.
Momentan, cred ca profesionistii de la noi din domeniul imaginii nu sunt framintati de probleme de comunicare, nu au intrebari si raspunsuri, nu au dileme si nici nu ii gasesti pe forumurile internationale de discutii si, bomboana pe coliva, nu sunt interesati de nici un fel de viata sociala fotografica; fiecare pe felia lui si atit, restul nu au decit sa se scarpine pina dau gaura si sa se intrebe cum e posibil asa ceva; iata ca este posibil.
Asa ca daca e sa se faca ceva, cred ca sunt mai mari sanse sa fie miscati bolovanii de nume noi.
Oricum cine face ceva, trebuie sa se gindeasca foarte bine si sa studieze ce exista in Europa in domeniul asta, ce se vrea, cu ce se vrea, care sunt obiectivele, in cit timp se ajunge la ele si cum, cine face ce si cum, in folosul cui e chestia si care sunt avantajele si dezavantajele, si pentru cine sunt ele.
Dar iar m-a luat vorba si se raci cafeaua...

Chestia cu fanariotii e exact dogma securista!
Romanii o duc rau din cauza fanariotilor, si libertatea le e mutilata din cauza otomanilor nu a securitatii! Combinatia de factorii?
Ce zici de scusura tradatorilor?
Ce zici de Alecu Iliescu? Un tata ce si-a abandonat fatul pe Ion iliescu, asta da familie "sanatoasa", ce zici de Waltar roman care cu mana plina de singele victimelor de la MAI al carui ministru era, venea si mingiia crestetul micutului Roman, viitorul politician democrat?
Sigur ca in conceptia ta de vina sunt fanariotii nu aceste scursuri care isi plimba tururile in fotolii ministeriale! Nu uita de securistul Mircea Geoana fiu de securist! Uita-te la W.C. Tudor ori Ady Paunescu, asta e "elita" pe care comunismul cum zice Simeon, ne-a last-o, si pe care noi am acceptat-o, vezi Doamne pentru ca nu erau altii!
Daca securitatea vrea sa manipuleze mintile (cu "patriotismul ei" si cu
"crimele" pe care le-a facut si le face in numele poporului Roman, in rindul poporului Roman,) le poate manipula, dar nu pe toate!
Pentru tine ramane inca de ales intre fantomele fanariote si securistii singerosi si reali care se mindresc pe micile ecrane cu puterile pe care le-au avut, asa cum o face "generalul Plesita"!
S-auzim numai de bine!
"K"

Nu cred ca e vorba de pierderea painii care "se dadea" dupa o ora doua de coada !
E vorba de teroarea de atunci si de frigul din case si din suflete! E vorba ca foametea si frigul ne rapusesera, si mai erau si altele! Teoria ca daca cineva va face ceva vor intra Rusii in tara, ori ca Ungurii vor lua Ardealul! Si atuncii eram pasivi si taceam! Dar pasivitatea si tacerea sunt forme de revolta si cel putin prin locurile pe umblam atunci lumea tacea si era pasiva!
Dupa revolutie tortarii, jigodiile securiste si activistii au venit cu ideea ca toti suntem de vine ca am tacut! Nu cei ce au tacut sunt de vina, ei sunt victimele ! Securitatea si activistul de parted sunt de vina pentru tot ce s-a intimplat, pentru ca ei sunt calai care au tinut puterea si pe tiran!
Regimul acela nu a fost inchegat cum zici! Un regim e inchegat cind cetatenii participa intr-un fel sau altul la trburile obstei! Asta nu se intimpla nici azi in fragila democratie Romana! Iar capitalismul de cumetrie al lui Iliescu nu satisface nevoile tarii!
Romania are o pseudodemocratie cu o relativa libertate de care cetatenii nu au nevoie si asta pentru ca flamanzii nu sunt niciodata liberi!
S-auzim numai de bine!
"K".

RSI, mya si ampop...

Bai frazilor, numai ce m-am intors din Romania... nu stiu cind ati fost acolo ultima oara, cu exceptia lui ampop care traieste acolo dar cu capul ascuns in tarite...

Nimieni nu iubeste comunismul si nici nu-l vrea inapoi... dar dezastrele si jafurile cre se petrec acum in Romania nu s-au petrecut nici pe vremea fanariotilor.
Toti banii invesiti de UE pentru a aduce infrastructura tarii a un nivel acceptabil si compatibil cu standardele europene sfirsesc in buzunarele golanilor si excrocilor care sint acum la putere.
In timp ce toti golanii conduc ultimele tipuri de masini, din cele mai scumpe, oamen cae au munciti toata viata si au facut ceva pentru tara: profesori, ingineri, doctori, muncitori de diferie categorii iesiti la pensie fac FOAME! Singurii cu pensii mari sint fostii ofiteri de armata, politie si securitate. Pensiile lor sint mereu revizuite si marite

Majoritatea pensiilor sint intre 2 si 3 milioane de lei. Salariul mediu este de 4 milioane lei pe luna in timp ce parlamantarii au avut 3 mariri de salarii in ultimele sase luni si au ajuns la 120 milioane pe luna plus 12 milioane/luna pentru cheltuieli personale (soferi, servitoare, etc...).

Toti golanii isi fac de cap. Dupa meciul Steaua-Nationlul 0-1, Gigi Becali, proprietarul Stelei a zis ca daca il mai injura lumea o sa ia pistolul sa-si faca singur deptate. Ca el nu suporta sa fie injurat pe banii lui!

Dupa o vizita la Londra si discutie confidentiala cu "regina lumii" Iliescu a aprobat EU130 milioane despagubire pentru Regele Mihai, in timp ce 40% din tara sufera sub inundatii si oamenilor li s-au promis ajutoare de 10 milioane lei pe famile.
Si toate astea datorita lui Iliescu, Constantinescu, Basescu si mai stiu eu care "-escu" va mai veni la putere.

ASA MAI ZIC SI EU DEMOCRATIE!!!

Hop Si Eu ...

a pomenit cineva de regimul Ceausescu????

Din comentariile conferintei Cu ce regim ati reusit sa slabiti? ( http://www.cafeneaua.com/node/view/1135 ) :

gazda: - De luni ma apuc de slabit. ... Deci, cine imi zice o dieta care sa functioneze?

- Draga, Eu sincer sa fiu cred ca regimul Iliescu este la fel de eficient ca cel al lui Ceausescu. ... P.S. Cine-ti spune ca trebuie sa slabesti, paleste-l peste ochi...Nemernicul dracului!

- Cel mai tare regim Este cel prescris de doctorul Petru Groza.

- ... Si daca n-om reusi sa slabim, macar toti prietenii nostrii sa se ingrase! (Cat adevar in zicala asta!) P.S. Nu numai ca le-as trage o palma peste ochi celor care imi spun ca m-am mai ingrasat, dar si vreo 30 de Kg in plus ca sa aiba si ei cu ce sa-si omoare timpul si neuronii. Rautaciosii!

- Eu astazi am iesit din cura! Si ma bucur ca am ocazia sa vorbesc despre asta, caci sunt indragostita de cura mea de slabire si vreau sa o impartasesc si altora. Este a treia oara in ultimii zece ani cand am tinut-o. E destul de usor de tinut, rezultatele sunt remarcabile si, ce e mai important, iti modifica metabolismul si nu te mai ingrasi dupa. ...

- La viata mea de aproape 30 de ani ,tinut zeci si sute cure de slabire ,dintre care unele efi ...