comentarii

Să fi sănătoasă


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sufletul nemuritor - Adela Vasiloi - de (anonim) la: 26/09/2004 15:34:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi
Adela - de carapiscum la: 27/09/2004 09:32:12
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii [...] este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului."

Nu e adevarat, draga duduie, argumentul de baza pe care se sprijina intreg edificiul crestinismului este jertfa lui Hristos pe cruce si implicit invierea Sa din morti. Ap. Pavel spune ca "daca Hristos n-ar fi inviat, atunci zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta noastra; dar cum Hristos a inviat, S-a facut pe sine incepatura celor adormiti." De aceea si-au dat viata pt. El milioane de oameni, incepand cu primul martir crestin amintit inca din biblie, Sf Arhidiacon Stefan, pt. ca au crezut in Cel inviat. Nu orbeste, cum ti se pare domniei tale, ci pe marturia celor care L-au vazut inviat. Intr-una din aceste aratari de dupa inviere l-au vazut peste 500 de frati. Iar biserica se constituie "de facto" la coborarea Duhului Sfant peste casa in care se aflau toti ucenicii, Maica Domnului si oamenii stransi acolo. Si tot ce s-a scris sau s-a spus despre Hristos, a fost adeverit prin semne si minuni care au clintit cerbicia oponentilor. Insusi Pavel este un exemplu concludent in aceasta privinta.

"Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare?"

Spune-ne si noua, pt. informarea exacta, ce este constiinta si ce forma materiala are ea. Daca nu exista ca materie, atunci cum poti tu dovedi ca exista in realitate, caci de vazut nu o vezi, nu o poti pipai cu degetele necredintei; prin urmare atributul carei parti umane crezi tu ca este constiinta? La fel e si cu simtirea, sau sentimentele, iti determina starea interioara si exterioara dar nimeni nu se poate jura ca le vede. Dar poate crezi ca materia din care e alcatuit corpul omenesc e vie de la sine? Ar insemna atunci ca insusi pamantul pe care calcam noi este viu. Si tot logic, de ce te increzi in constiinta ta mai mult decat in constiinta lumii intregi, cine si ce iti dicteaza tie dupa nastere, ca om, sa scancesti si sa ceri lapte de la sanul mamei sau sa faci criza ca nu esti schimbat/a la timp? De unde exista aceasta constiinta in om inca dinainte ca macar sa fim cumva constienti de lumea inconjuratoare? Dintr-o reincarnare, poate? Dar atunci ar fi firesc sa ma intreb: unde si cand s-a produs prima "transbordare" catre o alta lume, adica unde in timp se gaseste acel "primum movens" al constiintei umane?

"Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire."

Tocmai, ca instinctul crestinului autentic nu este de autoconservare, de iubire de sine si de orgoliu, ci unul de daruire totala lui Dumnezeu si lumii intregi. El nu doreste autoconservare ci dobandirea unirii cu Dumnezeu. Fac o paranteza: ar fi de discutat si etimologia cuvantului "autoconservare"! Daca am interpreta ad-literam aceasta expresie, am putea sa zicem ca suna cam asa: sa ne punem noi insine la conserva ca sa stam mai mult si sa nu ne stricam. Ori, vezi tu, cei mai multi sfinti, luand exemplul lui Hristos, nu si-au conservat nimic, nici energia, nici chiar viata de aici, asta de dragul EU-lui cum admiti tu. In fapt te contrazici singura pana la urma, fiindca urmatoarea afirmatie pe care o faci cum ca "omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare", admite ca omul (crestinul) se roaga si urmeaza anumite reguli prescrise, deci nu viseaza si se roaga si lasa deoparte lucrul sau. Cine ti-a spus asa are mare pacat, iar daca tu ai vazut asa asta nu inseamna ca este si adevarat. Regulile de care vorbesti nu sunt absurde si inutile pt. crestini, ci doar pt. necrestini. "Adesea daunatoare"...? De unde stii tu ce dauneaza cand nici macar nu urmezi aceasta cale a credintei? Dai exemplu Impartasania? Ar fi atat de multe de zis numai la acest capitol incat te-as putea inmormanta la figurat in multimea noutatilor- pt. tine, desigur. Ce stii tu despre Impartasanie in afara de faptul ca se da cu lingurita mai multora deodata? Insinuezi ca se pot transmite boli pe aceasta cale? Te inseli amarnic, asa cum Aghiazma Mare sfintita la Boboteaza nu se strica nici daca sta o mie de ani, nici n-am auzit si nici n-am vazut in experienta mea oameni care sa se fi imbolnavit dupa Impartasanie. Stii de ce? Iti spun secretul: cuminecatura este "sfintita, preacurata si nemuritoare" (spre viata de veci). In plus nu e vorba de ceea ce zici tu acolo, "turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică", noua ni se da material Trupul Domnului spre mancare si Sangele Sau spre bautura. De aceea chiar si unii pagani, ascunsi printre crestini atunci cand ii cautau sa-i prinda, nu vedeau paine si vin in potir, ci sange si carne in mod real- astfel ca i-au si numit canibali.

"Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri." NU e vorba de nici o indignare, crede-ma ca mai mult decat mila nu-mi poti trezi. Si in opinia ta cam ce ar insemna sa fii fanatic religios?

"Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate!" Crestinii nu se considera pe ei insisi demni de eternitate, ci nedemni- din smerenia de care vorbesti (si iar te contrazici). Pt. mine demnitatea nu consta in a sta ca magarul cu barba ridicata in sus si impungand cu nasul pe toti, de fudul ce sunt. Nu. Pt. ca cel putin deocamdata nu se invarte soarele in jurul meu si nu sprijin pamantul pe umerii mei!

"Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”"

Crestinii nu sunt roboti programati "din timp", crestinii sunt liberi, constienti de ceea ce fac si stapani pe destinul lor. Iar a numi TATA pe fiinta care le-a daruit viata nu este impertinenta, ci exprimarea adevarului ca toti suntem fiii Lui. Impertinenta ar fi fost daca L-am fi numit strain.

"încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal!"

Nu de dragul crestinilor se va dezlantui mania divina, nici pt. nemurirea lor, ci pt. ca omenirea moderna nu asculta de glasul lui Dumnezeu si-si ingramadeste invatatori dupa capul ei. Razboiul nu este indreptat decat impotriva faradelegii, iar asta s-o mai stii ca insisi crestinii (cei care vor ajunge zilele din urma ale apocalipsei) vor trece prin acest razboi la scara planetara din cauza paganilor, de aceea la judecata vor avea circumstante atenuante lor scurtandu-li-se zilele inainte de vreme.

"Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim?"

Nici nu-ti poti inchipui ce vede un crestin in lumea asta, cum o percepe si cum o simte. Realitatile acestea ar fi ca niste minuni pt. cineva ca tine!

"Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii ?"

Am impresia ca nu realizezi contrariul celor spuse de tine. In fond crestinii nu se tem de moarte, ci de vesnicia ei! De aceea ei au intotdeauna o minte treaza, care vegheaza la propasirea spirituala. Bautura ametitoare care vad ca te-a cuprins pe tine este a SF-urilor lansate ca un atac in ultima vreme pe toate canalele media, SF-uri ce incearca sa convinga lumea ca ne tragem din maimute si ca Dumnezeu nu exista. N-ai decat sa ramai beata si din aburii astia de alcool sa-i vezi pe ceilalti beti, desi stau drepti in picioare.

"“Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul!"

Lor o sa le fie bine, dar unora ca tine nu prea. Oricum nu intelegi sensul din context, Hristos nu se referea la nebuni sau handicapati, asa cum banuiesti tu.

"de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere"?

Te-a invinuit cineva de ceva pe tine personal sau ce, ca n-am inteles!? Te rog sa te gandesti mai bine si eventual sa te intrebi de unde a venit aceasta pornire a ta. Eu cunosc raspunsul, daca tu nu-l stii am sa ti-l zic mai pe urma.

In fine, sa stii ca prin ceea ce am scris nu caut sa te convertesc, chiar nu-mi doresc asta. Fiindca nu eu te pot converti, ci Dumnezeul pe care Il combati cu inversunare. Dar sa stii ca nu esti nici prima si nici ultima in istoria omenirii, au fost capete incoronate (unii le-au zis incornorate) care au strigat din adancul deznadejdii lor: "M-ai invins, Galileene!"
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23451 (raspuns la: #23426) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Veşnicie şi paleative - de Simeon Dascalul la: 11/10/2004 12:05:26
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)


N-am spus că suntem condamnaţi pe viaţă, cel puţin încerc să mă autosugestionez că nu-i aşa. Dar nu găsesc încă şansa, culoarul, nişa de piaţă, cum vrei s-o spui. Am un fel de speranţă ilogică cum că se va ivi o ocazie şi o s-o recunosc când o să vină. Dar, având în vedere specificul nostru, avem nevoie de mult noroc.

În aşteptare îţi sugerez câteva paleative. Nu ajută nici un fel la îmbunătăţirea situaţiei de bază şi nici nu-s valabile pe termen lung, dar tot sunt mai bune decât nimic. Ca un algocalmin când de fapt ar trebui extrasă măseaua. Sigur nu toate ţi se potrivesc, dar poate găseşti măcar una utilă.

1. Să vezi tot timpul locuri noi. Nu zic să schimbi gazda o dată pe lună, iar cu serviciul e şi mai greu, dar să mergi cât poţi de des în locuri în care n-ai mai fost. Bucureştiul, pe care-l văd imens, cred că poate oferi privelişti noi măcar juma’ de an. Sau să te foloseşti de orice ocazie să mergi undeva (mă gândesc că nu-ţi poţi permite să mergi pe unde vrei pe banii proprii). Pe principiul ăsta tocmai m-am învârtit de o delegaţie în Sălaj. La şedinţă am susţinut ideea şefului care vede peste tot pieţe incipiente şi m-am oferit să plec în prospectare, deşi inginerii mai vechi susţineau că nu găseşti nimic acolo să merite drumul. Cel mai probabil ei aveau dreptate şi oricum avem destul de lucru pentru salariile de subzistenţă ce le luăm. Dar am susţinut cu ardoare că am auzit în facultate de piaţa înmgurindă şi plină de perspective din nord şi am strecurat nişte aluzii fine cum că alealalte firme de profil şi-or trimis deja inginerii pe teren. Delegaţia s-a decis, ai mei colegi m-au înjurat cu sârg în surdină şi am prins unele comentarii: ˝uite şi la ăsta cum se bagă-n seamă˝. Deşi obişnuiţi cu perversitatea naturii umane digerau cu greu metamorfoza mea dintr-un răzvrătit ca Lucifer într-o periuţă. Însă idei ciudate cum că eu aş vrea să fac turism în timpul serviciului şi pe banii firmei nu le-au trecut prin cap. În minţile lor inocente turismul se rezumă la munte şi la mare, eventual staţiuni pentru pietre la rinichi, nu pot să conceapă să mergi într-un loc ˝în care nu ai treabă˝. Pentru mine e de preferat să conduc şase ore, să pierd timpul într-un oraş muncitoresc pe o vreme câinoasă, să împart camera de motel cu multe fiinţe vii şi mărunte, să-mi duc şniţele de-acasă ca să nu risc o toxinfecţie, în fine toate astea sunt de preferat în locul a trei zile de birou cu vechii mei colegi. Încearcă şi tu să mai schimbi decorul. Chiar dacă dai tot de tâmpiţi vor fi nişte tâmpiţi proaspeţi.

2. Fă un efort să-ţi cultivi simţul umorului când îţi vezi rudele. Şi eu am neamuri care se lipsesc fără nici o durere de răsfăţuri sibaritice cum ar fi canalizarea, în schimb când ne vedem le place grozav să întrebe: ˝voi ce faceţi în uichend?˝ Gândeşte-te ce privilegiu ai să te distrezi de asemenea tipuri umane interesante cu toate pupăturile aferente şi îndoparea la reuniuni.

3. Nu te mai învinui pentru defectele şi inapetenţele ce ţi le vezi. Recunosc şi eu că sunt o persoană dezagreabilă şi îmi găsesc singur suficiente defecte (incorect cu cei apropiaţi, delăsător, de o laşitate sănătoasă faţă de superiori). Dar hibele le avem fiindcă nu suntem în mediul nostru prielnic. Toate resursele psihice ni-s concentrate ca să ne menţinem pe linia de plutire, nu mai putem face eforturi să ne auto-corectăm. Dacă am fi în iaz ar fi altfel.

4. Găseşte-ţi domenii de interes fără implicare materială şi schimbă-le când te plictiseşti. În grupul meu sunt văzut ca un individ tare neserios, azi mă interesez de ceva şi peste două luni de altceva. La dracu’ cred că facultatea îţi impune suficientă specializare şi aprofundare şi că măcar în materie de hobby-uri ar trebui să existe liberul arbitru.

Detectez un vag reproş mascat la adresa lipsei mele de acţiune. Ba nu, abia aştept să fac ceva, m-aş preta la aproape orice ca să scap din situaţia asta. Nu am scrupulele tale kantiene şi nici nu le pricep. Dacă viaţa e nedreaptă şi cu tine şi în general, de ce trezeşti tu să vrei să fii mai corectă decât alţii?
Dar nu găsesc încă ceva de făcut, o cale de acţiune. Să mă apuc să sparg apartamente, să fug cu banii firmei? Sunt prea puţini, ar aduce o prosperitate îndoielnică, pe termen scurt şi m-aş trezi repede la puşcărie. Ori am ceva bănuieli că acolo-i chiar mai rău decât în perimetrul meu serviciu-apartament. Aşa că pe moment, stau, aştept şi-mi încerc să-mi fac aşteptarea suportabilă.

Dacă tu găseşti ceva de făcut sau ai măcar o sugestie de ameliorare cât de cât a situaţiei aştept să mi-o spui.

Ai citit ˝Vară în Siam˝? Am găsit o frază ce ni se potriveşte. O citez cu aproximaţie: ˝Nu vă adaptaţi, e ceva în neregulă cu realitatea˝
ueit, - de Hypatia la: 15/11/2004 09:51:02
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Daca ar fi asa precum spui, Hristos nu ar mai fi spus Cercetati Scripturile, caci ele vorbesc despre Mine, dar daca asta vrei tu sa crezi, problema ta.
Iata ceva pentru tine si Adela:

Pentru că sufletul este nemuritor, iată ce ne spune Avva Antonie (sec. III-IV), în “Filocalia”, Vol.1, 1946, Sibiu, p.13 şi p.22:
“Cei umpluţi de răutate şi ameţiţi de neştiinţă nu cunosc pe Dumnezeu şi n-au trezvia sufletului.Căci Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea, fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca sufletul în trup. Pentru că, precum trupul nu poate fiinţa, fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa fără Dumnezeu.”

“Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea lui este să nu cunoască pe Dumnezeu care a făcut toate pentru om ş i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care zburând sus omul se uneşte cu Dumnezeu, înţelegând şi preamărind pe Dumnezeu.”

“Raţiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai glasul şi forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor şi va urî toată pofta cea păcătoasă, care ne face între oameni pricină de moarte.”

Hypatia

P.S. Ia ce scriu ca parerea mea si nu intentia de a ma lansa intr-o dezbatere. Consider ca a face o dezbatere pe o astfel de tema, este un atentat la dreptul de libera constiinta a celuilalt.
#28742 (raspuns la: #28611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Libertatea constiintei si intolranta - de (anonim) la: 16/11/2004 14:58:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Un ultim mesaj pentru Manuela-Hipatia.

“Constat cu surprindere ca undeva intre noi e o bariera de comunicare. Ma acuzati de idei preconcepute, dar ma tratati exact din prisma unor idei preconcepute. Cel mai simplu era sa verificati la conferinta "Cine conduce lumea?" - iata un link: www.cafeneaua.com/node/view/2274 si v-ati fi convins de faptul ca va spun adevarul. Daca un lucru atat de simplu de verificat nu va este credibil, ce sa mai spun despre natura discutiei noastre, scumpa doamna?”

Eşti confuză. Ce să verific la acea adresă. În ce chestiune ai spus adevărul? Care-i sensul frazei “dacă un lucru atât de simplu de verificat nu vă este credibil”? UN LUCRU SAU ESTE CREDIBIL, SAU NU. Ce are asta cu mine personal sau cu oricine altcineva? Dar fiindcă a fost ultimul tău mesaj, adresat mie, nu insist să-mi răspunzi. Între noi într-adevăr există o barieră de comunicare, cum aexistat întotdeauna între omul, care vrea să creadă cu dinadinsul în ceva (tu ai spus într-un mesaj: “…minte-mă frumos”), pe de o parte, şi omul, care nu acceptă minciuna sub nici o formă, oricât de consolatoare, romantică şi frumoasă, care nu acceptă să fie manipulat, ci doreşte să înţeleagă până la capăt raţiunile unui îndemn din afară, de a proceda aşa sau altfel, verificându-le cu propriile principii morale şi propriile raţionamente. Ceea ce tu consideri, că este un afront, un comportament periculos şi antisocial.

“Ati spus ca ratiune constienta este o tautologie, atunci inseamna ca Descartes facea aceeasi greseala cu mine cand cauta sa puna in evidenta legatura dintre constiinta de sine si ratiune: "Dubito, cogito, cogito, ergo sum".”

Fraza lui Descartes a fost înţeleasă greşit de tine. Eu o interpretez altfel, şi cred că această interpretare este mai aproape de ceea ce a vrut el să spună. Semnele de punctuaţie sunt cam limitate în posibilităţile lor, pentru a reda nuanţele unui gând atât de profund, de aceea îmi permit să folosesc unele simboluri matematice, pentru a transcrie această frază astfel, ca să fie mai aproape de sensul, pe care i l-a dat Descartes:
“Dubito -> cogito, cogito => ergo sum”
Adică din faptul că mă îndoiesc rezultă că cuget (raţionez), iar faptul că cuget (raţionez) este egal cu aceea că exist (sunt conştient de existenţa mea), iar semnul > indică o oarecare relativitate a egalităţii dintre raţiune şi conştiinţă. Anume: din faptul că cuget reiese cu certitudine, că eu exist (am conştiinţa de sine). Ceea ce ne sugerează următoarele:
- noţiunea de “conştiinţă” îi este anterioară noţiunii de “raţiune
- este mai amplă, decât noţiunea de “raţiune” şi o conţine în interiorul său.
Iată de ce am spus, că expresia “raţiune conştientă” este o tautologie. Raţiunea este într-atât de conştientă, încât nici nu face să vorbim despre aceasta. Este cam acelaşi lucru ca “raţiunea raţională”.

Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?

“Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?”
Odată ce sunt ateu, problemele interne ale bisericii îmi sunt total indiferente. Dar din câte ştiu eu, şi în sânul bisericii ortodoxe au luat naştere şi continuă să existe mai multe secte, în special în Rusia, unde încercările lui Petru I de a reforma biserica ortodoxă rusă, apropiind-o de contemporaneitate au generat o amplă răzvrătire religioasă. “Tradiţionaliştii” erau exilaţi în Siberia sau fugeau de persecuţii înspre hotarele statului rus –astfel au apărut în Basarabia, Bucovina şi în delta Dunării “lipovanii”, purtătorii unei ortodoxii de modă veche –“starover”.
În afară de aceasta, mai erau şi alte secte, dintre care îmi amintesc cu certitudine de secta “scopeţilor”, ceea ce în traducere înseamnă “castraţi”. Aceştea se castrau într-adevăr, pentru a deveni “puri” şi “sfinţi” – uite o aducere la absurd a ideilor creştine despre păcatul de a întreţine relaţii sexuale. După cum vă daţi seama, această sectă nu era sortită să prospere, odată ce sectanţii nu puteau să aibă copii. În România de asemenea există ortodoxie “de stil vechi” şi “de stil nou”.
În general, consider diversificarea opiniilor un lucru normal şi natural, de aceea consider că apariţia sectelor este un rezultat al evoluţiei religiilor – cum se poate observa, acest termen este aplicabil şi aici. E vorba de principiul universal al dezvoltării (de la simplu la complex), care generează procese evolutive nu numai în lumea fizică, dar şi în sfera spirituală.

“Intr-o carte de-a dreptul atee, care se doreste monografie despre viata lui Giordano Bruno, se arata foarte clar ca moartea i s-a tras de la "paturile bogate" care l-au dat in mana Inchizitiei. Sigur ca s-au facut abuzuri si ca multi oameni au cazut victima Inchizitiei, dar nu din cauza stiintei, ci din cauza implicarii politice a oamenior de stiinta din acele vremuri.”

Am subliniat acest pasaj ca să-ţi atrag atenţia, cât eşti de subiectivă – dacă o carte este atee, îi refuzi dreptul de a fi corectă din punct de vedere ştiinţific. De ce adică, “nu din cauza ştiinţei”?
Toţi acei, care au căzut victime ale Inchiziţiei, au fost denunţaţi, pârăţi, denigraţi de cineva, în cele mai multe cazuri, de oameni cu influenţă, adică aproape sigur “din păturile bogate”. E clar, că denunţurile nu erau “construite” pe motivaţii personale, ci pe considerente ideologice (religioase). Erau învinuiţi de erezie, de ocupaţii “oculte”, care de multe ori erau ocupaţii ştiinţifice (chimie, fizică, medicină), de afirmaţii nerespectuoase faţă de cler etc, etc. Nu văd de cum faptul că erau pârâţi ar putea să justifice religia (instituţia ei judiciară – Inchiziţia).

“…trebuie sa stiti ca cel mai dotat observator astronomic in sec. XVI-XVII era cel de la Vatican. Dovada sta indreptarea calendarului, ceruta de astronomii de la Vatican papei Grigore.”
Ştiu. Norocul acestor astronomi, că l-au găsit în duţi buni şi nu l-au dat pe mâna inchiziţiei. Datorită acestui observator Giordano Bruno a putut să-şi facă descoperirle, dar el a avut mai puţin noroc.
“Copernic era canonic si si-a scos cartea sub pseudonim etc. “
Şi de Copernic ştiu. Mulţi călugări aveau posibilitatea să facă ample cercetări astronomice, să se ocupe studii în alte domenii ale ştiinţei. Cei mai valoroşi dintre ei aveau şi cele mai multe probleme, de îndată ce studiile lor ieşeau din sfera mult prea strâmtă a religiei în sfera cunoştinţelor general umane, dacă îmi permiţi să le zic aşa. De obicei, mai întâi li se făcea din deget, iar dacă nu se supuneau, până la urmă ajungeau să fie persecutaţi.
“Hypatia, doamna mea, a fost omorata nu pentru ca era om de stiinta, ci pentru ca era aparatoarea paganismului. Personal, regret foarte mult gestul facut de cel care a instigat pe crestini la omorarea Hypatiei…”
Hipatia nu era “apărătoarea păgânismului”. Era păgână în sensul direct al cuvântului, adică nu era creştină, dar nu se ocupa de politică şi nu promova decât ştiinţele cu care se ocupa. În special, preda matematica şi astronomia. De asemenea, era liderul şcolii de filosofie din Alexandria şi adeptul filosofiei platonice, acel Platon, care mai târşiu a intrat în graţiile bisericii creştine, deşi post mortem. Îţi înţeleg rezerva în privinţa celui care a instigat mulţimea să o omoare – de ce nu spui, că acel cineva era chiar arhiepiscopul Alexandriei Chiril, canonizat ulterior şi cunoscut sub numele de “Sfântul Chiril”. (Poate ar trebui să scriu cu K, dacă am greşit, îmi cer scuze, dar numai pentru aceasta!). Motivele, în general erau politice. Arhiepiscopul dorea să fie el unicul, care să aibă putere şi influenţă asupra spiritelor, nimeni nu trebuia să strălucească şi să-l eclipseze, pentru binele bisericii şi al religiei creştine, bineînţeles. Dar oficial i s-a imputat anume faptul, că predă matematica, care se considera o parte a filosofiei. Şi anume datorită inteligenăei neordinare şi a ştiinţelor sale s-a pomenit Hzpatia de-a curmezişul căilor prea sfinţiei sale. Dacă te interesează cu adevărat acest subiect, caută pe Internet articolele filosoafei din Grecia Kristina Voco. Dânsa e precaută, nu-şi afişează convingerile personale, ci a făcut studii ample la acest subiect şi le expune cu destulă rigurozitate ştiinţifică.
“…tocmai de aceea mi-am luat acest pseudonim, caci vreau ca peste veacuri, omenirea sa inteleaga un lucru simplu: multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, iar putina stiinta il indeparteaza.”

Nu crezi că ţi-ai luat o sarcină peste puterile tale? Nu e prea tare spus? După cum am subliniat mai sus, anume acei savanţi, care ne-au lăsat descoperiri importante în ştiinţă, adică aveau multă ştiinţă, se îndepărtau de Dumnezeu… şi erau îndepărtaţi de biserică. Iar cei mai aproape de Dumnezeu, după cum a spus Isus Christos, sunt “cei săraci cu duhul”, adică acei care au mai puţină ştiinţă.

“Iata ceva si pentru Adela:
Pentru că sufletul este nemuritor, iată ce ne spune Avva Antonie (sec. III-IV), în “Filocalia”, Vol.1, 1946, Sibiu, p.13 şi p.22:
“Cei umpluţi de răutate şi ameţiţi de neştiinţă nu cunosc pe Dumnezeu şi n-au trezvia sufletului.Căci Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea, fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca sufletul în trup. Pentru că, precum trupul nu poate fiinţa, fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa fără Dumnezeu.”

“Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea lui este să nu cunoască pe Dumnezeu care a făcut toate pentru om ş i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care zburând sus omul se uneşte cu Dumnezeu, înţelegând şi preamărind pe Dumnezeu.”

“Raţiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai glasul şi forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor şi va urî toată pofta cea păcătoasă, care ne face între oameni pricină de moarte.”

Hypatia

P.S. Ia ce scriu ca parerea mea si nu intentia de a ma lansa intr-o dezbatere. Consider ca a face o dezbatere pe o astfel de tema, este un atentat la dreptul de libera constiinta a celuilalt. “

Acest pasaj, evidenţiat de mine prin caractere italice, este luat în întregime dintr-un mesaj, adresat altei persoane, dar care mă priveşte pe mine. Aşadar, în afara ultimului tău mesaj ai hotărât să mă împroşti din nou cu “umpluţi de răutate”, “ameţiţi de neştiinţă”, n-au trezvia sufletului“, “cea mai mare boală a sufletului”, “să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor”, “pofta cea păcătoasă” , folosindu-te de ajutorul sfinţilor părinţi, ca să nu fii învinuită de atac la persoană. Bun şiretlic. Dar observ, că propriul tău stil nu se prea deosebeşte de acest stil “teologic”, în care frazele sunt construite nu conform logicii, ci într-un fel sucit, căci premisele şi deducţiile se confundă şi deduc unele din altele, iar argumentele, de cele mai multe ori, lipsesc cu desăvârşire. Dacă un astfel de proces mintal-verbal poate fi numit “cugetare”, I’m sorry! Mai slăbeşte-mă cu asemenea soi de înţelepciune, în care ocara, blestemul şi afurisirea ţin loc de argumente şi care pot convinge doar pe cei slabi cu duhul.
Şi însfârşit, în post scriptum-ul tău iarăşi lansezi flamura intoleranţei, încercând să interzici altora să discute pe anumite teme. Sau le interzici să discute doar atunci, când vezi că nu ai câştig de cauză? Atunci declari senin, că cineva atentează la drepturile tale la liberatatea conştiinţei, şi gata! Dar este numai o discuţie! Fiecare îşi expune liber opinia şi nu constrânge pe nimeni să-i fie acceptată. Dimpotrivă, încercarea de a interzice cuiva să-şi expună opinia este un atentat la drepturile lui. Nu văd în judecăţile tale acea “trezvie a minţii” care vrei s-o impui tuturor, dar în special mie, odată ce secvenţele respective sunt “pentru Adela”.
În încheiere, vreau să-mi iau rămas bun de la tine, odată ce ne-am trimis deja “ultimele mesaje”, în continuare mă voi adresa altor persoane, sau tutror acelor, care vizitează acest site.
Adio, Manuela
#28868 (raspuns la: #28797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scrisoarea I deschisa catre presedintele Basescu - de stancosty1 la: 22/01/2005 11:34:01
(la: Scrisoarea I deschisa catre presedintele basescu)
Foarte sumbră atmosfera scrisorii tale ...
Înţeleg nemulţumirea şi senzaţia de neputinţă pe care le simţi, am trecut şi eu prin asta cândva şi pot să-ţi spun că, cel puţin momentan, nu există soluţii, chiar scriindu-i lui Băsescu. Cândva erau unii care-şi închipuiau că Ceauşescu le poate rezolva problemele şi pentru asta urmăreau cu asiduitate vizitele tovarăşului, pentru a putea să se apropie suficient de mult ca să-i înmâneze o jalbă.
Acum e mai greu, nu mai putem face decât jalbe virtuale, pentru că pe cele reale le citesc cel mult nişte consilieri plictisiţi. Aşa că ne imaginăm un preşedinte ideal, căruia să-i spunem oful şi păsurile noastre, ca să mai ne descărcăm năduful.
Din păcate, soluţia nu se întrevede pentru că "cei tineri şi încă nepervertiţi", care ar trebui să determine schimbarea în primul rând a atitudinilor şi mentalităţilor, sunt ei înşişi educaţi de la bun început în spiritul societăţii putrede în care trăim.
Pe la sfârşitul guvernării CDR, un înalt funcţionar de la Ministerul de Externe era întrebat de un ziarist de ce nu s-a schimbat nimic în acest minister şi de ce imaginea României continuă să fie cea pe care o ştim.
Răspunsul acestuia este elocvent.
Spunea respectivul că din 1997 şi până la acea dată (2000), fuseseră schimbaţi aproximativ 90% din vechii funcţionari cu tineri, practic veniţi de pe băncile şcolii, dar, din păcate, în loc ca aceştia să determine schimbarea mentalităţii celor 10% rămaşi, dimpotrivă, ei au fost cei pervertiţi şi vechile obiceiuri s-au perpetuat.
Fără comentarii!
Aşa că, pentru mine lucrurile sunt clare. Nu există decât două soluţii:
1. Să-l clonăm pe Vlad Ţepeş
2. Să aşteptăm intrarea în Uniunea Europeană şi venirea unor administratori de prin alte ţări (cât mai nordice, de preferinţă), care să pună ordine în ţara asta.
Cum prima soluţie este practic imposibilă, mai rămâne speranţa realizării celei de-a doua.
Până atunci, tânguieli fericite şi jale sănătoasă!
S-auzim de bine!
Acelaşi stancosty, care este acum stancosty1, din motive tehnice.
> A/moralitatea populatiei se reflecta in a/moralitatea statului.

N-aş zice. Statul e în esenţă amoral în raport cu alte state. Să-l luăm ca exemplu pe Bismarck şi afacerea Strousberg – un F.N.I., Dacia Felix sau Bancorex avant la lettre. Carol I îi concesionase lui Strousberg construirea căilor ferate române. În urma falimentului fraudulos al acestuia au cam rămas în pagubă nişte obligatari germani – unii care subscriseseră sume importante şi erau în relaţii bune cu Bismarck. Iar acesta din urmă s-a gândit că statul român ar putea să-i despăgubească prietenii. Şi a ţinut de ideea asta cu dinţii, nu s-a jenat să apeleze diplomatic şi la turci ca să disciplineze regatul român, iar până la urmă a avut succes de cauză. La Congresul de la Berlin unde ni s-a recunoscut independenţa a trebuit să cedăm şi să-i despăgubim pe investitorii Strousberg. Bismarck e fără îndoială un personaj foarte onorabil în Germania. Nu şi-ar fi permis să vâre mâna în bugetul ţării pe care el o unise ca să-şi redreseze financiar prietenii ce făcuseră o investiţie neinspirată. Un politician corect, european. Dar cu România care era la mâna lui s-a purtat desăvârşit de balcanic.

> In aceste state moralitatea si educatia civica a cetatenilor

Ce drăguţi sunt ei, occidentalii! E uşor să fii integru când societatea în care te-ai născut îţi oferă un trai civilizat fără altă condiţie decât să munceşti. Dar a fi moral, nebalcanic, la noi e împotriva instinctului de conservare. Să luăm două cazuri:
1. o rudă apropiată ţi-e grav bolnavă; ai avea curajul s-o trimiţi în spital fără bani pentru doctori, asistente, infirmiere? poate dacă vrei s-o moşteneşti.
2. o duci de pe-o zi pe alta rău ca mai toată lumea şi tot o rudă – de data asta sănătoasă şi iubitoare - îţi propune un post cu salar bun şi pe hârtie şi prin ce pică pe de lături; e de la sine înţeles că vei funcţiona ca un om de încredere al rudei respective, cu toate riscurile aferente; ai prefera să rămâi om cinstit cu restanţe la cheltuielile de bloc sau ai accepta oferta neamului binefăcător?
Astea nu-s racile morale genetice ale rasei, ci consecinţa situaţiei actuale.

> Acest electorat e imoral pentru ca si-a pierdut discernamintul, nu poate face diferenta intre bine sir rau, intre alb si negru!

Electoratul poate nu ştie să facă diferenţa între alb şi negru, dar face diferenţa între o burtă plină şi una goală. Crezi că lumea ura comunismul ca doctrină sau lipsa de mâncare, de căldură şi de programe la televizor? Ai mei îmi povestesc cum manevrau antena să prindă programele din Ungaria. După atâta luptă naţională ...
După revoluţie a ajuns stânga la putere că avea un discurs electoral mai inspirat – ne-a fost rău. S-a dus dreapta la putere – iar ne-a fost rău. Am virat iar spre stânga – tot rău. În concluzie am trecut iarăşi pe dreapta la sfârşit de 2004. Dacă alianţa nu va reuşi să salte nivelul de trai semnificativ va veni PSD-ul înapoi. Lumea votează pe chestii concrete, nu în funcţie de trecutul politic sau în funcţie de cât de corectă e o doctrină abstractă.

> Astfel in minciuna zilei si a istoriei, Domnule Simeon, comunismul nu a creat elite, ci monstrii!

Am folosit „elite” în sensul de privilegiaţi, de clasă de sus a regimului. Şi nu cred că poţi pretinde că au dispărut.

> Aceasta masa amorfa despre care ne spuneti

Mă refeream la componenţa socială post-revoluţie nu ante-comunism.
Patapievici lansează o ipoteză interesantă asupra succesului bolşevizării – s-a petrecut în procesul de metensomatoză, de trecere a sufletului colectiv din trupul satului atemporal în trupul statului capitalist, adică nu mai eram una, dar nici nu ajunsesem cealaltă.
Satul din ’45 care îngloba 80% din populaţie nu mai era chiar universul atemporal, închis, pre-istoric sau neolitic. Dar rămăsese asta într-o oarecare măsură., iar resturile nesemnificative şi retrograde de morală de azi de-acolo provin.
În ce priveşte democraţia interbelică – hai să fim serioşi, poate am fi evoluat spre aşa ceva după război, dacă împărţeala de la Yalta ar fi fost altfel.
O explicaţie mai accesibilă e că bolşevismul a prins aşa de bine fiindcă a găsit o societate patriarhală, cu un respect adânc al autorităţii.

Rusia – imperiul absolut al răului? Păi şi democrata SUA merge în şablonul ăsta. Personal, nu găsesc Rusia detestabilă per se, ci în raport cu noi, cu efectele vecinătăţii ei. Să fi rămas dincolo de Bug - n-aş fi avut nimic contra lor.

Există o superstiţie populară de a nu rosti numele bolilor sau nenorocirilor. spre a nu le atrage, a nu le chema. Or noi suntem de vină, ne-am făcut-o cu mâna noastră, noi i-am chemat pe ruşi aici.
Cantemir, proaspăt uns de turci domn al Moldovei, s-a gândit la o afacere bună şi i-a propus lui Petru cel Mare ca Moldova să ajungă un regat clientelar al Rusiei în schimbul menţinerii dinastiei Cantemir. La prima vedere nu era chiar o alegere proastă – stabilitate dinastică, stăpân ortodox, o fiscalitate mai suportabilă. Bineînţeles că ţarul nu s-a lăsat rugat şi s-a înfiinţat imediat cu armata în Moldova.
Din fericire au existat printre marii boieri şi minţi politice mai lucide care au estimat corect ce ar însemna oblăduirea Rusiei. Iordache Rosetti şi Lupu Costache nu l-au interpelat democratic pe Cantemir în Divan, ci au sabotat aprovizionarea, iar armata ţaristă a fost învinsă la Stănileşti nu de superioritatea militară a turcilor, ci de foame.
Azi ne putem da seama ce ar fi însemnat o victorie rusă - întreaga Moldovă ar fi avut cu un secol mai repede soarta Basarabiei. Rămâne de ghicit dacă turcii ar fi reuşit să menţină graniţa pe Milcov sau Rusia ar fi înghiţit şi Ţara Românească şi ar fi avut drum liber spre fraţii slavi din sud. Dar asta e deja istorie speculativă. Nu-i nici măcar sigur că propunerea lui Cantemir a fost hotărâtoare în trezirea apetitului rus pentru noi. Nici n-o s-avem de unde şti, că nu putem derula istoria înapoi să ne reparăm greşelile.
maan - de gaga la: 30/09/2005 08:56:42
(la: Middleagecrises)
am constatat că ai o gândire matură şi trebuie să recunosc eu, care sunt "mai coaptă", ai dreptate în ceea ce spui.
Bravo! de fapt îmi plac majoritatea comentariilor tale. Se vede că ai o educaţie sănătoasă.
#75712 (raspuns la: #75660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prezumtia de nevinovatie inca nu s-a desfiintat - de yogi bear la: 03/12/2005 17:37:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
In primul rand:
Articolul initial al acestui thread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii yoga, autorul sau putand intra sub incidenta legii:

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã
Art. 19. - Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, dacã fapta nu intrã sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã nationalist-sovinã, de instigare la urã rasialã sau nationalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãti si legat de apartenenta acestora la o anumitã rasã, nationalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

In al doilea rand:
Cred ca fiecare individ trebuie sa-si vada de propriul drum, de propria batatura, sa si-o ingrijeasca, mature si curete de uscaturi (sunt o multime in cea ortodoxa, cu exemple in presa recenta, nu intru in amanunte, pentru ca nu imi face placere, si eu sunt ortodox). Cat timp ne tot uitam la capra vecinului a noastra s-ar putea sa moara de foame si nici noi sa nu ne mantuim.

Lipsa de argumente nu e indicata de prezentarea celor confirmate de organizatii aparatoare ale drepturilor omului (ba din contra), ci de apelarea la intrebari de genul "faci parte din MISA?".

S-au emis aici si in presa argumente spirituale, biblice, morale, juridice ... , prezumtia de nevinovatie a fost incalcata de nenumarate ori. De ce au fost necesare toate astea? Un proces e in derulare (desi autoritatile il tot amana), nu e de ajuns sa asteptam rezultatul lui?

Au fost necesare pentru ca "dovezile" prezentate in cererea de extradare facuta pe baza a 2 (doua) mandate de arestare nu stau in picioare. Au fost necesare pentru a putea amorti opinia publica cu ocazia abuzurilor si violentelor si sunt in continuare necesare pentru a-i apara pe cei vinovati de aceste abuzuri. Aceştia sunt Ilie Botoş, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI, inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procuroarea Elena Sandu. În timpul percheziţiilor şi anchetelor care i-au vizat pe yoghini MISA, aceşti procurori şi magistraţi au comis abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

In al treilea rand iata opinia unui preot crestin (nu este un document propagandistic ci unul din multitudinea de documente juridice si sociologice; aici este prezentat ca raspuns la calomnii):
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru

Acest raport a fost una dintre principalele probe ale apărării în procesul de extrădare judecat de Curtea Supremă din Stockholm în 11-12 octombrie 2005. Decizia finală şi irevocabilă a Curţii Supreme din Stockholm a fost aceea de a respinge cererea de extrădare formulată de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru.

Karl-Erik Nylund este doctor în teologie, preot şi poate cel mai mare expert al Suediei în materie de secte. Cea mai recentă lucrare a sa este ”A te juca cu focul – lumea sectelor” (2004). De mai bine de 30 de ani îi ajută pe cei care au devenit victimele unor diverse secte şi pe familiile acestora. Este adeseori angajat ca expert în aceste probleme şi este citat de multe ori în mass-media, deoarece este cunoscut pentru atitudinea lui critică la adresa sectelor nocive. De aceea Karl-Erik Nylund este calificat pentru a judeca dacă Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) are caracteristici similare sectelor nocive sau nu. În munca de cercetare depusă pentru a scrie acest raport, şi în timpul interviurilor, Nylund a colaborat cu doctorul în sociologie Örjan Hultåker, fondatorul şi conducătorul Institutului de sondaje de opinie SKOP-Research, Skandinavisk Opinion AB.

1. Şcoala de yoga MISA

1.1. Introducere

Pentru redactarea acestui raport au fost consultate o serie de materiale din literatura de specialitate, precizate în bibliografie. La ele se adaugă cele trei interviuri cu Gregorian Bivolaru realizate în perioada în care acesta se afla în custodia poliţiei din Malmö, interviurile cu Mihai Stoian şi cu şase cursanţi MISA. Trei din cei şase sunt din România. În plus am luat legătura şi cu alţi români care trăiesc în exil şi care nu sunt membri ai acestei şcoli de yoga.

1.2 Înfiinţarea şcolii de yoga

Asociaţia Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată de Gregorian Bivolaru în ianuarie 1990. Asociaţia, care iniţial a avut 22 de membri fondatori, a pus bazele şcolii de yoga care are la ora actuală mai mult de 37.000 de practicanţi şi simpatizanţi în mai multe ţări, printre care şi Suedia, Danemarca şi Finlanda. În Suedia, fundaţia yoga se numeşte Esoteric Orient Yoga, iar în celelalte două ţări se numeşte Natha. Mişcări ca MISA apar adeseori în medii unde există un gol spiritual şi unde ideile religioase care nu sunt în conformitate cu religia oficială sunt persecutate. Aceasta se petrece de regulă în ţări comuniste sau fost comuniste. Gândirea liberă şi mişcările ce au un mare număr de membri nu sunt văzute cu ochi buni.

Biserica română ortodoxă nu este încântată de acestă mişcare yoghină care îşi inspiră ideile din hinduism, buddhism, creştinism, din ideile lui Jung, şamd. Mişcările care se bazează pe idei din mai multe curente religioase şi filozofice se numesc sincretice. Majoritatea religiilor şi mişcărilor religioase sunt sincretice. Fenomenul este mai degrabă o regulă decât o excepţie. Religia ca fenomen social înseamnă, foarte simplificat, un sistem de credinţe plin de înţeles şi un sistem de roluri legitime. Cei care cresc într-o comunitate religioasă au modele explicative şi modalităţi de a acţiona, de care se folosesc personal. Ei învaţă dogma şi riturile care îi conferă omului identitate.

1.2.1 Dificultăţi cu care se confruntă mişcările spirituale

Interacţiunile dintre societate şi mişcările spirituale, aşa cum este MISA, trec continuu prin momente dificile. Astfel de momente ce pot afecta sistemul de credinţe şi pattern-urile rolurilor, pot apare şi în alte împrejurări de viaţă cu care oamenii se confruntă sau chiar în interiorul structurii personalităţii individului. Apar uneori şi crize ale credinţei care sunt naturale într-o societate pluralistică. Iar mişcările spirituale au activităţi care îşi propun ajutorarea oamenilor care se confruntă cu astfel de crize, ca astfel să îşi recapete credinţa.

1.2.2 Activităţile din cadrul MISA

Yoga, care este la origine indiană, este privită ca străină şi periculoasă în multe ţări creştine, mai ales în ţări puternic ortodoxe, cum este România de exemplu. Yoga este privită ca un pericol pentru procesul de recrutare de enoriaşi pe care îl desfăşoară permanent Biserica, ca şi pentru faptul că enoriaşii pot fi atraşi de această "religie" străină, aşa cum e considerată Yoga de biserică. De aceea se simt obligaţi să lupte împotriva Yoga şi adeseori chiar să o demonizeze.

Yoga se practică de peste 4000 de ani. Este un vechi sistem hindus de autodisciplină şi tehnici menite să armonizeze şi să unifice corpul, mintea şi sufletul prin exerciţii fizice, controlul respiraţiei şi meditaţie. Cuvântul yoga provine din limba sanscrită şi înseamnă unire, punere la unison. Această unire este de fapt punerea la unison a sufletului individului, prin tehnici spirituale, cu universul, printr-un proces de autoperfecţionare.

Există diferite tipuri de yoga. Una dintre ramurile de yoga practicate în şcoala MISA este karma yoga. Aceasta ramură ar fi numită în limbajul nostru muncă voluntară sau benevolă. Pentru un hindus, scopul vieţii este moksha - eliberarea spirituală. Moksha înseamnă eliberarea de ciclul renaşterilor. Dar moksha, eliberarea spirituală, este atinsă şi de cel care s-a eliberat de ignoranţă, şi atunci există mai multe căi catre acest scop ultim: Jnana (calea cunoaşterii), Bhakti (calea devoţiunii) şi karma (calea acţiunii). Nu există o singură cale şi un singur mântuitor, ci există multe curente de opinie, conducători, guru şi zeităţi care contribuie la ajutorarea celor care cer ajutor pentru a parcurge calea spirituală.

Pe scurt, putem spune că una dintre modalităţile prin care cei care practică yoga în cadrul MISA urmăresc realizarea de sine este karma yoga. Nu este absolut deloc vorba aici de trafic de persoane, ci de o cale aleasă prin proprie voinţă de a se atinge scopul spiritual, cu ajutorul unui îndrumător spiritual. În cadrul MISA fiecare participant are îndrumarea spirituală a unui instructor care-l ajută pe calea spirituală sau îl temperează când este cazul. Practicanţii nu se izolează de societate sau de familie.

1.2.3 Ashram

Ashram-ul este un loc în care se trăieşte simplu, pentru a putea practica mai mult timp meditaţia. Chiar şi practica yoga este o formă de meditaţie. Scopul unui ashram este să îi înlesnească practicantului recuperarea sănătăţii şi o viaţă spirituală. De fapt orice locuinţă poate fi numită ashram. În cadrul MISA ashramurile sunt o formă de a locui în comun, asemănător cu un internat sau cămin. Fiecare internat are anumite reguli pentru ca viaţa în aceeaşi casă să funcţioneze. Ashramurile din MISA au următoarele reguli:

1. Nu este admis consumul de carne, alcool sau cafea. Nu este permis fumatul. Aceste reguli sunt valabile atât pentru cei care locuiesc în ashram, cât şi pentru cei care vin în vizită.
2. Sunt recomandate două ore de practică yoga zilnică, în afara orelor de curs yoga.
3. Toţi contribuie la treburile gospodăreşti din ashram, ca de exemplu curăţenie, întreţinerea casei, întreţinerea grădinii, cumpărături pentru casă.
4. Toţi trebuie să ia parte la întâlnirile de ashram (similare şedinţelor de bloc).
5. Fiecare face curăţenie singur atunci când a murdărit ceva.
6. Trebuie să se respecte liniştea după ora 23.
7. Trebuie să se anunţe în prealabil dacă vin oaspeţi care rămân peste noapte în ashram, cu excepţia cazurilor în care oaspetele vine în vizită în mod constant.
8. Toţi sunt rugaţi să anunţe dacă pleacă în concediu sau vacanţă.

Aceasta este şi viaţa dintr-un cămin sau internat. Internatul are un responsabil. Este normal că dacă cineva strică ceva, să înlocuiască obiectul. Aceasta nu este o pedeapsă ci ceva natural într-un colectiv în care ai stricat ceva ce ţinea de proprietatea comună. Fiecare grup are norme proprii, care exprimă valorile morale comune şi ce se aşteaptă de la fiecare individ în parte.

Aceste activităţi: karma yoga, meditaţii şi practica exerciţiilor fizice îl ajută pe individ să devină un om împlinit şi complet. Cei din MISA cred şi în posibilitatea de a se vindeca şi aceasta este numită terapie. Yoga nu este doar un antrenament spiritual, un antrenament de realizare de sine, ci şi terapie pentru trup şi suflet.

2. Rolul conducătorului

MISA este un grup coerent, adică un grup în care sentimentul de ’noi’ este puternic şi îţi crează sentimentul de apartenenţă la grup. Opusul unui astfel de grup este ceea ce se numeşte grup străin, aşa cum adesea este cazul în cadrul grupărilor religioase. De astfel de grupuri străine se distanţează majoritatea, fiindcă sunt într-un mare grad expresii ale negativităţii. În această categorie se înscriu grupările comuniste, teroriste, acoliţii mişcărilor religioase hedoniste şi grupuri pervertite sexual. Din informaţiile care există pe Internet (printre altele pe site-uri ale ziarelor româneşti) reiese clar că pentru Gregorian Bivolaru anumiţi politicieni fac parte dintr-un asemenea grup străin. El pomeneşte şi alte grupări în declaraţiile şi scrierile sale. Este de aceea evident că Bivolaru, prin afirmaţiile sale puternic critice la adresa unor politicieni români şi-a făcut duşmani puternici. Oamenii îşi exprimă părerea la adresa unor asemenea “grupuri straine” prin demonstraţii paşnice în Bucureşti.

2.1. Rolul de îndrumător al lui Gregorian Bivolaru

Diferitele roluri într-un grup nu au exact aceeaşi valoare. Fondatorul unui grup se bucură adeseori de respect special. Acest aspect este valabil şi în cazul grupărilor spirituale.

Unul dintre aspectele cele mai importante în viaţă este tendinţa spontană de a urma comportamentul majorităţii sau a conducătorului grupului. Aceasta se petrece pe nesimţite în orice grup. Începătorul, cel nou-venit sau cel care se află pe o poziţie inferioară nici nu remarcă rapiditatea cu care caută să se adapteze la normele grupului. Conducătorii puternici îi pot face pe indivizii grupului să urmeze normele şi valorile morale din acel grup. Cel cu autoritate are control asupra oamenilor prin diferite mijloace, ca de exemplu recompense sau pedepse (izolări, amenzi etc.). În studiul pe care l-am realizat asupra MISA nu am remarcat nici un fel de astfel de comportamente sau de pedepse.

Grupări religioase radicale, ca de exemplu mişcarea Guyana din anii ’70, mişcarea Heaven’s Gate din anii ’90 sau David Koresh din Waco SUA, sunt exemple de grupuri care impuneau o disciplină strictă membrilor lor. Cuvântul conducătorului era lege pentru ceilalţi până la moarte. Şcoala de yoga MISA NU ESTE o astfel de grupare.

MISA de asemeni nu poate fi numită o mişcare spirituală rigidă. Într-o asemenea mişcare nu sunt permise criticile. În cadrul MISA fiecare e liber să critice aspectele legate de activitate sau chiar pe instructori. De asemeni fiecare este liber să părăsească şcoala de yoga fără să se teamă de represalii.

Represaliile sunt o caracteristică a sectelor manipulative, adică: ”acele mişcări religioase sau de alt gen, în care crizele de credinţă sunt activ reprimate, negate sau pedepsite. Într-o sectă manipulativă se urmăreşte conştient ştergerea identităţii eului şi înlocuirea acesteia cu o pseudo-identitate care este condusă de un ideolog sau de o ideologie.”

Conform acestei descrieri a sectelor manipulative reiese clar că MISA nu este o sectă manipulativă.

Ca o mişcare să fie o sectă manipulativă, ea trebuie de asemeni să îndeplinească trei dintre cele patru A-uri.

Agresiune – pedepsirea membrilor care critică conducătorul sau mişcarea.

Aversiune – critică şi persecuţii ale celor din afara grupării, ca de exemplu părinţii.

Alienare – circuit închis în sectă, sub formă de colectiv geografic sau ideologic. Secta devine noua familie.

Adevărul absolut – nu există decât în cadrul sectei, şi conducătorul/conducătorii au drept absolut în a interpreta adevărul.

În discuţiile purtate cu practicanţii şi instructorii din MISA nu am regăsit nimic din primii doi A (Agresiune şi Aversiune). În ceea ce priveşte viaţa în ashram, doar o parte trăiesc acolo, iar activităţile nu sunt în circuit închis, cursurile sunt accesibile oricui din afară. La aceste cursuri poate participa oricine. Deci NU poate fi vorba de alienare. Câţiva dintre cei care sunt dedicaţi mai mult pot avea un contact minim cu lumea din afară, însă conducătorii urmăresc în mod activ să se opună acestei forme de alienare, încurajându-i pe aceştia să se întoarcă la servici şi la familie. Gregorian Bivolaru NU pretinde că are monopol de necontestat asupra adevărului. El este un îndrumător spiritual alături de alţii şi este convins de faptul că are o misiune în societate. În schimb el nu a avut şi nici nu are nici un fel de pretenţii politice. Dacă lumea se va transforma prin dieta lacto-vegetariană şi prin meditaţie, atunci aceasta se va produce treptat. Puterea lui Bivolaru se afla chiar în umilinţa de care dă dovadă. Prin urmare în cazul MISA nu regăsim nici unul din criteriile care definesc sectele manipulative.

Bivolaru s-a retras pentru a medita şi a scrie cărţi. Şcoala a fost preluată de un consiliu director, şi este condusă formal şi democratic de acest consiliu. Fiecare şcoală de yoga din celelalte ţări are un conducător, de regulă dintre membrii vechi ai MISA, şi este înregistrată ca fundaţie non-profit, cu un consiliu director democrat. Aş putea să-l numesc pe Bivolaru “membru onorific”, care datorită modestiei sale se bucură de un mare respect.

2.2 Acuzaţiile împotriva lui Gregorian Bivolaru

Interviurile pe care le-am avut cu Gregorian Bivolaru, între care la unul dintre ele am fost doar noi doi prezenţi, m-au făcut să pun serios la îndoială acuzaţia de pedofilie care i-a fost adusă. În cadrul mişcării relaţiile dintre oameni sunt apropiate, chiar şi între instuctori şi elevi. Însă fata implicată nu a fost eleva lui Bivolaru. Personal aş fi extrem de surprins de existenţa unei relaţii între Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru.

Cealaltă acuzaţie care i s-a adus în timp ce el se afla în închisoare în Malmö şi anume traficul de persoane, este pur şi simplu o neînţelegere a ceea ce înseamnă karma yoga. Vezi textul despre karma yoga de mai sus. Se pune problema de muncă voluntară, ca o modalitate de auto-perfecţionare şi de atingere a adevărului. Mulţi dintre cei care locuiesc în ashram nu au bani să plăteasca şederea lor aici, şi prin karma yoga au posibilitatea să participe la activităţile ashramului. Cei din MISA afirmă: karma yoga este o formă de meditaţie care îl ridică pe cel care o practică din îndoială şi rătăcire şi aceasta poate transforma în bine lumea în care trăim.

2.3 Taberele spirituale

În fiecare an în România se adună 10-12.000 de oameni pentru a participa la simpozioanele internaţionale de yoga organizate de MISA. Practicanţi din toată lumea vin aici unde umplu un întreg sat de vacanţă. Printre altele aceştia practică şi helioterapia. Participanţii la simpozion sunt admişi pe baza unei legitimaţii, pentru care trebuie să trimită poze, uneori în costum de baie, coducătorului MISA. Aceasta pentru a “citi” aura celor care vor să participe, pentru a se putea stabili dacă nu au probleme de sănătate. Conform MISA totul este viu – oameni, animale, plante – şi înconjurat de un câmp energetic numit aură. Capacitatea de a vedea aure poate fi dezvoltată prin antrenament. Fiinţele care au un înalt nivel în evoluţia lor spirituală au aură albă, care poate fi văzută de la kilometri distanţă. Există şapte niveluri vibratorii în aură, asociate celor şapte chakra sau centri de forţă. La o persoană sănătoasă aceste focare energetice sunt clare şi distincte. La persoanele bolnave, aura este neclară şi are culori întunecate.

Pentru selectarea participanţilor la tabere, printre care se află şi mulţi tineri, la aceste simpozioane internaţionale se adună un număr mare de fotografii. Aceste forografii au fost confiscate de autorităţile române şi clasate ca poze pornografice, evident pentru că aceştia nu vor să înţeleagă ce conţin fotografiile (adică o singură persoană în costum de baie) şi care este scopul lor.

3. Ce este de fapt MISA?

Dacă MISA nu este o sectă manipulativă şi periculoasă, atunci ce este? Aş putea spune despe MISA că este o mişcare de susţinere a unui mod alternativ de viaţă, a terapiilor alternative, cu puternice trăsături de sincretism gnostic. Ideile de bază sunt reîncarnarea şi transformarea de sine (capacitatea de a te transforma pe tine însuţi). Un cult este o mişcare care apare adeseori într-un mediu de privări psihice, şi atunci lumea se adună în jurul unui conducător. MISA este o mişcare yoghină în care participanţii urmăresc să se autoperfecţioneze şi să îşi amelioreze starea de sănătate şi armonie prin regim lacto-vegetarian şi prin tehnici yoga.

După interviurile cu mai mulţi români din diaspora am mari îndoieli referitoare la faptul că Gregorian Bivolaru ar putea avea parte de un proces corect în ţara lui. După cum am putut singur constata, acuzaţiile aduse împotriva lui sunt evident false, şi de aceea constituie ele în sine o dovadă a persecuţiilor la care este supus. De asemenea nu cred că Gregorian Bivolaru ar avea vreo şansă să supravieţuiască într-o închisoare românească.

Surse:

Interviuri.
-Gregorian Bivolaru
-Mihai Stoian (responsabilul centrului yoga Natha)
-Trei practicanţi yoga danezi şi trei români, aflaţi în vizită în Danemarca (din motive de siguranţă nu le divulg numele)
-Ulla M Sandbaek, fost parlamentar EU

Literatura de specialitate:
Nylund , Karl-Erik Att leka med elden – om livets på sektens villkor . Sellin 1998
Nylund, Karl-Erik Att leka med elden – sekternas värld . Sellin 2004
Hammer, Olav På spaning efter helheten New Age en ny folktro .Wahsltröm &Widstrand 1997
Holm, Nils. G Religionspsykologins grunder, Åbo Akademi 1993
Holm, Nils G. (Ed.) Encounter with India, Åbo Akademi 1990
Haglund, Gunilla Credo guiden Uppslagsbok för sökare, Sellin 1997
Harper´s Encyclopedia of Mystical and Paranormal Experience. Castle Books, Edison 1991
Mc Guire, Meredith B Religion. The Social Context Ivth edition . Wadsworth Publ.House 1997
Scrieri ale domnului Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3864


#92620 (raspuns la: #92573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clody - de gaga la: 03/02/2006 09:27:22
(la: Va considerati norocosi?)
Poate că norocul ţi-l mai faci şi tu, dar cred că există pentru fiecare un înger pazitor care te rasplăteşte proporţional cu gândurile bune pe care le ai şi cu faptele bune pe care le faci.
Eu mă consider o mare norocoasă, pentru că în primul rând sunt sănătoasă, sunt încojurată de oameni buni, care mă iubesc.
Greuceanu - de Simeon Dascalul la: 06/02/2006 12:11:21
(la: Va fi sau nu va fi)
da ce-o făcut? îmi aduc aminte tare vag numele, ştiu că era ceva cu zmei :)

revenind la subiectul discuţiei nu cred că există în stare naturală bunul-simţ, echilibrul cu cei din jur, nici măcar în cantitate minimă

tao, sau ce or mai fi având asiaticii, mă gândesc că funcţionează pe post de transcendenţă coercitivă în locul unei zeităţi justiţiare mai mult sau mai puţin antropomorfe; există o pedeapsă pentru o viaţă păcătoasă, fie că iei o băiţă de pucioasă în purgatoriu, fie că te vei reîncarna într-o coropişniţă

în altă scriere de-a lui Malraux - „Ispita occidentului” – apărea ceea ce era considerată ca şi caracteristică majoră a mentalităţii occidentale: „aveţi o singură viaţă”; şi credinţa asta, fie că ne place sau nu, o avem în comun cu islamul

în ce priveşte nuanţa coercitivă a moralei, limba română mi se pare foarte expresivă; se spunea „om cu frică de Dumnezeu”; nu cu dragoste, respect, credinţă sau alt sentiment mai pozitiv;

nu spun că o să se năruie tot edificiul social de azi pe mâine, ci că nu va rezista pe termen lung; mă gândesc numai d.p.d.v. practic – la sat, la neamuri puteam să-mi las bicicleta în mijlocul străzii, seara o găseam tot acolo, la oraş am tot cărat-o la etaj, că n-aveam curaj s-o las în scara blocului; bunicii mei nu s-ar fi atins nici de un fir de aţă ce nu era al lor – exista teama că-i vede ăl de sus, eu însă aş lua cu plăcere dac-aş avea ocazia …
klepsy - de Dora_10 la: 12/03/2006 20:18:52
(la: Cele mai bune filme)
Este adevărat ceea ce spui, de exemplu Catherine-Zeta Jones şi-a găsit consacrarea abia când a ajuns la Hollywood şi în special după căsătoria cu Michael Douglas. Dar nu vezi câţi actori mediocri promovează americanii ? Cel mai recent film ultramediatizat este "Brokeback Mountain" şi protagoniştii (Ledger şi Gylenhaal) sunt pur şi simplu îngrozitori,mai ales al doilea.Asta este impresia mea:europenii se impun în America datorită talentului şi -eventual-"pilelor",pe când pentru mulţi actori americani,sunt de multe ori suficiente "pilele" sau "originea" sănătoasă-acum îmi vine în minte doar Ben Stiller ca exemplu în acest sens.
Mediatizarea asta exagerată a actorilor care nu merită aşa ceva mi se pare un efect al ascensiunii din ultimii ani a firmelor de PR ;parcă în urmă cu 10 ani era mai bine.
#111090 (raspuns la: #111011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne-au schilodit sufletele - de Muresh la: 26/06/2006 21:27:44
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
Max Solomon este un evreu român in etate de 90 de ani. Aduc aici fragmente din culegerea sa de nuvele "FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004.

FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004 -

Parte din întimplãrile relatate le-am trãit pe pielicica mea proprie..____

APROAPE DE 90
Mulţi m-au înscris în catastiful celor morţi
…Puţini sunt cei ce trag un 90 la sorţi.
Dar sunt încã pe-acest pãmînt,
Mai beau cîte-un pahar şi scriu un cînt

Era în colţul de nord al Moldovei, în ţinutul Herţa, dupã infamul pact între Hitler şi Stalin. Împreunã cu ceilalţi soldaţi evrei, eram scos din rîndurile armatei române, dezarmaţi şi ţinuţi ca prizonieri în propriul nostru regiment.
Noi toţi ştiam cã înainte cu o zi, un soldat evreu fusese împuşcat, pretextul fiind învinuirea cã ar fi intenţionat sã dezerteze.

… Pe strãzi, în zile de sãrbãtoare, tineri în cãmãşi albastre cîntau imnul ligii naţiunii creştine:
“Jidanii ne sugrumã naţiunea
Şi-avutul ţãrii noastre jefuiesc“.

........
“Ce-i mãi Colbazi, ce s-a întîmplat?“
Rãspunsul fu o palmã datã cu sete. Întrebarea mea, rostitã cu vocea în surdinã:
“De ce-a fost asta?“
Stîrni chicotiri ale bãieţilor şi fetelor prezenţi la scenã şi ale profesorului de limba românã al liceului.
“Pentru cã eşti jidan. Prostule!“

Am trãit frustrarea interzicerii de cãtre guvernul ţãrii mele de-a practica dreptul; am trãit condiţia de paria, cînd am fost exclus din a doua mea universitate, în ultimul an al facultãţii de chimie, pentru cã eram evreu.

La “Rîpa Galbenã“ din Iaşi, oraşul în care am fost student al facultãţii de drept, am fost oprit de-o micã ceatã de eroi în cãmãşile lor verzi de membri activi ai Gãrzii de Fier. M-au bãtut cu ciomegele lor şi m-au scuipat. Şi n-am fost singurul student supus acestui tratament. Sute de studenţi evrei au avut de trecut prin aceste furci caudine, ca un mesaj adresat tuturor studenţilor evrei sã nu profaneze cu prezenţa universitatea “lor“ ..

Aruncatul oamenilor din trenuri în vitezã, asasinatul colectiv din Piaţa Unirii din Iaşi, un tren închis în care mureau sufocaţi şi fãrã apã oameni îngrãmãdiţi şi trimişi spre o destinaţie nedefinitã, lagãrele şi detaşamentele de muncã, lagãrele din Transnistria şi detaşamentele de muncã obligatorie, toate acestea pe fundalul mult mai crunt al soluţiei naziste,
ura împotriva unor grupuri etnice diferite, a unora de credinţã diferitã " ura împotriva celui pe care-l poţi numi Altul.

Un gînd vag era adresat volumului de inteligenţã, capacitate intelectualã şi talent de tot felul, care a fost pierdut de România şi în toatã Europa prin lichidarea populaţiei ei de evrei.

… umilinţe, începînd cu rostirea cu accent evreiesc a numelui la strigarea catalogului, şi sfîrşind prin bãtãi încasate de la cuzişti şi legionari şi, în sfîrşit, ameninţarea directã cu revolverul, în poziţia de prizonier al armatei care l-a chemat sub drapel, tot şirul nesfîrşit de hãrţuiri, urmãrind dizolvarea ultimei fãrîme de demnitate, toate astea suferite de-a lungul a 30 de ani de viaţã în România.

…şi despre trenurile morţii şi atîrnatul corpurilor de evrei ucişi de legionari în cîrlige la abator, sub eticheta “carne cuşer“ şi mitralierele secerînd evrei în faţa gropilor deschise, toate laolaltã cereau o limpezire şi o confruntare.

Crunta dezamãgire cu “noua ideologie“, cu “planificata construcţie a socialismului şi comunismului… ura şovinistã se îmbogãţea cu ura împotriva celor cu “origine nesãnãtoasã“, totul fiind învãluit în false lozinci umanitare sancţionate de legi votate de un parlament alcãtuit din “membri de partid“ iar legile nu însemnau nimic faţã de “linia partidului“, întotdeauna exprimatã de tiranul-şef

M-au exclus din şcoli publice, din profesorat şi mi-au interzis sã practic dreptul. Eu am gãsit mii de cititori ai cãrţilor mele.

dar ce spui despre antisemitismul actual din România? Antisemitism fãrã evrei? ...îi aud vorbind despre evrei ca stãpîni ai presei internaţionale, a bãncilor, a senatului American şi a armatelor lumii. De-aş da de cãpetenia acelora care îmbrobodesc pe români cu aceste aiureli, l-aş întreba: Aşa? Bine mã, hîldãu flãmînd şi fãrã minte, dacã evreii au banii şi puterea lumii, ce
ce stai sã te pui cu ei? Vrei sã-i dãrîmi tu, cu sãrãcia, în care i-ai adus pe români, ajunşi în coada cozii? Nu mai sunt evrei în România. Te pui tu în fruntea unei coaliţii universale? Şi cum s-a îmbunãtãţit soarta românilor dupã ce au scãpat de cele trei sferturi de milion de evrei? Ai aruncat la gunoi inteligenţa şi creativitatea lor.

....nu vezi milioane de evrei care au trãit în mizerie în Europa? Nu ţi-au fost de ajuns lagãrele, seceratul cu mitraliera, arderea în cuptoare? Îţi mai trebuie cuptoare şi abatoare? Îţi pare rãu cã Hitler nu i-a omorît pînã la unul; ţi-ai închipuit vreodatã ce s-ar fi întîmplat cu românii dacã eroul tãu ar fi ieşit triumfãtor din rãzboiul pe care l-a pornit? Tu, nesãtulule de moarte, ai fi fost sclav şi dacã te ridicai din genunchi, ai fi fost cãlcat în picioare, strivit ca pãduchele. Ai fi învãţat şi tu ce înseamnã sã porţi un nume de dispreţ ca valah sau jidan; sã-ţi fie distrusã demnitatea de om?

Fragment dintr-o nuvele:
Maria pãşea cu siguranţa de sine a unei fetişcane bogate de 17 ani, care a depãşit temerile primelor experienţe carnale, ...
un grup de cãmãşi verzi. Ei le vor cere sa se identifice şi vor descoperi cã numele “Maria“ nu-i preluat de la fecioara Maria sau de la Maria Magdalena şi cã ea este o jidancã, încã una care murdãreşte atmosfera românã cu respiraţia ei puturoasã.

Un român adevãrat, Adrian Paulescu, i-a pus lui Mayer Mayers întrebarea:
“Spune tu, Mayere, cã eşti mai puţin ciufut şi apucat decît ceilalţi. Ai suferit tu, tu personal şi cei foarte aproape de tine, în România, din cauza Holocautului?“
“De bãtut, nu m-a bãtut nimenea; nu m-au schingiuit; de murit, dupã cum se vede; dar legile şi toţi cei cu vreo bucãţicã de putere ne-au umilit clipã de clipã. Ne-au schilodit sufletele.“

epimeteu - de Simeon Dascalul la: 27/06/2006 15:27:05
(la: Uniunea Europeana, intre mit si realitate.)
Mai întâi că aderarea va avea loc, fie ne convine ori nu. N-are rost să ne facem sânge rău, suntem obişnuiţi cu imperiile şi am suportat altele si mai rele. Şi mă distrez încă de acum de năuceala ălora ce aşteptau să curgă râuri de lapte şi miere şi care-or să se întrebe confruntaţi cu realitatea: „de ce mă-sa ne-o trebuit aderare?”.

Apoi: care-i cultura europeană? Cea greco-romană, cea a renaşterii italiene, secolul de aur spaniol sau impresionismul francez? Turcia zgreapţănă şi ea la porţile Uniunii, cultura ei îi europeană au ba?
Şi ce are cultura cu administraţia? Îmi plac romanele ruseşti, găsesc că-i faină arhitectura renaşterii slave, dar istoria ne-a arătat ce sănătoasă-i distanţa de Rusia.

Cred că Uniunea nu poate fi acceptată decât prin comparaţie, în sensul că o ţară mică nu mai poate rezista economic sau militar singură şi îi preferabil să ţinem de ăştia, decât de ruşi sau să ajungem al n-şpelea stat american cum visează Băse.

Probabil că în felul ăsta de coagulare în faţa duşmanilor au gândit şi ţările bogate, componentele iniţiale ale Uniunii. Nu mă pot transpune în mintea europenilor iniţiali, ca să ştiu sigur. La noi toate sentimentele pro-europene sunt alimentate de speranţa săltării din mizerie.
Îi dau dreptate lui Anima - de Simeon Dascalul la: 17/07/2006 15:13:56
(la: Cine fura azi un BAC...)

Dar numai în ce priveşte facultatea. Am citit că aproximativ 15% din absolvenţi lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit. Noi ne zbatem pentru facultă pentru că-i singura alternativă, nu pentru că am avea credinţa naivă a părinţilor în eficienţa ei. Dar dacă nu ai asigurată de-acasă o situaţie bună, nu vrei la căpşuni, nici în noua armată de compusă din profesionişti, atunci nu-ţi rămâne altceva decât să estimezi cam care facultate ar fi mai sigură – peste procentul ăla de 15 - şi să toceşti pentru ea.

În perioada interbelică, probabil şi înainte, se practica în zona noastră îndoparea păsărilor pentru a obţine ceea ce francezii numesc foie gras. După război s-a mai renunţat: consumatorii au cam dispărut, iar munca e foarte grea. Gâştei (sau raţei) i se vâră porumb pe gât cu sila, până când estimezi că nu mai rezistă. Nefericita orătanie se zbate, ciupeşte cu ciocul, zgârie – se pare că labele palmate sunt echipate şi pentru asta. Cred că pasărea în cauză merită compătimire, dar în nici un caz nu-ţi inspiră respect sau dorinţă de a-i împărtăşi soarta.
Şi dacă peste materiile cerute la admitere ar trebui învăţat cinstit şi la cele de bac, zău că nu văd altă imagine mai reprezentativă pentru amărâţii de elevi.

Nu neg utilitatea culturii generale, ci prioritatea ei. Deinde philosophare. E categoric mult mai puţin dureros să te trezeşti cu o situaţie materială bună plus carenţe culturale, decât la limita subzistenţei, dar cu o cultură solidă.

Te poţi simţi împlinit interior când n-ai cu ce-ţi plăti cheltuielile de bloc? Probabil există şi oameni de felul ăsta, dar constituie o minoritate neglijabilă.

Şi apoi cultura nu implică exclusiv liceul. Poţi recupera oricând şi în orice cantitate ai chef. Poţi să citeşti manualele ignorate, după aia n-ai decât să iei la rând toate cărţile din programa de la filo. Şi, dacă ţii neapărat la o recunoaştere oficială, te poţi duce la o a doua facultate.

Bacul cu valoare morală, care să facă diferenţa între „meseriaşi” şi „intelectuali” ar fi teoretic o idee bună, dar totuşi n-o prea văd în practică. Cei culţi de bună voie sunt prea puţini ca să conteze.


Transmiterea pe sume mici sau chiar gratis a subiectelor o fi un semn de descompunere, dar e şi de democratizare. Toţi elevii ar fi avut ocazia să se scutească de stres şi de o toceală excesivă, nu numai câţiva privilegiaţi. Copii ai celor de la inspectorat, copii de politicieni şi de afacerişti importanţi. Anul ăsta s-a adăugat şi o prezenţă mai exotică - logodnica-manechin care a asimilat la perfecţie materiile între două prezentări de modă şi un shopping. Cu o sumă nu foarte mare oricine ar fi putut să aibă parte de liniştea ălora, dacă nu s-ar fi băgat ziariştii de la „Gândul”. Au văzut că le-a ieşit pasienţa celor de la „Adevărul” cu testele la istorie şi au repetat figura reuşind să enerveze la culme mulţi elevi şi făcând rău inutil. Postările de pe forumul lor sunt patetice, dar justificate. Cum e să afli că mâine ai un examen la care nu ştii nimic? Peste un an elevii vor uita sau se vor distra de incident, puţin probabil că furioşii de azi îi vor ţine minte numele inoportunei denunţătoare. Dar pe moment te simţi cam naşpa.

Se strigă „Furt”şi „Fraudă”, vai ce mare infracţiune s-a comis. Elevii n-au făcut decât să ocolească una din multele absurdităţi mioritice.
Un sistem care te obligă să ştii subtilităţile din riga Crypto, dar se spală pe mâini referitor la cum o să-ţi câştigi pâinea e monstruos şi fentarea lui e foarte sănătoasă.

Se pot introduce testele PISA, cum propunea Baloo. Se poate încerca resuscitarea bacului printr-un examen complet grilă, supraveghere dură şi impunerea admiterii numai pe bază de bac la orice facultate. Dar câtă vreme sistemul produce în gol scoţând pe bandă absolvenţi inutili, lucrurile n-au cum să se schimbe prea mult.

Adolescenţă şi echilibru - de poesis_angel la: 01/01/2007 20:05:04
(la: O adolescenta despre adolescenta)
Cu siguranţă, este o perioadă grea, dar frumoasă, ne descoperim pe noi înşine, şi ne maturizăm în felul propriu şi personal.Fiecare adolescent, rebel sau timid, cu o personalitate impunătoare sau 'moale', cu te miri ce idealuri şi ambiţii, fiecare se consideră mai bun sau mai puţin bun.Să nu uităm de asemenea, căderile în butoiul cu melancolie, stările depresive în care toată lumea este împotriva ta, în care crezi că nu eşti şi nu vei fi niciodată destul de bun ca să te afli deasupra ei, s-o domini.Adică stările deosebit de pesimiste.Există, desigur, şi opusul acestui pesimism: stările deosebit de optimiste, în care eşti cel mai frumos, nimeni nu te poate întrece şi poţi face din imposibil posibil.Nici una dintre aceste stări nu este sănătoasă.Trebuie să existe un echilibru psihic, cred eu, căci cu pesimismul nu facem decât să cădem în prăpastie, iar cu optimismul excesiv să dorim să atingem vârful perfecţiunii..iar de aici nu este decât un singur pas spre prăpastie, căci ne izbim de zidul rece al realităţii..şi unii nu supravieţuiesc.De-aia spun că trebuie să ne autocontrolăm şi să privim adolescenţa ca pe ceva firesc, fără să dramatizăm lucrurile.
Nu este nimic mai frumos ca atunci când vii de la liceu, cu pletele-n vânt şi cu blugi rupţi în genunchi, fredonând încet 'Come as you are' a celebrei Nirvana, îţi arunci ghiozdanul cât colo şi deschizi mess-ul..Îţi aduci aminte de scenele făcute de ai tăi pt că ai trecut de ora de întoarcere acasă când ai fost la un party, ştii că eşti la cuţite cu ei, şi brusc îţi aminteşti că mâine ai lucrare la nu ştiu ce materie nesuferită.Apoi, mai există şi prietenul, care e nemulţumit de fitzele tale, de parcă el n-ar fi adolescent, ca şi tine!Te apuci şi deschizi 'Pivniţele Vaticanului' de Andre Gide, la pagina cu colţul îndoit, şi citeşti.uiţi de toate, te eliberezi..Sunt toate trecătoare, dar nu eşti decât o adolescentă, şi ceri înţelegere, chiar cu preţul libertăţii tale.Dar şi EI, adulţii, cer înţelegerea ta.De aceea, tre' să existe un echilibru pt ca lucrurile să n-o ia razna.Te revolţi, vrei să fii liber, să le demonstrezi tuturor că nimeni nu-i mai bun.Dar înainte de asta, gândeşte-te o clipă că trebuie să profiţi de fiecare clipă a adolescenţei, cât mai frumos posibil, ca să-ţi aduci aminte peste anii ce-or să ningă peste tine de aceste frumoase momente.Pentru că adolescenţa nu ţi-o mai dă nimeni înapoi, tot ce o să obţii sunt fragmente, mai mici sau mai mari, care îţi vor aduce bucurie în suflet, vei deveni spectator la filmul adolescenţei tale.Frânturile care vor fi reminiscenţele adolescenţei, trebuie să fie cât mai colorate.Am 17 ani şi mi-e greu să cred că mă voi despărţi, nu peste mult timp de partea cea mai interesantă premergătoare vieţii de adult..adolescenţa.
limpede - de Lady Allia la: 01/06/2007 10:31:16
(la: intruchipare)
am să răspund totuşi, pentru că este vorba de mine şi de comentariile mele.
după cum bine ai văzut din acele comentarii reiese foarte clar faptul că pot să răspund singură, pot să îmi "apăr" principiile în felul meu şi nu prin percepţia altora.
şi...printre acele comentarii sunt unele făcute la "băşcălie"...adică să mai treacă timpul şi să mai zâmbim.
dacă ar fi să pun la suflet tot ce scrie picky despre mine...:)))))))))), dar omul trebuie să mai ştie şi la glumă, iar dacă nu ştie, măcar să îşi cunoască singur valoarea şi dacă cineva îl face conopidă el trebuie să ştie că nu e aşa. nu? dacă noi nu ne cunoaştem este rău.

şi...după cum am mai spus:

"Pentru a fi victima inseamna ca exista cineva care iti vrea raul! Eu...nu cred sa existe cineva de genul asta aici! A, ca sunt persoane care se joaca prin cuvinte, prin raspunsuri,
care fac misto sau raspund rautacios...da sunt destule, dar asta nu inseamna ca suntem impartiti
in doua tabere: atacatori si victime! :)"

strea mea de azi, de ieri, de mâine îmi aparţine în totalitate însă te asigur că nu mă schimb după cum bate vântul!

nu mă înţelege greşit, nu vreau să crezi că nu îţi înţeleg atitudinea. o înţeleg, dar...uneori nu e sănătoasă celor nou veniţi! lasă-i să se descurce! sunt textele lor, sunt principiile lor...trebuie să ştie sau să poată să înveţe să şi le protejeze!

#202002 (raspuns la: #201998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului

:)))!
Îmi pot închipui "tânăra mamă" din sufletul tău :D!
Poate am să o deschid pentru că eu consider că este o conferinţă utilă şi săsnătoasă. Sunt multe piedici de care o tânără mamă se loveşte şi nu are de unde să ceară un sfat. Eu una CLAR am întâmpinat diverse probleme şi nu a fost uşor deloc.
#203456 (raspuns la: #203451) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...câteodată un zâmbet, câteodată o lacrimă... - de Lady Allia la: 21/06/2007 16:22:52
(la: mi-e sufletul plin / mi-e sufletul pustiu)

"Ce va umple sufletul de bucurie ?"

Cătălin...soţul meu cu ochii lui căprui şi mari, plini de iubire şi căldură. Tot ce ţine de el şi de noi amândoi! Universul nostru în care pot să alerg fericită, să zâmbesc, să râd, să mă dezbrac de tot ce e rău, să stau şi să mă plimb ca într-o grădină plină de magie! Da..., Căpruiul meu îmi umple sufletul de suflet...!
Copila noastră când loveşte în burtica mea şi îmi arată că e sănătoasă şi veselă, care prin fiecare mişcare îmi dă puterea să zâmbesc tornadelor şi să fiu puternică şi frumoasă!
Un zâmbet oarecare, o dimineaţă, ţipătul şoimului din preajma locuinţei pe care îl ştiu de mic, un bătrânel pe faţa căruia se poate vedea o bătrâneţe liniştită..., un copil care se joacă şi adună soarele lângă el...
Bucuriile mărunte...care ne fac să trăim mai bogaţi...

"Ce va face sa va simtiti intregi, realizati ?"
Când ştiu că sunt utilă pentru binele şi fericirea familiei mele.


"Ati simtit vreodata ca dati pe dinafara de preaplin?"
De fericire? Da! Pe data de 17 august 2005 când am învăţat că zborul este făcut pentru zbor şi...pe data de 22 februarie 2007...când am aflat că suntem "tătici" :).

Ce va pustieste sufletul ?
Sentimentul de neputinţă, de inutilitate.

Ce va da sentimentul inutilitatii, al nimicului ?
Când vreau să ajut pe cineva şi rezultatul nu depinde de efortul meu.


Ati simtit vreodata ca totul s-a sfarsit, ca nu mai exista nimic mai departe ?
Da, dar au existat ele mai multe care chiar dacă m-au îngenunchiat nu m-au oprit să merg mai departe şi... chiar dacă ceva s-a sfârşit am învăţat că altceva e pe cale să înceapă! :)

anisia - de A_Carmen la: 12/07/2007 11:22:44
(la: Despre virtual, minciuna si imagini contrafacute pe net)
explicaţia e mult mai simplă. într-o vreme am cochetat şi eu pe poezii.ro (acum e poezii.biz), am şi publicat câteva prostii pe acolo.

am observat că eşti şi tu pe sit atunci (acum vreun an, cred), iar la pagina personală scria. ţara: Norvegia, oraşul:Oslo. oricine putea să vadă asta, nu trebuia să spui tu cuiva.
nu ştiu şi nu mă interesează dacă mai eşti înscrisă pe acel sit, iar din păcate, acum nu se poate intra acolo (am încercat mai devreme).

de furat, tu ai furat-o, că iar te-ai precipitat, iar te-ai grăbit ca fata mare la măritat.

dar - nu are importanţă, că iar ai să vii cu o replică de dragul replicii din prea-plinul tău. să fii sănătoasă.
#215164 (raspuns la: #214954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...