comentarii

Sa desprins


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jimmy Cecilia - de gabriel.serbescu la: 09/03/2004 15:58:30
(la: Pentru femei)
Viata ta e desprinsa din soap opera:).

¨cred ca totul este o chestie de calcul, in loc sa lucrezi mai putin sau doar 8 ore pe zi, lucrezi mai mult, castigi bani mai multi, ai sa platesti toate ajutoarele casnice, restaurantele si-ti mai raman inca si bani in plus..¨

Depinde la ce sume ne raportam.
#11709 (raspuns la: #11676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul e o fantasma - de ionel la: 22/03/2004 14:08:45
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
12432 pt medina: Chestia cu 21 grame este un mit. Vezi explicatia in engleza la http://www.snopes.com/religion/soulweight.asp

Cat despre suflet, este greu de spus exact ce este sau daca exista. Pentru cei credinciosi sufletul exista si este nemuritor. Pentru unii (inclusiv subsemnatul), sufletul este (foarte probabil) doar o iluzie autoamagitoare. Dupa mine, omului i-a fost daruit de natura o calitate aproape unica fata de celelalte vietuitoare: reflexivitatea, un sistem de feedback ce ii augmenteaza puterile, dar ce ii distortioneaza sensurile in acelasi timp (vezi efectele antropomorfismului excesiv). Aceste distortii au creat eventual iluzia existentei sufletului.

Daca acepti ca natura singura a creat omul (chiar daca ALTCINEVA sau ALTCEVA a creat natura), atunci sufletul este o fantasma si chiar samanta distrugerii naturii. De ce? Pt ca acum omul nu-si mai cunoaste lungul nasului si-si imagineaza ca natura nu-i decat o fiara ce trebuie inlantuita si biciuita dupa voie, si nicidecum sursa existentei lui. Sa nu mai zic ca distortiunile mintii omului au inventat alte concepte mult mai daunatoare: zei atotputernici, a caror existenta pune natura automatic pe un loc secundar, subaltern, sau chiar irelevant.

Pe scurt, eu cred ca omul este virusul ultim din sanul naturii, iar ideea sufletului si a zeilor atotputernici (desprinsi de natura) este mutatia de baza ce a inceput numaratoarea inversa pt natura (si om inclusiv). Ce este extraordinar este ca aceasta viziune a omului ce-si taie craca de sub el, este codificata cu o mie de ani inaintea lui Iisus, chiar in mitul antic grecesc al genezei: Chronos=timpul se razvrateste impotriva parintilor lui: Uranus=spatiul si Gaia=natura; in ultima instanta Zeus=omul il subordoneaza pe tatal sau, Chronos.

Addendum pt cei credinciosi:

Nu-i nevoie sa va alarmati. In cateva secunde va veti autoconvinge ca eu sunt Iuda, ori intr-o ureche sau am pitici pe creier si voi stiti mai bine. Este imposibil ca un Ion oarecare sa patrunda esenta existentei si a naturii, si miliardele de noi sa fim gresiti, nu? Pt crestini, putina tamaie, cateva matanii si rugaciuni si-orice banuiala va fi amutita. Pt protectia maxima, va recomand un "Ptiu, necuratule!" si cateva cruci.

Inainte ostasi! Directia nu conteaza, indrazneala de a banui este lucrul diavolului si in plus impiedica mantuirea, nu? De ce sa incercam sa descoperim adevarul amar cand este servit deja preparat in portii suculente si mai mult decat indestulatoare la bufetul religiilor? Ignoranta daca-i imbracata in haine frumoase (albe, negre, sau cu fir de aur), are graiul dulce (canta foarte armonios si la unison in lacasuri frumos mirositoare, cu geamuri colorate si sonoritate aproape perfecta) si exista de milenii, nu poate fi un fals, nu?
----
The fool doth think himself wise, but the wise man knows himself to be a fool.
#12581 (raspuns la: #12432) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Curent. :) si PB :) - de Dinu Lazar la: 24/03/2004 15:03:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fracilor, pai imi vine sa intru in pamint de rusine, cind ma uit ca chestia cu MISA, unde totusi si-o trag de zor unii, e in topul zilei sub aceasta discutie ca audienta, si chiar si treaba cu holocaustul e sub la topul absolut, adica vine lumea si citeste aici ceva ca la gardu` nou, si ce vede, doi domni care nu cad de acord.
Personal, ii inteleg si pe domnul Buzoianu, si pe domnul Ara, dar trebuie sa decriptez aceste mesaje pentru cei multi care nu stiu cum devine cazul.
Domnul Buzoianu s-a implicat mult in fotografia romaneasca in anii `90, a incercat sa mai schimbe ceva pe ici pe colo, dar si domnul Ara a facut multe si face, sustinind Fotomagazinul, un pilon obiectiv si profesional pentru fotografia romaneasca; unul e pe coasta de est si altul pe cea de vest a Americii; sunt sigur ca daca ne-am vedea la o cafea reala toata lumea s-ar intelege foarte bine si flama asta ar parea chiar comica.
A fost o discutie lunga pe badorgood.com in care domnul Ara sustinea teoria conform careia poti sa inveti fotografie foarte bine ca autodidact si mai multi, printre care si domnul Buzoianu, il contraziceau.
Numai ca domnul Ara se referea la conditiile concrete din tara, nu la ce ar fi bine in general si ce mai e prin alte parti, unde probabil ca poti sa inveti si altfel.
Din pacate, nu pot decit sa ii dau dreptate intru totul domnului Ara, vazind situatia dezastruoasa a celor care termina un curs de invatamint universitar de fotografie, si daca le spui alo, vezi ca s-a desprins axu` optic, se uita pe jos sa vada unde atirna, si daca le spui de filtru duto inteleg de filtru du-te si tot asa, exemplele pot continua, dar ce folos.
Nu vreau sa dau exemple sau sa intru in polemici, dar cu o exceptie, a unui domn care folosete fotografia ca limbaj plastic si grafic, si care pare a se ocupa de gasirea unui drum, in rest e jale mare la capitolul profesori de fotografie. In Fotomagazin am demontat pagina cu pagina prin 2001 un curs de fotografie, aparut atunci, si avea vreo 400 de erori fundamentale.
Asa ca momentan, cel putin citind cit se poate si surfind cit se poate, nu pot decit sa apreciez ca pe ansamblu la noi invatamintul de fotografie cam lipseste, si cind este , e dezastru, in sensul ca nu il pregateste pe student pentru ceea ce urmeaza dupa studentie.
In acest context isi apara domnul Ara afirmatia, ca decit sa inveti timpenii mai bine inveti singur, corect, de la sursa.
Situatia nici nu pot sa-mi dau seama daca este extrem de comica sau extrem de trista; in fotografia romaneasca sunt asa de multe de facut, si in loc ca marinarii sa puna bucati mari de lemn pe unde intra apa in barcaz, ei stau si se stropesc sau isi dau cu petecu` unu` la altu`.
Inteleg ca viata in occident este extrem de stresanta; inteleg ca de departe se vad intr-un fel lucrurile, si mai inteleg ca toate gindurile de peste zi si tracasarile isi pot gasi o supapa necesara poate in astfel de discutii care, la rece judecind, nu fac bine nimanui; dar cred ca ar fi cazu` sa incercam ca energia asta sa poata sa fie cumva folosita pozitiv de noi toti.
In loc ca domnu` Buzoianu sa fie suparat pe domnul Ara, mai bine ne tragea o pagina aici, sau pe bxg, despre fotografia care o mai face, cum o mai face, ce mai fac ceilalti cu care se intilneste la lucru; sau orice sfat al domniei sale sunt convins ca ar fi mult mai folositor decit ce pot spune o mie de ani profesorii de pe aici despre genul de fotografie pe care-l realizeaza, si iata ca implicit ajungem la ce zicea domnul Ara, ca cineva autodidact, ar invata mai mult de la dl Buzoianu care e peste ape la NY decit de la cineva de peste ape aici la Dimbovitza.
Cred ca am putea invata multe unii de la altii si nu trebuie sa ne pierdem energia in dispute sterile.
Acum, judecind retroactiv, imi blestem fiecare zi pe care am pierdut-o fiind certat cu Mihailopol sau cu Cahane sau cu alti fotografi care acum nu mai sunt; eram tinar, credeam ca stiu tot, ma aprindeam usor, poate mai usor ca domnul Buzoianu, si acum imi pare cumplit de rau pentru ca am dat cu capul de multe chestii pe care puteam sa le aflu simplu de la cei cu mai mare experianta care rau linga mine si i-am alungat cu o tinereasca timpenie... am pierdut ani, zeci de ani, din cauza lipsei de comunicare intre oameni care ar fi trebuit sa fie mai apropiati.
Nu mai trebuie sa mai repetam mereu aceleasi erori.
Este postul pastelui, macar pentru asta trebuie sa fim mai buni si mai intelegatori.
Problema noastra comuna nu ar trebui sa fie unu` sau altul.
Noi suntem trecatori.
Ce ramine e important...
#12759 (raspuns la: #12749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mi-am indeplinit cu mult efor - de tibyroman la: 10/04/2004 04:53:44
(la: Spuneti-va povestea!)
Mi-am indeplinit cu mult efort toate dorintele.
Am avut dorinte simple dar una foarte apriga:
Am vrut sa traiesc sa-mi vad baiatul.
Eram mult mai tanar si lucram intr0o uzina de confectionari motoare.
Intr-o noapte am lasat un brat al unui utilaj pornit fara sa vreau.
Nevasta-mea era la spital si numai la munca nu-mi statea gandul.
Am atipit si bratul s-a desprins lovindu-ma in spate.
M-am trezit la spital si medicul mi-a spus ca am un cheag de sange linga inima, cheag care trebuie scos de graba ca altfel dau ortu'.
Am incremenit! Aflasem de nevasta ca a nascut in seara accidentului si ca am baiat.
Pana la operatie am plans ca un copil de ciuda ca nu-l vad si de frica mortii.
Operatia a reusit dar am mai stat in spital 2 luni in care am turbat de furie ca nu puteam primii vizite.
M-am rugat pentru sanatatea copilului si a mea in fiecare zi.
Acum fiul meu are 20 de ani si-s mandru de el.
Asta a fost dorinta mea cea mai apriga: sa-mi vad copilul mare si sa fiu mandru de el.
Restul a venit de la sine.
Sarbatori fericite!
1. Mentalitatea fata de mu - de Cosmin Alexandru la: 19/04/2004 04:59:54
(la: Despre viata politica si actualitate, cu Cosmin Alexandru)

1. Mentalitatea fata de munca si bani se va schimba automat daca economia de piata va incepe sa functioneze corect, si daca in general in Romania vom reusi sa impunem respectarea regulilor, inclusiv plata taxelor si impozitelor.
2. Educatia este esentiala pentru noi. Am dori sa o reformam pe 2 directii principale: sa o aducem catre concret, ea fiind acum mult prea abstracta si desprinsa de realitate, si sa crestem importanta materiilor care pregatesc copiii (tinerii) pentru societate. Pentru ca e evident ca acum ei invata foarte multe abstractii dar prea putin despre societatea in care trebuie sa se integreze, sa-si gaseasca o slujba etc.
#14091 (raspuns la: #13930) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Invatamintul e esential pe - de Cosmin Alexandru la: 19/04/2004 06:20:03
(la: Despre viata politica si actualitate, cu Cosmin Alexandru)

Invatamintul e esential pentru noi tocmai pentru ca prin el putem schimba modelul de succes dominant acum, unul intr-adevar pervers asa cum spuneti. Mai sus spuneam ca
Educatia este esentiala pentru noi. Am dori sa o reformam pe 2 directii principale: sa o aducem catre concret, ea fiind acum mult prea abstracta si desprinsa de realitate, si sa crestem importanta materiilor care pregatesc copiii (tinerii) pentru societate. Pentru ca e evident ca acum ei invata foarte multe abstractii dar prea putin despre societatea in care trebuie sa se integreze, sa-si gaseasca o slujba etc.
Trebuie create mecanisme de control in plus fata de guvern, care pot fi administratia locala si elevii (respectiv parintii) sau studentii. Intreaga politica pe educatie o puteti citi in Programul politic, pe www.urr.ro, ca si cea pe sistemul sanitar. Acesta necesita o reforma drastica, bazata pe introducerea asigurarilor private. Doar asa poate fi eficientizat.
#14105 (raspuns la: #13959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Numai sectantii trambiteaza - de Daniel Racovitan la: 24/04/2004 05:27:11
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
"Numai sectantii trambiteaza peste tot ca "biserica este orice loc unde se aduna doi crestini"

Este vorba despre sectantii aia care s-au desprins din iudaism acu' vreo doua mii de ani?


..................................................................................
"Emmenez moi au bout de la Terre"

#14437 (raspuns la: #14387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#14437, de Daniel Racovitan la Sat, 24/04/2004 - 13:27 - de AlterMedia la: 24/04/2004 07:35:44
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Este vorba despre sectantii aia care s-au desprins din iudaism acu' vreo doua mii de ani?

Eh, Daniel, intelegi ce voiam sa spun... Daca totusi este nevoie de o precizare suplimentara, o fac: sectantii refuza ideea de biserica, adica de "casa Domnului" asa cum o vad ortodocsii, pe motivul de mai sus. Ei sunt specialisti in interpretarea dupa ureche a pasajelor biblice.

B.
==================
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
#14442 (raspuns la: #14437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniel... - de AlexM la: 07/09/2004 21:22:13
(la: Dorinta de a fi intelectual)
...interesante comentariile. O concluzie totusi nu s-a desprins din comentariile respective. Folosesc notiunea de "comentarii" pentru ca dupa parerea mea, la subiectul respectiv nu a avut loc o discutie in sine ci fiecare si-a spus parerea. Nimeni nu a contrazis pe nimeni, aparent toata lumea a fost de acord ( prin consimtamantul tacerii) cu ce a spus fiecare. Cum fiecare a spus cate ceva, de multe ori opinii cu mesaje contradictorii, se pare ca acest consimtamant al tacerii de fapt ar trebui (?) interpretat ca un brâu al ignorarii ( nu si al ignorantei ). Numai asa imi pot explica faptul ca nu a aparut nici o "discutie" in adevaratul sens al cuvantului. Fiecare a comentat, si-a dat cu parerea, civilizat, fara atac la persoana, fara sentimente , fara verva, etc. Intr-un fel mi-a creat imaginea unui grup de turisti care vin unul cate unul la o fantana si arunca un ban acolo ca sa fie "in rand cu lumea".... ciudat....

:-)

AlexM
#21253 (raspuns la: #21221) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mirela - de Belle la: 12/09/2004 22:41:19
(la: Ajutorul primit)
nu intru in detalii ca mi-e cam lene (deh, e duminica dup-amiaza si-mi prind creierii cu instalari si updates de software) dar sa stii ca am primit ajutor de la romani veniti aici inaintea noastra, mai mult decat ne-am asteptat. dupa ce ne-am mutat in CT (dupa cum stii) am fost surprinsa sa vad ca si doua colege de servici care nu sunt romance ne-au ajutat. la vreun an apoi am intalnit o romanca care mi-e si mama si sora si cel mai bun prieten si care m-a ajutat si ma ajuta in continuare, fara sa astepte nimic in schimb, "crestineste" cum s-ar zice... ea este pentru mine o a doua familie.

ma refer nu musai la ajutor material, ci in special la un sfat de bun simt si la o vorba inteleapta desprinsa din experienta vietii traite aici.

deci exista oameni minunati si in afara romaniei, desi multi nu vor sa creada asta.
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

e toamna iar.... - de cosmacpan la: 28/09/2004 18:10:16
(la: 3x7 (tabla inmultirii??? nu o noua poveste))
E greu sa uiti ca viata este totusi viata, cu pete de lumina si cu umbre, dar fie sa o poti trai pe culme, caci in abis lumina nu patrunde.
aceasta poveste desprinsa din viata unui oras ramanesc nu este decat prima dintr-un ciclu care s-ar parea ca nu va apare decat aici pentru bucuria prietenilor.
Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
#23575 (raspuns la: #23520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de Axel la: 27/10/2004 18:24:16
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
O, da.

Si pupat Peatza Independentzii.

Toata lumea stie. Toata lumea vrea.

Nemernicii aia care vrea ei sa distruga atmosfera care este!

Si ceilanti care vrea ei sa stea cu botu' la tztutzuroiu' unde curge numa' lapte si miere, sa auda numai "da, ashea ie" din toate partile pe mai multe voci, ca un cor polifonic rasarit dintr-o blestemata de forta de mentinere a pacii cu madam Carla del Ponte in frunte, care sa zangane catusele unei amentintari abia voalate.


Stiti ce? Cred ca sinteti ridicoli.

De ce? Pentru ca negati exact ceea ce sinteti - si ceea ce sintem toti. Pentru ca va e frica de voi.

Pentru ca va negati pornirile atavice care va dau citeodata imboldul sa rupeti o mina sau sa spargeti un cap; pentru ca aveti impresia ca orice conflict se poate rezolva cu vorbe blinde si argumente de bun-simt sau prin ignorarea ticalosului.

Pentru ca vreti sa induceti o atmosfera de ipocrizie si nesinceritate, exact ca la adunaturile alora de pe la cocinile politice sau de pe la Marea Cocina a organizatiilor mondiale.

"Vai dragaaa, dar stai sa-ti explic care e de fapt adevarul...si sa-ti explic civilizat, nu cu vorbe murdare...".

Aiurea.


Citesc la conferinta asta si constat cu durere ca toata lumea stie teorie si ca ai de si-au gasit o gindire oarecum comuna in privinta conflictelor sint in stare sa-si faca unul altuia temenele la nesfirsit, dindu-si reciproc dreptate de te si umfla risul.

Nu am vazut insa nicaieri pusa problema altfel, si anume: conflictele se nasc din divergente de idei, in conditiile in care si o idee proasta poate avea o parte buna iar una aparent buna sa fie de-a dreptul ridicola. Iar oamenii trebuiesc lasati sa se exprime asa cum stiu. Nu cu teoria chibritului o sa-i faceti mai inteligenti sau o sa le mariti cantitatea de educatie! Astia sintem! Unii asa, altii altfel. "Unitate prin diversitate" cumva...?
Contradictiile dintre oameni duc la comunicare - si ma refer aici la comunicarea reala, nu la aia idioata si ipocrita, desprinsa de prin tot soiul de regulamente, manuale, filipici si enciclice de rahat ouate de-a lungul anilor de diversi indivizi care n-au avut ce face.



Pe de alta parte, senzatia ca faceti din tzintzar armasar e din ce in ce mai persistenta; dati atita importanta unor chestii de doi bani de parca de voi ar depinde conflictul din Orientul mijlociu!


De ce dracu nu lasati oamenii sa se exprime asa cum vor/pot/stiu?

De ce vreti sa le impuneti "tipare de civilizatie"?

Va face impresia ca unul ca Anita47 - de exemplu - pe care l-ati luat in suturi de i-au mers fulgii, nu are idei care sa merite sa fie luate in seama?Sau nu vreti decit ideile voastre, ai?

Care-i problema cind unul sau altul o ia pe aratura si isi da drumul la gura sa-l ignorati pur si simplu!

Dar nu!

Voi trebuie sa-l si lapidati! Sa-i faceti educatie cu forta aproape, de parca insusi unchiu' Stalin v-ar indruma! Si sa faceti pe filozofii, bagind din top tot soiul de consideratiuni abstracte, eterice, elitiste, cu un soi de aplomb pe care daca l-ar vedea, pina si Nietzche ar cadea lat, pe spate.


Parerea mea?

Sinteti ipocriti si artificiali, supusi docili ai unor canoane pe care in alte conditii le renegati cu tarie proletara.



A la votre.
midan - de (anonim) la: 02/11/2004 16:49:25
(la: Reorganizare)
'destept', 'frumos', 'bun', 'cinstit', sunt numai citeva din atributele pe care fiecare om si le atribuie, instinctiv. de-asta ne-am nascut si am trait. una dintre milioanele acelea de celule care s-au luptat sa fertilizeze a invins, astia suntem noi, cei mai puternici, prin insusi actul nasterii noastre. gandim, simtitm, existam. cea mai apropiata fiinta de noi suntem tot noi si avem simtul proprietatii noastre, ne recunoastem trupul ca fiind al nostru, constientizam ca ne reprezinta, in consecinta, incepem sa ne apropiem la modul afectiv de noi, sa ne iubim.

la intrebarea 'pe cine iubim cel mai mult?' raspunsul sincer va veni tot de acolo, adica din sinele fiecaruia. unii sintem cinstiti si recunoastem, 'da, dom'le, pe noi-insine ne iubim cel mai mult'. ar fi bine, e-adevarat sa-l iubim mai intii pe dumnezeu, pentru ca el ne-a ingaduit existenta, sau pe parintii nostrii, cei care ne-au dat viata, dar tot noi ne sintem mai aproape si tot pe noi ne vom iubi cel mai mult. cine nu recunoaste acest lucru, ori este ipocrit, ori nu a reusit sa constientizeze faptui in sine. chiar si cand iubim sau ne indragostim o facem in acord cu fiinta noastra, o facem intru o satisfactie a implinirii in doi, pana la urma, doi si nu unu, adica celalalt. absolut orice gest pe care il intreprindem este facut, mai mult sau mai putin constient, tot pentru noi-insine. desigur, exista si nuantele, ascunzisurile, refularile, defularile, mimesisul, dar pina la urma, la o analiza aprofundata, toate rezultatele vor duce spre firescul egocentrism.

fiecare se va crede 'cel mai' pentru ca perceptia despre sine este alterata de afectul firesc al egolatriei. unii mai au si simtul proportiilor si al masurii, altii sunt mai exigenti cu ei, altii, se inhiba si se simt mici, depinde. modestia exista ca si calitate, dar cred ca e o pseudo-insusire, o atitudine contrafacuta, o insusire desprinsa din codul bunelor maniere sau a bunului simt, venind odata cu civilizarea. daca s-ar face un sondaj de opinie, s-ar descoperi probabil un procent de 0,0 nu stiu cat la 100 dintre intervievatii, (cu intelect normal) ca practica asa-numita falsa modestie, prefabricata modestie, etc.

aceasta tendinta nu este alarmanta, decat atunci cand devine o piedica in relatiile interumane sau cand disproportia intre realitate si afectul cauzator al procesului este uriasa. ca solutii de indreptat sau de reparat tendinta exacerbata a egolatriei ar fi cultivarea simtului proportiilor, a simtului estetic, civic, cultivarea in sine a persoanei, socializarea si multe altele, care imi scapa in momentul de fata. tendinta 'cel mai' ar putea fi o componenta a instinctului nativ al supravietuirii, asadar nu e condamnabila si poate fi combatuta in mare masura prin educatie, autoeducatie si dezvoltarea unui simt al valorilor sau al proportiilor, cum spuneam mai sus.
#27339 (raspuns la: #26666) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru ca are un simt al 'ego'-ului mai dezvoltat - de midan la: 02/11/2004 17:09:44
(la: Reorganizare)
'destept', 'frumos', 'bun', 'cinstit', sunt numai citeva din atributele pe care fiecare om si le atribuie, instinctiv. de-asta ne-am nascut si am trait. una dintre milioanele acelea de celule care s-au luptat sa fertilizeze a invins, astia suntem noi, cei mai puternici, prin insusi actul nasterii noastre. gandim, simtitm, existam. cea mai apropiata fiinta de noi suntem tot noi si avem simtul proprietatii noastre, ne recunoastem trupul ca fiind al nostru, constientizam ca ne reprezinta, in consecinta, incepem sa ne apropiem la modul afectiv de noi, sa ne iubim.

la intrebarea 'pe cine iubim cel mai mult?' raspunsul sincer va veni tot de acolo, adica din sinele fiecaruia. unii sintem cinstiti si recunoastem, 'da, dom'le, pe noi-insine ne iubim cel mai mult'. ar fi bine, e-adevarat sa-l iubim mai intii pe dumnezeu, pentru ca el ne-a ingaduit existenta, sau pe parintii nostrii, cei care ne-au dat viata, dar tot noi ne sintem mai aproape si tot pe noi ne vom iubi cel mai mult. cine nu recunoaste acest lucru, ori este ipocrit, ori nu a reusit sa constientizeze faptui in sine. chiar si cand iubim sau ne indragostim o facem in acord cu fiinta noastra, o facem intru o satisfactie a implinirii in doi, pana la urma, doi si nu unu, adica celalalt. absolut orice gest pe care il intreprindem este facut, mai mult sau mai putin constient, tot pentru noi-insine. desigur, exista si nuantele, ascunzisurile, refularile, defularile, mimesisul, dar pina la urma, la o analiza aprofundata, toate rezultatele vor duce spre firescul egocentrism.

fiecare se va crede 'cel mai' pentru ca perceptia despre sine este alterata de afectul firesc al egolatriei. unii mai au si simtul proportiilor si al masurii, altii sunt mai exigenti cu ei, altii, se inhiba si se simt mici, depinde. modestia exista ca si calitate, dar cred ca e o pseudo-insusire, o atitudine contrafacuta, o insusire desprinsa din codul bunelor maniere sau a bunului simt, venind odata cu civilizarea. daca s-ar face un sondaj de opinie, s-ar descoperi probabil un procent de 0,0 nu stiu cat la 100 dintre intervievatii, (cu intelect normal) ca practica asa-numita falsa modestie, prefabricata modestie, etc.

aceasta tendinta nu este alarmanta, decat atunci cand devine o piedica in relatiile interumane sau cand disproportia intre realitate si afectul cauzator al procesului este uriasa. ca solutii de indreptat sau de reparat tendinta exacerbata a egolatriei ar fi cultivarea simtului proportiilor, a simtului estetic, civic, cultivarea in sine a persoanei, socializarea si multe altele, care imi scapa in momentul de fata. tendinta 'cel mai' ar putea fi o componenta a instinctului nativ al supravietuirii, asadar nu e condamnabila si poate fi combatuta in mare masura prin educatie, autoeducatie si dezvoltarea unui simt al valorilor sau al proportiilor, cum spuneam mai sus.
#27346 (raspuns la: #26666) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interesant.... - de Phenomenon la: 20/11/2004 21:08:05
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am citit de multe pe ori in aceste conferinte diferite probleme legate de religie si stiinta si despre eventuala lor contradictie.Lucrul asta ma intristeaza foarte tare deoarece desi sunt pareri foarte bune , din pacate, nu sunt complete.Acel dicton "Crede si nu cerceta" este un dicton contextual si nu cred ca se poate porni o intreaga logica pe o fraza desprinsa dintr-un anume context.Sunt cateva aspecte aici legate de religie si stiinta.Cele mai interesante remarci le face chiar stiinta,desi este paradoxal asta.Ca exemplu as putea da dilema fizicii cuantice care a ajuns in punctul in care ,vrand-nevrand ,a demonstrat existenta lui Dumnezeu.Nu vreau sa intru aici in amanunte, deoarece exista o intreaga demonstratie, dar pe scurt in fizica cuantica s-a demonstrat ca materia apare intr-un mod "aleator" dar determinat de ceva anume.Cu alte cuvinte haosul elementar nu este decat o ordine prea subtila pentru noi pentru a o putea percepe si cuantifica, in sensul de a o explica.Religia nu este decat o serie de informatii mai presus de universul asta si mi se pare normal ca la un moment dat unele lucruri sa nu le putem intelege cu adevarat, pur si simplu pentru ca sunt mai presus de ceea ce noi am pricepe.E greu de spus dar intr-adevar unele lucruri din religie ni se pare foarte gresite sau ilogice, dar iarasi prin esenta logica este ceva uman, o incercare foarte palida de a nu ne mai teme de ceea ce nu putem intelege.Pana la urma urmei cate fenomene din Universul asta sunt logice? Daca stam asa sa ne gandim un pic nimic nu este logic...Ordinea nu este decat ceva inventat,haosul la fel, niste incercari nereusite de a ne explica ceva.Si asta pentru ca notiunea de Dumnezeu ne sperie, lucru sintetizat foarte bine de catre Albert Einstein care a spus :" Nu e o problema daca noi credem in El si El nu exista, problema e daca noi nu credem si El exista".Din aceasta cauza a si aparut asa-zisa contradictie intre religie si stiinta, pentru ca multi au incercat a folosi anumite informatii din stiinta pentru a darama niste lucruri care provoaca frica.Stiinta ne-a adus o relativa siguranta, dar despre lucrurile cu adevarat importante nu ne poate spune nimic.Toti stim ca mai devreme sau mai tarziu vom muri si asta ne sperie de groaza, desi tot in natura moare la un moment dat. De ce ne sperie? Tocmai din cauza acelei posibilitati ca Dumnezeu sa existe, si in acest caz sa dam socoteala in fata Creatorului intregului univers.Ne sperie tocmai acea micime a noastra si doar din acest motiv cautam subterfugii pentru inexistenta lui Dumnezeu sau pentru inexistenta venirii Lui pe Pamant.Si iarasi aici exista niste idei preconcepute si total gresite cum ar fii ca El ne controleaza viata si toate evenimentele din ea.Dar nu e asa...Ce rost ar avea sa ne mai dea posibilitatea alegerii daca orice am face tot ca El ar iesi? In concluzie nu exista si nu poate exista o contradictie intre religie si stiinta pentru ca ele se refera la situatii total diferite.Problema e ca si una si alta se interpreteaza mult prea des si mult prea gresit pentru a mai vedea asta.Ca idee conform unui sondaj realizat in Marea Britanie cam 80% dintre matematicieni si fizicieni cred in existenta lui Dumnezeu...Einstein a crezut, Freud la fel, dar diferenta dintre ei si noi este una singura...Ei stiau ca omul se naste, traieste si moare indiferent ca ne convine sau nu asta.Si iarasi in sprijinul acestui lucru de ce toate animalele accepta moartea cu o seninatate nespecifica oamenilor? Ideea cam asta ar fii, ca pe noi ne sperie ideea de Dumnezeu si asta se vede, desi pana la urma Dumnezeu nu este pana la urma decat Iubire, Iertare, Viata si Adevar.
#29378 (raspuns la: #28800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu suntem singuri ? - de LUCIUS la: 26/11/2004 12:21:03
(la: Zona 51)
Se pare ca "zona 51" sau "Area 51" cum spun americanii, nu este recunoscuta oficial de catre guvernul american. Este ca si cum nu ar exista. Desi au circulat numeroase relatari si fotografii in presa de specialitate americana, adevaratul rol al bazei nu poate fi decat banuit. De-a lungul timpului oameni specializati in studierea unor fenomene carora nu li se ofera o explicatie logica, au incercat sa se apropie de acest loc de pe fundul unui lac secat, inconjurat de formatiuni muntoase. S-au obtinut fotografii ale bazei si au fost observate manevre ale unor obiecte care evoluau ziua si noaptea, obiecte care aveau o structura neobisnuta, cu mult diferita fata de orice structura imaginata pana acum in tehnologia cunoscuta. Dupa aparitia in presa a unor astfel de relatari, negate, evident de catre guvernul american, aria in care exista baza s-a extins considerabil, zona fiind sub supraveghere continua, inclusiv din satelit. In ultima perioada de timp, datorita tehnologiei de supraveghere, nimeni nu s-a mai putut apropia.
Se speculeaza, asa cum s-a vazut intr-un reportaj pe "Discovery" ca, la mare adancime, ar exista mai multe bunkare construite pe mai multe etaje, absolut independente, in care se poate salva o parte din populatie in caz de razboi nuclear si in acelasi timp ar putea sa existe laboratoare pentru studierea tehnologiei extraterestre, precum si un dispozitiv de comanda pentru coordonarea unui conflict in caz de necesitate.
Se cunoaste faptul ca legendarul "Hangar 18" este unul dintre hangarele bazei, el fiind locul unde se depoziteaza, intr-o prima faza, obiectele recuperate si care nu apartin tehnologiei terestre.
Deasemenea se adopta ideea ca explozia tehnologica din ultimii ani nu ar fi rezultatul unor inventii umane ci s-ar datora cercetarii unor tehnologii straine, adaptate civilizatiei noastre. Acesta concluzie s-a desprins dupa ce s-a presupus ca fenomenul din 1947 de la Roswell, adica prabusirea accidentala a unor nave extraterestre si accesul la tehnologia de la bordul lor, ar fi stat la baza dezvoltarii tehnologice de mai tarziu. Deasemenea se crede ca tehnologia de aparare americana este atat de avansata incat disponibilitatile de calcul ale computerelor actuale reprezinta doar un procent neglijabil si ca imediat dupa un nou avans tehnologic resursele sunt lansate pe piata pentru o finantare ulterioara, in realitate tehnologia si stiintele medicale fiind mult mai avansate decat ceea ce se cunoaste pana in prezent.
IN CURSUL SAPTAMANII 29nov-03dec la emisiunea de dimineata "Agentia 2 fara un sfert " a TVR 1 va fi transmis un reportaj de informare avand aceasta tema. Probabil MIERCURI 1 DECEMBRIE 2004
LUCIUS
Draga Coralie, ce frumoase erau sarbatorile in Romania... - de Adela Adriana Moscu la: 05/12/2004 04:12:57
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Adela-Adriana Moscu

Dor de casa ma cuprinde
În ajun de Anul Nou
Trimitând pe cai de unde
Prietenilor un cadou.


Un cadou ce-i o urare
Pentru pace si dreptate,
Pentru fericire mare,
Pentru a lor libertate.


Cu zâmbet si voie buna
Ma gândesc la tara mea,
Pe crestet port o cununa
Ce-i desprinsa adânc din ea.


O cununa de mândrie
Pentru sânge stramosesc
Si cu o dorinta vie
Ca pe toti sa îi cinstesc.


Sa închin acum paharul
În cinstea ce-am mostenit
De la tara cea batrâna
Si stramosii ce-au murit.


Dulcea vorba româneasca,
Si un lung bogat sirag,
Umor din viata sateasca
Ia ce o port cu drag...


Un sirag de datini multe,
Pe care le pretuiesc,
Zicatori si povesti scurte,
Eu pe toate le iubesc.


Muzica cea olteneasca,
Vorba moale din Banat,
Ciorba cea moldoveneasca,
Atâtea am de-nsirat...


Transilvania frumoasa,
Unde mama m-a nascut,
Varza à la Cluj gustoasa
Si locuri unde-am crescut.


Am respect pentru cultura
Ce românii o avem
Si pentru împletitura
Fiintelor ce suntem.


Multumiri trimit acuma
Celor dusi si celor vii,
Bucurie-ntotdeauna
Si îmbelsugare în vii.


Soarele sa straluceasca
Pe plaiuri de neuitat,
Recolte sa încolteasca
Lanul fie-mbelsugat.


Fie hora cât de mare
Pe Câmpia Româneasca
Fie tara-n sarbatoare
Si mereu sa înfloreasca.


Pruncii ca sa creasca-n pace,
Oamenii sa fie buni,
Într-o zi ma voi întoarce
Sa le dau flori în cununi.

(Copyright, December, 1983, New York City)







Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...