comentarii

Scrie în spaţiul rezervat un text coerent cu tema: Părinţii sînt modelul nostru de bunătate şi omenie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
trancăneli - de alex andra la: 26/08/2006 12:25:37
(la: Eram candva prieteni)
Boală molipsitoare, trăncaneala asta în versuri de duzină. A invadat si spaţiul rezervat poeziei:(
Ar trebui poate nişte nu-ştiu-ce-uri virtuale capabile să le ţină departe una de alta.

Lost without music in a world of noises
#141494 (raspuns la: #141480) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de adina.petre la: 08/05/2011 19:26:45
(la: similitudini...)
E greu să găseşti o oglindă potrivită, adică una care să te satisfacă fără niciun „dar...”.
Deci premisa este ca ne cautam de fapt o oglinda care sa ne satisfaca, neconditionat.

Unele sunt prea mari. Altele prea mici.(...)la care visai de ceva vreme...
Apoi aflam despre motivele pentru care pana acum nu pare sa se fi gasit oglinda potrivita.

Oglinzile sunt obiecte de care ne ferim (...) Complicat...
Se recunoaste dificultatea cautarii, se pun trei puncte de pauza. E insa important ce se intampla in aceasta pauza. Ne ducem la baie incruntati, si ne intoarcem mai vijeliosi? Sa citim.

Dar ce facem când deodată, (...)începe să-şi demonstreze atributele neobişnuite?
Ne intoarcem cu o intrebare. Sesizam un fapt, neobisnuit. O schimbare in contextul actual, o perturbare, o intruziune.

Începi să (...) cu nenumărate întrebări plutind în spaţiul retinei.
Se observa schimbarile in comportament.

Mai straniu este când (...) Când te miri că (..) vocea ei ar fi mai tânără decât a ta...
Apare mirarea, indoiala, punerea sub intrebare a ceea ce stiai ca stiai si a ceea ce stii ca nu stii, si a ceea ce crezi si speri ca urmeaza sa stii.

La gesturile cele mai simple, oglinda pare să (...) ba chiar şi cu aerul tău melancolic...
(..)ca şi când ne-am repeta mereu pe noi înşine...

Se reiau ideile, ne miram de schimbare, si ne tot miram.

Apoi, se întâmplă(...)Trăieşte, în sfârşit, propria existenţă.

Aici arunci in sfarsit buzduganul. Pac, se schimba iar. Si se dau si doua trei variante superficiale, exemplificari la plesneala despre care anume ar fi cauza schimbarii asteia: ”pentru alt model, alt liant către viaţă. Sau, cine ştie,”.

Brusc (...) mai albe şi mai răguşite decât noi...
Apoi pac, se da si rezolutia, concluzia condensata relativ sec intr-o singura fraza.

Atunci înţelegi (...) oglinda va avea alte oglinzi...
Aici avem o concluzie la concluzie, cu iz vag de promisiune incerta.

Acolo (...) conştientizezi ceea ce ne leagă.
Asta e o fraza tot incerta, mai mult speculativ-intuitiva, foarte optimist-idealista, iar in plus, cam superficial formulata.

Pentru părinţi şi copii...
Si explicatia finala, care vine ca o eticheta cu indicatii si specificatii limpezi.

Bun. Spiritul si sufletul celui ce-a scris, este tanar. Pe undeva pe la adolescenta. Este confuz, pentru ca abia incepe sa descopere ca in afara de propriul sau buric in care s-a invartit frenetic pana acum, este posibil sa existe si o alta lume.

Pana acum ti-am descifrat textul. Acum te rog frumos sa-mi spui ce vrei sa fac mai departe? Sa iti spun ce e naspa in el din punct de vedere literar? Cum ai fi putut scrie ideile astea mai bine? Sau vrei sa dezbatem ideile, nasterea lor, rezolutiile si concluziile textului?
monte - de zaraza la: 09/08/2012 00:46:43
(la: Patapievici: Conducerea ICR isi prezinta joi demisia)
m-am gandit la tine cand am citit asta :)

http://www.revista22.ro/articol.php?id=16780


Bine ați făcut că ați pus ICR-ul cu botul pe labe!

de Vlad Zografi

Recunosc, am ezitat să scriu despre Institutul Cultural Român pentru că mă strivea vinovăția. A sosit însă ceasul să mărturisesc: da, am fost unul dintre profitorii ticăloși trimiși în misiune să-și denigreze țara. Acum vreo patru luni m-am înhăitat cu bine-cunoscuta cosmopolită Ioana Pârvulescu și am fost la Stockholm să ținem o conferință la Institutul Cultural Român despre un scriitor îndoielnic, maestru al deriziunii și cinic reprezentant al burgheziei: Ion Luca Caragiale. Mai mult, am îndrăznit să vorbim și despre un suedez de o moralitate dubioasă, pe nume August Strindberg. În josnicia mea am mers până-ntr-acolo încât să-l pomenesc chiar și pe un reprezentant al imperialismului britanic: William Shakespeare. Sunt copleșit de rușine.
Noroc cu ochiul vigilent al USL-ului, care a văzut imediat, din primele clipe ale instalării la putere, că izvorul tuturor relelor din patria noastră e Institutul Cultural. De-acolo e sabotată economia națională, scriitorii și artiștii vânduți ocultei culturale împiedică sistematic construirea autostrăzilor, smulg medicamentele de la gura bolnavilor, îi deturnează pe elevi de la studiu, destabilizează întreprinderile mici și mijlocii, prăbușesc leul. Și, mai presus de toate, își denigrează țara. În nemărginita lui înțelepciune, USL-ul a acționat prompt.
Și bine a făcut. M-am convins imediat ce am sosit la Stockholm cât de perfid este acel cuib al reacțiunii numit Institut Cultural Român. Diabolicul Dan Șafran a complotat să organizeze acolo o expoziție Isidore Isou, pe care suedezii (nu doar românii!) se-nghesuiau s-o viziteze. Unde erau frumoasele noastre ștergare populare, unde fotografiile cu realizările economiei naționale, unde portretele voievozilor? Nicăieri. În schimb, pe pereți, pagini uriașe conținând un text într-o limbă străină (franceză!) și desene reprezentând femei goale – când știe toată lumea cât de pudică e țăranca din spațiul carpato-danubiano-pontic. Apoi, la începutul conferinței, același Dan Șafran s-a lăudat că a susținut traducerea unor cărți de literatură, ignorând complet lucrările marilor noștri savanți despre daci și traci sau despre lupta de clasă. Cât cinism! Și publicul? În loc să văd în sală costume populare din toate regiunile țării, mai mult suedezi! Ce căutau, mă rog, spălăciții ăia pe pământul românesc de la Stockholm? Nu mai aveau loc în restul orașului?
Și-au permis să vină acolo scriitori suedezi, ca Magnus Florin, actori de la Teatrul Dramaten, racolați de agenții institutului. Mai recunosc și că, în ticăloșia mea, în loc să vorbesc neaoș românește, am folosit engleza, limba imperialismului. În discuția cu Magnus Florin am aflat că Institutul Cultural Român de la Stockholm e cel mai activ dintre toate institutele culturale de acolo – va dați seama cât de perfid a acționat Dan Șafran, cum și-a întins el tentaculele ca să ademenească străini, în loc să-i sature pe românii noștri cu sarmale și, poate, cu ceva manele. Iar dacă la Stockholm nu sunt destui români iubitori de manele, să importe din țară, unde avem o rezervă mare.
În sfârșit USL-ul a făcut dreptate și va dărui românilor Institutele Culturale din țările străine, fiindcă aflu că asemenea acte de trădare națională nu se săvârșesc numai la Stockholm, ci și în alte capitale. Toți cei de teapa lui Dan Șafran vor simți telepatic mânia proletară și se vor retrage în culturile țărilor unde trăiesc, fără să mai întineze nobilele noastre idealuri naționale. Iar, la noile institute culturale, nobilele idealuri vor fi slujite invitând ansambluri de călușari, coruri de femei, copii și bătrâni, mititeii (aduși, cu sacrificii, din patrie) vor fi azvârliți cu praștia, cârnăciorii oltenești se vor târî pe podea și se va intona în fiecare dimineață „Deșteaptă-te, române”. Pe un altar, va fi așezată „Eterna și fascinanta Românie” ferecată în aur, iar sub altar – damigeana de zaibăr, s-aibă parte de ea toți românii care tânjesc după patrie. Nici nu va fi nevoie să se pună la intrare afișul „Interzis străinilor” – nu cred că va îndrăzni vreunul să mai calce pe-acolo.
În această imensă vinovăție a Institutului Cultural Român, am și eu partea mea de vină, știu bine că sunt un trădător de neam, drept care mărturisesc aici și promit să mă autoflagelez cinci minute pe zi ascultând discursurile lui Crin Antonescu, iar duminica cinci minute pedeapsă suplimentară cu Dan Șova.

#634678 (raspuns la: #634636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Versuri albe - de (anonim) la: 31/10/2004 21:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...




Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
gabi – adaptare principii religioase - de Simeon Dascalul la: 08/02/2006 15:25:21
(la: Va fi sau nu va fi)
pe bază etnică; ar fi porunca „să nu-ţi faci chip cioplit” probabil având la bază inapetenţa semiţilor pentru reprezentările figurative; respectată riguros în iudaism şi islam; singurii care mai calcă porunca în spaţiul islamic sunt persanii – care însă nu-s semiţi
deşi textul se preia ad litteram în creştinism, nu se respectă, iar din conflictul iconoclaşti – iconoduli nu ies câştigaţi cei ce insistau pentru litera legii

într-o ipotetică cucerire a noastră de islam – presupun că am trage concluzia că profetul n-a zis nimic de ţuică, bere sau zaibăr
Gandul şi Cotidianul, - de Simeon Dascalul la: 24/10/2006 14:05:31
(la: Cei mai mari români)
probabil şi alte ziare centrale au publicat ieri nişte articole îngrozit-oripilate. Înţeleg ca nişte oameni mai sensibili să fie aduşi în halul de a-şi vărsa pe tastatură conţinutul stomacului european dacă ieşea un personaj indezirabil, gen Antonescu. Dar Ştefan părea instalat onorabil în cartea de istorie şi dacă se aplica textului o grilă deontologică tot el ar fi fost normal să iasă.

Doi dintre finalişti nici măcar nu-s români, unul a fost propulsat cu voturi bantu sau asiatice, graţie amatorismului TVR la partea tehnică. Totuşi nu pricep de ce li s-o fi pus pata evanghelicilor pe topul nostru? Măcar ne-am mai distrat. Celălalt a fost un salariat românizat oarecum arbitrar după părerea mea, dacă era vorba să fie împământenit un suveran de import un candidat mai bun mi s-ar fi părut Grigore Ghica care şi-a pierdut capul, pentru că a protestat împotriva hărtănirii Moldovei.

Avem apoi trei învinşi, din care unul foarte incorect politic.

Urmează trei cunoscuţi la export, de parcă topul ăsta ar fi fost făcut pentru intrarea în UE.

Rămân Ştefan şi cu poetul naţional. Habar n-am câtă admiraţie sinceră şi cât respect îngheţat a fost în voturile pentru Eminescu. Mie mi se pare Caragiale mult mai reprezentativ pentru spaţiul mioritic. Dar asta-i chestie de gust.

Aşa că din istoria noastră amărâtă singurul pe care l-am putut alege a fost Ştefan. A bătut de mai multe ori şi a mâncat mai puţină bătaie decât media. De asta mi s-a părut cel puţin ciudată indignarea sudului şi nu ştiu dacă se explică numai prin resentimentele din vremea plimbării lui Ştefan la Bucureşti.



Tema e una tipic New Age - de Astoniu la: 19/01/2007 20:10:28
(la: Isus + Maria Magdalena)
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
Recunosc tema de sorginte Aquariană. Dacă am îmbrăţişa ideile lui Teilhard de Chardin n-ar fi rău, dar de cele mai multe ori ne oprim la idei gen Alice Bailey. Noi românii suntem mici copii pe lîngă "grădiniţele" occidentale ale spiritului. Am impresia că ceea ce s-a discutat la ei acum vreo 5-7 decenii, rediscutăm noi acum.
Pentru cei care văd în religia creştină ceea ce este dincolo de ea, faptul că Iisus ar fi putut fi tatăl copiilor Mariei Magdalena nu are relevanţă. Carnea e spre putrezire, doar spiritul te înalţă.
Esenţa sacralităţii e văzută cam aşa de un tip pe nume Einstein : el nu crede că Dumnezeu e un bătrîn înţelept şi cu barbă, ci mai degrabă o formă de energie înalt organizată. Dar să nu intrăm în discuţii despre ordine şi entropie ... N-ar fi suficient probabil tot spaţiul de pe toate forumurile din România.
Cică, tot Einstein, întrebat fiind de o doamnă mai în vârstă cum e cu relativitatea timpului, i-ar fi răspuns : eu aş avea timp să vă explic, dar cred că v-ar trebui o eternitate ca să înţelegeţi...
Aşa e şi cu religia. Pentru unii e mai bine şi mai sănătos să creadă pur şi simplu. Pentru alţii e nevoie de certitudini. De cercetare. Dar se înşală forumiştii care cred că în Biblie scrie "crede şi nu cerceta". Să-mi spună şi mie capitolul şi versetul, ca să-i cred că au citit Biblia (pe care o discută cu atîta ardoare...). Poate asta au spus-o catolicii cândva. Ecclesiastul spune că unde e multă ştiinţă este şi multă durere, dar Socrate cică ar fi spus că cei ce ştiu puţine, li se pare că ştiu multe...
Păi, era el modest dacă spunea că el nu ştie nimic ... ?
Cri Cri - de Astoniu la: 25/01/2007 09:36:12
(la: Cine modereaza discutiile?)
De ce ţi-ai ales nickname-ul ăsta cu rezonanţe de toamnă ?
Am ezitat să-ţi răspund la început, dar pentru că eşti binevoitoare
m-ai înduplecat. Ideea e destul de evidentă : scrie negru pe alb, că
utilizatorii avansaţi au anumite privilegii, iar în altă parte se anunţă că
regulile s-au schimbat. Deci regulile jocului se ştiu de către cei iniţiaţi,
nu şi de către novici. Coroborat cu regulile despre trolare, deduc că utilizatorii avansaţi sunt "privilegiaţi" şi în acest sens. Aici se face selecţia
noilor veniţi de către părerile celor vechi. Iar selecţia se face prin provocări la care nu prea ai ce riposta. Cei ce provoacă au dreptul de a trola, pentru că asta ţine de natura provocării , nu-i aşa ? (cel puţin
aşa vor argumenta ei ). Şi iacătă la ce duce aplicarea drepturilor şi obligaţiilor în mod diferenţiat.
Pe de altă parte îi înţeleg pe admini de ce fac asta. Gândeşte-te la ce
reţele de internet se tot instalează în România şi la câţi noi utilizatori vor veni şi atunci nu-i greu de imaginat de ce vor să facă o selecţie cît mai
strictă. Mai ales că se plâng de spaţiul limitat şi softul învechit. Dar munca de întreţinere, măcar e plătită ? Cam astea-s problemele...

Cât despre "speriat", nu mă înţelege greşit, dar aici nu poate fi vorba de
speriat sau alte sentimente. Eu am fost crescut mai cu alte obiceiuri, iar dacă văd că se inventează metode noi de jignire şi se escaladează disputele dincolo de limita bunului simţ, mă întreb de ce ar trebui să intru
în jocul ăsta ? Doar ca să-mi arăt muşchii cerebelului ? Nu aşa se duce o
dispută de idei. Polemica civilizată se duce cu argumente, nu cu invective, aluzii de prost gust servite pe post de argumente şi alte născoceli alambicate care tot ofensatoare sunt în fond. Fariseii arată cu degetul şi strigă "uite ipocriţii". Şi ironia face să se creadă că toţi se simt
bine în "aristocraţia spiritului" cafenelei. Decât să stau în aşa aristocraţie, mai bine lasă... Trebuie să mai ştii şi când să cedezi.
Dacă "răzbunarea-i arma prostului", ştii cine cedează primul ?
Ei hai că iar am spus prea multe şi bineînţeles că voi fi taxat pentru asta.

---------------------------------------------------
Toate-s noi şi vechi sunt toate...
#171068 (raspuns la: #171033) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... continuarea ... - de Astoniu la: 02/05/2007 23:20:02
(la: scurt eseu despre tacere)
-- îmi pare rău, nu m-am încadrat în spaţiul alocat de admin. --
În ceea ce priveşte stimulul ( scânteia ) care poate provoca un gând, ea poate fi orice stimul nervos : o atingere, un sunet ( şi un cuvânt ), o imagine, un miros, un gust, o stare fiziologică ( de echilibru/dezechilibru, senzaţii kinetice, termice etc. ) sau chiar patologică. Pentru valoarea cognitivă însă, senzaţiile astea trebuie să vină pe fondul spiritual potrivit. Altfel rezultatul va fi un gând oarecare sau unul nepotrivit.
Orice gând construieşte ceva în noi. Orice informaţie nou dobândită lasă o amprentă. Depinde de memorie şi de inteligenţă ca informaţiile dobândite să iasă la lumina gândului.
Deocamdată nu cunosc vreo teorie care să prevadă, cu o oarecare probabilitate, cum şi ce gânduri se pot provoca prin anumiţi stimuli. Dar ştiu ce puteri de sugestie au mijloacele literare, artistice, multimedia etc. Cercetările au început imediat după „moda” psihanalitică, ( nu mai vorbesc de americani şi ruşi cu cercetările lor „de graniţă”, dar nu ştiu cine le-a organizat într-o teorie coerentă. Cu siguranţă că va veni şi momentul acela. Dacă n-a şi venit. ( de cercetările de psiho-fizică ai auzit ? - cică era şi un român, pe nume Zapan, care ar fi încercat aşa ceva ).

Cam aşa văd eu "geneza gândurilor". Oricum, totă stima pentru eseul tău care abordează corect problematica. De aceea am şi văzut unele echivalenţe. Restul e "tăcere". Plină.

P.S. Neînţelegerile datorate limbajului sunt doar aparente pentru mine. Din simplul motiv că metode de translatare dintr-un limbaj în altul există! Deci problema neînţelegerilor, în ultimă instanţă, tot o problemă de atitudine este.
#193009 (raspuns la: #193004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SECTIUNEA 2.2. - de thebrightside la: 24/10/2008 20:22:23 Modificat la: 24/10/2008 20:23:01
(la: Miss Cafeneaua 2008 (Probele))
2. Stii sa minti? ai aptitudini in directia asta? stii sa faci meandre concrete? poti sa denaturezi, sa induci in eroare, sa trombonesti?
Minte-ma frumos, de sus in jos - cum pacaleste suava ciocarlie, un vajnic eschimos.

ÎN ATENŢIA PERSOANELOR INTERESATE

Nu vreau să fiu Miss Cafeneaua 2008!
Consider că acest concurs, laolaltă cu evenimentele mai mult sau mai puţin virtuale şi similare, urmăresc nimic altceva decât limitarea libertăţilor femeii la spaţiul infernal căruia i-am fost destinate încă de la păcatul originar. Aceste manifestări sexiste ar trebui interzise prin lege, întrucât reprezintă o încălcare brutală şi ostentativ nedemocratică a dreptului la oportunităţi egale al congenerelor mele. Cu această ocazie, solicit senatorului Gică Porc Şovinist iniţierea unui proiect de lege care să stipuleze cele menţionate mai sus, cu excepţia situaţiilor în care la respectivul concurs de frumuseţe va participa un număr egal de concurenţi de sex masculin. Totodată, cer respectuos forurilor competente ale Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, să emită o recomandare cu caracter obligatoriu către agenţii economici abilitaţi, prin care să li se aloce femeilor un număr egal de posturi în următoarele meserii, menţionate mai jos aşa cum apar ele în nomenclatorul oficial :

814107 aburitor plută
713101 acoperitor-învelitor ţiglă,azbociment, tablă
314501 agent salvare aero-portuară şi instalaţii de stins incendii
814204 albitor pastă hârtie
731102 armurier
711201 artificier de mină
822325 asamblator elemente şi baterii galvanice
712904 asfaltator
251542 asistent de cercetare în creaţia tehnică în construcţia de maşini
322703 autopsier la ecarisaj
413323 avizier căi ferate
724107 bobinator condensatori pentru instalaţii electrice
811201 brichetator cărbune
347101 butafor
823109 calandror la finisarea cauciucului
731203 caşerator şi şlefuitor de celuloid pentru carcase acordeoane
721307 cazangiu ţevar
812304 călitor scule
246007 chevrasameş
711302 cioplitor montator piatră, marmură
824011 circularist la tăiat lemne de foc
611202 ciupercar
731304 cizelator clişee galvanice
812101 cocsar
811212 concasorist
822207 confecţioner cartuşe vânătoare
822320 confecţioner mantale de plumb prin presare la cabluri
742209corhănitor
734204 corodor prin procedee chimice (tiefdruc şi zinco)
821201 cuptorar lianţi
234001 defectolog
812107 dezbătător lingouri
835005 docher mecanizator
614105 drujbist
731119 dusisator-polizator
724402 electromecanic SCB (semnalizare, centralizare, blocare)
815304 extractorist uleiuri volatile naturale şi colesterină
712910 fascinar
814122 finisor la înnobilare PFL
831201 frânar
812102 furnalist
711303 gaterist la tăiat blocuri de piatră, marmură
921301 gonaci
916202 gropar
612403 herghelegiu
932002 îmbuteliator fluide sub presiune
814110 încleietor plăci aglomerate
812201 laminator semifabricate, profiluri tablă şi platbandă
241122 lichidator
742212 marangoz cală tachelagiu
821103 maşinist la lame de maşini pentru automate aşchietoare
827114 măţar
933008 muncitor spălare şi curăţare cisterne
513207 nămolar
811301 operator extracţie ţiţei
833106 operator la colectatul şi manipulatul lemnului
812103 oţelar
742413 pieptănător de păr la maşină
314308 pilot încercare
816302 pompagiu
722112 potcovar
811205 prăjitor minereu
742103 pregătitor plăci fibrolemnoase şi hârtie pentru filme
712916 revizor cale sau puncte periculoase
712903 săpător fântâni
811207 spălător la prepararea cărbunilor
722425 strungar la maşini de strunjit roţi căi ferate
721202 sudor manual cu flacără de gaze
823116 ştanţator piese pentru încălţăminte din piele şi cauciuc
812301 termist tratamentist de produse brute, forjate, turnate sau laminate
814113 tocatorist-defibratorist
827106 topitor grăsimi comestibile şi de uz industrial
811104 trolist
731307 ţintuitor
916204 vidanjor (curăţitor canale)
823118 vulcanizator piese din cauciuc la prese
826115 zdrobitor şi uleiator textile


Cu deosebită consideraţie şi încredere în capacitatea dumneavoastră de a înţelege imperioasa nevoie de aliniere la o viaţă lipsită de constrâgerile ucigaşe ale unei mentalităţi misogine multilateral şi global răspândite,

Nu vreau să fiu Miss Cafeneaua 2008!
Gina Eroina

Bucureşti
24.10.2008
#355209 (raspuns la: #355208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Critica? - de taticu la: 30/06/2009 23:16:25
(la: LOVE STORY PE 100...)
Mici mari inadvertente:
1- Nu stii ce inseamna onorariu. Prostituatele nu iau onorariu si nici nu folosesc asa un cuvant.
2-"Şuroaiele de apă clocotită îmi ardeau pielea dându-mi o senzaţie de moleşeala plăcută. Sprijinit de faianţa rece, priveam aburii ce ivadau tot spaţiul camerei de baie". Apa clocotita inseamna fiarta, Nu cred ca ai vrea sa o simti pe piele. Si cum mai era faianta rece daca in baie era abur fierbinte?
3-"...încă cu stropi pe mine, ce se cumpăneau între a intra în piele sau a se evapora." Cum pacatele mele sa iti intre apa in piele? Fereasca Dumnezeu!

Astea doar ca observatii pe text. Stilistic mi se pare un pic prea incarcat. Sa vedem ce va urma.

Nu e rau!
Knulp_2 - de Homo Stultus la: 18/01/2011 19:52:11
(la: Modelul elitist de educatie)
“nu inteleg de ce presupui ca daca studentul plateste taxe e predispus sa invete mai mult.”

Să presupunem că mergi la o facultate foarte scumpă. Acest demers este o investiţie. În mod firesc fiecare va încerca să îşi protejeze investiţia. În acest caz (din punctul meu de vedere!) a-ţi proteja investiţia înseamnă, în primă instanţă, să te pregăteşti cât mai bine. Dacă nu faci asta înseamnă că ai aruncat banii pe fereastră. Nu cunosc prea mulţi oameni cărora să le placă să arunce banii.
Reversul acestei situaţii este: faci o facultate pentru care plăteşti maxim 3000 de euro (unele includ masterat şi, mai rar ce-i drept,chiar doctorat in banii ăştia). Suma e o glumă şi aproape oricine şi-o poate permite. O facultate costă în România (în medie) cât o rablă la mâna a doua. De ce să mă omor cu învăţatul? Examenele oricum le iau. Dacă se întâmplă să pierd un an, mare scofală, 500-600 de euro pe an.

Promoţii de peste o mie de persoane la facultăţi de mâna a doua, ăsta e prezentul (şi viitorul). Am întâlnit (vorbesc cât se poate de serios) student în anul al III-lea care nu ştia să scrie. Nu mă refer la greşeli de ortografie. Chiar nu ştia să scrie. Ştiu că pare ireal, îţi garantez că e cât se poate de exact. Nu ştiu cum a trecut prin liceu, cum a luat Bacul şi CUM a ajuns în anul respectiv. Doar conjunctura haină nu i-au permis să se poată intitula Cutărescu Licenţiat în...

Sistemul (pe care l-ai socotit deja implementat) nu funcţionează în România. Şi asta pentru că învăţământul privat e nul (sau are aceeaşi valoare ca şi taxele pe care le percepe) şi pentru cel public, o parte din costuri sunt acoperite de Stat, chiar şi pentru cei în regimul cu taxă.

Asta mă duce la a doua problemă cea cu “dreptul cuvenit”. Din punctul meu de vedere, treaba stă în felul următor: Prin naştere primeşti anumite drepturi şi obligaţii. Din punct de vedere legal situaţia e cunoscută. Fiecărei obligaţii îi corespunde un drept şi fiecărui drept îi corespunde o obligaţie. Să luăm spre exemplu dreptul la educaţie. Prin naştere fiecare om are acest drept. Obligaţia aferentă fiind aceea de a merge la şcoală până în clasa a x-a (pentru statul român).
Dreptul la educaţie pe mai departe există. Exercitarea acestui drept este facultativă. În cazul în care dreptul este exercitat, el aduce şi anumite obligaţii. Până aici lucrurile sunt clare. Propun să intrăm pe terenul speculativ.

Pâna la clasa a x-a Statul are şi el obligaţia de a-ţi asigura accesul la învăţământ gratuit. Pentru învăţământul universitar el nu mai are această obligaţie. Statul subvenţionează o instituţie de învăţământ superior (care este autonomă administrativ) în funcţie de nevoile sale (adică ale statului) şi de buget (nu sunt sigur că astea sunt criteriile, dar le putem accepta aflându-ne în spaţiul speculativ).
Nu mă opreşte nimeni să merg la universitate. Am acest drept. Se spune asta şi în legea educaţiei. Survine însă o schimbare. Statul nu mai are obligaţia să îmi suporte mie costul educaţiei. Dacă eu am impresia că acest drept (statul să îmi acopere cheltuielile la facultate) mi se cuvine (la fel ca în cazul învăţământului obligatoriu) înseamnă că sunt în mare eroare.

Statul are datoria să îmi ofere accesul la educaţie (orice nivel) la fel ca şi celorlalţi. Mulţi interpretează asta cum le vine lor bine. Aici intervine de fapt atitudinea de “drept cuvenit”. Ce ai făcut tu să meriţi să ţi se plătească studiile universitare? Care sunt criteriile în urma cărora poţi spune “statul (sau, după caz universitatea) trebuie să îmi acopere în totalitate sau parţial costurile pentru facultate”? Ce te face să crezi că ţi se cuvine? Dreptul la educaţie? Deci, dacă învăţământul superior e un “drept cuvenit” de ce să nu îl facem obligatoriu? Să aplicăm acelaşi tipar ca pentru învăţământul preuniversitar. Nu cred că ţi-ar veni să crezi câţi se mişcă în tiparul ăsta. În mintea mea lucrurile sunt foarte clar delimitate în legătură cu situaţia asta. Nu ştiu dacă am reuşit să le exprim în modul corect. Având în vedere nesomnul ultimelor zile e foarte probabil să nu. Deşi, Dumnezeu îmi e martor că am încercat.

În legătură cu acei copii lăsaţi pe dinafară. Din ceea ce cunosc (mă refer la România), în ultimii zece ani, necazul e că sunt lăsaţi prea puţini pe la porţile universităţilor (private sau de stat). Suntem recunoscuţi pentru ospitalitate. O fi ăsta un motiv. Într-o populaţie cu spor negativ şi îmbătrânită, cifra de aproximativ 100.000 de absolvenţi de facultate pe an, mă face să nu îmi pun deloc problema celor lăsaţi pe afară.

Nu mai amintesc cazurile celebre de universităţi deschise în locuri năstruşnice cum e (sau era) celebra “Dacia” din Herculane. Universitate ce a făurit mulţi intelectuali şi profesionişti de seamă. Patria se mândreşte cu dânşii. :)
#592611 (raspuns la: #592607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carti - de Homo Stultus la: 16/11/2011 11:57:54
(la: citat)
Eu nu cred că se poate face cu adevărat o separaţie între carte şi autor. Când citesc “Aventurile lui Tom Sawyer” (un exemplu) relaţionez în mod indirect (aici citatul are dreptate) cu autorul. Şi sunt cucerit în această relaţionare nu de ghiduşiile pe care le face eroul ci de umorul absolut superb al autorului. Viaţa omului este influenţată de semeni prin diverse căi. Una din aceste căi e cartea. A lectura înseamnă a intra în paradigma altuia. Pe undeva lectura îţi oferă o percepţie mult mai exactă decât relaţionarea “nemijlocită”. Un alt avantaj ar fi că o carte îţi permite să personalizezi conţinutul. Ea nu te contrazice atunci când o iei pe arătură. De aceea sunt unele cărţi minunate. Poţi participa la ele în mod distinct în etape diferite.

Nu cred că ar trebui blamate cărţile pentru că prin prezenţa/absenţa lor ar limita accesul la treburi importante în viaţă. În citat ni se pune pe tavă dragostea. Dragostea nu se învaţă din cărţi, e un truism destul de robust. Că lecturile pot genera anumite iluzii sau aşteptări, e drept. Întru sinceritate, nu ştiu ce fel de om ar pune “îndrăgostirea” în relaţie cu lecturile sale. Prima dată m-am “îndrăgostit” la grupa mijlocie. M-a ţinut până prin clasa a ix-a. Un lucru e sigur, nu ştiam să citesc când mi s-a întâmplat pocinogul. Pentru cei care ar ridica din sprâncene la această situaţie, mărturisesc că sentimentul trăit la patru ani a fost mai intens si mai curat decât toate “îndrăgostirile” ulterioare. Ca să nu existe confuzii, nu vorbesc de iubire aici. Iubirea e o rara avis în viaţa omului, depinde de atât de multe lucruri, e atât de greu de conceptualizat fiind probabil sentimentul cel mai uşor de confundat cu diverse surogate.

Normal că suntem oarecum definiţi şi de lecturile noastre. Ceea ce aş vrea să subliniez este faptul că lecturile nu modelează determinant. Din punctul meu de vedere, ele îmbogăţesc o exprimare şi o reprezentare a sinelui, sunt auxiliare în demersul de explorare, adâncesc anumite caracteristici ale personalităţii şi, de multe ori, o ajută să se accentueze. Lectura oferă mijloace. (Modul în care “rezonezi” cu un text exprimă mult mai bine asta.)

Nu pot să înţeleg ce înseamnă “cărţi cuvenite”. A fost o vreme când citeam tot ce îmi pica în mână. Fără discriminare. Pe urmă au fost vremuri în care îmi stabilieam, la începutul fiecărui an, liste bibliografice. În cele din urmă am revenit la nediscriminare. Că unele sunt bune, ca altele sunt proaste, că unele sunt plictisitoare, altele palpitante, e evident. Cărţile sunt la fel ca oamenii. Cred că ăsta e motivul pentru care nu pot spune că pe unele s-ar cuveni să le cunosc şi pe altele nu. E foarte probabil ca atitudinea noastră faţă de semeni să fie oglindită în atitudinea faţă de cărţi şi viceversa. Pentru mine modul în care un om vorbeşte despre o carte spune multe despre om, nu despre carte.

Despre e-book versus biblioteca tradiţională. Îmi plac amândouă. Într-o vreme stocasem peste zece mii de cărţi în format electronic. Lucru ăsta e acum desuet pentru că accesul la internet a devenit permanent. Tipul ăsta modern de carte nu îmi diminuează cu nimic plăcerea de a strânge cărţi în forma tradiţională. Nicio colecţie de cărţi electronice nu face cât o carte pe care Tudor Arghezi şi-a lăsat semnătura. Biblioteca tradiţională are un singur neajuns: spaţiul. Şi neajunsul ăsta e semnificativ, mai ales când lumea din jur începe să se întrebe dacă nu suferi cumva de o formă ciudată a sindromului lui Diogene.

Ca să închei, se poate să fie cum zice autorul cu singura observaţie că, în cele din urmă, tot semenul e cel care influenţează. Chiar în situaţia asta, e foarte comod să arunci vina pe context pentru lipsurile tale. Nu trebuie să confundăm mijloacele pe care lectura ni le oferă cu obiectivele fiinţării noastre. Dacă vorbeam de peisaje, vinuri, jocuri de noroc sau meteorologie, ar fi fost o treabă.

Unele contribuţii personale la teoria repezentării punctului - de zaraza sc la: 18/12/2013 13:09:43
(la: Lansare de carte)
Un articol despre Sorin Catarig, semnat de Ovidiu Nimigean

"Aș fi putut încerca o selecție din autorii contemporani „canonizați” (pun totuși ghilimele), din vedetele și din idolii forului literar. Dar ce sens ar avea? Îi cunoașteți foarte bine, n-aș face decît să sporesc o (supra)licitare căzută adeseori în grotesc (și nu neapărat din ahtierea scriitorului de a i se face chip cioplit – deși e și asta, uneori în pragul patologiei -, cît din reflexul de sistem, ce răstoarnă actul literar în operațiune de piață). Dacă privim în zonele de penumbră sau în cele obscure din spațiul literar autohton, deparazitîndu-ne creierul de stereotipurile unei receptări pavloviene, vom avea surpriza de a descoperi scriitori cel puțin la fel de buni precum „senatorii de drept”, din păcate (sau din fericire?) mai puțin abili – cînd nu de-a dreptul neinteresați – în a-și marketa scrisul. În orice caz, eu, unul, încerc să rămîn cît mai deschis la textul propriu-zis și cît mai prudent față de prestigiile și de ideile primite de-a gata care au curs în main- si understreamurile criticii ori ale lumii literare. Pînă acum nu m-am înselat și mi-am văzut confirmate, adeseori la superlativ, majoritatea pariurilor (Chris Tănăsescu, liderul din ce în ce mai prezent – și la ce nivel! - de la „Margento”, Constantin Acosmei, Michael Astner, Gabriel H. Decuble, Dan Sociu, Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici, pînă la un punct, Nicolae Avram, ca să dau doar cîteva exemple)."
[...]

http://www.literaturadeazi.ro/content/sorin-catarig-unele-contribu%C5%A3ii-personale-la-teoria-repezent%C4%83rii-punctului

Se vede ca cineva face treaba - de SB_one la: 23/01/2004 12:22:38
(la: Noul aspect al sitului)
Se vede ca cineva face treaba asta cu pasiune. Noua "fatza" e demna de lauda.


Ptr. Camelia
nu cred ca e cazul sa fim mai ortodocsi decit trebuie. Iate ce scrie la pagina indicata de tine( textul mai jos) Nu scrie nici-unde de copyright etc. Aici nu se vinde nimic, motiv ptr. care cred ca se poate publica orice cu atit mai mult ca articolele nu sint blocate de "copyright"

Ai fost stearsa ptr. ca probabil ...si e dreptul lui. Eu gasesc initziativa lui excelenta. Putea la fel de bine sa ne "trimita" acolo dar uite ca a fost amabil si ne-a dat la "botu' calului"

sb

Cine e expatus?

Expatus reprezinta vocea expatriatului roman care si-a luat lumea in cap. Site-ul are un
caracter informativ si educational in acelasi timp.

Chiar daca cea mai mare parte a materialelor sint orientate catre romanii stabiliti in USA,
Expatus ofera informatii interesante si utile pentru toti cei care sint deja, sau sint pe cale,
sa devina expatriati. In plus expatus ofera idei generale care pot fi preluate si folosite de
romanii de pretutindeni.

Nu mai e un secret pentru nimeni ca vremea traiului sub cupola de sticla s-a dus.
Imprastiati pe toate meridianele globului, romanii au in sfirsit sansa sa-si creeze propria lor
identitate, eliberata de sabloane si mentalitati invechite. Unii o fac cu mai multa gratie,
altii cu poticneala, dar cu toti se straduiesc sa invete cit mai bine regulile traiului in
societati competitive si convietuitul in spatii culturale straine.

Experienta de expatriat, pe cit de intensa pe atit de dureroasa, reprezinta fundamentul
acestui site.
Fara a avea pretentia ca detine adevarul absolut, Expatus.com ofera repere, informatie
pura si experiente de viata, menite sa ajute pe cei care doresc sa-si construiasca o viata
mai buna pe diverse coordonate geografice.

Succes,

Dr. Camelia Buzan




Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8383 (raspuns la: #8376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
codul de bare electronic - de (anonim) la: 20/02/2004 12:04:11
(la: Sensul vietii pe Terra)
În primul rând îmi cer iertare pentru îndrăzneala ca, fiind păcătos, să-mi
exprim gândurile despre un subiect duhovnicesc, dar vreau să aduc în atenţia dumneavoastră o temă care nu este abordată deloc în emisiunile
sau discuţiile despre subiectele duhovniceşti.
În urma studierii cărţilor scrise de monahi din SFÂNTUL MUNTE ATHOS
am înţeles posibilele noi încercări ce ne vor aştepta pe toţi cei care ne pretindem credincioşi şi care vrem să fim vrednici mărturisitori ai credinţei în MÂNTUITORUL, DOMNUL NOSTRU IISUS CHRISTOS.
Doresc să deschid acest subiect pentru ca, prin aducerea în discuţie
să ne pregătim din timp,în eventualitatea implementării acestui sistem pe scară mondială.
Din studiile făcute am realizat că se cunoaşte foarte puţin istoria reală contemporană, mai ales despre evenimentele care influenţează sau vor influenţa viaţa noastră duhovnicească.
Cu permisiunea dumneavoastră, încep cu câteva informaţii despre spaţiul Schengen.
În anul 1985,câteva ţări din Uniunea Europeană s-au hotărât sâ experimenteze eficacitatea unui spaţiu comercial fără restricţii din punct de vedere apartenenţei la un anumit stat.
Din start părea să fie o iniţiativă frumoasă, în slujba oamenilor, dar, din
nefericire oamenii nu au fost informaţi despre înşelăciunea ascunsă în renumitele carduri de acces pe teritoriul spaţiului Schengen.
Este vorba despre codul de bare cu ajutorul căruia se citesc informaţiile conţinute pe cardul de acces( viitoarele cartele electronice de identitate).
Se cunoaşte faptul că, pe fiecare produs, în unele ţări pe ID card, există
un grup de cifre, compus din două grupe de cifre despărite de două bare
subţiri care se regăsesc şi la începutul şi sfârşitul grupului de cifre.
De asemenea, cunoaştem că în matematica binară, sistem cu care lucrează orice sistem electronic informaţional, fiecare cifră sau literă
se reprezintă prin combinaţii din cifrele 0 şi 1.
Cele două bare subţiri cărora nu le corespunde nici o cifră au următoarea combinaţie:0110.Argumentul pentru această combinaţie este că uşurează munca celui care manipulează respectivul produs sau ID card la aparatele de citire electronică.
Matematicieni devotaţi credinţei au dezvăluit că în sistem binar 0110=6. Vă reamintesc faptul că pe un cod de bare electronic există marcate de trei ori cele două bare subţiri care au combinaţia binară 0110=6.
Vă rog să vă gândiţi ce pericol reprezintă furişarea în viaţa noastră de zi cu zi a acestui număr ascuns în codul de bare.
Dacă ar fi limitat doar la mărfuri nu ar fi nici o problemă, dar din momentul încercării introducerii acestui număr în dreptul identităţii noastre, trebuie să protestăm făţiş împotriva asocierii acestui număr
identităţii noastre.
Rog persoanele abilitate să abordeze acest subiect mai pe larg în emisiuni şi discuţii deschise televizate la nivel naţional.
Dacă doriţi să mai discutăm pot fi găsit pe MIRC:Timişoara/Safirul.
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
intrebari retorice, supozitii peste supozitii... - de enigmescu la: 21/06/2004 14:55:19
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit. oricum mi-ai creat oportunitatea de a explica putin despre Biblie. mai intai ce este si cand s-a format? Biblia/Sfanta Scriptura este colectia cartilor V si NT, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aprox. 1500 de ani, adica de la Moise(cca. 1400 inainte de Hr.) pana la autorul Apocalipsei(cca. 100 dupa Hr.). cuvantul grecesc "biblos" de la care si-a luat denumirea inseamna carte/carti. de ce si-a luat aceasta denumire? fiindca cea mai mare parte a cartilor cuprinse in Biblie au fost scrise in greaca iar predicarea lor s-a facut in buna masura la fel- stim ca greaca era f. la moda/raspandita in mediile imperiului roman. in timp a mai capatat denumirea de "carte a cartilor" fiind cea mai raspandita si mai controversata dintre toate cartile scrise vreodata.
cuvintele si invataturile ei nu se contrazic niciodata desi mai sunt destule guri care spun contrariul. ce nu pot sa inteleaga sau sa accepte admit automat ca sunt greseli cuprinse in text. in realitate acestea sunt doar aparente; in limbajul teologic se numesc antinomii si nu se contrazic unele pe altele. cum e posibil? e simplu: unele texte trebuiesc interpretate literal, altele literar, unele istoric iar altele teologic-dogmatic.
cuvintele Scripturii sunt "de Dumnezeu insuflate, spre folos si spre binecuvantare". dar ce intelegem noi prin insuflare??? protestantii(si cei ce le-au urmat pilda) au spus ca Dumnezeu le-a vorbit direct si le-a dictat scriitorilor verset cu verset toata biblia. dar daca ar fi fost asa atunci n-ar mai fi existat atat de multe si de diferite stiluri de exprimare, ar fi fost unul si acelasi la toti scriitorii de carti sfinte. faceti comparatie intre stilul Sf. Ev. Luca si cel al Sf. Ap. Petru, spre ex.; sau comparati stilul Ev. Ioan cu al Sf. Ap. Ioan(sunt doua persoane diferite). ce se poate deduce la o citire cat de cat atenta si obiectiva? ca miezul insuflarii a fost imbracat in forma literara dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin. prin urmare DUHUL SFANT a vegheat asupra lor si i-a ferit de greseli, nu le-a dictat nimic, nu le-a soptit la urechi. altfel ar fi putut sa le dea Dumnezeu direct gata scrise textele, nu credeti?
pot fi mesajele continute in biblie mincinoase? Hristos a facut de f. multe ori referire la proorociile VT despre Sine si in una din acestea a spus: "n-am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa plinesc". dupa alte traduceri ultimul cuvant ar suna "implinesc". nu sunt f. sigur pe etimologia celor doua cuvinte dar cred ca unul vine de la implinire iar celalalt de la plinatate. oricum in context sensul ar fi aprox. acelasi si anume ca Hristos nu se dezice pe Sine Insusi niciodata si, asa cum tot El marturisea in alta imprejurare, "nici o iota sau o cirta nu va trece fara sa se implineasca; cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece"!(imi cer scuze pt. citatele care nu sunt f. exacte) daca o sa ne uitam in urma la toata istoria omenirii si in special la cea a crestinatatii o sa vedem ca pana acum toate s-au implinit, cuvant cu cuvant. de ce au ales milioane de oameni sa sufere pt. credinta in Hristos decat sa se lepede de ea? fiindca aceasta credinta cuprinsa si in Scriptura le-a adus vestea cea buna a nemuririi; mai mult decat atat le-a dovedit prin faptele ei concrete ca este o credinta vie si adevarata, nu ca acelea in zei pagani. Sf. Ap. Pavel spune: "daca Hristos n-ar fi inviat, zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta voastra. dar cum Hristos a inviat"...
ne poate Scriptura calauzi ea singura pe calea credintei? protestantii spun: "numai Scriptura!" crestinii ortodocsi si catolici spun ca inainte de a se fi scris cartile bibliei si de a i se fi format canonul adoptat pana astazi a existat o TRADITIE VORBITA- aceasta s-a numit Sfanta Traditie. este si simplu de demonstrat aceasta fiindca, spre ex., Hristos n-a scris nimic din ce a predicat, marea majoritate a epistolelor NT au fost scrise de Sf. Ap. Pavel si acestea numai din anumite necesitati ale credinciosilor din diferite parti ale imperiului roman. a fost necesar sa scrie pt. ca inca nu se inventase avionul sa zboare de urgenta la fratii de credinta ca sa le explice cuvintele lui Hristos si nu putea fi deodata in mai multe locuri...! in plus chiar si in Scriptura sunt unele locuri(in NT) in care se face referire la anumite imprejurari din VT, intamplari care insa nu le gasim niciunde scrise intre cartile acestuia: cearta ingerului cu diavolul pt. trupul lui Moise...(mai sunt cateva pe care nu mi le amintesc acum). cercetati Scriptura si vedeti ce se scrie in evanghelii despre predica de pe munte unde Hristos a vorbit multimilor o zi intreaga, pana au flamanzit de a trebuit sa le dea de mancare(si atunci a inmultit painile si pestii). pai daca s-ar fi scris tot ce a spus El, atunci am fi avut cel putin 20-30 de pagini numai cu predica Sa. chiar logica ne arata ca inainte de a scrie ceva trebuie sa ai intai ideile respective deja formate. dar sa mai facem o incursiune in timp. ganditi-va ca inainte de a ajunge toate scrierile sfinte sub forma cartii actuale au trecut cateva decenii cel putin- inca se mai scria pe pergamente. apoi textele au mai trebuit si traduse din original, asa cum s-a intamplat si cu Septuaginta. asadar Traditia a tinut de-a lungul timpurilor aprinsa atat flacara invataturilor sfinte prin explicarea/interpretarea lor, cat si flacara adevarului nealterat.
cuvantul "canon", imprumutat din ebraica si trecut prin filiera greceasca, inseamna "dreptar/regula/(mai tarziu)randuiala". va sa zica prin canon intelegem lista scrierilor cuprinse in Scriptura si care contin randuieli pt. viata crestinilor. aici vreau sa insist putin: daca o scriere nu e conforma cu intreg textul bibliei, adica se contrazice cu alte texte sau e confuza, atunci nu e admisa in canon. exista, dupa cele 39 de carti canonice ale VT(pana la proorocul Maleahi), un nr. de 14 carti necanonice dar care au fost pastrate de biserica intre cele doua Testamente pt. ca "sunt bune de citit". in ele gasim invataturi extrem de folositoare si practice care nu contravin celorlalte texte. au fost recomandate spre citire primilor crestini inainte de a fi botezati. protestantii nu le-au admis nici pana azi.
dar cine a hotarat care este canonul sfintelor scrieri? daca ar fi sa ne luam dupa conceptia protestanta care zice "sola Scriptura", ar trebui sa cautam undeva in biblie scris explicit despre canonul ei. insa putem cauta cat vrem, n-o sa gasim asa ceva fiindca Traditia bisericeasca a hotarat aceasta. cum? prin Sfintii Parinti, cei care au luat parte la Sinoadele Ecumenice si-au hotarat odata pt. totdeauna invatatura de credinta si canoanele ei. aceste sinoade au fost in nr. de 7(recunoscute de ortodoxie)- la care s-au mai adaugat unele sinoade locale si, desigur, la catolici Conciliile Vaticanului- in functie de cerintele timpurilor respective. interesant de vazut ca protestantismul nu recunoaste ca sfinti pe participantii la sinoade dar se foloseste de canoanele emise de ei si, mai nou, de scrierile lor.
acum as vrea sa ma refer exclusiv la ce a scris autoarea mai sus. despre asa-zisa evanghelie a lui Toma ma indoiesc, asa dupa cum ma indoiesc de texte precum "visul lui Iisus" sau "epistola/epistolia". acuma iti pun eu o intrebare: ai avea incredere intr-un text al unui om, fie el si dintre apostoli, care s-a indoit de puterea lui Dumnezeu? si apoi de unde atata secretism, stanci din care ies pergamente si de-alde astea? daca ar fi fost adevarata n-ar fi fost normal sa se gaseasca la indemana tuturor crestinilor inca de la inceput, la fel ca surorile ei? mai este cazul vreunei scrieri sfinte care sa fi fost gasita prin vreo pestera, ascunsa de ochii lumii pana azi? pai care e rostul unei evanghelii? insasi denumirea de "evanghelie" inseamna "veste buna". daca ai citit acel text de care amintesti, ti s-a parut ca aduce o veste buna?
oamenii care s-au apucat de capul lor sa traduca sau sa explice textele Scripturii au cazut in cele mai grozave erezii. de la ei au plecat marile prigoane impotriva crestinilor, de la ei si-au luat fiinta sectele de ieri si de azi. aminteai de sfintenia oamenilor... Lactantiu ne spune ca adevaratii prooroci(deci si sfinti): predica toti un singur Dumnezeu; nu sufera de nebunie; nu sunt inselatori; nu umbla dupa averi sau castig; nu se ingrijesc de cele necesare vietii; fac cunoscute proorocii care se implinesc; si isi adeveresc trimiterea chiar prin suferirea chinurilor si a mortii. te intrebi cine poate sti daca un om e sfant? oricine, inclusiv tu! "dupa roadele lor ii veti cunoaste", zice Hristos. iar Sf. Ap. Pavel zice mai tarziu intr-una din epistole: "roada duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; IMPOTRIVA UNORA CA ACESTEA NU ESTE LEGE"! adica ce lege omeneasca ne poate opri de la a considera pe cineva sfant chiar din viata? primii crestini se numeau intre ei SFINTI iar apostolii fac dese referiri in sensul acesta in scrierile lor. dau un ex. cred eu concludent aici: dupa coborarea Duhului Sfant apostolii obisnuiau sa mearga prin locurile publice nu numai pt. a predica evanghelia ci si pt. a vindeca bolnavii; asa se face ca in mai toate zilele, atunci cand Ap. Petru trecea pe cale, multi se asezau inaintea sa ca sa-i atinga iar altii asteptau ca macar umbra lui sa treaca peste ei ca sa-i vindece. asta insemna ca oamenii aceia pacatuiau? dimpotriva, ei experimentau puterea tamaduitoare venita dintr-un organ al lui Dumnezeu. ce crezi, intre un personaj care vorbeste de-ti ia auzul si-ti fura inima cu cuvintele frumoase si unul care nu vorbeste dar te vindeca prin puterea rugaciunii, pe cine ai alege ca fiind mai aproape de divinitate?
nu inteleg ce vrei sa spui prin coruperea venita din partea dogmelor catolice. sunt ortodox dar am fost uneori si la biserici catolice... n-am auzit pe nimeni pana la tine sa afirme asa ceva. e ceva cu totul nou pt. mine, recunosc. adica atat de corupta a fost biserica, in general, de dogmele catolice, incat a renuntat la traditia ei si s-a pornit pe implementat ce spuneau papii la Roma...! ma faci sa rad, nu te supara. de aia peste inca 6 secole(de cand spui tu ca a fost acaparata) s-a despartit biserica in cea de Apus si cea de Rasarit? fiindca erau acaparate de puterea papei? daca ai sa mai citesti ce am scris si la alt subiect poate ai sa intelegi ce se petrece de fapt si cum stau lucrurile. dar important sa adaugi si lucrurile pe care ti le-am facut cunoscute aici. si stai ca inca n-am inteles bine: care biserica de la inceput a fost corupta si care au fost patriarhii, de care anume vorbesti?
am sa inchei si eu aici, cu indemnul lui Hristos: "fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii"!
"CAND ERAM COPIL FACEAM CELE ALE COPIILOR, DAR CAND AM IMBATRANIT LE-AM LEPADAT." orice parinte nu-si lasa vistieria la indemana copiilor, ci sub grija iconomilor si a epitropilor pana la varsta hotarata de tatal lor!!!
Pt. mrd - de Paianjenul la: 27/07/2004 08:30:38
(la: Vreau dreptul de a fi un ticalos)
"Atâta vreme cât respectăm viaţa şi proprietatea celorlalţi şi avem grijă să lăsam spaţiul public aşa cum îl găsim sau – dacă valorile personale ne permit – mai frumos, nu văd de ce nu am putea trăi împreună. Chiar dacă eu fumez, mă droghez, sunt rasist, misogin şi nu îmi plac ohelariştii."


- CORECT.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...