comentarii

Shakespeare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Shakespeare: - de sanjuro la: 04/11/2003 01:10:14
(la: Virtutea si intelegerea!)
"Sa nu lovesti intr-un om ce cade. Aceasta se numeste virtute!"

sanjuro
#3084 (raspuns la: #2839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Petre Tutea - de (anonim) la: 21/01/2004 15:21:19
(la: Ei au spus despre Biblie)
Daca tot este vorba de citate, va aduc aminte de unul spus de Tutea in direct la TV:

"Pe langa Biblie, Shakespeare e un autor de Gaesti" (Gaesti... de unde ne luam noi frigidere...)

Mihai
Eu cred ca....tot ptr.Francu si foarte franc:) - de (anonim) la: 20/02/2004 04:22:59
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Eu cred ca intr-o tara unde salariul mediu este 85 de dolari pe luna inca..si unde magazinele si restaurantele sint pline de toate dar fara tipenie de cumparatori si clienti..unde din 22 de milioane de oameni numai 4 -5 milioane lucreaza si platesc taxe din salariile cistigate ca sa subventioneze pe ceilalti 16-17 milioane in el incluzind si cei 3000 de milionari ai tai toti fosti pcr-sti si securisti si fii de securisti care si-au facut averile prin spagi si prin afaceri gen capuse in detrimentul celor citeva de milioane de romani harnici dar fraieri...intr-o economie care numai de piata nu este in concordanta cu ultimile constatari EU...si intr-o tara in care justitia si legile nu mai conteaza si care se pare ca aceiasi tara nu va intra in EU tot din cauzele enumerate mai sus...eu cred ca "ceva este putred in Danemarca" cum zicea unul mai cult ca noi scriitor de meserie numit Shakespeare (scuza-ma daca i-am stricat numele ortografic)...
Tu ce crezi ???
#10126 (raspuns la: #10082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
la judecat se pricep multi... - de (anonim) la: 11/04/2004 07:40:34
(la: Viata gay...romaneasca!)
la judecat se pricep multi...la a intelege mai putini insa. cum poti sa spui ca nu-ti place marul cand nici macar nu ai gustat din el?? ce stiti voi despre viata gay din romania? pai..nimic! dar despre viata gay in general? probabil ca tot nimic! va place insa sa loviti cu Biblia-n stanga si-n dreapta ca niste masochisti si se pare ca asimilati si acceptati numai ceea ce va este pe plac. pasajul cu "IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI" pe semne ca l-ati sarit...mai mult sau mai putin intentionat?? nu va fie teama...lumea nu se va duce de rapa din cauza celor 10% sau 20% de 'anormali', ci din ura voastra.
se vorbeste aici despre anormalitate, dezgust, boala cand vine vorba de doi barbati. insa doua femei in pat arata bine, un barbat care viseaza la doua femei este o provocare...se pare ca acea compatimre despre care s-a vorbit mai inainte se va indrepta spre voi...si nicidecum asupra homosexualilor, care in foarte multe cazuri sunt de o decenta, inteligenta si bun simt iesite din comun. va las acum sa-i judecati pe alti homosexuali : Socrate (filosof grec), Adrian ( Publius Aelius Hadrian - imparat roman), Lord Byron (poet britanic), Walt Whitman (poet american), Oscar Wilde (scriitor irlandez), Marcel Proust (scriitor francez), Leonard Bernstein (compozitor american), Jean Cocteau (scriitor francez), Michelangelo si Leonardo da Vinci (artisti italieni), Desiderius Erasmus (calugar si filosof olandez), Tchaikovsky (compozitor rus), Iuliu Cezar (imparat roman), Petre cel mare (tar rus), Papa Ioan al XII-lea, J. Edgar Hoover (director FBI), Suleiman Magnificul (conducator otoman), Aristotel (filosof grec), James Dean (actor american), Alexandru cel Mare (general si conducator macedonian), Charles Baudelaire (poet francez), Ludwig van Beethoven (compozitor german), Boticelli (artist italian), Marlon Brando (actor american), Caravaggio (artist italian), Pablo Picasso ( pictor si sculptor spaniol), Papa Pius al XII-lea (teolog), Rafael (artist italian), Stravinsky (compozitor rus), Jules Verne (scriitor francez), William Shakespeare (poet si actor britanic), Christian Dior (creator de moda francez), Ferdinand I (conducator bulgar), Michel Focault (filosof francez), George Gershwin (compozitor american), Schubert (compozitor german), Goethe (scriitor si om de stiinta german), Grieg (compozitor norvegian), Handel (compozitor german), Horatiu (Quintus Horatius Flaccus - poet roman), Schopenhauer (filosof german), Isaac Newton (om de stiinta britanic), Ovidius (poet roman), , Wagner (compozitor german),
si voi incheia cu preferatul meu Giuseppe Verdi (compozitor italian)....si cati altii, poate chiar vecinul tau sau chiar prietenul tau cel mai bun!!

Pt. anonim #13695 la Sun, 11/04/2004 - 16:40 - de Paianjenul la: 12/04/2004 23:41:55
(la: Viata gay...romaneasca!)
"Socrate (filosof grec), Adrian ( Publius Aelius Hadrian - imparat roman), Lord Byron (poet britanic), Walt Whitman (poet american), Oscar Wilde (scriitor irlandez), Marcel Proust (scriitor francez), Leonard Bernstein (compozitor american), Jean Cocteau (scriitor francez), Michelangelo si Leonardo da Vinci (artisti italieni), Desiderius Erasmus (calugar si filosof olandez), Tchaikovsky (compozitor rus), Iuliu Cezar (imparat roman), Petre cel mare (tar rus), Papa Ioan al XII-lea, J. Edgar Hoover (director FBI), Suleiman Magnificul (conducator otoman), Aristotel (filosof grec), James Dean (actor american), Alexandru cel Mare (general si conducator macedonian), Charles Baudelaire (poet francez), Ludwig van Beethoven (compozitor german), Boticelli (artist italian), Marlon Brando (actor american), Caravaggio (artist italian), Pablo Picasso ( pictor si sculptor spaniol), Papa Pius al XII-lea (teolog), Rafael (artist italian), Stravinsky (compozitor rus), Jules Verne (scriitor francez), William Shakespeare (poet si actor britanic), Christian Dior (creator de moda francez), Ferdinand I (conducator bulgar), Michel Focault (filosof francez), George Gershwin (compozitor american), Schubert (compozitor german), Goethe (scriitor si om de stiinta german), Grieg (compozitor norvegian), Handel (compozitor german), Horatiu (Quintus Horatius Flaccus - poet roman), Schopenhauer (filosof german), Isaac Newton (om de stiinta britanic), Ovidius (poet roman), , Wagner (compozitor german),
si voi incheia cu preferatul meu Giuseppe Verdi (compozitor italian)..."




- Ai avea amabilitatea sa ne indici si noua titlul enciclopediei(?!) din care ai compilat aceasta impresionanta lista de nume celebre de homosexuali?

- Esti SIGUR ca in FIECARE din cazurile mentionate mai sus se poate DOVEDI cu rapoarte biografice AUTENTICE orientarea lor homosexuala, sau... despre unii... se crede DOAR ca AR fi fost homosexuali?!...

E UNA sa fii homosexual... si e ALTA sa fii doar SUSPECTAT de homosexualitate!...
23 aprilie - de (anonim) la: 29/04/2004 12:54:11
(la: In Anglia astazi este St. George)
William Shakespeare s-a nascut si a murit in aceasta zi de 23 aprilie...

In alta ordine de idei, povestea cu balaurul aminteste, printre altele, de Perseu si Andromeda, de Tezeu, Ariadna si Minotaur (vezi sursa de mai sus - biserica greceasca), si atitea alte si alte legende si mituri antice, in care eroul se lupta cu un monstru pentru a salva o printesa si o intreaga cetate/tarisoara.
Aha,care va sa zica.... - de Hypatia la: 29/04/2004 14:24:33
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Domnule Gabriel, discutia de abia de aici incepe!
S-o luam metodic:
1. In democratie , minoritatea se supune majoritatii. Ortodocsii sunt majoritari, deci n-ar trebui sa fie probleme. Dar sunt. Atunci, daca minoritatile de tot felul pot face asemenea presiuni, ca cele ce se fac azi de diferitele grupari impotriva construirii catedralei, atunci inseamna ca e mai bine sa fii minoritar. Ma gandesc cat de aproape vor fi vremurile in care ceea ce scrieti ca fiind drept constitutional, sa fie abandonat in favoarea lui "politically corect". Asta este o expresie care justifica deciziile ciudate pe care le iau uneori americanii. Dau un singur exemplu preluat din ultima carte a lui Umberto Eco, "Pliculetul Minervei", si anume, in Univ.americane nu se mai studiaza "Negustorul din Venetia" a lui Shakespeare, pentru ca acolo se aduce oarece atingere evreilor, deci, nu-i corect politic sa pui in studiu (in scena) o astfel de piesa. Poate se urmeaza si la noi astfel de abordari politice....
2.Asa e , Hristos spune "Cercetati scripturile ca ele vorbesc despre Mine" sau "Cauta si vei afla, bate si ti se va deschide", dar asta nu are nici o legatura cu atitudinea impotriva Bisericii a vreunui crestin, si atat mai mult, a vreunui ateu. Ati aflat ceva despre Hristos, de cand va exprimati dezacordul fata de ierarhia bisericeasca?
Ar mai fi multe de spus, dar mai lasam si pe saptamana viitoare.
Hypatia
#14740 (raspuns la: #14699) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
All you need is love... - de Little Eagle la: 29/04/2004 16:17:41
(la: Iubirea-cum e ea vazuta?)
Dear Liah,

Ai ales cel mai greu subiect posibil in existenta omenirii din toate p.d.v.
Este oare un sentiment nascut din suflet ori e legat de instinct ori de amindoua?
Tare greu de raspuns in sens ideal sau obiectiv ideal,pentru ca atita vreme cit exista ego va avea mai mult decit numeroase interpretari in mintea si sufletul nostru atit de imperfect incit opiniile vor fi mereu diferite de la unul la altul.

Exista si iubirea divina sau pt. Dumnezeu de ex.si ar trebui sa fie cea mai reala posibil dincolo de materialismul vietii si deci separata de iubirea dintre noi ca fiinte umane.La fel e si iubirea pt. natura si animale si deci mediul inconjurator,mai exista si cea pt. bani si cum spui tu pt. satisfacerea nevoilor,personal nu o consider ..iubire ci doar un act de instinct,animalul din noi inca va fi prezent multa vreme in fiecare,mai ales in barbati.
Si totusi cind iubesti faci dragoste si este altceva,dincolo de instinct pt. ca iubesti si sufletul iti spune asta.

Eminescu a fost un geniu,un artist si totodata infrint in iubirea pt. Veronica,a vazut-o sfirsita in el insusi,subiectiv a refuzat sa mai creada in iubire si multi se inchid in ei insisi si considera ca iubirea nu exista pt. ca ei nu au putut ajunge la visul lor personal de a o implini.
El a fost mult influentat de Shopenhauer care a fost un filosof pesimistic in sinea lui dar a scris lucruri totusi f. la adevar.

Iubirea,dragostea exista zi de zi,Liah,chiar daca nu o vezi acum de ex. in tine
o vei vedea si intilni cindva pt. tine insuti,dar ea EXISTA in jurul tau in orice secunda,o vezi pe starda la tineri si batrini ea este si daca o vezi la altii atunci o vei vedea mereu in tine.
Nu este o aberatie,este o realitate nascuta din noi,nu toti insa avem acel sentiment pur si sincer si asta ne face si indepartati unii de altii,vorbim in numele dragostei si pe la spate urim pe unul sau altul ori ocupam vreo tara in numele ...dragostei de a aduce...libertate si fericire,ori si mai rau,cream razboaie in numele Lui Dumnezeu,care este dragoste doar si iubire.

A iubi este mai mult decit f.f.f. dificil.
Ce este iubirea absoluta?Ea se arata in tine atunci cind incetezi a te iubi pe tine insuti si vei iubi chiar pe dusmanul tau la fel cum te-ai iubi pe tine insuti.
Stiu,suna biblic dar este adevarata iubire.
Putem face asta?NU!
Eu nu spun ca nu au existat sau exista oameni care au dovedit asta in trecut sau prezent,dar...ii numeri pe degete din toata omenirea.
Ei au atins acea iubire absoluta.

NU e nevoie sa invingi ...singuratatea pt. a iubi.Si la fel nu trebuie sa cauti sa fii iubit(a) prin orice acte de bravura sau caritate.A cauta ...un fel de recompensa monetara sau verbala pt. ca ai facut un bine din dragoste,deja anuleaza total ce ai facut.
Devine o flatare a egoului.
Nu stiu ce virsta ai,dar din textele tale banuiesc ca esti f. tinara,poate la liceu chiar,e o virsta si te rog iarta-ma ca spun asta,cam ingrata si care e si normal sa fie asa,si eu am trecut prin ea si multi altii,dar poate gresesc virsta ta si atunci iarta-ma din nou,imi pari o persoana visatoare si inteligenta si e perfect OK with me!!!
Orice virsta ai avea NU are importanta,eu si la 48 ani ce am , tot visator si idealist am ramas,daca nu chiar mai rau ca un baby.
Firea omului se schimba dar in esenta nu prea mult,tot adolescenti vom ramine pina la moarte.

Iubirea la timpurile lui Shakespeare este idealista,dar oare nu am trecut toti prin ea?Cineva trebuia sa puna in scris sentimentele noastre sa ne descoperim sau re-descoperim.
Imi aduc aminte acum de iubiri trecute prin care am trecut si le privesc in mine cu nostalgie dar azi e prezentul si iubesc sotia mea f. mult si ea la fel pe mine,poate ea chiar mai mult.
Dar crede-ma ca de multe ori ma intreb daca sint real capabil de a iubi cu adevarat,ceva lipseste si deseori ma gindesc ca nu-s in stare de a iubi.
Mi se pare f. greu sa inteleg inca acest sentiment in reala lui forta si a-l descrie e si mai dificil,eu cred ca nu-s capabil de a iubi cu adevarat.
Nu ma intelege gresit,o iubesc mult pe Marilyn si mi-as da viata in orice secunda pt. ea,dar nu stiu cum sa iubesc cu adevarat,mi se pare mereu ca nu pot fi in stare.
A iubi desigur inseamna a te sacrifica si a uita de tine pt. cea(l)drag(a) tie,dar
pt. mine personal inca NU stiu real sa iubesc.

Incerc sa iubesc pe Dumnezeu,dar la fel nu ma simt in stare,pt. mine a spune ca iubesti nu e de ajuns si nici a face ceva extraordinar,sau eroic nu e reala iubire ce o caut,dar stiu ca ea exista pt. ca sufletul imi spune asta dar nu-s pregatit inca pt. ea.
Cred in iubire,in realitate de m-ai vedea par un tough guy,genul de bouncers
in baruri care bat pe cei ce produc necazuri si ii dau afara in suturi,in fapt nu-s prea departe ca fizic(am mai slabit insa)de Tony Soprano.
Si totusi iti spun ca ...imi dau lacrimi la filme de dragoste si drama.
Marilyn m-a schimbat f. mult de cind sintem impreuna din 1989 si casatoriti in 1990.
Si totusi nu stiu daca eu iti pot da un raspuns la subiectul tau...
Eu cred ca iubirea este totul in creatie si chiar daca sintem plini de ego si ipocrizie,trebuie sa o gasim nu doar in noi ci in tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii la om si sa mai uitam de noi insine cind facem asta;daca nu vom da peste ea,cel putin vom fi mai aproape de noi insine caci in final iubirea ne leaga pe toti indiferent de culoare,natie ori sex sau religie.
Cred in iubire si dragoste,ea exista!

LOVE&PEACE,
Ozzy
Te contrazic !!! - de desdemona la: 30/04/2004 04:38:47
(la: Iubirea-cum e ea vazuta?)
'Iubirea' de pe vremea lui Shakespeare si cea de acum ... sunt aceleasi.
Depinde ce sens dai iubirii !!!
Daca e vorba dintre iubirea dintre un barbat si o femeie, sensul e prea limitat si nu justifica toate cantecel si versurile ce i-au fost inchinate. Iubirea e mai mult decat atat. Cea mai pura si neconditionata iubire e cea dintre parinti si copii. Iubirea se manifesta si in familie (intre frati, rude) si intre prieteni, intre colegi, vecini, sau oameni in general.
In esenta ei, iubirea e pura si dezinteresata, si nu poate fi afectata de nimic. Iubesti atunci cand tot ce doresti e sa daruiesti si nu ceri nimic in schimb. Pentru unii e greu sa simta aceasta iubire pentru ca nu au incredere in ei si in altii, si se simt singuri si straini, intr-o lume rece. Insa aceeasi lume poate sa para un ocean de iubire cand ai inima deschisa. Cand simti adierea brizei pe fata si razele soarelui incalzindu-te, cand respiri parfumul unei flori purtat de vant si vezi jocul frunzelor in vant, iti simti inima plina de un fel de lichid care nu cere decat sa se reverse, si cauti din ochi pe cineva caruia sa zambesti. Iubirea are multe forme de manifestare, dar cele mai frumoase sunt cele neposesive, care curg din sine, indiferent ca sunt sau nu impartasite.
Nu mai lungesc discursul, fiindca cineva spunea:
"Sa nu vorbesti despre iubire, ci chiar sa iubesti cu adevarat".
___________
"Fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
You shook me all night long - de Little Eagle la: 04/05/2004 13:23:23
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
..."She was a fast machine,she kept the motor clean...."spunea Brian Johnson
(lyrics+vocals) la AC/DC pe albumul din 1980,"Back in balck".
Ca de obicei,in toate cintecele lor e vorba de femei si sex.By the way,i-am vazut de 5 ori live in concerte.Extraordinari!!!!

Dar hai sa ma bag si eu acum in subiectul lui Jimmi Cecilia.De fapt daca cititi subiectele mele legate de sex,aveti deja o idee cum am trait o vreme.
Viata mea sexuala am inceput-o la 14 ani si nici prin cap nu mi-a trecut sa ma casatoresc vreodata,ati vazut filmul"Blue Velvet"?E o scena in el in care Dennis Hopper spune:"I fuck anything that moves."Cam asa gindeam eu la anii tineretilor,ma interesa sa am doar sex in prostie si am avut de mi-a iesit pe nas.
Experienta sexuala?Nu are sens sa mai aduc vorba acum.
Imatur in gindire?Da!Apoi aici in USA si mai mult sex,nu stiu,fetele erau atrase ca de magnet si puteam sa refuz?Nu!
Dar vedeam in ele doar pussy si sex desigur.Am avut chiar sex si cu femei ce-mi puteau fi mama,unele chiar imi dadeau bani,un fel de gigolo.Le placea accentul meu.
Despre droguri si alcohol am mai scris cit de dependent eram de ele.N-am avut sex cu barbati,acum retrospectiv ma gindesc ca ar fi trebuit sa fi incercat
de curiozitate macar,dar era frica de aids f. mare atunci prin 1982 la apogeu.
Nici sa am un blow job nu as fi incercat.
Dar am avut amici gay care m-ar fi dorit.Sint okay.

Asa ca dear Jimmi Cecilia,nu am avut la acea vreme nici un fel de criterii si totusi femeile din viata mea au fost mereu atragatoare d. t.p.d.v.Habar n-am cum am fost ursit sa cada ca mustele.
de fapt mereu m-am purtat frumos cu ele,le-am magulit,flatat poate nu intotdeauna cu sinceritate,dar intentia a fost mereu acolo.
Nu am avut regrete cind au plecat,de multe ori eu le paraseam,ori ele pt. ca ma prindeau cu o alta fata.

Dar cu 14 ani in urma ceva s-a intimplat!!!!M-am indragostit parca din senin,parca cineva m-a dat cu capul de pereti si m-a trezit!!!!
Nu-mi venea sa cred si nici azi nu pot crede!!!!Pare ciudat si inexplicabil dar crede-ma ca e purul adevar!!!!
Marilyn a intrat in viata mea in 1989 si crede-ma ca a fost ca in unele filme,dragoste la prima vedere din partea amindorura.Crezi in destin?Nu pot sa-ti explic,nu am cuvinte.
Cu 360*m-am transformat ca peste noapte si am descoperit ca EXISTA iubire
si ca pot fi in stare sa iubesc la nebunie o fata!In anul urmator ne-am casatorit.Prietenii mei au crezut ca am inebunit sau ca glumesc.Am lasat in urma tot trecutul,si datorita ei si iubirii ei ce are pt. mine,am terminat si cu bautura si cu drogurile.CLEAN AND SOBER de 14 ani!!!
De altfel si iar ma repet,daca nu aparea in viata mea,as fi fost mort demult!!
Fara misto!!Si e si frumoasa in plus,deh,am eu norocul asta.De cite ori eram cu o fata,nu era moment sa nu intoarca barbatii capul dupa ea,si tare falnic eram!Tantos ca un cocos.
Dar si azi sint barbati chiar tinerei care intorc capul dupa Marilyn.
Ea arata ca o copie a actritei Jennifer Connelly.

Cind ne-am cunoscut,niciunul din noi nu am analizat ori cintarit pro sau contra
ori analizat cum ar fi viata impreuna,in fapt nu ne-am gindit decit sa fim impreuna pt. totdeauna!!!
Nici la bani nici la greutati nu ne-am gindit,trebuia sa fim impreuna si atunci de ce nu sa ne si casatorim?

Si NU pt. ca este frumoasa,am dorit sa fiu cu ea,ci pt. firea si caracterul ei si inteligenta(are 2 diplome universitare in istoria artelor si in lb. franceza de ex.)si felul ei de a fi,o iubesc enorm si practic e greu sa gasesc cuvintele sa explic sentimentul de iubire.Cred ca nici nu e nevoie,pt. ca intre noi vorbeste de la sine.
As face totul pt. ea,si mi-as da viata in orice clipa fara sa stau pe ginduri!!!
Si stiu ca si ea ar face la fel.

Idealul initial ,de acum 14 ani este si azi prezent in ea.Parca ieri ne-am casatorit,si chiar daca viata sexuala s-a redus acum la 2 zile pe sapt.e si mai bine dupa parerea noastra,ne apropie si mai mult si d.p.d.v. sexual.
Nu e nevoie sa stiu ca este persoana care-mi convine pt. ca nu ne-am ales din convenienta.
Simti in tine cind iubesti si soarta a fost sa fie asa cu noi,si mai ales cu mine pt. ca m-am schimbat si din un idiot si pierde vara am trecut la extrema cealalta.Nu regret trecutul totusi,e parte din viata mea nu am cum sa-l ascund
dar uneori plonjez in el si imi aduc aminte si ma bucur ca azi sint o alta persoana.

Si cum am scris in alt subiect al meu,am avut cam in jur de 90 fete in viata mea acum una este perfecta si sint f. fericit ca iubesc si ca am descoperit acest sentiment frumos ce nu l-am avut niciodata inainte!
Asta de la un batrinel de 48 ani care daca ceva s-ar intimpla cu Marilyn(Doamne fereste),pt. mine viata se va opri imediat,nu as mai avea de ce trai pe lume,nu as mai avea un scop,iubirea ar muri odata cu ea.

Cineva pe forum amintea de Shakespeare...ciudata e viata nu?

LOVE&PEACE
Ozzy

Fetelor va iubesc la nebunie,dar de departe acum si totusi va iubesc.
Love is all you need.

Adios muchachos































































































hehe cora - de Belle la: 28/05/2004 12:40:49
(la: Cosmetologie... dar nu pentru trolli..)
o sa-mi tin sughitul ;) ... si poate o s-avem si noi bafta de ceva zile insorite (cel putin asa se-anunta), nu de alta da' cam e cazul sa nu mai fiu alba ca branza si sa pun si eu ceva soare pe mine

distractie placuta, vreme frumoasa si sa te simti bine ...sper sa primesti urarile inainte de plecare, se pare ca serverul meu e mai lenes, mesajele tale apar aproape imediat (pot sa-mi dau seama de asta cand vad ca esti online) da' ale mele apar dupa foarte mult timp

chip in taci ;) (adica pe limba lui shakespeare "keep in touch")
#15999 (raspuns la: #15997) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Petre Tutea....Cugetari - de Biscuiti la: 12/07/2004 17:16:00
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"1.Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu. "

"2. Shakespeare, pe lîngă Biblie, - eu demonstrez asta si la Sorbona - e scriitor din Găesti. "

"3.Dacă nu cunosti revelat - prin gratie divină - sau inspirat, nu cunosti nimic"

"4.Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ''Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)
"5.Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios".....

"6. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia..."

"7.Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei. "

"8. Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri."................



...Belle... - de sanjuro la: 13/07/2004 09:08:45
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Este ceva ancestral in aceasta atitudine, fiind cuibarita in subconstient. Este nevoia de a demonstra, (tie si celorlalti) ca esti un "mascul dominant". Nu este teoria mea...
Se pare ca avem urme primitive prin genele ADN-ului care ne induc comportamentul. O "femela" se va indrepta catre "masculul dominant", acela care este capabil sa apere progeniturile si sa asigure hrana, pe cand "masculul" tinde sa se imperecheze cu cat mai multe femele, pentru ca genele sale sa fie transmise cat mai multor descendenti. De unde si slabiciunea femeilor la prima vedere pentru barbatii gen "stripper" .
Nu stiu exact ce impresioneaza mai mult la o femeie in zilele noastre, dar iti pot spune ce impresioneaza barbatii, vis-a-vis de o femeie. Iti doresti alaturi o femeie inteligenta, cu bun simt si cu un simt al umorului dezvoltat. Shakespeare spunea: "diferenta dintre frumusete si inteligenta este ca prima nu are nevoie de dovezi". Iar daca mai este si draguta pe deasupra, l-ai prins pe Dumnezeu de un picior, vezi bine, pentru ca iti doresti sa mangai ceva placut ochiului, nu?
#17737 (raspuns la: #17694) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asa carevasazica - de Belle la: 13/07/2004 22:27:54
(la: Cine merge vara asta in România? si unde?)
1 ... stiu si "skata" daca chiar vrei sa stii, si daca vrei s-o tii pe limba lui shakespeare zi atunci poop in loc de shit
2. ....... wanna bet???


~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#17815 (raspuns la: #17814) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jay darling - de Belle la: 05/08/2004 15:59:15
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
faci si tu ca alice si ma insulti in franceza fiindca stii ca nu pricep ce spui lol ..adica pricep si eu cat pricepe tot romanul francofon da' nu pot sa-mi bag dejtu'n foc c-am nimerit traducerea

traducerea si adaptarea te rog, eu sunt mai "retardata" decat personalitatile ce se invart prin cafenea, nu le am decat pe limba materna sau pe-a lui shakespeare ;)

multumiri anticipate........
#19103 (raspuns la: #19060) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
charles aznavour - de Belle la: 24/08/2004 16:19:59
(la: Muzica)
You are the one for me, for me, for me, formidable
You are my love very, very, very, véritable
Et je voudrais pouvoir un jour enfin te le dire
Te l' écrire
Dans la langue de Shakespeare
My daisy, daisy, daisy, désirable
Je suis malheureux d' avoir si peu de mots
À t'offrir en cadeaux
Darling I love you, love you, darling I want you
Et puis c' est à peu près tout
You are the one for me, for me, for me, formidable

You are the one for me, for me, for me, formidable
But how can you
See me, see me, see me, si minable
Je ferais mieux d'aller choisir mon vocabulaire
Pour te plaire
Dans la langue de Molière
Toi, tes eyes, ton nose, tes lips adorables
Tu n'as pas compris tant pis
Ne t'en fais pas et viens-t-en dans mes bras
Darling I love you, love you,
Darling, I want you
Et puis le reste on s'en fout
You are the one for me, for me, for me, formidable
Je me demande même
Pourquoi je t'aime
Toi qui te moques de moi et de tout
Avec ton air canaille, canaille, canaille
How can I love you
#20252 (raspuns la: #19829) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
blaga - de mychaela la: 07/10/2004 15:11:45
(la: Cele mai frumoase poezii)
Din nefericire, in liceu, generatia mea nu a studiat poezia lui Blaga decat foarte putin si, din pacate, poezia care trecea de cenzura, deci nu cea reprezentativa. Parerea mea este ca Blaga ar trebui studiat intai ca filozof si apoi ca poet.
In materie de poezie, in categoria poeziilor de dragoste conduc detasat Sonetele lui Shakespeare (dupa parerea mea). Ati citit poezii de dragoste de Adrian Paunescu? Cum vi se par?
Are dreptate cel care spune ca-i place Minulescu, dar as mai adauga Stefan Augustin-Doinas, Geo Dumitrescu, Mircea Dinescu. Sa nu credeti ca am uitat vre-o clipa marile nume le literaturii noastre, Eminescu, Goga, Bacovia, Cosbuc, Alecsandri, dar cred ca ei nici nu pot fi pusi sub semnul intrebarii!
Calitatea filmelor - de Adrian Marchidann la: 19/10/2004 15:55:52
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Cred ca e o greseala sa comparam filmele europene bune care apar pe la diferitele festivaluri cu cele americane de duzina.

Cinematografia este o industrie. Din sutele de filme americane turnate pe an, cred ca doua-trei filme sunt cu adevarat bune. Filmele europene, oricat de bune sunt, nu pot concura cu acestea.

De fapt nici Beethoven ori Shakespeare nu scoteau capodopere pe banda rulanta.
#25560 (raspuns la: #25558) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...