comentarii

Si se intamplara doua proaste Proasta numarul unu sau fabulos eveniment liceean


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
A fost acum vreo doua saptama - de mya la: 07/06/2006 21:24:58
(la: Viatza intr-o multinationala sau drumul spre moarte prin brand)
A fost acum vreo doua saptamani un numar al Dilemei Vechi cu exact aceasta tema: Viata intr-o multinationala. Foarte intereant si amuzant in acelasi timp. Se poate da o cautare in arhiva lor.

Sotul meu a lucrat la un moment dat intr-o multinationala in Anglia si nu i-a placut deloc, a renuntat la slujba respectiva pentru alta mai interesanta. Se pierdea mult timp si nu-i placea corporate bullshit-ul de fiecare zi. Viata la costum, sedintele prelungite in care se batea apa in piua, team-building-ul de 2 lei si o gramada de vrajeala. Leafa era maricica si programul fix de 7,5 ore pe zi insa era atmosfera proasta si dezorganizare. Se pierdea timpul aiurea fara sens.

In Romania e putin altfel, angajatii sunt calariti tare de tot pentru salarii cica bune (bune pentru Romania, sigur) dar e si stresul mai mare. Oricand poti sa zbori daca sefii vor sa demonstreze ca sunt buni si cu costuri mai mici (poa' sa taie brusc din costuri deci din angajati), nu se gandeste nimeni de doua ori.

Si in strainatate e la fel in astfel de firme, in general actionarii taie si spanzura si vor venituri mai mari mereu, asa ca angajatii pana la urma trebuie sa aiba randament din ce in ce mai bun, mereu. E mai stresant.
*** - de pescadorul la: 28/03/2012 13:00:09
(la: Se intamplara doua proaste, sau ipocrizia umana.)
Proasta numarul trei, caci simt in urina ca asa ma vor considera unii, chiar m-am distrat cu cuvintele tale ceea ce trebuie sa zic ca este lucru rar. Din partea mea ai un douazeci, zece la continut si zece la forma, nu te duci in zadar la liceul ala.
Interpretari? - de Axel la: 01/10/2004 11:44:45
(la: Coincidenta sau altceva???)
Totul poate fi intrepretat intr-un sens sau altul.

Se pare ca, in 2001, din 11 septembrie mai ramineau exact 111 zile pina la sfirsitul anului; alta interpretare bizara.

Pe de alta parte, intr-un site a carui adresa am publicat-o in alt comentariu, se spune ca numarul 11 ( iar numarul 11! ) are o semnificatie aparte pentru organizatiile francmasonice, din care ar face parte si G.W.Bush.

Desigur, orice poate fi interpretat...cele doua turnuri semnificau numarul 11, 911 e numarul de urgenta in State ( dar de ce ar fi tinut arabii cont de asta? )...simbolurile masonice de pe bancnota de 1 dolar...ba chiar am gasit pe internet o chestie care m-a facut sa explodez in ris: indoisera unii o bancnota ( nu mai stiu de citi dolari ) intr-un anume fel si figura care rezulta prin alaturarea elementelor grafice putea fi interpretata ( ziceau ei ) ca fiind cele doua turnuri in flacari; pe o fotografie a turnurilor invaluite in fum negru, altii au gasit figura diavolului ( era intr-adevar o chestie care, cu oarece imaginatie, putea fi interpretata ca fiind o mecla cu barbuta ascutita si doua coarne )...insa pentru Dumnezeu! dincolo de toate interpretarile astea perfect dicutabile, ce s-a intimplat, de fapt, acolo?


Hai sa ne gindim putin:

1. De ce WTC?

Puteau sa loveasca altceva: Casa Alba, de exemplu ( asa cum au lovit Pentagonul... ). Cica ar fi fost simbolul capitalismului ( am auzit-o undeva ). Gogosi. Pe aia nu-i interesa asta, ci ii interesa sa trozneasca SUA, or asta o putea face pravalind avioanele pe Casa Alba, sau in centrul Pentagonului ( ar fi decapitat astfel Armata; birourile JCO erau de fapt pe latura opusa celei in care s-a infipt zborul 77 ) sau chiar niste centrale nucleare, si ar fi iesit un dezastru...


2. De ce la orele alea? ( 8.47 respectiv 9.02 AM )

Daca ar mai fi asteptat 2 ore, ar fi prins WTC plin de oameni, nu asa...de pe aeroport, avioanele decolau din 15 in 15 minute, si la fel cum le-au deturnat pe alea puteau s-o faca si cu altele care decolau mai tirziu.


Brrr...sper sa nu ma ia in colimator vreunii ( ati auzit de "Echelon"? )...oricum, e limpede ca daca o sa cer vreodata viza pentru State, chestia asta de acum o sa fie parte a verificarii...oameni buni, sint doar ipoteze, zau... )
mymy e placere! - de bloom la: 02/11/2005 14:37:11
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
E placere mymy! Iubeste-l, zambeste-i, alinta-l, oferai placere. Daca este reciproc, in proportii asemanatoare, sa nu simtiti ca abuzati unul de celalalt, atunci e perfect.
Sa fiti fericiti. Dragostea adevarata dintre doua persone se numara pe degete. Restul o imita, o copiaza, o mimeaza, o asteapta sau ii duc dorul.
intrusule - de Horia D la: 23/12/2007 19:08:10
(la: LA MULTI ANI, CAFEGII! )
Craciun si An Nou fericit tie si familiei tale. Numai bine, si cat mai multe conversatii in anull viitor. Si cine stie, cand vin in Ro in iunie, poate ne vedem si stam la o bere (sau doua, sau trei, numarul nu conteaza, tratatia mea) :))))
monteoro-n 6 puncte ... - de Bucu la: 03/01/2009 00:25:52
(la: Apud Andrei Plesu:)
1.no comment

2.Barba lui Plesu ma lasa rece. Ca si judecatiile celor care se iau doar dupa barbi, orbeste.

3.Maine-poimaine...prin extrapolari absurde... il facem si rasist... sau mai stiu eu ce.

prin extrapolari absurde, nu. doar daca va fi cazul, în mod real, palpabil. atunci cu siguranta ...

4.Da, sentintele bunului-simt se afirma categoric...

Când îl practici, da. Când însa esti subred la capitolul asta, e mai sanatos sa nu pozezi asa categoric, s-o lasi putin mai moale cu "chefurile" astea ...

5. Eventualele intrebari iritate, de genul "da' cine esti tu sa...?"... ma lasa rece. Nu ma intereseaza. Cu atat mai mult interogatiile similare la adresa unuia ca Plesu.

Aici ai adus-o bine din condei, te-ai pus (nu-i asa?, la nimereala) pe-acelasi plan cu Plesu.
Pai tu esti aici monte_oro, n-am ce sa te mai întreb, ai experiente tragice pe forumuri, poate. Iaca, ai ramas fara "eventualitate" de data asta ...si ne-ntrebat.
În schimb, la Plesu se schimba treaba, îmi permit sa-ntreb (chiar retoric) orice, e-o persoana publica, fost ministru si consilier prezidential, scriitor, gazetar, critic etc. Zic sa nu-ncurcam borcanele si sa ne ocupam fiecare locurile ...

6.E a doua oara, dupa un episod din confa de "muzica" - asemanator ca ton - cand imi dovedesti ca esti repezit. Ca te arunci doar peste "litera" mesajului altuia - al meu, cel putin - inainte de a-i percepe si "spiritul"... intentia. Iar dupa doua galbene... situatia se va fi cam inrosit.

Ai cartonase, vad. Esti un fel de arbitru?

Nu stiu ce "a doua oara" ai numarat tu si nu stiu ce-nseamna "repezit" la tine.
Dar probabil ca ai meritat "repezeala" din moment ce vad ca ai spirit si litera-n mesaj, separate (dublu standard), vei fi fost prea alambicat pentru memoria mea muzicala, pentru scaricica mea interioara, iar eu m-am agatzat pesemne de ce-a fost mai aproape, mai palpabil, material. Sunt un materialist, domnule! E dreptul meu, pe forumuri ...

Data viitoare o sa-ti zic asa: o ciocanitoare horcaia. asta-i litera! Însa spiritul va zice: salutare, neica!


ps- zic sa-ti schimbi costumul de arbitru-n vestiar, nu se prind neam amenintarile de mine. daca vrei sa ma elimini de pe teren va trebui sa discuti mai întâi cu tusierul, o sa-ti zica ca n-am fost deloc în optzeit ...

#381716 (raspuns la: #381640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Baby Mititelu la: 24/06/2009 15:08:16
(la: cadoouri)
Pentru ca n-am invatat sa pun imagini sau you tube pe cafenea (si nu voi invata curand), pun mana pe prima carte ce-o vad in biblioteca si transcriu, ok?
Primiti?

"Originalitatea este un plagiat nedescoperit." -W.R. Inge

"Toti clasicii au fost odata contemporani, dar nu toti contemporanii vor fi odata casici." -T. Musatescu

"O femeie care scrie comite doua pacate: sporeste numarul cartilor si-l micsoreaza pe cel al femeilor." -Alphonse Kerr

"A scrie este un fel de a vorbi fara a fi intrerupt." -J. Renard

"Scriitorul trebuie sa fie in acelasi timp glumet si serios." -W.S.Maugham

"A scrie inseamna aproape intotdeauna a minti." -J. Renard

"Omul a inventat vorbele pentru a-si satisface marea nevoie de a se plange." -L. Tomlin

"Pentru un roman care stie a citi, cel mai greu lucru e sa nu scrie." -I.L.Caragiale
exista initial in plus, varianta participarii in etapa a doua, cu un numar mai mic de texte/autor

in rest, si n ce priveste votarea, cam alea s
cu mentiunea ca varianta intrusu poate fi n formula prezentata de el (punctaj acordat in ordine descrescatoare, de la 50 la 1, ori note de la 1 la 10 pentru fiecare text, si medie aritmetica apoi pe fiecare text in parte, pentru a nu impune sa fie votat totul
#516215 (raspuns la: #516171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de M a o la: 06/10/2011 13:19:45 Modificat la: 06/10/2011 13:20:50
(la: Bye, bye, mr. Einstein...? )
1. Am explicat odata, nu ma mai intorc. Daca n-ai inteles, nu-i nicio problema. E de ajuns sa stii ca nu exista absolut nicio urma de atac sau referire la persoana ta. In contextul ala nu esti tu ci o persoana oarecare. Imi pare rau daca s-a inteles altfel.
2. Nu intra in aceeasi oala pentru ca ce s-a vrut la Philadelphia se incadreaza la stiinta iar celelalte doua (telepatie si mosulica ala neinteresant) la parastiinta sau aberatii pe o tema data.
Legenda sau conspiratia, sau cum vrei tu sa-i zici, e tesuta in primul caz ca urmare a unei intamplari cu suport stiintific, dupa petrecerea evenimentului, de catre neaveniti, in timp ce celelalte sunt doar nascociri fara niciun suport si fara un punct de pornire. Ca o analogie, acum se incearca construirea unor legende (conspiratii) pe baza misiunii apollo 11. Deja sunt o gramada de indivizi care cred ca misiunea a fost un fake. Cnd te gandesti ca se poate face asta cu un eviniment care a avut loc la scara planetara, de ce te-ai mira de ceea ce a fost construit pe urma unui experiment care se voia secret?







#623337 (raspuns la: #623329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
FALSUL "POGROM DE LA ABATOR" SI LUNGUL DRUM CATRE ADEVAR - de Bogdan la: 22/10/2003 05:11:19
(la: A existat holocaust in Romania?)
Draga valentinb, ai scris asa:

#1796 - Comentariu adaugat de valentinb la mar 21 Oct 2003 - 20:03 (...)orice OM care a pierdut 20 din membrii familiei la pogromul de la abator (...)adica acu o sa se gaseasca vreun doct care sa spuna ca marele iorga i-a indemnat pe legionari sa omoare evrei..(...)


**

1. Iata mai jos cate ceva care s-ar putea sa te intereseze. Si nu numai pe tine. Daca ai argumente care pot dovedi contrariul, le astept. Am spus argumente, nu vorbe aruncate degeaba.

(link la text http://www.geocities.com/alkimistul/ml/pogrom.html )

FALSUL "POGROM" DE LA ABATOR

-Profesorul universitar, Dir. al Abatorului, Radu Ieftimovici, spulberã legenda comunistã privitoare la "pogromul" de la Abator din Ianuarie 1941-

"Primele mistificari privind acest subiect, apartin ziaristului sovietic Ehrenburg in 1945, (intr'o conferinta la Atheneu), aplaudat de Ion Calugaru, Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Savulescu s.a., dand mana libera lui Nicolski si Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu acuze dl. Sandu David, presedintele uniunii Asociatiilor de Scriitori din Statul Israel, iar dintre romani: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu s.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzand fara dovezi. In anul 1946, procuratura comunista se ocupa de Abator. Sunt chemati toti medicii si muncitorii angajati la abator in anul 1941. Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta neaparat vinovati sau tapi ispasitori, dar nu se gasesc si procuratura este obligata sa inchida dosarul. Dintre cei audiati, doar macelarul Horwat crede in pogrom, insa el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb, tinichigiul Segal, evreu, de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941, declara ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaratia falsa, macelarul, dupa cateva luni a fost numit in postul de director al abatorului.

Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltati, au semnat o nota de protest impotriva mistificarilor pe aceasta tema in ziarele comuniste. Facsimilul acestui protest a fost inaintat ziarelor "Universul" si "Dreptatea", dar nu a mai fost publicat deoarece aceste ziare au fost reduse la tacere" (Zaharia Marineasa - "Pogromul de la Abator", in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994", pag. 144). Iata, mai jos, desmintirea angajatilor de la Abator in anul 1941:

D E S M I N T I R E
"Subsemnatii, medici veterinari si functionari ai Abatorului Capitalei, luand cunostinta de articolele publicate de ziarele "Romania Libera", "Tribuna Poporului" prin care se afirma ca in abatorul Capitalei au fost ucisi ovrei, si de campania care se duce pe aceasta tema, de natura sa discrediteze institutia si oamenii ce o servesc, dam cea mai categorica desmintire, afirmatiunilor facute si declaram pe proprie raspundere ca faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei". Urmeaza semnaturile (37)

Facsimilul scrisorii si semnaturile (pentru cei interesati), au fost deja publicate in ziarul"Expres Magazin", Nr. 13, Aprilie 1992 (laolalta cu declaratiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum si in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994). Documentul in original: vezi arhiva ziarului "Dreptatea".

"In afara acestor desmintiri, se adauga argumentul cel mai important care nu poate fi contestat: cartea "Martiriul evreilor din Romania in 1940-1941", cuprinzand documente si marturii, editata de Centrul de Studii al evreilor din Romania in anul 1991, cu un cuvant inainte al Sefului rabin Moses Rosen, carte care are 327 pagini, din care 16 pagini cu fotografii, si in care nu se gaseste nici un cuvant despre existenta vreunui abator.

D-nii Norman Manea, Andrei Pippidi si istoricul Francisco Veiga (intr'o istorie recenta, aparuta la editura "Humanitas"), fiind vorba de o denigrare planificata, nu tin seama de aceste dovezi si continua dusmanos cu acuzatiile asupra unor evenimente care nu au existat.

Despre evreii morti in timpul zisei rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, "Cartea Neagra", editata in 1946 de Comunitatea evreilor din Romania, recunoaste conditia de beligeranti, adica cea de luptatori a evreilor in rasturnarea regimului legionar si nu de simple victime ale antisemitismului; numarul evreilor fiind neinsemnat fata de numarul legionarilor morti in evenimentele din Ianuarie 1941. Cercetand cu amanuntime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicaieri vreo condamnare adusa vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desi stim cu totii ca Antonescu s'a luptat mult sa descopere o astfel de proba incriminatorie.

Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apararea institutiilor publice in contra loviturii de Stat antonesciene; in plus, ca si in Revolutia din 1989, ca de altfel in orice situatii de aceeasi factura, periferia orasului, prin elementele ei, isi aduce o contributie violenta si haotica". (Zaharia Marineasa - ibidem -).


2. "Marele Iorga" a fost in anii deceniilor 2-3 din secolul trecut unul din cei mai virulenti antisemiti romani. Relatiile sale foarte bune cu A.C. Cuza, fondatorul gruparii "Liga Apararii Nationale" al carei unic scop era lupta impotriva evreilor, sunt cunoscute.


3. Doritorilor le stau la dispozitie cu lucrari istorice in format electronic sau tiparit. Printre altele,

"Holocaust in Romania?" (editat colectiv, 2001)
"Industria Holocaustului" (N. Finkelstein, 2001)
"Holocaustul: martori oculari sau legile naturii?" (2000, carte interzisa in 2002)
"Miscarea legionara si evreii" (Flor Strejnicu, 2002)

Mai puteti consulta si linkurile

*Atitudinea legionarilor fata de evrei:
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/atit_evrei.html
*RESPONSABILITATEA VIOLENTELOR ANTISEMITE DIN ROMANIA (1941)
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/resp.html

Acestea se afla puse in pagina mea, daca vi se pare, firesc, ca nu prezinta prea mare incredere, puteti cauta aceleasi texte si din alte surse.

Toate, inspre aflarea ADEVARULUI cel adevarat. Fara sa se supere nimeni.

Semneaza: un nevrednic, dar mandru urmas al "neandertalienilor legionari" Noica, Tutea, Cioran, Eliade, Gyr, Crainic, Steinhardt, Nicolau, Dimitriu, Cantacuzino, Polihroniade si multi altii ca ei.


Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii
#1855 (raspuns la: #1796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Merci Belle! - de Crisa_ la: 26/08/2004 23:15:19
(la: Sugestii!)
E placut sa vezi si din partea cuiva mai vechi o dorinta identica cu a ta.
Acuma ce sa zic, din cauza ca mi-am uitat parola si nu am mai putut intra la cafea sub numele de Crisa, mi-am facut adresa noua, nume nou, cu codita. Din pacate nu-mi aduc aminte cat a trebuit sa astept data trecuta pana cand mesajele mele au fost publicate repede, nu la doua zile dupa ce s-a consumat evenimentul. Dar ce pot sa fac? Ni'ca, asa ca astept cumintica. Desi eu tot Crisa aia sunt!
De fapt ar trebui sa - de tatiku la: 27/08/2006 22:59:32
(la: Votati unul din cei de mai jos.)
De fapt ar trebui sa descriem cele doua personaje. Tocmai, ca amandoua sunt fabuloase, insa in cu totul alt sens.
Un fel de plagiat de proasta calitate... - de Jimmy_Cecilia la: 09/02/2004 08:46:57
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Este ca un fel de plagiat de proasta calitate...de un text pe care nici macar nu numai ca nu l-au citit, dar nici nu stiu cum arata si ce spune...

Multe personaje, prin prostie sau contradictie, incearca sa-si insuseasca o eticheta politica, s-o denatureze..
altii o critica, ca le face frica, si unii si altii habar n-au despre ce vorbesc si nu cunosc adevarul adevaratei miscari..
Uite numai ce ghiveci intre Antonescu si legionari, intre rege-legionari, intre fascisti si legionari...
Intre Sima si Codreanu...

Ce se cunoaste? indoctrinarea comunista despre Legiune?
prin contradictie vin cate unii care se pretind legionari, fara macar sa stie ce au fost acestia in realitate..
Cu asta nu sunt de acord, ca am impresia ca-i omoara a doua oara pe ai mei si idealurile pe care le-au avut...

de multe ori imi pun intrebarea daca nu cumva in spatele acestor extremisti, transformati si rasariti ca "legionari" precum ciupercile dupa ploie,
nu se ascund fosti securisti, care jucand cartea unui nationalism rau plasat, incearca sa-si refaca o noua cuvertura, ca nimeni sa nu le scotoceasca in trecutul dinainte de 1989!...
#9195 (raspuns la: #9183) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ucenici - de Dinu Lazar la: 22/11/2003 12:40:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema e mai complexa.
Nu am asitenti, ucenici, studenti sau elevi.
Acum vreo 10 ani am incercat sa predau fotografie la Academia de Arte din Bucuresti, pe linga sectia de Grafica Publicitara, dar pe urma s-a infiintat sectia foto si nu am mai intrat in "jocuri" asa ca mi s-a spus "valea".
Am mai incercat sa imi dau cu parerea pe ici pe colo, pe listele de discutii si forumurile foto romanesti, chiar am fondat cindva cu un prieten un sit de educatie fotografica, www.fotomagazin.ro , dar reactiile stirnite au fost de natura sa imi dau seama ca e mai bine sa stau la locul meu, si fac fotografie cind pot, cum pot, cind imi place, cum imi place, fara sa ma raportez la nimic si fara a incerca sa stirnesc valuri si virtejuri care ma fac sa pierd timp si atita tot.
Ca demonstratie a celor spuse as da doua linkuri:
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=127
si mai ales
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=126
unde citim diverse printre care si:
=================================================
Dinu Lazar este un manunchi de inconsistente si reactii contradictorii si mojicii care totusi sunt acceptate acolo unde altii sunt admonestati pe loc. El se poarta ca reprezentarea in piatra a imaginii unei zeitati indiene atunci cand ceva i se pare prea marunt ca unul ca el sa se oboseasca sa cerceteze si ca manifestarea acelei creaturi supranormale in inchipuirile bietilor adulatori atunci cand i se aduce vreo critica fie direct fie indirect.
=====================================================
Ar mai fi interesant linkul
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=118
unde spun ca:
======================
Eu am peste 500 de pareri si sfaturi postate. Dar numarul imaginilor proaste puse mi se pare mult mai mare. In fiecare zi apar alte si alte productii subculturale, care arata o incultura si o redusa sau inexistenta capacitate a autorului de a intelege ca fotografia nu e un sport, nu e o minuire a unui obiectiv sau aparat, ci un mijloc de comunicare. Cum pune unul mina pe un aparat se bucura si ne omoara cu o productie, fara sa comunice nimic, fara a avea nimic de spus. E jignitor totusi. Si de facut, nu stiu ce s-ar putea face. Poate ar trebui pus degetul pe rana si aratat celui ce e redus ca e redus, celui ce e incult ca e incult, celui ce nu stie ca nu stie. Ce nu stie, nu are decit sa invete singur, Internetul ofera atitea posibilitati.
Oricum, asistam la o tiranica avalansa a prostiei in limbajul fotografilor romani, cu atit mai de neinteles cu cit e asa de usor de citit si de invatat ce trebuie facut ca sa faci o imagine buna. Revin: fotografia e un mijloc de comunicare. Mie multi imi comunica un gol spiritual si intelectual uluitor si nu pot sa ma opresc din mirare. Fotografia inseamna si munca si autoevaluare si dorinta de a invata. Aici nu se vede asta, din pacate.
=================================
Deci nu am ucenici, parerea de mai sus nu mi s-a schimbat in anul care a trecut, pe masura ce trece timpul nici nu vreau sa am ucenici, si ca sa fiu sincer nici nu si-a manifestat nimeni dorinta; acum ar fi oricum tirziu, nu mai vreau sa am de a face cu nimic din ce ma inconjoara si care ar putea sa ma fac sa nu acord toata energia si atentia fotografiei mele.
Apoi, la atitia profesori si specialisti in fotografie, ce sa spun, eu lipseam... conform celor citite mai sus.

Dinu Lazar
#4941 (raspuns la: #4918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Hey ! - de Ly la: 10/02/2004 12:34:12
(la: Ce vrea un român de la ceilalti români... ?)
Ia scuturati-va voi capusoarele si realizati ca aici vorbim de citeva lucruri diferite. Despre profitorii de proasta factura si despre cei care in mod normal si fara alte intentii ar beneficia de un sfat de la cineva care a trecut prin respectivele experiente.

Acum maniera nesimtita de a sari pe om - nu e tolerabila. Jimmy_Cecilia eu le-as spus sau transmis prin secretara ca nu ii pot ajuta dar ii sfatuiesc sa se duca la Biserica X - cea romaneasca de care vorbesti.

Si as fi incheiat subiectul. Daca persoanele erau intr-adevar disperate ar fi mers si sa speram ca preotul ar fi putut sa le dea o idee sau sfat. Daca erau excroci nu s-ar fi dus la biserica in cauza, asa ca nimic de pierdut....

Acum cu bisericile astea romanesti iar nu e cum trebuie sa fie. Si nu e bine din doua motive. Unul ar fi ca multe doar inchiriaza un spatiu la o anumita ora si zi intr-o biserica de alt rit (Catolica, Ucraineana etc) si in rest nu e nimeni acolo.

Plus ca ora, ziua si locatia slujbei sunt total misterioase celor care nu sunt insideri adica informati cumva, prin intamplare (au auzit cintari romanesti dintr-o biserica ei doar plimbandu-se pe strada in cauza), ziare (pe care ca nou venit nu stii de unde sa le cumperi) sau telefonul fara fir. Asa ca e ca si cum ai fi grav bolnav si ai incerca sa ai un glob de cristal si sa ghicesti cind si unde va fi doctorul !

APOI - multi preoti au reputatia de a fi colonei de securitate si drept urmare sub suspiciunea enoriasilor. Asa ca se ajunge la putini enoriasi si si aia suspiciosi.

Asta peste problema clasica peste tot in lume de certuri in cadrul bisericii si de unii preoti - persoane de proasta calitate.

Si acum o sa fiu acuzata de negative.

SINGURA MEA POZITIVA E SA VIN CU O INTREBARE SAU PROPUNERE. Exista oare (ma indoiesc) in fiecare tara vestica un numar de telefon al bisericii romane unde omul in nevoie sa sune si sa i se spuna unde sa mearga in vecinatatea locului unde e daca vrea sa mearga la o biserica romaneasca si sa primeasca un sfat sau eventual ajutor ? (sau macar sa primeasca la telefon un sfat ?)

Un fel de misiune in tara respectiva.

SINCER MA INDOIESC.

Da stiu , biserica nu are bani etc, etc.... Sigur ca nu are daca nu are enoriasi prea multi pentru ca nu face mare lucru si e mai preocupata de lupte interne. Mai multi enoriasi ar veni de la o atitudine mai constructiva. Mai multi enoriasi inseamna si mai multi bani sau donatii.

Oricum pentru probleme de genul nevoi primare tot biserica ar fi locul cel mai potrivit.

(asa ca da, eu daca si cind - ma trezesc cu cineva in telefon pentru similare ca in cazul Ceciliei - promto directia biserici. EI.)

---------------------------

SI ACUM SA VORBIM DESPRE LUCRURILE MAI ELEVATE. Nevoia de un sfat intr-o profesie, pentru alegerea unei scoli sau doar pentru ca e intotdeauna bine sa ai prieteni sau cunostiinte in meseria ta (sau potentiala viitoare meserie)

Sau un zimbet intre oameni care au trecut prin aceleasi probleme.

Si asta la romani e superba, minunata - dar LIPSESTE CU DESAVARSIRE vorba lui nenea Iancu. Si va pot spune ca alte natii o au.

Pentru un alt roman, romanul de linga el e in mod instantaneu un excroc DOAR pentru ca e roman. Si auzim tone de povesti de groaza DAR nici una pozitiva. NU VI SE PARE CIUDAT ? Statistic vorbind. CHIAR TOTUL E NEGRU ? (promit sa ofer un premiu pentru PRIMUL DE PE SITE-UL ASTA CARE SPUNE O POVESTE POZITIVA )

Acum nu vorbesc deloc din frustrare - nu am avut niciodata nici un fel de asteptari de la romani. Si slava Domnului m-au adoptat in grupurile lor diverse alte natii asa ca am compensat din plin.

Nici o problema ca toti din grupul in cauza erau Argentinieni ori Mexicani ori Bulgari, Malayezieni, Danezi sau whatever.

Dar tot trebuie sa ma intreb - ce e cu noi baieti (si fete) ?

Ca daca vad un roman si pe cineva din Pago-Pago - daca e sa aleg cred ca sunt mai multe sanse de un sfat si un zimbet de la Pago-Pago. (plus ca e si interesant cultural !!!!)

Dupa ani de auzit plingerile romanilor ca au fost DERANJATI (apropo nu am cerut niciodata ajutorul unui roman si sunt plecata de ani. Si tot apropo nu sunt mindra de asta, e doar un fapt - dar cind vad cum doua grupuri de romani intamplator intr-un magazin pe meridianele lumii fug instantaneu in colturile opuse ale magazinului cind aud romaneste - e chiar hilar ! Singura exceptie - noii veniti.). Deci cind aud de romanii care au fost deranjati si despre toti ceilalti de proasta calitate romani - cred ca mi se intareste reactia naturala sa o iau in caz de nevoie catre oricine altcineva, etnic al unui stat de pe toata lista ONU, mai putin roman. (SI E TRIST)

DA STIU. De ce nu fac ceva ??? Intai ca pentru a face ceva ai nevoie de oameni - mai multi- care vor sa faca ceva.

DAR poate o sa fac ceva ca m-am enervat numai scriind comentariul asta.

-----------

Si m-am saturat de auzit si de toate povestile cu printi si cersetori. Si apropo in poveste printul si cersetorul tot schimba locurile - asa ca nu se stie niciodata.
(si acum subliniez inca o data ca sunt FOARTE impotriva povestilor cu EXCROCI si potentiali excrocati si ca asemenea tendinte trebuie taiate dur.)

------------
Si acum puteti sa bu-hu-hu la mine !!!! :))
gluma proasta - de belazur la: 05/03/2004 11:50:46
(la: Integrarea tiganilor)
Nu pot sa cred ca cineva in zilele de azi ar fi pentru "nimicrea in masa". Daca e o gluma, e una proasta...
#11416 (raspuns la: #11354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gluma proasta - de miramash la: 01/04/2004 11:31:39
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
Pot sa fac o gluma proasta, pozele arata imagini la fel de deprimante ca cele din Afganistan sau Irak, sa le trimitem lui Bush poate se hotaraste sa invadeze si Ro. Daca-i trimitem si un plic cu faina la Casa Alba , cu o adresa de bucuresti, oameni suntem, nu mai intram in CE, intram direct in SUA!
Revin din nou pt. AlexM - de LMC la: 19/06/2004 01:48:14
(la: Da sau nu pentru avort?)
Spune-ai:

________________
un embrion nu poate trai singur sau cu ajutorul altcuiva in afara de fiinta in interiorul caruia se dezvolta. Prin aceasta, aceasta fiinta are controlul asupra acestui embrion , control voit sau nevoit.
________________

Atunci hai sa te intreb, daca un copil nou nascut nu este ingrijit, hranit, imbracat, TRAIESTE???? Viata lui nu tot de mama depinde?

Mai jos cineva dadea exemplu cu cozile de la clinicile pentru avort. Ce inseamna lucru acesta? Inseamna ca viata umana nu mai este pretuita. Faci cum iti convine ca doar e corpul tau. De ce atunci este impotriva legii sa te droghezi? De ce atunci cind o femeie insarcinata se drogheaza, fumeaza, sau bea este condamnata din nou de lege? Sau daca e corpul ei atunci cind se drogheaza, de ce copilul se naste cu deformatii sau mort sau adict drogurilor? Oh, si era sa uit, de ce atunci un om care omoara o femeie gravida este acuzat de omorul a doua persoane?

Cit priveste "the morning after pill" vreau sa va anunt fetelor ca luati un risc de a muri, sau intimplat extrem de multe cazuri (singerare fara oprire).

Cred ca educatia sexuala este cea mai importanta. Si pentru ca nu toate metodele de prevenire sint 100%, sugerez cea mai buna metoda care este singura 100%: abstinenta. Iar cit priveste violul: cititi mai jos articolul citat, oricum cazurile de a ramine insarcinata in urma unui viol sint extrem de putine, dar asta nu inseamna ca viata acelui copil nu are pret.

Inainte sa inchei as vrea sa va spun ca Romania, de cind s-au deschis clinicile de avort, are un declin in populatie. In anul 2001 pentru fiecare 220,368 sarcini duse pina la termen au fost 198,086 avorturi, si lucrul acesta nu a incetat. Rata de infertilitate in Romania de asemenea este cauzata in cea mai mare parte de nenumaratele avorturi facute in Romania. Romania la ora actuala este pe primul loc din lume cu numarul de avorturi facute.

Ma intreb atunci: oare toate 198,086 de femei au fost violate, nu au avut cum sa-si creasca copilul, erau in primejdie de stiu eu ce reputatie proasta, s.a.m.d? Ma indoiesc.

http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-romania.html
#16406 (raspuns la: #16379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proasta dispozitie - de AlexM la: 04/09/2004 23:39:30
(la: Buna dimineatza!)
Mya zise cum ca:
"Si adevarul e ca nu mi intampla des sa fiu intr-o dispozitie proasta tocmai de dimineata. "


Mãi, asa se intampla de la o anumita varsta. Observ asta pe pielea mea. Se intampla mai ales daca ma culc seara cu dureri de cap din diverse motive:-)P


AleXM


#21039 (raspuns la: #21032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...