comentarii

Societatea românească


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Această inocenţa românească... - de Eugen Danescu la: 02/05/2008 09:37:32
(la: A fost odata in Austria)
Mare tam-tam au făcut italienii, de cazul Mailat,după care au mai urmat vreo două, la intervale de câte o lună.
Presa română ca şi mulţi români au comentat că se exagerează, că italienii au ceva cu românii,etc, etc.

Dacă sunteţi atenţi, fiindcă noi suntem obişnuiţi de fapt, şi de aceea pierdem din vedere asemenea cazuri, în România zilnic se petrece câte un viol, şi nu "normal", ca al lui Mailat, ci ori de minore, ori de femei de 80 de ani, ori de mame de 70 de ani.

De aceea pe noi, românii, ne-a indignat, de ce se ofuschează italienii atâta pentru un "simplu" viol, faptă banalizată deja, pe care dacă Mailat o făcea în România, găseam că respectă o normă zilnică.

În Austria, însă unii se miră şi se indignează, ba blamează întreaga naţie austriacă, fiindca un nebun a reuşit să îşi pună în practică psihopatia, probabil de conivenţă cu o altă psihopată.
A mai avut şi "calitatea", că a reuştit să se ascundă, tocmai pt că ţara e aşa de liniştită, că nu te poţi gândi la asemenea "nereguli".

Iar ei, acei "unii", de pe la noi,cât de inocenţi sunt.
Chiar ieri, un minor omorâse o fetiţă de 3 ani, cu nuştiu câte lovituri de cuţit, alaltăieri un frate violase sora şi o scutise de viaţă după aceea...

Aşa a apărut de mult probabil proverbul pe care l-am putea adapta, "noi nici usturoi nu mâncăm niciodată, de aceea nici gura nu ne miroase, aşa cum put austriecii, de la acest nebun".

E perversă această inocenţă românească, atât de păgubitoare, deşi sunem primii în clasamentele internaţionale la infracţionalitate în UE.
CONSTITUTIA ROMANIEI-REFERENDUM 2003 - de (anonim) la: 13/10/2003 06:25:47
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI PE CARE LE
ADUCE NOUA CONSTITUŢIE?

■ asigurarea temeiului constituţional pentru realizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord – Atlantică;
■ înscrierea în Constituţie a principiului pluralismului politic, ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale;
■ principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat;
■ principiul liberei iniţiative;
■ garantarea proprietăţii private;
■ consacrarea rolului patronatelor în societatea românească;
■ optimizarea procesului de adoptare a deciziilor, precum şi întărirea exigenţelor statului de drept prin realizarea specializării camerelor legislative;
■ restrângerea imunităţii parlamentare;
■ limitarea regimului ordonanţelor de urgenţă;
■ prelungirea mandatului Preşedintelui României la 5 ani;
■ întărirea controlului parlamentului asupra Guvernului;
■ precizarea mai concludentă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
■ eliminarea stagiului militar obligatoriu, problemă care se va reglementa printr-o lege organică;
■ reglementarea prin lege organică a sistemului electoral, instituirea Autorităţii Electorale Permanente;
■ reducerea numărului de semnături necesar cetăţenilor pentru a avea iniţiativă legislativă;
■ garantarea accesului la cultură;
■ acordarea de burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, in condiţiile legii.

CARE SUNT DOMENIILE PRINCIPALE PE CARE LE REFORMEAZĂ NOUA CONSTITUŢIE?



► PROPRIETATEA

► LIBERA INIŢIATIVĂ

►SISTEMUL LEGISLATIV

►SISTEMUL JUDECĂTORESC

►PLURALISMUL POLITIC

►DREPTURILE PERSOANELOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

►OBLIGAŢIILE MILITARE
FAŢĂ DE STAT

►SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

► INTEGRAREA
EURO – ATLANTICĂ

DE CE AVEM NEVOIE DE O NOUĂ CONSTITUŢIE?


Fiecărui moment istoric de mare însemnătate din istoria statului român modern îi corespund reforme constituţionale. Constituţiile au fost martorii şi expresiile transformărilor istorice pe care le-a cunoscut societatea românească.

România se pregăteşte acum să facă un nou pas istoric: integrarea euro - atlantică. Asigurarea cadrului instituţional pentru întâmpinarea noilor realităţi trebuie să premeargă aderarea noastră la NATO şi UE.

Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi. Noua Constituţie trebuie să fie una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung.


Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Eu sunt in Romania si in mod - de My la: 13/02/2004 19:54:55
(la: Romani in strainatate)
"Eu sunt in Romania si in mod sigur nici nu am sa plec de aici. Si nu pentru ca nu am avut posibilitatea sa plec ci pentru ca nu am vrut sa plec."

Bine faci ca nu pleci, ti s-ar da peste cap toate socotelile cu ce credeai înainte.

"Nu pot sa cred ca ati plecat cu inima usoara! Si numai pentru faptul ca v-ati lasat parintii si prietenii la o distanta asa de mare."

Desigur ca e un moment trist sa te desparti chiar si temporar de prieteni/parinti, dar asemenea momente sunt foarte frecvente în viata, nu în asta se opreste lumea, si altfel pleci stiind ca îti vei salva parintii de la mizeria la care i-a condamnat sistemul românesc.

"Si dati-mi voie sa nu cred ca toti cei care ati plecat o duceti neaparat mai bine acolo unde sunteti decit aici."

Asta e o afirmatie cu valoare zero, sunt milioane de emigranti, milioane de destine, pe tine ce te intereseaza de fapt, sa te consolezi ca strugurii sunt acri ?

"Poate a meritat efortul pe care il faceti pentru copiii vostri, dar nu pot sa cred ca acolo ati gasit ciinii cu colaci in coada la fiecare colt de strada si ca toata lumea va pupa si fa face loc pe strada sa treceti pentru ca sunteti romani."

Mi se pare stupida presupunerea ta, un fel de mahala izvorâta dintr-o minte frustrata, daca pentru tine "a o duce mai bine" înseamna sa ti se faca loc pe strada, înseamna ca n-ai depasit înca mentalitatea de trib înapoiat care îsi merita soarta.

"Unii o duc bine, altii mai putin bine dar tuturor le e dor de “casa”, indiferent ce inseamna asta - familia, prietenii, o banca in parc sau curtea de la bunici."

Mereu omului îi va fi dor de trecut, daca ti-era dor de biberon nu înseamna ca trebuie sa sugi din biberon toata viata, daca ti-era dor de banca din parc nu înseamna ca daca te legi de ea cu sfoara, vei avea o viata îmbelsugata. E cazul ca multe amintiri sa ramâna ceea ce sunt, amintiri, altfel nu mai poti sa te bucuri de prezent si sa visezi la viitor.

"Nu pot sa cred ca unii din cei plecati se considera mai destepti decit cei ramasi – in cazul asta bine ati facut ca ati plecat, ca nu de cei ca voi este nevoie aici"

Având în vedere ca nu se da examen de calitati pentru a emigra, se poate spune ca au emigrat toate tipurile de oameni, o parte întreaga din societatea româneasca, aici intrând si capacitatile dar si cei care generau sau perpetuau sistemul malefic din tara. Dar având în vedere ca si mediul îl mai slefuieste pe om, se poate spune si ca mentalitatea dominanta a celor plecati e mai sanatoasa decât a celor ramasi. Altfel n-ar mai fi România ce e acum si ar fi altceva, nu ?

"Si apropo de “parcela nativa”, daca ai sa uiti de unde ai plecat esti “in aer “. Intreaba-I pe cei din jurul tau, de acolo de unde esti acum, ce inseamna pentru ei “origini si stramosi” si poate ai sa te luminezi."

Vorbe. E foarte fain sa nu uiti de unde ai plecat, te bucuri mult mai mult de viata când realizezi ce norocos esti ca ai scapat, apreciezi mult mai puternic un lucru banal, pe care un bastinas nici nu-l sesizeaza, dar pe tine te fericeste, pentru ca stii cum era fara el. Oricum nu se poate uita de unde ai plecat daca mai ai cei doi lobi cerebrali si nu ai Alzheimer, dar ar fi si pacat, esti mult mai fericit constientizând acest lucru. Insa acesta este un lucru personal, nicidecum treaba ta, Cati !

"Si apoi uitati-va fiecare in sufletul vostru asa cum e, mai aspru sau mai dulce, si recunoasteti ca nu ati plecat de “prea mult bine” de aici, dar ca nici acolo nu v-a fost usor."

Vad ca excelezi la declaratii fara continut. E treaba ta ce vrei de la viata, ce vrei pentru copiii tai, ce puteri ai sau nu ai ca sa realizezi ceva, dar limiteaza-te la a vorbi doar pentru tine. Stiu ca daca am începe fiecare sa ne plângem ca "ce naspa ne e aici", ti-am da un motiv de bucurie, ca ai fost desteapta si n-ai plecat, ca ai facut ce era mai bine. Eu nu o sa-ti spun nimic în acest sens, dar pentru mine prefer oricând, neconditionat, greul din strainatate, usorului din România.
#9592 (raspuns la: #9578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Carmen, - de Mary la: 15/07/2004 16:26:51
(la: Integrarea europeana ...la romani)
De obicei nu am rabdare sa citesc textele mai lungi (in intregime....) dar pe al tau l-am citit cu curiozitate pina la sfirsit.
Concis, sincer, interesant...:))
Vorbesti despre nostalgia pe care o au unii de pe vremea lui Ceausescu. S-a mai vorbit despre asta aici deci nu o sa ma repet,voi spune numai ca sint lucruri care pe vremea lui erau mai bune. Oamenii parca munceau, chiar si de frica fiind..., mai bine.Si parca erau mai buni si mai nteresati in moralitate .

Dar sa trec la intrebarea mea.
Nu mai locuiesc in tara de cam 18 ani. Dar incerc sa merg acolo in fiecare an.
Sigur ca in cele citeva zile nu am cum sa inteleg ce se petrece acolo in totalitate.
Dar am fost foarte surprinsa de doua instante, doua cazuri diferite cind doua persoane diferite, si-au exprimat teama de a reclama o situatie pentru ca le este frica sa nu se trezeasca cu ...mafia peste ei.

O fata tinara,draguta, si nu proasta, se plingea de cum este tratata de patronul ei si cind i-am zis pai de ce nu pleci de la ei, a zis:Mi-e frica, ca m-au amenintat daca plec, au ei grija de familia mea, de parintii mei....

Nu mai departe, si mama mea, mi-a spuns ca ii este frica sa reclame o nedreptate pentru ca sa nu vina Mafia peste ea...Sincera sa fiu, prima reactie a fost sa ma indoiesc de starea mintala ...M-am gindit ce s-a intimplat cu mama mea...
Am ramas, cum se zice , blocata.
Cind am reusit sa imi exprim neincrederea, cum poti sa spui asa ceva, ce vremuri traim , sintem in mijlocul Europei etc...,raspunsul ei a fost:
``tu nu mai sti nimic, cum e la noi`. Este mafie mare....``

Societatea românească e în pragul adolescenţei – are 14 ani ! spune Carmen....cu indulgenta....

Deci profit de subiectul deschis de ea sa va intreb daca stiti mai bine decit mine ce se intimpla in tara ....

Pt. Carmentopa - de Florin si atat la: 16/07/2004 21:32:51
(la: Integrarea europeana ...la romani)
Daca nu plateai 5 euro, oare te dadeau jos din Autocar si plecau fara voi doi?
Sau poate fiecare aveati bagajele peste limita permisa si ca sa le astupati gura la graniceri ...asa se face:))- fiecare a platit 5 euro.

"Societatea românească e în pragul adolescenţei – are 14 ani !"
Nu cred ca este adevarat. Cred ca mai degraba oamenii maturi gindesc ca niste copii. Trebuie sa fie tinuti de mina si sa li se spuna ce sa faca.
"Trebuie să începem să ne maturizăm, să ne reconsiderăm."
Ha! Ha! Ha! Citi ani ai?Te-ai gindit vreodata ca prostia isi are vina ei...:)))

Doar de curiozitate: Care a fost adevaratul motiv de a va duce in strainatate?

Faptul ca te-ai zgiit prin Paris sau in alte parti nu cred ca ti-a ajutat cu nimic. De ce? Pentru ca ai dat 5 euro si la intoarcere...:)

Un punct de vedere diferit
De la Florin si atat...:))



"Cine pe cine schimba ?"pentru Radu Herjeu si noi toti, - de DESTIN la: 12/08/2004 03:27:20
(la: E vina noastra!)
"Exista insa, un paradox al civilizatiei umane. Fiecare societate se schimba prin tinerii sai. Iar acestia sunt produsul implicit al acestei noi constructii sociale. Cine pe cine schimba ? Sau, mai bine spus, cine de la cine trebuie sa astepte un imbold spre evolutie ?"

Putem admite :"Fiecare societate se schimba prin tinerii sai."

Dar ne intrebam cat timp este necesar...?

Materialul prezentat este, gandesc prin el insusi, constructiv, punctand in mare aspectele dureroase ale societatii romanesti.

România se afla într-o situatie dificila si complicata, un adevarat moment de cumpana pentru viitorul ei.

Comunismul devastator, unda de soc a iesirii din celula care a aruncat în aer societatea româneasca amestecând bunele si relele ei.

Apoi o succesiune de guvernari cu putine reusite dar cu foarte multe personaje lipsite de patriotism si competenta, sau chiar dezinteresate si corupte, au facut ca natiunea româna sa fie azi în pericol de a deveni o populatie fara identitate, iar România sa fie o tara înapoiata.


Cu o economie înca majoritara de stat, tinuta astfel pentru a fi jefuita sistematic, cu un sector privat construit în buna parte prin hotie si coruptie, cu o polarizare excesiva si în crestere a banilor, o infractionalitate care se diversifica si se amplifica acoperind ca o pecingine statul si societatea.

Multi români si din pacate multi tineri ...vor orice si oriunde, dezorientarea si deznadejdea lor sunt tot mai mari.

Statul s-a rupt complect de societate,unde este clasa de mijloc?cine si cand trebuia s-o formeze, daca nu statul?

Nu amintesc mai mult,consider ca un alt "coleg de cafenea"Omuletul Goma, a punctat in mare si la obiect.

Vina pentru aceasta situatie apartine celor care au ocupat fraudulos, în politica sau în societatea civila, locurile elitei responsabile de organizarea si conducerea societatii, personaje indiferente la soarta natiunii, sau care chiar o dispretuiesc, si care au functionat adesea deliberat împotriva ei.

Acest lucru a fost posibil pentru ca intelectualitatea, grupul social din care s-au extras aceste personaje, s-a dovedit, pe ansamblu, cu mult mai dezorientata si mai atomizata decât masa însasi, careia, în loc sa-i ofere un sens, i-au sporit dezorientarea, criza de identitate.

Reprezentantii elitei veritabile, preocupati de soarta semenilor lor, de cea a natiunii si statului, care considera criza spirituala si morala drept baza a lipsei de sens a individului si societatii si deci fundament pentru toate celelalte crize, care înteleg apartenenta la elita ca pe o servitute esentiala, a caror viata este caracterizata de exigenta, responsabilitate, eforturi si autodepasire, au fost adesea respinsi, atacati si izolati ca persoane sau mici grupuri fara influenta semnificativa asupra deciziei politice sau administrative si implicit si asupra vietii comunitatilor carora le apartin sau a celei nationale.

Pentru ca starea natiunii sa se schimbe este esential ca noi românii sa ne cunoastem cu bunele si relele noastre, primele pentru a le folosi, ultimele pentru a le elimina.

Sa nu clasificam romanii in:romani din tara si romani din afara(plecati)si mai grav pe cei din urma, lipsiti de respect pentru tara si insemnele ei.

Sa ne identificam marca de unicitate pentru a stii si care este rostul nostru în lume, sa ne întelegem trecutul si sa organizam constructia viitorului, astfel încât, în lumea de azi si de mâine, sa fim un partener sanatos, responsabil si respectat.

Integrarea în N.A.T.O. este un fapt real azi, urmeaza U.E., de exemplu, nu înseamna numai fraternizare si ajutor, ci si competitie pentru intrare si pentru rolul pe care fiecare urmeaza sa îl joace în viitoarea structura comuna, pentru a fi subiect si nu obiect al politicii europene.




Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Re: una caldă, alta rece - de stancosty la: 25/12/2004 12:23:36
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Daniela,
pentru că erai copil pe vremurile acelea, exagerezi si citind cele scrise de tine (păstrând proportiile), parcă citeam din Kafka. Este drept că atmosfera era asta, dar chestia cu carnea este doar o hiperbolă. Nu am auzit pe nimeni să fi fost arestat pentru că-si aducea acasă carnea porcului tăiat la tară, poate doar dacă era de furat. De regulă, în cel mai rău caz, treaba se rezolva dându-i si militianului o bucată de sorici.
Eu credeam că amintirile tale cele mai urâte sunt despre cum erai obligată să porti oribilitatea aia de costum de soimi ai patriei, despre cum adunai borcane, hârtie si castane ca sa le duci la scoală, cum trebuia să înveti pe de rost versuri stupide închinate "Conducătorului iubit", cum ti-ai fi dorit o ciocolată, portocale si banane, chiar si aduse de "Mos Gerilă", numai să le poti simti gustul, cum stăteai, trimisă de ai tăi, la coada de la " s-a băgat ceva la Alimentara" si multe, multe altele.
Dar, este adevărat, memoria copilăriei nu retine cele mai semnificative lucruri, iar altele, privite de la înăltimea unuia de-o schioapă, par imense.
Probabil, după ce generatiile care au trăit efectiv acele vremuri vor dispărea biologic, se va sti despre ei doar că trăiau în pesteri.
Cât priveste IQ-ul, ti se pare că cel de acum este mai mare?
Orice oligarhie tinde să anihileze constiinta maselor si să le transforme într-o masă inertă de manevră.
Din acest punct de vedere, societatea românească actuală a fost mai eficientă decât cea comunistă, de vreme ce a reusit acest lucru în numai câtiva ani de "reformă" a învătământului.
Acum, adolescentii au mintea plină de superstitii, cred mai degrabă în horoscoape decât în puterea mintii lor si cred că fericirea supremă este să devii Mutu, sau nevasta lui.
Închei spunându-ti că bragă se mai găseste!
#32235 (raspuns la: #32097) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hai sa vedeti ce se schimba la noi - de Omul de la garantii la: 09/03/2005 13:55:04
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Subject: Romani celebri !

PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste ?barbari? înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole ?Academia Catavencu") si ca românii sunt si acum ?codasii Europei"! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental ?Larousse? nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

? Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile ?Delta? au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca ?istoria oficiala? a ?reusit? sa-l neglijeze? Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)? ?Casuta zburatoare", propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!? În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

? Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: ?Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (? ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.? Vesnicile ?plecaciuni? fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti?

? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
? 1910 Ioan Cantacuzino - ?fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor ?Aslan? a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu ?Gerovital".

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati din lume, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca ?magnetonul Bohr-Procopiu". In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

? O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

? Un crater de pe luna poarta numele lui? Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

? Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele ?vârfuri de talie universala? aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat ?parintele navigatiei spatiale"si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane ?Saturn".

Alte realizari romanesti:

? Stefan Odobleja - Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara - primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
? Griogore Antipa ? savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
? Ion Agarbiceanu ? primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
? Dumitru Daponte - inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
? Iulius Popper - inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
? Aurel Persu - a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
? Anghel Saligny - construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
? Eliza Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume.
? Smaranda Braescu ? una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi? o ?tara bolnava", fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu ?codasa Europei".

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români ?la locul lor? (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc ?Atotputernicii Lumii", Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

? Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista? 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor ?Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile?

? Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind ?ca în salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!?

? Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

? România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA în finala).

? Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. ?Distractia? (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca ? valoarea) celor ?5 magnifici de la Rasarit? a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti? Printre site urile ?sparte? de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc?

? La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru  inventia ?Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

? Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

? Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

? La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari? Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada? Fireste, el a fost ?racolat? imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)?

? Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

? Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii?

? România este pe primele locuri în lume la? exportul de inteligenta. De exemplu, la ?Microsoft", a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români?

? Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti?

? Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer?

? Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt ?instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic". ?S-ar închide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari?

? Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme ?Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit ?performanta? de a fi somer în România?

? Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica? de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor? ?din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani? Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari? În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde?

? Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: ?Esti un visator. Cine crezi ca o sa ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?? Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa i cedeze inventia? Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti ?pierdute? în strainatate ? În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice? C.P. Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

? Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani? În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care ?semidoctii savanti? l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie? În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la? Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore ("specializat? deja!), iar inventatorul? a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau? Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, ?Soleta", care consuma ? 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

? Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! ?Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru ?talentul? cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în ? ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la ?Mercedes? (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei? Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe ?cazanul Traian Vuia", inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. ?Motorul Rusetel? foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat. ?Reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
#38709 (raspuns la: #34989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Simeon Dascalul - de Lady Allia la: 15/11/2005 23:52:36
(la: Romanitza Iovan...legitima aparare ?!)
Poate că din dorinţa de a acoperi mai multe aspecte ale problemelor sociale existente în România, m-am abătut de la subiect şi nu m-am făcut înţeleasă în ceea ce priveşte părerea mea în cazul Iovan-Iancu.
Din punctul meu de vedere, dacă o persoană ar pătrunde în dormitorul conjugal şi m-ar trezi din somn speriată, buimacă ... ar exista probabil două variante:

1. ori m-aş speria atât de tare încât aş înţepeni şi nu aş face nimic;

2. ori dacă aş avea la dispoziţie o armă pentru apărare aş trage asupra celui care se află în dormitorul meu fără să mă gândesc dacă îl omor sau îl rănesc doar...pur şi simplu aş trage.

Dar, în momentul în care agresorul ar fugi, nici într-un caz nu l-aş alerga prin toată curtea (părăsindu-mi familia în dormitor) ca să îl împuşc în cap în timp ce acesta ar fi agăţat de nişte bare de gaz.
Şi, deoarece nu s-a găsit nici o amprentă a lui Bogdan nici pe obiectele din buzunarul lui (o brăţară, un ceas şi o brichetă), nici în casă, nici pe barele de gaz, bineânţeles că nu pot să accept doar ideea că acesta ar fi fost acolo să fure. Putea să se fi aflat acolo din numeroase motive, chiar dacă unii nu vor să accepte şi aceaste variante.
Însă, indiferent dacă a fost acolo cu scopul de a fura, în momentul în care acesta nu a prezentat nici un pericol asupra lui Iovan (şi nu voi spune jefuit) ci dimpotrivă a fugit de acesta, nu consider că ar fi trebuit împuşcat asemeni unui animal. Consider că ar fi fost de ajuns ca atunci când Iovan l-a surprins pe Bogdan atârnat de barele de gaz (cum susţine) era de ajuns să aştepte forţele de ordine care să-l pedepsească conform normelor în vigoare.

Nu susţin hoţia sub nici o formă, dar consider că înainte de a pune arme în mâinile oamenilor ar trebui să dăm nişte legi sociale care să ajute societatea românească să iasă din acest impas al sărăciei şi al infracţiunilor care din păcate sunt din ce în ce mai multe.


"Dacă vrei să fii iubit, iubeşte !" - Seneca
#87865 (raspuns la: #87785) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu pot să cred că ai astfel de reacţii. E infantil ce faci. Şi tipic, chiar emblematic, pentru societatea românească. Cum e unul nemulţumit sau se crede nedreptăţit, hop o pune de-un scandal, cu noroaie şi rufe de primenit...
#283101 (raspuns la: #283099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
andante - de zaraza la: 19/12/2009 21:10:58 Modificat la: 19/12/2009 21:12:33
(la: Caut o carte)
sa fie aceasta?

"Constanţa Vintilă – Ghiţulescu – Focul amorului – despre dragoste şi sexualitate în societatea românească 1750 – 1830"

adica nu cred, ca nu e despre per interbelica. da´am zis ca nu strica un titlu in plus.
*** - de juli la: 25/04/2010 09:44:11
(la: Limitele si efectele tolerantei)
Sunt convinsă că fiecare înţelege în felul lui toleranţa. Pentru unii a fi tolerant este sinonim cu slăbiciunea. Pentru mine, a fi tolerant înseamnă să accepti, în primul rând, că există diferente. Să respecţi aceste diferenţe şi să înveţi să trăieşti liniştit cu ele chiar dacă felul celorlalţi de a fi se bate cap în cap cu felul tău de a fi. Limita până unde suntem tolerabili cred că ni-o impunem fiecare în funcţie de suportabilitate.

Rodica,

"Ma intreb daca toleranta este folosita doar pentru a nu ne tulbura noua apele sau pentru a cauta sa nu jignim pe cei mai sensibili ."

Când gândeşti, te comporţi într-un anume fel doar pentru a nu-ţi tulbura apele ori din grija de a nu jigni, răni sentimentele celor mai sensibili dai dovadă de un enorm egoism şi cred că de fapt te interesează doar aparentele, suprafaţa lucrurilor şi nu încerci să pătrunzi miezul, să încerci să înţelegi, să te întrebi oare ce o fi declanşat, ce stă la baza unei anumite atitudini. Când eşti tolerant te gândeşti că poate şi tu faci lucruri care sunt greu de suportat de catre ceilalţi şi atunci singura soluţie este dialogul şi înţelegerea, acceptarea felului celuilalt de a fi. Şi pentru că am înteles, ştiu unde baţi deschizând această confă de ce să nu discutăm deschis?
Spui,
"Experienta anisorilor pe care-i port mi-a aratat ca de cele mai multe ori toleranta creaza precedente,dar mai ales convingeri ."

Posibil, toleranţa creează convingeri şi precedente. Dacă nu ar fi aşa am fi rămas ancoraţi probabil în epoca inchiziţiei. Spun asta la modul general. Acuma la cazul nostru, particular, Cafeneaua cu userii ei, de când am intrat prin iulie 2006 prea multe nu s-au schimbat pe aici ca nivel de toleranţă decât doar în aparenţă. Am mai spus pe undeva că acest spaţiu al cafenelei este un colţişor de realitate, societatea românească la scară redusă. Cerem, mereu cerem celorlalţi, vedem defectele, slăbiciunile celor de lăngă noi fără a ne vedea propriile slăbiciuni, defecte şi nu prea ştim să fim cinstiţi cu noi înşine. Şi pentru că am fost acuzată de Honey că aş fi ipocrită (este uşor a emiţe judecăţi, încercând să discreditezi, rupând din context anumite propoziţii, necunoscând absolut nimic despre omul pe care-l etichetezi, doar propria perceptie limitată la nivelul de cunoaştere a vieţii, posibil dat de vârstă şi situatiilor, a oamenilor întâlniţi) ...încerc din nou să-mi spun părerea, fără a fi avocata Getei a o susţine ori combate. Mi-am pus întrebarea firească de ce s-a ajuns pâna aici, asta strict legat de modul cum vede, înţelege ea să se "desfăşoare" în acest spaţiu şi atitudinea noastră vis a vis de ea. Cred că ne amintim cu toţii cum şi-a făcut intrarea în cafenea, care-i diferenţa intre omul Geta de atunci şi cel de acum? oare toleranţa a dus la acest "conflict"? Cred că ar fi plecat demult dacă nu era încurajată de unii şi nu neaparat pe faţă, la lumină. Încă de atunci singurul consecvent în relaţia cu ea a fost Picki. Da, într-adevăr uneori este sufocantă, dar numai dacă i se permite. Da, este omniprezentă, are timp pe care probabil nu ştie cum să şi-l umple, este ca un copil care a primit o jucărie şi încearcă să împărtăşească bucuria cu cei care a înţeles ea că au primit-o şi acceptat-o în grupul lor.
Revin, nu toleranţa userilor a condus la asta ci superficialitatea, egoismul din noi si modul în care suntem obişnuiţi să tratăm lucrurile.
Şi acum Geta, exact cum ţi-am spus şi aseară la telefon încearcă să-ţi stăpâneşti impulsurile şi poate n-ar strica să priveşti totul la rece. Este un spaţiu virtual în care fiecare alege să fie cum vrea, nu-i musai ca omul din spatele monitorului să fie aidoma cu userul. Încearcă să priveşti dincolo de aparenţe şi renunţă "pentru Dumnezeu!" la atâta deschidere spre tot şi toate, păstrează dramul de rezervă necesar în relaţia cu ceilalţi, altfel uite, se riscă iritabilitatea unora şi stânjeleala altora. Nu uita, tu eşti cea mai importată.

rolia


Nyx-vinzi castraveţi la grădinar - de Motanul Biped la: 01/10/2010 17:48:54
(la: Revoluția spirituală românească)

Sunt profesor 
Dacă renunţăm la abordarea (quasi)unilaterală a fenomenului religios deja avem o oră în plus pentru fiecare an de lixceu pentru a studia materii din aria curriculară a socio-umanelor (etică, sociologie, politologie etc). Politologia ar merge să fie făcută împreună cu sociologia în cadrul aceluiaşi an (într-un an din clasele IX-XII)-un semestru pentru fiecare.

Este loc în învăţământ şi pentru învăţarea prin joc-cu precădere la clasele mici dar şi la liceu- şi pentru învăţarea prin problematizare/dezbateri (de fapt dezbaterile sunt la baza metodelor de învăţare în ştiinţele socio-umane)

Totuşi discrepanţa în ceea ce priveşte educarea elevului în domeniul ştiinţelor “umane” prin faptul că lipsesc disciplinele unde elevul este învăţat să gândească critic şi liber-acestea sunt (quasi)absente , politologia, sociologia, dreptul nepredându-se în majoritatea liceelor iar filosofia predându-se cel mult un an-iar religia predată în mod (quasi)unilateral confesional este prezntă 12 ani nu este o chestiune care să fie în regulă iar problema trebuie într-un fel sau altul rezolvată. Lipsa de educaţie ştiinţifică şi lipsa de cultivare a gândirii analitice se văd la tot pasul în societatea românească.

Matematica şi ştiinţele socio-umane au rolul de a contribui la evoluţia spirituală a elevului şi de a dezvolta latura analitico-critică. În condiţiile în care orele de matematică (şi orele alocate altor ştiinţe exacte) se reduc iar ştiinţele umane sunt în raport cu religia nişte cenuşărese ale învăţământului(am argumentat mai sus) nu-i de mirare că stăm prost la capitolul gândire analitico-critică.

Să mai adăugăm faptul că teoria evoluţionistă, care are bază ştiinţifică, este predată elevilor doar câteva ore (asta după ce am ajuns de râsul râsului în Europa , eliminând-o din programa de la biologie la un moment dat) în timp ce creaţionismul le este băgat elevilor cu polonicul ?

#572222 (raspuns la: #572137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bine de citit si de stiut! - de Baby Mititelu la: 22/12/2012 11:13:57
(la: Romania mea)
Cine nu lucrează, să nu mănânce (Tesaloniceni 3, 10)

Andreea Avramescuera studentă la Cibernetică, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Elevă eminentă, a fost cap de listă la admitere. Ajunsese preşedinta organizaţiei Voluntari şi Idei pentru Proiecte (VIP), un ONG care se ocupă cu dezvoltarea profesională a studenţilor, încercând să suplinească anumite carenţe ale sistemului educaţional din România.

Lucra zi şi noapte, având rezultate extraordinare. Nu are sens să-i înşir CV-ul aici sau întreaga activitate. Era genul de student omniprezent. Workaholic, pe drept!

În timpul unui training, după ce îşi susţinuse o prezentare, a leşinat. Colegii au sunat la 112, dar echipajul nu a reuşit să o resursciteze. A clacat. I-a cedat inima. Moartea ei, a venit ca o veste fulgerătoare, care i-a şocat pe toţi cei care o cunoşteau direct sau indirect.

Presa de scandal din România şi-a bătut joc de moartea Andreei Avramescu, lansând ipoteza consumului de alcool. Normal, unii s-au informat din cancan: „Eh, s-a îmbătat şi a murit. Dacă-i proastă…”.

Din păcate, pentru unii trecerea la cele veşnice a Andreei a fost motiv de morală perversă: „Aha! Vedeţi voi? Dacă îţi pierzi timpul făcând proiecte şi implicându-te în diverse acţivităţi, dacă încerci să schimbi ceva, crăpi!”

În România sunt oameni care lucrează până la moarte pentru că alţii ocupă câte 600 de locuri în Parlament şi nu lucrează. Pentru că alţii preferă să doarmă pe ei, aşteptând un fund de pupat sau o pară mălăiaţă de la Stat. Pentru că majoritatea românilor tolerează furtul şi batjocorirea legii, atât în viaţa privată, cât şi în cea a cetăţii, a ţării. Pentru că aşteptăm să vină americanii şi străinii din ’44 încoace că poate or munci în locul nostru. Pentru că nu ne punem pe picioarele noastre, atât ca neam, cât şi ca generaţie tânără şi dăm vina pe trecut în loc să ni-l asumăm ca să putem construi un viitor.

Pentru că mulţi dintre noi, dacă avem masă, casă şi confort, nu mai vedem problemele majore ale acestei ţări şi în definitiv absenţa unui viitor propriu, al nostru. Ne interesează mai mult binele nostru individual, decât binele nostru comun.

Pentru că mulţi dintre reprezentaţii actuali ai studenţilor s-au făcut slugi diverselor partide sau grupări politice şi ţin în adormire masa studenţească cu beţii, festivale studenţeşti şi asociaţii care apar numai pe hârtie.

Pentru că reprezentarea studenţească în România nu se ridică la nivelul ei istoric: acela de a produce o schimbare fundamentală în societatea românească. De a crea caractere, oameni noi care să spele vechile păcate ale românilor. O revoluţie în sens de transfigurare, nu de lovitură de stat!
De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu - de Motzoc la: 26/09/2006 20:20:27
(la: Esti mason?)
Am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie”
*De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovoci
De la alegerea sa ca Mare Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovici, a pus în aplicare promisiunile din campania premergătoare alegerilor, respectiv reformarea Ordinului. Inovatoare a fost iniţiativa lui Chirovici de a crea un "corp" de Asistenţi ai Marelui Maestru, care "să permită fiecărui Orient reprezentativ să aibă o reflectare corespunzătoare în Marele Consiliu". Ei vor trebui să dea socoteală în cazul în care în regiunea lor apar "probleme". Dacă aflu, de exemplu, că a fost primit în masonerie vreun baron local, cu dosare penale, va fi tras la răspundere Asistentul zonal", a explicat Chirovici. Asistenţii vor răspunde numai în faţa Marelui Maestru, evitându-se astfel eventualele "presiuni" exercitate de vreun alt demnitar al Ordinului.

------------------------------------------
Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut în judeţul Braşov în anul 1964. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ (1988) şi al unui curs de Management de Presă la Universitatea din Glasgow, Scoţia (1995).
După o scurtă activitate în domeniul economic, in 1991 Chirovici a debutat in presă. În numai câţiva ani, a devenit un nume respectat în gazetăria românească, ajungând, in 1999, redactor-şef la Curierul Naţional. În 2000 a devenit director executiv al postului de televiziune B1 TV. În anul 2002 a fost numit Consilier de stat pe probleme economice al primului-ministru. Actualmente este preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii.
Chirovici a fost iniţiat în masonerie în anul 1996 în cadrul Marii Loji Naţionale Unite din România (MLNUR). În anul 1999 a devenit Membru în Marele Consiliu (Mare Acoperitor), iar în anul 2000, în cadrul Conventului de la Vulcan, a devenit Mare Maestru. În această calitate a pus în aplicare Protocolul de Unificare semnat între MLNR şi MLNUR la Orientul Bucureşti în 15 iulie 2000. În urma Unificării, începând din ianuarie 2001 a devenit Pro Mare Maestru al MLNR.
La numai 39 de ani, Eugen Ovidiu Chirovici a devenit cel mai tânăr Mare Maestru din Europa şi, poate, chiar din lume. "Nu cred că vârsta este, în sine, un atu sau un handicap", a declarat, după alegeri, conducătorul al MLNR. El a explicat: "În masoneriile mai tinere, media de vârstă este sensibil mai scăzută decât în cele tradiţionale. Înţelepciunea nu se confundă neapărat cu vârsta profană."
-----------------------------------------------

În sfârşit, la Petroşani şi Deva

“Am venit să-mi lansez cartea la Petroşani şi Deva pentru că face parte dintr-o suită de lansări, cred că sunt planificate vreo 15. Mi-am propus de un an şi jumătate să ajung în Petroşani şi nu am reuşit. Am profitat acum să împart un moment frumos şi nu să mă limitez la o vizită formală. Încerc să ajung în zone, nu neapărat oraşe foarte mari, unde chiar dacă lucrurile, din punct de vedere economic, nu merg foarte bine, cred că e important ca măcar din punct de vedere cultural să se întâmple ceva. Ce le lipseşte cel mai mult oamenilor în România, este speranţa, speranţa în viitor”- a declarat la Petroşani, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale Române, Eugen Ovidiu Chirovici.
„Derapajul” Marelui Maestru

Cerându-i amănunte despre „Ordinul Hunedoara”, al doilea înfiinţat în judeţ, pe lângă cel ce funcţionează la Petrila, şi despre o posibilă „rupere” a fraţilor din judeţul Hunedoara în două tabere, Eugen Ovidiu Chirovici a derapat elegant de la un răspuns limpezitor spre confuziile, alimentate chiar de presă, dintre masoneria recunoscută şi aşa zisele loji sălbatice. Conducătorul MLNR a vorbit şi despre deschiderea, cu măsură, către publicul larg.

„Nu cunosc speţa. Noi avem circa 200 de ateliere în obedienţa MLNR, care este singura obedienţă regulară. Mai sunt cîteva obedienţe nerecunoscute. Loja din Hunedoara probabil va primi aprobarea. În general procedurile sunt statutare, de constituire şi regulament, şi nu există nici un motiv pentru a nu primi acestă aprobare.
Există o confuzie... Există ceea ce numim masoneria regulară şi există ceea ce se numeşte masonerie iregulară şi care nu este recunoscută internaţional. Aceasta, profitând de dreptul constituţional de liberă asociere, funcţionează. Acest lucru se întâmplă în toate ţările. Există o lojă regulară, care întreţine echivalentul relaţiilor diplomatice şi există asociaţii sau mari loji care se numesc sălbatice sau iregulare, care nu sunt recunoscute ca atare, dar a căror existenţă este valabilă din punct de vedere juridic şi funcţionează. Nu reprezintă o adevărată problemă din punctul nostru de vedere. Problema apare atunci când opinia publică ne confundă. Îmi aduc aminte o întâmplare, chir de prin zonă, de la Herculane, unde era vorba de o adunare a unora care nu erau masoni, şi care au apărut în ziare ca fiind masoni. Aici avem o problemă. E ca şi când am avea un guvern legal recunoscut şi alţi miniştrii care ar bântui printre oameni. Nu neapărat ne strică imaginea. ESTE o confuzie şi e foarte complicat fiind vorba de lucruri relativ sofisticate. Este relativ greu să explici opiniei publice. Toate marile loji din lume, începând cu marea Lojă Unită a Angliei, are această componentă de deschidere publică. Noi, anul trecut am sărbătorit 125 de ani de la înfiinţarea MLNR şi am făcut o sărbătoare oarecum publică la care am invitat şi personalităţi din lumea „profană”.



„Masoneria nu este o asociaţie secretă”

La imaginea confuză a masoneriei române au contribuit chiar unii masoni, afişând o secretomanie cu tentă conspirativă. În judeţul Hunedoara, chiar la Petroşani, a fost mare mirare că „am îndrăznit” să punem întrebări despre Ordin, despre problemele sale, despre baroni şi despre valori. Marele Maestru, s-a arătat deschis, cu precizarea că orice membru poate comunica, în limite rezonabile, cu lumea profană, dar cu un mesaj clar.

„Nu este o componentă ascunsă, ci una discretă. După 40 de ani de comunism, în care masoneria a fost demonizată de mişcarea de propagandă a timpului, plus această confuzie a tranziţiei de 16 ani, plus, de ce să nu recunoaştem, în anumite momente prestaţia deloc lăudabilă a unor masoni, care, între timp, mulţi nu mai sunt membri, sigur că imaginea pe care o avem e oarecum confuză acum. Foarte puţini ştiu de pildă că noi, ca asociaţie, am dat anul trecut 30 de miliarde lei unor şcoli, unor orfelinate... Acum am reabilitat, la Timişoara, o şcoală de copii asistaţi, care era prăpădită de inundaţie, printr-o donaţie de circa 60-70 mii de euro. Dar noi nu facem aceste acţiuni cu ostentaţie. Şi să ştiţi că nu suntem deloc bogaţi. Într-o ţară săracă, masoneria n-are cum să fie bogată. Dar pentru că, aşa cum se spune, nu batem toba, „uite ce am făcut noi”, atuci se vede mai mult partea speculativă în care suntem conspiraţia mondială, în care ne propunem tot soiul de lucruri, globalizări, chestiuni care n-au fundament. Noi avem o prescripţie foarte clară, că nu avem voie să discutăm politică şi religie pentru că sunt socotite motive de dezbinare, ori noi punem laolaltă oameni cu convingeri foarte diverse”.

Cel puţin 100 de masoni au trebuit să plece din Ordin

Am expus succint şefului MLNR că, în Valea Jiului şi în restul judeţului Hunedoara, au fost destule scandaluri media cu oameni de afaceri din masonerie, persoane extrem de controversate, chiar dacă nu au fost dovediţi de justiţie ca vinovaţi, dar care au pătat imaginea societăţii în care trăiau şi implicit şi a Ordinului din care făceau parte. Chirovici şi-a îndreptat spatele, vocea i-a devenit aspră şi a răspuns destul de tăios.

„La jurământul depus la gradul unul - şi nu numai la noi, ci în toată lumea - se jură pentru respectarea constituţiei ţării. Trebuie făcută o distincţie. Noi nu suntem nici procurori, nici judecători. În momentul în care există o sentinţă definitivă, în mod automat eşti exclus din Ordin. În momentul în care se declanşează o procedură juridică, care poate să aibă un final fericit, în acel moment ai două variante: sau rămâi membru sau îţi iei „concediu” pentru a nu prejudicia imaginea pe perioada respectivă. Orice faptă penală duce automat la excluderea din ordin. „Adormirea” în limbajul nostru înseamnă radierea din Ordin, adică eşti dat afară. Doar că o procedură penală poate dura ani, şi ce se întâmplă dacă acel frate se dovedeşte nevinovat? Deci nu ne putem substitui legilor profane. Noi am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie - nici profesională, nici morală. Fără îndoială, există tendinţa să remarci stridenţa. Valoarea este întotdeauna discretă, îşi vede de drumul ei. Puţini ştiu că noi avem şi fraţi de o excepţională valoare profesională - fie că vorbim despre artă, medicină, literatură, ştiinţe exacte etc.
În ultimii doi-trei ani, am trecut de la o dimesiune cantitativă, la una calitativă şi primim cu mult mai multă circumspecţie, am strâns ochiurile plasei mult mai mult, tocmai pentru că am avut exemple mai nefericite. Orientativ, cel puţin 100 de membri au fost nevoiţi să părăsească Ordinul. Să intri în masonerie înseamnă să ai o minte deschisă şi un bagaj de cunoştinţe pe care le-ai acumulat în viaţa ta profană care să te facă apt să asimilezi învăţăturile spirituale ale franc-masoneriei. Cei care-şi imaginează că vin în Ordin pentru a găsi pile, relaţii, prosperitate în afaceri, se înşeală. Pentru oricare membru, masoneria înseamnă până la urmă o cheltuială: o cheltuială de timp, o cheltuială de energie, o cheltuială de bani, şi nu poţi să faci acest lucru dacă nu crezi cu adevărat în această idee. Până la urmă este un voluntariat pe care îl faci, căutând înăuntrul masoneriei ceea ce viaţa profană, cu tot tumultul ei şi cu toată căderea în materialitate pe care o presupune lumea de azi, nu poate să îţi ofere. Duşmanii noştri dintotdeauna au fost şi sunt răutatea, intoleranţa, cruzimea, prostia, totalitarismul şi atunci când îşi scot capul undeva, masoneria a avut probleme”.

Judeţul Hunedoara are circa 100 de membri ai MLNR, din care fac parte persoane publice, politicieni, oameni de afaceri, avocaţi, doctori, profesori etc. Faptul că restul judeţului s-a rupt de sediul din Valea Jiului denotă că lucrurile nu stau tocmai bine. Snobismul celor din Deva este recunoscut, pe lângă orgoliile existente de fiecare parte. Dovada vie stă chiar această lansare de carte a scriitoruli Eugen Ovidiu Chirovici - care nu poate fi disjuns, orice ar face, de masonerie. Cei din Valea Jiului nu au fost prezenţi la Petroşani, în schimb s-au afişat la lansarea de la Deva. Înţelepciunea nu pare a caracteriza pe o parte a membrilor. Dar cum masoneria se află în plină reformă, aşteptăm să devină cu adevărat ceea ce se doreşte: o castă a elitelor. Chiar dacă jumătate din membrii acesteia sunt oameni de reală valoare, nu este suficient. Se pare că mai este necesar destul timp pentru a elimina sechelele educaţiei totalitare.



#147996 (raspuns la: #147046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Se pregătesc românii pentru o repatriere masivă? - de hgrancea la: 20/05/2008 19:00:52
(la: Despre emigrarea romaneasca (epigrama))
Se pregătesc românii pentru o repatriere masivă?

Aceasta este întrebarea ridicată de un sondaj realizat de Asociaţia studenţilor şi Bursierilor români de la Universitatea Princeton (SUA), cu privire la emigraţia românească. Indiferent de câtă vreme am fi emigrat pe continentul nord american, fiecăruia dintre noi îi revin in minte gânduri despre ce s-ar fi ales de noi dacă n-am fi plecat din România. Cum ar fi decurs viaţa noastră acolo, ce-am fi realizat, la ce punct al vieţii sociale/carierei ne-am fi aflat?
.........
Prezentarea începe prin trecerea în revistă a principalelor momente ale istoriei româneşti şi pune accentul pe aportul adus de întemeietorii statului român modern (Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Alexandru C. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu) cei care, studenţi la Paris fiind, în 1846 au întemeiat Societatea Studenţilor Români din Moldova şi Valahia. Aceştia au imaginat un plan de aplicare a cunoştintelor şi experienţei căpătate în Apus, la condiţiile concrete din România, cu scopul deschis de a sprijini modernizarea Ţărilor Române. Cei care au stimulat şi contribuit la întemeierea statului român modern au primit, la acea vreme, un substanţial suport din partea Junimii, grupare literară care i-a reunit pe Titu Maiorescu, Mihail Eminescu ori Ioan Slavici.

Cea de-a doua etapă s-a situat în perioada interbelică, între anii1920 şi 1940, la fel, două decenii înfloritoare şi boeme care au atras înapoi în special intelectualii risipiţi în ţările Europei apusene. Reîntoarcerea în sine şi regăsirea spiritului românesc şi-a pus pozitiv amprenta asupra scrierilor literare, a vieţii politice ori al mersului economiei româneşti din acea epocă.

Studiul şi prezentarea deopotrivă îi denumesc pe cei care au părăsit România după anii 1990 „Nobody’s Children”, Copiii Nimănui. Urmând trendul, aceştia din urmă, la atingerea maturizării profesionale, ar trebui să simtă impulsul întoarcerii acasă şi punerii în aplicare a cunoştintelor acumulate. Să nu pierdem din vedere, sondajul se adresează unor tineri studenţi de origine română, cu mobilitate geografică, posesori ai unor paşapoarte de lumea întâi. Domeniile de studiu ale participanţilor variază între ştiinţă, tehnologie, arte, economie şi finanţe, inginerie ori sănătate.

Sursa:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/804263/Se-pregatesc-romanii-pentru-o-repatriere-masiva/

cam prea frumos ca sa fie si adevarat... voi ce credeti ?
#311498 (raspuns la: #310766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
este sau nu Romania o economie de piata functionala? - de zabriski la: 05/11/2003 16:42:31
(la: Romania si Comisia Europeana)
Din pacate, stirea Mediafax de mai sus trece in revista doar recomandarile Comisiei Europene, nu si constatarile facute. Cititi raportul (are doar 5 pagini) la http://www.anchete.ro/documente/texte/116_ro.doc?PHPSESSID=2b3d2eacd14b4afde96ea2005b3e2914

Dupa o serie de "România a înregistrat progrese", "s-a înregistrat progres legislativ în cele mai multe sectoare" s.a., urmeaza cateva aprecieri mai degraba amare.

La capitolul aquis, paragrafele despre administratia publica si justitie:

"Administraţia publică românească continuă să se caracterizeze prin proceduri greoaie, grad limitat de transparenţă şi o capacitate limitată de punere în aplicare a politicilor publice. În sistemul judiciar trebuie să se realizeze atât o îmbunătăţire a gestiunii cazurilor şi consistenţei deciziilor, cât şi o creştere a gradului de independenţă al justiţiei. Aceste probleme cheie trebuie rezolvate urgent".

Sau: "În România, corupţia continuă să fie un fenomen larg răspândit şi să afecteze societatea sub toate aspectele sale. O serie de măsuri importante au fost lansate în decursul perioadei de raportare, dar punerea în practică, pe ansamblu, a politicii de combatere a corupţiei a fost limitată. Măsurile luate mai trebuie şi să aibă efect şi, în acest sens, sunt necesare eforturi substanţial sporite".

Sau: "(...)continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată. Acest lucru reprezintă o constrângere majoră în ceea ce priveşte pregătirile pentru aderare ale României, iar soluţionarea sa depinde de realizarea unei reforme structurale atotcuprinzătoare atât a administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar".

Nu prea suna a felicitari, nu?

Cat despre referirile la economie, lucrurile stau cam asa:

"România poate fi considerată ca o economie de piaţă funcţională din momentul în care progresele deosebite înregistrate până acum vor fi continuate în mod decisiv". De retinut ca Bulgaria a fost recunoscuta inca de anul trecut, fara nici un echivoc, drept "economie functionala de piata".

Ce a inteles presedintele Iliescu: “Se pare ca este un raport care ne avantajeaza, in esenta, pozitiv. N-am citit raportul, nu pot sa-mi dau cu parerea, dar, in mare, aprecierea de fond este una pozitiva. Romania se poate considera economie de piata functionala: acesta este elementul esential de apreciat, in rest vom vedea”, a spus seful statului. Intrebat daca stie ca Romaniei ii va fi acordat sau nu statutul de economie de piata functionala, avind in vedere formularile aparute deja in proiectele documentelor comunitare, Iliescu a raspuns prompt: “Sa nu ne cramponam de formulele rigide (cuprinse in raport)!”. (declaratie din Ev. Zilei)

Ce spune premierul Nastase: “Pe fondul continuarii reformelor economice, Comsia Europeana apreciaza ca Romania este considerata o economie de piata functionala, continuarea reformelor consolidind acest statut si asigurind un nivel de competitivitate adecvat intrarii pe piata interna europeana”. (declaratie din Ev. Zilei)

Voi ce intelegeti? Este in acest moment Romania o economie functionala de piata sau nu este, in opinia Comisiei Europene?


Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...