comentarii

Soferitele


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
automobile si soferi - de Pacala la: 11/05/2004 16:13:39
(la: Automobile si soferi)
In Statele Uimite ale Americii poti sa-ti iei carnetul si daca nu te duce capul prea tare sau nu esti prea indemanatic. Probabil trei sferturi din populatia 'rutiera' din State n-ar rezista nici pentru o luna la stilul de condus din Romania. Dupa cateva saptamani de condus acasa, comentariul jumatatii mele a fost ca ar putea face o avere daca face un joc pe Playstation sau XBox cu masini pe trasee din Romania, in care sa includa soferi sinucigasi care depasesc la o palma de masina din sens invers, vaci sau alte patrupede care sa apara pe neasteptate de pe marginea drumului sau in mijlocul drumului imediat dupa o curba, biciclisti care circula noaptea fara ochi de pisica si in directia ta de mers, masini fara faruri functionale, sosele numai cu o banda pe sens, gauri mari de-ti pica masina intreaga in ele-fara semnalizare bineinteles, etc. No comments!
In State ai nevoie de masina ca de aer, pentru ca distantele sunt enorme. Incerc sa merg cat mai mult pe jos, dar nu exista trotuare oameni buni. Mergi pe marginea drumului si lumea se uita la tine ca si cum esti de pe alta planeta. Majoritatea oamenilor au uitat si sa mearga... la o analiza mai atenta a felului de mers, se poate observa cu ochiul liber cum cei mai multi si-au pierdut indemanarea de umbla pe membrele posterioare. Exceptie face NYC unde e sinucidere curata sa mergi cu masina, pentru ca este atata inghesuiala ca-ti pierzi intreaga zi numai in masina. The average American isi petrece o buna parte a timpului in masina. Cei mai multi de la doua-trei ore pe zi...
Si daca distanta este mica, majoritatea celor nascuti aici sau impamanteniti aici de multa vreme, vor folosi masina, fie si numai ca sa se duca pana la coltul strazii, la alimentara sa cumpere o paine sau ziarul!
Pana sa vin aici consideram ca a conduce pana la litoralul Marii Negre odata pe an era deja ceva de-a dreptul insuportabil. Acum cinspe-douazeci de ore de condus pe autostrada sunt un mizilic. De obicei prefer noaptea cand e mai putina aglomeratie si soferii de tir stiu sa conduca la drum lung. In majoritatea timpului prefer condusul peste limita vitezei legale (prefer sa-mi petrec majoritatea timpului facand alte lucruri mai utile decat condusul!) si de aceea din cand in cand mai iau cate o amenda. Asta nu neaparat inseamna ca sunt un sofer prost sau imprudent. Stiu sa semnalizez ce vreau sa fac, sa ma opresc cand trebuie, ce e aceea prioritatea de dreapta sau traficul din directie opusa, sa bag de seama cand se schimba lumina semaforului, sa vad semnalizatoarele, samd. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu mananc in masina un intreg 'meal' in timp ce conduc, nu vorbesc la telefonul mobil pe care-l tin cu o mana in timp ce gesticulez cu cealalta (!), nu-mi pun fard pe fata, nu incerc sa-mi pun haine pe mine in timp ce conduc, nu tin catelul in brate sau pe umar in tot acest timp sau nu fac sex in timp ce conduc! Parol, oameni buni, istorii adevarate...
Cand iei amenda exista doua alternative: fie o accepti si o platesti (poti s-o faci si online), fie te duci in court si o contesti si judecatorul spune daca ai dreptate si cat trebuie sa platesti si cate puncte inseamna in carnet. Punctele pentru viteza expira dupa un anumit timp daca intre timp n-ai mai fost prins cu alte abateri. Acest timp variaza de la stat la stat, ca si multe altele, nu exista 'gospodarii' asemenatoare... tabuuri: bautura, pietonii, injuratul sau nepolitetea fata de politaiul care te-a oprit. in rest, se ocupa asigurarea de tine.
Alte obiceiuri rele invatate in zece ani de condus acasa sunt inca prezente, desi uneori incerc sa ma abtin. Acestea includ farurile, injuraturile (in neaosa limba mioritica), folosirea limbajului mainilor, etc.
Cam asta-i cu condusul in State... altfel, s-auzim numa' de bine!
Sofer in Romania; pt. Desdemona - de pnicolescu la: 28/05/2004 06:15:26
(la: Automobile si soferi)
Ai perfecta dreptate. In Romania exista un exces de agresivitate pe sosele si in oras, la fel ca in viata de zi cu zi. Sunt soferi cu harburi care-si imagineaza ca soseaua e drumul lor privat. In iarna trecuta am condus, prima data in afara Romaniei, o bucatica de drum, de la Bucuresti pana in Germania (undeva pe langa Dortmund), plimbari, tot cu masina prin jur + in Belgia pana la Oostende (Aachen - Anvers - Oostende - Bruxelles - Liege - Olsberg). In total peste 5000 km in afara Romaniei. Socul a fost enorm din punct de vedere al civilizatiei soferilor. Cand m-am intors in tara mi-am propus sa raman la fel de relaxat si calm la volan. Am rezistat pana in Arad, cand a reinceput cosmarul. Dacii care merg cu 70 km/h pe banda a 2-a, drumuri proaste, sosele care merg mai mult prin sate, superpiloti care se duc cu 160 km/h pe drum drept si 30 km/h in curbe. Oribil !!! In plus, la intors am facut 1300 km in 11 ore (pana in Ungaria), iar a 2-a zi 700 km in 9 ore (in Romania).
#15975 (raspuns la: #15201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Automobile si soferi - de adia_5 la: 15/06/2004 03:02:19
(la: Automobile si soferi)
Cred ca ai dreptate intr-o anumita masura in ceea ce priveste comentariul tau vis-a-vis de ceea ce se "petrece" in Anglia.... Aici(adica in Anglia),totul inclusiv sofatul se ghideaza dupa celebrul "calm englezesc" pe care o mare parte dintre noi i-l adoptam fara sa vrem. Conduc in Londra de mai bine de un an de zile,zi de zi,si am inceput sa imprumut cate putin din calmul lor,chiar daca in trafic intalnesti un "amalgam" de "soferi" mai mult sau mai putin englezi,dar care si ei se confrunta cu aceeasi problema .....criza de timp....dar care ii "forteaza" sa ramana calmi ptr ca de multe ori chiar nu ai cum sa iesi din situatii extreme(cum ar fi blocaje cauzate de accidente ce pot dura cateva ore bune sau pur si simplu aglomeratia la orele de varf),decat daca ar schimba masina personala cu un avion,la fel de personal. Ma intrebam ce s-ar intampla in unul din cazurile astea daca am fi in Romania!!!
sofer de taxi - de DORU E la: 20/11/2004 08:35:00
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
un nou sofer de taxi ia un client care se suie in spate . cind se aprorie de destinatie , clientul il atinge pe umar pe sofer , pentru a-l indruma . in momentul acesta , soferul de taxi se sperie tare , de viaza cu masina si aproape ca face un accident , intrind aproape intr-o vitrina .
clientul : vai draga dpmnule , te rog sa ma scuzi , nu am avut intentia sa te sperii . inca o data , mii de scuze .
soferul : draga domnule , eu te rog sa ma ierti , e numai vina mea , da' trebuie sa ma'ntelegeti. eu , pina acum , am lucrat 30 de ani ca sofer de morga .

_____________________________________________________________________

o blonda tare misto , conduce masina facind diferite o graaoza de greseli si inca cu o viteza uluitoare .
dupa o urmarire scurta , o masina de politie o opreste , si din ea coboara o politista blonda , nu mai putin misto decit soferita .
politista : doamna , stiti ca ati depasit viteza legala si ca ati incalcat legile de circulatie . dati-mi va rog carnetul de sofer .
spferita: d-na politista , vi-l dau cu placere , dar trebuie sa-mi spuneti cum arata.
politista: e un carnetel cu o fotografie .
soferita cauta prin geanta , si gaseste pudriera cu oglinda , o deschide , se vede in ea , si o inmaneaza pilitistei.
politista ia si ea pudriera, o deschide , si-i spune soferitei:
vai doamna , de ce nu ati spus de la-nceput ca sinteti si d-voasta politista, am fi economisit timp .
Mario, chestia cu soferul car - de RSI la: 08/02/2006 10:31:26
(la: semnati petitie teo peter)
Mario, chestia cu soferul caruia nu i s-a asigurat asistenta unui avocat nu tine, pentru ca in mod normal, fiind martorul acuzarii este rolul procurorului sa-l pregateasca pentru proces. Sper ca la procesul civil avocatii familiei lui Teo Peter sa fie mult mai profesionisti.
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#104567 (raspuns la: #104549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donquijote: soferi agresivi - de dorinteodor la: 15/03/2006 10:33:03
(la: Despre agresivitate)
Donquijote, ca circulatia sa fie fluenta trebuie sa pornesti in maxim 1 secunda dupa ce stopul se pune pe verde, de exemplu (lista e prea lunga, probabil ca nu esti bucurestean...). Respectarea legilor de circulatie nu are de-a face cu agresivitatea. Poti sa fi agresiv si sa respecti legile si poti sa fi "prudent" si sa le incalci. In orice caz, cel putin 50% dintre bucuresteni sint agresivi si bine fac. Problemele de circulatie vin de la cei care sint "prudenti" sau au masini neintretinute corespunzator sau sin pur si simplu netalentati. Faptul ca "mexicanii" din america sint agresivi este caracteristica latina (in europa toti latinii sint agresivi ca la bucuresti cu proportia specifica).

Sa ne intoarcem la subiect: definitia agresivitatii. Agresivitatea inseamna o tendinta mai mare decit media spre actiune. Daca actiunea este in directia atingerii obiectivului, atunci este buna pentru obiectivul de atins (nu discutam despre obiectiv). Probabil tu te referi la oameni care vor sa actioneze dar nu pot sa actioneze in directia ceruta de atingerea obiectivului, adica agresivitatea care vine din frustrare (vrei sa cistigi bani da nu poti si nu stii cum...., de exemplu). Atunci apare agresivitatea negativa (te enervezi la servici si vi acasa si-ti agresezi familia, de exemplu).

P.s. Daca esti sofer asa cum spui, atunci esti agresiv la fel ca mine si asa cum sint 50% din bucuresteni, de exemplu. totusi, nu te cred ca afara de viteza nu incalci nici o alta regula de circulatie. Daca esti pe DN1 ai depasirea interzisa si in fata ta este un tractor hodorogit care merge cu 20 KM la ora si mai ai 5 Km de depasire interzisa ce faci? dorinteodor
#111580 (raspuns la: #111226) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sunt un sofer prost: azi am i - de Calypso la: 15/08/2006 21:36:36
(la: Automobile si soferi)
sunt un sofer prost: azi am intrat cu aripa de la masina in usa garajului si am reusit s-o stramb destul de bine;

culmea e ca pe sosea n-am avut niciodata nici un accident!!

asta e ofticant rau de tot;
sant un sofer prost ? - de Alexandros la: 22/08/2006 12:00:25
(la: Automobile si soferi)
Vin sa ma dau cu capul de pereti aici(cu toate ca peretii sant pe alta conferinta ;)) ) si ce gasesc? Trolleritzele campioane, Guine si alex andra :)
Ieri mi-am lovit masina (nevinovat fiind, cu toate prioritatile de partea mea) si fiul meu m-a "certat" ca nu am condus prudent.
Daca mergi pe bulevardul Decebal nu functioneaza semaforul dar ai prioritate si cu toate astea te pupi cu unul ce vine din alte directii, esti sofer prost sau sofer ghinionist?

Spuneti voi taietoarelor de frunze :))))
(aveti grija cu frunzele, ca viespiile nu doarme ;) )







"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140795 (raspuns la: #140779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bucurestenii - de (anonim) la: 01/09/2003 08:36:56
(la: bucurestean)
Lasand la o parte complexele celor din provincie as vrea sa atrag atentia celor care nu au observat deja, ca bucurestenii sunt printre putinii soferi care dau prioritate pietonilor in localitati.
Sunt de acord ca Bucurestiul a ajuns locul de colectare a tuturor neintegratilor din provincie si care nu pot fi numiti in nici un caz bucuresteni. Adevaratii bucuresteni sunt cei nascuti in bucuresti macar la a doua generatie. Eu sunt numai la prima generatie si vad diferenta de perceptie si filozofie dintre mine si bucurestenii la a doua sau a treia generatie. In concluzie (desi nu prea rezulta) sa nu judecam omul dupa orasul de origine ci dupa cum se poarta.
Sincope de la logica si de la subiect - de Zamolxe la: 10/11/2003 17:50:36
(la: Preoti homosexuali?)
D-le Ninel.
Sesizez sincope grave in logica formala sau chiar mini tentative de a viola logica pentru a demonstra, (presupun), ca homosexualitatea este o stare normala si ca anormali sint heterosexualii.
Subiectul este preoti homosexuali si morala crestina. Nu taxatori, nu instalatori, nu soferi de taxi. PREOTI. Care trebuie sa predice cuvintul lui Dumnezeu asa cum este el dat de religie si chiar si de biserica (buna rea cum o fi)...

1. Sexual mamiferele, intre care se numara si oamenii, actioneaza in dualitatea mascul-femela. Acesta este starea de normalitate. Starea NATURALA. De altfel sexul este folosit in primul rind pentru reproducere. Dupa cum se stie, si astept dezmintiri, un anus (un cur pe intelesul oricui) nu este dotat pentru reproducere. Anusul are ca scop eliminarea fecalelor.
2. Asa ca numai relatia heterosexuala este normala, naturala si in concordanta cu TOATE religiile.
3. Homosexualitatea este ANORMALA.
4. Dumnezeu a creat un barbat si o femeie si nu doi barbati sau doua femei, cum spunea cineva nu pe “Adam si Steve”.
5. Dumnezeu nu iubeste homosexualii, zoofilii, pedofilii, necrofilii. Sodomia nu este o normalitate si nu ii place lui Dumnezeu.
6. Cind sodomistii (homosexualii) s-au inmultit prea mult si au ajuns la excese, cele doua cetati Sodoma (!!) si Gomora au fost distruse.
7. Biblia este o carte de invataturi fundamentala a omenirii. A considera Biblia mai mult (te citez pe tine Ninel) “o copie de mana a saptea dupa niste mituri antice” este o chestie complet rizibila.

Asa ca poti aplica legile lui Murphy pentru a obtine toate rezultatele scontate de tine. O lege a lui Murphy spune: “Daca anumite rezultate nu sint conforme cu teoria, ele trebuie ignorate.” Tu asta faci cind iti pui asemenea intrebari “existentialiste” legate de Biblie, Dumnezeu, natura.

Si ca te mai citez: “Pe scurt (B^D)->He nu este echivalent cu (!B^!D)->!He, si nici D->He nu este echivalent cu !D->!He daca si numai daca ai rozeta o poarta larg deschisa spre cer”!

Z

Prezenta pe Internet - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 09:10:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pentru piatza romaneasca efectul e zero. Imensa majoritate a clientilor sunt inculti si vor o fotografie ieftina, nu una buna. La noi ideea ca "merge si asa" are valente nefaste in fotografia profesionala.
Pentru piata de afara, desi Ro e intr-un spatiu neinteresant si mai ales necunoscut, calitatea conteaza; am avut surpriza unor contracte venite in urma vizionarii sitului meu, ceea ce cu romanii nu am pomenit si nici nu mai cred ca e posibil. Mereu va fi ales sa faca poze pentru nea directorul nepotul portarului care are si el un digital sau soferul sau un angajat care face pe un colt de masa si felicitarile sau materialele publicitare ale firmei.
#4141 (raspuns la: #4136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns la cata....romani - de remus 67 la: 22/11/2003 01:28:20
(la: Romani in strainatate)
Nu, de ce? la ce le-ar ajuta. sa se ingrozeasca de ce aud .
rominii au castigat locul 1 pe plan international (OAMENI CEI MAI NEMULTUMITI DIN LUME ) Daca soferul e beat toti pasagerii sint in pericol..
#4881 (raspuns la: #2923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un oltean - de SB_one la: 30/11/2003 14:24:28
(la: banc)
Un oltean coboara o panta intr-un taxi, masina avand o viteza destul de mare. Deodata, soferul exclama:
- Suntem pierduti!
- De ce? Intraba olteanul.
- Nu mai functioneaza franele si nu pot opri.
- Mai, neica, opreste macar aparatul de taxat!
#5544 (raspuns la: #5542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citind cele scrise de Dvs, si - de Dinu Lazar la: 04/12/2003 10:57:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Stanescu, va multumesc pentru cuvintele Dvs.
Cred insa ca ar trebui sa clarific niste puncte si sa spun in primul rind ca eu cred ca cel putin teoretic ar fi bine sa incercam cu totii diverse experiente, cu conditia sa ne dam seama exact cind am depasit limita de competentza pentru a nu avea esecuri sau a nu deveni ridicoli.
Noi, romanii, avem o incredibila mobilitate si elasticitate a resurselor, prea putine ori dusa la profesionalism; din cauza aceasta multe lucruri nu merg sau sunt ca dracu`, pentru ca un marinar conduce un oras, un sofer un minister al turismului, si nu mai dau exemple pentru ca sunt prea multe si cunoscute.
Nu vreau sa intru in detalii acum ( desi o pot face la cererea publicului) - dar au fost citeva elemente destul de exacte si cuantificabile care au actionat ca un catalizator, care m-au facut sa imi vad lungul nasului si sa ma gindesc ca decit sa particip la o difuza constructie sau alta, pentru ca nu ma pricep la afaceri si nici la oameni, sa incerc sa ma ocup de fotografia mea si atit.
Ideea de a incerca sa shlefuiesc diamantul si atit nici macar nu imi apartine, mi-a lansat-o un alt fotograf care asta face si o face extrem de bine, in loc sa discute la gramada despre shlefuire si sa fie luat in tabarca cum ca piatra se tine asa sau asa, si muchia trebuie sa fie asa sau asa, sau uite-te la piatra mea si zi daca e bine taiata, uite al naibii am pus pietre la vedere si nu zice nimic, iete cum si-a premiat el asistentul la concursul cutare ( lucru care mi s-a parut de departe cea mai abjecta acuzatie pe care a putut vreun alt fost amic sa o debiteze)...
Lucrurile merg inainte. Timpul actioneaza ca un decantor, toate se vor aseza cumva si vom putea privi mai clar ce a fost bine sau ce a fost rau. Pentru ca sa privesc cu mai multa liniste un singur lucru, m-am gindit ca a face un singur lucru in continuare nu e chiar asa de rau, macar am ajutat la impins dar ca daca ceva e sa mearga de la sine va merge si fara mine, si daca e sa nu mearga, nu va merge orice as face. Si ca sa fac eu fotografie buna sau rea si altii cu mai bune aptitudini sa faca ceea ce trebuie sau ce poate fi facut in proiectele in care s-a intimplat sa ne cunoastem. Nu e nici o tragedie in asta, dimpotriva, e un lucru foarte bun.
Cred ca o analiza - pe care o poate face fiecare - mai aprofundata a discutiilor de pe forumurile in care mai se discuta despre fotografie in romaneste, de la nettime la jocuri de computer, ar arata ca a fost un an straniu, cu multe si mici sau mari intorsaturi si scintei si ca si in fotografie suntem in general dezbinati si stratificati pe caste sau bisericute care si-au construit intii zidul si pe urma opera... eu o sa-i dau bataie sa fac invers cit se mai poate.

Ziceam insa sa discutam mai mult de fotografie si mai putin de persoana mea...
#5994 (raspuns la: #5946) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iarna in Manitoba - de sarmi la: 11/12/2003 10:40:35
(la: Iarna la Paris (I))
Iarna in Manitoba

Azi, decembrie 11 2003

Ies afara pe la 7:30 ....brrrrr -32 C cu vintul care bate voios de la nord - bineinteles ca doar n-o bate de la tropice Sarmi draga imi zic-
Masina, ca stau in apartament si nu am garaj subteran... este acoperita cu un strat compact de gheata de un deget, dar nu de un deget parizian ( vezi blogul Parizian )ci de un deget manitoban , adica grosut, plinut si bine hranit cu fast food.
deci, ma apuc de curatat voioasa si incerc sa execut miscarile deja arhicunoscute:sus /jos dreapta/stinga (ma refer la curatarea masinii nu la altceva - de ce va fuge mintea hei?) pina o curat atit cit sa vad prin geamuri;
Intre timp motorul miriie fericit dupa ce a stat la curent toata noaptea - ca aici punem masinile la curent(prize) ca altfel nu le mai dezgheata nici Dumnezeu dimineata...

Intru in interior,(am masina manuala cu 6 viteze) si incerc sa bag intr-a intiia - merge ca si cind ai avea untura in transmisie, deci o mai las sa miriie(masina) pentru inca 5 minute...Intre timp sunt in intirziere - dracu a planificat asa un frig dintr-o data! - ieri a fost "numai" -20 C !!!
deci pornesc, dar inainte de a va decrie drumurile si parcursul va voi descrie cum este imbracata o "lady de manitoba " :)
Pantaloni de ski, caciula care aici se numeste 'tuc',manusi de eschimosi, piele si blana, bocanci 1/2 kg unul,parka cu puf de gisca.Se pare ca sexul nu mai conteaza la -30 ca tot nu te gasesti prin haine.Nu se poate deosebi o femeie de un barbat de la 2 metrii.
Acum, dupa ce am dezmortit masina si soferul(dupa atita miscat nici nu am nevoie de alt exercitiu)hai la drum.
Hei, pai voi aia din RO va plingeti de drumuri si gropi, pai sa veniti aici in Manitoba(e in Canada undeva intre Toronto si vancouver... daca trebuiesc precizari).Mi-am schimbat arcurile de pe spate de 2 ori in 3 ani, ca ei tot repara vara (sezonul este luuuung de 4 luni si tot curata gheata iarna(8 luni).Deci, dupa ce esti "incalzit' se trece la faza "calarotie la servici cu minimum consum de gaz si minimum cazaturi in gropi".Peisajul este cumplit, totul este alb-gri(ca pun sare si nisip sa nu ne dam naibii unii intr-altii),soferii sunt grabiti si de obicei cam nervosi(dar asat nu este nimic nou) iar intersectiile sunt foarte alunecoase.
Singurul lucru care salveaza pictura este cafeaua fierbinte pe care o savurez in masina, scotindu-mi delicat manusa ca o suba din cind in cind...

Sa fiti fericiti

Sarmi
Mecca romanilor cu leafa de 3.000.000 .... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:37:28
(la: Romani in strainatate)
Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din JN - accident sau asasinat?! - de Catalina Bader la: 07/01/2004 06:55:06
(la: PRINTUL CHARLES)
Intrebari fara raspuns
Incepind cu 31 august 1997, accidentul printesei Diana a stirnit numeroase polemici, multa lume afirmind ca e ceva necurat in toata aceasta poveste. Cei care s-au declarat convinsi ca “printesa inimilor” a fost victima unui asasinat politic au analizat cu mare atentie, venind cu o sumedenie de intrebari privitoare la aspectele prea putin elucidate ale accidentului de la Paris. Toate aceste sute de intrebari aparute de-a lungul anilor au fost insa comprimate intr-un chestionar la care procurorul Burgess va trebui sa gaseasca raspunsuri clare.
• De ce Henry Paul, cel care conducea masina in momentul accidentului, a fost chemat la Hotelul Ritz dupa ce iesise din tura, special pentru a-i conduce acasa pe printesa Diana si Dodi al-Fayed?
• Conducerea Hotelului Ritz, proprietatea familiei Al-Fayed, stia ca Henry Paul este alcoolic si ca bause in acea noapte?
• Care este adevarul cu privire la alcoolemia lui Henry Paul? Analizele medicale sint contradictorii.
• Ce rol au avut paparazzi care au urmarit cuplul pe parcursul intregii zile si l-au fortat pe sofer sa mareasca viteza?
• In ce a constat exact implicarea celei de-a doua masini?
• De ce a durat atit de mult, dupa accident, pina cind printesa Diana a fost dusa la spital?
• De ce trupul printesei Diana si al lui Dodi au fost ingropate atit de repede, astfel incit nu a fost timp pentru un examen post-mortem adecvat?

Problemele ridicate de aceste citeva intrebari nu acopera insa nici pe departe acuzatiile adeptilor teoriei conspiratiei.
#7720 (raspuns la: #7709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
destinul unui emigrant - de Catalina Bader la: 21/01/2004 03:29:39
(la: Romani in strainatate)
ANA ILIE:

Un imigrant roman din America a fost impuscat in cap dupa ce a livrat pizza la o adresa din orasul Frankford (statul Philadelphia). Politia a exclus motivul jafului.
Bita Dobromirescu si sotia sa, Anisoara, si-au lasat copiii in urma, in Romania, pentru a porni in cautarea unei vieti fara comunism si saracie. Au pus piciorul pe pamantul american in 1989, ca refugiati politici, fugind din Romania prin fosta Iugoslavie. La mijlocul anilor 1990, familia Dobromirescu, reunita cu baiatul si cele trei fiice, ducea o viata linistita intr-o casa din nordestul Philadelphiei. Ca multe alte familii de imigranti, si acestia urmareau visul american. Intr-o fractiune de secunda, duminica noaptea, visul s-a transformat in cosmar: Bita Dobromirescu, in varsta de 46 de ani, a fost impuscat, de la mica distanta, in ceafa de un atacator necunoscut, dupa ce victima livrase pizza.

ENIGMA.Anchetatorii au gasit trupul lui Dobromirescu la cativa metri de microbuzul sau, care avea motorul in stare de functiune, la ora 9:15 seara, pe Strada Leiper. Dobromirescu era angajat de opt ani la New Oxford Pizza, aflata pe Bulevardul Oxford. Cand a fost descoperit, inca mai avea asupra sa incasarile din acea seara. Proprietarul pizzeriei, Dimitrios Koukaras, vorbind cu caldura despre cel pe care il considera mai degraba un prieten, a declarat politiei ca uciderea acestuia nu a avut ca scop jaful. Bita “mergea de trei ori pe zi in acea cladire, unde avem o multime de clienti buni”, a declarat el reporterilor de la “The Philadelphia Inquirer”. Si Lucia Dobromirescu, fiica in varsta de 19 ani, a spus ca “daca cineva ar fi vrut sa il jefuiasca, i-ar fi pus arma la tampla si i-ar fi luat banii. El le-ar fi dat tot”, avand in vedere ca a mai trecut prin situatii similare.

AVENTURI. “I s-au inta mplat o multime de lucruri, insa nu am crezut ca va muri”, spune copilul cel mai mare al familiei, Alina Dobromirescu, in varsta de 20 de ani. Viata lui Dobromirescu in America este destul de controversata. In anul 1992, Dobromirescu a fost impuscat de cinci ori in timpul unei confrunta ri cu un om inarmat, care ii ameninta familia. In 1994, Bita Dobromirescu a fost gasit vinovat de crima involuntara pentru uciderea acestui barbat.
Mai mult, in urma cu doua saptamani, la 3 ianuarie, Dobromirescu a fost lovit de o masina marca Cadillac, in timp ce traversa Bulevardul Oxford. Soferul a oprit pentru o clipa, apoi a parasit scena accidentului, lasandu-l pe Bita lovit, in mijlocul strazii. Dobromirescu a facut plangere la politie, insa ofiterii au declarat ca nu au putut face nimic, deoarece victima nu a retinut numarul de inmatriculare al masinii.
Cu toate acestea, Dobromirescu i-a povestit fiicei sale Alina ca l-ar fi vazut pe sofer in timp ce livra pizza intr-o cladire de apartamente din Strada Leiper, exact locul unde, doua saptamani mai tarziu, a fost ucis in stil mafiot.
Acum, politia a redeschis dosarul accidentului de ma sina, cautand indicii cu privire la asasin.

Situatie limita - de Radu Herjeu la: 31/01/2004 04:54:31
(la: Deontologia reporterului, sau fapta penala?)
La un curs de manipulare sustinul la Boston, profesorul ne-a pus in fata unei dileme asemanatoare. daca, de exemplu, fotograf fiind, vad o scena in care un om vrea sa-si dea foc, ce facem : ii dam peste mana in care tine bricheta sau asteptam ca sa facem poze. Era si o formula " kick or click?" cei mai multi colegi de-ai mei, americani, au spus ca evident vor face poze. Ca de aceea sunt reporteri profesionisti. Mie mi s-a parut monstruos.
Ca si in cazul prezentat de tine, nu cred ca profesionalismul unui jurnalist trebuie confundat cu obtinerea stirii, fara nici un fel de scrupule ! E ca si cand ai spune ca un sofer de camion nu trebuie incriminat pentru ca a calcat un om in drumul lui spre destinatie. Treaba lui era sa duca marfa la loc sigur. Prin urmare, facand orice pentru asta, isi dovedeste profesionalismul si atasamentul fata de valorile locului de munca.
Eu nu stiu de unde a luat Zabriski prima regula. Eu n-am auzit de ea. Dar e adevarat ca n-am fost nciiodata pe front. Si, daca asta e regula, nici nu m-as duce.
Si cred ca daca constiinta il lasa in pace... inutil sa-l condamni pentru fapte penale.
Apropo, cel care, in situatia descrisa de mine la inceput, a ales sa faca poze, s-a sinucis cativa ani mai tarziu... Pentru ca nu mai putea suporta sa traiasca cu vina aceea. desi revista la care lucra l-a recompensat pe masura pozelor facute.
Din pacate, nu trebuie sa ajungem la situatii limita ca sa ne punem problema deontologiei. Eu cred ca ar trebui sa ne punem problema in fiecare moment. Din pacate, multi jurnalisti nu sunt constienti de puterea de influentare pe care o au. Sau, daca sunt contienti, nu-i responsabilizeaza cu nimic.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: