comentarii

Stabil ciclici Carbenes şi conexe specii în afara Diaminocarbenes


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
nedumerire - de cico la: 02/08/2005 09:52:26
(la: Reflecsii. Forum)
Este acesta doar un simplu text auto-definitoriu, de auto-reflectie, sau contine si idei pragmatice, carora sintem indemnati sa le dam curs?

In primul caz, daca ideea exprimata ar fi de genul "iata, asa sint eu" si-atit, sa-mi fie cu iertare, dar cred ca autorul s-a pierdut in propria-i "paguba de cuvinte", si vad din comentariile de-nceput mai ales ca si altii si-au pierdut vremea cautind degeaba bolovanul aruncat in apa.

In al doilea caz, e iar o lipsa de coerenta, ca nu se intelege deloc care ar fi concret acele "cazuri" care l-ar deranja pe autor. Citesc amuzat ca prietenul la betzie e luat drept filosof, iar vulgaritatile in versuri ale unuia care se prea poate sa se fi masturbat cind le-a scris trec drept monumentale semnale de protest. De la dadaism nu-i decit un pas spre aiurism, cretinism, betzivism, vulgarism. Si arta se transforma in sculptura ecologica "protestatara" din cutii de conserve. Acestui ultim comentariu i-as opune o alta conferinta de pe-aici, unde careva se-ntreba daca n-ar trebui sa se impuna reguli in arta :))

Referitor la cazurile in care autorul scrie cu simplitate c-a dat dovada de grosolanie sau mitocanie : la inceput imi pareau un fel de mea culpa (chiar daca n-am citit pareri de rau sau scuze adresate vreunui Valeriu). Acum ma-ntreb daca nu erau mai degraba justificari si exemple de urmat. De genul : iata cum trebuie sa raspundem la ce nu ne place.

Cu riscul de-a stirni o astfel de reactie, o spun totusi direct : lasind la o parte ..."palavrageala fara sfirsit si scrisul compulsiv", cauta sa fii mai legat si consistent in ceea ce comunici. Ai vreun model sau vreo solutie la genul in care ar trebui sa se discute (dupa tine) pe un astfel de forum? Prezinta-ni-l organizat si clar. Cind zici ca "e momentul sa triem", "sa impunem modele, cerinte", ia spune-ne tu cum le stabilim? Impuscam pe unul din trei? dam afara de pe forum pe oricine n-are un IQ peste 50? stabilim calitatea nu dupa cit de beat apare vreunul, ci dupa cit de prieten ne este?

Ca prin aceasta lipsa de coerenta si claritate, si textul acesta apare ca cele de care te plingi : "unul imbacsit de atitudini ferme, decisive si neaparat, intodeauna tragice".
#62949 (raspuns la: #62471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce este loc public, loc virtual si cine are ce drepturi? - de AG la: 14/11/2005 21:54:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
1. Adica in Romania, daca inregistrez un domeniu pe banii mei,
construiesc un site pe banii mei, pun in el continut pe banii mei, si il
gazduesc pe un server platit tot cu banii mei, inseamna ca intra in
patrimoniul public national??
Imi pare rau, dar chiar si pt. Romania unde orice e posibil, mi-e greu
sa cred asa ceva! Poate ar fi bine sa ne dati o explicatie legala a ce
inseamna "loc public" in Romania atunci?

Poate nu am fost eu destul de clar in
explicatia mea, dar considerati urmatorul caz: un mall pare la prima
impresie un "loc public" si care in realitate, nu are nimic de a face cu
asa ceva! Este un loc cit se poate de particular, iar proprietarul da
acces la public in spatiul sau. De aici de ex. restrictia de a face poze
intr-un mall fara aprobarea managementului mall-ului, implicit al proprietarului.

Da, un site pus pe un server este considerat o "publicare", dar asta
e alta poveste fata de modul de preluare a continutului de pe un site
si republicarea lui. Serverul respectiv este un alt "loc" particular, ca doar nu este finantat de stat, dar care pune la dispozitia publicului
siteurile pe care le gazduieste. Dar asta nu cred ca da dreptul cuiva sa
imprumute de pe site/server, imagini care nu ii apartin si sa le manipuleze
in alte contexte decit cele aprobate de proprietarul siteului in cauza.
E ca si cum as merge la mall si as lua niste marfa dintr-un magazin,
fara plata, si le-as revinde in alta parte! Imi pare rau, dar explicatia
Dstra nu imi suna logic!

Nu stiu daca in Romania "spatiul virtual" este un spatiu "special" si are
o identificare deosebita, dar din pdv publicistic, cu ce este webul
diferit de un ziar de exemplu? Doar pt. ca este vizibil pe un computer
in loc de hirtie?

2. Daca forumul respectiv face parte dintr=un site comercial, cred ca
implicit exista natura comerciala a locului respectiv. Orice pagina
dintr-un site comercial implica ca este publicata pt. oarece avantaje
comerciale, daca nu se specifica altfel in site (de ex. un site educativ,
probabil nu face obiectul unei astfel de discutii).Chiar daca in
paginile forumului nu sint incluse reclame de ex. Dar simplul fapt ca niste imagini sint reproduse integral, chiar daca sint redimensionate,
intr=un alt site, particular, fara acordul autorului, mi se pare un prag
suficient pt. a stabili apartenenta si drepturile conexe.
Chiar daca pozele nu erau subiectul postului in sine, dar erau folosite
ca ilustrare a unei idei, oare nu trebuie ca cineva sa se gindeasca in ce
mod isi insuseste munca altcuiva?
Da, daca punea niste simple linkuri la pozele respective, nu ar fi fost
nici o problema, si acest fapt a fost stabilit prin decizii judiciare daca
nu ma insel.

Apropo de google ori alte motoare de cautare... este o discutie curenta
modul in care sint preluate si republicate informatii particulare din di
verse siteuri! Poate intr-o zi aceste siteuri de cautare vor fi interzise
dar atita timp cit autorii de siteuri codeaza specific pt. indexare, implicit ei isi dau consimtamintul pt. republicarea continutului in
listele/siteurile
de cautare. Probabil pe undeva in termenii de utilizare a acestor siteuri de cautare
este specificat acest mod de lucru.

3. In ce priveste educarea publicului in privinta aplicari acestei legi,
cred ca oricind puteti apela la Fotomagazin.ro unde puteti publica
articole legate de aceste lucruri. Va stam la dispozitie cu spatiu in
site daca doriti sa promovati aceste cunostinte.
#87603 (raspuns la: #87553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
12 milioane de romani traiesc in afara granitelor tarii - de anita47 la: 27/12/2003 02:28:12
(la: imaginea romanilor peste granite)
Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti
=============================================================

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.

Italia

Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.

Franta

Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

Germania

Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.

Austria

Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.

Elvetia

Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".

Spania

In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.

Belgia

Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.

SUA

Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.

Canada

Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.

Australia

In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.

Argentina

In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Brazilia

Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.

Columbia

In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.

Mexic

Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.

Peru

Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.

Venezuela

Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.



Cifre exotice

Turcia

In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.

Israel

Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.

Suedia

In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.

Danemarca

In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.

Luxemburg

Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.

Maroc

In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.



Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.

Grecia

Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.

Iugoslavia

Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.

Bulgaria

Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.

Ucraina

Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.

Macedonia

Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.
(moldova.go.ro)





citeva informatii utile... - de L la: 16/10/2004 09:35:34
(la: Eugenia)
Harta genomului uman e cunoscuta, in sensul ca avem textul, dar din pacate nu cunoastem limba. Stim ce inseamna anumite cuvinte, dar cam atita.

Inginerie genetica se facea si acum citeva mii de ani, desi nu sub acest nume. Cind pastorii incruciseaza doua rase de oi ca sa combine citeva trasaturi rare intr-un singur animal, sau cind agricultorii pastreaza semintele de la rosiile mai gustoase, cam acelasi mecanism e la lucru, desi a trecut multa vreme pina omul s-a prins s-o faca sistematic. Diferenta este ca natura ne protejeaza de greseli in acest caz: rase suficient de diferite nu se pot incrucisa, si deviatiile (mutatiile) sint in general infertile deci nu se pot inmulti scapind de sub control.

Manipularea genetica in laborator se face intr-un alt fel: "gene splicing" inseamna inserarea unei bucati de cod genetic (chiar de la o specie complet diferita) in DNA-ul unei celule mama complete, cu scopul de a adauga o anumita trasatura noului organism.

Anumite rezultate ale acestei tehnologii sint pozitive si probabil greu de obtinut rapid pe alta cale. Din pacate, e de asemenea la fel de usor sa se depaseasca limitele, si e greu de confirmat daca impreuna cu trasaturile dorite nu am introdus si altele mai nedorite, care nu apar decit generatii mai tirziu.

De exemplu, daca o buruiana e rezistenta la paraziti si codul respectiv e izolat si introdus intr-o leguma, putem obtine cartofi care nu sint mincati de gindacii de Colorado, si deci care nu mai trebuie improscati cu pesticide. In felul asta ai de ales intre legume cu urme de chimicale toxice, sau legume "curate" dar modificate genetic. Am auzit de gene dintr-un peste introduse in rosii sa le dea rezistenta la frig (informatie neconfirmata).

Alte rezultate sint mai usor de verificat. Unele bacterii, carora li s-a inserat secventa DNA corespunzind insulinei umane, pot produce insulina in conditii de laborator, deci sint o sursa mai ieftina. Cum insulina e o substanta simpla (intre proteine) banuiesc ca e relativ usor de determinat puritatea etc.

Vom putea determina daca un fetus are defecte congenitale. Anumite boli genetice pot reduce drastic sansele de supravietuire normala. Problema e, unde tragem linia. Cind vor vrea ochi albastri ?

E dificil de anticipat efectul speciilor modificate genetic asupra naturii inconjuratoare. Unele pot sa inlocuiasca rapid speciile native care nu pot concura cu ele. Lantul ecologic, care e greu incercat zi de zi, poate fi debalansat in cai greu de banuit.

Poate ca solutia e sa acceptam ce avem si sa nu lasam aceste modificari in afara laboratorului. Europa, din cite stiu eu (dar nu si Romania), refuza importul de alimente modificate genetic (ceea ce e bine dupa parerea mea, pentru ca n-am incredere ca concernurile industriale dau doi bani pe sanatatea mea daca li se da optiunea). Din pacate piata isi spune cuvintul, si majoritatea populatiei nu va voi sa cheltuiasca dublu pentru legume naturale, care deseori nu arata la fel de bine decit celelalte. Fara informatii suficiente, in curind vom avea de ales numai dintre rau si mai putin rau.

Si problema nici macar nu e asa de simpla. Ingineria genetica e doar ultima sperietoare, dar nu e singura creatoare de probleme pentru umanitate. Si animalele (ne-modificate) crescute la ferme sint dopate cu vitamine si hormoni de crestere, ale caror influenta asupra organismului uman e greu de stabilit pe termen lung. Probabil tonele de "pulpe USA" importate in Romania asa sint.

In plus, nu-mi amintesc unde am citit despre niste studii care au descoperit ca imensele cantitati de medicamente (anti-depresante si altele) eliminate cu dejectiile umane in mari si oceane sint acumulate in pesti si alte organisme care traiesc acolo. Care in final, ajung tot la noi, cum sintem la sfirsitul lantului trofic.

Scuze pentru lungimea postului.
REGASIRE I [am revenit] - de oliver la: 06/04/2005 18:44:51
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Va propun spre dezbatere un subiect care porneste de la o dilema personala – REGASIREA, INTRE MISTIC SI SUBLIM. Va trebui sa explic inca de acum diferenta intre mistic si sublim. Este o deferentiere pe care Alain Besancon o epuizeaza in « Dilemele mantuirii » (Humanitas, 2001), teza cartii fiind aceea ca misticul degenereaza in sublim. El urmareste acolo un proces istoric, pe care-l scruteaza cu armele unui specialist in istorie si filosofie politica, ceea ce, desigur, n-am intentia sa fac aici. Eu ma rezum la o retorica destul de patetica, in care va invit sa-mi comentati ideile despre prietenie si iubirea erotica, subiecte pe care le vad introductive pentru problema de fond, care este o obsesie a mea – distanta fizica fata de o persoana iubita, pe care trebuie sa o consideri « prietena ». In acelasi timp, consacrarea sociala a unor pattern-uri relationale din care simt acut nevoia sa evadez. Bunaoara, atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie...

Ma voi rezuma, deocamdata, la o comparatie intre prietenie si iubirea de cuplu, urmand ca, intr-o interventie ulterioara, sa-mi exprim convingerile profunde in privinta intentiei pe care am avut-o atunci cand am fost gay. Sunteti pregatiti pentru o confesiune ?

PRIETENIA. Despre ce cred ca este vorba ? Porneste dintr-o necesitate elementara pe care o numesc regasire; de aici pleaca dorinta de a da vietii un sens, de a ne-o apropria. Cand am gasit in sfarsit oamenii cu care putem stabili aceasta corespondenta, descoperim sacrul si, prin aceasta, ne impartasim din ceea ce se numeste fericire, desi nu ne putem simti pe deplin fericiti in viata aceasta, fiindca exista starea aceea de latenta a raului, care face imposibila instalarea deplina a fericirii absolute. Regretul ne sfasie si suntem nevoiti sa credem ca suntem parasiti de Dumnezeu, dar aceasta sub aspect emotional, fiindca dintr-un unghi rational, lucrurile trebuie sa fie vazute altfel, sau cel putin asta cred, anume ca noi l-am parasit pe Dumnezeul care ne-a dat, din iubire, se pare, posibilitatea de a-l parasi. Incepand de atunci, noua ni se pare ca viata, daca are vreun sens, acesta il exclude pe Dumnezeu, care nu mai ocupa locul de creator si de restaurator al lumii. Dar mi se pare nejustificata ignoranta noastra, cata vreme nu gasesc centralizare doctrinara mai deplina in afara acestui mesaj al lui Christos catre apostoli : « Porunca noua va dau, sa va iubiti unul pe altul asa cum v-am iubit eu pe voi »...

Iubirea dintr-o relatie de prietenie este, deci, sensul vietii, fapt pentru care prezinta, pentru mine, interesul sublim intre toate subiectele care m-ar putea preocupa. Construirea unei relatii de prietenie autentica este periclitata de excluderea acestui Dumnezeu, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Sau, El se afla in mijlocul lor. Asta pentru ca aici vorbim despre un subiect pentru discutia caruia ai nevoie de curaj – sacrul. Nu cred ca puteti spune ca prietenia - care te face sa simti ca apartii acelui om care este atent la trairile tale, la nevoile tale cele mai profunde, carora le raspunde, atat cat poate, asa cum nimeni altcineva n-o mai face – este profana. Profan este tot ceea ce este anost, rutina, banalitatea cotidiana ; exponential profana este senzatia de spleen. Dar am dorit cu orice pret sa parasim acest teren al groazei existentiale, fiindca il cunoastem foarte bine cu totii, sau poate ca unii il cunoastem mai bine decat ceilalti... Oricum ar fi, problema mi se pare ca exista dintotdeauna, dar solutiile, desi existente, au fost, sunt si vor mai fi ignorate. Va propun, deci, sa ne intoarcem la solutii.

IUBIREA DE CUPLU. Despre aceasta forma, consacrata si ea, de apropiere umana interpersonala (autentica), consider ca este inferioara – N.B., ca forma ! – prieteniei, asa cum a fost ea descrisa mai sus. Asta pentru ca aici apare un element nou, iubirea trupurilor. Si care este problema, de ce cred eu ca nu ne-am simti mult mai bine, mai fericiti, in bratele iubitei, dacat coplesiti de iubirea (non-fizica) a unui prieten ? Ce fel de problema mai e si asta ? Pentru mine, aceasta problema exista si ea dintotdeauna, si a fost si ea evitata, si exact din acelasi motiv, adica fiindca aici este vorba de sacru, un munte pe care nu oricine poate urca. Iubirea fizica, spre deosebire de iubirea sufletelor, este posesiva, obiectualizeaza, chiar daca aceasta obiectualizare poate fi foarte transparenta in raport cu consistenta spirituala a celor implicati in aceasta relatie. Este nevoie de multa precautie, in relatia erotica de cuplu, pentru a nu leza partenerul, pentru a nu-i destrama iluziile posesiei sale, a achizitiei sale, care este partenerul de viata, asupra caruia se spune, tocmai de aceea, ca are drept de viata si de moarte, sau, varianta mai soft, « pana cand moartea ne va desparti ». Iubirea de cuplu, in principiu, este o institutie sociala (casatoria). Putem, desigur, evita pericolul aruncarii unei relatii erotice, profunde pe plan spiritual, in profan, in social, fie casatorindu-ne si mentinandu-ne la trairea aspectului sacramental, mistic, al casatoriei, fie evitand casatoria si sublimand relatia de cuplu intr-o prietenie desavarsita. Orice am face, problema este sa nu cadem in capcana de a ne imagina ca procrearea speciei ar fi un scop in sine, caci progenitura trebuie sa fie efectul iubirii, care consfinteste – ma rog, desavarseste – aceasta iubire, o stabilizeaza, o fixeaza cat mai bine cu putinta in concret. In fine, eu chiar cred ca este posibila evitarea banalizarii relatiei de cuplu, aruncarea ei in profan, dar aceasta nu o vad posibila decat daca relatia este construita pe premise spirituale profunde.

Imi amintesc de filosofia de viata a batranilor, care cred ca sensul vietii este inteles cam asa : privind in urma, asupra realizarilor din aceasta viata, trebuie sa avem satisfactia de a fi construit o casa, de a fi facut un copil, etc. Imi amintesc, in acelasi sens, cum contrazice Christos conceptia asta bolnava, propunand « acumularea » comorilor « in cer », deci o elevare spirituala sustinuta de asistenta divina, pe care o invocam la liturghie. Oamenii care cred in prima teorie, a achizitiei cat mai concrete, vor cere, desigur, la liturghie, sanatate, confort material si psihic, lucruri care ne instaleaza in profan, care ne coboara sub demnitatea de « chip al lui Dumnezeu ». Dar aceasta nu e decat o paranteza menita sa reliefeze importanta refuzului de a arunca o relatie sacra in profan, a efortului (ascezei, in fond) de a mentine in viata relatia care mi-a dat, cu adevarat, viata, care m-a facut in sfarsit sa inteleg de ce viata trebuie traita...

Va trebui sa ma intorc asupra aspectului fizic al unei iubiri, al unei prietenii erotice, intre un barbat si o femeie, si sa amintesc opinia lui Nikolai Berdiaev, conform careia subiectivizarea, individualizarea, concentrarea asupra elementului mistic, inepuizabil, al persoanei iubite, reduce sexualizarea relatiei, are tendinta sa o sublimeze [si aici va invit sa-mi vorbiti din experienta]. Asa incat, in cele din urma, descoperim ca sufletul, trupul, persoana noastra, nu poate face obiectul nici unui fel de posesie, al nici unui fel de iubire geloasa, exclusivista, depersonalizanta. Descoperim libertatea, acea stare care face posibila potentarea intru adevar a individualitatii fiecaruia dintre noi ; descoperim, de ce nu, fericirea.

Infidelitate - de Cassandra la: 13/04/2005 22:08:48
(la: Avem curaj sa discutam deschis despre infidelitate?)
Fidelitatea in relatiile inter-umane implica onestitate in respectarea unui ‘acord’, de exemplu promisunea matrimoniala sau de exclusivitate in relatiile sentimentale si sexuale (monogamia). Dar este omul monogam prin natura sa? Biologii si-au dat seama de mult ca monogamia nu este in natura speciilor in general, iar Homo sapiens nu face exceptie. Pina si mitul lebedelor monogame (vrei monogamie, cauta-ti o lebada) s-a stins! Ca urmare fidelitatea sexuala la speciile monogame din punct de vedere social, nu este la ordinea zilei. Cu toate astea omul are nevoie pentru avantajele sale, sa mentina in general o societate de tip monogamic.

Pe baze biologice se crede ca barbatul este mai predispus la infidelitate dar ultimele stiri spun ca femeia poate fi cel putin la fel de infidela perechii sale. Daca infidelitatea sexuala masculina poate fi oarecum ‘inteleasa’ biologic, intrebarea este – de ce femela (femeia) imperecheata social cauta relatii sexuale in afara relatiei de pereche?

Vorbind de infidelitate sexuala si sentimentala, daca sintem angajati intr-o relatie bazata pe iubire in care afectul nostru apartine persoanei iubite, nu am putea sa ne simtim bine cautind sex in alta parte (sau cel putin asa cred). Iar daca iubirea s-a sfirsit, intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este – merita sa continuam aceasta relatie? Si daca merita, pentru cine si de ce?

Nu numai ca nu e usor sa vorbim despre infidelitatea personala dar in multe situatii e greu sa o acceptam. De aceea vom auzi mereu ‘explicatii’ si justificari care nu sint altceva decit incercari de autoinselare, de a continua cu orice pret o relatie care este destinata esecului. In alte cazuri acordul initial se schimba si capata caracter ‘contractual’ din multiple interese – criterii economice, stabilitate, copii... asa incit pentru unii merita. Dar pentru altii nu.

In orice caz important este ca infidelitatea apare atunci cind unul din parteneri incalca acordul reciproc oricare ar fi acesta. Consecintele sint mai mult sau mai putin grave in functie de toleranta pe care cel afectat o are la infidelitate (gelozie). Gelozia este un sentiment foarte putin rational. Pentru unii e foarte grav cel mai mic accident sexual, altii pot accepta accidente sexuale dar niciodata lipsa de exclusivitate in sentimente.

sergiu - de OmuletulGoma la: 06/05/2005 23:02:14
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Nu sunt sigur ca gasesc legatura intre raspunsul de la punctul unu si intrebarea mea. Oricum, ca raspuns, mi-au luat-o inainte popix si don.
Despre delfini si bonobo vroiam sa aduc si eu vorba. In afara de aceste specii, numai oamenii simt nevoia de descarcare sexuala 365 de zile pe an. Leii de exemplu, dupa cate stiu, o fac numai vreo 5 zile, continuu, adevarat, dar numai 5 zile. Si aparent numai in scopul multiplicarii. Daca ar simti imboldul instinctului mai des ar face-o mai des.

Cat despre al doilea punct, asta da, as vrea sa analizez. M-ai pus in incurcatura aruncand de-a valma cu avortul si prezervativele. Pai nu e deloc vorba de acelasi lucru. Hai sa-ti arat cum vad eu lucrurile.
Sunt de acord ca avortul este o crima. Orice parinte care a privit cu inima la gura dezvoltarea unui prunc dorit o poate confirma. Intr-o paranteza as vrea sa clarific totusi ca nu sunt de acord cu trecerea avortului sub litera legii. Din motive practice.

Asadar, nu as interzice prin lege avortul dar as face totul in putinta mea sa descurajez aceasta "solutie".
Despre pilula "dupa" - am sa o admit si pe aceasta sub aceleasi considerente morale cu avortul, desi argumentul il vad aici mult mai subtire.
Dar prezervativul si pilula anticonceptionala cad in cu totul alta categorie. Nu tratez problema prezervativului ca bariera impotriva bolilor, problema nu se pune in cazul unui cuplu stabil si monogam. Prezervativul este in acest caz folosit numai si numai ca preventie impotriva impregnarii.
Privind aceste metotde profilactice numai din acest punct de vedere, argumentul dumitale cu privire la "crearea unui mediu ostil" cade. E numai un artificiu. Pentru ca desi nu te-am intrebat, sunt absolut convins ca ai include si cunillingusul la actiuni imorale, am sa spun de asemenea ca si argumentul cu egoismul cade. Dorinta mea de a crea placere partenerei nu are nimic egoist si nu asteapta rasplata. Totusi, e imorala, nu? Asadar totul se reduce la un singur punct de vedere: "Placerea fizica e un pacat!". De aici porneste toata filozofia aceasta. Daca dumneata nu vrei sa o spui raspicat, las' ca o strig eu de pe acoperis. Cel putin asa apare din afara. In concluzie, orice forma de manifestare sexuala care nu are ca scop unic procreerea, este un pacat.
Numai si numai prin aceasta prisma vad eu homosexualitatea ca pe un pacat. Dar privind lucrurile astfel, homosexualii nu sunt cu nimic mai "vinovati" decat heterosexualii care practica sexul de placere.
Asta ca sa ma intorc totusi la subiectul threadului. Ceea ce ii deosebeste pe unii de altii este atractia launtrica catre un sex sau celalalt. Dar asta este numai planul carnal.
Prietenia care ma apropie pe mine, un hetero, de un alt barbat hetero, sentimentul de incredere, respect, admitatie, nu cred ca se deosebeste deloc de dragostea(iar aici elimin total atractia fizica/sexuala) pe care un homosexual o simte pentru un partener dorit(iarasi, aici nu in sensul fizic, carnal). Spun asta pentru ca din punctul meu heterosexual de vedere, singura deosebire dintre sentimentele pe care le am pentru un prieten adevarat si sentimentele pe care le am pentru femeia iubita sunt de natura carnala. Pe ea vreau sa o strang in brate, sa ma contopesc fizic cu ea. Cu prietenul, o strangere de mana e suficienta.
Eu cred ca pentru un homosexual este exact pe dos. Si fara putinta de alegere.

Cat despre casatoria homosexualilor -
Biserica Catolica, din punctul meu de vedere, este doar o organizatie politica. Relatia cu spiritualitatea este numai tangentiala. Dogma acestei biserici este cu nimic mai buna decat a alteia. Este o diferenta intre dogma si moralitate. Iar homosexualii ar trebui sa renunte la a mai incerca sa o schimbe. Ar trebuii sa o renege ca pe o organizatie a bigotismului, fara nimic dumnezeiesc.
Permiterea uniunii civile a homosexualilor este insa cu totul alta mancare de peste. O societate democratica, bazata pe tratamentul egal al sexelor, raselor, varstelor s.a.m.d. nu are dreptul sa impuna o "moralitate" religioasa celor care nu adera la acea religie.

Dar ce stiu eu?! Am sa sterg cu buretele tot ce am scris pana acum. Cassandra are dreptate. Incerc sa expun argumente logice impotriva unor idei care au "dreptul" absolut asupra ADEVARULUI.

Apropos Cassandra, multumesc pentru corectura filos/philos.


I am only one, but I AM one!
#47362 (raspuns la: #47314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Oamenii devin homosexuali? - de a399 la: 01/01/2006 14:15:35
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Intrucat eu sunt homosexual si in plus lucrez in domeniul stiintific (ce-i drept nu in tara ci in San Francisco si nu in psihologie ci in stiinte exacte), as vrea sa-mi spun si eu parerea. Daca ar fi sa judec dupa propria mea experienta, as crede ca orientarea sexuala este 100% predeterminata de la nastere. Nu imi amintesc nici macar de un minut in viata mea cand sa nu fi fost atras de baieti sau barbati, chiar si atunci cand aveam 6 ani! Parerea ca totul e la alegerea fiecaruia mi se pare nu numai neadevarata, dar chiar ciudata si ilogica. Cand cineva este heterosexual, o simpla experienta l-ar putea aduce cu picioarele pe pamant. Sa presupunem ca un barbat heterosexual decide: gata, de maine imi vor placea numai persoanele de sex masculin; cine oare ar reusi sa puna in aplicare asta? As vrea ca barbatul care sustine ca "e la alegere" sa-mi permita sa-i rasucesc gatul daca intoarce capul dupa femei, dupa ce "a decis" sa fie homosexual:))) De aceea raman uluit cand aud pe cineva spunand ca orientarea sexuala este "la alegere". Va rog sa faceti macar pentru o zi experienta asta inainte de a avea o opinie. Nici eu nu pot hotari: gata, de maine imi plac numai femeile, pentru ca stiu ca orice as face, nu-mi plac. Nu e vorba sa-ti placa sau nu un fel de mancare, ci e vorba de ceva fundamental in viata fiecaruia. Nu inteleg de ce atat de multi gandesc atat de eronat, cand e la latitudinea lor sa se convinga de contrariu.

Vreau sa adaug aici ca una dintre confuziile cele mai frecvente in evaluarea orientarii sexuale este confuzia dintre actul sexual si identitatea sexuala. Multi homosexuali au sex si cu femei, dar sunt definiti ca homosexuali prin natura afectiunii pe care o au fata de persoana iubita, si nu de natura sexului pe care il practica. La fel, destui heterosexuali pot avea erectii si sex chiar cu alti barbati; ceea ce ii defineste ca heterosexuali este natura relatiilor erotice (pe cine iubesc: un barbat sau o femeie). In inchisori multi heterosexuali au relatii homosexuale fara ca asta sa-i schimbe; la iesirea din puscarie iar alearga dupa femei.


In privinta studiilor actuale privind orientarea sexuala pot spune urmatoarele: sunt indicatii foarte puternice ca exista o baza genetica, desi baza genetica nu e totul. Gemenii univitelini chiar cand sunt crescuti in conditii total diferite, au o concordanta de 52% in privinta orientarii sexuale. In schimb gemenii bivitelini au o concordanta de numai 25%! Iar pe linie simpla fraterna, concordantza este si mai mica, de 15%. Trebuie spus ca la speciile inferioare lucrurile sunt mult mai simple decat la om. Cercetarile facute pe mustele de otet au aratat ca prin simpla modificare a unei gene, ele devin total neselective la sex; "bisexuale"! De altfel una din directiile de cercetare in combaterea daunatorileor merge pe aceasta linie, desi inca nu s-a reusit sa se obtina homosexualitate absoluta la insecte. La animalele mai complicate, cum ar fi cainii sau oile, homosexualitatea in mediul natural este prezenta la nivelul a 10-15% din animale. La maimutele cu genomul cel mai apropiat de cel uman (cimpanzeii bonobo din Africa Centrala), care au 98.5% din genom identic cu cel uman(!), relatiile sexuale dintre adulti si relatiile adulti-adolescenti de acelasi sex sunt la fel de raspandite ca si relatiile sexuale dintre masculi si femele! Asta s-a constatat si la specia umana, inainte ca religiile abrahamice sa preia puterea politica. In antichitate majoritatea absoluta a civilizatiilor era favorabila si chiar incuraja relatiile homoerotice, care de multe ori erau chiar impuse oficial de stat pentru diverse motive; de exemplu legile din Creta, dar si legile lui Solon din Atena care aveau in vedere rolul educativ al pederastiei si limitarea cresterii populatiei. Dar chiar la alte popoare, ca de exemplu la gali, celti, sciti, fenicieni, japonezi etc relatiile homoerotice erau parte componenta din viata sociala si chiar reglementate prin legi. Dupa ce imperiul roman a adoptat crestinismul ca religie de stat au inceput persecutiile legate de identitatea sexuala si chiar persecutii contra tuturor celor care asociau sexul cu placerea. In codul lui Justinian, novela 102 (paragraf) stabilea ca toti cei care au relatii "de sodomie" sa fie ucisi, arsi de vii si pana si cenusa lor sa fie calcata in picioare si aruncata in latrine! O, "bunatate" crestina! Nu degeaba Justinian a fost facut sfant in religia crestin-ortodoxa! La fel ca si sf Constantin care si-a ucis prin fierbere nevasta cand a prins-o cu un sclav si care si-a omorat propriul baiat de frica sa nu-i ia tronul! Aprigi crestinii astia!

Idealul iudeo-crestin pana in secolul 20 a fost o relatie dintre barbati si femei acceptata numai in cadrul conjugal si destinata exlusiv procreierii. De altfel dupa inventia termenilor de homosexualitate si heterosexualitate (cuvant inventat la 10 ani dupa cuvantul homosexualitate!), ambele notiuni erau descrise in dictionarele epocii (inceputul secolului 20) ca fiind "morbide, nenaturale". Heterosexualitatea de exemplu era descrisa ca fiind "o atractie exagerata si morbida fata de sexul opus"! Abia odata cu dezvoltarea cinematografiei, mai ales a celei americane, si-a dobandit heterosexualitatea un statut verbal privilegiat, iar cum vedeti homosexualitatea nici acum nu are vreun statut.

Ca sa raspund autorului primului mesaj in mod direct: cand eram foarte tanar am alergat la toti medicii si psihiatrii din Bucuresti cu rugamintea de a ma schimba; credeam ca imi vor da niste pastile si gata, de maine alerg dupa femei. Bineinteles ca nu a fost posibil, iar tratamentele lor merita sa fie expuse aici (cu alta ocazie) pentru ca unele au fost imbecile iar altele comice. Sigur ca as fi preferat sa fiu ca majoritatea si sa nu fiu umilit si batut de atatea ori; credeam ca si eu am dreptul de a cauta fericirea, ca altii. Dar nu era nimic de ales. Asa cum nu poti sa-ti alegi parintii sau epoca in care te nasti. Nimeni nu isi alege sa fie minoritar, mai ales intr-o societate devenita pe parcurs intoleranta cum este societatea romaneasca, chiar cea de azi, daca e sa judec dupa statisticile care spun ca 85% dintre romani nu ar accepta nici macar sa aiba vreun vecin homosexual.

In privinta rolului mediului: este foarte complex. De exemplu gradul de impregnare cu testosteron a sarcinii in perioada prenatala este foarte important. Femeile foarte stresate in perioada graviditatii au sanse mult mai mari sa aiba baieti homosexuali; s-au facut studii in aceasta privinta. Pe maimute s-a aratat ca daca fatul este de sex masculin si maimuta mama este injectata cu estrogeni, baiatul-maimuta va fi in majoritatea cazurilor homosexual. Dar la oameni lucrurile sunt mult mai complicate. Subiectul e mult mai vast si nu poate fi discutat in cinci minute. Sunt cazuri cand homosexualitatea este mascata de educatia strict heterosexista si adevarul iese la lumina in imprejurari neasteptate.

Psihiatria si Psihologia moderna considera ca nu este de fapt posibila schimbarea orientarii sexuale, iar ideia de schimbare este ea insasi nociva pentru ca da impresia ca homosexualii trebuie sa se schimbe, ceea ce nu se poate si nici nu e de dorit sa se incerce-din motive etice. In SUA medicii care isi fac reclama ca pot face "conversii" sunt chiar dati afara din asociatia psihologilor sau psihiatrilor americani, pe motiv de incompetenta sau reclama mincinoasa.
Si aici se fac bani buni de catre cei care exploateaza incultura sau ignoranta (mai ales a celor care fac parte din extrema dreapta religioasa), dar autoritatile stiintifice sunt intransigente.

Cand cineva intreaba: dar in definitiv care sunt cauzele homosexualitatii?- raspunsul cel mai frecvent care i se da de catre cei care cerceteaza problema este: "cand vom stii care sunt cauzele heterosexualitatii, pe care pana acum nu le cunoastem deloc, cu siguranta vom afla si care sunt cauzele homosexualitatii!"


Ar trebui sa mai adaug ceva: din punct de vedere politic, Romania a fost printre primele 5 tari din lume care au exclus din codul penal relatiile intre persoane de acelasi sex, pe vremea lui A.I Cuza. Constitutia lui Cuza a fost dintre cele mai bune din lume, alaturi de cea belgiana. Pot sa citez bibiografie americana pe aceasta tema. Totusi la interventia "Preasfintei" Biserici Ortodoxe in perioada interbelica legile respective au fost schimbate in rau. Ele au fost preluate si inrautatite de comunisti, dar in ultimii ani ai lui Ceausescu legile erau aplicate numai celor care erau pe fatza contra regimului, dar dupa impuscarea lui, in 1996 cand a venit la putere "democratia", ele au fost reinvigorate poate din prostia partidului national taranesc crestin si democrat, sub presedentia lui Emil Constantinescu. Lucrul nu a ramas fara ecouri in lume: ambasadele si consulatele Romaniei au fost practic blocate de demonstanti. A trebuit sa intram in secolul 21 pentra ca legile nedrepte din codul penal sa fie abrogate, si asta petrecandu-se numai la presiunea Uniunii Europene. Romania este printre ultimele tari din Europa care au facut schimbarea, alaturi de Cipru. Suntem cu adevarat "protocronisti", cum spunea raposatul Edgar Papu!

In concluzie: la multi ani! :)
homosexualitatea si copii - de liana68ro la: 09/07/2006 10:02:50
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
ma tem ca ma intelegi putin gresit
daca prezinta relevanta, am cunoscut un tip gay si mi-a fost bun amic si de incredere.. intr-un context dat; mi-=era si mila de bietul om ca gasea ca parteneri numai otrepe care-l tocau de bani; unii nici nu erau gay, erau doar tarfulitze pt sex.. dar ce putea gasi un biet cetatean european. in Bucuresti, in anii de dupa revolutie?..asta e

era vb de exacerbarea , mai alew vizuala a unora, a nazuintei de a fi recunoscuti..ce inseramna asta de fapt?
nu am auzit, in zilele noastre, ca cineva a fost data afara de la serviciu pe seama orientarii sale sexuale..poate nu cunosct toate datele tuturor si asa mai departe..
sorry
eu una am iesit cu tipi gay in cluburi de noapte in Bucuresti, pt toata lumea si nimeni nu le-a zis nimicutsa, desi daca erai atent puteai sa deduci situatia
am plecat insa..acum nu mai stiu si poate vorbesc fara acoperire
e desigur probabil sa vezi tipi fluierand sau injurand cand vad o "tipa" machiata infiorator cu peruci si alte alea (poti merge asa la barurri noaptea dar nu sa apari in media ) - au aparut la show-uri.. sory, nu i-am pus eu acolo
sincer, cred ca daca as intalni unul asa pe strada as trage un zambet.. condescendent; probabil un barbat ar fi mai dur
daca vreti sa schimbati perceptia omului simplu si nu prea cult nu gasesc potrivita "agresarea" de genul asta; nu ma pricep la imagine si alte cele, e doar parerea mea; cred ca exista si metode firesti si normale sa te faci inteles si acceptat de oameni care nu prea stiu ce este aceasta poveste;
gandeste-te ca poate oamenii aia nu sunt chiar toti rauvoitori; te asigur ca pentru tzatza Floarea de la sat, tot "boala" se cheama ca este, pana merge cineva sa-i explice, da nu machiat strident si cu strasuri ca o sa creada ca o iei in balon;cel mai fericit caz o sa creada ca a venit circul pe ulitza ei
cam plastic vorbesc dar intelegi ce spun
"Publicul" romanesc nu prea reactioneaza politicos si european da nu stiu daca suta la suta e vina lui..alta poveste

pe mine ma intereseaza cel mai tare cum ar privi un specialist in psihologia copilului evolutia si sanatatea mentala si sufleteasca a unui copil crescut de un cuplu gay; sunt atat de complicate problemele cu copii, cu traume din copilarie - n-ash crede ca in cuplurile gay, fie ele si legale nu exista probl de cuplu...
pe vremea comunistiilor, intr-un fel sau altul toti au inghitit o galushca mai mare sau mai mica..indiferent de viata din patuc

de la papa Freud incoace incercam sa exorcizam angoase care -dupa mintea mea aia creatza de femeie bleaga ....vin din scoaterea divinului din existenta noastra de zi cu zi, - nu ma refer la dusul la biserica neaparat, la religia insitutionalizata
dar e opinia mea doar, nu incerc sa te conving de asta

dupa mine, fiecare om are rostul sau si s-a nascut asa cum s-a nascut ca asa a fost stabilit, din motive care deja , daca am incerca a explica sau intelege..dau in alt subiect
poate ca asa a lasat cineva, ca oamenii homosexuali sa nu lase gene la urmashi..
dar ar trebui sa se intrebe daca afectiv copii pe care ii adopta sunt normali; nu ma refer (doar) la viitoarea lor orientare sexuala; daca e asa cum se spune ca gay te nasti, e posibil sa nu fie probleme aci;
ci de comportament, de reprezentare a notiunii si psihologiei de barbat si femeie
scoala are si ea puterile sale
dar sunt mici in raport cu mediul familial
(ma intreb cati baieti deveniti gay provin din familii monoparentale, mai precis au fost crescuti intr-un mediu gen mama-bunica-matusa si atat, fara model masculin la varsta cand era normal sa aiba..)

am vazut pe N geographic un documentar despre homosexualitatea in regnul animal; pt (unii) specialisti pare un pic de neinteles, desi fiecare poate sa gaseasca ceva explicatii; cea mai logica mi sa parut, din pacate, tot selectia naturala a speciei
asta e, sorry
poate a zis si omu` ca sa zica ceva
n-o lua ca ofensa, ca nu asta am urmarit
era ..tema de gandire, daca vrei s-o iei asa


cu respect si intelegere
toate cele bune


#132258 (raspuns la: #131414) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 18/08/2007 14:17:57 Modificat la: 18/08/2007 14:19:21
(la: Vrei sa schimbi lumea?)
ce-i aia bun si rau ....
she-i asta, zizi, capcana?:)))
hai sa pic!
bun/rau e stabilit de majoritate si de-obicei bun e-n sensul perpetuarii speciei.
se poate ca un individ din turma sa nu adere la traversatul raului.
daca o ia pe miriste nu-i vina turmei, ci ii rezultatul liberului arbitru'.
turma nu exercita nicio tiranie asupra vacii nebune (vacii ii e doar ciuda pe spiritul de turma! si se simte obligata sa-l accepte!), care va sfarsi probabil mancata de lupi!
sau va demonstra ca se poate si fara traversatul raului, va ajunge la iarba grasa inaintea turmei si va deveni liderul ei.
deci ce e bun pt minoritate ca ajunge-n scurt timp bun pt majoritate!
ciclic, mah!
#228008 (raspuns la: #228002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Nimic in afara de", pe asta - de Dan Logan la: 24/09/2003 02:40:12
(la: Sfertodoctii cu pretentii si muzica clasica.)
"Nimic in afara de", pe asta de unde ai scos-o?

Exista muzica pop buna, exista muzica fusion/new age, exista muzica traditionala irlandeza si sud-americana, exista ska bun, chiar si punk interesant, etc, etc.

Muzica nu se limiteaza la manele, tehno ori drum-and-bass...
#391 (raspuns la: #387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Carte si mp3. Sint biliotecile ilegale_ - de dan-calin la: 14/10/2003 08:08:26
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Sint bibliotecile ilegale? Biblioteca cumpara o carte si o da la citit la 1000 de oameni. Si o dau pe gratis!
Iar acest “furt” este sustinut cu bani publici de la buget!
Eu, biblioteca, am imprumutat cartea, cititorul a citit-o, poate a si copiat-o, s-a comis ceva ilegal?
Sint bibliotecile in afara legii? Respecta ele dreptul de autor? Daca da, cum? Daca nu, de ce nu sint interzise si scoase in afara legii?


Iata ce spune legea 8 din 1996.
********************************************************************************
ART. 34
(1) Nu constituie o incalcare a dreptului de autor, in sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fara consimtamintul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu conditia ca opera sa fi fost adusa anterior la cunostinta publica, iar reproducerea sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de exploatare.
(2) Pentru suporturile pe care se pot realiza inregistrari, sonor sau audiovizual, cit si pentru aparatele ce permit reproducerea acestora, in situatia prevazuta la alin. (1), se va plati o remuneratie stabilita conform prevederilor prezentei legi.

ART. 107
(1) Autorii operelor inregistrate sonor sau audiovizual, pe orice fel de suporturi, au dreptul, impreuna cu editorii si producatorii operelor respective si cu artistii interpreti sau executanti ale caror executii sint fixate pe aceste suporturi, la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata in conditiile art. 34 alin. (2) din prezenta lege.
(2) Remuneratia prevazuta la alin. (1) va fi platita de fabricantii sau importatorii de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor si de catre fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Remuneratia se va plati in momentul punerii in circulatie pe teritoriul national a acestor suporturi si aparate si va reprezenta 5% din pretul de vinzare al suporturilor si aparatelor fabricate in tara, respectiv 5% din valoarea inscrisa in documentele organelor vamale pentru suporturile si aparatele importate.
********************************************************************************

Copierea oricarui produs este o actiune cu baze strict economice si care respecta cu sfintenie legile profitului si pe cele ale cererii si ofertei.
Urmariti piata si veti constata ca se copiaza doar acele produse cu o rata a profitului extrem de mare si care permit un profit de peste 45-60% din cifra de afaceri.
Cum tehnologiile de copiere sint din ce in ce mai performante, si aici includ si productiile pirat de textile, incaltaminte, etc, marfa copiata sau contrafacuta va avea succes si va inlocui marfa originala.
La fel, cit timp se va vinde muzica la preturi astronomice, ea va fi piratata, copiata, schimbata, tocmai pentru ca reproducerea ei este extrem de simpla. Pe de alta parte in pretul aparatelor de reproducere exista o cota parte pentru drepturile de autor (nu drepturile autorului!!!!).
Daca insa s-ar dori vinzari reale, nu preturi de jaf, s-ar putea realiza vinzari de masa la preturi extrem de mici, costul suportului + profit de bun simt. Adica ar fi mai ieftin sa cumperi decit sa piratezi!
Cum asa ceva nu exista, si muzica si softul se vinde prea scump fata de cit face, ele sint cele mai usor de copiat si piratat.
Un exemplu:
In România un W98 costa 100$ la un salar de 100$. Pirateria este de 65%.
In SUA, W98 costa tot atita 100$, dar la un salar de 1200$, iar pirateria este de 25%.
Daca luam in calcul si conditiile economice, atasate pirateriei, ajungem la o cu totul alta structura si ierarhie a piratilor. Adica nici in SUA unde oricine si-ar permite o licenta pe bani, pretul este prea mare ca sa determine cumpararea in locul piratarii.

Asta demonstreaza ca preturile de vinzare ale acestor produse sint prea mari si permit o eficienta foarte mare a pirateriei.
Muzica este un produs perisabil, usor de copiat, si care se vinde cu preturi astronomice fata de valoarea de intrebuintare. Rezultatul: cistiguri maxime, la costuri minime.
Pentru ca pirateria si copierea sa fie reduse (nu pot fi eliminate!) trebuie schimbate principiile de vinzare ale lor. Aceste principii dateaza de pe vremea gramofonului, iar acum sintem in anul 2003, secolul 21! Lucrurile au evoluat. Cel putin unele din ele!!

Si revin la prima intrebare: sint bibliotecile ilegale??


Dan-Calin

Coralie - de athos la: 15/10/2003 04:01:08
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii)
nu sunt agresiv,imi pare sincer rau daca ti-ai facut asa o impresie despre mine;ceea ce-am vrut sa zic,e ca multi dintre noi,care suntem stabiliti in afara tarii in care ne-am nascut,vin cu pretentii la cei "de-acasa" ca asa si pe dincolo,nu le mai putem intelege mentalitatea s.a.m.d
unde vezi tu aicea agresivitate?
si daca in mod deosebit nu-ti plac postarile mele,nu te oblig sa le citesti...think about it,ok?
#1364 (raspuns la: #1363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da, romanii intalniti pe-afar - de Alice la: 20/10/2003 08:48:25
(la: Test de limba engleza.)
Da, romanii intalniti pe-afara vorbesc mai bine englezeste (si nu doar)decat majoritatea celorlalti.
O vreme s-a facut caz de faptul ca tinerii nostri sunt mai educati decat "ai lor" si, un timp, lucrul asta a fost evident, nu numai in cadrul olimpiadelor internatilonale.
Din pacate au ramas doar "varfurile" care s-au distantat amenintator de restul plutonului.
Un exemplu: amintiti-va de concurenta la medicina "pe timpul nostru". Acum, la Iasi (nu va zic brasoave!)de catva timp, notele ultimilor intrati depasesc cu greu un 3,5 care se rotunjeste anevoie cu media de la bac. La examene studentii de anul intai inca nu stiu care-i cel mai lung os din corp!
Din cauza economiei, veti zice, medicii sunt prost platiti. Poate, dar peste tot e cam la fel!
Au facut zeama lunga din invatamant (altrenativ!!!): cand marti, cand joi, cand intr-o luni...
Dar nu-i nimic, "fi-vom iar ce-am fost si mai mult decat atat!" ...:)

Daniel, repet, din pacate ai dreptate!
Cand e vorba de marea masa a adolescentilor de azi, ai dreptate!
#1713 (raspuns la: #1659) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bunå båieti si fete din fer - de (anonim) la: 21/10/2003 06:07:15
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Bunå båieti si fete din fericire sunt stabilit in NORWAY de 13 ani cåsåtorit cu 2 copi si cam imi convine cå am familia mea aici..Så fi fost nu 1 milion de Euro 100 de Milioane de Euro tot nu masi intoarce in Romania..Conruptie si altele ..Cei de afarå stati acolo cå stati bine..Poate cå peste 60 -80 de ani o så fie bine in ( R )dar pinå atunci cam dåm coltul toti....Pe vremea lui Ceascå era mai bine opinia mea...Pinå la coada nu banu face omul , omul face banu...So luåm pe altå parte cistigi milionul stai in R peste noapte nu mai ai milionul ai puso faci foamea ,asta nu se intimplå afarå fratilor må refer i NORWAY sau in alte civilizate tari ca SWEDEN ,DANMARK etc...Cu respect un båiat trecut prin viatå ...
------ NORWAY ----- Nr 1 de tråit - de NORWAY la: 21/10/2003 06:15:20
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
I-mi cer scuze din pricina scrisului dacå a-m greseli ..

Hei på dere

Bunå la toatå lumea din fericire sunt stabilit in NORWAY de o gråmadå de ani, cåsåtorit cu 2 copi si cam imi convine cå am familia mea aici..A DOUA IUBIRE A MEA DUPÅ FAMILIE ESTE ( NORWAY + IT ) tara asta iti då asa de multe de te face so iubesti si nu aberez cind zic,cind må hindesc la ( R ) ITI IA IN LOC SATI DEA mare diferentå care nu poti so ajungi sorry asta este adevarul..Så fie nu 1 milion de Euro 100 de Milioane de Euro tot nu masi intoarce in Romania..Conruptie si altele care sunt prea multe så le precizez,fac o comparatie,un drogat care se drogeazå de peste 30 de ani såi iei drogurile ce se va intimpla drogatul då coltul la urgentå asta este si cu ( R ) cam multi ani trebuie så ajungå alte tåri din urmå dintre care ( NORWAY niciodatå )..Cei de afarå stati acolo cå stati bine..Poate peste 60 -80 de ani o så fie bine in ( R )???? dar pinå atunci cam dåm coltul toti....Pe vremea lui Ceascå era mai bine opinia mea sincer så fiu nu am våzut oameni fåcind foamea si aurolaci de bine de råu aveai ce minca acum multi dau coltu din cauza asta foamea + 1001 de altele......Pinå la coada nu banu face omul , omul face banu...Pe altå parte cistigi milionul stai in ( R ) peste noapte nu mai ai milionul ai puso faci foamea ,asta nu se intimplå afarå fratilor må refer i NORWAY sau in alte civilizate tari ca SWEDEN ,DANMARK .... Cu respect un båiat trecut prin viatå ...
Paradoxala reintoarcere. O minciuna adevarata. - de Zamolxe la: 30/10/2003 18:56:21
(la: Primul ZID)
Observ ca in scrierile celor care se considera evrei sau urmasi de evrei si care scriu pe aici, pe Luneta, o crestere a utilizarii formularilor de sorginte rasista sau chiar nazista (!!), atunci cind acestia scriu despre arabi, palestinieni, negrii si eventual romani.

Ingrid se referea la arabi ca la niste “muste” care trebuie lovite de “vaca” evreiasca, iar daca in loc de una pica trei, sint pagube colaterale, nu?! Folosea un comentariu identic cu al unui oficial nazist, doar ca el explica persecutia evreilor.

Nu mai stiu care, tot pe aceste discutii, scria ca evreii sint un popor ales. Dar asa spunea si Hitler despre rasa ariana. Rasistii din KKKlan se considera superiori negrilor, rasa alba fiind superioara rasei negre.

Alt “voinic” se referea jignitor la inteligenta (IQ-ul) africanilor care sint niste suboameni conform unor standarde occidentale. Care este IQ-ul in varianta africana a unui orasan alb in jungla africana? Se descurca la testul “jungla”?

Eu vad ca pe aici se discuta discutii, dar nimeni nu comenteaza la obiect datele reale, accesibile si de pe Internet, sau datele trimise pe Luneta in diverse forumuri conexe. O discutie serioasa, care sa ajunga la o concluzie logica si de bun simt bazata pe date reale nu se poate purta pe “texte” iesite din pozitii partizane, de tip legionarule, evreule, antisemitule.

Istoria, asa cum este, nu poate fi schimbata. Ea exista. Degeaba tot cautam vinovati. Ii stim. Dar ce solutii avem ca azi ca istoria asta sa nu se mai repete?

Eu nu cred intr-o vinovatie sau o reparatie pentru urmasi. Nici un urmas nu poate fi facut raspunzator pentru greselile parintilor sau rudelor. Si nici un urmas nu poate beneficia de reparatii pentru cei pierduti. Faptul ca “parintele meu” a fost omorit de cineva sau a omorit pe cineva nu imi da mie, urmasul lui, dreptul de primi despagubiri sau obligatia de fi pedepsit pentru actiunea lui.

Toti sintem “rude” simultan si cu Cain si cu Abel. Ce facem? Cum solutionam problema? Cum iesim din povara incestului primordial cind pamintul avea 2 barbati si o singura femeie: Adam, Eva si fiul lor Cain? Si copii lor cum s-au inmultit?

Asa ca degeaba cautati vinovati, degeaba vreti despagubiri. Mai bine treziti-va ratiunea si feriti lumea de monstrii!

Problemele actuale din Orientul Apropiat si Mijlociu au ca origine ziua de 14 mai 1948 cind a fost proclamat unilateral statul Israel, incalcind violent rezolutia ONU nr. 181 si lipsindu-i practic de tara lor pe arabii majoritari din zona Palestina/Israel. Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care arabii care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie, au fost furati de tara lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.

Si atunci vine athos si spune: insa orice tara are obligatia sa-si apere cetatenii, si nu poti sa-mi zici ca n-am dreptate. Care tara trebuie sa isi apere cetatenii: Palestina araba sau Israelul evreu?

Mi-a “placut” extraordinara inconsecventa logica a lui athos pe care trebuie sa il citez aici, dar cu ideile lui plasate in alta ordine.

1. in primul rand te-as ruga sa consulti un manual de istorie si sa vezi ca evreii n-au plecat de aici de buna-voie, ci au fost expulzati din tara lor de catre invadatorii straini (babilonienii si romanii)
2. in al patrulea rand, evreii au fost obisnuiti sa se apere, nu sa urasca...si sigur ca daca sunt atacati riposteaza, tu te-ai lasa calcat in picioare de altul???


De ce nu au ripostat evreii la invadatorii straini (babilonienii si romanii)?
De ce palestinienii s-ar lasa calcati in picoare de altul si nu trebuie sa riposteze daca sint atacati?

O poveste. In parcul de linga bloc E a pus o banca si a fost primul care a stat pe ea. Niste huligani, B si R, l-au gonit pe E de pe banca. Pe banca ramasa goala luni intregi, s-a instalat P. Dar E, revenit din ratacirea lui, ia un par si il goneste pe P de pe banca. P nu este nici macar ruda cu huliganii B si R si doar s-a asezat pe o banca goala. Culmea este ca aveau amindoi loc berechet de stat pe banca. De ce trebuia E sa il goneaca pe P?

Paradoxul absolut al modului de gindire al lui athos, este dat de urmatoarea fraza: in al doilea rand, evreii au gasit la intoarcerea lor aici o tara in paragina in care bantuia febra tifoida si malaria;ei au asanat mlastinile si au facut din acest petic de lume o tara moderna.

Paradoxul absolut este “evreii au gasit la intoarcerea lor”. Cum vine asta? Evreii si-au parasit tara, au “abdicat” de la tara lor, nu au luptat pentru ea, si au fost plecati doua mii de ani. Adica sotia (tara) parasita de sotul (popor) plecat in pribegie, care isi reface viata cu un alt sot, trebuie sa il de-a afara pe acesta din urma numai pentru ca primul si-a adus aminte ca, mai are si o soata?

Daca evreii ar fi avut prin lege, obicei sau cutuma, dreptul de a se intoarce in Palestina/Israel pentru a-si cere tara inapoi, atunci ma intreb prin consecinta logica, ce se va intimpla cu America de Nord si de Sud sau Australia. Au dreptul urmasii indienilor, mayasilor, incasilor, etc sa isi ceara inapoi tara si sa ii goneasca pe actualii locuitori?

Un popor nu poate pleca si nu se poate intoarce. Si nici stra-stra-stra-stra-stra….-stra-nepotul meu nu poate revendica un teren pe care eu am locuit acum 1000 de ani si pe care l-am parasit. Singurii care pot sa se reintoarca sint cei care au plecat. Cei care nu au fost niciodata “acolo” pot doar sa vina. Daca bunicul meu a fost in america eu nu pot spune ca ma reintorc in america. Pot doar sa ma duc.

Baza revendicarii evreiesti este “reintoarcerea”.

Evreii nu s-au reintors in Israel. Evreii s-au dus in Palestina.


Eu cred ca singura solutie viabila ar fi ca sa se reia imparteala teritoriului asa cum a fost ea fixata de ONU prin rezolutia 181. Nu ar schimba istoria, dar ar fi un punct de plecare. Ar putea sta amindoi pe banca.

Azi in Israel somnul ratiunii naste un alt zid al rusinii. Istoria este plina de ziduri: al Ierichonului, al plingerii, al Berlinului. Mintile inguste au nevoie de ziduri.

Zidurile au fost bune pina s-a inventat tunul. In epoca rachetelor, zidul este doar pentru oameni nu pentru arme.
Zidurile sint folosite pentru inchisori. Israelul este inauntrul sau in afara zidului?

Paradoxala reintoarcere. O minciuna adevarata. - de Zamolxe la: 30/10/2003 18:58:43
(la: ZIDUL RUSINII)
Observ ca in scrierile celor care se considera evrei sau urmasi de evrei si care scriu pe aici, pe Luneta, o crestere a utilizarii formularilor de sorginte rasista sau chiar nazista (!!), atunci cind acestia scriu despre arabi, palestinieni, negrii si eventual romani.

Ingrid se referea la arabi ca la niste “muste” care trebuie lovite de “vaca” evreiasca, iar daca in loc de una pica trei, sint pagube colaterale, nu?! Folosea un comentariu identic cu al unui oficial nazist, doar ca el explica persecutia evreilor.

Nu mai stiu care, tot pe aceste discutii, scria ca evreii sint un popor ales. Dar asa spunea si Hitler despre rasa ariana. Rasistii din KKKlan se considera superiori negrilor, rasa alba fiind superioara rasei negre.

Alt “voinic” se referea jignitor la inteligenta (IQ-ul) africanilor care sint niste suboameni conform unor standarde occidentale. Care este IQ-ul in varianta africana a unui orasan alb in jungla africana? Se descurca la testul “jungla”?

Eu vad ca pe aici se discuta discutii, dar nimeni nu comenteaza la obiect datele reale, accesibile si de pe Internet, sau datele trimise pe Luneta in diverse forumuri conexe. O discutie serioasa, care sa ajunga la o concluzie logica si de bun simt bazata pe date reale nu se poate purta pe “texte” iesite din pozitii partizane, de tip legionarule, evreule, antisemitule.

Istoria, asa cum este, nu poate fi schimbata. Ea exista. Degeaba tot cautam vinovati. Ii stim. Dar ce solutii avem ca azi ca istoria asta sa nu se mai repete?

Eu nu cred intr-o vinovatie sau o reparatie pentru urmasi. Nici un urmas nu poate fi facut raspunzator pentru greselile parintilor sau rudelor. Si nici un urmas nu poate beneficia de reparatii pentru cei pierduti. Faptul ca “parintele meu” a fost omorit de cineva sau a omorit pe cineva nu imi da mie, urmasul lui, dreptul de primi despagubiri sau obligatia de fi pedepsit pentru actiunea lui.

Toti sintem “rude” simultan si cu Cain si cu Abel. Ce facem? Cum solutionam problema? Cum iesim din povara incestului primordial cind pamintul avea 2 barbati si o singura femeie: Adam, Eva si fiul lor Cain? Si copii lor cum s-au inmultit?

Asa ca degeaba cautati vinovati, degeaba vreti despagubiri. Mai bine treziti-va ratiunea si feriti lumea de monstrii!

Problemele actuale din Orientul Apropiat si Mijlociu au ca origine ziua de 14 mai 1948 cind a fost proclamat unilateral statul Israel, incalcind violent rezolutia ONU nr. 181 si lipsindu-i practic de tara lor pe arabii majoritari din zona Palestina/Israel. Din pacate statul contemporan Israel s-a nascut in conditiile in care arabii care locuisera acolo in ultimul mileniu de istorie, au fost furati de tara lor. Este sigur ca daca s-ar fi respectat rezolutia ONU nr. 181 alta ar fi fost pacea lumii de azi.

Si atunci vine athos si spune: insa orice tara are obligatia sa-si apere cetatenii, si nu poti sa-mi zici ca n-am dreptate. Care tara trebuie sa isi apere cetatenii: Palestina araba sau Israelul evreu?

Mi-a “placut” extraordinara inconsecventa logica a lui athos pe care trebuie sa il citez aici, dar cu ideile lui plasate in alta ordine.

1. in primul rand te-as ruga sa consulti un manual de istorie si sa vezi ca evreii n-au plecat de aici de buna-voie, ci au fost expulzati din tara lor de catre invadatorii straini (babilonienii si romanii)
2. in al patrulea rand, evreii au fost obisnuiti sa se apere, nu sa urasca...si sigur ca daca sunt atacati riposteaza, tu te-ai lasa calcat in picioare de altul???


De ce nu au ripostat evreii la invadatorii straini (babilonienii si romanii)?
De ce palestinienii s-ar lasa calcati in picoare de altul si nu trebuie sa riposteze daca sint atacati?

O poveste. In parcul de linga bloc E a pus o banca si a fost primul care a stat pe ea. Niste huligani, B si R, l-au gonit pe E de pe banca. Pe banca ramasa goala luni intregi, s-a instalat P. Dar E, revenit din ratacirea lui, ia un par si il goneste pe P de pe banca. P nu este nici macar ruda cu huliganii B si R si doar s-a asezat pe o banca goala. Culmea este ca aveau amindoi loc berechet de stat pe banca. De ce trebuia E sa il goneaca pe P?

Paradoxul absolut al modului de gindire al lui athos, este dat de urmatoarea fraza: in al doilea rand, evreii au gasit la intoarcerea lor aici o tara in paragina in care bantuia febra tifoida si malaria;ei au asanat mlastinile si au facut din acest petic de lume o tara moderna.

Paradoxul absolut este “evreii au gasit la intoarcerea lor”. Cum vine asta? Evreii si-au parasit tara, au “abdicat” de la tara lor, nu au luptat pentru ea, si au fost plecati doua mii de ani. Adica sotia (tara) parasita de sotul (popor) plecat in pribegie, care isi reface viata cu un alt sot, trebuie sa il de-a afara pe acesta din urma numai pentru ca primul si-a adus aminte ca, mai are si o soata?

Daca evreii ar fi avut prin lege, obicei sau cutuma, dreptul de a se intoarce in Palestina/Israel pentru a-si cere tara inapoi, atunci ma intreb prin consecinta logica, ce se va intimpla cu America de Nord si de Sud sau Australia. Au dreptul urmasii indienilor, mayasilor, incasilor, etc sa isi ceara inapoi tara si sa ii goneasca pe actualii locuitori?

Un popor nu poate pleca si nu se poate intoarce. Si nici stra-stra-stra-stra-stra….-stra-nepotul meu nu poate revendica un teren pe care eu am locuit acum 1000 de ani si pe care l-am parasit. Singurii care pot sa se reintoarca sint cei care au plecat. Cei care nu au fost niciodata “acolo” pot doar sa vina. Daca bunicul meu a fost in america eu nu pot spune ca ma reintorc in america. Pot doar sa ma duc.

Baza revendicarii evreiesti este “reintoarcerea”.

Evreii nu s-au reintors in Israel. Evreii s-au dus in Palestina.


Eu cred ca singura solutie viabila ar fi ca sa se reia imparteala teritoriului asa cum a fost ea fixata de ONU prin rezolutia 181. Nu ar schimba istoria, dar ar fi un punct de plecare. Ar putea sta amindoi pe banca.

Azi in Israel somnul ratiunii naste un alt zid al rusinii. Istoria este plina de ziduri: al Ierichonului, al plingerii, al Berlinului. Mintile inguste au nevoie de ziduri.

Zidurile au fost bune pina s-a inventat tunul. In epoca rachetelor, zidul este doar pentru oameni nu pentru arme.
Zidurile sint folosite pentru inchisori. Israelul este inauntrul sau in afara zidului?

Despre Dr. Vasile Andrei-pentru JCC - de RSI la: 05/11/2003 04:41:49
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: