TELEFON DR FLORICA MUNTEAN

Efraim Zuroff, directorul Centrului Wiesenthal din Ierusalim, cauta nazisti in Romania
Centrul Simon Wiesenthal a anuntat lansarea in Romania a unei linii telefonice gratuite, la care vor putea suna cei care au informatii despre criminalii de razboi nazisti care ar mai fi in viata. Informatiile care duc la prinderea si condamnarea unor criminali de razboi vor fi recompensate cu 10.000 de dolari. Programul se numeste “operatiunea ultima sansa” si a debutat in 2002 in tarile baltice. “Vinatorul de nazisti”, dr. Efraim Zuroff, spera sa aiba succes si in Romania. Efraim Zuroff, sef al biroului din Ierusalim al Centrului Wiesenthal, va veni la Bucuresti la sfirsitul acestei saptamini. Alaturi de Ion Iliescu, el va inaugura o expozitie dedicata Holocaustului la Muzeul de Istorie.
De ce acum o linie telefonica gratuita? Si de ce in Romania?
Cred ca numele actiunii ii reflecta intr-o masura semnificatia. E “operatiunea ultima sansa” pentru ca aceasta e intr-adevar ultima sansa pe care o mai avem de a-i aduce in fata justitiei pe cei responsabili de aceste crime. Timpul se scurge, criminalii sint batrini, supravietuitorii care ar putea depune marturie imbatrinesc si ei, deci mai avem poate doi-trei ani in care mai putem face ceva. In ce priveste Romania... cred ca e important de subliniat ca am inceput operatiunea in tarile baltice. Aici e singurul loc din Europa unde s-au petrecut trei lucruri deodata. A fost o extrem de mare participare a populatiei locale la aceste crime, apoi mii de evrei au fost adusi din afara pentru a fi ucisi in fiecare din aceste tari si, in al treilea rind, unitati ale politiei locale nu numai ca au participat la crime in Lituania, Letonia si Estonia, dar au fost trimise si in alte tari pentru a ucide evrei, in special in Bielorusia si Polonia.
Succesul operatiunii “ultima sansa” in tarile baltice ne-a determinat sa o extindem si am ales trei tari: Polonia, Romania si Austria. Sint trei tari in care apreciem ca s-a facut relativ putin pentru a-i aduce pe criminalii nazisti in fata justitiei si in care exista un numar destul de mare de oameni implicati in aceste crime.
Dar ce presupune aceasta procedura. Suni la telefon sa spui ce?
Linia telefonica e pentru oricine are informatii si ne poate suna sa ne dea aceste informatii. Noi trebuie sa vedem daca aceste informatii sint serioase si sa decidem daca sa le trimitem sau nu procurorului general din aceste tari. In tarile baltice am primit numele a 256 de suspecti, 196 in Lituania, 41 in Letonia, 6 din Estonia si 13 nume din Ucraina, chiar daca nu am lansat aceasta operatiune in Ucraina. A trebuit sa decidem daca aceste informatii sint serioase si merita investigate. Dupa aceasta evaluare, am dat 70 din aceste 256 nume Parchetelor locale. Au fost facute citeva anchete in Letonia, sint opt cazuri de crime de razboi investigate in Lituania in baza informatiilor primite in programul “ultima sansa”.
O poveste de succes, in opinia dumneavoatra...
In tarile baltice da, un succes enorm, cu exceptia Estoniei, unde nu am avut succes.
De ce?
Am avut probleme tehnice teribile in stringerea informatiilor, nu pot sa imi dau seama, am fost probabil sabotati sau a fost un accident. Pina si informatia inregistrata pe robotul nostru telefonic a fost stearsa de cineva. Am intilnit o opozitie puternica in Estonia, am avut probleme in publicarea reclamei pentru linia telefonica.

Dr. Efraim Zuroff, despre viata unui “vinator de nazisti”:
“E foarte frustrant, dar in acelasi timp, cind reusesti, si citeodata reusim, ai un sentiment de satisfactie profunda, caci, intr-un fel, e o lovitura data Raului, este o lupta impotriva Raului (...) Holocaustul nu a fost un cutremur devastator, nu a fost un uragan. A fost o catastrofa provocata de oameni. Unii au luat decizii de razboi, altii le-au aplicat si astfel au fost ucisi sase milioane de evrei. Cind saptamina trecuta germanii l-au arestat pe Ladislau Niznansky, criminal de razboi slovac, cind americanii l-au deportat pe Algimantas Dailide care va ajunge in Lituania, si Estonia a anuntat inceperea urmaririi penale contra lui Michael Gorshkow, asta inseamna ca eforturile noastre au ajutat la prinderea acestora, au influentat guvernele sa conduca aceste investigatii.”
Slovacul Niznansky (care fusese condamnat in contumacie in 1962) are 86 ani, lituanianul Algimantas are 82 ani, iar estonianul Gorshkow are 81 ani.
Cei trei au fost descoperiti in urma demersurilor Centrului Simon Wiesenthal.

O problema sensibila in Romania

Efraim Zuroff, sinteti constient ca o astfel de linie telefonica gratuita e o problema sensibila in Romania, o tara ravasita de colaborarea cu Securitatea, de denunturile multor informatori... Aceasta linie ar putea fi folosita in scopul razbunarii.
Cred ca acest context ne forteaza sa fim foarte atenti cum derulam proiectul. Acest pericol e si in alte tari. In Letonia avem o situatie in care cineva ne-a dat informatii care s-au dovedit a fi false. Sintem constienti de asta si simtim ca e foarte important sa fim atenti. Si, desigur, vom fi. Dar in acelasi timp trebuie sa incercam sa utilizam orice mesaj putem pentru a stringe astfel de informatii.
Ati vorbit cu autoritatile romane inaintea inaugurarii liniei telefonice?
Da, eu am vorbit cu procurorul general si sper ca-l voi intilni din nou. Trebuie sa discutam si alte chestiuni in Romania, e vorba despre niste reabilitari care noi simtim ca au fost acordate nejustificat unor oameni implicati in uciderea evreilor. Avem si activitati educationale. Vineri deschidem o expozitie despre Holocaust la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
Dar procurorul general a fost de acord cu infiintarea acestei linii telefonice gratuite?
Nu am discutat toate detaliile, nu am discutat pina in cele mai mici amanunte, dar cred ca daca va avea vreo obiectie si-o va exprima. Cum am spus, am mai vorbit cu dinsul, sper sa-l reintilnesc deoarece el, intr-un fel, este partenerul nostru in rezolvarea unor astfel de dosare.
V-ati exprimat regretul ca nici un criminal de razboi nazist nu a fost anchetat dupa 1989 in Romania. Dar multi spun ca in Romania nici macar comunistii nu au fost judecati pentru genocidul savirsit. E aceasta imagine a contrapunerii Holocaustului nazist genocidului comunist.
In tarile baltice multi criminali comunisti au fost judecati, mult mai multi decit criminali de razboi nazisti. Nu am urmarit de aproape procesele contra comunistilor, dar au fost lideri care au fost pedepsiti, Ceausescu si sotia sa, de exemplu. Eu sint sigur ca ei nu sint singurii criminali comunisti. Dar trebuie sa spun cit se poate de sincer, de deschis, ca eu sint in favoarea urmaririi criminalilor comunisti. Dar meseria mea e sa-i fac sa dea socoteala pe criminalii de razboi nazisti.
Din aceasta pozitie a dumneavoastra, apreciati ca victimele comunismului fac destul, oamenii sint bine organizati pentru a-i face sa dea socoteala pe criminalii comunisti?
Nu, nu sint atit de bine organizati cum ar trebui.
Sinteti multumit de clarificarile presedintelui Iliescu, dupa controversa de anul trecut privind Holocaustul?
Acela a fost un incident foarte nefericit. Cred ca prin participarea sa la deschiderea expozitiei privind Holocaustul, presedintele Iliescu arata cit de importante considera el a fi astfel de evenimente, cit de important e sa educi opinia publica, e evident o decizie pozitiva si sper ca va fi primul din multi alti pasi inainte ai presedintelui si guvernului Romaniei.
Urmariti de foarte aproape toate evenimentele din Romania, sinteti la curent despre vestea “convertirii” lui Corneliu Vadim Tudor...
Ha,ha,ha...
Ce credeti despre asta?
La o prima vedere, totul ma face sa fiu foarte sceptic, trebuie sa o spun. Desigur, una din temele principale, relevanta, este ce spune dinsul despre trimiterea in anchetare a criminalilor de razboi nazisti din Romania? Ce spune despre urmarirea fostilor membri ai Garzii de Fier, despre autorii pogromurilor? Aceasta poate pune intrebari dificile domnului Tudor.
Ati mai intilnit astfel de situatii in alte tari, cu lideri populisti, nationalisti schimbindu-si opiniile?
Da, sint trei cazuri care imi vin in minte. Trebuie sa spun ca intr-un caz persoana a fost intr-adevar serioasa si schimbarea politicii sale a fost adevarata. Vorbesc de Fini, de la Alianta Nationala din Italia. Eu m-am intilnit cu Fini deoarece voiam sa inteleg daca demersul sau era serios. Ne-am intilnit in 1995 si a avut opt ani sa dovedeasca faptul ca este serios. Iar in acest caz cred ca avem a face cu o schimbare foarte pozitiva. Dar, mai e un membru al parlamentului croat, Japici, care la fel a spus ca si-a schimbat pozitia, dar nu cred deloc ca e serios, cred ca e un caz similar cu cel al lui Corneliu Vadim Tudor.
Credeti cu adevarat in “convertirea” lui?
Nu, nu cred, ca sa fiu sincer. In schimbarea lui Fini cred, in cea a lui Tudor - nu.
De ce reactionati la probleme curente, dincolo de cele legate de crimele celui de-al doilea razboi mondial? De exemplu, acuzati comentarii antiamericane si antisemite la forumul social care se desfasoara in India.
Ca institutie ne ocupam de o serie larga de probleme. Vinarea criminalilor de razboi e doar una din preocuparile noastre. Atentia ne e concentrata astazi asupra combaterii antisemitismului si din pacate asta a devenit o problema foarte dificila in ultimii trei ani, mai ales in vestul Europei. Credem ca probleme precum educatia si pedepsirea celor vinovati sint legate. Incercam sa-i aducem in fata justitiei pe criminalii de razboi nu doar pentru a-i pedepsi, ei merita pedepsiti, dar si pentru a transmite un semnal societatii ca astfel de situatii sint teribile si nu trebuie niciodata repetate, si cei care le provoaca vor fi aspru pedepsiti. Aceasta tine de educatie.
Dar de ce faceti presiuni asupra Ue sa ia pozitie fata de liderul Hamas de exemplu?
Avem de ce. El este un antisemit, un extremist fanatic...
Si ce ar trebui sa faca Uniunea Europeana?
In primul rind nu ar trebui sa finanteze organizatii palestiniene care dau bani in scopuri teroriste, nu ar trebui sa incurajeze in nici un fel dialogul cu oameni al caror scop in viata e distrugerea statului Israel si uciderea locuitorilor sai.
Si credeti ca UE nu face destul?
Va spun sincer ca nu. Intr-o masura, problema este ca Uniunea Europeana este condusa de tari precum Franta, care are traditional pozitii pro-arabe. De aceea ne dorim foarte mult aderarea tarilor din estul si centrul Europei, care speram ca vor echilibra situatia politica in Uniunea Europeana fata de Orientul Mijlociu.

Martor la evenimentele din august '44

Teodor Wexler
Vicepresedintele Fundatiei W. Filderman

Dupa batalia de la Stalingrad aliatii Germaniei erau constienti ca aceasta va pierde razboiul si cautau solutii pentru a iesi din conflict si a incheia un armistitiu cu Natiunile Unite. Nu intotdeauna solutiile propuse occidentalilor de catre aliatii Reichului erau realiste si in primul rand ele pacatuiau prin aceea ca nu tineau cont de inamicul nr. 1 al Germaniei, Uniunea Sovietica, si de faptul ca Statele Unite si Marea Britanie considerau alianta cu rusii ca o realitate ce nu putea fi ignorata si, cu atat mai mult, tradata. In ianuarie si iunie 1943, Mihai Antonescu se deplaseaza la Roma pentru a stabili cu Mussolini iesirea simultana din razboi a Italiei si Romaniei. Actiunea esueaza. In tot cursul anilor 1943-1944, atat guvernul Antonescu, cat si opozitia democrata din Romania vor tatona obtinerea unor conditii de pace. Ei vor fi respinsi rand pe rand pentru ca occidentalii se vor incapatana in a respecta alianta cu Uniunea Sovietica si aceasta in special pentru tarile din Europa de est. Clasa politica romaneasca din acea vreme nu a inteles sa-si asume raspunderea tratativelor de pace, de aceea vor esua si tratativele ambasadorului Cretzianu la Ankara cu delegatii generalului Wilson si tratativele de la Stockholm cu Ana Kollontay, ambasadoarea sovietica in Suedia.


Un moment semnificativ al tratativelor de pace din primavara anului 1944 este acela la care participa Barbu Stirbey si ambasadorul MacMillan - principalul consilier al generalului Wilson. Dar sa-l lasam pe Nicolae Baciu sa relateze: "Voi semnala ca la acea data (aprilie 1944 - n.a.) autoritatile engleze erau in posesia unei importante scrisori adresate de avocatul Filderman, seful Comunitatii Israelite din Romania, catre principele Stirbey.

Scrisoarea era destinata, evident, sa intareasca mana principelui in negocierile sale. De altfel, maresalul s-a gandit el insusi, vazand ca negocierile de la Cairo nu inainteaza, sa-l trimita pe avocatul Filderman ca pe un al treilea emisar" (Nicolae Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Editura Dumitru, München, 1983).

Este cazul sa facem cateva precizari: 1) Scrisoarea lui Wilhelm Filderman nu era adresata lui Barbu Stirbey, ci ambasadorului MacMillan, viitorul prim-ministru al Angliei; 2) Scrisoarea a fost redactata la cererea presedintelui Partidului National Liberal, C.I.C. Bratianu, intrucat ambasadorul MacMillan l-a trimis pe Barbu Stirbey sa trateze initial cu dna Kollontay la Stockholm sau in spatele frontului de la Iasi direct cu sovieticii, in lumina declaratiei lui Molotov din 4 aprilie 1944. Dr. Filderman a predat scrisoarea ambasadorului Cretzianu la 10 mai 1944.


Autorul acestor randuri, studiind memoriile dr. W. Filderman, este nevoit sa mentioneze informatia ca ambasadorul MacMillan i-a predat scrisoarea liderului Comunitatii Evreiesti din Romania lui Vasili Bogomolov, ambasador sovietic la Alger si reprezentant al guvernului sovietic pe langa cartierul general aliat de la Cairo si in acelasi timp coordonatorul activitatii KGB pentru tarile Orientului Mijlociu si Africii de Nord. Deconspirarea scrisorii dr. Filderman a avut urmatoarele consecinte:


Rusii erau informati ca Romania doreste ca dupa armistitiu pe teritoriul sau sa stationeze trupe ale celor trei aliati si nu numai trupe sovietice.
Teritoriile romanesti cedate catre URSS la 28 iunie 1940 sa constituie subiect de negociere privind o retrocedare totala sau partiala catre Patria mama.

Comunitatea evreiasca din Romania, prin liderul ei, ramane fidela cauzei nationale a tarii.

La procesul pe care-l vor intenta lui Filderman, in 1950, comunistii vor utiliza scrisoarea drept cap de acuzare impotriva liderului populatiei evreiesti din Romania.


Alt moment semnificativ. La 13-14 iunie 1944, la Bucuresti, in casa profesorului universitar Tudor Ionescu din Calea Mosilor (profesorul Tudor Ionescu era un oportunist social-comunist) se intruneste comitetul militar politic de pregatire a unei lovituri de stat si incheierea unui armistitiu cu Natiunile Unite. Pe langa reprezentantii partidelor politice participa si reprezentantii minusculului partid comunist, Lucretiu Patrascanu si inginerul Ceausu, alias Emil Bodnaras, precum si generalul Aurel Aldea, generalul Gheorghe Mihail si colonelul Damaceanu. Casa Regala era reprezentata prin Mocsonyi-Starcea. Comunistii resping planul generalului Aldea Aurel de a se aduce de pe front unitati fidele regelui, de a mari dispozitivul de jandarmi pedestri cantonati in Bucuresti si de a trece urgent in dispozitiv de lupta premilitari aflati la dispozitia Apararii Pasive.


In contrapropunerea sa, Emil Bodnaras cere ca alaturi de unitatile militare din garnizoana Bucuresti, complotistii sa se foloseasca de asa-zisele "garzi patriotice" organizate de minusculul partid comunist. Cerandu-se explicatii de unde are PCR unitati militare pentru asigurarea unei insurectii armate (citeste lovitura de stat - n.a.), Lucretiu Patrascanu mentioneaza posibilitatea inarmarii populatiei evreiesti si in special a celei deportate.


Inca din noaptea de 13-14 iunie 1944, generalul Sanatescu il informeaza pe dr. Filderman de propunerile minusculului, dar zgomotosului partid comunist. A doua zi, 14 iunie 1944, Filderman se prezinta la Palatul Peles spre a-i cere regelui sa opreasca aventura sinucigasa in care comunistii vor sa-si dobandeasca un rol in viata tarii pe spinarea comunitatii evreiesti din Romania, dar si pe viitorul poporului roman. Mai mult, Filderman ii cere regelui ca Armata Romana sa asigure siguranta si viata evreilor in cazul unei retrageri germane. Regele este de acord cu liderul evreu, planul comunist nu este acceptat, ei vor incerca sa-l reia intr-o parodie esuata in dimineata zilei de 24 august la Bucuresti. In audienta de la Peles din 14 iunie 1944, au mai participat maresalul palatului, Al. Ghica, si secretarul doctorului Filderman, avocatul Grubea. Detinem continutul discutiei dintre rege si liderul evreu intr-o relatare pe care am primit-o, in august 1995, la Paris, din partea dr. Grubea.


Comentand evenimentele descrise mai sus si atitudinea ferma a dr. Filderman, cunoscuta analista politica Nicolette Franck scrie: "Daca s-ar fi ridicat impotriva compatriotilor lor romani, evreii puteau sa fie acuzati ca seamana discordie in interior si impiedica cristalizarea solidaritatii nationale: (Nicolette Franck, La Roumanie dans l'engrenage Edit Elsevier Jaquier, Paris-Bruxelles, 1977).


Dupa normalizarea relatiilor dintre puterea postdecembrista si fostul suveran al Romaniei, consider de a mea datorie sa cer Majestatii Sale ca pe baza arhivelor aflate la Versoix sa confirme intrevederea sa cu Filderman din 14 iunie 1944. Aceasta ar insemna nu numai respect pentru mult incercata istorie a Romaniei, dar si un omagiu postum adus ilustrei sale mame, Regina Elena, care, in anii razboiului, s-a implicat in salvarea a zeci de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, manifestare plenara a umanismului romanesc.


Politica sferelor de influenta a marcat si evenimentul pe care l-am relatat mai sus. Intr-adevar, incepand cu 15 iunie 1944, ofiteri apartinand armatei a VIII-a britanice, detasati in Iugoslavia pe langa trupele lui Tito, trec clandestin frontiera Romaniei sau sunt parasutati de aviatia britanica spre a aduce la indeplinire planul Bodnaras-Patrascanu. O parte dintre ei sunt prinsi de Jandarmerie, o alta vor fi arestati dupa 23 august 1944 de guvernul Groza, ca spioni (vezi Arh. SRI, d. 16385). Prezenta acestora denota ca planul Bodnaras-Patrascanu a fost inspirat de sovietici si a primit binecuvantarea britanica pe principiul zonelor de influenta, stabilit intre englezi si sovietici si binecuvantat ulterior la Ialta. Am mentionat ca organizatorii "insurectiei armate" de la 23 august 1944 nu au renuntat la planurile lor. Nereusind sa primeasca adeziunea populatiei evreiesti, comunistii strang mai in gluma, mai in serios, in dimineata zilei de 24 august, circa 120-150 de copii, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, si ii trimit inarmati cu bate si topoare la Baneasa. Copiii proveneau din cartierele evreiesti Dudesti si Vacaresti. Vazandu-i, generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al Garnizoanei Bucuresti, il cheama pe Bodnaras, apostrofandu-l ca trimite copii la moarte sigura si ordonandu-i sa puna capat unui macel colectiv. Am citat falimentul ultimului act al unui scenariu pe care comunistii l-au regizat spre a-si atribui roluri pe care nu le-au avut si care nu si-au gasit ecou in randurile populatiei evreiesti, indiferent de naratiunile national-comuniste postdecembriste.


Alt moment semnificativ. Ovidiu Vladescu, fostul sef de cabinet al lui Mihai Antonescu, relateaza (Arh. SRI, ds. 16385) ca in seara zilei de 22 august, in jurul orelor 21,30, din ordinul lui Ica Antonescu, l-a convocat pe dr. Filderman la Palatul Victoria spre a-i cere in numele sefului sau sa solicite urgent marilor organizatii evreiesti sa intervina pe langa guvernele american si britanic ca unitati parasutate aliate sa participe la ocuparea Romaniei pentru ca rusii sa nu fie lasati sa faca singuri acest lucru. Ovidiu Vladescu afirma ca Filderman s-a ocupat de aceasta. Marturisiri asupra acestui moment dramatic fac (in acelasi dosar SRI) Radu Lecca si fruntasii evreimii romane: A.L. Zissu, Jean Cohen si Misu Benvenisti.


Iata propriile mele amintiri asupra acestui eveniment. In august 1944, W. Filderman si sotia sa, Emilia, locuiau provizoriu in casa dr. Alfred Condru, situata in Bucuresti, Piata Sf. Voievozi nr. 1, et. 1, ap. 2. Filderman ocupa provizoriu aceasta locuinta intrucat in imediata apropiere se afla Ministerul Economiei Nationale, in subsolul cladirii fiind amenajat unul dintre cele mai eficace adaposturi antiaeriene din Bucurestii acelor ani. Eu locuiam peste drum de locuinta dr. Condru, adica pe str. Sf. Voievozi 32. In seara zilei de 22 august 1944, ma gaseam impreuna cu parintii mei in casa Condru. In jurul orei 22,30 a intrat dr. Filderman, insotit de un ofiter imbracat in uniforma de front. Era sublocotenentul Nenitescu, secretarul cu probleme militare al lui Mihai Antonescu. I-au telefonat dr. Costinescu, presedintele Crucii Rosii Internationale, din Piata Romana, de unde s-a transmis mesajul guvernului Romaniei. Unul dintre destinatarii mesajului era Agentia Evreiasca din Istanbul si altul, Sally Maier, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Zürich. Cand Filderman s-a intors noaptea tarziu, era deja 23 august 1944. Zarurile fusesera aruncate. Ezitanta in a salva tara, clasa politica esuase. Regele Mihai si unii dintre conducatorii armatei mai sperau sa salveze ceva actionand cu abnegatie si devotament. In ceasul al doisprezecelea al istoriei, agentura comunista intorcea evenimentele in propriul sau interes si al stapanilor de la Kremlin. Noaptea totalitarismului fascist era inlocuita cu lunga noapte a totalitarismului comunist.
LUMEA MAGAZIN

Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 iulie, 2002


Tue, 16 Jul 2002 03:46:46 EDT

...In legatura su caracterele scrierii din Codex pot sa comunic urmatoarele: eu am studiat ceva sanscrita, chiar ceva ebraica, ceva limba greaca,slava veche si ma descurc in astfel de semne si caractere nelatine. Parerea mea este ca acest Codex Rohonczy foloseste si unele semne care se aseamana cu caracterele scrierii in care a fost scrisa Biblia.Se spune ca aceste caractere sunt luate din scrierea feniciana.

In scrierea ebraica, vocalele sunt puse nu alaturea de consoane,ci
sub consoane sau deasupra consoanelor,cum punem noi,de exemplu,caciula
lui a sau i, sau sedila sub t,ca sa-l facem ts,sau sub s , ca sa-l facem sa se
pronunte ca in conjunctia si, sau ca in substantivul scoala. Textul Rohonczi
foloseste astfel de smne "diacritice",.daca le-am putea numi asa, pentru a
indica silabele.

La randul meu,eu am putut singur descifra aceasta scriere si am observat
ca Doamna Enachiuc in mod aproximativ corect a transcris caracterele origi-
nale ale textului in caractere latine, ceea ce este un mare merit al Doamnei
Enachiuc. Eu de asemenea ma descurc in a citi in vreo 15 limbi straine,
printre care rusa, polona, slava veche, maghiara, germana, franceza, engleza,
latina, greaca veche, italiana, spaniola, si am constatat ca nu am
gasit aproape deloc cuvinte care macar sa semene pe departe cu vreuna
dintre limbile citate mai sus. Consider, deci, ca limba in care a fost scris Codex Rohonczy este o limba foarte deosebita de limbile europene.

Ma indoiesc ca textul acestui Codex ar fi o insirare fantezista de grupuri de
sunete, fara nici un inteles, asezate sub forma de cuvinte. Se pare ca
acele grupe de caractere sunt cuvinte reale dintr'o limba necunoscuta, greu
accesibila cunostintelor noastre, a celor educati in cultura europeana.

In legatura cu arhitectura bisericilor desenate in miniaturi, cred ca
interpretarea Dv. este cat se poate de aproape de adevar. Mai trebuie sa
tinem seama ca religia lui Zamolxis, cat si alte religii precrestine au dainuit
pana prin secolele XV si XVI. Lituanienii, mi se pare, au inceput sa se
crestineze prin secolul XV, iar in actuala Cehie sau Slovacie, care in secolul
XV apartinea de Imperiul Habsburgic, niste romani de acolo au fost condamnati la galere pe viata de autoritatile austriace pentru ca se inchinau inca lui Zamolxis! Se gasesc documente istorice in legatura cu aceasta intamplare.

Deci este de inteles ca aceste miniaturi contin foarte multe simboluri ale
unei religii precrestine. Ramane de vazut cat de corect am inteles noi si
daca aceste miniaturi contin si simboluri crestine. Parerea mea este ca
miniaturile acestea contin foarte putine, sau deloc, simboluri crestine. Este
chiar posibil ca unele simboluri religioase precrestine sa semene cu cele
crestine si sa ne induca in confuzie.

Avand la indemana acest pretios document, in care caracterele
originale ale textului sunt fotografiate cat se poate de clar, oamenii
de stiinta din zilele noastre, atat romani cat si cei apartinand popoarelor
care locuiesc in jurul nostru, vor avea un bun prilej sa afle in ce limba a
a fost scris acest tezaur inestimabil, care intr'adevar nu este nici
cronica, nici vreo istorie, ci poate fi vreun poem sau vreo carte de cult
al unei religii precrestine.

Eu consider ca transcrierea caracterelor Codexului in caractere latine este aproximativ corecta, dar traducerea se pare ca este departe de a fi reala si dupa textul original. Pentru a intelege sensul cuvintelor acestei limbi, cred ca imaginile, simbolurile si catacterele de pe miniaturi ne pot fi de mare folos. Aici este punctul de la care putem incepe sa intelegem misterioasa limba in care a fost scris Codex Rohonczy.

http://www.dr-savescu.com/codex/

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

mesajul zice: "sa telefoneze la redactie sau sa semneze pe adresa de e-mail elisabetarizea@catavencu.ro"

_____________________________________________
"Aceste cuvinte ne doare."

JC vorbim despre acei romani minunati din Ro.
by the way, stiti ce a fost in Ro pe 24-25. 03., da, anul trecut in ajun?
un post de radio a pus la dispozitia sinistratilor o linie telefonica pentru cine avea mobil-si ii rechema-pentru a spune unde se afla si de ce are nevoie. in vestita localitate Florica, -pe la buzau pe acolo parca-au ramas oamenii inzapeziti in masina, cu copii cu tot, vreme de 14-16 ore si mai mult!!! si au batut pe la portile celor din localitate, si nu i-a primit nimeni!!! era o doamna cu doi copii disperata: pentru ca le era foarte frig; in final, proprietarul casei in poarta caruia se afla aceasta familie, a iesit sa isi ia...tigari, oamenii s-au rugat de el, pentru copii-si sotie, i-a primit, le-a dat un ceai-NU MAI MULT!!!-si a spus ca nu i-a primit in casa pe motiv ca el este foarte instarit si a crezut ca asta este motivul pentru care au batut la usa lui: adica"hai la asta ca asta e bogat, ne lipim noi de ceva".
a durat emisiunea aia toata ziua, erau disperati reporterii de la radio-jos palaria pentru ei!! a fost o emisiune dramatica-si se intrebau: DOMNE, UNDE E PRIMARU COMUNEI??? este o coloana de masini blocate prin comuna mea, oamenii aia stau de o zi aici, eu, cum sa-i ajut?

probabil draga JC...se gandea la cooperativa...la binele colectiv.

De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?

multa bafta, Floricica
In Italia se cauta mecanicieni in garaje, lucratori agricoli
Insa pt a te descurca, trebuie stiut italiana la perfectie.

incercati sa va duceti pe la o biserica romana, pt informatie si "luat temperatura", dar tineti-va la o parte de românii pe care nu-i cunoasteti..

Sa traiti Tov. Colonel!

Desigur ca NU as mai vrea sa fac armata.Eu am facut armata la pompieri pe timp de 1 an si 4 luni cit se facea in 1978.Avind o ruda Dr.militar am aminat-o 2 ani,sperind ca voi reusi sa intru la facultate(Grigorescu),dar acolo nu aveam pile,asa ca aminatul n-a mai tinut si m-au luat cu arcanul la oaste.
Dar am avut o cunostinta,Maior la pompieri in Bucuresti,ce era seful biroului recrutari,si mi-a aranjat sa fac armata in Buc.Deci am avut noroc.Am trecut totusi prin stagiul de 3 luni de pregatire si instruire sub comanda unor fruntasi si caporali veniti de la tara,unul ere cioban de ex. si ne urau pe noi bucurestenii,eram destui si toti cu pile!
Asa ca ne frecau in prostie cu instructia,dar dupa 3 luni Maiorul m-a luat in biroul lui ca furier si am dus-o ca-n basme!Plecam ici si colo cu acte si deci ieseam zilnic din garnizoana,era de fapt grupul de pompieri din Buc. unde era si statul major,deci eram mereu in preajma coloneilor cu mari functii care si ei ma foloseau sa le fac diverse servicii asa ca nu prea stateam in cazarma.In plus aveam pe mina un intreg carnet cu bilete de voie semnate in alb de maior si cind pleca acasa la 4PM,asteptam cam jumate de ora si o roiam si eu acasa.Faceam asta ZILNIC!
Neaparat weekendurile le faceam acasa,nu se vorbea!Dar nu a tinut mult...
am facut timpenia sa ma iau la cearta cu un bou de caporal si ne-am luat la bataie,l-am caftit bine si asta a dus la trimiterea mea la bulau pe timp de 1 luna.
Acolo...NASOL!Instructie in prostie si spalat geamuri de 3 ori pe zi ori ca sa fim mereu ocupati,sergentul ne punea sa sapam gropi de 1mx1m si apoi sa le acoperim din nou cu pamint.Dormeam pe tambal direct pe scindura si fara paturi ori perne,foloseam tichia de soldat ca perna impaturita in doua.
Cin era vorba sa spalam vasele era batalie caci toti vroiam asta era ca o mica vacanta,ori curatat cartofi.La WC mergeam sub paza intotdeauna,desigur ca eram tunsi la chelie,dar eu si alti 2 soldati luam in deridere totul si mereu gaseam ceva amuzant si chiar si cind spalam cacastorul rideam si ii faceam pe sergenti sa turbeze de ciuda.
A trecut luna si maiorul n-a mai putut sa ma aduca la biroul lui din ordinul sefului de stat major.
Dar m-a transferat la un pichet de garda la depozitul-magazie a comp. de pompieri din Buc.unde eram doar 6 soldati,eu fusesem caporal dar mi-au luat gradele la bulau.Acest depozit era condus de un Lt.Col. care m-a facut furierul lui,de fapt mai mult servitor....In fiecare dimineata mergeam la 7:30 sa-i cumpar ziarele si o sticla mare de Wiborowa,caci era un betiv notoriu.
La 8AM venea la birou si ii turnam sa bea!Pe la 9AM era dus cu sorcova.De multe ori l-am dus acasa caci abia se tinea pe picioare!!!Apoi plecam si eu acasa si am dus-o f. bine cu pichetul,n-am facut o zi de garda.Col. ma trimitea acasa la el sa-i fac cumparaturi la nevasta si curatenie in casa,batut covoare etc si apoi o roiam si eu acasa.Datoria mea importanta era sa fiu prezent la 8AM in fiecare zi cu ziarele si sticla de vodca!
Uneori Col. bea chiar 2 sticle pe zi si apoi se culca,de multe ori am baut si eu cu el,ne cinsteam amindoi.Cind stateam uneori la pichet mergeam si cumparam pt. noi soldatii de baut si le beam de nu stiam de noi.Era o betie continua in acel pichet de la COL. la soldati!!!
Am aflat de mult ca el a murit.II tremurau miinile de atita bautura si avea si diabet in plus.
Maiorul este acum de 15 ani in Canada cu fetele lui casatorite cu romani si restul familiei.Cu multi ani in urma prin anii 1970 o sora a lui a fugit in Canada si pt. asta el a ramas mereu maior si nu a fost deloc avansat in grad.Toti colegii lui de scoala militara erau colonei sau generali.
Dar e fericit si de 15 ani corespondam ne scriem lunar ori vorbim la telefon.Un om tare cumsecade.
cam asta mi-a fost armata,usoara dar cu toate astea NU as vrea sa am nimic de a face cu militaria!!!Nu sint croit pt. a fi soldat.
Apoi am mai dat la facultate de 2 ori,nu am intrat si mi-am facut actele de plecare definitiva si de atunci traiesc in USA,si imi traiesc visele cu ochii.Asa ca
incalecai pe o sa si va spusei povestea mea.La anu si la mai multi ani!

LOVE&PEACE,
Ozzy

FESTIVALUL NATIONAL "SPEOARTA 2004"

Avem placerea de a va invita la Festivalul National „SpeoARTA",
Editia a
XXIV-a, care se va desfasura în perioada 21-23 mai 2004, la Casa de
Cultura a Studentilor din Timisoara.
Organizatori: Federatia Romana de Speologie, Asociatia SpeleoTeam
Timisoara, Casa de Cultura a Studentilor Timisoara.

Programul Festivalului :
21.05.04
10-16 - inscrierea in concurs, timp acordat detaliilor tehnice
17 - deschiderea festivalului si vernisajul expozitiei
18-21 - proiectii de diapozitive si filme in concurs si in afara
acestuia
22.05.05
9-12 - timp rezervat activitatilor Federatiei Romane de Speologie
15-21 - proiectii de diapozitive si filme in concurs si in afara
acestuia
23.05.04
10-12 - festivitatea de premiere si gala laureatilor, insotita de
proiectarea lucrarilor cistigatoare

Taxa de participare:
Taxa I. 200.000 lei - asigura participarea la concurs, spatiu
expozitional sau timp de
proiectii, mapa festivalului.Pentru membrii FRS se
asigura o reducere de 30%.
Taxa II. 300.000 lei - asigura cazare in sala de sport dotata cu
grup
sanitar si dusuri (sunt
necesari saci de dormit si izolire) doua nopti, masa
festiva, mapa festivalului.
Taxa III. 850.000 lei- asigura cazare in camere de 2 stele doua
nopti,
masa festiva, mapa
festivalului.

Accesul la toate manifestarile festivalului este liber.

Confirmarea participarii dumneavoastra este importanta pentru buna
organizare a festivalului. In acest sens va solicitam confirmarea
participarii la dav@f... pana la 10 mai 2004. Plata taxei se poate
face anticipat in contul nr: 2511000013609484 la Banca Transilvania
Cluj
Napoca, titular Federatia Romana de Speologie.

Informatii suplimentare la:
dr. Cosmin Nistor,email:cospeo@yahoo sau la telefon
0722552818;
DAV – FRS email: dav@f...
web : http://www.frspeo.ro

Organizatorii nu garanteaza spatiul expozitional si cazarea celor
care
nu trimit confirmarea de participare.

Organizatorii asigura aparatura necesara pentru proiectii dia si
video,
panouri de expunere foto. Spatiul expozitional fiind limitat va
solicitam completarea cu maxima responsabilitate si seriozitate a
formularului de inscriere pentru sectiunea concurs.
Cei care trimit confirmari, si solicita acest lucru, vor fi asteptati
la
Gara Timisoara Nord/Autogara Timisoara si vor fi condusi la locul de
cazare.

Sponsori: S.C. DamiaCons S.R.L., S.C. Strebau S.R.L., S.C.
Draexlmaier S.A.
Parteneri: Asociatia Speologica Prusik Timisoara
Parteneri media: Zile si Nopti

Dear brother,

In orice credinta si religie sinuciderea este un fapt grav pt. suflet.La indieni(din India)cit si la cei americani inseamna ca refuzi a-ti implini responsabilitatile in viata,esti un las.
Unii oameni se considera nefericiti si ajunsi la desperari materiale sau sufletesti,nu sunt inca nascuti sa le ia in piept si sa fie brave warriors,aleg moartea crezind ca ...scapa de greutati.Nu e adevarat,e mai rau chiar pt. ca sufletul va deveni ne-reincarnat si deci opresti cursul firesc al existentei si creatiei ce exista in tine.
De aici existenta spiritelor ce nu-si gasesc locul nici in lumea lor astrala dar nici in cea materiala,bintuiesc locurile unde s-au sinucis si unele sunt rele,altele sunt bune si vor sa scape de cosmarul de a exista intre doua lumi.

Cine este responsabil pt. decizia unei persoane de a se sinucide?KARMA!
Si apoi sufletul pt. ca e nemultumit de noul lui invelis pamintesc.Trupul nu are nimic de a face cu asta,e doar un vehicul prin care sufletul dar si spiritul se manifesta si exista.

Sinuciderea e un obstacol in calea realizarii spirituale.Dar uneori iti este scris in soarta si nu ai incotro.Inca nu ai ajuns la drumul spre intelepciune.
De aceea vei suferi(nu in iad!)prin a incetini procesul reincarnarii.Adica ar fi ca la scoala daca ramii repetent,vei ramine in urma colegilor care vor avansa in clasa urmatoare sa dau un ex. simplu.

Orice s-ar intimpla in viata ta si pe drumul tau gindeste de 10 ori inainte de a face acest pas.
Indiferent ca treci prin perioade grele,vor veni si zile senine,gindeste la ele si bucura-te ca existi.
A te sinucide nu inseamna(repet) ca ai scapat de probleme,dimpotriva le faci si mai mari.Nu-s doar nori negri pe cer.
E o lasitate sinuciderea!Poti schimba soarta daca te impinge la acest ultim gest.
Ori poti ajuta o persoana ce vrea sa faca asta.De obicei sinucigasii vor atentie
scriu note sau dau telefon cuiva ca se vor omori,trebuie sa le deschizi sufletul
sa-i intelegi si sa fii intelept cind faci asta.

La fel este o situatie dificila cind cineva e in coma la spital de multe luni,fie o boala incurabila(daca ai auzit de Dr. Kevorkian)si aleg moartea,de fapt sinucidere in final...dar supervised si facuta de altul caci lor le e frica si nu vor sa-si asume raspunderea unui pacat,ori rudele aleg sa intrerupa cursul vietii pt. ca nu vad existenta unesi sanse macar de recuperare,e tot un fel de sinucidere.

Doar sufletul e responsabil.El trebuie sa treaca si prin ...sinucidere sa invete o lectie.Crezi ca in trecutul vietilor tale nu te-ai sinucis odata?
Eu cred ca am facut asta,altfel de ce as mai dori s-o fac in viata asta din moment ce mi-am invatat lectia si m-am pierdut o vreme pe drumul etern?

Azi stiu,am fost botezat si numit cu 16 ani in urma un brave warrior.Accept
orice vine peste mine ca fulgerul si ploaia si vintul si arsita,bucurii si necazuri,succese si insuccese,refuzuri si aprobari,zimbete si vorbe pe la spate.
Este rostul vietii si sufletul imi spune sa continui,e un drum lung dar priveste-l ca un barbat si tine capul sus si nu te plinge niciodata,daca e sa mori vei muri,inevitabil toti murim cind ne vine vremea.In fata ei vom zimbi si ne vom picta fetele s-o speriem,vom urla la ea pt. ca nu e decit o trecere spre alta viata,moartea niciodata nu va invinge!
Invinge daca suntem lasi si slabi,atunci ea rade si se bucura ca ne-a luat in sarutul rece.sa fim BRAVE WARRIORS,pt. ca a muri este o renastere precum cele 4 anotimpuri,mereu va fi primavara nasterii in noi ,fericirea vietii de a trai in vara,toamna intelepciunii sufletului si iarna mortii,dar ciclul se repeta.

A te sinucide =a omori creatia din tine.
Sufletul traieste la infinit.Nu gindi nici ca filosofie sau discutie despre sinucidere,nu-i da sufletului ceva in acest sens sa gindeasca.
Fi BRAV,nu pleca capul,nu vorbi lasa sufletul din tine sa vorbeasca,lumea il va intelege si-l va respecta.Sinuciderea e o alta iluzie prin care trece sufletul.Trupul nu are de-a face cu el.
Mintea influenteaza sufletul,asculta de ea,o crede ...adevarul.Nu gindi cu mintea ci cu sufletul si atunci mintea va fi cea care va asculta si-ti va da de inteles rostul vietii.

Love&peace,
Ozzy

am telefonat o data la politie ca misca, insa era lovit la cap si m-ma gandit ca daca e ceva o sa keme ei salvarea, partea proasta a fost ca pana sa trimita pe ineva m-au tinut 10 minute la tel sa-mi ia datele, si dupa ce le-am spus totul despre mine mi-au zis "stai sa-ti facem legatura cu sectia din zona!" !

Dear sister Alice,

Duminica ce a trecut,am serbat 14 ani de casnicie si intre alte cadouri de la familie,sora mai mica a lui Marilyn ne-a dat un CD exceptional,cu muzica native american.
Se numeste "Echoes of the past" si artistul muzician este Peter Phippen,canta la fluier vechi cantece indiene,cand le asculti parca faci o calatorie in timp...
E muzica indienilor din sud vestul Americii,deci destule triburi si natii,Cheyenne,Comanches,Navajo,Ute,Pueblo,Hopi,e zona catre Arizona.Peter face o combinatie de stiluri impletind folclorul acestor triburi ce candva aveau acele teritorii doar pt. ele....

Cunosc un indian din tribul Ute(John Little Feet),nu l-am mai vazut insa de ani de zile,traieste in Phoenix(AZ),ne-a dat cadou odata un instrument specific,el stiu ca atunci traia din fabricarea lor(le lucra manual) si le vindea.
Este facut din un tub de bambus gros cam 6-7cm.diam.poate fi mai mare,in care pune beads(un fel de margele si pietricele de diverse marimi),dar secretul e sa stii cate pui si dim. lor,nu le pui la intamplare.

Aceste beads stau pe fundul tubului(tubul e acoperit la ambele capete cu piele) si cand il intorci si pui jos,margelele cad si creaza o muzica anume,naturala,organica.Tubul poate fi de 1m sau 2m lungime ori orice dim intre astea.
Alt lucru ce doar tribul Ute(ei au creat aceste tuburi) tine secret,este faptul ca in interior tubul e scobit in anume fel,si deci margelele cad nu toate deodata.E f. interesant.

Astfel de tuburi s-au creat si in Australia,fara ca indienii si aborigenii sa stie unii de altii,trebuie ca e ceva din un trecut indepartat.

Draga mea sora de suflet,ai dreptate,conditia principala e sa ai inima,dar crede-ma ca uneori sunt ca un leu in cusca,cand vad atata minciuna,ipocrizie in jur si nimanui nu-i pasa de acesti oameni fantastici si sinceri care au suferit atat de mult,indienii .
Mereu din senin imi dau lacrimile cand gandesc la ei,si mai recent am vorbit la telefon cu fratele meu de sange,Vern(navajo-hopi)si am plans la telefon...
Saracul Vern incerca sa ma calmeze si-mi spunea ca totul va fi okay,ca toate natiile de indieni azi lucreaza la nivel spiritual pt. ca lumea sa se schimbe si mi-a spus ca America va reveni lor curand....
la fel si Rhonda(din triburile unite Iroquois-Seneca,ei sunt in Nordul statului NY)mi-a spus acelasi lucru.

Abia astept sa ma revad cu ei,la un bbq in gradina noastra curand.Eu am fost tare bolnav 2 sapt,sunt mai bine azi,dar nu chiar 100%.Am avut un virus ce mi-a infectat gura toata deci n-am putut manca si aveam dureri la baut apa chiar.Dar sunt mai bine,Dr. mi-a zis ca peste 1 sapt. voi fi okay.
Asa ca abia dupa ce ma fac bine va fi o reuniune indiana in gradina noastra.

Sa stii ca cu 12 ani in urma eu si Marilyn am primit in semn de recunostinta din partea uniunilor tuturor natiilor de indieni din USA,pt. lupta noastra de a le apara drepturile,o pana de vultur si un certificat semnat de marii sefi de azi ce conduc natiile toate,suntem considerati ca apartinind natiilor de indieni.
Este o mare onoare.
In credinta tuturor triburilor,cand oferi o pana de vultur,inseamna ca esti legat de ei in suflet si spirit si ca pana este conexiunea directa cu Grand Father Spirit,adica Dumnezeu.

Mai scrie-mi,imi face o deosebita placere si iti simt in mine sufletul,esti un suflet bun si sincer,ai niste calitati artistice in tine literare,le simt,dar de multe ori esti trista sau melancolica,e o expresie a sufletului tau,fii mai zambatoare
and don't worry be happy.

Te sarut de peste mari si tari,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

trist este faptul ca dr. Ciomu nu rste un caz singular.Acum doi ani tatal meu a fost operat de cancer de un cunoscut profesor din Timisoara,dar mai intaai l-a tratat cu antibiotice de o asa zisa infectie la o masea cam doua luni. mi-a cerut o groaza de bani si pentru ca nu am putut saii ofer toata suma , dupa operatie nu a mai venit la vizita in salon si nu ii prescria nici macar calmante. Cand a vazut ca nu mai poate face nimic l-a trimis acasa fara sa ii faca foaia de externare din spital. Dupa ce tata a murit si ne-am intalnit mi-a spus ca sunt nebuna,sa ma duc la balamuc pentru ca el nu ma cunoaste si nici "nu a pus bisturiul pe tata"M-a intrbat daca am o dovada ca a fost internat in soitalul acesta.Deci vusese grija sa-si "stearga urmele" iar eu nu aveam decat sa tac si sa il pling pe tata.

...I'm your turbo lover....tell me there's no other....
Mda,mi se pare perfect de bine si interesant si excitant sa ai sex la serviciu.
Daca eu am avut sex intr-o cabina telefonica si intre vagoanele metroului in Ny...a avea sex la serviciu e o joaca.Am facut si asta.In W.C-ul femeilor sau calare pe birouri sau chiar pe chiuveta,eram sportiv pe atunci in astea,de aia am dureri de spate azi...e greu sa tii o femeie in brate cu spatele la zid si s-o pompezi stand in picioare...azi am devenit cel care sta sub femeie.dar imi place si mereu mi-a placut cand fat e in control.Voi fetelor ce ziceti?adica mereu...supuse barbatului?

Nu stiu daca sex la serviciu are o legatura cu cel in public?pe undeva e cam asemanator.Intra in categorie si sexul din scoala generala sau liceu sau colegiu aici?
Personal mi se pare excitant sa ai sex in locuri interzise,e un fetish,fara nici o legatura acum,odata am avut o gagicuta japoneza din Hong Kong insa care era in bondage,stiu ca facea niste noduri de franghie de nici dracu'nu te mai scotea din ele...am intrerupt-o cu ea pt. ca avea o iubita(NU AM nimic impotriva lesbienelor!)dar nu ma simteam bine in preajma ei....she was a real weirdo boy!Era si ea tot din Hong Kong dar avea o manie...un fetish in care nu am crezut ca exista pana atunci....automutilare voita ....fata nu avea un picior si eu ca prostul credeam ca saraca a avut un accident nasol....cand am aflat de la Miko(japoneza cu care eram)ca din vointa si din ..."eroticism" si-a dorit piciorul taiat total,mi-am zis ca e vremea sa ma uschesc!

Sunt unii Dr. asiatici care fac astfel de operatii si exista o reala lume underground de astfel de fetish people in NY,nu va spun minciuni!Daca intri pe canalele lor,si e de ajuns sa cunosti 1-2 persoane,vei intra intr-o lume ce ti se pare total ireala si weird!

Mereu am fost...curios...

In fine,trebuia sa ma f...t si la serviciu,de ce nu?N-am fost eu angajat prea mult in un loc,cred ca toata viata am avut cam 12 servicii diverse(in Ro.si aici)si cel mai mult am stat 3 ani intr-unul,cel mai putin,1-2 luni.
Doar odata in viata am stat 3 ani.In rest,aici am fost si sunt freelance pt. ca urasc sa am un sef!Eu sunt seful meu!

Mai nasol este sa ai relatii extraconjugale.Oi fi fost eu cum am fost dar am niste precepte ale mele:daca sunt insurat,NU imi insel sotia niciodata!Ar insemna tradare.
Ca ma uit la alte femei si imi sunt frumoase si le-as f...e pe loc,e ceva ce va ramane o mica fantezie de moment,dar m-as simti f. nasol in suflet si nu as putea trai cu mine insumi daca mi-as insela real sotia.Asta imi aduce aminte de niste cuvinte zise de Jimmy Carter(de n-ar fi fost el...nu ajungeam eu in USA!):"All of us men ,we're cheating on our wives,It is impossible not to look with that sexual desire at some woman passing by,and after that,we're loving more our wives. "
E sau nu adevarat?

Sex sub birou,pe birou,la w.c.,pe terasa cladirii,un blow job scurt,go down on her and tease her to insanity,lick her fingers,have sex in front of the window so all people can see you,cam asa se intampla .Eram odata prieten cu un fotograf pro.la revista ELLE si Cosmopolitan,mereu avea dupa el gagici de cadeai pe jos,manechine de ti se parea un vis sa ai sex cu ele...putine chiar sunt inebunite dupa sex,mai mult dupa relatii si bani multi si pile.

Sunt niste Barbie Dolls de plastic.Dar nu se sfiesc si iau la droguri cu gramada.
faci apoi ...CE VREI cu ele!
Leo(amicul meu fotograf)era into S&M si era bisexual,mai mult ii placea sa fie tortuirat de femei superbe si avea destule.Si asa mai dadeam si eu la bucile lor prin el.Ele (de obicei mereu cate doua)il torturau eu le f...m,de nici ca puteam sa ma scap, o tineam ca un nebun ...dar era si pt. ca luam droguri cacalau atunci,si ele la fel,nu dormi,si sex-ul continua parca la infinit....si e nasol pt. ca you pass out cu scula dreapta si te trezesti la fel...

E o nebunie sexuala.Dar radeam de inebuneam de Leo...sa-l fi vazut legat in lanturi cu masca pe fata si fermoar la gura si ...scula in piele neagra si alte inele si zgarciuri in jurul ei si un dildo bagat in cur...omul nu putea vorbi(fermoarul) si eu ma p...m pe mine de ras.
Iar am divagat...altele ,alta data,sex la serviciu? f. sanatos!Nota 10 de la mine.Ba si am o gramada acum de povestit doar despre vremurile cu Leo,pe alta zi insa.

Tot in trecut traiesc...doar amintiri au ramas dar nu-i duc dorul deloc.Am insa ceva de spus mereu.E imposibil sa nu fie ,la viata tumultoasa ce am trait aici.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Draga mea LMC-uletz

Pai daca nu stii ce inseamna meditatie, am dat fuga la dictionar sa prezint explicatia (scuze dar nu am dictionar roman)...si uite ce am gasit:

Meditation
A form of mental prayer. In Christianity, the term has been used since 16th cent., in distinction from contemplation, as a discursive activity, which involves thinking about passages from scripture and mysteries of the faith with a view to deeper ...
(From The Concise Oxford Dictionary of World Religions)

si

meditation noun
contemplation, thought, thinking, musing, pondering, consideration, reflection, deliberation, rumination, brooding, reverie, brown study, concentration; prayer; formal cogitation.

Daca nu intelegi sau accepti cele scrise in dictionar…atunci raminem la chestia cu vorbitul la telefon...:)

Din experienta proprie, cred ca eixsta un Dumnezeu…si mai cred ca sint mai multe cai sa ajungi la el.

Personal nu pot sa ma rog. Creierul meu, fara imaginatie, nu poate...:)
Nu vad sensul sa ingenunchez si sa-mi cer iertare sau ajutor in felul cum altii o fac. Nu pot sa fac matanii. De ce sa-l tot deranjez de Domnul si sa spun...oops...sorry...da-mi asta sau alta. Incerc sa ma descurc singur.

Asta nu inseamna cu nu accept pe cei ce nu se roaga. Dar se pare ca ei nu prea au timp de noi, astia mai pierduti....:))

"Şi din punct de vedere moral ce-i mai condamnabil: ca o muncă să fie atribuită unuia ce-o consideră înjositoare şi o face fiindcă aşa-i impune situaţia economică sau altuia care nu simte nici o neplăcere? Care poate nici măcar nu are conceptele de plăcere şi neplăcere?"...cum adica frate Simeoane? Cine iti garanteaza ca acele fiinte create spre a fi sclavi nu vor avea constiinta de sine? Este oare moral sa zamislesti astfel de zombie. Pare mai de graba o masinatie gen Mengele. Cine va fi acela care va beneficia de sclavi for free? Care vor fi criteriile atribuirii de rob unei familii de elita? Vor avea infatisarea noastra si nu vor fi oameni? Sper ca daca vreodata o sa te servesc la masa, ca asa iti place, iar eu voi fi unul dintre cei care sunt "multumiti", o sa-ti pun in mancare stricnina, cand nici macar nu o sa banuiesti. Uite asa, eu...SCLAVUL. Si las-o dracului de morala...ca nu este domeniul tau cel mai tare. Sieg Heil Dr.Mengele!
Mario