comentarii

Taierea motului si ruperea turtei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
apropos de copii - de lafemme la: 09/09/2008 09:50:15
(la: ritualuri, traditii, credinte)
dupa ce am nascut, ies eu relaxata cu fi-mea pe shusea, la o plimbare. ma opreste o vecina, ma intreaba cat are aia mica... aoleoooo ce ai facut! ca-i prea devreme. da ti-a citit preotul? ce sa-mi citeasca? nu domne, tre chemat preotul sa-ti citeasca din carte, ca esti lauza... in plus e vai si amar de scoti copilul asa nebotezat si ne-descantat in lumea mare.

am chemat pana la urma preotul, habar n-am de ce... dar am zis sa fiu si eu in rand cu lumea :D

cine mai stie si a asistat la taierea motului/ ruperea turtei, sa-mi mai ica si mie care sunt obiceiurile. ca eu sunt cam pe de laturi in materie, dar obiceiurile de gen ma fascineaza... plus am motive sa ma amuz cu tux si sa facem pe vrajitoarele mei!

#340210 (raspuns la: #340201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre "Omul recent" - de (anonim) la: 23/11/2004 23:31:42
(la: Ultima carte)
Inviato: giovedì 25 marzo 2004 17.21
A: idei.libertate@tvr.ro
Oggetto: Domnului Horia-Roman Patapievici
Draga domnule Patapievici,

Ma grabesc cu aceste rinduri sa-ti marturisesc nemasuratul entuziasm ce incerc citind, deloc lesniciosul discurs ce se deruleaza in paginile acestei, da, capodopere a Literaturii romane, care este „Omul recent”. Nici nu se putea pasi mai cu dreptul intr-al trei-lea mileniu, de crestinism si, datorita lui Neacsu de la Cimpulung cu a sa scrisoare din 1521, in al saselea veac de scris romanesc. Intrebare, e drept, retorica dar cu şpil: De ce cartea asta trebuie sa aibe soarta tuturor tratatelor anoste ce pot interesa eventual doar o extrem de restrinsa elita si , prin urmare, sa fie savurata doar de citeva (sau multe, e acelasi lucru) sute de cititori, pentru ca tot restul de mii, sa o cumpere din doar snobism, si o mica parte dintre acestia, intelectualmente apta, sa abanoneze lectura din comoditate: iritata la intilnirea primelor obstacole in intelegerea textului. Si de ce sa n-aibe soarta „monumentelor” caragialesti, prin a caror lectura de masa nivelul de cultura a romanului a crescut, pentru ca bunul sau simt - al umorului mai ales – sa devina si mai acut? Tineretul nostru are nevoie, draga Horia, pentru a creste bine, si a nu avea nimic de invidiat la vecinul sau european, mai ales de lecturi bune. Formatoare. Intrucit cu asta se creste. Nu cu imbracaminte firmata si cu manele. As spune fara sa exagerez ca tinarul roman (si nu numai) are nevoie , chiar daca nu este constient, de „Omul recent” tot atit cit omologul sau francez de Eseurile lui Montaigne.
Iata dar de ce imi permit sa-ti sugerez o transcriere intr-un limbaj mai accesibil a acestor idei, de inestimabila valoare, ce strabat cele 456 de pagini ale operei.
Incerc acum - cu necesara „obraznicie”, dar si cu umilinta ce trebuie pusa in oric actiune ce se doreste utila - sa fac citeva observatii, luind ca exemplu paragaful (eseul) de la pagina 98 - am un exemplar al editiei din 2001, iesit de sub tipar in 2002 - [25]: „Agenda ascunsa a limbilor internationale”. Cuvintul agenda, foarte corect, este din pacate, tot atit de inadecvat intelegerii imediate: ...”agenda ascunsa a acestor limbi, agenda care le-a facut atit de apte sa exprime agenda vizibila a acelor civilizatii?” Aici avem sinonimele: plan, proiect, program, calendar, schita, schita de..., (ordinea de zi, apartinind limbajului de lemn, fiind de exclus). E drept, agenda ramine cuvintul cel mai elegant dar si cel mai ermetic pentru, repet, intelegerea imediata a conceptului de catre miile de bravi, si de loc mediocri, cititori. Altele, pe care ma limitez a le doar enumera, comentariul ingreunind peste masura discursul: „explcatia monocauzala”, „remarce” (?, poate remarci), „Ceea ce nu inseamna vointa de a fi original in grad extrem.” (de... comandor?, s-ar putea intreba glumet careva de la Academia Catavencu) N-ar fi fost mai bine, mai putin afectat: cu orice pret ? Pentru a nu mai adauga dificultatea ce se intimpina cind dai peste un cuvint, pe care tipograful il scrie gresit (poate) pentru ca nu a inteles sensul frazei?! Iata fragmentul cu pricina: „... felul in care reusim uneori sa ghicim motivele unui comportament dupa o anumita trasatura, sezisanta, a chipului.” Poate ar fi fost mai bine decit corectul sesizanta, si la fel de elegant, sa fi folosit: surprinzatoare, miscatoare, impresionanta, frapanta, luate cu modestie direct din DEX ?! Nu stiu. Ma-ntreb doar. Bine. Departe de mine voia de a diseca, pentru a critica malitios, textul! Daca o fac totusi, este pentruca-ti iubesc si condivid, pe masura ce le-nteleg, ideile. In plus este dorinta de a dialoga... Nu numai engleza permite distorsini si/sau alterari ale limbii. Daca englezescul Jesus (Giizăs) genereaza forma scurta: Giiz, romana noastra nu-i mai putin prolifica in gura scolarului de rind cu banalele: mate, prof, bac, etc. Ba chiar mai mult, avem datorita genialtatii unui tiz de-al nostru, arh. Horia Oancea, fiul fostului (anii ’60) ambasador roman in Belgia, o bijuterie monosilabica, ce rezuma sensul si rezonanta unei extrem de virile fraze: „zgîti”. In ce priveste simbolurile, cifrele si frinturile de cuvinte, avem George = gxg si mai ales Q8, adica: Cueit, numele, asa cum se pronunta cel putin aici in Italia, al statuletului arab din Golful Persic. Prescurtarea este de cele mai multe ori opera persoanelor cu putina cultura, dar si foarte inteligente. Adica a acelora care descopera mijloacele minime, suficiente si ncesare, unei clare si precise comunicari. Iata un exemplu din dialectul bergamasc (vorbit in provincia „di Bergamo” a regiunii Lombadia). Pentru a spune: „Ma duc sa iau vin”, „Vado per vino”, este suficient sa zici: „A ò a ì”. Sau, si cu asta inchei, pentru posibila intrebare: „Veniti si dumneavoastra (voi) sa vedeti albinele vii?”, „Venite anche voi a vedere le api vive?” se zice simplu: „Ignì a o a et le ae ìe?” Si asta pentru ca taranul, trebuie recunoscut in cor cu excelentul Horia Bernea, este exact antonimul „omului recent”. Taranul, mioritic sau nu, este omul ancestral, as zice mai vechi decit traditia insasi. Taranul este omul preadamic... In ce priveste dorinta (vointa) exprimata colectiv de rupere cu traditia, de taiere a cracii de sub sezut, de-a se smulge din radacini, potrivit sloganului : „Sa uitam traditia!”, cred ca aici se are mai degraba de a face cu nevoia disperata a individului alienat (vezi Strainul „vechi” de peste jumatate de secol a lui A. Camus) de a-si (re)gasi o proprie identitate. Fiecare individ in parte si/sau - de teama solitudinii - innauntrul unui mic grup: gasca, familie, trib, echipa (vezi ritualul de grup recitat inainte de partida a echipei de rugby neozeeandeze), etc. Feluri de a marca aceasta identitate: tatuaj, „piercing”(perforarea pielii cu introducerea inelelor, etc.), cuafura bizara, idem imbracaminte; vorbire si gestica ermetice... Dar „omul recent” este mai ales o entitate utopica, si iata de ce. Daca-i adevarat cum afirmi - si sint in perfecta sintonie cu tine – ca: „Totul, in omul recent, trebuie sa fie expresia propriei vointe – si dorinte.”, ei bine atunci ar fi bine sa amintesc aici surprinzatoarea fraza a imparatului „Federico il Grande”, ce poate fi citita intr-o scrisoare catre amicul sau Voltaire: „Cu cit imbatrinesti cu atit mai mult te convingi ca Majestatea Sa sacra, Cazul face trei sferturi din „muncă” in acest mizerabil univers”. Iata de ce doar gindul c-ai putea realiza prin mijloace exclusiv proprii si pe-ndelete chiar si cel mai modest proiect - nici pe departe omul de tip nou, omul recent - este o utopie si o erezie - vezi falimentul turnului Babel - pentru omul religios, pentru ca celui ce se proclama laic, aceasta iluzie sa nu fie altceva decit o prostie.
Cu cele mai alese sentimente de simpatie, la care adaog nadejdea crestineasca cum ca si cu o singura floare se face primavara, te las nobilelor tale indletniciri, dar nu inainte de-a-ti dezvalui bucuria ce-as incerca primind eventual din parte-ti chiar si numai un gentil rind de raspuns.
Roma, 25.o3.2004 Horia Cornel Ivan
e-mail: horiaivan@libero.it

#29625 (raspuns la: #17831) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vijelie aseara in Ro - de Jimmy_Cecilia la: 20/07/2005 14:22:27
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
a mai fost si pe alt undeva???
uite ce scrie "hunedoreanul" pt judetzul hunedoara...

""Acoperisuri cazute in mijlocul strazilor, copaci doborati la pamant, sosele inundate, autoturisme avariate, localitati fara curent electric. Acestea sunt urmarile furtunii care a lovit, ieri dupa-amiaza, judetul Hunedoara. Cele mai afectate au fost comuna Baia de Cris, municipiile Deva, Brad si Orastie, dar si orasul Hateg, unde s-a produs o rupere de nori si a cazut grindina de marimea unei nuci. Furtuna a durat mai putin de o ora, perioada in care oamenii s-au adapostit pe unde au apucat de grindina. Potrivit reprezentantilor Prefecturii Hunedoara s-au inregistrat intre 15 si 36 de litri de apa pe metru patrat.

Gorunul lui Horea, distrus
In comuna furtuna a distrus Gorunul lui Horea, din cimitirul din satul }ebea. A smuls si turla Bisericii Ortodoxe din Baia de Cris si acoperisul scolii din centrul comunei si a devastat chiliile Manastirii Catolice. "Gorun secular, sub care conducatorul revolutionar Horia i-a chemat la lupta pe motii iobagi a fost culcat la pamant de vijelie. Nu mai e viu", declara Romeo Farcas, primarul comunei Baia de Cris. Gorunul lui Horea de la }ebea era monument al naturii si in acelasi timp si monument istoric ce amintea de conducatorul Marii Rascoale taranesti din 1784. De asemenea, el reprezenta un simboli nu numai pentru moti, dar si pentru toti romanii. Primarul Romeo Farcas sustine ca vijelia a culcat la pamant mai multi copaci si a fost nevoie sa se intervica cu drujbe, pentru a debloca ulitele si a ajuta oamenii.

Acoperisuri smulse
Ploaia si grindina au lovit Deva in jurul orei 19 si nu a durat mai mult de jumatate de ora. Apa a paralizat circulatia rutiera in centrul municipiului, dar mai ales pe DN 7. Parcarile s-au umplut si ele de apa, la fel si beciurile blocurilor, dar si garajele. Tot, in municipiul Deva, acoperisul unui bloc cu patru etaje de pe strada Nicolae Balcesu (zona Astoria) a fost smuls de vantul puternic si a cazut peste masinile parcate in fata Restaurantului Dunarea. Primarul Devei, Mircia Muntean, a ajuns imediat la fata locului si a sunat echipele de interventie, anuntand in acelasi timp si Politia sa devieze circulatia rutiera pe alte strazi. Acoperisurile mai multor locuinte din Hateg si Brad au fost afectate si ele de vijelie.

DN blocate
In Orastie a fost inundate subsolurile mai multor case, dar si un complex comercial situat in centrul municipiului. De asemenea, mai multe strazi au fost blocate din cauza copacilor culcati pe carosabil de vantul puternic. Tot copacii au blocat, timp de cateva zeci de minute cirulatia pe doua drumuri nationale - DN 7 si DN 68.
Ieri, la ora 22, mai multe echipe ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Iancu de Hunedoara" actionau pentru inlaturarea efectelor furtunei. ""


#60467 (raspuns la: #60458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gigico, schimba mot-ul de pas - de Calypso la: 23/09/2005 22:24:39
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
gigico, schimba mot-ul de passe, nu lasa
pruncu' sa scrie in numele tau..

am citit si eu comentariul "tau" ala de la farmece si sa stii
ca mi s_a parut dubios,
vreau sa spun ca nu ti-am recunoscut stilul

fefelici, cu cine ma asemui tu ca tot n-am priceput.....
Nicc-ai spus ca apocalipsa.nu trebui luata mota-mo! - de oltcit la: 10/09/2006 16:06:54
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Dumnezeu descopera omului profetiile!!!, nu omul le descopera!!!.
''Caci nici-o profetie nu vine de la om!.....profetiile vin de la Dumnezeu prin om!....''
Cuvantul insusi al lui Dumnezeu...este profetic!
Si Apocalipsa este insusi cuvantul Lui !

Atunci cum spui tu? {apocalipsa.nu trebui luata mota-mo!}???

Si mai spui ca nu intelegi!?...cum sa intelegi citind cu ochii tai!!!...nu tu descoperi!...[El ATI DESCOPERA]!!!si incepi sa vezi altfel decat ai inteles tu cand ai citit asa...ca pe un simplu roman de aventura, sau de dragoste etc.

De exe. roaga-te asa: doamne te rog, descopera-mi, si arata-mi si mie adevarul cu privire la semnele sfarsitului,caci citesc!, si nu inteleg! ce vrea sa spuna versetul cutare!, sau cutare!.

Si o sa vezi ca merge!!!....o sa intelegi altfel decat ai citit...''e ca si cum ti-a cazut fisa''... o sa zici in gandul tau...''ia uite ma cum de nu mi-am dat seama ce vrea sa spuna aici''...nu stiu cum sa-ti mai spun...dar o sa fie ca si cum ai citi intr-o carte deschisa.
Incearca!!!
#144585 (raspuns la: #144511) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Motănel - de munteanu rodica la: 24/11/2007 10:37:09
(la: Rudolf Motanul)
Aminteşte-ţi întotdeauna cu drag de Rudolf şi adoptă un alt motănel.
Nu să-l înlocuiască,asta nu se poate.Dar sunt convinsă că tu esti
bogat sufleteşte şi poţi dărui dragoste
unui animăluţ.
Bani? - de papadie67 la: 26/09/2003 02:02:00
(la: Farmecul vietii de zi cu zi)
Sau creieri, ori imaginatie.
Ori, God forbid, chiar Dragoste.
I mean, de-aia adevarata...nu fente si ruperi in figuri!
Bani? Ce inselatorie, pan' la urma!
Ce foarte mare inselatorie.
#463 (raspuns la: #461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zile proaste.. - de papadie67 la: 30/09/2003 01:27:34
(la: Viata gay romaneasca)
..-avem cu to(n)tii.

Oarecum atins de grija-ti parinteasca pentru mine ( apropos...ai copii?), ma-ntorc - chiar si cu spatele - ca sa reiterez ce-am zis, si ca din nou sa zic ceeea ce-am zis mai deunazi, si-apoi de voi gasi fasole, multa, in ea s-o las, de tot si pt totdeauna:

-am un baiat
-de poponari mi-e mila, si-i tolerez ( e treaba lor), atata timp cat nu devin activi in a trezi-n baiatul meu un OBICEI pe care-l dezaprob.
-nu-mi pasa cum, de ce si cand au capatat ei acest obicei. Nu sunt Atlas, nu pot purta pe umeri problemele intregii omeniri. Cu greu, cu ale mele ma confrunt.
- nu stiu daca al meu baiat, adolescent in care alchimia sexuala-i doar o plastelina moale, va sti sa spuna astazi "da" sau "nu"...depinde de-unde vine, cred..
-nu stiu daca eu asi fi incercat vre-un drog (alcool, tutun, etc) la varsta lui de azi, dar cred ca da, dac-un prieten bun mi l-ar fi oferit. Probabil c-asi fi incercat orice, daca venea de la cineva in care-aveam incredere, atunci. Iar astazi presupun ca i-asi fi injurat pe cei ce m-au lasat sa-ncerc, atunci.
Cine are argumente impotriva afirmatiei ca:
nu te nasti homosexual, ci esti influentat in a deveni asa ceva, sa-si etaleze, totusi, argumentele, raspunzandu-mi, de ex. la comentariile de mult postate...ori daca nu, pai batem apa-n piua.

Bottom-line:
1. consider ca nu-i bine sa fii homosexual. De-aceea, copiii mei nu mi-ar placea sa fie homosexuali. ok?
2. consider ca dac-ai devenit asa ceva, nu esti decat o victima. Imi pare rau, be happy...whatever!...just stay away!
3. te tolerez, daca ma tolerezi. Nu intru-n viata ta, dar stai departe de a mea si de-a lor mei.
4. daca nu stai departe, consider c-am dreptate sa-mi apar ideile. Incearca sa-mi atingi baiatul in "acel sens" si-am sa-ti iau gatul. Punct. Atinge-i pe-altii ce-s ca tine...e ok! Pe unde vreti, dar eu sa nu va vad, eu si copiii mei. Nu-n locuri publice. Sunt publice, deci publicu' decide, nu? Democratie? Un Referendum!
5. superbe metafore, moralizatoare si stangace copii dupa nis'caiva sugative uitate de EU pe la Bucale', valabile azi, pagane si stupide ieri si poate maine, "treziri" recente (si in fasha moarte) la VIATA!
Chiar si pt. ei, da' bune la export cu sila.
Sa fim seriosi si sa-ncercam distinctia sa o facem intre Intolerante.
Avem si noi din ele ( Oh, si cate!), dar sunt deosebite intre ele, ca urmari pe termen lung! Caci una-i sa incurci culorile, si-alta gaurile. Si iarasi una-i sa-ncurci interesul de moment si alta-i ce-i poti spune mamei despre viata ta, pe patul ei de moarte...Nu?
6. stiu sa tolerez, desi n-ai zice, poate! Toleranta...o'ntreaga philosophie, bre...ma rog...passons, dar totusi, Toleranta: imens de necesar subiect. Aparte, cred.

Ci una peste alta, nu e prea greu cu un Dogmatic, ci-mi facu' placere! Chiar si cu unul ce, desi nu se explica, la ale altora-ntrebari evita/uita sa raspunda, pe cand acuza papadii ca n-au raspuns. La ce-ntrebari, legate de Subiect?

Sa dai in Papadie, e usor, da' tre' sa stii intai sa fii dibaci cu Vantu'!
Cu scuze pentru-asa de zero-unu rupere de nori, din partea-mi.
#548 (raspuns la: #531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Moi...d’autant moins.:) - de Alina Momanu la: 30/09/2003 04:14:49
(la: Poezia face timpul placut)
Exquis, c’est le mot!
Exercice de style. Pour moi!
Démonstration: passionnée autant que passionante.
Une rose rouge pour vous! Sauvage et épineuse comme votre coeur.
#555 (raspuns la: #550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nine l ?? - de papadie67 la: 06/10/2003 16:21:33
(la: Inca un sit care se bate cu coruptia)
No.

Ten/Ten!

Argumentat si-Articulat.
A la Votre!

raspunzand mesajului D-voastra, subanteleg ca veti trece cu vederea acele "ruperi in figuri" care-mi sunt necesare pentru-a supravietui in limitata lume a propriei imaginatii.
Si daca nu, nu! It' s been a pleasure reading your lines, anyway.
#810 (raspuns la: #808) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce-a facut rau - de Alice la: 10/10/2003 05:43:07
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
un anume presedinte de consiliu judetean, care si-a dat examenul de stat inaintea bacului, dupa ce o vreme se indeletnicise cu operatul buzunarelor cetatenilor veniti sa-si cumpere cartofi? "Nebuniile tineretii" a comentat, se pare, dom’ Nastase cand a aflat!
E cam acelasi lucru! Si nu ma deranjeaza atat furtul, cat semnificatia pe care societatea civila o da gestului! Ma deranjeaza, in egala masura si faptul ca acuzatorii lui Beuran, ca au fost ei insisi acuzati de subnumitul de aceeasi frauda. Cu alte cuvinte: polite vulgare pe care si le platesc hotii intre ei, prieteni buni de altfel, pan-atunci.
Te-ai mira daca ti-as spune ca la sesiunile de comunicari "stiintifice" o fac pe surzii si se aplauda intre ei? Ca asistentii care cunosc ceva limbi straine sunt obligati sa execute, la comanda (si gratuit), traduceri din reviste de specialitate, pe care anumiti profesori univ. nu le pot consulta ca nu stiu limba? Te-ai mira, daca ti-as mai spune ca apoi, traducerile mot-à-mot se prezinta la respectivele sesiuni cu titlul de inedit? Si ca tocmai asistentii in cauza sunt trimisi sa le sustina (desi numele profului figureaza primul pe lista de autori) ei urmand sa raspunda comentariilor celor ce si-au dat seama de goanga si cer explicatii?
Cazul Beuran e varful unui aiceberg, daca-mi permiteti o comparatie desueta. Pute, ca si-n cazul Bradisteanu. Necazul e ca gangrena se extinde...si ca eu n-am solutii.
Noua Constitutie - de (anonim) la: 18/10/2003 05:31:28
(la: Noua Constitutie, UE, armata si vanzarea fortata)
Parerea mea e ca romanii sint idioti! Pur si simplu refuza sa-si foloseasca creierul dincolo de ziua de miine si dincolo de propriile interese...

Altfel nu imi explic cum pot sa se lase manipulati cu atita usurinta de o mina de politicieni care au inteles cit de usor pot fi prostiti romanii. Cit de usor pot fi dusi cu promisiuni (votul uninominal, controlul averilor ilicite, restringerea imunitatii parlamentare, transparenta in biografia demnitarilor) si cit de usor se multumesc cu putin praf in ochi.

Iar politicienii nu fac decit sa continue ceea ce au inceput cu ceva timp in urma: sa adune cit mai multi bani indiferent de rezultatele negative pe care noi trebuie sa le suportam. Are careva idee cit au pierdut romanii prin taierea abuziva a padurilor retrocedate? Ii pasa cuiva ca mineritul a fost adus in pragul falimentului? Este cineva constient unde sa va ajunge daca UDMR-istii continua nestingheriti sa indrepte Romania catre federalizarea?

Cu maghiarii e o alta poveste. Timp de sute de ani de zile, am trait impreuna fara nici un fel de probleme. La un moment dat apare o mina de oameni (sa le spunem UDMR-isti) care observa ca in ecuatia "voturi -> putere politica -> bani" lipseste primul termen. Pentru a putea manipula mai bine populatia maghiara, UDMR-istii decid ca unele zone din Romania ar arata mai bine daca ar apartine de Ungaria. Si de aici pina la ura intre maghiari si romani nu a fost decit un pas. Celor care vor spune ca aceasta ura nu exista, le spun atit: Mergeti in Harghita sau Covasna si cereti de la cineva, in limba romana, o informatie. Faceti acelasi lucru in limba maghiara. Sa nu credeti ca celor din conducerea UDMR-ului le pasa de oameni. Voturile sint cele care conteaza! Cit despre maghiari, Bosnia nu a fost o lectie suficient de clara.

Din pacate, lucrurile vor ramine tot asa... Pentru a schimba ceva in bine trebuie sa ajungi sus. Daca vrei sa ajungi sus trebuie sa gindesti ca ei. Daca gindesti ca ei, schimbarea in bine va fi doar pentru tine.

Asa ca...

PS. Cineva trimis un comentariu de genul: "Eu o sa votez, ca nu vreau sa fac armata". Lui si celor care "gindesc" in halul asta le aduc aminte ca acesta lege si multe altele se puteau introduce oricind. Asa ca daca ati votat, v-ati facut-o cu propria mina...
daca-i asa cum zici, - de papadie67 la: 24/10/2003 16:20:56
(la: La subiectul la care ar fi trebuit sa raspund)
atunci intr-adevar, cam pute!

In ce-a constat taierea accesului: ai fost "kikked out" de pe site, a disparut mesajul tau deja inregistrat, sau nici macar nu s-a inregistrat?
Intreb deoarece cred ca am avut si eu o experienta asemanatoare, la un moment dat, dar nu-mi amintesc prea bine amanuntele...postasem un mesaj care n-a aparut niciodata. Poate ca a fost numai o probema tehnica, sau poate nu. Era un post legat tot de subiectul evreilor si adresat tot lui JCC.
taieri - de valentinb la: 27/10/2003 05:35:52
(la: La subiectul la care ar fi trebuit sa raspund)
...sora mea intu banare....sintem oameni mari si intelegem ca toti sintem egali...dar unii mai mult decit ceilalti...so...life goes on
Mai...da' rai mai sunteti... - de ofemeie la: 28/10/2003 06:51:22
(la: Pedeapsa capitala sau inchisoare pe viata?)
Parca o aud pe maica-mea care gandeste ca si tine JCC.Parerea mea?Pentru violatori taierea obiectului de viol,pentru ucigasi:moartea.Nu inchisoare pt. ca e pre mult pt. ei!Asi inventa un fel de iad pe pamant.Ce ziceti?Alexandra
Daniel - de nanu la: 29/10/2003 11:29:18
(la: Unde a disparun forumul "Primul zid"?)
1)Nu ma intereseaza acest drept!
2)Sunt pentru discutii libere fara a "astupa gura dupa bunul plac" prin metode "tehnice"(daca mi se termina argumentle,anulez si banez,gasind un motiv patetic de invocat)
Prefer,in cazul ca mi s-au terminat argumentele,sa ma retrag din discutie(chiar daca raman la parerea mea).
3)Forumul este creat de tine pentru forumisti.E si normal sa faci in el ce crezi,dar cred ca o minima gandire putea sa-ti impuna faptul ca si acestia ar fi trebuit intrebati.Si sunt convins ca nu este o problema pentru tine sa "organizezi" un mic sondaj pe acest subiect.
4)Felul cum e "hotarata" aceasta chestie si cine pana acum a "profitat in mod exagerat de acest lucru(cred ca e unica!!Pe tine nu te pun la socoteala!) da de "gandit".
5)Nu este nici o problema si cred ca forumistii(care sunt interesati de un loc de discutie de calitate) vor semnala singuri "adevaratului moderator" daca cineva a luat-o peste "aratura".
6)Eu nu am luat parte de la inceput la discutiile provocate de JCC(mi se pareau "o placa de patefon intrebuintata prea mult" sau un surogat al Linkurilor de care am mai pomenit.)Interventia mea a avut loc cand am observat "aroganta acesteia" in tratarea subiectelor(multumiri anticipate,"rupere" de gura,multumiri "de sus" celor care aveau aceleasi "gen de citate...s.a.m.d.) care aratau o "siguranta de sine" ca nu poate fi contrazisa(tinea in mana "biciul" sau "intrerupatorul" oferit de tine)
7)Nu mai revin la intrebarea despre "veninul antisemetit", deoarece vad ca faci eforturi sa o ocolesti si devine penibil sa insist.

Numai bine si mult succes inainte.Nanu.
#2558 (raspuns la: #2555) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred in schimbarea personala, - de Daniel Racovitan la: 04/11/2003 02:59:02
(la: crezi in schimbarea personala?)
Cred in schimbarea personala, dar nu cred ca se face de la sine, si nici usor. Scimbarea persoanala este lucrul cel mai greu pe care o persoana il poate face asupra siesi.
Expertul absolut in schimbare personala Stephen Covey scria, parafrazez: "Nimeni nu poate forta pe altcineva sa se schimbe; aceasta schimbare vine numai din interior, si numai prin exersarea proactivitatii" si "Schimbarea personala cere eforturi initiale uriase; poate fi asemanata cu decolarea unei rachete: cea mai mare parte a combustibilului este consumat pentru ruperea de gravitatie"

Schimbarea personala poate insa interveni si brusc, in urma trairii unor evenimente dramatice, a unor experiente limita.
Biserica trebuie sa dea exemplu pentru pacatosi - de Jimmy_Cecilia la: 04/11/2003 03:45:40
(la: Preoti homosexuali?)
Sectia americana a Bisericii Anglicane a hirotonisit, Robinson un homosexual, episcop in orasul universitar de Durham, si asta cu toate protestarile si opozitia anglicanilor conservatori ;

aceasta hirotonisire a fost facuta sub supraveghere politista, din cauza manifestatiilor publice..Robinson si-a exprimat dorinta ca si alte nominatii de homosexuali si lesbiene sa urmeze in sanul Bisericii, ajutand ca el se roaga zilnic pentru aceasta…

Schisma este aproape consumata..

In restul lumii, reactiile negative s-au amplificat. Deja, in luna trecuta primatii a 38 de provincii ale Bisericii Anglicane, adunati intr-o sesiune extraordinara, au invocat riscul de schisma in sanul comunitatii ; printre ei erau primatii din Australia, Canada, Sua, Pakistan, Nigeria si Africa de Sud.

Biserica Anglicana din Kenia a anuntat ieri ruperea relatiilor cu sectiunea Americana, decizia urmand sa fie luata intr-o adunare cu toti episcopii din Kenia, in doua saptamani, aceasta consecratie fiind estimata « un pacat »O ora mai tarziu, sefii spirituali ai bisericilor Anglicane din restul lumii , care reprezinta 50 de milioane de anglicani din cei 70 de milione in lume, condamnau cosecratia lui Robinson, estimand ca acest fapt « violeaza toate perceptele clare si coerente ale Bibliei"

Toleranta are si ea o limita, chiar daca Dumnezeu ii iubeste pe toti, si iarta pacatosii care se pacatuiesc, oamenii de biserica trebuie sa fie un exemplu clar pentru credinciosi.
Rolul unui preot este de a propovadui o viata fara pacate, renuntarea oamenilor la pacate si nici de cum trairea in pacat, dand un exemplu direct
Invataturile Bibliei sunt clare, fara nici o indoiala posibila!
MUNTII NOSTRI AUR POARTA,, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA - de Catalina Bader la: 08/11/2003 07:58:29
(la: ROMANIA)
CARPATII
lant format de univers pentru a ne proteja pe noi ca popor

noi nu am avut nevoie de marele zid chinezesc.
nici de zidul rusinii.
pavaza ne-a fost natura si intelepciunea strabunicilor nostri.

Fagaras - cetatea de rezistenta a romanilor dupa al doilea razboi mondial.
Locul in care s-au jertfit romani care au crezut in ideal.

Bucegi - unde crucea ne aminteste de mostenirea noastra spirituala pastrata cu atata greutate de stramosii nostri.
zamolxe, sa stii ca noi nu ne-am uitat credinta.

Ciucas - unic in peisajul romanesc

Raraul -fruntea moldovei

Apuseni - cetatea motilor - avram iancu -sa-ti dea dumnezeu odihna
atunci cand visul tau despre natiunea romana va prinde contur.

Retezat - minunea noastra, locul in care trebuie cu totii sa ajungem pentru a intelege maretia naturii, conservata intr-un parc national
locul in care ne putem regasi pe noi insine.
#3731 (raspuns la: #3730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...