Tratat de psihologie organizaţional-managerială

Despre prezenta intr-un loc, in mod regulat, se poate scrie tratate de psihologie. Iti dau un exemplu: nu am voce de la natura, dar am facut instrument de mic copil, am facut muzica la scoala, am mers sistematic la concertele Filarmonicii timp de 5 ani, de cate 7 ori pe an si astfel mi-am educat muzicalitatea. Parintii mei isi faceau griji ca nu voi trece examenul eliminatoriu la Liceul pedagogic si au fost surprinsi cand le-am spus ca am fost selectata in corul liceului. Pe urma, am mai dat un examen eliminatoriu la facultate si am mai facut inca patru ani de muzica. Ce s-ar fi intamplat daca parintii ma declarau inapta pentru muzica?
Asa e si cu religia. Copilul nu este obligat sa creda, sa marturiseasca credinta in Dumnezeu sau orice altceva, ci ISI EDUCA PREDISPOZITIA naturala, fireasca a copilului de religiozitate. Unii sfarsesc scoala si sunt mai atei decat atunci cand au inceput sa faca religia, altii, cei mai multi, mentin in ei samanta invataturii si la vremea potrivita acesta va rodi. Exemplu: Elevii invata Crezul incepand cu clasa a IV-a, asa ca trebuie sa-l memoreze. Ceea ce m-a surprins si pe mine a fost faptul ca o mama a tinut sa ma cunoasca si sa-mi multumeasca pentru ca datorita ori de religie, copilul ei a scos-o dintr-un impas. Ce se intamplase? Boteza pe cineva si trebuia sa spuna Crezul. Ea nu stia Crezul, iar preotul le-a cerut nasilor sa il rosteasca. Atunci a intervenit copilul, care stia de la scoala si l-a rostit el in locul parintilor. Abia atunci parintii au inceput sa dea mai multa atentie educatiei pe care copiii lor o primesc.
Sigur, este foarte important ca familia sa continue ce propune scoala, dar daca nici acasa nu invata si nici scoala nu-i propune, putem discuta de educatie completa? De realizarea idealului educatiei?
Era si o povestire despre a face ceva cu sau fara implicare:
Un calugar se plangea staretului ca nu poate sa fie atent la slujba si ca el considera ca e mai bine sa nu mai mearga la slujba. La care staretul ii spune sa ia din gradina unul din cele doua cosuri, ambele la fel de murdare de noroi, balegar, si sa care apa cu el un timp. Dupa scurgerea timpului stabilit impreuna, staretul ii cere sa compare cosurile. Evident ca nu a carat mare lucru cu cosul, dar tot punand apa in el, de fapt il spala. Pe cata vreme celalalt ramasese murdar. Asa si invatatura, educatia. Poate ca nu vor deveni cu totii mari sfinti, dar macar iau la cunostinta despre "apa vie", si cand vor inseta, vor sti cel putin unde sa caute ca sa bea si sa nu mai inseteze, zice Hristos. Hai sa nu-L mai alungam atata, macar dintr-un respect minimal cat datoram lui Dumnezeu, daca nu putem face un pic mai mult. De fapt, adevaratul Invatator este IIsus Hristos. Faptul ca elevii fac religia la scoala este doar momentul in care organizam intalnirea Lui cu copiii. Si la asta va opuneti?
Hypatia

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

Ai dreptate, generalizarile sunt stiintific gratuite, si nu spun de fapt nimic cert. Intrebarea forumului a fost insa formulata astfel, si m-am lasat si eu dus de valul unei discutii in termeni generali si in fond speculativi. Dar nu prea stiu ce altceva am putea astepta de la o discutie la cafenea. Un tratat de psihologie sociala?

In paranteza, cred ca punctual nu ai drepate. Despre o masa de oameni care emigreaza dintr-o tara in alta tara pe o perioada de timp, se poate spune ceva. Exista, spre exemplu, motive sa credem ca reactia unui imigrant la procesul de relocare culturala depinde intr-o anumita masura de contextul cultural in tara de origine.
Dupa parerea ta despre "romani" nu se poate deci spune nimic? Ne se poate vorbi credibil si inteligibil decat despre indivizi? Poate ai dreptate, dar atunci idea acestui subiect de discutie este absurda, si nu este, dovada fiind ca suntem aici in principiu capabili de argumente si contra argumente (asta daca nu te superi tu pe noi si ne certi...:)

Un motiv pentru care am folosit "multi" si "noi", este tocmai pentru a nu parea ca vorbesc de la distanta. Am mai spus "noi" tocmai pentru ca nu vorbeam de tine personal. Si am mai spus "multi" pentru ca, asa cum scriam, am trait multa vreme prin preajma mai multor comunitati romanesti, si am intalnit pur si simplu multi oameni pe care i-am gasit resentimentari fata de Romania. Nu am spus "eu" pentru ca, pur si simplu, nu imi impartaseam o experienta personala.

Gata. Iti propun sa lasam aceasta mica cearta personala, pentru ca nu desfiinta discutia, care mi se pare interesanta. Daca vrei in continuare sa te certi cu mine, reiterez invitatia sa o faci la o palinca. A, si era sa uit, nu te-am facut marlan, ci mitocan. You look it up!

Comentariile Desdemonei imi amintesc de tratate de Psihologie/,Astrologie, Filozofie cu care ma ocupam si eu mai mult acum citiva ani.......

Dar daca vrei sa intelegi mai bine si relativ mai usor ce spune Desdemona, citeste Mircea Eliade. Sau Eminescu, chiar...

Sau nebunia itineranta, daca o exista ea documentata ca atare prin tratatele de psihologie.
Daca va place sa calatoriti si povestiti despre locul in care ati ajuns, nu faceti parte din categoria asta.
Daca va place sa calatoriti si singura placere este drumul in sine, atunci va urez: "bine ati venit in acest club!"
Pentru ca un hobby poate sa devina o adevarata obsesie, poate fi tratat, dar nimeni nu-si doreste asa ceva...

Am inteles ca gelozia nu e in fond decat un sentiment de protejare a testamentului biologic, daca pot sa-l numesc asa. Apare deci, odata consumat actul sexual, si este o forma de a-ti apara viitorea presupusa continuitate ca individ. Face parte astfel din complexul nostru sistem de perpetuare a speciei, si continua sa se manifeste inertic, chiar daca folosim prezervative sau alte metode conceptionale. Apare in acelasi timp si la femei, in general cam din aceleasi motive. Pare incredibil valoratia culturala pe care o capata gelozia, si epicul sau intriga pe care o imbraca intodeauna intr-o poveste...

Oboseala in relatii, pe de alta parte, nu face decat sa confirme atat de fragilul termen al monogamiei, o stare care sa recunoastem, nu se prea intalneste in natura, in aceiasi care ne-a facut si pe noi la o adica. Departe de fi niste virtuoase familiile monogame, sau cuplurile monogame, sunt in speta compuse de indivizi blazati, atat de plictisiti incat au sute de preocupari extraconjugale, alte zeci de hobby-uri, in fine, orice care sa-i mentina ocupati.

Cat despre lucrurile care le caram dupa noi, e firesc: suntem rezultatul experientelor noastre, a unei biografii conditionate incepand de parinti, locul nasterii, primii prieteni, primele cercuri pe care le frecventam, aceleasi care ne conditioneaza la randul lor modul in care vom aborda o relatie, caci, nu exista actiune pe care sa inteprindem, fara a avem in realabil o valoratie sociala despre ea. Suntem ceea ce gandim, si gandim in virtutea lucrurilor care , credem, ca ne fac bine, rau, de care ne e frica, sau pe care sintem pregatiti sa le infruntam. Autoeducatia si autocontrolul sint totusi relativ indepartate de noi, ne e mai natural sa fim inertici, sa actionam subliminal si inconstienti.

Pana la urma, desi sentimentele noastre sint materia prima a tomurilor de literatura, e mai simplu sa ne facem o cefalograma, sau sa apelam la puzderia de tratate de psihologie, care departe sa ne alieneze, ar trebui sa ne ajute sa ne intelegem pe noi insine mai bine, si mai apoi pe cei din jur.

Cam atat

cele doua tipuri de injuraturi au motivatii diferite.
la drujbar e simplu. a invatat ca astfel isi detensioneaza creierul atunci cand e incapabil sa gaseasca o solutie acceptabila pentru problemele in care e implicat. uneori a injura devine automatism. a injura este si o legitimare a masculinitatii.
la copii e altfel. copilul interactioneaza cu un model. vede in jurul lui acest comportament si il copiaza. are o serie de experiente mai mult sau mai putin fericite in legatura cu asta. pana la urma stie cand sa injure si cand nu. motivul pentru care adopta un asemenea comportament e insa altul decat in cazul drujbarului. copiii poseda un puternic sentiment de inferioritate fata de cei mai mari decat ei (alti copii, adulti, etc.). acest complex de inferioritate se cere compensat cu o nevoie mare de putere. orice il face sa se simta mai mare decat el, e binevenit. a injura semnifica pentru el a avea in acel moment statut de adult. copilul isi satisface astfel nevoia de putere si compenseaza sentimentul de inferioritate pe care il are "as default". evident, la nivel micro, mecanismele prin care el realizeaza o asemenea "opera de arta" sunt complexe. nu vreau insa sa scriu un tratat de psihologie infantila acum. in plus, asta e doar o parere mai mult sau mai putin conforma cu ceea ce stim despre socializarea copiilor.

P.S. m-ai uitat cu rugamintea!

Poate o speculatie de genul asta sa aiba ceva fundament real in aplicatie, adica sa functioneze?


da, in masura in care reusesti sa vezi ironia situatiei si incepi sa razi (asta pentru ca sunt de acord cu tine la partea cu umorul).
daca iei in serios un astfel de 'produs' ma gandesc ca e tare daunator.

desigur, depinde si cat costa raportat la veniturile tale. daca iti cheltuiesti un sfert de salariu ca sa razi cu Despair Inc...ai o problema.

Ar fi interesant punctul de vedere al cuiva care are ceva mai multe cunostinte de psihologia organizatiilor, decat cursul de baza din facultate.

cursul de baza + cursul intermediu se pune?:))))))))))
oricum, ideea mi se pare dementiala (ca idee, nu stiu daca merita sa fie pusa in practica).
despre aspecte mai serioase, abia astept sa vad ce spune Gloria.

iti inteleg admiratia pentru autorul citat si am sa ma documentez mai serios legat de teoria expusa insa am indoieli profunde ca epistemologia ar fi usor de demolat sau ca se afla in cestiueuce impas. am vazut cu ochii mei unde duce ignorarea ei.
am o observatie legata de afirmatia ta: "mulţi dintre voi ştiu ce este conceptul de "brain-storming", ce e suficient de bine practicat şi pe cafenea. Cei care nu ştiu, pot să se gândească la o discuţie colectivă în care se caută soluţii, chiar şi din cele mai trăznite sau ieşite din comun, pentru a ieşi dintr-un impas economic, organizaţional, politic etc."
ti-as recomanda sa te documentezi despre brainstorming deoarece descrierea citata nu are legatura cu respectiva metoda creativa. brainstormingul e altceva decat o claca purtata de conopide pe un site.

Fiecare poveste cu final nefericit te poate învăţa mai multe despre tine decât orice tratat de psihologie
Nu-i originala ideea, dar se potriveste tare bine in textul acesta usor melancolic si atat de viu. Mi-a facut bine sa-l citesc:)

cam asta e, Victorian. Eu "pot" sa dezbat despre situatia de "victima" a omului de rand. Dupa ce am aflat/constientizat/realizat ca ma simteam victima, dar nu stiam, mi s-au aprins beculetele si imi dau seama ca foarte multi oameni sunt in aceasta stare dar nu realizeaza, dand vina pe exterior. Cel mai bine ar fi sa ating la fiecare punctul sensibil ca sa ma fac inteleasa, dar asa ceva nu se poate, nu suntem intr-un cabinet de psihoterapie si nici nu cunosc aceste puncte.

Organismul, ca sa se apere, creeaza un sistem de aparare care reactioneaza cu putin inainte de situatia stresanta. Adica... sufli in iaurt. Daca ai un sistem nervos mai slab, dar eu as zice asa: daca nu ai cum contrabalansa asta, ajungi sa traiesti in tensiune fiindca la orice pas sufli in iaurt ca sa te protejezi de stresul ala limita la care ai fost odata. Ce bine inteleg asta... :( Ar trebui sa fac psihologia... a vrut sa faca fiica-mea si a renuntat din doua motive: s-a convins ca nu-i place si a ramas cu un examen neluat. Asta mie imi spune ca ce se preda acolo e teorie pura, desi la facultate ar trebui mai multa aplicabilitate. In fine, daca as avea posibilitatea sa fac facultatea asta, mi-as pierde vremea cu teoriile lor? Nu stiu.

Clar ca buna ziua ca oamenii nu percep in psiholog (de doua ori am sters, caci era sa scriu pisholog) decat un om care nu-ti rezolva problemele, ci doar te vrajeste ca ele nu mai exista. Si iti ia bani. Dar tu tocmai de aia ai nevoie de psiholog, pentru ca ai impresia ca nu ai bani sau ai alte lipsuri. De fapt toata lumea ar trebui tratata de psiholog. Sau mai bine ar trebui predate notiuni de psihologie in scoala, inca din clasa intai. Dar nu le-as spune de psihologie, ci... de respect. :)) Da, da... sa iti respecti corpul tau, dorintele tale si pe ceilalti!

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)

"Psihologia copilului mic" nu a fost punctul forte al parintilor mei, mai degraba statul la cozi si serviciul.
Nu am mancat bataie de la ai mei niciodata, nu tremuram cand ii vedeam de teama vreunei prostii facute-vezi taiat canapea piele cu lama, scris creta usa bucatarie, dormitor, fata/verso-am copilarit cu cheia de gat pentru ca lucrau in ture.Mai am un frate-deci eram/suntem doi-ne ciondaneam ca toti copii.
Nu am inca copii, imi doresc, e inca vreme.
Atat vreau sa spun: un copil trebuie tratat cu DRAGOSTE si multa GRIJA.
Un copil cere extraordinar de multa rabdare. De aceea este intr-adevar O DECIZIE si trebuie sa fii pregatit sa ai un copil. Mamele crizate de prostiile copilasilor, de intrebarile acestora, isi uita menirea. Copilul nu este un alt membru al familiei si atat. Copilul este Dragostea, Grija, Rabdarea...

1. Proprietatea – dacă ar fi sacră şi inviolabilă, la adăpost de schimbările politice atunci pe principiul ăsta ar trebui despăgubiţii şi Ceauşeştii - e exact aceeaşi situaţie: avere strânsă cât au condus România, de care au fost spoliaţi la schimbare de regim; de-ar fi proprietatea aşa de sfântă cum o vor unii, atunci neamurile împuşcaţilor n-ar avea altă treabă decât să se-nţeleagă cum să-şi împartă între ei agoniseala lui Nicu şi a savantei Leana.
Sau să luăm alt exemplu, mai depărtat în istorie ca să poată fi privit mai obiectiv: Cuza şi emanciparea mănăstirilor închinate; ar trebui să-i despăgubim şi pe ăia?
Iar Hohenzollernii au avut toate acareturile ce şi le revendică nu ca simpli cetăţeni particulari, ci ca şi casă domnitoare. În secolul al nouăşpelea îşi aveau utilitatea lor, acum nu mai e cazul. Dacă erau în stare să-şi păstreze regatul stăteau şi acuma în castele, dar n-a fost să fie.
2. Asumarea riscurilor – drăguţ cuvânt. Risc e atunci când iei din piaţă o lubeniţă fără s-o tai, dar ce risc îşi asumă dragii de guvernanţi? Electoral? Se pare că oricum vor fi debarcaţi la alegerile astea. Probabil îşi asumă riscul în sensul că dacă vine alt guvern care zice: "stop, nu mai dăm nimic" – atunci ei îşi dovedesc proaspăta afecţiune pentru rege despăgubindu-l cu vilele şi conturile bancare proprii.
3. Unirea – înainte de primul război Carol I încheiase un tratat cu Germania şi Austro-Ungaria, tratat oarecum justificat de apetitul Rusiei, dar care rămăsese secret fiindcă opinia publică era majoritar favorabilă unirii Transilvaniei cu Regatul. La începerea războiului în august 1914 regele convoacă Consiliul de Coroană , îi pune la curent cu tratatul şi solicită intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Dar Brătianu, majoritatea guvernului şi a Consiliului de Coroană se declară împotrivă şi Carol I e nevoit să accepte neutralitatea. Foarte afectat că nu şi-a putut ţine cuvântul dat Kaiserului şi împăratului Austriei moare după câteva săptămâni în septembrie 1914. Urmează Ferdinand care se înţelege mult mai bine cu Brătianu şi după doi ani de negocieri cu Aliaţii se hotărăşte intrarea în război. Ni se promiseseră Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul. Dar dacă pregătirea politică a fost la înălţime, cea militară nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Clasa noastră politică a fost la fel, în toate timpurile. Dezorganizare, incompetenţă, promovare pe criterii partinice, toate escrocheriile posibile cu furnituri pentru armată şi după entuziasmul începutului transilvan suntem bătuţi pe ambele fronturi, iar familia regală, guvernul, o armată prost pregătită şi prost echipată se retrag în Moldova. În iarna 1916-1917 franţujii ne trimit prin Rusia armament şi instructori, apoi ne mai organizăm şi noi cât de cât. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reuşim să stăvilim înaintarea germană. Dar atunci îşi găsesc ruşii timp să facă revoluţie şi ne trezim încercuiţi din trei părţi de duşmani, iar de o parte erau foşti aliaţi, acum neutri şi în război civil. Lupta părea pierdută şi semnăm mai întâi armistiţiul şi apoi pacea de la Bucureşti în 7 mai 1918. Dar sorţii se întorc în favoarea aliaţilor, Puterile Centrale cad una câte una şi chiar înainte de abdicarea ultimei – Germania – declarăm şi noi război la loc, aşa că sfârşitul războiului ne-a prins, d.p.d.v. juridic printre învingători.
Cu palmaresul ăsta strălucit nu se poate spune că am fost primiţi cu braţele deschise la conferinţa de pace şi Aliaţii nu prea aveau chef să-şi ţină promisiunile din 1916. Dar "pe teren" se întâmplaseră multe: Sfatul Ţării în Basarabia, Consiliul Naţional în Bucovina şi apoi Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana hotărăsc pe rând unirea cu ţara. Teoretic totul s-a săvârşit până în 1 decembrie 1918, dar negocierile diplomatice s-au terminat în 1920. Şi am pierdut o parte din Banat care a fost dată sârbilor.
Meritul Unirii a fost plimbat după gustul şi interpretarea fiecăruia de la rege, la Brătianu, la liberali în ansamblu, la armată, la masoni, la intelectualitatea greco-catolică, la franţuji etc. Părerea mea personală e că Unirea a fost posibilă fiindcă a fost dorită de toate provinciile şi fiindcă noi românii am avut atunci o cantitate excesivă de noroc, o conjunctură favorabilă cum rar se întâlneşte în istorie. În nici un caz nu a fost artizanatul exclusiv al casei domnitoare pentru ca urmaşii să poată ronţăi dividendele întregirii multe generaţii de-acum încolo.
4. PSD – şi-a dat cu firma-n cap; a uitat ce de voturi frumoase a strâns de la sate speriind lumea cu moşierii? A fost o mare distracţie pentru mine să informez doi votanţi credincioşi că "pesedeu’ vost’ dă treizeci de milioane la rege". Mai întâi n-au vrut să creadă bieţii oameni, apoi au rămas tare nedumeriţi. Sper că am reuşit să sporesc numărul nevotanţilor.

Organizatorul ala de nota 10 a pierdut din vedere faptul ca exista unii romani, mai originali, care merg in cursul saptamanii la lucru pe opt dimineata.
As putea scrie despre motivele pentru care confruntarea finala dintre candidati a fost pusa la o ora mai potrivita pentru un talk-show despre OZN-urile din Romania.
Dar despre prestatia comentatorilor, fie ei regizori, scriitori, psihologi, doamne de import sau moderatori, nu ma pot pronunta, ca m-am retras de pe baricade cu putin inainte de miezul noptii.

Ai dreptate, devenim, nu ne naştem homosexuali şi lesbiene; numai că devenirea nu se produce pe ,,tabula rasa''. Trebuie să existe o predispoziţie genetică, drept urmare fiecare bărbat şi fiecare femeie este un prezumtiv homosexual masculin sau femenin. Am putea crede mai departe că este opţiunea noastră, că avem liber arbitru şi că eul conştient optează pentru orientarea noastră sexuală. Dacă am crede aşa ceva am fi în eroare. Din nefericire, sau poate din fericire, Dumnezeu ne-a procopsit cu o minte formată din două surse informaţionale, cea a inconştientului implantată în reţele neuronale fundamentale, cea cu care e naştem, şi, cea din reţelele cortexului, dobândită în procesul cunoaşterii binelui şi răului, a formării şi definitivării reţelelor neuronale ale conştientului cu care percepem şi înţelegem realitatea. Fără prima sursă cunoaşterea realităţii nu ar fi posibilă, fără cea de-a doua nu am putea înţelege realitatea şi am cantona ca psihoticii într-o lume infantilă. Predestinare noastră este cea de fiinţe heterosexuale, fapt ce nu poate fi contestat de vreme ce am fost dotaţi cu organe reproducătoare, ca toate celelalte animale care se reproduc sexual. Totuşi cum se explică homosexualitea la om? Trebuie să admitem un lucru; raportată la heterosexualitate, care este calea de mijloc, orientarea homosexuală este o formă extremistă de sexualitate care iese din normalitatea biologică. Omul, spre deosebire, de oricare alt animal are această vocaţie a păcatului originar, a tentaţiei fructului oprit, aceea încălcării legii cunoaşterii binelui şi răului, a experimentării tabu-ului. Drept urmare accidental sau voit au avut loc relaţii de tip homosexual; să ne amintim că la vechii greci asemena relaţii nu erau hulite, dimpotrivă. Se pare că organizarea şi strucurarea informaţiei în creier conform ultimelor cercetări cognitiviste au revelat un comportament deosebit al reţelelor neuronale: specializarea şi nonspecializarea neuronilor dintr-o anumită zonă sau mai multe zone ale creierului. Spre exemplu neuronii din zona plăcerii sexuale pot participa în aceaşi măsură şi la plăcerera defecaţiei. Credem că Freud nu a greşit, dimpotrivă a avut intuiţie genială când a vorbit despre plăcerea suptului,a defecaţiei şi cea sexuală, manifestate în ordinea cronologică a devenirii fiinţei umane. Ca să înţelegem mai bine de ce devenim şi de ce nu ne naştem homosexuali am să vin cu următorul exemplu: o femeie se adresa în urmă cu doi, trei ani celebrului sexolog, Bebe Mihăiescu, cerându-i disperată un sfat. Iată povestea ei:,,În urmă cu aproape un an am fost la o petrecere împreună cu soţul meu, unde am băut mai mult ca de obicei. Reveniţi acasă, soţul mi-a propus în seara aceea să avem un contact anal . Sub influenţa alcoolului îngurgitat, am acceptat. Spre surprinderea mea mi-a plăcut. Mai apoi am avut contacte sexuale normale, dar nu am mai avut orgasm vaginal. Eram obsedată de sexul anal şi i-am cerut soţului, după aproape un an, să avem un contact anal. Acum treaz, a aceptat cu greu, şi, nu a ezitat să-şi arate dezgustul. Pentru mine însă orgasmul anal a fost cutremurător. De atunci îmi este ruşine de soţ, de socri, de părinţi, de copii. Am deschis cutia Pandorei ...şi acum îi suport consecinţele. Cum să revin la normal ? Credem că în creierul ei s-a format un nou circuit neuronal orgasmic - cel anal. Sexologul i-a propus terapie psihică , pe care femeia a refuzat-o. ,,Nu vreau să merg la psiholog!'' Plăcerea anală s-a dovedit a fi cutremurătore în raport cu cea vaginală din mai multe motive credem noi; s-a format o nouă reţea orgasmică, nerodată şi sexul anal a fost trăit de ea ca şi miracolul ,, pentru prima oară'' ; apoi teamă indusă de culpabilitatea încălcării unui tabu, acela al prea-curviei i-a crescut excitaţia şi nivelul plăcerii. Sexul anal cu o femeie este 'în ultimă instanţă o formă de homosexualitate mascată. Să amintim că nimeni nu e perfect bărbat şi nimeni perfect femeie, în configuraţia corporală, psihică, mintală şi spirituală suntem în diferite proporţii androgini. Aşadar, într-o experienţă homosexuală, accidentală sau voită conştient, ne putem schimba definitiv şi aproape irevocabil orientarea sexuală. Un pederast pasiv va suferi aceeaşi schimbare orgasmică ca şi femeia din exemplu prezentat. Un homosexual activ chiar dacă îşi menţine plăcerea în penis, orgasmul lui ,,cutremurător'' va fi numai în contactul anal. De regulă prima experinţă sexuală ne predestinează unei anumite orientări sexuale. Totul depinde de cum ne-am ,,programat'' plăcerea în creier. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului homosexual vă propun lectura nuvelei, Stavru, a scritorului brăilean Panait Istrati. Pentru Stavru homosexualitatea a rămas în pofida dorinţei de a reveni la normal, un drum fără întoarcere!

La Costinesti intr-adevar a fost foarte frumos. Chiar si vremea a tinut cu noi, in 20 de zile cat am fost eu acolo nu a plouat decat intr-o seara si intr-o dimineata. Programul de tabara a fost foarte incarcat, in sensul bun al cuvantului, cu multe manifestari de genul conferinte, meditatii, spirale, piese de teatru, dans, filme, etc. Cred ca pentru multi a fost ceva deosebit. Faptul ca s-a reusit organizarea unui asemenea eveniment international, la numai 2 luni dupa cel similar de la Herculane, cu toata opozitia din mass-media si cu toate masinatiunile politice care au loc in Romania impotriva noastra, spune ceva despre aceasta scoala de yoga.

Despre pretinsul "antisionism" care ar exista la MISA, mie personal, cunoscand de multi ani ce se petrece acolo, mi se pare o remarca deplasata. Dincolo de asta, ca sa va dati seama ce se petrece in Romania, si cum autoritatile se agata de orice fir de ata pentru a avea niscaiva capete de acuzare impotriva lui Grieg, au interzis doua carti scoase de acesta, carti care erau despre francmasonerie si in care se preciza clar ca autorul sau cei citati (dintr-o bogata bibliografie) nu au vederi antisioniste ci doar sunt contra unei anumite parti a evreimii extremiste si ultrareligioase. Ca sa va dau un exemplu clar in acest sens, chiar Ariel Sharon a intampinat din partea acelorasi evrei extremisti o opozitie fatisa, amenintari cu moartea, etc. Un asemenea rabin evreu chiar i-a facut o slujba de inmormantare, care sa arate ca pentru ei el este deja condamnat si mort. Serialul retragerii evreiesti din Fasia Gaza ne ofera o multime de asemenea manifestari reactionare. Personal sunt convins ca daca irakienii ar fi facut la fel, ar fi fost taxati imediat drept teroristi. In continuare, in spiritul "adevarului" care s-a manifestat in presa romaneasca, s-a spus ca interzicerea acestor doua carti (ea in sine un fapt uimitor, eu nu am mai auzit de carti interzise in Romania de la Revolutie incoace), s-a datorat unei sesizari primite de la Comunitatea Evreiasca din Romania. Acest fapt se pare ca este fals, am sa va dau si eu un citat dintr-un ziar:

Precaritatea acuzelor de trafic explică încercarea de a identifica alte învinuiri, în logica: dacă a picat una, va funcţiona alta. Ultima informaţie face referire la punerea sub acuzare a patru membri MISA în frunte cu Bivolaru pentru a fi publicat şi răspândit cărţi "care conţin incitări la ură rasială, etnică şi religioasă", "cras anti-Semitism" ş.a. Baza este dată de prevederile Ordonanţei 31 de sancţionare a literaturii cu conţinut antisemit sau negaţionist. Volumele enumerate de Parchet există şi conţin idei care ridică grave întrebări privind orizontul spiritual al autorilor: publicitarea Protocoalelor înţelepţilor Sionului, acuza folosirii Statelor Unite de către francmasoneria mondială pentru răspândirea SIDA etc. Către presă s-a transmis informaţia că Federaţia Comunităţilor Evreieşti - Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor ar fi făcut plângere penală împotriva celor care au semnat textele. Or, Centrul neagă o astfel de iniţiativă, instituţia primind doar volumele, de la Parchet, pentru a-şi exprima opinia cu privire la conţinutul lor. Deci Parchetul a încercat să asocieze Centrul pentru a-şi legitima noul capăt de acuzare în faţa opiniei publice. (n.n. La fel a procedat Parchetul şi cu Asociaţia Psihologilor şi cu Grupul Naţional de Studii şi Practică Yoga condus de Mario Sorin Vasilescu care de-abia au aşteptat această ocazie pentru a se afirma)

(Editorial Ziua 08 septembrie 2005)

De aici apare clar ca de fapt tot Parchetul si vajnicii nostri procurori s-au aflat in spatele acestei interziceri, pe motive mult mai prozaice decat apararea drepturilor evreilor si anume ei dorind sa-si apere propria piele de spectrul amenintator al unei anchete europene in acest caz. Cazul Tundrea e graitor in acest sens, dupa ce Tundrea e pe punctul de a fi achitat pe buna dreptate, procurorii care au gresit deja incep sa fie trasi la raspundere.
Cat despre Holocaust, la noi in tara s-a petrecut ceva unic in lume: s-a interzis prin lege orice cercetare, ancheta, discutie, articol, etc care ar pune sub semnul intrebarii Holocaustul sau dimensiunea lui, bineinteles in sensul micsorarii acesteia :). Unde s-a mai vazut ca o cercetare stiintifica, cum s-a facut de exemplu in Italia relativ la lagarele de concentrare, in Romania sa fie considerata ilegala, si chiar sa faci inchisoare din cauza asta? Si in tarile europene exista legi similare, dar acestea nu ingradesc in nici un fel aspectul de cercetare, ci in special aspectul de ura rasiala sau calomnie. Din acest motiv din pacate nu ma pot exprima relativ la ce a fost la Auschwitz si in alte lagare.
Relativ la site-ul ( http://www.dezvaluiri.as.ro ), din fericire nu e singurul pe tema dezvaluirii francmasoneriei. Daca veti da o cautare pe Google dupa "protocoalele sionului" vor apare peste 500 de pagini in romana, iar daca veti cauta "sion protocols" veti gasi peste 1,600,000 de pagini. Cred ca aceste cifre sunt graitoare, ca sa se vada ca aceste aspecte nu sunt "nascociri MISA" ci reprezinta subiecte serioase, care ii preocupa pe multi. Chiar puteti descoperi chestii interesante lecturand unele dintre aceste pagini. Iata ce am gasit in prima in care m-am uitat:

În "Jurnalul Naţional" din 23 mai 1997, vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Radu Timofte declară că: "Masoneria are ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie, naţionale şi internaţionale [...] şi chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Şi, mai mult decât atât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe pentru membrii care divulgă secretele, organizaţia având caracter secret. Protocoalele masoneriei, care au fost publicate, reprezintă pentru majoritatea celor care le citesc, motive foarte serioase de reflecţie, de reţinere, de tăcere şi de teamă. Nici măcar membrii suspuşi nu ştiu mare lucru. Bănuiesc că activităţile secrete nu sunt cunoscute decât de un grup foarte restrâns, iar celorlalţi mai mici şi mai mulţi nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, aceştia fiind simple unelte care doar îşi imaginează că ştiu ceva."
( http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?s=67b902453641909821b6ce80588f2688&showtopic=3020&st=15&#entry115602 )
Oricum, as fi curios sa vad niste exemple de articole xenofobe pe ( http://www.dezvaluiri.as.ro ), evident daca acestea exista. Relativ la originea Protocoalelor, un scurt citat:

În 1901, doctorul mason Hertzl, anunţă Comitetul Masonic că anumiţi "dezertori", au permis "păgânilor" (creştinilor) să cunoască tainele Protocoalelor, ceea ce confirmă sustragerea acestor documente din arhivele Francmasoneriei.

Spirit Intelept

Intr-adevar donquijote, ce mi-ai scris este pertinent. Intotdeauna problema apartenentei unui teritoriu la un stat a fost una foarte spinoasa.
Oricum, sa pui problema unui teritoriu doar prin prisma nationalitatii este ceva simplist. Asa a incercat presedintele american Wilson, la Tratatul de la Versailles. In unele cazuri a mers, s-au organizat chiar plebiscite, dar in altele nu a mers. Un exemplu simplu...cum ar fi acum daca judetele din Romania cu populatie majoritar maghiara ar alege prin plebiscit sa apartina de Ungaria? Sau eventual de la ce dimensiune teritoriala o regiune isi poate decide singura apartenenta? Totodata, daca in cursul istoriei o regiune a fost populata fortat cu oameni din alta natiune (ex Moldova cu rusi) cat de mult conteaza aspectul de apartenenta istorica sau cat conteaza situatia umana actuala de acolo? Toate astea sunt intrebari foarte complicate, care probabil intotdeauna vor aprinde pasiuni.
Ca tot vorbeam de statul Israel, un exemplu clar de protectie internationala (sau in cel mai bun caz de "fa-te ca nu vezi"), este situatia teritoriilor ocupate din Palestina. Acum israelienii tocmai s-au retras din Fasia Gaza si din cateva colonii izolate din Cisiordania. Cum va fi insa daca se va pune serios problema retragerii din marile aglomerari urbane infiintate acolo dupa ocupatie? In cazul palestinienilor nu se pune problema ca ar fi de nationalitati diferite, sau ca ar dori federalizare, ci pur si simplu dupa razboi acele teritorii au fost ocupate si populate de ocupant.
Un alt exemplu il reprezinta chiar Germania. Un citat din situatia existenta dupa Tratatul de la Versailles:
În punctele sale cele mai esenţiale graniţele sale nu au fost nici istorice şi nici lingvistice. Într-adevăr, era greu de explicat din punct de vedere german, de ce anume Posen intră în Germania, şi Innsbruck de ce rămâne în străinătate. Pe de altă parte, pentru germanii austrieci, de ce anume Tarnopol intră în componenţa ţării, timp ce Passau sau chiar Köln şi Hamburg reprezintă străinătate..............
O alta problema majora atunci a fost refuzarea de catre cuceritori a Anschlussului. Acum ne-am obisnuit ca Austria sa fie o natiune separata, dar istoric vorbind situatia poate fi alta. Un scurt citat, pentru a se vedea cum vointa austriecilor nu a fost luata in seama:
Părere generală, dominantă azi în rândul aliaţilor, Austria şi austriecii ar face parte dintre naţiunile mici subjugate de Germania hitleristă: cehi, polonezi, norvegieni, olandezi, belgieni, iugoslavi, greci etc. Conform acesteia este firesc ca după prăbuşirea hitlerismului Austria trebuie să-şi recapete independenţa. Ecuaţia pare una simplă de tot: a existat un stat austriac independent, în consecinţă există şi vrea să existe şi o naţiune aparte austriacă.
Contrar în mod straniu cu această prezentare, Austria a trebuit să fie oprită între 1918 şi 1938 prin tot felul de tratate internaţionale, reguli, avantaje politice şi economice, pentru a nu se uni de bună voie cu Germania. Iar astăzi diferitele grupuri austriece nu reuşesc să ajungă la un consens, nu numai acasă în Austria, dar nici măcar în emigraţie, şi nici măcar în privinţa aceea, dacă vor sau nu o Austrie independentă.
Vedem cum tratate internationale, conduse in principal de francmasoni (daca doresti exista liste de francmasoni care ocupau pozitiile cheie in guvernele acelor vremuri) au controlat practic impartirea teritoriala a lumii...si asta a fost situatia in cursul intregii istorii. Problema ar fi cum dovedim ca francmasonii au fost cei care au luat aceste decizii. De fapt aceasta problema se reduce, cum ar spune cineva la a urmari banii, fiindca un razboi sau o "revolutie" costa enorm. Si daca vom urmari de fapt care pe cine a finantat, atunci vom avea unele surprize interesante.

Spirit Intelept

PS: un aspect care m-a bucurat a fost ca atunci cand m-am documentat sa-ti pot raspunde, am mai gasit un site cu articole despre francmasoni ( http://despremasonerie.go.ro/articole.html ) in care am vazut unele articole exceptionale.

Cei care vor sa se convinga daca yoga/MISA este buna sau nu pot sa citeasca site-ul: http://www.yogaesoteric .org

Nimeni nu poate fi convins prin vorbarie mai mult sau mai putin sterila.
Discutia a luat o turnura extrem de interesanta si de elevata dar cred ca se pierde esentialul din vedere.
Articolul initial al acestui tread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii de yoga, autorul sau intrand sub incidenta legii. Acest lucru trebuia amintit la fiecare postare.

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã

Art. 19. - Constituie contravenþie, conform prezentei ordonanþe, dacã fapta nu intrã sub incidenþa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã naþionalist-ºovinã, de instigare la urã rasialã sau naþionalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãþi ºi legat de apartenenþa acestora la o anumitã rasã, naþionalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

.....

Art. 20. - (1) Contravenþiile prevãzute la art. 5-8, art. 10, art. 15 alin. (1), (3) ºi (6), art. 16, art. 17 alin. (1), art. 18 ºi 19 se sancþioneazã cu amendã de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã o persoanã fizicã, respectiv cu amendã de la 4.000.000 lei la 40.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã un grup de persoane sau o comunitate.@
(2) Sancþiunile se aplicã ºi persoanelor juridice.

Ca MISA si yoghinii sunt discriminati o dovedesc Raportul Amnesty International pe 2004:
http://web.amnesty.org/report2005/rom-summary-eng
...
"Some people were deliberately intimidated by police at the behest of local authorities. For example, in February police raided a student dormitory in Bucharest after protests about the lack of hot water. In March, police searched the homes of members of a socially stigmatized yoga movement, MISA, and ill-treated some of them, capturing this inhuman and degrading treatment on film and broadcasting it on television. "

si APADOR-CH in raportul sau anual: http://www.apador.org/rapoarte/anuale/raport2004.htm

CAMPANIA ÎMPOTRIVA MIŞCĂRII PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR MEMBRILOR ORI SIMPATIZANŢILOR MISA


I. MISA ŞI CAMPANIILE ÎMPOTRIVA EI

Ce este MISA ?

Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost înfiinţată ca asociaţie non-profit prin Hotărârea judecătorească din 23 ianuarie 1990 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti. Ea are caracter socio-profesional, filosofic, experimental-educativ, avînd drept scop ridicarea nivelului spiritual prin popularizarea cunoştinţelor si practicilor yoga.

Cel care este considerat mentorul spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru, a fost controlat permanent de Securitate, pentru astfel de activităţi, până în 1989. El a fost închis de două ori, apoi internat într-un spital psihiatric destinat oponenţilor politici ai regimului comunist, pentru acelaşi gen de practici ca şi cele de astăzi.

MISA a deschis cursuri de yoga şi de informare asupra unor tratamente naturiste. Liderii organizaţiei evaluează la circa 45.000 numărul celor care au practicat yoga în cadrul pregătit de MISA. Instructorii care predau yoga sunt membri MISA ori au înţelegere cu MISA să facă cursuri sub egida asociaţiei.

MISA a publicat cărţi şi scoate un buletin lunar.

Campanii anterioare vizând MISA şi membrii ori simpatizanţii acesteia şi investigaţiile făcute pentru verificarea acuzaţiilor

APADOR-CH a avut două investigaţii privind campaniile anterioare împotriva MISA şi a membrilor ori simpatizanţilor săi. Ele au fost publicate în rapoartele anuale ale APADOR-CH – pe anul 1996 şi anul 1997. Reprezentanţilor APADOR-CH li s-au adus la cunoştinţă şi alte violări ale drepturilor şi libertăţilor membrilor ori simpatizanţilor MISA, după 1997. Cum în timp, situaţiile care au generat plângeri au fost considerate rezolvate de către conducerea MISA, APADOR-CH a renunţat să facă investigaţii fără cererea reprezentanţilor Mişcării.



II. CAMPANIA VIOLENTĂ DIN ANUL 2004

Precedentul campaniei din Târgu Mureş, septembrie - octombrie 2003

În luna septembrie 2003, presa din Târgu Mureş, televiziunea locală Antena 1, ediţia locală a Jurnalului Naţional şi apoi alte mijloace de presă au lansat o campanie împotriva instructorilor şi simpatizanţilor yoga din oraş şi a MISA, organizaţia care deschisese aceste cursuri. Aceştia au fost acuzaţi de consum de droguri, orgii sexuale, evaziune fiscală, fără prezentarea nici unor probe. Doi dintre instructori au fost chemaţi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog. Aici au fost jigniţi şi intimidaţi pentru a da declaraţii compromiţătoare la adresa MISA şi a mentorului spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru. Conform declaraţiilor celor în cauză, inspectorul anchetator Beldeanu a afirmat că îi va ucide pe ei şi pe Gregorian Bivolaru “în afara orelor de serviciu“.

Emisiunile “Actualitatea mureşană“ din 2 octombrie 2003 şi apoi emisiunea “Observator“ din 3 octombrie 2003, au prezentat în direct o listă de persoane care au practicat yoga dându-le numele şi locul de muncă. Prin acuzarea lor pentru “acte de ilegalitate“, “spălare de creiere“, “folosirea de substanţe halucinogene“, acţiunea reprezenta o incitare a opiniei publice împotriva practicanţilor yoga. Efectele au apărut imediat : unii dintre cei numiţi au fost chemaţi de către conducătorii unităţilor şi ameninţaţi că vor fi daţi afară din serviciu, dacă vor continua să urmeze cursurile de yoga. Alţii au avut probleme în familie.

Având în vedere felul în care au decurs acţiunile din Târgu Mureş, atitudinea anchetatorilor faţă de cei chemaţi la Centrul Regional, campania din toamna anului 2003 pare să fi pregătit amplele desfăşurări de forţe contra membrilor şi simpatizanţilor MISA începute în luna martie 2004, în Bucureşti.

Descinderea jandarmilor din 18 martie 2004

La data de 18 martie 2004, peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, folosind cagule, au forţat simultan 16 imobile în care se aflau membri MISA. Au fost sparte uşile şi geamurile deşi intrarea în clădiri se putea face fără obstacole. Cei găsiţi au fost maltrataţi, trântiţi şi ţintuiţi la pământ sub ameninţarea armelor, unora li s-au pus cătuşe. Au fost persoane care au fost ţinute sub ameninţarea armelor ore întregi. În unele clădiri s-a tras cu armele în aer.

Obţinerea semnăturilor pe declaraţiile dictate de procuror s-a făcut prin ameninţare. Au fost ridicate bunuri personale fără consemnarea în procesul verbal de percheziţie a tot ce s-a luat. Reţinuţii au fost împiedicaţi să ia legătura cu apărătorii lor.

Aceste acţiuni au fost filmate şi date la posturile de televiziune. Ulterior, în presa electronică au ajuns şi alte imagini luate cu ocazia descinderilor, menite să discrediteze pe cei reţinuţi şi să sugereze opiniei publice vinovăţia lor. Nimeni însă nu a fost arestat preventiv sau reţinut în urma descinderilor.

În zilele următoare au continuat percheziţiile - peste 20. Din imobile în care s-a intrat şi din cele 15 locuri de depozitare a bunurilor MISA s-au ridicat abuziv camioane de materiale.

Campania de presă

Prezentări incitator-calomniatoare

Următoarele citate din ziare (la fel s-a vorbit şi la posturile de televiziune) imediat după intervenţia unităţilor de jandarmi demonstrează prin ele înseşi caracterul incitator-calomnios al prezentărilor: “În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe, despre care nu se poate spune, deocamdată dacă sunt stupefiante” (Cotidianul, 22 martie); “…acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului”; “autorităţile statului au acţionat în imobile unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate” (Ziua, 20 martie); “Material porno în casa unui cadru didactic universitar” (Evenimentul zilei, 22 martie); “în acest camion au fost descoperite materiale compromiţătoare, printre care reviste pornografice şi cărţi ale cultului MISA” (Adevărul, 22 martie) ş.a.m.d. S-a folosit în mod deliberat, la adresa MISA, termenul “sectă”.

Presa a susţinut deci, pe parcursul primelor zile de la evenimente, acţiunile forţelor de ordine încercând să inducă în opinia publică ideea vinovăţiei celor perchezionaţi şi reţinuţi în data de 18 martie 2004. Este puţin probabil ca ziariştii să nu ştie că poliţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motiv că “există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic prin Internet nu are nevoie de aprobare. Acuzele care au pus accentul pe elementele gândite drept scandaloase - sex, urinoterapie - au fost cu atât mai gratuite cu cât aceleaşi mijloace de presă folosesc în mod curent imagini cu caracter erotic şi un limbaj ce poate fi considerat, în raport cu atitudinea pudibondă arătată în acest caz, scandalos.

Practic, majoritatea mijloacelor de presă au încercat să “asmută” populaţia împotriva membrilor şi simpatizanţilor MISA, să determine o vânătoare de vrăjitoare. Este relevant, în acest sens, anunţul dovedit fals, că Gregorian Bivolaru a fost dus la Poliţie de către un grup de persoane. Felul în care era făcut anunţul constituia o invitaţie adresată populaţiei să hăituiască membrii MISA.

Intoxicarea presei de către autorităţi

Informaţiile din presă au fost preluate de către ziarişti de la autorităţi, care au lansat în opinia publică o lungă serie de acuzaţii: folosirea drogurilor, trafic de persoane, etc. După cum s-a demonstrat la sfârşit, aceste acuzaţii au fost gratuite. Filmările din timpul percheziţiilor au fost făcute pentru a induce în opinia publică ideea de vinovăţie. Violându-se complet dreptul la propria imagine, imaginile filmate au fost transmise de către organele de anchetă presei şi prezentate pe posturile de televiziune. Astfel, una din seringele aflate în posesia unei doctoriţe a fost prezentată ca fiind folosită pentru injectarea drogurilor. Situaţia a obligat mai mulţi membri MISA să ceară Institutului Naţional Medico-Legal să constate că nu aveau droguri în sânge.

Imaginea Petrachei Natalia Elenacare a fost luată din toaletă cu chiloţii în vine şi aşezată sub ameninţarea armei lângă portarul clădirii în care se afla, a fost prezentată ca arătând promiscuitatea în care trăiesc membrii MISA. Mai multe fotografii ale practicanţilor yoga, în costum de baie, găsite la percheziţie, au fost prezentate pe posturile TV. Uneori, succesiunea de imagini reale era amestecată cu imagini preluate din alte surse, pentru a realiza un montaj convingător.

Punctul maxim al încălcării intolerabile a vieţii private a fost trimiterea Jurnalului personal al minorei Mădălina Dumitru la ziare şi publicarea lui. Autoarea a declarat că acestea reprezintă fanteziile sale erotice. Totuşi, Jurnalul a stat la baza arestării ulterioare a lui Gregorian Bivolaru.

Autosesizarea presei
Că instituţiile implicate în hăituirea MISA au fost principala sursă de intoxicare o arată faptul ca presa a luat de la un moment dat distanţă faţă de intervenţia autorităţilor. Acestea au început să observe că datele oferite de autorităţi nu se susţin: “Amploarea dată cazului Bivolaru ... este cu greu justificată de dovezile prezentate, ieri, de reprezentanţii instituţiilor implicate în această anchetă: Parchetul, Poliţia, Procuratura” (Cotidianul, 25 martie 2004).

Şi alte ziare au acuzat autorităţile, ulterior, de a fi încercat o manipulare politică. Una dintre explicaţiile cele mai vehiculate a fost aceea că întreaga campanie împotriva MISA şi a mentorului spiritual Gregorian Bivolaru s-a desfăşurat pentru a acoperi fuga unui apropiat al partidului de guvernământ închis pentru fraudă, Gabriel Bivolaru – uşor de confundat cu “Gregorian”.

Pentru manifestarea cu mai multă circumspecţie a presei a contat, într-o anumită măsură, şi un prim comunicat de protest al APADOR-CH dat publicităţii la 15 aprilie 2004.În analiza sa, APADOR-CH a subliniat că dacă unii membri sau simpatizanţi ai MISA au comis fapte penale, pentru care există dovezi certe, aceştia vor răspunde în faţa instanţelor de judecată cu titlu individual, conform unor proceduri şi judecăţi echitabile.

Violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Măsurile luate de autorităţi împotriva unor membri ori simpatizanţi ai MISA şi împotriva Mişcării ca atare au fost ilegale, disproporţionate, combinând intimidarea, incitarea şi hărţuirea cu acuzarea şi reţinerea abuzivă. Au fost încălcate în aceste evenimente libertatea persoanei, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic ş.a.:

Pe durata percheziţiilor derulate mai multe zile - începute pe 18 martie 2004, procurorii, jandarmii, poliţiştii şi cadrele din SRI, cei mai mulţi purtând cagule, au acţionat brutal, folosind nemotivat/excesiv forţa şi încalcând procedurile:

- au spart uşi şi geamuri pentru a pătrunde în locuinţe fără ca vreunul din ei să fi întâmpinat vreun obstacol;

- locatarii au fost loviţi, trântiţi la pământ şi ameninţaţi cu arma. Peste 80 dintre ei au fost duşi la parchet unde au fost obligaţi să dea declaraţii sub ameninţare;

- au ridicat mari cantităţi de obiecte şi înscrisuri fără o raţiune palpabilă: încheierea şi conţinutul proceselor verbale de percheziţie au fost viciate;

- mandatele de percheziţie nu au fost prezentate întotdeauna la intrarea în imobile;

- în multe descinderi nu a fost lăsată vreo copie a Procesului Verbal de percheziţie;

- au filmat membri ori simpatizanţi MISA îmbrăcaţi sumar sau aflaţi în posturi umilitoare;

- au împiedicat membrii sau simpatizanţii MISA să ia legătura cu apărătorii lor.

Încălcarea drepturilor şi libertăţilor din timpul acţiunilor începute de “organele de ordine” pe 18 aprilie 2004 au continuat prin violarea vieţii private şi a dreptului la propria imagine. Fotografiile şi filmările făcute în timpul descinderilor au fost utlizate în scopul discreditării victimelor. Autorităţile au trimis la posturile de televiziune imagini însoţite de comentarii falsificatoare.

Acţiunile în forţă ale procurorilor, jandarmilor, poliţiştilor şi cadrelor SRI au încălcat normele garantate de Constituţie, de legislaţia internă (în particular, de Codul de procedură penală) şi de documentele internaţionale ratificate de România.

Victimele au depus numeroase plângeri în care au reclamat încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor. Caracterul flagrant al acestor încălcări obligă Ministerul public să se autosesizeze, iar conducătorii Ministerelor ori a altor instituţii implicate au datoria să ia încă din acest moment măsuri administrative împotriva vinovaţilor. Cercetarea şi sancţionarea lucrătorilor SRI, a poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor care au încălcat drepturile omului şi libertăţile fundamentale înainte, în timpul şi după descinderile şi investigaţiile în cazul MISA sunt indispensabile pentru salvarea principiilor statului democratic.

Violarea dreptului la asociere

Dreptul de asociere include asigurarea personalităţii juridice, iar acest drept i-a fost acordat MISA în 1990 şi nu i-a fost retras după această dată. Totuşi, dreptul de asociere înseamnă şi că nimeni nu va fi afectat prin participarea la activităţile organizaţiei în cauză. De asemenea, nimeni nu va fi intimidat dacă doreşte să adere la organizaţie; dacă doreşte să colaboreze cu ea sau să-şi exprime simpatia; dacă vrea să participe la acţiunile ei. În caz contrar, asocierea formală sau subiectivă a persoanei în cauză nu este liberă.

De ani de zile, membrii MISA şi simpatizanţii ei sunt supuşi discreditării şi hărţuirii publice, cu incitarea şi participarea directă a unor instituţii româneşti - Parchetul, Jandarmeria, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Admnistraţiei şi Internelor ş.a.

În mod particular, sunt preocupante:

- percheziţionarea şi reţinerea nejustificată a unor membri şi simpatizanţi MISA;

- calomnierea lor;

- ameninţarea membrilor şi simpatizanţilor MISA de a fi daţi afară din serviciu datorită afilierii lor;

- investigarea MISA şi a simpatizanţilor de către Serviciul Român de Informaţii.

Urmare a acţiunilor de denigrare şi hărţuire, mai multe persoane au fost nevoite să renunţe la frecventarea cursurilor de Yoga organizate de MISA iar relaţiile unor membri ori simpatizanţi MISA cu colectivul de lucru sau cu familia au avut de suferit.

8. Implicarea Serviciului Român de Informaţii în hărţuirea MIS

Serviciul Român de Informaţii s-a implicat direct în acţiunile de supraveghere şi hărţuire cu justificarea că MISA ar fi o formaţiune paramilitară şi că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa naţională. Persoana juridică MISA a fost vizată ca atare, deşi acuzaţiile curente: încălcarea legii drepturilor de autor, răspândirea de materiale pornografice ş.a. nu au legătură cu siguranţa naţională. În ceea ce priveşte alte acuzaţii, mai grave - crearea unor formaţiuni paramilitare, trafic de droguri, trafic de persoane - ele s-au dovedit fără absolut nici un temei.

Acţiunile SRI au încălcat dreptul fundamental la viaţă privată şi la libertatea de asociere. Decizia de supraveghere a MISA de către instituţia care protejează siguranţa naţională a României a fost cu totuldisproporţionată.

9. Tratamentul minorei Mădălina Dumitru

Între abuzurile comise de autorităţi în cazul MISA, una impresionează prin gravitate: tratamentul inuman şi degradant la care a fost supusă Mădălina Dumitru, minoră în vârstă de 17 ani. Deşi nu avea decât calitatea de martoră în procesul intentat lui Gregorian Bivolaru, minora, reţinută la 18 martie 2004 în timpul descinderilor în locuinţa unde locuia, a fost tratată ca o infractoare. Ea a fost privată de libertate, supusă unor presiuni şi violenţe pentru că a revenit asupra unei declaraţii iniţiale, smulse pentru a-l incrimina pe mentorul MISA. Pe 1 aprilie 2004, Mădălina Dumitru a fost dusă cu forţa la INML unde urma să fie examinată ginecologic, în ciuda refuzului categoric al victimei. Minora a fost permanent înconjurată de poliţişti şi jandarmi, la INML a fost despărţită de apărătoarea ei, fără ca ulterior să mai ia legătura cu ea. A fost izolată de colegii şi logodnicul ei. Tratamentul inuman la care a fost supusă a făcut-o să treacă prin momente de criză.

Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât la 7 aprilie 2004 să o plaseze pe Mădălina Dumitru în familia surorii mamei sale. Această măsură a fost luată împotriva voinţei ei. Minora este ţinută în familia surorii, neavând voie să se deplaseze singură şi fără să se poată întâlni cu nimeni. Minora este împiedicată:

- să urmeze şcoala;

- să ia legătura cu apărătorii ei;

- să facă plângeri împotriva celor care îi încălcă drepturile şi libertăţile;

- să se căsătorească cu logodnicul ei, cerere adusă la cunoştinţa opiniei publice de către cei doi.

Faptul că regimul la care a fost supusă Mădălina Dumitru de către autorităţi nu a avut motive umanitare şi educaţionale s-a probat prin actul lor scandalos de a da presei jurnalul ei privat. Presa a publicat copios citate din fanteziile erotice ale minorei. Acţiunea de discreditare publică la care au cooperat cei care au confiscat jurnalul privat şi presa intră în conflict flagrant cu invocarea responsabilităţilor faţă de minoră.

III. Concluzii
(a) Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Servicului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.

(b) Presa a fost implicată în campaniile calomniatoare împotriva MISA, folosind fără discriminare “datele” puse la dispoziţie de autorităţile publice. A fost grav încălcat codul deontologic al presei: obligaţia de a informa corect opinia publică, prezumţia de nevinovăţie, verificarea informaţiilor, respectul demnităţii umane. De o gravitate deosebită trebuie considerată difuzarea prin presă a jurnalului minorei Mădălina Dumitru, conţinând fanteziile sale erotice. De la un punct încolo, unii ziarişti au luat distanţă faţă de abuzul autorităţilor. Mulţi dintre ei au acuzat autorităţile de folosirea cazului MISA în scopuri politice.

(c) În timpul descinderilor şi în timpul investigaţiilor ulterioare, autorităţile statului au încălcat grav drepturile şi libertăţile fundamentale, printre care : intimidarea, incitarea şi hărţuirea, reţinerea abuzivă, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic, dreptul la propria imagine ş.a.