comentarii

Tresărire fulgeratoare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
11 - de Tot Areal la: 26/12/2011 09:01:36
(la: Adâncul rece al nopţii )
Câteva secunde îl stăpâneşte o ameţeală ce se stinge treptat. E lumină. Încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat, cât a zăcut inert. Recunoaşte locul şi vede lucrurile lor. Asta e bine. Înseamnă că nu a suferit nicio complicaţie la cap, nefiind amnezic. Îşi aduce aminte de Ramona, de Mihnea. Aşa, cum stă, pe genunchi, se roteşte spre lac. Apa liniştită şi lină pare mai blândă ca oricând. Nici urmă de ei, nici urmă de barcă. Cu greu, se ridică, pe picioarele-i tremurânde. Acum vede pentru prima oară piatra mare, colţuroasă, vinovata de suferinţa lui. Cortul este în picioare, dar înăuntru nu este nimeni. Toate lucrurile lor zac împrăştiate pe jos, ude şi murdare.
Brusc, i se pare că aude un clinchet de clopoţel. Îşi duce speriat mâna la cap. Se roagă-n gând ca asta să nu fie o halucinaţie post traumatică, dar clopoţelul se aude tot mai puternic şi pare să vină dintr-o anumită parte. Se întoarce.
O procesiune ciudată îndreaptă spre el. În frunte e un cal, ciudat împodobit, cu clopoţei prinşi la grumaz şi acoperit cu un fel de pătură roşie ce pare brodată cu ceva modele geometrice viu colorate. De-o parte a animalului, un ins ce pare trecut de-a doua tinereţe păşeşte parcă în cadenţă ţinându-şi o mână ascunsă sub coama stufoasă a bividiului. În spatele lui, o seamă de oameni, îmbrăcaţi în negru, femei, bărbaţi şi copii, îl urmau păşind încet. Radu încearcă să înţeleagă rostul acestei procesiuni ciudate.
Coloana se apropie urmând un drum ştiut numai de ei. Făcând un efort, Radu le iese în întâmpinare.
Bătrânul ce mâna calul, îşi ridică ochii spre el dar nu opreşte. Îl priveşte lung, fără să schiţeze nici o emoţie. Nu pare deloc interesat de prezenţa lui aici şi nici de starea mizerabilă în care se află. Îşi continuă drumul mai departe pe lângă calul ce merge domol mişcându-şi coada în stânga şi-n dreapta. Pe rând, cei din spate îşi ridicau privirea spre el fixându-l cu nişte feţe ca de piatră. Să fi tot fost la vreo treizeci de oameni cu totul. Întreaga coloană trecu mai departe îndreptându-se spre liziera pădurii de unde cu o zi înainte el cu Mihnea luaseră barca.
Fără să mai stea pe gânduri, Radu se i-a după ei. Are neapărat nevoie de ajutor. Nu ştie unde îi sunt prietenii, nu ştie ce s-a întâmplat şi are nevoie de ajutor.
Ca la un semn, coloana se opreşte. Bătrânul din frunte, lasă calul pe mâna unui alt ins şi se întoarce oarecum surprins spre cel care îi urmărea. Se opresc unul în faţa celuilalt.
-Bună dimineaţa, zice Radu înclinând abia perceptibil din cap.
Celălalt, nu zice nimc, doar dă mărunt din cap în semn de salut.
-Am nevoie de ajutor, începe Radu cu voce moale. Am venit ieri aici cu doi prieteni, adică cu un încă un băiat şi o fată şi ... nu ştiu, s-au pierdut cu puţin înainte de a începe furtuna. Nu dau nicium de ei şi în plus m-am şi accidentat. Am căzut şi m-am lovit la cap... Puteţi să-mi spuneţi cum pot da cineva, de un agent de poliţie, de un şef de post, cineva care să mă ajute să-i găsesc. Cine ştie pe unde s-au rătăcit.
Bătrânul, îl fixa cu aceiaşi ochi mari şi albaştrii fără să schiţeze nici cea mai mică tresărire la spusele lui. După câteva clipe, strânge din buze, se apropie şi îi cuprinde mana într-a lui.
-Băiete, spune el cu o voce incredibil de catifelată. Priveşte spre cer. De acum încolo, să priveşti întra-colo de fiecare dată când imaginea şi amintirea prietenilor tăi te va copleşii. Viaţa nu înseamnă nimic. Doar sufletul înseamnă nemurire, iar sufletele lor sunt acum în partea bună a vieţii veşnice. Trebuie să înţelegi asta.
Radu îşi smulge usor mâna şi face un pas lateral străfulgerat de un fior rece şi greu ce-i străbătu sira spinării.
-Domnule, ce vorbe sunt astea?
Bătrânul mai strânge din buze îngăduitor şi blând, apoi îi întoarce spatele şi porneşte înapoi spre procesiunea lui ciudată şi mistică.
Fără să mai stea pe gânduri, Radu, cuprins de o furie ce-i varsă în corp un val de adrenalină, porneşte spre sat pe drumul pe care veniseră cu o zi înainte. Trece fără sovăială pe lângă cort bodogănind tot felul de blesteme cu adresă generală. Se strecoară prin pădurice, taie direct câmpul ieşind exact a drumul pe care veniseră. Abia acum zăreşte o bucată destul de mare de carton prinsă pe un par înfipt în pământ. Nu-şi aminteşte să o fi văzut ieri când a trecut pe aici. Îi dă ocol să citească ce fel de avertizare îi scăpase.
Ochii i se împăiănjeniseră şi picioarele i se îmnuiară. Întreg corpul i se făcu moale, iar mintea refuza cu încăpăţânare să mai înţeleagă ceva. Se lasă jos în iarbă sprijinându-şi capul în braţe. Apoi leşină.
Aşa îl găsi cineva care îl transportă cu o căruţă la postul sanitar. Ochii lui contiuau să vadă, dar fără să vadă nimic, iar mintea continua să judece,
#626450 (raspuns la: #626449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
7 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:39:46
(la: Apartamentul)
gol, zăcea cu uşile deschise. Într-un colţ, o mică măsuţă era şi ea încărcată cu ceva nedefinit, părea a fi totuşi resturi alimentare. Carmen scoate un ţipăt scurt când observă o sfoară ruptă , din care ieseau fire, atârnând de lustra din tavan. În toată camera puţea îngrozitor. Mai exista o uşă, întredeschisă, care pare să fie sursa principală a putorii. Imediat îşi dădură seama că acolo trebuie să fie toaleta nefuncţională. Altă uşă care să facă legătura din această cameră şi altă ieşire nu mai era Totul seamăna a depozit. Exact la asta se gândi şi Ştefan.
-Să ieşim naibii de aici, zice el. Camera asta-i un depozit. Ăsta a adunat aici tot ce nu a putut încă arunca. Să ieşim naibii de aici!
Carmen ţine de uşă până ce reuşi el să refacă cât de cât încuietoarea. Puse suruburile înapoi doar pe jumătate şi scutură uşa. Vede că ţine şi o lasă aşa, apoi trecură în bucătărie închizând uşa dinspre hol. Carmen se repezi la geam şi începu să respire adând, cu nesaţ aerul rece şi curat.
-Bleahh... Doamne ce puţea!
-Cred că foloseşte camera pe post de depozit sau ce. De asta nu închiriază tot apartamentul.
-Ce dracu atârna acolo de tavan? Ai văzut?
-Da... Cred că e de la lustră, ceva cablu... Acum eşti mulţumită?! Ai văzut că nu e nimic deosebit acolo. Totul nu-i decât un afurisit depozit.
-Am văzut. Totuşi...
-Totuşi ce?
-Eu ce am văzut atunci?se scarpină ea în creştetul capului ca şi cineva care se gândeşte la rezolvarea unei probleme. Căci ştiu că am văzut ceva.
-Nu începe iar. Te rog. Ai văzut acum că nu e nimic acolo, o atenţionează el cu un deget ameninţător îndreptat spre ea.
-Am văzut...am văzut...
Reuşiseră să lămurească oarecum problema. Un timp se mai fâţâiră prin cameră, apoi oboseala îşi spuse cuvântul . Carmen, îşi mai aprinse o ţigară în timp ce Ştefan se strecoară cu mare desfătare sub cearceaf. Se făcuse frig de-a binelea afară, aşa că, tremurând, Carmen îşi aruncă ţigara pe jumătate fumată şi se retrage, nu înainte de a fixa cu coada ochiului geamul camerei depozit. Privirea i fixă oarecum irezistibil pe geam, cu toate că simţea încă o teamă profundă, dar acum nu vede nimic în afară de un geam murdar. Zâmbeşte. Se bucură că avuse curaj să se uite acolo unde înainte văzuse ceva inexplicabil. Poate aşa s-a ridicat valul fricii. Închide geamul şi se strecoară, ca un şarpe, în pat lângă Ştefan, lipindu-se adânc la pieptul lui. Oricum lăsaseră lumina aprinsă.
Amândoi tresăriră în aceiaşi clipă. Apa care curge trasă la baie se aude foarte clar preţ de câteva secunde bune. Aşa cum sunt întinşi se uită unul la altul.
-O mai fi adus ăsta nişte turişti, face el ridicând din umeri.
-Ştefane..!
-Ce-i?
-Baia de jos nu se aude aici!
-Ce vorbeşti?! În clădirea asta şi pe aşa o linişte... Fi sigură că de jos s-a auzit. Măcar acum poţi fi liniştită că nu mai suntem singuri în clădire.
O undă de îndoială străfulgeră totuşi prin sufletul lui. Acum îşi dă seama că s-ar putea ca nu de jos să se fi auzit. O lucidă şi scurtă gândire îl face să se cutremure, dar nu-i spune ei. De ce să o înfricoşeze mai mult decât e cazul, nu destul e speriat el acum. Îşi aduce aminte că jos, după ce fusese la baie, el aruncase apa cu o găleată pusă acolo exact în acest scop căci sistemul normal de tras apa era defect. Care să fie şansele ca cineva să fi reparat toaleta acum în toiul nopţii.. Se uită la ceas. Era ora unu şi douăzeci de minute.
-Cât e ora? întreabă şi Carmen ridicându-se în capul oaselor.
-E unu şi douăzeci... Culcă-te la loc. Vedem dimineaţă cine sunt cei ce s-au mutat aici, o minte el frumos.
La început uşor, apoi tot mai tare, se aud nişte bocănituri, ca şi cum cineva bate ceva în zid, în perete. Loviturile curg monoton şi ritmic, apoi se opresc brusc.
Ştefan se dă jos din pat cu alura unui om ce se trezeşte dimineaţa să meargă la muncă. Rămâne o clipă pe marginea patului apoi îşi îmbracă pantalonii şi îşi i-a bluza.
-Unde mergi?îl întreabă ea.
-Să-mi fac o cafea.
-Acum?
-Da’ ce are?
Minte. Nu are nevoie de cafea, dar nu-i venise altă idee.
-Păi îţi fac eu!se oferă ea.
#626573 (raspuns la: #626572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cosmacpan la: 15/06/2008 17:18:36
(la: Jurnal de bord (37))
Sfârşit de săptămână... Luni e încă departe...

Nimic din ce e departe nu-i mai aproape de noi decat lumea...

stropirea geamurilor cu pământ

pamant de flori striga taranul...reavan amintidu-ne de copilaria pierduta...

Măcar de-aş avea vreo tresărire de orgoliu...
Si ne iarta noua greselile noastre...


De unde mă ştie ăsta aşa de bine ?
de ce crezi ca te cunosti asa de bine? Viata farav surprize e terna si monotona...


Un Paganini rus, de stepă.
un Paganini nu va fi rus niciodata...tremoloul corzilor e mai mereu diferita...

dar e duminica, si la gratare tot romanul se pricepe...

(traiasca berea - si a lor lauta)
25 Iun 2009 Ioan T. Morar - de andre_ la: 27/06/2009 23:43:48
(la: Imagini care fac diferenta. Si istoria)
O noapte cu Neda. Apoi o veşnicie, tot cu ea!


Niciodată filozofia islamică pe care ai studiat-o, Neda, nu va fi în stare să explice de ce a trebuit să primeşti un glonţ în gât, de ce viaţa ta a trebuit să se sfârşească aşa de brusc. De altfel, toate filozofiile lumii ar trebui să se adune ca să găsească un motiv pentru care oamenii să moară de tineri, din cauza altor oameni.

Eşti frumoasă, Neda. Ochii tăi verzi privesc în obiectivul aparatului foto şi habar nu ai că diafragma care se deschide brusc în interiorul obiectivului este felul în care îţi trage cu ochiul, pentru ultima oară, viaţa. Eşti frumoasă, Neda, şi puţini din Teheran îţi pot spune asta. Pentru că te întâlneşti cu puţini. Iar faţa ta luminoasă e socotită de prea puţini ca o frumuseţe. Mulţi văd în ea sfidarea legilor islamice, acceptarea putreziciunii care înseamnă democraţia. Dar tu, Neda, ştii că nu e aşa. Tu ştii că demnitatea femeii nu e un moft, ştii că frumuseţea se ofileşte sub toate baticurile ayatollahilor, ştii că nu putem fereca sub cârpe zâmbetul, licărul de lumină din ochi, tresărirea sănătoasă a obrajilor.
Publicitate

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă precum vechile cetăţi din Turcia.

Ţară pe care ai iubit-o, ţară din care era iubitul tău. Ai visat să fii ghidă pentru turiştii turci, să le arăţi minunăţiile ţării tale. Ar fi fost extraordinar! Da, ai fi vorbit limba turcă şi s-ar fi simţit accentul, în fond, e departe limba persană de cea turcă! Dar, din câte îi ştii, turcii ar fi fost încântaţi de accentul tău! Ar fi zâmbit şi te-ar fi rugat, veseli, să repeţi. Iar tu ai fi repetat cu toată nevinovăţia accentelor greşite! Da, era o slujbă bună, aceea de ghid, plătită binişor, aducând bani şi celorlalţi din jurul tău. Şi cum i-ai fi dus pe turişţi la chioşcul de halva, la terasa cu bragă, la magazinaşul cu monede rare! Să cumpere şi să-şi amintească multă vreme de acum de ghida lor frumoasă din Teheran!

Eşti frumoasă, Neda. Mai stai aici, lângă noi. Noaptea e încă tânără! De mâine ai în faţă veşnicia! Mai spune-ne ceva despre orele tale de vioară. Despre melodiile pe care le repetai toată ziua în gând, despre degetele tale care luau, pe negândite, poziţie pe gâtul imaginar al viorii: şi-n campus, şi-n piaţa de flori, şi-n faţa pieţei de fructe din Teheran. Şi despre pianul pe care l-ai comandat spune-ne, Neda, pianul pe care l-ai visat ani de-a rândul. De atunci când ai văzut, prin antena clandestină, canalul de muzică simfonică. Înseamnă că te iubesc mult ai tăi, şi părinţii, şi cei doi fraţi, de au adunat bani pentru un asemenea vis. Nu mai e mult şi vine pianul. Da, negustorul a spus că e pe drum, vine cu camionul din Germania. Trece prin multe vămi. Logodnicul tău, Caspian Makan, fotoreporter turc, abia aştepta să te fotografieze lângă pian, în lumina asfinţitului. Erau, pe vremuri, mulţi fotoreporteri în Teheran şi toţi vorbeau despre lumina specială a oraşului. Acum sunt tot mai puţini, deşi lumina e aceeaşi. Oraşul e acelaşi. Viaţa nu mai e, din păcate, aceeaşi.

Eşti frumoasă, Neda. Şi chiar aşa, cum eşti tu, nebătăioasă, reuşeşti să-i tulburi pe cei cu sângele adunat în telecomanda ayatollahului. Chiar şi ei ar recunoaşte evidenţa: eşti frumoasă, dar ăsta e un păcat, Neda! Frumuseţea trebuie înfundată în cârpe, ascunsă, ciopârţită, umbrită. Frumuseţea ta i-a jignit destul! Frumuseţea ta merită un glonţ!

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă ca o revoluţie nereuşită.



http://www.cotidianul.ro/o_noapte_cu_neda_apoi_o_vesnicie_tot_cu_ea-89500.html
*** - de cuminte la: 20/08/2009 18:04:39
(la: azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume)
"e si asta o opinie, dar as vrea sa stiu de ce"

Nu-i vina ghersului tău, la mine se face "umplerea" mai lent, de aia am şi punctat că am simţuri osteoporotice, bătrâne, cu şolduri care dor. Nu e la tine hiba "neplăcerii" mele.
Am un "de ce" care are zgomot de bănuţ căzut pe fundul unei fântâni secătuite, nu s-aude strigarea apei, nu-mi ostoieşte setea nicicum.
Mai am un "de ce" care-i pus în glastră la loc de cinste. Mie-mi plac doar macii, oricare altă floare nu-mi provoacă tresăriri.
Celălalt "de ce" zace-n nesimţire, i-am dat o palincă din aia ţapănă şi acu' şi-a băgat nasul turmentat sub fotele Varvarei. Nu-l mai atrage nimic altceva, nici măcar gamba senzual arcuită a poeziei tale.

Subiectivisme din astea care nu opresc penelu' din jocu' de-a v-aţi ascunselea pe foaie. Trecute-s cu vederea rapid.
#473160 (raspuns la: #473139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
INCUBUS 3 - de Tot Areal la: 18/06/2014 17:08:42
(la: INCUBUS)
Luna stăpânea cerul aruncând o lumină albăstruie în atmosferă. Vântul prinse a bate iar, dar uşor, abia mişcând vârful ierbii, iar o cucuvea îşi făcu auzită prezenţa agitându-se şi zburând zgomotos pe undeva prin apropiere. Suprafaţa lacului părea de piatră, nemişcată, doar vârfurile stufului se unduiau alene, iar câteva broaşte începură a orăcăi.
Un trosnet sec, de creangă ruptă se auzi tare pocnind dinspre pădure. Tresăriră amândoi involuntar şi rămaseră fără să respire preţ de câteva secunde. Valentina se lipi de el.
- Stai liniştită, îi zice el. Doar îi pădure...
- Daa, cum să nu...
Ca să îi dea curaj, Rareş voi să mai arunce un vreasc pe foc, dar nu mai găsi niciunul în iarba înaltă, iar focul se stingea încet.
- Stai un pic, zice el ridicându-se în picioare. Dacă tot stăm aici, atunci trebuie să mai punem pe foc, altfel îngheţăm.
- Şi ai de când să mă laşi aici? îşi ridică ea spre el faţa mirată.
- Păi să stai lângă foc, şi aşa ţi-e frig.
- Vin cu tine, se ridică ea imediat scuturându-şi turul pantalonului de pământ.
- Hai să luăm de acolo că...
Vorba îi fu întreruptă de un trosnet mult mai puternic şi repetat, ca şi cum ceva, mare, ar fi trecut în fugă prin liziera pădurii.
Încremeniră amândoi. Valentina mai avu un rest putere să se lipească de pieptul lui. În liniştea ce se lăsă, îi auzea respiraţia sacadată, dar atenţia îi fuse atrasă de un nor care acoperea încet luna, întunericul devenind opac.
- Hai lângă foc, spune ea încet.
Rareş nu-i răspunse, fiind prea preocupat să străpungă cu privirea spre locul aproximativ de unde se auzi zgomotul, dar o cuprinse uşor pe după umeri retrăgându-se spre focul mic ce pâlpâia luminând pe o rază de jumătate de metru în jur.
- Ce crezi că a fost? mai întreabă ea încet.
- Habar n-am... E posibil să fi fost ceva animal. Adevărul e că suntem atât de obişnuiţi cu oraşul, încât am ajuns să ne speriem de orice zgomot, poate normal şi natural, din natura asta. Poate să fi fost vreun beţiv de prin satele astea din-prejur. Hai aici lângă foc, te mai încălzeşte puţin, văd că tremuri. Sper că nu te-ai speriat prea tare?
- Normal că m-am speriat... Trebuie că s-a auzit de undeva din partea asta, arată ea cu mâna în spate şi în stânga. Parcă a călcat cineva pe crengi.
- Hai că ne-am speriat una bună. Asta e.
- Da, aventură am vrut, aventură avem.
Rareş surâse cu amărăciune, apoi se aplecă şi o sărută scurt.
#652096 (raspuns la: #652095) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Horia, intăriri adică - tă - de RSI la: 22/11/2005 17:15:54
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
Horia, intăriri adică - tării, nu ?
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#89617 (raspuns la: #89614) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruderu' - de danidanam la: 06/08/2007 15:47:09
(la: Sunt Femeie)
tu ai vrut-o ! :))))))
nu-i in versuri, da' nu se pune !... sa nu plingi, ca te spun la Buna ! :)))

… si n-au mai existat apoi cuvinte…M-am trezit ca uitasem sa respir si cantaream in gind secundele…ce grele erau, mai grele ca gestul meu de a-l respinge…L-am infuriat, dar l-am si jignit, mi-a intors spatele...refuza pana si sa ma mai vada...l-am privit cum isi trece mana prin par si ofteaza…a murmurat ceva in barbie, o injuratura care m-a facut sa ma infior...si nu stiu daca injura din cauza situatiei sau ma injura pe mine…m-am apropiat de el fara sa ma simta si am ridicat mana ca sa-i mangai spatele, dar m-am oprit…am adunat degetele pumn si am strans cat am putut…il iubeam, chiar nu stia? nu simtea?…furia urca in mine…l-am izbit cu pumnul in spate...s-a intors iute ca fulgerul si cu o singura mana m-a lipit de perete…in secunda urmatoare m-am trezit privind de foarte aproape doi ochi negri, ingustati ca lamele...puteam sa jur ca dincolo de pleoapele pe jumatate inchise vedeam flacari…cu o voce suierata mi-a spus numele...am inghitit in sec, dar am refuzat sa-mi plec privirea…respiratia lui sacadata ma izbea direct in fata dar putin ii pasa...mirosea bine, a after shave cu iz de mosc...prin panza subtire a camasii ii simteam muschii incordati...pulpele lui se odihneau sprijinite de ale mele iar pieptul ce tresarea din cauza furiei cu care tragea fiecare gura de aer, imi presa sanii...ii simteam greutatea cu care se lasa fara jena peste trupul meu dar, ciudat, imi era bine, ba chiar simteam o placere cum urca in mine izvorata de undeva din adancuri...as fi vrut sa ripostez impotriva a ceea ce simteam dar era prea placut ca sa o fac...l-am privit direct si am lasat ochii sa vorbeasca in locul meu...ceva s-a schimbat in atitudinea lui...barbatul din el recunostea dorinta din femeia din mine...am simtit cum palma i se lipeste de coapsa mea, incet, incet , urca pe curbura soldului, apoi pe talie...s-a oprit putin, din priviri isi cerea permisiunea de a continua, geamatul meu care cerea mai mult l-a facut sa continue...nu am putut sa nu observ micul zambet de satisfactie ce i s-a cuibarit in coltul gurii...drept pedeapsa l-am prins de barbie, l-am intors spre mine si mi-am apasat buzele peste ale lui...l-am muscat usor...apoi m-am retras repede ca sa-i surprind reactia fetei, satisfactia... i-am zambit in timp ce mana lui se aseza caus peste sanul scos cu indemanare din cupa sutienului...i-am privit pofticioasa buzele ce ma asteptau usor intredeschise...buuuun, nu trebuia sa ma mai lupt eu sa le deschid, m-am aruncat, avida de gustul lui dulce amarui si l-am sarutat violent, acaparandu-i gura fara rusine, dar nu m-a certat, buzele lui le cuprindeau pe ale mele, le gustau, le apasau facandu-le sa se deschida ori de cate ori vroia sa intre in caldura gurii mele...m-am desprins din sarut doar pentru a ma mai imbata cu negrul ochilor lui pacatosi...luceferii iadului sclipeau in ei...imi dadeau fiori...i-am trecut un deget peste buzele usor iritate de vandalismul cu care i le gustasem...acestea s-au deschis intr-un zambet larg si… m-am trezit, era dimineata. Uite, de aia urasc sa ma trezesc devreme dimineata !
#224572 (raspuns la: #224565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele-19 - de sami_paris75 la: 10/03/2008 18:09:08
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Nu exista o fatalitate care sa-mi fie destinata anume mie.Exista o fatalitate care poate 'fi iesita din comportamentul meu!si vine clipa cand descopàr ca sant vulnerabil,iar erorile mele ma imbie ca o ameteala.
A doua zi in zori,am simtit nevoia sa cobor pe marea plaja mediteraneana si sa inot.
Cornel impreuna cu noua lui familie m-au insotit pe plaja,dar nici-unul dintre ei nu stiau sa inoate, in afara de Wu Lin!
Ce pace,pe aceasta plaja incalzita de soare!
Dupa doua saptamani,mereu pe-aceiasi plaja ,ma refacuse'm destul de bine.
O sotie frumoasà,o casà,o familie,cu-asemenea fericire ,citeam in sufletul lui Cornel,tot adevarul fericirii.Wu Lin era gravida in 5-6 luni.Dupa o luna de zile,vremea se schimbase.
De dimineta si pana seara norii se alungau morocanosi,fulgera si ploua torential.Am fost la un cinematograf,am vizionat un film romantic,apoi am intrat intr-un cafe bar,undeva la subsolul unui restaurant pe plaja.
Am comandat o coca-colo si-o inghetata de ciocolata cu alune, pipaind ultimile bacnote din buzunarul interior al sacoului meu.
Am aprins si o tigara,pretext ca sa pot admira cateva secunde o pereche de picioare lungi,generos descoperite.Propietara lor avea in fata o cafea cu un mare pahar de wischy de care nu se atinse'se inca!
In schimb fuma in draci,strivind cu sete tigarea abia inceputa intr-o scrumiera de culoare albastrà.
Era o femeie tanara,extrem de atragatoare,dar cand m-a privit,privirea ei a alunecat pe suprafata mea,ca pe a unei mobile de bucatarie!)
Am continuat mai intens activitatea mea de contemplare:genunchii rotunzi,pulpe fine,colorate in bronzul local,un gat...
M-a trezit din visare Cornel.
Ciupindu-ma usor de brat.Ce faci nea Sami?
O privesti pe bagabelà ,de parca'ar fi Madona!
Fa! hai uschialà...tu n'aura pas attendre le dernier moment? Viene acia langa barosano!mancati-as, e mio fratelo!
Cornel o striga de la masa,facandu-i cu mana.Femeia s-a ridicat si a venit langa masa noastra,apoi s-a asezat chiar langa mine.
Fà mon ami,e tres rich,e barosano ando romania! ai capito?
I-a strecurat doua bacnote de 500 de franci in sutien.
E mio fratelo!e lovele,partir ensamble tout le deux.E timido fà,acsunes?
Femeia m-a apucat discret de brat,si mi-a facut semn afirmativ s-o urmez.
E barosano serioso,je ten prie....
Totul s-a petrecut repede,intr-o camera la hotelul din apropierea restaurantului
am lasat-o sa se apropie de mine,avea un prezervativ in mana.Este obligatoriu i-mi spune.
Eram cuprins de o febra usoara,dorinta s-a stins abia spre dimineata.
Trebuia sa plec la Paris,cu Franklin nu mai luase'm legatura.Am plecat la Paris.Inainte de plecare Cornel mi-a spus ca Wu Lin are un unchi tare bogat si cu relatii foarte mari in Franta.Il cheama San Tao.Ai sa-l cunosti cand ai sa mai vi pe la noi acasa.Am dus mereu o viata cumpatatà,viata cumpatatà a oamenilor simpli.Nu sant insa dusmanul unui pranz copios,nici chiar al unui chiolhan!Franklin preparase un meniu edevarat copios,capabil sa sature o duzina ca mine!
Ma amuza aspectul si rafinamentul cum erau ornamentate.Vezi tu?
Asa se pregateste o masa la noi in Guadeloupe!
Relatiile dintre noi doi sant din ce in ce mai reci.
Ma vrea doar pe mine,nu si pe copii mei!!!)
#291981 (raspuns la: #291958) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fulger - de mazariche la: 10/12/2008 12:26:49
(la: Versuri la comanda)
fulger, trasnet si furtuna
toate au ramas in urma
acum vantul cald adie
sufland puf de papadie.

artroza
#371255 (raspuns la: #371237) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
10 - de Tot Areal la: 26/12/2011 09:00:21
(la: Adâncul rece al nopţii )
Fără să-şi mai poată stăpâni răbdarea, Ramona se ridică, iese din cort şi se apropie de apă. Vântul îi juca jerseul ce şi.l aruncase peste umeri făcându-l să fluture asemeni unui drapel. Se apropie încet atentă la valurile ce se spărgeau des inundând şi stropind un metru iarba până la un metru de mal.
Privi spre cer. Din lună abia se mai vedea jumătate. Era clar că fără lumina lunii, şansele să-l mai zărească scădeau dramatic şi mai rău, se poate ca Mihnea să se rătăcească.
-Raduu...!strigă ea privind peste umăr, încearcă să întreţii focul ăla. Dacă se întunecă de tot, măcar să se poată ghida după foc, să nu se rătăcească prostu’ ăsta, la naiba!
Aude că Radu îi răspunde ceva, dar suierul vântului o împiedică înţeleagă ce anume. Se mulţumeşte şi aşa, întorcându-şi ochii într-o nouă încercare de a străpunge bezna tot mai compactă.
Statura uriasă, impunătoare, răsării din neant asemeni unui munte din apă. Ramona cască ochii într-o încercare de a înţelege ceva, înghiţându-şi reflexul unui ţipăt. Cocoasa neagră, lucioasă, o depăşeşte în înălţime acoperind şi ultimele reflexe ale lunii din apă. Totul pare ireal. Totul se deşfăsoară ca-ntrun fim mut. Chiar şi valurile care i se sparg la picioare nu o pot scoate din paralizia fricii. Valurile cresc. Simte cum apa îi siroieşte pe picioare. Ochii văd, mintea lucrează cu energia unui atac de panică paralizant. Cască gura să zică ceva, dar din gât nu iese niciun sunet, nicio şoaptă. Corpul mare, lunecos, acoperit cu ceva nedefinit e aici, în faţa ei. Mirosul infect de iarbă putrezită îi străpunge nările până în creier. Corpul începe să-i tremure spasmotic. Îşi muşcă învoluntar limba într-un acces împosibil de controlat, în clipa când ochii mari, sticloşi prinse a-i străluci în faţă, aproape, aproape de tot. Mai apucă să simtă, să înţeleagă mirosul, greu, greţos, spurcat, de hoit de putreziciune, apoi valurile păreau a o cuprinde, până la brâu, până la piept, încolăcindu-i-se în jurul trupului ei răpit, strâns, tras inevitabil spre adânc.
Un fulger traversă pe sub nori întreaga întindere de apă. O secundă de linişte. Bruuummmm...!! Un bubuit de tunet acoperă suierul vântului arţăgos repercutându-se cu un ecou sinistru dinspre păduricea înconjurătoare.

Radu tresare speriat. Nu se aştepta la aşa ceva şi inima îi rămase o clipă-n loc. Îşi revine zâmbindu-şi sie-şi de teama ce-o simţi. Priveşte spre cer, dar nu vede decât un întuneric ca de smoală. Copacii nu se mai văd demult, aproape că nici apa lacului nu se mai distinge, auzindu-i-se doar plescăitul valurilor pe mal.
Aruncă încă o mâna de vreascuri peste focul ce pare că dansează sub vânt ca posedat de diavol.
-Ramooo...! Unde eşti fato că nu te mai văd. Ai văzut ce repede a căzut furtuna asta?! Hai înapoi înainte să te ude toată. Las’ că vine el nebunu’ dacă tot s-a pornit furtuna asta! încearcă el să străpungă cu vocea vuietul naturii dezlănţuite.
Nici aude, nici răspunsul ei, şi nici nu o vede. Se ridică şi merge spre mal unde înţelege că pornise ea mai-nainte. Se opreşte brusc când dă de apă mult mai aproape decât se aştepta. De Ramona nici urmă. Se uită în stânga. Nimic. În dreapta. Nimic!
-Ei drăcie! strigă el, zâmbind în colţul gurii. Mă, voi sunteţi vorbiţi să mă păcăliţi pe mine?!
Nu primeşte niciun răspuns. Încet, încet, teama şi stupoarea pune stăpânire pe el. O strigă, la început încet, apoi din ce în ce mai tare. O strigă disperat fugind orbeşte prin-prejur, fără ţintă. Strigă după ea încercând să acopere urletul vântului. Fiecărui strigăt de-al lui îi răspunde o rafală de fulgere ce scifuiesc nervoase cerul asemeni unui gigantic arc electric, coborând apoi pe pământ vocea lor titanică prin bubuit de tunet. Ploia se porneşte năpraznică, implacabilă, siroaie. Părul ud i se lipeşte de frunte, apa şiroindu-i pe faţă asemeni unor lacrimi scăpate de sub control. Fuge bezmetic bătând aerul cu braţele. Nu vede nimic. Debusolat, se învârte pe loc. Focul se stinge sub puterea ploii cufundând locul într-un hău negru. Ameţit, alunecă. Încearcă să se redreseze, mai face câţiva paşi, dar iarba udă îi fuge de sub picioare. Nu mai simte decât o izbitură puternică la cap, apoi leşină.

După un timp nedefinit se trezeşte. Cu greu, priveşte printre gene. Ochii îl dor, îl înţeapă. Încet, simţurile îi revin. Simte o durere cumplită la cap şi o stare de discomfort de la hainele care îi sunt toate ude. În păr, în ureche, în mâini, şimte consistenţa densă a noroiul şi atingerea firelor de iarbă. Încearcă să se ridice, dar un junghi îi străbate o parte a capului făcându-l să cadă înapoi gemând. Cu greu îşi duce mâna la cap unde pipăie un cucui cât toate zilele deasupra tâmplei. Îşi mişcă picioarele târşindu-le prin iarba murdară. Face un efort şi se ridică pe genunchi.
#626449 (raspuns la: #626448) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inca o data Craciun Fericit tuturor (si un text acompaniator :) ) - de Victorian Silă la: 23/12/2013 05:57:47 Modificat la: 23/12/2013 06:01:02
(la: Craciun, again and again...)
Pe vremea cînd eram eu mic, moş Crăciun nu se supăra dacă unii mai fraieri îl numeau “moş Gerilă”. Le aducea jucării şi ălora.
Înfăţişarea nimeni nu i-o ştia, pentru că reclamele la Coca-Cola nu apăruseră încă (in Romania).
Dacă mă întrebaţi pe mine, înfăţişarea lui actuală este complet necorespunzătoare cu natura profesiei sale, mai exact aceea de fabricant de jucării cuplată cu un serviciu de livrare la domiciliu foarte ieftin (un pahar cu lapte este destul). Vă puteţi imagina o persoană care are de făcut cîteva milioane de livrări în timp de o noapte să fie atît de relaxată?!
De curînd am întrebat un băiat de nouă ani ce crede că o să primească anul acesta de la moşul. Spre surprinderea mea mi-a răspuns cu un zîmbet stingher că nu crede că o să primească ceva: tocmai aflase de la un coleg de clasă “binevoitor” că nu există moş Crăciun. Seriozitatea şi sinceritatea lui m-au lăsat fără replică. Intuiţia lui de copil realizase că de fapt cadoul de Crăciun este, sau ar trebui să fie, cadoul inocenţei, al candorii şi credulităţii specifice vîrstei fragede. Odată ce aflase adevărul, vraja dispăruse. Probabil că totuşi va continua să-şi primească cadourile, dar basmul s-a oprit aici. Totul a luat sfîrşit datorită curiozităţii, datorită capacităţii de a chestiona, de a pune sub semnul întrebării fapte sau învăţături pînă ce vor fi demonstrate fără îndoială ca adevărate.
Dar cum am putea opri o minte isteaţă de copil să caute adevărul? Cum am putea înceta să ne punem întrebări cînd întrebarea stă la baza evoluţiei noastre ca oameni?
Nu credeţi că prinţul a fost nedrept cînd, după ce îi înmînează prea-fericitei prinţese cheile castelului îi cere acesteia ca-n lipsa lui să nu deschidă musai doar una din uşi, fără să-i spun şi de ce?

…Nu sînt sigur dacă mă gîndeam exact la asta sau la cu totul altceva în timp ce stăteam pe burtă, jucînd macao, la umbră mărului văratec de pe uliţa bunicilor. Tovarăşii de joacă erau şi ei la fel de toropiţi de căldură soarelui de august, şi jocul de cărţi, deşi plictisitor, era o modalitate de a trece lejer de arşiţa amiezii.
Un mormăit începe să se distingă din susul drumului şi Nicu-Mutu, cerşetorul, îşi face apariţia îmbrăcat în ţinuta lui de vară: palton, bocanci şi căciulă de lînă pe cap. În ciuda căldurii şi a felului cum era îmbrăcat, Nicu-Mutu se mişca plin de energie de la o casă la alta, bătînd puternic cu toiagul de lemn în porţi şi cerîndu-şi astfel blidul de mîncare.
Străfulgerat de un gînd, arunc cărţile de joc şi entuziast încep să le explic prietenilor bănuiala mea: Nicu-Mutu alias moş Gerilă, alias moş Crăciun, bate satele deghizat în cerşetor, neinteresat fiind el de mîncare, ci de copii şi mai ales de ce fac ei: sînt ei cuminţi, dorm de după-amiază? etc. Planul meu era simplu: să-l urmărim pînă iese din sat şi să vedem dacă mai tîrziu, crezîndu-se singur şi neobservat, va renunţa la mersul şi mormăitul simulat de cerşetor.
O oră mai tîrziu, transpiraţi, plini de praf şi complet plictisiţi de monotonia urmăririi, cădem de acord să renunţăm.
Ne întoarcem încet spre casă.
« Şi dacă a fost într-adevăr moş Crăciun şi şi-a dat seama că l-am urmărit – adio cadouri anul asta… » mormăie unul din băieţi. Fiori de frig ne iau pe spate în ciuda căldurii.
Şi cu toate astea cu toţii am primit cadou în anul acela.
Moşul a fost bun şi nu ne-a purtat pică pentru mîrşăvia noastră.
:) - de Alina Momanu la: 27/09/2003 04:19:53
(la: Participare la forum cu numele real?)
Aaaa...Dogmatic? Nu te superi nu-i asha? Ai mai pus un "r" si la cuvantul "repercusiuni". Sh’-ai mai halit o litera pe undeva...
Asta ca sa dovedesc ca te citesc cu atentzie!
C’était pour rire!
#504 (raspuns la: #324) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CONSTITUTIA ROMANIEI-REFERENDUM 2003 - de (anonim) la: 13/10/2003 06:25:47
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI PE CARE LE
ADUCE NOUA CONSTITUŢIE?

■ asigurarea temeiului constituţional pentru realizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord – Atlantică;
■ înscrierea în Constituţie a principiului pluralismului politic, ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale;
■ principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat;
■ principiul liberei iniţiative;
■ garantarea proprietăţii private;
■ consacrarea rolului patronatelor în societatea românească;
■ optimizarea procesului de adoptare a deciziilor, precum şi întărirea exigenţelor statului de drept prin realizarea specializării camerelor legislative;
■ restrângerea imunităţii parlamentare;
■ limitarea regimului ordonanţelor de urgenţă;
■ prelungirea mandatului Preşedintelui României la 5 ani;
■ întărirea controlului parlamentului asupra Guvernului;
■ precizarea mai concludentă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
■ eliminarea stagiului militar obligatoriu, problemă care se va reglementa printr-o lege organică;
■ reglementarea prin lege organică a sistemului electoral, instituirea Autorităţii Electorale Permanente;
■ reducerea numărului de semnături necesar cetăţenilor pentru a avea iniţiativă legislativă;
■ garantarea accesului la cultură;
■ acordarea de burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, in condiţiile legii.

CARE SUNT DOMENIILE PRINCIPALE PE CARE LE REFORMEAZĂ NOUA CONSTITUŢIE?



► PROPRIETATEA

► LIBERA INIŢIATIVĂ

►SISTEMUL LEGISLATIV

►SISTEMUL JUDECĂTORESC

►PLURALISMUL POLITIC

►DREPTURILE PERSOANELOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

►OBLIGAŢIILE MILITARE
FAŢĂ DE STAT

►SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

► INTEGRAREA
EURO – ATLANTICĂ

DE CE AVEM NEVOIE DE O NOUĂ CONSTITUŢIE?


Fiecărui moment istoric de mare însemnătate din istoria statului român modern îi corespund reforme constituţionale. Constituţiile au fost martorii şi expresiile transformărilor istorice pe care le-a cunoscut societatea românească.

România se pregăteşte acum să facă un nou pas istoric: integrarea euro - atlantică. Asigurarea cadrului instituţional pentru întâmpinarea noilor realităţi trebuie să premeargă aderarea noastră la NATO şi UE.

Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi. Noua Constituţie trebuie să fie una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung.


"Ne me quitte pas", Jacques Brell - de Alice la: 15/10/2003 08:57:13
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le cœur du bonheur
Ne me quitte pas

Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues des pays
Où il ne pleut pas
Je creus'rai la terre
Jusqu'après ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumière
Je f'rai un domaine
Où l'amour s'ra roi
Où l'amour s'ra loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas!

Ne me quitte pas!
Je t'inventerai
Des mots encensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants là
Qui ont vu deux fois
Leurs cœurs s'embrasser
Je te racont'rai
L'histoire de ce roi
Mort de n'avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas!

On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l'ancien volcan
Qu'on croyait trop vieux
Il est parait-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu'un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu'un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s'épousent-ils pas?
Ne me quitte pas!

Ne me quitte pas!
Je n'vais plus pleurer
Je n'vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t'écouter
Chanter et puis rire
Laiss'moi devenir
L'ombre de ton ombre
L'ombre de ta main
L'ombre de ton chien
Ne me quitte pas...
Cadourile pt Craciun - de JCC la: 24/10/2003 01:52:22
(la: In curând Craciunul..)
Deja au ornamentat magazinele, iar la magazinele "in gros" totul este in vanzare deja, la sfarsitul lui noiembrie nu mai gasesti nimic, sau lucruri urate, necumparate de nimeni, la preturi exorbitante.
Magazinele LIDL au adus deja turta dulce de Craciun si ficatul gras, stocurile dispar cu o viteza de fulger si o data terminate, s-a terminat...

Cand vad ceva ce-mi place, cumpar, ca nu cere de mancare in rezerva, pana la Craciun

Este agasant intr-adevar, toata promotia anticipata, marketingul si publicitatea, dar trebuie sa traiesti cu asta, nu ai alegere, sa cumperi cand gasesti, cand preturile sunt acceptabile si cand gsesti ce vrei si ai de unde alege.. in decembrie preturile dubleaza cate o data si mai este si o aglomeratie teribila in magazine!

Eu fac cadouri prietenelor mele si la toti membrii din familie, mai cumpar si pentru copilasii prietenilor, sau cand nu stiu ce ar fi util, dau un plic, pt ca fiecare sa-si cumpere ce vrea..
Si eu primesc, in retur
si cum se spune : trebuie sa sti sa dai, daca vrei sa primesti :-)
#2016 (raspuns la: #2015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
George Cosbuc - de papadie67 la: 27/10/2003 02:58:07
(la: Oameni cu insusiri paranormale)
Moartea lui Fulger.

Come on, man!! (:
#2220 (raspuns la: #2218) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Continuare "pentru ca usa se - de relu la: 28/10/2003 22:02:25
(la: o poveste...)
Continuare "pentru ca usa se deschide si in prag apare un ciine ciobanesc. Se ridica pe labele din spate si ma intreaba in franceza: 'Citi ani ai?' Ma uit nedumerita si ma gindesc ca acest membru al familiei canine nu arata rau. Dar limba aia e tare lunga, si au inceput sa-i curga balele. '23' -- raspund incet si nu pot sa-mi explic de ce nu ma intorc si-o iau la fuga. 'Ah, un numar prim.' 'Cum te numesti?' 'Griveille. Dar prietenii-mi zic GV. Am iesit sa urlu la luna, scuza deranjul, in ultimul timp am fost ocupat cu tot felul de...' si se opri brusc. 'Nu e important. E o seara teribil de romantica, nu?' spune Griveille si se misca catre mine, biped, balanganinduse ca ciclopul din filmul ala vechi cu Ulise. Se opreste linga mine, isi intoarce capul mare si latos si-si linge flegma cu o miscare experta de limba. 'Ce ochi frumosi ai', zice, si apoi continua sa priveasca luna argintoasa. Hmmm. A trecut mult timp de cind cineva m-a complimentat de fel, si, cit de penibil s-ar parea, sint incintata; dar numai un pic. Ma simt ca intr-o poveste... poate ca daca il sarut se schimba intr-un printz. Dar gindul disparu ca umbra sub fulger cind mi-am amintit de problema bucala a dinsului. Fara sa-mi dea de stire, Griveille incepu sa urle la luna: 'Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,...'

Dintr-o data incep sa percep ca lumina monitorului Viewsonic imi straluceste in ochi. Atipisem cu capul pe birou. Incetul cu incetul imi revin si-mi amintesc visul cu Griveille, care-mi aminteste in mod tangentzial ca n-am terminat compunerea pentru cursul 'Istoria Tumultuoasa a Frantei'. E prea tirziu acum, sint prea obosita. O termin miine. Dar inca am un simtamint placut si sint incapabila sa nu recunosc ca e datorita complimentului facut de Griveille. De ce nu e Fanel un pic mai mult ca Griveille? -- bineinteles, fara bale, par peste tot, si cu o limba mai scurta. Mai galant. Sa-mi spuna ca am ochi frumosi, si ca ma adora. Vezi sa nu! -- student tipic de informatica 'ai auzit ce-a facut SCO? I-a dat in judecata pe IBM. Vor sa declare licenta GPL nula! Le e frica de Linux, pentru ca e bazat pe o ideologie comunista de cel mai mare nivel. Pur si simplu, GPL este complet anti-capitalista, pentru ca desfiinteaza proprietatea privata. Vezi, Linux nu e proprietatea nimanui. Fundatia capitalismului este proprietatea privata! Guvernul, care oricum este in mare proportie o papusa a marilor companii, e speriat. Acum, in sfirsit, a iesit la iveala ca pazirea proprietatii intelectuale prin licentze este cel mai mare dusman propriu.'... Nici macar n-a observat ca m-am tuns si mi-am facut parul in special pentru ca azi e un an de cind ne-am plimbat pe strazi prima data pina noaptea tirziu, mina-n-mina, si de cind mi-a spus ultima data ca am ochi frumosi. Imi vine sa pling si inima mi se stringe intr-un ghem. Griveille, dragule de tine, sper sa ne mai vedem in tara lui Ene.
... 3, 2, 8, 5. rrrrring!...continuare - de relu la: 29/10/2003 20:32:09
(la: o poveste...)
'Cu masina... acum.' Cristina se gindeste. 'La film; si vine si Dan. De ce oare nu simte el ca am nevoia de a fi numai cu el acum. Am nevoie de atentie, de vorbe frumoase...' Blazata, Cristina isi da jos camasa cu gindul de a se pregati pina soseste Fanel. Isi deschide incet nasturul de la blugi, si fermoarul, ca si cind ar fi obosita. Aplecindu-se si proptind o mina linga oglinda, isi trage blugii incet, ginditoare, dezvaluind pielea ei fina, cu o urma de bronz, ramasa din vara de pe litoral. Incetul cu incetul realizeaza ca se priveste in oglinda. Cu toate ca parul ei scurt of face sa arate un pic cam baietoasa, restul trupului ei tradeaza o feminitate de statuie greceasca. Trasaturi fine, cu solduri duioase, mijloc subtirel, sini plini cu sfircuri ca doi ochi mari, caprui, intariti acum de raceala din camera. Involuntar, se admira si-si doreste in sufletul ei sa fie linga Fanel. Nevazuta, mina ei cu degete lungi si delicate, cu manichiura subtila, calatoreste de la sold spre sinul ei sting. Il prinde si'l ridica de desubt, trecind mina peste el, apoi lasindu-l sa cada. Cu ochii inchisi simte un curent ca un fulger trecind din cap pina in picioare. Dintr-odata isi da seama ca un motor de masina se aude in parcare, sub geam. E Fanel, sigur. Intr-o clipita isi pune sutienul, o bluza de matase albastra, frantuzeasca, aproape ca ochii ei, trage o fusta de pe cuier si sare in ea rapid. Cu toate ca e un pic frig, isi alege o pereche de pantofi cu toc subtire, italienesti. Isi pune geaca de piele si un drop de Chanel 69 in palma, apoi frecindul pe git, si e gata. Pe drum poate sa-si puna un pic de machiaj, subtil. Ca-tro facuta, in acel moment Fanel bate la usa.
#2615 (raspuns la: #2611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: