comentarii

Un copil voia sa scoata un peste din apa ca sa nu se inece


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
irma :)) - de om la: 12/06/2007 22:06:28 Modificat la: 12/06/2007 22:06:37
(la: CONFERINTA - Sfaturi pentru tinerele mame!)
totusi ma-ntreb cum de au lactatie atata timp? = tu asta ma intrebi pe mine ;)) Mama lor de hormoni ;)) Am vazut prin state cum o mama era un pic incurcata care copil sa-l scoata de la ratie pt ca avea unui nou (erau 3 in total si la o diferenta de 1-2 ani fiecare ;))
#205680 (raspuns la: #205660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in fiecare om traieste un copil ... - de marimaris la: 11/11/2007 14:47:39
(la: zburatorul)
si eu sunt un copil ...pe fata am riduri ...sapate de apa sarata a lacrimii sau poate a brizei de mare ...
sunt un copil cu riduri insa mai multe pe suflet ..dar nu-mi pasa ...rad ..rad ..rad !
#254831 (raspuns la: #254781) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de PROUDFRECKLED la: 10/01/2008 14:47:49
(la: durerea unei mame)
deciziile tale mme de pina acum n-am sa le comentez. Dar cu asta : ea va fi o luptatoare pentru ca are de la cine sa invete nu cred ca scapi asa usor. Si nu numai de la mine.
Exerseaza-ti stiinta asupra copilului si vei scoate un perfect handicapat:( intr-un sistem de valori impregnat de sexism.
#273374 (raspuns la: #273322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 30/01/2008 14:33:06
(la: prim-plan)
1. scoate un 'i' de la "zombii"
2. fa acordul in "s-a deschis in prim-plan / doi ochii de copil ".
3. scoate 'si' din 'ca si prima ploaie'.

senzatie de usoara incoerenta.
#280293 (raspuns la: #280287) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si-atunci? - de zaraza la: 01/04/2009 00:26:27
(la: Am nevoie de "ajutorul" vostru)
poveste reala: el si ea sunt pe felie, de vreo 3-4 luni, amandoi au cam 33 de ani. ea se stie cu probleme, mai multi doctori i-au zis ca nu poate avea copii, deci nu se protejeaza. el zice oricum ca nu l-ar deranja un copil si o iubeste pe ea, deci nu se protejeaza.

ea ramane gravida, fericire maxima, zice ca i-a pus dumnezeu mana in cap. el se bucura in prima faza, incep sa aleaga nume pentru copil.

dupa doua luni, el se razgandeste si se intoarce la iubita de dinaintea ei. fata de ea, adopta o atitudine intoarsa la 180 grade, afirma ca a fost prins in capcana, ca nu e copilul lui, isi scoate chiar hartie ca e stresat si aproape steril :).

ea e lovita, dar hotaraste sa pastreze copilul, indiferent ce parere are el si indiferent ce va fi in viitor.

copilul s-a nascut, are liniuta in certificatul de nastere in dreptul tatalui si seamana perfect cu el. ea porneste proces de paternitate, bazat pe analiza ADN.

ce parere aveti? cine e raul, cine e bunul? ce-ati fi facut in locul lor?




#423333 (raspuns la: #423318) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cum vad eu.. - de lupisor la: 06/06/2005 18:49:09
(la: Test de prioritati (in ce ordine rezolvi?))
ma duc la copil ca este al meu ce naiba ... apa poate sa curga ca am sa o opresc eu dupa aia...
opresc apa ca cel de la usa daca mai sta un minut nu-l da nimeni afara de pe casa scarii..
raspund celui de la usa ca telefonul daca o fi sa fie cineva interesat mai suna o data sau eventual il sun eu..:) glumeam ... eu nu sun pe nimeni niciodata..:)
raspund la telefon ca daca daca eram afara nu auzeam tel -deci sunt in casa - si daca tot a inceput ploaia, nu este mare lucru sa mai dau rufele intr-o apa dupa ce isi termina cerul de platit simbria..
apoi ca orice sot ascultator pregatesc masa ca acusi vine nevasta-mea de la servici.. si se plange ca este obosita si ii este foame..

a... si sa nu uit intre cartofii natur si pieptul de pui la gratar , mai fac si cateva clatite asta dupa ce am dat drumul la apa calda in cada si am turnat o portie generoasa de spumant... ca si eu vreau sa ma simt bine si doar nu o sa-mi las nevasta sa intre singura in ditamai cada..:)

si daca suntem in cada... poate sa planga si copilul, poate sa sune telefonul ,poate sa bata oricine la usa, poate sa ploua ca la potop.. de cada nu mai zic nimic pentru ca in orice conditii apa va da pe dinafara mai mult sau mai putin ritmat...
si uite-asa mai facem un roman mititel frumos ca mama-sa si istet ca tac-su..
cam asa vad eu ...:)
raspund la provocare :) - de irma la: 14/06/2005 12:57:12
(la: Conformism si nonconformism in mileniul III)
"sunteti aliniati la regulile scrise si nescrise de acum 10 sau 100 de ani?"
Uneori n-am incotro, dar multe din reguli ma scot din sarite! De exemplu daca ma duc la o nunta sau la un botez imi este foarte greu. Mereu se gasesc cateva "babe" care incep sa comenteze: trebuia sa fie intr-un anume fel, ca daca nu se respecta nu stiu ce ritualuri (unele mi se par pagane de-a dreptul :)) copilul sau mirii vor pati ceva...nu stiu ce, dar ceva rau. Ca dansul la nunta trebuie sa inceapa cu mirii, dupa care trebuie sa urmeze nasii, abia dupa aia au voie si ceilalti sa topaie! La botezul ortodox copilul trebuie sa fie scufundat complet in apa (bietul de el!). Si lista ar putea continua...
tatik-ul - de Lascar Barca la: 27/07/2006 20:38:21
(la: Muzica)
Ce ma bucur ca existi!
Cum naiba te poate inspira Bach?Fa-ma sa stiu,asa cum numai tu o poti face:)))
Dupa EL,cind e,nimic nu mai marge...Mozart?Copil de mingi:)Sau Copilul Minune?:))))
Poate doar muzica naturii...vintul,apa,soarele..cascatul lui Vasile:))cucul si mierla...toaca la Horezu si zumzetul ca de albine:))
#135999 (raspuns la: #134479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletaru :pai hai sa scoatem sistemul din rahat - de Yuki la: 14/03/2006 21:30:57
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Tu spui sa nu dam mai multi bani profesorilor, dar ti se pare ca sunt foarte putini profesori " profesori", care sa-si faca meseria cum trebuie, cu dragoste, cu stiinta, cu pasiune. Dar de ce ar face-o, te intreb eu?? Poti trai dintr-un salariu de 5 mil jumate?, poti sa te 'dedici' elevului cand tu u ai ce manaca?
Poti sa fi foarte bine pregatit sa faci lucruri interesante cu elevii, nu doar manualaul, cand un abonament la Brititish council sau la insitutul francezs costa 500.000? Poate ca sunt si profesori dedicati, care vor sa practice meseria asta, dar nu sunt motivati sa o faca, prefera ca dupa facultate sa faca altceva decat sa vina in invatamant, sa-si manace nervii cu 25-30 copii intr-o clasa.
interesant cercetarea ta si ceea ce ai obesrvat s-ar putea sa fie foarte adevarat, dar pana la urma demonstreaza si faptul ca, de cele mai multe ori, copiii sunt influentati mai mult decat de mediul din care provin, de anturaj , decat de scoala, de dascali, de educatia pe care o promesc in scoala. In cine crede mai mult copilul: in ce-i spune mama ca e bine, sau in ce ii spune profesorul ( asta pana la varsta la care invata sa discerna singur).
Deci, in concluzie, ca sa scoatem sistemul din... eu zic sa educam si parintii, nu doar copiii, acele contracte dintre parinte si scoala care au aparut prin cateva licee sunt o idee foarte buna care ar trebui aplicata in toate scolile si liceele.
#111548 (raspuns la: #110045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copilul crescut doar de mama - de (anonim) la: 30/10/2003 02:06:46
(la: Casatorie sau concubinaj?)
Un copil crescut doar de mama nu cred ca este un handicap pentru copil. Mai mare este handicapul daca copilul creste de ambi parinti intr-un mediu cu certuri, batai si atmosfera incarcata.
Eu imi cresc sigura copilul de la varsta de 6 luni. Acum are 11 ani, este un copil educat cum ar fi face sport, picura mergem impreuna la teatre , concerte si la noi in casa este numai veselie si o atmosfera foarte placuta. Copilul meu este constient ca trebuie sa lupte in viata, sa invete sa demonstreze ca poate si singura. L a scoala la fetita, in casa sunt cam 8 copii din 20 care traiscu numai cu mama, ei discuta foarte mult pe aceasta teme, intre ei prieteniile sunt mai puternice si chiar ii compatimesc pe copii la care tatal lor este un betiv sau un puturos care nu munceste.
#2643 (raspuns la: #2530) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
au menirea nu numai sa scoata - de Daniel Racovitan la: 06/11/2003 15:05:20
(la: divertisment)
au menirea nu numai sa scoata prostia in evidenta, ci s-o si adanceasca...
Ai vrea mai mult? - de Madalina la: 18/11/2003 23:26:58
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Sunt foarte de acord cu ceea ce ai scris!
E minunat ca Dumnezeu a raspuns framintarilor tale, s-ar putea spune ca esti binecivintat!
Si mai sunt de acord ca pe Dumnezeu nu il poti cuprinde in discutii!
Pe Dumnezeu nu-l scoti la taraba nici ca "sa-l dezbati", dar si nici ca sa te lauzi!

Totusi, ce te faci cu miile de maini intinse catre cer care striga dupa ajutor zi de zi si...mor asteptind?
Uite, exista o forma de cancer ocular la copii pina la 10 ani care, cu scoaterea ochiului afectat nu mai evolueaza. Partea grea e nu numai ca trebuie scos un ochi, cu de regula ambii caci, in mod obisnuit va fi si celalat ochi afectat...Ei bine, imagineaza-ti ca privesti in ochi mama unui astfel de copil ai ii spui "teoriile manegariale" si "fuga tigrului pe cimp" ...Scuze, am vrut sa spun priveste-o in ochi si imagineaza-ti ca-i spui "Dumnezeu face ceea ce e mai bine pt.noi si e in control!" Copilul acela nici macar nu va putea sa citeasca Biblia...!!! Ce faci? Hai sa discutam in termeni f. realisti!
Si atunci, hai sa revenim la esenta discutiei...
Si uite pt. ca am invatat f. bine lectiile despre Dumnezeu, sustin cu tarie ca sub nici o farma nu avem voie sa fim egoisti. Departe de a vrea sa par ipocrita, totusi, il vreu pe Dumnezeu nu numai pt. mine ci si pt. suferinzii din jurul meu! Si nu-mi ajunge, repet, ca Dumnezeu doar sa existe, ci sa si ajute! Traim in termeni lucizi momentul prezent si nu in aspiratii transcedentale sau iluzorii...

Cind vorbeam de oameni nenorociti si nefericiti a caror singura nadejde e in Dumnezeu, nu ma refeream desigur la Sfinti, asa cum ai concluzionat tu, ci tocmai la acesti nefericiti, cum ar fi mama unui asemenea copil sai/si copilul insusi! Caci de Sfinti..cine ar indrazni sa comenteze, cind ei traiesc Lumina la modul prezent si dincolo de aparente?!
Deci, revin la ceea ce a generat discutia si te intreb precum Cioran, ti-e de ajuns Dumnezeu sau vrei mai mult caci stii ca poate mai mult?

#4659 (raspuns la: #4532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu si copilul meu! - de (anonim) la: 30/11/2003 08:40:46
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Eu:romana,franceza,engleza foarte bine,binisor italiana si greaca,biigui maghiara sh'atat ca nu ma mai credeti daca va spun ca stiu si putina germana cit sa gasesc drumul sau sa nu mor de foame pe strasse cu banii in mina! Sotia:romana,franceza,engleza,italiana,spaniola daca nu perfect..cel putin lipsa citeva virgule pe ici pe colo!
Copilul 2 ani si incepe sa vorbeasca!
Problema:La gradinita e franceza,acasa eu romana,sotia engleza. Cum sa fac sa il inteleg ca el vorbeste limba de bebelusi pe care numai el o intelege aceeasta fiind o amestecatura d tot ce aude de peste tot?
Ajutor!:))
Copilul meu vorbeste si romaneste - de roko la: 30/11/2003 15:51:58
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Copilul meu vorbeste si romaneste cu toate ca locuim in strainatate.In primul rind copilul vorbeste limba mamei si cum eu sint romanca va dati seama ce limba vorbeste el.
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu eram doar un copil inainte - de dan_mc la: 08/03/2004 00:17:15
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Eu eram doar un copil inainte de 1989, asa ca nu as putea face o analiza obiectiva acelor vremuri, insa imi aduc aminte cu placere de doua lucruri (desi s-ar putea ca acestea sa fie putin distorsionate):
1. Oamenii erau mult mai zambitori, mai lipsiti de griji. Duminicile strandurile si parcurile erau pline de oameni; muntele si litoralul erau pline de romani care isi puteau permite un concediu. Azi, daca te uiti la lumea care trece pe langa tine observi multi oameni incruntati si ma trist este ca vezi foarte multi tineri incruntati.
2. In vizitele, excursiile care le faceam prin tara, orasele erau mult mai curate si existau chiar flori plantate prin parcuri si zonele verzi. Astazi acestea au disparut cu desavarsire, putand a mai fi gasite in fata primariilor si prin parcurile de langa acestea. Daca cumva te-ai indepartat de centru... risti sa fi ingropat in gunoaie. Nu cred ca inainte romanul ar fi fost mai bine educat din punct de vedere ecologic, dar nu existau flacoane PET si resturi de ambalaje din plastic care sa domneasca pretutindeni... macar existau toalete publice care functionau la un pret accesibil tuturor.
Din fericire, un copil nu est - de Radu63 la: 24/03/2004 08:43:38
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Din fericire, un copil nu este un recipient care, odata umplut, refuza ulterioare adugiri raspunzind cu datul pe afara a continutului. In acest sens consider ca tot ce stim, ca parintzi, ca tot ce simtzim, ca oameni, se poate da mai departe copiilor. Nu indesa, ci oferi. In cazul particular al limbii romane, cunoasterea ei ushureaza intzelegerea altor limbi, fiind ea un incredibil cocktail, si deschide mintea, precum orice alta limba. In ceea ce ne priveste (cuplu ro - ro), a insista putin in privintza invatzatului limbii materne a sfirsit prin a ne penaliza, fiind acum obligatzi sa recurgem la engleza pentru a discuta argumente pe care fetitza noastra, nascuta in occident in urma cu 10 ani, nu trebuie sa le capteze :) Asta ca sa nu mai vorbim de o sumedenie de carti din biblioteca pe care sper sa le poata aborda intr-o zi, de comunicarea cu bunicii din Romania care ne viziteaza regulat, de prietenii romani cu care vorbim doar romaneste, etc. Fara a recurge la ore dedicate limbii, fara carti de gramatica, dar mentzionind in raspunsul la fiecare intrebare "ce inseamna cuvintul X" (X fiind in italiana) ca in romaneste X se spune Y, in franceza Z s.a.m.d., ceva se zideste, zi cu zi.
Cind nu ati mintit Florin Iaru: atunci sau acum ? - de ema word la: 25/03/2004 01:53:27
(la: Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor ?)

Stimate Domnule Florin Iaru,


Constat cu regret ca nu jucati fair/play in razboiul declaratiilor. Dar iata fragmentele la care ma refeream(atunci cind v/am acuzat de misoginism literar) din declaratia facuta de Domnia Voastra Doamnei Iolanda Malamen in interviul pe care i l/ati acordat si care a fost publicat de suplimentul Ziua Literara din 2 februarie 2004:

- Iolanda Malamen : Ai prejudecati vizavi de literatura scrisa de femei ?
- Florin Iaru: Da. Si nu te minia. E vina intrebarii. Pina mai eri, imi era indiferent daca o carte era scrisa de o femeie sau un barbat. Buna sa fie! Ce conteaza sexul autorului ? Crezi ca un barbat imbecil e mai bun numai pentru ca e barbat? Sigur, au fost intotdeauna mai multi barbati autori decit femei autorese. A fost si vina civilizatiei moderne(modernismul asta are vreo trei mii de ani).Stiu ca nu m/a interesat, nu am valorizat in functie de apartenenta la un sex. Dar, cum nici o epoca nu scapa nebuniei de a fi om in piele straina, imi pare ca acum, la sfirsitul unei lungi perioade de pace mondiala, cind lumea s/a plictisit de moarte, numarul aberatiilor cromozomiale literare este in crestere. Au aparut o literatura feminista, o literatura gay, o literatura angajata si multe alte forme de impunere a mediocritatii prin discriminare pozitiva. Explicatia este aceasta foame mondiala: "Glorie, glorie!" "Bani, bani!". Oltul repeteaza. Este o ofensiva a mediocritatii in blana de oaie. Sa/ti dau citeva exemple:(si urmeaza parerile personale ale Domnului Florin Iaru despre cartile "Igiena asasinului" de Amelie Nothomb si "Schimbarea la trup" a Mariei Darrieussecq...n.a.) O neglijanta aroganta si dispretuitoare care iti lasa un gust amar. Gustul lucrului prost facut. Alta glorie europeana pompata pe piata. Nici nu stiu, asta e literatura feminina sau feminista?

- Iolanda Malamen: deci ai prejudecati, ocolind cu dibacie exemplele care nu te/ar umple de minie?
- Florin Iaru : De asta am prejudecati. Economia de piata a literaturii ma scoate din sarite. Nu sint un prost , pe gitlejul caruia sa poti indesa orice. Dar nu astfel stau lucrurile la categoria baieti:
-Iolanda Malamen: Sa te intreb timid de Coelho?
- Florin Iaru : Coelho e un exemplu stralucit de impostura cu o farima de talent de baza. Asa ca pot spune: DA, AM PREJUDECATI FATA DE LITERATURA FEMININA. NU RECUNOSC ACEST GEN.


Domnule Florin Iaru,
Dumneavoastra ati afirmat aceste lucruri, ele au fost publicate. Orice copil de liceu pricepe ca nu recunoasteti nici literatura feminista, dupa cum ziceti, si nici literatura feminina, dupa cum incheiati abrupt. Interviul acesta va reveleaza si ca o persoana ce face cu nonsalanta afirmatii ce se cam bat cap in cap. Si mai sinteti si extrem de partinitor atunci cind comparati stralucita mediocritate cu talent de baza a unui scriitor barbat cu mediocritatea ofensivei literare in blana de oaie a unor scriitoare femei. Dar sa nu fie precis si sa nu fie obiectiv i se poate intimpla oricui, iar numai cine nu a
fost in situatia de a da un interviu, nu intelege ca exista unele imprecizii instantanene in exprimare care "se duc" inainte, se tiparesc, devenind marca publica a gindirii emitentului.

Nu poarta nimeni, insa, vina, ca ati transmis textual opiniei publice, prin declaratiile Domniei Voastre , convingerea ca nu recunoasteti genul literar feminin.

Am poposit cu intirziere de citeva zile pe aceasta lista de discutii. Nu stiusem ieri de replicile Domniei Voastre si de replicile distinsei sotii a Domniei Voastre. Pot observa ca v/ati grabit a ma acuza de o ideologie literara care este departe de natura mea, si ca oarecum, m/ati acuzat in lipsa. Adevarata chestiune in discutie , insa, cea iscata de mine odata cu enuntarea acestei teme de discutie, ramine declaratia Domniei Voastre facute presei. Si pe care am publicat/o mai sus. Cu toate ca astazi va straduiti sa ma acuzati pe mine de denaturare a adevarului, de scoatere din context. Am pierdut 30 de minute copiind, ca sa va aduc contextul in fata, iar colegilor din Cafenea temeiul disputei.


Cordial,

Ema Word
#12783 (raspuns la: #12099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre nevoii... - de cosmacpan la: 03/05/2004 07:06:15
(la: Nevoia de modele)
Nevoia de modele mi se pare un subiect ce ar trebui dezbatut in primul rand in fiecare sala de clasa si apoi aici. Um model se impune sau este impus dar el nu rezista daca nu este nevoie de el. Dar aceasta nevoie este superficiala si pasagera pentru ca indiferent ai cui " fani" suntem de cele mai multe ori odata cu moda dispare si fan-clubul. Dar aceasta disparitie nu afecteaza din pacate si aceasta nevoie. In permanenta avem aceasta sete de a descoperi noi modele pe care sa le urmam pentru o bucata de drum. Deci s-ar patrea ca nevoia de modele este un surogat cu care ne trecem zilele dintre un eveniment si altul. Avem nevoie de un model pentru un interviu la angajare, avem nevoie de un model cand vrem sa dam "gata" fata sau baiatul pe care ii iubim, avem nevoie de un model cand ne luam masina sau casa, avem nevoie de un model atunci cand ni se naste un copil. Nevoia dem model este o nevoie sociala, comunitara si relationala. Modelele sunt de fapt masnile pe care dorim sau ne permitem sa le purtam de-a lungul vietii fie pentru a ne ascunde adevarata valoare sau entitate (suflet, aspect, maniere, inteligenta) fie pentru a scoate in evidenta ceea ce anturajul si cunoscutii refuza a vada. Ne place sa avem modele dar de fapt adoram sa fim modele pentru altii. Recunoasterea sociala inseamna "model". sa fi sau sa ai un model pertinent, in voga, la moda (indiferent daca este retro, de actualitate sau de perspectiva). Cam atat pentru acest moment.
Mac
Despre nevoii... - de cosmacpan la: 03/05/2004 07:07:59
(la: Nevoia de modele)
Nevoia de modele mi se pare un subiect ce ar trebui dezbatut in primul rand in fiecare sala de clasa si apoi aici. Um model se impune sau este impus dar el nu rezista daca nu este nevoie de el. Dar aceasta nevoie este superficiala si pasagera pentru ca indiferent ai cui " fani" suntem de cele mai multe ori odata cu moda dispare si fan-clubul. Dar aceasta disparitie nu afecteaza din pacate si aceasta nevoie. In permanenta avem aceasta sete de a descoperi noi modele pe care sa le urmam pentru o bucata de drum. Deci s-ar patrea ca nevoia de modele este un surogat cu care ne trecem zilele dintre un eveniment si altul. Avem nevoie de un model pentru un interviu la angajare, avem nevoie de un model cand vrem sa dam "gata" fata sau baiatul pe care ii iubim, avem nevoie de un model cand ne luam masina sau casa, avem nevoie de un model atunci cand ni se naste un copil. Nevoia dem model este o nevoie sociala, comunitara si relationala. Modelele sunt de fapt mastile pe care dorim sau ne permitem sa le purtam de-a lungul vietii, fie pentru a ne ascunde adevarata valoare sau entitate (suflet, aspect, maniere, inteligenta) fie pentru a scoate in evidenta ceea ce anturajul si cunoscutii refuza sa vada. Ne place sa avem modele dar de fapt adoram sa fim modele pentru altii. Recunoasterea sociala inseamna "model" sau cum sa fi sau sa ai un model pertinent, in voga, la moda (indiferent daca este retro, de actualitate sau de perspectiva). Cam atat pentru acest moment.
Mac



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...