comentarii

VECHEA ÎNTÂMPLARE DE NICHITA STĂNESCU


Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
*** - de maan la: 15/11/2008 12:43:12
(la: Virtual vs real?)
alta stire:

"Ultima modă în materie de sex: partenerii sunt înşelaţi în Second Life

Din ce în ce mai multe persoane au legături adulterine în Second Life, lumea virtuală la care iau parte milioane de oameni din întreaga lume, iar faptul că aventurile lor se petrec doar la nivel de pixeli, nu în carne şi oase, îi face să-şi nege vinovăţia. “Fireşte că e vorba de înşelat, cred că se mint pe ei înşişi dacă îşi imaginează că lucrurile stau altfel”, a explicat psihologul Sarah Munwah de la Universitatea Berkely, citată de Guardian Online. “Este vorba despre o situaţie în care îţi privezi soţia şi copiii de o anumită energie, pe care o aloci unei alte relaţii.

Nu te-ai simţi în regulă dacă ai face asta în viaţa reală. Chiar dacă aventura nu se consumă faţă în faţă, este în esenţă vorba de acelaşi lucru”, a mai spus ea.

Cel care a introdus conceptul de sex în Second Life, Kevin Alderman, este unul dintre cei implicaţi în astfel de legături virtuale. După ce a creat un sistem care le permite personajelor din lumea virtuală să mimeze motricitatea actului sexual, Alderman s-a transformat dintr-un banal instalator într-un bogat antreprenor, pentru ca apoi să-şi pună în practică propria invenţie cu o femeie pe care a cunoscut-o online, alta decât soţia sa, care i-a adus pe lume doi copii.

Alderman nu vede însă nimic rău în relaţia pe care alter ego-ul său virtual Stroker Serpentine o are cu aşa-numita Fyre Raine, asta deşi inovaţia sa înglobează întregul arsenal de gesturi erotice. “Înainte de Eros (compania pe care a creat-o - n.red.) avatarurile nu se puteau atinge. Exista o barieră în codul programului, iar acestea ricoşau unele dintr-altele. Acum utilizatorii pot interacţiona în nenumărate feluri, de la săruturi şi mângâieri la poziţii sexuale din Kama Sutra”, a explicat cel supranumit Hugh Hefner al mileniului digital.

“Sunt foarte sincer cu soţia mea în privinţa a ceea ce fac, avem o relaţie solidă, şi n-aş putea să fac asta fără sprijinul ei”, a mărturisit Alderman, iar soţia sa, Debra, este întru totul de acord: “Sub nici o formă nu cred că este vorba de înşelat, deoarece partenera sa virtuală e doar un personaj de desene animate pentru mine. Poate că se atinge singur, însă important este că nu o atinge pe ea”. Pe Debra n-o deranjează declaraţiile de amor online pe care şi le fac cei doi, după cum n-a deranjat-o faptul că Fyre Raine, măritată la rândul ei şi mamă a unui copil, a început să devină geloasă, deoarece Alderman nu îşi petrecea suficient timp conectat la Internet. Mai mult, Debra şi-a lăsat soţul să o vadă în carne şi oase pe partenera sa, de care îl despart în realitate mai bine de 1.500 de kilometri. “A fost frumos. Nu ne-am simţit stânjeniţi, a fost ca şi cum m-aş fi întâlnit cu un vechi prieten. Totuşi, a fost oarecum ciudat când am revenit la sexul online”, a descris Alderman episodul. Totuşi, Debra a subliniat că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă Fyre Raine ar fi avut 20 de ani şi ar fi arătat trăsnet.

Tema infidelităţii online a fost explorată anul acesta şi în documentarul “Ţara Minunilor: iubire virtuală şi cyber-spaţiu”, care a scos în evidenţă cazul unei americance care şi-a părăsit soţul şi cei patru copii pentru un britanic pe care l-a cunoscut în Second Life. După ce şi-a luat zborul din Pennsylvania în Londra pentru a începe o viaţă nouă, a fost dezamăgită de corespondentul real al şarmantului şi musculosului avatar de care se înamorase, astfel că ulterior s-a întors pentru a-şi reclădi căsnicia.

Nu sunt cazuri singulare, iar numărul lor se va înmulţi în viitor, odată cu dezvoltarea unor noi tehnologii, crede Alderman. El consideră că genul de costum cu senzori pe care îl foloseşte în prezent pentru crearea de personaje virtuale, care transformă mişcările corpului în mişcări digitale, va putea fi folosit în timp real cu ajutorul conexiunilor la Internet mult mai rapide. Dacă i se vor adăuga sisteme de contractare a muşchilor cu ajutorul impulsurilor electrice, gesturile digitale ale partenerilor virtuali vor fi transformate instantaneu în atingeri cât se poate de reale, iar astfel persoane aflate la kilometri distanţă vor putea întreţine relaţii sexuale autentice din punct de vedere senzorial."

http://www.cotidianul.ro/ultima_moda_in_materie_de_sex_partenerii_sunt_inselati_in_second_life-57207.html
Interlocutor - de cosmacpan la: 18/11/2008 16:24:12
(la: de unul singur........)

Stăteam pe prispă, aşteptând
Şi eram stătut la vorbă.
Simţeam aşa, ca o lingoare
Ce-mi cutreiera trupul şi creierul,
Chinuindu-mă.
Mi-am azvârlit gândurile până la stele
Dar ele clipeau, depănându-şi poveştile
Cu aceleaşi vorbe, reci, pustii.
Mi-am întărâtat gândurile
Asmuţindu-le pe urmele vântului
Şi-acestea, ostenite şi tăcute
S-au întors lăsându-şi smintelile pe prag.
De plictis, desenam în colbul vieţii
Şi imaginile se succedau cu repeziciune
Cadre sepia ale unui vechi film mut.
Şi uite aşa, mi-am luat marea vorbelor în traistă
Şi-am plecat în căutarea unui ţărm
Să-mi depăn valurile vorbelor
Pe nisipul tăcerilor lui.
Decojita sau depanusata... - de cosmacpan la: 26/11/2008 18:52:21
(la: de unul singur........)
România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui.

Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Suntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata.
Suntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nicio stepa, adusa de niciun avion. O populatie care a evoluat în interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urlând din toţi bojocii: 'Am avere, am valoare!'. E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mâl uman care acopera încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita.
Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai stie?
Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Ţaţa Ioane si Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 38 de ani. Pâna la urma, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe geam. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sunt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul d-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: 'Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!'. Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afara de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.
Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune.Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum câteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţa de crimă şi muşchi în sânge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mâna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, suntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeana şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gura. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Suntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pântece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sarac al ţăranului (câti or mai fi aşa) şi face educaţia din textele de pe 'Taraf TV' şi meseria de la şuţii cu care se întâlneşte la Gara de Nord, când se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dând buzna în centru, pusă pe jaful identitatii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.
Ţara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strâns în muzee şi-n cărti. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzuta de niciun critic. În locul ei, discurile cu manele ramân să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund. Chiar dacă ai vrea.
"Comans"
bright macelarind - de thebrightside la: 21/08/2009 13:43:30 Modificat la: 21/08/2009 14:01:12
(la: nu aruncaţi canapeaua)
nimic de notat. doar o seară în care
adevărul ţâşneşte din lucruri mărunte
ca un epistaxis venit din senin.


superba comparatia. am simtit gust sarat pe buze.

şi nu doare deloc. doar o ameţeală verzuie
ca şi cum respiri pe Mont Blanc o apăsare
senzaţia că eşti un sac de nisip
şi un miros dulceag peste toate
un miros de vânat din care
începi să tranşezi bucăţi suculente
ca şi cum ai tăia din propria inimă


asa mi-a dat mie suma fixa.

stofa urmatoare am ignorat-o complet. nu vad/simt nimic in ea.

e numai un an.

un an în care te-ai gândit la el cum un marinar se gândeşte
la taverna din port. un an în care te-ai îmbrăcat în răbdare ca o ţigancă în fuste.
un an care acum îţi mitraliază prin vene secunde schimbate în cuie


splendida imaginea venelor mitraliate in cuie.

urmatoare e mult prea morbida si umbreste frumusetea celei ce-o preceda.

fiecare silabă rostită îţi învârte memoria până ce nu rămâne din ea decât un praf
calcaros.

să îngenunchezi peste pulberea asta să inspiri aşteptând
aşteptând

sirena salvării.
îţi intră în măduvă şi iese cu tine cu tot. creatură vâscoasă în care priveşti ca printr-un microscop dereglat.


caleidoscop? nu stiu de ce vad un caleidoscop. in rest, foarte fain ai turnat in cuvinte rememorarea unui eu de nerecunoscut.

copilul cu două mâini stângi. copilul cu antene de melc.
femeia cu inima
pat de campanie.

pe blocul vecin un poster
se umflă în vânt
nu aruncaţi canapeaua cea veche acum ea poate constitui un avans
pentru o achiziţie nouă.


aveam nevoie de un final care sa completeze oniricul poemului ori sa-l contrazica intr-un mod mai subtil.
imaginea posterului transpune intr-un banal care parca nu-si are locul aici.
sa nu fiu inteleasa gresit, am inteles perfect "canapeaua", insa nu-mi place imaginea acelei reclame - parca un pic prea dura comparatia. si n-as fi folosit pluralul.
desi la singular da cu cacao :))
foarte complicat.
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU - de Tot Areal la: 08/09/2009 12:10:28
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
Asta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
#479432 (raspuns la: #479184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de onutza la: 21/10/2009 12:05:07
(la: Educatie)
În afară de materiile generale (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, istorie, gramatică) mai învaţă dans tradiţional rusesc, lupte corp la corp ruseşti, astrologie, desen, cântatul la instrumente muzicale, gătitul, croitorie, pictura, arhitectura (construcţiile), creşterea animalelor, grădinaritul, (gospodăritul în toate formele sale). Toate aceste ştiinţe integrează cunoaşterea practică cu cea teoretică, nu ca şi în şcolile tradiţionale cunoaşterea făcânduse în părţi separate.
După modalitatea clasificării în sensul tradiţional nu există (clasa a-Ia, clasa a IIa, …)
Elevii vor fi cei mai buni în domeniul pe care-l stăpânesc cel mai bine.
Copii sunt îmbrăcaţi modest, fetele poartă fuste în timpul orelor şi nu se machează. Se poartă fuste pt că fetele care se maturizează, doresc să devină femei, astfel câştigă energia benefică a pământului (fustele sunt ca nişte antene parabolice).
Înaintea zilei de mâine se întâlnesc la foc şi împreună planifică activităţile din ziua următoare.
Gândesc în imagini şi totul este plănuit în comun. Ei acest gând comun îl denumesc LAVA acesta înlocuieşte identitatea liderului sau persoanei conducătoare.
Conducerea şcolii pe plan financiar şi administrativ este luată tot de elevi, aceştia se schimbă permanent. Ei sunt guvernanţii, guvernanţii sunt sefii de grupuri, care reprezintă de fapt în cadrul şedinţelor, interesele grupului din care fac parte.
Clădirile şcolii în sine sunt construite de copii. Ei proiectează şi pregătesc materialele de bază, iar adulţii sunt doar ajutoare şi lucrează ca şi mentori în activitate. Clădirile atât în interior cât şi exterior sunt desenate cu picturi îngereşti şi inscripţionate cu diferite mesaje cu conţinut spiritual. Stâlpii de rezistenţă interiori sunt sculptate, peste tot se poate observa fantezia, creativitatea şi materializarea talentului copiilor.
Deoarece atât activităţile casnice cât şi construcţiile sunt făcute de copii, grupele se rotesc permanent, îşi schimbă diversele activităţi. Cei care o perioadă studiază, în următoarea o să lucreze. Procesul de învăţare are loc pe un suport spiritual, de obicei în jurul unei mese rotunde stau grupurile de elevi, care discută, scriu, câteodată unul sau altul se ridică iese afară, se întoarce înapoi. Separarea nu este dată de categoria de vârstă. Toată lumea se mişcă cu viteze diferite în diferite materii de învăţământ, există elevi, care la 17 ani termină studiile universitare.
În cadrul lecţiilor orele nu sunt limitate la 45 de minute, atmosfera este lejeră, elevii pot să pună liber întrebări, pot să se plimbe sau pot chiar ore întregi să fie prinşi de un subiect. Se dă o importanţă mare ca nici un grup să nu rămână pe dinafară şi în cadrul grupului să înţeleagă cu toţii materia.
La terminarea şcolii elevii primesc o dilpomă, după ce îşi dau examenele în faţa profesorilor din şcolile tradiţionale, atât la materiile teoretice cât şi la cele profesionale. În prezent, formarea are loc într-o varietate de profesii: tâmplar, zidar, zugrav,etc. sau se pot obţine diplome de studii superioare pt. patru domenii: constructor, economist, profesor, avocat.

pentru Honey şi Zaraza - de cosmacpan la: 15/11/2009 20:55:30 Modificat la: 16/11/2009 08:14:54
(la: De Lăsata Secului)
fă-mă Doamne sănătos să rod carnea de pe os,
să beau vin să beau răchie
să mă bucur cât o mie

Io cred că Radu nu s-o prăpădit de la pârdalnica aista de mâncare pe care-o povestea cu adevărată desfătare ci din cauza nemerniciei şi a poluării vremurilor nostre...
io mi-l închipui colo sus suflând în gura plitei cât să se-ntărâte focul sub tingirea în care abureşte el toate bucăţelele cele zemoase de carne printre fărâme de măruntaie numa cât să iasă de-o tochitură pe marginea unei mămăligi de cele boiereşti, ţeapănă şi-nvârtoşată de scrâşneşte aţa când o face miş-fărâmiş şi o scrobeală de mujdei de cel aromitor şi de gripă izbăvitor la care musai să răstorni o bărdacă de vin potrivit de gripat şi rozaliu în obraji de-l şi văz pă măritul Dumnezeu lingându-şi deştele cele unsuroase de la prelinsul sosului...şi gângurind spăşit, Antoane, încă o porţie te rog...
iată cum spune vorba veche, da veche: nu te strică ce intră-n gură ci te strică ce iese din gură...ca vorba zboară şi răneşte, dar zaţul stă şi mocneşte...
mâncarea light îî pentru zilele cele viforoase ale postirii şi pregătirii cât despre zilele mâncăcioase numai stavila trebe să te scape de osânda necugetării...
tot in traducerea lui Doinas - de munteanu rodica la: 25/01/2010 16:27:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
Edgar Allan Poe
CORBUL

..................................



Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Desluşii acelaşi sunet, de-astă dată mai cu spor.
„Sigur”, zis-am, sigur trece cineva; – sub geamul rece,
Ia, să văd ce se petrece; – am să lămuresc uşor
Taina-aceasta; – să-mi trag firea şi-o voi lămuri uşor;
E doar vîntul călător;

Iute-am dat oblonu-n lături şi, cu negrele-i peneturi,
Un vechi Corb din sfinte vremuri apăru solemn, în zbor;
Fără pic de ezitare, fără nici o înclinare,
Ca un domn sau doamnă care nu cunosc răgaz, nici zor,
S-aşeză pe bustul mîndrei Pallas fără nici un zor,
Chiar de-asupra, sfidător.

Şi, cum pasărea ursuză îmi stîrnea surîs pe buză
Prin severa-i etichetă, gravă, – am şoptit uşor
„Deşi creasta ţi-e golaşă, nu pari o fiinţă laşă, –
Corb spectral purtînd cămaşă de-ntuneric, foşnitor, –
Spune-ţi numele de domn pe ţărmul Nopţii foşnitor!”
Zise Corbul „Nevermore”.

Mult m-am minunat de-această pasăre cu tunsă creastă,
Că vorbea, – deşi răspunsul nu era lămuritor;
Însă nimănui în viaţă nu i se arată-n faţă
Pasăre tronînd semeaţă chiar de-asupra pe uşor, –
Pasăre sau arătare stînd pe-un bust, lîngă uşor,
Cu-acest nume „Nevermore.”

Însă Corbul care-acuma sta pe bust rostise numai
Un cuvînt în care-ntregu-i suflet se stingea de dor.
N-am mai zis nimic, – o vreme n-a mişcat nici el din pene, –
Pînă ce-am şoptit alene „Alţi amici s-au dus în zbor;
Mîine şi el o să plece, ca Speranţa mea, în zbor.”
Dar el zise „Nevermore.”

Tresărind că vocea-i spartă-mi răspundea cu-atîta artă,
„Da”, mi-am zis, „e tot ce ştie, tot bagajul vorbitor
Smuls unui stăpîn prea-jalnic, căruia Dezastrul falnic
I-a schimbat un cînt şăgalnic în refren croncănitor, –
Tînguirile Speranţei în refren croncănitor,
Precum „Never-Nevermore.”

Şi, cum pasărea ursuză îmi stîrnea surîs pe buză,
Am împins grăbit fotolui chiar sub bust, lîngă uşor,
Şi, surpat în el, cu gîndul visul de alt vis legîndu-l,
Mă-ntrebam mereu, scrutîndu-1, ce mesaj prevestitor, –
Slab, din sfinte vremuri, sumbru – ce mesaj prevestitor
Mi-aducea prin „Nevermore.”

Asta frămîntam în minte, iscodind fără cuvinte
Corbul ce-aţintea asupra-mi ochiul fix, sfredelitor.
Asta, şi mai multe, – toate vrînd să ştiu – lăsam pe spate
Capu-n pernele muşcate de-un reflex Strălucitor, –
Perne de mătasă-n care părul ei strălucitor
Nu va mai pluti uşor.

Camera-mi părea ţesută de-o tămîie nevăzută
Arsă de-un Seraf cu paşii ca un clinchet pe covor.
„Vai, sărmane!”, am zis, „Prin cete de heruvi, Cel sfînt îţi dete
Un răgaz – şi suc – să-mbete gîndul tău pentru Lenore;
Bea acest suav nepenthes, bea, – şi uit-o pe Lenore!”
Zise Corbul „Nevermore!”

„Piază rea!” strigai, „Prooroace! – Corb sau diavol, n-are-a face!
Fie că Ispititorul, fie că furtuna-n zbor
Cuteză să te trimită în pustia mea vrăjită, –
Într-o casă bîntuită de Oroare, – te implor!
E vreun balsam în Iudeea? – spune, spune-mi, – te implor!”
Zise Corbul „Nevermore”.

„Piază rea!” , strigai, „Prooroace! – Corb sau diavol, n-are-a face!
Pe boltitul cer, pe Domnul adorat de noi în cor, –
Spune-mi – săruta-voi oare în Edenul sfînt din zare
Fata-flacără pe care îngerii-o numesc Lenore, –
Fata pură, ca o rază, care s-a numit Lenore?”
Zise Corbul „Nevermore!”

„Ultimul cuvînt să-ţi fie!, – corb sau drac! în vijelie
Să te-ntorci, – te-nchidă Noaptea sub plutonicu-i zăvor!
Pene nu lăsa pe cale – martore minciunii tale!
Nu-mi sfărma cu-aripi spectrale sihăstria! – Piei în zbor!
Scoate-ţi crudul plisc din mine, forma spulberă-ţi-o-n zbor!”
Zise Corbul „Nevermore”!

De-atunci Corbul, ca o stană, nu mai flutură din pană,
Stînd pe bustul mîndrei Pallas, – fantomatic, sfidător.
Ochii lui au para trează-a unui demon ce visează,
Baza lămpii-i proiectează umbra neagră pe covor,
Şi-al meu suflet niciodată, smuls din ea, de pe covor,
Nu va mai sui în zbor.

Traducere de Ştefan Augustin Doinaş (Tribuna, nr. 17, 1974, p.12)


monte_oro, - de anadaria la: 20/02/2010 10:21:31
(la: De week-end:))
Am gasit-o:

Nichita Stanescu - Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

Da' e prea grea pentru mine...
Uite una care-mi place:) Pentru ca-i inteleg titlul:

Nichita Stanescu - Luna in camp

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile l-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sa sterg copacii
In ochii tai cu luna ma rasfrang
... si ai putea, uitand, sa ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.
#526822 (raspuns la: #526818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 4/7 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:54:17
(la: Pensia de moarte ( 4 ))
Se apropia şedinţa de sindicat. S-a înscris la cuvânt. Şeful de secţie o întreba ce vrea să spună. Mona nu i-a răspuns dar desigur se putea bănui uşor. Tot ea povestea „Şopârla” în birou. La şedinţă se aşeză alături şi o ţinea de mână:
- Să nu te pună dracu să spui ceva! Trebuie să termini facultatea! Atunci va fi ceva, acum nu! Mai ai un an! Să-ţi iei diploma! Ai răbdare!

Directorul o numise rsponsabilă pentru demolarea unei case, sarcină primită pentru UTC. Refuzase să fie secretară şi nu mai avea decât o funcţie minoră, de membru în comitetul pe fabrică. Era înntr-o zonă de la marginea oraşului. Ştia că oamenii suferă cumplit pentru asta. Erau chiar sinucideri. I s-a dat o echipă de băieţi din mai multe secţii şi doi ingineri tineri de la proiectare. Simţea o durere profundă în suflet că i se încredinţase această sarcină. Sentimentul acesta şi imaginea casei, scenele demolării, aveau să o urmărească toată viaţa. Era o casă frumoasă, destul de nouă, vreo 30 de ani, din cărămidă, acoperită cu ţiglă, şi o clădire mai veche cu câteva anexe. Un câine le dădea târcoale, umbla prin curte şi făcea multe drumuri spre poartă şi înapoi, probabil nedumerit de ce se întâmplă. Numărul câinilor vagabonzi, de la casele demolate era în creştere. Se adunau în haite, răscoleau ghenele de gunoi şi oamenii le ziceau „bibereţi”. A venit un maistru de la un şantier de construcţii şi le-a explicat ce au de făcut. Băieţii s-au înşirat de jos până pe acoperiş şi au început a decoperta casa. Veni o bătrână să-şi ia câteva lucruri.
- Eu şi cu sora mea am stat aici. Am primit un apartament şi bani, i-a zis ea.
Câinele se gudura la picioarele ei, şi a urmărit-o când a plecat. După un timp a revenit. A venit şi un bătrân şi asista la acea crimă.
- Am fost vecini, zicea el. Un alt câine se gudura la picioarele lui. Am venit să-i aduc ceva de mâncare...
Ani la rând şi după căderea regimului, vederea câinilor vagabonzi îi trezeau acele amintiri. Nu-şi dădea seama dacă era sau nu vinovată de crimă. Cu cât înţelegea mai mult ce înseamnă să ai şi să construieşti o casă, cu atât mai mare i se părea crima la care participase.
Stivuiră ţiglele. Unul din ingineri îi zise:
- Şefa, băieţii vor şi ei o legumă.
Avea la ea 50 de lei.
Îi dădu unui băiat care s-a dus şi a cumpărat o sticlă de vodcă. Nici băutura nu se găsea. O vecină care lucra la ICSAP îi aducea rachiu din vin, ulei, mălai şi trimetea uneori pachet acasă.
Demolarea casei a durat mai multe zile. Au stivuit materialele şi le-au predat maistrului. În zonă au apărut blocuri. I se întâmpla destul de rar să ajungă prin zonă şi căuta să identifice locul în care a fost cândva o casă cu tot sufletul ei.

Prin octombrie a fost trimisă la Timişoara în delegaţie. Secţia primise un calculator TIM S şi nu mergea tastatura. Şeful prim al secţiei îşi cumpărase o maşină Lăstun şi nu-i mergea cutia de viteze. Aşa că a trimis-o pentru tastatură ca să rezolve şi maşina. Încă de prin anul III de facultate, era trimisă la întrunirile inginerilor. Fiindcă se cerea un inginer de mecanică, cunoscută pentru talent oratoric, a prezentat o expoziţie tehnică. Organizatorul a prezentat-o drept economistă ştiind că e studentă şi temându-se că nu se va descurca. După prezentare a remarcat:
- Mulţumim tovarăşei economiste care a dovedit că stăpâneşte bine limbajul tehnic.
Altădată şeful îi zise:
#530442 (raspuns la: #530441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ei norii...;i noi... - de cosmacpan la: 20/03/2010 14:55:48
(la: simulacru)


În hăul mărilor trăiesc, cât stelele de multe, făpturi care nu ştiu de cer.

Din nori cerul arid îi bea pământului tristeţea şi schimbătoarele vise ale fiilor săi.

Aristofan: Să ne arătăm, feciorelnici purtători ai ploii, nori fără istov, făpturi de rouă uşoară. Plecând de la părintele nostru, Oceanul vuitor, să ne ducem spre piscurile păduroase ale munţilor înalţi, ca să privim de-acolo, de departe, alte culmi şi sfântul pământ udat din belşug şi ogoarele lui şi larma zeieştilor râuri şi greul freamăt al mării, căci ochiul aprins, sclipitor, din înaltul tăriei împrăştie raze. Dar haideţi, scuturându-ne înfăţişările nemuritoare de negura ploioasă, să privim, cu ochii noştri departe văzători, pământul.

Lavele acestui cer curg grele peste fruntea munţilor, prin văile de piatră.

Mirosurile stârnesc puternic ceva din trecut, dar nu imagini, ci numai stări contextuale de afect. Ne fac să retrăim o fericire sau un chin, dar nu ne dau în ochii amintirii, privelişti abolite. Şi tocmai de aceea e zadarnic să te-ntrebi de ce reîntâlnirea cu mirosurile pământeşti cândva simţite nu ne restituie norii cu care s-au întâlnit odinioară, după cum nici norii, ca orice altă imagine, nu ne amintesc niciuna din vechile miresme. Altceva însă ne-am putea întreba: să fie oare şi mirosuri care pot da o lume a lor, de nimic legată? Lumi netrăite, intrinsece lor? Poate mai degrabă stări specifice ale sufletului în care anumite lumi există latent, presimţite, trăiri netrăite sau decantate. Da sunt clipe-lumi care-au rămas îmbălsămate şi uitate în câte un parfum, dar poate sunt mirosuri în care germinează lumi cu totul noi.

(fragmente din Norii)
Materialul incepe defapt asa... - de Baby Mititelu la: 23/04/2010 20:14:43
(la: Ce se intampla in padurea Baciu?)

În inima Ardealului, într-o zonă cu aparență atemporală, se găseşte, probabil, cel mai misterios loc din România. Multă cerneală a curs pe marginea subiectului pădurii Hoia-Baciu, la fel cum mulţi paşi ai curioşilor au străbătut această poartă între lumi, în speranţa surprinderii unei fărâme de paranormal. Unii dintre ei au avut într-adevăr parte de experienţe inexplicabile, care provoacă fiori reci chiar şi celor curajoşi. Cercetătorii nu au încotro şi ridică neputincioşi din umeri, lăsând loc liber celor mai diverse speculaţii, care înflăcărează imaginaţia amatorilor de fenomene paranormale.

Avertismente din vremea strămoşilor

Pădurea Hoia-Baciu, este cu siguranţă cel mai faimos loc din România, unde au fost investigate şi analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona în sine a devenit cu adevărat celebră pe mapamond de abia în anul 1968, cu toate că localnicii ştiau de existenţa sa încă din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rău, unde se întâmplă lucruri peste puterea de înţelegere a omului obişnuit. Toţi ştiau din moşi strămoşi că odată intraţi printre copacii al căror foşnet venea parcă din altă lume, toate spaimele subconştientului uman, prind brusc viaţă şi apar în calea celui îndeajuns de nesăbuit încât să se aventureze în acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul pădurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele că odată ce au intrat în pădure pentru a tăia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de pădure sau ciuperci, ceva straniu se întâmplă cu absolut oricare dintre ei.





Încă de la primii paşi printre copaci, sătenii se pomeneau asaltaţi de stări inexplicabile de greaţă, anxietate, senzaţii de vomă, dureri de cap şi chiar arsuri apărute pe piele. Multă vreme, pădurea Baciu din vestul oraşului Cluj-Napoca a rămas un subiect tabu, oamenii temându-se să aducă vorba despre un loc pe care în sinea lor îl credeau căzut sub un blestem greu, sau mai rău, însăşi sălaş al Necuratului. Cel care a întreprins o adevărată muncă de pionierat la aceea vreme în studiul fenomenelor paranormale din pădurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).

Profesorul Sift a fost atras de faima pădurii Baciu, intrigat fiind de poveştile şi întâmplările incredibile pe care le auzea de la localnici. În decada anilor 1950, a întreprins numeroase călătorii în pădure, observând la fiecare incursiune între copaci, o serie de umbre ciudate care îl însoţeau. Fire curajoasă, nu a abandonat cercetările, izbutind să fotografieze"umbrele". Surprizele şi-au făcut apariţia încă de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe lângă"umbrele" în cauză, multe alte forme, lumini şi siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetările lui Sift au continuat până în pragul anilor 1960, când tot mai mulţi cercetători români i-au preluat studiile şi aveau să fie atraşi de explorarea pădurii Baciu.

OZN-uri în toată puterea cuvântului

Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea în vârstă de 45 ani, ignorând avertismentele sătenilor, se afla în pădurea Baciu pentru a petrece un sfârşit de săptămână departe de stresul oraşului. Împreună cu el se aflau la acea dată prietena sa, Zamfira Matea şi alţi doi prieteni de familie, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În preajma orei 13.00, pe când se afla în căutarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Întors în poiană, alături de prietenii săi, Emil Barnea a apucat să vadă ceea ce părea un OZN care survola la viteză mică pădurea Baciu, fără să scoată niciun sunet. Straniul aparat zburător a început să strălucească brusc, făcând în aer o manevră de rastunare. Fără veste, OZN-ul a accelerat spre cer într-o direcţie uşor oblică. Urmărindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reuşit să-l mai surpindă în trei cadre. După developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialiştii internaţionali ai fenomenologiei OZN aveau să clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat în România şi fără îndoială, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodată în lume".





Până la acest moment, Emil Barnea intrase deja în contact cu Florin Gheorghiţă şi Ion Hobana, probabil cei mai prestigioşi ufologi români, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. După ce fotografiile au trecut şi de "filtrul" autorităţilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agenţia naţională de presă, şi făcute publice, inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea să atingă noi culmi în decursul anului 1977, când au fost prezentate de câte profesorul C.S. Vonkeviziczky în cadrul Congresului Internaţional de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cărţile şi revistele din lumea întreagă, care vizează cazuistica OZN.
Maza, - de juli la: 08/05/2010 18:31:07
(la: în oglindă doar nimeni )
de fapt puteam sa nu pun punct si virgula dupa "doar" insa urma o insiruire si ma gandeam ca se poate citi:

nimeni în oglindă
doar
ceasul vechi mai ticăie - nu-i freamăt –
doar
umbra unui nor ce stă să cadă de vânturi zbuciumat
doar
a amintirii plăpândă floare ce-şi scutură petale ofilite
doar
multă mută iroseală în vreme coclită
doar
sămânţa-n vânt


nu mă-nspăimântă cerul nici stepele vieţii
am devenit de piatră şi plumb cum ai dorit - înstrăinată –
şi parcă-aş vrea să nu mai ştiu de nimeni
de nimic.

doar...
nimeni în oglindă.


eu spun ca-i poezie, doar.:))
multam!

rolia


#540485 (raspuns la: #540468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cântec de inimă grea (limbaj licenţios) - de cosmacpan la: 25/06/2010 22:23:39
(la: ia proverbu neamule!)
Futu-i mama ei de viaţă
Că bastonu are mătreaţă
Şi galoşu-i găurit
Plin de apă, pângărit
Că baston de mareşal
Si cravaşă de Traian
Nu mai văd io neam în veci
Vreme e să mă petreci (la Elba, la Elba)

De ce plouă ploaie-n lume
Cu bulboci mari şi cu spume
De ce cad feţe zidite
Şi zâmbete măsluite
Of Leano mor cu trei păduchi pă chişor...

Negruţa de stă pe oo
Tace când ploia o plouă
Are aripi şi nu zboară
Pe oo să le doară

Că-mi iese puiul peltic
Printre vorbe nu mi-l stric
Las-să zboare cum o vrea
Să moare pre limba sa
Of Leano mor cu trei păduchi pă chişor...

Mă dusei la sculerie
Să pun de-o matriţerie
Studiai ce studiai
Saci-n car mi-i aburcai
Dădui cu piatra în baltă
Să bate care s-o scoată

C la noi la sculerie
Sar scânteile o mie
Când bat fieru-n nicovale
Şi-aş striga : fier vechi dăm oale
Of Leano mor cu trei păduchi pa chişor...

L-am luat pe Dumnezeu
L-am închis sub lacăt greu
Taman în sufletul meu
Şi mi-L ţin să stea cu mine
Că în sânge am grăsime
Şi-mi ies analizele
Cum sunt şi balizele
Roşii cu farul în moţ
De zic doftorii că-s hoţ

Jelui-m-aş dar n-am cui
Chiar mi-aş pune pofta-n cui
Dar n-am somn şi mă frământ
Şi v-aş spune un cuvânt
O vorba întortecheată
Umflată, manipulată

Supăra-m-aş dar n-am cum
Şi mă-ncalec pentru drum
Pe oglidă narciseacă
Că-i din valuri mai sereacă
Şi mă-ntreb în faţa ei
Ca să-mi spuie cu temei :
Oglindă-oglindurea
Cine-s june şi destept
Cu idei creţe pe piept
Şi cu muşchii oţeliţi
Pintre atâţia gârboviţi
Iar oglinda în extaz
cade spartă la obraz :
mi-ar fi spus ea că-s bengos
şi frumos (dar urduros)
şi deştept nevoie mare
(saprosanu-i în dotare)
ba că-s mare, ombră multă
lumea toată mă ascultă
puricoşii mei măi frate
sar şi fug cât mai departe
până şi ideile
au coloare roşie
din mişcări şi asudări
pierdute prin depărtări

Of Leano mor cu trei păduchi pă chişor...
Leano de când m-ai lesat
Îs scândura de la pat
Şi picioru la fotel
Scârţiu şi ma prăpădesc
Că io tare te iobesc
Făi Leano fa

Ia-mă şi ceteşte-mă
In extaz citează-mă
Pupă-mă, laudă-mă
Şi-apoi înturneaza-te
Las să fie rima spartă
Că sa te ţiu ca pe-o hartă
Unde e averile
Toate sentimentele
Cu toate oftatele
Şi cu netrimisele
Măi Leano, măi...

Dacă tu mai poţi şopti
Şi poema a-ndesi
Dă-mi o mână de-ajutor
c-alfel mor
măi Leano, măi...


goeteri - de munteanu rodica la: 24/08/2010 12:51:25
(la: Iubire-i ?)
Duamne cît mă bucur că la venirea ta
în cafine nu m-a impresionat străduinţa ta în politeţuri:))Dar doloc.
La versuri nu prea mă pricep dar sigur
ştiu cînd mă zgirie la urechi.Si ale tale zgîrie rău.
In rest...mimica nou,doar ceva albastru, ceva vechi şi multe de împrumut.Si o vagă bănuială că voi ăstia mîndrii de voi aveţi si un lider(comun)
carele stă în umbra si vă mai întărîtă din cind în gînd:))
Si stă şi rîde...şi rîde şi stă.
io te/am bagat intre Villon si Brumaru - de cosmacpan la: 07/09/2010 16:09:34
(la: fa-te 'ncoa)
ca sa nu sufere nici vinul vechi nici mustul nou...

Miron Radu Paraschivescu - Hanny
În seara când s-au întâlnit
Ea se-ndrepta cu pas grabit
Spre locuinta...
(Cântic de mahala)

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grabit
Spre locuinta.


El îi ofera bratul sau,
Dar ea-i raspunse: „Domnul meu,
N-am trebuinta!

N-ascult de tinerii frumosi,
Barbatii toti sunt mincinosi,
Cu-o vorba dulce

Ei te seduc, te-adorm usor
Ca mamele copiii lor,
Când vor sa-i culce...”

El o priveste dragastos,
Raspunde ea privind în jos:
„Ma cheama Hanny...

Cu dumneata sa merg n-as vrea,
Acasa frati si mama mea
M-astept’, sarmanii...”

El o priveste amoros,
E luna Mai – si ce frumos
Noaptea pe luna!

Ascunsi pe-o banca, ei si-au dat
Atuncea primul sarutat,
În voie buna.

El este pictor si sculptor,
Un tânar, doar începator,
Având curajul.

Multi ani de zile la un loc,
Au dus flamânzi si fara foc
Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat
Si lauri multi l-au consacrat,
E-o bogatie!

De-atunci, el se vazu petit
De multi bogati, care-i promit
Sa-i dea sotie

Pe fiica lor, ce-a studiat
La Notre-Dame, si-a voiajat
Prin lumea larga.

Menajul lor, asa placut,
Din vina lui a început
Cam prost sa mearga.

Atunci îi spuse: „Draga mea,
De-acuma bani eu pot avea
Câti o sa-mi placa,

Dar eu si sa ma-nsor as vrea,
Pe când tu stai în calea mea;
Mai bine pleaca!

Vezi plicul asta, poti sa-l iei.
În el ai zece mii de lei,
Te du cu bine!”...

Ea îl priveste suparat,
Iar plicul care i l-a dat
Nici nu-l retine.

Vazând ca fostul ei amic
O pretuieste la un plic
‘Napoi l-întinde:

„Ia-ti înapoi bancnotele
Sunt o fetita domnule,
Ce nu se vinde!...”

Ea disparu – el se-nsura.
O data, de la Opera,
Venind acasa,

La poarta lui el observa
O dama care-l astepta,
Stând rusinoasa:

„Eu sunt iubita ta din Mai,
Pe care-adesea o chemai
„Scumpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despartit,
Ah, cât de mult am suferit!
Trecut-au anii...

Si daca ti-am iesit în drum,
Sa stii ca am un rost acum,
Nu ca golanii

Ce numai zestre stiu vâna
Ori lauri spre-a-i încununa
Si-atâta doara.

Eu am venit ca sa ti-o spui
Si-acuma pune-ti pofta-n cui
A doua oara!”

Privind spre dânsa rusinat
El vina lui si-a constatat
Si-si dete seama,

Ca nu-i nici dânsul multumit,
Si de pe cotul ei, smerit,
Luând o scama,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu
O stie bunul Dumnezeu,
N-am fost ferice.

E drept, am fost si decorat,
Am luat chiar si Premiul de Stat,
Orice s-ar zice!

Dar pâna sa te vad aici,
Nu-mi dete fericire, nici
Faima, nici banii!...”

Desi era sub zero grade,
El în genunchi deodata-i cade:
„Ma iarta, Hanny!”

Înduiosata, ea i-a pus
Pe crestet, mâna ei, de sus,
Zicând: „În fine,

Decât sa nu te vad de loc,
Sau tot flamând si fara foc,
Si-asa e bine!...”

Morala

Astfel, iubite cititor,
S-a încheiat idila lor
Far’ sa se stie

Unde anume, când si cum,
Sculptorul si-a pierdut pe drum
A lui sotie.

Din volumul „Cântice tiganesti”, (1941)

#567004 (raspuns la: #567002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
varianta mea - de poezie la: 29/09/2010 21:38:03
(la: Rutină)
îmi aprind în fiecare zi ultima ţigară

în vechiul loc pentru fumat cafeaua
... acelaşi gust

în preajma oamenii vorbesc
între ei

sub ochii limpezi
cuvintele desenează acelaşi contur

mîna tremură urmînd o logică implacabilă

în urechea stîngă bătrîna durere
înţeapă

semn că sînt copil din nou

o fată frumoasă mă întreabă
unde-i marea
mă ridic încă o dată
(o alta formulare)
picky - 'femeile din secolul trecut'? voila :) - de Bucu la: 19/01/2011 21:01:43
(la: Deci!)
"Ideea nu e chiar nouă, pentru că de-a lungul timpului am mai încercat să-mi pun poezii pe muzică şi la un moment dat mi-amintesc cum vorbeam cu Andrei Pleşu, care are şi el o voce foarte frumoasă – era să zic ca şi mine, cu modestia de rigoare... Andrei cânta nişte cântece dintre cele două războaie, romanţe..., şi mă gândeam aşa, mai în glumă, mai în serios, şi-i spuneam: «Măi, Andrei, hai să debutăm şi noi, să ne lăsăm de meserie şi să fim doi cântăreţi, o să fim mai senini, mai liniştiţi şi mai fericiţi». Până la urmă nu ştiu dacă el a îndrăznit să-şi scoată un disc, numai că eu, după ce m-a lovit din nou copita poeziei la bătrâneţe şi mergând cu maşina de două ori pe săptămână de la Bucureşti la Cetate, am simţit cum începe să mă lucreze demonul muzicii şi, iacătă, am ajuns să scot un disc cu nouă cântece pe versuri de-ale mele..."


"E un amestec de cântece laice şi... am şi-un colind, dar care are o poveste mai complicată, pentru că muzica mi-a trecut prin auz cu vreo 30 de ani în urmă, când stăteam la Mogoşoaia şi, în compania lui Marin Preda şi a unui scriitor care făcuse puşcărie politică, am ascultat un soi de colind neoficial pe care-l auzise şi-l cântase el în puşcărie, de la un profesor care fusese prizonier în Siberia. Iar prizonierii români din Siberia, de Crăciun, cântau pe genul ăsta de melodie, ceva trist despre moartea în zăpezile de acolo... Era un colind foarte trist. Prozatorul se chema Valentin Şerbu, din păcate a murit, şi am cântat cu el ani de zile, el cânta la chitară, eu învăţasem să cânt acel colind, pe care pe urmă l-am uitat total... şi într-o seară mi-a revenit melodia în minte. Nu ştiu dacă exact, am mai prelucrat-o, cert e că am compus cântecul ăsta şi o dată cu el versurile... treceam prin oraşele astea, treceam prin Caracal, era noapte, nu era nici o lumină aprinsă, capitalismul românesc semăna cu ceva de acum 2.000 de ani... Şi mă gândeam «dom’le, o fi fost întuneric şi la Bethleem, acum 2.000 de ani, ca-n Caracal?». Atunci a început să-mi bâzâie melodia în cap şi deodată am spus «nu-i lumină la fereastra nimănui, numai cranii gălbejite de gutui...» şi brusc am început s-o fredonez pe vechea melodie. Şi am compus acest colind care se cheamă «Iisus nu crede în magi». Textul e mai complicat, mai cu nuanţe, şi e ultima poezie pe care am scris-o anul ăsta.

Poezia am compus-o înainte să-mi vină ideea s-o cânt sau în timp ce-o scriam cred că mi-a venit şi melodia. În afară de colind şi de «Lili Marlene», mai sunt câteva poezii de dra­gos­te mai «buruienoase», de altfel o să şi scrie pe disc «Atenţie, cântece cu text explicit!». Dar de fapt sunt nişte poezii tragice de amor. Unul e «un descântec de măgar bătrân», care e cântat pe un soi de litanie populară, un cântec tragic. «Lili Marlene» e pe melodia celebră, iar colindul, aşa cum v-am sus, nu există, există în mintea mea şi nu e chiar aia de acum 30 de ani. Restul sunt ce mi-a trecut prin minte... o să vedeţi."



http://www.jurnalul.ro/timp-liber/arte/mircea-dinescu-va-colinda-560049.html






Mircea Dinescu - Femei din secolul trecut





Mircea Dinescu - Lili Marlene
#592835 (raspuns la: #592760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ana - de proletaru la: 23/03/2011 17:18:43
(la: Curtea Constitutionala a decis:)
eu cred ca noul cod al muncii va regla cumva piata muncii data peste cap de tembelii astia. vechiul cod a fost una din pomenile date de guvernanti celor ce muncesc, dezechilibrand putenic balanta intre ce dadea si ce primea un angajat, la drepturi ma refer, nu la bani.
piata va deveni mai flexibila si tendinta va fi in final ca fiecare sa-si gaseasca locul. angajatorii vor avea lucratorii pe care si-i merita, angajatii vor intelege ca locul de munca nu-i chiar al lor si ca vor trebui sa si munceasca.
asa ar trebui sa fie intr-o tara normala. la noi normalitatea e altceva.

ca tot am primit pe mail glumita asta:

GREIERELE SI FURNICA - DOUA VERSIUNI

VERSIUNEA ELVEŢIANĂ

Furnica munceşte, din greu, toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele, tremurând de frig, nu are nici hrană, nici adăpost şi moare îngheţat

SFÂRŞIT



VERSIUNEA ROMANEASCA

Furnica munceşte, din greu, toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele, tremurând de frig, organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine, în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct, care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură, într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere, în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri, în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească "cât se cuvine".
Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi, pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz.
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă, pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi, pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere, care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul "Furnică, opreşte-te!"
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează, pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.
Este înfiinţată o comisie de anchetă, ce va costa 50 milioane de euro.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii, emigranţi.
Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.
De ras? De plans? - de Baby Mititelu la: 02/04/2011 09:25:05
(la: Titlu la ora asta? :))
Bacalaureat 2009
> ° Inima este cel mai important organ genital al omului.
> ° Cu ajutorul câinelui Vitoria Lipan şi-a găsit foarte repede zăcămintele soţului.
> ° În 1877 trupelor ruseşti li s-a permis să traverseze teritoriul României, împreună cu
> tancuri şi avioane, iar romanii le-au dat mâncare şi cazare contracost.
>
> ° Drumeţii veneau la Hanul Ancuţei pentru a mânca şi a bea vin din ulcicile noi că alea
> vechi erau sparte!
>
> ° Un profesor întreabă o elevă:cine a scris poezia "Luceafarul"?...Ea spune Tudor Arghezi.
>
> ° Şcoala Ardeleană nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
>
> ° Alexandru Lăpuşneanu s-a ţinut de cuvânt atunci când a spus: "De mă voi scula, pre mulţi
> am să popesc şi eu!" Dovadă că azi cel mai întâlnit nume este Popescu.
>
> ° Poezia "Sburătorul" de Ion Haş Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români.
>
> ° Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa
>
> ° Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia.. În
> "Scrisoarea a treia" se desfasoară bătălia de la Rovinari.
>
> ° Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl
primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl
întreabă arogant "Tu eşti Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: "Da-mpărate!" Până la urmă Mircea cel Mare, deşi bătrîn îl va îngenunchia pe trufaşul otoman cu câteva proverbe şi zicători bine plasate. Împărăţi cu care lumea nu putea să se mai împace au venit şi la noi în România şi au cerut pământ şi de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face şi s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberată, c-au rămas doar câteva de bucăţi de eniceri şi spahii fugind, dintre care este amintită "înspre Dunăre, o mână."
>
> ° La a-2-a parte a subiectul cerinţă este compunerea unei scrisori către o persoană
> imaginară pe nume Paula. Un elev raspunde (în scris): "Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... şi pe Paula nici nu o cunosc!"
>
> ° Mihai Eminescu şi-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrând să sugereze vremea şi apoi nu a mai continuat titlul din nu ştiu din ce motiv s-a răzgândit şi a început strofa I...
>
> ° Manole a pus-o pe Ana la zid şi a început să o lucreze.
>
> ° Poema "Mioriţa" circulă pe baza orală, adică nu a fost scrisă, din motive tehnice. În
> balada "Mioriţa" este vorba de trei ciobani care complotează împreună să-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioriţei" a spus că la cap să-i puie diverse categorii de fluiere.
>
> ° Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi
> îi uşurau de bani în toate baladele.
>
> ° Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu.
>
> ° Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
>
> ° Călin ţine de mână mireasa care are părul lung de fericire. Ea lupta să puna mâna pe
> dragostea flăcăului.
>
> ° Poetul îşi aşteaptă iubita ca împreună să cutremure o barcă.
>
> ° Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.
>
> ° Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasă fiind jefuit de
> nişte oameni invidioşi.
>
> ° În romanul "Răscoala" personajul principal este poporul şi marea masă a ţăranilor.
>
> ° Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viaţa sa.
>
> ° Nechifor Lipan stătea pe spate cu fatza în jos"..
>
> ° Profa: În ce tip se încadra Otilia Mărculescu?
Eleva: În tipul îngerului, a fetei blonde...
Profa: Asta ai citit tu într-o carte?
Eleva: Asta am spus-o eu din proprie iniţiativă
>
> ° Haiducii din doine, balade şi idile erau liberi şi fericiţi că păsările, animalele şi peştii
> care zburda prin codri. De cum venea primăvara, haiducii cei harnici plecau în padure. Acolo ei cântau suflând din frunza şi lăsindu-i pe boieri cu buza umflată.
>
> ° Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. După căderea
> Imperiului roman, o parte din latina clasică defuncta a devenit bulgară. Limba română are la baza latina bulgară, amestecată cu elemente de dacă şi o groază de cuvinte slabe.
> În secolul al XV-lea, limba vorbită de popor era considerată vulgară şi n-o vorbea nimeni.
>



Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
loading...