Vrînceanu cîmp porumb

Gabriela Vrânceanu Firea.

Sorin Olariu............................................................3
Dan Norea.............................................................11
Laurenţiu Ghiţă.....................................................19
Mihai Cucereavii...................................................27
Ioan Peia..............................................................31
Elia David..............................................................37
Florin Rotaru...........................................................41
Ion Cuzuioc...........................................................47
Vasile Ilincan........................................................51
Valeriu Cercel.......................................................55
Ion Diviza..............................................................61
Cornel Rodean.......................................................69
Viorel Vrânceanu...................................................75
Vasile Mihai..........................................................81
Paul Constantin......................................................85
Anda Andrieş.........................................................89
Mitică Ion..............................................................93
Constantintin Colonescu.......................................99
Petru Miloş...........................................................103
Costel Stancu........................................................107
Luchi Tennenhaus................................................113
Ioan Jorz...............................................................119
Nicolae Bunduri...................................................125
Dumitru Cioacă....................................................131
Ion Ruse.............................................................137

Dezbaterea asta după ce a deviat de la subiect şi s-a împărţit în comentarii pro şi antiamericane a devenit foarte atrăgătoare. Nu m-am amestecat, că aveam aceleaşi opiniii cu românul vesel, dar el ştia mai multe despre subiect.
Acum ai atins nişte concepte interesante, şi sunt curios cum ai defini valorile occidentale. Nu vorbesc de cele valabile în interiorul occidentului, ci de ceea ce consideri a fi manifestare a valorilor occidentale în conflictul cu Irakul.
Dacă valorile occidentale înseamnă a sări gardul în curtea altuia şi a umfla tot ce poţi de-acolo: găini, porumb, haine lăsate imprudent la uscat afară - să ştii că există în sudul judeţului meu sate, omogene etnic, ai căror locuitori au valorile astea de mult, încă înainte de a exista SUA ca stat. Cultura de lubeniţă mai ales a scăzut drastic din cauza lor - la suprafeţe mici nu-i rentabil să stai toată noaptea la pază, iar dacă nu stai să le păzeşti oamenii ăştia cu valori solide pe care acuma le identifici ca fiind occidentale îţi saltă toată recolta.
Sau glazura occidentală constă în tehnologia militară de vârf care înnobilează ceea ce în mod comun s-ar numi furtul din ograda altuia?

dintre toti trancanitorii confirmati,
numai adresa ta de e-mail n-o am... :(
iti dau un MP sa ti-o dau pe-a mea..

da-mi-o si tu pe a ta...
ca nu potzi stii...
daca o data se va intrerupe cafeneaua...
cum a fost in trecut,
ramanem fara contact...

ar fi catastrofic... :))

iti raspund pe mp

Adica 1300 $/mp, ca in Ro... Dar poti face comparatie...!!! La noi sunt f.f.f.scumpe in raport cu veniturile (ramanul mediu castiga 5-6000$/an) asa ca...

iti voi da amanunte pe mp

devine deja obositor hartzuieli pe diverse conferintze,

atunci de ce nu utilizezi tu "mp"-ul cu cico???
de ce te crezi obligata sa transferi "radio canalul" si la
"conciergerie" aici la trancaneala, sa importunezi aici?

ai ceva cu cico de impartzit, rezolv-o cu el, nu ne baga pe noi...

si nu cred ca cico e chiar atât de obsedat de persoana ta,
ca sa te urmareasca peste tot... hai fi serioasa si un pic
mai matura... ca doar n-o sa iei din nou laserul sa-l manevrezi,

asa cum te laudai c-o faci de la balcon, pe capul oamenilor la cinema???

ok, rac...am citit mp-ul dar am sa-ti raspund cand am timp...

belle, ai interceptat gresit interventia mea...nu era in favoarea ta, dar ma rog...si eu interpretez gresit de multe ori...

o seara buna la toti...

scuze...era un mp care n-are nici o legatura cu sobiectul de fatza...

Am spus-o si pe MP dar as vrea sa o spun si public. Cel mai tare in acest “concurs” mi-a placut colaborarea cu honey si zaraza, dupa mine a fost o coordonare perfecta. Honey este plina de energie si cel putin pe mine m-a stimulat enorm. Iar zaraza, ce sa mai spun este o adevarata artista. Vreau sa le multumesc si lui Belle si lui Gigi care au colaborat cu imaginatia lor la intrebari, pacat ca Anisia era in concediu si nu a putut sa participe, asa cum imi pare rau ca nu au raspuns mai multe participante “apelului” nostru. Data viitoare va fi grozav, si vad se organizeaza si premii Cafenea. Daca Honey este disponibila, trebuie sa participe, este incredibila! Si bineinteles zaraza :)

Baietii au fost toti la inaltime, si cel mai important a fost ca au participat pe mine m-au distrat multe raspunsuri si am vazut ca toti sint simpatici si plini de imaginatie. Va felicit pe toti, din toata inima :)

PS si acum un nou concurs - se recunoaste cineva in desenul zarazei? ;)))

Am spus-o si pe MP dar as vrea sa o spun si public. Cel mai tare in acest “concurs” mi-a placut colaborarea cu honey si zaraza, dupa mine a fost o coordonare perfecta. Honey este plina de energie si cel putin pe mine m-a stimulat enorm. Iar zaraza, ce sa mai spun este o adevarata artista. Vreau sa le multumesc si lui Belle si lui Gigi care au colaborat cu imaginatia lor la intrebari, pacat ca Anisia era in concediu si nu a putut sa participe, asa cum imi pare rau ca nu au raspuns mai multe participante “apelului” nostru. Data viitoare va fi grozav, si vad se organizeaza si premii Cafenea. Daca Honey este disponibila, trebuie sa participe, este incredibila! Si bineinteles zaraza :)

Baietii au fost toti la inaltime, si cel mai important a fost ca au participat pe mine m-au distrat multe raspunsuri si am vazut ca toti sint simpatici si plini de imaginatie. Va felicit pe toti, din toata inima :)


am sa dau si aici linkurile premiilor:

Diploma Mr Cafeneaua 2005 (Pasagerul):
http://www.it-connecting.net/photo/diploma_mr_cafenea.jpg

Premiu pentru toti cafegii participanti, o imagine a Cafenelei sarbatorind concursul Mr Cafenea:
http://www.it-connecting.net/photo/mistercafenea2.jpg
Diplome pentru toti participantii la concurs:
http://www.it-connecting.net/photo/diplomadeparticipare.jpg


PS si acum un nou concurs - se recunoaste cineva in desenul zarazei? ;)))

Cum vad eu integrarea? Care ar fi "starea natziunii" relativ la integrare? Pai sa vedem:
- cred ca Romania reprezinta pentru statele membre UE o mare piatza de desfacere pentru larga varietate de produse care suprasatureaza pietzele Europei si la care ramanii viseaza. Dovada este balantza excedentara la import in raport cu exportul. Importam electronice, electrocasnice, mobila, autoturisme, exportam produse semiprelucrate, componente electronice si electrotehnice, fortza de munca (contracte in lohn), produse manufacturate, ceva produse alimentare.

- UE ne ajuta sa ne dezvoltam infrastructura si agricultura (cu conditzia ca toate materialele si utilajele necesare sa se obtzina din statele membre sau candidate - lucru firesc dealtfel), alte activitati generatoare de venituri (afaceri mici de familie); nu se investeste in industrie - de ce?

- toate fondurile pastorite de UE au fost administrate de societatzi de consultatza din statele membre, licitatziile au fost castigate de firme din statele membre iar fortza de munca (subantreprenorii) au fost romani. Lucru bun daca te gandesti ca firmele de constructii romanesti au lucrat din plin, lucru mai putzin bun daca vedem ca pretzurile de contractare a lucrarilor a fost de 40% din valoarea grantului acordat, restul banilor mergand la consultant ca si comision de adminstrare si la antreprenorul general (care a suportat desigur partea leului reprezentand comisionul catre "onorabilii" care au gestionat fondurile - 10% de regula din valoarea investitziei). Firmele romanesti au lucrat cu pretzuri romanesti la lucrari evaluate la pretzuri europene. Romania s-a indatorat cu pretzuri europene pe calitate romaneasca (evident ca la bani putzini obtzi putzin) iar banii imprumutatzi s-au intors in mare parte tot la ei - firmele de cunsultantza fiind de regula sugerate de investitor, nu-i asa?

- agricultura romaniei, desi s-a investit enorm de catre UE prin programe (SAPARD), este in continua degringolada: piatza graului este in scadere vertiginoasa, se scoate pe hectarul cultivat (1 hectar = 10000 mp = 2,5 acri ) mai putzin decat se cheltuie (ca exemplificare: 1 ha se cultiva cu 300 euro si se castiga 270 euro; calcul: se obtzine pe ha 4500 kg grau care se vinde cu 2200 ROL/kg (cca. 0.06 euro) adica 270 euro). Tzaranul nu mai cultiva grau si porumb iar terenurile agricole se vand cu miile de hectare, oare la cine?, la societati franceze, italiene, engleze, elvetziene si altora la fel de europeni. Nu ma intrebatzi cu ce pretzuri ca atunci veti spune ca marea integrare de fapt e marea bataie de joc. Eu insami am pierdut foarte multzi bani in agricultura datorita supraproductiei. S-au dat bani multzi ajutor pentru utilaje, in compensare tot pe atat s-a imprumutat din banci si, stupoare, dupa ce s-a lucrat pamantul ca la carte agricultorii au luat leapsha ca nu si-au recuperat investitiile. Pana acum ziceam ca se lucraza ca in evul mediu cu atelajul tras de boi si plug de lemn. Aceia au fost mai castigati decat cei care au vrut sa produca cereale de calitate. Oare nu cumva e "lucratura" UE? Nu ma pronuntz.

- cetatenii statelor UE nu vor fi prea fericiti sa vina "fomistii" la munca (un drept castigat prin aderare). Pana si fratii mei au inceput sa gandeasca asa: de ce sa ajut un roman sa ajunga in Italia? Maine se va zbate sa-mi ia locul. Deci sigur se vor zbate sa-i tzina in tarile lor de bastina. Se vede ca foarte greu pentru ca deja ponderea muncii necalificate precum si o buna parte din cea supercalificata provine din statele candidate la aderare.

- in Romania "fomistii" acestia au adus cateva miliarde de euro ceea ce a insemnat criza pe piatza imobiliara: se cer pretzuri enorme pe case proaste pentru ca cei venitzi de afara cumpara orice. Chiriile au crescut de 2-3 ori. Magazinele sunt golite de produsele occidentale pentru ca cele romanesti nu mai satisfac pretentiile. Ajungem la primul paragraf, importurile depasesc exporturile. Banii, clar, sunt investiti tot in produse de pe piata europeana, ceea ce inchide cercul.

Nu am atins nici pe departe toate implicatiile integrarii dar, daca avetzi rabdare, am sa incerc sa comentez alta data - din punctul meu de vedere - pretul integrarii.
Totusi, ca o concluzie, integrarea e buna pentru ca ne va tzine ocupatzi o buna bucata de timp. Asta e parerea mea.

Tot pe adresa http://www.sfaturiortodoxe.ro/yoga/marturii2.htm am citit si o marturie mai dura, dar cred cu putina exagerare, pt ca cei de la MISA si de altfel in alte practici nu isi dau seama ca fac ceva rau, ei cred ca asa e bine.

Parinte, m-am gândit că este mai important să vă scriu despre ceea ce mi s-a întâmplat mie în acesti doi ani decât examenul meu, pentru care si asa nu prea pot să învăt. Consider că este foarte important pentru că ei sunt foarte periculosi, au deschis centre în aproape toate orasele din tară si s-au infiltrat chiar si peste hotare, în Danemarca, unde au trimis pe unul de încredere, Narcis I.

Sunt convinsă că mă urmăreau mai dinainte; alegeau anumite persoane, le urmăreau, le făceau anumite vrăji si actionau prin oamenii din jurul acelor persoane. Acest grup dubios s-a pregătit cu câtiva ani înainte de revolutie. Se intâlneau pe ascuns si primeau initierea de la acel dubios profesor. Ceea ce au învătat acolo nu stiu, dar stiu că aveau loc orgii sexuale, făceau amor mai multi între ei, fete si baieti împreună, cu anumite consacrări înainte; de obicei consacrau profesorului, acestui Gregorian Bivolaru, care, am înteles, că de la vârstă destul de mică a început să fie inspirat de duhuri rele si initiat în aceste lucruri. Foloseau foarte mult tehnicile de Tantra-Yoga, o tehnică prin care ei spuneau că ridică nivelul spiritual al omenirii dar nu făceau altceva decât să-1 scadă.

Evenimentele se petreceau cu câteva luni inainte de revolutie. După ce am divortat, m-am mutat din seria în care eram la facultate într-o altă serie, unde era si un băiat, Călin, care practica yoga. După ce 1-am cunoscut, stările mele au început să se schimbe, să se înrăutătească. Ei făceau meditatii la anumite ore; la aceste ore simteam o exacerbare sexuală si diminuare a capacitătilor intelectuale. De asemenea mai erau două fete dintre cele mai periculoase, surorile gemene Mihaela si Gabriela, care actionau asupra noastră si în special a mea; începând să-mi scadă interesul pentru învâtat si să-mi crească interesul pentru băieti, fumat... Să revin la Călin. A început să-mi vorbească de profesorul lor Gregorian Bivolaru, că este un mare eliberat, că detine forte supranaturale, că este o fiintă deosebită, că poate să facă orice doreste, că poate să apară sau să dispară intr-un loc... îmi spunea că va fi revolutie, că profesorul si ei lucrează pentru acest lucru, că va cădea Ceausescu si că Grig era închis de comunisti într-un fel de spital de nebuni, dar că-1 vor elibera. A început să-mi dea cărti, să-mi vorbească despre Tantra-Yoga, să-mi spună că ei aveau anumite intâlniri amoroase în grup, fete si băieti la un loc si că asta îi ajută să evolueze spiritual. Toate aceste lucruri mă speriau dar actionau atât de mult asupra mea încât eram ca într-un fel de vrajă.

Imi cumpărasem masină si acest băiat se oferise să mă învete să o conduc. Fratele meu, a sesizat un comportament ciudat la mine si mi-a spus că astia sunt sectanti, că sunt nebuni, să o termin. Eu m-am certat cu el si am continuat să vorbesc cu Călin.

După un timp a fost vacantă, perioadă în care mi-am revenit putin si am început să mă detasez de ce-mi spunea băiatul acela, să-i consider si eu nebuni. La putin timp a avut loc revolutia si acest lucru m-a determinat să-mi recapat încrederea în Călin, pentru că el îmi spusese că va fi revolutie, si, deci să cred că ei detin anumite puteri supranaturale.

Deschiderea cursurilor de yoga a avut loc la Casa de cultură ''Mihai Eminescu''. Eu nu aveam de gând să mă duc dar acest coleg m-a luat pe sus. Acolo era o atmosferă foarte ciudată; toti cei apropiati ai lui Grig erau ca niste roboti teleghidati. Eu m-am asezat în spate, nici nu 1-am văzut bine pe Grig, dar a actionat asupra întregii săli încât incepusem să simt o dragoste foarte mare si un sentiment de bucurie fată de o persoană pe care nu o cunosteam. După aceea 1-am văzut si m-a surprins neplăcut înfătisarea lui hidoasă, dar vraja era atât de mare încât nu am putut să rezist ei.

După aceea am mers la Casa de Cultură a studentilor si în continuare acasă la unul Florin, tot coleg de facultate cu noi. Atmosfera era foarte ciudată, eram buimăcită de tot ce se intâmpla acolo, parcă erau cu totii în transă.

A urmat înscrierea si au început cursurile si conferintele. Am început să simt în jurul capului ca o sferă si încet, încet să mă golesc de toate gândurile personale, trăirile mele, să uit de părinti, de copil, de sot si totul să fie înlocuit cu o dragoste fanatică fată de acest ''guru''. Ei sustineau că aceasta este o cale de eliberare Bahti-Yoga prin dragoste. Sustineau si alte mari aberatii: că Tantra Yoga este de două feluri: Tantra Yoga de mâna stângă, când practici actul sexual si te închini zeului Shiva si zeitei Kalisa si Tantra Yoga de mâna dreaptă, când te gândesti la Domnul Iisus Hristos fără să practici actul sexual. Vă dati seama ce aberatii!!!

Incet, încet începusem sa-mi pierd mintile si să mă îngras, să-mi apară tot felul de stări sexuale ciudate si să trăiesc într-o letargie permanentă. Am început să iau contact cu lucruri foarte ciudate, cu o lume nouă, cu o nebunie completă. La ei totul se împărtea în yin (-) feminin si yang (+) masculin. Fetele, ne spunea, că simt mai mult yin si băietii mai mult yang si prin cuplarea acestor două se ajunge la echilibru; că el, profesorul, era cu totul yang si că pentru a rezista în planul acesta avea nevoie de atâtea fete.

La cele două surori gemene, Mihaela si Gabriela, era casa de desfrâu. Aici aveau loc intâlnirile amoroase cu diferite fete pe care le agătau prin oras sau prin împrejurimi. Am înteles că inainte de revolutie acest grup format cam din 29-30 de membri ducea o viată de desfrâu complet. Avusese întâlniri amoroase în grup, fete cu băieti, băieti cu fete la grămadă, cu consacrare inainte, de obicei unui zeu sau direct profesomlui. Eu am reusit să văd anumite poze ale unor fete desfrânate, goale, si alte lucruri dubioase.

Eram o slugă credincioasă, nu participam la aceste lucruri dar stiam că se petrec. De câteva ori am fost si eu păcălită de Călin si de o fată Luisa. Am dormit la această fată si ei nu mi-au spus ce aveau de gând. Au făcut un cerc, m-au pus să stau cu o mână în mâna unuia si cu o mână în mâna celuilalt, au bolborosit ceva, au spus că au făcut o consacrare si după aceea a intretinut relatii sexuale cu amândouă. A fost oribil, nu am simtit nici o plăcere decât dezgust si o stare de nervi, cum am putut ceda insistentelor lor. Ei sustineau că circulă anumite energii din centru Shwadisthana spre cap pe care ei vor să le ducă cât mai mult la cap, de aceea după ce făceau dragoste, stăteau în cap. Totul era o tehnică, nu exista nici un sentiment unul fată de celălalt, ci numai dorinta de evolutie spirituală a fiecăruia. Eram un grup care după terminarea cursurilor mai rămâneam si discutam cu Grig, timp în care nu se discuta mare lucru, dar el ne inducea mai pregnant în stările de iubire si devotiune fată de el. Tin minte că după primele cursuri eram într-o stare de exaltare foarte mare, simtind si un minunat parfum de violete. Eram într-o stare de fericire nemaiîntâlnită, asa o consideram eu, dar de fapt era cea mai ordinară stare de hipnoză, de transă...

A urmat o perioadă în care Grig mă solicita zi de zi cu masina, sub diferite pretexte. Stările mele erau din ce în ce mai accentuate încât începusem să trăiesc amorată numai de ''guru''. Mă îndepărtasem de părinti, de copil si de fratele meu, cu care stăteam după ce m-am despărtit de sot. Au fost câteva luni din viată în care am avut un program limitat, fiind ca într-o închisoare. Acasă ajungeam din ce în ce mai rar, deoarece erau persoane care mă puteau convinge că ceea ce fac eu nu este yoga, ci doar o nebunie impusă de un mare nebun.

Si în grup viata decurgea la fel; toti erau preocupati de sex, tantra, devotiunea fată de Grig si cam atât, nimic în plus, cu câteva mici exceptii; persoane pe care Grig le considera ajutoarele lui si care detineau anumite puteri paranormale, cum ar fi Narcis Iancău, Claudiu Trandafir, Catrina Nicolae.

Nu pot să-mi explic ce fel de maestru era el atâta timp cât se întâlnea zi de zi cu mai multe fete, si erau unele pe care nu le mai vedea niciodată. Cel fel de initiere le acorda atâta timp cât nu-1 interesa soarta evolutiei lor. Isi făcea plăcerea, le folosea energia, apoi, la revedere.

Care îi plăceau mai mult erau imediat introduse în aceste stări de transă si se îndrăgosteau nebuneste de el, încercând să mai obtină o nouă intâlnire.

Asa zisa metodă a evolutiei spirituale se manifesta prin faptul că toti se sărutau între ei, făceau dragoste indiferent cu cine si foloseau tot felul de tehnici ciudate. Agătau fete tinere pe stradă sub pretextul că vor poza pentru revista yoga, erau duse într-un apartament din Berceni unde se întâmplau multe orgii. Practicau diverse perversumi sexuale sub pretextul evolutiei spirituale--calea lui de a evolua spiritual.

Am uitat să spun că pe mine m-a pus la un regim foarte sever, spunând că am o ''Karmă'' foarte grea, că am multe greseli din vietile anterioare si m-a pus să mănânc nouă luni numai grâu si orez si să beau apă, regimul Oshawa, ca să mă vindec. Era să mor datorită lor. In special profesorul Gregorian făcea farmece asupra mea.

Intr-o zi am simtit cum îmi iese sufletul din trup si la un moment dat a sunat telefonul. Era o colegă, căreia i-am spus că-mi este foarte rău. Mi-a spus să mă rog; eu nu mă mai gândeam la acest lucru. Am luat Biblia si am citit ''Tatăl nostru'', revenindu-mi ca prin minune. A doua zi când am mers la cursuri Grig mi-a spus că sunt mare. Mi-a sugerat că el mi-a ajutat si nu Domnul nostru Iisus Hristos, cum gândeam eu.

La mare faceau plajă la nudism, complet dezbrăcati, si fete si băieti; Grig făcând poze la fete în diferite pozitii, chiar si la unii băieti. A făcut un film cu o fată dormind goală si am asistat si eu la aceste filmări. Mai târziu mi-am dat seama că Grig este diavolul pe pământ si încerca să pozeze în persoană pozitivă.

Mă gandesc cu groază câte lucruri făceau, cât actionau asupra altora. Atâta tineret, atâta studentime distrusă de la facultătile de Drept, ASE, Arhitectură, Matematică si chiar de la Teologie (Gabriela B.).

Ce credeti despre asta?

cattallin2002@yahoo.com

Dragă Jeniffer,
vii cu texte inocente, idealiste, irealiste: "intr-o lume in care sa nu existe bariere pe care oamenii nu le doresc;
....intr-un regim unde nimic nu este exclus si care apara inocentii;
...si ca ele (legile, n.a.) vor fi respectate la fel peste tot."
Noi vorbim aici de lucruri concrete, căutăm soluţii reale, aplicabile.
Ce se întâmpă cu tine, nu te poţi racorda la realitate?
Lasă "dacă" şi cu "parcă".
"Aici" şi "acum"! este singura gândire valabilă.
Vorbim despre ce, dacă şi cum putem schimba ceva în bine, nu despre "ce frumos ar fi dacă..."
Am o amică ce spune, atunci când o iei pe coclaurile doleanţelor fără a privi şi spre relizabilitatea lor, : "Mie mi-ar plăcea să înot cu delfinii"...

VR Brasov 2.0 a fost lansat oficial!
www.vrbrasov.ro

Noutati

Harta Brasov optimizata

Sectiunea Panorame

Plugin DevalVR

locatii tururi virtuale:

Brasov (67)

Castelul Bran (3)

Bucegi (8)

Cetatea Fagaras (2)

Manastirea Sambata (5)

Sighisoara (5)

nu ezitati sa ne adresati sugestii, critici, comentarii ..

adaug de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

Cuvântul al treilea

Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.

Binecuvintează, părinte!

Adevăratule lucrător al rugăciunii mintii, dacă doresti să ajungi la măsura cea adevărată si înaltă a rugăciunii acesteia, ascultă cu atentie ceea ce vreau să-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sălbatice, înfricosătoare, în astfel de locuri în care ai crede că este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri să te pregătesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tău.

Constiinta ta să fie linistită si împăcată, să nu te chi nuiască pentru vreun păcat ascuns al tău. Să fii spovedit. Să te fi împărtâsit cu Trupul si Sângele Stăpânului si să te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregătit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecată, cât mai des însemnează-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta că mergi (acesta este de fapt adevărul) la un război mare, un astfel de război în urma căruia nu vei mai apuca Să vezi lumina soarelui, gândind că în noaptea aceea urmează să mori o dată pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sălbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruită a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabă,' vei cădea pe câmpul de luptă al acestui război nevăzut, decât să te întorci învins.

Asadar, frate, după ce te pregătesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevăzut cu gândul de mai sus. Căci demonii, întelegând că vrei să mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grăbi să ti-o ia înainte în chip nevăzut, cu viclenia lor cunoscută. Mai întâi, vor să te înfricoseze, să trezească în tine o astfel de frică încât să începi să transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si să tremuri de o astfel de groază, pe care ti-o vor insufla în toate mădularele tale, încât să te pună pe fugă înapoi. Dacă tu vei lupta însă în asa fel încât nu te lasi biruit de războiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sălbăticia si felul lor înfricosător în laudă si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel să te întoarcă înapoi. îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tău, ca si când te-ar sfătui, amăgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem că ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, că nu este bine să vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milă de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregătirii tale, să mergi în iad dacă mori în clipa aceasta? Sau poate că nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastră. Ascultă-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastră cea mare. Stai linistit în chilia ta, străduieste-te acolo să placi lui Dumnezeu, săvârsind tot felul de virtuti, pentru că, să mai stii si asta, dacă mori acum în războiul cu noi, te vor mânca fiarele pădurii, fără să te învrednicesti de înmormântare si fără să ti se cânte slujba de înmormântare.

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în fată după ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori să te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigură. Tu, însă, iubite rob al Domnului, să nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunătătii lor, deoarece scris este: "Mila păcătosului să nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fă-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în taină "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluită. Căci dacă cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugă, să stii că vei fi în mare pericol. De îndată ce vei vrea să te întorci si să fugi înapoi, ti se vor arăta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugări nenumărati tâlhari cu săbii sau ca si când ar sări asupra ta fiare sălbatice ca să te înghită de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de frică sau din lucrarea demonilor care aleargă în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti să cazi si să-ti rupi vreunul din mădularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arătându-le astfel că nu poti să le stai împotrivă; si stiind că de acum înainte ai să te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de război nevăzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca să nu te prindă în capcanele lor amăgitorii demoni cu nici un fel de momeală.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijină-ti întăi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul că Dumnezeu vrea să fie prezent în chip nevăzut în acest râzboi ca să vadă lupta ta. Din această aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tău înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pământ, sileste-ti inima cu rugăciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si după aceea, ridică-te si iarăsi îndreaptă-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti că vin spre tine săgetile de foc ale demonilor, adică ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemnează-te iarăsi des cu semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci si ia aminte ca nu cumva să deschizi gura si să scoti vreun strigăt de frică, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisă si spunând în taină si neîntrerupt, cu multă atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", o dată ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fără frică împotriva vrăjmasilor tăi, care, vâzând că te îndrepti astfel spre ei, vor încerca să-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fată, războiul înfricosător. Pentru că acesti de moni ai fricii se năpustesc asupra ta ca niste tauri sălbatici si ca niste bivoli înfricosători, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate părtile si te-ar călca în picioare.

Tu, însă, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru că ori demonii mă vor omorî, ori că mă voi sili cu rugăciunea până voi muri.

Dacă mă vor birui demonii si mă vor omorî, Dumnezeu va avea grijă de sufletul meu. Iar dacă voi muri din silinta la rugăciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde străluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti această moarte a mea ca pe o moarte mar tirică.

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-mă", din adâncul sufletului tău. Spunând această rugăciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugăciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugăciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugăciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugăciune, înaintezi din adânc în adânc în rugăciunea inimii, până când vei ajunge la cea mai înaltă si mai desăvârsită formă a rugăciunii neîncetate si, într-adevăr, adevărat este cuvântul pe care l-a spus odată un părinte, când a fost întrebat cum a de prins rugăciunea. Acela a răspuns că a învătat-o de la de moni, si un altul, iarăsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus că a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par că spun cuvinte fără înteles, dar care nu sunt fără înteles.

Primul, silindu-si inima la rugăciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugăciune încât a ajuns la măsura ei desăvârsită. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus că a învătat-o de la demoni. Iar celălalt, văzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva să se murdărească inima lui de la vreo vorbă rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugăciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desăvârsită a rugăciunii inimii. De aceea spun că amândoi au răspuns corect. Noi însă să ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desăvârsirea rugăciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la această rugăciune, până când se va întipări adânc în inima ta rugăciunea ca pe o placă de bronz sau de piatră si până când va fi alungată toată lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fată puterea rugăciunii, deoarece nu numai că vor dispărea acele arătări sălbatice si înfricosătoare si chipurile lor, care nu există de fapt, dar va si străluci în sufletul tău raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât după aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfătare duhovnicească, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumărati si de păzitori credinciosi. Intr-adevăr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevăzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, să te păzească si să te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori să cânti împreună cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vietii mele, de cine mă voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc si vrăjmasii mei, aceia au slăbit si au căzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemăsurată bucurie a inimii tale.

Deoarece cei care se ridicaseră de jur împrejurul tău si voiau să te înghită sau să te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slăbit si au căzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugăciunii inimii, precum piere întunericul noptii o dată cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrăjmasii tăi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi să-ti aduci aminte de el sau să-l cercetezi, va tresări înlăuntru inima ta de bucurie si sufletul tău va dori să mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre părinti următoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugăciunea mintii pentru a ajunge la înăltimea cea mai de sus si la desăvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înăltimea cea de sus a rugăciunii mintii este cu neputintă de aflat fără luptă mare si fără ispită înfricosătoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strădanii în rugăciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Făcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odată demonii împotriva lui si au vrut să-l sperie, ca să nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plăcea deloc ceea ce făcea fratele si l-au speriat dintr-o dată, atât de tare încât fratele era să-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stăpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apăreau fratelui în imaginatie ca si cand se năpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca să-l curete de pe fata pământului. Aflându-se in această mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemână, si-a adunat mai cu tărie mintea în inima sa, lucrând rugăciunea. Plecându-si capul său pe piept, a început să spună: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodată în toată viata sa nu reusise să-si silească astfel inima cu rugăciunea. Deoarece atunci când facerile sălbatice si înfricosătoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul său, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugăciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese până atunci. Si într-adevăr, era de admirat acest frate în războiul său nevăzut si în lupta sa pe fată, deoarece îsi silea inima la rugăciune până la moarte. Atunci, deodată, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arătat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugăciune, fratele a aflat desăvârsirea si capătul de sus al rugăciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nădejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevărat asa este, pentru că spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el...."

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!

Dar numai în ce priveşte facultatea. Am citit că aproximativ 15% din absolvenţi lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit. Noi ne zbatem pentru facultă pentru că-i singura alternativă, nu pentru că am avea credinţa naivă a părinţilor în eficienţa ei. Dar dacă nu ai asigurată de-acasă o situaţie bună, nu vrei la căpşuni, nici în noua armată de compusă din profesionişti, atunci nu-ţi rămâne altceva decât să estimezi cam care facultate ar fi mai sigură – peste procentul ăla de 15 - şi să toceşti pentru ea.

În perioada interbelică, probabil şi înainte, se practica în zona noastră îndoparea păsărilor pentru a obţine ceea ce francezii numesc foie gras. După război s-a mai renunţat: consumatorii au cam dispărut, iar munca e foarte grea. Gâştei (sau raţei) i se vâră porumb pe gât cu sila, până când estimezi că nu mai rezistă. Nefericita orătanie se zbate, ciupeşte cu ciocul, zgârie – se pare că labele palmate sunt echipate şi pentru asta. Cred că pasărea în cauză merită compătimire, dar în nici un caz nu-ţi inspiră respect sau dorinţă de a-i împărtăşi soarta.
Şi dacă peste materiile cerute la admitere ar trebui învăţat cinstit şi la cele de bac, zău că nu văd altă imagine mai reprezentativă pentru amărâţii de elevi.

Nu neg utilitatea culturii generale, ci prioritatea ei. Deinde philosophare. E categoric mult mai puţin dureros să te trezeşti cu o situaţie materială bună plus carenţe culturale, decât la limita subzistenţei, dar cu o cultură solidă.

Te poţi simţi împlinit interior când n-ai cu ce-ţi plăti cheltuielile de bloc? Probabil există şi oameni de felul ăsta, dar constituie o minoritate neglijabilă.

Şi apoi cultura nu implică exclusiv liceul. Poţi recupera oricând şi în orice cantitate ai chef. Poţi să citeşti manualele ignorate, după aia n-ai decât să iei la rând toate cărţile din programa de la filo. Şi, dacă ţii neapărat la o recunoaştere oficială, te poţi duce la o a doua facultate.

Bacul cu valoare morală, care să facă diferenţa între „meseriaşi” şi „intelectuali” ar fi teoretic o idee bună, dar totuşi n-o prea văd în practică. Cei culţi de bună voie sunt prea puţini ca să conteze.


Transmiterea pe sume mici sau chiar gratis a subiectelor o fi un semn de descompunere, dar e şi de democratizare. Toţi elevii ar fi avut ocazia să se scutească de stres şi de o toceală excesivă, nu numai câţiva privilegiaţi. Copii ai celor de la inspectorat, copii de politicieni şi de afacerişti importanţi. Anul ăsta s-a adăugat şi o prezenţă mai exotică - logodnica-manechin care a asimilat la perfecţie materiile între două prezentări de modă şi un shopping. Cu o sumă nu foarte mare oricine ar fi putut să aibă parte de liniştea ălora, dacă nu s-ar fi băgat ziariştii de la „Gândul”. Au văzut că le-a ieşit pasienţa celor de la „Adevărul” cu testele la istorie şi au repetat figura reuşind să enerveze la culme mulţi elevi şi făcând rău inutil. Postările de pe forumul lor sunt patetice, dar justificate. Cum e să afli că mâine ai un examen la care nu ştii nimic? Peste un an elevii vor uita sau se vor distra de incident, puţin probabil că furioşii de azi îi vor ţine minte numele inoportunei denunţătoare. Dar pe moment te simţi cam naşpa.

Se strigă „Furt”şi „Fraudă”, vai ce mare infracţiune s-a comis. Elevii n-au făcut decât să ocolească una din multele absurdităţi mioritice.
Un sistem care te obligă să ştii subtilităţile din riga Crypto, dar se spală pe mâini referitor la cum o să-ţi câştigi pâinea e monstruos şi fentarea lui e foarte sănătoasă.

Se pot introduce testele PISA, cum propunea Baloo. Se poate încerca resuscitarea bacului printr-un examen complet grilă, supraveghere dură şi impunerea admiterii numai pe bază de bac la orice facultate. Dar câtă vreme sistemul produce în gol scoţând pe bandă absolvenţi inutili, lucrurile n-au cum să se schimbe prea mult.

"ii trimit MP-ul lui Guinevere ca sa judece ea! :(((((("

Azi judec pe sub bigudiuri... pesemne de-aia-mi iese asa cu bump-uri si cu hiccup-uri, cu ups and downs ca nu mai inteleg nimic. :oP
Mi-am pus roba si baveta si-am plecat la Franarie, va astept cu mp-ul in bat. Am zis! (toc, toc, toc, trei ciocanele, atentie mare la degete!)

PS - Omule, daca n-aduci dovezi ca Piful joaca dublu, iti testez alcoolemia... :o))))) Hiccup!