comentarii

O! cuib al fericirilor O!tara luminoasa Comoara-a nalucirilar Gradina nea frumoasa"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Desertul tãtarilor - de (anonim) la: 26/10/2003 16:55:56
(la: "Calauza" de Andrei Tarkovsky)
Salut.
Mie filmul mi s-a parut cu mult mai slab decât cartea. In general, dupa parerea mea, un film nu poate fi mai bun decât cartea, din cauza faptului ca mesajul e denautart de fiecare interpretare: a regizorului, a actorilor, a luminii, decorului, etc. Dar poate ca existã si exceptii, eu unul nu le-am intâlnit.
#2191 (raspuns la: #2022) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cea mai nenorocita tara din lume? - de SB la: 27/10/2003 06:49:51
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Athos, asta e numai ignorantza si ...un anumit fel de "ticalosie" Cine se vaita primeste.Am experienta multa cu datul!
Uite am avut un coleg(ungur)"pe-aci" care -mi spune cind l-am cunoscut ca nu-i place sa-si vorbeasca limba ca vezi doamne -i prea murdara. I-am raspuns ca o limba e atit de curata sa de murdara pe cit stii s-o folosesti. De fapt am constatat( asta mi-a fost si prima impresie...dar fiind amindoi straini pe-aici...)ca are un caracter cam ciudat si ... Acum am alt coleg ungur caruia i-am spus parerea primului, mi-a spus ca tipul e un timpit!

Tot asa si cu nenorocirea noastra; multi cred ca au trecere fiind cit mai nenorociti si venind dintr-o tara nenorocita. asta e politaica vaitarii. Cred ca am mai spus pe undeva in alte cuvinte: injurindu-ne tzara si trecutul, ne injuram pe noi insine!

Alice a scris pe undeva o teorie a soiei; felicitari Alice; desi sint de prin sud, sint de acord cu tine; sa incercam sa ne-ntzelegem unii pe altii( "noi" si "voi"), dar ...mai bine o zi vultur decit toata viata in mocirla!

In Sept. am fost in tara; este prima oara cind ma bucur ce am vazut; felicitari voua si multumiri ca a-ti ramas acolo. Ne e dor de voi dar ...locul nostru e aici. ..Cred ca am luat-o rasna!

FINAL: VOM REUSI!
#2243 (raspuns la: #1158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ca fiecare tara.. - de JCC la: 28/10/2003 07:56:06
(la: duplicitatea francezilor)
Franta, ca fiecare tara care face parte din cei 15 de la ONU, are o anumita responsabilitate.

Din nefericire si din pacate, ceea ce prevedeau Franta si Germania pt. Irak s-a realizat

Spun din nefericire, pentruca o data faptul implinit, adica razboiul facut, as fi preferat sa fie acum pace in Irak, ori se pare ca s-a obtinut contrariul cu o amplificare a terorismului, care risca sa invadeze si alte tari.

Nu poti discuta despre Franta, atat timp cat n-ai trait, nu poti judeca un popor daca nu-l cunosti zi de zi, ani intregi..

p.s. uitasem : cand postuleaza Israelul pentru a fi membru in Consiliul de Securitate ONU ? 16 ar fi un numar bun! -))
#2422 (raspuns la: #2401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legile imigrarii in Franta si alte tari - de ninel la: 28/10/2003 09:00:17
(la: duplicitatea francezilor)
Valentin,

Din punct de vedere teoretic, francezii is vinovati de incalcarea propriilor principii de baza, dar practic si istoric vorbind, chestia cu "egalite" intodeauna s-a aplicat doar la cetatenii proprii, atat in Franta, cat si in alte bastioane ale dimocratiei. De exemplu, declaratia de independenta a SUA zice "all men are created equal", dar exact aceeasi regula se aplica: doar daca esti cetatean american (vezi cum au fost tratati arabii rezidenti in SUA dupa 9/11). Cat despre imigratie, intreaba-i pe milioanele de mexicani si alti mestizo ce lucra pe ogoarele si in macelariile marii puteri (ce inca are "rezervatii" Iroquois, Sioux, Navajo, etc in care nativii traiesc ca-n Africa), intreaba-i ce statut legal au ei, talpa economiei post-industriale americane, si ce salarii si beneficii minime au ei.

Nu cunosc situatia din alte tari, dar banuiesc ca legile imigratiei sunt asemanatoare si prin alte piscuri preainalte ale tarilor democrate cu PIB/cap mare (cu o foarte mica exceptie in cazul Germaniei care a primit un milion de kurzi, dar nu din marinimie, cred eu, ci pentru a-si rascumpara pacatele de acum 60 de ani).

Spune-mi tu cum ii mai bine pentru imigranti, sa nu-i primesti deloc SAU sa inchizi ochii cand trec granita si sa-i muncesti ca pe vite sub amenintarea deportarii SAU sa-i lasi sa vina temporar la munca si sa-i trimiti pachet inapoi inainte sa ceara mai mult SAU sa-i tii sub ocupatie militara si sa-i bombardezi dupa cum iti vine pe chelie? Zi-mi tu.
Continuare "pentru ca usa se - de relu la: 28/10/2003 22:02:25
(la: o poveste...)
Continuare "pentru ca usa se deschide si in prag apare un ciine ciobanesc. Se ridica pe labele din spate si ma intreaba in franceza: 'Citi ani ai?' Ma uit nedumerita si ma gindesc ca acest membru al familiei canine nu arata rau. Dar limba aia e tare lunga, si au inceput sa-i curga balele. '23' -- raspund incet si nu pot sa-mi explic de ce nu ma intorc si-o iau la fuga. 'Ah, un numar prim.' 'Cum te numesti?' 'Griveille. Dar prietenii-mi zic GV. Am iesit sa urlu la luna, scuza deranjul, in ultimul timp am fost ocupat cu tot felul de...' si se opri brusc. 'Nu e important. E o seara teribil de romantica, nu?' spune Griveille si se misca catre mine, biped, balanganinduse ca ciclopul din filmul ala vechi cu Ulise. Se opreste linga mine, isi intoarce capul mare si latos si-si linge flegma cu o miscare experta de limba. 'Ce ochi frumosi ai', zice, si apoi continua sa priveasca luna argintoasa. Hmmm. A trecut mult timp de cind cineva m-a complimentat de fel, si, cit de penibil s-ar parea, sint incintata; dar numai un pic. Ma simt ca intr-o poveste... poate ca daca il sarut se schimba intr-un printz. Dar gindul disparu ca umbra sub fulger cind mi-am amintit de problema bucala a dinsului. Fara sa-mi dea de stire, Griveille incepu sa urle la luna: 'Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,...'

Dintr-o data incep sa percep ca lumina monitorului Viewsonic imi straluceste in ochi. Atipisem cu capul pe birou. Incetul cu incetul imi revin si-mi amintesc visul cu Griveille, care-mi aminteste in mod tangentzial ca n-am terminat compunerea pentru cursul 'Istoria Tumultuoasa a Frantei'. E prea tirziu acum, sint prea obosita. O termin miine. Dar inca am un simtamint placut si sint incapabila sa nu recunosc ca e datorita complimentului facut de Griveille. De ce nu e Fanel un pic mai mult ca Griveille? -- bineinteles, fara bale, par peste tot, si cu o limba mai scurta. Mai galant. Sa-mi spuna ca am ochi frumosi, si ca ma adora. Vezi sa nu! -- student tipic de informatica 'ai auzit ce-a facut SCO? I-a dat in judecata pe IBM. Vor sa declare licenta GPL nula! Le e frica de Linux, pentru ca e bazat pe o ideologie comunista de cel mai mare nivel. Pur si simplu, GPL este complet anti-capitalista, pentru ca desfiinteaza proprietatea privata. Vezi, Linux nu e proprietatea nimanui. Fundatia capitalismului este proprietatea privata! Guvernul, care oricum este in mare proportie o papusa a marilor companii, e speriat. Acum, in sfirsit, a iesit la iveala ca pazirea proprietatii intelectuale prin licentze este cel mai mare dusman propriu.'... Nici macar n-a observat ca m-am tuns si mi-am facut parul in special pentru ca azi e un an de cind ne-am plimbat pe strazi prima data pina noaptea tirziu, mina-n-mina, si de cind mi-a spus ultima data ca am ochi frumosi. Imi vine sa pling si inima mi se stringe intr-un ghem. Griveille, dragule de tine, sper sa ne mai vedem in tara lui Ene.
cei care o duc bine in tara se gandesc la plecare...? - de (anonim) la: 29/10/2003 02:11:39
(la: Romani in strainatate)
Cind cineva pleaca fuge DUPA ceva sau DE ceva. La mine a fost DE ceva.

Binele material nu a fost un factor. Nu vorbesc de bogat aici ci de comfortabil si eram asa....

DAR, nu mi-a placut lipsa de respect fata de munca. A celor in viata si a celor de dinaintea lor. Pensiile parintilor mei erau aproape simbolice dupa zeci de ani de munca - noroc ca aveau copil !!! Plateam mai mult impozit la salariul/ venitul meu decit pensia lor cumulata. Si nu reuseam sa vad unde se duc banii aceeia...

Ca gropile pe strada se reduceau prin ...unirea lor catre mai putine si mai mari, in spitale jucam ...pocker cu doctorii si asistentele la cit sa dau sa fie multumiti si mai si veneam cu medicamentele de acasa !!!

In plus alocatia lunara la copii era asa cam de valoarea unui burger la McDonalds. Asta intr-un moment de reasezare cu inflatia !!!! ca altfel mai ducea la 1/2 sandwich doar !!! (evaluarea in "unitati McDonalds" aleasa doar pt. scop umoristic. Ceea ce nu schimba suma excesiv de mica pt alocatie !!!)

Si n-am reusit sa dezleg misterul a ce se intampla cu banii aceeia de taxe. Si nu numai de la mine !!!!

Respectam munca ?!!!!

Si apoi coruptia. Orice document oficial putea dispare si reapare in infinite forme de puteam crede ca au dat extraterestrii....mai rau, s-au cazat in institutiile romanesti de orice dosar era un caz de X-files. Mistere totale !!!! Si evolutii "uluitoare" !!!! Curat-murdar nenea Iancule !!!!

La primarie ca la primarie, si la altii asemenea idem, dar cind s-a intimplat de citeva ori si cu justitia civila - adica in judecatorie pt. un pirlit de teren de citiva metri - am tras concluzia ca macar sa nu le mai dau atatea taxe daca tot doar le folosesc sa plateasca diversi indivizi care au uitat cele mai elementare reguli despre profesia lor...

Cum ar fi unii judecatori si doctori.... (cu multe vile)

Asa ca am plecat.

In concluzie totul in cazul meu s-a redus la RESPECTUL FATA DE MUNCA ,INDIVID SI PROPRIETATE.

Sincer sper ca e mai bine acum... Ca altfel tara frumoasa, fun, oameni placuti....

#2502 (raspuns la: #1693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Datori tarii adoptive? - de ninel la: 29/10/2003 09:30:33
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Referitor la intrebarea daca suntem datori tarii adoptive, eu vad lucrurile mult mai simplu. Daca tu, un imigrant, platesti mai multe taxe in medie decat cetateanul nativ plateste in medie, atunci tara adoptiva iti datoreaza tie si nu invers, in special daca ai facut facultatea in tara de bastina.
#2550 (raspuns la: #2528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O nuca prea tare. O (ra)"pace" prea scumpa! - de Zamolxe la: 30/10/2003 20:23:33
(la: Irak)
Este ingrozitor sa vezi atita lipsa de informatie la oameni care vor sa comenteze istorie sau politica.

Tolanici, superficial ca intodeauna, face afirmatii riscante, si fara acoperire in realitate. Schroeder comunist! Asta da afirmatie!

SUA nu au aparat Europa pe banii americanilor ci pe banii aparatilor, adica ai Europei de vest.

Cash and carry a fost o inventie americana din al doilea razboi mondial. Britanicii, lasati singuri de izolationismul american, fara resurse, au trebuit sa cumpere de la americani tot ce aveau nevoie. Dar nu pe datorie, ci pe bani gheata, cash. Daca plateau cash, atunci puteau si sa carry (ia marfa)!

Si pot sa iti spun ca au platit scump toate ciurucurile si marfurile second hand.
Americanii au intrat in razboi doar dupa Pearl Harbour si atunci doar in Pacific.
Desi aveau o intelegere cu sovieticii, au aminat deschiderea celui de al doilea front sperind ca rusii vor fi slabiti. Doar avansul rapid spre Berlin al sovieticilor i-a obligat pe americani sa lupte.
Reconstruirea Europei pe bani americani este iar o mica pacaleala. De fapt SUA si-a asigurat o piata de desfacere pentru industria ei care atunci cind a incetat sa mai produca arme risca sa intre in colaps. Asa s-au restructurat si au produs in continuare pentru a vinde Europei de vest devastate.

Dupa WW2, cam peste tot pe unde au luptat, americanii au luat-o pe coaja. Sigur au invins doar in Grenada, R. Dominicana, Haiti, Panama si cam atit. Vietnam este DEZASTRUL lor scris cu majuscule. Cuba. Nicaragua. Liban. Somalia. Iran. Irak 1.

Franta a invatat bine din lectia Vietnam unde si ei fost batuti de vitnamezi, inainte de americani. Germanii nu au vrut sa participe la initierea unui alt razboi mondial. Si nu s-au mai amestecat.

Plecarea la razboi a fost justificata (una din minciunile imense si gogonate ale ultimelor 3 milenii), de armele de distrugere in masa, nucleare si chimice ale lui Saddam. Nu a existat nici o arma. Nici un pui. Sau ou.

S-a vorbit apoi de eliberarea irakienilor. Dar Saddam este tot liber. Ca si Ben Laden. Si nu stim daca irakienii au vrut sa fie eliberati.

Scopul "eliberarii" era si este petrolul. Irakul este a doua tara dupa Rusia ca marime a rezervelor de petrol. Cine controleaza Irakul, are la dispozitie petrol ieftin si poate dirija OPEC.
De asta SUA si GB au pornit la razboi singure, pentru a prelua tot singure petrolul irakian.
Si sa nu uitam ca Saddam a fost aliatul americanilor impotriva Iranului. Irakienii au ajuns la cutite cu americanii abia atunci cind au aflat ca acestia i-au inarmat tot pe bani si in aceeasi masura si pe iranieni. De fapt a fost la fel ca in Afganistan unde mujahedinii si talibanii au fost initial aliatii americii pina au fost tradati de acesta. Nu este nimic nou sub soare. Doar un lung sir de tradari.

Dar ca realitatea de acolo din Irak este diferita de realitatea din planurile initiale de cabinet. Masca a cazut, arme de distrugere pe ncaieri, canci, credibilitate zero, iar irakienii “eliberati” sint tot mai putin dispusi sa accepte ocupatia.

ONU se va retrage cit de curind din Irak, si atunci chiar ca nu stiu care va fi rezultatul final.

Cineva voia o definitie mai buna a rahatului. O asemenea definitie este in Iran sau Coreea.

Sint o multime de informatii disponibile, trebuie doar puse cap la cap.
Daca nu sint arme de distrugere, daca razboiul a costat 87 de miliarde, daca pentru reconstructie trebuie inca 30, asta inseamna 117 miliarde.

La acest cost nu era mai simplu si mai ieftin sa i se dea lui Saddam 10 miliarde ca sa plece unde vrea el, Irakului alte 20 miliarde ca sa dezvolte ceea ce inca nu era distrus, Romaniei 2 miliarde ca ni le datoreaza Irakul.

Si uite asa se obtinea o pace la un pret mai mic, de numai 32 miliarde. Ramineau bani si de o coruptie de tip Enron!!
Pacea este mai ieftina decit razboiul.

ale mele - de Daniel Racovitan la: 31/10/2003 04:42:44
(la: Filmele mele)
Lista-i lunga, filme care mi-au placut:

- Calauza
- Barry Lyndon - Kubrick
- Paths of glory - Kubrick
- Portocala mecanica - Kubrick
- Eyes wide shut - Kubrick
- 2001 Odiseea spatiala - Kubrick
- Natural born killers / Nascuti asasini
- Urga (Aproape de Cer) - Mihalkov
- Gara pentru doi - Mihalkov
- Ochii negri - Mihalkov
- Noaptea generalilor
- Tunurile din Navarone
- Condamnatul (cu Jack Lemon)
- Some like it hot
- Cantand in ploaie
- Ninocika
- Moulin Rouge
- Cutitul in apa (Polanski)
- Le fabuleux destin d'Amelie Poulain
- Noptile Cabiriei
- La strada
- Noaptea americana - Truffaut
- Cele 400 de lovituri - Truffaut
- Parle avec elle - Almoldovar
- Easy Rider - regia Dennis Hoper
- The Killing Fields
- Jesus Christ Superstar
- Pentru tara si rege
- Padurea spanzuratilor
- Morometii
- Iacob
- Glissando
- Reconstituirea
- Operatiunea "Monstrul"
- Alice nu mai locuieste aici
- Hoti de biciclete -- de italianu' ala :)
- O lume nebuna nebuna nebuna
- Zbor deasupra unui cuib de cuci
- La est de Eden
- Diligentza
- Descult in parc
- In arsita noptii
- Ghici cine vine la cina?
- Iubiti animalele si copiii
- Razboiul lui Murphy - cu Peter O'Toole
- Out of Africa
- Pacientul englez
- Tacerea mieilor
- Meet Joe Black
- Arizona Dream
- Bagdad Cafe
- Sundance Kid
- Ghepardul
- Cei sapte magnifici
- Noaptea iguanei
- Priveste inapoi cu manie
- Kramer contra Kramer
- Brazil
- Leaving Las Vegas
- Vanilla Sky
- Inteligenta Artificiala
- The Truman Show
- The Mask
- Forest Gump
- Petrecerea - cu Peter Sellers
- seria "Panterei Roz" -- cu Perter Sellers
- comediile cu Stan si Bran (cei mai mari comici ai cinema-ului, din toate timpurile)
- comediile lui Chaplin (Timpuri moderne, Vagabondul, etc)
- comediile lui Louis de Funes
- comediile lui Norman
- serialul Twin Peaks
- etc.

(heh, am completat lista de cateva ori, cu ocazia asta mi-am facut si lista cu filmele preferate, ca se simtea nevoia... :))) )
#2782 (raspuns la: #2206) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In acea zi geroasa de ianuari - de Daniel Racovitan la: 31/10/2003 05:35:54
(la: Politica = arta inca nestapanita de "profesantii" romani)
In acea zi geroasa de ianuarie de care vorbesti am fost si eu prezent in Piata Victoriei. Dintre cele cateva sute de indivizi jumatate erau beti, iar cealalta jumatate fel de fel de dubiosi. Intre ei si Dan Nustiucum, consilierul cel violent al lui Iliescu.
Cei care sustineau partidele istorice s-au retras, ca sa se delimiteze de dubiosi, acestia din urma ramanand sub lumina reflectoarelor, imaginea lor fiind transmisa in direct in tota tara. Cand am vazut ulterior imaginile la TV am invatat cum se manipuleaza masele cu massmedia.
Pe TAB s-au urcat pe rand Sergiu Cellac care intreba multimea "pe mine ma vreti prim-ministru?", apoi Iliescu, parca si Roman, toti cu promisiuni care mai de care...
#2784 (raspuns la: #1848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Limba tarii de unde vin - de (anonim) la: 04/11/2003 09:09:13
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Noi sintem cuplu roman-roman si am avut o perioada in care ne pasa mai putin daca vorbesc sau nu romaneste bine.
Dar amindoi au fost in Romania, in perioade diferite si singuri.
S-au intors foarte fluenti si cu o noua siguranta a entitatii lor.

Cel putin Mircea, cel mic, plecat la 2 ani din Romania in Africa de sud, credea ca e sud african. Ne-am mutat de 4 ani in SUA si in prima zi de scoala dupa vizita in Romania, s-a nimerit sa aiba o profesoara romanca, care l-a intrebat de fata cu toti ceilalti copii :"Are you romanian ?".A raspuns pentru prima data foarte mindru "Yes".
Sint chestii pe care le prind singuri si au mai mare influenta decit batindu-i la cap si plictisindu-i cu chestii in care ei nu cred sau nu le inteleg. Sigur, e foarte bine sa invete limba tarii de unde au venit. Si ea le poate folosi mai tirziu, ca si celelalte limbi. invatate.
a fost convenit un cota pe tara (in UE).. - de JCC la: 04/11/2003 12:07:14
(la: EvZ: Imigrantul anti-imigratie)
a fost convenit in UE un cota pe fiecare tara pentru primirea azilantilor,
Anglia nu l-a respectat, acest ministru n-a dat nici macar dreptul de reunire al familiei, (tatal familiei lucrand legal in Anglia), ani de zile Franta a adapostit si subvenit la intretinere, la frontiera, de mii de azilanti in asteptare de obtinere de viza pentru Anglia
iata de ce a fost un nemernic !
#3182 (raspuns la: #2969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. - de Catalina Bader la: 05/11/2003 04:26:01
(la: Cele mai frumoase poezii)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Si nu ucid cu mintea tainele ce le intalnesc in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumea minunata in care traim trebuie sa o analizam cu ochiul artistului, nu cu ochiul rece al logicii (mintii noastre).
Si chiar daca mintea si logica ne spun altceva sufletul va percepe ce inseamna corola de minuni a lumii.
Sa fie o definitie a infinitului? Si daca da, ce este dincolo de infinit? Mai necuprins decat infinitul?
Putem noi oare sa intelegem infinitul daca ne aruncam un gand asupra a ceea ce inseamna:
in flori - in ochi - pe buze -ori morminte -
Ce este mai frumos decat frumusetea naturii. Unde putem sa intalnim mai multa caldura si mai multa culoare decat in frumusetea florilor.

De ce cresc florile?
pentru ca au radacina in pamant si le lumineaza soarele. Si le hraneste apa.
Un ciclu complet - un cerc sublim si inchis: PAMANT, CER si APA.Intre pamant si cer exista apa. Apa se intoarce in PAMANT si de acolo se reintoarce inspre cer.
Apa este fluidul energetic care ne hraneste si care ne ajuta sa facem conexiunea intre cer si pamant, intre pamant si cer.
Tot apa, conexand cerul cu pamantul ne ajuta sa vedem curcubeul.
Sa fie oare CURCUBEUL COROLA DE MINUNI A LUMII?!

IN OCHI: sa ne privim in ochi cand ne-intalnim. Ochii sunt oglinda sufletului. Simbolul ochilor este curatenia sufleteasca.
Sa ne privim in ochi cand ne vorbim, sa nu mintim. Minciuna nu face parte din darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Cand mintim plecam involuntar ochii. De ce?
Pentru ca sufletul nostru stie intotdeuna cand mintim.

PE BUZE: mimica noastra spune multe.
Buzele sunt oglinda sufletului nostru.
Ati mintit vreodata fara sa va tremure buzele? Ati iubit vreodata fara sa va tremure buzele? V-ati suparat vreodata fara sa va tremure buzele?
V-ati bucurat vreodata fara sa radeti?
Ati plans vreodata fara sa va miscati buzele?
Si chiar daca pe dinafara v-ati pus o masca sufletul vostru stie care este adevarul.

ORI MORMINTE:
Trecand prin viata cu sufletul curat ajungem sa plangem (apa) si sa zambim amar in fata mormantului. MAREA TRECERE va fi mai usoara daca acceptam viata cu sufletul senin, curat.
Si mi-amintesc de altceva: ,Opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea '
Ce ruga frumoasa, dar ce importanta are timpul nostru relativ la timpul universal?!

Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric: Sa lasam pe fiecare sa-si traiasca viata si sa o inteleaga . Fiecare are DRUMUL LUI. Ceea ce pentru mine este relevant la nivel de experienta nu este valabil si pentru celalalt: fiecare are nevoie de Propria Experienta. Si fiecare trebuie sa-si gaseasca singur calea spre LUMINA.
Si nu vei putea sa intelegi lumina decat atunci cand esti in intunericul necuprins. In lumina soarelui, lumina in lumina se percepe greu.

Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina - eu sunt LUMINA.Lumina in lumina. Si impreuna cu lumina universala, eu, parte a luminii universale potentez cresterea luminii universale.

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
Luna, este lumina din lumina Universala.
Lumina ei este tremuratoare precum o flacara de lumanare deoarece LUNA ne lumineaza primind lumina.
Si lumina din lumina - care este luna, ma ajuta pe mine-trecator vremelnic prin aceasta lume -si care sunt DOAR o luminita, sa sporim
impreuna taina cea mare a intunericului.
Care este aceasta?
Unde este INTUNERIC este si LUMINA.

asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte
Asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister- Lumina din lumina, ma cufund in intuneric. Mi-e putin frica si ma cutremur de Intunericul din jurul meu. Lumina inca nu pot sa o vad.
Prea necuprins e INTUNERICUL.
Bajbaind in intuneric, tot ce e neinteles se schimba in intelesuri si mai mari. Intunericul te cuprinde si te simti nestiutor si firav. Sufletul tau e curat dar oare, mai reusesti sa vezi LUMINA?
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - de Catalina Bader la: 07/11/2003 07:18:51
(la: ROMANIA)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Si nu ucid cu mintea tainele ce le intalnesc in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.

Lumea minunata in care traim trebuie sa o analizam cu ochiul artistului, nu cu ochiul rece al logicii (mintii noastre).
Si chiar daca mintea si logica ne spun altceva sufletul va percepe ce inseamna corola de minuni a lumii.
Sa fie o definitie a infinitului? Si daca da, ce este dincolo de infinit? Mai necuprins decat infinitul?
Putem noi oare sa intelegem infinitul daca ne aruncam un gand asupra a ceea ce inseamna:
in flori - in ochi - pe buze -ori morminte -
Ce este mai frumos decat frumusetea naturii. Unde putem sa intalnim mai multa caldura si mai multa culoare decat in frumusetea florilor.

De ce cresc florile?
pentru ca au radacina in pamant si le lumineaza soarele. Si le hraneste apa.

Un ciclu complet - un cerc sublim si inchis: PAMANT, CER si APA.
Intre pamant si cer exista apa. Apa se intoarce in PAMANT si de acolo se reintoarce inspre cer.
Apa este fluidul energetic care ne hraneste si care ne ajuta sa facem conexiunea intre cer si pamant, intre pamant si cer.
Tot apa, conexand cerul cu pamantul ne ajuta sa vedem curcubeul.
Sa fie oare CURCUBEUL COROLA DE MINUNI A LUMII?!

IN OCHI: sa ne privim in ochi cand ne-intalnim. Ochii sunt oglinda sufletului. Simbolul ochilor este curatenia sufleteasca.
Sa ne privim in ochi cand ne vorbim, sa nu mintim. Minciuna nu face parte din darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Cand mintim plecam involuntar ochii. De ce?
Pentru ca sufletul nostru stie intotdeuna cand mintim.

PE BUZE: mimica noastra spune multe.
Buzele sunt oglinda sufletului nostru.
Ati mintit vreodata fara sa va tremure buzele? Ati iubit vreodata fara sa va tremure buzele? V-ati suparat vreodata fara sa va tremure buzele?
V-ati bucurat vreodata fara sa radeti?
Ati plans vreodata fara sa va miscati buzele?
Si chiar daca pe dinafara v-ati pus o masca sufletul vostru stie care este adevarul.

ORI MORMINTE:
Trecand prin viata cu sufletul curat ajungem sa plangem (apa) si sa zambim amar in fata mormantului. MAREA TRECERE va fi mai usoara daca acceptam viata cu sufletul senin, curat.
Si mi-amintesc de altceva: ,Opreste Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea '
Ce ruga frumoasa, dar ce importanta are timpul nostru relativ la timpul universal?!

Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,

Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric: Sa lasam pe fiecare sa-si traiasca viata si sa o inteleaga . Fiecare are DRUMUL LUI. Ceea ce pentru mine este relevant la nivel de experienta nu este valabil si pentru celalalt: fiecare are nevoie de Propria Experienta. Si fiecare trebuie sa-si gaseasca singur calea spre LUMINA.
Si nu vei putea sa intelegi lumina decat atunci cand esti in intunericul necuprins. In lumina soarelui, lumina in lumina se percepe greu.

Eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina - eu sunt LUMINA.
Lumina in lumina. Si impreuna cu lumina universala, eu, parte a luminii universale potentez cresterea luminii universale.

si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,

Luna, este lumina din lumina Universala.
Lumina ei este tremuratoare precum o flacara de lumanare deoarece LUNA ne lumineaza primind lumina.
Si lumina din lumina - care este luna, ma ajuta pe mine-trecator vremelnic prin aceasta lume -si care sunt DOAR o luminita, sa sporim
impreuna taina cea mare a intunericului.
Care este aceasta?
Unde este INTUNERIC este si LUMINA.

asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte

Asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de sfant mister- Lumina din lumina, ma cufund in intuneric. Mi-e putin frica si ma cutremur de Intunericul din jurul meu. Lumina inca nu pot sa o vad.
Prea necuprins e INTUNERICUL.
Bajbaind in intuneric, tot ce e neinteles se schimba in intelesuri si mai mari.
Intunericul te cuprinde si te simti nestiutor si firav.
Sufletul tau e curat dar oare, mai reusesti sa vezi LUMINA?

lumina/intuneric - de Catalina Bader la: 07/11/2003 07:27:00
(la: ROMANIA)
Nu intelegi
lumina daca nu intelegi intuneric-ul
bucuria daca nu ai necaz-uri
victoria fara infrangere
Nu intelegi ce este BINE daca nu cunosti ce este RAU
#3557 (raspuns la: #3556) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tara.. - de sorin1975 la: 07/11/2003 07:45:09
(la: ROMANIA)
daca ati asculta catecele lui Tudor Gheorghe ati intalni si urmatoarele cuvinte:
"fie painea cat de rea/tot mai bine-n tara mea" ...
Un cadou pentru Catalina - de Zamolxe la: 07/11/2003 21:20:35
(la: ROMANIA)
Limba noastra

Limba noastra-i o comoara
In adîncuri înfundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastra-i numai cîntec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul pîinii,
Cînd de vînt se misca vara;
In rostirea ei batrînii
Cu sudori sfintit-au iara.

Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.

Nu veti plînge-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ti vedea, cît îi de darnic
Graiul tarii noastre draga.

Limba noastra-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate,
- Te-nfiori adînc si tremuri.

Limba noastra îi aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spiue-n hram si-acasa
Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfînta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plîng si care o cînta
Pe la vatra lor taranii.

Inviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.

Strîngeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde
- Si-ti avea în revarsare
Un potop nou de cuvinte.

Rasari-va o comoara
In adîncuri înfundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Alexei Mateevici

(imnul Republicii Moldova)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:08:44
(la: ROMANIA)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.
#3702 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MIHAI EMINESCU - Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:39:48
(la: ROMANIA)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
#3709 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...