a-si construi

<<"În cazul unei sentinţe civile inverse, americanii ar demonstra o minimă prudenţă diplomatică". Adica justitia ar trebui sa tina cont de presiuni diplomatice sau de mult "hulitele" probe ? Ai o conceptie foarte comunista despre independenta justitiei ! ;P>>

În cazul în care justiţia poate să facă un proces în bătaie de joc jucându-se cu uite proba, nu e proba, mă gândesc că-i cât se poate de liberă şi independentă.
Dacă puşcaşul în cauză trecea cu maşina peste cineva în Alabama, justiţia lor militară nu era chiar liberă de orice constrângere, că se zburlea societatea civilă la asemenea mascaradă, mortul era american, o fiinţă umană deci.

La fel de încorsetată şi nelăsată de capul ei se simţea justiţia aia, dacă în taxiul ghinionist se găsea ambasadorul Franţei sau al altei ţări cu greutate.

Dar în cazul în care victima e babuin nu văd alte considerente care să determine justiţia umană să-şi vadă de treabă decât bazele adăpostite pe teritoriu babuin. Nici asta însă nu-i motivaţie solidă – babuinii nu se stresează excesiv că a dispărut unul nu ei.

Obs. ghenerala
Vad io fruscatzi infruscatzi si vreu sa clarific o cestie:
eram cu totii tovarashei intru constr. comunismului, nu evrei, ori turki, ori, fere, creshtini, caci comunishtii ii bagau pe creshtini la Gherla.

Am citit nu stiu unde de curand, ca oamenii ce-si risca sau sacrifica viata pentru altii au motive nu tocmai altruistice. Ca exemplu, cineva care-si risca viata pentru a salva pe un copil dintr-un incendiu o face pentru ca nu poate trai o viata normala stiind ca a lasat un copil sa moara in flacari. Deci motivul principal este frica de constiinta proprie si nu dorinta de a face bine. Este foarte posibil ca interpretarea asta sa fie prea cinica si departe de adevar, dar este o teorie ce nu poate fi negata usor.

Un alt unghi de a privi idea de sfintenie, este de a ne intreba pe noi insine daca nu cumva noi vedem sfinti acolo unde nu-s pentru ca vrem sa vedem, nu necesar pentru ca sunt. Un exemplu concret in aceasta privinta este Maica Teresa. Este considerata de multi o sfanta, iar Vaticanul este pe cale de a o canoniza. Datorita puterii mediei de a construi mituri si a dorintei launtrice de a vedea binele deasupra raului, aproape toti cred ca Maica Teresa este o sfanta intr-adevar. Dar nu toti accepta tot ce li se spune si unii chiar cauta nod in papura. Se pare ca i-au gasit nod si Maicii Teresa. Un eseist american oarecum cunoscut (scrie la Slate), Christopher Hitchens a fost unul dintre acesti sceptici. Iata ce are el de spus despre Maica Teresa:
http://www.swordoftruth.com/cgi-bin/forum.pl?action=display&num=1964

Eu fiind un sceptic si cinic, bineinteles ca nu cred tot ce zice tipul asta, dar unele din declaratiile lui dau de gandit. De exemplu, de ce ar fi sustinut Maica Teresa familia Duvalier din Haiti? Sau de ce nu a returnat milioanele de dolari murdari ai lui Charles Keating? Sau de ce foloseste majoritatea donatiilor pentru a-si construi un ordin personal in loc de a folosi banii pentru a ajuta pe cei ce au nevoie de ajutor? Poate ca multi considera ca banii sunt mai bine folositi daca ajuta raspandirea crestinatatii, chiar mai mult decat pentru a ajuta pe cei ce au nevoie de ajutor. Poate ca multi considera ca biserica catolica propaga cuvantul Domnului si nu intoleranta sau rigiditate doctrinara.

Indiferent de parerea unuia asupra fenomenului Maica Teresa, cati oare s-au intrebat vreodata daca Maica Teresa este ceea ce pare sa fie sau ce noi vrem sa fie, si mai mult decat intrebat, au cautat adevarul? Ori mai repede au preferat sa fie creduli si sa se autoamageasca de frica trezirii dintr-un vis frumos?

revista forbe-s il claseaza pe arafat in lista celor mai bogati oameni din lume pe locul 6 cu 320 mil de dolari in banci elvetiene.
un extras din informatiile furnizate de comunitatea europeana:
120 de milioane de euro furnizati de com. europeana conducerii
palestiniene pentru a construi case pentru cei saraci au fost folositi de conducatori pentru a-si construi vile luxoase.
80 de milioane de euro virati conducerii palestniene pentru a da pensii functionarilor palestinieni au disparut fara urma.
in ce priveste copii palestinieni care si-au pierdut viata, situatia
e mai trista decit crezi matale. ei sint folositi in mod constient
de teroristi in scopul manipularii opiniei publice mondiale.
daca ai urmari in mod consecvent situatia in zona asta ti-ai aminti de salvarea palestiniana in care se afla un copil pe targa si dedesubt 50 kg de material exploziv.
daca ai urmarit transmisiile la televizor ai vedea ca acesti copii sint pusi sa arunce cu pietre in soldatii israelieni in timp ce vasnicii luptatori se afla in spatele copiilor si de acolo deschid focul.
unde sint parintii acestor copii.
eu daca as avea un copil si as sti ca in giulesti sint lupte, l-as incuia in casa si nu l-as trimite acolo sa lupte.
ce mame sint acestea pe care nu le intereseaza ca copii lor se afla in pericol de moarte

Din pacate, stirea Mediafax de mai sus trece in revista doar recomandarile Comisiei Europene, nu si constatarile facute. Cititi raportul (are doar 5 pagini) la http://www.anchete.ro/documente/texte/116_ro.doc?PHPSESSID=2b3d2eacd14b4afde96ea2005b3e2914

Dupa o serie de "România a înregistrat progrese", "s-a înregistrat progres legislativ în cele mai multe sectoare" s.a., urmeaza cateva aprecieri mai degraba amare.

La capitolul aquis, paragrafele despre administratia publica si justitie:

"Administraţia publică românească continuă să se caracterizeze prin proceduri greoaie, grad limitat de transparenţă şi o capacitate limitată de punere în aplicare a politicilor publice. În sistemul judiciar trebuie să se realizeze atât o îmbunătăţire a gestiunii cazurilor şi consistenţei deciziilor, cât şi o creştere a gradului de independenţă al justiţiei. Aceste probleme cheie trebuie rezolvate urgent".

Sau: "În România, corupţia continuă să fie un fenomen larg răspândit şi să afecteze societatea sub toate aspectele sale. O serie de măsuri importante au fost lansate în decursul perioadei de raportare, dar punerea în practică, pe ansamblu, a politicii de combatere a corupţiei a fost limitată. Măsurile luate mai trebuie şi să aibă efect şi, în acest sens, sunt necesare eforturi substanţial sporite".

Sau: "(...)continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată. Acest lucru reprezintă o constrângere majoră în ceea ce priveşte pregătirile pentru aderare ale României, iar soluţionarea sa depinde de realizarea unei reforme structurale atotcuprinzătoare atât a administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar".

Nu prea suna a felicitari, nu?

Cat despre referirile la economie, lucrurile stau cam asa:

"România poate fi considerată ca o economie de piaţă funcţională din momentul în care progresele deosebite înregistrate până acum vor fi continuate în mod decisiv". De retinut ca Bulgaria a fost recunoscuta inca de anul trecut, fara nici un echivoc, drept "economie functionala de piata".

Ce a inteles presedintele Iliescu: “Se pare ca este un raport care ne avantajeaza, in esenta, pozitiv. N-am citit raportul, nu pot sa-mi dau cu parerea, dar, in mare, aprecierea de fond este una pozitiva. Romania se poate considera economie de piata functionala: acesta este elementul esential de apreciat, in rest vom vedea”, a spus seful statului. Intrebat daca stie ca Romaniei ii va fi acordat sau nu statutul de economie de piata functionala, avind in vedere formularile aparute deja in proiectele documentelor comunitare, Iliescu a raspuns prompt: “Sa nu ne cramponam de formulele rigide (cuprinse in raport)!”. (declaratie din Ev. Zilei)

Ce spune premierul Nastase: “Pe fondul continuarii reformelor economice, Comsia Europeana apreciaza ca Romania este considerata o economie de piata functionala, continuarea reformelor consolidind acest statut si asigurind un nivel de competitivitate adecvat intrarii pe piata interna europeana”. (declaratie din Ev. Zilei)

Voi ce intelegeti? Este in acest moment Romania o economie functionala de piata sau nu este, in opinia Comisiei Europene?

Nu.Eu cred ca in afara tarii lupta pentru pentru supravietuire este mult mai acerba,mult mai cruda pentru ca aici ai de-a face cu necunoscutul,cel din exterior,dat de multimea mentalitatilor si a valorilor straine si cel din interior,dat de reactia ta fata de tot ce-ti este strain.
Cei care pleaca,nu pleaca pentru ca renunta la lupta pentru supravietuire.Dimpotriva,ei sunt constienti de faptul ca odata intrati intr-o noua societate au foarte mult de luptat pentru a razbi,in primul rand si pentru a reusi ceea ce si-au propus sa faca.Si credeti-ma,ca nu e deloc usor.

Patriotismul...mda,eu personal poate ca nu am atata patriotism,dar asta nu inseamna ca-mi reneg radacinile.Romanii au metehne multe si de multe ori sunt tentata sa le judec prin prisma propriilor mele calitati si defecte.Eu cred insa,mai ales in contextul luptei pentru supravietuire,ca binele se evalueaza pornind de la nivelul individidual pentru a se ajunge la un bine colectiv.Iar asta justifica dreptul de a alege intre a pleca sau a ramane urmind ca pe umerii tai si-o viata de om sa se construiasca un bine,din pacate atat de indepartat de tine.Eu am ales sa-mi sacrific cativa ani din viata pentru a-mi construi un bine departe de tara,in locul unei vieti pe care ar trebui sa mi-o sacrific in tara...Puteti sa-i spuneti egoism,lipsa de patriotism,de solidaritate nationala...insa fiecare individ are dreptul sa aleaga cum traieste,sa-si fixeze prioritatile si sa-si anticipeze eforturile.

Ai dreptate in a alege un loc departe de tara pt. at-i construi un bine pentru ca in tara noastra nu exista inca posibilitatea asta,dar sunt sigura ca un pic din sufletul tau a ramas la tara unde ai vazut pt. prima oara soarele si daca te gandesti ca odata realizata te vei intoarce acolo,asta deja inseamna patriotism!Alexandra

Daniel, o sa-i supar pe multi. Mie mi se pare o generatie debusolata, fara repere, fara modele autentice, dependenta de mass-media pentru a-si construi o viziune asupra vietii. O geneatie sacrificata de "marii nostri oameni de cultura" si "intelectuali" care, in goana lor de a recupera perioada de privatiuni de dinainte de 89, sunt interesati doar de bunastarea materiala. Se fac oameni politici sau afaceristi, deschid edituri la care cartile costa de zeci de ori pretul de productie. Apar la televizor si infiereaza o generatie pentru care n-au facut nimic. In schimb, tinerii de astazi sunt mult mai ambitiosi, dar, nestiind ce vor cu adevarat de la viata, isi investesc ambitia si efortul in cauze pierdute sau inutile. La scoala nu se mai face scoala, nimeni nu le spune ca banul si sexul nu sunt cele mai importante lucruri pentru o fiinta umana. Si ca desavarsirea propriei personalitati si evolutia intelectuala, alaturi de ceilalti, sunt singurele lucruri care ne definesc ca oameni. Asa ca, inainte de a fi foarte dur cu ei, ii condamn pe cei care aveau obligatia sa le ofere modele si valori demne de urmat.
Mie mi-a placut enorm la liceu. Am avut un profesor care ne spunea: Veti regreta anii acestia de liceu... Si noi radeam, cu gandul la "minunatiile" facultatii... A venit revolutia, s-a schimbat radical societatea romaneasca, dar eu pot spune ca perioada liceului a fost cea mai frumoasa din viata mea. Atunci am invatat ce inseamna prietenia, responsabilitatea, cartile comentate in pauze... Mi-e dor de perioada aceea si incerc sa le arat tinerilor de astazi ca si cultura poate fi un mijloc de a te desavarsi. Dar, mai ales, ca aceasta desavarsire n-are nici o valoare fara ceilalti...

Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...

Da, lasitate la cei care au ramas ca sa se complaca si sa se planga. Sunt multi care au ramas pentru ca-si iubesc tara. Oare ce este asa de incredibil in asta ? Oare atat de mult a demonetizat clasa politica acest sentiment incat si cei care-l simt ar trebui sa-si puna intrebari ? Sunt multi cei care au ramas pentru ca aici puteau construi, pentru ca aici conta ceea ce faceau nu doar pentru ei ci si pentru ceilalti. Unii au ramas pentru ca erau mai interesati de binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite. Altii au ramas pentru ca au rude sau prieteni fara de care orice avere acumulata in occident nu face doi bani. Poate ca altii sunt ca plantele care nu pot fi stramutate din pamantul lor pentru ca se usuca. Sunt unii pentru care, probabail, e foarte important sa incerce sa schimba ceva in Romania. Sa o faca mai buna pentru ca cei ce vor veni sa nu mai aiba atatea motive sa plece.
E uimitor totusi. Suntem mult mai multi cei ramasi decat cei plecati. De ce-or fi simtit mai mult nevoia sa explice (justifice?) cei care au ales alt drum si nu cei care au avut curajul sa ramana si sa lupte ?

Acum vreo 35-30 de ani, intr-o frumoasa toamna, urcam cu Trabantul serpentinele de la Bran catre Sirnea, dimineata, la rasarit, si dintr-o data vad o Dacie, parca galbena, oprita in mijlocul drumului, cu toate usile deschise, si unu` care facea poze la o raza de soare care cadea pe Piatra Craiului, ca un poet rupt parca de cele lumesti. Era Sandu Mendrea.
Acum, tragedia este ca si Sandu Mendrea, si ceilalti mari fotografi pe care i-am avut, au lasat in urma lor ce-i drept multe albume de fotografie, care apareau cum apareau, cu tehnica fotografica disponibila atunci la noi, si cu estetica mai proletara, dar care analizate la rece nu dau nici pe departe masura inaltei lor sensibilitatii, a profesiunii lor, a maiestriei.
Negativele lor si imaginile pe ansamblu au facut picioare sau s-au distrus, si istoria nu retine decit indirect prezenta lor in timp si in tara, ceea ce mi se pare un odios aspect, nemeritat si injust.
Chiar si acum, unul dintre cei mai mari fotografi romani, Dan Dinescu, nu este prezent pe NET decit nesemnificativ, si albumele si CD-urile facute de el pina acum, chiar in anii astia de libertate si democratie care este, nu reflecta nici o sutime din arta si maiestria lui.
In timp, din pacate, cei ce vor veni vor trage concluzia ca in anii 1950-2000 in Romania nu a existat fotografie, pentru ca nu exista studii critice, biografii, fototeci si opera celor care au fost s-a diluat, pierdut, nimicit, si va fi inca o data terfelita si mozolita de estetii de doi bani care vor aprecia - si nu ai ce sa le faci, pentru ca nu exista contra argumente viabile - ca arta fotografica in Ro ar incepe ceva ceva numai dupa anii `90, si ce a fost inainte in fotografia romaneasca era o mascarada ideologica, fotografia inainte de `89 fiind o fetida inventie a capitalistilor care voiau sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune patriotica de a construi socialismul, viitorul de aur al omenirii.
Numele fotografilor care au fost - mici, mari, buni, rai, cine mai stie acum? vor fi uitate in citiva ani de cei citiva care mai le cunosc, fiind deja uitate pentru aproape toti ceilalti; cumplit si injust.
Fotografii in virsta care inca mai sunt ar trebui sa fie ajutati sa lase macar citeva amintiri si imagini pe un sit de istorie al fotografiei romanesti.
Din pacate, in Ro, fotografia e in prezent bintuita mai mult de orgolii si lupte fratricide decit de dorinta de a construi ceva care sa ramina... celor batrini ori nu le pasa, ori nu mai pot face nimic, celor tineri le convine ideea ca nu a fost nimic, asa ca sa asteptam inca 30 de ani, sa se duca si amintirile de acum, sa apara si atunci esteti care sa zica cum ca in Ro pina in anii 2035 nu a existat fotografie - si pe buna dreptate, nu? Si tot asa, la fiecare generatie... pacat.

Nu stiu la ce sa-ti raspund mai intai. Eu n-am citit Cel mai iubit dintre pamanteni in ilegalitate. Ba dimpotriva, eram in liceu si in pauze ne strangeam gramezi de elevi pe culoare si discutam despre ce scrie acolo. La fel s-a-ntamplat si cu Arta conversatiei. Si cu cartile lui Paler. Pentru mine a citi nu era o forma de a suplini lipsa informatiei. Era o forma de a-mi construi o viziune asupra vietii.
Sigur ca nu cultura in sine trebuie sa fie scopul. E un mijloc. Un mijloc prin care iti construiesti acea viziune asupra lumii (si in baza careia actionezi zi de zi), iti consolidezi valorile care ne determina alegerile in viata (inclusiv de afaceri).
Eu n-am pus in antagonism cultura cu masinile si vilele. Cine le poate face pe amandoua, bravo lui. La liceu, insa, nu prea ai cum sa faci trei masini si o vila. Si acolo e varsta la care trebuie sa te apropii de cultura (asta nu inseamna un cadru rigid, simandicos si abstract, inseamna un univers cald, populat cu oameni de la care ai ce invata). Si, dupa ce ai o baza de cultura generala solida si o viziune asupra vietii cat mai compatibila cu valorile tale si cu limitele tale, arunca-te in viata si construieste. daca asta are printre efecte si acumularea bogatiei, perfect. Asa cum tu spui ca nu te apropii de cultura pentru ea insasi, eu nu cred ca traim ca sa facem bani.
In ce domeniu. In unul in care compromisul e mult mai prezent ca in constructii: in televiziune. Mie mi se pare uimitor ca tu esti fortat sa intri in PSD ca sa obtii o adeverinta. Eu am condus campania electorala din 2000 si n-am primit nici macar un telefon in care sa mi se sugereze ce sa spun. Si lucram la o televiziune detinuta de un aliat al PSD-ului. Si stiu ca am constiinta curata si ca am fost obiectiv si echilibrat.
In momentul in care a trebuit sa fac un compomis (dar nu politic), trebuia sa renunt la valorile mele (care includ misia omului de a transmite celorlalti valorile in care crede) si sa fac emisiuni stupide, comerciale, mi-am dat demisia.
Nici pentru mine tara nu inseamna simboluri. Dar nu inseamna, in nici un caz, oamenii care o fac de rusine, cei care ii "gonesc" pe tineri peste hotare. Si aici e vina noastra ca i-am pus in fruntea bucatelor.
Pentru partea cu poezia, i-am raspuns lui anapoda.
In plus... Filmul cu cele mai mari incasari in America in 2003 a fost desenul animat Finding Nemo... Si sunt convins ca nu sunt mai multi copii decat adulti...

Salut copii,

Eu cunosc foarte multe despre acest subiect si am stranse foarte multe materiale. Din pacate obligatiile sociale si profesionale imi limiteaza drastic timpul pe care-l pot afecta discutiilor, asa incat ma voi multumi in loc de lamuriri si mesaje personalizate sa reproduc texte si sa va invit sa urmati niste linkuri. Cine vrea mai mult sa-mi scrie pesonal.

---------------

COMISIA INTERNATIONALĂ DE CERCETARE SI EVALUARE A
CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC

La initiativa mai multor persoane si a unor asociatii si fundatii culturale si de actiune civică, se constituie COMISIA INTERNATIONALĂ de CERCETARE SI EVALUARE a CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC, demers la care ne vedem constrînsi de faptul că în ultimii ani s-au înmultit atacurile nedrepte si nefondate la adresa unor persoane si institutii, inclusiv de stat, românesti sau evreiesti (israeliene), atacuri la adresa adevărului istoric privind relatiile dintre români si evrei. Aceste încercări de falsificare a adevărului istoric au culminat în toamna anului trecut, 2003, cînd, la initiativa d-lui Ion Iliescu, s-a înfiintat COMISIA INTERNATIONALĂ PENTRU STUDIEREA CONSECINTELOR HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA.

Considerăm că pe cît de bună ar fi, în principiu, ideea de a se constitui o asemenea comisie, pe atît de nepotrivită este componenta acestei comisii, precum si pretentiile formulate de unii membri ai comisiei, pretentii sub ale căror auspicii urmează să actioneze numita comisie. Considerăm, mai întîi, că este cu totul inadmisibilă prezenta în această comisie a unor persoane care si-au dovedit deja incorectitudinea, împinsă de unii pînă la sperjur în justitie (cazul Radu Ioanid). Ridică de asemenea serioase semne de întrebare prezenta în fruntea comisiei a lui Elie Wiesel. Lideri de opinie si de constiintă ai lumii noastre, inclusiv lideri evrei, si-au exprimat deja, de-a lungul timpului, în termeni inechivoci, rezerve serioase ori chiar contestatii, judicios argumentate, cu privire la statura morală a numitului Elie Wiesel. Grave carente de etică profesională a dovedit, din păcate, si Lya Benjamin, membră si dînsa a Comisiei Wiesel.

În plus, majoritatea membrilor comisiei sînt publicisti si istorici care au afirmat de-a lungul timpului aceeasi opinie: în România anilor 1939-1945 s-a desfăsutat un veritabil holocaust, cu sute de mii de victime. Desi cel putin la fel de multi sînt si istoricii si publicistii care neagă producerea acestui „Holocaust în România”, nici unul dintre ei nu a fost invitat să facă parte din comisie, iar cînd unii dintre ei au cerut în mod expres participarea la cercetările si lucrările comisiei Wiesel, nimeni nu le-a dat un răspuns.

Stîrneste de asemenea nedumerire si suspiciuni faptul că o asemenea comisie este organizată la mai bine de 60 de ani de la producerea evenimentelor, ca si cînd cei interesati (victimele si mai ales urmasii acestora) au asteptat să treacă timpul si să dispară fizic atît martorii si participantii directi la asa-zisul Holocaust din România, cît si acuzatii si vinovatii prezumtivi.

Nu dăm importantă si relevantă faptului că membrii evrei sînt mai multi decît membrii români ai comisiei. Dar dăm cea mai mare greutate, în contestatia pe care o formulăm la adresa Comisiei Wiesel, modului în care, ca presedinte al comisiei, numitul Elie Wiesel îsi imaginează că se poate căuta, afla si propaga adevărul istoric. Cităm din declaratia de intentii prin care Elie Wiesel a acceptat „postul de presedinte al acestei Comisii” (vezi revista „Observator Cultural”, nr. 193/2003, pag. 7): „Sîntem devotaţi principiului potrivit căruia descoperirile Comisiei vor fi acceptate ca definitive în legătură cu acest subiect, atît în România, cît şi în lume.”

Ne pronuntăm categoric împotriva principiului invocat de contestatul detinător al Premiului Nobel pentru Pace. A pretinde să i se ia în serios acest „principiu” este un act de insolentă si de incompetentă agresivă. A formula un asemenea principiu este expresia unei gîndiri corupte, denaturată de ură si cupiditate. Îi rugăm pe onorabilii membri ai Comisiei Wiesel, ca si pe cei care au initiat-o să declare public dacă:

- cunosc care altă comisie cît de cît similară a functionat după principiul instaurat de Elie Wiesel ?
- au fost consultati asupra acestui principiu ?
- au cunoscut această „regulă” a comisiei atunci cînd au fost invitati si au acceptat să facă parte din comisie ?
- sînt de acord cu acest principiu ?

În mod fals se afirmă în comunicatul oficial (vezi acelasi „Observator Cultural” ) că „Comisia va fi independentă, iar cercetarea se va efectua numai în conformitate cu standardele în domeniu” (s.n). Întrebăm: în ce loc, în ce lucrare de metodologie a cercetării stiintifice, poate fi găsit principiul Elie Wiesel ? Sîntem gata să ni-l însusim dacă ni se face dovada că un asemenea principiu circulă printre oamenii seriosi, onesti si competenti, printre istorici sau printre juristi.

Precaritatea morală în care s-a instalat de la bun început Comisia Wiesel era inevitabilă, dat fiind că această comisie, în intentia initiatorilor ei, urmăreste de fapt să stabilească în bani suma echivalentă suferinţei sutelor de mii de evrei ucisi de români. Această sumă se ridică după unii petenti la 50 (cincizeci) miliarde de dolari. După alte estimări, ar fi vorba „doar” de 10 (zece) miliarde de dolari. Ce reprezintă această sumă ? Ceva mai mult decît totalul investitiilor străine făcute în România după decembrie 1989…

Acest total în 15 ani încă n-a atins valoarea de 10 (zece) miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un nou episod din „Industria Holocaustului”, din ceea ce lumea întreagă numeste de-acum a fi Holocash-ul, exploatarea cinică si nerusinată a mostenirii Holocaustului, care încetează de a mai fi un moment de tragică referintă din istoria umanitătii si devine o escrocherie abil concepută si dirijată, o diversiune amplă, complexă, în care sînt angajati sefi de state, politicieni, mass-media, istorici si publicisti mercenari, fiecare cu partea sa de gheseft. După miliardele (totusi, nu asa de multe) pe care băncile elvetiene le-au plătit prin abuz si santaj acelorasi cercuri evreiesti, sumele cu care vor să ne încarce Wiesel & comp. ar reprezenta nu numai o lovitură extrem de dură dată avutiei nationale românesti, o lovitură care ar afecta în mod sever bugetul fiecăruia dintre noi, dar ar constitui un atac la onoarea si demnitatea neamului românesc, ar însemna introducerea unui capitol rusinos în istoria României.

În măsura în care – cel putin deocamdată – stim si credem, sîntem convinsi că în România NU A EXISTAT HOLOCAUST, că nu s-a conceput si urmat vreodată în România o politică de exterminare a evreilor, ne înscriem împotriva Comisiei Wiesel. Nefiind acceptati să cercetăm împreună care este adevărul, ne constituim într-o comisie paralelă, prescurtat numită Comisia noastră, cu gîndul de a ne controla si verifica unii pe ceilalti în ceea ce priveste calitatea cercetărilor si, mai ales, a „descoperirilor” pe care le va face fiecare comisie.

Comisia noastră porneste la drum sub patronajul (juridic si moral) al următoarelor organizatii:
- Liga pentru Combaterea Anti-Românismului
- Uniunea Vatra Românească – filiala Bucuresti
- Asociatia Veteranilor de Război si a Urmasilor Veteranilor
- Grupul Scara
- Uniunea Mondială a Tuturor Românilor

Sîntem bucurosi să ni se alăture oricine este de bună credintă în răspunderile pe care le avem ca fiinte umane înzestrate de Bunul Dumnezeu cu constiinta binelui si a răului, a dreptătii si a injustitiei, a adevărului si a minciunii.

Comisia noastră a început să functioneze

Desi nu si-a definitivat componenta, Comisia noastră a început să functioneze, să adune mărturii, dovezi, acte si probe privind contenciosul româno-evreiesc si, îndeosebi, perioada 1939-1945. Printre primele materiale obtinute se află si declaratia d-lui Constantin I. Dărăsteanu, născut la data de 28 iulie 1914, în comuna Stoienesti, judetul Giurgiu, martor ocular la ceea ce s-a întîmplat în ziua de 24 ianuarie 1941 la Abatorul din Bucuresti. În numărul trecut din revista „România Mare“ am publicat fragmentul cel mai important din această mărturie. Am procedat, însă, si la înregistrarea, prin notariat, a acestei mărturii exceptionale, sub semnătură legalizată. Punem această declaratie la dispozitia oricărei persoane sau institutii interesate.

De asemenea, le facem cunoscut celor care doresc să ni se alăture în acest efort si, în primul rînd, celor ce detin informatii sau documente, să ne contacteze la adresa: Ion Coja, OP 41, CP 30, Sector 1, Bucuresti, tel. 0744.903.890, tel./fax 211.87.84. Doamne ajută!

În numele Comisiei noastre,
ION COJA,
secretar executiv

============
Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii

Chiar daca este un bluff exista o problema mai grava; in cativa ani (5-10 ani) technologia fabricarii unei arme atomice va deveni f. abordabila (din cauza progreselor stiintei).
Ce ne vom face atunci cand virtual orice tara poate construi o asemenea arma??

Solutia mea: Incepe de-acum sa rezolvi problemele care genereaza terorismul; exemple: Conflictul Israelo-Palestinian, Arabia Saudita, etc.

Sil

Fiecare cuplu isi alege felul de a construi casatoria.
Singurul lucru care conteaza este, cred eu, sa fie amindoi fericiti.

Nu cred ca este asa ceva ca o casnicie moderna sau demodata.

Diferenta este ca societatea actuala este mai toleranta la diversele forme de relatie dintre sot si sotie.

In trecut era un singur format.

Cit cu privire la pericolul monotoniei dupa un timp.
Omul modern are slabiciuni morale, deh! prea multe temptatii in jur.
Daca cealalta jumatate ii ofera pe gust si il/ o tine fericit(a) atunci merge.
Daca nu.. cine stie...pleaca cu serviciul in alta parte.

Pe curind,
Florin si atat.

Imi dau seama, datorita interesului relativ redus in comparatie cu alte subiecte (mai "sexy") pe care il suscita interviul cu mine in "Cafeneaua.com", cat de "plina de naftalina" este deja istoria disidentei noastre - si ca de fapt nu mai intereseaza mai pe nimeni (nici trecutul ei, nici ce-ar putea genera in viitor). Ma bucur ca am luat inca de atunci decizia de a nu-mi construi viata pe un "gest eroic". Astazi sunt un cetatean ca oricare altul, fara "certificat de revolutionar" - la propriu sau la figurat.
Multumesc celor care mi-au adresat intrebari si celor care au citit aceste randuri. Daca nu mai exista comentarii in urmatoarele doua zile, il rog pe webmaster sa "arhiveze" (inchida) interviul - cu reinnoite multumiri pentru invitatie, si va astept si la portalul "Romania, Libera in Viitor" - RLIV - romanialibera.com, care va recomanda cu caldura in viitor siturile administrate de Daniel Racovitan.

Avea dreptate cine spunea ca lucrurile abia incep sa se incalzeasca, referindu-se la acest interviu. Exact intrebari ca ale dv. asteptam, care sa imi dea ocazia sa dau raspunsuri in masura sa stimuleze deschidere, realism, sinceritate in acest loc unde lumea se aduna cu sperante ca se poate construi un dialog intre romani, bazat pe adevar.

In primul rand trebuie sa va fac o marturisire. N-am fost niciodata anti-comunist. N-am fost nici membru PCR vreodata. Din punctul meu de vedere comunistii n-au decat sa creada in ce vor ei, si sa incerce sa-si scoata ideile pe piata libera prin mijloace pasnice. Comunismul, ca si diferitele religii ale lumii are insa si o componenta fundamentalista. Nu sunt mai impotriva fundamentalismului comunist decat sunt impotriva celui islamist, feminist, masochist sau ce vreti dv. Din acest punct de vedere, am fost doar anti-ceausist. Si asa era si ziarul ilegal pe care n-am mai apucat sa-l difuzam. Anti-comunismul s-a re-inventat in Romania doar dupa ce Ceausescu n-a mai existat. Subsemnatul declar ca sunt doar anti-fundamentalist :-)

Concret, la intrebarea dv. de ce am acceptat postul diplomatic in SUA, exista doua raspunsuri. Unul de context, care contine doar o parte de adevar. In 1996, o data cu venirea la putere a regimului Constantinescu, a existat o oportunitate (mi s-a parut mie) pentru cei care, ca si mine, au crezut in posibilitatea unei schimbari, de a "pune si noi umarul", de a face ceva "din interior", de a ne alatura celor 15000 de specialisti imaginari ai lui Constantinescu (mare bluf de altfel, dar cred ca fara voie! Suntem probabil peste 15000 de razleti, despre care el pur si simplu a crezut ca vom sari in ajutorul lui, insa n-a facut mai nimic ca sa-l credem ca si merita, intr-un final...).

Dar sa reiau firul... am dat examen (concurs) la MAE in 1997 si am fost trimis in SUA in 1998, iar de renuntat la cariera diplomatica am renuntat in 2001, de indata ce am avut posibilitatea unei slujbe in domeniul meu principal de pregatire: IT. Mi-am permis luxul sa ma despart de colegi cu o saptamana inaintea primei vizite a unui inalt reprezentant al noului regim de dupa 2000 in SUA, asa ca "am scapat de corvoada"..

Ambasada Romaniei la Washington era si este totusi un loc unde se poate realmente face ceva pentru tara - ceea ce s-a si intamplat si in cazul meu. Nu cred ca trecera mea pe acolo a ramas fara urme benefice (desi nici muntii nu i-am mutat, sa fim realisti) dar va garantez ca nu toti colegii mei erau fosti securisti (n-am sa dau nume totusi, acest aspect este irelevant in raport cu subiectul conversatiei noastre).
Al doilea raspuns este in completarea primului si de fapt reprezinta principala motivatie a deciziei mele. Ca fiinta biologica, avand o viata limitata si nemaifiind un tinerel, revenit de la bursa din SUA am avut de ales intre a sta in Romania cel putin doi ani (prevedere specifica burselor studentesti oferite din fonduri nerambursabile americane, in cadrul vizei de tip J1) si a lucra pentru o agentie guvernamentala in SUA, in acest caz termenul curgand in favoarea mea (si a sotiei, de altfel, care a absolvit si ea un Master la aceeasi universitate americana, pe acelasi tip de viza). Impreuna luasem decizia ca, in loc sa emigram in Canada, vom reveni in Romania, vom adopta doi copii si apoi vom emigra in SUA - ceea ce s-a si intamplat, intocmai.

In aceste conditii, a lucra pentru Ambasada Romaniei era cel mai scurt drum catre SUA! Desigur, nu este o reteta. Am avut mult noroc.

Unul dintre lucrurile pe care le-am facut ca diplomat a fost sa dau vizibilitate maxima Romaniei Libere si actului de disidenta a grupului Bacanu: la vizita in SUA a presedintelui Constantinescu in 1998 am organizat donarea presei ilegale Muzeului Presei din Washington, unde se afla si astazi, efectiv in cea mai vizitata sala muzeala din lume.

In rezumat, acceptarea postului diplomatic nu m-a obligat la compromisuri.

Just Iulia. Traim in acelasi sistem…neprotocolar.
Dau cu placere un sfat, dar experienta mea se rezuma la capatul opus al scolii (fata de pre-school): college si graduate school.
Elevii de liceu cu care am interactionat proveneau majoritatea de la licee particulare, cu o programa mai buna decit cea de la liceele de stat. In plus, doreau sa invete mai mult decit colegii lor si sa isi asigure intrarea la o universitate buna. Liceele particulare sint mai bune si bineinteles mai scumpe. Exista insa un numar de burse oferite copiilor foarte buni. Exista licee publice care sint acceptabile, iar pentru copiii buni exista programul de ‘gifted students’.
Cind am venit in US, universitatea avea un program de host-family pt. studentii straini, un fel de familie ‘adoptiva’ (nu cu acte bineinteles, si fara nici o obligatie financiara) care te ajuta sa te integrezi mai usor, cu care te puteai sfatui, care avea grija sa nu fii singur de sarbatori, samd. Familia mea are o fata care a mers la scoala catolica. Eu am vazut ce matematica facea in cls. a VIIa si a VIIIa, si diferenta nu era mare fata de ce facusem eu. Iar la liceu la fel. Programa era incarcata, si muncea destul de mult in weekend, simbata si duminica. Era eleva buna si avea bursa care acoperea o parte din taxele scolare.
Referitor la cultura, eu am terminat liceul (teoretic) inainte de ‘90, deci in perioada ceausista. Nivelul de predare la matematica, fizica si chimie a fost mai mult decit bun si am primit o baza ce mi-a folosit. Nu pot sa spun acelasi lucru despre restul materiilor, o parte absolute inutile (vezi CSP, UTLM, etc). Cultura nu am capatat-o la scoala, nici eu si nici colegii mei. Cartile pe care le-am citit, majoritatea nu erau recomandate de programa si erau in general greu de gasit; abonamentele la filarmonica erau cumparate de parinti, la fel la teatru. Tara nu am vazut-o atita datorita excursiilor scolare, ci excursiilor facute cu parintii care au avut grija ca in fiecare an drumul spre si dinspre mare sa acopere alt traseu, alta parte de tara. Cultura am capatat-o datorita familiei, avind norocul de a trai intr-un oras mare, cu biblioteci, teatre, filarmonica, opera, samd. Si avind un tata care a absolvit un liceu (uman) foarte bun in…44, beneficiind de educatia care se facea inainte de razboi, si care mi-a spus la sfirsitul clasei a cincea ca in afara de matematica, fizica, chimie si limbi, altceva nu am ce invata de la scoala. Restul am invatat acasa, incepind cu istoria.
Aceeasi cultura se poate construi si aici, cu vizite la muzee, la teatru, la concerte, la biblioteci. Bineinteles ca incarcatura e mai mare: banuiesc ca doresti copilului tau o cunoastere a culturii europene alaturi de cultura americana. Nu depinde atita de scoala, cit depinde de familie si de copil. E ceva ce se construieste in ani, practic toata viata, nu se opreste la clasa a XIIa. Aici ai ‘handicapul’ tv-ului si al calculatorului. In Romania de dinainte de ’90 cultura era o forma de rezistenta.
In alegerea scolii, alaturi de informatiile de pe web, de open-house day, incearca schimbul de informatii cu parintii care au copii la scoala/liceul care te intereseaza. La liceele bune admiterea se face dupa mai multe criterii, nu numai dupa note: etnicitate, minority groups, religie, daca familia mai are un alt copil in scoala respectiva, samd. La liceele catolice, copiii de religie catolica sint preferati, dar asta nu inseamna ca cei de alte religii nu pot fi admisi.
Nu stiu cit am raspuns intrebarilor tale, sper sa nu te fi incurcat mai mult.
Weekend placut,
Iulia

Mersi mult pentru veste. Desi sint la curent cu vestile foto n-am stiut nimic despre asta. In sfirsit! Multi sperau ca Leica vor construi asa ceva, dar uite ca Cosina le-a dat peste bot din nou (dupa ce au scos deja Bessa Rx, etc.). M-am tot uitat dupa un aparat digital si inca nici unul nu m-a facut sa ma gindesc ca as pune banii jos... dar acum, poate. Ca am deja citeva obiective Leitz si mi-ar place sa trec pe digital din cind in cind (de convenienta).

Totusi, se spune ca obiectivele pentru aparatele digitale sint modificate special pentru sensori. Sint cel putin curios ce fel de performanta s-ar obtine folosind obiective Leitz vechi. Vom vedea.

- ikoflexer

Sunt NORII structuri predictibile? Cred ca da. Dar asta tine de regimul lor fictional. Voi conferentia despre aceasta chestiune. Nu uitati insa ca sunt SCRIITOR. Nicidecum filozof, nicidecum om de stiinta. Asta nu este insa o imposibilitate, o impotenta, un viciu sau un defect! Ca voi conferentia nu e ca si cum as construi un Arogant de speza I!