a-ti cerut

Interesant. Nu ai cerut opinii, dar ma aventurez. Pentru mine momentul in care calul a inceput sa vorbeasca a ucis farmecul povestei. Deja calul a fost introdus foarte bine deja, si nu era nevoie sa spuna nimic. Faptul ca dispare incetul cu incetul il face pe cititor curios, dar vorbitul pare extra, fara nici un rost. Sfirsitul cu pestii si apoi cu personajul principal e bun.

O alternativa ar fi: calul nu dispare de tot; ochii ii ramin. Vioi si vii ca 'ntotdeauna. E mult mai cutremuratoare desfigurarea decit disparitia completa. Posibil ca unele parti sint regasite. Intre timp personajul principal pune ochii in acvariu, si se vad si mai mari decit in realitate. I-as face albastri. Pestii ii supara pe ochi, asa ca ochii sint pusi intr-un pahar mare. Trebuie schimbata apa in fiecare dimineata. Dispar pestii incetul cu incetul. Putem pune ochii la loc in acvariu. Apare botul si capul calului in acvariu, la reuniunea de 1 an. Apare gitul si nu mai e loc. Dar acum sintem obisnuiti cu ochii in acvariu... deci ne trebuie un acvariu mai mare. Apare si corpul. Acvariul e marit din nou. Pina la urma apa inunda camera, si personajul principal cu ochii si restul calului sint acoperiti incetul cu incetul de apa. La geam apare vecinul cu nevasta. Nevasta remarca: "uite ca i-a disparut urechea lui X" (unde X e numele personalului principal).

Scuze, n-am putut sa ma abtin :)
- ikoflexer

Parintii mei nu mi-au cerut nimic niciodata. Au impreuna cam 8 milioane pensie, stau in patru camere pentru care platesc in jur de 2,5 mil. pe luna plus curentul electric, TV, etc. Medicamentele sunt scumpe si nu primesc intotdeaua retete compensate, asa ca platesc cateodata si 1 mil. pe luna pentru asta. Daca mai au nevoie si de ceva consultatii particulare, le ramane prea putin ca sa isi poata permite din cand in cand ceva de imbracat(chiar si la doctorii si asistentele din spitale nu le e jena sa ia bani, mai ales daca intr-un oras mic se stie ca respectivii au copii in strainatate). Masina alor mei asteapta cu gatul uscat cei doi litri de benzina pe luna pe care ii alimenteaza pentru eventuale urgente medicale si pentru a se deplasa la cumparaturi, daca sunt prea grele, gen sticle de ulei, etc. Eu le trimit cam de doua ori pe an bani, din proprie initiativa. O data la sfarsitul toamnei, pentru provizii si costurile crescute la incalzire (sau pentru ca venim noi acasa si atunci suntem 4 la masa) si o data inainte de a pleca in concediu la tratament, pentru ca in statiune trebuie sa mai plateasca in plus pentru anumit tratamante si chiar pantru mancare, daca nu vor sa traiasca numai cu cartofi si ceai trei saptamani. Evit aceste transferuri de bani, deoareca banca incaseaza enorm. La o suma de 300 EUR am platit 50 comisionul bancii, din care 25 a retinut banca romaneasca (din ce motiv, nu stiu).
Pensionarul roman trabuie sa fie un bun finantist ca sa nu infometeze si ca sa-si asigure minimul de vitamine si proteine. Mai bine le las bani cand merg acasa.

Din mesajul tau inteleg ca relatia ta cu parintii nu e cea mai buna. Tu te-ai indepartat de realitatile romanesti, ei nu stiu cum e in strainatate si si- ar dori si ei sa aiba o data bani destui. Te miri ca nu-ti spun de ce au nevoie concret: eu cred ca au nevoie de prea multe dupa 14 ani in care cu siguranta mai poarta paltonul sau cojocul care si l-au cumparat la 50 de ani. Banii se duc usor in Romania, motiv pentru care pentru multi e un lux sa bea o cana de lapte pe zi. Drept sa spun le-as da toti banii de pe lume numai sa-i stiu sanatosi fara griji de genul asta, dar sunt inca studenta si traiesc din banii sotului.

Insa cred ca cel mai bine ar fi sa ai o discutie sincera cu parintii tai, prea am impresia ca intre voi nu a mai ramas nimic decat obligatia de sange. Tu crezi ca vor numai sa te stoarca de bani si asta e grav. Daca e chiar asa, atunci poti sa impui o limita sau chiar sa renunti la ajutor, oricat de crud suna.

Mi

In State n-am lucrat si nici nu mi-o doresc, c-ar presupune sa traiesc acolo
Insa cand ai o diploma de inginer, mai întai trebuie echivalata, in orice tara ai fi,
iar in al doilea timp trebuie sa justifici de ce stii sa faci in meserie, de ce experienta ai practic..

este o perioada de incercare prealabila oricarui contract de lucru, câte o data chiar un examen practic pentru selectia candidatilor...


personal in FR, viitorul patron mi-a aratat o masina veche, de pe timpul lui Pazvanti chiorul, pe care o avea in uzinuta lui si m-a intrebat daca sunt capabila s-o repar... (tehnicianul de la mazrca respectiva n-a putut s-o puna in functie, NU MAI ERAU FABRICATE PIESELE DE SCHIMB !!! :(

Eu veneam dintr-o tara recunoscuta campioana în "Sistem D", am scos piesa uzata, am re-desenat-o, am cerut un strung si o freza... piesa a fost refacuta... si eu angajata la încercare pt. 3 luni... asa am avut sansa sa-mi fac probele ca merit postul...

Acele subiecte au fost cerute sa fie inchise pentru a respecta decizia luata de admini de a nu mai accepta certurile si balacarelile pe tema "evrei, holocaust, arabi, palestina, etc." (a se vedea "conditiile e utilizare")

"Respectivul paragraf mi-a retinut atentia pentru ca reflecta remarcabil de bine impresia pe care o au si altii despre tendintele politienesti ale lui anita47.

Desi nu ti-am cerut permisiunea (via mesaje private) sa fac uz de respectivul citat - asa cum s-ar fi cuvenit, probabil - am avut totusi grija sa plasez paragraful intre ghilimele, mentionind dedesubt sursa de provenienta."

Buna inspiratie de a cita cele afirmate de Florin si atat...in asemenea cazuri sa fim "verticali" sa nu o mai dam indoita...ca nu am cerut voie ,ca e scos din context...lasa impresia de "balbaiala".

Bye!

eu cred ca de fapt ai cerut prea putin de la viata, de la o casnicie. doar securitate si siguranta ca el te iubeste? si pana la urma am inteles ca nici nu prea te intereseaza daca sotul te iubeste sau nu. era, probabil, de asteptat ca la un moment dat sa vrei sa iubesti si tu.

am cerut si mi s-a dat de fiecare data!
nu stiu daca a fost providenta sau propria-mi munca, dar poate este cineva (ceva) care ne raspunde cand cerem.
recunosc, nu sunt genul care merge la biserica, dar asta nu ma imiedica sa cred. " Imparatia Domnului e in voi si in afara voastra, nu in cladiri de lemn si de piatra, desprinde o bucata de lemn si eu voi fi acolo , ridica o piatra si ma vei gasi".

Si-a cerut deja scuze.

ti-am dat un sfat, tu l-ai cerut

nici sa-ti ceri scuze, = nu am spus ca mi s-a cerut. Le-am dat eu, pt ca am vrut!

nici sa te uniformizezi. = nu am spus ca mi s-a cerut. Am facut eu ca am vrut ca sa ma fac inteles de tine si tot poporul cafegist!

la intrebarea mea foarte simpla tot n-ai raspuns = la care din ele, tu ai pus 3!
A propos, si eu ti-am pus o (singura) intrebare in mesajul #385583 paragraf 2...si tu nu mi-ai raspuns :))

respectiv ai raspuns ambiguu. =puai, CE este ambiguu? Repet: dpmdv, nu este o reteta/cale/ingredient standard pt a iubi...sau totul este personalizat; pt unii apare exclusiv din respect si nu mai stiu ce, pt altii exclusiv din sex si miutza, pt altii din baba oarba, etc

la ce confe te referi? = pai parca prin decembrie incepusera confele despre iubire ce'i, cum, etc :)) Imi este lene sa caut in arhiva, dar eu asa tin minte!

ti-am cerut sa nu mai generalizezi si sa nu mai jignesti.
inutil dupa cum se vede, caci se pare ca mirajul congeneritatii cu leonard ii prea puternic.

intrebarea pe care ti-a adresat-o rodica n-o mai repet.
astept cu rabdare previzibilul raspuns.

Bineinteles ca nu trebuie cerute scuze, sint fapte care nu pot fi scuzate... Imi inchipui ca daca ar fi existat un interes minimal, ai fi putut casi documentatie potrivita, pentru ca ceea ce ai scris nu este bazat pe nici o fapta istorica sau contemporana.

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Nimeni nu a cerut cuiva sa-si ceara scuze pentru cele intimplate. Dar se pare ca o discutie cinstita este mai mult decit pot suporta anumiti oameni care se simt vizati si culpabilizati de simpla prezentare a faptelor.

Un fapt mereu eludat este colaborationismul evreilor, in special din teritoriile cedate catre URSS, respectiv Basarabia si Bucovina de nord, indubitabil teritorii romanesti.
S-a ajuns la acte de ostilitate fatisa, chiar la atrocitati, inclusiv contra civililor romani care urmau sa ramana sub administratia de ocupatie.
Nici cei din restul tarii nu au fost mai prejos, fiind singurii care s-au bucurat de pierderea provinciilor din est.
Multi evrei din tara au cerut sa emigreze in teritoriile cedate.
In contrast cu refugiatii romani, afisau buna dispozitie si aroganta.
La eliberarea acestor teritorii in 1941, cine erau deci evreii aflati acolo si cum puteau fi ei tratati?

Chiar conteaza cine esti? Absolut!
Chiar conteaza daca-ti dai numele real? Absolut deloc!
Dar vin si-ntreb: nu vrei sa spui nimic despre tine?
"Conteaza ce ai in cap si-n suflet!", zici. Atunci (ma tem!) ca trebuie sa ne cam arati CE AI in cap si-n suflet...
Din momentul ala, chiar NU MAI conteaza ce ochi ai, cati bani sau cat de lung ai parul.
De fapt, n-a contat niciodata.:)
PS. Ma tot intreb de ce revine intrebarea asta, cand nimeni n-a cerut detalii despre nimeni. Dati, fratilor, atat cat vreti sau cat puteti! De ce atata frica? Eu stiu ca dand ma-mbogatesc sufleteste, mai mult decat atunci cand mi se da. Iar cand primesc, atunci sunt recunoscatoare! Si nu mai cer (chiar daca vreau!), mai dau! Si-atuncea iar primesc. Caci de ceri tu, cel care s-a gandit sa-ti dea ceva se sperie si fuge...Si nu stiti cum se spune? Unii oameni cer sau fura exact ce tocmai urma sa li se daruiasca!

Iaca asta vorbeam eu "cifrat" deunazi cu papadia prietena si fost-am acuzati in mod vulgar de nu stiu ce - ca n-am inteles decat ca era furioasa rau...

Exista, sa ma credeti, o filosofie a salamului cu soia, si-i extrem de complexa.
Bunaoara voua, celor plecati.
"Vreau sa ajut" si-atat, ar putea fi umilitor (sa va ganditi la asta!)din perspectiva celui decis ca "a ramane" e asumarea luptei cu sine si cu ai sai. Si-atunci de vine cel plecat si-ntinde mana, il va trata ca pe un ipocrit: "tu n-ai mancat salam cu soia", eu am, si-aici am stat si m-am zbatut, nu pentru mine, pentru toti, ca sa ai tu la ce te-ntoarce si cui sa-i spui "mi-e dor"! Muncesc pe doi lei, in tara MEA, injur pe limba MEA, imi iubesc nevasta-n limba MEA si mananc painea MEA cu ceapa din gradina MEA, sperand. Te-ntoarna deci de unde vii, sa nu saruti apoi unde-ai scuipat deja!
Familiar va suna, stiu...
Pentru ca noua, celor de-aici:
Ni s-au intins prea multe maini. Le-am acceptat, crezand ca dau si tzeap-am luat, caci au luat mai mult decat au dat.
Si-apoi uitam ca cel plecat a suferit mai mult ca noi intre straini.Caci noi ne-aveam unii pe altii, dar ei vorbeau in limba ALTORA, in tara ALTORA, mancau o paine pe care, poate, ALTII n-o doreau.
Iar cand se-ntorc, privim in laturi, cu ura din durerea celui parasit.
Si- atunci esti orb, si cel venit si cel ramas...
Durere-n inima ta e, si intr-a ta la fel, si-acelasi sange impartiti. Si-aceleasi idealuri. Doar IN ALT FEL!
De-aceea scriu aici vazand ca nu pricepeti. Nu zi ca-i rau, nu te intoarece Imm! Zi: as vrea si eu sa te intorci, Imm, sa mai vorbim ca intre noi de ce a fost si ce va fi. Vino cand vrei, vino mai des! Si-atuncea IMM se va intoarce bucuroasa. Si sufletul ei mai usor va fi, acolo cand, departe, o va-ncolti al nostru dor! Va veni iar, dar noi o vom lasa din nou sa plece,c-o iubim si stim de-acum ca locul ei nu e aici.
Si uite-asa impartind ganduri, si cel venit si cel plecat are ce vrea - cerutul ajutor!
Sa ne iubim deci, sa nu ne judecam, ca nu stim totul. N-avem cum.
Va fi usor, parol!
PS. Chiar asa, daca veniti acasa uite una care v-asteapta bucuroasa la o cana cu vin, la un pastrav in coaja de brad, la o sarma, la o mamaliga cu branza, la o tranta-n zapada...:)
Ei?

Trece apa si-n urma-s pietre ce raman.
Caci am noroc, nu-s bolovani, si daca-s pietre, nu in suflet.
Cu mult mai mult noroc, cand apa a trecut, timid, de printre pietre, creste iarba. Si flori rasar, si-o papadie creata - deghizata-n Phoenix de restul lumii.

Eu am avut dintotdeauna mai mult noroc decat, statistic, ar fi fost pe lista. Dar n-am vazut nicicand doar jumatatea plina din pahar, va zic, mai e ceva...

Nebanuit de multa alinare mi s-a dat, doar pentru c-am cerut-o!

Alinarea - sa n-o lasati sa treaca.

Iti multumesc pentru ca ne consideri romini, oriunde am fi.Chiar ma bucur pentru asta. Asa si sintem. E adevarat, ne mai stilizam, ne mai emancipam la scolile inalte ale vestului (;)) e si adevarat ca de unii se lipeste mai mult, de altii mai putin....Chiar foarte putin....
Dar atita vreme cit nu inchidem clapa mintii si ne lasam sa invatam , avem sanse bune pe aici unde sintem cu fata spre apus dar nu intoarcem spatele Rominiei.

...Si sintem mindri ca sintem romini si ne iubim tara....
....Daca nu as mai vedea tiganii astia (de fapt nici macar nu arata tigani) la colt de strada pe aici, de cite ori ma duc la piata....Ca atunci mi-e rusine ca vorbesc aceeasi limba cu unul(una, ca fac cu schimbul...)care nu e nici schiop,arata sanatos si imbracat, si mai are si privirea aia vicleana de mincinos si sta cu mina literalmente intinsa, ca odata era sa ma duc sa il intreb daca nu il doare si daca macar se merita sa stea in frigul ala pe ciment toata ziua....

Eu una am plecat din Rominia din acuza regimului, nici macar carnet de partid nu mi-au dat, dar este adevarat, nici nu am cerut. Dar si ce am cerut nu mi-au dat, nici casa, nimic...Nici macar la bulgari nu mi-au dat drumul...Ba au mai aminat si toata excursia ca sa imi incurce mie socotelile si sa pierd si concediu si tot...
:))
Si am mai plecat ca ma saturasem sa dau tot salariul pe o pereche de blugi, ....Eeeiii...amintiri, amintiri....
Daca ma voteaza ca presedinte m-as intoarce, si as face si un pic de curatenie pe acolo....

Cind am scris ca Franta si Italia mi se par inapoiate mi-am cerut scuze si m-am referit la prezent si nicidecum la trecuturile lor istorice si culturale, pe care le admir.Voi continua sa le vizitez cu multa placere. De trait acolo... nu.
Sa luam Italia. Nu se poate sa nu simti fiori cind te gasesti in Capela Sistina, in Colliseum, sau in bisericile vechi in care ingenunchezi fara sa-ti dai seama fiindca ti se pare ca esti in prezenta lui Dumnezeu. Nu este posibil sa nu apreciezi frumusetea oraselor si a oamenilor. Italienii mi se par foarte placuti. Sa stai asezat la o masa de restaurant apreciind bucataria lor excelenta, sa admiri originalitatea si gustul in frumos.
Dar trebuie sa-si miste c...l si sa-l puna la munca caci au cam uitat ca tot ce-au realizat in trecut a fost prin munca staruitoare. Nihil homini natura sine magno labore dat.
Cind am numit Italia inapoiata nu ma refeream la zilele de gloria din Renastere si nici la realizarile monumentale din timpul Imperiului Roman. Ma refeream la prezent.
Lenea si socialismul le-au taiat avintul. Cred ca inca folosesc conductele de apa de pe vremea lui Traian. Drumurile care duceau la Roma din orice colt al imperiului au nevoie de operatii estetice. Serviciile au scazul la nivel slabut; taximetristul te poate insela la fel ca in R.
Sint la servici si trebuie sa ma opresc aici... La Franta si Germania: cu xenofobia lor nu vei deveni niciodata francez sau german. Si la ei socialismul si in plus ura de vecini le-a taiat avintul.
Sanatate si succese.