comentarii

a ajuta]sens asemanator


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
N-am vrut sa sune a acuzatie:) - de camyb1981 la: 08/10/2004 12:48:38
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
camyb1981

Sau in orice caz, acuzatia ar suna in genul : "de ce naiba ai atit de mare dreptate?" Am simtit intotdeauna ca sint "altfel" decit ceilalti, nu neaparat in sensul mai bun sau mai rau, ci pur si simplu altfel; nu mi-a placut niciodata sa ma pupe (zgomotos si apasat!!!) toate neamurile la care mergeam in vizita sau veneau la noi, sa stau de vorba cu vecinii (nici macar cu parintii), n-am pus mare pret pe jocurile cu ceilalti copii, n-aveam chef de reuniunile de familie in jurul mesei (in timp ce ei le considerau fericite regasiri pe care le serbau, in modul cel mai firesc, cu mincare si bautura de tot felul, mie mi se pareau la fel de atragatoare ca ingramadirea unor animale la mincarea in care s-au strecurat si niste boabe mai de soi, ca deh, e sarbatoare!!!)

Si nu mi-a fost niciodata realmente dor de nimeni; mi-ar placea uneori s-o aud pe mama cintind, dar banuiesc ca din cauza ca asta se intimpla foarte rar, in putinele momente in care era cit de cit multumita; si m-ar bucura s-o revad asa, pentru ca a dus o viata care mie mi se pare cumplita si mi se pare nedrept ca n-a putut sa fie altfel pentru ea.

Atit mi-au lipsit, momente... M-a rugat mya sa enumar zece lucruri care mi-ar face placere... constat cu dezamagire ca "a face dragoste" nu se regaseste nici macar in coada listei. Nu pot sa zic ca nu-mi face placere, de asta ma si mira ca nu mi-a venit in minte imediat, dar e suportabil si fara!?Ce fel de om sa fii sa gindesti asa?Bineinteles, eu ma percep pe mine ca si reper de normalitate, dar nu pot sa nu ma intreb uneori daca am intr-adevar dreptate...

Exista si iazul nostru?sau o sa ne tot zbatem fara sa ne fi regasit apa pina la moarte?Asta ma intreb, daca nu cumva am putea sa ne construim noi un iaz, habar n-am, ceva... Problema e (sau nu neaparat problema) ca acesti "pesti pe uscat" care sintem nu dau doua parale pe teoria solidaritatii si sustinerii reciproce decit la acest nivel de hiper-empatie daca o pot numi asa, adica, te inteleg, dar nu vreau sa ma contaminez de tine, de starea ta, de nimic din ceea ce nu ma priveste.

Sint in general o persoana morala, dar numai in masura teoriei pe care o emitea Kant (cred ca el) si care mi-a ramas intiparita in minte sub forma paginii din manualul de filosofie: intr-adevar, daca nu e foarte greu sa fac un bine, prefer sa-l fac decit sa nu fac nimic, iau deseori atitudine fata de nedreptate, dar asta (si aici intervine teoria de care spuneam) nu ca sa ma simt bine cu mine, nici sa obtin vreun fel de recunoastere sau popularizare sociala, ci pur si simplu pentru ca asa mi se pare corect sa fie, cel care poate ajuta sa faca asta pentru cel aflat in imposibilitate.

Am inteles ca sintem cronici, incurabili si toate astea... am inteles ca asa e natura noastra si evident, ca nu o putem schimba. Intrebarea vine: ne oprim aici, ne resemnam si gata? Si eu am ales varianta "mascarii diferentei" in contextul in care simt ca nu am puterea schimbarii asupra celorlalti, dar asta e tot ce putem face?O sa fim vesnic nemultumiti?
#24466 (raspuns la: #24386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elena - de carapiscum la: 08/10/2004 15:33:22
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Nu inteleg prea bine, ce sfaturi ceri sa-ti dam noi? Si de unde gandul asta fara pic de nadejde? Din ce ai scris tu, fara a vrea sa te laud cu nimic, esti mai crestina decat multi dintre noi, ca in timp ce noi ne chinuim sa descoperim noi taine si cunostinte despre Dumnezeu, tu, chiar si nesupravegheata de nimeni, te caznesti singura sa patrunzi in iubirea divina fara ipocrizie, fara prejudecati- asta dupa o viata atee, ceea ce e mai mult decat de admirat, este aproape o minune (o fi acesta rezultatul iubirii de mama si al rugaciunilor ei).

Intrebi de vreo terapie... Pai tocmai ai inceput-o si vad ca da roade. Stiu cat iti este de greu, stiu cat de mult te certi cu sinea ta si poate chiar cu Dumnezeu, stiu prin ce stari confuze treci uneori cand te simti mai aproape de El si ceva din afara vine si te indeparteaza automat... Asta e lupta cea mare pe care trebuie s-o duci fiindca dupa ce atata vreme diavolul ti-a tinut ascuns adevarul despre Dumnezeu, cand ti s-a desteptat constiinta el simte ca te poate pierde si atunci vine cu si mai multa forta sa te determine sa cedezi si sa revii la starea dinainte. Numai ca el nu stie ca tu acuma Il ai pe Dumnezeu de partea ta, adica stie dar iti sopteste pe la urechile simtirii ca te-a uitat si ca nu tine cont de tine fiindca esti pierduta dupa o viata dusa in afara Lui. Ceea ce-i total gresit, tocmai acum Il ai mai aproape de tine pe Dumnezeu si mai departe pe vrajmas.

De ce ti se pare aproape imposibil sa faci legatura directa si imediata cu divinitatea?! Fiindca esti la inceput de drum. Inchipuie-ti ca esti data afara dintr-o slujba si esti nevoita sa te reprofilezi. Cum crezi ca te simti intr-un astfel de caz, neputincioasa poate?... E ceva normal, orice inceput este cat se poate de greu. Dar sa vezi pe urma ce satisfactii o sa ai! Oricum e bine de stiut ca in drumul acesta al mantuirii exista mai multe trepte si fiecare in parte trebuie parcursa intr-un anumit fel si timp. Ai nevoie de f. multa rabdare, in primul rand, si sa fii incredintata ca ceea ce faci nu este in zadar, ca daca ai facut o fapta buna fata chiar de tine insati inseamna ca l-ai indatorat pe Dumnezeu, iar El nu ramane dator niciodata nimanui.

Am sa-ti scriu in cele ce urmeaza o intamplare f. veche pe care n-o stiu intocmai si cu lux de amanunte, insa i-am retinut pilda.

Cica trei copii au scapat dintr-un naufragiu pe mare si valurile i-au dus pana la tarmul unei f. mici insule inca necunoscuta de oameni. Acolo si-au petrecut multi ani pana au ajuns maturi. Ce era de remarcat ca toti trei, la o anumita ora din zi se strangeau si rosteau ceea ce pt. ei era o rugaciune mai mult decat simpla, o rugaciune aproape fara sens pt. un om modern (nu-mi amintesc acea rugaciune dar stiu ca era un joc de cuvinte f. interesant- sper sa ma jute cineva sa mi-o amintesc). In fine, intr-una din zile aparu la tarmul insulei lor o corabie de pe care coborara diferiti oameni printre care si cativa calugari ce cautau noi vanari de suflete. Si asa aflara acesti slujitori ca tinerii erau de f. multi ani acolo si ca n-aveau habar nici macar de notiunile elementare ale credintei crestine. Asa ca au inceput a-i invata toate fiindca auzisera rugaciunea lor precrestina si li se paruse puerila- si le-au predat rugaciunea Domneasca, "Tatal Nostru". Cand s-a apropiat ziua plecarii in larg a corabiei, tinerii au fost intrebati daca vor sa paraseasca insula si sa se intoarca in lumea din care plecasera candva impreuna cu parintii lor. Raspunsul lor a fost ferm: NU. La sorocul hotarat corabia a ridicat ancora si s-a indepartat de la tarm. Era exact vremea la care tinerii obisnuiau sa-si spuna rugaciunea. Numai ca dupa un timp calugarii de pe nava au ramas incremeniti vazandu-i pe cei trei tineri agitati cum gesticulau si alergau desculti pe apa ca si pe uscat dupa corabie. Cand in sfarsit au ajuns pe punte, toti i-au intrebat: ce s-a intamplat si cum de au putut ei alerga pe mare? La care ei au raspuns asa: - Noi oricand putem alerga pe mare daca vrem, dar acum s-a intamplat ca am uitat o parte din rugaciunea pe care ne-ati invatat si am alergat dupa voi ca sa ne-o mai spuneti odata si sa n-o mai uitam! La care calugarii au zis la randul lor: - Nu va mai trebuieste nici o alta rugaciune, spuneti-o in continuare pe cea pe care o stiti voi, ca noi, cu toata stiinta si priceperea noastra in ale teologiei, cu toate rugaciunile ce le rostim pe de rost ore in sir, de am fi pasit pe apa ne-am fi innecat de la primul pas! Nu voi aveati trebuinta sa fiti invatati credinta, ci noi.

Sper sa-ti fie de folos vreun cuvant ceva, dar si mai mult sper sa nu te dai batuta. Ai sa vezi tu pe parcurs ce de bucurii duhovnicesti vei avea. Si sa stii ca nu vorbesc de o bucurie asemanatoare cu aceea la implinirea vreunui gand de-al nostru lumesc, nu, eu vorbesc de o bucurie ce o vei simti izvorand din tine si revarsandu-se-n cascade peste toti ceilalti. Gustul biruintei asupra raului, placerea de a sta alaturi de oameni simpli dar onesti cum sunt majoritatea crestinilor, pacea care se va cobora ca o adiere sfanta peste inclusiv lucrul mainilor tale..., toate acestea iti vor aduce mai devreme sau mai tarziu pasiunea adevarata pt. Dumnezeu. Si cand ai sa-L gusti prima data n-ai sa-L mai uiti si n-ai sa mai vrei sa mananci altceva. Atat sa-ti mai amintesti in timp ce ai inceput sa alergi pe mare: "de cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui"!!! Asta a spus-o Hristos, "Dumnezeul necunoscut" pe care L-a predicat Ap. Pavel in Areopag. Si inca ceva, si cu asta inchei: "cui i s-a iertat mult, mult iubeste; dar cui i s-a iertat putin, putin iubeste". Tu iubesti fara sa-ti dai seama, si nu multe au fost femeile mironosite sau o Maria Egipteanca. Important e ca te afli pe un drum bun, al intoarcerii la Dumnezeu si al neintoarcerii la cele dinainte.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#24475 (raspuns la: #24367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de carapiscum la: 09/10/2004 19:58:01
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Din cele multe pe care le-ai scris, si sper sa nu te supere asta, deduc faptul ca esti una dintre nefericitele care au trait pe propria piele aceste experiente nefaste alaturi de un barbat roman. S-ar putea sa gresesc. Oricum, iti dau dreptate in multe privinte. Pe de alta parte insa trebuie sa ramanem obiectivi si sa nu vedem numai partea goala a paharului din care beau barbatii. Spune o vorba cam asa: "optimistul vede covrigul, pesimistul vede golul din covrig iar realistul il infuleca". O sa cam faca ceva valuri acest subiect, ai sa vezi. Si stii de ce? Fiindca aici isi vor da intalnire optimistii cu pesimistii si cu realistii.

Tin sa-ti spun din start ca am avut la randul meu anumite experiente nefaste care m-au facut sa cred ca pe lumea asta nu exista femei sincere in totalitate, sau daca exista atunci isi cauta de cele mai multe ori numai dreptatea lor si nu le mai intereseaza opinia barbatului- ca de cand s-a inventat miscarea feminista toate femeile vor sa inlocuiasca pe barbatii lor la toate, daca se poate chiar si la sex. Ce denota aceasta stare de lucruri? Ca femeile si barbatii nu isi mai satisfac unii altora acele lucruri care sa-i atraga si sa-i determine sa se iubeasca neconditionat, asa dupa cum nici nu se mai sinchisesc sa aiba alta grija decat de ei insisi. Egoismul barbatilor este copiat intocmai la ora actuala de majoritatea femeilor, fie ca recunoastem, fie ca nu. Sigur, problema este mai mult decat delicata. Sa vedem putin niste parti interesante ale acesteia.

Admitem ca barbatul roman este asa cum l-ai caracterizat tu. Prin ce se deosebeste el de barbatul strain? In primul rand prin banii pe care-i castiga- ce-as mai vrea eu sa-l vad pe un strain cum isi duce viata in Romania macar vreo doua luni de zile, si impreuna cu el pe romancuta care l-a momit (probabil) s-o scape din iadul romanesc! (Apropo, am observat ca ai folosit exprimarea "partenerul meu" referindu-te la cel cu care traiesti actualmente; iti este sot sau ibovnic?- pt. ca, vezi tu, multi dintre romanii plecati prin cele strainataturi renunta la morala si cultura de acasa pe motive ca cele expuse de tine). Cu ce e mai bun un barbat strain decat unul roman? Cu nimic, ca n-are nici doua capete si nici doua perechi de...scule, si chiar de-ar avea tot i-ar rugini de la o varsta. Atunci care-i explicatia, de ce o romanca prefera sa aiba sot un strain decat unul din neamul ei? Cred ca e vorba despre acest aspect: un strain are obligatia (pe care si-o indeplineste de obicei) de-a sustine familia dpdv financiar, ori asta inseamna ca munceste pe rupte pana cade pe branci si nu mai e bun decat de zeama oualor. Asa ca fleoscait cum este nu mai poate "tine in hamuri" femeia care pe deasupra a mai ajuns si sa constientizeze: ca este mai puternica decat credea; ca legile o sustin mai mult pe ea decat pe barbat; ca are prioritate inaintea barbatilor pt. ca altfel se numeste hartuiala (nu-i asa?); ca daca se supara cumva barbatul ei pe faptul ca ea nu-si da deloc interesul pt. familie se cheama ca vrea sa-i ingradeasca libertatea; ca daca nu-i da poalele-n cap in fiecare zi (si daca se poate de mai multe ori in aceeasi zi) inseamna ori ca e impotent, ori ca are pe altcineva, ori e homo, ori sunt nepotriviti sexual; ca daca nu si-a cultivat inca din tinerete respectul pt. "deschisul usii masinii" de ori de cate ori coboara sau urca ea, atunci inseamna ca e un mitocan; ca daca prefera sa se uite la un meci de fotbal pe un alt canal al aceluiasi televizor cumparat pe banii lui, asta in timp ce ruleaza serialul de lung KILOmetraj "tanar si ne-a linistit" pe care ea il urmareste zi de zi, inseamna ca ea, saraca, nici un drept nu mai are in casa... Si cate n-ar fi de spus?

Femeia s-a emancipat f. mult, asta e sigur. Dar ce inseamna emancipare sau/si cum ar trebui ea inteleasa? Chiar sunt curios sa aflu raspunsul tau. Tin sa precizez ca nu iau apararea nici unui barbat, candva chiar am fost "demascat" ca as fi feminist si ca nu tin cu barbatii- culmea, o femeie mi-a zis asta! Si sa mai vedem cateva aspecte interesante. Daca femeia nu trebuie sa faca de mancare in casa, atunci cine sa faca? Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!! Da, asta e tristul adevar scumpa femeie: voi nu trebuie sa stiti niciodata ca va iubim, sau in orice caz sa vi se impartaseasca iubirea cu lingurita, nu cu polonicul. Pt. ca odata ce ne-ati prins slabiciunea aceasta noi devenim uneltele voastre si sclavii vostri. Ce-ati mai vrea atunci de la noi? Sa va lasam libere si independente ca sa va faceti de cap iar noi sa va asteptam cuminti acasa in timp ce va intoarceti de pe cine stie unde?

Stiu ce-o sa spuneti acuma despre mine: auzi la frustratul asta...! Dar, hei, frustrarile n-au venit din partea mea ci din partea unei exponente a feminismului. Si cand mai aud expresia aia ce ma umple de dezgust: "sexul frumos"... Parca Dumnezeu a creat sexe, nu oameni. Si parca sexul barbatesc nu e la fel de frumos pt. ele... Ah, dar stai ca la asta i se spune "sexul tare"... Insa am auzit ca sunt femei cu sex mai tare decat al barbatilor.

Si totusi sa revin. Ce trebuie reinventat intr-o casnicie/relatie care sa dureze? Eu cred ca respectul pt. celalalt, asta in primul rand. Am cunoscut femei care se simteau dezapreciate daca eram atent si le deschideam usa, le ajutam sa urce sau sa coboare, le faceam surprize dandu-le flori in cele mai neasteptate momente, daca eram galant (intr-un cuvant). Parca le-as fi jignit cu ceva, nu alta. Si atunci mi-am mai pus o intrebare: cine si cum le mai multumeste vreodata? Daca esti bun inseamna ca esti vazut ca pampalau; daca esti rau si te porti in stil tiganesc iti castigi respectul altora. Cum poti sa le impaci pe toate? Va spun eu: nu poti! Stresul e degeaba.

Apoi am mai vazut o serie de madame care si-au facut din devenirea lor masculina scopul vietii lor. Si-au pierdut feminitatea in favoarea castigarii muschilor, a banilor, a renumelui, a pozitiei pe scara ierarhica s.a.m.d. Sigur ca tot isi pierd feminitatea si daca ajung slugi la...stapan, dar asta nu scuza cu nimic atitudinea unora fata de sotii sau iubitii lor. La urma urmelor depinde slugile cui sau a ce vrem sa fim: ale sotilor nostri sau ale ambitiilor noastre nelimitate?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
eu nu-s de acord ! - de desdemona la: 11/10/2004 16:31:56
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Mi se pare ca se fac generalizari fara sens. Nu cred in ideea barbatului roman (din diaspora sau din tara) - trantor la munca in casa. Nu neg ca exista multi de acest gen, mai ales in mediile mai putin scolite (nu exclusiv in ele). Totusi, nu e un criteriu general. Am cunoscut cativa din fiecare gen.

Desigur, e si o conditionare culturala in favoarea barbatului, dar e si o chestiune de comunicare. Intr-un cuplu, fiecare partener va incerca sa 'traga spuza pe turta sa' daca i se permite. Daca nu intampina opozitie, fie un barbat fie o femeie poate deveni un tiran casnic. Totusi, din cauza hormonilor si a conditionarilor culturale, barbatii au tendinta sa 'conduca' si femeile sa 'urmeze'. Dar exista si multe femei-tiran.

Unele particularitati fiziologice fac ca femeile sa petreaca mai mult timp cu munca in casa, fiind mai potrivite pentru asta. De exemplu, ele au memorie buna si atentie pentru detalii. Au sa isi aminteasca intotdeauna unde sunt acele, fotografiile de la mare de anul trecut, si chitul hidrofob (al treilea sertar de sus din dulapul alb din camera mica). Ele vad mai repede ca masa nu a fost stearsa, ca sunt scame pe covor, florile s-au uscat in glastra. Ele sunt cele cu criterii estetice (ar cumpara o haina care merge la pantaloni, si pantofi care merg cu haina si poseta), in timp ce un barbat stie ca are nevoie de pantofi sa iasa din casa si o haina cand ploua. In ce priveste gatitul, desi unii barbati pot gati bine si singuri, altii sunt 'programabili' - fie citesc reteta din carte, fie vin tot la doua minute sa te intrebe 'cati cartofi vrei', 'ce sa mai pun in tocana', si la sfarsit constati ca au uitat sa puna sare. Din aceste motive, ele prefera sa gateasca si sa aiba liniste, in majoritatea timpului, dar nu exclusiv. Cand barbatul refuza categoric sa faca mancare sau munca in casa sub pretext ca e o treaba 'de femeie' atunci e un troglodit, sau chiar mai putin, fiindca si oamenii de pestera aveau treburile lor.

Cred ca mai este o tendinta a femeilor sa-si 'rasfete' membrii familiei si pe cei dragi. Asta se concentreaza asupra copiilor, dar inainte ca ei sa vina pe lume, se 'antreneaza' asupra barbatului. Problema e ca foarte usor, obiectul rasfatului se obisnuieste cu aceasta stare, luand-o drept normala si devenind un tiran, cu pretentii. Nu trebuie insa uitat ca (asemenea copiilor) barbatul trebuie 'educat', nu numai rasfatat. Adica el trebuie sa inteleaga ca toate vor fi impartite - bune si rele - intre amandoi. Daca el nu poate intelege asta, nu intelege nimic din viata de cuplu.

Pe de alta parte, spui ca barbatii straini ar fi mult mai buni. Depinde de tzara. Cunosc oameni de mai multe natii si rase de pe toate continentele, si doar britanicii si olandezii par sa aplice egalitatea.
In Franta, Italia, Spania, Grecia, Africa, America Latina, China, India, se stie ca universul, talentul si inclinatia femeii este spre familie si casa. Nu ca n-ar avea dreptul sa faca si altceva, dar ea reuseste mai bine acolo.
Exista un proverb vechi care spune ca intr-un cuplu barbatul si femeia sunt ca doua roti ale unei carute - una la stanga, una la dreapta. Daca una e mai mica decat cealalta, caruta nu poate merge drept. Deci B. si F. au roluri diferite, bine delimitate, dar trebuie respectati la fel.

Emanciparea femeii o consider normala, si binevenita. Inainte de toate, indiferent de sex, suntem oameni, si putem face multe lucruri la fel de bine-si tot mai multe femei patrund in toate domeniile. Dar emanciparea nu in sensul de-a deveni tiranul casei, sa isi domine si sa isi tranforme barbatul in 'varza calita'. Pentru ca exista unele femei din Statele Unite (si din Anglia si Franta uneori) care sunt un fel de Gingis-Han.

Totusi, in Franta e legendara curtoazia barbatilor fata de femei (poate nu cel mai bine reflectata de imigratia musulmana :), deschiderea usii si lasatul sa intre inainte, adusul de flori, ajutatul sa manevreze un obiect masiv. In Olanda, m-a socat sa aflu ca nu exista (traditional) nici un astfel de comportament, din care cauza in acea tzara, barbatii francezi sunt considerati foarte atractivi.

Desdemonita
Despre Conflicte - de LMC la: 12/10/2004 20:14:39
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
De ce sint conflicte? Pentru ca toti sintem diferiti unul de celalalt. Toti ne-am format o ideie oarecare despre X sau Y, si in momentul cind avem o persoana in fata care combate sau contrazice ceea ce noi credem din toata inima noastra sau stim din propriile noastre experiente ne simtim intr-un fel sau altul atacati, iar noi vrem sa ne aparam pozitia. Nu-i nici o problema atunci cind conversatia este decenta, este problema atunci cind cel ce scrie nu stie sa-si aleaga cuvintele in asa fel incit sa nu fie inteles gresti. Voi stiti cum vorba Romanului este totdeauna cu doua intelesuri. Eh, sugestia mea este ca atunci cind scrii sa-ti citesti si recitesti pasajele pentru ca niciodata nu stii cum se strecoara un cuvint aiurea. Tonul, de multe ori poate fi inteles gresit, si asta are de-a face cu cultura fiecaruia in parte. Ce consider eu un ton calm si jucaus, altul il vede sarcastic si nepoliticos. Aici intervine talentul tau de a scrie, si nu multi pot spune ca au talent la scris. Dar cel ce citeste te poate ajuta prin a se uita la pasajele scrise din mai multe puncte de vedere, nu numai cel care pare a fi suprafata "iceberg-ului". Face sens ce vreau eu sa spun?
#24850 (raspuns la: #24849) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Conflictul în cafenea - de Isis la: 13/10/2004 02:32:21
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
Hypatia, înainte de a ma lansa pe aceasta tema, as propune definirea termenului. Sa încercam fiecare din noi a descrie ce întelegem prin conflict. Din ce moment o discutie purtata în contradictoriu poate fi considerata conflict? Care este definitia de la care pornim?
Consultând doua dictionare de psihologie, am constatat ca se stie mai mult despre conflicte si situatii conflictuale la sobolani, decât la oameni.
Totusi într-unul din dictionare se vorbeste în final despre asa-zisul “conflict cognitiv, care survine când o persoana este pusa în fata unor informatii contrare opiniilor pe care le profeseaza (v. disonanta cognitiva).” [Dictionnaire de psychologie – Norbert Sillamy]
Deci conflictul se naste în individ, si odata cu el se declanseaza si diverse stari emotionale. Din acest moment se poate vorbi de strategii de iesire din starea de conflict (un bun exercitiu de autocontrol, o adevarata arta). Cred ca primul moment-cheie este constientizarea conflictului, apoi curajul de a se confrunta cu el si cu sine, de a se întreba ce anume si de ce l-a deranjat pe cel în cauza. Sa luam ca exemplu o discutie pe teme ideologice, gen de discutie care nu de putine ori face sa iasa scântei. Ce solutii mi-ar rezolva starea de enervare provocata de niste opinii, care contravin total convingerilor mele?
Ar fi mai multe cai:
1. sa zic “da, asa e”, ceea ce-ar declansa o implozie, dat fiind ca e o minciuna. Astfel conflictul interior s-ar amplifica, acest soi de raspuns fiind contrar naturii mele. În plus, consider ca ar fi si o lipsa de respect fata de interlocutor, raspunzându-i în doi peri;
2. sa nu raspund absolut de loc la provocare, ceea ce dupa Freud ar însemna o reprimare, care la rându-i ar genera alte stari conflictuale interioare deghizate si sofisticate, deci un soi de reactie în lant in zona subconstientului sau chiar a inconstientului. Ori a reprima ceva care a iesit la suprafata – fie si sub forma de conflict – înseamna a nu tine cont de higiena sufletului, ceea ce de multe ori duce la maladii organice. Nici cu “solutia” aceasta nu sunt de acord, stiind din experienta ca nu e buna, decât pe moment poate;
3. sau sa recunosc conflictul, sa fac o incursiune în adâncuri, sa vad de ce nu-mi convine opinia celuilalt, iar apoi sa-i multumesc (în sinea mea) pentru aceasta minunata ocazie de a mai afla ceva despre mine, si în final – daca teoria sau convingerile mele referitoare la ideologia X rezista la analiza, sa-mi formulez replica, cât mai clar posibil, cu argumente etc. Asta nu înseamna ca vreau sa-mi convertesc interlocutorul virtual, ci sa-i explic, de ce-mi mentin opinia. Pentru mine ar fi o defulare, iar pentru ceilalti poate o ocazie de a afla ceva în plus.
În concluzie, eu nu sunt pentru înnabusirea conflictelor (în sensul definitiei de mai sus), pentru ca, pe plan individual, ele sunt simptomele unui focar de contradictii, dizarmonii etc., iar cele ivite în grup, sunt stimulative si ajuta sa ma cunosc mai bine. Totul depinde însa de tonul discutiei si de maniera expunerii punctului de vedere. (*tratarea simptomelor nu înseamna vindecarea bolii!)
Cred ca multe conflicte s-ar putea rezolva, daca oamenii ar avea curajul sa mearga pâna la capatul discutiilor, cu conditia sa ramâna sinceri fata de ei insisi, si sa nu recurga la injurii sau atacuri personale. Dar despre cum am putea rezolva problema atacurilor, în zilele urmatoare. Acum, noapte buna!
Adrian - de carapiscum la: 13/10/2004 06:30:32
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
"Ora de religie inculca in mintile tinerilor intoleranta fata de alte culte"...

Intoleranta are mai multe premise de la care pleaca si nu intotdeauna tine de religie ci mai degraba de mandria si invidia umana. Tu vorbesti de intoleranta uitand ca in religia crestina se pune accentul tocmai pe toleranta. Dar toleranta in sensul ca individul trebuie protejat, nu conceptia lui gresita despre lume si viata. Sa-mi zici tu mie acuma ca daca vine la fiul tau un pedofil si incearca sa-l momeasca, tu rezisti impulsului de a-i rupe coloana respectivului. Adica ai sa fii tolerant cu el si-ai sa incerci sa-l intelegi mai intai, abia dupa aceea vei tine cont de copilul tau... Sigur asemanarea este mai mult plastica, dar vreau sa spun ca adevarul religios este copilul nostru de suflet pe care suntem datori intr-un fel sau altul sa-l protejam de atacurile "pedofile", ma-ntelegi. Adica nu ca de acum ne apucam si rupem coloana oricarui individ care face prozelitism, nu asta vreau sa zic- desi uneori mi-a fost dat sa vad cat de ipocriti si bagareti in viata personala pot fi acestia.

"De ex. crestinii cred ca evreii l-au omorat pe Dumnezeu insusi, evreii cred ca Isus a fost un escroc care si-a meritat soarta iar musulmanii ca a fost un profet mai mic decat Mohamed si in nici un caz nu este Dumnezeu."

Teza deicidului a mai fost dezbatuta pe aici, nu e cazul sa deturnam subiectul de fata. In orice caz crestinii nu au in dogmatica lor nimic referitor la aceasta teza si prin urmare nu este conditia mantuirii lor. Citeste ce am mai scris pe subiectele despre religie si-ai sa intelegi, poate, adevarata fata a vietii in Dumnezeu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#24900 (raspuns la: #24844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trecere in revista - de Belle la: 14/10/2004 18:46:41
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
“Rasfoind” cele 182 de comentarii de pana acum, iata un scurt rezumat ar optiunilor exprimate de cei foarte putini care au avut amabilitatea sa contribuie constructiv la idea nascuta din bunavointa si sinceritate, pentru care ne-am oferit timpul cu placere desi unii au considerat ca li se cuvine si ca am fi obligate cu ceva.

Oriunde in Europa – desdemona, ivy (optiune Franta), florin
Romania – anisia, hypatia, pasagerul, adso, dear, pisicutza, LMC
Austria – LMC, mirelavus, irina
USA sau RO – destin
USA sau Canada – belle, mirelavus, ikoflexer, florin (Canada)
Indecisi – cosmacpan, alex

Ca perioade au fost sugerate lunile iunie, iulie sau chiar noiembrie. O propunere foarte interesanta (si absolut fezabila) a fost cea a intalnirilor regionale, date fiind posibilitatile si timpul disponibil al celor care au raspuns.

Urmarind cafeneaua de ceva vreme, si in special in ultima saptamana, am fost surprinsa ca romanii in general, oriunde s-ar afla, au pasiunea sa-si dea in cap cu prima ocazie si pentru orice nimic, putini fiind cei care gandesc de doua ori inainte de-a da cu parul.

Cativa au deschis cutia Pandorei cu buna stiinta, pe subiecte care era evident ca vor da nastere la interminabilele certuri ca la usa cortului. Altii deschid astfel de certuri si cand nu e cazul, dar in schimb sunt primii care-i acuza pe ceilalti de "deturnarea de la tema discutiilor si insulte, cu singurul scop de a strica atmosfera".

Pentru unii, placerea de-a isi arata “muschii” si de-a avea ultimul cuvant este inegalabila si le da un aer de superioritate care ii face sa-si imagineze ca ar fi un fel de justitiari ai cafenelei, datori sa faca ordine si disciplina si sa ne dicteze ce si cum sa gandim si sa exprimam.

Din fericire sunt doar cateva cazuri (izolate sper… si sper sa ramana izolate) si multi participa la discutii nu numai cu placere dar si demonstrand ca n-au uitat cei 7 ani de-acasa.

Personal, am fost numita “troll” si am fost acuzata de limbaj “tare ales”, am fost pusa la colt ca sa nu ma amestec cu “oamenii mari” si am fost ignorata sau trimisa scolareste la buchia cartii, atunci cand am vrut sa ajut atat cat m-am priceput.

Peste multe am trecut insa cu vederea si-am lasat de la mine… ce sens ar fi avut sa procedez altfel. Dar, cu toate acestea, sunt putine persoane pe care as dori sa le intalnesc si in realitate (as putea sa le numar pe degete). Timpul a demonstrat ca prima impresie e de multe ori gresita si cativa cred ca atunci cand esti sincer si prietenos e fiindca le esti dator si li se cuvine.

Sunt convinsa ca cine doreste cu adevarat sa se intalneasca si cu ceilalti, va actiona ca atare si nu va sta cu mainile in san.

Din aceste multiple motive nu doresc sa ma mai simt obligata a incerca sa “organizez” (multi asteapta probabil servicii comparabile cu cele ale unei agentii de turism) sau sa conving pe cati mai multi sa ni se alature… sper sa nu fiu inteleasa gresit, dar data fiind calitatea si viteza de reactie precum si lipsa entuziasmului care ar crea o atmosfera mai putin nociva (in fond este o lume virtuala, de ce atata pasiune si indarjire) nu pot sa ma voluntariez la o astfel de “actiune” daca simt ca nu o voi face din toata inima.

Personal, cu mare placere ma voi intalni cu anumite persoane atunci cand distanta o va permite… si-atat.





~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#25081 (raspuns la: #25066) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adrian & co. - de carapiscum la: 15/10/2004 06:49:40
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Incepusem aseara sa-ti raspund dar dintr-o data s-a facut ceata si invalmaseala pe pagina si mi s-au dus gandurile scrise in neant. Acum incerc sa reeditez.

Un adevar despre religie este un adevar religios! Poti sau nu sa fii de acord cu el dar asta nu-i schimba in nici un fel calitatea sa teologica. Exista adevaruri si adevaruri. De aia mi se pare un pic pueril modul tau de abordare a subiectului prin prisma aceasta.

Vad ca nu s-a mai inteles un lucru important si unii s-au legat de cele scrise de mine inainte. E vorba de ceea ce am afirmat: "adevarul religios este copilul nostru de suflet pe care suntem datori intr-un fel sau altul sa-l protejam". Nu era vorba despre adevarul MEU, ci despre o generalizare la scara globala, nimic mai mult, nimic mai putin. Fiindca spunea cineva de demult cam asa: "am intalnit popoare care nu cunosteau scrierea sau folosirea/intrebuintarea banilor; am intalnit orase fara cetati si intarituri; am intalnit popoare care nu stiau sa scrie si sa citeasca... Dar un popor fara Dumnezeu n-a vazut inca nimeni!" (am parafrazat de undeva, Hypatia- ajutoor!). A, ca mai exista oameni care se cramponeaza acum de crestinatate la fel ca la inceputurile ei cand puternicii zilei ardeau pe rug sau ingropau de vii prin catacombe pe adeptii ei, asta-i alta poveste. Si intr-un fel nu ma mira. Stii tu vorba: "tara arde, babele se piaptana"!!! Asta se intampla mai ales aici pe forumul asta. Toti arata cu degetul spre ortodoxie si valorile ei (care, zic unii, nu mai sunt valori dp lor dv) si se intreaba ce a facut ea pt. omenire. Iar eu vin si le raspund pe fata: ce a facut lumea pt. ortodoxie? Nimic, iata ca nici macar sa existe si sa se manifeste nu o sa mai aiba voie fiindca "interesele" ei contravin unui anumit segment al populatiei ce striga sus si tare: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L, rastigneste-L!" Ca in fond asta se intampla. Dupa ce secole la rand biserica romaneasca a tinut flacara romanismului si a credintei arzanda, dupa ce secole la rand a dat cei mai de seama oameni de cultura, dupa ce ne-a pus condeiul in mana, ne-a invatat sa scriem si sa citim si apoi sa gandim noi insine, iata ca a venit vremea ca elevii/copiii de ieri sa se ridice impotriva dascalilor lor si sa strige cu nerusinare: nu va mai vrem si nu va mai recunoastem! Halal, n-am ce sa mai zic, de asta merge asa de bine in tara asta. Cine ai fi fost tu astazi, domnul meu, daca ortodoxia romaneasca n-ar fi existat pe aceste meleaguri? Iti spun eu: un nimeni, sau poate ca nici macar nu am mai fi existat ca natie. De aia am zis ca religia noastra ramane copilul nostru de suflet, in general vorbind. Fiindca pana una alta, atunci cand avem probleme mai mari decat putem noi duce, tot pe la portile manastirilor sau bisericilor poposim. Si atunci cand ne pierdem orice speranta intr-o viata mai buna, tot biserica vine si ne spune sa avem nadejde si sa credem ca binele va veni mai devreme sau mai tarziu. Altfel am ajunge sa nu ne mai suportam nici pe noi insine si am adopta intr-adevar strategia strutului adoptata, asa cum am spus, de americanii sinucigasi (si multi bolnavi mental).

Sa va spun ceva din experienta mea trecuta. Am fost candva impreuna cu un profesor de religie (student la doua facultati, actualmente calugarit si hirotinit preot) la o mare psihiatra din orasul nostru ca sa discutam unele probleme interesante. Printre altele am ajuns nu mai stiu cum la a-i adresa o intrebare aparent simpla: este sau nu crestina? A stat un pic si s-a gandit si a raspuns asa: eu sunt atee si nu cred in nici un dumnezeu; singurele aplicatii in viata mea sunt copiate din cartile pe care le-am studiat si totul in mintea mea se conduce numai dupa principii logice. La fel procedez si cu pacientii mei. DAR..., mi s-a intamplat nu de putine ori sa vina la mine oameni cu probleme atat de serioase si de greu abordabile (si implicit rezolvabile) incat am fost pusa in situatia ingrata de a nu le putea da nici un fel de suport concret, nici un fel de "medicament". Asa stand lucrurile si afland de la unii dintre ei ca au credinta intr-un dumnezeu, m-am gandit sa fac terapie cu ei prin intermediul slujitorilor bisericii- in sensul ca i-am trimis la niste duhovnici renumiti ca sa le rezolve ei, de va fi cu putinta, problemele. Asta pt. ca m-am gandit la binele lor intai si abia dupa aia la conceptiile mele despre Dumnezeu. Chiar am vrut sa-i pot ajuta si n-am avut cum, teoria pe care o cunosc nu da intotdeauna rezolvarile necesare.

In ce priveste toleranta de care vorbesti, sa avem pardon, dar nu stiu sincer daca nu cumva cineva, undeva, candva, a inventat o noua teorie despre toleranta mergand pana acolo incat a afirmat ca trebuie sa toleram pacatele din oameni, nu numai pe purtatorii acestora. Tu vrei sa admiti ca ortodoxia nu este toleranta? N-ai decat, dar uiti un fapt indubitabil si anume ca tocmai pe asta se cladeste ea si pe asta a si rezistat de-a lungul veacurilor: nu i-a infierat pe pacatosi (cum fac nu putine culte mai noi si mai vechi) ci a combatut pacatele acestora. Daca cineva s-a simtit confundat cu pacatele respective, atunci nu-i vina bisericii c-a ajuns la asa o stare depreciativa fata de sine incat s-a simtit ofensat direct. Biserica ortodoxa este singura (pe langa catolicism, desigur) care nu excomunica pe credinciosii ei, cat de pacatosi ar fi. Dimpotriva, pe toti vrea sa-i aduca la o stare de "jertfa si rascumparare" (teza de licenta, cred, a regretatului Prof. Pr. Galeriu) pt. ei insisi si pt. toata lumea. Adica o "unire in cuget si simtiri".

Vorbesti de toleranta numai in sanul unei anumite denominatiuni...? Asa o fi pe la altele, dar la ortodocsi toleranta este intr-adevar vie prin slujbele si viata ei duhovniceasca fiindca, oricat de bigoti, habotnici si de "ghebosi smeriti" ar parea unii crestini, nu ei sunt cei care se separa de restul lumii, ci restul lumii se separa de ei atunci cand isi alege calea cea larga si cu placeri trecatoare. Eu vad ca exista intoleranta mai degraba din partea unora ca cei de aici, nicidecum din partea crestinilor fata de atei (spre ex.).

"Oamenii religiosi" de care vorbesti tu nu sunt cei care au pastrat traditiile si obiceiurile primelor secole de crestinism, de aia nu pot cadea la un numitor comun. Toti si-au ingramadit invatatori dupa capul lor, asa cum zice Hristos, pt. ca n-au mai suferit inavatura cea buna si duhovniceasca. Asa ca acum fac orice ca sa-si castige noi adepti, de fapt sa fure dintre crestini. Stii ce spunea Ap. Pavel cand s-a pus problema taierii sau netaierii imprejur a crestinilor? Ca "in Hristos, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur poate ceva, ci fatura cea noua (sufletul curatit de pacate)"! Si zice in continuare ca "cei ce voiesc sa va taiati voi imprejur va silesc sa faceti aceasta CA SA SE LAUDE EI IN TRUPUL VOSTRU"! Cu alte cuvinte cine indeamna la schimbarea mentalitatii bisericii si a datinilor ei, aceia fac asta ca sa se laude ori ca ei sunt detinatorii singurului adevar, ori ca ca sa se laude cu numarul lor de prozeliti (in paranteza fie spus, se invart sume fabuloase pe la unele congregatii care se vor crestine dar care n-au nici o legatura cu Hristos- singura lor legatura este banul si influenta).

Si ca sa revin, religia chiar este o forma a cunoasterii vietii si lumii in general, dar o altfel de cunoastere. Cercetarile ultimilor ani se axeaza f. mult pe stiinte noi care n-au nici o legatura cu stiintele exacte. Tot mai multi tind sa creada ca vor ajunge sa studieze fenomene "paranormale" prin inducerea de stari de tot felul si prin simturi ascunse dar redescoperite in om. Sigur ca asa ceva nici nu se poate compara cu ceea ce presupune o viata duhovniceasca reala, spun numai ca pana si stiinta a mai lasat macaitul despre religie deoparte si s-a apucat sa studieze fenomene care altadata ii erau straine. Asta inseamna evolutie? Probabil, nu ne putem noi pronunta acum.

Si cu asta imi inchei pledoaria, argumentele fiecaruia in parte sunt diferite ca si punctele de vedere de la care pleaca. Argumentele pot fi aceleasi numai daca se schimba unghiul de privire al lucrurilor, altfel tot asa se intampla. Vrei numitor comun? Iata unul f. la indemana: Hristos!!! Cand oamenii vor inceta sa mai fie dispusi, din invidie si mandrie, la tot felul de concesii care contrazic invatatura de baza crestina, atunci si numai atunci se va realiza unitatea inclusiv fiintiala a bisericii universale. Altfel nu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25140 (raspuns la: #24953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hypatia - de carapiscum la: 15/10/2004 14:30:39
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
N-am ce sa mai zic, halal te-au mai ajutat unii pe aici. Poate trebuie sa le explici inca o data despre ce era vorba in subiectul tau, sau poate ca ar fi mai bine nici sa nu-i bagi in seama... Cine stie? Se vede treaba ca cineva a vrut cu tot dinadinsul sa nu-mi dea dreptate cand am zis ca aici se va vorbi DESPRE conflicte si nu DIN ele. Stii ce ma gandesc? Atunci cand se vor trezi cu nervii lor consumati degeaba si cand in sfarsit vor fi inteles ca experienta si exercitiul comunicarii pur si simplu nu ajung pt. a ramane om vertical, abia atunci se vor mai potoli spiritele- si chiar nici atunci. Dealtfel stii tu cum e: gura satului n-o poti opri vreodata.

Din titlul conferintei tale am dedus ca tii neaparat sa-ti faci o parere despre conflicte NUMAI in cafenea. Se pare insa ca majoritatea s-au ambalat la a vorbi despre conflicte in general si in mod special despre cele care plac fiecaruia in parte. Nu vreau sa iau partea nimanui si imi pare bine ca n-o faci la randul tau. Mai exista o vorba din tezaurul romanesc: daca te bagi in cocina/troaca...te mananca..."puricii"! ;} Interesul nostru ar trebui sa ramana intotdeauna impartialitatea- si punct de plecare, si punct de sprijin in teoretizari, si punct de trasare a concluziilor. Dar cum asa ceva este f. dificil fiindca fiinta umana este pe cat de complexa, pe atat de vanitoasa, nu putem decat spera ca nu se va intampla si aici ce s-a intamplat in toate razboaiele. Fiindca, pastrand proportiile, putem afirma ca acesta este acel "razboi nevazut" de care depinde in buna masura calitatea noastra de crestini si de oameni in general. Indiferent de care parte a baricadei te afli, indiferent ce cauza slujesti, un razboi nu va aduce niciodata ceva bun, nici macar pace. Ca parca zicea cineva ca pacea este in fapt pregatirea razboiului.

Lumea se intreaba necontenit, si unii au facut-o chiar aici: de unde atata ura si invidie? Din noi si numai din noi. Cica diavolul ramane uneori pur si simplu "fascinat" de metodele prin care oamenii gasesc sa-si faca rau, sa se razbune pe te miri ce temei. Cu toata rautatea lui proverbiala, nici macar el nu poate sa-si creada ochilor de ce se intampla uneori intre oameni. Asta nu inseamna totusi ca fiinta umana este rea in sine sau ca s-ar naste cu aceasta predispozitie. Nu, eu nu pot sa cred asa ceva. Eu cred in bunatatea fiintiala a omului si stiu ca rautatea vine in mare masura din schimbarea mentalitatilor lumii intregi in contextul parasirii credintei. Imi amintesc intotdeauna cele doua aspecte propuse de Scriptura ca luare aminte in viata de zi cu zi: rusinea de oameni si frica de Dumnezeu- frica aici cu sensul de rusine fata de Parintele atotmilostiv, nu cum interpreteaza o serie de oameni aceasta ca pe o frica in sens strict, literal. Eu cred ca de la acestea pleaca cel mai adesea conflictele, ca lumea de azi s-a transformat in judecatoare si si-a uitat rusinea de oameni si frica de Dumnezeu in cartea ferfenitita a istoriei. Da, ma repet, noi oamenii preferam sa fim judecatorii altora si sa dam dovada ca putem fi intocmai ca judecatorul din pilda data de Hristos: niciodata nu facea dreptate femeii ce venea la el. Doar insistentele su suprarea pe care i-o facea zilnic, numai acestea l-au determinat pana la urma sa-i rezolve cauza. Intrebarea mea acuma este urmatoarea: noi ce asteptam, sa apuna soarele peste mania noastra?

Ei bine, ce putem contrapune in cazul asta cand se isca niste conflicte nedorite? Am putea face aici o pledoarie numai pt. asa ceva si probabil ca n-ar mai incapea pe paginile cafenelei din pricina multimii de date ce s-ar scrie. Dar asa avem la indemana ceva f. simplu si relativ usor de indeplinit: DRAGOSTEA DE APROAPELE! Si asta ideal ar fi sa se manifeste inclusiv sau mai ales fata de dusmanii nostri. Nu zice Hristos, "daca iubiti pe fiii vostri ce faceti mai mult; oare nu si paganii fac acelasi lucru? [...] Dar Eu va zic voua: binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pt. cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Cel ceresc." Nu vrem sa fim fiii Lui? Nu-i nimic, atunci macar sa nu ne facem fiii rautatii!

Poate voi reveni cu alte interventii. Deocamdata mai adaug doar o observatie: iata cum s-a adeverit necesitatea crearii unui loc separat in cafenea, loc destinat reculegerii si/sau "privirii in oglinda". Domnule Daniel, aveti pe acest forum cel mai intemeiat motiv ca sa dati curs propunerii mele. Dealtfel nu stiu cum se face ca ultimele teme de discutie parca au plecat de la tema propusa de mine. Nu spun ca cineva m-a copiat, ci ca pur si simplu s-a intamplat sa aiba loc niste discutii exact in aceeasi directie si in acelasi timp.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25164 (raspuns la: #25028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adriane - de carapiscum la: 16/10/2004 10:49:39
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Iar te-ai manjit peste tot cu noroi si-ai iesit la atac crezand ca cineva o sa te stranga in brate de bucurie si de fericire cum arati. Uite cum o sa facem de acum inainte, ca sa nu ajungem la discutii inutile si iremediabil la certuri fara sens si rezolvare: fiecare o sa se joace in nisipul si cu lopatica lui, fara a supara pe celalalt. Eu unul nu te-am atacat cu nimic absolut asa incat imi rezerv dreptul de a te trece la ignorati in momentul in care vei mai continua sa manjesti cu degetele tale raschiate pline de noroi. Vrei sa ataci, n-ai decat, dar fa-o cu altii fiindca n-o sa-ti mearga si cu mine la fel cu ei. Iti recomand chiar sa citesti raspunsul Pr. Nistea pe forumul sau dat Denysei acum catva timp in urma.

Ai dreptul sa crezi ce vrei, cand vrei, cum vrei, sau poti sa nu crezi nimic. Nu ti-a fortat nimeni mana, ca daca ar fi fost asa cine stie daca nu ajungeai acum sa vrei sa-i strangi de gat pe crestini- si asa nu mai e decat un pas. Am mai avut cu o multime de persoane ca tine discutii asemanatoare... Stii la ce concluzie am ajuns pana la urma? Ca atunci cand nu mai au argumente sau contra-argumente, se incapataneaza numai sa nu-mi dea dreptate fiindca pur si simplu nu le place ideea de a da dreptate altora. De aceea de multe ori este o pierdere de vreme, si-am stiut asta inca de la inceput dar m-am gandit ca POATE iti vei mai schimba un pic atitudinea pe masura ce vom ajunge sa patrundem impreuna niste intelesuri mai adanci ale problemelor. Tu insa continui sa ramai la suprafata lucrurilor si de aceea n-am eu cum sa te fac sa intelegi. Poti s-o numesti neputinta, daca vrei neaparat. Asta insa nu te face pe tine biruitor. Stii, daca ai castigat meciul cu Germania si le-ai pierdut pe toate celelalte in calificari, atunci mai astepti cativa ani buni pana vei putea repara intrucatva ratarea. Si apoi, asta era un meci amical, nu trebuia sa te tatuezi si sa te razi in cap ca sa-ti sperii adversarii! Mai trage cate o gura de aer in piept si mai da o dusca de apa rece, poate-ti trece.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25256 (raspuns la: #25244) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ehehe, Pasageruleee... - de carapiscum la: 18/10/2004 04:19:46
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ai uitat cine detine publicatia in care a aparut articolul respectiv: dusmanul de moarte (DECLARAT) al ortodoxiei si al slujitorilor ei! Pt. mine personal logica de care se foloseste acest Iliescu (altul, nu ne ajungea unul singur?) este ilogica necesara gasirii nodului in papura. Stii, s-au gasit destui critici ale operelor sau autorilor de pretudindeni, dar daca ar fi fost pusi acestia in situatia de a debita ceva propriu, din creativitatea personala, ceva care sa marcheze (in sens bun) constiintele oamenilor si felul lor de-a fi, atunci nu si-ar mai fi gasit cuvintele mestesugite, ar fi ramas muti. Intr-un anume fel putem asemana pe un critic cu un troll la cafenea: acesta se hraneste numai din a face comentarii jegoase pe seama celor ce au opinii pertinente. Insa, desigur, este opinia lor si o respectam, chiar daca ei nici macar cu fundul nu dau vreo importanta teoremelor enuntate de cei pe care-i incrimineaza.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25390 (raspuns la: #25368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vremuri apocaliptice? - de kradu la: 19/10/2004 06:21:15
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
Lumea a fost si ramane asa cum a fost intotdeauna!
De la tragedia greaca aceasi "comedie"! Azi cu efecte speciale,
drama sau comedia e aceeasi! 100 de ani in urma oamenii comentau
in jurul unei carti! Azi, telnuvele sau shourile fac comentariul zilei!
Aceleasi lupte, aceleasi ambitii, gelozii si crime! Razboaiele la fel de crude si fara sens! .... si pot fi vizionate pe CNN!
Interesant si de remarcat e viteza stirilor cu precadere a celor proaste!
Viteza deplasarii, automobil si avion! Alergam dupa o clipa de liniste
greu de gasit in viltoarea zilei, alunecam in melancolie si ne amintim
lucrurii simple din copilarie! Lucrurile acolo in lumea viselor par altfel decit erau ele de fapt, dar asta ne ajuta sa trecem peste momente critice!
Gasim clima schimbatoare si verile fierbinti, dar asa erau si pe vremea bunicilor, stirile ne tulbura si vedem apocalipsa, dar asa era si pe timpul navalei tatarilor, atunci zvonul sosea in viteza calului.
Toata tehnologia care ne ajuta azi de la spalatul vaselor la computer
e similara cu folosirea a unei energii generata sa zicem in jur de 30 de scalvi! Fiecare e intr-un fel imparatul dar si propiul sau scalv!
Unde e apocalipsa?
Angaasa sau linistea vin de cele mai multe ori din noi insine!
Sunt acolo trebuie insa sa le gasim si sa stim sa le balansam!

pentru anisia - de desdemona la: 20/10/2004 16:43:03
(la: Prietenia si prietenii)
Draga anisia, te rog sa mi te adresezi cu 'tu' (nu m-am considerat niciodata vrednica de oficialul 'dvs' - decat, poate, seara pe clar de luna, cand vin trubadurii sa-si ofteze cantecele sub balconul meu, dar cum asta nu se intampla prea des, ma surprinde sa nu fiu tutuita). Pe de alta parte, daca dumneavoastra preferati adresarea in aceasta forma, pot sa o fac (daca mi-o spuneti). Pana atunci insa, prefer sa fiu cu toti 'per tu' ca de la virtual la virtual.
Nu stiu daca inteleg exact sensul afirmatiei 'multe din prieteniile de(...) acum sunt bazate pe interes'. In ce sens: interesul cuiva sa-ti fie prieten fiindca obtine ceva de pe urma ta sau in sensul de-a avea interese comune (pictura, conversatie, natura, calculatoare)? Daca e al doilea sens (ceea ce nu pare a fi probabil) e perfect normal, daca nu ai nimic in comun cu cineva nu ai ce discuta cu el. Daca e in primul sens, aceea nu mai este prietenie. Dar poate sa fie ceva intermediar intre acestea doua si anume: o persoana cu care ai cateva lucruri in comun, si careia ii dai mai multa importanta decat i-ai da in mod normal fiindca prezenta ei iti este utila. Cum ar fi persoana cu care te duci la sport. Ea poate trece drept o 'prietena' mai ales daca de ani de zile mergi la sport impreuna cu ea, desi efectiv nu comunici bine cu ea si nu ti-ai 'deschide inima' in fata ei. Astfel, prin forta imprejurarilor (si din interes, acela de-a nu fi singura) cultivi relatia in ciuda lipsei de inclinatie. Aici se poate spune ca nu e prietenie adevarata, fiind mai mult 'camaraderie'.
In fine, am senzatia ca nu la acest lucru te-ai referit, ci la 'bisericutze'=grupulete (pe care le amintesti pe urma). Acestea au implicit o caracteristica: resping persoanele care nu le apartin. Am intalnit in trecut trei astfel de momente, si in unele dintre acestea eram un fel de 'fortza de mentinere a pacii'. In scoala generala (pe la 6-8 anisori) imi amintesc foarte bine ca in clasa noastra se creasera (intre fete) doua 'partide' in jurul unor 'lidere' care erau ambele cam dominatoare si hotarata, si nu se prea iubeau reciproc. Normal, fiecare din ele recruta prozeliti printre fetele inocente din clasa. Si asa se facuse ca la un moment dat una din clici incepuse sa persecute un membru mai timid al 'opozitiei', prin excluziune de la activitatile comune. Ca sa isi desavarseasca victoria, au venit si la mine sa ma convinga sa 'nu ma joc cu' X. Mare greseala! Eu de mica am avut valentze de justitziar (sau schtroumpf moralist) si imediat am inceput o campanie anti-clica, convingand (cu debitul meu mare inca de pe atunci) pe oricine voia sa ma asculte ca nu e corect sa faca asa, ca nimeni nu castiga din asta, si ca nimeni nu are dreptul sa impuna regulile sale asupra grupului. In fine, am reusit sa castig procesul, si partial, antipatia celor doua 'sefe' (fiindca m-am opus si celuilalt grup cu alte ocazii) ulterior au mai fost conflicte dar nu majore, si clasa noastra a fost relativ unita. Mai grava a fost problema cu baietii (la varsta aceea ne uram ca romanii si turcii) si ne luam chiar la bataie in numele dreptatii (si feminismului ?). Dar asta era alta poveste, cu toate ca ne-am batut cu pumni si palme (si cu bulgari de zapada) am avut mereu mare respect unii pentru altii. O clasa normala, ce mai.
Altfel de situatie a existat in liceu, asemanatoare in esenta, diferita in rezultate. Imediat dupa ce am inceput scoala in clasa a IXa, s-a format prima 'gasca', in urma unor chefuri si dupa ce ne-am cunoscut un pic. La inceput, grupul a fost cu 'intrare libera' dar ulterior au aparut vreo 2-3 persoane care au inceput sa 'dea nota de cool' a grupului. Crezi ca au fost persoanele cele mai valoroase ? Nu, persoanele cele mai 'infipte' si obisnuite sa domine. La nici o luna de la crearea, grupului au inceput presiunile asupra celor ce nu se conformau 'standardului', iar pentru adminterea de noi membri de-obicei trebuia sa te arati foarte ingaduitor cu 'sefii', sa te lasi umilit, dupa care erai acceptat. Persoanele cu bun simt care oscilau la 'periferie' au plecat imediat, altii mai cu personalitate au ramas (dupa o infruntare personala cu 'sefii'). In timpul asta si eu ma aflam la 'periferie' dar ca de obicei nu mi-am dat seama ce se intampla (sunt foarte distrata, si daca ceva nu e scris negru pe alb il ignor total). Ceva mai tarziu mi-am manifestat interesul pentru grup si am vrut sa fiu admisa, intre timp 'puterea' trecuse in mainile unei persoane care desi era cam dominatoare, era si cea mai iubita ca lider, si cel putin merita pozitia). In momentul acela eu faceam parte dintr-un altfel de grupuletz (de fapt eram 3 prieteni buni). Abia cand mi-am manifestat adeziunea la 'gasca' am constatat conflictul. Eu as fi fost admisa dar numai fara ceilalti doi prieteni (existand oarecare animozitati intre ei si amicii mei). Fiind pusa in fata unei astfel de alegeri, am renuntat la 'membership' in 'gasca'. Ulterior mi-am dat seama ca as fi putut sa aderez totusi, si sa continui si cu ceilalti 2, dar ar fi cerut mai mult timp si intelegere (si eu eram tare tanara si cam naiva). Marturisesc ca atat timp cat eram la 'periferia gastii' cei dinauntru ma considerau cam ciudata.
A treia situatie s-a petrecut cumva independent de mine. Un grup de oameni (vreo 30) ce se cunosteau de mult au avut pareri diferite cu privire la o fapta facuta de-o persoana. Unii au aprobat-o altii au condamnat-o, si s-au impartit in grupuri impotriva ei. Eu am considerat ca ambele parti au dreptate si ca schizma nu are nici un rost (fiind o adevarata copilarie in comportament) dar nu m-am implicat deloc in rezolvarea ei. Speram ca timpul sa le dovedeasca ca s-au inselat ... nu in ce priveste condamnarea sau nu a acelei fapte ci in ce priveste impartirea in grupuri.

Aici unde sunt acum (de cateva luni) nu imi vine sa imi fac prieteni. E si un serviciu temporar si nu stiu dupa cele cateva luni daca voi mai sta aici sau intr-un oras la sute de km distanta. Placerile Frantei. Dar parca nu mi-e usor sa ma explic, sa ma deschid in fata unor persoane care vor trece prin viata mea in 2 ani si nu le voi mai vedea dupa aceea. Altfel cunosc zeci de oameni in care am investit afectiv, si se afla prin diferite tzari si continente: in India, in Madagascar, in America, in Columbia, in toate tzarile din EU, si mi se pare ca pierzand aceste persoane am pierdut parti din mine.
Cred ca ti-am raspuns mai multe decat trebuia, sper sa nu te fi plictisit, si daca da, imi cer scuze pentru timpul ce l-ai pierdut citind mesajul asta. Sper ca ti-am raspuns la intrebare, daca nu e asa, sune-mi.

O zi buna !

Desdemonita
#25675 (raspuns la: #25575) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Mary - de ueit la: 20/10/2004 21:45:29
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Chiar asa de simplu sa fie cum ne propui tu sa credem ? Nu poate fi.
Sa credem deci in stiinta cind e vorba de Suflet ???"

Creierul este extrem de complex, numai simplu nu e. In spatele acestei simple concluzii se afla munca multor oameni, timp de sute de ani.

"Ce este stiinta !? Doar un produs, (tot) al creierului nostru ! Doar un cuvint, in final, pe care l-am ales tot noi pentru a ne putea defini cumva nivelul la care am ajuns, noi oamenii, sau el, creierul uman la un moment dat... Putem sa o numim si altfel, in loc de stiinta, ""progresul omenirii, la un moment dat""….de exemplu."

Stiintza nu este numai un produs al creierului nostru. Cercetatorii nu stau pur si simplu si imagineaza teorii. Stiintza se construieste prin acumularea experientzei multor oameni urmata de trecerea prin filtrul logicii. Este modul prin care oamenii pot sa dea un sens universului in care traiesc.

"Nu putem crede orbeste in acest "moment" la care a ajuns stiinta."

Spre deosebire de religie, stiintza nu predinde a "crede orbeste". Oricine, cu rabdare, poate verifica modul in care rezultatele au fost obtinute. De altfel o noua teorie este atent studiata de intreaga comunitate din domeniu, astfel ca shansele de eroare, desi exista sunt pe cat posibil reduse.

"Pentru ca ea nu este o garantie ca reprezinta adevarul universal."

Un exemplu de garantie a adevarului universal?

"Deci sa ne limitam mintile la stadiul la care am ajuns la un moment dat, nu inseamna ca ii sintem de ajutor stiintei, inseamna ca o boicotem."

Corect. De asta am shi propus sa abandonam o teorie elaborata cu mii de ani in urma (religia) in favoarea uneia care ne poate duce mai departe. Spune-mi te rog, care au fost progresele facute de teologie in ultimii 1500 de ani? Ce contributie a adus ea la evolutzia umanitatzii? Cum ne-a ajutat ea in lupta cu bolile? Scoaterea dracilor din bolnavii de epilepsie, tratarea ciumei prin rugaciune sau arderea de vii a evreilor si "vrajitoarelor", indemnul la prostie in schimbul unei vietzi eterne in paradis? Un medicament nou care ucide cativa oameni poate trimite dupa gratii pe cei ce l-au facut. Stiintza isi permite arareori erori. Cand o teorie este demonstrata falsa, este abandonata. Religia a tinut oamenii in ignorantza shi asta a costat milioane de vietzi. Rasunatoarele eshecuri sunt insa dosite cu lashitate.

"Dar hai sa ne gindim la suflet prin prisma calculatorului cu monitor, cum propui ."

Am precizat anterior ca nu am intentionat o analogie perfecta creier - calculator. Imi asum gresheala.

"In primul rind imaginea este mai degraba rezultatul computerului si nu al monitorului..."

Nu mi s-a parut necesar a intra in detalii. Modul cum un sir de biti e trimis din placa grafica nu mi se pare relevant pentru discutie. Oricum, pot fi de acord cu tine.

"Imaginea exista si fara monitor, in calculator, monitorul o face numai disponibila vederii noastre."

Shi memoria noastra exista in creier, iar mintea o interpreteaza.

Deci, dupa ce inchizi calculatorul, imaginea dispare de pe monitor dar nu si din calculator, daca ai avut grija si ai salvat-o ….:))

Ea este insa in calculator, nu pluteshte intr-un univers paralel. Am zis eu ca memoria se shterge instantaneu? De altfel, in cazul unor leziuni cerebrale se intampla intocmai asha. Bolnavul nu retzine nimic mai mult decat cateva minute. Creierul devine RAM. Unde e sufletul? Shi daca n-are cine sa o salveze?

"Deci, daca imaginea dispare este numai vis-a-vis de ceea ce percepem visual, pentru ca nu mai este valabila vederii."

Ce imagine e aia pe care nu o potzi vedea? Ce relevantza are asta inproblema sufletului?

"Oare ce se intimpla dupa ce murim?? Nu stim….. daca am stii am revolutiona stiinta, de care vorbesti….."

Eu stiu. Shtiu shi altzii. Cred ca stii shi tu acum. Ia ia tu calculatorul ala cu imaginea shi tranteshte-l vartos de cateva ori. Sa-mi spui dupa aia ce ai mai recuperat.

"Dar daca murind fizic nu mai e nimic pe urma, numai gindind ca o posibilitate si mi se pare o jignire adusa omenirii, a tot ceea ce sintem, si ne straduim sa fim."

Asha ne invatza biserica. Viatza asta nu ne foloseshte la nimic, nu are nici un scop. Eu am un scop, poate mai multe. Eu mi le-am propus si ma simt fericit daca le indeplinesc. A contribui cu ceva la avansul societatzii poate fi un scop. Vrei sa spui ca tu nu faci nimic altceva decat sa te gandeshti la viatza de apoi, iar daca faci un bine il faci nu din empatie ci pentru o bila alba acolo sus? Shi care este de fapt acest scop ultim pe care biserica ni-l ofera?

Dupa ce murim raman amintirile shi lucrurile pe care le-am facut. Inainte de a ne nashte nu existam. Asta nu ne deranjeaza. Shi nici pe altzii.

"Pur si simplu nu simt ca face rost sa ne nastem ca sa murim si toate urmele sa ne fie sterse. De peste tot.
Nu pot crede ca Dumnezeu si-ar fi pierdut timpul sa faca doar niste jucarii care dupa ce li se consuma bateriile sa le arunci la gunoi.
Am spus Dumnezeu fara sa ma gindesc de fapt...Vocea subconstientului a fost mai tare..."

Am spus-o shi mai devreme. O teorie falsa nu devine adevarata doar pentru ca asha am vrea noi. Putem sa ne autosugestionam ca e adevarata, dar tot falsa ramane.

Un comentariu la incheierea ta:

In mod evident materia nu dispare, se transforma. Dar ea persista tot ca materie, nu ca o entitate fantomatica in transcedent. In sensul asta suntem nemuritori.
In prezent unii oameni se congeleaza. Sunt sceptic in ceea ce priveshte shansele lor de inviere, da' mai shti?

Este de asemeni teoretic posibil sa mentii un om in viatza indefinit. Poate chiar sa-i salvezi creierul pe un calculator shi sa-i incarci constiintza intr-un corp clonat.

Toate astea sunt posibil de imaginat shi poate in viitor vor deveni realitate. Sa incercam sa facem nemurirea FIZICA o realitate. Dar se pare ca oamenii inca aleg cioara din par.

As remarca in concluzie ca exemplele pe care le-ai dat sunt toate din universul material. Este de intzeles. Este ushor sa vorbim despre suflet, cum o sa zburde el de colo colo, dar adevarul e ca habar nu avem despre ce vorbim. O inteligentza lipsita de suport material este de neimaginat, o abstractiune. Ce ne spune teologia?- Misterioase sunt caile Domnului!

Cu tot respectul,
Ionutz
#25729 (raspuns la: #25706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"1) inteleg ca ar ajuta astfe - de admin la: 21/10/2004 11:46:53
(la: Sugestii!)
"1) inteleg ca ar ajuta astfel de detalii, dar chiar traiesti sub iluzia ca de fiecare cind scriu ceva pe cafenea eu tin cont de astfel de detalii? :)"

Dom'le, cand strigi "mi s-a sters un mesaj! de ce?", atunci insaemna ca stii la ce mesaj te referi. Nespa?


"2) te inseli cind spui ca e problema mea; e a ta. Si vei mai auzi de ea, probabil de la altii."

Asta seamana cu a merge la politie si a reclama "mi s-a furat un obiect foarte valoros, prindeti hotul!". Cand politaiu' te intreaba "ce obiect vi s-a furat domnu'? si in ce imprejurari?", tu ii raspunzi "nu vreau sa va spun, si nu e problema mea, e problema voastra, gasiti hotul".

In vecii vecilor nu se va rezolva o problema atata vreme cat nici macar nu a fost definita. Asadar, stimati utilizatori, fara "ce, cine, cum si cand" nu putem face investigatii. Doar batand din picior nu putem avansa, si e nevoie de cooperare din ambele parti.
#25780 (raspuns la: #21191) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Mary - de ueit la: 22/10/2004 19:22:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Eu am ales sa cred ca sufletul este parte din ceva ce nu moare niciodata, iar tu, crezi ca un ateist sau probabil agnostic, altceva."

Doua observatzii:

1) Sunt ateu, nu agnostic.
2) Parerea mea ca sufletul nu e nemuritor nu se datoreaza faptului ca sunt ateu. Pur shi simplu nu am gasit nici un fel de informatzii credibile ca in afara de procesele fizico-chimice din capul nostru ar mai fi shi altceva. Nu vad de ce prezentza unui suflet nemuritor ar fi un argument pentru existentza lui Dumnezeu sau de ce inexistentza lui Dumnezeu ar exclude posibilitatea nemuririi.

"Libertatea credintei este doar la temelia democratiei....Sa nu sapam la ea prea adinc...:)"

Prin discutzia noastra tocmai ne exercitam aceasta libertate, o intarim. Sunt intru totul pentru libertatea credintzei.

"Deci, inainte de a ne inversuna prea mult fiecare, hai sa ne respectam credintele si sa ne contrazicem eventual numai daca avem argumente ce pot revolutiona stiinta..."

Nu sunt invershunat, imi cer scuze daca am parut asha. Nu shtiu ce inseamna exact "sa ne respectam credintele". Respect omul cu care vorbesc, dar credintza lui? Eu, de exemplu, prefer ca altcineva sa-mi spuna daca ce cred eu e greshit, cu conditzia sa-mi poata explica de ce. Cred ca scopul fiecaruia trebuie sa fie aflarea adevarului shi nu staruirea intr-o credintza fie ea falsa sau nu. Uite, de pilda tu nu ai vrea ca arabii aia care explodeaza peste tot sa priceapa ca sunt pe o cale greshita? Ar fi mai bine shi pentru ei shi pentru noi.

"Tu insa spui hotarit si convins ca stii. Zici :""Eu stiu. Shtiu shi altzii.''
Uimitor."

Nu o lua in sens absolut. Nimic nu potzi shti cu sigurantza 100%. Poate totul e o iluzie, poate traim intr-un univers de tip Matrix, poate un pui de zeu se mai joaca la tastatura, cine shtie? Problema e ca luarea in calcul a acestor posibilitatzi nu te ajuta cu nimic. Nu traim o veshnicie shi trebuie sa luam decizii intr-un timp limitat. Nu avem cum sa testam toate ipotezele. De exemplu este posibil ca una dintre miile de religii, existente sau disparute, sa fie adevarata. Cum insa nici una nu a produs dovezi credibile eu consider ca putem, cu o destul de mica marja de eroare sa admitem ca sunt false. Fara indoiala, la aparitzia acestor dovezi imi voi schimba punctul de vedere. Pana atunci prefer sa zic ca shtiu ca nu sunt adevarate.

"Eu nu stiu...Si prefer si sper sa aflu pe alte cai decit cea propusa de tine. Nu , nu mi-am trintit virtos calculatorul.... Sper ca tu nu asa ai aflat ! ;)"

Scuze, eram cam obosit. Inceraca "format".

Numai bine!

P.S.
Uite ca gasii shi eu o vorba deshteapta:

"You shall see the truth, and the truth shall set you free" - Jesus Christ
#25972 (raspuns la: #25912) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Voi scuipa... - de camyb1981 la: 25/10/2004 10:46:10
(la: BUCĂŢELE DE RAHAT)
Din pacate, a fost destul de greu sa gasesti Vian pina acum, eu cind ma documentam pentru lucrare acum doi ani si ceva, m-a ajutat profesoara mea de literatura sa imprumut un volum de opere publicat in Franta.

Din cite stiu, doar trei din romanele lui au fost traduse la noi, cele pe care le-am mentionat. Pe cel in discutie ("Voi scuipa...") mi l-am cumparat si eu, daca vrei ti-l imprumut cu placere dupa ce il recuperez de la un prieten.

In ce-i priveste pe ceilalti autori mentionati de tine, trebuie sa recunosc cu toata rusinea aferenta ca nu pot sa ma pronunt pentru ca nu am citit nimic care sa le apartina, poate ma ajuti si tu in sensul asta.

Si nu gasesc ca e vreo atentare la intimitate faptul ca adresezi cuiva citeva vorbe de bun simt, si mai ales de interes pentru respectivul(a), adica eu in cazul asta:). Daca reusim sa ne sincronizam pe messenger, cu mare placere.

Numai bine!

#26144 (raspuns la: #25920) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre maestrii spirituali - de spirit_intelept la: 26/10/2004 00:39:48
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
In legatura cu maestrii spirituali, probabil te-ai referit la un raspuns de-al meu anterior. Este un aspect destul de complex si la nivel de maestru nu se mai pune problema ca ei nu ar fi desavarsiti, ei ajungand pe verticala pana la starea de indumnezeire, de "copii ai lui Dumnezeu".
Este in schimb vorba de asa numita "extindere pe orizontala" si anume despre influenta pe care aceste fiinte o exercita in jurul lor.

In acest sens avem o multime de etape, de la pustnicul singuratic si pana la creatorul de religii. Deoarece un maestru spiritual autentic este in marea majoritate a cazurilor perfect integrat in ceea ce face, nu putem spune ca unul ar fi mai "lenes", sau altul mai "egoist" si nu vrea sa-i ajute si pe altii. Pur si simplu asta este misiunea lor spirituala pe pamant si fiecare are de actionat intr-un anumit fel.

Oricum, realizezi ca din punct de vedere a ceea ce un maestru realizeaza, este o mare diferenta intre un ascet care traieste in singuratate (desi intr-un anumit fel chiar si acesta ii ajuta pe ceilalti) si o fiinta de talia lui Buddha, care a transformat vietile la miliarde de oameni. Asta ca sa nu mai vorbim de Iisus, a carui amprenta spirituala se simte practic in toata civilizatia moderna.

Spirit Intelept
#26202 (raspuns la: #25970) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Hypatia - de desdemona la: 26/10/2004 12:58:11
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
Hop, sar si eu (din shantzul meu) unde am stat cuminte si am citit in liniste discutiile. Si ma tem ca am sarit pentru nimic mai bun decat sa incerc saiti critic un mesaj in mod civilizat (si cu motivatia principala in speranta de-ati fi utila). De la inceput imi cer scuze pentru ca imi iau libertatea de-a spune lucruri neplacute. Iti pastrez cel mai mare respect si apreciere.
Tu crezi ca nu ataci pe nimeni, dar din mesajul tau 26228 se subinteleg mai multe lucruri care ar putea irita pe altii. Daca acesti altii sunt iritati de ele, iti vor raspunde si tu te vei supara, dar sper sa vezi in urma analizei mele ca samanta discordiei e ... chiar printre rândurile tale.
Incep: "... parerea, mi-am permis si eu sa o spun pe a mea. Putea sa placa sau nu."
O parere e ceea ce este, spusa in scopul de a exprima o idee, si nu de a placea cuiva. De ce iti pui problema daca place sau nu altora ? Daca te supara ca parerea ta 'nu place altora' inseamna ca te asteptai ca toti ceilalti sa fie de acord cu ea, si atunci ce rost mai avea sa o spui ?
"am inteles si eu ca oamenii nostri nu doresc armonia, intelegerea ci doresc cu ardoare sa intretina conflictul, indiferent de nivelul de intensitate". Aici avem de-a face cu o acuzatie grava (grava fiindca e generalizata, grava ar fi si individualizata). Pun pariu ca multi dintre cei ce iti citesc randurile nu sunt incantati de-a fi inclusi in aceasta categorie (acuzatia fiind falsa in cazul lor).
"Cat priveste planul, dincolo de tendintele sale pedagogice" - aici nu e vorba de ceva neplacut subinteles, ci doar ceva constatat de multi: oricine incearca sa dea lectii adultilor fara a se scuza pentru pozitia de superioritate pe care si-o aroga, risca sa fie respins.
"discutii civilizate, prin care oamenii sa se respecte si sa-si respecte punctele de vedere. Se pare ca nici asta nu se doreste" - aici e alta acuzatie subinteleasa: ii acuzi pe toti in general (nu vad sa fi restrans sensul la o minoritate) de a nu dori discutii civilizate, de-a nu se respecta intre ei si de-a nu-si respecta unii altora punctele de vedere. Acest lucru nu e adevarat pentru 95% din utilizatori.
"cand nu-mi este tolerata exprimarea punctelor de vedere" - nu cred ca e vorba de-a nu-ti fi tolerata opinia. Sunt convinsa ca cei mai multi sunt de acord cu tine, ca respectul persoanei, opiniilor, discutia civilizata si dorinta de oprire a conflictului sunt o solutie valabila.
Obiectiile care s-au ridicat sunt probabil legate de aspecte particulare ale felului tau de exprimare. Mici detalii pe care le-ai omis (ca de exemplu a preciza cand e vorba de o minoritate) au avut darul de-a irita pe altii, care au reactionat la aceste detalii. Iar tu te-ai suparat si ai simtit ca toti sunt impotriva opiniei tale si a dreptului la ea. Dar nu e adevarat. Daca imi amintesc bine, multi au protestat fata de faptul ca te-ai purtat ca o profesoara fata de copii la scoala. Asta insa nu are nimic de-a face cu opiniile tale.
Te rog frumos, nu te supara. Am incercat sa analizez un mesaj de-al tau ca sa iti atrag atentia la posibile surse de neplacere din el, de care poate nu esti constienta. Am vorbit clar si fara inconjur, si e posibil ca m-am inselat intr-o privinta sau in toate, sau ca te-am ranit, imi cer din nou scuze. Nu sunt o autoritate in domeniu, si am facut-o in speranta ca te voi ajuta sa te intelegi pe tine (sau pe ceilalti). In nici un caz n-am vrut sa te impiedic sa iti spui parerea sau sa te atac. Spun si eu ca Ozzy: "I love you, sis".


Desdemonitza
#26254 (raspuns la: #26228) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...