comentarii

a avea ranchiuna


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ranchiuna - de thebrightside la: 04/01/2006 11:34:31
(la: Despre prima dragoste)
Si nu l-am mai iubit.
Asa cum odata l-am suit pe piedestal, asa l-am dat si jos. Nu am vrut sa ramana acolo pentru ca l-a preferat pe 'nu stiu'. Ranchiuna.

Nu pot sa fiu ipocrita. Din cand in cand ceva imi aminteste de el si amintirile sunt toate frumoase. Chiar si cele de dupa. Dulci-amarui.



Zambeste, promit ca n'o sa te doara
#98435 (raspuns la: #98380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
greseli, in continuare - de papadie67 la: 22/09/2003 23:54:49
(la: Greseli?)
Hee,He!

Va raspund, lejer amuzat, deoarece mi-ati trezit curiozitatea prin a o fi mentionat pe Isabela. Mi-a scapat corelatia cu pantalonii, dar nefiind la prima scapare si cu atat mai putin in pantaloni, va adresez, iata, intrebarea:
Isabela...care?
Caci Secolul conteaza, nu-i asa?...
De Castilla?
De Geaba?
De Te Grabesti, Pocnesti?
De Bata-n Balta?
De Ce Sa nu-nfiripam O Prietenie Trainica, de-acu'-nainte?

Fara nici-un fel de ranchiuna si cu mult respect pt. Pastorel T.
#352 (raspuns la: #351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu ajunge doar ignorarea - de JCC la: 04/11/2003 11:14:02
(la: Ce este un troll? ("Nu hraniti troll-ul!"))
cred ca procedura este alta :

1. banezi mai intai pe trolleur (de pe toate mesajele tale, minimum 30 de zile)

2. daca vrei sa-l ignori peste tot, sa nu-i mai vezi nici un comentariu si la alte gazde, apesi "ignora"

3. stergi mesajul (daca-l stergi inainte, nu-l poti bana, nici ignora)

ca sa ignori doar, nu-i vezi tu mesajul, dar ceilalti il vad, deci scopul este atins, polueaza subiectul, incarcarea devine greoaie, lumea isi pierde rabdarea cautand ceva la subiect, iar discutia este "omorata"

daca cineva scapa o gluma pe ici pe colo, nu-i grav, dar daca in 10 mesaje la rand iti scrie "frunza verde leustean"... nu mai poate fi o simpla coincidenta!

Sunt cativa tipi abjecti pe aici, n-au respect de nimeni si de nimic (cum sa aiba, cand le lipseste chiar respectul de ei-însusi?),
in viata de toate zilele plin de venin si ura pentru cei care reusesc sa faca ceva,
Vin pe forumuri sa-si descarce nimicnicia si sfrustrarile, sa distruga ce fac altii muncind. Ura si ranchiuna, murdaresc tot ce ating..
Vin sa faca economie... costa mai ieftin internetul decat platirea consultatiilor la un psy.

Ignorarea nu este de ajuns, ar trebui dati afara pur si simplu, n-au decat sa-si faca ei un forum, daca-s asa lumini..

Venim sa discutam, sa schimbam opinii, ne pierdem timpul sa banam si sa stergem mesaje...
ca precum paduchii, inlaturi unul, dar inainte iti face 10 ousoare..
#3171 (raspuns la: #3168) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce motive te-ar determina sa ramai?... - de adypop la: 10/01/2004 16:14:33
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Este o intrebare care se pune din ce in ce mai des. Se spune ca Ro este tara tuturor posibilitatilor... Total gresit. Poate a tuturor ...rautatilor. Pentru ca Ranchiuna, Invidia si Spiritul Raului sunt cei ce ne conduc. Nu ai nici speranta ca exista posibilitatea une vieti decente.
Ca sa confirm ceea ce am sustinut mai sus am sa spun o mica poveste.
Un OARECARE dupa un timp de cautari a gasit o solutie novatoare la oarece activitate. Pritenii l-au sfatuit sa breveteze solutia, ceea ce a si facut. Intamplarea face ca directorul OSIM sa ia cunostinta de aceasta inventie si sa spuna ca solutia este simpla dar ideia este geniala.
Omul a incercat sa gaseasca pe cineva cu bani ca s-o puna in practica, ii trebuiau circa 15 mii de euro. Nu a gasit niceieri pe cineva dispus sa faca aceasta investitie cu toate ca cei solicitati aruncau cu zecile de mii la rulete si altele... dar nu pentru aceasta inventie. De ce? Simplu, ca intrevedea ca aceasta inventie il va imbogati atat pe el dar si pe amaratul de inventator...
A fost sfatuit sa mearga afara si sa cesioneze inventia unui investitor strain, care sesizand imediat ca-i rost de castig pentru el, a cumparat imediat inventia fara sa-l preocupe ca se imbogateste inventatorul.
Mai departe ce s-a intamplat? Simplu. Investitorul a deschis o fabrica noua, a dat de lucru la mii de conationali, bugetul tarii castiga, iar inventatorul a emigrat si oduce bine merci...
Ce parere aveti?
Sixpack alias Anonim - de Mary la: 24/06/2004 14:18:16
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Multumesc mult pentru linkul de relaxare anonim cu nume de sixpack. Real good, funny...
Acum ca ma simt foarte relaxat ...(a)de fapt...si iti trmit si eu cite ceva din ce se gaseste de fapt cu usurinta in marele Web.Daca vrei mai multe inofrmatii, tot ce trebuie sa faci este sa tiparesti la Google cuvintele ``minciunile lui Bush`` pe una din limbile vorbite de tine, pe care o stapinesti tu cel mai bine, engleza, romina etc.
Dupa ce citesti si vei fi cit de cit mai informat , iti propun sa te relaxezi si tu un pic cu linkul pe care il recomand eu (tuturor) :
www.screentoys.com

Deci ai aici unul din textele gasite cu ajutorul lui Google...
John Le Carré:
„M-am saturat de minciunile lui Bush si Blair!“

In cotidianul Times a publicat un dur articol anti-Bush. La BBC a facut cateva declaratii acide la adresa lui Tony Blair. Ultimul sau roman, Absolute friends (Prieteni totali), aparut recent, este o carte polemica, o necrutatoare sarja indreptata impotriva politicii externe americane. „Ce se intampla cu dvs., John Le Carré?“, a fost intrebat marele scriitor, autor de romane politiste, unele rezultate din experienta sa de fost angajat al serviciilor britanice de informatii externe. Raspunsurile lui Carré curg suvoi. Un suvoi al revoltei si maniei.
„America a intrat intr-una dintre perioadele ei de nebunie, iar cea de fata este, cred eu, mai rea decat toate celelalte care i-au marcat istoria: mai rea decat maccarthysmul, mai rea decat Golful Porcilor si, potential, mai dezastruoasa pe termen lung decat razboiul din Vietnam.“

„Ceea ce s-a intamplat dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 este revoltator. A fost declarat un razboi impotriva terorismului. Si reactualizata frazeologia folosita de aliati impotriva nazistilor si a comunistilor: «imperiul raului». Presei i s-a pus calus, iar opinia publica a fost indusa in eroare. Este interzis sa spui ca i-am antrenat si ajutat pe mujahedini in lupta lor impotriva imperiului sovietic al raului. Este interzis sa spui ca Musharraf (presedintele Pakistanului - n.n.) facea parte din cercurile apropiate de Al-Qaeda si ca a incheiat acorduri cu Osama bin Laden. Si mai ales este interzis sa dai de inteles ca insusi Osama a fost poate antrenat de Statele Unite.“

„Neoconservatorii prevazusera un nou razboi impotriva Irakului cu mult inainte de 11 septembrie. Si s-au folosit de bin Laden ca sa lupte impotriva lui Saddam. Intr-un fel, Osama si Bush sunt facuti unul pentru altul: nici unul nu accepta jumatatea de masura. Revenind, neoconservatorii i-au prezentat lui Clinton planurile invaziei, iar el a declarat ca ideea este buna, ca il detesta pe Saddam, dar ca acesta ocupa doar locul trei pe lista sa de prioritati. Azi, multumita lui Richard Clarke, consilier pe probleme de antiterorism, stim ca, la 11 septembrie, Bush le-a spus serviciilor sale secrete: «Faceti in asa fel incat responsabilitatea sa revina Irakului si lui Saddam». A functionat, in plus, o ranchiuna mai veche: dupa razboiul din Golf, raul de Saddam a incercat sa omoare afacerile petroliere ale lui «papa» Bush...“

„Nenorocirea lui Saddam a fost ca statea asezat pe cea de-a doua mare rezerva petroliera din lume. Daca n-ar fi avut petrol, ar fi putut ucide dupa propriul plac. Alti lideri o fac zilnic. De exemplu in Pakistan, in Siria, in Turcia, in Egipt. Bagdadul nu reprezenta nici un pericol real si imediat pentru vecinii lui; si nici pentru Statele Unite si Marea Britanie. Daca ar exista, armele de distrugere in masa ale lui Saddam ar fi niste bagatele in comparatie cu ceea ce Israelul si Statele Unite pot pune in miscare in doar cinci minute.“
„In joc se afla, de fapt, nevoia Americii de a-si arata puterea militara. De a le-o arata tuturor: Europei, Rusiei si Chinei. Iar Tony Blair, prin rolul asumat (in Irak - n.n.), a crezut ca poate avea vreo influenta asupra evolutiei lucrurilor. Dar nu are nici una. Nu face altceva decat sa dea o falsa legitimitate politicii americane. L-am atacat pe Blair pentru ca l-am votat, l-am sprijinit, iar el a devenit un menestrel al lui Bush. I-a acceptat cruciada si s-a declarat convins de existenta armelor ascunse in Irak, desi stia ca este o minciuna. M-am saturat de minciunile lui Bush si Blair!“

„Cel mai mare pacat este coruperea adevarului. Majoritatea oamenilor din Statele Unite n-au nici o sansa sa cunoasca realitatea, pentru ca adevarul nu poate strapunge sistemul instalat la Washington. Oricine incearca s-o faca este zdrobit. Intr-o mai mica masura, asta mi s-a intamplat si mie cu ultimul roman, primit cu raceala din cauza opiniilor mele politice. Evident ca o carte constituie sinteza unei experiente: sunt elemente asamblate intr-un climat de relativa liniste. Dar Prieteni totali l-am scris cu manie, intr-un moment cand aveam senzatia ca vad rejucandu-se un film vechi, foarte cunoscut, cu America interpretand, inca o data, rolul principal.“

„Dupa 11 septembrie, am incercat cu disperare sa reflectez cumva acele evenimente. Pot intelege si chiar aproba invazia din Afganistan. Dar m-am ingrozit cand am vazut pregatirile de declansare a unui razboi in Irak. Poti fi partas la minciuna prin simplul fapt ca taci. De aceea, cartea mea contine ideea ca minciuna, amagirea de sine te pot distruge. Vreau ca, prin acest roman, cititorii sa simta aceeasi manie si sa afle ca pot fi inventate noi forme de protest, de exprimare a revoltei“, declara fostul spion britanic devenit celebru autor de carti politiste. Si din a carui manie s-a nascut Prieteni totali, o poveste despre dramaticele destine a doi barbati care, dupa ce viata le schimba de mai multe ori directia de mers, ajung, in final, sa lupte in razboiul din Irak.

INCHEIAT CITATUL.

Sa mai inchei cu parerea personala ca nu sintem aici sa facem politica, dar sa ne exprimam parerile. La numitor comun. Indiferent de european, american democrat etc, numitor care se numeste CETATEAN AL LUMII pentru ca atunci cind este vorba de BINELE SI PACEA LUMII trebuie sa gasim toti numitorul comun. Pacat ca nu ai inteles asta pina acum.
Si inca ceva.
De comunism nu imi e dor (de obicei iti este dor de ce iubesti, nu??) dar mersi pentru gluma. Bun humor, m-a facut sa rid. Ma intreb daca esti pregatit sa ii faci iubitori de comunism pe mai mult de jumate din americanii cu drept la vot si care se numesc democrati ?? Plus citiva , din fericire din ce in ce mai multi conservativi care isi dau seama ca este vital necesara o schimbare in noiembrie...
Pe viitor, cind mai aplici ecuatii de matematica la politica, mai gindeste-te ca sa le folosesti corect....
Mult succes!!
pt Jimmi Cecilia - de desdemona la: 23/07/2004 16:32:37
(la: Casuta postala a lui Jimmy-Cecilia)
Uite ca nu ma pot abtine si trebuie sa iti scriu despre ceva la care de multe ori m-am gandit. Mi se pare ca folosesti deseori un ton prea violent. Un ton calm se potriveste mult mai bine unei persoane care isi cunoaste valoarea, la fel cum apele adanci sunt linistite. Cineva cu adevarat puternic nu va ridica niciodata glasul, si va avea rabdare cu altii care incearca sa il atace.
Daca cineva iti aduce o critica, e de cele mai multe ori spre binele tau. Il poti considera dusman, cand de fapt e singurul care incearca sa-ti fie prieten. Corectând o singura gresala a firii tale poti sa castigi atat de mult incat supararea trecatoare datorata criticii e cu totul rascumparata. Ca sa nu raman la generalitati, am sa dau un exemplu de ceva ce s-a petrecut unui prieten de-al meu.
Omul respectiv mirosea a transpiratie si nu-si dadea seama de asta. Colegii lui il evitau in mod automat, si vorbeau rau de el pe la spate, dar nici unul nu i-a atras atentia (prieteneste) care e problema. Intr-o zi, cineva (strain de grup) si-a luat inima in dinti si i-a spus: e pacat de tine sa suferi de excluziune sociala, cand esti un tip asa de cool, si ai putea rezolva problema cu un minim efort. Sigur, cand a auzit comentariul, omul nostru s-a suparat, si i-a venit sa-i zica vreo doua indraznetului. Dar a avut grija ca, pe urma, sa inlature cauzele problemei, si grupul a incetat sa-l mai respinga. Iar pe urma s-a imprietenit cu cel ce-l criticase, fiind singurul care a riscat sa fie injurat in scopul de-a-i face un bine.
Eu incerc sa privesc criticile ce-mi sunt aduse ca sanse de-a ma indrepta. Recunosc ca nu-s perfecta si incerc sa ma corectez. Si incerc sa nu port ranchiuna celui ce mi-a zis-o. De fapt, cand cineva te critica, inseamna ca ii pasa de tine, si ca nu-i e indiferent cum esti. Pe undeva, o critica e o potentiala oferta de prietenie.
Ramane doar sa imi cer scuze ca mi-am permis sa iti 'fac morala'. Stiu ca nu am dreptul, dar prefer sa spun deschis daca am ceva de spus. Intentiile mele sunt bune, si voi accepta orice raspuns imi dai ca meritat.

Sincèrement,
Desdemona
#18278 (raspuns la: #18262) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anita, - de Jimmy_Cecilia la: 07/10/2004 13:57:15
(la: Reorganizare)
Anita, n-am citit nimic la subiectul "23 august", nu uita c-am fost in Yemen din 15 august in 6 septembrie... iar acolo aveam altceva de facut decât sa ma duc in ciber-centers...,deci nu stiu despre ce vorbesti...iar Arlechyn, nu prea-mi spune mare lucru...
nu uita ca eu am perioade de absenta destul de indelungate de pe internet, iar cand reviu, nu pot reciti totul...nici macar citi, sunt forumuri sau subiecte in care nu intru nici o data...

Anita, mai lasa si tu ranchiuna la o parte... mai dezgropi acum certuri din august trecut...

Cat despre raspunsul meu, la mesajele tale anterioare, ti-am raspuns deja, ieri, iti dau linkul ca sa nu ma cauti pe tot forumul :)), daca vrei sa continuam discutia acolo, cu placere, dar nu aici, ca nu vreau sa fac pe lupul moralist... (adica eu acuz pe altii de deviere de subiect, dar personal fac acelas lucru.. :))

http://www.cafeneaua.com/node/view/1926

#24400 (raspuns la: #24376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corectii - de Adrian Marchidann la: 16/10/2004 14:52:36
(la: Sa fi sau sa nu fi..? Electia lui Bush)
Ceea ce afirmi in legatura cu Kamel este adevarat. Dar doar in legatura cu programul nuclear asa dupa cum afirmi. El insa a declarat ca si armele chimice si biologice au fost distruse. Newsweek a scris despre acest lucru dar nimeni nu a acordat importanta. De aceea americanii nu au gasit nimic. Tenet, seful CIA, si-a dat demisia pentru ca raportul catre Bush era clar manipulat.

vezi http://www.fair.org/press-releases/kamel.html

"Dubiile au fost doar daca metoda americana de a le inlatura e cea buna."

Si eu am crezusem exact ceea ce crezi tu pana acum. De aceea eu am fost socat cand l-am auzit pe Joshka Fischer la reuniunea NATO, unde Donald Rumsfeld a cerut ajutorul NATO la invazie, cand a spus in engleza "I cannot ask the German people to go to war when there is nothing there!"

Asta inseamna ca nu sunt arme. Joshka nu spunea acest lucru atata de transant fara sa aiba lumina verde de la serviciile secrete. In diplomatie nu poti intotdeauna sa iti faci mincinos interlocutorul dar aici nu este loc de interpretare. De aceea Rumsfeld nu a protestat. A inghitit doar in sec.

Cat despre Chirac, am mentionat clar ca asta e parerea mea. Chirac nu putea sa se compromita si sa refuze sprijinirea Americii doar pentru ca este un batranel ranchiunos cum incearca americanii sa il portretizeze. Sunt sigur ca s-a consultat cu serviciile secrete si ca nu a primit nimic din partea acestora care sugereze existenta WMD.

In final serviciile de inteligenta francez si german au avut dreptate iar Chirac si Schroeder dorm mult mai bine decat Bush ori Blair.
#25283 (raspuns la: #25273) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele: - de Hypatia la: 25/10/2004 14:00:05
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)

Statistic, dupa doua saptamani, situatia se prezinta astfel:
sunt 2612 de afisari, 198 de comentarii, facute de 37 de utilizatori ai Cafenelei. Acestia au indicat drept cauze ale conflictului in mediu virtual urmatoarele:
-educatia si autoeducatia (Axel, 24835)
-diferentele dintre oameni, greselile de interpretare (Daniela Manolescu,25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racovitan, 24810)
-ideile preconcepute si rautatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-atatarea din partea unora si activitatea trollilor (SB, 25313)
-anita47 (....)
lipsa rusinii fata de Dumnezeu si de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discutiile despre istorie, religie, politica (Florinsiatat 25213)
-subiecte fara zona de mijloc, de armistitiu
-dogme diferite
-ambianta NET: fara frica, fara respect (anonim, 25222)
-natura virtuala (Paianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii isi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranta (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifica cu conflictul, neintelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca :jigniri,insulte, calomnii, amenintari, certuri, atacuri la persoana.

Comportamente in conflict:defularea, “tonul” ridicat, replici taioase, hazul de necaz. De la un timp, si-au facut loc in variante diferite si asumarea responsabilitatii pentru conflict si pe alocuri incercari de a se scuza,ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de impaciuire, pe de o parte, dar si la escaladarea virulentei mesajelor, pe de alta parte.

Parti implicate:
- mai intai persoanele implicate in conflict din alte conferinte, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, apoi participanti la aceasta conferinta, e.g. Destin- Florinsi atat, Anita-AlexM, urmand ca tensiunea sa creasca intre gadza conferintei si participantii nemultumiti de ideea si solutiile avansate pana aici, e.g.: Hypatia-gabi.boldis, Mary, Florinsiatat.

Posibile rezolvari:
-recunoasterea conflictelor existente, SB 25721, ikoflexer 25642, anita 25734, gabi.boldis 25723
-renuntarea la controversa, Paianjenul, 25649
-banarea productorilor de conflict
-limbaj civilizat si bun simt, sanjuro 24955
-negociere dupa plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu
-umorul:Andrei p, 26138

Cine doreste sa ia aminte, o va face.
Personal, sunt suparata, sa vad ca oamenii inteleg gresit unele lucruri: dialectica duce spre progres si nu cearta, jignirea, calomnia sau atacul. Dezbaterea nu este conflict, insa dezbaterile se duc dupa reguli bine precizate. Le cunoasteti, dragii mei?
Cred ca am sa iau aminte la ce s-a spus, in sensul ca de aici in colo nu voi mai intra in discutie cu oricine. Imi voi selecta partenerii de dialog, dupa educatia de care dau dovada si dupa cunostintele pe care le avanseaza in argumentele lor. Mie nu-mi place sa ma cert- credeam ca nici voua, pentru ca cearta nu este tot una cu dezbaterea, ci e o forma de conflict. Am intervenit uneori nu pentru a da replica celor ce ma atacau personal, ci celor care inteleg ca pot ataca pe oricine, inclusiv Biserica si neamul. Aici ma opun vehement. Poate a va trebui sa gasesc o alta forma, pentru ca se pare ca atacatorii sunt mai rai decat trollii, iar administratorii Cafenelii stabilesc aleatoriu cand avem de a face cu atac la persoana/institutie si cand nu. Am incercat sa-mi sprijin interventiile mele pe logica si analogii, insa nici asa nu e bine, pentru ca oamenii au IQ-uri diferit si oricat de mult si-ar dori ei sa priceapa, .....
Stiti voi, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere...Poate ca uneori mesajele mele sunt mai dure decat pot unii suporta si de aceea imi cer scuze pentru incovenientele produse, insa om sunt si eu si gradul meu de suportabilitate fata de ranchiuna/prostie/ rautate e destul de scazut.
Cand vin in Cafenea, ma astept sa cunosc oameni destepti, interesanti, care chiar au ceva de spus, si de accea, mi-ar placea sa dialoghez in viitor doar cu astfel de cafegii. Altminteri, voi merge pe linia sugerata de Paianjen, ignore and log off.
Cred ca e momentul sa ne oprim aici.
Hypatia
#26157 (raspuns la: #26066) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Daca pacatul originar nu a existat, ce pacate a rascumparat Iisus?" Intrebarea finala, daca nu justificata macar justificabila, se bazeaza pe un neadevar sau mai bine zis pe o anume teologie protestanta cum ca Hristos a venit pentru a sterge pacatele, pentru a imblanzi un Tata manios si plin de ranchiuna la adresa neamului omenesc. Tragandu-si seva din augustianismul catolic exacerbat aceasta idee, desi amplificata la nesfarsit de mediile protestante, nu poate fi gasita in scrierile Parintilor Bisericii Ortodoxe. Hristos nu a venit sa ne puna in brate o carte (Biblia), nu a venit sa moara pe cruce ca sa spele pacatele (oare nu putea Dumnezeu sa spele pacatele si altfel?). Hristos a venit pentru a ne da posibilitatea indumnezeirii(indumnezeire care se face prin rugaciune, post, infranare, dar mai ales prin spovedanie si prin impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos). SPun Parintii Bisericii ca si daca Adam nu ar fi cazut in ispita sarpelui, Hristos tot S-ar fi intrupat. De ce? Tot pentru a ne ajuta sa ne indumnezeim, pentru a ne aduce mai aproape de ceea ce am fost meniti sa fim.

Cer iertare parintelui Iulian daca am fost nepoliticos cu aceasta interventie.
#27283 (raspuns la: #26609) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
comunitatea romanilor - de (anonim) la: 23/11/2004 22:46:51
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
Comunitatea romanilor in strainatate? Exista asa ceva? Eu nu mai locuiesc de 7 ani in Romania dar in acest timp, din pacate, nu am simtit in nici o forma ca romanii ar avea macar tendinta de a forma o comunitate in afara granitelor Romaniei. Din contra!

Dar sa nu fiu chiar asa de nepoliticoasa si sa intru in discutie fara sa ma prezint cat de cat. Sunt o romanca (surprise!) casatorita de 7 ani in Olanda. 7 ani frumosi si spornici, dar in acelasi timp 7 ani de dezamagiri in toti romanii intalniti peste hotare (uneori chiar si din tara).

De ce suntem asa de rai si ranchiunosi, nu am reusit (inca) sa-mi explic. Nici nu stiu daca exista vreo explicatie pentru asa ceva. Dar dupa acesti ani de " experiente triste" stiu cu siguranta un singur lucru: atunci cand intalnesti un roman intr-o tara straina nu trebuie sa crezi fara cugetare ca-ti este frate...... altfel vei fi iar inselat sau folosit....

nu vreau sa va scriu ca anonim, dar parola am cerut-o de cateva zile si nu mi-a sosit inca pe mail.

pe data viitoare!
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
Pai... - de Ice Queen la: 08/02/2005 20:59:34
(la: clasa cadrul perfect de facut prieteni sau prietene)
Iata umila mea opinie:ca si teorie,clasa ar fi un mediu propice formarii de relatii de prietenie(as in amicitie) sau chiar si de "iubire",cum le zici tu..:)
Colegii se vad in destul de multe ipostaze dealungul timpului,adica ajung,cred eu,sa cunoasca parti ale personalitatii colegilor pe care altii nu le cunosc asa usor,dar ca orice altceva,asta are are doua taisuri:daca vezi o persoana zilnic timp de niste ani,s-ar putea sa nu mai doresti sa o vezi si "extra-curicular",sau sa te simti sufocat de prezenta respectivei persoane.Desigur,chestii generale sunt generale,de fapt depinde de fiecare in parte.
Eu una nu as fi prea mult pentru "iubiri" intre colegi/e de clasa,pt k persoane imature(c sunt la tot pasul) ar putea sa iti faca viata groaznica,relatia sa dureze putin dar ranchiuna sa dainuie,sa se creeze o stare de disconfort din cauza "fostei iubiri"..poate ca sunt eu prea pesimista.:)Oricum,merita sa incerci sa ai o relatie cu o persoana p care o consideri speciala indiferent ca e din clasa ta sau din blocul tau,etc.
Ceva special se gaseste atat de greu..
am si eu defecte... - de alura la: 09/02/2005 12:18:30
(la: Ce defecte aveti?)
...si iata vin sa ma etalez pe aici cu defectele mele, ca doar nu sunteti voi singurii care aveti! sic!
Principalul meu defect, recunosc, e superficialitatea, urmata indeaproape de comoditate, inconsecventa, uneori delasare... bine, asta nu-i valabil in orice situatie - daca imi place intr-adevar ceva atunci perseverez, dar daca nici nu-mi place, nici nu sunt presata ... o las pe maine.
Altfel - sunt cam anxioasa si de multe ori bravez ca sa-mi ascund anxietatea; sunt un pic dependenta afectiv si nu pot scapa de chestia asta nicicum; sunt uneori ranchiunoasa (formal iert, dar nu uit si cand se iveste ocazia ma razbun - pentru linistea mea sufleteasca), cred ca sunt exigenta cu cei apropiati si ma astept ca ei sa inteleaga ce vreau fara sa le spun; ma ranesc usor cuvintele si sunt mult prea idealista.
Si ca sa completez lista, ca tot nu prea ati vorbit de defectele voastre fizice, am sanii mici :)
... - de Ice Queen la: 20/02/2005 10:30:21
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)
unii oameni la asta se limiteaza,la a corecta greseli sau a da cu batul in balta;e usor sa te limitezi,eviti sa vezi ca esti inapt pt lucruile mai marete decat tine.unii pur si simplu nu au "lingurita" pentru a incerca unele feluri de desert,altii incearca in doze farmaceutice,pt ca nu pot face fata la mai mult.draga samadhi,stiu ca esti la un nivel spiritual destul de ridicat cat sa citesti printre randurile celor ce incearca sa minimalizeze un sentiment de o asemenea amploare ca iubirea voastra prin a incerca sa-l tarasca in cele mai recente noroaie in care s-au scaldat.dar nu le porti vreo ranchiuna si nici nu-i acuzi de nimic,inafara ca nu e nimeni un for mai inalt decat spiritul tau si nu trebuie sa dai explicatii nimanui,mai ales unora ce pur si simplu nu pot intelege unele experiente si nu e vina lor decat daca nu vor sa le inteleaga,te dovedesti superioara lor tocmai prin a incerca sa le luminezi tartacutele cufundate in bezna eterna.dealtfel,nici nu ai putea face altceva mai bun sau frumos pt ei.desi fara importanta e de fapt,caci opinii si pareri ar trebui sa dai cand fie ti se cer fie chiar esti in masura sa le dai,stim la fel de bine amandoua ca oamenii mici prin caracterul si puterea lor de intelegere,si nu prin varsta biologica,incearca mereu sa se dea mari intelepti."vreme trece,vreme vine,/toate-s vechi si noua toate",'"ce e val,ca valul trece","multe trec pe dinainte,/in auz ne suna multe,/cine tine toate minte/si ar sta sa le asculte?.../tu asaza-te deoparte,/regasindu-te pe tine,/cand cu zgomote desarte/vreme trece,vreme vine.",a zis eminescu.mare dreptate a avut,nu?
numai bine si lumina
***** - de samadhi la: 20/02/2005 14:19:47
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)
Imi amintesc ca ieri citeam o tema de a lui Radu Herjeu, "Scrisoare catre un prieten 1" in care spunea un mare adevar...
„Oamenii nu sunt capabili sa se cunoasca pe ei insisi, preocupati mult mai mult de a parea decat de a fi ( mai ales ca „a parea“ este destul de bine reglementat de convenientele sociale... stii cum trebuie sa fii ca sa fii „bun“, in timp ce „a fi“ e atat de riscant ), cu atat mai putin sa-i cunoasca pe ceilalti. Asta si daca i-ar interesa cu adevarat. .......“
„Din pacate, si neincrederea in sine este determinata tot de rezultatul interactiunii cu ceilalti, filtrat de reperele asimilate in timpul vietii. Si ea vine tot pe fondul unei necunoasteri de sine. Tinzi sa devii, pentru tine, „imaginea“ esecurilor tale. Evident ca, intr-un cerc vicios, neincrederea duce la noi esecuri."......
Nu am asteptat din partea nimanui, sa mi se inchine, sau sa ma intampine cu vorbe de lauda, am asteptat mai putin orgoliu, mai putina ranchiuna, mai multa intelegere... am stiut de la inceput ce lupta se va da pe aceasta tema, si m-am ingrozit vazand ca oamenii nu au nici iubirea de aproape dezvoltata, ca sa nu mai vorbesc de alte forme de a iubi...

ex-gay - de oliver la: 31/03/2005 16:45:22
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"Cercetarea psihanalitica se opune cu toata hotararea incercarii de a-i izola pe homosexuali de ceilalti oameni, intr-un grup cu naravuri cu totul aparte. Studiind alte excitatii decat acelea manifest sexuale, psihanaliza a gasit ca TOTI OAMENII SUNT CAPABILI SA-SI ALEAGA UN OBIECT SEXUAL DE ACELASI FEL SI CA ACELASI LUCRU S-A PETRECUT SI IN INCONSTIENT. Intr-adevar, simtamintele erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex joaca un rol important in viata psihica normala, dar un si mai important rol ca factori de imbolnavire, in comparatie cu aceleasi simtaminte fata de persoanele de celalalt sex. PSIHANALIZA MAI DEGRABA RELIEFEAZA INDEPENDENTA ALEGERII OBIECTULUI FATA DE SEXUL OBIECTULUI, EGALA SI LIBERA ATASARE FATA DE OBIECTELE MASCULINE SI FEMININE, CUM SE OBSERVA IN COPILARIE SI IN STARILE PRIMITIVE DIN PREISTORIA UMANITATII, CA PUNCT DE OBARSIE DIN CARE SE DEZVOLTA, PRIN RESTRANGERE FIE INTR-UN SENS, FIE INTR-ALTUL, TIPUL NORMAL DE SEXUALITATE SAU CEL INVERTIT. IN VIZIUNEA PSIHANALIZEI, ASADAR, INTERESUL SEXUAL EXCLUSIV AL BARBATULUI PENTRU FEMEIE CONSTITUIE O PROBLEMA CARE ARE NEVOIE DE ELUCIDARE, CARE DECI NU ESTE DE LA SINE INTELEASA, CUM ESTE ATRACTIA DINTRE ELEMENTELE CHIMICE. Determinarea comportamentului sexual are loc abia dupa pubertate si ESTE REZULTATUL UNOR FACTORI CARE NU SUNT NEGLIJABILI SI CARE, IN PARTE, SUNT DE NATURA CONSTITUTIVA, IAR IN REST DE NATURA ACCIDENTALA. Desigur ca este cu putinta ca unii dintre acesti factori sa fie atat de importanti incat sa influenteze in mod direct rezultatul. In general, insa, pluralitatea factorilor determinanti se reflecta in varietatea comportamentului sexual manifest al oamenilor." [Sigmund Freud, "Psihanaliza si sexualitate", ed. Stiintifica, 1994, p. 93; sublinierile imi apartin].

Am urmarit firul discutiei pe forum atat cat am rezistat (e nevoie de mai mult timp decat mi-as putea permite...), mai ales ca nu mi-a atras atentia in mod deosebit. Discutiile noastre, ale tinerilor, au tendinta sa se infunde in clisee, in common places, imi pare rau s-o spun. Pe de alta parte, s-au dovedit, ca intotdeauna, prea multi si prea curajosi sa emita (pre-?)judecati de valoare in privinta homosexualitatii niste indivizi care nu au manifestat -- pentru ca nu au vrut, pentru ca nu au simtit asa, pentru ca nu au avut curaj -- niciodata, poate, "simtaminte erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex".

Inainte de toate, as dori sa reprosez fara ranchiuna acestor indivizi, care au totusi meritul de a fi dovedit ca hmosexualitatea nu mai este si nu mai trebuie sa fie un subiect tabu, faptul ca, la origine, impulsia sexuala, daca-i putem spune asa, nu are nimic de-a face cu "el sesso". Si atunci, ma intreb de ce trebuie de fiecare data cand vorbim despre homosexualitate sa trivializam, sa aruncam instinctual, in mintea noastra, invective (-A, poponarii!). Ma sufoc de dezgust cand vad ca mentalitatile se schimba greu, si atunci cand se schimba, o fac prost; mai bine nu s-ar fi schimbat... Caci, oare ce inseamna, pe de o parte, sa vorbim despre homosexualitate ca despre un flagel social iar, pe de alta parte, sa ne servim de drepturile omului ca de cel mai bun pretext pentru a afirma SUBVERSIV drepturile minoritatilor etice? Mi se pare ridicol, si mi se pare greu de imaginat in ce conditii ar putea creste copiii vostri (poate si ai mei, caci deocamdata nu-mi permit sa ma gandesc la asta, din motive materiale - si va asigur ca nu exista alte motive!), care vor auzi numai interpretari extreme ale fenomenului despre care discutam, interpretari care pornesc din ignoranta, ura si, de ce nu, regretul lipsei proprii de curaj in a spune, asa cum o face Freud, ca existenta sentimentelor erotice, mai mult sau mai putin manifestata, fata de persoane de acelasi sex, nu este atat de pernicioasa in sine si ca, de fapt, ea poate fi creatoare, atunci cand este, desigur, sublimata.

Am uneori senzatia ca oamenii dispun de un sadism funciar atunci cand vine vorba de fericire, un sadism prin care orice incercare neobisnuita de a evada din spatiul profan, din banaliatatea cotidiana, este respinsa feroce. Si ma intreb, de ce trebuie sa spun, fata de cine altcineva in afara de mine ar fi trebuit sa recunosc, rusinat, intimidat, anemiat, ca sunt - recte, ca am fost candva un - gay? Cata suferinta si cata bucurie imi aduce aceasta marturisire. Cineva imi va spune, probabil, ca nu trebuia s-o fac. Daca m-as intoarce in timp, sa stiti ca n-as mai face-o, dar atunci eram impresionat de mesajele subliminale ale promotorilor unei "gay pride". Fiindca am o structura spirituala care nu-mi permite sa traiesc fara sa caut adevarul, am ajuns la concluzii ferme privind homosexualitatea, concluzii de la care nu voi face rabat, fiindca aici e vorba de viata mea. Nu am avut ocazia unei relatii sexuale cu o fata, desi ideea ma atrage foarte tare. Asta poate fiindca detest ritualul de curtenire dintre baieti si fete, in care baietii sunt imbecili si macho, iar fetele cretine si sentimentale... A, si pudibonde! Sunt sincer, intotdeauna am fost asa, si cred ca m-a durut, insa nu suficient de tare incat sa prefer vreodata disimularea adevarului. M-ar fi ajutat foarte mult sa am prieteni heterosexuali care sa-mi poata recunoaste faptul ca au fost candva, fie si foarte de mult, fie si pentru foarte putin timp, atrasi de persoane de acelasi sex. E o atractie emotionala foarte speciala, e, de ce nu, un dezechilibru emotinal, dar tot special ramane...

Mi-as dori foarte mult sa discut cu baieti, in principal, dar si cu fete, care s-au simtit macar candva "queer", care stiu cam ce ar putea sa insemne asta, la nivel emotional. Eu am renuntat la a-mi manifesta aceasta latura homosexuala, pe care o simt inca arzand in sufletul meu, fiindca vreau sa cunosc o fata care ma va face sa constientizez ca apartin lumii careia ii apartin, in realitate. Nu trebuie decat sa constientizez... Pentru ca acest lucru sa fie posibil, este nevoie de o femeie adevarata, matura in plan spiritual, rabdatoare si foarte inteligenta. Vreau sa va descopar, daca existati, pe voi, cei care simtiti ca mine, care ati inteles ca NU E NORMAL SA FI GAY, si nu fiindca norma ar fi data de societate, ci fiindca normalitatea este definita in raport cu un sistem de valori traditional, care nu trebuie rasturnat samavolnic de catre... "omul recent".
Romancele continua sa priveasca cu indulgenta hartuirea sexuala, desi fiecare femeie s-a confruntat macar o data in viata cu o forma de hartuire, de la patrunderea nepermisa a hartuitorului in spatul intim al victimei, glume cu caracter sexual, limbaj obscen, pana la solicitarea de favoruri sexuale. Atunci de ce se tem sa ii actioneze pe hartuitori in justitie? Printre motive se numara frica de a-si pierde locul de munca, de a-si distruge familia, de mentalitatea societatii romane, care considera ca femeia este de vina, de a-si atrage astfel oprobriul public. Si cate altele or mai fi...
de Iulia Stoicescu, Consilier juridic

Maria este o fata eminenta, care a terminat Comertul la Academia de Studii Economice si, plina de avant, a inceput sa-si caute de lucru. In timpul facultatii nu lucrase, asa cum facusera multi din colegii ei, parintii sustinand-o pentru a avea timp de invatat.

Fericita ca poate fi, in sfarsit, pe picioarele ei, trimite zeci de Curriculum Vitae. In cele din urma, dupa mai multe interviuri, i se raspunde ca a trecut cu brio interviul pentru un post de economista la o mare firma si astfel isi vede visul implinit. Increzatoare, incepe serviciul. Este deschisa si prietenoasa cu toata lumea, lucreaza intens, sta peste program. Intr-o seara, ramane peste program impreuna cu seful de birou pentru a pregati prezentarea pentru o intalnire de a doua zi, Nici una, nici doua, seful ii propune sa o ia sub aripa lui protectoare, mai ales ca ea este atat de dornica de promovare. Ii prezinta avantajele: salariu bun si posibilitati de avansare, plecari la training-uri, cu o singura conditie: sa se implice intr-o relatie cu el. Maria este oripilata, refuza categoric propunerea, sperand ca raspunsul puternic negativ sa-l convinga pe seful de birou ca nu este interesata si ca vrea sa fie lasata in pace. Lucru care nu se intampla, mai ales ca seful este si ranchiunos si ii face viata un cosmar. Dupa 3 luni de groaza isi da demisia.

In locul ei este angajata o alta tanara, Ana, care vine, la randul ei, cu mari sperante, dar care, dupa cateva saptamani de la angajare, trece prin acelasi cosmar. Ba chiar mai rau, pentru ca, intr-o zi, "sefu'", care a capatat intre timp curaj, a intrat peste ea in toaleta. Numai ea stie cum a scapat de insistentele barbatului. De atunci, nu a mai intrat niciodata la toaleta cind el era la birou, iar dupa o saptamana a plecat si ea.

Si astfel povestea poate continua la nesfarsit pana cand o femeie reclama purtarea sefului si pune capat hartuirii. Asta, insa, nu se intampla in cazul tinerelor femei hartuite. De obicei, cand treci prin asa ceva, vrei sa scapi, sa uiti, insa in locul tau vine alta femeie care trece prin acelasi cosmar.

De cele mai multe ori, in momentul in care sunt puse in fata unei astfel de situatii, femeile aleg una din urmatoarele doua solutii: fie isi dau demisia si incearca sa isi caute alt loc de munca, fie accepta propunerea, temandu-se sa nu-si piarda locul de munca. Insa nici una nu se gandeste ca exista si o a treia solutie: aceea de a face o acuzatie de hartuire sexuala.

Astfel de cazuri sunt foarte frecvente; femeile sunt de multe ori privite de catre colegii sau sefii lor ca obiecte sexuale, care ar trebui sa accepte glumele, bancurile obscene, pipaielile si propunerile lor.

In Marina Militara a S.U.A. au fost stabilite anumite comportamente acceptabile si inacceptabile. Astfel, exista o Zona verde care cuprinde comportamentul acceptabil cum ar fi: consilierea; complimente de natura nesexuala; atingerea cotului; exprimarea unor preocupari. Urmeaza Zona galbena care implica un comportament ce ar putea fi considerat hartuire sexuala, - precum limbajul obscen; fluieraturi; comentarii de natura sugestiva; scrisori sau poezii nedorite -, dar care se poate controla. In final, mai este si Zona rosie, cea a comportamentului inacceptabil: fotografii de natura sexuala explicita; atingerea persoanei; folosirea statutului pe care il ocupa cineva sau recurgerea la amenintari pentru a obtine gratificatii sexuale; comentarii de natura sexuala. In functie de aceste zone, masurile sunt mai dure sau mai putin dure. In SUA acest delict este pedepsit dur, iar oameni nu au prejudecati in a-si apara drepturile.

nemţii şi ruşii - athos şi gigi2005 - de Simeon Dascalul la: 13/05/2005 10:32:50
(la: Este posibil al 3-lea razboi mondial?)
Athos – nu, n-aş fi vrut să câştige nemţii, fiindcă-s din Ardeal şi noi, în cazul unei victorii germane, noi fie n-am mai fi vorbit româneşte, fie n-am mai fi existat. Discutabil e numai dacă scenariul ăsta ar fi fost valabil numai pentru partea de nord sau s-ar fi extins la toată Transilvania. Dar pentru Moldova şi pentru Regat ar fi fost de cincizeci de ori mai bine dacă războiul ar fi avut alt final.

Gigi 2005 – nu arunc anatema, dar nici nu-ţi dau dreptate. Nu cred că a avut prea mare importanţă pentru soarta noastră schimbarea de tabără. Rusia a tratat fix la fel ţările ce le-a primit la Yalta, fie ele învinse sau aliate. Şi nici pentru perspectivele noastre de azi nu cred că are vreo importanţă. Statele acţionează după criterii pragmatice, nu se practică ranchiuna sau loialitatea ca între colegii de bancă. Foşti duşmani - nemţii şi francezii au aplicat modelul lui Caragiale şi s-au pupat, mă rog, şi-au dat mâna la Verdun. Nu-s neapărat sigur de locaţie, dar oricum era un nume cu rezonanţă.

Revenind la subiect – SUA sau EU, poate SUA contra EU? Cristian Tudor Popescu zicea într-o apariţie televizată că Dunărea nu se varsă în Atlantic şi înclin să-i dau dreptate. Dar ce ne facem dacă noua Europă va cuprinde Ucraina şi mai târziu Rusia?
#48484 (raspuns la: #48463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...