comentarii

a fermeca


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
fermecator de simplu - de (anonim) la: 11/11/2004 16:18:05
(la: Uitasem)
Ma alatur vocilor admirative si spun si eu ca mi-a placut. Fermecator de simplu. Poate ai sa mai scrii. Eu te asigur ca ai cel putin un cititor:)
cristal
fermecator de simplu secundo - de Cristall la: 11/11/2004 16:22:51
(la: Uitasem)
Ma alatur vocilor admirative si spun si eu ca mi-a placut. Fermecator de simplu. Poate ai sa mai scrii. Eu te asigur ca ai cel putin un cititor:)
cristal
(am reeditat mesajul pentru ca am realizat, prea taziu, ca-l trimisesem fara sa fiu inscrisa in cont, incat a plecat "anonim"; si am voit-am sa ma asigur ca ajunge public, mesajele anonime fiind cica mai aspru selectate:)
"Flautul fermecat" in DVD; - de Calypso la: 28/10/2006 14:03:32
(la: Muzica)
"Flautul fermecat" in DVD;
iata varianta:
http://www.2xmoinscher.com/DVD/detail.asp?NomOpe=byCk_PangoraDVD_333&id=85961

e o ff buna punere in scena ;
"La reine des etoiles" e destul de buna (am o alta variante mai buna in CD), iar Papageno e superb, voce splendida,
costum excelent si joc ff bun!
"Flautul fermecat" in DVD; - de Calypso la: 18/11/2006 14:28:24
(la: Muzica)
"Flautul fermecat"
in DVD;
varianta pe care o ascult si vad e asta:

http://www.amazon.fr/Mozart-Fl%FBte-enchant%E9e-Guus-Mostart/dp/B000050X31

mai am si aceasta varianta pe care o gasesc si mai buna:

http://www.2xmoinscher.com/DVD/detail.asp?NomOpe=byCk_PangoraDVD_333&id=85961

#158019 (raspuns la: #154024) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Munte de Aur fermecat - de gange314 la: 01/07/2007 13:08:16
(la: Ce imi place ,ce nu imi place la Romania)
Ce ar mai fi de adugat la ceeace a spus Plesu?
Vitei de aur?
Mi-ar ajunge Munte de Aur cel fermecat.
#211688 (raspuns la: #211685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Papirusul si legenda pietrei fermecate - de Areal la: 13/10/2008 10:22:42
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
In timp ce se punea foc in colturile bibliotecii (din Alexandria, Egipt la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar batran s-a ascuns pe o alee ingusta, uitandu-se cum flacarile se inaltau la cer. Dupa cateva zile, cand cladirea candva mareata ajunsese o ruina fumeganda, bibliotecarul se asternu pe treaba, scormonind printre ramasite cu un bat. Nu ramasese nici un papirus.
Cu inima franta, dadea sa plece, cand lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care iesea capatul unui sul subtire si ingalbenit, singurul document ramas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a inhatat pe data si a scuturat cenusa de pe eticheta scorojita din pricina caldurii. Tilul suna asa: “Secretul pietrei fermecate”. A privit in jur si si-a croit drum dintre ruine, ca sa-si cerceteze descoperirea.
Secretul pietrei fermecate iesea la iveala pe masura ce citea. Piatra fermecata era, de fapt, o pietricica, dar avea puteri magice. Orice material care intra in contact cu ea se prefacea pe loc in aur!
Papirusul preciza ca piatra fermecata arata ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleza inalta si izolata, deasupra unei plaje inguste de care Marea Mediterana isi izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era urmatorul: adevarata piatra fermecata era calda la atingere, in timp ce restul pietricelelor erau reci.
Bibliotecarul grabi pasul spre acea faleza si incepu cautarea. Stia ca trebuie sa aiba o metoda de eliminare a pietricelelor obisnuite, asa ca a conceput un plan: de fiecare data, cand va culege o pietricica rece, o va arunca in mare si, astfel, cautarea va fi mai usoara pana cand va ajunge la piatra calda, cea fermecata.
Prima zi a petrecut-o, de la rasaritul la apusul soarelui, culegand pietricelele reci si aruncandu-le in marea involburata. A lucrat metodic, asigurandu-se ca nu-i scapa nicio piatra. Zilele s-au facut saptamani, timp in care a impartit faleza in parcele si, in cele din urma, si-a limitat cautarea pana la o parcela mica de pamant pietros.
“Acum nu se mai poate sa mai dureze mult - si-a zis pe cand urca faleza. Mai am de lucru doua zile, poate trei. In curand, piatra fermecata va fi a mea!”
A zambit gandului si a mai cules o pietricica, aruncand-o cu un gest automat in mare, apoi s-a prabusit ca secerat. Aceasta din urma pietricica era calda!
Morala povestirii:
Ca si batranul bibliotecar, suntem toti rodul propriilor noastre obiceiuri. Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fara valoare ajunsese atat de bine inradacinat, incat atunci cand a gasit in cele din urma nepretuita piatra fermecata pe care o cauta, a aruncat-o pe negandite in mare.
Asa stau lucrurile si cu ocaziile. Daca nu suntem atenti, ignoram cu usurinta o ocazie, mai ales daca e ceva familiar si aflat chiar sub nasul nostru!

Sursa: Steve W. PRICE – Aurul gospodariei
#350256 (raspuns la: #349753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jaques Prevert - de Ingrid la: 13/10/2003 13:41:24
(la: Cele mai frumoase poezii)
Lectia de Arte Frumoase

Dintr-un cos de paie impletite
Tatal alese un mic cocolos de hartie
Si il arunca
In chiuveta
In fata copiilor mirati
Rasari atunci
Multicolora
O floare mare japoneza
Un nufar instantaneu
Iar copiii tacura
Fermecati
Niciodata in mintea lor
Aceasta floare nu se va vesteji
Aceasta floare subita
Facuta pentru ei
Intr-o clipa
Sub ochii lor.

Traducere de Sanda Ungureanu
Da. - de papadie67 la: 28/10/2003 04:02:49
(la: Ce va place la Luneta?)
Asa-i! E-ntr-atat de profund si de fermecator de subtil!.....
#2374 (raspuns la: #2371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotograf de platou - de Dinu Lazar la: 15/11/2003 10:02:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu, in industria filmului ar trebui sa existe cel putin doi fotografi; un fotograf de platou, care fotografiaza cadrele de racord ( adica de exemplu citi cirnati sunt pe masa asta seara pentru ca sa nu manince pompieru` la noapte si miine la filmare sa nu fie mai putini sau printr-o minune mai multi dar mult mai mici; cum e singele pe fatza actorului batut pentru ca peste o saptamina la cadrul urmator sa fie la fel; etc) - si care mai face diverse cadre necesare pentru costume, decor, productie, etc; si ar mai trebui sa existe fotograful de reclama, care fotografiaza cadrele importante sau scenele necesare reclamei filmului, realizarii afiselor, posterelor, sitului de internet, dosarului de presa.
In principiu din potive de economie in industria filmului la noi aceste doua functii sunt contopite, le face un singur fotograf, de regula vreun student inca ametit de mirajul platoului si care nu cere prea multi bani; iar rezultatele sunt acelea care se vad, adica destul de dramatice - nu exista fotografie de film in Romania, nu exista de fapt nici o revista ilustrata de film, de situri ce sa zic, e o tragedie, si de fapt filmele romanesti au toata partea de marketing si de PR la pamint - de vina nu e fotograful, dar...
Nu e vina fotografilor de platou, desigur, ci al conceptiei deformate din cadrul echipei de productie ca filmul nu are nevoie de imagine si nici de propaganda. Si rezultatele sunt care sunt si numarul de spectatori cel care este si filmul romanesc se bucura de o cunoastere internationala care va sa zica nula, la care un important aport isi aduce si lipsa de materiale iconografice.
Un important regizor roman mai tinar a facut un film ( fara fotograf ca ce conteaza) si a luat premii si a fost prezent la Cannes; pentru ca era asasinat de ziaristi ( desigur straini) care-i cereau materiale foto, a venit la mine cu citeva cadre decupate din negativul filmului, ramase in coshul de la montaj, sa i le scanez si sa le foloseasca drept fotografie de reclama. Au iesit niste poze zgiriate si cu amprente si cu culori debalansate...le-a folosit asa si a zis ca asa le-a vrut si presa a zis vai, ce interesant... Cam asa merg lucrurile... cuvintul de ordine la noi: merge si asa.
Altfel, omul e cult, cu interviuri sclipitoare, cu o prezenta fermecatoare, ca multi alti intelectuali romani, pentru care fotografia e un fumache, e a cincea roata la carutza si nu o parte fundamentala necesara realizarii marketinglui sau prezentarii oricarui produs, fie el prospect de film sau coperta de carte sau orice altceva.
#4304 (raspuns la: #4297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
UN MANIFEST AL FOTOGRAFIEI ROMANESTI - de Dinu Lazar la: 04/01/2004 11:57:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Voicu Bojan, membru al grupului 7zile, lanseaza un gind care poate fi un manifest al fotografiei romanesti; citeva reactii ale unor importanti fotografi romani se pot deja citi la www.fotografu.ro/ratzushca.
Iata tema de discutii propusa de domnul Bojan:
====================================

Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica,sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica,
starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc.
Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari
aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.
#7590 (raspuns la: #7547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pantalonasii cu puiuti - de Alice la: 05/01/2004 09:40:22
(la: forever)
Ca veni vorba ...
Mi-amintesc ce cam uitasem.
Pantalonasii cu puiuti ...ce-i mai uram, cum ma strangeau. Facuse Buna la elastic nod amar care-mi intra in piele hotarat, lasand un semn rotund si mancacios, la zece milimetri de buric.

Si erau scurti, dar pantaloni, iar "ei" crapau cand nu vedeau chiloti atuncea cand priveau sub fusta mea, de jos, de sub cires.

In cires...
Vedeti, exista stransa legatura intre cires si-al meu elastic la pantalonii cu puiuti.
Cand venea vremea de ciresi, urcam in pom de fiecare data prima, zdrelindu-mi coate si genunchi, purtand strategic, pantalonii cu puiuti...:)N-aveam mai niciodata scara, sau ne era enorm de grea si cin’ cu scara in cires urca era un prost.

Acuma, fix in varf.
pai, spanzuram acolo, un om de carpa prea urat si-apoi ma speriam eu insami, de fiecare data ce-l zaream, clipind chioras la mine, de printre cirese.
Apoi carabaneam la fructe-n san si ma miram, vazand cum creste burta ca la vite, cand le scapi la lucerna si trifoi.
Da. Elasticu-si facea treaba lui tinand burtica sa nu pierz ciresile.
Elastic strans, ce chinuia ca naiba un copil ce blestema in chin sa moara nodul si nu ceda defel durerii...

Intr-un final, castron de tabla zmaltuit primea fo kila-doua de cirese mult-prea-ochioase.
Acuma, apa proaspata venea, si tot asa, vreo cana-doua, marmorata.
Alt gand aveam, ’nainte de sfanta imparteala, nu sa le spal.

Miraculos, ciresele cresteau sub apa si imi luceau ca fermecate.
bagam in apa mana sa n-o tulbuir, cu doua dejte dibuiam codita si-apoi trageam cireasa-ncet, pan’ la oglinda apei.

Dura putin...

S-apoi samanul sufla-n inalturi inima ciresei, ca semnal!!!
Mancam cu pumnii amandoi si maraiam ca fiare mici, de pofta si de bucurie.

Atunci uitam cat ma strangeau, uitam de nod, de pantalonii cu puiuti ce-mi piuie acum din departari.


Aleg sa fiu ce sunt, aleg o clipa din prezent, de dragul celei care-am fost, sperand in ce voi deveni,nicicand pierzandu-ma.
Caci ma intorc la mine azi in ieri sau in alaltaieri, cu usurinta unui zambet.Copilul din cires, adolescenta agresiv-timida, femeia ce inca nu mi-am devenit, sunt toate EU intortocheat - un joc in flori, in praf, pe pietre sau in nori.
Nu stiu sa zbor, dar port pe limba gustul inaltului ...am fost mereu mai mult de-o schioapa, c-o secunda.

...ca maine-i doar exact ce nu vom sti de se va naste.
...iar ce ne-a fost deja-i cu noi, ACUM.
Banc vechi, varianta noua - de RSI la: 08/03/2004 08:57:38
(la: Corneliu Vadim Tudor isi cere scuze de la poporul evreu)
Alba-ca -Zapada, Superman si Pinocchio se duc la oglinda fermecata care spune numai adevarul. Alba-ca-zapada vrea sa stie daca e cea mai frumoasa fata din lume, Superman daca e cel mai puternic om din lume iar Pinocchio daca e cel mai mare mincinos din lume. Prima intra Alba-ca-zapada si dupa 5 minute iese dansand radioasa de fericire:"Sunt cea mai frumoasa din lume!!!". Intra si Superman si dupa 5 minute iese fericit si cu pieptul umflat zicand:"Sunt cel mai puternic barbat din lume". Intra si Pinocchio si dupa 5 minute iese vanat de furie si urland:" ...si cine dracu' mai e si Vadim asta?!".
Despre scriitor: - de Ovidiu Bufnila la: 11/03/2004 05:57:38
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Eu sunt un scriitor liber. Sunt scriitor pentru ca asa am vrut, asa mi s-a intamplat, asa am fost construit, m-am impiedicat de-o piatra si am zarit destinul de scriitor ascuns sub un petec de iarba de pe Marte, iarba era vie, buna, Bufnila, mi-a zis iarba, ce faci iarba, i-am zis eu. Cam asa s-a intamplat. In Uniunea Scriitorilor din Romania si in Asociatia Scriitorilor Profesionisti sunt oameni de exceptie. A te inscrie e o kestiune de alegere. Am sprijinit din umbra infiintarea unei filiale US in tara, de exemplu. Dar atat. Eu nu sunt important, negasimndu-mi importanta in lansari de carte, in seminarii si altele. Mi-am facut praf recent doua carti digitale, le-am ras din oceanul digital si mi-ar place la nebunie sa scriu din nou JAZZONIA care a castigat premiul pentru cel mai bun roman SF romanesc al anului acum 11 ani. As vrea sa scriu JAZZONIA nu pentru ca as considera-o imperfecta ci pentru ca imi place la nebunie universul ei. Vreau sa spun prin aceasta ca NICIODATA nu am respectat regulile clasice ale SCRIITORULUI. Adica nu-mi pasa de canoanele scriitoricesti fie ele legate de stil, tematica, univers fictional sau vietuire scriitoriceasca_cu sindrofii literare, cu coterii literare, cu mariri literare vremelnice. Nu fac din asta o legenda si nici nu-mi arog vreun merit. Sunt SCRIITOR intr-un fel propriu. Cum sunt de altfel toti scriitorii de pe lumea asta. NICIODATA nu am scris articole despre alti scriitori in maniera desueta a povestirii-romanului-lui, de exemplu. Eu caut la scriitori profunzimile. Am o istorie personala fermecatoare si nebuna ca scriitor. Cred insa ca nu numai povestea e importanta. Scriitorii pot spune multe prostii si cred ca si eu am facut-o. E in firea lucrurilor. Scriitorul e un pungas, un mare pungas. Il putem huli, il putem ucide, il putem zeifica, il putem calca in picioare dar nu putem trai fara ESENTA lui. Din acest magic punct de vedere, suntem SCRIITORI. SCRIEM realul in timp ce-l traim. Cred ca suntem rigizi si ratacitori simpatici cand vorbim despre Scrisul Artistic! navigand nebuneste prin oceanul digital am intalnit scrieri si fictiuni fermecatoare. Le-au scris oameni care nici nu viseaza sa ajunga scriitori! dar le-au scris! Toate fictiunile astea fermecatoare plutesc prin oceanul digital ca niste arhipelaguri. Si aici la voi, la noi, sunt o multime de povesti frumoase. Eu le citesc cu placere. Uneori pleznesc de invidie. Te-am citit si pe tine Daniel. Imi place. Numai ca trebuie sa ne desprindem de desuetele idei despre Scriitor si Scriitura! Magia si Aventura Scrisului sunt deschise oricui. Sigur ca e o chestiune de revelatie. O poti avea, poti sa nu o ai. Dar trebuie sa cauti. Trebuie sa pornesti cautarea ei, a revelatiei, parsiva! Nu premiile, nu asociatiile de scriitori, nu lansarile de carte, nu maririle vremelnice, nu astea conteaza. Drumul catre Ultimul Sens este mult mai atragator. Pervers, atragator, periculos si aprozimativ iluzoriuuuuuuuuuuu.

Gata, ca incep sa ma prostesc.
#11787 (raspuns la: #11775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chrysilla, un spirit poetic extraordinar! - de (anonim) la: 16/03/2004 06:28:19
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul shtimei apelor

Tinere,nu te du noaptea pe malul apei.
Si daca te duci,nu te apropia de inselatoarele valuri care oglindesc,spart in bucati,cerul.
Si daca luna galbena se va ridica din apa,luand chipul unei fete frumoase,cu pielea alba ca laptele,cu par lung de raze,cu brate ademenitoare,tinere flacau,nu te apropia vrajit de frumoasa care te cheama.
Si daca bratele ei albe si reci te imbie la dragoste,daca pieptul ei rotund ca fructul parguit iti umple pieptul de dor,daca trupul ei subtire si mladios iti cere imbratisarea,smulge`ti radacinile care te tin inlemnit pe mal si fugi.
Nu asculta cantecul ei inselator care te cheama,caci nu te vei putea opune; cuvintele ei sunt amagitoare.
Nu te uita la chipul ei,la ochii ei verzi ca veninul care te ametesc, la buzele ei rotunde care se cer muscate si sarutate; nu te lasa vrajit,fugi, nu te uita inapoi,caci Ea te va stapani din nou si te va chema spre undele intunecate.
De ce n`ai ascultat,de ce te`ai uitat inapoi...Stima te`a fermecat din nou,mladierile de sarpe ale trupului ei alb cu luciri de solzi te`au prins in mreje.De ce te`ai apropiat de apa,de ce ai lasat`o sa`ti atinga ochii si fruntea cu mana ei rece ca moartea,de ce te`ai lasat ademenit de sarutul ei inghetat... N`ai vazut sclipirea draceasca a ochilor ei de peste,nu i`ai vazut dintii ascutiti si zambetul de triumf cand i`ai cuprins mijlocul subtire?
In miez de noapte,nimeni nu aude strigatul de moarte al unui flacau nechibzuit, nimeni nu`i vede zbaterea si ochii ingroziti cand valurile care il inchid in cercul lor il trag tacute spre adancuri.
Deasupra apei linistite luceste din nou luna.
in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20

PS: Asemenea ei sunt extraordinar de multi tineri de exceptie! Sunt tineri talentati si insurgenti! Poezia lor e superba! Nu e corecta! E ingereasca si plina de pasiuneeeeeeeeeeeeeee!
Chrysilla cu poem - de Ovidiu Bufnila la: 16/03/2004 06:38:06
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul inorogului albastru

Mai intai,ce este un inorog?
"Inorogul este un cal",ar raspunde cel intrebat.
Dar inorogul,sau unicornul,este un cal cu un corn in frunte.
Cu cornul lui de fildes si de nestemate,de piatra si de argint,inorogul aprinde stelele.
Seara,cand soarele se stinge si luna se inalta,cornul inorogului ajunge pana la cer.
Lumina palida face aripile inorogului sa sclipeasca argintiu.
Stelele il asteapta gata de bal; inorogul isi desface aripile albe ca ale ingerilor,isi face vant si paraseste pamantul.
Atinge cu cornul lui de fides stelele mici.
Atinge cu cornul lui de argint stelele albastre.
Atinge cu cornul lui de piatra stelele moarte.
Atinge cu cornul lui de nestemate Calea Lactee,care nu e decat calea pe care paseste inorogul in drumul lui spre stele.
Cu coada lui matasoasa stinge soarele.
Rasuflarea lui cu miros de stele aprinde luna.
Acesta este inorogul alb.
Insa inorogul albastru...oh,inorogul albastru are cu totul alta menire.
Iinorogul albastru e purtatorul viselor.
El apare dupa ce inorogul alb a adormit in culcusul lui.
Inorogul albastru tropaie.Copitele lui scapara.Coama i se infoaie.
Ciuleste urechile. E plin de neastampar.
Coada ii biciueste coapsele.
Asteapta.
Ce?
Asteapta ca fiecare copil sa`i pregateasca traista albastra cu fan aromat albastru si cana albastra care face ca apa neinceputa de izvor sa para albastruie sub cerul albastru de seara.
Asteapta ca aripile lui albastre sa se coloreze cu parfumul albastru al padurii fermecate albastre.
Dupa ce zanele ireal de albastre ii infoaie coama cu vise calme,albastre, inorogul isi inmoaie botul albastru in apa albastra,soptitoare a izvorului fermecat si bea indelung.
Apoi isi desface aripile albastre,bate aerul de cateva ori si se pierde,inghitit de cerul albastru inchis.
Din aripile albastre se imprastie spre case visele albastre.
Nimeni nu`l vede,nimeni nu`l aude,caci inorogul albastru se confunda cu aerul albastru si aburul rasuflarii lui seamana cu visele.
Cand lumea se trezeste,dimineata,in traistele albastre nu mai este nici un fir de fan aromat albastru,iar din apa albastra din canile de lut albastre nu a mai ramas nici un strop.

O gasiti pe Chrysilla in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20
Daca merita sau nu,ramane sa descoperi!... - de (anonim) la: 11/05/2004 08:52:46
(la: Paulo Coelho?)
Nu de mult si eu am inceput sa-i descopar creatia si am inceput prin a citi "Alchimistul"...o carte ,gasesc eu ,captivanta ,dar in acelasi timp plina de intelepciune."La raul Piedra am sezut si-am plans...",un alt titlu care m-a fermecat.Daca si pentru tine va avea acelasi efect ramane de vazut...
Scrisdoare deschisa lui Daniel Racovitan: subiectul mileniului - de Ovidiu Bufnila la: 17/05/2004 04:46:33
(la: Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor ?)
Scrisdoare deschisa lui Daniel Racovitan: subiectul mileniului!
Draga Daniel, ai deschis subiectul mileniului poate, intr-o noua interpretare caci trebuie sa interpretam asupra acestui subiect ceea ce ramane de interpretat. Dincolo de indarjirea actantilor si expectativa suferitorilor cum spune ingerul meu, Mihaela, chestiunea e de departe apropiata de adancirea sensurilor intr-o lume care rataceste intrebandu-se daca sexele au vreun rost, vreo misiune si daca nu cumva Ingerul Asexuat ar putea fi marea provocare. E posibil ca nesfarsita noastra dilema sa sporeasca sau sa se sfarame in acest mileniu in care vom afla de ce IMAGINEA este compusa din aceasta dualitate excesiva si orgasmica, tulburatoare si incantatoare. Ce primeaza? Cine e i\mai in fata, cine trebuie sa stea la cratita si de ce barbatii ar trebui sa faca un copil, doi, trei, de ce fiinta rataceste in nenumirea ei? De ce credem ca creatia este apanajul si in-misionarea masculului, ha, ha, ha Marele Spermatozoid Buclucas, de ce credem ca Marele Vagin fermecator trebuie sa fie al doilea cand el isi revendica strafundul, alunecarea, pierderea in Abis, de ce credem ca noi am fi cand nu suntem si ca, inchizand acolada de sens sau aruncand ancora de sens ne putem regasi in aceste incrucisari de spada digitalizata si digitalizanta, eu CRED cu tarie ca si Florin Iaru si Ema Ward au dreptul de a se servi in comun de aceasta bulvesare de ritm cosmic, sa nu ne speriem, putem aduce argument, sa nu asteptam straluminare de la Academii dar nici sa ne inchinam autodidactilor care scupia pe Academii. Feminism? E vulnerabil. E o cale gresita. Insurgenta femeii? Da. Insurgenta da. Dar nu "cerem drepturile noastre" pentru ca asta e insingurare si greseala tactica devastatoare. Insurgenta Feminina trebuie sa pun in corzi Marele Spermatozoid Buclucas cerand detronarea lui si poate ca atunci, metaforic vorbind si metafizic, spermatozoizii vor lua seama la defectul lor ancestral-de-insurubare! Actul sexual il include nu-l elibereaza pe Marele Barbat. Tocmai aici refuzul lui, fronda lui, nerecunoasterea lui. Dincolo de aspectele literare si literaturizante stau deciziile politice, lagarele, bomba atomica si sedintele asociatiei de locatari. Atata vreme cat femeile nu vor construi insurgenta, atat vreme vom discuta si vom discuta. Te salut Daniel si-ti spun Bravo Spermatozoidal pentru aceasta incercare a ta de a valuri oceanul virtual si ma inclin in fata acestor oameni de exceptie Ema Ward si Florin Iaru. Lumina si Spada salasluiesc in sinele nostru. Este vreo cale catre eliberare?
Pentru Belle..îngrijirea parului cu drojdie de bere - de Jimmy_Cecilia la: 29/06/2004 09:45:03
(la: Cosmetologie... dar nu pentru trolli..)
drojdie proaspata, zdrobita si amestecata cu zeama de lamaie si otzet de vin (o lingurita)
daca gasesti pe undeva sa culegi "coada calului" faci si o infuzie concentrata si o adaugi -bogata in oligo-elemente, are efect descâlcitor (mai ales daca ai parul lung)...
daca parul este uscatsi se rupe, pui si cateva picaturi de ulei de masline..

o aplici pe cap: piele si par (spalat prealabil), masezi un pic, lasi cam 20-30 minute, re- speli..

daca ai un shampooing , poti amesteca o parte din masca asta cu shamponul si speli capul cu el... inainte de a clati, lasi cateva minute sa actioneze, masând putin...
incorporarea drojdiei la shampooing, reduce timpul de aplicare...

daca parul este foarte gras si cu matreata, se poate ajuta in masca si putina argila verde
cantitatile le determini in diverse incercari, "dupa ochi", ca sa se etaleze bine
imperativ : drojdie proaspata de brutar

important : prepari doar cat utilizezi o data, ca drojdia fermenteaza

draga Belle, Egyptul nu este primordial, in viata trebuie facut o alegere, in functie de prioritati, si cred ca tu ai facut alegerea cea mai buna
si eu am galerat la inceput, multi ani, fara sa pot sa am vacante, apoi faceam si camping, vacantele poti sa ti le platesti mai tarziu, cand ai totul : casa, confort, masina si economii de o parte...

si nu este nevoie ca sa pleci in celalalt capat al lumii ca sa fi fericit, cate o data sunt locuri fermecatoare a descoperi, aproape de unde locuiesti...
nu regreta nimic, Belle, si felicitari pt alegerea facuta!
#16966 (raspuns la: #16861) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...