comentarii

a inota sau ainnota


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Eu nici nu stiu sa inot. Dar - de gigi2005 la: 30/07/2005 17:12:29
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Eu nici nu stiu sa inot. Dar stiu sa vaslesc in barca. In canoe ma rostogolesc si nu pot sa-mi tin echilibrul. Amfost cu niste prieteni pe lac de era sa ma inec. Au avut ei grija de mine ca altfel...
#62525 (raspuns la: #62523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inotul. - de mya la: 08/01/2006 05:21:51
(la: Care este sportul preferat?)
Inotul.
Am ajuns! - de papadie67 la: 25/10/2003 03:13:41
(la: Fapt divers, un yacht scufundat.)
Inot de doua luni, dar a meritat: Daniel, nu-ti mai face griji, am ajuns la mal! In tot timpul asta nu m-a tinut in viata decat invidia pt turistii care trec mereu, nepasatori si-n siguranta pe langa yachtul meu, aceasta ucigasa inventie.

Am ajuns deci la mal. Si la yacht.
Dar intre timp, s-au instalat in el altii.
Dac-ar sti ei...

ps: eram curios sa vad care a fost prima "intrare" din site si m-a mancat claviatura... Imi cer scuze fata de cei imuni la "umorul negru" si/sau de calitate indoielnica. Vazui mai devreme un Monty Python si probabil de-acolo mi s-a tras...
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Multa bafta in continuare - de (anonim) la: 08/01/2004 23:13:20
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Ce bine e fara sa dai mita in stanga si-n dreapta...Va felicit pentru alegerea facuta. Fara multa munca si sprijinul unui sistem bine pus la punct, sa ai 100 vieti si tot nu razbati.
Am plecat acum 3 ani si viata mea a luat o turnura rapida inspre bine. Culmea e ca dorinta de a-mi perfectiona studiile continua si aici. Am sprijinul statului american si maine voi avea testul si interviul pentru obtinerea cetateniei noii mele tari. N-am dat niciodata cu piciorul in cultura tarii mele natale, ba chiar ma mandresc cu asta si am cercul meu de romanasi cu care impartasim bune si rele, descoperim impreuna magazine de unde cumparam vinul nostru romanesc mult lipsit s.a.m.d.
Mai am mai putin de un an pana imi voi obtine masteratul in afaceri internationale pe care il incepusem in tara si stiu ca C.V.-ul meu si sacrificiile depuse vor da rezultate rapid.
Concret, totul tine de vointa, autoeducatie, perfectiune, dar mai ales un mediu social care sa te incurajeze ca nu inoti impotriva valului.
Multa bafta, oriunde ati fi!

Cu drag,

Antonia
#7815 (raspuns la: #7799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Referitor la "iadul" din Toronto - de Dantimis la: 27/01/2004 12:49:05
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Am locuit in Toronto vreo 5 ani. Curios, mie mi s-a parut ca si raiul pe pamant. Din punct de vedere al imigrantului cel putin. Pentru ca are o populatie asa de colorata (numai 48% din populatia din Toronto e nascuta in Canada), este locul unde un imigrant se poate integra cel mai usor. Nimeni nu te judeca daca vorbesti engleza cu accent. Sunt bucurosi daca te pot intelege! Am cunoscut multi romani care au venit in Toronto din Germania datorita faptului ca acolo aveau probleme de integrare.

In Timisoara castigam 150 marci germane/luna si plateam chiria la o garsoniera 120 marci/luna. Dupa ce am lucrat 3 ani ca inginer proiectant, aveam acelasi salariu aproape ca la inceput, datorita inflatiei. Deci problema nu a fost de ce sa plecam, ci cum? Cu bani imprumutati, ca si anonima de mai inainte. Pana si banii de avion, tot ce aveam, era imprumutat.

Ajuns aici, observi ca nimeni nu iti ia in considerare experienta din Ro, iar unii dintre noi vin cu meserii cu care e foarte greu sa razbesti aici.
Am fost destul de norocos si am prins un job intr-o fabrica mica cu $12/ora. Sotia inca si azi mai are de dat examene de echivalare a diplomei de medic. Dar mai are un pic si va fi medic in Chicago...

Am inotat doua ierni prin nametii din Toronto (care nu au fost mai mari decat cei din Romania acum), pana am putut sa-mi iau o masina (dupa ce am terminat de platit datoriile din Ro, binenteles).

Nici o clipa nu mi s-ar fi parut ca in Toronto a fost iadul... dimpotriva. Nu m-as fi intors in raiul din Ro nici daca tara s-ar fi mutat brusc la Ecuator si mi-ar fi fost oferit un post de ministru. Nu ma intelegeti gresit: nu urasc Ro, dimpotriva, mi-e dor de tara. Dar urasc saracia si degradarea sociala la care am fost supus cata vreme am stat acolo.

Multi romani foarte destepti vin aici si se asteapta ca toata lumea sa se inchine in fata geniului lor. Si pana cand isi dau seama ca aici (de fapt oriunde in lume cred) conteaza mult mai mult perseverenta decat geniul, se multumesc sa gaseasca pe cine sa arunce vina esecului lor: rude care nu au ajutat, prieteni care nu au sfatuit, tara care nu le-a oferit totul pe gratis, etc.

Sfatul meu pentru anonima de mai inainte e ca sa mai astepte un pic, caci in mai putin de doi ani va putea sa isi ia cetatenia si apoi ar fi foarte recomandabil sa-si incerce norocul din nou in Ro. Cu experienta de viata care a castigat-o aici s-ar putea sa-i fie mai usor acolo decat i-a fost prima data, inainte de a veni aici. Caci daca, dupa mai bine de 3 ani de stat aici, inca va mai considera ca aici e iad, atunci cu siguranta ca nu e locul lor aici. Iar cetatenia canadiana oricum le va da posibilitatea de a se putea intoarce la nevoie (cu coada-ntre picioare) dupa ce-o vor mai da o data in bara si-n Ro (Doamne fereste, nu le doresc asta, dar e cel mai plauzibil rezultat). Sau daca nu le mai place continentul nord-american, se vor putea stabili oriunde in Europa. Dar cel mai important: nu mai da vina pe rude, prieteni sau tara pentru esecurile personale. Grow up, please, you're not living with your parents anymore!

Multa bafta!

Dan

Stiu cum e - de (anonim) la: 20/02/2004 19:24:56
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
Eu am fost model, aveam 48 kg. la 1.71m, asa am fost din clasa a IX-a pana in ultimul an de facultate. Nu faceam mare lucru, abdomene, mergeam mult pe jos, nu mancam dupa 19.00, tineam posturile cu strictete, si mancam mai mult mancare gatita din legume dar asta pentru ca imi placea. In ultimul an de facultate m-am despartit de prietenul meu de atunci pe care il iubeam nespus de mult si incet, incet am descoperit mancarea, si din cauza ca nu mai vroiam sa ies prea des din casa. Am ajuns la 79 kg. in aproximativ 1 an, urmam si cursuri post-universitare, dupa anul asta nu m-am mai putut suporta, chiar nu-mi dadusem seama cum am ajuns acolo, nu ma mai recunosteam si am pus piciorul in prag, m-am gandit ca asa voi pierde cei mai frumosi ani ai vietii mele, simteam ca nu ma pot bucura de viata, eram mereu depresiva, nemultumita, a fost groaznic.

Am inceput sa mananc din nou mai mult legume dar mai degraba cruditati decat preparate, m-am ferit sa fac sport pentru ca mi-a fost teama sa nu-mi formez muschi, asa ca am facut masaj mult, foarte putin inot si mult, mult mers pe jos si activitate, calatorii la munte si mare, schiat etc. Am folosit si produsul Siluet R care m-a ajutat enorm, contine toate vitaminele necesare zilnic, si minerale si poti inlocui chiar si toate mesele dintr-o zi cu preparatul asta. Eu inlocuiam mai mult masa de seara, si aveam zile cand le inlocuiam pe toate, luam zilnic 1 sau 2 pastile de Eurovita Multiminerale pentru ca am avut de mica probleme cu asimilarea mineralelor in special calciu si magneziu, am luat tot timpul Gluconolactat de Calciu cu Magneziu efervescent si am facut si injectii cu mineralele astea (recomandate de medic), beam 2,5 de apa plata, Zizin mi se pare ce-a mai potrivita pentru ca un bidon de 5 litri il foloseam la 2 zile si are si multe minerale, plus tarate cate o lingurita in apa plata zilnic dimineata, argila pusa de seara si bauta dimineata tot pentru minerale si eliminarea toxinelor, si foarte multe ceaiuri in special diuretice sau de slabit, de codite de cirese, de matase de porumb, ceai verde de slabit sau alet ceaiuri. Nu in ultimul rand o VOINTA de fier!, ai cateodata momente cand simti ca nu se mai termina si n-o sa-ti mai revii niciodata, eu m-am rugat mult la Dumnezeu, am mers la biserica, am tinut posturi si am avut o gandire pozitiva "strong" :), am citit si multe carti motivationale si de slabit, dupa ce am dat in jur de 15 kg jos in modul asta am inceput sa fac si putin sport, cu abdomene, si multe alte exercitii. Pot spune ca acum am 53 kg. si arat mai bine decat am aratat vreodata, ma simt in forma si fizica si psihica si cu siguranta ma simt tonifiata, imi permit sa port absolut orice, peste 3 luni implinesc 26 de ani dar ma simt si arat de 21.

Cred ca un om supraponderal trebuie ori sa se obisnuiasca, cu ideea (in cazul in care nu a depasit o limita care sa-i afecteze sanatatea) sau sa ia masuri, calea de mijloc este daunatoare psihicului, nemultumirea de sine duce la nefericire, asa ca trebuie sa alegi, ori o vointa puternica ori o pofta de viata de neegalat. La greutati mai mari poate ca regimul meu e cam dur dar poate fi adaptat, eu aveam si o zi la 10 zile cand nu beam decat lichide. Cele mai potrivite alimente (depinde si de sezon) sunt varza cruda, merele, telina, portocalele, ridichi negre, lamai, cat mai putina sare (eu nu mai mancam aproape deloc), morcovi, sfecla rosie, iaurt (degresat eventual). Si celelalte legume sunt bune dar unele nu contin deloc vitamine si minerale (rosia, castravetele etc), altele in cantitati mici, cartoful sau cerealele (depinde si de greutatea fiecaruia). Eu mancam cat putea zilnic salate din legumele mele preferate (varza in special), cu doar putin ulei de masline si lamaie sau otet de mere, si eventual sare fara sodiu luata de la Plafar (eu sunt pentru produsele naturale).

Multa bafta si sa stiti ca si altii au trecut prin asta si unii au si depasit situatia :).

O anonima :)

Roman din US visind la Marea Neagra - de (anonim) la: 03/03/2004 14:00:33
(la: Marea Neagra, amintiri)
Un copil de 2 ani si jumatate tinut de mina de mama lui pe peronul garii din ( Vasile Roaita pe atunci ? ) Eforie Sud in tim ce tatal alerga spre casa de bilete pentru a cumpara tichete pentru trenul deja stationat la peron..

Un copil de 7-8 ani invatind sa inoate in lacul Techirghiol - unde ne petreceam dupaamiezele avind aces la lac din curtea gazdei, d-l Stoica care locuia chiar in spatele garii din Eforie Sud. Bunicul si mama, mari inotatori incercau sa transmita copilului talentul si cunostiintele lor, cu foarte putin suces. Dupa o saptamina de incercari, copilul a avut un vis incare inota, stia sa inoate din totdeauna, natural, fara efort. De dimineata baietelul de 7 ani isi uimeste parintii si bunucii inotind ca un pestisor...

Un baiat de 14 ani in vacanta cu parintii la Eforie Sud. Pe faleza se intilneste cu Sorin, colegul de scoala. Imparte cu el o sticla de bere si o tigare, un Kent. Sorin ii spune ca si Carmen Cristea pe care adolescentul nostru o iubea pe ascuns ( adica numai el stia de asta ) este in statiune cu parintii. In seara respectiva se petrece prima mare revolta - adolescentul nostru vrea sa fie in vacanta cu prietenii si nu cu parintii care instantaneu au devenit, plictisitori, blazati, nestiutori ...

Un student de 20 de ani, aflat in vacanta de vara cu colegii la Neptun - o seara petrecuta la Paradis, baut mult prea mult si la ora 12 noaptea facut baie in pielea goala, in piscina de la Paradis cu amicu Fane si 2 fete de la ASE. O glorie, cit de efemera poti fi...

Un proaspat absolvent, indragostit aflat in vacanta cu iubita lui la Carmen Silva/Eforie Sud - anul este 1990. La alimentara are vin de Cotnari vechi de 5 si 6 ani. Un italian a deschis o gelatteria exceptionala - pizza pe care o face este cu siguranta cea mai buna in lume. Granita este deschisa - draga, nu vrei sa mergem sa vedem si Vama Veche, Varna, Burgas .. de ce nu. Ce superb este si litoralul bulgaresc.

Anul este 2003. Un tata tinind de mina un baiat si o fetita care se incapatineaza sa raspunda in alta limba decit in ceea in care li se vorbeste se plimba agala pe sub aleiile cu tei de la Eforie Sud . Tatal arata copiilor locurile unde a copilarit, unde a petrecut clipe de neuitat alaturi de parinti si bunici. Copii sint mai mult preocupati de conul de inghetata iar tatal zimbeste gindindu-se ca mai are inca 7-8 ani pina cind va deveni acel monstru plictisitor care isi forteza copii sa mearga cu el in vacanta ..
Daniel Racovitan - de amoore la: 17/03/2004 10:06:22
(la: Romani in strainatate)
Aseara 16 martie pe un canal al televiziuni englezesti milioane au vizionat un program numit DAILY MIRROR PRIDE OF BRITAIN AWARDS 2004

M-a uimit Cornel (adoptat in 1994 de o familie engleza)
in virsta de 12 ani nascut in romania;fara miini si fara un picior cu gestul pe care l-a facut pentru un alt copil in acest caz pentu Ali Abbas - copilul din Iraq

Cornel a inotat 1,000 de metrii si strins 4,050 de lire pt Limbless Association's Ali Fund.

Nu are legatura cu topica de aici, stiu....dar am vrut sa-l impartasesc cu voi...

Vazindu-l pe Cornel si aflind ca e roman....mi-au dat lacrimile..si primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost:
Daca el vrea sa faca ceva pentru o persona care e mai "neajutorata "decit el, atunci ce facem noi pentru ai nostrii?

Nu stiu poate acesta poate fi o nou forum...daca tot sugerzi sa-l inchidem pe acesta.....

Eu inca nu pot lansa unul...


Adelina

PS Poza si textul original se pot gasi la
http://www.mirror.co.uk/news/allnews/content_objectid=14054058_method=full_siteid=50143_headline=-DAILY-MIRROR-PRIDE-OF-BRITAIN-AWARDS-2004-name_page.html
o copie este atasata

**************************************************

CHILD OF COURAGE

Cornel Hrisca-Munn swam for Ali Abbas

GOAL! Cornel raised thousands

THE plight of Iraqi youngster Ali Abbas touched all our hearts - but 12-year-old Cornel felt he was better placed than most to do something to help.

Despite having no arms and just one leg, Romanian-born Cornel swam 1,000 metres in 45 minutes, raising £4,050 for the Limbless Association's Ali Fund.

"Because I have no arms I had a feeling of what he was going through," says Cornel. "So I decided to do a sponsored swim."

Aid workers Doreen and Ken Munn - who brought Cornel to Worcestershire as a baby and adopted him in 1994, with the permission of his Romanian parents - are thrilled their son's achievement has earned him a Pride Of Britain award.




But Cornel says, modestly, "It was totally unexpected."
**************************************************




#12266 (raspuns la: #12247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rose Pricks! - de Paianjenul la: 22/04/2004 02:43:34
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
...FARA INDOIALA ca o comunitate in care NIMENI inafara de politie, paza civila, personal militar de serviciu, nu poseda arme, ar fi IDEALA... Din pacate insa asa ceva e de domeniul UTOPIEI, deocamdata... si, in timp ce si mie imi DISPLACE prezenta armelor, ma intreb totusi:

1. Cind guvernul unei tari emite un decret de dezarmare a cetatenilor civili (gun back buy scheme, whatever...), CITI borfasi sau maniaci, posesori (legali/ilegali) de arme, se vor "imbulzi" la centrele de colectare ca sa predea armele pe care le detin?!...

(...Pe la "noi" NU se cunosc asemenea cazuri!...)...


2. CIND va fi un borfas sau un maniac mai TENTAT sa ATACE:

- cind stie ca esti posesorul (legal/ilegal) al unei arme... si stie c-ar putea s-o "ia"-n frunte...

sau

- cind stie ca esti VULNERABIL...

(...si mai stie ca - DACA va fi prins - ce-l asteapta va fi, oricum, o vacanta mai lunga sau mai scurta intr-un fel de hotel de trei stele, cu cazare gratuita... televizor si calculator cu conectie la internet, in camera... bazin de inot si teren de tenis in curte... sala de biliard, telefon celular personal,... si in cazul in care borfasul e si... studios... 4-5 ani de universitate, pe cheltuiala "fraierilor" care isi platesc constiincios impozitele la guvern...)?!...

(...UNDE se intimpla asa ceva?!... In AUSTRALIA!...)...


3. CITI dintre cei care citesc aceste rinduri si-ar mai da votul pentru acest soi de dezarmare a cetateanului decent,

- dupa ce i s-a jefuit buticul, milk-barul sau statia de benzina... si n-a vazut un cent de la agentia de asigurare care a gasit o "gaura" LEGALA ("loop hole") de "eschivare" de la plata compensatiei...

sau

- dupa ce, raportind statiei de politie ca a fost victima unei spargeri, se trezeste cu citatie de la tribunal prin care este anuntat ca trebuie sa plateasca (?) DESPAGUBIRE hotului, care, la iesirea in pripa pe usa din dos (cu video-ul si camera digitala in brate), impiedicindu-se, s-a intepat in sipcile prea ascutite ale garduletului de metal de la gradinita de flori?!...

(...UNDE se intimpla asa ceva?!... In AUSTRALIA!...)...


Ly - de adriouko la: 24/04/2004 12:48:09
(la: Romanii si co-operarea)
Ly,
Teza "mea" de mai sus nu este fireste nimic original, dupa cum bine ai remarcat. Este o modelare elementara bazata pe teoria jocurilor si alegerii rationale. Mai multe institutii majore se pot modela astfe: eg proprietatea si pedeapsa legala (amandoua ca forme de "internalizare" a costurilor reale ale alegerii: daca aleg sa profit de sistem, atunci sistemul imi prezinta nota de plata in forma pedepsei. Astfel, inainte de a alege, voi trece pedeapsa la costuri, si alegerea nu va mai renta.)

Speculatia ta e de mult si profund bun simt. E mult mai usor sa dezveti o comunitate de cooperare decat sa-i recladesti increderea in profitul pe termen lung. Ma gandesc, spre exemplu, la Yugoslavia.
Asta pentru ca, intr-adevar, desi o forma de "prostie" (in sensul schitat), alegerea punctual profitabila ramane o paradigma a rationalitatii. Sa inveti pe cineva sa vada dincolo de asta, e ca inotul contra curentului.

Multumesc pentru contributie!
#14459 (raspuns la: #14429) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Amuzant - de relu la: 29/04/2004 15:02:49
(la: De ce e poporul nostru pesimist?)
In lipsa de un comentariu profund, ofer unul superficial. In acord cu o definitie gasita altundeva pe acest site, pesimistul e un optimist cu experienta. Fiind un popor vechi, se pare ca romanii au asa de multa experienta incit le e imposibil sa fie optimisti :) sau?

Serios totusi, sint de acord ca sint asa de multi romani care gasesc pricina oricind si la orice. Dupa cum se stie, cresterea si educatia copiilor de catre parinti are un efect fundamental asupra vietii lor ca adulti. Iar cind vorbesc de educatie nu vorbesc de mate, fizica, sau geografie, ci de formarea personalitatii. Din ce in ce mai mult suspectez ca o problema mare a romanilor ar fi copilaria. Dar ne-fiind psiho-sociolog, nu stiu cu siguranta, si nici nu am citit nici un studiu care ar evidentia teoria asta. Ca intotdeauna, nu e atit de usor, pentru ca formatia genetica are isi aduce si ea raportul, si societatea in care traieste familia cu pricina are si ea efectele ei.

Imi amintesc vazind un interviu cu inotatorii olimpici romani inainte de ultima olimpiada, si cit de siguri erau de sansele lor de a pierde. Iar apoi vazind un interviu asemanator cu sportivi canadieni si americani, care aveau o atitudine complet pozitiva: mergem acolo si incercam sa stabilim un record, sau mergem si vrem locul 1, samd. Da, profetia...

Iluzia de succes personal pare sa fie mai sanatoasa decit asa zisul "realism", fiindca stim cum pesimistii de obicei sint 100% siguri in credinta lor ca sint de fapt realisti, si ca toti ceilalti sint cu capul in nori sau infumurati.

Tough subject...
Singuratatea - de Little Eagle la: 14/05/2004 13:12:16
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Nu este deloc o boala rusinoasa.Este un act de bravura.Din pacate nu putem fi real singuri nici in momentele de singuratate.
Mintea e invadata constant de ginduri,unele chiar fara sens,este greu chiar sa si meditezi,trebuie sa fii un Brave warrior sa subjugi gindurile sa mentii doar pe cele ce au o valoare.
In fapt as face o asemanare intre minte si computer,ar fi bine daca am putea fi in stare sa aruncam la cos mesaje inutile gen spam si apoi sa-l golim.Am mai reduce din atata memory.

Cu multi ani in urma nu puteam trai o zi fara sa nu fiu cu cineva fie prieteni,fie fete(destule),petreceri,baruri,drug parties....acum ca-s mai intelept putin imi dau seama ca nu doream sa fiu impreuna cu mine insumi,fugeam de mine,ma ascundeam in diverse iluzii si minciuni,imi ascundeam singuratatea in sticla de vodca,imi era frica sa stau cu mine insumi macar citeva minute,eram un las!
Nu puteam sta singur in casa,trebuia sa ies afara sa fiu in mijlocul multimii si atentiei,eram un fals,un egoist complet.

Acum NU mai suport lumea,stau departe de ea,deprte de lumea nebuna,parca asa se numeste acel film din anii60.
Sa stii Daniel ca sunt fericit in singuratatea mea.Am trecut de la o extrema la alta total opusa.
Sint zilnic in mijlocul naturii,deci practic nu-s real singur,vorbesc cu pasarile si animalele si copacii si florile.Nu,nu-s nebun!!!Sunt singur si totusi nu sunt.
Si sotia mea e la fel ca si mine,noi doi ne intelegem f. bine si de fapt suntem antisociali.
Daca rar,poate de 3-4 ori pe an mergem la vreo petrecere lumea chiar amici si cunostinte ne oboseste,ne ia pareca din noi toata energia fizica si mintala.
Prima intentie cind suntem invitati undeva e sa cautam o scuza sa nu mergem,o minciuna adecvata si credibila!!!
Sunt in lume dar nu cu ea.
Nu-mi mai e frica sa fiu singur,in fapt CAUT sa fiu cit mai mult singur.Acum pot trai cu mine insumi.
Si nici sa ma ascund in sticla de vodca nu mai e nevoie!Si nici sa-mi creez o iluzie din droguri,o lume ireala in care iar sa ma ascund!

Cred ca citatul tau este adevarat,la fel si parerea ta,dar repet ca a fi total singur este f. greu,de fapt in acest moment nu-s singur pt. ca-ti scriu si indirect am o conversatie cu tine,de unul singur dar paradoxal nu.
Cind cu 16 ani in urma am avut vision quest(am scris un text pe seama acestei experiente personale),in 24 ore de stat in groapa toata noaptea mi-am dat seama cit de sublima poate fi singuratatea si totodata si spirituala.
Am inteles de ce o fac ascetii,este o plonjare in suflet si un drum de autocunoastere,te schimbi in tine,vezi altfel viata si creatia.Devii unul cu ea.

Singuratatea te invata sa si iubesti si sa devii sincer cu tine insuti dar si cu cei din jur,este un drum spiritual,nu cred ca este pt. oricine.
Am descoperit multe cuvinte de intelepciune la Myrtle Beach(So Carolina),unde e un loc spiritual pe 800 acres de padure virgina si un lac imens dincolo de care e Atlanticul.Stai in cabane mici de lemn,nu exista Tv si nu se discuta politica sau se citesc ziare.Exista o bucatarie in comun cu alti vizitatori,adica imparti cu ei si ei cu tine ceea ce au.
Te plimbi prin padure,te duci la ocean(plaja e prop. centrului),faci ce vrei tu si singur.
Stai si meditezi in fata lacului,ori iei barca si vislesti,sint insa aligatori in lac dar nu ataca,poate doar daca vrei sa inoti dar oricum e interzis.
Mereu in fiecare an vine acolo un indian(mohawk nation)pe nume Joseph Black Bear.In fiecare dimineata pe la 7 il vezi pe dealul paduros ce da la lac
imbracat in haine de ceremonial si cu o aripa intreaga de vultur in miini si cinta pe limba lui cerului si Marelui Spirit.
Apoi sta ore intregi si se uita in zare,mi-a spus ca singuratatea este o binecuvintare,ne uneste cu Creatorul prin vint,ploaie si stele,il simtim in noi doar fiind singuri.Este o credinta nu o filosofie si cu mai multe milenii practicata de indieni,inaintea bibliei si a altor credinte.

Astea am avut de spus,fie ca Marele Spirit sa va aiba pe toti in grija si paza lui.

Love&peace,
Ozzy

































































Pt.LMC - de Little Eagle la: 01/07/2004 23:17:07
(la: Vreti sa se intoarca Ozzy la cafeneaua.com?)
...I never come and I never go,I'll live forever.

Crezi ca scapi asa usor de mine?My darling,inca odata te rog sa ma ierti.I'm a bad boy si de 4 zile beau de nu vreau sa mai apuc ziua de maine,dar cei ca mine...au pe cineve acolo sus care-i iubeste....
NU am sa-ti mai vorbesc urat niciodata si promit sa fac la fel cu oricine din cafenea.So help me God!JUR!!!!

Am un cantec(versuri)pt. tine,nu inseamna neaparat ceva sexual cu intentie,NU iti face griji,imi iubesc prea mult sotia sa incerc s-o insel,poate in gand...uneori????????O fata de 18 ani,superba gen manechin,a avut un crush on me cu zile in urma,a trebuit sa o resping.....pe vremuri...ar fi fost deja ....cu mine....i-as putea fi...tata!!!!dar ma incanta pe undeva...ca mai pot atrage asa tinere fete ce ar putea sta pe coperta la Cosmo.

Te iubesc ca pe o sora si deci platonic.
Sunt de multi multi ani,un mare music fan,nu doar pt. Ozzy sau AC/DC,dar mereu mi-au placut si The Doors,nu-s exact in caracter precum Ozzy sau Jim Morrisson.....sunt o combinatie....intre ei...cocktail Molotov...!!!!De aia explodez uneori...

Tu esti artista,poate nu un boem ca mine,un betiv si pe vremuri drogat....sper sa nu ajung iar la droguri daca nu-mi scrii curand....
Sunt acel tip de artist gen Morrisson...adica talent cu gramada dar traiesc pt. azi,maine...nu stiu ce va fi,traiesc clipa si ceea ce sunt ....am incercat sa schimb mereu,sa ma descopar,oare?Ma caut si alerg in jurul meu si inca nu ma gasesc....

Uneori mi se pare ca-s un strain in ochii mei,ma uit la mine,ma vad si nu ma recunosc.Inot in sticla de whiskey....ma uit la cer si soarele ma drogheaza,
uite cum creez arta lliterara gen Jim Morrisson,ce talent,ce muzician,ce viata scurta....Daniel mai treci pe la Pere La Chaise si pune o floare din partea mea pt. el...daca inca nu l-au mutat,era vorba in urma cu 4 ani.
Am stat cu orele la mormantul lui...plin de graffitti(tampiti),la fel la al lui Chopin.

Hey,2 genii in muzica.
Deci my darling sis,asta-i cantecul pt. tine:

"Love me two times,baby
love me twice today
Love me two times,girl
I'm going away
Love me two times,girl
One for tomorrow
One just for today
Love me two times
I'm going away

Love me one time
I could not speak
Yeah,my knees got weak
But love me two times,girl
Last me all through the week,
Love me two times
I'm going away
Love me two times
I'm going away

Oh yes

Love me two times,babe
Love me twice today
'cause I'm going away
Love me two times,girl
One for tomorrow
One just for today
Love me two times
I'm going away...

And I love you 4 times,
Same old geezer Ozzy

















































#17157 (raspuns la: #17069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am luat o pauza... pt. cei interesati - de LMC la: 02/07/2004 23:14:29
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Daca ati citit ultimul meu text "Amintiri din Copilarie" ati putut afla starea de melancolie in care inot acuma. De ani si ani de zile trebuie sa trec pe aici de cite doua trei ori pe an. Melancolie, depresiune, reconectare cu universul si natura, reconectare cu Dumnezeu, oricum vrei sa o numesti, la ora asta se afla aici. Poate ar trebui cu totii sa inchidem televizorul de stiri, sa nu mai deschidem ziarele, sa schimbam postul de radio si sa nu mai click-uim pe linkurile de pe internet care ne spun numai vesti proaste si revoltatoare. Am auzit de cineva de-aici din zona, o cunostinta al unui prieten, care dupa evenimentul cu decapitarea lui Berg si-a luat toata armatura de razboi pe el, toate gloatele si pistoalele si-a iesit in strada sa-si apere comunitatea. Tragic. Noi cei care sintem pasionati si inflacarati, sintem in stare sa facem orice daca simtim ca pericolul ne da tircoale. De aceea, ca sa nu-mi pierd mintile, am schimbat postul de radio, ascult la muzica (acuma imi cinta formatia Texas "White on Blonde" Sharleen Spiteri). Afara pe geam vad flori, pasari, cer albastru, soare. Trebuie sa-mi recapat puterile sa pot merge inainte, sa infrunt raul, calomnia, si insensibilitatea lumii in care traim. Regenerarea se face aproape de natura, aproape de Dumnezeu, aproape de dragoste, aproape de cei care ma iubesc. Singurul lucru adevarat in lumea asta este dragostea, toate celalalte sint doar iluzii...vise negre.
#17213 (raspuns la: #17186) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Who are you?Who?Who?Who?Who - de Little Eagle la: 06/07/2004 20:45:31
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Destin,my brother in arms,

I really wanna know...stii ca acest cantec faimos scris de Pete Townshend(The Who),este legat de reincarnare?TOT ce a scris Pete este influentat de Meher Baba,our avatar si guru,sa-l cauti la google,ori click:www.meherbaba.com

Azi m-am trezit si somnul mi-a adus din trecut arome de parfum al unor vieti trecute,dar si chinuri de morti premature si alte vieti pierdute undeva in colturi
pline de praf si panze de paienjeni...Nu cred ca eram treaz dar nici nu dormeam,am crezut doar ca somnul e un vis...dar era o iluzie a unor lumi in care nu eu am trait,ci alte persoane...

Am stat parca lipit de cearceaful ud de transpiratie,gol si pierdut in transa iluziei atator vieti si n-am gasit nimic mai bun de facut decat sa-mi ating genitalele si sa ma gandesc la fantezii sexuale din vremuri de trecut si vieti paralele uitate in moarte.

M-am gandit la Jim Morrison si poezia lui,la Bob Dylan si arta lui subtila si unica,la nebunul de Ozzy Osbourne si Keith Richards,la acordurile de strune unice ale lui BB King,La Johnny Winter,La John Lennon...si mi-am dat drumul pe mine....in vise trecute de calator in timp...

Oare traiesc azi?Cine sunt,de unde vin,unde ma duc???Imi iau sticla de whiskey si ma arunc in melencolia unei vieti uitate deja,stau pe covor si ma frec de iluzii ce vin si trec peste mine si ma simt abuzat si violat...de ele toate,ma uit pe gura sticlei si cad in ea si ma inec si nu am un colac de salvare...de udeva,ma cheama Janice Joplin,inotam impreuna in sticla si uite ca e si Jim mort inecat...nu credem ca e mort...incercam sa-i facem respiratie gura la gura si ne inecam in sangele lui plin de alcohol...

Undeva am vazut si pe Marlon....are in gura inca acele bucati de vata sa fie diferit in Godfather,abia ca poate vorbi...e inecat cu ele....e mort si el...inecat si imbracat precum Fletcher in Mutiny on the bounty,a uitat acel accent de homosexual....dar ce frumos danseaza cu o femeie superba....Faye Dunaway
si Johnny de Marco se uita la ei,la fel si eu si as vrea sa am sex cu ea si cu Johnny,toti 3 impreuna...si cu Marlon...dar el vrea doar sa priveasca caci stie ca e mort...

Heeerrreeee's....Jhonny.....NIcholson cu toporul in mana...si sar repede pe geamul de la baie,gol si cad si veveritele ma mananca de viu...imi mananca genitalele...nu le mai am...cum mai pot avea sex de acum????ce-o sa zica Marilyn???dar in loc de sange curge whiskey in nestire....in nestire,oh God,please,please help me....

Arunca-ma Doamne in alta viata si schimba-mi soarta,sa fiu altfel,m-am ratacit
din nou...iar inot in sticla si ma uit la oglinda vietii pe care am pus alte 3 linii de snow...sa ma duc undeva in alte vise si iluzii,unde creierul care-mi e deja uscat se crapa in bucati de timp,in imagini transcedentale ale unor fotografii despre cineva care ar aduce ca mine...dar nu-s eu,suntem altii si multi....

Snowblind...what you get and what you see,things don't come so easily...I'm feeling happy in my pain....sunt doar un lost brain my brothers and sisters..am pierdut sansa de a vedea cine sunt...
Este zi sau noapte?Vis ori visul realitatii?Ori realitatea visului,care ma intreaba mereu:UNDE TE ASCUNZI,de cine fugi ca un besmetic?Ovi...Ovi...Ovi
esti deja pierdut in neantul Creatiei,te-ai uitat pe tine insuti,stai intr-o camere goala,in pielea goala,intr-un colt si te uiti la paienjeni si panzele ce te infasoara in firele lor dulci....Ovi...nu mai existi,ai plecat pe o barca de hartie pe un ocean de plastic...Fellini....oceanul lui de plastic...

E mai real ca un adevarat ocean pt. ca spune cine suntem...Ovi,Ozzy,Jim...
the demon alcohol,suicide sollution,death is so sweet like wine...should I????
Nu inca...oglinda e o reflectare dar nu ma vad in ea,unde sunt???Aha...uite-ma in acelasi colt de camera goala la curul gol si inauntrul unei sticle mari de Jack Daniels,fara colac de salvare,dar Marlon si Johnny rad de mine,Faye nu ma vrea sa am sex cu ea.Sunt urat si grasut,in plus...veveritele mi-au mancat genitalele...

Am sex cu cumnata mea si cu Amanda care are 18 ani,de fapt doar ele au sex,eu ma uit din colt...din sticla,urlu dar nimeni nu ma aude si nici nu ma vede...Oh NO God,please help me...

cine sunt???Nu mai sunt cine vreau sa sunt...am fost???Voi fi?Cine mai stie?....

Ozzy














































Weekendul Trecut - de LMC la: 07/07/2004 02:06:24
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
A fost un weekend de trei zile si l-am petrecut foarte frumos. Vineri seara am mers la sala privata sa ne punem muschii la antrenament. Sotul este mare kickboxer iar eu ca sa nu stau acasa ma antrenez cu el. Simbata: cumparaturi si-apoi lenevie. Duminica: ne-am decis sa ne petrecem dimineata la Ocean, coasta Pacificului fiind ca o biserica in natura. Eram singuri pe toata plaja, si pentru doua ore am cules o multime de scoici. De cind mergeam la Marea Neagra cu parintii, culesul scoicilor este activitatea mea cea mai favorita. Pe cind ne-am intors inapoi fluxul deja si-a luat rolul in primire si ne-a inundat calea. La un moment dat am crezut ca am sa inot printre focile care priveau la noi curioase. N-am calculat bine miscarea de valuri si m-am trezit lovita de trei valuri mari care m-au udat din cap pina in picioare. Credeam ca acolo-mi va fi sfirsitul, dar slava Domnului sint teafara si nevatamata. Pina acasa ne-am distrat de minune de aventura noastra; imi place cum sotul meu ma face sa rid, si el se distreaza de copilarosenia mea. Dupamasa am cazut amindoi ca niste valize in gara; nu-i nimic mai fain decit un somn dulce la amiaza. Afara o toropeala de caldura, inauntru liniste si adierea fenului de-asupra patului nostru. Cum sa nu dormi dupa atita soare si apa. Ne-am trezit flaminzi, si-am mincat niste piine proaspata scoasa din cuptor, unsa cu unt, ardei capia, si pui pane. Acum ca ma gindesc imi lasa gura apa. Si fiindca am lenevit destul ne-am apucat sa facem curatenie prin casa. A doua zi, Luni, ne-am trezit mai tirziu, la 7, ah, ce bine e sa dormi mai mult. Mi-am spalat parul si-apoi am iesit pe terasa din gradina intima (avem trei gradini) cu o cafea proaspata. Gamalie, iepurasul meu alb cu ochi albastri, abea a asteptat sa iasa si sa zburde prin gradina, binenteles, prima data vine la mine sa-l mingii si sa-l frec in spatele urechilor lui roze. Cind se plictiseste, tzusti, fuge la locul lui favorit, sub niste tufe de azalee, linga bradul din gradina rotunda. Ii place acolo pentru ca nu-l vede nimeni dar el vede pe toata lumea. Mai tirziu sotul a mers sa faca niste cumparaturi, iar eu m-am apucat sa asez masa pentru musafirii care urma sa vina la noi. Am invatat de la mama mea sa asez niste mese de toata pomina. Luminari, flori, tacimuri, cristal, servetele apretate, tot ce vrei. Pot sa spun ca ma mindresc cu chestia asta. Mincarea binenteles o facem de la A la Z-et. Numai bunataturi, ce mai, cind facem mincare pentru petrecere ne ramine sa mai mincam inca doua zile, de multe ori ma enervez ca trebuie sa arunc. Ne-am asteptat musafirii, trebuia sa vina trei dar au venit sase. Norocul lor ca am facut asa multa mincare. Dar tot ne-a ramas, tot pentru doua zile daca nu mai mult. Parca la fiecare petrecere se inmulteste mincarea ca minunea cu piinile si pestii. Au plecat multumiti si fericiti, iar noi am continuat cu strinsul si spalatul de vase (avem masina de vase, dar au fost prea multe.) Sint cea mai fericita sotie din lume ca am cel mai mare ajutor in sotul meu. Pe linga ca gateste, imi si spala vase. De multe ori ma intreb, oare ce merite am avut eu in fata lui Dumnezeu sa ma binecuvinteze cu un sot asa de minunat. Am incheiat ziua cu o telecinemateca. O comedie pe DVD. Dupa film ne-am mai uitat un pic la TV si-apoi am adormit. Un weekend de trei zile, dar care mi s-a parut la fel de lung ca o saptamina. Ce mult imi plac weekendurile cind le simt mai lungi decit sint. Parca traiesc viata mai din belsug.
Batranetzea si intzelepciunea ei - de Jay la: 17/08/2004 19:59:56
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
tradus de Joe King ( Jay)

Un batran tzaran din Oltenia de Jos avea o ferma de multi ani.
Avea un galdan mare in gradina,frumos aranjat.Mese de chiolhanuri, potcovarii,si ceva pomi fructiferi.
Cand a construit galdanul,nea Vasile a vrut sa-i dea o forma de piscina de inot, vazuse el la oras.
Intr-o seara batranul fermier oltean, a vrut sa se duca la galdan, nu mai fusese acolo demult.
Mai lua cu el un ditamai cosh de paie sa aduca fructe in el. Cum trecu el pe langa galdan,auzi
el ceva chiote vesele,hihiihihiihihihihhih...hiihihihihihihih..
Cum se apropie,vazu niste tinere care se balaceau goale si vesele in galdan.Cand il vazura pe nea Vasile se bagara in apa pana la gat si trambitzara in cor:
-Nu iesim din galdan pana nu pleci.
Se incrunta nea Vasile si zise:
-N-am venit sa vad pustoaice care inoata goale sau ies goale din galdan.
Si ridica cosul deasupra capului:
-Sunt aici sa-l hranesc pe Crocky, crocodilul meu.

Morala: Batranetzea si intzelepciunea ei vor invinge mereu Tineretzea si entuziasmul ei.
#19915 (raspuns la: #19815) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de Florin si atat la: 22/08/2004 22:12:53
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Salut,

Am fost in vacanta in Corfu, o insula aproape de Albania. De fapt este singurul teritoriu al Greciei care nu a fost deloc sub ocupatie otomana- a facut parte din teritoriile Venetiei.

Imi place sa inbin vacanta cu istoria si impreuna cu sotia am citit cam mai tot ce se putea inainte de a pleca.

Vacanta a fost extraordinar de frumoasa, insula fiind dominata de britanici. Ospitalitate nemaipomenita.
Peisajul iti taia rasuflarea.
Trei zile am inchiria o barca cu motor/ vaporas si am explorat partea de nord a insulea (am stat in Sidari).
Sint multe plaje mici care sint accesibile numai cu barca. Este foarte spectaculos sa inoti cu ochelari de scafandru si sa te uiti va pesti si vegetatia marina.

Hai ca inchei ca mi se face dor de dus...:))

Despre ce ai scris...'Am lasat cei mai frumosi ani ai vietii mele acestor ucigasi,demolatori de biserici,(acum se inchina,impiedicandu-se in cravata...) lingai,perversi intr-o goliciune totala a mintii lor ...secaturi cu chip de fiinte umane.' am sa revin...nu esti singurul...si ar fii bine ca cei mai tineri sa auda din experientele altora.

#20128 (raspuns la: #20035) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sportul si tele-sportul - de desdemona la: 24/08/2004 15:05:43
(la: Faceti sport? Ce si cat?)
Cand nu mi-e lene (care din pacate mi-e destul de des) ma duc sa innot. Din pacate inotul presupune udarea parului (si cum am o gramada din asta insa prea putina rabdare) mi-e greu cu uscatul. Si imi lipseste un companion care sa ma incurajeze cu prezenta lui/ei. Sotul meu e un fel de pisoi de rasa si refuza categoric sa intre in apa mai adanca decat cada din baie. Altfel (in saptamanile eroice) ma duc de doua-trei ori la bazin, de fiecare data stau cam o ora jumate. Adica nu stau, inot :)
Anii trecuti am facut dans sportiv doua ore pe saptamana (nimica toata) dar a fost tare bine. In 'tinerete' am incercat de toate: balet, judo, aikido, taekwando, jogging (dar cu greu fiindca nu-mi place sa alerg). In anii cand am fost la universitate in Anglia am incercat aerobic, yoga squash si fotbal in sala, si mai ales sala de fitness cu aparate. De anul trecut incoace m-am lenevit foarte mult, mai ales fiindca n-am prieteni cu care sa ma duc la sport, si imi gasesc usor scuze ca sa nu ma duc cand sunt singura. Am o minge mare de gym (65 cm diametru) dar in ultima vreme sta cam mult pe dulap.
Televizorul incerc sa il evit cat de mult pot, fiindca ma face sa pierd vremea, dar imi place sa privesc dans sportiv, patinaj, gimnastica. Fotbalul, handbalul, si sporturile de echipa ma dispera (n-am rabdare sa urmaresc ce se intampla).
De fapt sportul meu preferat e plimbarea prin natura (mai ales pe la munte daca am ocazia, pe poteci cu radacini si pietre, si cand mai si urca e chiar un sport extrem). Am 28 de ani. Dar tu ?
Mai sunt si alte sporturi (neomologate): calcatul, aspiratul, invartitul clatitelor, si am fost surprinsa sa fac febra musculara de la acestea.
Cat despre sportul cu care se lauda AlexM eu nu il consider sport, e o placere ;). Ca si mancatul clatitelor, odata ce-au fost invartite de altii.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...