comentarii

a invata functie sinctactica de atribut


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Limba invatata copiilor in diaspora - de ALINA DUMITRESCU la: 18/02/2004 08:39:59
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Exista o carte super, copilul bilingv(facandu-se referinta la vcupluri care sant d elb materna diferita si comunica intr-una dintre ele intre ei.Concluzia cercetarii afost ca/in general copiii inteleg am^ndoua dar aleg limba de comunicare a parintilor intre ei.In cazul in care cei doi parinti au 2 limbi deferite de cea de comunicare intre ei, copiii aleg general limba de comunicare a parintilor, chiar daca parintii vorbesc copilului limba lui.
In cazul meu, primul copil avea a2 ani si noua luni sosind la Montreal.Am vorbit cu el românste si putin franceza cand eram in public sau in situatii de invatare alta decat acasa.cand a ajuns in clasa a doua,cum tatal, deci persoana de comunicare in româna nu mai era prezent,am trecut la franceza(el fiind la scoala in franceza si invatând lucruri, notiuni in acelasi timp cu cuvintele ce le desemnau)mai putin pebntru cantece, rugaciune,povestidiscuri si personale, sau cand ne suparam.In acest timp el frecventa la scoala anglofoni, olus anumite emisiuni in engleza.
Cu sosire unui beau-pÈere,tata vitreg (uuuu!)de origine româna, eu am reinceput sa trec kla romäna si el comunica in engleza.A sosit fratiorul lui, cu care am deci sa vorbim pana la doi ani exclusiv romäneste, apoi, in functie de cerintele lui, franceza, principal si engleza.
Rezultat:Cel mare 17 ani, perfect trilingv,si adauga spaniola acum, dupa 2 ani de latina.
Cel mic, vocabular bogat in româneste(face si eforturi sa vorbeasca mai mult rom^neste sa poata comunica/cu bunica lui)FRanceza excelent,engleza incipient, intelegere si acum si conversatie...interes general pentru cuvinte.

Apropo de limbi care ne folosesc in viata:2 aspecte si-am plecat:fiecare limba vine cu o filozoifie anumita de viata, cu o perspectiva diferita,deci perspective care se completeaza conduc la un om mai complet...
In al doilea rand, studiile spun ca nu tipul de limba ci numarul cuvintelor vorbite sau recunoscute in primii ani ai vietii creaza ca niste celule de memorie(numarul fiind esential0ca o structura de baza pe care se pot insera alte elemente..in orice limba.
Voi reveni la un moment dat cu referinte mai precise:autori, sugestii de lectura!

Alid'art
arhonte carol - de (anonim) la: 21/05/2004 13:30:11
(la: Existenta Diavolului)
Daca acceptm ideia ca Dumnezeu a creat cu puterile sale nemasurate Totul, si a "suflat" duh in narile creaturilor, investindu-se pe sine insusi in fiecare, trebuie sa acceptam si ideia logica, ca Diavolul este creatia lui Dumnezeu, ce contine in el acea scanteie Divina. Ne place ideia ,nu ne place, o acceptam daca vrem sa intelegem ceeva din adevar. Si consider ca a afirma ca Diavolul este Adversarul lui Dumnezeu, este gresit, intrucat ii negam puterea infinita a lui Dumnezeu , caci stim din textele vechi, ca se lupta cam de 10.000 ani cu aceasta creatura a sa, si se pare ca nu o invinge!
Rezulta de aici ca ideia ca Diavolul este adversar lui Dumnezeu este falsa, rezultata din intelegera eronata a legilor ce au creat si mentin Lumea si cerurile, neintelegere ce s-a produs demult,in vremuri anterioare crestinismului. Vorbesc de crestinism, intrucat doar in aceasta religie apare Diavolul ca Adversar al lui Dumnezeu.
Mai degraba este de admis, ca Diavolul, este creatia lui D.zeu, necesara pentru scopuri ce sunt ignorate voit sau nu, de cei care au fost intemeietori de religii,ori lideri ai acestora, la un moment dat.
Ideia ca nu exista bine fara rau, este veche si clara, ideie de echilibru pentru "prea mult", Budha o numeste "calea de mijloc.
In orice situatie in care aceasta balanta este neechilibrata, aici pe pamant, in universul mare, intervine agentul de judecata, ce aduce justitia. Diavolul! Este clar si stim toti ca Dumnezeu este bun si nu este functia sa aceea de a pedepsi! Dumnezeu este Unu. Si UNU nu actioneaza. Cine actioneaza sunt Doi, Trei, si Patru. Unu intervine doar spre a modula creatia acestor trei elemente, spre un nivel superior.
Si totusi, dumnezeu este in Creaturile sale. Rezulta ca cine pedepseste?
Cu razboaie, molimi, foamete, dezastre naturale? Diavolul? Dumnezeu?
Religia crestina descrie putin inexact, rolul fiecarei persoane din trinitate.
Religia Buhista descrie ceva mai bine, si spune despre cele trei persoane ce alcatuiesc pe UNU : Creatorul, Mentinatorul, Distrugatorul!
In ordine, Brahma, Vsihnu, Shiva.
Rezulta ca acest Shiva este Distrugatorul, Diavolul din religia crestina, care se pare ca are suficient de mare putere ,intrucat este TREI-ul, spre a distruge. Orice! Insa in tratatele hinduse, scrie clar ca acest negativ Shiva, distruge Universul ( Mahapralaya) la sfarsitul timpurilor, si tot el face posibila resorbtia Universului intreg , in totalitate, in UNU. Rezulta ca Shiva este singura persoana din trinitate ce face posibila integrarea constiintelor in Divin la sfarsitul timpurilor,indiferent de gradul de evolutie, iubire, credinta a acestor constiinte.
Ar rezulta asadar ca acesta este Adversarul lui Brahma Doi-ul, cel ce creeaza Universul si nu adversarul lui Unu. Si mi se pare clara teama si ura oamenilor din vremurile vechi,impotriva aceluia care distruge creatia. Insa stim ca daca Unu nu vrea, nimic nu se misca.
De asemena, acest Shiva mai distruge actionand la nivel mental, psihologic in om, ignoranta, prostia, indolenta,rautatea, mania, agresivitatea,etc. Shiva are deci funtie de curatire a pasihicului uman, prin metode radicale, fara mila, care poate aduce asa-zise suferinte. De aici imaginea sa terifianta. Insa doar intr-un psiho/mental clarificat, curatit,se poate oglindi imaginea Divinului. Totului. Caci nu exista din cate stim o alta metoda de a-l Sti pe Dumnezeu, decat ca Ideie Prima, si ca sentiment , iubire.
Sa nu uitam ca religia crestina este veche de doar 2000 ani, si ca in multe din textele sale sacre, sunt preluate rituri, idei, personaje, ce apartin religiilor anterioare crestinismului cu cel putin 5-6000 ani!
Daca la un moment dat religiile vechi au inteles gresit anumite idei fundamentale, este clar ca si crestinismul le-a preluat corespunzator.
Totodata, stim bine, in toate textele marilor personaje care au existat inainte de anul 0.e.n, ca Enoch, Moise, Hermes,textele sacre hinduse, Mahabharata, Upanishadele, Ramayana, textele egiptene, nu fac nici o referire la Diavol ca adversar al lui Dumnezeu, desi descriu cu amanunte evenimente, contacte cu trimisi ,reprezentanti ai cerurilor.
De ce odata cu venirea in existenta lui Issus a intrat in scena si acest personaj, este greu de spus. Stim si acceptam ca Issus, a fost unul dintre cei mai mari invatatori care au existat. Parerea mea este ca anumite texte au fost introduse in Biblie, ulterior, dupa plecarea sa, de cei care au scris despre existenta sa. Este greu de cercetat evenimentele dintre anii 30-300 e.n. Oricum se stie ca mai marii intruniti in Consiliul de la Niceea, au scos anumite texte din Biblie si au adaugat altele.
Referitor la Faust al lui Mann si Goethe, la pactul facut cu Diavolul,la asa-numita vanzare a sufletului sau in schimbul dobandirii de cunoastere si bunuri,( observati tiparul- tentatia sarpelui, Diavolului, reeditata., nimic nou sub soare!)
parerea mea este ca aceasta vanzare a sufletului se refera de fapt la
anularea in psiho/mental a ideii ca Diavolul este adversarul lui Dumnezeu,
si deci la renuntarea nu la iubirea de Divin ,ci renuntarea la ignoranta, si deci la teama fata de asa numitul Diavol, teama, indusa in constiinta sa (si nu numaii a sa) mod exagerat, eronat pentru scopuri greu (sau poate ca usor ) de vazut, de catre marii capi ai bisericii si religiei crestine de la dupa anul 30 e.n, repectiv la Consiliul de la NIceea.
Pactul sau cu Diavolul, inseamna decat intelegere ,clarificare a unor adevaruri fundamentale, de unde accesul lui Faust la cunoastere.
Faust a lucrat pe niste texte lasate de Solomon ( aprox.700 i.e.n) care a lucrat practic la randul sau, obtinand puterea de a controla si manipula orice fel de energie, rea sau buna, Diavoli, demoni sau Ingeri, fara a avea cine stie ce probleme. De ce a putut sa controleze, sa comunice, sa comande acestora ? Intrucat, este stiut ,iar daca nu, este bine sa se cerceteze spre incredintare, ca OMUL este superior multora din asa numitele grupe de ingeri, demoni, din alte sfere de existenta, prin faptul ca poseda
"CHIPUL" lui Dumnezeu, constiinta, fiind apt de creatie, si de impunere a vointei sale in virtutea dreptului sau divin. Reamintiti-va ca niciunde, in nici un text, nu este scris ca vreodata, vreun inger, ori demon a creat ceva.
Solomon a avut o mie de sotii, fiecare din alte tari decat tara sa, toate aducand cu sine ca zestre, zeii religiilor acelor popoare.
Iar Solomon a construit pentru fiecare sotie cate un templu la care aceasta sa depuna ofrande zeilor ei. Si a fost atat de intelept incat sa invete de la fiecare sotie , cate ceva despre zei vechi, obieciuri, rituri, etc. Si pe toate le-a iubit, si a fost mult hulit ,urat de capii religiei sale, intrucat "se inchina zeilor pagani".
"Cheile lui Solomon" este denumirea textului lasat urmasilor.
Faust a cercetat si lucrat pe textul "Demonii din Goetia", un fel de subcapitol la "Cheile".
Interesant este faptul ca una din sotiile sale era din Goetia. La vremea respectiva nu exista o alta zona denumita astfel, decat regiunea daco-getilor!!!! Caci este vorba de Geti si nu Goti, intrucat acest potpor din urma, s-a format tarziu in istorie, se stie. Rezulta ca religia daco-getilor se baza pe astfel de elemente.
La Adamclisi, s-a descoperit un ciob de ceramica vechi de cateva mii de ani (inaintea erei noastre) pe care era inscriptionata o rugaciune a une femei geto-dace catre o mare zeita , aprox.redau "mare zeita, sunt 666, sunt luminoasa, te rog sa iti amintesti de mine la reincarnarea mea".
666? Ei, dar nu acesta este cifra Diavolului?
Si atunci de ce zicea femeia ca este 666? Era diabolica?
Ei bine, 666 nu reprezinta cifra bietului Diavol, nu a reprezentat niciodata asa ceva. Aceasta este cifra totalitatii. A complexitatii si totlaitatii creatiei, cifra ce contine cheia,baza ,intelegerii creatiei si a legilor creatiei. Este interesant de discutat in acest sens cu specialisti in fizica si chimie, ei cunosc foarte bine structura electronului, ce are ca baza exact acest nr., 18, de cercetat si tabolul lui Mendeleelv unde se vede clar ca elementele caramizi ale universului au la baza acest nr. 18.
Deci acest nr. este baza creatiei, si nu numarul Diavolului!
De unde acesta ideie, pe ce s-au bazat, ce argumente au pentru aceasta capii din vechime ai religiei crestine, nu se stie.
Intrucat ideia de nr. al Diavolului 666, deci 18, nu apare in nici o alta religie, veche ori noua, iar ca o precizare, nr.ul 108 apare Hinduisti si Budhisti, reprezentand cifra totala a lumilor create. Nici ele nu dau mai multe explicatii.
Fac o ultima observatie- personajul cu numele cunoscut de Diavol, este cunoscut in toate textele ezoterice majore ale lumii, drept stapanul taramului mortii,gardianul portii, ( nu Iadului- acesata este o alta copilareasca denumire data de crestinism pentru scopuri care scapa intelegerii),locul in care ajung oameni, in calatoria acestora intru integrarea cu Esenta divina. Probabil aflarea acestui fapt a a facut ca Diavolul sa fie urat si temut de oameni, si aratat ca o sperietoare credinciosilor care cu greutate au putut verifica de e asa ori ba.
Se spune ca nu exista contribuite mai mare a unui om la creatie decat nasterea sa intrucat mentine si expansioneaza Universul real cel care conteaza , cel al Cunoasterii prin traire si experimentare, functie rela a Constiintei,
si nu exista o contribuite mai mare la creatie decat moartea sa, intrucat in acest ultim caz, omul contribuie cu insusi ESENTA sa la marea Opera, adugandu-se pe sine creatiei, moduland-o pe un nivel calitativ, ci fiecare trecere, cu fiecare moarte.

Ultimile cuvinte descriu intocmai convingerea mea referitor la locul omului in creatie, iar faptul ca religia crestina a infricosat de-a lungul mileniilor oamenii cu pedepasa vesnica in Iad ( un fals , mare fals, Iisus nu a afirmat asa ceva Niciodata!!!), si a mai incarcat si acest personaj Diavolul cu functii si atributii care n-au nici o legatura cu Planul Divin, este trist. Este foarte trist.
Invatatul de dragul invatatului ... - de Anima la: 13/07/2006 19:34:23
(la: Cine fura azi un BAC...)
Ma declar oarecum surprins de faptul ca, cei mai multi dinte cei care si-au exprimat opiniile in privinta chestiunii in discutie, par a judeca extrem de utilitatrist, de mercantil, de lucrativ, subiectul.

Spun “oarecum” surprins, pentru ca e poate firesc sa fie asa, in mod statistic n-are cum sa fie reflectat altceva intr-o astfel de dezbatere decat atitudinea generala, curentul general de opinie din cadrul societatii, din clipa de fata. Pe care eu cel putin, desi cred ca-l inteleg si ma stradui sa-l respect, nu-l voi putea accepta cu adevarat niciodata si ma va intrista mereu.

Recunosc ca am citit cam in graba anterioarele comentarii, si e posibil sa gresesc fata de unii, insa nu mi s-a parut sa fi intalnit vreo luare de pozitie care sa nu scoata in fata “utilitatea” acestui bacalaureat, si chiar mai mult, a cunostintelor a caror insusire de-alungul celor patru ani de studii ar trebui sa fie certificata prin acest examen. Mie mi se pare jalnic ca oameni cu siguranta onorabili din punct de vedere intelectual sa puna in nota bascalioasa problema utilitatii “Morometilor” in fata masinii de fabricat piese in serie.
Nu ma feresc sa recunosc ca mi-au trebuit si mie ani buni de zile sa pot realiza importanta, in plan personal, a unui minimum de cultura generala. La randul meu, atunci cand, cu vreo 20 de ani in urma, am sustinut acest examen, l-am tratat cu aceeasi lejeritate, am dat aceeasi “dijma” pentru “protocol”, nu am copiat dar cu siguranta as fi facut-o daca as fi avut posibilitatea, si faptul ca nici macar nu imi mai amintesc subiectele de examen, cred ca spune ceva! Singurul obiectiv atunci, de viata si de moarte insa, era admiterea la facultate. Bacalaureatul era ceva de bifat, pur si simplu! Si nu asta ar fi fost cel mai mare rau pe care cred eu ca mi l-am facut, mie insumi in acei ani, ci altul! Faptul ca, incartiruit unui sistem de interese specific momentului, m-am aliniat si eu docil si disciplinat, cârdului nesfarsit de naivi ce credeau ca se pregatesc pentru viata, pentru o profesie care ar fi trebuit automat, si prin ea insasi, sa imi aduca propria deplina realizare! Ma gandesc si-acum cu o anume fascinatie la ce cantitate uriasa de efort intelectual a trebuit sa depun timp de patru ani de zile, pentru a ma “antrena” in limitele a exclusiv doua materii de studiu, ca sa devin la un moment dat, un respectabil si implinit … inginer! Care nu mai sunt de vreo 15 ani, dar asta-i alta poveste!… Patru ani de zile in care am ignorat, intr-un mod cat se poate de firesc, orice alta materie de studiu din programa, in care la orele de istorie daca nu faceam matematica atunci chiuleam cu clasa, la orele de limba romana in care, daca nu faceam fizica atunci ne bateam in clasa cu caietele si trageam cu boabe de orez in profesoara, iar geografia si filozofia nici nu-mi amintesc prea bine in ce ani le-am facut! Am iesit insa, gratie straduintei unor exceptionali profesori de matematica si fizica, si gratie ingaduintei resemnate a celorlati profesori, dupa patru ani de “cantonament”, o clasa de performeri in fizica-matematica, care, cu doua exceptii ce au luat drumul stiintelor economice, am intrat in bloc in randurile studentimii tehnice! Dupa 16 ani de la absolvirea diverselor facultati politehnice, nu cred ca sunt mai mult de 5-6 dintre noi, care mai practica meseria pentru care s-au pregatit teoretic timp de 9 ani de zile …
Am crezut cu totii ca facem bine atunci, ne pregateam “viitorul”, asta ni se spunea din toate partile! Nu era timp pentru ca cineva sa-si puna problema ca poate cel putin unii dintre noi vom resimti la un moment dat, in viata, anumite carente in formarea noastra de “intelectuali tehnici”, carente carora le puneam atunci, temeinic, bazele! Ba gresesc, au fost nefericitii profesori de limba romana, de istorie sau de filozofie care au mai incercat, fireste lipsiti de sansa, sa ne pomeneasca despre acest lucru. Cine avea timp insa sa-i ia in serios?…
Resimt si astazi lipsuri mari, fundamentale, in cultura mea generala, goluri pe care din momentul in care am inceput sa le sesizez, am cautat, cu straduinta, sa le carpesc! A fi autodidact este, in opinia mea, o datorie pentru oricine are un minim respect pentru propria persoana, pentru propria devenire. Modul insa, in care in mod programatic si coerent ar trebui sa fie format ca cetatean minim culturalizat orice absolvent al sistemului gimnazial de invatamant, nu poate fi inlocuit de nici un efort ulterior de autoformare, oricat de asiduu! Chiar acest sistem de invatamant, atat de demn de a fi criticat in toate ale sale, o poate face! Nu este adevarat ca numai medicii trebuie sa-nvete toata viata, cum se mai spune, si nu este vorba de perfectionarea strict profesionala. Aceasta este obligatia pe care o avem fiecare fata de propriul statut social, care este, cred eu, doar una din fatetele propriei identitati, a fiecaruia. Mult mai importanta insa mi se pare datoria pe care fiecare ar trebui sa o resimtim fata de implinirea interioara, aceea fara aplicabilitate imediata, aceea care nu te ajuta neaparat sa mai urci o treapta pe scara sociala, sa avansezi in functie, sa accezi la un “job” mai banos. Acel fel de implinire interioara careia dezamagitor de multi nu-i simt lipsa, sau atunci cand afla intamplator despre ea, nu-i gasesc utilitatea. Acel fel de implinire care face diferenta intre persoanele distincte si persoanele cel mult eficiente, intre “aristocrati” si “profesionisti”!
Nu orice om resimte ca pe necesitati foamea de cultura, foamea de cunoastere, asta e cu siguranta un truism! Dar exista in fiecare generatie un numar de oameni astfel construiti. Eu cred in justetea evidentierii si incurajarii lor sub anumite forme, chiar si numai pentru ca reprezinta doar un procent oarecare din numarul total. Din randul lor apar, din cand in cand personalitatile care jaloneaza valoric societatea. Nu cu valori profesionale, ci cu valori specific, adanc umane!

Asta cred eu ca ar trebui sa fie semnificatia titlului de “Bacalaureat”. Titlu pe care nu cred ca ar trebui sa-l obtina mai mult de 20-25 de procente din totalul unei promotii de absolventi. Pe care nu ar trebui sa si-l doreasca mai multi! Dupa mine ar trebui facuta o distinctie clara si nediscriminatorie intre cei ce incheie cei patru ani de studii. Statutul de absolvent de liceu pur si simplu, sa dea oricui posibilitatea de a se pefectiona strict profesional mai departe, statutul de “Bacalaureat” sa confere celui care-l obtine un plus de distinctie, de care cei ce ce prin natura lor il cauta, sa poata beneficia. Habar n-am din punct de vedere tehnic cum s-ar putea face asta, nici nu-mi bat capul, sunt oameni care pricep mult mai bine mecanica sistemului de educatie, eu imi permit doar, ca mai tot romanul mediu, sa emit judecati cu pretentii morale!
Exista oameni care sunt in stare sa invete doar de dragul invataturii, si acestia ar trebui evidentiati intr-un fel de toti ceilalti. Mi-a atras atentia in aceasta discutie remarca unui vorbitor, ceva de genul “nu invatam de dragul invataturii”. Cei care in mod constitutiv au in propria natura nevoia de invatare, nevoia de cunoastere, invata exact de dragul invataturii! Si asta mi se pare una dintre cele mai specific umane nevoi! Ceilalti nu Invata, ci se pregatesc, se perfectioneaza, se profesionalizeaza, si efortul lor este demn de toata admiratia! Intre cele doua moduri de a relationa cu lumea cunoasterii este insa o diferenta, asa trebuie sa fie, si ar trebui mereu evidentiata!
Eu as pleda deci, desigur pur teoretic, si fara vreo pretentie de aplicabilitate, pentru valorizarea pur morala a unui astfel de examen, si pentru evidentierea in acest fel a acelor cativa, putini “naivi” care invata de dragul invataturii si cu drag de invatatura. Restul, inarmati cu diplome de absolventi, ar putea, cu entuziasmul specific varstei, sa atace la baioneta viitoarele spectaculoase cariere in diversele domenii ale economie de piata, si fara a avea neaparat titlul de Bacalaureat!

Cat despre aspectele morale ale “tanzactiei” cu subiecte, ele sunt atat de evidente pentru orice om cu un minim bun simt, incat orice discutie cred ca n-ar putea acoperi subiectul! Mai socante insa decat faptul in sine mi se par a fi reactiile de genul celor "postate" pe site-ul ziarului respectiv! Acestea de-abia, cred eu ca dau intreaga masura a confuziei morale in care isi fac debutul in viata multi dintre tinerii absolventi! A fura dar mai ales a clama dreptul la furt cu diverse argumente unul mai departe ca altul de orice minima rectitudine morala, asta este cu adevarat monstruos!
Ce relevanta morala ar putea avea pentru statutul unui astfel de tanar faptul ca, nu ma indoiesc, alturi de mii de alti colegi de generatie ce nu-i impartasesc opiniile, se va putea afisa cu aceeasi diploma de bacalaureat?!…
*** - de om la: 23/01/2008 00:44:20 Modificat la: 23/01/2008 01:09:25
(la: telegraph de noapte)
1. personal nu stiu, dar exita unul pe cafenea care ar putea sa ma lumineze...dar el nu si nu. isi tine NDE-ul pt el :))
2. numai studetii dau examen la genetica, natura o ..examineaza (a se citi si controlul CTC ;)
3. supravieturea se bazeaza (printre altele) si pe foame si speranta unui stomac plin maine.
Daca am fi toti oceane de bunatate,ce s-ar intampla? = am face baie in bunatate
Credeti ca toate regulile impuse,legile si tot ce ne tine cu boticul pe labute inseamna manipulare sau inseamna evolutie?(ar fi haos?). = este evolutia...unora ;)
4.Credeti ca mistica,ocultismul.astrologia etc.sunt necesare? = in prezent, nu au atins nivelul analizarii care sa le permita sa aspire la NECESITATE. Poate intr-o zi...cine stia
5.Credeti in "notiunea" de fericire? = DA
6.Credeti ca se mai poate spune ceva ce nu a fost spus? = DA
7.Cine crede in ou si cine in gaina?Cine in amandoua?Cine in ce le-a zamislit?Chiar,cine? = cred in oul unui missing link galinaceu care a generat gaina :)
8.Credeti ca religia este o alta forma de manipulare?Isus este Fiul Domnului sau nu?Crestini sau nu? = atribui manipularii o conotatie negativa, deci NU este manipulare. Asta ar insemna sa-mi spuna cineva ca-mi manipulez copii cand ii invat sa nu treaca strada pe rosu !
9.Credeti in miracole?Care?Ce fel? = DA! In alea nedemonstrate stiintific:))
10.E bine sa ne gandim in fiecare zi cate un minut ca o sa ne stingem sau trebuie sters acest gand? = ar bi bine sa ne gandim mai mult de un minut pe zi ;)
11.Credeti ca ne putem continua visul de pe-o zi pe alta,gestionand actiunea si felul ei? = visul il continui numai noaptea, ziua nu am timp de visuri!
12.Credeti ca e prima voastra viata? = filozofic vorbind nu stiu daca asta este viata, cum sa mai ma gandesc la numere;)
13.Ce credeti despre faptul ca ai impresia ca acelasi gest,vorba etc.le-ai mai spus si alta data ca intr-o reluare a unei secvente? = rutina si este periculoasa rau :((
14.Credeti in bioenergeticieni?In extrasenzorialitate?In telepatie? = nu cred, doar analizez informatiile. Apoi le folosesc, daca este cazul
15.Credeti ca suntem monitorizati sau indrituiti de forte superioare? = NU!
Cum am ajuns sa construim masinarii,aparaturi mai sofisticate ca noi si nu am reusit sa devenim noi ma complecsi? = nu judec complexitatea in functie de limitarile fizicului uman. Nu vreau 10 perechi de picioare :)) Spiderman :))
16.Credeti intr-un FINAL? = in fiecare zi este un sfarsit a ceva!
In apocalipsa?In judecata?In viata vesnica?In rai,iad,lumi neutre? = unii mai exagerati considera o apocalipsa cand nu le merge calculatorul .
17.Credeti ca suntem din lut dupa chipul si asemanarea SA?Sau suntem fii norocosi ai Big-Bangului? = analizand lutul la niel atomic...DA. Are si el C, O, H etc! Dpdv fizic, as vrea sa semene EL cu mine (frumos, destept, sanatos, etc -scuze sunt rautacios pt ca am parafrazat pe cineva) . Dpdv energetic as vrea sa seman eu cu EL ;)
18.Credeti ca e bine sa te dai destept, chiar daca esti destept,cand de fapt murim atat de nestiutori,de prosti?(Dilema viitorului mort-sa moara sanatos sau bolnav,destept-credul sau prost-lucid?) = destep sau prost sunt relative (deci neimportante), constante sunt necesitatea de a invata si aplica ceva nou!
19.Banii va influenteaza? = da
Sunteti adeptii fericirii oferite de bani,de bani cu dragoste sau de bani pentru a fi lenes din dragoste? = nu, dar sunt adeptul fericirii sustinute Si de bani
20.Credeti ca cel de langa voi v-ar parasi daca a-ti pierde un picior,un ochi,sau a-ti avea fata arsa sau alte parti ale corpului,sau a-ti deveni obezi,sau nu a-ti mai avea un scai pe viata voastra? = cred nu m-ar parasi
Credeti ca il cunoasteti? = nu
Credeti ca ne putem cunoaste cu adevarat,cine suntem si de ce suntem? = da

".Am douazeci de ani.Caut sa trag pe cineva la raspundere pentru ca exist!"
"Am optzeci de ani.Inca nu am gasit pe nimeni!!!"
Geo Bogza

Am ceva ani de cand caut sa-i multumesc ca exist, dar lasa ca tot o sa-l prind eu la inghesuiala intr-un ...sfarsit si o sa-i multumesc!
Nu in functie de numarul de a - de Daniel Racovitan la: 09/10/2003 11:05:45
(la: Adminul va cere parerea: "coada de moderare")
Nu in functie de numarul de afisari. :)
Mesajele din blog sunt apreciate de catre ceilalti utilizatori, si in functie de rezultat sunt "la vitrina" sau nu.
#963 (raspuns la: #961) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
invatatoarea pt mine - de athos la: 25/10/2003 14:38:33
(la: Invatatoarea pentru mine)
cand eram in clasele primare in RO invatatorii erau cred ca diferiti fata de cei din ziua de azi
ca sa explic ce inseamna:erau un model de urmat,aveau silinta sa predea in asa fel sa priceapa copiii,ne dadeau teme,ne ajutau va in afara educatiei de acasa sa devenim oameni disciplinati
in ziua de azi nu se intampla acelasi lucru,mai rar gasesti invatatorii de pe vremuri care te puneau sa inveti,si culmea ca-ti si placea sa stii cat mai multe
imi pare rau pt copiii din ziua de azi,ce exemple vad si ce influente(negative) absorb...deh,grele vremuri am ajuns
Invatatorii si profesorii - de (anonim) la: 26/10/2003 12:24:24
(la: Invatatoarea pentru mine)
Invatatorii si profesorii mei din Ro majoritatea erau membrii cu carnet de PCR-ist probabil multi dintre ei fiind si turnatori la securitate desi nu-i forta nimeni sa o faca.
La Scoala de pe calea Plevnei(Bucuresti) devenita mai tirziu liceu erau niste "glume" de cadre didactice care de fapt trageau doctrina comunista la litera...ca sa nu mai vorbesc de directorul scolii Tovarasul Blideanu care mai si batea elevii dindu-le cu multa ardoare socialista suturi in fund.
O profesoara de geografie ne batea pe miini cu linia cind se enerva asa degeaba fiindca nu avea nici in clin si nici in mineca cu pedagogia, o alta de limba romana ,Tamara ...ne indocrina la fiecare ora cu istoria partidului dinsa spuneau gurile rele fiind sotia unui stab PCR.
Amintiri,amintiri,....:):):)
#2183 (raspuns la: #2147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
persecutie? - de SB la: 27/10/2003 04:39:03
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
personal, nu cred! Cred insa ca, fiind raspinditi prin lume, ( din diverse motive...nimeni nu se'ntreaba de ce kurzii de ex. au soarta ce o au) si-au format o gindire si comportament specific oricarui grup minoritar.( admiratia si respectul meu ptr. aceasta perpetuare milenara...ar trebui insa citeodata sa se lase si criticati...dar n-o prea vor...e treaba lor) Cred ca sint un popor inteligent( ca si noi romanii, nu?...spre deosebire de noi, insa stiu sa se uneasca la "necaz"...toata stima; am avea de invatat chesti asta, dar noi sintem prea destepti sa mai si invatam)si harnic(am citit asta undeva...poate a scris-o chiar un evreu!) si asta deranjeaza pe ici pe colo si functie de "conditiile locale" se creaza anumite reactii "specifice" ( locale...cind nu-ti mai merge mintea, pui mana pe par)

Imi place sa cred( oare de ce?) ca in RO nu au avut mai rau ca noi. Am avut un prieten evreu( cred ca am aflat asta cind a plecat din tzara si.. mi-a curs o lacrima ca pleaca; or fi fost mai multi dar nu ma interesa -ca si acum-ce e fiecare)iar acum am o nora evreica ...numai dupa mama si... nu-sh ce ma face sa cred ca voi avea si nepoti evrei...( astai culmea...unul alb si unul negru ca-n bancul ala) sa-i tzina D-zeu. Cine-i persecuta? Sint oameni ca si noi; nici mai mult nici mai putin!

...trecind peste toate cele ( regretabile) petrecute cred la fel ca uneori e f. politic sa fii persecutat. Cred ca-i o politica falsa.
Nimeni nu-si pune intrebarea( chiar noi insine nu)de ce poporului roman i sa furat de fiecare data totul; incepind cu istoria ( o nimica toata)si terminind cu cite tezaure natzionale? Poate ca am avea si noi ceva de invatat? si de reclamat?
invatatoarea mea - de (anonim) la: 28/10/2003 00:17:50
(la: Invatatoarea pentru mine)
Am avut norocul si onoarea sa am o invatatoarea la fel ca cea din operele literare:firava si blajina ca o "mucenita".Cand ne vorbea la ore simteam cum ne invaluie cu blandetea cuvantului pe care din pacate n-am mai intalnit-o la nici un alt dascal.Era modesta si corecta cu toti elevii ei,fie copii de stabi sau de simpli muncitori.Aceasta era invatatoarea mea,DOAMNA ELENA TANDARICA de la scoala generala nr.12 din Craiova.Nu stiu daca mai este printre noi ,dar daca ,da,n-am cuvinte sa-i multumesc pentru ca a existat.Sarut mainile DOAMNA!
#2331 (raspuns la: #2147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cand vorbeam despre invatat.. - de JCC la: 31/10/2003 06:48:38
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
ma refeream la invatatul cu lectii, sa vorbesti cu ei tot timpul in romana, sa le dai si lectii..
e dificil sa vorbesti cu ei in romana, cand sotia sau sotul nu-i roman

si ai mei inteleg in mare parte, dar chiar daca ar sti sa raspunda, nu vor, nu raspund nici o data in romaneste.

ma dezola cate o data, cred ca in 2-3 ani o vacanta de o luna-doua in Romania, ar fi indicata pentru ei, si fara noi parintii..
cred ca atunci, de voie, de nevoie vor vorbi romaneste..
#2793 (raspuns la: #2729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AS VREA SA INVAT - de maria munteanu la: 13/11/2003 11:57:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
DE UNDE AS PUTEA SA IAU INFORMATII CU PRIVIRE LA TEHNICILE FOLOSITE IN FOTOGRAFIE?CUM AS PUTEA SA INVAT SA FAC ARTA FOTOGRAFICA?
AS VREA SA INVAT - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 13:32:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
La indemina ne sta Internetul. Multi au invatat fotografie singuri, citind, invatind, privind. Exista si cursuri prin corespondenta ( gen Eurocor)... Cred ca e maniera cea mai potrivita conditiilor din Ro.
#4165 (raspuns la: #4157) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anita47, ma dezamagesti..Si Declaratia Universala?? - de Coralie la: 18/11/2003 13:01:09
(la: Ce este antisemitismul?)
vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948

IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul...

Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :)
Puteai sa pui doar linkul...

Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului.

difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul,
de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :)

Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International),

avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul

Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de

"foie verde leustean, m-a facut mama moldovean...
moldovean mândru, cu gura mare,
ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :))


iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii.

Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7
Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14
1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.

2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii.

3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Articolul 29
1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie.



#4622 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da eu i-l invat pe baiatul me - de (anonim) la: 30/11/2003 15:17:49
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Da eu i-l invat pe baiatul meu si romaneste. Noi vorbim in casa numai romaneste pentru ca este limba cu care ne-am nascut.
Bravo, Radu ! - de gd525 la: 18/12/2003 22:50:51
(la: Romani in strainatate)
Din toate comentariile de pe forum, pari cam singurul care a invatat sa respecte tara in care i s-a facut un loc.
Si dupa cum se afla din povestea ta, respectul e reciproc.
Q.E.D. !!!
Spre deosebire de ceilalti care se cred din start mai frumosi si mai destepti, ca si cum li s-ar cuveni vreo inalta pozitie si recunoastere pentru simplul motiv ca sint romani (si romanii sint f. destepti, cistiga olimpiade, etc...). Nici o deosebire intre genul asta de pozitie si arabii din Occident care cred ca Allah e mai bun decit D-zeu si ei sint mai presus decit ceilalti - fara nici un argument, altul decit simpla convingere colectiva.
Ura rasiala pe care o citesti in ochii lor te face sa ii eviti, si atunci striga ca esti rasist, se simt dati la o parte.
Aidoma unui roman care dupa 10 ani tot n-ar fi reusit sa-i convinga pe nemti de valoarea lui Eminescu sau superioritatea vinurilor romanesti...
Cred ca este de ajuns sa nu vrei sa colonizezi locul in care debarci, pentru ca lumea de acolo sa-ti dea pozitia cuvenita in functie de CALITATEA UMANA SI PROFESIONALA, iar nu din cauza unei apartenente la o cultura sau neam ...
In exemplul de mai sus, cind romanul emigrant in Germania va fi inteles ca diferenta dintre el si Columb este ca nemtii sint deja acolo, cred ca toate problemele care fac obiectul prezentului forum vor fi rezolvate (respectiv, nu se vor mai pune ! ).
Inca o data, bravo pentru pozitia ta clara, si eu am adoptat aceeasi directie si cu acelasi rezultat, n-am avut decit de cistigat...
De ce oare vorbesc forumistii despre RO in termeni de cultura si istorie, iar despre tarile de adoptie numai din punct de vedere economic ? Pentru ca nu-i intereseaza decit asta ! Li se pare lor mai constructiv sa-i invete pe francezi cine a fost Stefan cel Mare, decit sa afle de la ei cine a fost Georges Pompidou ...
Iar rezultatul, dupa cum reiese din comentarii, este o interminabila si apasatoare amaraciune, singuratate, nostalgie, dezgust.
Cine seamana scaieti, n-astepte sa manince mere, zicea Pacala.
#6934 (raspuns la: #4091) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
va invatati copiii romaneste? - de malina la: 23/12/2003 09:49:42
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Eu le-am vorbit mereu romaneste (mai putin cand ma infurii, atunci le vorbesc de toate). Am o fata de aproape 11 ani si alta de 4 ani; dar incep scoala la 3 ani, noi suntem romanca-neamt, traim in Spania si copiii invata in catalan. Cu 9 ani a inceput si engleza la scoala, iar la 10-franceza. Desi am protesta cu franceza, ca sunt prea multe, mi-au spus ca e obligatorie. Asa ca vezi, bietii copii...Cateodata ma ia ameteala, nu mai realizez care ce vorbeste. desi ele intre ele vorbesc catalan...
Invatamântul românesc nu e - de My la: 12/01/2004 10:41:43
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Invatamântul românesc nu e nici mai bun si nici mai rau decât societatea din care face parte.

Eu n-am spus ca a face o facultate în Ro înseamna sa fii tâmpit, am remarcat doar supra-estimarea (care mi se pare caricaturala) învatamântului din Ro de catre predecesorul.
#7950 (raspuns la: #7933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...