comentarii

a mânca pământul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Invatamântul românesc nu e - de My la: 12/01/2004 10:41:43
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Invatamântul românesc nu e nici mai bun si nici mai rau decât societatea din care face parte.

Eu n-am spus ca a face o facultate în Ro înseamna sa fii tâmpit, am remarcat doar supra-estimarea (care mi se pare caricaturala) învatamântului din Ro de catre predecesorul.
#7950 (raspuns la: #7933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Recensămîntului din 1989 - de SB_one la: 28/02/2004 15:44:25
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Potrivit Recensămîntului din 1989, populaţia Moldovei enumera 4.356.100 de cetăţeni, dintre care 2.795.000 moldoveni (65%); ucraineni – 14%, ruşi – 13%, găgăuzi – 4%, bulgari – 2% şi alţii însumînd 2-3%. În 1989 o foarte mică parte din cetăţenii Moldovei – 2448 s-au considerat români. Astăzi se presupune că în Republica Moldova s-ar enumera vreo 18-20.000 de cetăţeni (5-6%) din întreaga populaţie) cu "simţire românească".Numărul acestora ar putea fi mult mai mic, dacă ne vom aminti cîţi cetăţeni din Moldova s-au prezentat la urne pentru alegerea preşedintelui României.



SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10902 (raspuns la: #10897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inaintarea frontierei NATO si UE si criza din Republica Moldova - de belazur la: 24/03/2004 19:01:54
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter
#12771 (raspuns la: #12770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nici eu nu sunt românca "pur - de (anonim) la: 03/04/2004 14:26:44
(la: Cand va ganditi la istoria neamului romanesc, ce simtiti?)
nici eu nu sunt românca "pura" dar sunt mândra ca m-am nascut in România, si ca vorbesc limba româna, sunt mândra de istoria tarii mele. Abia astept sa imi termin studiile si sa ma întorc in România.
#13253 (raspuns la: #13231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"atunci ce crezi tu de parerile pe care le-am scris."Muresh, - de DESTIN la: 19/08/2004 00:48:36
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Eu iti multumesc ca ai acceptat dialogul...

Tu precizezi:

"Pentru inceput , ca sa nu amestecam lucrurile , ma intereseaza raspunsul tau la proorocirile lui Isaia si la nepotrivirea scriselor acestuia cu cele aflate in Matei (1:23)."

"Dar inainte de a face asta voi adauga ceva nou :

"Acelasi Isaia(7:14) pe care se bazeaza Matei (1:23) {referitor la "virginitatea" Mariei } , se adreseaza lui Ahab , regele imperiului Iehuda , spunandu-i ca nasterea lui Emanuel (Dumnezeu e cu noi , in traducere) are drept scop de a arata ca Dumnezeu se impotriveste asediului intiat de dusmanii evreilor asupra imperiului Iehuda. Cu alte cuvinte e vorba de un eveniment localizat in timp - regenta lui Ahab . Iisus s-ar fi nascut mult mai tarziu , de aceea proorocirea nu se refera la Iisus ."


Cu privire la provenienţa lui Cristos:

Isaia a afirmat, că nu era legată de om:
"Cine poate spune care este provenienţa Lui?
Căci viaţa Lui a fost luată de pe pământul celor vii:pentru păcatele poporului Meu a fost dat la moarte."

Duhul profeţiei a afirmat astfel că originea Celui care avea să moară, pentru ca noi, oamenii păcătoşi, să putem fi vindecaţi prin rănile Lui, era de o asemenea natură încât nu putea fi identificată.

Mai mult, Duhul Profeţiei a prezis prin Isaia că cei ce cred în El vor cunoaşte felul în care El a venit în lume:

"Şi Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:

"Cere pentru tine un semn din partea Domnului, Dumnezeului tău, fie în locurile de jos, fie în cele de sus."

"Şi Ahaz a zis: ‚

voi cere, ca să nu-L ispitesc pe Domnul."

Isaia a spus atunci :

"Ascultaţi totuşi, casa lui David!
Este puţin lucru pentru voi să luptaţi cu oamenii?
Atunci de ce luptaţi cu Domnul?
De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn.
Iată că fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi Îi va pune numele Emanuel.
El va mânca smântână şi miere înainte să cunoască sau să prefere răul sau să aleagă binele, căci înainte de a cunoaşte răul şi binele, pruncul va lepăda răul şi va alege binele.
Şi înainte ca pruncul să ştie să-şi strige părinţii, va primi puterea Damascului şi prada Sameriei, în prezenţa împăratului Asiriei.
Şi ţara va fi părăsită, căci veţi îndura cu greu prezenţa celor doi împăraţi ai ei.
Dar Dumnezeu va aduce asupra ta, a poporului tău şi asupra casei tatălui tău zile cum nu au mai fost peste tine de când s-a despărţit Efraim de Iuda, adică pe împăratul Asiriei."

Se poate intelege atat de limpede:

în neamul lui Avraam, nimeni nu s-a născut trupeşte din fecioară şi nu s-a spus despre nimeni să se fi născut (din fecioară), în afară de Cristos.

Afirmaţi că în profeţia lui Isaia nu se spune:

"Iată că fecioara va rămâne însărcinată...", ci:
"Iată că tânăra va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu’;(din moment ce)tu (si cunosc nu esti singurul...)explici/ explicaţi această profeţie ca şi cum (se referă) la Ezechia, care a fost împăratul...,ma simt obligat sa mai aduc argumente tot din BIBLIE.

Dumnezeu arată că astfel stau lucrurile, în Ezechiel, (când) a spus următoarele:

"Dacă Noe, Iacov şi Daniel Mi-ar cere să le scap fiii sau fiicele, nu le-aş împlini cererea."

Iar în Isaia, cu privire la aceeaşi problemă, El a spus astfel:

"Şi Domnul Dumnezeu a spus":

"Ei vor ieşi şi se vor uita la mădularele (trupurilor) oamenilor care au păcătuit, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o miasmă pentru orice făptură"

In concluzie este potrivit să se îndepărteze această speranţă din sufletele celor ce gandesc asa...cunoaşterea.

In ce fel iertarea de păcate şi speranţa moştenirii lucrurilor bune promise pot fi ale noastre ca semeni?

Dar nu există nici o altă cale decât aceasta – să Îl cunoaşteţi pe Cristos, să ne spălam în fântâna care îndepărtează păcatele, despre care vorbea Isaia şi apoi să trăim vieţi lipsite de păcat.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#19959 (raspuns la: #19928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Eu ma refeream NUMAI la Isaia"pentru Muresh, - de DESTIN la: 20/08/2004 22:37:57
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Am inteles si in comentariul meu gasesti raspunsul la intrebarea ta.

Desigur "Fara suparare",comunicarea cu tine o apreciez,pot sa afirm fara pretentia de compliment, ca am un deosebit respect pentru poporul evreu,pentru evrei in general...dealtfel am prieteni buni din randul lor.

Am sa copiez un pasaj din care reiese clar raspunsul meu:

Cu privire la provenienţa lui Cristos:

Isaia a afirmat, că nu era legată de om:
"Cine poate spune care este provenienţa Lui?
Căci viaţa Lui a fost luată de pe pământul celor vii:pentru păcatele poporului Meu a fost dat la moarte."

Duhul profeţiei a afirmat astfel că originea Celui care avea să moară, pentru ca noi, oamenii păcătoşi, să putem fi vindecaţi prin rănile Lui, era de o asemenea natură încât nu putea fi identificată.

Mai mult, Duhul Profeţiei a prezis prin Isaia că cei ce cred în El vor cunoaşte felul în care El a venit în lume:

"Şi Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:

"Cere pentru tine un semn din partea Domnului, Dumnezeului tău, fie în locurile de jos, fie în cele de sus."

"Şi Ahaz a zis: ‚

voi cere, ca să nu-L ispitesc pe Domnul."

Isaia a spus atunci :

"Ascultaţi totuşi, casa lui David!
Este puţin lucru pentru voi să luptaţi cu oamenii?
Atunci de ce luptaţi cu Domnul?
De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn.
Iată că fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi Îi va pune numele Emanuel.
El va mânca smântână şi miere înainte să cunoască sau să prefere răul sau să aleagă binele, căci înainte de a cunoaşte răul şi binele, pruncul va lepăda răul şi va alege binele.
Şi înainte ca pruncul să ştie să-şi strige părinţii, va primi puterea Damascului şi prada Sameriei, în prezenţa împăratului Asiriei.
Şi ţara va fi părăsită, căci veţi îndura cu greu prezenţa celor doi împăraţi ai ei.
Dar Dumnezeu va aduce asupra ta, a poporului tău şi asupra casei tatălui tău zile cum nu au mai fost peste tine de când s-a despărţit Efraim de Iuda, adică pe împăratul Asiriei."

Se poate intelege atat de limpede:

în neamul lui Avraam, nimeni nu s-a născut trupeşte din fecioară şi nu s-a spus despre nimeni să se fi născut (din fecioară), în afară de Cristos.

Afirmaţi că în profeţia lui Isaia nu se spune:

"Iată că fecioara va rămâne însărcinată...", ci:
"Iată că tânăra va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu’;(din moment ce)tu (si cunosc nu esti singurul...)explici/ explicaţi această profeţie ca şi cum (se referă) la Ezechia, care a fost împăratul...,ma simt obligat sa mai aduc argumente tot din BIBLIE.

Dumnezeu arată că astfel stau lucrurile, în Ezechiel, (când) a spus următoarele:

"Dacă Noe, Iacov şi Daniel Mi-ar cere să le scap fiii sau fiicele, nu le-aş împlini cererea."

Iar în Isaia, cu privire la aceeaşi problemă, El a spus astfel:

"Şi Domnul Dumnezeu a spus":

"Ei vor ieşi şi se vor uita la mădularele (trupurilor) oamenilor care au păcătuit, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o miasmă pentru orice făptură"

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20038 (raspuns la: #20002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Ambasada din Paris : 28 noiembrie, ora 22 - de (anonim) la: 30/11/2004 01:11:38
(la: Alegeri 2004. Povestiti experienta voastra la ambasade.)
Ambasada din Paris - contestatie !


Am stat la vot de la ora 16 pana la ora 20 !!!
Pana la ora 20 si 20 de fapt… caci 20 minute a durat disputa mea si a unui domn care era langa mine cu cei din ambasada.

Persoanele care pazeau intrarea i-au lasat sa intre pe cei din fata noastra si, ca sa poata inchide usa, nu s-au mai sinchisit sa astepte sau sa ne roage sa ne retragem ci ...ne-au impins pur si simplu !
Voiau sa inchida usa caci intra frigul in incapere !
Dupa orele scurse pe trotuar, rezemand peretii si muiati de ploaie asta a pus capac ! Ne-am exprimat nemultumirea...au vrut sa ne ia actele, acelui domn chiar i le-au si luat la un moment dat ! Au vrut apoi sa inchida votarea asa ca noi le-am zis ca nu vor putea sa faca asta, ca nu au dreptul si ca vor avea la poarta toti jurnalistii din Franta…
M-au intrebat apoi cu ce drept stau pe teritoriu francez si le-am aratat ca am cetatenie franceza asa ca au vrut sa intrebe daca o mai am si pe cea româna si le-am pus sub nas cartea de identitate româna.. !

O persoana din ambasada, observator, românca desigur, (caci nu am vazut nici un observator din partea vreunui organism din strainatate) spunea ca cei de la ambasada au cerut, in repetate randuri, sa le mai trimita ajutoare dar ca au fost mereu refuzati...de unde si interesul actualului guvern ca sa voteze cat mai putini din diaspora....

M-am facut cumva si mesagerul vostru, al multora dintre romanii din diaspora, spunandu-le cat suntem de revoltati de "consideratia" cu care suntem tratati prin mica lor ferestruica , cat de mult "apreciem" serviciile ambasadei si ca daca ei erau atenti la usa deschisa pe unde risca sa le intre frigul atunci ar fi trebuit sa se intrebe cum se simt românii de afara asezati pe 3-4 randuri, in frig, in ploaie si mai ales in picioare, de cateva ore ...

Cel care avea aseara mai multa raspundere acolo, era si el unul din personajele care apar la ferestruica dar mi-a parut rau caci nu era chiar cel pe care "il remarcasem" eu prin peregrinarile mele la ambasada si care ma trimisese de cateva ori la plimbare cu expresii deloc magulitoare pt mine...

In sfârsit, cel caruia ii pusesem eu toate aceste intrebari nu mi-a raspuns la nici una , desigur...
Fugea la telefon, lasa apoi receptorul, revenea strigand ca inchide ambasada... striga tare sperand ca ii va alerta pe cei de afara si ca ei ne vor cere sa iesim, alarmati fiind ca nu vor mai putea vota...

Nu a fost deloc asa caci oamenii au ramas sa astepte in usa. Aceasta era cand inchisa cand deschisa larg, in functie de cine punea mâna pe manerul ei...

Inauntru, dintre alegatori, eram doar noi doi, eu si domnul....pe care as vrea mult sa il regasesc, m-a impresionat caracterul, trecutul sau... un om deosebit !


.... Din pacate in imbulzeala care s-a creat l-am pierdut din vedere si nu mai stiu daca el a reusit sa iasa inaintea mea dar dupa ce eu am votat nu l-am mai vazut in incapere ...Astept sa ma sune caci ii dadusem, cu cateva ore inainte deja, numarul meu de telefon...Numele nu i l-am retinut dar el este fostul primar de la Sapânta, cel care a impartit pamântul taranilor in ’90 cand acestia au blocat zona si au protestat ferm contra guvernului si contra abuzului la care era supus primarul lor, cel care a fost inchis, batut « din ora in ora », cel caruia i s-a oferit azil politic in Franta si nu numai…

Asa s-a terminat votarea pentru mine !
Dar am votat totusi ! :)

Eliza Ursu
reporter




Felicitari iar! - de miaculpa la: 01/03/2005 05:13:12
(la: Continuu)
Poate ca pentru multi nu mai este important si modern sa respecti cumva semnele de punctuatie, dar eu CRED ca ele pot decide si limpezi intelegerea clara si cat mai apropiata de adevar a sensului ideii redate.
De exemplu aici consider ca exista o deruta care nu ar lasa pe cititor chiar din prima citire sa inteleaga cu usurinta contentul expus.
Daca ar fi aratat cam asa, gandesc ca atunci sensul intregii poezii ar curge mult mai limpede chiar din sine insusi.

"Si umbrele cerului înaintau
peste nepăsarea copacilor
tropotind a înserare,
râul curgea răsucit
între cele două vârste ale pietrei:
stânca de o parte, nisipul de cealaltă,
un colţ de zăpadă neîncepută
împerecheat cu trupul bătrân al punţii
oprea trecerea desculţă a gândurilor,
doar cărarea pierdută în spatele nostru
şerpuia înainte minţindu-ne
că ziua e încă mai lungă.

Priveam zborul încrucişat al păsărilor
tăind aripa uriaşă şi moale a vântului
care nu venea, atunci, de niciunde,
fără să ne întrebăm de ce
trăiam împreună acelaşi vis
ascunşi în globul aceleiaşi secunde,
legaţi de cuvintele repetate
ale ultimului vers schimbat
când ziua aluneca-n alt anotimp
şi umbrele cerului înaintau
peste nepăsarea copacilor
tropotind a înserare.."

Altfel acesta este un poem meditativ ce imbina minunat sensibilitatile fine ale inimii umane cu ambianta complexa a inspiratiei oferita de natura prietena care pare a trai aievea asemeni unui personaj real impletindu-se armonios cu gandira poetului, e un buchet superb de imagini metaforice, asa incat, daca le-as evidentia aici, atunci ar trebui sa repet intreaga poezie, iar despicarea orcarui fir in patru este absolut de prisos.
Ce este frumos, e frumos pur si simplu si-i place si Lui Dumnezeu!
Felicitari iar si multumiri deosebite pentru delectare!
Felicitari iar ! - de miaculpa la: 01/03/2005 05:15:30
(la: Continuu)
Poate ca pentru multi nu mai este important si modern sa respecti cumva semnele de punctuatie, dar eu CRED ca ele pot decide si limpezi intelegerea clara si cat mai apropiata de adevar a sensului ideii redate.
De exemplu aici consider ca exista o deruta care nu ar lasa pe cititor chiar din prima citire sa inteleaga cu usurinta contentul expus.
Daca ar fi aratat cam asa, gandesc ca atunci sensul intregii poezii ar curge mult mai limpede chiar din sine insusi.

"Si umbrele cerului înaintau
peste nepăsarea copacilor
tropotind a înserare,
râul curgea răsucit
între cele două vârste ale pietrei:
stânca de o parte, nisipul de cealaltă,
un colţ de zăpadă neîncepută
împerecheat cu trupul bătrân al punţii
oprea trecerea desculţă a gândurilor,
doar cărarea pierdută în spatele nostru
şerpuia înainte minţindu-ne
că ziua e încă mai lungă.

Priveam zborul încrucişat al păsărilor
tăind aripa uriaşă şi moale a vântului
care nu venea, atunci, de niciunde,
fără să ne întrebăm de ce
trăiam împreună acelaşi vis
ascunşi în globul aceleiaşi secunde,
legaţi de cuvintele repetate
ale ultimului vers schimbat
când ziua aluneca-n alt anotimp
şi umbrele cerului înaintau
peste nepăsarea copacilor
tropotind a înserare.."

Altfel acesta este un poem meditativ ce imbina minunat sensibilitatile fine ale inimii umane cu ambianta complexa a inspiratiei oferita de natura prietena care pare a trai aievea asemeni unui personaj real impletindu-se armonios cu gandira poetului, e un buchet superb de imagini metaforice, asa incat, daca le-as evidentia aici, atunci ar trebui sa repet intreaga poezie, iar despicarea orcarui fir in patru este absolut de prisos.
Ce este frumos, e frumos pur si simplu si-i place si Lui Dumnezeu!
Felicitari iar si multumiri deosebite pentru delectare!
Hai sa vedeti ce se schimba la noi - de Omul de la garantii la: 09/03/2005 13:55:04
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Subject: Romani celebri !

PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste ?barbari? înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole ?Academia Catavencu") si ca românii sunt si acum ?codasii Europei"! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental ?Larousse? nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

? Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile ?Delta? au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca ?istoria oficiala? a ?reusit? sa-l neglijeze? Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)? ?Casuta zburatoare", propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!? În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

? Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: ?Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (? ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.? Vesnicile ?plecaciuni? fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti?

? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
? 1910 Ioan Cantacuzino - ?fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor ?Aslan? a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu ?Gerovital".

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati din lume, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca ?magnetonul Bohr-Procopiu". In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

? O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

? Un crater de pe luna poarta numele lui? Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

? Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele ?vârfuri de talie universala? aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat ?parintele navigatiei spatiale"si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane ?Saturn".

Alte realizari romanesti:

? Stefan Odobleja - Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara - primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
? Griogore Antipa ? savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
? Ion Agarbiceanu ? primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
? Dumitru Daponte - inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
? Iulius Popper - inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
? Aurel Persu - a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
? Anghel Saligny - construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
? Eliza Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume.
? Smaranda Braescu ? una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi? o ?tara bolnava", fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu ?codasa Europei".

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români ?la locul lor? (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc ?Atotputernicii Lumii", Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

? Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista? 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor ?Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile?

? Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind ?ca în salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!?

? Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

? România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA în finala).

? Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. ?Distractia? (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca ? valoarea) celor ?5 magnifici de la Rasarit? a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti? Printre site urile ?sparte? de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc?

? La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru  inventia ?Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

? Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

? Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

? La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari? Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada? Fireste, el a fost ?racolat? imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)?

? Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

? Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii?

? România este pe primele locuri în lume la? exportul de inteligenta. De exemplu, la ?Microsoft", a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români?

? Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti?

? Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer?

? Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt ?instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic". ?S-ar închide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari?

? Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme ?Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit ?performanta? de a fi somer în România?

? Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica? de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor? ?din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani? Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari? În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde?

? Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: ?Esti un visator. Cine crezi ca o sa ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?? Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa i cedeze inventia? Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti ?pierdute? în strainatate ? În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice? C.P. Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

? Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani? În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care ?semidoctii savanti? l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie? În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la? Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore ("specializat? deja!), iar inventatorul? a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau? Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, ?Soleta", care consuma ? 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

? Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! ?Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru ?talentul? cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în ? ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la ?Mercedes? (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei? Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe ?cazanul Traian Vuia", inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. ?Motorul Rusetel? foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat. ?Reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
#38709 (raspuns la: #34989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SDS eşti atât de departe de ...sufletul omului! - de spinroz la: 05/05/2005 22:38:19
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
:)))) Impresionant! Orice femeie care îşi vinde trupul aşa cum a făcut Maria Magdalenă nu trăieşte plăcerea, nu atinge orgasmul , ea cel mult îl simulează faţă de clienţi mult prea orgolioşi cu bărbăţia lor. Aşa că Mariei i-a fost uşor să abandoneze păcatul prea-curviei. Dar ce se întâmplă cu erotomanele, cu cele dependente de sex. Crezi oare că pot fi ele lesne aduse la pocăinţă. Poate, dar în aceste condiţii de asxcetism sexual s-ar umple spitalele de psihiatrie cu ele. Să fim serioşi! De la Sf. Augustin biserica a preluat ideea păcatului originar şi a stigmatizat sexualitatea ca fiind cel mai mare păcat. După anumite religi creştine ar trebui şi cea din cadrul căsătoriei să fie interzisă sau cel puţin redusă (creştinismul recomandă să se ţină post şi la sex, ce aberaţie?), catolicismul mergând după învăţătura sf. Augustininterzice căsătoria preoţilor, ce absurditate?). Atunci de ce Dumnezeu ne-a creat cu o sexualitate atât de debordantă? Ar fi putut la fel de bine să ne fi făcut ca păsările, care vorba poetului, le vine ,,câte două ori pe an'' sau, ca animalele, odată pe an. Din nefericire pentru morala stoică din care s-a inspirat cea creştină , sexualiatea la om nu este doar pentru reproducere, ci pentru plăcere. E poate singura plăcere care ne aduce fericirea. Să amintesc ce se întâmplă în creier în timpul orgasmului? Se eliberează o serie de substanţe numite de savanţi endorfine, care generează după coit o plăcută stare de bine.
Apropos de faptul că socitatea nu poate face homosexualitatea morală, cum nici adulterul nu-l poate face e bine de amintit că Sf. Augustin a făcut din cunoaşterea binelui şi răului un păcat. Dar Dumnezeu a spus, atunci când omul a încălcat interdicţia şi a muşcat din pomul cunoaşterii: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din noi'' (Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns prin actul sexual (asta se subînţelege din mitul biblic), ca Dumnezeu, deci a fost o înălţare şi nu o coborâre în păcat, atunci experienţele sexuale de genul homosexualităţii ne pot oare coborâ? Homosexualitatea şi adulterul sunt şi acestea tentaţii ale mărului. Poate cineva să interzică asemenea comportamete? Da ele ne apar din perspectuiva doctrinei creştine şocante şi imorale? Dar sunt ele cu adevărat imorale? Dacă societatea le interzice sau le acceptă ar avea vreun efect asupra celor predispuşi a mânca din pom? Socrate spunea că a trăi pentru bine e mai presus decât a trăi pur şi simplu. Toată morala este ca prin orienatea mea sexuală hetero-, sau homo-, să nu comit o nedreptate; e mai bine să suport o nedreopte şi în asta constă sublimul moralei socratice decât s-o comit. eu la această morală subscriu şi nu l-a cea prescrisă de religii. Dacă prin comportamentul meu sexual comit o nedreptate, atunci da, sunt de acord ca homosexualitatea să fie pusă la stâlpul infamiei. Privită sub acest aspect, adulterul este de condamnat mai tare decât homosexualitatea fiindcă prin aventura lui se comit numai nedreptăţi.
Dacă în Sodoma s-a oprit reproducerea prin practica homosexualităţii şi comunitatea era condamnată la dispariţie pe bună dreptate era de şters de pe faţa pământului.
Oricum paradoxul imoral apare şi mai evident la Lot, unde cele două fiice comit incestul cu propriul lor tată. Motivaţia i(morală) a fost că nu ar fi mai avut urmaşi, fiindcă în jurul lor nu mai erau oameni. Dar incestul este şi mai mult de condamnat fiindcă duce inerent la degradarea speciei. Cum explici dumneata d-le SDS acest paradox biblic: de la homosexualitate la incest?.
.
#47196 (raspuns la: #46729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...
scuzele pentru ortografie nu-s destule - de Dan Manoliu la: 23/06/2005 21:42:41
(la: "Ce bine e sa fi desptept si in acelasi timp si roman")
? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
Homer had a long lasting writing pen made of reed.
Da Vinci drew improvements ..
Etc…

? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
Romans had full streets in Rome lighted with torches and with heated sidewalks so that Roman ladies feet do not freeze …
Baltimore in 1816 was the first city to light its streets with gas. ...
Soon much of America, as well as other countries were lighted by gas
First oil refining was done in Ploiesti (not Bucuresti) by Enhlish engineers 1n 1856 … at the time when America found its first oil field … We were ahead here!!!

? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
In 1769, the very first self-propelled road vehicle was a military tractor invented by French engineer and mechanic, Nicolas Joseph Cugnot (1725 - 1804). Cugnot used a steam engine to power his vehicle, built under his instructions at the Paris Arsenal by mechanic Brezin. It was used by the French Army to haul artillery at a whopping speed of 2 1/2 mph on only three wheels. The vehicle had to stop every ten to fifteen minutes to build up steam power. The steam engine and boiler were separate from the rest of the vehicle and placed in the front (see engraving above). The following year (1770), Cugnot built a steam-powered tricycle that carried four passengers.

? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
The earliest rockets were almost certainly Chinese—there is little doubt that the Chinese first developed “black powder,” the basic propellant used in rockets. The combination of salt-peter, charcoal, and sulphur was probably used in fireworks by the Chinese centuries before Christ lived, but the only written records available are dated well into the Middle Ages.
Mongols besieging the city of Kaifeng in 1232 used arrows propelled by rockets (though primarily as a psychological weapon).
Knowledge about rocketry seems to have moved with the Mongol invasions—the Arabs are seen as having developed rockets by the thirteenth century and are reported as having used them against Saint Louis in the Seventh Crusade; the Italians were experimenting with rockets by the fifteenth century. A major refinement in the formula for black powder was made in the thirteenth century by Roger Bacon; this resulted in the creation of gunpowder.
All of those people dreamt of sending people to the moon on the tail of a rocket … Even Cyrano de Bergerac (the real one) did that in a poem …
Conrad Hass (1551-1579), German, an artillery engineer and chief of arsenal of the town of Sibiu. Hass wrote about the construction and the flight tests of multistage rockets, apparently the earliest writings in existence about the science of rocket engineering. How about that???


? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
May be correct partially… but Pasteur discovered every single entry from the Babes book…see below. I included some additional date for comparison and scale … The Babes Treaty is a list of the following discoveries … And Pasteur is one of many …
1839: Departure to the Royal College of Besançon 1840: Successful candidate for the literature baccalauréat in Besançon. Maître d'études at the College of Besançon 1842: Successful candidate for the mathematical sciences baccalauréat in Dijon 1843: Accepted at the Ecole Normale Supérieure in Paris 1845: Bachelor of Science 1846: Appointed physics professor at the Tournon high school (Ardèche), but stays on at the Ecole Normale Supérieure as a qualified demonstrator. Study of crystals 1847: Doctor of Science 1848: Appointed physics professor at the Dijon high school. Appointed substitute chemistry professor at the science university of Strasbourg.
Research on dimorphism. Historic paper on the distinction between sodium ammonium paratartrate and tartrate. 1849: Pasteur's wedding with Miss Marie Laurent, daughter of the Strasbourg University rector.
Research on the specific properties of the two acids that make up racemic acid. 1851: Paper by Pasteur on aspartic and malic acids. 1852: New research on relationships that can exist between crystalline forms, chemical composition and the direction of rotatory polarisation. 1853: Pasteur is made Knight of the Imperial Order of the Legion of Honour. He obtains the prize of the Pharmacy Society of Paris for the synthesis of racemic acid. Paper on the discovery of the transformation of tartaric acid into racemic acid, discovery of the optically inactive tartaric acid. 1854: Pasteur is nominated Dean of the University of Science at Lille. 1855: Beginning of studies on fermentation, presentation in Lille of a paper on amyl alcohol. 1856: Beginning of researches on alcoholic fermentation. 1857: Appointed administrator of the Ecole Normale and director of scientific studies of this school. Paper on lactic fermentation. Paper on alcoholic fermentation. 1858: Installation of his laboratory in the attic of the Ecole Normale in Paris, rue d'Ulm Survey by Pasteur on so-called "spontaneous" generations. 1859: Experimental physiology prize from the Academy of Science for his work on fermentations. 1860: Air sampling at Arbois to investigate the issue of so-called "spontaneous" generation. Examination of the doctrine of so-called "spontaneous" generation. 1861: Jecker prize from the Academy of Science for his work on fermentations. Publication in the bulletin of the Chemistry Society of Paris of all his results on vinegar.
1862: Election at the Academy of Science (mineralogy section). Studies on mycoderma and on the role of these plants in acetic fermentation. Alhumbertprize for his research on spontaneous generation. 1863: Napoléon III asks Pasteur to study wine diseases Studies on wine - the influence of air oxygen on vinification. Nominated Professor of Applied Geology, Physics and Chemistry at the National College of Fine Arts 1864: Installation of a laboratory at Arbois for his research on wine 1865: Practical process for improving wine conservation. Studies on silkworm diseases, work on pasteurisation. 1866: Publication of the paper "Studies on wine". Publication of an essay on the scientific work of Claude Bernard. 1867: Creation of a physiological chemistry laboratory at the Ecole Normale. Appointed Professor of organic chemistry at the Sorbonne. Great Prize from the Universal Exhibition for his studies on wine. Resignation from his administrative duties at the Ecole Normale. 1868: Degree as a medical doctor at the University of Bonn. Pasteur suffers from a stroke affecting his left side. Commander of the Legion of Honour. Publication of his studies on vinegar. 1870: Publication of his studies on silkworm diseases. 1871: Studies on beer. 1873: Elected Member of the Academy of Medicine 1876: Publication of his studies on beer. 1877: Paper on the alteration of urine. Studies on anthrax. Studies on septicaemia. 1878: Nominated Grand Officer of the Legion of Honour.
Publication of the paper "Germ theory and its applications to medicine and surgery". Papers on chicken cholera.
Research on gangrene, septicaemia and puerperal fever 1879: Paper on plague. Discovery of immunisation by attenuated cultures. 1880: Becomes Member of the Central Society of Veterinary Medicine. Paper on virulent diseases (Pasteur introduces the principle of attenuated-virus vaccines). Beginning of his research on rabies. 1881: Nominated Grand Cross Holder of the Legion of Honour. Anthrax vaccine. Work on yellow fever near Bordeaux.
Election to the French Academy. 1882: Paper on contagious pleuropneumonia of horned animals. Studies on swine erysipelas. 1883: Vaccination against swine erysipelas using an attenuated-virus vaccine. 1884: New communications on rabies. Communication on pathogenic microbes and attenuated-virus vaccines at the Copenhagen Congress. Pasteur presents the general principle of vaccinations against virulent diseases. 1885: First anti-rabies vaccination on a human being

? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
It’s more complicated, Ciurcu e numai un participant … one of two; also, educated in France.
Desire and Victoire Piot (A late eighteenth century French engineer / inventor and the origins of the Vapour Pulse Jet) probably fled France on the out break of the Franco–Prussian war in 1870 finally arriving in London where he tested his first successful pulse jet boats. Desire Piot could well have been inspired by a rocket powered boat developed by Just Buisson and Ciurcu. Not so successful demonstrations of their jet boat on the river Seine in Paris took place from August to December 1886 for the benefit of the French Ministry of Defense.


? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
Correct!!!

? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
Jean Antoine Nollet (1700–1770) was a clergyman and physicist. In 1748, Nollet invented one of the first electrometers, the electroscope, which detected the presence of electric charge by using electrostatic attraction and repulsion. Nollet later wrote a theory on electrical attraction and repulsion based on the existence of a continuous flow of electrical matter between charged bodies and became the the first professor of experimental physics at the University of Paris.
Many others including George Washington did the same before our guy … 1755 or so …

? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
Maybe …

? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
Are you serious??? “Becul de labborator cu reglarea curentului de AER si gaz”; big difference!!!
How about Bunsen? Premix (meaning air and gas) burners were the first purpose-designed burners, and they can be traced back more than 100 years to the Bunsen and similar laboratory burners. A premix burner system really consists of two key components, the burner head or nozzle, and the gas-air mixing device that feeds it. In some cases they're built as a single unit. The mixer uses the energy of a pressurized stream of air and/or gas to mix the two and present them to the burner nozzle, which provides an ignition and anchoring point for the flame and controls its shape.

? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
Absolutely correct!!!

? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
AT&T 1902 … also Bell Laboratoryes …

? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
Are you serious?
The first powered heavier-than-air flight took place in 1890 (Clement Ader, steam engine on bat-winged monoplane, 60 yards). The Wrights' 1903 flight (300 yards) was the first photographed heavier-than-air flight. [Correction: not quite true; there exist photos of Lilienthal's non-powered heavier-than-air flights in the 1890s.] After the advent of relatively light combustion engines (such as Benz, Otto, Diesel), other pioneers pursued similar approaches, but no photographs were taken by Richard Pearse (New Zealand, March 1903) and Karl Jatho (August 1903). Finally, the Wrights needed headwinds or catapults to start their planes, so they were not fully self-powered. But Brazil's Santos-Dumont was (1906, first official airplane flight).
Important stuff: Richard Pearse March 31, 1902. Accounts by witnesses of the flight vary, from "50 to 400 yards in length", but it seems most likely that it was around 350 yards long, and ending prematurely when the flying machine landed in a large hedge - 4 metres off the ground ! The aircraft was the first to use proper ailerons, instead of the inferior wing warping system that the Wright's used. The flying machine also had a modern tricycle type landing gear, thus negating the need for ramps, slides, or skids. Any suitable road would do. The flying machine was aerodynamically crude, for sure, but did the job on the day, and in fact for months afterwards. By the end of July 1903, Pearse had achieved flights of around one kilometre in length, and perhaps even more amazingly, some of them included turns ! An absolutely fantastic achievement for the time. Pearce also built the engine, which was estimated at about 15 - 22hp, but hampered by a much cruder propeller than the Wright's machine.

? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
Tough to prove!!!

? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
A good one!!! Oil helped us a lot in the first half of last century.

? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
William Grove produced the first fuel cell in 1839 over 150 years ago. He based his experiment on the fact that sending an electric current through water splits the water into its component parts of hydrogen and oxygen. So, Grove tried reversing the reaction - combining hydrogen and oxygen to produce electricity and water. This is the basis of a simple fuel cell. The term “fuel cell” was coined later in 1889 by Ludwig Mond and Charles Langer, who attempted to build the first practical device using air and industrial coal gas.

? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
See also Rolland Garos and other Santos-Dumont financed … French aircraft … and … so… on …

? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
So what? The Austrians have invented the sowing machine before that. So what. The English invented the automated knitting machines before that. So what?

? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
Bohr-Procopiu magneton … amazing participation to highly sophisticated physics. An excellent one …

? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
Close but no cigar! It was alive and well in America before 1900 …

? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
Correct!!! First and foremost, it is now being recognized as the first air-reactive engine (jet) aircraft, making its first and only flight October, 1910. ... in Paris (not Romania, of course).


? 1910 Ioan Cantacuzino - ? fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
How about this? First experiments with streptococcal agglutination Paul Moser and Bensaude, Le phenomene de l'agglutination des. microbes. Carre, Paris 1897. ...

? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
Pasteur was known as the father of stereochemistry, but his contributions to microbiology and medicine were greater. Pasteur discovered anaerobic bacteria and two silkworm diseases. It was he who discovered that if you take a microbe that causes a particular disease, for instance, smallpox, and make a weakened form of it, that weakened smallpox microbe can be used to fight off the stronger smallpox microbes. Doctors now inoculate people against all kinds of diseases and, for a time, had almost eradicated smallpox. Pasteur also invented the anthrax vaccine, the cholera vaccine, and the rabies vaccine. He died in 1895.

? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
The man credited with the introduction of digitalis into the practice of medicine was William Withering. Withering was born in Wellington, Shropshire, England in 1741. He followed in the medical footsteps of his father who was an apothecary-surgeon. Withering received his MD degree in 1766. As an individual, William Withering was an extremely giving person. He would personally see and treat two or three thousand poor patients a year limiting him to making about 1000 British pounds as compared to his contemporary doctors who made 5000 British pounds per year. Withering published about 19 articles during his lifetime. After fighting a long battle with tuberculosis, William Withering, the father of digitalis medicine, died on October 6 1799, at the age of 58.

? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
Correct but not in Romania; in England where he educated himself and become a teacher of physics. Had he stayed in Romania he would have done nothing like most of us …

? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
Same as above, verry good!!!

? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
First in the world is tough to prove!!!

? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
About the calculations Earth-Moon you must be kidding.
Herman Oberth also started Hitler’s V1 and, by the way, hated Romania and wrote to German leadership to dump Romania as an ally …

? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
Could be but it does not work …

? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
It should already be clear that 1920 comes before 1921 but anyway … there were others also …
1908 German scientist, Georg Zuelzer develops the first injectible pancreatic extract to suppress glycosuria; however, there are extreme side effects to the treatment.
1010-1920 Frederick Madison Allen and Elliot P. Joslin emerge as the two leading diabetes specialists in the United States.
1913 Allen, after three years of diabetes study, publishes Studies Concerning Glycosuria and Diabetes, a book which is significant for the revolution in diabetes therapy that developed from it.
1919 Frederick Allen publishes Total Dietary Regulation in the Treatment of Diabetes, citing exhaustive case records of 76 of the 100 diabetes patients he observed, becomes the director of diabetes research at the Rockefeller Institute.
July 1, 1920 Dr. Banting opens his first office in London, Ontario. He receives his first patient on July 29th; his total earnings for his first month of work is $4.00.

? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
May be …

? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
Bullshit!!!
Syphilis was treated with mercury or other ineffective remedies until World War I (1914-1916), when effective treatments based on arsenic or bismuth were introduced. These were succeeded by antibiotics after World War II.


? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
Vuia was a great engineer, but when he tried to patent his airplane the Arsenal in Romania threw him out and he had to go to France to find forward looking people to fund his invention … Now we want him! La placinte innainte, la razboi innapoi …

? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
Bullshit!!!
Zdenek Lhota - Czechoslovakia – 1925 - flew the BH-11 low-wing monoplane.
Albert W. (Al) Mooney - chief engineer at Alexander (1928-1929) was responsible for the Bullet, an advanced, high speed, low wing monoplane. With Mooney's patented retractable landing gear, it was a mild sensation and ahead of its time.

? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
The Coanda Effect is a real Romanian contribution to the progress of science. All good!!! But again in England, not in Romania. That should tell anyone something …

? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti.
A big lie …and a lot of word of mouth phony advertising …

Exagerarea contributiei noastre la motorul societatii umane ii face pe unii romani sa creada ca, de buni ce suntem, n-avem nimic de schimbat, iar ceilalti sa ne pupe ...

Sarcina celor ce publca e sa corecteze asta.

Dan Manoliu
Canada
SMILE: - Calde de la BAC - de SB_one la: 28/06/2005 17:17:40
(la: Trancaneala Aristocrata "3")




Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.
Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari.

Capitala SUA este Casa Alba.

În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.

În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.

Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.

Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.

Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)

Lebada moare de cîte ori cînta.

Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.

Punctul este o linie redusa la minimum.

În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.

Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.

Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.

În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.

Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.

Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.

Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.

Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. :)))))))

Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.

Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.

Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".

Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.

În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...

Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

Cînd armata începu sa traga cu tunul în tarani, acestia se privira unii pe altii si zisera: E pericol, domnule! asta parca e din Caragiale... :)))

Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.

Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.

Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.

Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.

Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...

Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc. :)))))) sure!

Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...

Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!

Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.

Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.

La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.

Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.

Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.

La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.

Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.

Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.

Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.

Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.

Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.

Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.

În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.

Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.

Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.

În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.

Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea. :)))))))

Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el. ...io ii dadeam 10 astuia...

Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.

Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.

Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.

Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".

La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.

Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.

Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.

El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.

Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.

Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.

Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.

Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.

Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.

Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.

Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!

Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!

Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.

Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.

În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.

Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.

Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.

Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.

Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".

Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!

În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.

Ceahlaul este situat sus pe munte.
Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.



#57059 (raspuns la: #57058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
francmasoneria si realitatea - de condor la: 23/08/2005 05:30:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
VIII. UNUL CARE CREDE CA PAPA IOAN PAUL II E
VINOVAT


Vatican II a dat o lovitura mortala catolicismului, si Papa Ioan Paul II a parut ca oscileaza între slujirea puterilor oculte pe linia Vatican II si încercari de revenire la crestinismul traditional. Abatele Daniel Le Roux analizeaza aceasta aparenta în cartea sa Pierre M'Aimes-Tu? (Fideliter, Vernet, 1988; traducere engleza Instauratio Press, Yarra Junction, Australia, 1989, 1990).

De când si-a început studiile teologice, Karol Wojtyla, cel care urma sa devina Papa Ioan Paul II în 1978, a fost influentat de filozofia lui Husserl, Kierkegaard, Hans Urs von Balthasar, Scheler, Rudolf Steiner, si de personalitatea papei Paul VI. Monsignorul Wojtyla era cunoscut ca un cardinal "progresist", "mai progresist decât compatriotul sau, Cardinalul Wyszynski", chiar "înfrânat de presenta Cardinalului Wyszynski", scrie ziarul Le Matin la 17 Octombrie 1978 cu uimitoare veracitate; si tot cu uimitoare candoare, ziarul The Times scrie în aceeasi zi ca "au facut cardinalii poate o alegere buna, dar pe de alta parte si-au asumat riscul de a da frâu liber fortelor umanismului în politica si'n religie, pe care nu le vor mai putea controla." Ziarul Le Monde remarca faptul ca noul papa "este mai degraba existentialist decât tomist", ca "se opune celor care vor sa condamne cu severitate ateismul", si ca, desi în public se arata în dezacord cu comunismul si totdeauna a aparat drepturile omului, "nu este anti-comunist în adâncul fiintei lui" (Le Roux, pp. 4-5).

"Trebuie sa studiem ateismul cu ajutorul sociologiei si psihologiei, nu ca o negare a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o stare a constiintei persoanei umane," scria viitorul Papa Ioan Paul II în 1965. De acum încolo nu credinta în Isus Hristos este preocuparea bisericii fondate de El ci unanimitatea diverselor populatii ale globului: "Scopul Papei Ioan XXIII a fost în primul rând unitatea crestinilor; ... ce-i uneste pe crestini e mai puternic decât ce-i desparte. Dorul de unitate a crestinilor merge mâna'n mâna cu dorinta de unitate a întregii rase omenesti. ... Aceasta premisa arata atitudinea bisericii fata de celelalte religii, care este baza recunoasterii valorilor care sunt spirituale, umane si crestine în acelasi timp, extinse la astfel de religii ca islamul, budismul, hinduismul ... Biserica doreste sa initieze un dialog cu reprezentantii acestor religii. Aici iudaismul ocupa un loc special. Conceptul declaratiei viitoare va vorbi raspicat despre unitatea spirituala dintre crestini si evrei.. Biserica se ocupa de dialogul cu necredinciosi care sunt de importanta capitala în zilele noastre, când pentru prima data în istorie, necredinta si ateismul apar ca fenomene de masa. ... Biserica întelege ca tendinta spre eliberarea omului si iesirea lui de sub orice alienare, manifestata sub forma ateismului, este poate un fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ... E necesar sa scoatem crestinismul din forma sa europeana. Popoare cu culturi antice întâmpina piedici în fata crestinismului care se explica prin psihologia lor: li se prezinta formule europene! Vedem ca sunt necesare africanizarea, indianizarea, japonizarea si asa mai departe" (consemnat de Parintele Malinski în cartea Mon Ami, Karol Wojtyla, apud Le Roux, pp. 6-7).

Papa Ioan Paul II se declara fidel conceptelor care au guvernat Cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican, numit pe scurt Vatican II: libertatea religioasa, colegialitatea, si ecumenismul. Cu mult înainte de a ocupa Sfântul Scaun, Papa nostru planuia sa renunte la crestinism si sa accepte ateismul, voodoo-ul african, cultul spiritelor celor morti, de dragul ecumenismului. De dragul libertatii religioase, Vaticanul a fost cel care a cerut statului italian sa revizuiasca Concordat-ul si sa transforme Italia dintr'o tara catolica într'una atee; la 19 Februarie 1984, papa a salutat acest eveniment din balconul catedralei Sf. Petru din Roma. Noua formula de conducere a bisericii este colegialitatea, adica descentralizarea si participarea laicilor la hotarârile doctrinale. Adica laicizarea. Formula aceasta tripartita, libertatea religioasa, colegialismul si ecumenismul, seamana cu trilogia masonica a libertatii, egalitatii si fraternitatii care a dominat revolutia franceza (Le Roux, pp. 9-11).

Dintre predecesori, Papa Ioan Paul II îi admira doar pe Ioan XXIII si Paul VI, caci doar acestia, explica el, s'au înhamat la opera de "reformare" a bisericii catolice. "Paul VI a fost papa umanismului, papa drepturilor omului", spune Ioan Paul II. Inainte de a fi ales papa, Ioan XXIII fusese observator permanent la UNESCO, si la 11 Aprilie 1963 lauda Organizatia Natiunilor Unite si declaratia drepturilor omului - al carei scop nu este sa asigure individului drepturi în Noua Ordine Mondiala ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l înrobeasca în socialismul universal, "eliberându-l" de nationalism, de crestinism, si de individualism. Papa Paul VI cânta laudele omului si bunatatii lui originare: "Avem încredere în om; credem în aceasta adânca bunatate din fiecare inima..." , negând doctrina pacatului originar si a salvarii prin Isus Hristos. La mai putin de un an dupa ce a devenit papa, Ioan Paul II ridica si el osanale Organizatiei Natiunilor Unite, de care, zice el, "Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au apropiat cu încredere. ... Viziunea umanista pe care-ati proclamat-o în lume este si a noastra" (Le Roux, pp. 11-19).

Papa Leo XIII aratase sorgintea masonica a doctrinei ca "toate religiile sunt la fel de bune," si ca nu e nici o diferenta între crestinul care-l iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau ca pe sine însusi, si satanistul care tortureaza si ucide copii si oameni nevinovati în cinstea demonilor carora li se închina. Rezultatul imediat al afilierii Bisericii Catolice la conceptul libertatii religioase au fost noile concordate prin care s'a realizat "separarea statului de biserica" si eliminarea "religiei de stat". Concordatele cu Columbia din 1972, cu cantonul Valais din Elvetia din 1974, cu Portugalia din 1975, cu Spania din 1976, cu Peru din 1986, si cu Italia din 1984 au fost realizate la cererea Vaticanului , nu a statelor respective; deci, Vaticanul a initiat pagânizarea lumii. Dupa semnarea noului concordat cu Italia, Papa a tinut un discurs prin transparenta caruia, dincolo de frazele frumoase si expresiile vagi si sentimentale, se zareste planul diabolic al Noii Ordini Mondiale. Libertatea religioasa este lozinca prin care masoneria a cautat sa distruga crestinismul dupa izbânda ei din 1789 în Franta, pe care Papa Ioan Paul II nu o deplânge ci o aproba, însirând: "Recunoasterea si garantia drepturilor inviolabile ale omului, ca individ si în grupuri sociale în care se poate dezvolta si-si poate extinde personalitatea; datorii ferme de solidaritate politica, economica si sociala; demnitatea si egalitatea tuturor cetatenilor fara discriminare în fata legii; respingerea razboiului ca instrument de atac al libertatii altor popoare; colaborare internationala." Cuvinte frumoase, la fel cu cele folosite de regimurile totalitare comuniste. Dupa câteva luni, la ratificarea concordatului cu Italia, papa a vorbit despre "ideea libera a pluralismului în relatii" si despre "profunda unitate de idei si sentimente." Celor care s'ar putea lasa sedusi de aceste cuvinte frumoase, le reamintim ca ele au fost alese cu grija în culise în cadrul unor colaborari ca de exemplu cea care a avut loc când Cardinalul Bea a vizitat loja masonica exclusiv iudaica B'nai B'rith; aceasta loja ceruse sa se promulge libertatea religioasa, promitând în schimb sa permita decurgerea consiliului Vatican II fara scandal (pp. 20-29).

Colegialitatea este un cuvânt care a aparut în vocabularul Vaticanului în 1959 cu un sens imprecis. In practica, colegialitatea îi ia papei autoritatea si o confera adunarii episcopilor, care cârmuiesc nava bisericii dupa model sovietic: adica hotarârile sunt luate dinainte de catre o retea organizatorica secreta care lucreaza din culise, unor participanti li se traseaza sarcina de a face propuneri, iar adunarea le voteaza dar rezultatul votului e cunoscut dinainte de votare. Ideea nu este noua; cu 140 de ani în urma, Bolgeni, un iezuit italian, facuse aceeasi propunere. "Totul s'a facut într'o maniera 'stranie' si misterioasa," scrie Parintele Schillebeekcx, teologul episcopilor olandezi (p. 32). Sunt deci doua surse de putere, una a papei, cealalta a episcopilor. Primele fructe ale colegialitatii sunt eliminarea celibatului preotilor, admiterea femeilor ca preoti, si admiterea celor divortati si recasatoriti. Apoi, publicarea de doctrine si catechisme la initiative locale, ca de exemplu catechismul Pierres Vivantes , care nu afirma creatiunea, considera ca înaltarea la cer a lui Hristos e doar o metafora, si zice ca doctrina despre Fecioara Maria nu e autentica. Când papa le-a cerut preotilor care fac pe ministrii în guvernul "revolutionar" al Nicaraguai sa nu participe în acel guvern, acestia au refuzat si au declarat ca este mai important pentru ei sa se întâlneasca cu conducatorii lumii a treia decât cu papa.

A remarcat Papa Ioan Paul II situatia precara în care s'a lasat sa cada? Inca înaintea lui, Papa Paul VI a deplâns roadele politicii pe care a sprijinit-o, iar Papa Ioan Paul II scria în 1981: "Trebuie sa admitem cu realism si cu mila ca multi crestini sunt pierduti, confuzi, perplecsi, si lipsiti de speranta; primesc idei contradictorii despre adevarul revelat si învatatura traditionala, se propaga erezii în domeniul moral si dogmatic, creându-se îndoieli, confuzii, revolte; pâna si liturghia a fost manipulata ... Crestinii sunt dusi în ispita de ateism, agnosticism, si de un iluminism vag moral ..." (Le Roux, pp. 30-39).
Din cauza ca textul e lung iata adresa:
http://miscarea.com/Catolica.htm
cine are rabdare va citi.



#67172 (raspuns la: #49955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: